DREPT PENAL – PARTE SPECIALĂ 05.04.

2019
APROFUNDAT
CURS 2

FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ

Este prevăzut în articolul 230 Cod penal și constă în furtul care are ca obiect un
vehicul, săvârșit în scopul de a-l folosi e nedrept, pedepsindu-se la fel cu pedeapsa de la furt
simplu sau furt calificat, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime.
Potrivit alineatului (2), furtul în scop de folosință constă în folosirea fără drept a unui
terminal de comunicații al altuia sau folosirea unui terminal de comunicații racordat fără drept
la o rețea dacă s-a produs o pagubă.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la protecția dreptului
de proprietate, a posesiei sau detenției bunurilor unei persoane.
Obiectul material îl constituie vehiculul.
Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a răspunde
penal.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică din a cărei proprietate,
posesie sau detenție este sustras vehiculul în scopul folosirii pe nedrept.
Latura obiectivă
Elementul material este luarea pe nedrept a unui vehicul din posesia sau detenția unei
persoane, fără consimțământul acesteia, în scopul folosirii temporare.
Urmarea imediată constă într-o deposedare, producându-se astfel un prejudiciu.
Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă sau
indirectă. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii, tentativa imperfectă este posibilă și se
pedepsește, tentativa perfectă nu este posibilă.
Specificități ale furtului în scop de folosință:
Specificitatea obiectului material – prin prisma obiectului material constă într-un
vehicul.
Într-o asemenea situație, fapta poate fi comisă fie în scopul însușirii pe nedrept, fie în
scopul folosirii temporare pe nedrept.
Furtul săvârșit în scopul folosirii pe nedrept nu poate avea ca obiect material decât un
vehicul susceptibil de folosire. Vehiculul lipsit de această aptitudine nu poate fi luat decât în
scopul însușirii pe nedrept.
În ceea ce privește furtul săvârșit asupra unui vehicul în scopul folosirii pe nedrept
fapta se realizează tot printr-o acțiune de luare, numai că săvârșind această infracțiune din
punct de vedere subiectiv, autorul nu urmărește însușirea vehiculului fie că este autoturism,
motocicletă, căruță etc. ca entitate materială, și numai însușirea folosinței lui.
În viziunea unei opinii acela care după luarea de către autor a unui vehicul în scopul de
a-l folosi pe nedrept călătorește și el cu acel vehicul știind că este furat devine tăinuitor.
Considerăm că atâta timp cât acesta nu primește, dobândește transformă ori înlesnește
valorificarea bunului, fapta nu constituie tăinuire.
În privința alineatului (2) al infracțiunii, privitoare la folosirea fără drept a unui
terminal de comunicații electronice al altuia sau folosirea unui terminal de comunicații
racordat fără drept la rețea vine să tranșeze în mod definitiv controversele din practica
judiciară și doctrină referitoare la încadrarea juridică a faptei de racordare ilegală la o rețea de
telefonie sau la o altă rețea de comunicații.
Acest set de lege vine în plus să aducă în sfera ilicitului penal faptele de folosire fără
drept al unui terminal de telecomunicații al altuia cum ar fi de exemplu fapta unei persoane
care pătrunde în locuința alteia și efectuează convorbiri telefonice la numere cu suprataxă
cauzând uneori prejudicii importante.
Un terminal de comunicații poate fi privit ca un produs al unui dispozitiv electronic ce
permite comunicarea sau componentele de bază ale unui produs destinat să fie conectat direct
sau indirect printr-un mijloc oarecare la interfețele rețelelor publice de comunicație
electronice destinate publicului.
În text de lege o altă prevedere benefică este aceea a incriminării folosirii unui
terminal de comunicații racordat fără drept la o rețea.
Conectarea frauduloasă la o rețea publică de comunicații sau la o rețea de comunicații
electronice destinată publicului este similară cu branșarea ilegală la echipamentele de
televiziune prin cablu ori la rețeaua de distribuție a energiei electrice, putând lesne a fi
confundată cu furtul unei energii care are valoare economică, dar actualmente comparativ cu
prevederea din Codul penal anterior este prevăzută această situație de conectare a unui
terminal de comunicații fără drept la o rețea.

ABUZUL DE ÎNCREDERE PRIN FRAUDAREA CREDITORILOR

Este prevăzut în articolul 239 Cod penal și are două variante:
1. Varianta tip (alin. 1) constă în fapta debitorului de a înstrăina, de a ascunde, deteriora
sau distruge, în tot sau în parte, valori ori bunuri din patrimoniul său ori de a invoca
acte sau datorii fictive în scopul fraudării creditorilor
2. Varianta asimilată (alin. 2) există când o persoană care știind că nu va putea plăti
achiziționează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorilor.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale de ordin patrimonial a căror
dezvoltare implică o anumită încredere pe care participanții trebuie să și-o acorde unii altora
și fără de care nu sunt posibile relații sociale patrimoniale normale.
Obiectul material îl constituie valorile sau bunurile cu condiția să fie din patrimoniul
făptuitorului și actele asupra cărora poartă manevra frauduloasă a acestuia. Obiectul material
al infracțiunii poate fi și un bun imobil în sarcina căruia debitorul invocă acte sau datorii
fictive în scopul fraudării creditorului.
Subiectul activ va fi întotdeauna o persoană fizică sau juridică care datorează altuia o
anumită sumă de bani, obligată să efectueze în favoarea creditorului o prestație care se referă
la a da, a face sau a nu face ceva și care încearcă prin comportarea sa abuzivă să se sustragă
de la îndeplinirea obligației sale.
Participația penală este posibilă sub toate formele sale.
Subiectul pasiv este persoana fizică sau juridică privată ori publică de la care autorul
a primit cu titlul de împrumut o sumă de bani sau alte valori.
Latura obiectivă
Elementul material se poate realiza prin următoarele noțiuni:
-înstrăinarea, ascunderea, deteriorarea sau distrugerea în tot sau în parte, de valori ori bunuri
din patrimoniul său și invocarea de acte sau datorii fictive.
-înstrăinarea presupune efectuarea de acte cu caracter patrimonial de către făptuitor prin care
trece unei terțe persoane stăpânirea în tot sau în parte a unor valori ori bunuri din patrimoniul
său.
-ascunderea are în vedere situația când făptuitorul tăinuiește bunurile sau valorile din
patrimoniul său în scopul neîndeplinirii unei obligații de care este ținut.
-deteriorarea presupune atingerea adusă bunului de asemenea manieră încât acesta își pierde
unele dintre calitățile sale, ceea ce face să se reducă potențialul său de utilizare.
-distrugerea constă în lezarea substanței bunului în așa fel încât acesta încetează să mai existe.
-invocarea unor datorii fictive presupune că debitorul înfățișează datorii inexistente în
fraudarea creditorilor și însușirea ilicită a unor sume de bani sau valori care fac obiectul
creanței.
Pentru existența infracțiunii se cere îndeplinirea unor cerințe esențiale:
1. Prima cerință constă în aceea că trebuie să existe o creanță care are ca obiect o
obligație de a da, a face sau a nu face a debitorului în baza unui titlu de la care acesta
încearcă să se sustragă prin fraudarea creditorului.
2. A doua cerință constă în înstrăinarea, ascunderea, deteriorarea sau distrugerea în tot
sau în parte ori invocarea de acte sau datorii fictive să aibă ca obiect valori sau bunuri
din patrimoniul făptuitorului.
3. A treia cerință constă în ascunderea, înstrăinarea, deteriorarea sau distrugerea în tot
sau în parte a valorii ori bunurilor din patrimoniul debitorului, ori invocarea de acte
sau datorii fictive să fie făcute în scopul fraudării creditorilor.
Urmarea imediată constă în modificarea situației bunului sau valorii ce face obiectul
infracțiunii și crearea unei situații contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost
încălcată în mod abuziv încrederea acordată făptuitorului.
În ceea ce privește varianta asimilată elementul material există atunci când o persoană
care știind că nu va putea plăti, achiziționează bunuri sau servicii producând o pagubă
creditorului.
Această variantă asimilată are ca particularitate faptul că atunci când debitorul
achiziționează servicii știind că nu va putea plăti, în scopul fraudării creditorului infracțiunea
nu va avea obiect material.
În ceea ce privește această variantă asimilată trebuiesc îndeplinite trei cerințe esențiale:
1. Persoana să achiziționeze bunurile sau serviciile de la o altă persoană în baza unui tip
(contractul de vânzare-cumpărare, contract de mandat)
2. Făptuitorul achiziționează bunuri și servicii cu toate că știe că nu va putea plăti pentru
aceste bunuri și servicii.
3. Fapta săvârșită să producă o pagubă creditorului.
Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă sau
indirectă.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii, tentativa la această infracțiune se
pedepsește.