G.

BACOVIA *Plumb
tema şi VDL (text poetic studiat/ texte poetice → care aparţin lui G.Bacovia +CITAT)
elementele de compoziţie + limbaj (text poetic /texte poetice →simbolism + CITAT)
 Introducere
Simbolismul este un cu.literar ap.în Fr. la sf.sec.XX-lea şi ca practică lirică reprezintă 1pas spre modernitate. Potrivit curentului, valoarea fiecărui obiect şi fenomen
din lumea înconj. poate fi expr. şi descifrată cu ajut. simbolurilor. Poezia devine pură şi valorifică tehnici specifice: sugestia, simbolul, muzicalitatea, inovaţia
prozodică, universul citadin, însingurarea etc. Conceptul de a.p. exprimă un ansamblu de trăsăt. care compun VDL şi viaţă a unui autor, despre menirea lui în
univers şi despre misiunea artei sale, într-un limbaj literar care-l particularizează. Evidenţiază o sensibilitate maladivă, ochiul eului liric exclude exteriorul în
favoarea intoarcerii către sine, printr-o confesiune tulburătoare, preferinta pentru simbol metaforic, corespondenţe, muzicalitate, simplitatea versului
 încadrarea într-o tipologie
Considerat cel mai important poet simbolist din literatura română, G. Bacovia deschide calea lirismului românesc spre modernitate. Este o voce distinctă a
simbolismului romănesc în etapa decadentă a curentului, creatorul unei lirici marcate de angoasă, disperare, spleen, de un tragism ce defineşte eul liric ”coborât
parcă din Infern” (N. Manolescu).Poezia Plumb care deschide volumul cu acelaşi titlu se înscrie în lirica simbolistă prin: cultivarea simbolurilor, tehnica repetiţiilor şi
a sugestiei, prin cromatică, dramatismul trăirii eului liric, muzicalitatea versurilor, prezenţa sinesteziei, un IMAGINAR POETIC SPECIFIC (cavou, singurătate, sicrie, amor
de plumb etc.), VIZIUNEA DESPRE LUME.
Elementele structurii reflectă viziunea imaginativă şi atitudinea scriitorului faţă de realitatea transfigurată: titlul, incipitul, şi structura pe strofe definesc
construcţia exterioară iar secvenţele lirice, motivele, relaţiile de simetrie, de opoziţie, elementele recurente şi figurile de stil definesc construcţia interioară.
 prezentarea temei, reflectată în textul poetic ales, prin referire la 2 imagini/ idei poetice
TEMA o constituie condiţia poetului într-o societate lipsită de aspiraţii şi artificială, însingurarea eului într-o lume ostilă şi stranie.
 4elem. ale textului poetic, semnificative pt ilustrarea VDL: 1.imaginar po. 2.titlul 3.Incipit 4.relaţii de opoziţie şi simetrie 5.figuri semantice-tropii 6.elem2 de
prozodie
2. TITLUL concentrează ideea artistică, având o funcţie persuasivă şi decodifică o anumită semnificaţie a mesajului artistic: societatea este incapabilă să recunoască
genialitatea poetului care se simte copleşit de universul înconjurător, de aceea se izolează în propria fiinţă spirituală. Simbolul plumb, cuvânt cu drept
corespondent în natură metalul, are trăsături specifice ce sugerează stări sufleteşti, atitudini poetice: greutatea metalului, sugerează o stare sufletească
apăsătoare, un spaţiu existenţial închis, fără soluţii de ieşire; culoarea cenuşie, sugerează o existenţă cenuşie, monotonă şi uniformă; sonoritatea surdă a
cuvântului (patru consoane şi o singură vocală) sugerează închiderea.
3. INCIPITUL este marcat de imperfectul verbului dormeau, care simbolizează absenţa trăirilor interioare, încremenirea psihică, precum şi acţiunile nefinalizate ale
eului liric, întrucât sicriele de plumb sugerează imposibilitatea evadării dintr-un spaţiu asfixiant, care înabuşă existenţa.
4. Din punct de vedere compozițional poezia este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară - funerar
vestmânt, cavou, sicriele, coroane, simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară - stam singur, dormea
intors amorul meu de plumb, si-am inceput să-I strig, realitatea sufletească, deprimantă pentru care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare.
Cele două două catrene care corespund celor două secvențe ale poeziei. Este construită pe principiul simetriei, acesta fiind asigurat de raportul dintre structura
strofică şi planurile IMAGINARULUI POETIC.
Prima strofă surprinde elemente ale cadrului spaţial închis, al singurătăţii, al captivităţii, prin intermediul căruia se defineşte o stare. Casa-cavou, spaţiu al morţii,
devine un ultim refugiu al fiinţei. Întregul decor al poeziei este de o monotonă artificialitate, datorită câmpului semantic funerar. Cromatica este si ea monotonă,
cenusiul fiind singura nuanţă, sugerată de culoarea metalului. Culoarea pe care florile ar fi putut-o introduce în peisaj este anulată de mineralizarea acestora, de
intrarea lor în uniformitatea de plumb a lumii. Strofa se concentrează asupra cadrului exterior. Conţine o singură referire la eul liric: stam singur care defineşte o
stare de indiferenţă totală faţă de lumea înconjuratoare. Singuratatea, în asociere cu imaginile funerare care construiesc cadrul exterior, generează starea de
angoasă manifestată în strofa a două. Motivele literare sicriu, cavou, vestmănt metaforizează realitatea care claustrează, inchide perspectiva. Verbele dormeau,
stam, era, atărnau exprimă abolirea oricărei lupte pentru salvarea spiritului, imperfectul indică durata - persistenţa stării de abandon în sinele claustrat.
Simbolurile somn, sicriile de plumb, flori de plumb, funerar vestmănt sugerează inerţia, osificarea spirituală, izolarea conştientă, asumată.
A doua strofă debutează sub semnul tragicului existenţial, generat de moartea afectivităţii, sinele nu se poate salva nici prin iubire - Dormea întors amorul meu de
plumb, nici prin creaţie - Şi atărnau aripele de plumb. Cuvântul întors constituie misterul poeziei, un epitet cu sens tragic, fiindcă sugerează despărţirea,
înstrăinarea: eul liric îşi priveşte sentimentul ca spectator. Tensiunea creşte până la strigătul disperat: am început să-l strig, dar încercarea de salvare este iluzorie.
Verbele marchează încercarea disperată de regăsire. Paralela amor de plumb - flori de plumb sugerează identitatea între lumea interioară (amorul) şi lumea
exterioară (florile). Repetarea sintagmei Stam singur accentuează sentimentul de singurătate şi senzaţia de pustietate sufletească. Aripile de plumb care atârnă
presupun un zbor frânt, căderea surdă şi grea, moartea. Eliberarea de singurătate devine imposibilă: nu se poate face legătura cu cosmicul. Starea dominantă este
angoasă, sugerat într-o manieră tipic simbolistă, şi prin folosirea muzicalităţii. Muzicalitatea exterioară este impusă de sonoritatea unor consoane (d, b, v, g, r), de
diftongi şi triftongi alternaţi, ritmul iambic combinat cu amfibrahul, peonul cu anapestul; muzicalitatea interioară rezultă din monotonia afectivă. Înstrăinarea de
lume şi de sine, împietrirea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin, se circumscriu esteticii simboliste.
5. Limbajul poetic se caracterizează prin expresivitate (conferită de construcţia imaginilor artistice şi a figurilor de stil), sugestie (născută prin valorificarea
sensurilor conotative ale cuvintelor) şi ambiguitate (generată de interpretarea versului Dormea întors amorul meu de plumb). Stilul se caracterizează prin armonie,
muzicalitate şi fineţe. Discursul liric este organizat ca succesiune de imagini artistice vizuale (Dormeau adânc sicriele de plumb) şi auditive (Şi scârţâiau coroanele
de plumb). Cuvântul cheie al întregii poezii este plumb care devine metaforă - simbol care este repetat de trei ori, număr fatidic, în fiecare catren. Repetiția acestui
cuvânt nu sugerează descompunerea materiei - element definitoriu pentru poezia bacoviană - ci împietrirea. Plumbul cuprinde atât lumea obiectuală, sicrie, flori,
coroane, cât şi sufletul, amor de plumb. Sicriele de plumb sugerează nemișcare, încremenire; amorul de plumb sugerează o senzație de rece, de insensibil; și-i
atârnau aripele de plumb sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a salvării. Repetarea conjuncţiei coordonatoare copulativă şi realizează o suprapunere a
imaginilor, sporind trăirile eului liric.
6. La nivel formal strofele au o alcătuire armonioasă, datorată rimei îmbrăţişate. Versul este iambic iar tonul este elegiac. Prin repetiția obsedantă a cuvântului
cheie (plumb), poezia devine o elegie asemănătoare cu bocetele populare. În afară de simboluri, alte mijloace artistice sunt metafore și personificări Dormeau
adânc sicriile de plumb.
 concluzia/ sinteza/ op arg, despre modul în care tema şi VDL sunt reflectate în textul poetic ales
În concluzie, toate elementele analizate mai sus, structură, temă, limbaj poetic, motive literare, simboluri şi imaginar poetic, sunt argumente pentru a susţine
viziunea poetului asupra vieţii şi condiţiei artistului într-o lume ostilă, iar poezia Plumb, prin atmosfera pe care o creează, aduce în literatura română sentimentul
tragic al morţii, al însingurării, al neantului.