Aci sosi pe vremuri

Ion Pillat

Tradiționalismul:
-este o mișcare care cuprinde orientările culturale, literare și social-politice din prima jumătate a
secolului 20 care se opun modernismului.
-termenul de tradiționalism reunește tendințele literare conservatoare din perioada interbelică, care-
și propun să apere identitatea națională, ortodoxismul, viața autohtonă

Date despre autor:

Ion Pillat face parte din mișcarea gândiristă.
-este unul dinte poeții care modernizează tradiționalismul transformându-l într-o doctrină estetică,
într-un stil, într-o nouă formulă poetică
-în opera sa, el îmbină elementele clasice cu cele simboliste

Date despre operă:

-poezia "Aci sosi pe vremuri" a fost publicată prima dată în revista "Letopiseți" în 1918, iar apoi
inclusă în volumul "Pe Argeș în sus" în 1923
-acest volum conține o serie de pasteluri psihologice în care peisajul este un pretext de mediație
asupra trecerii ireversibile ale timpului, asupra efemerității condiției umane, în opoziție cu
veșnicia/ statornicirea naturii.

Tema:
-este trecere ireversibilă a timpului (contemplarea) și fragilitatea ființei umane sub acțiunea
devoratoare a timpului

Titlul:
-are o rezonanță arhaică, sugerată de adverbul de loc "aci".
-fixează coordonatele spațio-temporale prin intermediul adverbului "aci" și a locuțiunii adverbiale
"pe vremuri".
-este un topos prin care ni se prezintă locurile natale, un spațiu al reîntoarcerii.
-verbul la timpul perfect simplu anticipează raportul dintre timpul prezent și timpul trecut și se
realizează o contopire/ apropiere până la identificare, între cele două.

Compoziție și structură:
-poezia este un pastel și o elegie compusă din 19 distihuri cu un vers final și 4 secvente lirice -
structura sa este un binară constituită din termenii "atunci" și "acum" realizându-se o
antinomie/ antiteză între planul trecut și cel prezent.
-care deși opuse se află într-o stranie complementaritate, legătura realizându-se prin identitatea
aceluiași spațiu

-poezia are rima împerecheată, măsura de 13-15 silabe și o îmbinare de ritm trohaic cu cel iambic
-timpurile verbale care predomină sunt cele ale trecutului:
• perfectul simplu: „sosi”, „îmbătrâniră” care dau impresia că trecutul nu e prea îndepărtat și
că poate fi reînviat imprimând evocării un anume ritm
• imperfect: „nu erau”, „ședeau” , „simțeau” care au de asemenea rol evocator și sugerează o
continuitate între timpul trecut și timpul prezent
• perfectul compus: „am șoptit”, „am spus” prin care se încearcă o reconstituire a trecutului

În concluzie:
Poezia aparține tradiționalismului prin:
-teme: timpului, iubirea, trecutul istoric, nunta și moartea
-motive: amintirea, lacul, luna, umbra, clopotul, amurgul
-tradiționalism recuperat prin cultură.
-elemente de prozodie: ritm, rimă și măsură.
Prima secventă lirică: 1-3
-este alcătuită din primele 3 distihuri în care se prezintă prin rememorare locurile natale
-incipitul textului este sub semnul amintirii, sub semnul toposului spiritual al strămoșilor
-este imaginea unui univers familiar, a unui timp conservat, a unei vremi oprite parcă odată pentru
totdeauna
-metafora „casa amintirii”, provoacă emoție iar imaginea păianjenului ca figură poetică a locului
neumblat, a încremenirii, este sugestivă: "păianjeni zebreliră și poartă și zăvor"
-versul "hornul nu mai trage alene din ciubuc" sugerează părăsirea, iar amintirile mai vechi
păstrează memoria unor timpuri zbuciumate
-remarcăm elemente de viziune sămănătoristă "Poteri și haiduc" care sugerează recuperarea unei
lumi a trecutului sub semnul istoriei și a unor vremuri pline de energie și vitalitate
-peisajul este umanizat prin personificare

A doua secvență lirică: 4-11

-păianjeni țes pânza amintiri și prin ea momente prețioase din trecut, un astfel de moment este
secvența a doua în care se săvârșește un ritual erotic de cuplul cândva tânăr al bunicilor
-idila celor 2 stă sub semnul romantismului
-portretul bunicilor este creionat prin trăsături/ linii sugestive, pline de grație: "o fată subțire în largă
crinolină, cu ochi de peruzea"
-venirea ei este așteptată de tânărul "nerăbdător", bunicul
-acesta îi recita versuri din poeziile "Le lac" și "Zburătorul"
-veacul care a trecut s-a individualizat prin fapte de cultură (un tradiționalism recuperat prin cultură)
și poate fi identificat cu un timp ideal, primordial
-eternitatea revelată de clipa unică a iubirii este însă o iluzie "dar ei în clipa asta simțeau că o să
rămână"
-trecerea timpului este marcată auditiv de dângătul (sunetul) clopotului din "turnul vechi din sat"
simbol al destinului, al succesiunii momentelor vieții, nunta și moartea sunt părți dintr-un ciclu
universal
-prezentul poartă semnele perisabilității, efemerității ființelor, "de mult e mort bunicul, bunica e
bătrână"

A 3-a secvență lirică: 11-12

-este o meditație paradoxală pe tema trecerii ireversibile a timpului
-poetul constată cu uimire, contradicția dintre trupul imperfect și sufletul neerodat de trecerea
timpului
-ceea ce rămâne în urma timpului necruțător sunt portretele, fotografiile îngălbenite
(atinse de patina timpului), atârnate pe pereții din casa amintirii

A 4-a secvență lirică: 13-19

-pune în evidentă opoziția "ieri/ acum", importanța în structurarea textului pe un sistem de
complementarități și opoziții și dă simetrie textului
-această secvență înfățișează o altă poveste de iubire, cea a nepotului dar asemănătoare prin gesturi
cu cea a bunicului: iubita este creionată la fel, "subțire, cu ochi de ametist”, iar nepotul îi recită
iubitei poezii din "Horia Furtuna și Francis James"
-se observă o falsă senzație a unei înnoiri pe care o aduce schimbarea modei literare și a poeților
preferați dar mișcarea esențială sufletească este aceeași, poezia romantică este o stare perpetuă a
îndrăgostiților din totdeauna
-epilogul(deznodământul) poveștii de iubire este marcat de sunetul clopotului din turnul vechi care
revine ca un avertisment al trecerii timpului punctând momentele de referință ale existentei umane

* le lac=lacul de Lamartine / Zburătorul de Ion Heliade Rădulescu

 Aci sosi pe vremuri
La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc

De când luptara-n codru si poteri, si haiduc.

În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.

Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerabdator bunicul pândise de la scara

Berlina leganata prin lanuri de secara.

Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina

Sari, subtire, -o fata în larga crinolina.

Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,

Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,

Îi spuse Sburatorul de-un tânar Eliad.

Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea…

Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.

Si cum sedeau… departe, un clopot a sunat,

De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sa ramâna…

De mult e mort bunicul, bunica e batrâna…

Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete

Te vezi aievea numai în stersele portrete.

Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,

Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita…

Ca ieri sosi bunica… si vii acuma tu:

Pe urmele berlinei trasura ta statu.

Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.

Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.

Subtire, calci nisipul pe care ea sari.

Cu berzele într-ânsul amurgul se opri…

Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram

Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna

Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,

Si ti-am parut romantic si poate simbolist.

Si cum sedeam… departe, un clopot a sunat,

Acelasi clopot poate, în turnul vechi din sat…

De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.