MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA DREPT
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

DREPT PENAL SPECIAL I

STUDENT
DRĂGHICI (DAN) IULIA-ROBERTA

ALBA IULIA

2020
 FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ

Furtul este o infracțiune din categoria infracțiunilor săvârșite contra patrimoniului,

care constă în deposedarea părții vătămate de către o altă persoană, de un bun, și însușirea
bunului pe nedrept sau fără acordul deținătorului.1
Furtul în scop de folosință face parte din grupul de infracțiuni prevăzut în primul
capitol al Titlului II cu denumirea de infracțiuni contra patrimoniului din cadrul Părții speciale
a Codului penal român, reglementat prin articolul 230 și este definit ca fiind fapta unei
persoane de a sustrage un vehicul cu scopul de a-l folosi pe nedrept, precum și fapta persoanei
de a folosi pe nedrept un terminal de comunicații al altuia sau de a folosi un terminal de
comunicații racordat pe nedrept la rețea, dacă s-a produs o pagubă.
În esența sa, furtul în scop de folosință reprezintă o variantă asimilată a infracțiunii de
furt simplu sau furt calificat.

Fapta poate fi săvârșită chiar dacă bunul nu se află în momentul sustragerii în posesia
proprietarului, ci a unei persoane desemnate legal a fi în posesia acestuia, astfel încât se
consideră furt și posesia fără drept a unor documente, produse, bunuri mobile.
Chiar din denumirea acestei infracțiuni legea ne demonstrează faptul că această
infracțiune este atipică din punct de vedere conceptual, deoarece chiar din definiția
infracțiunii reiasăideea de „însușire” raportată la scopul acesteia, adică aceea de „folosire”. Cu
privire la aceastădispoziție legală, se pune întrebarea dacă într-adevăr se poate fura folosința
unui bun sau, de fapt, ceea ce se urmărește a se incrimina este folosirea neautorizată a unui
bun. Cu siguranță a doua variantă este cea corectă, chiar dacă numele infracțiunii pare să
sugereze altceva.
Incriminarea acestui mod de raportareasupra furtului, ca și folosință, a fost promovat prin anii
'50 ai secolului trecut, odată cu apariția tinerilor rebeli care „împrumutau” mașinile găsite pe
stradă pentru a face o plimbare, iar a doua zi dimineața, aceștia aduceau mașinile la locul de
unde le luaseră și, pentru a nu fi acuzați nici măcar de furt de benzină, așa cum propuseseră
unii juriști, făceau și plinul rezervorului. O atare conduită era problematică din perspectiva
semnificației sale penale. Pe de o parte, ea nu putea fi încadrată ca o infracțiune de furt
propriu-zisă, având în vedere că tinerii nu acționau cu scopul specific, iar pe de altă parte, nu
putem discuta nici despre un furt de combustibil, pentru că, raportat la acesta, nu exista o

1
A se vedea Mihail Udroiu –Drept penal parte secială,Ediția 6, Editura Ch. Beck, anul 2019, pag 270

1
acțiune de sustragere propriu-zisă, în care persoanele vizate produceau și alte pagube sau
distrugeri autoturismului.
Așadar, o atare conduită avea în primul rând semnificația unei folosiri pe nedrept a
autoturismului. Se apreciază, așadar, că faptele nu îndeplinesc condițiile de tipicitate ale
infracțiunii de furt, în sensul ei tradițional, de sustragere a unui bun mobil corporal. Aceste
fapte trebuie, prin urmare, incriminate așa cum se regăsesc în viața socială, respectiv ca o
„folosire” neautorizată a unui autoturism.
Pentru a combate aceste fenomen, Codul penal german 2, spre exemplu, a incriminat
distinct de infracțiunea de furt, fapta de folosire neautorizată a unui vehicul. Doctrina franceză
a inventat pentru aceste ipoteze conceptul de sustragere temporară. Soluția franceză nu este
însă la adăpost de critici, deoarece ea face dificilă delimitarea sustragerii temporare de
repararea imediată a prejudiciului. În dreptul penal spaniol, legiuitorul a considerat ca fiind
echivalente din perspectiva gravității sociale sustragerea unui vehicul fără intenția de a și-l
însuși și folosirea neautorizată a acestuia. De aceea, acesta a incriminat în același text ambele
conduite (atât sustragerea, cât și folosirea neautorizată a unui vehicul cu motor), ca modalități
alternative de comitere.
Ambele abordări, atât cea de incriminare distinctă a folosirii neautorizate, cât și cea de
reconfigurare a noțiunii de sustragere, au evitat să soluționeze sancționarea penală a acestor
fapte prin modificarea elementului subiectiv al furtului.
În schimb, legiuitorul român a ales o altă abordare conceptuală. Acesta a încercat să
rezolve această situație social dăunătoare prin modificarea laturii subiective a furtului în
sensul în care, în această situație, furtul nu mai este comis în scopul însușirii pe nedrept, ci în
prezența unui scop special autonom, respectiv cel al folosirii pe nedrept.
Raportat la prezenta incriminare, ceea ce poate fi criticat la nivel conceptual este dorința
legiuitorului din Codul penal de a păstra norma de incriminare a furtului de folosință în forma
regăsită în Codul din 1968, în condițiile în care faptele din viața reală vizate de normă constau
în folosirea fără drept a unui vehicul, și nu în luarea în scopul folosirii a unui vehicul.
Riscul menținerii acestei abordări este acela că un agent, bazându-se pe formulareascopului
însușirii pe nedrept și interpretarea per a contrario3, va putea susține că actul său de sustragere
(a unui bun, altul decât un vehicul - de exemplu, a unei mașini de tuns iarba) a fost comis în
scopul folosirii acelui bun, și nu în scopul însușirii, invocând astfel lipsa de tipicitate
subiectivă a faptei sale. În sprijinul acestei „apărări”, el ar putea invoca chiar legea penală,

Codul penal geman – Articolul 248B

2

Codul penal român - Art. 230 alin. (1)

3

2
care sancționează doar „luarea în scopul folosirii fără drept a unui vehicul”, nu și „luarea
oricărui alt bun în scopul folosirii pe nedrept”.
Totuși, inclusiv prin raportare la prevederile Codului din 1968, jurisprudența a fost mai
pragmatică și a trecut peste astfel de argumente existente mai mult în teorie, sancționând ca
furturi toate aceste forme de sustragere, scopul însușirii fiind constatat sau prezumat din faptul
conex al luării și folosirii bunului. O atare abordare a fost menținută și odată cu intrarea în
vigoare a actualului Cod penal.
Așadar, atât în sistemul român, cât și în alte sisteme europene, aceste fapte sunt considerate
infracțiuni prin extinderea noțiunilor clasice ale furtului, ca obiect material, sustragere etc.,
deoarece dobândirea unui bun ca urmare a unei sustrageri este o formă de îmbogățire injustă
ce trece cu ușurință pragul penal de reproșabilitate al unei fapte.
Având în vedere particularitățile noțiunii de incriminare, apare întrebarea care va fi
prejudiciul într-o astfel de situație. Valoarea bunului folosit, va fi „valoarea” lipsei folosinței
bunului pe perioada în care a fost folosit neautorizat de către agent sau valoarea eventualei
uzuri fizice a bunului.Singurul răspuns rațional este acela că, dată fiind premisa sustragerii
temporare a bunului pentru folosire, prejudiciul va fi doar lipsa folosinței bunului și eventuala
uzură morală a acestuia. Totuși, o atare concluzie poate fi problematică în condițiile în care,
urmare a folosirii, bunul este distrus, de exemplu, în urma unui accident de mașină. Într-o
asemenea situație, doar prin „forțarea” limitelor normei se va putea considera că prejudiciul
constă în valoarea bunului folosit pe nedrept.
Subiectul activ este general, fapta putând fi comisă inclusiv de către o persoană juridică.
Problema propusă: Sustragerea unui vehicul pentru folosirea în scopuri proprii, de a tranporta
bunuri, singur sau împreună cu alți participanți.
Latura obiectivă a acestei fapte se diferențiază de infracțiunea clasică de furt, cu
precădere la nivelul scopului, și anume aceea a însușirii pe nedrept, respectiv scopul folosirii
pe nedrept și la nivelul obiectului material.
Așadar, analizând infracțiunea de furt în scop de folosință, putem aprecia faptul că
obiectul din punct de vedere juridic se referă la patrimoniul sau la detenția unor bunuri, iar din
punct de vedere material obiectul poate fi considerat, în cazul expus mai sus, automobilul.
În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunii de furt în scop de folosință, avem în
prim plan autorul infracțiunii care poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală, în cazul
nostru, însă pot juca rolul autorului și persoanele juridice. De asemenea, în cazul în care la
acțiunea de furt participă 2 sau mai mulți autori, cel care va fi tras la răspundere va fi persoana

3
care a participat activ la sustragerea bunului furat, respectiv cel care a condus mașina. Ceilalți
participanți vor fi acuzați în calitate de complice.
Subiectul pasiv al infracțiunii îl reprezintă persoana vătămată, cea care este deposedată
de bunului furat, proprietarul de drept al vehiculului, aceasta putând fi o persoana fizică sau o
persoană juridică, după caz. Subiect pasiv poate fi și o persoana desemnată legal a se afla în
posesia bunului.
Latura obiectivă a elementului material este reprezentată de luarea fără drept a unui
autovehicul din posesia sau detenția unei persoane fizice sau juridice, fără consimțământul
acesteia și cu scopul de a folosi bunul respectiv pentru o anumită perioadă.
Urmarea imediată a acestei acțiuni fiind deposedarea proprietarului și trecerea posesiei asupra
făptuitorului, producându-se astfel un prejudiciu.
Legătura de cauzalitate se naște din materialitatea faptei, fiind totodată a fi necesară
dovedirea ei.
În ceea ce privesc formele, actele de pregătire, deși posibile atât în modalitatea tip cât
și în cele două variante asimilate, nu sunt pedepsite. În momentul în care actele de pregătire
sunt executate de către autor sunt absorbite în contribuția autorului la comiterea faptei, iar
când sunt efectuate de o altă persoană, pot avea valoarea unor acte de complicitate anterioară,
iar autorul s-a folosit de acestea. În Codul Penal la articolul 232, se face referire la ideea de
tentativă, care de asemenea se pedepsește.
Infracțiunea examinată se consumă în momentul în care acțiunea de luare a unui
vehicul din posesia sau detenția unei alte persoane fizice sau juridice în scop de folosință, a
fost finalizată, Prin epuizarea se susține că acțiunea de luare a unui vehicul în scop de
folosință pe nedrept al altuia poate îmbrăca uneori forma unei activități continue sau a unei
activități continuate. În aceste situații, elementul material al furtului în scop de folosință se
prelungește după momentul consumării, amplificându-și urmările imediate, sau dacă fapta se
repetă la scurte intervale cu aceeași rezoluție delictuoasă. Se consideră că, în aceste cazuri,
este atins momentul epuizării odată cu încetarea actelor de prelungire a activității ilicite sau
prin săvârșirea ultimei acțiuni din compunerea infracțiunii continuate de furt.4
Infracțiunea se prezintă într-o modalitate normativă simplă (tip), două modalități
normative asimilate și mai multe modalități faptice. Modalitatea normativă tip este prevăzută
în dispozițiile articolului 230 alineatul 1 Cod penal, și constă în furtul unui vehicul, comis în

Pascu, I., în George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori) - (2015). Explicațiile noului Cod penal. București.
4

Ed. Universul Juridic.I. Pascu, 2015, pag 262

4
scopul de a-l folosi pe nedrept, iar modalitățile normative asimilate sunt prevăzute în
dispozițiile articolului 230 alineatul 2 Cod penal, și constau în folosirea fără drept a unui bun.
Infracțiunea de furt în scop de folosință se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege în
articolului 228 și 229 Cod penal, respectiv pentru forma simplă a infracțiunii de furt este
închisoarea de la 6 luni 3 ani sau amenda, iar în cazul furtului în scop de folosință, limitele
speciale se reduc cu o treime.
Există de asemenea și situația furtului săvârșit între membrii de familie, de către un
minor în paguba tutorelui său ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată
sau este găzduit de aceasta se pedepsește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia înlătură răspunderea penală.
În cazul infracțiunilor de furt prevăzute în articolele 228 și 230, împăcarea înlătură
răspunderea penală.
Ca aspect procedural, competenta de soluționare a cauzei în primă instanță revine
judecătoriei.

SPEȚĂ
Sustragerea de bunuri în scopul însușirii lor pe nedrept, precum și sustragerea unui vehicul cu
scopul de a-l folosi pentru transportul acestor bunuri întrunește elementele constitutive a două
infracțiunide furt aflate în concurs real ( I.C.C.J ., secția penala, decizia nr 2257/2006,
www.legalis.ro ) 5
Furtul folosinței unui vehicul ( autovehicul, bicicletă, cărută etc)
- potrivit art 230 din NCP constituie furt de flosință furtul simplu sau calificat care are
ca obiecti un vehicul , săvârșit în scopul de a-l folosi pe nedrept
- vehiculele (nu doar autovehiculele) constituie obiect material al furtului
- NCP a reglementat furtul de folosință ca variantă atenuantă a furtului simplu sa
calificat
- În cazul furtului de folosință va exista l luare pe nedrept a unui vehicul( autovehcul,
biciclet, etc) din posesia sau detenția unei persoane fizice sau juridice, fără
consimțământul acesteia, în scopul folosirii temporare , pentru ca fapta să fie tipică nu
trebuie să exoste un consimțământ anterior
- Nu prezintă importanță valoarea prejudiciului produs
- Din punct de vedere subiectiv fapta se coite numai cu intenție directă
- Tentativa imperfectă este posibilă și incriminantă, poate fi săvârșit în formă continuată
5
A se vedea Mihail Udroiu –Drept penal parte secială,Ediția 6, Editura Ch. Beck, anul 2019 – pag 297-299

5
 - Se sancționează cu pedeapsa prevăzută în articolul 228 NCP sau articolul 229 NCP,
după caz, ale cărei limite speciale se reduc cu o treime

Bibliografie:

6
1. Legea 286/2009 privind Codul Penal
2. Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală
3. Codul penal german
4. Constituția României
5. Mihail Udroiu –Drept penal parte secială,Ediția 6, Editura Ch. Beck, anul 2019
6.Pascu, I., în George Antoniu, Tudorel Toader (coordonatori) - (2015). Explicațiile noului
Cod penal. București. Ed. Universul Juridic.