Riga Crypto și Lapona Enigel

de Ion Barbu

Tema și viziunea despre lume într-un text poetic studiat

Un text poetic studiat aparține modernismului

Modernismul este curentul literar manifestat în perioada interbelică, ale cărui trăsături
sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate în special prin intermediul cenaclului și
al revistei ,,Sburatorul”.Modernismul promovează o înnoire a literaturii prin desprinderea
de trecut și prin crearea unor modalități noi de exprimare.În ceea ce privește poezia,
estetică modernistă propune crearea unui lirism subiectiv, înlăturarea totală a
obiectivității, ambiguitatea limbajului prin utilizarea metaforei, renunțarea la prozodia
clasică și cultivarea versului liber.

Alături de Tudor Arghezi și de Lucian Blaga, Ion Barbu dă conceptului modern de poezie
noi valori, impunând o viziune poetică originală.

Ion Barbu, cu numele său adevărat, Dan Barbilian, a devenit poet încercând să-i
demonstreze prietenului său, Tudor Vianu, că spiritul artistic există în fiecare om. Criticul
Tudor Vianu consideră că în creația poetică a lui Barbu se disting trei etape: etapa
parnasiana (poezii caracterizate prin perfecțiune formală, multe dintre ele sunt descrieri
ale unor peisaje, insistandu-se pe elemente minerale), etapa baladic oriental ( aceste
poezii sunt balade, cu un caracter narativ, în ele facându-se o poveste și este evocată o
lume pitorească), și etapa ermetică ( poezii cu un limbaj puternic metamorfozat,
observandu-se amplificarea ambiguității dar și intelectualizarea limbajului).

Riga Crypto și Lapona Enigel a fost publicată în 1930, în volumul „Joc secund”, făcând parte
din ciclul de poezii „Uvedenrode”.

Poezia este greu de încadrat într-un gen literar, întâlnindu-se atât elemente ale genului
epic, cât și elemente ale liricului. Ca specie literară, poezia este o baladă cultă, poetul
subintitulând-o balada. Face parte din a doua etapă a creației barbiene, etapa baladic
orientală.

O trăsătură a modernismului prezentă în această operă este inovația formală, ce

reprezintă structura modernistă a poeziei, cu 27 de strofe, inegale ca număr de versuri.
Majoritatea sunt catrene, dar apar și strofe de câte cinci, șase și șapte versuri. Măsura
versurilor este inegală, versurile scurte, de 4 silabe, alternează cu versurile lungi de 9
silabe. Rima este combinată, întâlnindu-se atât rimă încrucișată cât și rimă îmbrățișată.
Ritmul este interior, observând astfel că elementele prozodiei clasice se îmbină cu cele ale
prozodiei moderne.

O altă trăsătură a modernismului este ambiguitatea amplificată a limbajului poetic, care

constă în asocieri incompatibile ale cuvintelor care dobândesc sensuri figurate, poezia
modernistă fiind numită „ poezia metaforei”.

Tema poeziei o reprezintă condiția omului superior, care încearcă să atingă absolutul, să-și
depășească propria lume. Tema secundară este iubirea prezentată ca o cale de cunoaștere
eșuată, căci cei doi protagoniști aparțin unor lumi diferite.

Din punct de vedere structural, poezia este împărțită în două mari părți, prima parte fiind
rama textului sau prologul, iar partea a doua cuprinde povestirea propriu-zisă. Tehnica de
compoziție este povestirea în ramă.

Rama se constituie printr-un dialog între un nuntaș fruntaș și un menestrel. Acest

menestrel, cântăreț medieval, comparat cu „vinul vechi”, îi sunt dăruite daruri la nunta
unde cântă „pungi, panglici, beteli cu fundă” de către „cuscrul mare”. Un nuntaș îi cere
menestrelului să cânte cântecul despre „Lapona Enigel si Crypto, regele ciupercă”. În ciuda
oboselii sale, menestrelul acceptă rugămintea, iar nuntașul fruntaș îi cere acestuia să nu
cânte „cu foc ca și acum o vară”, ci dimpotrivă, dorind să-l cânte într-o tonalitate joasă
pentru ultimii petrecăreți adunați „la spartul nunții, în cămară”.

Povestea propriu-zisă cuprinde patru mari secvențe lirice:

Secvența l: În primele trei strofe este prezentat ținutul unde domnea regele Crypto
„pădureți/ În pat de râu și-n humă unsă”. Apoziția „inimă ascunsă” sugerează firea
introvertită a Craiului, iar metafora „veșnic tron” făcând referire la poziția superioară, la
domnia veșnică a lui Crypto. Bureții, ghiocei și toporasii, supuși ai săi, îl barfeau și îl ocărau
deoarece „nu voia să înflorească”, să se împlinească erotic alături de „vrăjitoarea
mânătarcă”, un personaj negativ ce este păzitoarea unui loc sacru „fântâna tinereții” și a
unei taine, „tinerețea veșnică”.

Secvența a ll-a: În următoarele trei strofe, apare un nou personaj, reprezentat al

umanului, de origine laponă ce trăiește în „Țările de gheață urgisită”, adică tărâmul răcelii,
al apei ca element primordial. Este prezentată firea ei rațională, echilibrată, deschisă dar și
apartenența ei la uman „mică și liniștită cu piep”, cu prenumele Enigel.

Se observă că apa reprezintă elementul primordial, atât în lumea lui Crypto unde apare în
forma fluidă „pat de rău”, dar și în țara Laponei unde apare în formă cristalizată sub formă
de „gheață urgisită”, aceasta reprezentând un impediment al naturii.

Se mai observă o deosebire între Crypto și Lapona; În timp ce Crypto trăiește veșnic în
același loc, Lapona este într-o continuă mișcare fiind supusă permanent transhumanței:
„de la iernat la pășunat, în noul an să-și ducă renii”. Lapona face o călătorie inițiatică de la
Nord la Sud spre tărâmul Soarelui. Popasul din grădina lui Crypto reprezintă intriga
baladei. Acolo Lapona adoarme și în visul ei apare Crypto care îi oferă „dulceața”. Aici se
observă opoziția dintre cele două principii: principiul feminin purtător de viață „sân” și
principiul masculin marcat de sterilitate „Rigă spân/ cu eunucul lui batran”.

Secvența a lll-a: este constituită din dialogul dintre Crypto si Enigel. Crypto îi oferă Laponei
„dulceață și fragil”, adică valorile supreme ale lumii lui, oferindu-i de fapt împărăția lui.
Stofa următoare se constituie în primul refuz al Laponei, care îi motivează regelui Crypto
că în călătoria sa spre Sud va găsi „fragi fragezi”. Riga îi lansează lui Enigel o a doua
rugăminte, fiind capabil de sacrificiu: „Dacă pleci să culegi/ Începi rogu-te cu mine”. Pentru
Crypto lumina reprezintă un pericol„Scade noaptea/ ies lumini”, în timp ce pentru Enigel
lumina soarelui devine un ideal, fiind un alt impediment al nuntirii lor.

Are loc cel de-al doilea refuz al Laponei, aceasta accentuând diferențele dintre cele două
lumi. Ea surprinde trăsăturile Tigăi „blând, plăpând” și este conștientă că „s-ar frânge”
curând daca și-ar părăsii propria lume, de aceea îl sfătuiește să se maturizeze,
îndemnându-i să se „coacă”.

Crypto îi adresează Laponei o a treia invitație de a rămâne în lumea lui. În timp ce pentru
Enigel soarele reprezintă idealul absolut, pentru Crypto reprezintă un pericol care l-ar
distruge, deoarece soarele e„roșu, mare/pete are, fel de fel”. Crypto îi oferă din nou
Laponei lumea lui caracterizată prin „somn fraged și răcoare”.

Apoi se prezintă al treilea refuz al Laponei, un răspuns amplu, în care aceasta îi prezintă
incompatibilitatea dintre cele două lumi. Ea „se teme de umbra” din țara lui Crypto, idealul
ei fiind soarele: „mă-nchin la soarele-ntelept”. Lapona este o reprezentantă a întregului
pol care visează soarele sugerat prin metafora „greu taler scurt cu margini verzi/ de aur”.
Prin metafora „sufletu-i fântână” Lapona accentuează latura spirituală a ființei superioare,
iar metafora „roata albă” face referire la conștiința umană, eul spiritual care își sporește
forța doar sub lumina soarelui „la soare roata se mărește”. Apare astfel antiteza dintre
spirit și materie.

Secvența a IV-a: Observăm prezența naratorului obiectiv care surprinde tonalitatea

superioară cu care i-a vorbit Lapona înțeleaptă lui Crypto. În timpul discuției celor doi,
soarele apare pe cer ca un „inel”, oglindindu-se în „pielea cheală” a lui Crypto. Se
împlinește blestemul vrajitoarei mânătarcă, sub lumina iute a soarelui Crypto
transformându-se „într-o ciupercă otrăvitoare „ Și sucul dulce în crește”. După
această experiență inițiatică a iubirii eșuate, Riga Crypto devenind o ciupercă otrăvitoare
este nevoit să se însoțească cu plantele inferioare, aparținând regnului său, cu „Laurul
Balaurul” și „măselarița mireasă”, făptură neevoluate că și el : „Cu măselarița mireasă/ Să-i
ție de împărăteasă”.

Titlul cuprinde numele celor două personaje lirice. Este vorba despre Riga Crypto, numele
având două semnificații: Crypto care provine din grecescul „Kryptos” care înseamnă
„ascuns, încifrat”; făptura sa fiind criptică, ascunsă. Totodată, Crypto face parte din
categoria criptogamelor, plante inferioare, el fiind o ciupercă. Lapona este o persoană din
regiunile nordice ale Europei, numele ei Enigel provenind din latinescul „Angelus” care
înseamnă „înger”. Titlu desemnează membrii cuplului neimplinit. Crypto reprezintă geniul
vegetal, iar Lapona aparține umanului, ea aspirând spre soare, spre absolut.

Planul simbolic este cel mai important în această baladă. Primul simbol este apa ce este
un simbol întâlnit în poezie în stare fluidă în țara lui Crypto „în pat de râu și-n humă unsă”
și în stare cristalizată în țara Laponei „în țări de gheață urgisită”. Soarele este al doilea
simbol, ce reprezintă idealul Laponei și al poporului său, însă pentru Crypto reprezintă un
element distrugător, un simbol al morții, transformându-l într-o ciupercă distrugătoare.
Umbra este un simbol autentic, umbra caracterizând lumea lui Crypto, iar pentru Lapona
reprezentând un adevărat pericol „eu de umbră mult mă tem”. Nunta care este prezentă
de trei ori : o nuntă împlinită desfășurată în plan real „la spartul nunții, în cămară”, în
rama textului; o nuntă povestită de menestrel, neîmplinită, eșuată din cauza diferenței de
condiție a celor doi protagoniști și nunta din epilog ce devine un compromis între Crypto
transformat într-o ciupercă otrăvitoare, insotindu-se cu „măselarița mireasă/ Să-i ție de
împărăteasă”. Visul mediază întâlnirea celor două personaje, visul fiind al Laponei, ca ființa
superioară. Alte simboluri fiind cercul,roata și inelul ce reprezintă perfecțiunea soarelui, a
conștiinței.
Pornind de la aceste simboluri, poezia poate fi interpretată ca un „Luceafăr întors”. Ca în
poemul „Luceafărul” ne aflăm în două lumi cu repere fixe. Sunt două lumi închise care se
întâlnesc din când în când și se provoacă reciproc: apolinicul și dionisiacul.

Apolinicul provine de la zeul Apolo, zeul luminii, al purității și reprezintă tendința spre
calm și armonie și caracterizează lumea Laponei.

Dionisiacul provine de la Dionysos, zeul vinului, care tinde spre lipsă de formă,
reprezentând spargerea echilibrului, fiind caracteristic lumii lui Crypto.

Totodată se observă că lumea Laponei este perisabilă, trecătoare, guvernată de legi

umane, pe când lumea lui Crypto este veșnică, fiind o lume a increatului, tărâmul nopții și
al frigului.

La nivelul relațiilor de opoziție opera se distribuie pe trei niveluri :nonuman (lumea lui
Crypto)/ uman (lumea Laponei), sân-spân (unde este evidențiat principiul feminin și cel
masculin) și statutul social (dintre rege și o ființă umană, obișnuită).

Relația de simetrie este mai puțin vizibilă, realizată prin cele două nunți împlinite, cea
umană din rama textului și cea din lumea plantelor otrăvitoare, din epilog, aceste două
nunți încadrând povestea unei nunți ratate, eșuate.

Lirismul poeziei este obiectiv, întâlnindu-se mărcile subiectivității, dar apare și lirica
mastilor, poetul ascunzându-se în spatele personajelor, luându-și câte o mască și
transmițând uși astfel indirect propriile idei și sentimente.

La nivelul registrului stilistic se observă o îmbinare a registrului popular, arhaic și

regional: „menestrel” , ”ghioci” , „puiacă” , „mânătarcă” , „humă” , „maselarita” cu
registrul cult folosit mai ales în răspunsul amplu al Laponei „sufletul fântână”, „ roata albă”
, „soarele înțelept”.

La nivel stilistic se remarcă abundența metaforelor simbol „fântâna tinereții” ,„inimă

ascunsă” , „taler scump” , „sufletul fântână” , „roata albă” , comparații „ca o lamă de
blestem / Vorba-n inima ai infipt-o”, epitete „menestrel trist” , „vinul vechi” , „vecinic
tron” , antiteza „la soare roata se mărește/la umbră numai roată se mărește”, enumerația
„pungi, panglici, beteli cu fundă”.

La nivel prozodic ,poezia are 27 de strofe, inegale ca număr de versuri. Majoritatea sunt
catrene, dar apar și strofe de câte cinci, șase și șapte versuri. Măsura versurilor este
inegală, versurile scurte, de 4 silabe, alternează cu versurile lungi de 9 silabe. Rima este
combinată, întâlnindu-se atât rimă încrucișată cât și rimă îmbrățișată. Ritmul este interior,
observând astfel că elementele prozodiei clasice se îmbină cu cele ale prozodiei moderne.

Așadar, ,,Riga Crypto și lapona Enigel” este un poem pe tema condiției umane conturate
printr-o antiteză romantică între spirit și materie, căreie i se asociază motive precum
căutarea, transhumanța, aspirația către lumină și imposibilitatea indivizilor de a-și depăși
propria lume.