Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”Bucureşti

Facultatea de Drept Cluj-Napoca

___________________________________

Drept Procesual Penal I

Referat

Arestarea preventivă

Student: Vlad Anda

Anul III IFR

2020
 Arestarea preventivă

Codul de procedură penală a ales sistemul unor măsuri preventive de gravitate diferenţiată,
permiţând organelor judiciare, luarea măsurii preventive cea mai adecvată cazului concret.

Codul de procedură penală menţionează în articolul 202 următoarele măsuri preventive:

 reţinerea;

 controlul judiciar;

 controlul judiciar pe cauţiune;

 arestul la domiciliu;

 arestarea preventivă.

Aceste măsuri se pot lua numai dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă
suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă aceste măsuri preventive
sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal. Alegerea măsurii
preventive se face ţinându-se seama în primul rând de gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă
de care este luată.

Cea mai aspră dintre măsurile preventive înscrise în art. 223 Cod procedură penală este
arestarea preventivă. Această măsură preventivă a existat încă din cele mai vechi timpuri. Dată
fiind extinderea criminalităţii în societatea modernă, se face prezentă necesitatea luării unor
măsuri eficiente pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor implicând în mod obligatoriu stabilirea
unui echilibru între posibilităţile de reacţie ale societăţii împotriva criminalităţii şi protecţia
drepturilor individuale. Din analiza temei alese, “Arestarea preventivă” se va putea observa că
am apreciat necesară introducerea aspectelor teoretice ale arestării preventive, care sunt
condiţiile arestării preventive, cu intenţia de a aborda o atenţie mai elaborată asupra acestora ş
care este e rolul avocatului în faza instanţei atunci când este luata decizia cu privire la detenția
preventivă, luănd în calcul standardele UE şi standardele CEDO.
 Arestarea preventivă este o măsură procesuală preventivă, privativă de libertate, care constă
în lipsirea de libertate a unei persoane în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege, înainte de
soluţionarea definitivă a unei cauze penale pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului
penal ori, pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de
la judecată ori de la executarea pedepsei. Avantajele şi inconvenientele arestării preventive
trebuie cântărite întotdeauna prin raportare concretă la gravitatea faptei şi periculozitatea
făptuitorului, astfel ca ea să-şi păstreze natura procesuală şi să nu se transforme într-o sancţiune
antecondamnatorie. Deoarece reprezintă o restrângere importantă a libertăţii individuale, în
cursul desfăşurării procesului penal, arestarea preventivă poate fi dispusă numai de un magistrat.
Magistratul îşi exercită atribuţiile numai în baza legii şi este independent. Constituţia
reglementează garanţie constituită de consacrarea principiului proporţionalităţii în virtutea căruia
îngrădirea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Această condiţionare
presupune ca măsura să fie dispusă numai în scopul pentru care a fost prevăzută. Dacă în cursul
desfăşurării procesului penal se constată că scopul pentru care a fost luată măsura preventivă a
fost atins devin aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. 6 din Constituţie şi art. 139 Cod procedură
penală. 1

Noile coduri stipulează durata maximă a arestului preventiv, depinzând dacă este impus în
faza de urmărire penală sau în faza de judecată a procesului penal. În timpul urmăririi penale,
durata maximă nu poate depăși 180 de zile. 2 În timpul procesului, arestul preventiv nu poate
avea o durată mai mare de jumătate din pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru fapta la care
este încadrat inculpatul și nu poate depăși cinci ani. 3

Pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, consider importantă

prezentarea condiţiilor pentru ca arestarea preventivă a inculpatului să fie îndeplinită:

• Să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

• Inculpatul trebuie ascultat în prezenţa apărătorului;

• Pentru fapta săvârşită, legea să prevadă pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea; dacă
legea prevede alternativ pedeapsa închisorii sau amenda, măsura nu se va mai putea dispune;

1
Constituţia României
2
CPP, articolul 236 (4).
3
CPP, articolul 239 (1)
 Organul competent care poate dispune luarea acestei măsuri este numai judecătorului, în
cursul urmăririi penale, sau instanţa de judecată, in cursul judecăţii.

Audierea oficială de către poliție sau altă autoritate de cercetare reprezintă un pas esențial în
cadrul procedurii penale și în special în procedurile decizionale de dinaintea etapei judecății. De
aceea, persoanele expuse riscului de arestare preventivă trebuie să poată solicita ca un avocat să
fie prezent în timpul audierii. În acest context, avocatul are un rol activ important:

a. În primul rând, avocatul poate convinge poliția să elibereze clientul și să nu solicite

arestarea.
b. b. În al doilea rând, dacă poliția dorește să solicite arestarea, avocatul poate începe să
pregătească o strategie defensivă pentru faza judiciară a procedurilor decizionale privind
detenția.

Soluţionarea propunerii de arestare preventivă este prevăzută în art. 225 Cod procedură penală şi
are loc în cameră de consiliu de către un singur judecător, indiferent de natura infracţiunii.
Înculpatuleste adus în faţa judecătorului fiind asistat de apărător şi bineînţeles cu participarea
obligatorie a procurorului. După ascultarea înculpatului, judecătorul admite sau respinge
propunerea de arestare preventivă, de îndată, prin încheiere motivată. Dacă se dispune arestarea
preventivă înculpatului, în această încheiere, dată înainte de expirarea duratei reţinerii, dacă
această măsură a fost luată, trebuie arătate concret temeiurile care justifică luarea măsurii şi
durata pentru care s-a luat.

La întocmirea mandatului de arestare vor fi specificate următoarele date:

- instanţa care a dispus luarea măsurii arestării,

- data şi locul emiterii, numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de
arestare,
- numele şi prenumele învinuitului, arătarea faptei care formează obiectul învinuirii şi
denumirea infracţiunii,
- durata pentru care este dispusă arestarea, semnătura judecătorului 4

4
Udroiu, M., Procedură penală, Partea generală, Partea specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013.
Un exemplar al mandatului de arestare va fi înmânat arestatului şi un alt exemplar va fi trimis
lucrătorilor de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere. Încheierea instanţei poate fi atacată
cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru
cei lipsă. Pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului este necesar a fi
îndeplinite condiţiile arătate la arestarea inculpatului, la care se adaugă şi o condiţie specifică, şi
anume: existenţa unui inculpat în cauză, ceea ce implică punerea în mişcare a acţiunii penale.

Inculpatul trebuie ascultat înainte de luarea măsurii. Potrivit art. 150, măsura arestării poate
fi luată numai după ascultarea inculpatului de Instanţa de judecată, afară de cazul când inculpatul
este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărirea penală ori de la judecată sau se
află în stare de reţinere sau arestare. După ce inculpatul este ascultat, judecătorul încunoştinţează
despre dispunerea arestării, în termen de 24 de ore, un membru din familia acestuia ori o altă
persoană pe care o desemnează inculpatul, consemnându-se aceasta într-un proces verbal. În
ipoteza în care mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a
fost prins ori s-a prezentat. Arestare preventivă a inculpatului se dispune înainte de expirarea
duratei arestării învinuitului. De asemenea aceeaşi procedură se foloseşte şi în situaţia în care
procurorul pune în mişcare acţiunea penală, înainte de expirarea duratei mandatului de arestare
preventivă a învinuitului, caz în care mandatul de arestare preventivă a învinuitului încetează la
data mandatului de arestare a inculpatului. Mandatul de arestare se întocmeşte în patru exemplare
dintre care un exemplar rămâne la dosarul instanţei, unul se înmânează inculpatului, unul se
ataşează la dosarul de urmărire penală, iar unul va fi trimis administraţiei locului de deţinere.

Voi încerca să definesc care este e rolul avocatului în faza instanţei atunci când este luata
decizia cu privire la detenția preventivă, luănd în calcul standardele UE şi standardele CEDO.
Arestarea preventivă este o măsură excepțională. Cea mai bună modalitate de a garanta că
arestarea preventivă este utilizată ca măsură excepțională este aceea de a solicita judecătorilor să
declare în mod public în deciziile lor de ce toate alternativele disponibile nu sunt suficiente
pentru a se asigura că inculpatul va apărea în instanță și se va abține de la comiterea altor
infracțiuni sau de la obstrucționarea anchetei.
a. Standardele UE

Măsura F a Programului de la Stockholm din decembrie 2009 5, care încorporează "Foaia de

Parcurs" privind drepturile procedurale, prevedea adoptarea unei poziții privind dreptul la
verificarea legalității motivelor privind arestarea preventivă. Măsurile legislative concrete în
acest sens nu au fost încă adoptate. Deși nu există norme UE privind arestarea preventivă în
procedurile naționale, este interesant de observat că UE a adoptat măsuri în legătură cu
alternativele la măsura arestării preventive în context transfrontalier, în special datorită faptului
că instanțele penale decid adesea arestarea preventivă a nerezidenților, percepuți ca prezentând
riscul de a se sustrage cercetării penale. Pentru a contracara acest dezavantaj cu care se
confruntă inculpații nerezidenți în faza arestării preventive, în anul 2009 a fost adoptată Decizia-
cadru privind privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă
(“ESO”).

b. Standardele CEDO

Potrivit CEDO, instanța care pronunță decizia de arestare preventivă trebuie, de asemenea,
să aibă autoritatea de a elibera inculpatul și trebuie să fie un organism independent de puterea
executivă și de ambele părți din proces. CEDO a subliniat că temeiurile legale pentru dispunea
arestării preventive sunt:

1) riscul ca suspectul să se sustragă judecății;

(2) riscul ca suspectul să distrugă probe sau să intimideze martori;

(3) riscul ca suspectul să comită alte infracțiuni;

(4) riscul ca eliberarea să provoace o tulburare a ordinii publice;

(5) nevoia de a proteja siguranța persoanei care face obiectul unei anchete, în cazuri
excepționale.

Pe lângă limitările privind motivele legale, CEDO a mai afirmat că o persoană poate fi reținută
numai în scopul de a o aduce în fața autorității legale competente, în baza unei suspiciuni
rezonabile că a comis o infracțiune. 6 CEDO a subliniat în repetate rânduri prezumția în favoarea

5
Programul de la Stockholm - O Europă deschisă și sigură care deservește și protejează cetățenii (2010 / C 115/01).
6
Rasul Jafarov împotriva Azerbaidjanului, cererea nr. 69981/14, (Hotărârea din 17 martie 2016)
eliberării și a clarificat faptul că statului îi revine sarcina probei că o alternativă mai puțin
invazivă nu ar servi scopului respectiv. CEDO consideră că "motivele deciziei de arestare
preventivă a unei persoane reprezintă un factor relevant pentru a determina dacă arestarea poată
fi considerată arbitrară". Prin urmare, "absența oricărui motiv dat de autoritățile judiciare în
deciziile de arestare preventivă pentru o perioadă lungă de timp poate fi incompatibilă cu
principiul protecției împotriva arbitrariului” . Decizia de arestare preventivă trebuie să fie
suficient de motivată și nu ar trebui să conțină expresii „stereotipice”. Argumentele în susținerea
și împotriva arestării preventive nu trebuie să fie „generale și abstracte”. În vederea prelungirii
arestării preventive, CEDO a hotărât că "este de datoria autorităților [...] să stabilească
persistența motivelor care justifică arestarea preventivă continuă" și "sarcina probei în aceste
chestiuni nu ar trebui să fie inversată punându-i în sarcina persoanei arestate să demonstreze
existența unor motive care justifică eliberarea sa .”

Avocații au un rol esențial în a verifica dacă propunerea de arestare preventivă se bazează

pe dovezi solide și, dacă nu, să conteste motivele pentru care se solicită arestarea preventivă.
Atunci când o persoană este reținută înainte de trimiterea în judecată, capacitatea acesteia de a
participa la pregătirea apărării este mult afectată. Rolul avocatului este esențial pentru a
contracara argumentele organelor de urmărire penală pentru detenția preventivă și / sau pentru a
se pregăti pentru o exercitare eficientă a unei căi de atac împotriva arestării preventive.
Inculpații nu ar trebui să apară neasistataţi la înfățișările privind arestarea preventivă, cu
excepția cazului în care au renunțat în mod conștient la dreptul de a avea acces la un avocat.
Bibliografie:

1. Legi, decrete, acte normative

1.1 Codul de procedură penală în vigoare, Legea 135/2010 cu modificările și completările

ulterioare;

1.2 Constituția României;

1.3 Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de
procedură penală;

2. Tratate, Articole, cursuri, comentarii

2.1 Programul de la Stockholm - O Europă deschisă și sigură care deservește și protejează

cetățenii (2010 / C 115/01).

2.2 Rasul Jafarov împotriva Azerbaidjanului, cererea nr. 69981/14, (Hotărârea din 17 martie
2016)

2.3. Manual regional pentru avocaţi, Asistenţa Juridică eficientă în procedurile privind arestarea
preventivă, Fair Trials.

2.2 Udroiu, M., Procedură penală, Partea generală, Partea specială, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2013.

2.3 Udroiu M., Procedură penală. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014.

3. Jurisprudență

3.1 www. portal.just.ro

3.2 www.jurindex.ro

3.2 www.legalis.ro

3.3 www.rolli.ro

3.4 www.hotararicedo.ro
3.5 www.scj.ro

3.6 www.jurisprudențăcedo.ro.

4. Surse online

4.1 wwww.juridice.ro

4.2 www.just.ro