GEORGE CĂLINESCU

ENIGMA OTILIEI

►CONCEPŢIA DESPRE ROMAN:

 Câteva cuvinte despre roman (1938)
 Romanul şi viaţa modernă (1932)

“Un roman este o operă literară, de conservare a vieţii, nu pur şi simplu o scriere lungă”.
“Aici stă modul vital al romanului: în SEMNIFICAŢIE, iar semnificaţia vrea să zică
factor universal etern”.

 IDEI: → operă de sinteză a vieţii; expresie a spiritului de MIMESIS (v. şi la Rebreanu)

→ operă de semnificaţii: - universale
- eterne
→ operă de documentare; decumentarea este condiţia realizării unei “realităţi
umane”;
- romancierul deturnează formele (domeniul istoric la care are acces prin
documentare) în subsatanţe (semnificaţii literare) specifice;
- specificul substanţei este redat de: particularităţiile unei epoci, tipuri umane,
pulsaţia vieţii;
→ operă complexă: mimesis + diegesis
- pentru a realiza acest deziderat romancierul trebuie să
se “lumească”;
- romancierul este un cunoscător, apt să-şi adecveze
metodele la o anumită substanţă.

►MODERNITATEA ROMANULUI CĂLINESCIAN

Modernitatea romanului călinescian rezidă în felul în care autorul reuşeşte să redea
iluzia vieţii prin utilizarea unor tehnici literare preluate din estetici diferite.
a). Tehnici
Preluate din:► baroc
► clasicism
► romantism
► realism
► naturalism
► existenţalism

 iluzia vieţii
↑
adecvarea tehni-
cilor la substanţa re-
dată

b). substanţa modernă:► întâlniri cotidiene

1
 ► toposuri actuale (calea
Victoriei)
►ambient (biroul lui Pascalopol)
►aspecte mondene ( jocul de
cărţi, plimbările la şosea,
teatrul, debitul de tutun, trenul,
automobilul)
►economia mondenă (proiectul
unui magazin).

A. ELEMENTE REALISTE
BALZACIANISMUL:
 concepţia lui Balzac despre roman: un scriitor documentarist – presupune ralismul,
asigură o documentare pentru a alege unghiul fotografiei în aşa fel încât se reflecte
realitatea;
 Balzac avea orgoliul de face concurenţă stării civile (el a studiat condiţia umană);
 operarea cu elemente ce provin din diferite estetici probează un scriitor documentat şi din
punct de vedere estetic → relismul balzacian;
 opţiunea pentru realism şi prin anumite teme literare: tema orfanului (devine o constantă
a literaturii reliste), tema moştenirii (se cosumă drame, v. moştenirea lui moş Costache),
tema relaţiilor parentale şi filiale (este o temă preluată de la Balzac: Moş Goriot –
dispus la orice sacrificiu pentru fiicele sale, pentru a le vedea făcând parte din marea
burghezie, Eugenie Grandet – o fată dispusă la orice sacrificiu pentru familie);
a). descrieri de interioare: → tehnica detaliului
 ilustrează aspecte ale felului de a fi şi de a gândi al unui personaj
(“locuitorul” acestui topos);
b). portretul:
- fizic – poartă amprenta unui mod de a fi;
- vestimentar – vorbeşte despre mentalitatea, firea personajului;
- gestual / mimic – reflectă trăirile personajului;
- limbajului – în cazul unor personaje este relativ; aspecte retorice, reguli de
pronunţare – arată statutul personajului şi educaţia acestuia. Personajul este o creaţie a
mediului în care trăieşte;
c). relaţia personajului cu mediul: (“Spune-mi unde trăieşti ca să-ţi spun cine eşti”);
d). personajul tipic: este o îmbinare între concepţia realistă (trăsături emanate dintr-o
mentalitate a unui timp) şi cea clasică (axa de construcţie a personajului este o
trăsătură general umană);
v. Costache Giurgiuveanu: avariţia lui este stimulată de societatea începutului
de veac.
 Călinescu merge pe îmbinarea dintre caracter şi tipicitate, o construcţie care
mizează pe un ax caracterial;
 Persomaje tipice în roman: • Filix – Otilia (tipul orfanului, preocupat să-şi
definească identitatea atunci când acesta este supusă unei agresiuni; Felix este
dublat de Otilia când reprezintă tipologia orfanului)
• Felix – Weissman (tipul intelectualului în devenire)
• Stănică Raţiu (tipul avaristului, dublat de moş Costache)
 Nicolae Manolescu – G. Călinescu îşi asumă polemic balzacianismul.

2
 - urmărind portretul fizic a lui moş Costache, al Aglaei,
apariţiile lui Stănică Raţiu, se observă că multe
personaje sunt realizate în tehnica retorică; încearcă să
surprindă imaginea caricaturală, grotească – o
sancţiune critic - ironică, pe când Balzac prezintă totul
obiectiv, el nu sancţionează realitatea, lăsându-l pe
cititor să o sancţioneze.
- În ciuda acestei tehnici de construcţie satirică, autorul
îşi conservă trăsăturile de omniscienţă, omniprezenţă –
strategia la care recurge îi permite acestă tehnică.
Autorul recurge la un personaj reflector, aşa încât
judecata critic - morală îi aparţine personajului
reflector; deci nu autorul sancţionează personajele, ci
persoanjul reflector
- Felix prezintă, ca personaj reflector, casa, strada
Antim, portretul lui moş Costache, cel al clanului
Tulea, camera Otiliei
- Uneori acestă caracteristică o are şi Otilia – ei nu sunt
numai actanţi, ci au şi trăsătura personajelor reflector.
- Felix e un personaj agent naratorial – face legătura
între anumite medii, face să curgă fluxul
evenimentelor: lumea studenţilor, prieten cu
Weissman, opţinerea lui faţă de un anumit mediu
(Georgeta); Felix – personaj liant (dă unitate textului),
personaj actant (acţionează în roman, i-a decizii)
CONCLUZIE: Opţiunea pentru romanul obiectiv (romanul realist clasic, de tip balzacian e
legat de ideea de obiectivitate).

B. ELEMENTE BAROCE
 spiritul baroc care generează naşterea dramei, spiritului dramatic;
 aduce drame de natură lăuntrică, generate de o ruptură interioară; sunt trăiri care produc
sciziunea eului, rupturi ale conştiinţei umane (Alexandru Ciolănescu);
 omul are conştiinţa existenţei, de unde conştiinţa dramatică a rupturii cerului şi tânjirea
omului după echilibrul divin pe care omul nu-l mai poate atinge datorită rupturii sale
interioare
 personajul central al romanului Otilia – oscilează între Pascalopol (siguranţă) şi Felix
(incertitudine), sfâşirea între două extreme – va face o alegere prin care se dovedeşte
nobilă – ea sacrifică totul de dragul iubirii lui Felix;
 gustul lui Călinescu pentru aglomerarea de forme – arhitectura barocă reia liniile gotice –
extrema acestui curent este rococul;
 cumulul de elemente clasice, baroce, naturaliste, realiste, romantice – excesul de tip baroc
– MODERNITATEA constă în cumularea unor elemente care provin din curente diferite,
care sunt îmbinate armonios şi coerent. –

C. ELEMENTE CLASICE

3
 Călinescu e un toritecian al clasicismului (Sensul clasicismului)
 Echilibrul formal – echivalează cumulul baroc într-un rafinament estetic specific
clasicismului – punându-le la lucru pentru armonia formală, ideatică
 Romanul e construcţie apolinică pentru că e un edificiu al armoniei al unui echilibru – un
edificiu perfect coerent; apolinic în sensul nietzschian al cuvântului
 Autorul preia aplicarea spre adevărurile general valabile în modul în care le văd clasicii –
personajul are ceva din pretutindeni şi oricând exemplifică zona existenţei umane, un
general uman al clasicismului.
 La Bruyeré – autorul unei lucrări intitulate, Caractere: → definirea unor linii de caracter
general umane – Avarul, de Moliér, caracterul avarului, burghezul gentilom, bolnavul
închipuit, mizantropul – aceasta este sursa de inspiraţie şi pentru Călinescu – v. Avarul –
Moş Costache (toate acţiunile sale sunt dirijate de această componentă a caracterului său; -
el speculează realitatea în care trăieşte pentr a-şi întări avariţia – afacerile lui sunt sigure
şi-i asigură o sursă sigură de venit, fapt ce-i permite să păstreze banii sub saltea, el
gândeşte în logica timpului său – închiriează, dar nu face nici o investiţie în imobilele
sale; acest personaj nu face afaceri în spiritul timpului capitalist în care trăieşte →
constituţia personajului care are o bază clasică, dar şi o tentaţie realistă, dar numai în
măsura în care acesta îi serveşte afacerilor lui / spiritului lui de avar. Călinescu adaugă o
haină, o carnaţie de tipicitate acestui personaj)
 Mai pregnant clasic este caracterul clanului Tulea: Titi – copilul debil; Aurica – fata
bătrână; Olimpia – o femeie fără prsonalitate, sufocată de personalitatea soţului; Simion –
soţul sufocat de personalitatea Aglaei, îşi inventează o boală pentru a scăpa de sub tutela
Aglaei (Simion e o limită a “casei cu molii”).

D: ELEMENTE ROMANTICE
 Tema orfanului – care debutează în romantism şi este predilectă în realism
(în romantism V. Hugo, Mizerabilii, Cosatle Gevrasch, Dikens, David Coperfield)
 Iubirea văzută în ideea de cuplu care pare să aducă aminte de Suferinţele tânărului Werter,
Gothe
 Elemente care ţin de o atmosferă romantică: apariţiile diafane ale Otiliei – o adevărată
eroină de roman şi o anumită enigmă a romanului care vine din modul ei de a apărea în
lume
 Otilia cântând la pian – o imagine diafană
 Apariţia lui Felix – e o apariţie romantică – faţa măslinie şi liniile delicat feminine,
şuviţele de păr care cad pe umăr ~ v. portretul lui Dionis, din Sărmanul Dionis, de
Eminescu
 Personajele care se aşează în relaţii antitetice: Felix – Pascalopol

E.ELEMENTE NATURISTE
 Naturalismul începe la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX – E. Zola
 Constă în fotografierea zone a realului – reprobabil şi duce către filosofia maladivă
v. strada Antim în delăsare – o lume crepusculară
v. imobilul în care stă Weissman

4
 v. momentul morţii lui Moş Costache – încleştarea dintre Moş Costache şi Stănică
Raţiu – care-l veghează pe moş Costache până la moarte

v. clanul Tulea – Aurica, Olimpia, Aglae

- Titi degradare psihologică
- Simion
 Întreaga atmosferă care surprinde o lume crepusculară, o lume apocaliptică – sugerează o
atmosferă naturalistă care să îmbină cu elemente existenţialiste.

F. ELEMENTE EXISTENŢIALISTE
 Două personaje care vor să-şi dea o determinare într-un principiu valoric (discuţiile cu
privire la existenţa lor)
 Marea problemă a existenţialismului e dacă merită sau nu să fie trăită viaţa (Camus)
 Personajele trăiesc o nevoie de realitate – alegerile lor sunt forme de a-şi proba libertatea
(Sartre) – v. liberul albitru – personajele se manifestă în funcţie de alegerile pe care le fac
 Modernitatea rezidă la nivelul formelor – cumulul unor estetici diferite organizate într-o
formă
 Subtanţa romanului – întâlniri cotidiene (Felix şi Pascalopol pe calea Victoriei – romanul
coboară în stradă / ambient de modernitate, aspecte de viaţă mondenă: jocul de cărţi,
teatrul, afacerea cu debitul de tutun, mersul cu automobilul, cu trenul, proiectul unui
imobil cu magazin - toate conturază un aspect de modernitate – se creează fundalul acestei
lumi, economia de piaţă, capitalismul construit pe temelii solide în 1909).

►COMENTARIU DE TEXT

 EXPLICAŢIA TITLULUI
a.
 Enigma Otiliei – iniţial s-a numit Părinţii Otiliei, a fost intenţia editorului de a schimba
vechiul titlu;
 editorul avea în vedere un titlu mai modern, care să facă această carte mai incintantă;
 originile Otiliei sunt obscure – ceea ce din punct de vedere psihologic justifică drama
personajului;
 prin cunoaşterea rădăcinilor se realizează identificarea cu Fiinţa, personajul şi-ar putea
determina identitatea şi ar putea să-şi modeleze proiectele existenţiale, dar Otilia e
condamnată să fie orfană - v. motivul orfanului, motiv romantic şi realist;
 iniţial, titlul Părinţii Otiliei nu era întru totul justificat, pentru că romanul începe în
momentul în care Otilia are deja 18 ani., el poate avea o valoare simbolică şi se referea la
tatăl adoptiv al Otiliei – moş Costache şi la sentimentele atât de ambigue ale lui
Pascalopol;
 acest titlu aduce aminte de romanele balzaciene.

b.

5
 Enigma Otiliei este şi nu este o enigmă. Din punctul de vedere al Otiliei nu este o enigmă,
doar Felix crede asta; pentru orice băiat de 20 de ani enigmatică va fi fata care îl respinge,
dându-i dovezi de afecţiune;
 iraţionalitatea Otiliei supără mintea clară a lui Felix, apoi Otilia fără interes material arată
afecţiune pentru Pascalopol,
 se pare că fetele nu iubesc în chip necesar pe tinerii de vârsta lor şi că bărbaţii maturi
exercită asupra lor o curioasă fascinaţie; iar asta pentru Felix este o enigmă;
 enigmă este şi tot acel amestec de luciditate, de frivolitate, de onestitate;
 de ce Otilia să-l prefere pe Pascalopol şi nu pe el, şi de ce apoi să-l părăsească pe
Pascalopol pentru o relaţie mai plată? De ce la o fată aşa de fină există urme de impurităţi
în idealuri?
 acestă criză a tinereţii lui Felix, pus pentru întâia oară faţă în faţa cu absurditatea sufletului
unei fete, aceasta este enigma;
 Ideea de modernism în noul titlu al romanului e indusă de comparaţia acestuia cu citatul
care a consemnat naşterea modernităţii: “Dumnezeu e mort, trăiască omul ” – astfel
Nietzsche plasa omul în centrul universului – dar acest om modern e unul dezrădăcinat;
astfel titlul Părinţii Otiliei inducea ideea unui tradiţionalism, chiar dacă părinţii la care se
referă ar putea fi Pascalopol şi moş Costache. Noul titlu Enigma Otiliei indică ideea
originilor obscure, ideea de pendulare între philia şi eros – indică situaţia de criză a
omului modern, astfel noul titlu identifică o lume în criză, care nu le poate oferi nimic
personajelor, decât mai multă incertitudine, astfel se explică şi epilogul.

 SUBIECTUL ROMANULUI
Subiectul este linear: în primele capitole, desfăşurarea epică este lentă, rezultând din
însumarea unor "dosare de existenţă" care fixează tipuri psihologice bine determinate;
mişcarea epică se precipită brusc în ultimele trei capitole.

Rezumat
Felix Sima a venit la Bucureşti pentru a studia medicina. În locuinţa tutorelui său,
Costache Giurgiuvianu, Felix i-a cunoscut pe Otilia, Pascalopol, Aglae, Simion şi Aurica şi a
primit, din prima seară, replicile Aglaei care consideră că un orfan trebuie să aibă aspiraţii mai
modeste. Moş Costache l-a sfătuit pe Felix să dea lecţii particulare pentru a face rost de bani
pentru cărţi şi haine. Într-o seară a apărut Olimpia, fata Aglaei cu soţul ei, Stănică Raţiu, un
avocat fără procese. Felix şi Otilia au plecat la moşia lui Pascalopol unde au trăit o seară
romantică. Acolo au aflat că băiatul Olimpiei a murit şi s-au hotărât să se întoarcă în
Bucureşti. Legătura dintre Felix şi Otilia era din ce în ce mai puternică. Cei doi au fost
surprinşi sărutându-se de către Stănică, astfel că întreaga familie a început să facă diverse
comentarii răutăcioase. Moş Costache s-a hotărât să o adopte pe Otilia, dar a fost oprit de
Aglae. Otilia a plecat cu Pascalopol la Paris, iar Felix a cunoscut-o pe Georgeta faţă de care a
nutrit o pasiune stimulată şi de dezamăgirea că Otilia l-a abandonat fără nicio explicaţie.
Felix a primit o carte poştală de la Otilia, din Paris şi la scut timp Otilia s-a întors de al Paris,
chemată de clanul Tulea care a încercat astfel să pună capăt bunei colaborări, în mici afaceri,
între moş Costache şi Felix.Moş Costache a avut un atac de cord. El s-a hotărât să lase averea
Otiliei în mâinile lui Pascalopol. Stănică i-a furat banii lui moş Costache şi acesta a murit în
încercarea de a-l opri. După înmormântare, Otilia a plecat la Paris cu Pascalopol cu care s-a
căsătorit şi după scurt timp a divorţat. Felix a devenit profesor universitar şi şi-a întemeiat o
familie. El şi-a dat seama că, pentru el, Otilia a rămas doar o enigmă.

 TEMA ROMANULUI

6
 Relaţiile sociale şi interpersonale de la începutul secolului XX.
 Aspecte din viaţă socială mic burgheză în societatea românească a anilor 1909, înainte de
primul război mondial.
 Este o lume în descompunere, crepusculară, care prevesteşte răzbioul.
 Premisele războiului descoperă o lume crepusculară în care viaţa de familie este în
descompunere, iubirea nu mai reprezintă o soluţie, iar majoritatea indivizilor trăiesc o
foame a soluţiilor imediate. E o lume devoratoare şi autodevastatoare.

 MESAJUL OPEREI
 Conştientizarea adevăratelor valori, vizează ideea de libertate a individului de a se
exprima autentic; exprimarea de sine
 Importanţa faptului de a urmări un ideal, de a trăi în virtutea unui ideal

 COMPOZIŢIA ROMANULUI
20 de capitole, separate grafic:
I. Stabilirea cronotopului şi prezentarea personajelorţ
II. Între Felix şi Otilia se încheagă o prietenie, iar Felix înţelege repede cine este moş
Costache.
III. Felix cunoaşte clanul Tulea.
IV. Lui Felix i se deschide o altă lume: universul rafinat al lui Pascalopol, iar în acelaş timp se
îndrăgosteşte de Otilia.
V. Stănică şi Olimpia îşi cer moştenirea.
VI. Otilia şi Felix vizitează moşia lui Pascalopol, iar Stănică se cunună cu Olimpia, dar le
moare copilul.
VII. Atitudinea Aglaei faţă de Otilia şi Felix se resimt la nivelul legăturilor familiare.
VIII. Felix este gelos pe Pascalopol, iar Titi se însoară fără ştirea familiei.
IX. Stănică vesteşte clanul Tulea despre averea lui moş Costache.
X. Otilia pleacă cu Pascalopol la Paris, Felix aşteaptă scrisorile ei, dar între timp Stănică îi
face cunoştinţă cu Georgeta.
XI. Felix o vizitează pe Geogeta, Simion e bolnav.
XII. Moş Costache a făcut afaceri foarte bune cu ajutorul lui Felix, fapt ce declanşează invidia
familiei Tulea.
XIII. Familia Tulea încearcă să-l învingă pe Felix prin chemarea Otiliei de la Paris.
XIV. Felix are remuşcări, iar Stănică încearcă să descopere averea lui moş Costache.
XV. Simion este internat într-un sanatoriu, iar Felix îl respinge pe Stănică.
XVI. Sun prezentate rudelor lui Stănică şi influenţele acestora.
XVII. Moş Costache doreşte să-i construiască Otiliei o casă, Stănică îl spionează, Otilia îi
declară iubure lui Felix.
XVIII. Moş Costache este bolnav, clanul Tulea ocupă casa.
XIX. Moş Costache pune bani deoparte pentru Otilia.
XX. Moş Costache moare, Otilia pleacă cu Pascalopol, iar Felix se căsătoreşte. Întâlnirea lui
Pascalopol cu Felix, elucidarea enigmei Otiliei.
Compoziţia romanului este clasică: toate cele douăzeci de capitole (fără titlu) se succed
cronologic. Axa unui timp obiectiv, derulat lent la început, apoi într-un ritm tot mai accelerat, este
marcată obsesiv prin sintagme temporale cu care debutează mai toate capitolele: "Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909 […] T, "A doua zi [ ... ]", "În ziua următoare [ ... ]", "Cu timpul [ ... ]", ,,Pe la
începutul lunii august [ ... ]", "Când pe toamnă târziu [ ... ]", "În martie [ ... ]",...,Pe la sfârşitul lui
septembrie [ ... ]".

7
  STRUCTURA ROMANULUI
Principiul simetriei şi cel al circularităţii, care guvernează intrarea şi ieşirea în şi din universul cărţii,
sunt evidente în secvenţele cu care se deschide şi se sfârşeşte romanul. Cele două tablouri care au
acelaşi decor - casa din strada Antim - evidenţiază însă şi o tehnică a contrastului (descrierii ample,
balzaciene, de la început îi corespunde imaginea sintetică din final); ele propun un motiv de mare
modernitate: cel al lui ,,Nimeni". Replica lui Costache Giurgiuveanu, absurdă la început - "Aici nu stă
nimeni" -, are putere de destin; ea se încarcă în final de o tlisteţe existenţială, de sensuri adânci privind
trecerea prin lume a "omului fără însuşiri", "devenirea întru devenire", vană, fără sens şi fără a lăsa
urme. În final, nu mai apare cu adevărat nimeni din clanul Giurgiuveanu sau Tulea, mărturie a
existenţei lor derizorii rămânând doar casa în ruină. Arta compoziţiei valorifică şi alte tehnici
moderne, precum cea a contrapunctului (decorul citadin e brusc substituit de peisajul vast al
Bărăganului), a colajului (juxtapunerea planurilor), a discursului discontinuu (cap. XVIII).
Structura romanului se dezvoltă pe trei planuri.
 Planul epic principal, care urmăreşte destinul clanului familial (alcătuit din familiile îrnrudite
Giurgiuveanu, Tulea, Raţiu), se ordonează în jurul istoriei mostenirii, fiind, deci, dinamizat de un
conflict economic (lupta nesăţioasă pentru avere se va da în final între Aglae şi Stănică, adevărate
fiare citadine). Tema paternitătii dezvoltată tot în acest plan - reliefează un evident conflict de ordin
moral.
 Cel de al doilea plan narativ urmăreşte povestea de iubire dintre Felix şi Otilia, eroii surprinşi în
devenire, în confruntarea cu lumea şi cu ei înşişi. Lor li se adaugă Leonida Pascalopol, care
trăieşte revelaţiile unei iubiri târzii. Conflictul acestui plan este interior - un conflict psihologic, care
se rezolvă prin opţiunea clasici1or: triumful raţiunii asupra pasiunii.
 Planul-cadru conturează, monografic, existenta burgheziei bucureştene la începutul veacului al
XX-lea. Tema parvenirii, definitorie pentru această lume în care Stănică Raţiu este un învingător,
accentuează conflictul de ordin moral.

 ARTA ROMANESCĂ A CONSTRUCŢIEI

A. arta narativă
 împleteşte formule narative realist-balzaciene (narator-demiurg, heterodiegetic, naraţiune
la persoana a III-a, ulterioară; viziune omniscientă) cu modalităţi moderne (sondează
psihologii, deplasând accentul de pe evenimentul exterior pe cel intetior; transferă rolul
de narator lui Felix / altor personaje → multiplicare a perspectivelor narative etc.;
 epicul propriu-zis este relativ redus, substituit copios de dramatic; dialogurile şi
monologurile sunt prezente în proporţie impresionantă (romanul e vorbit în proportie de
75% → personaje fiinţează mai ales la nivelul limbajului);
 limbajul eroilor, ca şi cel al naratorului, e încărcat de termeni citadini, de neologisme, de
termeni abstracţi, de referinţe culturale;
 descrierile sunt realizate în acelaşi limbaj citadin cult (viziunea asupra Bărăganului se
configurează după legile geometriei şi ale arhitectonicii citadine), punându-se astfel capăt
viziunii sămănătoriste asupra naturii.

B. arta portretului:
 procedee de mare diversitate, cu valori artistice originale:
 cele mai multe portrete (esenţa "dosarelor de existenţă") sunt de factură realistă,
mijloacele de caracterizare sunt pronuntat balzaciene, iar în cazul Otiliei, moderne:
 portretele morale ale lui C. Giurgiuveanu, Aglae Tulea, S. Raţiu, Aurica, Pascalopol

8
 sunt întemeiate pe o trăsătură dominantă, care le proiectează într-o anume tipologie
umană;
 personaje-caractere: "datul psihoafectiv" este deplin / definitiv conturat; sunt mai ales
statice; ipostazele şi situaţiile existenţiale în care sunt surprinşi aceşti eroi confirmă
apartenenţa lor la o categorie tipologică;
 portretul fizic surprinde amprenta deformării sufleteşti asupra trăsăturilor, materializarea
reliefului moral în fizionomie; descrierea ticurilor nervoase, verbale, a gestului
semnificativ şi definitoriu întregeşte portretul fizic; descrierea vestimentaţiei şi a mediului
contribuie la complexitatea referinţelor caracterologice .
C. analiza psihologică
 este practicată cu minuţiozitatea scriitorului realist, într-un limbaj abstract;
 sondarea conştiinţelor se realizează mai ales prin confesiune sau monolog interior (stil
direct), dar şi prin dezvăluirea mediată a fluxului gândirii (stil indirect liber);