Conceptul de “pasoptism” ilustrat in nuvela “Alexandru

Lapusneanul”, de Costache Negruzzi

Pasoptismul este un curent cultural manifestat in perioada 1830-1860,

avand numele derivat de la Revolutia din 1848. Cea mai importanta revista din
perioada pasoptista este “Dacia literara”, aparuta la 19 martie 1840 si interzisa
dupa doar 3 numere. Opera cea mai semnificativa publicata este “Alexandru
Lapusneanul”, de Costache Negruzzi, nuvela istorica inclusa chiar in primul numar
al revistei.

Inspirata din “Letopisetul Tarii Moldovei” de Grigore Ureche, nuvela lui

Negruzzi are ca tema evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lapusneanu (1564-1569). Lupta pentru impunerea autoritatii domnesti si
consecintele detinerii puterii de un domnitor crud se raporteaza la realitatile
social-politice din Moldova secolul al XVI-lea. Autorul se distanteaza de realitatea
istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata
de ideologia pasoptista, dar actiunea se pastreaza in limitele verosimilului.

Titlul subliniaza concentrarea actiunii in jurul personajului principal; forma

articulata a numelui creeaza culoarea locala, atmosfera de epoca.
Actiunea nuvelei este pusa pe seama unor personaje ale caror caractere
puternice se dezvaluie in evolutia gradata a conflictului. Naratiunea se desfasoara
linear, cronologic, naratorul fiind omniscient, omniprezent, sobru, predominant
obiectiv, dar subiectivizeaza usor prin epitete de caracterizare (ex. “tiran”,
“miselul boier”, “desantata cuvantare”).
Capitolul I cuprinde expoziţiunea - întoarcerea lui Lăpuşneanul la tronul
Moldovei, in 1564, in fruntea unei armate turcesti si intalnirea cu solia formata
din cei 4 boieri trimisi de Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc si Stroici. Intriga este
reprezentată de hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de
razbunare fata de boierii tradatori. Desfăşurarea actiunii cuprinde o serie de
evenimente declanşate de reluarea domniei lui Lăpuşneanul: fuga lui Tomşa în
Muntenia, incendierea cetatilor, desfiinţarea armatei pământene, confiscarea
averilor boiereşti, uciderea unor boieri, interventia sotiei sale, Ruxanda, si
promisiunea pe care domnitorul i-o face. Capitolul al III-lea contureaza punctul
culminant, continand mai multe scene romantice cu caracter exceptional:
participarea si discursul lui Alexandru Lapusneanul la slujba religioasa de la
mitropolie, ospatul de la palat si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc
de catre multimea revoltata si “leacul de frica” pentru doamna Ruxanda (piramida
de capete). Deznodamantul infatiseaza moartea tiranului prin otravire. Dupa 4 ani
de la cumplitele evenimente, Lapusneanul, bolnav de friguri, se retrage in cetatea
Hotinului, singura neincendiata, unde este calugarit. Faptul ca, atunci cand isi
revine, ameninta sa-I ucida pe fiul sau, o determina pe Ruxanda sa-l otraveasca la
sfatul boierilor.

Alexandru Lapusneanul este personajul principalal al nuvelei, personaj

construit din contraste, complex prin problematica pe care o propune si romantic
prin ilustrarea tipologiei conducatorului nemilos care actioneaza in situatii
exceptionale. Din dorinta de a concentra puterea, acesta depaseste sfera
normalului frizand nebunia.

Elementele romantice se impletesc cu elemente clasice: echilibrul

compozitional, aspectul verosimil al faptelor, caracterul obiectiv al naratiunii.
Coexistenta lor intr-o opera literara este o trasatura a literaturii pasoptiste. In
acest context, fiind o nuvela istorica, “Alexandru Lapusneanul” este si o nuvela de
factura romantica prin specie, tema, personaje exceptionale in situatii
exceptionale, antiteza angelic-demonic (Lapusneanul-Ruxanda), culoarea epocii,
spectaculosul gesturilor, al replicilor si al scenelor.

Opera „Alexandru Lăpuşneanul” este deosebită nu atât prin temă, istoria

nationala obişnuită în romantismul paşoptist, cât prin personajul central si prin
construcţia riguroasă a subiectului care creează impresia acumulării gradate a
tensiunii.