„Cartea”

de Vasile Voiculescu

-comentariu traditionalism-

Traditionalismul este o miscare literara manifestata in perioada interbelica in jurul

revistei „Gandirea” (aparuta la Cluj, in 1921), al carei principal ideolog este Nichifor crainic.
Traditionalismul gandirist preia elemente din samanatorism si poporanism, orientari culturale
dinaintea Primului Razboi Mondial, caracterizate prin interesul pentru lumea satului, atitudine
anticitadina si antimodernista.

„Cartea” este o poezie traditionalista scrisa de Vasile Voiculescu ce reflecta ideea

cartii, ca obiect sfant, un mister după care se ascund mii şi mii de cunoştinţe ce le destăinui pe
zi ce trece. Ea se incadreaza traditionalismului, intrucat reuneste trasaturile sale definitorii.
Tema centrala o reprezinta timpul, dar si puterea cartii in vreme, reusind sa invinga efemerul
prin rezistenta ei.

Metafora „plumbul inchisorii” sugereaza imaginea mintii neinstruite asemanata cu o

temnita de plumb. Mintea neinitiata de libertatea deplina a cartilor este restransa de propriile
limite, neputand trece peste barierele ridicate de ignoranta personala. Astfel, lipsa de cunostinte
atarna greutati de plumb de aripile gandirii libere.

Penultima strofa prezinta imaginea cartii, vazuta ca un „stup”, ca modalitate de

transmitere a experientei acumulate de omenire catre generatiile urmatoare si de transcendere
in nemurire sub forma neuitarii, apeland la metaforele „polenul lumii” si „sucul nemuririi”. In carti
sunt cuprinse notiuni general valabile („seminte-ale ideii”) ce sunt dezvoltate si aprofundate de
fiecare generatie in parte, pentru a „spinteca bezna suferintii”. In viziunea autorului, rolul
poetului este acela de a trece „sucul nemuririi”, posteritatii prin opera sa.

Metafora „zeii/ Au pierit ca nu te-au cunoscut” releva faptul ca disparitia zeilor se

datoreaza inexistentei cartilor, care ar fi putut perpetua mitul, pornind de la rolul cartii de a
transmite informatii in timp si spatiu, fara a fi nevoie de contactul direct cu sursa acestor
informatii. Ultima idee prezentata este aceea conform careia cunoasterea prezenta prin
intermediul cartilor a luat locul supranaturalului in explicarea majoritatii elementelor vietii,
justificand in felul acesta si disparitia zeilor care nu au cunoscut „Magic-ul cosmos strans in
scoarte”.

Asadar, poezia „Cartea” , de Vasile Voiculescu, este o arta poetica construita sub forma
unui discurs liric adresat ce reflecta destinul cartii in lume si aspectele esentiale ale acesteia,
dar si duritatea sa in fata timpului necrutator. Ea apartine traditionalismului prin temele
specifice abordate, prin prozodia de tip clasic (versificatie de 9-10 silabe, rima incrucisata), dar
si prin tonalitatea elegiaca, nostalgica.