Curs nr.

INFRACȚIUNI CE ADUC ATINGERE DOMICILIULUI ȘI VIEȚII PRIVATE

Violarea de domiciliu
Definiţie. Infracţiunea de viol este prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile articolului 218
din Codul penal şi constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere,
dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte,
sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia.
Obiectul juridic. Infracţiunea de violare de domiciliu are ca obiect juridic special ansamblul
relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără apărarea unuia dintre drepturile,
atributele fundamentale ale omului - dreptul la libertate deplină, la posibilitatea de a-şi desfăşura
viaţa personală în mod liber, într-un domiciliu propriu.
Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii. Subiectul activ al infracţiunii de violare de domiciliu poate fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de violare de domiciliu se poate comite în oricare formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de violare de domiciliu se realizează atât printr-o acţiune,
cât şi printr-o inacţiune, textul art. 224 din Codul penal prevăzând, alternativ, două modalităţi de
comitere a infracţiunii.
Într-o primă modalitate infracţiunea poate fi comisă prin acţiunea făptuitorului de a
pătrunde, fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând
de acesta, fără consimţământul persoanei care le foloseşte.
A doua modalitate de săvârşire a infracţiunii constă într-o inacţiune a făptuitorului, şi
anume, în refuzul său de a părăsi locuinţa, încăperea, dependinţa sau locul împrejmuit ţinând de
acestea, la cererea persoanei care le foloseşte.
Urmarea imediată a acţiunii sau inacţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea de
violare de domiciliu o reprezintă încălcarea libertăţii persoanei sub aspectul nesocotirii dreptului
persoanei de a folosi domiciliul său în mod liber, nestingherit, pentru desfăşurarea vieţii sale
private fără teama amestecului unor persoane străine.
Legătura de cauzalitate, necesară întregirii laturii obiective a infracţiunii de violare de
domiciliu, trebuie să existe între elementul material constând în acţiunea sau inacţiunea prin care
făptuitorul violează domiciliul unei persoane şi urmarea cerută de lege, şi anume, încălcarea
libertăţii persoanei sub aspectul dreptului acesteia de a se folosi în mod liber de locuinţă sa pentru
desfăşurarea netulburată a vieţii sale private.
Latura subiectivă. Infracţiunea de violare de domiciliu este o infracţiune intenţionată, iar
intenţia făptuitorului în comiterea infracţiunii se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe,
cât şi a intenţiei indirecte.
Formele agravate ale infracţiunii de violare de domiciliu sunt prevăzute şi sancţionate de
dispoziţiile aliniatului 2 al articolului 224din Codul penal, conform căruia infracţiunea este mai
gravă şi, în consecinţă, mai sever pedepsită "în cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană
înarmată, în timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase".
a) Săvârşirea faptei de o persoană înarmată
 Pentru a opera agravanta este necesar ca, în momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul să
fie înarmat, nu prezintă relevanţă, pentru reţinerea agravantei, dacă făptuitorul a folosit sau nu
arma pentru a înlesni săvârşirea infracţiunii.
b) Săvârşirea infracţiunii în timpul nopţii
Legiuitorul a condiţionat aplicarea acestei agravante de îndeplinirea unei singure condiţii,
şi anume, aceea ca fapta de violare de domiciliu să fie comisă în timpul nopţii.
c) Săvârşirea faptei prin folosirea de calităţi mincinoase
Existenţa acestei agravante este condiţionată de folosirea de către făptuitor, în realizarea
activităţii sale infracţionale, a unui procedeu de natură să inducă în eroare victima, şi anume,
declinarea unei calităţi mincinoase.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în cazul infracţiunii de violare de
domiciliu nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea de violare de domiciliu se consumă în momentul în care, ca urmare a activităţii
infracţionale a făptuitorului, s-a produs rezultatul periculos cerut de lege, constând în încălcarea
libertăţii persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de violare de domiciliu este sancţionată diferenţiat, după cum este
comisă în forma simplă, prevăzută de alin. 1 al art. 224 din Codul penal, sau este comisă în vreuna
din formele agravate, prevăzute în alin. 2 al art. 224 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii de violare de domiciliu în forma simplă este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
− pedeapsa în cazul infracţiunii de violare de domiciliu în vreuna din formele agravate este
închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

Violarea sediului profesional

Definiţie. Infracţiunea de violarea sediului profesional este prevăzută şi sancţionată de
dispoziţiile art. 225 din Codul penal şi constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare
dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul
de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite.
Obiectul juridic. Infracţiunea de violarea sediului profesional are ca obiect juridic special
ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără apărarea
inviolabilității sediului profesional
Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii de violarea sediului profesional poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de violare de domiciliu se poate comite în oricare formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau persoană juridică care are
în folosință un anumit sediu profesional și care este îndreptățită să permită sau să refuze intrarea
sau rămânerea în aceste spații.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de violarea sediului profesional se realizează atât printr-
o acţiune, cât şi printr-o inacţiune, textul art. 225 din Codul penal prevăzând, alternativ, două
modalităţi de comitere a infracţiunii.
Într-o primă modalitate infracţiunea poate fi comisă prin acţiunea făptuitorului de a
pătrunde, fără drept, în orice mod, într-un sediu în care o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară
activitatea profesională, fără consimţământul persoanei care le foloseşte.
 A doua modalitate de săvârşire a infracţiunii constă într-o inacţiune a făptuitorului, şi
anume, în refuzul său de a părăsi sediul în care o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară
activitatea profesională la cererea persoanei îndreptățite.
Urmarea imediată a acţiunii sau inacţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea de
violare a sediului profesional o reprezintă producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării
dreptului la inviolabilitatea sediului profesional.
Legătura de cauzalitate, necesară întregirii laturii obiective a infracţiunii, trebuie să existe
între elementul material constând în acţiunea sau inacţiunea făptuitorului şi urmarea cerută de lege.
Latura subiectivă. Violarea sediului profesional este o infracţiune intenţionată, iar intenţia
făptuitorului în comiterea infracţiunii se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe, cât şi a
intenţiei indirecte.
Formele agravate ale infracţiunii de violarea sediului profesional sunt prevăzute şi
sancţionate de dispoziţiile aliniatului 2 al articolului 225 din Codul penal, conform căruia
infracţiunea este mai gravă şi, în consecinţă, mai sever pedepsită "în cazul în care fapta se
săvârşeşte de o persoană înarmată, în timpul nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase".
a) Săvârşirea faptei de o persoană înarmată
Pentru a opera agravanta este necesar ca, în momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul să
fie înarmat, nu prezintă relevanţă, pentru reţinerea agravantei, dacă făptuitorul a folosit sau nu
arma pentru a înlesni săvârşirea infracţiunii.
b) Săvârşirea infracţiunii în timpul nopţii
Legiuitorul a condiţionat aplicarea acestei agravante de îndeplinirea unei singure condiţii,
şi anume, aceea ca fapta de violare de domiciliu să fie comisă în timpul nopţii.
c) Săvârşirea faptei prin folosirea de calităţi mincinoase
Existenţa acestei agravante este condiţionată de folosirea de către făptuitor, în realizarea
activităţii sale infracţionale, a unui procedeu de natură să inducă în eroare victima, şi anume,
declinarea unei calităţi mincinoase.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în cazul infracţiunii de violarea sediului
profesional nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea de violarea sediului profesional se consumă în momentul în care, ca urmare a
activităţii infracţionale a făptuitorului, s-a produs rezultatul periculos cerut de lege, constând în
încălcarea libertăţii persoanei.
Sancţiunea. Infracţiunea de violarea sediului profesional este sancţionată diferenţiat, după
cum este comisă în forma simplă, prevăzută de alin. 1 al art. 225 din Codul penal, sau este comisă
în vreuna din formele agravate, prevăzute în alin. 2 al art. 225 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii în forma simplă este închisoarea de la 3 luni la 2
ani sau cu amenda.
− pedeapsa în cazul infracţiunii în vreuna din formele agravate este închisoarea de la 6 luni
la 3 ani sau cu amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

Violarea vieții private

Definiție :Atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau
înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane
aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se
pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
 Obiectul juridic. Infracţiunea de violare a vieții private are ca obiect juridic special
ansamblul relaţiilor sociale a căror formare şi dezvoltare nu ar fi posibile fără apărarea intimității
vieții private.
Obiectul material. Această infracţiune nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii de de violare a vieții private poate fi
orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a răspunde penal.
Infracţiunea de violare a vieții private se poate comite în oricare formă de participaţie.
Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, în viaţă.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii de violare a vieții private se realizează prin fotografierea,
captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei
persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri
private.
Urmarea imediată a acţiunii prin care făptuitorul comite infracţiunea de violare a vieții
private o reprezintă atingerea adusă vieții private.
Legătura de cauzalitate, necesară întregirii laturii obiective a infracţiunii de violare a vieții
private, trebuie să existe între elementul material şi urmarea cerută de lege, şi anume, încălcarea
libertăţii persoanei sub aspectul dreptului acesteia de a se folosi în mod liber de locuinţă sa pentru
desfăşurarea netulburată a vieţii sale private.
Latura subiectivă. Infracţiunea de violare a vieții private este o infracţiune intenţionată, iar
intenţia făptuitorului în comiterea infracţiunii se poate manifesta atât sub forma intenţiei directe,
cât şi a intenţiei indirecte.
Mobilul și scopul pot fi avute în vedere doar la individualizarea pedepsei.
Formele agravate ale infracţiunii constă în divulgarea, difuzarea, prezentarea sau
transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o
altă persoană sau către public.
Tentativa şi consumarea. Tentativa, deşi posibilă în cazul infracţiunii de violare a vieții
private nu este sancţionată de legea penală.
Infracţiunea de violare a vieții private se consumă în momentul în care, ca urmare a
activităţii infracţionale a făptuitorului, s-a produs rezultatul periculos cerut de lege, constând în
atingerea adusă vieții private.
Nu constituie infracţiune fapta săvârşită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acţionat explicit cu intenţia de a fi văzută ori auzită de făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea
săvârşirii unei infracţiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificaţie pentru viaţa comunităţii şi a
căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs persoanei
vătămate.
Sancţiunea. Infracţiunea de violare a vieții private este sancţionată diferenţiat, după cum
este comisă în forma simplă, prevăzută de alin. 1 al art. 226 din Codul penal, sau este comisă în
vreuna din formele agravate, prevăzute în alin. 2 al art. 226 din Codul penal, astfel:
− pedeapsa în cazul comiterii infracţiunii în forma simplă este închisoarea de la 1 lună la 6
luni sau cu amenda.
− pedeapsa în cazul infracţiunii în vreuna din formele agravate este închisoarea de la 3 luni
 la 2 ani sau cu amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate

Divulgarea secretului profesional

Definiţie. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional este prevăzută şi sancţionată
de prevederile art. 227 din Codul penal şi constă în divulgarea, fără drept, a unor date sau informații
privind viaţa privată a unei persoane, de natură să aducă un prejudiciu unei persoane, de către acela
care a luat cunoştinţă despre acestea în virtutea profesiei ori funcţiei şi care are obligaţia păstrării
confidenţialităţii cu privire la aceste date.
Obiectul juridic. Incriminarea faptei de divulgare a secretului profesional are ca scop
protejarea relaţiilor sociale care privesc păstrarea confidenţialităţii datelor de către persoanele ce
exercită o funcţie sau o profesie care implică aflarea unor astfel de informaţii cu caracter
confidenţial, fie că acestea le sunt încredinţate de partea vătămată, fie că iau cunoştinţă de acestea
în virtutea profesiei sau funcţiei.
Obiectul material. Infracţiunea nu are obiect material.
Subiecţii infracţiunii.Subiectul activ al infracţiunii este determinat de lege prin natura
funcţiei sau profesiei exercitate; astfel, el nu poate fi decât o persoană care exercită o funcţie sau
o profesie ce implică încredinţarea sau aflarea unor date confidenţiale din viaţa intimă a altei
persoane.
Participaţia penală este posibilă doar în foma instigării şi a complicităţii, coautoratul fiind
exclus, datorită faptului că infracţiunea presupune o obligaţie cu caracter personal.
Subiectul pasiv este reprezentat de persoana a cărei libertate a fost lezată prin divulgarea
secretului pe care l-a încredinţat sau care a fost aflat de anumite persoane în virtutea funcţiei sau a
profesiei exercitate.
Latura obiectivă
Elementul material al infracţiunii constă într-o acţiune de divulgare a informaţiilor
încredinţate făptuitorului sau aflate de acesta în virtutea profesiei sau funcţiei. Divulgarea
presupune comunicarea acestor date cu caracter confidenţial unor alte persoane.
Urmarea imediată a infracţiunii constă în încălcarea libertăţii persoanei.
Între acţiunea făptuitorului şi urmarea imediată trebuie să se stabilească existenţa legăturii
de cauzalitate.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa şi consumarea. Tentativa infracţiunii de divulgare a secretului profesional nu
este sancţionată de legea penală. Infracţiunea se consumă în momentul în care se produce urmarea
socialmente periculoasă.
Sancţiunea. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional se pedepseşte cu închisoare
de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Incriminarea faptelor împotriva libertăţii persoanei porneşte de la obiectul juridic comun
al acestora,şi anume atingerea adusă libertăţii persoanei – ca valoare fundamentală protejată de
legea penală. Este ocrotiă atât libertatea fizică a persoanei – prin incriminarea faptei de lipsire d
elibertate în mod ilegal, cât şi libertatea psihică a acesteia – prin incriminarea faptelor de
ameninţare, şantaj, hărţuire.
O noutate legislativă este reprezentată de incriminarea faptei de hărţuire prin dispoziţiile
art. 208 C.pen. care este determinată de comiterea tot mai frecventă a unor fapte de şicanare a
persoanei prin supravegherea unei persoane, efectuarea de apeluri telefonice, etc care îi cauzează
acesteia o stare de temere şi, astfel, se aduce atingere libertăţii psihice a persoanei.
Infracţiunile ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private incriminate în noul Cod penal în
capitolul IX au fost sistematizate şi completate cu noi incriminări, precum violarea sediului
profesional, violarea vieţii private. De asemenea, infracţiunea deja existentă – divulgarea
secretului profesional a fost inclusă în această grupare de infracţiuni considerându-se că obiectul
său juridic – valoarea socială protejată de legiuitor prin incriminarea faptei – corespunde acestei
grupări.