CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

1.1. Noţiunea, obiectul şi definiţia dreptului comercial

1.1.1. Noţiunea și definiția dreptului comercial

Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice care reglementează

comerţul.1 Noțiunea de comerț este folosită în mai multe sensuri: etimologic,
economic și juridic.2
În sens etimologic, termenul de comerț provine din cuvântul latinesc
”commercium”, care reprezintă o juxtapunere a cuvintelor ”cum” și ”merx”,
ceea ce înseamnă ”cu marfă”. În limba latină, ”merx” înseamnă marfă, iar
”cum” înseamnă ”cu”. Deci, comerțul ar consta în operațiuni cu mărfuri.3
În sens economic – comerţul este definit ca o activitate al cărei scop este
schimbul şi circulaţia marfurilor de la producători la consumatori. Deci,
comerţul ar consta în operaţiunile cuprinse în intervalul dintre momentul
producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie până în momentul ajungerii
acestora la consumatori. În acest sens, dreptul comercial ar putea fi definit ca
totalitatea normelor juridice privind interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la
producători la consumatori.
În sens juridic – noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al
noţiunii definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de
interpunere şi circulaţie a mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi
operaţiunile de producere a mărfurilor, pe care le efectuează fabricanţii, precum
şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii, pe care le realizează
antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii sau, în general, întreprinzătorii.
Vom reține accepţiunea juridică a noţiunii de comerţ (care are un conţinut
mai larg).
Astfel, dreptul comercial reglementează activităţile de producere şi
circulaţie a mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Până la abrogarea Codului Comercial, semnificaţia juridică a noţiunii de
comerţ se fundamenta, în principal, pe dispoziţiile art. 3 din acest cod, care
reglementau faptele de comerţ. Între aceste fapte de comerţ figurau: operaţiunile
de vânzare-cumpărare; operaţiunile de producere mărfuri; operaţiuni de prestare
de servicii, de bancă şi de schimb şi operaţiunile de intermediere (comisioane,
agenţii, etc.) şi cele de executare de lucrări.

1St. D. Cărpenaru – ”Tratat de drept comercial român”, Ediția a V-a, actualizată, Editura Universul Juridic,
București, 2016, pag. 11.

2 A se vedea G. Ripert, R. Roblot – ”Traite de droit commercial”, vol. I, 18-eme edition, LGDJ, Paris, 2001, pag. 1.

3 St. D. Cărpenaru – op. cit., pag. 11.

 În contextul reglementărilor actuale, fundamentul actelor şi faptelor
specifice activităţii comerciale îl constituie prevederile art. 8, alin. 2 din Lg.
71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil.
Potrivit prevederilor legale mai sus menţionate, „în toate actele normative în
vigoare, expresiile <<acte de comerţ>> se înlocuiesc cu expresia <<activităţi de
producţie, comerţ sau prestări de servicii>>”.
Norma legală mai sus reprodusă nu constituie o simplă tehnică de
înlocuire a expresiilor clasice de „acte de comerţ” şi „fapte de comerţ”, ci are
meritul de a stabili conţinutul juridic actual al acestor noţiuni.
Aşadar, în accepţiunea Noului Cod Civil, prin acte şi fapte de comerţ se
desemnează activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii.
Astfel, putem defini dreptul comercial ca fiind un ansamblu de norme
juridice de drept privat care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorâte din
activităţi de producţie, comerţ, prestări de servicii şi executare de lucrări,
precum şi raporturilor juridice la care participă profesioniştii care au calitatea de
comerciant.4
Elementele acestei definiţii urmează să fie aprofundate prin cercetarea
instituţiilor dreptului comercial. Avem în vedere:
- instituţia întreprinderii
- instituţia profesionistului activităţii comerciale
- instituţia societăţilor comerciale
- instituţia contractelor privind activitatea comercială.

1.1.1.1. Obiectul dreptului comercial şi sistemul de reglementare a

dreptului comercial în condiţiile Noului Cod Civil

Potrivit concepţiei clasice a dreptului comercial, există două sisteme care

permit stabilirea sferei dreptului comercial.5
Într-un sistem, denumit sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect
normele juridice aplicabile comercianţilor. Potrivit acestui sistem dreptul
comercial este un drept profesional; el se aplică tuturor persoanelor care au
calitatea de comerciant.
După un alt sistem, denumit sistemul obiectiv, dreptul comercial cuprinde
normele juridice aplicabile comerţului, adică acelor acte juridice, fapte şi
operaţiuni, calificate de lege ca fiind fapte de comerţ, indiferent de persoana
care le săvârşeşte. Sistemul obiectiv a fost adoptat şi de Codul Comercial
român.

4St. D. Cărpenaru – ”Tratat de drept comercial”, Ed. a V-a actualizată. Ed. Universul Juridic, București, 2016, pag.
13.

5 G. Ripert, R. Roblot – ”Traite de droit commercial”, vol. I, 18-eme edition, LGDJ, Paris, 2001, pag. 3-5.
 În prezent, prin adoptarea noului Cod Civil, a fost consacrat sistemul
subiectiv al dreptului comercial.
Potrivit art. 3 Cod Civil, dispoziţiile Codului Civil se aplică şi raporturilor
dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre profesionişti şi alte subiecte de
drept civil.
Prin profesionişti, legea (art. 3 alin. 2 Cod Civil) înţelege orice persoană
fizică sau juridică care exploatează o întreprindere.
Potrivit art. 3 alin. 3 Cod Civil – „constituie exploatarea unei întreprinderi
exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi
organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau
în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obţinerea de profit”.
Profesioniştii activităţii comerciale au calitatea de comerciant.
Aşadar, în contextul actual al reglementării Codului civil, norma juridică
se aplică cu prioritate subiectului de drept şi în subsidiar raportului juiridic,
adică relaţiei juridice. Prin comparare, dacă sub imperiul Codului comercial
normele juridice priveau faptele, actele şi operaţiunile juridice, potrivit Codului
civil, normele juridice se aplică cu precădere subiectelor de drept. Aceasta
înseamnă că pentru a stabili norma juridică aplicabilă se impune mai întâi
calificarea subiectelor de drept participante la raportul juridic. Dacă subiectele
raportului juridic au calitatea de profesionişti în accepţiunea Codului civil,
atunci îşi vor găsi incidenţă normele juridice aplicabile profesioniştilor şi, în
cazul nostru, profesioniştilor comercianţi, iar dacă subiectele raportului juridic
nu pot fi considerate ca fiind profesionişti, atunci se vor aplica regulile
dreptului comun. De exemplu, dacă subiectele raportului juridic sunt societăţi
comerciale, relaţiilor juridice dintre acestea li se vor aplica cu prioritate Legea
nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului. Soluţia este consacrată de însuşi Codul civil, care, în art. 192
dispune „persoanele juridice legal înfiinţate se supun dispoziţiilor aplicabile
categoriei din care face parte, precum şi celor cuprinse în prezentul cod, dacă
prin lege nu se prevede altfel”.
În ceea ce priveşte sistemul de reglementare a relaţiilor comerciale trebuie
avute în vedere şi prevederile art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care dispune „În cuprinsul
actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile
la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice, sau după caz, la
persoanele juridice supuse înregistrării la registrul comerţului, potrivit
prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului”. Art. 1
din Legea nr. 26/1990 enumeră categoriile de entităţi obligate să ceară
înmatricularea sau, după caz, înregistrarea în registrul comerţului. Acestea sunt:
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi intreprinderile
familiale, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale,
regiile autonome, grupurile de interes economic, societăţile cooperative,
organizaţiile cooperatiste, societăţile europene, societăţile cooperative europene
şi grupurile europene de interes economic cu sediul principal în România,
precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege.
Faţă de considerentele de mai sus, concluzia care se impune este aceea că
dreptul comercial, în actuala configuraţie legislativă, are la bază sistemul
subiectiv de reglementare.
O noutate esenţială a noului Cod Civil priveşte domeniul de aplicare a
normelor Codului Civil. Astfel, potrivit art. 3 Cod Civil dispoziţiile prezentului
Cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre
aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Sunt consideraţi profesionişti toţi cei
care exploatează o întreprindere.
Această reglementare unitară a raporturilor de drept privat pune în
discuţie soarta dreptului comercial. În opinia noastră, dreptul comercial
continuă să existe; dispariţia sa este de neacceptat atât juridic, cât şi practic.
Sub aspect juridic, nu se poate ignora specificul actelor juridice săvârşite
cu caracter profesional.
Sub aspect practic, trebuie observat că reglementarea unitară a Codului
Civil priveşte numai instituţia obligaţiilor. Dar, dreptul comercial cuprinde si
normele care reglementeaza societatile comerciale, titlurile de credit, procedura
insolvenţei, etc., care nu fac obiectul de reglementare a Codului Civil.
Ceea ce trebuie reţinut este că Noul Cod Civil şi-a propus şi realizat, prin
reglementarea unitară a dreptului privat, schimbarea sistemului de reglementare
a dreptului comercial. Astfel, sistemul autonomiei dreptului comercial a fost
înlocuit cu sistemul unităţii dreptului privat.
În sistemul autonomiei dreptului comercial, consacrat de Codul
Comercial, delimitarea raporturilor comerciale de cele civile se realiza pe baza
conceptului de fapte de comerţ şi a celui de comerciant (art. 3, 4 şi 7 Cod
comercial).
În sistemul unităţii dreptului privat reglementat în Codul Civil,
delimitarea raporturilor comerciale de cele civile se realizează pe baza
conceptului de întreprindere şi a celui de profesionist. Denumirea de
profesionist a fost nefericit aleasă, deoarece este susceptibilă de confuzie şi
ambiguitate în privinţa sferei de aplicare. Ni se pare că mai potrivită ar fi fost
denumirea de întreprinzător.

1.2. Corelaţia dreptului comercial cu alte ramuri de drept

1.2.1. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul civil

Corelaţia dintre dreptul comercial şi dreptul civil îşi are fundamentul în

art. 3 Cod civil, care prevede că dispoziţiile acestuia se aplică şi raporturilor
dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de
drept civil. Cum, potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 71/2011, noţiunea de
profesionist include şi categoriile de comerciant, întreprinzător, operator
economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi
economice, înseamnă că prevederile noului Cod civil se aplică şi raporturilor
dintre profesioniştii care au calitatea de comerciant sau realizează o
întreprindere economică.
Se înţelege că, unde Codul civil nu prevede, se vor aplica regulile
specifice din legislaţia comercială. De pildă, raporturile ce privesc societăţile
comerciale vor fi guvernate de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
raporturile privind publicitatea comercianţilor şi a principalelor operaţiuni
specifice acestora vor fi cârmuite de Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului, raporturile de leasing sunt supuse OG nr. 51/1997, raporturile de
franciză, OG nr. 52/1997, aspectele legate de cambie, cec şi biletul la ordin, de
Legile nr. 58/1934 şi 59/1934, care reglementează cele trei titluri de valoare.
Se observă că dreptul comercial este un drept special ce cuprinde regulile
specifice raporturilor comerciale, marea lor majoritate derogatorii de la dreptul
comun. De aceea, unde normele reglementărilor comerciale nu prevăd şi nu
există uzante comerciale, se va apela la dispoziţiile Codului civil şi ale legilor
civile.

1.2.2. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul procesual civil

În dreptul comercial sunt reglementate şi norme cu caracter procesual

civil (de soluţionare a litigiilor comerciale), ca de exemplu: Legea societăţilor
comerciale, Legea registrului comerţului, Legea cambiei şi biletului la ordin,
Legea cecului, Legea privind procedura insolvenţei, etc. În consecinţă, cererile
şi procesele în materie comercială vor fi supuse normelor cuprinse în legile
speciale comerciale, iar unde acestea nu prevăd, se vor aplica normele Codului
de procedură civilă.

1.2.3. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul comerţului internaţional

Aşa cum s-a subliniat în doctrină, dreptul comercial şi dreptul comerţului

internaţional reglementează raporturile născute din săvârşirea faptelor de
comerţ. Diferenţa este că dreptul comercial reglementează raporturile de drept
intern dintre persoanele fizice şi juridice de cetăţenie / naţionalitate română, iar
dreptul comerţului internaţional are ca obiect raporturile cu elemente de
extraneitate, adică raporturile la care participanţii aparţin unor jurisdicţii străine.
Rezultă că dreptul comerţului internaţional se înfăţişează ca un drept special
faţă de dreptul comercial, care este dreptul comun în materia raporturilor
comerciale.

1.2.4. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul administrativ

Corelaţia dreptului comercial cu dreptul administrativ se fundamentează

pe intervenţia statului în desfăşurarea activităţii comerciale în vederea protejării
intereselor consumatorilor.
Reglementări cu caracter adminsitrativ ce au legătură cu operaţiunile
comerciale sunt cele referitoare la: camerele de comerţ şi industrie; bursele de
valori; registrul comerţului; sancţionarea faptelor care constituie activităţi
comerciale ilicite; combaterea concurenţei neloiale; protecţia consumatorilor.

1.2.5. Corelaţia dreptului comercial cu dreptul fiscal

Activitatea comercială este prin natura ei o activitate lucrativă,

producătoare de profit. Din această cauză, există o strânsă legătură între dreptul
comercial, şi dreptul fiscal, deoarece activităţile aducătoare de profit se află sub
incidenţa reglementărilor în materie fiscală.
 CAPITOLUL II
ÎNTREPRINDEREA – FORMA JURIDICĂ DE DESFĂŞURARE A
ACTIVITĂŢII CU CARACTER PROFESIONAL

2.1. Noţiunea şi formele întreprinderii

Codul civil nu defineşte întreprinderea, ci exploatarea întreprinderii.

Definiţia dată exploatării întreprinderii de art. 3 alin. 3 Cod civil cuprinde
elmentele esenţiale ale noţiunii de întreprindere.
Astfel, potrivit art. 3 alin. 3 Cod Civil, ”constituie exploatarea unei
întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a
unei activități organízate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea
de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau un un scop
lucrativ”. Cu alte cuvinte, întreprinderea este o activitate sistematic organizată,
autonomă, realizată de o persoană, pe riscul său, constând în producerea de
bunuri, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, indiferent dacă are sau un
un scop lucrativ.6
Definiţia întreprinderii are un caracter general; ea priveşte orice activitate
realizată cu caracter profesional, indiferent de obiectul şi scopul activităţii.
Din definiţie rezultă caracterele întreprinderii.
a) Noţiunea de întreprindere desemnează o activitate sistematic
organizată. Această activitate se desfăşoară cu caracter permanent şi potrivit
unor reguli proprii. Ea este caracteristică activităţii profesionale, prin opoziţie
cu actele izolate întâmplătoare.
b) Organizarea activităţii are un caracter autonom. Cel ce organizează
activitatea este independent în luarea deciziilor.
c) Activitatea este realizată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor.
Persoanele care realizează activitatea au calitatea de profesionist.
d) Obiectul activităţii organizate este producerea de bunuri, executarea de
lucrări şi prestarea de servicii.
e) Scopul realizării activităţii poate fi lucrativ sau nelucrativ, adică
obţinerea unui câştig sau fără un atare scop.
Formele întreprinderii. În caracterizarea întreprinderii esenţiale sunt
obiectul activităţii şi scopul urmărit de persoana sau persoanele care
organizează activitatea.
Desfăşurarea unei activităţi economice cu caracter profesional, în scopul
obţinerii unui profit este proprie activităţii comerciale. Deci, o întreprindere
având ca obiect o activitate economică şi al cărei scop este obţinerea profitului
este o întreprindere economică (comercială) şi, dimpotrivă, o întreprindere cu
un obiect non economic şi având un scop non profit este o întreprindere civilă
(necomercială).
6 St. D. Cărpenaru – op. cit., pag. 36.
 2.2. Întreprinderea economică (comercială)

Definiţia întreprinderii economice (comerciale). Întreprinderea economică

(comercială) se poate defini pe baza definiţiei generale a întreprinderii şi
dispoziţiilor art. 2 lit. f) din OUG nr. 44/2008. Astfel, constituie întreprindere
economică aceea activitate economică desfășurată în mod organizat, permanent
și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă, materia prime,
mijloace logistice și informatice, pe riscul întreprinzătorului în cazurile și în
condițiile prevăyute de lege.
Caracterele întreprinderii economice (comerciale). Din definiţie rezultă
caracterele întreprinderii economice (comerciale).
a) Activitatea întreprinderii este o activitate economică. Potrivit art. 2 lit.
a) din OUG nr. 44/2008, constituie activitate economică, activitatea cu scop
lucrativ, constând în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în
prestarea de servicii.
b) Activitatea este realizată în mod organizat, permanent şi sistematic, de
către una sau mai multe persoane pe riscul lor. Persoanele pot fi persoane fizice
sau persoane juridice şi au calitatea de profesionist comerciant.
c) Obiectul activităţii economice constă în producerea şi circulaţia
mărfurilor sau executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Codului civil denumeşte aceste
activităţi „activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii” (art. 8 alin. 2
din lege).
d) Scopul desfăşurării activităţii economice este obţinerea de profit
(animus lucri).

2.3. Actele juridice comerciale – actele aferente exploatării unei

întreprinderi economice (comerciale)

Definiţia actelor juridice comerciale. Actele juridice comerciale sunt

actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile economice prin care se realizează
de către un profesionist comerciant, activitatea economică privind producerea şi
circulaţia mărfurilor, executarea de lucrări sau prestarea de servicii, în cadrul
unei întreprinderi economice (comerciale).
Caracterele actelor juridice comerciale. Din definiţia dată rezultă
caracterele actelor juridice comerciale.
a) Actele juridice comerciale sunt actele juridice, faptele juridice şi
operaţiunile economice prin care se exploatează o întreprindere economică
(comercială).
b) Actele juridice comerciale sunt săvârşite de către profesionişti
comercianţi.
 c) Actele juridice comerciale au ca obiect producerea şi circulaţia
mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
d) Actele juridice comerciale au drept scop obţinerea de profit.
Regimul actelor juridice comerciale. În condiţiile noului Cod civil,
regimul juridic al actelor juridice comerciale este acelaşi cu cel al actelor
juridice civile (Cartea a V-a Despre obligaţii – art. 1166 – 2499).
Reglementarea noului Cod civil cuprinde şi unele dispoziţii derogatorii de
la principiul unităţii de reglementare a raporturilor juridice civile şi a
raporturilor comerciale.
Menţionăm dispoziţiile privind determinarea, în subsidiar, a preţului în
contractele încheiate între profesionişti (art. 1233 Cod civil), reprezentarea (art.
1295 – art. 1314 Cod civil), solidaritatea codebitorilor (art. 1446 Cod civil),
aprecierea diligenţei părţilor în executarea obligaţiilor (art. 1480 Cod civil),
întârzierea în executarea obligaţiilor băneşti (art. 1523 Cod civil), caracterul
oneros al contractului de mandat (art. 2010 Cod civil).
Aceste dispoziţii se aplică actelor juridice încheiate în exerciţiul activităţii
unei întreprinderi de către profesioniştii comercianţi.

2.4. Întreprinderea civilă

2.4.1. Noţiune şi caracterele întreprinderii civile

Definiţia întreprinderii civile. În definirea întreprinderii civile trebuie

avută în vedere definiţia generală a întreprinderii prevăzute de art. 3 alin. 3 Cod
civil, precum şi elementele ei specifice.
Întreprinderea civilă (necomercială) este o activitate sistematic
organizată, executată de una sau mai multe persoane, pe riscul lor, având ca
obiect acte sau fapte juridice cu caracter civil, fără a avea ca scop obţinerea
profitului.
Caracterele întreprinderii civile (necomerciale). Din definiţia dată rezultă
caracterele întreprinderii civile (necomerciale):
a) Activităţile care fac obiectul întreprinderii civile sunt activităţile
desfăşurate în cadrul profesiilor liberale (activităţile avocaţiale, medicale);
b) Persoanele care realizează activitatea au calitatea de profesionist şi
desfăşoară această activitate potrivit legii organice care reglementează regimul
juridic al profesiei în cauză;
c) Aceste persoane pun la dispoziţia celor interesaţi cunoştinţele şi
competenţa lor, pentru care primesc onorarii (nu profit).
 2.4.2. Actele juridice aferente întreprinderii civile (necomerciale)

Caracterizare generală. Actele juridice încheiate în cadrul întreprinderii

civile (necomerciale) sunt acte juridice cu caracter civil.
Regimul acestor acte juridice este cel prevăzut de legea organică a
profesiei în cauză, care se completează cu dispoziţiile Codului civil.

Tema pentru referat:

1. Intreprinderea - forma juridica de desfasurare a activitatii cu caracter

profesional. Notiunea si formele intreprinderii: Intreprinderea economica
(comerciala), Intreprinderea civila (necomerciala). A se consulta: Art.3
Cod Civil si Art.2 din O.U.G. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor
economice de catre persoana fizica autorizata, Intreprinderea Individuala
si Intreprinderea Familiala.

Bibliografie si resurse electronice

1. C. Popa Nistorescu - Drept Comercial. Curs Universitar., Editura Universitaria,

Craiova, 2019.http://editurauniversitaria.ucv.ro/drept-comercial-curs-universitar
2. C. Popa Nistorescu - Studiu de Drept Comparat cu privire la regimul juridic al
intermediarilor din mediul de afaceri, Ed. ProUniversitaria, Bucuresti, 2013.http://
editurauniversitaria.ucv.ro/studiu-de-drept-comparat-cu-privire-la-regimul-juridic-
al-intermediarilor-din-mediul-de-afaceri
3. S. Angheni, Drept comercial. Profesioniștii comercianți, Ed. C.H.Beck,
București, 2013;
4. S. Angheni, Raporturile juridice dintre profesioniștii comercianți, Ed.
C.H.Beck, București, 2014;
5. Gh. Piperea, Drept comercial roman.Teoria generala, intreprinderea si insolventa,
Ed. C.H.Beck, Bucuresti,2020.
6. S. Angheni, Drept comercial. Tratat, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2019.
7. https://drept.ucv.ro/licenta/resurse-electronice.html
8. Site-uri pt Jurisprudenta: www.scj.ro (dec.ICCJ); www.jurisprudenta.com
9. Pentru articole: www.avocatnet.ro; www.juridice.ro