1.

Izvoarele normative ale dreptului comercial

1.1. Legea. Prin lege, ca izvor normativ al dreptului comercial

trebuie să înţelegem următoarele: Constituţia României, Codul civil, legile
adoptate de parlament, ordonanţele şi hotărârile guvernului, precum şi
normele, regulamentele, circularele şi ordinele adoptate de organele
competente, potrivit legii.
a) Constituţia României. Este legea fundamentală a ţării, ce
reglementează principiile de organizare a activităţii economice.
Economia Românie, potrivit art. 135 din Constituţia României, este
o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Statul trebuie
să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea
cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Constituţia prevede că proprietatea publică este garantată şi ocrotită
prin lege, iar proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de
lege, indiferent de titular (art. 44).
b) Codul civil. Acest act normativ constituie reglementarea de bază
a activităţii comerciale după 1 octombrie 2011, prin abrogarea Codului
comercial adoptat in România în anul 1887.
Aşa cum se spune în conţinutul art. 2 Cod civ., acesta
“reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane,
ca subiecte de drept civil”.
Codul civil adoptat “este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care
constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau
spiritul dispoziţiilor sale” (art. 2 alin. 2 Cod civ.), iar la art. 3 alin. 1 Cod
civ. se spune: “dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre
profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de
drept civil”.
Pentru raporturile comerciale prevăzute în Codul civil prezintă un
mare interes următoarele dispoziţii, respectiv: Cartea I Despre persoane
ce are în vedere statutul juridic al persoanelor, Cartea a V-a Despre
obligaţii şi cele prevăzute în Cartea a VI-a ce are în vedere şi stipulează
prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor.
Precizăm că potrivit art.5 al Codului civil “în materiile reglementate
de prezentul cod, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod
prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor.”1
Cocul civil cuprinde norme juridice care reglementează instituţiile
fundamentale ale dreptului comercial: izvoarele obligaţiilor, obligaţiile
complexe, executarea obligaţiilor, transmiterea şi transformarea

1
St. D. Cârpenaru, op.cit. p.22
obligaţiilor, precum şi stingerea obligaţiilor. În Titlul IX al acestuia sunt
reglementate Contractele speciale.
Normele cuprinse în Codul civil au caracter supletiv; ele se aplică
numai când părţile nu au convenit altfel. Există şi anumite norme cu
caracter imperativ, care asigură protejarea intereselor generale, fapt pentru
care sunt obligatorii pentru părţi.
c) Legile speciale. Codul civil cuprinde numai normele principale
ce privesc activitatea comercială, alte norme se găsesc în legile comerciale
speciale.
Prin legile comerciale speciale avem în vedere : legile adoptate de
Parlament (Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr.
26/1990 privind registrul comerţului, Legea nr. 11/1991 privind concurenţa
neloială, Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, Legea nr.
59/1934 asupra cecului)
d) Hotărârile şi ordonanţele guvernului (Ordonanţa Guvernului
nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Ordonanţa Guvernului nr.
70/1994 privind impozitul pe profit).
e) Normele, regulamentele, circularele şi ordinele adoptate de
organele competente. Prin lege, ordonanţă de urgenţă, ordonanţă sau
hotărâre a guvernului, anumite organe ale statului pot fi investite cu putere
de a emite norme, regulamente şi ordine de aplicare a acestor acte
normative, precum Normele metodologice privind modul de ţinere a
registrelor şi de efectuare a înregistrărilor şi de eliberare a informaţiilor
nr. 2594/C/2008 emise de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi de
Ministerul Justitiei, Regulamentul privind ordinul de plată nr. 8/1994,
aprobat de Banca Naţională a României.
Potrivit opiniei noastre acestea sunt supuse –uneori- unor interese
ale unor grupuri de oameni vremelnic la putere.
 CAPITOLUL I

Noţiuni introductive privind dreptul comercial

Secţiunea 1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial

1. Noţiunea dreptului comercial.

Dreptul comercial constituie un ansamblu de norme juridice, care

reglementează comerţul. Pentru o mai clară şi concisă definiţie a dreptului
comercial se impune să explicăm noţiunea de comerţ.2
Noţiunea de comerţ are mai multe sensuri:3
a) etimologic- noţiunea de comerţ provine din latinescul
commercium, care la rândul său provine din alăturarea cuvintelor cum şi
merx, ceea ce înseamnă “cu marfă”. Comerţul ar însemna operaţiuni cu
mărfuri;
b) economic- potrivit acestui sens noţiunea de comerţ ar reprezenta
o activitate ce presupune schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători
şi consumatori. Comerţul ar consta în operaţiunile ce au loc de la momentul
producerii mărfurilor şi intrarea lor în circulaţie până la momentul ajungerii
lor la consumatori;
c) juridic- noţiunea de comerţ are un conţinut larg şi mai cuprinzător,
avand în componenţă, atât operaţiuni de interpunere şi circulaţie a
mărfurilor, operaţiuni de producere a marfurilor, dar şi operaţiuni de
executare de lucrări şi prestarea de servicii.
Având în vedere sensul juridic al noţiunii de comerţ, dreptul
comercial are o sferă cuprinzătoare, reglementând activităţi de producere
şi circulaţie a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii4.
Dreptul comercial prin folosirea sensului juridic al noţiunii de
comerţ se întemeiază pe dispoziţiile Codului civil (Legea nr. 287/2009-
publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24.07.2009).
Conchidem că dreptul comercial cuprinde normele juridice care
reglementează activitatea comercială, producerea şi circulaţia mărfurilor,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Până la abrogarea Codului comercial, semnificaţia noţiunii de
comerţ se fundamenta, în principal pe dispoziţiile art. 3 din respectiva
reglementare, articol ce privea faptele de comerţ. Între aceste fapte de
comerţ figurau nu numai operaţiunile de vânzare-cumpărare, prin care se
realizează circulaţia mărfurilor, ci şi întreprinderile de fabrici şi

2
St. D. Cǎrpenaru, Tratat de drept comercial roman, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.9
3
G. Ripert, R. Roblot, Traité de droit comercial, vol. 1 ,1988, p .1.
4
D.Gălăşescu-Pyk, Drept comercial, Bucureşti, 1948, p.62.
manufactură care privesc producerea mărfurilor şi, de asemenea,
operaţiunile de prestare de servicii, precum şi operaţiunile de bancă şi
schimb, operaţiunile de executare de lucrări, cum sunt întreprinderile de
construcţii.
În contextul reglementărilor actuale, fundamentul actelor şi faptelor
specifice activităţii comerciale îl constituie prevederile art. 8 alin. 2 din
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil. Potrivit prevederilor legale mai sus menţionate, “în toate actele
normative în vigoare, expresiile <acte de comerţ>, respectiv <fapte de
comerţ> se înlocuiesc cu expresia <activităţi de producţie, comerţ sau
prestări de servicii>.”

2. Obiectul dreptului comercial

Determinarea obiectului dreptului comercial este legată de sistemul

adoptat de legiuitor în reglementarea raporturilor juridice.
Potrivit concepţiei clasice a dreptului comercial, există două sisteme
ce permit stabilirea sferei dreptului comercial5.
Într-un sistem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca
obiect normele juridice aplicabile profesioniştilor (comercianţilor),
aplicându-se tuturor persoanelor care au calitatea de profesionist
(comerciant). În acest sistem, dreptul comercial este un drept al
profesioniştilor, aplicându-se acelor persoane care au calitatea de
profesionist (comerciant). În acest sistem, dreptul comercial este <dreptul
comercianţilor>, al profesioniştilor.
Sistemul subiectiv al dreptului comercial a stat la baza primelor
reglementări legale ce-au avut în vedere activitatea comercială. Sistemul
subiectiv a stat la baza Codului comercial german din anul 1900.
În celălalt sistem, denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial
cuprinde normele juridice ce se aplică comerţului, adică acele acte juridice,
fapte şi operaţiuni, calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de
persoana care le săvârşeşte. În sistemul obiectiv, dreptul comercial este
<dreptul comerţului>.
Acest sistem era de inspiraţie franceză, izvorând din perioada
Revoluţiei franceze de la 1789, ce avea la bază principiul egalităţii civile.
Diferenţa esenţială între cele două sisteme de reglementare a
dreptului comercial este că, în timp ce în sistemul subiectiv normele
juridice se referă la persoanele care au calitatea de profesionist
(comerciant), în sistemul obiectiv normele juridice privesc, în principal,
operaţiunile comerciale.

5
G. Ripert, R. Robolt, op. cit. vol.1, p. 3-5; St. D. Cârpenaru, op.cit. p.10
 (1) Notiunea de profesionist prevăzută la art. 3 din Codul civil
include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic,
precum şi orice alte persoane autorizate să desfaşoare activităţi economice
sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data
intrării în vigoare a Codului civil.
(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile “acte de comerţ”,
respectiv “fapte de comerţ” se înlocuiesc cu expresia “activităţi de
producţie, comerţ sau prestări de servicii”.
Dreptul comercial român are la bază -ca principiu- sistemul obiectiv,
ce a stat la baza Codului comercial francez din 1807, inspirat -aşa cum
spuneam- de ideile Revoluţiei franceze din 1789.
Normele juridice ale dreptului comercial, ca şi normele juridice ale
dreptului civil, aparţin dreptului privat. Ele privesc actele de afaceri (iure
gestionis), iar nu actele de putere (iure imperii)6.
Prof. C. Vivante spunea ”dreptul comercial este acea parte a
dreptului privat, care reglementează raporturile juridice izvorâte din
activitatea comercială”.7

3. Definiţia dreptului comercial

Din cele arătate, referitor la noţiunea de comerţ şi obiectul dreptului

comercial rezultă elementele pe baza cărora se poate da o definiţie a
dreptului comercial, respectiv:
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept
privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din activitatea de
producţie, comerţ sau prestări de servicii, prestarea de servicii şi
executarea de lucrări, precum şi raporturilor juridice la care participă
persoanele care au calitatea de profesionist ( comerciant)8.
Elementele ce rezidă din această definiţie urmează să fie aprofundate
pe parcurs prin cercetarea instituţiilor dreptului comercial. Afirmăm acest
lucru având în vedere instituţia întreprinderii, instituţia profesionistului,
instituţia societăţilor comerciale, instituţia obligaţiilor comerciale,
instituţia titlurilor comerciale de valoare şi instituţia procedurii
reorganizării judiciare şi a falimentului.

6
D. Ciobanu, Drept comercial român, vol 1, 1991, p. 14.
7
C. Vivante, Principii de drept comercial, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1928, p. 1;
8
I.N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol. 1, Bucureşti, 1929, p. 7.