Leoaica tanara, iubirea

Nichita Stanescu
-tema si viziunea despre lume Neomodernismul este o tendin literar ce se manifest n perioada postbelic (anii 60-70).
Dup cum sugereaza i numele, neomodernismul presupune o revalorificare a modernismului interbelic
ntr-o viziune nou, aducand in prim-plan redescoperirea sensibilitatii creatoare si a emotiei estetice si
innoirea limbajului poetic, dupa un deceniu in care literatura fusese ideologizata politic (aservita
comunismului).
In deceniul al saselea al secolului al XIX-lea, mai multi poeti revin la lirismul epocii
interbelice, refacand legaturile cu literatura poetica modernista: N. Stanescu, M. Sorescu, Cezar Baltag,
Ion Alexandru, Ana Blandiana etc.
Poezia "Leoaica tanara, iubirea", de Nichita Stanescu (1933 -1983), face parte din volumul "O
viziune a sentimentelor" publicat in 1964.
Volumul mentionat apartine primei etape de creatie a lui Nichita Stanescu, etapa exuberantei,
caracterizata prin elanuri adolescentine, manifestari ale unor stari jubilatorii, suprapuse dragostei ca
stare de certitudine.
Leoaica tanara, iubirea se incadreaza in curentul neomodernist prin urmatoarele: perspectiva
profund subiectiva a eului, lirismul pur, ambiguizarea sensurilor, subtilitatea metaforelor si insolitul
imaginilor artistice, puterea expresiva a limbajului.
Tema poeziei este iubirea, sentiment puternic ce tulbura inevitabil echilibrul interior al fiintei.
Imaginarul poetic se fundamenteaza pe tema iubirii ca forta care invadeaza spatiul intim,
sensibil al fiintei, denaturand universul interior al acesteia.
Poezia reflecta starea launtrica extatica a eului poetic indragostit, surprins in centrul unui
univers transfigurat de impactul brutal cu iubirea.
Motivul central al textului, care prin repetare devine laitmotiv, este acela al leoaicei, care
simbolizeaza iubirea.
Titlul poeziei (Leoaica tanara, iubirea) este alcatuit dintr-un substantiv comun insotit de un
epitet, si explicat de insusi autorul, prin apozitia iubirea. Titlul propune o receptare atipica a
sentimentului de iubire, zguduind perspectiva clasica prin ideea de ferocitate indusa metaforic.
Discursul liric se structureaza sub forma unei confesiuni, reflectand lirirsmul subiectiv:
marturisirea propriei aventuri, descoperirea sentimentului.
Compozitional, poezia este structurat chiar de poet n 3 secvene lirice, ce corespund celor trei
strofe: intalnirea cu iubirea, metamorfoza universului si constatarea metamorfozei ireversibile a fiintei.
Simetria se realizeaza prin imaginea iubirii, leoaica la inceputul si sfarsitul textului poetic. Relatiile
de opozitie se manifesta in cea de-a doua secventa poetica, prin metamorfoza fiintei si redimensionarea
universului interior al acesteia.
Primul vers al poeziei reia titlul, proiectand sentimentul in sfera de semnificatii a simbolului
leului. Versul sugereaza, asadar, putere, forta, agresivitate impunatoare si, paradoxal, prin feminizare,
fragilitate, gratie, eleganta si perpetua regenerare, in ciuda evanescentei, efemeritatii (tanara).
Prima secventa surprinde momentul intalnirii neasteptate a fiintei umane cu iubirea. Sentinentul
de iubire este asemuit cu un animal de prada care panndeste viclean si isi ataca victima nemilos, la
momentul oportun, provocand o durere trupeasca inexplicabila coltii albi mi i-a infipt in fata, m-a
mucat leoaica, azi, de fa.. Pronumele la persoana I, "mi", "ma", "mi", "m", potenteaza confesiunea
eului poetic.
Secventa urmatoare contureaza efectul psihologic al intalnirii fiintei umane cu un sentiment
necunoscut, care invadeaza teritoriul launtric, generand haos la nivel senzorial
Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea, natura dupa legile ei proprii, intr-un joc
al cercurilor concentrice, ca simbol al perfectiunii si nemarginirii: "se facu un cerc de-a dura,/ cand mai
larg cand mai aproape,/ ca o strangere de ape". Eul liric se simte in acest nou univers un adevarat

"centrum mundi", un nucleu existential, care poate reorganiza totul in jurul sau, dupa alte perceptii, cu o
forta
impresionanta.
Sentimentul de iubire innobileaza spiritul, generand un impuls viu, impetuos de inaltare, de
cucerire
a
celor
mai
inalte
culmi
ale
fericirii
i
privirea-n
sus
ini,
curcubeu tiat n dou,.
Iubirea creeaza un amalgam senzorial, contopeste perceptiile, generand confuzie, dezorientare.
Simboluri ale perspectivei sinelui, vazul si auzul, simturi principale, se contopesc tocmai lng
ciocrlii, in momentul de maxima intensitate a trairii, sugerand extazul eului poetic coplesit de
fericirea suprema.
In ultima secventa, eul poetic isi pierde identitatea, pierde contactul constient cu sine,
contururile definitorii ale fiintei sale se estompeaza: Mi-am dus mna la sprncean, /
la tmpl i la brbie, / dar mna nu le mai tie. Cunoasterea senzoriala concreta (mana) devine
inutila in circumstantele date, pentru ca senzatiile nu pot fi recunoscute (nu le mai stie). Eul poetic se
loveste de neputinta de a-si folosi cunostintele (spranceana), de a judeca rational (tampla) sau de a
comunica verbal (barbia) pentru a se regasi.
Eul renaste, devenind un desert in stralucire, guvernat de "o leoaica aramie / cu miscarile
viclene". Iubirea este acum individualizata: leoaica tanara, devine aramie, sugerand maturizarea
sentimentului.
Precizia temporala de la inceputul poeziei (azi) este inlocuita de abolirea timpului: inca-o
vreme / si-nca-o vreme.... Repetitia poarta ambiguitatea semantica: eternitatea sau efemeritatea.
Intrucat in concepia stanesciana, poezia este o tensiune semantic spre un cuvnt ce nu
exist, limbajul poetic este abstractizat, insa nu tinde catre ermetism, ci catre absurd; expresia poetica
devine socanta, textul poetic frapeaza, sfideaza ratiunea sugerand o stare poetica inefabila.
Puterea expresiva a limbajului se datoreaza metaforelor atopice si imaginilor artistice insolite
care contribuie la ambiguizarea sensurilor, oferind multiple posibilitati de interpretare, de receptare a
mesajului poetic.
Pluralitatea sensurilor, abstractizarea, lirismul reflexiv, asocierea mai multor teme (iubirea i
cunoaterea lumii ) sunt elementele care ncadreaz acest text poetic n tendina neomodernist.
Modernitatea structurilor poetice este susinut la nivel formal de elementele de prozodie, care
accentueaza mesajul transmis: poezia este alcatuita din 3 strofe si 24 de versuri libere inegale, cu rima
aleatorie si ritm neunitar.
Viziunea autorului asupra lumii este o vizune a sentimentelor. Iubirea reprezinta un mijlocitor
intre eu (constiinta individuala) si univers, sentimentul poetic fiind acela de contopire cu esenta lumii
prin iubire.
Nichita Stanescu vede lumea prin eros i totodat vede lumea limbajului prin eros, cultivand
starea erotic a poeziei ( Daniel Dimitriu ) . El cosmicizeaza dragostea transformand poezia erotica
ntr-o meditaie despre univers, despre art, despre cuvnt, despre om ( Al. Andriescu ).
Prin lirismul profund subiectiv, poezia Leoiaca tanara, iubirea reuseste reflecte viziunea
poetului asupra lumii, filtrata prin sentimentul de iubire.
In opinia mea, pentru Nichita Stanescu, iubirea este sentimentul nobil care induce spiritului
uman stari de fericire suprema, deconectand universul launtric, sensibil al fiintei de universul exterior
tern.