Părțile principale ale propoziției

Predicatul verbal
Definiție: predicatul este partea principală de propoziție de care depinde existența unui
propoziții. El îi atribuie subiectului o acțiune, o stare, o caracteristică sau o însușire.
Predicatul arată de obicei ce face, ce este sau cum este subiectul:

Exemple Ce îi atribuie subiectului Ce arată predicatul

Ea mergea căpșuni s-adune,/ o acțiune

Fragi s-adune – / ce face subiectul;
Eu ședeam pe prag la noi./ o stare
(George Coșbuc, Subțirica din vecini)
Rada-i nălucire vie./ o caracteristică ce este subiectul;
(George Coșbuc, Rada)
Inima lui era... generoasă. o însușire cum este subiectul.
(Gala Galaction, Viteazul Jap)
Obs. Analiza propoziției trebuie să înceapă cu predicatul; apoi se pune întrebarea pentru
găsirea subiectului.
Predicatul poate fi exprimat:
- Printr-un verb cu înțeles de sine stătător, la un mod personal: merge, să citească, ar vrea
etc.;
- Prin diferite părți de vorbire (substantiv, adjectiv, proonume etc.) și un verb care nu are
înțeles de sine stătător: este frumos, este de argint, este a noastră etc.
Predicatul exprimat printr-un verb cu înțeles de sine stătător se numește predicat verbal.

Predicatul verbal

Predicatul verbal îi atribuie subiectului o acțiune sau o stare și poate fi exprimat:

- Printr-un verb predicativ, la un mod personal:
Bunicul stă pe prispă./ Înnumără florile / care cad. (B.Șt. Delavrancea, Bunicul)
- Printr-o locuțiune verbală
Numai adu-ți aminte de povețele mele./(P. Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe...)
- Printr-o interjecție cu sens apropiat de al imperativului: hai, na, nani etc; printr-o
interjecție (predicativă) care poate fi folosită în locul unui verb: zvârr! (zvârli), haț!
(înhăță), țuști! (sări) etc.; printr-o intejecție de adresare: iacă, iată, uite.
Obs. Predicatul verbal poate fi exprimat printr-un verb la diateza activă, reflexivă, activă
pronominală sau pasivă:
Vântul scormone șindrilele acoperișului... diateza activă
Femeia se așează lângă foc. diateza reflexivă
Numai adu-ți aminte de povețele mele diateza activă pronominală
(P. Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe...)
Orașul a fost cuprins pe neașteptate de cazaci. diateza pasivă
(Zaharia Stancu, Desculț)
Se mai aduseră din nou străchini cu friptură pasivul reflexiv (fură aduse)
de miel la masă.
(Camil Petrescu, Un om între oameni)

Obs. Necesită atenție pronumele neaccentuate care precedă verbul predicativ sau urmează
imediat după el (legate de acesta prin cratimă) mă gândesc, te gândești, gândește-te, își
pregătește etc.
Pronumele neaccentuat se înglobează în predicat numai dacă verbul predicativ este la
diateza reflexivă, deoarece, în acest caz, pronumele nu are funcție sintactică proprie, ci are
rolul de semn al diateze reflexive.
Pentru deosebirea dintre verbele reflexive și verbele active pronominale este necesar a
se repeta dativul posesiv, verbele active pronominale și diateza reflexivă.
Singurele pronume personale care se înglobează în predicatul verbal exprimat printr-un verb
la diateza activă sunt pronumele cu valoare neutră o și îi (i). Aceste pronume sunt folosite în
expresii sau în locuțiuni verbale:
- Hai s-o luăm pe poteca aceasta. Și am luat-o la fugă.
- Femeia îi dă cu vorba înainte.
Obs. Predicatul verbal care arată existența subiectului potae fi exprimat prin următoarele
verbe: a exista, a se afla, a se găsi, a fi (cu sensul de a exista sau a se afla, a se găsi):
La mine în sat există gară. (Al. Sahia, Uzina vie)
Acolo se află o cetate.
Acel Mustafa se găsea în Țarigrad. (Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri)
Dar oameni răi erau și pe acele vremuri, / și de necazuri nici împărații nu sunt scutiți.
(Petre Ispirescu, Tinerețe fără bătrânețe...)
Obs. În toate aceste propoziții se află un complement circumstanțial de loc care răspunde
la întrebarea unde? – în sat; acolo; În Țarigrad; sau poate fi introdus: pe acele tărâmuri, în
acele locuri. Deci complementul circumstanțial de loc care răspunde la întrebarea unde? este
contextul caracteristic al predicatului verbal care exprimă existența subiectului. Acest lucru
este explicabil, pentru că orice obiect, care există, se află (este) într-un anumit loc. Necesită
însă atenție sensul verbului în propoziția dată, pentru că se poate ca și în unele propoziții cu
predicat nominal construit cu verbul copulativ a fi să se afle un complement circumstanțial de
loc care răspunde la întrebarea unde?: Iarba este mai înaltă aici. În această propoziție verbul
este nu are sensul există (Iarba există mai înaltă aici). Aceasta deoarece complementul
circumstanțial de loc aici se referă la caracteristica subiectului, exprimată prin predicatul
nominal: este mai înaltă aici (decât în altă parte). Verbul a fi ar fi fost predicat verbal dacă ar
fi arătat existența subiectului într-un anumit loc.

Obs. Verbul predicativ ”a fi” poate avea și alte sensuri: a se duce, a trece (când este
vorba de trecerea timpului), a se întâmpla și altele.
Am fost până la râu. (m-am dus)
Sunt zece ani de atuunci. (au trecut)
De-o fi / să ajungi până acolo... (de s-o întâmpla)
Predicatele verbale exprimate prin verbul a fi cu sensurile a se duce, a trece au,
exprimat sau subînțeles, un complement circumstanțial. Verbul cu sensul a se duce are
complement circumstanțial de loc (unde?, până unde?); verbul cu sensul a trece (un anumit
interval de timp) are complement circumstanțial de timp (de când?). Verbul a fi cu sensul a se
întâmpla poate avea sau nu un complement circumstanțial. Complementul poate fi circumstanțial
de loc sau de timp: Ce-o fi fost acolo? (ce s-o fi întâmplat?); de-o fi vreodată (de s-o întâmpla);
ce este? (ce s-a întâmplat). Pentru a fi cu sensurile a se duce, a trece, prezența în propoziție a
complementelor menționate este o indicație sigură că verbul este predicativ.

Predicatul verbal neexprimat

În unele propoziții predicatul verbal nu este exprimat. El se subînțelege când este

cunoscut din propoziția anterioară:
Grădinile nu aveau așa minune; / codrii, nici ei (predicatul subînțeles – nu aveau). (D
Anghel, Jertfa)
Propozițiile cu predicatul subînțeles apar de multe ori în dialog, când propoziția prin
care se dă răspuns la întrebare are același predicat ca și propoziția interogativă:
- Cu cine ai venit?
- Cu un prieten (predicatul subînțeles: am venit cu un prieten).
- Alteori, predicatul poate fi dedus din ceea ce exprimă verbul precedent sau un adverb
aflat în propoziția respectivă:
- Căutai. Nimic (predicatul: nu găsii nimic).
- Repede la motoare! Predicatul poate fi dedus datorită prezenței adverbului repede:
Alergați repede la motoare.

Verb Loc. Vb.

predica Pred.
tiv

Predica
t verbal
Părți de vorbire prin care poate fi exprimat Adv.
Predicatul verbal Pred.

Interjec
iție
Pred. Loc.
Adv.
Pred.
Diatezele verbului predicativ (cu funcție de predicat verbal)

Activă
pronom
Activă inală

Reflexi
Diateze vă
le
verbulu
i
Pasivă
reflexiv
ă

Pasivă

Bibliografie: Ștefania Popescu, ”Gramatică practică a limbii române”, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1983