Secţiunea a IV-a.

Plângerea la judecătorul de cameră preliminară

împotriva soluţiilor procurorului de neurmărire sau de netrimitere în
judecată

§ 1. Consideraţii preliminare

Ca o garanţie a respectării legalităţii procesului penal, legiuitorul a posibilitatea ca orice

perosană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să poată face
plângere împotriva acestora, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor legitime.1
Plângerea reprezintă intrumentul juridic și modalitatea generală prin care, persoana interesată,
care a primit legitimare procesuală în acest sens, provoacă un control de legalitate și temeinicie 2
cu privire la actele și soluțiile din faza din urmărire penală.
Legiuitorul actualului Cod de procedură penală a înteles să reglementeze în Capitolul VII
al Titlului I a Părții Speciale instituția denumită ”Plângerea împotriva măsurilor și actelor de
urmărire penală”. Astfel, este reglementată procedura de soluționare a plângerilor formulate de
persoana care justifică un interes legitim impotriva măsurilor și actelor de urmărire penală.
Această instituție procesual penală a existat și inainte de intrarea in vigoare a noului cod
de procedură penală. Plângerea împotriva soluțiilor dispuse de procuror a fost reglementată în
premieră în legislaţia procesual penală din România prin Legea nr.281/20033.
Printr-o astfel de implementare, a fost creat cadrul legal necesar pentru asigurarea
accestului la justiţie persoanelor nemulţumite şi a căror drepturi au fost vătămate de soluţiile
procurorului, astfel încât dispoziţiile art. 21 din Constitiţie să fie pe deplin aplicate.
De altfel, chiar înainte de modificarea Codului de procedură penală anterior, prin Legea
nr. 281/2003, instanţa supremă, în baza jurisprudenţei Curţii Constituţionale, a statuat că cei
interesaţi pot critica dispoziţiile organelor de urmărire penală în faţa instanţelor de judecată,
invocându-se prevederile Constituţiei României, ale legilor de organizare judecătorească şi ale

1
Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea Specială- în lumina noului Cod de procedură
penală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pag. 110;
2
Andrei Zarafiu, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, pag.331;
3
Legea nr.281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale,
publicată în Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003;
Convenţiei europene a drepturilor şi libertăţilor fundamentale cu referire la liberul acces la
justiţie.1 În acest sens, s-a stabilit că „fiind vorba de acte şi măsuri luate de procuror în cursul
precesului penal, acestea trebuie să fie supuse nu numai controlului ierarhic, în cadrul
Ministerului Public, dar şi controlului din partea instanţelor judecătoreşti”.2
Plângerea împotriva actelor procurorului a fost concepută din dorința de armonizare în
plan procesual a normelor și jurisprundenței constituționale referitoare la accesul la justiție, iar
pe parcursul timpului a generat p practică judiciară diversificată, dar totodată și neunitară.
Din perspectiva obiectului plângerii, respectiv a soluțiilor ce pot fi atacate pe calea
plângerii, noua reglementare prezintă elemente pozitive, ne natură a rezolva o serie de
controverse pe care doctrina și jurisprudența le-a evidențiat în urma aplicării instituții conform
vechiului Cod de procedură penală.3

§ 2. Actele supuse controlului judecătorului de cameră preliminară

Specific actelor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, spre deosebire de

actele ordinare ale procurorului, este împrejurarea că, în ipoteza respingerii de către procurorul
ierarhic superior a plângerii inițiale, persoana interesată poate ataca soluția la judecătorul de
cameră preliminară.4
Procedura reglementată pentru atacarea dispoziţiilor de neurmărire sau netrimitere în
judecată este formată din două etape distincte. Prima etapă constă în introducerea plângerii la
procurorul ierarhic superior celui carea a dispus soluţia, iar cea de-a doua constă în controlul
judecătoresc exercitat de judecătorul de cameră preliminară sesizat cu plângerea împotriva
ordonanţei de respingere a plângerii de către procurorul ierarhic superior.
Plângerea reglementată de dispozițiile art. 340 NCPP poate fi formulată numai impotriva
unei soluții de clasare5 sau de renunțare la urmărirea penală 6 dispuse prin ordonanță sau prin
rechizitoriu.
1
C.S.J., Secţia penală, decizia nr.3816/2001, Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei, Culegere de
decizii pe anul 2001, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag.280-282; Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială, 2015,
op.cit.,pag.114;
2
C.C.R., decizia nr.468 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr.105 din 6 martie 1997; Ion Neagu,
Mircea Damaschin, p. specială, 2015, op.cit.,pag.114;
3
Magdalena Iordache, op.cit., pag. 46;
4
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, Procedură penală – Curs pentru admiterea în magistratură şi
avocatură. Teste-grilă, Ediția a 2-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti 2015; pag. 242;
 Cu privire la soluția de renunțare la urmărirea penală, trebuie menționat faptul că această
instituție, reglementată de art. 318 NCPP, a fost declarată neconstituțională de Curtea
Constituțională a României7, în prezent această soluție nu mai poate fi dispusă de către
procurorul competent să efectueze și soluționeze urmărirea penală. Astfel, pot forma obiect al
plângerii doar ordonanțele de renunțare la urmărirea penală dispuse anterior pronunțării și
publicării in Monitorul Oficial al României a Deciziei de neconstituționalitate, întrucât după
această dată procurorul nu mai are posibilititatea să dispună o astfel de soluţie.
Nu poate forma obiect al plângerii la judecătorul de cameră preliminară soluția dispusă
de către procurorul ierarhic superior cu ocazia soluționării unei plângeri formulate împotriva
unui act uzual al procurorului, (de exemplu: disjungerea, suspendarea urmăririi penale, restituirea
dosarului la organul de cercetare penală, trimiterea dosarului la un alt organ de cercetare penală
competent etc), plângerea putând fi formulată doar împotriva soluției procurorului prin care a
dispus o soluție de neurmărire sau de netrimitere în judecată.
Soluțiile de clasare sau renunțare la urmărirea penală nu pot fi atacate direct cu plângere
adresată judecătorului de cameră preliminară, ci trebuie atacate mai întâi la procurorul ierarhic
superior celui care a dispus soluția.
Având în vedere dispozițiile art. 341 alin.(1) teza a II-a NCPP, în situația în care
judecatorul de cameră preliminară este sesizat direct cu o astfel de plângere, are obligația să o
trimită pe cale administrativă organului judiciar competent, iar nu să o respingă, ca inadmisibilă.
Respingerea ca inadmisibilă pare excesivă, mai ales în condiţiile în care poate conduce şi la
pierderea de către petent a termenului de 20 de zile în care s-ar fi putut adresa procurorului

5
Potrivit art. 315 alin.(1) NCPP, clasarea se dispune când: a) nu se poate incepe urmarirea penala intrucat nu sunt
intrunite conditiile de fond si forma esentiale ale sesizarii ori exista unul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin.
(1); b) nu se poate pune in miscare actiunea penala sau aceasta nu mai poate fi exercitata intrucat exista unul
dintre cazurile prevazute la art. 16 alin. (1);
6
Conform art. 318 alin.(1) și (2) NCPP, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau
pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul
faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările
produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în
urmărirea acesteia. Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere şi
persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile depuse pentru
înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii;
7
C.C.R., decizia nr. ........din 20 ianuarie 2016, publicată în M. Of. nr.; Prin această decizie, Curtea Constituțională
a reținut că dispozițiile art. 318 NCPP contravin principiului legalității, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție,
precum și prevederilor art. 124 alin. (1) coroborate cu art. 126 alin. (1), potrivit cărora justiția se înfăptuiește în
numele legii și se realizează prin instanțele judecătorești stabilite de lege;
ierarhic superior ( pentru pronunţarea soluţiei, judecătorul trebuie în prealabil să fixeze termen,
ceea ce ar putea conduce la situaţia în care, la momentul respingerii ca inadmisibilă a plângerii,
să fi expirat deja perioada în care petentul s-ar fi putut adresa procurorului).1
Atrage sancțiunea inadmisibilității plângerii în fața judecătorului de cameră preliminară
împotriva ordonanțelor de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, dacă plângerea a fost
introdusă la procurorul ierarhic superior celui care a dispus măsura după expirarea termenului de
20 de zile prevăzut de art. 339 alin.(4) NCPP.
Niciun alt act al organelor de urmărire penală nu poate fi supus analizei judecătorului de
cameră preliminară, în temeiul art. 340 NCPP, la plângerea persoanei nemulțumite de modul de
rezolvare a actelor uzuale de la urmărirea penală ( de exemplu, împotriva ordonanței de începere
a urmăririi penale in rem sau de punere în mișcare a acțiunii penale se poate face numai plângere
în temeiul art. 336-339 NCPP, iar după respingerea acestei plângeri, o nouă plângere la
judecătorul de cameră preliminară este inadmisibilă, nefiind prevăzuta în ipoteza art. 340
NCPP).2 De asemenea, este inadmisibilă o plângere adresată judecătorului de cameră preliminară
în ipoteza în care în cauză nu a fost dispusă încă nicio soluție de către procuror sau atunci când
aceasta vizează ordonanța prin care este infirmată o soluție de neurmărire sau netrimitere în
judecată.3
În cazul în care prin aceeași ordonanță se dispune atât clasarea sau renunțarea la
urmărirea penală față de o persoană, cât și disjungerea sau trimiterea cauzei la alt organ de
cercetare penală cu privire la o alta, numai soluția de netrimitere în judecată poate fi atacată cu
plângere la judecătorul de cameră preliminară.
În practică, se poate întâlni situaţia în care persoana vătămată formulează plângere
împotriva soluţiei, iar procurorul ierarhic superior admite plângerea, dar schimbă doar temeiul
clasării, menţinând soluţia de netrimitere în judecată. Admiterea plângerii de către procurorul
ierarhic superior şi schimbarea doar a temeiului clasării, nu şi a soluţiei în sine, echivalează, de
fapt, cu o respingere în parte a plângerii, având în vedere că scopul urmărit de perosana vătămată
este trimiterea în judecată. Cu privire la acest aspect, comform opiniei exprimate în literatură de

1
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 243;
2
Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală, Ediţia a 2-a, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2015, pag. 98;
3
Mihail Udroiu, op.cit., pag. 98;
specialitate1, ar trebui să se recunoască admisibilitatea plângerii la judecătorul de cameră
preliminară.
De menţionat ar fi faptul că, în procedura reglementată în art. 340 NCPP se verifică
numai legalitatea şi temeinicia soluţiei de de clasare sau de renunţare la urmărirea penală dată de
procurorul de caz, în această procedură judecătorul neputând examina ordonanţa procurorului
ierarhic superior prin care a respins plângerea petentului (cu excepţia situaţiei în care procurorul
ierarhic superior admite plângerea, dar schimbă doar temeiul clasării sau motivele acesteia,
menţinând soluţia de netrimitere în judecată).2

§ 3. Titularii plângerii

Titular al plângerii împotriva soluţiiolor de neurmărire sau de netrimitere în judecată

poate fi orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin soluţia procurorului. Astfel, se pot
adresa cu plângere la judecătorul de cameră preliminară părţile, subiecţii procesuali principali,
precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate sau sunt susceptibile de
a fi vătămate prin soluţia de neurmărire sau de netrimitere în judecată.
Spre exemplu, poate face plângere la judecătorul de cameră preliminară, persoana care a
avut calitatea de inculpat, împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, solicitând clasarea în baza
unui alt impediment mai favorabil de la art. 16 alin.(1) NCPP. De asemenea inculpatul poate face
plângere şi solicitând clasarea în baza aceluiaşi caz de stingere a acţiunii penale, dar cu o altă
motivare a considerentelor ordonanţei, în măsura în care acestuia i se aduce o vătămare.
Referitor la martori şi experţi, aceştia pot face plângere în temeiul art.339 NCPP la
procurorul ierarhic superior, întrucât sunt nemulţumiţi de modul de soluţionare a cererilor de
decontare a cheltuielilor de transport sau acordare a onorariului, însă nu au posibilitatea de a
formula plângere în baza art. 340 NCPP la judecătorul de cameră preliminară, întrucât interesul
legitim invocat de ei nu este vătămat prin respectiva soluţie de clasare sau de renunţare la
urmărirea penală.3

1
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag.852; Andrei Zarafiu, op.cit., pag.334; Bogdan Micu, Alina Gabriela
Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 243;
2
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit, pag.886-887;
3
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag. 886;
 De asemenea, nici avocatul, ca participant în procesul penal, nu poate face plângere în
baza art. 340 NCPP la judecătorul de cameră preliminară, acesta având doar un drept propiu de a
face plângere în temeiul art.336-339 NCPP, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 95 alin.(1) NCPP.
Plângerea poate fi făcută persoanal de către părţi, subiecţi procesuali principali şi de
peroanele interesate sau prin mandatar. În cazul în care plângerea este formulată de mandatar,
mandatul dat trebuie să fie unul special, iar procura specială trebuie să fie ataşată plângerii.

În practica judiciară s-a arătat că în categoria oricăror alte persoane ale căror interese
legitime au fost vătămate, sunt cuprinse atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice de drept
privat,cum sunt fundaţiile, dacă vătămarea intereselor legitime ale acestora este dovedită. Astfel,
respingerea ca inadmisibilă a plângerii împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în
judecată formulată de către o fundaţie care îşi desfăşoară activitatea în domeniul prevenirii
încălcării drepturilor omului, cu motivarea că o asemenea fundaţie nu face parte din categoria
persoanelor prevăzute de lege contravine art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, privitor la accesul la justiţie.1
Potrivit art. 13 din C.A.D.O.L.F., orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute
de Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și
atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor
oficiale.
Instanţa supremă, investită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii, a statuat faptul
că Agenţia Naţională de Integritate nu are calitate procesuală de a ataca soluţiile de neurmărire
sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, chiar dacă organul de urmărire penală a fost
sesizat de către această instituţie, plângerile astfel formulate urmând a fi respinse, ca
inadmisibile.2 Înalta Curte,  pronunţând această decizie de interpretare şi aplicare unitară a legii,
a reţinut,în esenţă, următoarele:
„Ținând seama de modurile de sesizare prevăzute în Codul de procedură penală, este
evident că în situația de faţă, nu putem fi decât în prezența unor denunțuri. Pentru a stabili dacă
denunțătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată

1
Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr.3838/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul Jurisprudenţei, Culegere
de decizii pe anul 2006, Ed. CH.Beck, Bucureşti, 2007, pag. 743-746; Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială,
2015, op.cit.,pag.116;
2
Î.C.C.J., Complet RIL, decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 794 din
09/11/2011;
noțiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie
pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracțiunilor a căror
nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune), fie pentru
că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune.
În aceste cazuri nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual pe
care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de
urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a
determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință).
Or, încunoștințând organele judiciare cu privire la săvârșirea unei presupuse infracțiuni,
denunțătorul acționează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societății, ajutând
astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care ele nu au avut
cunoștință pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu).
Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală și nu
conferă denunțătorului dreptul de a supune cauza cenzurii instanței de judecată, atunci când nu
s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată.”
Sancţiunea care intervine în cazul în care plângerea este formulată de o persoană care nu
justifică un interes legitim vătămat prin soluţia de clasare sau de renunţare la urmărirea penală
este inadmisibilitatea plângerii.

§ 4. Condiţiile şi termenul de introducere a plângerii

Plângerea la judecătorul de cameră preliminară poate fi formulată doar după ce

procurorul ierarhic superior a respins plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau
netrimitere în judecată. Astfel, în situaţia în care plângerea formulată la procurorul ierarhic
superior a fost admisă şi ordonanţa de clasare sau de renunţare la urmărirea penală a fost
infirmată, nu se mai poate face plângere la judecătorul de cameră preliminară, întrucât o astfel de
plângere este inadmisibilă.
Plângerea adresată judecătorului de cameră preliminară este inadmisibilă, urmând a fi
respinsă în situaţia în care petentul nu a exercitat calea de atac a plângerii în faţa procurorului
ierarhic superior în termenul prevăzut de lege; de asemenea este asimilată acestei situaţii ipoteza
în care procuorul ierarhic superior respinge plângerea în mod legal şi temeinic ca tardivă (totuşi
judecătorul trebuie să verifice caracterul legal şi întemeiat al tardivităţii);1
În ceea ce priveşte termenul în care trebuie formulată plângerea, potrivit art. 340 alin.(1)
NCPP, se poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de procurorul
ierarhic superior a modului de rezolvare, dacă plângerea a fost rezolvată de către procurorul
ierarhic superior în termen de 20 de zile de la înregistrare .
În situaţia în care plângerea adresată procurorului ierarhic superior nu a fost rezolvată de
către acesta în termen de 20 de zile de la înregistrare, plângerea la judecătorul de cameră
preliminară poate fi formulată oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia
soluţionată, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării soluţiei. (spre exemplu, de la
data primirii plângerii iniţiale, procurorul are la dispoziţie un termen de 20 de zile să o
soluţioneze, dar, dacă s-a împlinit acest termen şi procurorul nu a soluţionat plângerea, persoana
interesată poate să introducă plângere la judecătorul de cameră preliminară. În acest caz, câtă
vreme plângerea iniţială rămâne nesoluţionată, petentul este în drept să se adreseze oricând
judecătorului. În situaţia în care, ulterior, după ce persoana interesată a formulat plângere la
judecător, procurorurl rezolvă plângerea iniţială şi comunică soluţia, va începe să curgă un nou
temen pentru forlumarea plângerii, dar acesta poate să nu fie valorificat de persoana interesată,
care deja s-a adresat judecătorului. Petentul poate însă aştepta şi rezolvarea de către procurorul
ierarhic superior, chiar cu întârziere, a plângerii, caz în care se poate apoi adresa judecătorului cu
plângere, dar nu mai târziu de 20 de zile de la comunicarea întârzită, a soluţiei de respingere date
de procurorul ierarhic superior.2
De menţionat ar fi faptul că, termenul de 20 de zile în care persoana interesată poate face
plângere la judecător este un termen procedural de decădere. În materia plângerii la judecătorul
de cameră preliminară nu operează instituţia repunerii în termenul de formulare a acesteia,
întrucât această instituţie se referă doar la calea de atac a apelului şi a contestaţiei, neputând fi
aplicată prin analogie în cazul instituției plângerii, întrucât norma de drept procesual penal este
de strictă interpretare.3

1
Mihail Udroiu, op.cit., pag. 101;
2
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 243-244;
3
În acest sens a se vedea şi Î.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1370 din 11 aprilie 2008, publicată pe www.scj.ro;
precum şi Mihail Udroiu, op.cit., pag. 101-102 și Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială, 2015, op.cit.,pag.110;
 § 5. Competența de soluționare a plângerii

Plângerea împotriva soluției de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, confirmată

ca urmare a respigerii plângerii de către procurorul ierarhic superior, se soluționează de
judecătorul de cameră prelimnară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, să judece cauza
în primă instanță, având în vedere încadrarea juridică dată de procuror la momentul dispunerii
soluției respective.
Ca o dovadă a caracterului subsidiar al funcției pe care o exercită judecătorul de cameră
preliminară, activitatea acestuia se circumscrie aceleiași competențe materiale, personale și
teriotoriale a instanței din care face parte. 1 Astfel, plângerea poate fi formulată la judecătorul de
la judecătorie, tribunal, curtea de apel, respctiv și Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece
toate aceste instanțe au comptență materiala și personală de judecare în primă instanță.
În cazul în care plângerea a fost depusă și trimisă unui judecător de cameră preliminară
de la o instanță necompetentă, acesta va dispune declinarea cauzei în favoarea instanței pe care o
consideră competentă.
Atunci când soluția atacată este cuprinsă în rechizitoriu, competența se determină în
funcție de fapta și persoana care nu a fost trimisă în judecată, iar nu în raport de cele care fac
obiectul trimiterii în judecată2 (spre exemplu, prin rechizitoriu se dispune trimiterea în judecată a
unui magistrat-asistent de la instanța supremă pentru infracțiunea de luare de mită și clasarea
pentru un grefier, complice la săvârșirea infracțiunii; într-o astfel de situație, dacă se formulează
plângere împotriva soluției de clasare dispună față de grefier, aceasta este de competența
tribunalului, iar nu a curții de apel).
Având în vedere că potrivit art. 340 alin.(1) NCPP competenţa în cazul plângerilor este
stabilită comform aceloraşi reguli ca şi în cazul judecării în primă instanţă a cauzei, judecătorul
va verifica în continuare dacă a fost respectată ordinea cazurilor de competenţă de la art.41 alin.
(1) NCPP, iar în situaţia în care constată că nu a fost respectată această ordine îşi va declina
competenţa.3

1
Andrei Zarafiu, Atribuțiile judecătorului de cameră preliminară și procedura de cameră preliminară, publicat în
Curierul Judiciar nr.5/2014, Ed. CH.Beck, Bucureşti, 2014, pag. 271;
2
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 242;
3
Judecătoria Sector 6 Bucureşti, încheierea din 23 iunie 2014, nepublicată; în Mihail Udroiu, op.cit., pag. 102;
 Atât la judecătorie, tribunal, curtea de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea
se soluționeză de un complet format dintr-un singur judecător de cameră preliminară. La instanța
supremă, din constituirea completului de judecată face parte și magistratul-asistent care participă
cu vot consultativ la deliberări, alături de judecător.

§ 6. Măsurile premergătoare. Procedura de judecată

După ce plângerea a fost înregistrată la registratura instanţei şi repartizată în mod

aleatoriu prin intermediul sistemului infromatic ECRIS, aceasta se trimite în aceeaşi zi
judecătorului de cameră preliminară căruia i s-a repartizat, pentru luarea tutuor măsurilor
premergătoare în vederea soluţionării plângerii.
Judecătorul de cameră preliminară, după ce primeşte plângerea, stabilesţe termenul de
soluţionare, care este comunicat prucurorului, petentului şi intimatului. Astfel, se poate observa
faptul că temenul nu mai este stabilit direct de către sistemul informatic ECRIS.
Având în vedere deczia Curţii Constituţionale nr. 599/2014, ulterior stabilirii temenului
de soluţionare, judecătorul va dispune citarea părţilor. Astfel, nu se va efectua doar comunicarea
termenului, ci se va dispune si citarea. În ceea ce priveşte citarea persoanelor interesate, trebuie
considerat că legiuitoru a avut în vedere nu numai părţile, ci şi subiecţii procesuali principali,
care au interes direct în ceea ce priveşte soluţia dispusă de procuror.1
Odată cu comunicarea termenului de soluţionare se comunică şi un exemplar al plângerii,
procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia
plângerii, iar petentului i se comunică doar termenul de soluţionare. Procurorului i se pune în
vedere să transmită judecătorului dosarul cauzei, în termen de cel mult 3 zile de la primirea
copiei plângerii
Persoanei care a avut la urmărirea penală calitatea de inculpat i se adue la cunoştinţă, prin
citaţie, că are dreptul de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor
ori a efectuării urmăririi penale. În ceea ce priveşte acest aspect, în situaţia în care cel care a avut
calitatea de inculpat este intimat, acesta nu ar avea motiv să conteste soluţia de netrimitere în
judecată prin invocarea unor astfel de excepţii.

1
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag. 893;
 Astfel, se poate observa că dispoziţiile art. 341 alin.(2) limitează dreptul de a invoca
excepţii doar la persoana inculpatului, fiind în condradicţie cu art. 21 alin.(3) din Constituţia
României, sub aspectul asigurării egalităţii de arme în procesul penal. 1
În acord cu opinia exprimată în doctrină2, dacă am considera că persoana vătămată, deşi
are dreptul de a formula plângere, nu poate critica legalitatea administrării probelor ori a
efectuării actelor de urmărire penală, am accepta posibilitatea exercitării formale a plângerii,
calea de atac fiind lipsită de conţinut.
Potrivit art. 341 alin.(5) NCPP, până la declarea neconsituţională a acestuia, judecătorul
soluţiona plângerea prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului,
a petentului şi a intimaţilor. Astfel, ca urmare a acestei decizii de neconstituţionalitate, judecarea
plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată se face cu participarea
obligatorie a procurorului şi cu citarea părţilor şi subiecţilor procesuali principali. Participarea
procurorului este obligatorie, sub sancţiunea nulităţii absolute.
La termenul de judecată fixat, judecătorul de cameră preliminară verifică dacă procedura
de citare este legal îndeplinită, iar în caz contrar ia măsurile necesare pentru refacerea acesteia.
Neprezentarea persoanelor care au fost legat citate nu împiedică soluţionarea cauzei.
Judecarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se face
în camera de consiliu, fără prezenta publicului, iar judecătorul de cameră preliminară se pronunţă
prin încheiere motivată. Întocmirea minutei este obligatorie.
Soluţionarea unei asemenea plângeri nu cunoaşte stadiul unei cercetări judecătoreşti, în
modalitatea în care aceasta a fost stabilită de legiuitor ăn procedura judecăţii în primă instanţă,ci
se rezumă, în esenţă, la verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiei atacate şi, eventual, a
legalităţii administrării probelor şi efectuării urmăririi penale, când a fost pusă în mişcare
acţiunea penală, toate acestea strict în baza materialului probator din dosarul constituit la
urmărirea penală.3

§ 7. Soluţiile

1
Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială, 2015, op.cit.,pag.110;
2
Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială, 2015, op.cit.,pag.110;
3
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag. 898;
 În sistemul actualului Cod de procedură penală, soluţiile pe care judecătorul de cameră
preliminară le poate pronunţa în procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau
netrimitere în judecată, sunr diferite, împărţindu-se în în două mari categorii, după cum în cauză
a fost pusă sau nu în mişcare acţiunea penală.
În urma verificării întregului material probator al dosarului de urmărire penală, ţinând
cont şi concluziile pententului, intimatului şi procurorului, precum şi de eventualele cereri şi
excepţii invocate de persoana care a avut calitatea de inculpat, judecătorul de cameră preliminară
poate pronunţa una sau mai multe soluţii, astfel cum vor fi analizate în cele ce urmează.

7.1. Situaţia în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare

Dacă în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, judecătorul poate pronunţa una
din următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată;
Tardivitatea plângerii se va constata în situaţia în care plângerea a fost introdusă cu
nerespectarea de art. 340 NCPP, în care este reglementat termenului în care se poate introduce
plângere la judecătorul de cameră preliminară împotriva actelor de neurmărire sau netrirmitere în
judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea unui recurs în interesul legii,
anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penlă, a statuat faptul că termenele stabilite
de Codul de procedură penală anterior, pentru introducerea plângerilor împotriva actelor de
netrimitere în judecată, sunt termene de decădere.1
Inadmisibilitatea plângerii este sancţiunea care intervine în situaţiile în care: plângerea
nu vizează o ordananţă sau o dipoziţie din rechizitoriu de clasare sau de renunţare la urmărirea
penală; plângerea a fost formulată de o persoană care nu are calitatea procesuală de a introduce
plângerea (spre exemplu persoana nu justifică un interes); plângerea a fost introdusă fără ca
petentul să fi exercitat în termenul legal plângerea la procurorul ierarhic superior celui care a
dispus soluţia, ori dacă deşi a fost formulată aceasta a fost admisă; plângerea are acelaşi obiect
cu o altă plângere care a fost anterior soluţionată definitiv printr-o hotărâre a judecătorului de
cameră preliminară etc.

1
Î.C.C.J., Secţii Unite, decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 735 din
29/10/2009;
 Cu privire la ultima ipoteză, plângerea va fi respinsă ca nefondată, în situaşia în care
judecătorul de cameră preliminară menţine soluţia atacată, de neurmărire sau netrimitere în
judecată, constatând caracterul legal şi temeinic al acesteia. Spre exemplu, în practica judiciară,
judecătorul de cameră preliminară a dispus respingerea plângerii ca nefondată, reţinând
următoarele argumente: „Curtea, analizând plângerea formulată de petentă, constată că aceasta
este nefondată. Petenta a formulat plângere împotriva procurorilor D. J. şi N. U. pentru că
aceştia au dat soluţii de neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii E. E. şi G. N., pentru care
petenta formulase plângere penală.Petenta nu a indicat în ce constă infracţiunea de abuz în
serviciu săvârşită de cei doi procurori.Curtea constată că în mod corect pentru cei doi intimaţi
s-a dat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, întrucât magistraţii nu răspund penal pentru
soluţiile pronunţate, decât dacă activitatea lor îmbracă aspecte penale, ceea ce nu s-a dovedit în
cauză, temeinicia sau netemeinicia acestor soluţii putând fi cenzurată prin intermediul căilor de
atac reglementate de lege pentru actul respectiv.”1
b) admite plângerea şi desfiinţează soluţia atacată, trimiţând motivat cauza la procuror
pentru începerea urmăririi penale, completarea urmăririi penale sau pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale şi completarea urmăririi penale;
În situaţia în care procurorul a dispus o soluţie de clasare sau de renunţare la urmărirea
penală, înainte de a incepe urmărirea penală (soluţie de neurmărire penală), judecătorul de
cameră preliminară, dacp constată că plângerea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi că nu
este incident vreun caz de la art. 16 NCPP, admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi
trimite cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Dacă soluţia de clasare sau de
renunţare la urmărirea penală a fost dispusă după ce urmărirea penală fusese începută,
judecătorul de cameră preliminară, dacă apreciază că există suspiciunea rezonabilă cu privire la
săvârsirea unei infracţiuni şi nu există o cauză de la art. 16 NCPP, admite plângerea,
desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale
(caz de reluare a urmăririi penale).
Dacă judecătorul de cameră preliminară constată că există probe din care rezultă că o
anumită persoană a săvârşit o infracţiune şi nu nu există o cauză de la art. 16 NCPP, admite
plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza la procuror în vederea punerii în mişcare
a acţiunii penale şi completării urmăririi penale (caz de reluare a urmăririi penale).

1
C.A. Bucureşti, Secţia a II-a Penală, sentinţa nr. 305/2009, www.jurisprudenta.org (jurindex);
 În toate aceste cazuri de mai sus, având în vedere principiul separării funcţiilor judiciare,
nu judecătorul de cameră preliminară este cel care va dispune începerea urmăririi penale sau
redeschiderea urmăririi penale, ci procurorul prin ordonanţă. 1 Procurorul este obligat să se
conformeze cu cele dispune prin hotărârea judecătorului de cameră preliminară.
Judecătorul de cameră preliminară are obligaţia de a motiva în drept şi în fapt soluţia,
îndicând, totodată, în considerentele încheierii, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate,
precum şi probele ce urmează a fi administrate, procurorul fiind ţinut de hotărârea judecătorului.2
c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin
aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea;
În ceea ce priveşte această soluţie, judecătorul de cameră preliminară menţine în
continuare soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată, schimbând doar temeiul de drept al
acesteia. Astfel, spre exemplu, atunci când judecătorul de cameră preliminară constată că
procurorul în mod greşit a dispus soluţia de clasare în temeiul art. 16 alin.(1) lit.f NCPP, iar în
mod corect temeiul clasării era cel prevăzut de art. 16 alin.(1) lit.c NCPP.
Cu caracter de noutate legislativă, în această situaţie, prin schimbarea soluţiei de clasare,
judecătorul de cameră preliminară nu va putea să dispună o altă soluţie care să fie mai
defavorabilă persoanei care a făcut plângerea (principiul non reformatio in peius). Aşadar, dacă
inculpatul a făcut plângerea împotriva soluţiei de clasare dispuse în temeiul art. 16 alin.(1) lit.c
(nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea) NCPP, judecătorul nu poate schimba
temeiul clasării pentru cazul de la art. 16 alin.(1) lit.d (există o cauză justificativă sau de
neimputabilitate).
De asemenea, dacă în cauză s-a dispus soluţia renunţării la urmărirea penală, judecătorul
de cameră prelminară poate schimba această soluţie de netrimitere în judecată, dispunând o
soluţie de clasare care este cu siguranţă mai favorabilă.3
De menţionat este faptul că, încheierile pronuntaţe de judecătorul de cameră prelimnară
în soluţionarea unei plângeri împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, în
cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală sunt definitive, neputând fi atacate cu

1
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 245;
2
Mihail Udroiu, op.cit., pag. 111;
3
În acest sens a se vedea C.C.R., decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 59
din 27 ianuarie 2016, prin care s-au declarat neconstiţionale dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c);
constestaţie. O eventuală contestaţie declarată împotriva unei astfel de încheieri este
inadmisibilă.

7.2. Situţia în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare

În cauzele în care procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de
cameră prliminară verifică, în primul rând, dacă plângerea este formulată în termen şi dacă
îndeplineşte condiţiile de admisibilitate. Dacă judecătorul de cameră prliminară constată că
plângerea a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de lege sau că nu îndeplineşte
condiţiile de admisibilitate respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă, fără să procedeze la
verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.
Dacă constată că plângerea este formulată în termen şi îndeplineşte condiţiile
admisibilitate, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor şi a
efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori sancţioneată, potrivit
dispoziţiilor art. 280-282 NCPP (unde sunt reglementate cauzele de nulitate), actele de urmărire
penală efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale. Astfel, judecătorul de cameră preliminară
procedează ca şi cum cauza s-ar afla în procedura filtru de cameră preliminară.
În această etapă, judecătorul de cameră preliminară va verifica cazurile de nulitate
absolută prevăzute la art. 281 alin.(1) NCPP, fiind obligat chiar să le invoce din oficiu, în situaţia
în care constată incidenţa vreunuia. În ceea ce privelte cauzele de nulitatea absolută reglementate
de art. 282 NCPP judecătorul nu le poate ridica din oficiu, acesta urmând a se pronunţa asupra
lor doar dacă au fost invocate de părţi.
Judecătorul de cameră preliminară va analiza atât legalitatea administrării probelor de
către organele de urmărire penală, cât şi legalitatea încheierilor prin care judecătorul de drepturi
şi libertăţi a încuviinţat, autorizat sau confirmat diferite procedee probatorii, respectiv mijloacele
de probă obţinute în urma procedeului probatoriu încuviinţat de judecător; deopotrivă, se va
verifica dacă actele procesuale sau procedurale au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor
legale, în ordinea impusă de NCPP, dacă au fost parcurse etapele obligatorii ale urmăririi penale
prevăzute de NCPP sau dacă este incident vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute de lege
sau a unei alte încălcări a legii în legătură cu actele procesuale sau procedurale care să atragă
sancţiunea nulităţii.1

1
Mihail Udroiu, op.cit., pag. 113-114;
 Dacă judecătorul de cameră preliminară a exclus probe, acestea nu pot fi avute în vedere
la judecarea în fond a cauzei, în situaţia în care se admite plângerea şi se dispune începerea
judecăţii.
În urma acestor verificări privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor
de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una din următoarele soluţii:
a) respinge plângerea ca nefondată, prin încheiere definitivă, caz în care menţine
soluţia atacată, de neurmărire sau netrimitere în judecată;
b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza la procuror în vederea
completării urmăririi penale, prin încheiere definitivă (caz de reluare a urmăririi penale);
c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dsipune începerea judecăţii cu
privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul urmăririi penale, a fost pusă în mişcare
acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul pentru
repartizare aleatorie (această soluţie este specifică doar ipotezei în care a fost pusă în mişcare
acţiunea penală);
Începerea judecăţii în aceste condiţii reprezintă o formă atipică de desfăşurare a
procesului penal, mai ales având în vedere că procesul penal se desfăşoară, în acest caz, fără
parcurgerea procedurii de cameră preliminară, încheierea judecătorului de cameră preliminară de
admitere a plângerii reprezentând actul de sesizare a instanţei de judecată. 1 Activitatea propriu-
zisă de judecată se materializează ulterior momentului în care judecătorul de cameră preliminară
apreciază suficienţa probelor, dispunând începerea judecăţii, şi se desfăşoară de instanţa de
judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate.2
În acord cu opinia exprimată în doctrină 3, apreciem că nu este exclus ca, soluţia de
începere a judecăţii să coexiste cu o trimitere a cauzei la procuror în vederea completării
urmăririi penale, caz în care trebuie să se dispună şi o disjungere ( spre exemplu, procurorul a
clasat cauza atât cu privire la inculpat, cât şi faţă de suspect, iar judecătorul admite plângerea,
considerând că probele sunt suficiente pentru începerea judecăţii cu privire la inculpat şi că
urmărirea penală trebuie completată faţă de suspect).

1
Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială, 2015, op.cit.,pag.130;
2
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag. 912; În acelaşi sens şi Magdalena Iordache şi Gabriela Alexandroiu,
Plângerea împotriva soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată, Aspecte teoretice şi practică judiciară, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2007;, pag. 234;
3
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 247;
 Având în vedere prevederile art. 64 alin.(5) NCPP, judecătorul care a paricipat la
soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată nu poate
participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau în căile de atac. Cu privire la această stare de
incompatibilitate, în acord cu opinia exprimată de unii autori1, de menţionat ar fi faptul că,
judecătorul de cameră preliminară este incompatibil nu numai în situaţia în care a admis
plângerea şi a dispus începerea judecăţii, ci în orice situaţie în care a soluţionat plângerea
împotriva soluţiilor procurorului, indiferent că a dispus începerea judecăţii sau a restituit cauza la
parchet.
Cu privire la această soluţie, judecătorul de cameră preliminară, când admite plângerea şi
dispune începerea judecăţii, pronunţă o încheiere care poate fi atacată cu contestaţie, în termen
de 3 zile de la comunicarea încheierii. Astfel, acest lucru reprezintă o excepţie de la regula
potrivit căreia încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care se soluţionează plângerea
este definitivă.
c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin
aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea;
Aşa cum am arătat anterior, când am analizat această soluţie în cazul în care nu fusese
pusă în mişcare acţiunea penală, judecătorul de cameră preliminară menţine în continuare soluţia
de neurmărire sau netrimitere în judecată, schimbând doar temeiul de drept al acesteia.
Prin schimbarea soluţiei de clasare, judecătorul de cameră preliminară nu va putea să
dispună o altă soluţie care să fie mai defavorabilă persoanei care a făcut plângerea (principiul
non reformatio in peius). Dacă în cauză s-a dispus soluţia renunţării la urmărirea penală,
judecătorul de cameră prelminară poate schimba această soluţie de netrimitere în judecată,
dispunând o soluţie de clasare care este cu siguranţă mai favorabilă.2
Deşi nu este reglementată în mod expres, în actuala reglementare a instituţiei analizate,
posibilitatea petentului de a renunţa la plângerea formulată, asta nu înseamnă că o astfel de
situaţie nu îşi găseşte aplicarea.
Astfel, considerăm că sunt aplicabile în continuare dispoziţiile Deciziei nr. 27/2008 a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţiilor Unite 3, astfel că judecătorul de cameră preliminară

1
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag. 912;
2
În acest sens a se vedea C.C.R., decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al nr. 59
din 27 ianuarie 2016, prin care s-au declarat neconstiţionale dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c);
3
Publicată în Monitorul Oficial nr. 423 din 22 iunie 2009;
investit cu soluţionarea plângerii, în cazul retragerii acesteia de către persoana care a făcut-o ,
urmează sa ia act de această manifestare de voinţă 1, încheierea nefiind supusă vreunei căi de
atac.2

§ 8. Calea de atac. Contestația

De regulă, încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra

plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată este definitivă. Prin
excepţie de la această regulă, potrivit art. 341 alin.(8) şi (9) se poate face contestaţie doar
împotriva încheierii prin care s-a admis plângerea şi s-a dispus începerea judecăţii.
Titularii contestaţiei sunt numai procurorul şi inculpatul. Contestaţia poate privi numai
modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a
efectuării urmăririi penale. Prin urmare, dacă se critică doar aprecierea judecătorului de cameră
preliminară că probele sunt suficiente pentru începerea judecăţii, fără a se critica şi modul de
rezolvare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale,
contestaţia va fi respinsă ca inadmisibilă.3
Contestaţia trebuie să fie formulată în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii
judecătorului de cameră preliminară şi trebuie întodeauna să fie motivată. Nemotivarea
contestaţiei atrage inadmisibilitatea acesteia.
Contestaţia se depune la judecătorul de cameră preliminară care a soluţionat plângerea
uţionare şi se judecă de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară sau
de completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Completul de judecată de la instanţa ierarhic superioară este format dintr-un singur
judecător de cameră preliminară. În cazul în care plângerea a fost soluţionată de către
judecătorul cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se
soluţionează de către un complet format din 2 judecători din cadrul aceleiaşi secţii.
Soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul de cameră preliminară de la instanţa
ierahic superioară, ori completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt:

1
În acelaşi sens şi Magdalena Iordache şi GabrielaAlexandroiu, op.cit., pag. 263;
2
Corina Voicu şi Victor Văduva, op.cit., pag. 912;
3
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 247;
 a) respinge contestaţia ca tardivă sau inadmisibilă (spre exemplu atunci când este
formulată împotriva unei încheieri prin care s-a respins plângerea) ori, după caz, ca nefondată,
caz în care se meţine încheierea atacată;
b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea atacată şi procedează la rejudecarea
plângerii, procedând în conformitatea cu art. 341 alin.(7) pct.2 NCPP şi pronunând una dintre
cele patru soluţii posibile. Astfel, în ipoteza în care contestaţia este admisă, se poate menţine
dispoziţia de începere a judecăţii, cu precizarea că se dă o altă rezolvare cererilor şi excepţiilor
privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale;
c) admite contestaţia, desfiinţează încheierea atacată şi trimiterea cauzei spre rejudecare
la judecătorul de cameră preliminară iniţial investit. Cu privire la această ultimă ipoteză, potrivit
art. 4251 alin.(7) pct. 2 lit. b NCPP (dispoziţii generale în materia contestaţiei), una dintre
soluţiile ce pot fi date contestaţiei este aceea de desfiinţare a hotărârii atacate şi trimiterea spre
rejudecare de către judecătorul de cameră preliminară care a pronunţat-o, în situaţia în care
plângerea a fost soluţionată cu nerespectarea dispoziţiilor privind legala citarea.
Procedura de judecată a contestaţiei se desfăşoară cu particiaprea procurorului şi cu
citarea părţilor, în camera de consiliu1, iar hotărârea prin care se pronunţă asupra contestaţiei este
o încheiere definitivă.
Dispoziţiile date de către judecătorul de cameră preliminară sunt obligatorii pentru
procuror, iar probele excluse nu vor putea fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei.

Secţiunea a IV-a. Alte competenţe ale judecătorului de cameră preliminară

1
În acest sens a se vedea C.C.R., decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, p ublicată în Monitorul Oficial nr. 52 din
22.01.2015;
 § 1. Confirmarea redeschiderii urmăririi penale

Noul cod de procedură penală instituie, în dispoziţiile art. 332, trei cazuri de reluare a
urmăririi penale (încetarea cauzei de suspendare, restituirea cauzei de către judecătorul de
cameră preliminară şi redeschiderea urmăririi penale), toate fiind condiţionate de împrejurarea de
a nu fi intervenit între timp vreo cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau
continuarea procesului penal.
Redeschiderea urmăririi penale se dispune : dacă procurorul ierarhic superior celui care a
dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă
ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale; în cazul în care au apărut fapte sau
împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea,
procurorul revocă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale; când constată că
suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile impuse prin soluţia de
renunţare la urmărirea penală; când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea
împotriva soluţiei şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.
Pentru ipotezele de reluare determinată de redeschiderea urmăririi penale ca urmarea a
invalidării clasării sau revocării renunţării la urmărirea penală, ordonanţa de redeshidere a
urmăririi penale este supusă comfirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de 3
zile, sub sancţiunea nulităţii.1 Este vorba de un nou control judecătoresc pe care NCPP îl instituie
asupra activităţii procurorului (în vechea reglementare, procurorul putea oricând să infirme o
soluţie de neurmărire sau netrimitere în judecată, fără vreo verificare din partea judecătorului). 2
Procedura de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, efectuată de către judecătorul
de cameră preliminară, a fost introdusă în actualul Cod de procedură penală pentru a se
armoniza legislaţia statului român cu prevederile art. 6 parag.1 din Convenţia europeană a
drepturilor omului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a
constatat faptul că, sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, parchetului îi era îngăduit să
redeschidă urmărirea penală fără a fi obligat să solicite autorizarea vreunei instanţe de judecată
naţionle, care să fie obligată să analizeze temeinicia cererii. 3 Curtea a arătat, totodată, că nu poate

1
Ion Neagu, Mircea Damaschin, p. specială, 2015, op.cit.,pag.108;
2
Bogdan Micu, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, ediţia a 2-a, op.cit.,pag. 238;
3
C.E.D.O., cauza Stoianova şi Nedelcu c. României, Hotărârea din 4 august 2005, www.echr.coe.int ;
ignora faptul că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului
Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv.1
Instanţa supremă, sesizată cu o întrebare preliminară în vederea dezlegării unor chestiuni
de drept, a statuat faptul că redeschiderea urmăririi penale prevăzută de art.335  din Codul de
procedură penală este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, atât în urma
infirmării soluţiei procurorului de către procurorul ierarhic superior în procedura prevăzută de
art.336 şi urm. din Codul de procedură penală, cât şi în cazul infirmării dispuse din oficiu2.
În termen de cel mult 3 zile de la emiterea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale,
procurorul are obligaţia de a sesiza judecătorul de cameră preliminară, în vederea confirmării
redeschiderii urmăririi penale. Termenul de cel mult 3 zile, prevăzut sub sancţiunea nulităţii, este
un termen de decădere, nu de recomandare şi se referă strict la termenul în care este sesizat
judecătorul de cameră preliminară, nu include şi perioada în care se soluţionează cererea de
cofirmare a redeschiderii urmăririi penale.3 În cazul nerespectării acestui termen, ordonanţa de
redeschidere a urmăririi nu produce niciun efect.
Judecătorul de cameră preliminară, sesizat cu cererea de confirmare a redeschiderii
urmăririi penale, hotărăşte oprin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu participarea
procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului. 4 Încheierea judecătorului de cameră
preliminară, indiferent că este de admitere sau de respingere are caracter definitiv.

§ 2. Procedura de confiscare sau desfiinţare a unui înscris în cazul clasării

2.1. Domeniu de aplicare

BIBLIOGRAFIE

1
C.E.D.O., cauza Vasilescu c. României, Hotărârea din 22 mai 1998 şi cauza Pantea c. României, Hotărârea din 3
iunie 2003, www.echr.coe.int;
2
Î.C.C.J., Complet RIL, decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 919 din
11 decembrie 2015;
3
Corina Voicu, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Tudor, Victor Văduva, Noul Cod de procedură penală. Ghid de
aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014, pag.379;
4
C.C.R., decizia nr. 496 din data de 23.06.2015:, publicată în Monitorul Oficial, nr.708 din data de 22.09.2015;
 I. Tratate, cursuri, monografii, articole şi studii
■ Brutaru Versavia, Camera preliminară.O nouă instituție de drept procesual penal.
Precedente legislative. Drept Comparat, în lucrarea „Dreptul românesc în contextul
exigenţelor Uniunii Europene”, Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice
„Andrei Rădulescu”, Ed. Hamangiu, Bucureşti 2009;
■ Bulai Costică, Bogdan Bulai, Manualul de drept penal.Partea generală, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007;
■ Buneci Petre, Gheorghe Şerban, Iuliana Ciolcă, Ionuţ Dragnea, Alexandru Vasilache,
Sebastian Creţu, Adrian Pichler, Ion Vasilache, Viorica Stoica, Dana Titan, Mihai
Jiganie-Şerban, Noul Cod de procedură Penală. Note. Corelatii. Explicatii, Editura C.H.
Beck, Bucureşti 2014;
■ Iordache Magdalena, Camera preliminară în noul Cod de procedură penală (coord.
Mihail Udroiu), Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014;
■ Iordache Magdalena şi Gabriela Alexandroiu, Plângerea împotriva soluţiilor
procurorului de netrimitere în judecată. Aspecte teoretice şi practică judiciară, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2007;
■ Micu Bogdan, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, Procedură penală – Curs pentru
admiterea în magistratură şi avocatură, Editura Hamangiu, Bucureşti 2014;
■ Micu Bogdan, Alina Gabriela Păun, Radu Slăvoiu, Procedură penală – Curs pentru
admiterea în magistratură şi avocatură. Teste-grilă, Ediția a 2-a revizuită și adăugită,
Editura Hamangiu, Bucureşti 2015;
■ Neagu Ion, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală - în lumina
noului Cod de procedură penală, Ediţia a 2-a revizuită și adăugită, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2015;
■ Neagu Ion, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea Specială- în lumina
noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
■ Neagu Ion, Tratat de procedură penală. Partea Specială, Ediţia a II-a, revizuită şi
adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2010;
■ M. Pisani, A. Molari, V. Perchinunno, P. Corso, Manuale di procedura penale, Monduzzi
Editore, Bologna, 1994, pag.383 şi urm.;
■ Stephen A. Saltzburg, Daniel J. Capra, American Criminal Procedure, fifth edition, West
Publishing Co., 1996, Statele Unite ale Americii, p. 718-722
■ Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014;
■ Udroiu Mihail, Procedură penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală,
Ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2015;
■ Voicu Corina, Andreea Simona Uzlău, Georgiana Tudor, Victor Văduva, Noul Cod de
procedură penală. Ghid de aplicare pentru practicieni, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2014;
■ Volonciu Nicolae , Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroşanu, Georgiana Tudor, Daniel
Atasiei, Corina Voicu, Cristinel Ghigheci, Victor Văduva, Teodor-Viorel
Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriţă, Noul Cod de procedură penală. Comentat, Editura
Hamangiu, Bucureşti 2014;
■ Volonciu Volonciu, Andreea Simona Uzlău, Raluca Moroşanu, Georgiana Tudor, Daniel
Atasiei, Corina Voicu, Cristinel Ghigheci, Victor Văduva, Teodor-Viorel
Gheorghe, Cătălin Mihai Chiriţă, Noul Cod de procedură penală. Comentat, Ediția a 2-a,
Editura Hamangiu, Bucureşti 2015;
■ Zarafiu Andrei, Procedură penală. Partea generală. Partea specială, Ed. C.H. Beck,
București, 2014;
■ Zarafiu Andrei, Atribuțiile judecătorului de cameră preliminară și procedura de cameră
preliminară, publicat în Curierul Judiciar nr.5/2014, Ed. CH.Beck, Bucureşti, 2014;

II. Jurisprudenţă naţională

■ C.S.J., Secţia penală, decizia nr.3816/2001, Curtea Supremă de Justiţie, Buletinul
Jurisprudenţei, Culegere de decizii pe anul 2001, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
■ Î.C.C.J., Complet RIL, decizia nr. 27 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul
Oficial Partea I nr. 919 din 11 decembrie 2015;
■ Î.C.C.J., Secția penală., decizia nr. 3827 din 21 noiembrie 2012, publicată pe site-ul
www.scj.ro;
■ Î.C.C.J., Secția penală., decizia nr. 377 din 02 februarie 2010, publicată pe site-ul
www.scj.ro;
■ Î.C.C.J., complet RIL, decizia nr. 4/2014, publicată în M.Of. nr. 821 din 11 noiembrie
2014;.
■ Î.C.C.J., complet RIL, decizia nr. 5/2014, publicată în M.Of. nr. 821 din 30 ianuarie
2015;.
■ Î.C.C.J., Secţia penală, decizia nr.3838/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Buletinul
Jurisprudenţei, Culegere de decizii pe anul 2006, Ed. CH.Beck, Bucureşti, 2007;
■ Î.C.C.J., Complet RIL, decizia nr. 13 din 19 septembrie 2011, publicată în M.Of. Partea I
nr. 794 din 09/11/2011;
■ Î.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1370 din 11 aprilie 2008, publicată pe www.scj.ro;
■ Î.C.C.J., Secţii Unite, decizia nr. 15 din 6 aprilie 2009, Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 735 din 29/10/2009;
■ Î.C.C.J., Secţii Unite, decizia nr. 27/2008, Publicată în Monitorul Oficial nr. 423 din 22
iunie 2009;
■ C.A. Bucureşti, Secţia a II-a Penală, sentinţa nr. 305/2009, www.jurisprudenta.org
(jurindex);
■ Judecătoria Sector 6 Bucureşti, încheierea din 23 iunie 2014, nepublicată;

III. Jurisprudență C.C.R.

■ C.C.R., decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 886 din data de 5 decembrie 2014;
■ C.C.R., decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 887 din 5 decembrie 2014;
■ C.C.R., decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. nr. 59
din 27 ianuarie 2016;
■ C.C.R., decizia nr.468 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial nr.105 din
martie 1997;
■ C.C.R., decizia nr. 496 din data de 23.06.2015:, publicată în Monitorul Oficial, nr.708 din
data de 22.09.2015;
■ C.C.R., decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial, nr.264 din 21
aprilie 2015;
 IV. Jurisprudenţă C.E.D.O.
■ C.E.D.O., cauza Stoianova şi Nedelcu c. României, Hotărârea din 4 august 2005,
www.echr.coe.int ;
■ C.E.D.O., cauza Vasilescu c. României, Hotărârea din 22 mai 1998, www.echr.coe.int;
■ C.E.D.O., cauza Pantea c. României, Hotărârea din 3 iunie 2003, www.echr.coe.int;

V. Legislație
■ Noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014;
■ Cod de procedură penală 1968;
■ Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară;
■ Legea nr.281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a
unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003;
■ Proiectului Legii nr. 135/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010;
■ Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea
CSM nr. 387/2005 și publicat în Monitorul Oficial al României nr. 958 din 28 august
2005;

VI. Pagini Web

■ www.scj.ro, site-ul oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României;
■ www.ccr.ro, site-ul oficial al Curţii Constituţionale a României;
■ www.jurisprudenta.org, Indexul jurisprudenței naționale;
■ www.rolii.ro, portalul de jurisprudență românească;
■ www.portal.just.ro, Ministerul Justiției, Portalul instanțelor de judecată;
■ www.echr.coe.int, site-ul oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului;