Riga Crypto și lapona Enigel

Ion Barbu
(Baladă/ „Luceafărul” întors/ Poem de factură filosofică)
Ion Barbu este una dintre cele mai inovatoare conștiințe estetice din literatura română a secolului
al XX-lea, fiind un spirit vizionar, mânat de dorința de a realiza contaminări originale între
poezie și matematică.
Încadrare poezie în curentul literar
Balada „Riga Crypto și lapona Enigel” a apărut în anul 1924, iar în anul 1930 a fost integrată în
volumul „Joc secund”. Opera face parte din a doua etapă a lui Barbu-baladic – orientală.
,,Riga Crypto și lapona Enigel’’ aparține modernismului, care este o mișcare culturală apărută ca
o recție împotriva tradiționalismului și se caracterizează prin introducerea unor idei sau concepții
asupra expresiei artistice. Elementele moderniste prezente în acest text sunt: încifrarea mesajului
și cultivarea ambiguității, promovarea poeziei ca act de cunoaștere și prezența unor motive
literare inedite: fântâna, luna, timpul, soarele (prezența unor metafore surprinzătoare). Creația
literară aparține poeziei moderne ermetice sau pure prin eliminarea sentimentului sau încadrarea
lui într-o dimensiune rațională a existenței umane, prin nerespectarea granițelor dintre genurile și
speciile literare, precum și prin limbajul ambiguu, încifrat al discursului liric. Trăsăturile
modernismului acestei creații sunt prezente atât în viziunea poetului asupra lumii, în tema
poemului, în structura sa, cât și în limbajul poetic folosit de autor, acesta promovând poezia ca
act de cunoaștere.
,,Riga Crypto și lapona Enigel” este o creație modernistă prin: relevarea unei noi viziuni despre
rolul poetului și al poeziei, o viziune radical diferită față de cea a antecesorilor săi
pretradiționaliștii, sămănătoriștii și poporaniștii. Pentru Barbu poezia este, astfel, o cale de
cunoaștere, dar și de autocunoaștere.
De asemenea, intelectualizarea textului poetic este o altă trăsătură modernistă identificabilă în
creația lui Barbu, pentru care poezia nu mai trebuie să genereze doar ,,simțăminte și pasiuni”, ci,
mai ales, idei, adresându-se astfel nu doar efectului, ci și rațiunii.
Nu în ultimul rând, apartenența la modernism rezultă și din faptul că, renunțând la forma clasică,
tradiționalistă a textului poetic, Barbu recuperează din literatura veche formele arhaice ale
baladei populare, ,,mânătarcă’’, ,,vecinic’’, dar și limbajul specific acesteia.
Tema și două secvențe sugestive
Tema o reprezintă condiția nefericită a ființei superioare, capabilă să se împlinească doar prin
cunoaștere. La fel ca în ,,Luceafărul” lui Eminescu, această temă este anvelopată alegoric într-o
stranie și imposibilă poveste de dragoste între două ființe incompatibile: Crypto, ,,regele
ciupearcă”, reprezentant al lumii vegetale și ,,lapona mică, liniștită” Enigel, reprezentantă a
regnului uman. Ca în poemul eminescian, întregul imaginar artistic capătă un pregnant caracter
oniric, și, implicit, fantastic, totul petrecându-se în visul fetei care, în transhumanța sa solară,
adoarme pe mușchiul crud al poienii lui Crypto. Similitudinile dintre cele două creații se opresc,
însă, aici, Barbu însuși atrăgând atenția asupra faptului că balada trebuie citită ca un ,,Luceafăr
întors”. Aici, Enigel, ființă umană- inferioară, la Eminescu- este ființa superioară prin însăși
umanitatea sa, care, prin ,,paharul cu otravă” al gândirii, îi oferă acces la cunoaștere. În opoziție,
Crypto este ființa vegetală, instinctuală, iubitoare de umezeală și de întuneric. Asemeni fetei de
împărat, el lansează trei patetice chemări/invocații către Enigel, urmări ale unei puternice crize
dionisiace pe care i-o stârnește apariția fetei. Dacă, la Eminescu, chemările fetei stârnesc o
adevărată furtună în lumea celestă, generând două metamorfoze ale Luceafărului, aici, deși
Enigel se recunoaște ispitită de vorbele mieroase ale lui Crypto, îl refuză, cenzurându-și pornirile
afective în numele atingerii scopului său inițial, soarele, simbol al cunoașterii absolute.
O primă secvență sugestivă este întâlnirea protagoniștilor la fântână, din care se observă
existența a două tipuri umane diferite: Lapona dorește să-și depășească condiția, iar Crypto vrea
să-și continue viața alături de mediul ciupercilor. De asemenea, ciuperca îi oferă dulceața
fragilor, simbol al iubirii instinctuale, însă tânăra îl refuză, deoarece aspiră către absolut.
Viziunea despre lume se reflectă în universul poetic original care exprimă, într-un limbaj
ambiguu, o lume de esențe contemplate de spirit. Poetul adoptă viziunea despre lume dintr-o
perspectivă polemică modernă asupra baladei ca specie literară, scrierea devenind, de fapt, un
poem alegoric, asemenea ,,Luceafărului eminescian’’,,un Luceafăr întors’’, așa cum preciza
însuși poetul. Astfel, el are o viziune absolut originală asupra lumii și a condiției umane, în
general, construind un posibil model al acestei lumi, bazat pe imposibilitatea depășirii anumitor
limite, deoarece protagoniștii aparțin unor universuri diferite.
Elemente de structură și de compoziție specifice temei și viziunii despre lume
Un prim element de structură îl reprezintă titlul baladei, care anticipează tema iubirii, amintind
de vechile și nefericitele povești de dragoste ale Evului Mediu, precum cea a lui Tristan și a
Isoldei sau cea a lui Romeo și a Julietei. În plus, titlul sugerează și opoziția dintre cei doi, atât
socială, cât și morală, vocațională: Crypto este ,,rigă”, adică rege, deci o ființă nobilă la nivelul
mediului din care provine, iar numele său (care vine din grecescul ,,Cryptos”=ascuns, încifrat),
sugerează caracterul său introvertit și aspirațiile sale telurice; pe de altă parte, Enigel este o
simplă locuitoare a ,,țărilor de gheață” ale Laponiei, însă numele său (ce provine, în mod evident,
de la ,,angel” ce înseamnă ,,înger”) indică firea sa deschisă, dar și vocația sa solară.
Tehnica folosită este aceea a povestirii în ramă.
Relația incipit-final este sugestivă pentru această operă. Incipitul este dat de formula de adresare
folosită de nuntașul care încearcă să convingă menestrelul să cânte povestea tristă a regelui
Crypto și a laponei Enigel. Atmosfera lumească este de „chef”, iar povestea a mai fost spusă o
dată.
Finalul este trist, deoarece Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, iar încercarea ființei
inferioare de a-și depăși limitele este pedepsită cu nebunia.
Relațiile de simetrie sunt date de cele trei chemări – descântece ale rigăi și de cele trei refuzuri
ale fetei.
Trei încercări ale craiului:
I-îi oferă lumea peste care domnește, iar refuzul laponei îl pune într-o situație dilematică.
II-sacrificiul: ,,Enigel, Enigel,/ Scade noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/Începi, rogu-te,
cu mine.’’
III-prezentarea valorilor supreme ale lumii lui: ,,somnul fraged’’ și ,,uitarea’’.
De asemenea, compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, împletită,
cadru al celeilalte nunți, povestită, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălărița.
Povestea propriu-zisă o începe menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă: „Împărăţea peste
bureţi / Crai Crypto, inimă ascunsă”, înfăţişat ca un inadaptat, ca o fire ciudată, închisă, pe care
supuşii îl „bârfeau” cu dispreţ: „Sterp îl făceau şi nărăvaş / Că nu vroia să înflorească”. În
antiteză cu ciuperca-rege, lapona (locuitoare de la pol) este prezentată cu tandreţe, sugerând
gingăşie şi fragilitate: „Lapona mică, liniştită, / Cu piei: pre nume - Enigel”. Tânăra plecase din
ţinuturile arctice, geroase, spre sud, în căutare de soare şi de lumină, poposind, ca să se
odihnească şi să-şi adape renii, la „Crypto, mirele poienii”. Ca şi în „Luceafărul” lui Eminescu,
cei doi, regele-ciupercă şi lapona, se întâlnesc în visul fetei, iar Crypto rosteşte o chemare
încărcată de dorinţe, ca aceea a fetei din poemul eminescian. Fiecare dintre cele două strofe ale
tiradei rostite de Crypto începe patetic, printr-o repetiţie ce sugerează pasiune - „Enigel,
Enigel”-, sentimente calde şi emoţionante contrare firii reci a regelui-ciupercă şi o cheamă pe
tânără în lumea lui rece şi întunecoasă, îndemnând-o să uite soarele, ideal spre care ea aspiră cu
toată energia spirituală: „Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged şi răcoare”. Lapona îl refuză cu
delicateţe, a treia oară mărturisindu-i ostilitatea faţă de umezeală şi față de frig, mediu propice
doar regelui-ciupercă, în timp ce „Eu de umbră mult mă tem, / Că dacă-n iarnă sunt făcută / [...]
Mă-nchin la soarele-nţelept”. Se manifestă aici motivul soare-umbră, sugerând cele două lumi
incompatibile cărora le aparţin cele două fiinţe care nu pot comunica ideatic şi sentimental.
Soarele este simbol al vieţii spirituale, al luminii sufleteşti, ce sugerează capacitatea fiinţei
superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul şi umezeala simbolizează condiţia
omului obişnuit, neputinţa lui de a se înălţa către idealuri. Ca orice fiinţă inferioară, Crypto nu
poate înţelege lumea omului superior, care năzuieşte cu întreaga fiinţă pentru împlinirea
idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate suporta, sufletul fiind
asemănat sugestiv cu o fântână, simbol al aspiraţiei spre cunoaştere: „Mă-nchin la soarele-
nţelept,/ Că sufletu-i fântână-n piept/ Şi roata albă mi-e stăpână / Ce zace-n sufletul-fântână”.
Omul obişnuit, muritorul dezinteresat de lumea abstractă, nu se poate înălţa spre absolutul
cunoaşterii, care-i poate fi fatal: „Că-i greu mult soare să îndure/ Ciupearcă crudă de pădure, / Că
sufletul nu e fântână / Decât la om, fiară bătrână, / Iar la făptură mai firavă / Pahar e gândul, cu
otravă”. Regele Crypto este victima propriei neputinţe şi a cutezanţei de a-şi depăşi limitele, de a
încerca să intre într-o lume pe care n-o înţelege şi cu care nu i se potriveşte: „Şi sucul dulce
înăcreşte! / Ascunsa-i inimă plesneşte”. Riga Crypto devine o ciupercă otrăvitoare, însoţindu-se
cu „măsălariţa mireasă”, o fiinţă din lumea lui, o plantă medicinală toxică potrivită lui, întrucât
fac parte din acelaşi regn. Referirea la „Laurul-Balaurul” sugerează aceeaşi idee a „nuntirii”
posibile celor două fiinţe, care aparţin aceleiaşi lumi, deoarece „laurul” este o plantă veninoasă,
cu miros neplăcut, cu fructul ţepos: „Cu Laurul-Balaurul / Să toarne-n lume aurul, / Să-l toace,
gol la drum să iasă, / Cu măsălariţa-mireasă, / Să-i ţie de împărăteasă”. Condiţia omului obişnuit,
comun, este tragică prin neputinţa de a-şi depăşi limitele, de a aspira către valori spirituale
superioare - „Că-i greu mult soare să îndure / Ciupearcă crudă de pădure” -, precum şi setea de
absolut de care este stăpânit omul superior, ce năzuieşte către cunoaştere, lumină spirituală -
„Mă-nchin la soarele-nţelept” - a făcut ca balada Riga Crypto şi lapona Enigel a lui Ion Barbu să
fie numită „un luceafăr întors”. Incompatibilitatea celor două fiinţe ce aparţin a două lumi
diferite din Luceafărul eminescian este şi ideea acestei balade, numai că omul superior este fata
(lapona Enigel), iar fiinţa inferioară este regele-ciupercă (Riga Crypto).
Prozodia, la început, este tradițională și se schimbă cu una modernă: versuri 8-9 silabe, dar și de
5-9 silabe, rima îmbrățișată, monorimă, încrucișată (savantă) și strofe inegale, având între patru
și șapte versuri..
Imaginarul poetic este construit pe baza tehnicii epice a ,,povestirii în povestire” sau a ,,povestirii
în ramă” (ca în ,,1001 de nopți” sau ,,Hanul Ancuței”, de Mihail Sadoveanu). Rama baladei e
constituită de o nuntă-motiv artistic recurent în lirica lui Barbu (,,Ritmuri pentru nunțile
necesare”). La o nuntă în desfășurare, un ,,menestrel trist” este rugat să mai zică o dată cântecul
despre ,,lapona Enigel și Crypto, regele-ciupearcă”. Povestirea din ramă se deschide cu
descrierea acestuia din urmă, insistându-se asupra caracterului său introvertit, dar și asupra
statutului său ezoteric de increat (ceea ce este etern) și de nedesăvârșit : ,,Și răi ghioci și toporași/
Din gropi ieșeau să-l ocărască/ Sterp îl făceau și nărăvaș/ Că nu voia să înflorească”. Aflată într-o
lungă transhumanță solară, mânându-și turmele de reni spre sud, pe mușchiul crud al poienii lui
Crypto poposește ,,laponă mică, liniștită, cu piei/pre nume Enigel” care, obosită, adoarme. Din
acest moment, întregul imaginar poetic se mută, practic, în visul fetei. Pradă unei puternice crize
dionisiace, Crypto-asemeni Cătălinei din ,,Luceafărul”- lansează trei patetice invocații către
tânăra laponă ,,Enigel, Enigel/ Ți-am adus dulceață, iacă/Uite fragi, ție dragi/ Ia-i și toarnă-i în
puiacă”.
Pretextând că merge să culeagă ,,fragii fragezi mai la vale”, Enigel îl refuză, însă acest gest nu îl
descumpănește pe Crypto, ci pare a-l îndârji și mai tare: ,,Enigel, Enigel/ Scade noaptea, ies
lumine/Dacă pleci să culegi/Începi, rogu-te cu mine”. Cumpănită și rațională, jucând simultan și
rolul Demiurgului din poemul eminescian, Enigel știe, însă, că a da curs pateticei rugăminți a lui
Crypto înseamnă, de fapt, a-l omorî, și îl refuză din nou, sub pretextul că regele este încă prea
crud: ,,Te-aș culege, rigă blând/Zorile încep să joace/ Și ești umed și plăpând/ Teamă mi-e te
frângi curând/ Lasă, așteaptă de te coace!”, însă Crypto, ființă instinctuală, se expune din
greșeală soarelui care, oglindindu-se ,,de zece ori în pielea-i cheală” îl transformă într-o ciupercă
otrăvitoare. Această involuție nu pare, însă, a-l deranja, el nuntind alături de alte plante
otrăvitoare asemeni lui ,,Cu Laurul-Balaurul/ Să toarne-n lume aurul/ Cu măselarița-mireasă/ Să-
i ție de împărăteasă”. Astfel, adevărata dramă este, de fapt, cea a lui Enigel, și chiar o dramă
dublă: pe de o parte, aflată pe drumul către cunoaștere (simbolizată de Soare), ea trebuie să-și
cenzureze orice pornire afectivă, oricât de tentantă. Pe de altă parte, ea trăiește și drama
involuției lui Crypto, de care acesta, ființă inferioară, nu este conștient, Enigel știind că ea este,
de fapt, motivul acestei involuții.
Din rândul motivelor artistice se desprinde, în primul rând, motivul Soarelui, care, la Ion Barbu,
semnifică, în esență, cunoașterea absolută spre care aspiră Enigel. Se poate observa, astfel, că,
asemeni lui Blaga, și pentru Barbu adevărata cale de iluminare a ființei nu poate fi decât una
spirituală, implicând necesitatea cunoașterii și a autocunoașterii. Lipsit de calitatea rațiunii,
Crypto nu poate cunoaște realitatea exterioară, însă nici nu se poate cunoaște pe sine.
Nunta e alt motiv artistic recurent în lirica lui Barbu și valorificat în ,,Riga Crypto și lapona
Enigel”, unde constituie rama întregului imaginar poetic. Autorul conservă semantica veche,
populară a nunții, de eveniment ritualic prin care ființa se întregește, se completează prin găsirea
celeilalte jumătăți împreună cu care formează un tot individual. Tocmai de aceea, o nuntă între
Crypto și Enigel, ființe incompatibile, este imposibilă.
În antiteză cu motivul Soarelui care guvernează întreaga existență a lui Enigel, umbra e semnul
marcant al lumii lui Crypto, simbol al ignoranței și al necunoașterii, al materialității
perisabile: ,,La umbră numai carnea crește”.
Relațiile de opoziție sunt evidențiate la nivelul celor doi protagoniști, reliefându-se
caracteristicile lor: opoziția copt – necopt, soare – roată albă, dar și prin ideile lor care nu
corespund, de aceea, nu poate avea loc nicio nuntă.
Din punct de vedere stilistic, predomină inversiunile: „zice-l-aș”, „rogu-te”, „răi ghioci”;
epitetele metaforice: „menestrelul trist”, „veninul vechi” și metafora ,,în pat de râu și-n humă
unsă’’
Concluzia
Tema iubirii ca formă de cunoaștere și viziunea modernistă asupra lumii lui Barbu se reflectă
într-un mod original și unic prin prezența unor metafore surprinzătoare care transmit un mesaj
încifrat și în care poetul dorește să promoveze arta sa ca act de cunoaștere, lucru reieșit din
prezentarea poveștii de dragoste dintre doi membri care fac parte din două lumi diferite.
Ion Barbu realizează o creație modernă prin viziunea despre lume, prin prezența unor personaje
bizare, prin universurile înfățișate, prin cultivarea unui limbaj nou, original, caracterizat prin
ambiguitate și echivoc. De asemenea, în planul ideatic, iubirea este văzută ca o formă de
cunoaștere, de împlinire a unui ideal fără a avea în ea nimic spectaculos, miraculos și nici chiar
tragic, chiar dacă nu se împlinește. La rândul ei, viziunea despre lume este pusă în evidență în
textul poetic prin tema abordată și prin modul inedit de tratare a subiectului în care primordială
este folosirea simbolurilor și a unui limbaj nou încifrat. Astfel, elementele de conținut și de
formă se îmbină într-o structură modernă și într-o acțiune plină de neprăvăzut.
Opera literară „Riga Crypto și lapona Enigel” este o baladă alegorică barbiană, ce reușește să
impresioneze prin ideile transmise și prin viziunea amplă asupra sentimentului de iubire care nu
este de fiecare dată realizabil.
Simboluri
,,menestrel trist’’-cântăreț, care conduce nunțile;
,,în pat de râu și-n humă unsă’’-mediul umed;
,,mânătarcă’’-ciupercă otrăvitoare;
,,Crypto’’-ciupercă (inimă ascunsă, sterp, nărăvaș)
,,vecinic tron’’-veșnic tânăr
,,sterp-nărăvaș’’-mediul umed, propice dezvoltării ciupercilor-refuzul dezvoltării-al morții
,,țări de gheață urgisită’’-epitet, frig, teamă;
,,cu piei’’-avută, bogată;
,,de la iernat la pășunat’’, ...la sud-trecerea timpului și depășirea barierelor spațiale
,,Adormi’’-motivul somnului
,,spân’’-întâlnirea dintre cei doi are loc în vis
,,bătrân....-mbie’’-înțelept
,,dulceața și fragii’’-bunuri materiale, simboluri ale iubirii instinctuale
refuzul fetei-aspirația către absolut, incompatibilitatea
Crypto îi cere fetei să renunțe la visul ei de a descoperi soarele, căldura (absolutul);
Crypto se oferă pe sine, capabil de a se dărui
,,Fântâna’’-simbol, izvorul vieții
,,Roata albă’’-luna
,,dar timpul vezi, nu adăsta’’-trecerea timpului
,,Si sucul dulce înăcrește’’ –înflorește (înflorirea=moartea)
Dezvăluirea alegoriei-2 tipuri de oameni: 1. De geniu-aspiră spre absolut și dorește depășirea
condiției proprii; 2. De rând-continuă viața alături de cei din mediul său.
Riga Crypto si lapona Enigel-Ion Barbu
1924, în 1930, în volumul ,,Joc secund’’.
CONTEXTUALIZARE ȘI ÎNCADRARE
Ion Barbu este una dintre cele mai inovatoare conștiințe estetice din literatura română a secolului
al XX-lea, fiind un spirit vizionar, mânat de dorința de a realiza contaminări originale între
poezie și matematică. În accepția criticilor literari, Barbu este exponentul cele mai de seamă al
„poeziei pure” din literatura autohtonă, o poezie care va deveni ulterior, pentru poet, sinonimă cu
poezia ermetică.
Publicată inițial în 1924 și integrată mai apoi în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund
(1930),
opera Riga Crypto și lapona Enigel este un amplu poem alegoric pe tema cunoașterii, situat
asemenea Luceafărului eminescian la interferența genurilor literare, ceea ce l-a determinat pe
criticul literar Nicolae Manolescu să o numească „baladă neoromantică”, aspect evidențiat și de
subtitlul acesteia. Aparține etapei baladic-orientale, cea de-a doua din creația barbiană.
Totodată, este o creație modernistă, noul și inovația formelor opunându-se valorilor de tip
tradițional prin: ermetismul poeziei, insolitul metaforelor, ambiguitatea limbajului,
intelectualizarea emoției și natura tematicii abordate (poezia de cunoaștere).
TEMATICA
- IUBIREA CA MODALITATE DE CUNOAȘTERE A LUMII
- poemul este un „Luceafăr întors” (Ion Barbu)
• prezintă drama cunoașterii și a incompatibilității dintre două lumi sau regnuri diferite: UMAN
și VEGETAL
• amestecul genurilor: scenariul epic este dublat de caracterul dramatic și de lirismul de măști.
• personajele (măștile eului liric) au semnificație simbolică și sunt prezentate ALEGORIC.
• Ion Barbu răstoarnă clișeele mentalității tradiționale:
- axa uman-feminin-comun devine superioară axei nonuman-masculin-regal
TITLUL
- evocă structural cei doi protagoniști ai cuplului, antagonici.
- nume stranii:
• RIGA CRYPTO
- arhaismul „rigă” - statutul de rege al ciupercilor;
- cel tăinuit, încifrat (gr. „cryptos”) - nume predestinat închiderii și izolării;
- mediul său de viață → aspirația spre umbră, umezeală, întuneric;
- regnul VEGETAL.
• LAPONA ENIGEL
- ființă solară, UMANĂ;
- instanța feminină, superioară, venită din zonele nordice;
- suedezul „enigel” → posibil portret spiritual al laponei (aspirația spre lumină);
- apartenența la două regnuri diferite (vegetal și uman).
!!! se declanșează încă din titlu ideea dilematică a INCOMPATIBILITĂȚII
! Singura asemănare dintre cei doi: statutul superior pe care îl ocupă fiecare în propria lume
STRUCTURA ȘI COMPOZIȚIA:
- are structura unui cântec bătrânesc de nuntă, presărat cu elemente fantastice;
- are la bază TEHNICA POVESTIRII ÎN RAMĂ;
- alcătuit din două părți distincte, fiecare reprezintă în sine câte o NUNTĂ:
- nunta reală, consumată și împlinită (cadrul povestirii), la care menestrelul este rugat să cânte
povestea celeilalte nunți;
- nunta imposibilă, deturnată de ordinea firească a lumii
PARTEA I (prologul) primele patru strofe RAMA delimitează cadrul lumesc de cadrul sacru al
rostirii cântecului poveste de către menestrel unui „nuntaș-fruntaș”, „la spartul nunții”, „în
cămară”
- MENESTRELUL joacă rolul mistagogului, cu scopul de a preveni mirii asupra nunții
dilematice
„trist”, „mai aburit ca vinul vechi”, „mult îndărătnic”
PARTEA II- idila neîmplinită dintre Enigel și riga Crypto
NUNTA POVESTITĂ, imposibilă, dar legendară-cuprinde mai multe tablouri poetice:
• portretul și împărăția rigăi Crypto (strofele 5-7);
• portretul, locurile natale și popasul laponei Enigel (strofele 8-9);
• întâlnirea dintre cei doi (strofa 10);
• cele trei chemări ale rigăi și primele două refuzuri ale laponei (strofele 11-15);
• răspunsul laponei și refuzul categoric cu relevarea relației dintre simbolul solar și propria
condiție (strofele 16-20);
• încheierea întâlnirii (strofele 21-22);
• pedepsirea rigăi în finalul baladei (strofele 23-27);
- moduri de expunere: descriere, dialog, narațiune.
- comunicarea dintre cei doi se realizează într-un spațiu oniric, întocmai Luceafărului
eminescian.
• EXPOZIȚIUNEA
- sunt prezentate în ANTITEZĂ portretele membrilor cuplului.
• INTRIGA
- provocată de deosebirile dintre cei doi.
• DEZNODĂMÂNTUL
- tragic, Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, înnebunește și se căsătorește cu
„măsălarița”.
RIGA CRYPTO (craiul bureților) -făptură vegetală închisă în sine (metafora „inimă ascunsă”) -
iubitor de umbră și de umezeală („În pat de râu și-n humă unsă”) -imobil prin natura sa de
ciupercă și încă sterp, fapt ce-i este reproșat de supuși („Sterp îl făceau și nărăvaș/Că nu voia să
înflorească”). STATUT SUPERIOR ÎN PROPRIA LUME
LAPONA ENIGEL („laponă mică, liniștită”)
- ființă umană evoluată, născută în nord, spațiu rece („din țări de gheață urgisită”).
- ea își recunoaște statutul de ființă solară: „Că dacă-n iarnă sunt făcută…/Mă-nchin la soarele-
nțelept”.
- duce o existență dinamică și ritualică - TRANSHUMANȚA: își duce turmele de reni către sud,
fiind iubitoare de soare și lumină.
STATUT SUPERIOR ÎN PROPRIA LUME
- membrii cuplului fac parte din regnuri diferite → nu pot comunica în plan real;
- comunicarea se realizează la nivelul visului;
- Riga rostește de trei ori descântecul de dragoste, fiind respins de fiecare dată de laponă.
• PRIMA CHEMARE-DESCÂNTEC
- are rezonanțe de incantație magică.
- Crypto încearcă să o seducă pe laponă cu „fragi” și cu „dulceață”, elemente ale existenței sale,
care aici capătă conotații erotice.
- refuzul categoric al lui Enigel: „Eu mă duc să culeg/Fragii fragezi mai la vale”.
- deși este pus într-o situație dilematică, riga nu cedează.
• A DOUA CHEMARE-DESCÂNTEC
- Riga merge până la sacrificiul de sine: „Enigel, Enigel,/Scade noaptea, ies lumine,/Dacă pleci
să culegi,/Începi, rogu-te, cu mine.”
- al doilea refuz al lui Enigel: „blând”, „plăpând”, „Lasă. Așteaptă de te coace”
• A TREIA CHEMARE-DESCÂNTEC
- Crypto îi spune despre neputința lui de a-și depăși condiția.
- antiteza soare-umbră pune în evidență imposibilitatea iubirii.
- imaginii de fragilitate a lui Crypto, lapona îi opune aspirația ei către absolut: „Mă-nchin la
soarele-nțelept”.
- tentația iubirii este copleșitoare: „Rigă Crypto, rigă Crypto,/Ca o lamă de blestem/Vorba-n
inimă-ai înfipt-o!/Eu de umbră mult mă tem.”
- pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză cântecul rigăi, deși regretă
și plânge.
- descântecul se întoarce împotriva Rigăi și-l distruge, transformându-l într-o ciupercă otrăvitoare
- ÎNCERCAREA FIINȚEI INFERIOARE DE A-ȘI DEPĂȘI CONDIȚIA ESTE PEDEPSITĂ
CU NEBUNIA „Și sucul dulce-i înăcrește/Ascunsa-i inimă-i plesnește”
RIGA CRYPTO (craiul bureților) LAPONA ENIGEL („laponă mică, liniștită”)
- făptură vegetală închisă în sine (metafora „inimă ascunsă”)
- ființă umană evoluată, născută în nord, spațiu rece („din țări de gheață urgisită”)
- iubitor de umbră și de umezeală („În pat de râu și-n humă unsă”)
- ea își recunoaște statutul de ființă solară:„Că dacă-n iarnă sunt făcută…/Mă-nchin la soarele-
nțelept”
- imobil prin natura sa de ciupercă și încă sterp, fapt ce-i este reproșat de supuși („Sterp îl făceau
și nărăvaș/Că nu voia să înflorească”)
- duce o existență dinamică și ritualică -
TRANSHUMANȚA: își duce turmele de reni către sud, fiind iubitoare de soare și lumină.
STATUT SUPERIOR ÎN PROPRIA LUME STATUT SUPERIOR ÎN PROPRIA LUME
SOARELE
simbolul existenței spirituale, al împlinirii umane, al trăirii apolinice
metafora „roata albă” (perfecțiunea geometrică)
metafora „aprins inel” (simbol al nunții)
⇓
antiteză
„La soare, roata se mărește;/La umbră, numai carnea crește”
⇓
„UMBRA”
simbolul al existenței instinctuale, sterile, al trăirii dionisiace
PURITATEA, SETEA DE CUNOAȘTERE, VEȘNICIA
„sufletul-fântână”
(apolinicul, specific ființei raționale și înțelepte „fiară bătrână”)
⇓
antiteză
„Că sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână,/Iar la făptură mai firavă/Pahar e gândul, cu
otravă”
⇓
„CARNEA”
(trupul, instinctele, dionisiacul)
MITURI FUNDAMENTALE:
1. al soarelui
2. al nunții
3. al oglinzii
VIZIUNEA BARBIANĂ:
- călătoria spre sud a laponei este echivalentă cu un drum inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi
este o probă, trecută prin respingerea nuntirii cu cineva aflat pe o treaptă inferioară a
existenței.
- există trei trepte ale inițierii:
• cercul Venerei (tentația iubirii ce reduce omul la ipostaza de ființă instinctuală - Crypto)
• cercul lui Mercur (cunoașterea rațională - Enigel)
• Soarele (cunoașterea absolută)
NIVELUL STILISTIC
- ALEGORIA (întregul poem este construit pe baza alegoriei)
- ANTITEZA:
• spirit - materie
• rațiune - instinct
• soare - umbră
• lumină - întuneric
• veghe - somn
• apolinic - dionisiac
- EPITETE
- METAFORE INSOLITE ce conferă ambiguitate textului:
„Că sufletul nu e fântână/Decât la om, fiară bătrână,/Iar la făptură mai firavă/Pahar e gândul, cu
otravă”
„La soare, roata se mărește;/La umbră, numai carnea crește”
- poezia abundă de elemente de oralitate, cuvinte, exprimări de factură populară sau arhaică.
PROZODIA
- alcătuirea strofică pare destul de riguroasă inițial, într-o succesiune de grupaje de 4 versuri, dar
care nu este respectată pâna la final,
- pe parcurs, poetul modern schimbă trăsăturile prozodice și sonoritățile, în funcție de mesaj și
idee poetică
- măsura versurilor predominant de 8-9 silabe, nu are constanță continuă, ci urmărește ritmurile
mai lente sau mai accelerate ale dialogului protagoniștilor.
CONCLUZIE
Așadar, poemul modern Riga Crypto și lapona Enigel, de Ion Barbu, reprezintă o sinteză inedită
a celor două tipuri de sensibilități barbiene - logico-matematică și estetică - întrunite și
armonizate în spațiul liric, închegând o amplă alegorie pe tema cunoșterii. Barbu neagă astfel o
întreagă tradiție literară, înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine,
un scop absolut, cu drama incompatibilității în iubire.