„Riga Crypto şi lapona Enigel”

de Ion Barbu

-comentariu-

Modernismul este o tendinta generala care se manifesta in literatura si arta

universala, incepand din a doua jumatate a sec. al XIX-lea si pana dupa al Doilea Razboi
Mondial, cand va fi continuata de postmodernism, fiind caracterizata prin negarea
traditiei si impunerea unor noi principii de creatie. In poezie, se considera ca anul de
nastere al liricii moderne este 1857, cand Charles Baudelaire publica “Florile raului”.

„Riga Ciypto şi lapona Enigel”, de Ion Barbu, este inclusa in ciclul “Uvedenrode”
din volumul “Joc second” (1930), fiind declarata de catre autor “un Luceafar intors”.
Textul este subintitulat balada, ceea ce subliniaza caracterul narativ al acestuia,
utilizandu-se povestirea in cadru, dar cuprinde si elemente de arta poetica. Balada “Riga
Crypto si lapona Enigel”este o poezie modernista, intrucat este rezultatul unei sinteze
inedite intre doua domenii considerate in mod traditional disjuncte, iar incalcarea
conventiilor constitutive ale genurilor si ale speciilor literare reprezinta o inovatie specifica
acestui curent.

Titlul baladei face trimitere la marile poveşti de dragoste din literatura universală,
„Romeo şi Julieta”, „Tristan şi Isolda”, insa la Barbu membrii cuplului sunt antagonici,
personaje romantice excepţionale, care fac parte din regnuri diferite. Fiecare se află în
lumea lui pe o treaptă superioară, dar povestea de dragoste şi întregirea cuplului sunt
imposibile, mai ales din cauza aspiraţiilor celor doi. Substantivul “riga” sugereaza un
spatiu oriental, exotic, in vreme ce precizarea “lapona” trimite la un spatiu nordic, boreal.

De asemenea, in spiritul poeziei moderniste, printre ale carei caracteristici de

limbaj se numara si ambiguitatea, balada poate fi citita si ca o legenda etiologica despre
nasterea ciupercilor otravitoare, dar se deschide la un nivel superior de interpretare, ca
alegorie a finitei. Interpretarea data insusi de autor poemului, “un Luceafar intors”, releva
asemanarea cu capodopera creatiei lui Mihai Eminescu: drama incompatibilitatii dintre
doua lumi care incearca sa comunice si sa se implineasca.

Experienta initiatica debuteaza cu intalnirea menestrelului care este rugat de

“nuntasul fruntas” sa spuna povestea uei nunti esuate din cauza statutului ontologic al
fiintei, urmata de o nuntire in “cercul plantelor nebune”. Cantecul menestrelului trist are
valoare de memento, atentionand ca hybrisul nu poate ramane nepedepsit. Crypto,
exponentul lumii vegetale, fragile, este hipnotic atras de idea insotirii cu regnul superior.
Fiinta umana, rationala, nu poate accepta insotirea cu materia si refuza blestemul negarii
cunoasterii. Atributele luminii despre care vorbeşte Enigel au efect distrugător asupra lui
Crypto, iar oglindirea ritualică produce degradarea. Astfel, riga Crypto se transformă într-
o ciupercă otrăvitoare, fiind obligat să se nuntească cu ipostaze degradante ale propriului
regn („Cu Laurul-Balaurul / Să toarne- n lume aurul /…/Cu măselariţa mireasă / Să-i ţie
de împărăteasă.”). Incercarea fiinţei inferioare de a-şi depăşi condiţia este in final
pedepsită cu nebunia.

O componenta importanta a imaginarului poetic este visul, plan mediator intre lumi
altfel necomunicante. La fel ca in poemul eminescian, umanul si nonumanul nu pot
comunica efectiv, ci numai la nivelul aspiratiilor. Dimensiunea apolinica a ratiunii treze, cu
tendinta ei spre calm, echilibru si armonie este inlocuita de trairea dionisiaca,
instinctuala, care duce la unirea contrariilor.

Poetul poate fi considerat un maestru al rimelor rare, obtinute din combinatii

sonore si semantice neobisnuite, incadrand cu succes poezia in lirica moderna.

Asadar, “Riga Crypto si lapona Enigel”, de Ion Barbu, surprinde prin imaginatia
creatoare a poetului , ridicand particularul si fragmentarul (imposibila poveste de
dragoste) la universal, iar cultivarea ambiguităţii şi a echivocului, promovarea poeziei ca
act de cunoaştere reprezinta elemente specifice limbajului poetic modern.