Riga Crypto și lapona Enigel

De Ion Barbu

CONTEXT
Ion Barbu este un poet modernist, aparținând perioadei interbelice a literaturii.
Numele său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian, un matematician de
reputație europeană, care inițial cochetează cu literatura pentru a demonstra că o
minte luminată poate transpune liric produsele propriei imaginații.

Poeziile ce inaugureaza volumul “Joc secund”, structurate

anticronologic ,sunt cele mai reprezentative pentru universul liric al lui Ion Barbu,
ilustrand artele poetice ermetice, lirismul pur, treapta cea mai inalta la care ajunge
poezia. Ermetismul nu provine din cultivarea unor simboluri dificile, ci originale,
care transmit incifrat idei despre sensul universului.

Riga Crypto si lapona Enigel , publicata intial in 1924 in “Revista Romana

“ si integrata in volumul “Joc secund” in 1930 ,reprezinta un punct distinct in
opera lui Ion Barbu. Apartinand etapei baladic- orientale, textul este ermetic, iar in
centrul abordarilor sta interpretarea data de Ion Barbu insusi, care a numit-o un
“Luceafar intors” .

Compararea textului cu Luceafarul eminescian complica universul baladei,

fara a o inscrie in romantism in vreun fel, cele doua poeme inrudindu-se prin
relatia dintre simbolurile centrale si drama cunoasterii, ca tema comuna , chiar
daca viziunea celor doi poeti este diferita.
 1. EVIDENȚIEREA A DOUĂ TRĂSĂTURI CARE ÎNCADREAZĂ OPERA
ÎNTR-O SPECIE/CURENT LITERAR ANUME
Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin: raportarea polemică față
de limbajul poetic și de tehnicile înaintaşilor, cultivarea ambiguității și a
echivocului, specifice limbajului poetic modern, promovarea poeziei ca act de
cunoaştere, intelectualizarea emoției, prezenţa unor metafore surprinzătoare şi
cuvinte cu sonorități neobişnuite, înnoiri prozodice, imaginarul poetic inedit dar şi
prin viziunea modernă asupra iubirii, fiind o dramă a incompatibilității dintre două
lumi care încearcă să comunice şi să se împlinească.

O primă trăsătură care face posibilă încadrarea poemului în modernism este

intelectualizarea emoțiilor. Pentru Ion Barbu, poezia nu mai trebuie să genereze
doar,,simțăminte şi pasiuni”, așa cum cerea Titu Maiorescu în urmă cu jumătate de
secol, ci idei, adresându-se astfel nu doar afectului, ci şi rațiunii. Doar un
aparent,,cântec bătrânesc", o baladă relevă, în esență, un sistem de semnificații
puternic intelectualizate care ilustrează, în manieră alegorică, drama ființei
superioare înzestrate cu „,paharul cu otravă" al gândirii. Enigel trebuie să-i
cenzureze pornirile affective pentru a-şi atinge scopul initial al călătoriei:,,Că
sufletul nu e fântână, / Iar la făptură mai firavă/Paharul e gândul, cu otravă".

O altă trăsătură care face posibilă încadrarea poemului în modernism este

imaginarul poetic inedit, care este reprezentat de spațiul definitoriu al existenței
celor două peronaje. Pentru Crypto, este umezeala perpetuă şi impură: „În pat de
râu şi humă unsă", în timp ce lapona vine,,din țări de gheață urgisită”, spațiu rece,
ceea ce explică aspirația ei spre soare şi lumină, dar şi mişcarea de transhumanță
care ocazionează popasul în ținutul rigăi. Povestea propriu-zisă este fantastică și se
desfăşoară în visul fetei, la fel ca în,,Luceafărul” eminescian, doar că rolurile sunt
inversate: ființa superioară e feminină, cea inferioară-masculină. Riga este cel care
rosteşte de trei ori descântecul de dragoste și, de tot atâtea ori, lapona îl respinge.
Dialogul deschide spectacolul dramatic al unei nunți eşuate. Formulele de adresare,
repetiția „,Enigel, Enigel” și epitetul „rigă bând” sugerează familiaritatea, afecțiune
caldă.

TITLUL
Titlul este analitic, construit în maniera altor opere din literatura universală
care relatează o poveste de dragoste neîmplinită. Denumirea arahaică pentru rege,
“riga”, este însoțită de apelativul “Crypto” provenit din grecescul “cryptos” ce se
traduce prin “ascuns”, “tăinuit”. Enigel, nume propriu provenit din cuvântul suedez
pentru “înger”, iar “lapona”, releva originea sa, si anume țările nordice, spațiul
barbian al ideii. Elementul paratextual desemnează deci membrii cuplului
nedesăvârșit: el întruchipează geniul vegetal, stadiul steril de increat, intelectul pur,
iar ea aparține umanului, caracterizat prin aspirație către absolutul reprezentat de
soare.

Tema iubirii imposibile se asociază cu tema cunoaşterii şi cu cea a opţiunii

existenţiale a omului superior. Dintre numeroasele motive poetice care încifrează
textul, precum: transhumanţa, atracţia pentru Soare, tentaţia Sudului, visul,
„sufletul-fântână”, două au o relevanţă specială în configurarea sensului: Soarele şi
fântâna.
 2. DOUA SECVENȚE/IDEI POETICE COMENTATE

La nivel formal, balada este organizată în două părți, tehnica utilizată fiind
povestirea în povestire. Rama, primele patru strofe ale poeziei, prezintă o nuntă
implinită, aparținând planului real,, în timp ce povestirea propriu-zisă relevă o
nuntă inițiatică ce face parte din planul imaginarului.

RAMA

Pe fundalul unei nunti ce se apropie de sfarsit, primele patru strofe

imagineaza un dialog intre “menestrel” si “nuntasul fruntas”, intr- o atmosfera
dionisiaca, de ritual secret al destainuirii. Cei doi tanjesc dupa o poveste cu “lapona
Enigel si regele- ciupearca” un cantec spus si auzit in urma cu un an.

PARTEA A DOUA
Partea a doua a textului, balada propriu-zisa, este construita prin alternanta a
doua planuri : unul narativ (al faptelor), altul simbolic (al alegoriei) .Faptele sunt
putine : intr-un timp nedefinit , regele ciupercilor, Crypto, o indrageste pe Enigel,
fiinta din tara gheturilor.

Personajul masculin, riga Crypto, aparţine unei lumi inferioare, lume a

văii ,simbol al golului spiritual, al absenţei eului-conştiinţă, şi a umbrei. Numele
protagonistului sugereaza circumscrierea într-un univers închis, solitar, enigmatic.
În lumea căreia îi aparţine prin naştere şi destin, eroul se singularizează (precum
Cătălina) prin rang (crai, rigă). El refuză, însă, a-şi îndeplini destinul într-un spaţiu
al vieţii vegetative, inferioare, desemnat prin metafora „pat de râu”, prin sintagma
„humă unsă” ,existenţa telurica, şi prin simbolurile văii, al umbrei şi răcorii.
Refuzul înfloririi, al nuntirii cu perechea destinată lui în lumea de jos – „vrăjitoarea
mănătarcă”- semnifică refuzul împlinirii destinului într-o lume ontologic
inferioară. El năzuieşte să depăşească limitele condiţiei sale prin iubire, prin vis.
Dar, prizonier fără scăpare într-un spaţiu al umbrei, al biologicului, el va trăi
iubirea ca pe un hybris pedepsit, ca în orice tragedie, prin nebunia sau moartea
protagonistului”(Ion Pop).

ENIGEL

Celălalt personaj arhetipal este Enigel, osândita in tara gheturilor, “ mica “

si “ linistita” laponă care întruchipează o umanitate superioară, capabilă să reflecte
prin „roata albă” a spiritului adevărurile revelate prin cunoaştere.Surprinsă într-o
călătorie iniţiatică dinspre spaţiile boreale spre sud, spre tărâmurile Soarelui,
Enigel străbate drumul transhumanţei ca pe un drum al iniţierii, ca pe o aventură a
cunoaşterii.

CELE TREI CHEMARI

Apartinand unor regnuri diferite, cei doi comunica in spatiul oniric, la fel ca
in “Luceafarul” eminescian. Visul devine liantul dintre cele două lumi și facilitează
comunicarea altfel imposibilă.

Cele trei încercări ale „regelui-ciupearcă” de a o determina pe „lapona

dreaptă Enigel” să renunţe la aspiraţia spre o existenţă solară sunt succedate de trei
refuzuri.
 El îi oferă valorile supreme ale lumii lui – dulceaţă, fragi -, valori materiale
însă, îndemnând-o, aşadar, să guste bucuriile unei existenţe telurice „în somn
fraged şi răcoare”. Spre deosebire de Cătălina, el este gata să se sacrifice pentru
visul de lumină, alegând să-i fie aproape fiinţei iubite, chiar dacă această apropiere
este mortală pentru firava sa făptură: „Dacă pleci să culegi/Începi, rogu-te, cu
mine”. Şi tot ca o replică polemică la poemul eminescian, unde eroina pare a se
lăsa înduplecată să piardă „dorul de părinţi/şi visul de luceferi”, Enigel depăşeşte
proba ispitirii, refuzând să se abată din drumul ei spre cunoaştere. Monologul ei
exprimă crezul omului superior care triumfă asupra limitelor sale sufleteşti şi
biologice, optând ferm pentru cunoaşterea apolinică, totală. Asocierea simbolului
acvatic cu motivul vieţii spirituale în metafora „sufletului-fântână” generează o
tulburătoare definire a omului superior, în opoziţie cu „făptura firavă” a omului
comun, pentru care gândul este „pahar cu otravă”.

Pentru regele ciupercilor, întâlnirea cu „aprinsul inel” al Soarelui este

distructivă şi marchează, totodată, şi punctul culminant al naraţiunii alegorice. Prin
apelul la limbajul incantatoriu al descântecului şi la simbolistica blestemului
folcloric, poetul imaginează metamorfoza lui Crypto care se transformă în ciupercă
otrăvitoare.

3. PREZENTAREA A DOUA ELEMENTE DE LIMBAJ ȘI

COMPOZIȚIE

În ceea ce privește limbajul artistic, acesta abundă de elemente de oralitate,

exprimări preluate din folclor sau popular arhaice “puiacă”, “a înăcri”. În chemarea
menestrelului există o serie de exclamaţii retorice, un alt semn al oralităţii “-
Nuntaş, fruntaş!, Zi-l menestrel!”. *Figura de stil predominantă este metfora,
prezentă și sub forma simbolului, cel dominant fiind nunta, o probă a inițierii în
tainele lumii. Nunta umană este una împlinită, membrii cuplului aparținând
aceleiași trepte a evoluției, pe când nunta povestită prezintă eșecul provenit din
incompatibilitatea între regnuri. Un alt simbol ar fi soarele, identificat vieții
spirituale și luminii sufletești ce sugerează capacitatea ființei superioare de aspirat
către absolut în timp ce umbra, întunericul și umezeala întruchipează condiția
omului obișnuit, neputința lui de a se înalță către idealuri. Aceste procedee
stilistice inedite încadrează opera, de asemenea, în modernismul interbelic.

4. CONCLUZIE
În esenta, balada “Riga Crypto și lapona Enigel” reliefează oscilația permanentă
între instinctual și rațional, între dionisiac și apolinic, accentul căzând pe
antagonismul slab – puternic, înlocuind ideea impusă în literatură că dragostea este
un miracol în sine.