UNIVERSITATEA DE STAT "ALECU RUSSO", BĂLŢI

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA DE DREPT PUBLIC

Referat

ACORDUL DE RECUNOAŞTERE A
VINOVĂŢIEI
 Cuprins:

1. Noţiuni generale privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei

2. Rolul părţii apărării la încheierea unui acord

3. Rolul părţii acuzării la încheierea unui acord

4. Responsabilităţile instanţei de judecată în cadrul încheierii unui acord

5. Concluzii

6. Bibliografie

2
 1. Noţiuni generale privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei

Conform alin. (1) şi (2) ale art. 504, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie
încheiată în scris între acuzatorul de stat şi învinuitul său, după caz, inculpat, care şi-a dat
consenţămîntul de a-şi recunoaşte vina în schimbul unei pedepse reduse.
Instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei a apărut instituţiei pledării care există în
sistemul common low, în care atunci când o persoană compare în faţa instanţei de judecată cu
diferite ocazii ea, de obicei, este întrebată pledează vinovat sau nevinovat.
O variantă de răspuns este pledarea nevinovat. Pledarea nevinovat este respingerea
formală de către acuzat a faptului că el a comis infracţiunea de care este invinuit.
O altă variantă de răspuns este pledarea vinovat, care este o recunoaştere a vinovaţiei
făcută într-un mod formal. În timp ce aceasta este uneori privită ca o formă a marturisirii, există
diferenţe esenţiale între mărturisire şi pledarea vinovat. O mărturisire este o relatare a unui şir de
fapte (exemplu, „eu l-am împuşcat”), în timp ce pledarea inovat este o admitere a tuturor
elementelor unei invinuiri penale (exemplu, „sunt vinovat de omor cu circumstanţe atenuate”).
Pledarea vinovat are ca efect o condamnare fără proces judiciar deplin, inculpatul privându-se de
un şir de drepturi care il acompaniază.
Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu operează cu termenul „pledare”.
Echivalentul apropiat ar putea fi termenul de recunoaştere a vinovăţiei.
Pledarea vinovat este metoda predominată prin care sunt soluţionate majoritatea cauzelor
penale în SUA, de foarte multe ori pledarea vinovat fiind o pledare negociată, persoana acuzată
căzând de acord să pledeze vinovat în schimbul reducerii invinuirii şi/sau pedepsei.
În esenţă deci, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o formă de negociere prin
intermediul căreia se încheie o înţelegere care soluţionează una sau mai multe invinuiri aduse
invinuitutlui fără a desfăşura un proces judiciar deplin în care inculpatului i se garanteză toate
drepturile prevăzute de lege.
În conformitate cu obligaţiile pe care şi le asumă procurorul, pot exista mai multe tipuri
de acorduri:
 Acordul în privinţa pedepsei, când persoana recunoaşte vinovăţia în schimbul
reducerii pedepsei.
 Acordul de a reduce gravitatea învinuirii înaintate, care constă în angajamentul
procurorului de a permite învinuitului să pledeze vinovat în privinţa unei
infracţiuni mai puţin grave decât cea care a fost săvîrşită.

3
  Acordul de a nu înainta anumite învinuiri, ce constă în angajamentul învinuitului
de a pleda vinovat în privinţa uneii sau mai multor învinuiri în schimbul
renunţării procurorului de a înainta altele.
Încheierea unui acord este limitată la infracţiunile uşoare, mai puţin grave şi grave. Cu
toate că o asemenea limitare are anumite motive întemeiate, ea are şi unele consecinţe nedorite.
Motive temeinice pentru a încheia un acord pt exista de cele mai multe ori în cazul infracţiunilor
ce depăşesc limita stabilită. Astfel, în cazul crimei organizate, este foarte greu de găsit martori
dispuşi să facă declaraţii. De multe ori drept probe concludente servesc declaraţiile unor membri
sau complice. Acordul ar fi un stimulent suplimentar convingător pentru ca aceştia să facă
declaraţii. La fel, această limitare practic stopează aplicarea instituţiei date pentru cazurile de
pluralitate de infracţiuni. În cazul când una dintre infracţiuni este după pragul stabilit de lege,
învinuitul, neavând nimic de câştigat de pe urma încheierii unui acord în privinţa infracţiunilor
care se află în limita admisă, poate să nu accepte acordul propus.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat de către procuror, cât şi de către
invinuit, inculpat şi apărătorul sau. Condiţiile acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt
semnate de către procuror, învinuit, inculpat şi apărător, astfel ca semnăturile să fie pe fiecare
pagină a acordului. Pentru validitate acordul trebuie să fie aprobat de către procurorul ierarhic
superior, care verifică respectarea legii la încheierea acestuia, iar apărătorul trebuie să certifice
separat, în scris, declaraţia că acordul de recunoaştere a vinovăţiei de către invinuit a fost
examinat de el personal, că procedura de încheiere a lui a fost respectată si că recunoaşterea
vinovăţiei de către invinuit, inculpat rezultată din înţelegerea lor confidenţială anticipată.
Confor alin. (6) al art. 504 din CPP, acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat
în orice moment, de la punerea sub învinuire până la începerea cercetării judecătoreşti. În
general, cu cât mai târziu este încheiat un acord în cadrul unui proces, cu atât mai puţin
beneficiem de avantajele acestei instituţii. Dar, cu cât mai târziu se încheie un acord, cu atât mai
întemeiate ar trebui să fie motivele care il determină pe procuror să încheie un acord. De aceea,
dacă un acord se încheie după terminarea urmăririi penale, acestea trebuie să fie justificat prin
cauze temeinice.
În ţările unde această se aplică ea are o pondere foarte mare printre metodele de
soluţionare a cauzelor penale. În republica Moldova, la un an de la adoptare instituţiei acordului,
10% din cauzele penale erau soluţionate prin intermediul ei. Popularitatea acordului derivă din
faptul că acestea acordă cel puţin anumite beneficii tuturor actorilor sistemului judiciar penal:
procurorilor, apărătorilor, învinuiţilor, judecătorilor şi într-o anumită măsură, victimelor.

4
 2. Rolul părţii apărării la încheierea unui acord

Din partea apărării la încheierea unui acord participă avocatul şi persoana acuzată. Deşi
legea din alin. (2) al art. 64 din CPP menţionează printre drepturile bănuitului dreptul bănuitului
de a încheia un acord, practic această prevedere stabileşte posibilitatea încheierii unui acord
înainte ca persoana să fie pusă sub învinuire, ceea ce vine în contradicţie cu prevederile alin. (6)
al art. 504 din CPP, care stabilesc că acordul poate fi încheiat în orice moment după punerea sub
învinuire sau, cu alte cuvinte, numai din momentul în care pesoana bănuită în proces devine
învinuit.
Dreptul invinuitului sau inculpatului de a încheia un acord nu este unul absolut. Cu alte
cuvinte, invinuitul nu poate insista sau obliga procurorul de a încheia un acord de recunoaştere a
vinovăţiei. Deşi din CPP nu stipulează direct acest lucru, el poate fi dedus din caracterul
tranzacţional al acordului care admite posibilitatea neatingerii unei înţelegeri. De asemenea,
aceasta poate fi dedus şi din faptul existenţei unor condiţii pe care procurorul trebuie să le ia în
considerare la încheierea unui acord şi care îi oferă practic oricînd posibilitatea încheierea unui
asemenea acord.
Legea nu reglementează procedura de negociere a unui acord. O întrebare care a apărut în
practică este obligatorie participarea învinuitului la negocieri sau el poate să negocieze prin
intermediul avocatului său. Prezenţa învinuitului pe parcursul negocierilor ar putea contribui la
potolirea suspiciunilor acestuia despre inactivitatea şi incompetenţa avocatului sau despre alte
posibile iligalităţi comise pe parcursul negocierilor, atunci când aceste suspiciuni, de fapt, sunt
nefondate. Mai mult ca atât prezenţa învinuitului poate încuraja o apărare mai viguroasă din
partea avocatului.
Prin încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, învinuitul de fapt refuză de a fi
judecat în cadrul unui proces judiciar deplin şi, după cum am mai indicat, se privează de
beneficiera unui şir întreg drepturi. De aceea învinuitul trebuie să înţeleagă pe deplin şi clar
consecinţele acestei hotărâri. În acest sens apărătorul are un rol primordial. Acesta este
recunoscut de lege, care stabileşte obligaţia apărătorului de a avea discuţii cu clientul său în
privinţa unor aspecte, o dată ce a fost iniţiat procesul de încheiere a unui acord. La acceptarea
acordului, instanţa este obligată să stabileşte dacă inculpatul este satisfăcut de calitatea asistenţei
juridice acordate său şi dacă acesta a avut posibilitatea de a citi şi a discuta cu avocatul său
acordul pivitor la poziţia sa pâna la semnarea acestuia. Pe lângă aceasta, încă o funcţie a
avocatului ar fi convingerea procurorului despre rezonabilitatea încheierii unui acord sau, cu alte
cuvinte, asistenţa în obţinerea unui acord.

5
 Legislaţia noastră stabileşte că, înainte de a încheia acordul, avocatul este obligat să
discute cu învinuitor toate drepturile de care dispune acesta. În afară de aceasta, el este obligat să
explice şi să analizeze toate aspectele cazului, inclusiv ordonanţa de punere sub învinuire sau,
după caz, rechizatoriul şi toate posibilităţile de apărare de care ar trebui să beneficieze clientul
său în cazul dat. Îndeplinirea acestor obligaţii reprezintă principala condiţie pentru ca învinuitul
să adopte o decizie inteligentă şi cu bună ştiinţă în privinţa încheierii sau refuzului de a incheia
un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Astfel, apărătorul trebuie să consulte clientul său în privinţa legalităţii sau ilegalităţii
acţiunilor efectuate, despre o posibilă inadmisibilitate a probelor administrate cu încălcarea
regulilor stabilite de CPP, despre probabilitatea obţinerii unei condamnări.
Înainte de a se apropia de procuror în încetarea de a negociaa sau de a accepta un acord
propus de procuror, dacă este posibil, apărătorul trebuie:
1. Sa fie minuţios familiarizat atât cu versiunea procurorului despre circumstanţele
cazului, cât şi cu versiunea apărării;
2. Să se documenteze în întregimr despre antecedentele penale ale clientului său;
3. Să cunoască dacă procurorul poate dovedi vinovăţia. De cele mai multe ri trebuie să
aştepte ziua judecăţii pentru a vedea dacă toţi martorii se vor prezenta sau doresc să
facă declaraţii sau dacă sunt prezente alte probe de învinuire;
4. Să prevadă anumite argumente legale ce ar duce la respingerea unor probe.
Respectarea acestor condiţii trebuie să ghideze apărătorul în procesul de luare a deciziei
de a încheia un acord. Pînă la urmă, ele pot fi reduse la două condiţii şi anume: probalitatea
condamnării şi gravitatea cazului. Această ultimă condiţie include pedeapsa care, posibil, va fi
aplicată ţinând cont de personalitatea învinuitului şi de alte circumstanţe ale cazului.
Atunci când procurorul vine cu propunerea de a fi încheiat un acord, fie apărătorul sau
clientul său decide să iniţieze încheierea unui acord, apărătorul este obligat să discute cu
învinuitul său, după caz, înculpatul în condiţii confidenţiale:
1. Toate drepturile procesuale de care dispune învinuitul, inculpatul, inclusiv:
a) Dreptul la un proces complet, rapid şi public şi că, pe durata acestui proces, el
beneficiază de prezumţia nevinovăţiei atât timp cât vinovăţia sa nu îi va fi
dovedită în mod legal, asigurându-i-se toate garanţiile necesare pentru apărarea
sa;
b) Dreptul de a prezenta dovezi în favoarea sa;
c) Dreptul de a solocita audierea martorilor acuzării în aceleaşi condiţii ca şi martorii
apărării;
d) Dreptul de a nu spune nimic li de a nu fi obligat să se autoincremineze;
6
 e) Dreptul de a depune declaraţii, de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei
şi de a renunţa la declaraţia de recunoaştere a vinovăţiei;
2. Toate aspectele cazului, inclusiv ordonanţa de punere sub învinuire sau, după caz,
rechizitoriu;
3. Toate posibilităţile de apărare de care ar trebui să beneficieze în cazul respectiv;
4. Pedeapsa maximă şi minimă care poate fi aplicată în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
5. Obligaţia învinuitului, inculaputui, în caz de încheiere a acordului de recunoaştere a
vinovăţiei, de a depune jurămând în faţa instanţei că va face declaraţii viridice privitor
la infracţiunea incriminată şi că aceste declaraţii vor putea fi folosite într-un alt proces
împotriva sa pentru declaraţii false;
6. Faptul recunoaşterii vinovăţiei nu este consecinţă a aplicării violenţei sau a
ameninţării.

3. Rolul părţii acuzării la încheierea unui acord

Procurorul este unicul subiect împuternicit să iniţieze şi să încheie un acord din partea
statului. Legea i-a oferit o discreţie deplină în acest sens. Astfel, procurorul nu are obligaţia de a
încheia un acord, iar condiţiile de iniţiere a negocierilor nu sunt strict stabilite.
La analizarea rolului procurorului în cadrul acordului de recunoaştere a vinovăţiei trebuie
de pornit de la faptul că procurorul, în virtutea funcţiei, are o poziţie mult mai complexă în
cadrul negocierilor decât apărătorul sau învinuitul. Procurorul nu are numai obligaţia să
învinuiască şi să obţină condamnarea unei persoane, dar şi obligaţia de a asigura o echitate
socială, urmărind totodată să fie respectate pe cât posibil nu numa interesele publice, ci şi
interese de ordin particular. De aceea, spre deosebire de partea apărării, procurorul trebuie să ţină
cont de mai mulţi factori atunci când se hotârăşte să iniţieze şi să încheie un acord.
Codul de procedură penală, în alin. (1) al art. 505, stabileşte un şir de circumstanţe pe
care procurorul trebuie să le ia în consideraţie atunci când iniţiazăşi, respectiv, încheie un acord
de recunoaştere a vinovăţiei:
1. Voiţa învinuitului, inculpatului de a coopera la efectuare urmăririi penale sau la
acuzarea altor persoane;
2. Atitudinea învinuitului, inculpatului faţă de activitatea sa criminală şi de antecedente
penale;
3. Natura şi gravitatea acuzaţiei înaintate;
4. Căinţa sinceră a învinuitului, inculpatului şi dorinţa lui de a-şi asuma
responsabilitatea pentru cele comise de el;

7
 5. Voinţa liberă şi benevolă a învinuitului, inculpatului de a-şi recunoaşte vinovăţia cât
mai promt şi de a accepta o procedură restrînsă;
6. Probabilitatea de a obţine condamnarea în cazul respectiv;
7. Interesul public de a obţine o judecată mai operativă cu cheltuieli mai reduse.
Codul nu specifică natura acestor condiţii în sensul influenţei lor asupra legalităţii
acordului. Totuşi, faptul că procurorul trebuie să ţină cont de ele impune conluzia că dacă el nu
face aceasta, atunci procurorul ierarhic superior sau instanţa sunt în drept sau chiar obligaţi să nu
accepte un asemenea acord. Pe de altă parte este evident că pentru a încheia un acord nu este
nevoie să fie prezente toate circumstanţele indicate în Cod, procurorul având dreptul să facă
referinţă chiar şi la una singură.
Conform legislaţiei victima sau partea vătămată nu beneficiază de nici un rol în cadrul
acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Pe de altă parte, ţinânt cont de faptul că funcţia de
învinuire este una publică şi ea trebuie să fie lăsată la latitudinea statului, partea vătămată nu ar
trebui să beneficieze de drepturi largi în ce priveşte încheierea unui acord. Cu toate acestea,
partea vătămată are unele drepturi şi interese pe care ar trebui să aibă posibilitatea sa le apere.
Participarea ei la prcesul de încheiere a unui acord trebuie acceptată măcar şi din cauza că „este
necesară o astfel de abordare a fenomenului răspunderii penale, în umra căreia victima să simptă
că s-a făcut dreptate”.
Credem că procurorul trebuie să anunţe partea vătămată despre iniţierea încheierii unui
acord şi să-i explice motivele acestei decizii. În acest sens, ar fi bine ca procurorul să audieze
partea vătămată în ce priveşte opinia ei despre acordul ce urmează a fi încheiat.
Victima ar trebui să fie citată să participe şi în cadrul procedurii de acceptare a acordului.
În acest sens, partea vătămată ar putea fi de un ajutor real judecătorului în verificarea bazei
faptice a acordului şi astfel ar preîntâmpina posibilele abuzuri din cadrul încheierii unui acord.
De asemenea, judecătorul ar trebui să asculte şi opiniile părţii vătămate în ce priveşte
corespunderea compensaţiei pentru pagubele materiale sau vătămările care i-au fost cauzate.

8
 4. Responsabilitatăţile instanţei de judecată în cadrul încheierii unui acord

Codul de procedură penală, prin alin. (3) al art. 504, interzice instanţei de judecată să
participe la discuţii de recunoaştere a vinovăţiei. În conformitate cu Codul de procedură penală,
rolul judecătorului în cadrul instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei este de a constanta
dacă acordul a fost încheiat în condiţiile legii şi dacă există suficiente probe care confirmă
condamnarea. În funcţie de aceasta instanţa poate să accepte acordul sau nu.
Constatarea acestor fapte are loc în cadrul unei şedinţe publice sau închise în care instanţa, în
conformitate cu art. 506 CPP, trebuie să stabilească anumite circumstanţe, în mare măsură în
baza chestionării inculpatului.
Circumstanţele care necesită a fi stabilite de instanţă au, în principal, menirea de a constata
îndeplinirea unor cerinţe înaintate faţă de un acord, şi anume cerinţa caracterului voluntar şi cu
bună ştiinţă al acordului, precum şi cerinţa existenţei bazei faptice pentru încheierea lui. Astfel,
pe lângă datele generale care trebuie constatate în cadrul unui proces judiciar, la examinarea
acceptării acordului instanţa trebuie să constante şi următoarele:
1. Dacă există declaraţia apărătorului cu privire la dorinţa învinuitului, inculpatului de a
încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei;
2. Dacă poziţia apărătorului corespunde cu poziţia învinuitului;
3. Faptul că instanţa solicită inculpatului să depună în scris jurămîntul, în condiţiile art. 108,
precum şi că el va face declaraţii, dacă acceptă să depună jurămîntul;
4. Inculpatul este chestionat sub jurământ în următoarele privinţe:
a) Dacă înţelege că se află sub jurământ şi că dacă depune declaraţii false, acestea pot fi
ulterior folosite într-un alt proces împotriva lui pentru depunere de declaraţii false;
b) Numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii, domiciliul, starea familiară şi
alte date de identificare prevăzute de art. 358;
c) Dacă a fost recent supus unui tratament pentru vreo afecţiune mintală sau de
dependenţă de droguri sau alcool. În cazul în care răspunsul este afirmativ, se
concretizează, întrebându-i pe apărător şi inculpat, dacă inculpatul este capabil de a-şi
expune şi adopta poziţia;
d) Dacă nu se află în prezent sub influenţa drogurilor, medicamentelor sau băuturilor
alcoolice de orice natură. În cazul în care răspunsul este afirmativ, se procedează
după cum e prevăzut la alin. c);
e) Dacă a primit ordonanţă de punere sub învinuire şi rechizitoriu şi dacă le-a discutat cu
apărătorul său:

9
 f) Dacă, în urma discuţiilor lui cu apărătorul, inculpatul doreşte să se accepte acordul de
recunoaştere a vinovăţiei.
La examinarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa, de asemenea, constată:
a) Dacă învinuitul a avut posibilitatea de a citi şi discuta cu avocatul său acordul privitor la
poziţia sa până la semnarea acestuia;
b) Dacă acest acord prezintă o expresie integrală a înţelegerii inculpatului cu statul;
c) Dacă inculaptul înţelege condiţiile acordului cu privire la poziţia sa;
d) Dacă nu i-a făcut cineva alte promisuni sau asigurări de altă natură pentru a-l influenţa de
a adopta poziţia de recunoaştere a vinovăţiei în cauza respectivă;
e) Dacă inculpatul recunoaşte vinovăţia din dorinţă proprie, întrucât este vinovat;
f) Dacă a luat cunoştinţă de materialele şi probele administrate în cauză, etc.
Instanţa urmează să informeze inculpatul cu privire la următoarele:
a) Sancţiunea maximă posibilă prevăzută de lege şi orice sancţiune minimă obligatorie,
pentru infracţiunea respectivă;
b) Dacă îi va fi aplicată o pedeapsă condiţionată şi va încălca condiţiile respective, el va
executa pedeapsa reală;
c) Dacă acordul va fi acceptat, inculpatul va putea ataca sentiţa numai privitor pedeapsa
fixată şi la încălcările precedente;
d) Faptul că prin încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei inculpatul se privează de
dreptul la judecată în procedură deplină, cu respectarea prezumţiei nevinovăţiei, drept
prevăzut de art. 66.
După îndeplinirea acestor acţiuni, instanţa întreabă inculpatul dacă susţine sau nu poziţia sa
privitor la acordul de recunaştere a vinovăţiei. În cazul în care inculpatul susţine acordul de
recunoaştere a vinovăţiei, el face declaraţii în instanţă despre ceea ce a săvîrşit în legătură cu
învinuirea ce i se incriminează şi atitudinea sa faţă de probele anexate la dosar. Atunci când
inculpatul nu susţine acordul de recunoaştere a vinovăţiei, el are dreptul de a renunţa la
declaraşia sa referitoare la infracţiunea incriminată. În aceste caz, instanţa dispune judecarea
cauzei în procedura deplină.
Conform alin. (1) al art. 507 în cazul în care instanţa este convinsă de veridicitata răspunsului
date de inculpat în şedinţa de judecată şi ajunge la concluzia ca recunoaşterea vinovăţiei de către
inculpat este făcută în mod liber, benevol, conştient, fără presiune sau teamă, ea acceptă acordul
de recunoaştere a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi
recunoaşte vinovăţia.
Sentinţa în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei se adoptă în condiţiile prevăzute de
Codul de procedură penală, cu derogările stabilite pentru acordul de recunoaştere a vinovăţiei.
10
Judecătorul trebuie să fundamenteze sentinţa de condamnare şi pe alte probe decât declaraţia de
recunoaştere a vinovăţiei, cu atât mai mlt cu cât aceaşi cerinţă este înaintată şi de legislaţie. O
prevedere specială este şi reducerea de către judecător a pedepsei.
O interpretare a acestei forme ar fi că inculpaţii pedeapsa ce constituie o pedeapsă maximă
prevăzută de lege pentru infracţiunea incriminată, redusă cu o treime. O astel de modalitate de a
calcula reducerea nu este una reuşită, deoarece stabileşte o reducere care nu va incita inculpaţii
să accepte un acord. În RM, instanţa de judecată aplică foarte rar pedeapsa maximă, iar
majoritatea pedepselor sunt mult mai mici decât maximul prevăzut de lege. În aceste condiţii
reducerea stabilită de lege, cel puţin dacă e să fie interpretată literalmente, practic nu
îmbunătăţeşte situaţia majorităţii inculpaţiilor care ar dori să încheie un acord.
La alin. (6) al art. 509 din CPP este stabilit că sentinţa adoptată în cadrul instutuţiei acordului
poate fi atacată cu recurs invocându-se doar erorile procesuale din alin. (3) al art. 506 şi
pedeapsa.
O altă variantă de derulare a procesului la prezentarea în instanţă a unui acord de
recunoaştere a vinovăţiei este faptul că judecătorul nu va accepta acordul. Cu toate că, conform
legislaţiei noastre, judecătătorul are posibilităţi foarte mari de a refuza acceptarea unui acord,
dreptul lui de a face nu este unul absolut. Judecătorul trebuie să examineze foarte atent
posibilitatea de a nu accepta acordul şi să aplice această soluţie numai dacă, după o cercetare
minuţioasă privind temeinica şi legalitatea lui, ajunge la concluzia că nu sunt întrunite condiţiile
de validare a unui acord.
În cazul în care refuză acceptarea unui acord, judecătorul trebuie să prezinte o motivaţie
întemeiată a acestei decizii.
În cazul în care instanţa nu acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheierea privind
refuzul de a accepta acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi atacată de procuror cu recurs în
termen de 24 de ore, fapt care trebuie declarat de către procuror îndată după pronunţarea
încheierii. În cazul când procurorul, după pronunţarea încheierii declară că nu va ataca încheierea
respectivă, instanţa dispune judecarea cauzei în procedură deplină conform Codului de procedură
penală. Dacă martorii s-au prezentat potrivit citaţiilor şi dacă procesul poate avea loc, instanţa
judecă acuzarea în procedură deolină imediat.
Cu toate că legea face referire numai la procuror ca titular al dreptului de a declara recurs în
privinţa refuzului de a accepta acordul, în baza egalităţii părţilor în proces este evident că de un
astfel de drept dispune şi partea acuzării. Deci, judecarea cauzei în procedură deplină poate avea
loc numai dacă şi apărarea nu a contestat refuzul de a accepta acordul.

11
 Concluzii:

1. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o formă de negociere prin intermediul căreia se

încheie o înţelegere care soluţionează una sau mai multe invinuiri aduse invinuitutlui fără
a desfăşura un proces judiciar deplin în care inculpatului i se garanteză toate drepturile
prevăzute de lege.
2. Încheierea unui acord este limitată la infracţiunile uşoare, mai puţin grave şi grave.
3. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat de către procuror, cât şi de către
invinuit, inculpat şi apărătorul sau.
4. Prin încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, învinuitul de fapt refuză de a fi
judecat în cadrul unui proces judiciar deplin şi se privează de beneficiera unui şir întreg
drepturi.
5. Procurorul este unicul subiect împuternicit să iniţieze şi să încheie un acord din partea
statului.
6. Sentinţa în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei se adoptă în condiţiile prevăzute
de Codul de procedură penală, cu derogările stabilite pentru acordul de recunoaştere a
vinovăţiei.
7. În cazul în care refuză acceptarea unui acord, judecătorul trebuie să prezinte o motivaţie
întemeiată a acestei decizii.
8. În cazul în care instanţa nu acceptă acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheierea
privind refuzul de a accepta acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi atacată de
procuror cu recurs în termen de 24 de ore, fapt care trebuie declarat de către procuror
îndată după pronunţarea încheierii.

12
 Bibliografie:
1. Codul de procedură penală a Republicii Moldova
2. Codul penal al Republicii Moldova
3. Dolea I., Roman D., Sedliţchi I., ş.a. Drept procesual penal, Chişinău 2005
4. Dolea I. Un nou concept în procedura penală. Revista naţională de drept, nr. 4, 2003
5. Hotărârea nr.6 din 21.12.10 privind judecarea cauzelor penale în procedura acordului de
recunoaştere a vinovăţiei

13