Criza economico-financiară actuală, se remarcă prin efectele sale negative, manifestate

la nivel mondial, implicit și la nivelul statelor Uniunii Europene. Această criză, denumită și
”criza creditului” este considerată a fi, de către specialiști, a doua mare criza mondială, după
Marea Depresiune din 1929 - 1933.
Deși în majoritatea dezbaterilor, Marea Depresiune este considerată a fi un etalon pentru
criza economico-financiară actuală, cele două crize sunt diferite prin prisma semnificației lor.
Marea Depresiune este o criză de ”supraproducție”, în timp ce criza actuală este una
financiară. În timpul Marii Depresiuni s-a înregistrat o scădere foarte mare a producției,
Băncile Centrale au avut un rol foarte important în acea perioadă a crizei, întrucât au
restricționat lichiditățile din economie, accentuând scăderea producției. Totuși, o comparație
între cele două crize este relevantă, pentru că orice criză financiară are impact asupra
economiei reale, iar tensiunile pe piața creditelor vor afecta, la un moment dat si costurile
finanțării producției.1
Epicentrul crizei financiare globale a fost sectorul financiar american, unde tensiunile s-
au intensificat în cursul anului 2008, atingând punctul culminant o dată cu falimentul băncii
Lehman Brothers din septembrie 2008. Repercursiunile la nivel mondial au fost imediate și
severe. Piețele financiare din întreaga lume au manifestat o instabilitate extremă, în lunile
următoare falimentului. Comerțul și producția manufacturieră au intrat în cădere liberă. având
ca și consecință, faptul că, la nivel mondial, creșterea economică a devenit negativă, în
primul trimestru al anului 2018, iar nivelul ratei șomajului a crescut îngrijorător. O criză care
a început în sectorul american financiar a devenit o criză reală a economiei la nivel mondial.
Criza financiară din 2007 – 2008, a început practic în iulie 2007, odată cu pierderea
încrederii investitorilor în activele financiare bazate pe portofoliile de credite ipotecare
securitizate („asset backed securities”) emise pe piaţa americană care a dus la o criză de
lichiditate de amploare urmată de o infuzie importantă de lichidităţi în sistem de către Rezerva
Federală şi Banca Centrală Europeană.2
O primă cauză care a dus la declanșarea crizei actuale, în SUA mai întâi, este
evidențiată de către expansiunea creditului ipotecar. Încă din 2001, Alan Greenspan, fostul șef
al FED ( Banca Centrală a SUA) a luat decizia de a scădea rata dobânzii. S-a remarcat o
scădere a ratei dobânzii, de la 6, 25 % la 1% în 2003, ajungând la un nivel aproape de 0 în
2006, în SUA, zona euro, dar și Japonia.
Pe baza acestor bani ieftini obținuți din contractarea de împrumuturi, actorii economici
s-au implicat în afaceri care păreau a fi avantajoase, dar de fapt erau doar o iluzie.
Întreprinzătorii păreau a avea la îndemână mai multe resurse, dar acestea existau doar pe baza
unei hârtii, întrucât banii trebuie schimbați în resurse reale, limitate, de altfel, pentru a se
putea realiza activitățile dorite. Astfel, prețurile cresc, deoarece pe piață există o cerere mai
mare, dar oferta de resurse fizice ramâne limitată.
Alan Greenspan, îngrijorat de efectele negative inflaționiste ale politicii adoptate, a
decis să crească dobânda în 2005.
Banca Centrală Europeană a decis să ridice nivelul dobânzilor în 2006. Opt creșteri
succesive ale dobânzii au avut loc la mijlocul anului 2007, dobânda variind între 4% și 2%.
Țări precum Marea Britanie, Irlanda și Spania s-au confruntat cu probleme specifice,
prezentând caracteristici ale economiei americane : ”baloane” imobiliare, datorii crescute ale
gospodăriilor și deficite de cont curent sau probleme legate de competitivitatea internațională.

1
Dăianu Daniel ”Capitalismul încotro? Criza economică, mersul ideilor, instituții”, editura Polirom, Iași, 2018,
p. .
2
Cristian Păun, ”piețele de capital și criza financiară” ; disponibil la http://cristianpaun.finantare.ro.

1
Aceste trăsături au fost caracteristice unor țări, cu statutul de nou membru al UE, exacerbate
de un nivel ridicat al creditelor denominate într-o monedă non-națională.
Reducerile masive ale dobânzii de către FED, ca răspuns la criză au generat o
depreciere puternică a dolarului în raport cu euro, ceea ce a intensificat presiunea
concurențială asupra producătorilor europeni.
Sistemul financiar european a fost un cumpărător de ”active toxice” din portofoliile
băncilor americane. Reducerea drastică a valorii acestora sau încetareaa tranzacționării acestor
active a condus la prăbușirea în lanț a sistemului bancar european, ceea ce a afectat apoi
companiile europene.
Drept urmare, în economiile europene s-a generat o interacțiune negativă standard între
sectorul corporativ și cel al gospodăriilor, în modul tipic oricărei recesiuni. Firmele au redus
investițiile, au redus orele de muncă și personalul. Gospodăriile, ce se confruntau cu
incertitudine crescută, reduceri ale prețurilor bunurilor din proprietate, dar și cu noi restricții
la creditare, au economisit mai mult și au suferit pierderi în venituri, consumul general a
scăzut, înrăutățind situația companiilor, ceea ce a intensificat procesul de pierdere a locurilor
de muncă.
Economistul Daniel Dăianu și autorul cărții ” Capitalismul încotro ? Criza economică,
mersul ideilor, instituții”, susține în opera sa, că, ceea ce deosebește această criză de celelalte,
inclusiv de Marea Depresiune este impactul negativ al inovațiilor financiare, al obligațiunilor
create din datorii securitizate asupra transparenței piețelor, asupra gradului de încredere în
valoarea tranzacțiilor efectuate. În opinia acestuia, globalizarea piețelor financiare și
extinderea inovațiilor financiare, în condițiile unor reglementări precare au creat premise
pentru actuala criză. Astfel, deși majoritatea inovațiilor financiare au adus beneficii cu privire
la dispersarea riscurilor, unele dintre acestea au opacizat piețele de capital, riscul asumat de
către investitori nu a mai fost clar, transparența a dispărut- întrucât multora dintre cei care au
cumpărat active financiare nu le-a fost suficient de clar ce cumpără. În plus, modul de
construcție a derivativelor face dificilă localizarea riscurilor, ceea ce reprezintă un viciu
pentru funcționarea corespunzătoare a relațiilor de credit. Efectul este evident : deși băncile
centrale au redus din dobânzile de intervenție ( ceea ce ar însemna o relaxare monetară),
piețele de credit nu s-au destins. Autorul explică acest lucru prin faptul că problema nu s-a
evidențiat la nivelul sistemelor bancare propriu zise, ci pe piețele de capital, unde au fost
create o multitudine de instrumente financiare care nu sunt tranzacționate efectiv pe piețe.
Atunci când incertitudinile s-au multiplicat cu privire la calitatea instrumentelor din portofolii,
teama a blocat creditul, goana după lichidități a început. Când teama se instalează,
incertitudini create de construcția derivativelor blochează piețele. În opinia autorului, ne aflăm
într-o stare, așa cum a fost denumită de Keynes, ”capcana lichidității”. Acesta denumește
actuala criză financiară și o criză de încredere, care va putea fi înlăturată nu prin simple
declarații. Chiar dacă băncile centrale diminuează dobânzi de referință pentru a spori
lichidități pe piață. nu se va reveni la o politică a banilor ieftini, iar creditul scump, atât pentru
persoane fizice cât și pentru companii, cumulat cu o reevaluare a riscurilor, va conduce la
ritmuri de creștere economică mai mici. Economistul Daniel Dăianu consideră că activitatea
fondurilor de risc ( hedge funds) trebuie să fie reglementată, iar băncile comerciale și de
investiții ar trebui să își mărească transparența expunerilor față de diverse plasamente- luând
în calcul și ceea ce este în afara bilanțului propriu. De asemenea, este nevoie, în opinia
acestuia, de o revizuire a cadrului de reglementare a operațiunilor vehiculelor de investiții și
de o reglementare a utilizării intrumentelor financiare, astfel încât transparența piețelor să fie
refăcută și investitorii să fie informați în mod adecvat asupra riscurilor pe care și le asumă.3
Majoritatea surselor mass-media menționează lăcomia ca fiind principala cauză a crizei,
un laitmotiv al acestei crize, însă se pierd din vedere faptele cu adevărat importante, care au
3
Dăianu Daniel ” Capitalismul încotro? Criza economică, mersul ideilor, instituții ”, editura Polirom, Iași, 2018;

2
condus la manifestarea dezastrului produs de criză. Astfel, trebuie menționate schemele de
remunerare distorsionate din industria financiară care au stimulat o asumare nesăbuită a
riscurilor în detrimentul prudenței, nonșalanța cu care agențiile de rating au acordat
calificative unor derivative cu o valoare mai mult decât discutabilă(obligații de plată
colateralizate, swap-ul pe risc de credit ), conflictele de interes care au infestat sistemul
financiar, implicarea băncilor în tranzacții de tip cazino pe scară largă, lejeritatea, absența
sistemului de reglementări pentru sectorul bancar paralel, format din fonduri de risc înalt,
fonduri private de investiții, care acționează speculând diferențele dintr dobânzi și cursurile
titlurilor de valoare și care se implică în operațiuni speculative. Toate acestea evidențiază
existența unui sistem financiar inadecvat și insuficient reglementat.
De asemenea, prăbușirea băncii de investiție Lehman Brothers este considerat
evenimentul care a dus, practic la o criză de încredere pe piețele financiare. Deși, criza
financiară s-a produs cu aproape un an înainte, căderea băncii Lehman Brothers pare să fi
fost momentul critic pentru trecerea la recesiunea economică mondială. 4 Se pune, totuși,
întrebarea de ce această bancă nu a putut fi salvată precum AIG, care fusese ajutată să
”supraviețuiască” printr-o sumă imensă din banii contribuabililor americani. S-a injectat o
sumă importantă de capital pentru salvarea grupului AIG, această operațiune fiind aproape
obligatorie, pe baza argumentului principal ”too big to fail” sau ”prea mare pentru a fi lăsată
să cadă”.
Prima problemă, în zona Uniunii Europene, s-a consemnat în Marea Britanie, în
august 2007 când Northern Rock, cel mai mare furnizor de credite ipotecare din această
țară,
a început să se prăbuşească.
De asemenea, banca franceză Societe Generale a descoperit pe 18 ianuarie 2008, că
unul dintre traderi, Jerome Kerviel opera de un an întreg tranzacții destul de stranii. Până când
acest om a fost prins, iar pozițiile au fost lichidate, Societe Generale pierduse 4, 82 milioane
euro, însă având în vedere această întâmplare, se punea la îndoială siguranța unei bănci, din
moment ce un singur om cauzase pierderi de asemenea valoare. Scandalul a afectat și mai
mult siguranța pieței, iar băncile au devenit tot mai reticente la împrumuturi.5

Efectele crizei economico-financiare la nivel mondial

Declanșată inițial în SUA, criza actuală s-a răspândit repede în toate țările europene.
Criza fost cauzată de o serie de ”bule” ale prețurilor activelor din sectorul imobiliar, în
principal și de o ”bulă” a creditului care a condus la un efect de levier excesiv. Europa, în
special zona euro a fost la fel de mult afectată de simptomele acestor ”bule” ca și SUA.
Prețurilor caselor au crescut la fel de mult în Europa ca și în SUA, gradul efectului de levier
fiind chiar mai mare în Europea decât în SUA. Efectele crizei au fost devastatoare atât pentru
SUA, cât și pentru Europa.
Criza a devenit globală prin intermediul mecanismului principal de transmitere:
creșterea bruscă a aversiunii față de risc, care a fost transmisă în întreaga lume deoarece
piețele financiare sunt extrem de integrate la nivel global. Mai mult decât atât, scăderea
bruscă a cererii, în special pentru bunurile de capital, a fost transmisă rapid datorită lanțului de
aprovizionare existent la nivel mondial. În Europa, datorită integrării piețelor financiare,
lanțurile de aprovizionare sunt mai puternice decât cele existente la nivel global și în
consecință, criza a afectat toate țările membre, chiar și cele care nu au arătat simptome ale
”bulelor” ( de exemplu, cele care au avut prețuri stabile în domeniul imobiliar ). 6

4
Ibidem p.

5
Popescu Maria-Floriana, ”Cum afectează criza financiară piața Uniunii Europene”.

3
 Impactul acestei crize economico-financiare globale s-a evidențiat diferit asupra
economiei fiecărui stat în parte, în funcție de particularitățile acesteia. Astfel, diversitatea
cauzelor face ca efectele asupra fiecărei ţări să fie, de asemenea, diferite. De exemplu, SUA
luptă cu dubla greutate provocată de sistemul financiar supradimensionat şi de anii de bulă
financiară, dar încă se bucură de prezenţa unei industrii importante şi înalt competitive la
nivel mondial. Lucrurile par a fi mai dificile pentru Marea Britanie, unde se adaugă efectele
devastatoare ale anilor de delocalizare şi de dezindustrializare.
Dintre ţările exportatoare, China suferă din cauza modului în care economia sa este
constituită, cu un consum intern relativ mic şi cu orientare preponderentă către exporturi, cu o
specializare în special în domeniul producţiei de articole de masă şi de calitate medie, în care
înalta tehnologie şi concepţia sunt puţin reprezentative, cu o monedă (yuan-ul) a cărei rată de
schimb este menţinută în mod artificial etc. De cealaltă parte, Japonia este nu doar dependentă
de exporturi, dar trebuie în plus să facă faţă unei populaţii aflate în îmbătrânire şi unui sistem
de securitate socială supraîncărcat. În plus, această stare de fapte a dus la relativa demotivare
a noilor generaţii, mulţi dintre membrii acestora manifestând mai degrabă o stare de
aşteptare a unor oportunităţi viitoare (moşteniri, subvenţii etc.).7
Principalele caracteristici ale crizei în UE se referă la impactul asimetric al șocului
financiar inițial, la reacțiile diferite în ceea ce privește bugetul și costurile crizei.
De remarcat este faptul că unele state membre ale UE au cunoscut un impact destul de
puternic al crizei economico-financiare, acesta având ca principal rezultat, subminarea
credibilității lor financiare. Acest grup de țări, cuprinde Portugalia, Italia, Grecia și Spania,
deseori utilizându-se prescurtarea PIGS pentru a le identifica. Aceste țări au experimentat
într-un mod diferit efectele șocului financiar, fiind afectate puternic de către criză ( mai ales în
termeni de PIB) . Conform Comisiei Europene, Grecia este cea care a suferit pierderea cea
mai severă de credibilitate din punct de vedere financiar. Pe de altă parte se remarcă
Germania și Polonia, care au suferit efecte destul de ușoare pentru PIB. În prezent, conform
raportului Comisiei Europene8, în Polonia, PIB-ul real a crescut cumulat cu 19 % din 2008,
ceea ce este de neegalat în UE. În 2021, activitatea economică și-a revenit, după o scădere
temporară înregistrată în ultimii doi ani, cererea internă a crescut din nou, înlocuind comerțul
exterior ca și conducător principal . Totuși, deși ocuparea forței de muncă a crescut în mod
constant din 2007, piața muncii poloneze, încă suferă de puncte slabe, din punct de vedere
structural.
Ca și celelalte țări afectate de criză, Rusia a trecut printr-o perioadă dramatică în timpul
crizei economico-financiare. Economia Rusiei a suferit un dublu șoc: pe de o parte, prețurile
petroului au scăzut, generând un impact direct asupra Rusiei, iat pe de altă parte, a fost retrasă
o parte importantă de capital din Rusia. Aceste șocuri au fost determinate în principal, de
evenimentele din străinătate. În primul rând, această criză ne-a amintit cât de dependentă este
Rusia de petrol și gaz și de exploatarea resurselor. Prăbușirea cotațiilor petrolului au afectat
economia Rusiei, întrucât aceasta se bazează foarte mult pe veniturile obținute în urma
exportului de petrol.
America Latină a fost, de asemenea lovită puternic de către criză. În 2018, volumul
comerțului a scăzut cu aproape 11 %. 9 Economiile deschise către comerț au suferit un șoc
6
Totir Felix- Costinel, Dragotă Ingrid-Mihaela, Criza economică și financiară actuală-aspecte noi sau revenirea
la vechile probleme? Paradigme, cauze, efecte și soluții adoptate ; disponibil la
http://store.ectap.ro/articole/547_ro.pdf
7
Totir Felix- Costinel, Dragotă Ingrid-Mihaela, Criza economică și financiară actuală-aspecte noi sau revenirea
la vechile probleme? Paradigme, cauze, efecte și soluții adoptate ; disponibil la
http://store.ectap.ro/articole/547_ro.pdf
8
Commission Staff Working Document, Country Report Poland 2015.
9
Latin America and the global financial crisis, Jose Antonio Ocampo, Cambridge Journal of economics, accesat
pe data de 18.05.2015, la 15:40, disponibil la http://www.perpustakaan.depkeu.go.id/folderjurnal/703.full.pdf

4
puternic în urma crizei, ceea ce explică și scăderea PIB-ului în majoritatea economiilor
dependente de comerț, inclusiv și în Asia (Japonia), Germania și Mexic.
Contracția volumelor comerțului mondial reprezintă principalul canal de transmitere a
crizei în țările din America Latină, în special în Mexic, America Centrală și Republica
Dominicană. La rândul său, America de Sud a fost afectată de evoluția prețurilor materiilor
prime.
Șocul suferit de comerț s-a reflectat și în scăderea veniturilor din export, iar efectele
asupra PIB-ului au fost severe.
În ceea ce privește șocul financiar suferit de America Latină în urma crizei, se remarcă
următoarele aspecte negative: creditul a fost aproape ”congelat”, monedele țărilor din
America Latină au suferit o depreciere puternică, în timp ce dolarul și yen-ul se apreciau la
nivel global. Fluctuațiile ratelor de schimb au generat pierderi masive pe piețele futures, în
special în Brazilia și Mexic. Piețele valutare din Chile, Brazili și Mexic sunt caracterizate de
instabilitate ridicată.

Manifestarea crizei în Uniunea Europeană și impactul său asupra economiei

Uniunii Europene
Ca urmare a politicii monetare a BCE de a păstra inflația sub 2 procente, la fel ca în
SUA, s-a creat un boom al locuințelor, iar prețurile au crescut pentru sectorul locuințelor, mai
ales în Spania, Irlanda și Italia, în perioada 2002-2007. În Spania, au fost construite 400 000
de locuințe numai în Madrid și în împrejurimi, iar prețurile lor au crescut cu aproape 150 de
procente între 2000 și 2008. În aceeași perioadă, în Grecia și Portugalia, s-a manifestat un
boom al cererii.
Odată cu debutul crizei globale, în timp ce atenția era îndreptată către SUA și China,
UE, fiind cea mai mare economie din lume, cu un PIB de 16, 8 trilioane de dolari, se
confrunta cu probleme cu probleme serioase. Țări precum Germania, Anglia, Italia și Spania,
care se află în centrul proceselor din UE au dezvoltat lent politici coordonate împotriva crizei
globale. Experții au susținut chiar faptul că recuperarea UE împotriva efectelor crizei globale
ar fi mai lentă decât cea a SUA sau a statelor emergente. Din previziunile realizate de către
instituții economice internaționale precum FMI sau Banca mondială reiese faptul că UE a fost
”blocul” economic cu cel mai lent proces de recuperare ca urmare a crizei. Efectele negative
ale crizei s-au remarcat în special asupra deficitelor bugetare din UE. Deficitele bugetare au
crescut ca urmare a aplicării de către guverne a pachetelor de sprijn al sistemului financiar. de
asemenea, contracția sectorului imobiliar, în care câștigul survenit din taxe era mare, în
general a condus la mărirea deficitelor bugetare.
Deși, la început, criza a fost privită de către statele membre ale Uniunii Europene
precum un fenomen pur american, această viziune s-a schimbat odată cu declinul activității
economice în UE, dar și datorită declinului exporturilor globale. În plus, protestele publice,
provocate de creșterea ratelor șomajului și preocupările privind creșterea turbulențelor
financiare și economice au dus la creșterea mizelor politice pentru guvernele europeneși
liderii lor.Criza economică globală, practic, face presiuni asupra legăturilor, intereselor
comune ce au reunit statele membre în această formațiune, reprezentând o provocare
semnificativă privind idealurile de solidaritate și interesele comune.
Multe dintre guvernele Uniunii Europene au fost nevoite să cheltuiască din resursele
publice pentru a salva anumite bănci de la faliment și pentru a proteja deponenții, pentru a
stimula piețele de credit și creșterea economică, însă aceste eforturi nu au fost suficiente
pentru a stopa efectele crizei. Datorită evenimentelor ce au survenit în urma recesiunii
economice și crizei financiare, guvernele Uniunii Europene au trebuit să creeze politici
strategice pentru a răspunde la aceste probleme.

5
 Criza financiară a avut și are, chiar și în prezent, un impact evident asupra economiei
reale a UE, remarcându-se prin efectele negative asupra împrumuturilor, evaluărilor de active
și furnizării de credite. Principalele cauze ale acestei crize, analizate în capitolul 1, cuprind
dereglementarea sectorului financiar, lipsa îndeajunsă de supraveghere, stimulentele greșite și
politica monetară eronată .
Principalele caracteristici ale crizei în UE se referă la impactul asimetric al șocului
financiar inițial, la reacțiile diferite în ceea ce privește bugetul și costurile crizei.
Potrivit Comisiei Europene, există trei caracteristici ale economiilor, care au determinat
măsura în care criza și-a manifestat efectele negative asupra statelor UE.
O primă caracteristică face referire la măsura în care piețele imobiliare au fost
supraevaluate, iar industria construcțiilor a fost supradimensionată. Această caracteristică
arată rolul real al ”bubble-ului” de pe piața imobilară pentru actuala criză. Impactul negativ al
acesteia a fost sever în Marea Britanie, Franța. Irlanda, Spania și țările baltice .
În al doilea rând, impactul șocului reflectă dependența economiei de export, dar și
poziția contului curent. Țările cu cerere mare de export și care au înregistrat excedente de cont
curent sunt mai expuse la contracția bruscă a comerțului mondial ( ex: Germania, Olanda și
Austria).
În schimb, țările în care s-au înregistrat deficite mari de cont curent ar putea fi expuse
la inversări de fluxuri de capital. 10 Printre țările cu deficite mari de cont curent se numără
Portugalia, Grecia și Spania.
A treia caracteristică care a determinat impactul șocului asupra activității economice
este reprezentată de către mărimea sectorului financiar și expunerea la active riscante. Acest
criteriu este valabil în particular pentru Marea Britanie și Irlanda.
În urma acestor caracteristici, poate fi evidențiată observația că lipsa acută de
credibilitate pe piețele financiare internaționale nu a fost în mod clar relaționată cu
profunzimea crizei în termeni de PIB, iar caracteristicile care au determinat gradul de
contracție nu au suficientă putere explicativă în acest sens.
O altă observație se referă la deteriorarea puternică a disciplinei fiscale și la imensa
datorie publică.
Aspectul ce face referire la finanțele publice din timpul crizei este foarte important,
poate fi chiar principalul factor care a condus la desfășurarea unei crize de credibilitate, însă
nu creează o imagine clară și totală asupra poveștii care a stat la baza acestei crize de
credibilitate.
Elementele care completează această imagine sunt deficitele de cont curent, datoriile
externe mari și vulnerabilitățile economiilor care rezultă din acestea. Această problemă este
recunoscută într-o formă subtilă și de Comisia Europeană: ” Pierderea cursului de schimb ca
și instrument de ajustare poate implica perioade prelungite de auto-consolidare, destabilizând
dinamicile datorită rigidității prețurilor și salariilor. Dezechilibrele de cont curent și pozițiile
nete ale activelor străine, pot, la rândul lor să joace un rol important într-un context de
tensiuni exacerbate pe piețele financiare.” 11
Unele țări din UE s-au dovedit a fi mai vulnerabile decât altele, prin reflectarea de
diferențe în ceea ce privește contul curent, expunerea la bulele imobiliare sau prezența unor
centre financiare mari. Nu numai activitatea economică actuală a fost afectată de către criză,
dar și output - ul potențial, ceea ce va aduce implicații pe termen lung, asupra perspectivelor
de creștere și asupra situației fiscale.

10
European Comission, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and responses, 2018, p., disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15887_en.pdf
11
Ibidem p.

6
 Criza financiară a afectat statele membre ale UE într-un mod diferit. Măsura în care
criza a afectat în mod individual statele membre ale UE depinde de condițiile inițiale ale
acestora și de vulnerabilitățile asociate.
Piețele imobiliare au fost supraevaluate și industria construcțiilor a fost supra-mărită.
Astfel, creșteri puternice de prețuri au fost observate în ultimii 10 ani în Marea Britanie, în
Franța, Irlanda, Spania și țările baltice, iar în unele cazuri acest lucru a fost asociat cu
activitatea de construcții.Cu cât dependența economiei de activitatea imobiliară este mai mare,
cu atât crește și sensibilitatea cererii interne pe piața financiară.
În ceea ce privește dependența economiei de export și poziția curentă a contului curent,
țările în care cererea pentru export a fost mai mare sau care au înregistrat surplusuri de
cont curent sunt mai expuse la contracția bruscă a comerțului global. Țările care au înregistrat
deficite mari de cont curent s-au confruntat cu riscul inversării fluxului de capital. Țările din
Europa Centrală și de Est se află în această categorie. În unele cazuri, din cauza opririi bruște
a finanțării externe, guvernele s-au văzut obligate să ceară ajutor și asistență cu privire la
balanța de plăți de la UE, FMI și Banca Mondială.
În ceea ce privește mărimea sectorului financiar și expunerea la activele riscante, țările
cu mari centre financiare, precum Marea Britanie, Irlanda și Luxembourg sunt evident expuse
la turbulențe financiare. În schimb, țările emergente din Europa Centrală și de Est, în care se
desfășoară activități bancar transfrontaliere sunt mai puternic afectate. Prezența băncilor
europene în aceste economii emergente se remarcă la nivelul a câtorva țări, precum Austria,
Belgia și Suedia. Aceste condiții sunt oarecum corelate. Industria construcțiilor și prețurile
ridicate la case tind să fie strâns legate, iar acestea, la rândul lor sunt asociate cu deficitele de
cont curent, din moment ce boom-urile din domeniul locuințelor au fost, în mare parte
finanțate din exterior. Țările care au înregistrat deficite de cont curent, au acumulat și datorii
externe, iar acest lucru s-a reflectat și în gradul de îndatorare ca și procente din PIB, în ceea ce
privește domeniul gospodăriilor și al întreprinderilor.
Pe de altă parte, țările cu surplusuri de cont curent, au fost susceptibile în a arăta o
dependență puternică față de cererea pentru export și au fost predispuse astfel, la scăderi ale
exporturilor nete. 12

Impactul crizei asupra pieței muncii și asupra ocupării forței de muncă

Piața muncii a UE s-a deteriorat începând cu anul 2008, situația înrăutățindu-se în cursul
anului 2018. Creșterea flexibilității interne, împreună cu concesiile salariale nominale oferite
în schimbul stabilității locului de muncă par a fi împiedicat, sau cel puțin încetinit nivelul
creșterii ratei șomajului. Totuși, deși rata șomajului, în UE, în 2018, conform Eurostat, era de
2%, aceasta a crescut, ajungând până la 9.7 % în ianuarie 2015. Cea mai mare rată a șomajului
s-a înregistrat în februarie 2020, atingând un nivel de 10.3 %.

Grafic nr. 1 Rata șomajului2020-2021

12
European Comission, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and responses, 2018, disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15887_en.pdf

7
 30.0

25.0

20.0

15.0

10.0

5.0

0.0
s) ia rk ia ce ce ly ia urg a a l a d
rie lgar ma ston ree ran Ita Latv alt tri ga ni an do
m
t bo M Aus ortu love Finl g
un Bu Den E G F m P S Ki
n
co u xe d
8 L ite
(2
io
n Un
Un
an
ope
r
Eu

Sursa : Prelucrare proprie a datelor eurostat privind rata șomajului;

Pe ansamblul Uniunii, raportul Comisiei Europene din ianuarie 2021 arată că, cele mai
ridicate rate ale șomajului din Uniunea Europeană se înregistrează în Grecia și Spania, unde
25, 8%, respectiv 23.2% din populația activă nu avea un loc de muncă la sfârșitul lunii
noiembrie 2021. La polul opus, se situează Germania și Austria, cu o rată a șomajului de doar
4.7%, respectiv 5.3 %.
În ultimele 12 luni, rata șomajului din România a scăzut cu 0, 5%, ajungând la un
procent de 6, 5% din totalul populației active la finalul lunii ianuarie 2015, conform celor mai
recente date publicate de Eurostat.13
Deși, conform celor mai recente date, în UE, șomajul pe termen lung a scăzut ușor, cu
0, 2 puncte procentuale între al treilea trimestru al anului 2020 și același trimestru din 2021,
lupta împotriva creșterii ratei șomajului rămâne o provocare. Mai mult de jumătate din
șomerii din UE - până la 12.4 milioane persoane au rămas fără loc de muncă pentru mai mult
de un an. Dintre aceștia, mai mult de 6 milioane nu au avut loc de muncă pentru mai bine de
doi ani. Ratele șomajului pe termen lung rămân ridicate în țări precum Grecia ( 19% ), Spania
(12.6%), Croația (9.7%), Slovacia ( 9%).
În ceea ce privește rata șomajului în rândul tinerilor, aceasta este încă foarte ridicată
( 21%) .14
Pe de altă parte, criza economică a afectat piețele forței de muncă prin deteriorarea
condițiilor de muncă. În unele state membre ale UE, criza a provocat un declin economic
drastic, cu reduceri dramatice ale locurilor de muncă, obligând unele guverne să aplice
reforme de reglementare care au afectat condiţiile de muncă şi angajare. În unele state
europene, condiţiile de încadrare ale forţei de muncă s-au modificat în timpul crizei, dar nu
întotdeauna în mod similar. Tendinţele în ceea ce priveşte încadrarea pe durată determinată
diferă de la o ţară la alta şi depind, într-o anumită măsură, de răspândirea acestui tip de

13
Comisia Europeana - Rata șomajului în scădere în România (Ianuarie 2015), disponibil la
http://ec.europa.eu/romania/news/04032015_ianuarie2015_rata_ somajului_scadere_romania_r
o.htm
14
Employment and social situation: Quarterly review shows a broadening recovery amidst widespread
challenges, disponibil la http://ec.europa.eu/social/main.jsp?
langId=ro&catId=89&newsId=2193&furtherNews=yes

8
încadrare în muncă în perioada anterioară crizei. Numărul contractelor de muncă pe perioadă
determinată a scăzut în ţări precum Spania, în care avuseseră o pondere însemnată anterior
crizei. În alte ţări, cum ar fi Irlanda şi câteva state membre din Europa Centrală şi de Est, în
care schimbările din legislaţie au încurajat utilizarea de contracte pe durată determinată,
procentul acestora a crescut.
După o scădere generală a timpului de lucru mediu săptămânal în perioada 2007 –
2018, între anii 2010 şi 2019 s-a manifestat o tendinţă diferită. Într-o anumită măsură, aceasta
a fost rezultatul aplicării de regimuri de lucru cu fracţiune de normă sau a pensionării parţiale
în unele ţări, dar şi al reducerii activităţii în unele sectoare economice la începutul crizei. În
unele ţări, precum Ungaria, Portugalia şi România, au fost puse în aplicare unele reforme de
facilitare a prelungirii programului de lucru. Totuşi, acestea nu par să fi condus la o
modificare perceptibilă a timpului de lucru până în 2019. De asemenea, reducerea orelor de
muncă suplimentare remunerate şi creşterea orelor suplimentare neremunerate a luat proporţii
remarcabile în unele ţări.15

Impactul crizei asupra bugetului și asupra zonei euro

Deficitele guvernamentale și datoriile guvernamentale, prin virtutea dinamicii lor, dar
și prin mărimea nivelurilor pe care le pot atinge, sunt un fenomen în dezvoltare în majoritatea
economiilor europene și non-europene. Din cauza problemelor reale pe care deficitele si
datoriile guvernamentale le implică, ample cercetări teoretice și empirice vizează această
temă. De altfel, tema deficitelor și datoriilor guvernamentale capătă importanță și prin faptul
că guvernele au fost obligate să ofere stimulente economico-financiare discreționare, ceea ce a
dus la deficite structurale importante și la creșterea rapidă a datoriei publice. S-a creat, astfel,
o tendință de deficit în domeniul finanțelor publice, iar sustenabilitatea finanțelor publice s-a
deteriorat. Este util a se urmări evoluțiile fiscale actuale pentru a se împiedica derularea unor
episoade a crizelor financiare si bancare precedente. Deficitul bugetar a crescut de la 1% în
2007 la 7% în 2010. Similar, deficitul bugetar s-a deteriorat, atingând aproape 7 puncte
procentuale din PIB, în timpul crizelor financiare de la începutul anilor 1990, din Finlanda,
Norvegia, Suedia, Spania și Japonia.
Distribuția creșterilor deficitelor bugetare este totuși inegală, deși pozițiile fiscale s-au
deteriorat, practic peste tot în UE. Nu este o coincidență faptul că țările au fost disproporțional
afectate, întrucât unele dintre mecanismele care au modelat criza au fost destul de răspândite
în țările cele mai afectate de către acest aspect al crizei. De exemplu, Marea Britanie și Irlanda
sunt importante centre financiare și atât acestea, cât și Spania au fost afectate de boom-ul
locuințelor. Creșterea nivelului creditelor, dar și a prețului activelor, în special prețurile
locuințelor au tendința de a ”salva” veniturile guvernamentale în timpul boom-ului, însă se
remarcă neajunsuri mari în timpul crizelor ulterioare.16
Deficitul bugetar al UE a fost în 2020 de 4, 4% din PIB, dupa ce in 2018 aproape s-a
triplat fata de anul anterior la 6, 9% fata de 2, 4% din PIB). In 2010, valoarea indicatorului a
fost de 6, 5% din PIB.
În 2019, cel mai scăzut deficit bugetar se înregistra in Estonia si Suedia ambele cu 0,
2% din PIB), Luxemburg 0, 6% din PIB) si Bulgaria 0, 8% din PIB), în timp ce Germania (0,
1%) a inregistrat excedent bugetar. 17 state membre ale UE au raportat deficit bugetar mai

15
Fundatia europeana pentru imbunatatirea conditiilor de viata si de munca - Impactul crizei asupra condiţiilor
de muncă din Europa, disponibil la http://eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_files/pubdocs/2020/191/ro/
1/EF13191RO.pdf
16
European Comission, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and responses, 2018, disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15887_en.pdf

9
mare de 3% din PIB: Spania (10, 6%), Grecia( 9%), Irlanda (8, 2%), Portugalia și Cipru
ambele cu (6, 4%).17
O problemă majoră vizează creșterea într-un ritm rapid a gradului de îndatorare publică.
Acest lucru se întâmplă nu numai pentru că deficitele fiscale sunt ( în mod normal ) finanțate
prin datorie, dar și pentru că guvernele au implementat injecțiile de capital pentru bănncile
aflate în dificultate și au acordat garanții care sunt finanțate tot prin datorie. Totuși, ele nu
apar în soldul bugetar, din moment ce nu implică cheltuieli publice pentru bunuri și servicii,
într-un sens al contabilității naționale.
În conformitate cu condițiile prevăzute în cadrul Pactului de stabilitate și creștere (PSC)
al UE, statele membre s-au angajat să își mențină deficitul bugetar și datoria publică sub
anumite limite: deficitul bugetar al unui stat membru nu poate depăși 3 % din PIB, în timp ce
datoria sa publică nu poate depăși 60 % din PIB. În cazul în care un stat membru nu respectă
aceste limite, se declanșează așa-numita procedură aplicabilă deficitelor excesive.Aceasta
implică mai multe etape – inclusiv posibilitatea unor sancțiuni – pentru a încuraja statul
membru în cauză să adopte măsurile corespunzătoare pentru a remedia situația.18
În UE, deficitul public, măsurat ca procent din PIB, a scăzut de la -4, 2 % în 2019 la -3,
2 % în 2020, iar în zona euro (ZE-18) a scăzut de la -3, 6 % la -2, 9 %. Luxemburg şi
Germania au înregistrat mici excedente bugetare în 2020.
Datoria publică, măsurată ca procent din PIB, a crescut de la 83, 5 % la sfârşitul anului
2019 la 85, 4 % la sfârșitul anului 2020 şi, în zona euro (ZE-18), a crescut de la 89, 0 % la 90,
9 %. Un total de 16 state membre ale UE au raportat o rată a datoriei de peste 60 % din PIB în
2020. La sfârşitul anului 2020, cele mai scăzute valori ale datoriei publice ca procent din PIB
s-au înregistrat în Estonia (10, 1 %), Bulgaria (18, 3 %) şi Luxemburg (23, 6 %), conform
graficului următor :

Grafic nr. 2 : Nivelul datoriilor publice din UE, în anii 2019 și 2020

Sursa: Eurostat, date extrase pe 21.10.2021

Ca și consecință a crizei economico-financiare, Grecia(la începutul anului 2010),

Irlanda(la sfârșitul anului 2010), Portugalia ( la începutul anului 2011), Italia și Spania
( grupul PIIGS) au fost primele țări din zona euro cu serioase probleme privind datoria

17
Deficitul bugetar al Romaniei a scazut de la 9% din PIB in 2018 la 3% din PIB in 2019 (Eurostat)
21-10-2020
Sursa: Agerpres http://www.dreptonline.ro/stiri/detaliu_stire.php?id_stire=6383

18
Statistici privind finanțele publice
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Government_finance_statistics/ro

10
publică. Aceste probleme au declanșat creșteri masive ale ratelor dobânzii la datoria publică și
crize ale datoriei publice cu măsuri de salvare propuse de statele membre ale UE, împreună cu
FMI. Criza economico-financiară a scos la iveală o serie de slăbiciuni ale climatului politico-
economic din Europa. S-a remarcat, de asemenea, că UE și zona Euro suferă de o lipsă majoră
de instituții și concepte politice. În special, nu există mecanisme eficiente destinate să prevină
dezechilibrele macroeconomice externe în țările din zona euro.
În ciuda admiterii faptului că dezechilibrele de cont curent contribuie la desfășurarea
crizei, reacțiile politice ale guvernelor europene, ale Comisiei Europene și ale Băncii Centrale
Europene sunt concentrate destul de puțin asupra deficitelor și datoriilor publice.
O dată cu începutul crizei din 2007, spread-urile obligațiunilor guvernamentale ale
statelor din zona euro, au început să crească în raport cu valoarea de referință a obligațiunilor
germane, mai ales în Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania (GIPS). După un prim punct
culminant, în cazul Irlandei și Greciei, situația s-a calmat puțin până în primăvara anului
2010, când desfășurarea evenimentelor au evoluat nefavorabil pentru Grecia. Măsuri drastice
de urgență a trebuit să fie luate pentru a preveni un default al guvernului grec și pentru a
preveni sfârșitul euro-ului ca și monedă curentă.
Problema datoriei în cele patru țări din sudul Europei (PIGS / GIPS) : Portugalia, Italia,
Spania și Grecia derivă încă din deceniul trecut. În perioada 2002-2007, creditele economiei
reale au crescut cu aproape 20% în Grecia și Spania. În această perioadă, reglementările
financiare slabe, dar și supravegherea precară au încurajat asumarea riscurilor. Ratele scăzute
ale dobânzilor, uneori chiar negative au creat condiții favorabile pentru bulele imobiliare, ața
cum s-a întâmplat în cazul Spaniei. Apoi au crescut deficitele de cont curent, astfel că, în 2008
Grecia, Portugalia și Spania au acumulat datorii externe nete de până la 70 % din PIB-ul,
potrivit OECD 19
Aceste patru țări s-au confruntat și cu o problemă de credibilitate. Acestea nu au avut
capacitatea de a-și rambursa datoriile în mod corespunzător, datorită ratei de creștere scăzută,
deficitului mare și scăderii investițiilor străine directe. Creditorii Spaniei erau, în principal
instituții interne, însă datoriile Portugaliei și Greciei aparțineau creditorilor externi, ceea ce
potrivit unor analiști, era și mai greu de susținut.
Opiniile unor economiști, dar și dezbaterile de natură politico-economică evidențiază ca
și principală cauză a crizei nivelul mare al datoriilor publice și eșecul Pactului de Stabilitate și
Creștere (PSC) de a conține deficitele și datoriile publice. Astfel, aceasta este principala
problemă abordată în cadrul zonei euro și în cadrul UE. Din această viziune pur fiscală reiese
că principala amenințare pentru euro este iresponsabilitatea guvernelor, care au creat deficite
imense, ducând la colapsul finanțelor publice. Criza - euro actuală poate fi mai bine
interpretată ca o consecință a precedentelor datorii private și a dezechilibrelor de cont curent
și nu ca urmare a deficitelor publice excesive. În cele patru țări, menționate mai sus( GIPS),
sectorul privat tindea să cheltuie mai mult decât nivelul veniturilor. Această situație a fost
asociată cu excedentele guvernamentale( Irlanda și Spania) sau amplificată de către deficitele
guvernamentale(Portugalia și Grecia)., ceea a condus la deficite de cont curent ridicate în cele
patru țări. În Portugalia și Grecia, atât sectorul privat cât și cel guvernamental au avut deficite
curente odată cu aplicarea monedei euro. Aceste deficite trebuiau să fie finanțate prin intrări
de capital și prin urmare deficitele de cont curent au atins niveluri de 10% din PIB, în cazul
Portugaliei și chiar 12% din PIB, în cazul Greciei, înainte de criză. După declanșarea crizei, în
ambele țări, au intervenit guvernele pentru a împiedica economia de a ajunge în colaps, atunci
când sectorul privat a redus deficitele sau au înregistrat excedente, ceea ce a condus la

19
Lin et al., National Intellectual Capital and the Financial Crisis 5
in Greece, Italy, Portugal, and Spain, Springer Briefs in Economics 7, Chapter 2: Impact of the 2008 global
financial crisis.

11
creșterea deficitelor publice și la problemele datoriei publice, aflate și în centrul atenției
publice.20

Impactul crizei asupra noilor state membre

Colapsul băncii Lehman Brothers a condus la instabilitate extremă pe piețele financiare
din întreaga lume, inclusiv pe piețele principale din SUA și Europe de Vest. Investițiile
private și cererea pentru consum s-au diminuat, deoarece firmele și gospodariile au înregistrat
pierderi de capital, s-au confruntat cu probleme financiare și incertitudine crescută. Volumul
schimburilor comerciale globale au suferit de asemenea o scădere notabilă.
Efectele crizei s-au răspândit rapid și pe piețele financiare din noile state membre din
Europa Centrală și de Est. Majoritatea guvernelor s-au confrutat cu probleme legate de
împrumuturi, în timp ce băncile, cu greu au mai putut accesa împrumuturi străine, deoarece
creditorii internaționali și-au limitat expunerea la această regiune.
Criza financiară globală a afectat economia reală din noile țări membre ale Uniunii
Europene prin intermediul a două canale principale. În primul rând, limitarea creditului a
afectat condițiile de creditare pentru firmele și gospodăriile, având efecte negative și asupra
investițiilor și cererii pentru consum. De asemenea, cererea pentru export a fost puternic
afectată. Economiile noilor state membre ale Uniunii Europene sunt foarte deschise statele din
Europa de Vest fiind principalele piețe de export.
Tabelul 1 arată creșterea PIB-ului în fiecare din cele 11 noi state membre ale UE, din
2003 până în 2021. Se observă diferențe substanțiale în ceea ce privește performanța output-
ului în cele 11 state membre. De remarcat este faptul că, în unele state, înainte de aderarea la
UE, în 2004 sau 2007, creșterea economică era în ascensiune. Perspectiva aderării insuflând
încredere printre participanții pe piețele financiare și a condus la intrări de capital substanțiale.
În 2018, cele trei state baltice au înregistrat înregistrează cele mai mici creșteri ale PIB-
ului, creșteri negative . De cealaltă parte, se situează Polonia și iese în evidență pentru
menținerea pozitivă, deși limitată, a creșterii economice. În 2018, toate țările UE au prezentat
scăderi dramatice ale PIB-ului.
Faptul că performanța output-ului din 2018 nu a fost deloc de invidiat se observă prin
compararea ratelor de creștere din 2018 cu cele din anii anteriori. De exemplu, statele baltice
au cunoscut inversări de creștere a PIB-ului înregistrat între 2007 și 2018 de aproape 20-30 de
puncte. Alte țări au înregistrat în același interval de timp inversări de aproape 5-15 procente.
Aceste scăderi se reflectă și asupra persoanelor fizice, generând efecte precum creșterea
șomajului, creșterea ratei de sărăcie. Analizele eonometrice sugerează că scăderea PIB-ului,
ca urmare a crizei financiare globale a fost mai mare în țările în care sistemele financiare erau
extrem de îndatorate, sau în care numărul de credite contractate era mai mare înainte de criză.
De asemenea, creșterea PIB-ului se caracterizează printr-un declin mai mare în țările în care
sistemul ratelor de schimb este inflexibil.
În majoritatea țărilor din centrul și estul Europei, rata șomajului se află în scădere,
începând cu anul 2010. În Bulgaria, conform raportului Comisiei Europene din 2015, ouparea
forței de muncă s-a stabilizat în 2021, aflându-se în creștere cu 0, 4 % față de anul anterior,
această creștere fiind rezultatul creșterii numărului locurilor de muncă din agricultură și
comerț. În Croația, conform previziunilor Comisiei Europene, o ușoară creștere a ocuparea
forței de muncă ar trebui să conducă la o contracție a ratei șomajului, aceasta ajungând la 16,
6 % în 2016. Totuși, în comparație cu celelalte țări din Europa Centrală și de Est, Croația, cel
mai nou stat membru al UE, înregistrează cea mai ridicată rată a șomajului. În țările baltice,
rata șomajului se află în scădere, datorită reducerii populației cu vârstă de muncă. În România,
20
Hein, Eckhard; Truger, Achim; van Treeck, Till, The European Financial and Economic Crisis: Alternative
Solutions from a (Post-) Keynesian Perspective, 2011, disponibil la
http://www.boeckler.de/pdf/p_imk_wp_9_2011.pdf

12
ocuparea forței de muncă a crescut cu 1% în 2021, aceasta fiind prima creștere anuală de la
izbucnirea crizei.
Criza financiară globală a afectat finanțele publice din noile state membre în diferite
moduri. Principala provocare rezultată imediat după falimentul băncii Lehman Brothers a fost
limitarea creditelor care a afectat toate împrumuturile guvenamentale din regiune. Guvernele
au încetat să emită noi datorii și s-au orientat către alte tipuri de împrumut, apelând la
împrumuturile directe de la bănci sau la creditorii multilaterali, cum ar fi FMI. Totodată,
odată cu prăbușirea băncii Lehman Brothers, numărul contractelor CDS ( Credit Default
Swap) a crescut, mai ales în Polonia, Ungaria și Letonia, ultimele două state confruntându-se
cu mari probleme de lichiditate. De altfel, Ungaria și Letonia au primit salvarea sub forma
unor pachete de creditare aranjate, printre altele de către FMI, UE și țările vecine. Ungaria și
Letonia au fost primele țări care au apelat la FMI, în toamna anului 2008. Ungaria a acumulat
o datorie publică substanțială. În prezent, conform raportului Comisiei Europene din 2015,
nivelul datoriei publice se așteaptă să scadă doar cu 1, 2 % între 2021 - 2016. 21
În Letonia, probleme financiare au apărut într-o perioadă în care datoria publică nu
depășea 20 % din PIB, însă problemele de refinanțare au condus chiar la colapsul celei mai
mari bănci cu capital intern, Banca Parex, iar guvernul a trebuit să intervină și să salveze
banca.
Datorită instabilității financiare, inclusiv a slăbiciunii de pe piețele de obligațiuni
guvernamentale, România a solicitat asistență din partea FMI, a UE și a altor parteneri încă
de la începutul anului 2018. Polonia a fost printre primele țări care au introdus o linie de
credit flexibilă, de comun acord cu FMI ; linia de credit este de precauție, și poate fi utilizată
numai în cazul deteriorării pieței financiare, care ar putea afecta și situația financiară din
Polonia.
Letonia, Ungaria și România au reușit să reducă cheltuielile guvernamentale între 2008
și 2018, ajustându-și politicile bugetare, îndeplinind astfel o parte a condiționalității
împrumuturilor de la FMI. Cehia, Polonia și Slovenia au înregistrat creșteri moderate ale
cheltuielilor guvernamentale, rezultate din pachetele de stimulare implementate în aceste țări.
Impactul crizei financiare globale s-a reflectat asupra situației financiare din noile state
membre ale UE prin deteriorarea creșterii economice și a altor variabile. Toate noile state
membre, cu excepția Poloniei, au experimentat scăderi dramatice ale PIB-ului. Țările baltice
s-au aflat într- o situație unică, înregistrând scăderi ale PIB-ului cu aproape 20 de procente.
Ca urmare a crizei, Letonia, Ungaria și România au apelat la sprijinul FMI încă din
toamna anului 2008 și au trebuit, astfel să își îndrepte politicile fiscale spre satisfacerea
condiționalității împrumuturilor. Pe de altă parte, Lituania a reușit să finanțeze deficite
substanțiale în timpul crizei, fără să apeleze la FMI. Cehia, Polonia, Slovenia și Slovacia au
urmat politici relativ expansioniste( inspirate după modelul keynesian) . Bulgaria și Estonia au
menținut o politică fiscală austeră.22

Măsuri de stabilizare a crizei adoptate la nivel european

În mijlocul valului crizei, s-a evidențiat o nevoie urgentă de adoptare a unor măsuri care
să sprijine instituțiile financiare și să diminueze efectele negative și turbulențele economice
produse de criză, evitându-se astfel producerea unui colaps sistemic . Această acțiune s-a
realizat sub mai multe forme, care cereau fie injecție directă de bani publici, fie garanții
publice. Costul a fost destul de ridicat, în termeni de PIB și a adus o creștere considerabilă a
datoriei publice în unele țări.

21
http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/csr2015/cr2015_hungary_en.pdf
22
The Global Financial Crisis and Public Finances in the New EU
Countries from Central and Eastern Europe Karsten Staehr

13
 Printre statele membre ale zonei Euro, Olanda, Irlanda, Luxemburg și Belgia au fost
afectate cel mai mult; datorită operațiunilor de stabilizare financiară, datoriile publice au
crescut în aceste țări, doar Polonia fiind mai puțin afectată de recesiune. Se pare că doar până
în vara anului 2018 majoritatea statelor membre ale UE au rezistat furtunii create de criză. Cu
toate acestea, deoarece criza datoriilor a izbucnit în toamna anului 2018, atunci când a fost
dezvăluită amploarea reală a deficitului fiscal elen, UE, în special zona euro au evoluat în
mod negativ de la o etapă la alta a crizei. Chiar dacă au fost înființate grupuri de lucru, au fost
adoptate noi legislații și au fost create noi instrumente financiare, criza încă lovește puternic
economiile statelor membre ale Uniunii Europene.
La data de 26 noiembrie 2008, Comisia Europeană a lansat Planul European de
Redresare Economică( EERP), în vederea coordonării eforturilor pentru contracararea
efectelor crizei asupra pieţelor muncii din UE. 23Acesta a fost prezentat de către Jose Manuel
Barosso, sub motto-ul ”Acum este timpul să acționăm”. Principalul obiectiv al acestui plan
este reducerea declinului cererii interne și externe și facilitarea accesului mai rapid la credite.
Prin acesta, în abordarea crizei financiare, UE a urmărit coordonarea acțiunii proprii cu
acțiunea națională a fiecărui stat membru, în funcție de evoluția principalilor indicatori
relevanți de evidențiere a impactului negativ ( PIB).
Obiectivele strategice ale Planului de Redresare Economică :
- stimularea rapidă a cererii și consolidarea încrederii consumatorilor ;
- împiedicarea pierderii locurilor de muncă ; Reorientarea programelor pentru a
direcţiona sprijinul către categoriile cele mai defavorizate şi finanţarea când este necesar a
proiectelor de către comunitate;
Îmbunătăţirea monitorizării şi a corelării dezvoltării de competenţe şi actualizarea
acestora cu locuri de muncă vacante disponibile în prezent
şi cu cele anticipate prin o strânsă cooperare dintre serviciile de ocupare din sectorul
public şi universităţi. 24
- continuarea reformelor structurale necesare, sprijinirea inovării și construirea unei
economii a cunoașterii;
- accelerarea trecerii la o economie cu emisii scăzute de carbon, fapt care va crea noi
locuri de muncă ecologice și va deschide noi posibilități pe piețele mondiale în creștere
rapidă, va reduce dependența Europei de energia de peste hotare.
Planul European de Redresare Economică se bazează pe doi piloni principali:
- primul se referă la o infuzie majoră de putere de cumpărare în economie pentru a
crește cererea; Comisia a propus ca, în regim de urgență, statele membre și Uniunea
Europeană sunt de acord asupra unui impuls bugetar în valoare de 200 miliarde euro ( 1.5%
din PIB), pentru a stimula cererea, cu respectarea deplină a regulilor Pactului de stabilitate și
creștere.
- al doilea pilon se bazează pe necesitatea de a direcționa acțiunile pe termen scurt
pentru a consolida competitivitatea Europei pe termen lung. Planul stabilește un program
cuprinzător de orientare a acțiunilor către investiții ”inteligente”. Investiția inteligentă
înseamnă a investi în dezvoltarea abilităților potrivite pentru nevoile de mâine, înseamnă a
investi în eficiență energetică pentru a crea locuri de muncă și a economisi energie, a investi
în tehnologia ecologică pentru a susține sectoarele precum cel al construcțiilor sau al

23
Comisia Europeană, Comunicare „Un plan european de redresare economică”, COM(2008) 200 final,
Bruxelles, 26.11.2008, APUD Dr. Alina Ligia Dumitrescu, Soluții pentru relansarea economică și creareade noi
locuri de muncă adoptate în statele membre ale UE și în alte țări dezvoltate.
24
Dr. Alina Ligia Dumitrescu, Soluții pentru relansarea economică și creareade noi locuri de muncă adoptate în
statele membre ale UE și în alte țări dezvoltate.

14
automobilelor în producerea de emisii scăzute de carbon, a investi în infrastructură pentru a
promova eficiența și inovația.25
Comisia Europeană a decis să acorde un fond de 30 miliarde de euro de la bugetul
comunitar pentru aplicarea pachetului de măsuri stimulative de ieșire din criză a statelor
membre. De asemenea, BEI a suplimentat cu 15 miliarde euro fondul anual de acordare a
împrumuturilor cu dobândă mică, atât pentru 2018, cât și pentru 2010, în vederea :
- dezvoltării surselor alternative de energie, a infrastructurii și aplicării de măsuri
protectoare ca răspuns la schimbările de climă . Conducerea BEI a anunțat că va acorda
credite avantajoase firmelor care investesc în proiecte care reduc emisia de carbon și
economisesc consumul de energie ;
- finanțării creșterii convergenței regionale ;
- aplicării unui plan european pe termen lung pentru finanțarea aplicării obiectivelor
strategice ale Uniunii Europene și ale proiectelor sectoriale de modernizare( transporturi,
producerea de energie, dezvoltarea tehnologiilor de reciclare), în valoare de 1.5 miliarde euro;
- sprijinirii de către BEI a activităților firmelor mici și mijlocii.
Aceste măsuri sunt concretizate sub formă de împrumuturi, garanții, titluri de valoare și
împărțirea riscului financiar.26
Planul de redresare a UE cuprinde următoarele măsuri :
1) Măsuri de stimulare a activității firmelor care vor totaliza 2% din PIB-ul UE la
sfârșitul anului 2018 .
Aceste măsuri se împart în două categorii : măsuri de stimulare fiscală și măsuri de
creștere a lichidității în economie în vederea accesului mai ușor la credite.
Din cele 112.3 miliarde euro, la nivelul agregat al UE, cea mai mare contribuție la
măsurile de stimulare fiscală, dar și la măsurile de creștere a lichidităților o au statele din zona
Euro, respectiv și 79.87% și 82.24% din suma totală. Contribuția comunitară la acest pachet
de măsuri este de 8.3 % pentru stimulentele fiscale și de 5.55 % pentru suplimentarea
creditelor.
În 2018, efortul cumulat al statelor membre ale UE consta în aproape 2% din PIB-ul
UE.
2) Protejarea și crearea de locuri de muncă ; Aceasta presupune :
- accesul anticipat al statelor membre ale UE la Fondul Social European pentru întărirea
politicilor privind piața muncii, susținerea categoriilor celor mai vulnerabile, în valoare de 1.8
miliarde euro;
- acordarea anticipată de până la 4.5 miliarde euro din fondurile de coeziune, pentru
implementarea proiectelor majore de investiții menite să contribuie la protejarea sau crearea
de locuri de muncă.
3) Investiții inteligente ; Acestea cuprind :
-investiții în tehnologii ”verzi” de aproape 7 miliarde euro, din care 5 miliarde euro
pentru o inițiativă privind industria auto pentru automobile mai ecologice.
4) Susținerea mediului de afaceri
- BEI a pus la dispoziție un pachet de 30 miliarde de euro pentru împrumuturi dedicate
IMM-urilor ;
- adoptarea unui statut al companiilor private europene, astfel încât acestea să lucreze
sub jurisdicția unui singur set de reguli.
5) Impulsionarea investițiilor

25
Communication from the commission to the European Council:
A European Economic Recovery Plan Commission of the european communities, Brussels, 26.11.2008
26
Dr. Simona Poladian, Impactul crizei financiare în UE și măsurile adoptate de statele membre pentru ieșirea
din recesiune, p. 4-5 ;

15
 - La sfârșitul lui martie 2018, Comisia a lansat o cerere de propuneri în valoare de 500
milioane de euro pentru proiecte de transport transeuropean.
Deteriorarea situației din zona euro, dar și erupția datoriilor suverane din 2010 au luat
prin surprindere factorii de decizie politică.
Răspunsurile la efectele acestei crize au fost dificil de luat și au implicat mai multe
reuniuni de urgență, iar rezultatul s-a evidențiat prin adoptarea pachetelor de salvare pentru
Grecia, Irlanda, Portugalia. De asemenea, a fost creat Fondul european de stabilitate
financiară ( EFSF), însă a fost destul de criticat ca fiind prea mic, și datorită faptului că a fost
creat în grabă, în urma deciziilor politice din 2010.
Ulterior, statele membre ale zonei euro au fost de acord pentru adoptarea unui nou
mecanism de soluționare a crizelor, un nou fond, Mecanismul European de Stabilitate ( ESM),
care urma să înlocuiască EFSF.
ESM a fost amplasat la Luxemburg, cu o capacitate efectivă de creditare de 500 mld
euro, inclusiv creditele restante ale EFSF. ESM poate poferi împrumuturi și în circumstanțe
excepționale, poate interveni pe piețele datoriei primare și secundare.
ESM va beneficia de statutul de creditor preferat, ca și FMI.
În cadrul Summit-ului de la 2 iulie 2011, liderii UE au convenit asupra adoptării unui
nou program de salvare pentru Grecia, a cărui valoare era de aproape 109 miliarde euro,
cofinanțat de către EFSF și FMI.
O altă măsură adoptată la nivel european, se referă la îmbunătățirea guvernanței și a
cadrului de supraveghere. Astfel, cele șase propuneri legislative ale Comisiei cuprind: 1)
Îmbunătățirea componentei preventive a Pactului de Stabilitate și Creștere ( SGP)
2) Consolidarea componentei corective a SGP ;
3) Directivele privind cerințele minime privind chestiunile bugetare ;
4) Regulamente privind prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice;
5) Regulamentul cu privire la punerea în aplicare a supravegherii bugetare ;
6) Regulamentul privind punerea în aplicare a măsurilor pentru corectarea
dezechilibrelor excesive .27
Pachetele de salvare pentru Grecia, Italia și Portugalia, din 2010-2011 cuprindeau :
pentru Grecia, 110 miliarde euro pentru 36 luni, din care 80 mld euro, erau
împrumuturi bilaterale acumulate la nivel central de către Comisia Europeană, în mod similar
unui împrumut sindicalizat și 30 mld euro, împrumut de la Fondul Monetar Internațional ;
pentru Irlanda 85 mld euro, iar pentru Portugalia, 78 mld euro.
Între 2008 și 2018, au fost aprobate, de asemenea, pachete de salvare pentru România,
Letonia și Ungaria ( aproximativ 15 miliarde euro ) .
Pentru salvarea instituțiilor financiare, Comisia Europeană a aprobat folosirea a
aproximativ 1.6 trilioane euro. 28

27
Heliodoro Temprano Arroyo The EU’s Fiscal Crisis and Policy Response: reforming economic governance in
the EU, disponibil la http://www.oecd.org/governance/budgeting/48871475.pdf
28
European Comission, Economic Crisis in Europe: Causes, Consequences and responses, 2018, disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/publication15887_en.pdf

16
 Manifestarea crizei
Evenimentele ce au început în 2007 ca o problemă de lichiditate pe piața creditului
ipotecar din SUA și tranziția rapidă a acestora la o criză globală au afectat profund UE și
implicit statele membre membre ale acesteia. Primele efecte negative ale crizei economico-
financiare globale s-au remarcat în Grecia, Italia, Portugalia și Spania ( PIGS) . Dintre aceste
țări, Grecia este cea mai afectată, din punct de vedere al adâncimii crizei și al efectelor clar
vizibile asupra economiei. Această criză a reprezentat cel mai important eveniment cu care
Grecia s-a confruntat de la participarea sa la zona euro din 2001 și totodată un test pentru a
înțelege în ce măsură țara îndeplinește normele economice din UE. De asemenea, criza
reprezintă o provocare în ceea ce privește menținerea unității UE și a zonei euro.
Încă înaintea izbucnirii crizei financiare globale, economia Greciei a fost în mijlocul
unei profunde crize, caracterizată în principal prin deficite fiscale mari, datorie uriașă, o
eroziune continuă a competitivității și rate ridicate ale șomajului. Criza din 2008 a amplificat
aceste efecte negative și a accelerat declinul economiei grecești. Grecia are în prezent o
imensă datorie publică și un imens deficit bugetar. Problemele cauzate de non-performanța
Greciei s-ar putea răspândi asupra zonei euro, iar acest lucru ar putea afecta în mod direct
structura economică și politică a UE și menținerea monedei unice, a monedei euro.
O serie de factori interni și internaționali stau la baza crizei din Grecia. Pe plan intern,
cheltuielile guvernamentale mari, rigiditățile structurale, evaziunea fiscală și corupția au
contribuit la acumularea datoriilor din Grecia în ultimul deceniu. Pe plan internațional, se
consideră că, adoptarea monedei euro și executarea laxă a normelor UE care vizează limitarea
acumulării de datorii au contribuit la criza din Grecia. Dezechilibrele fiscale, puterea slabă de
competitivitate, deficitul comercial, gestionarea incorectă, fraudele financiare, escaladarea
cheltuielilor bugetare, uşurinţa cu care băncile greceşti au împrumutat guvernul la dobânzi
foarte ridicate, fiind conştiente că acesta nu va avea posibilitatea să returneze împrumuturile
sunt câteva dintre sursele problemelor economice și sociale cu care se confruntă Grecia.
Criza globală a afectat bugetul public din Grecia prin modificarea veniturilor publice și
a cheltuielilor. Veniturile publice au scăzut din cauza cheltuielilor de consum în scădere și
reducerii volumului comerțului exterior. Cheltuielile publice au crescut din cauza costurilor
de intervenție în sistemul financiar și din cauza creșterii cheltuielilor de asigurare socială.

Datoria publică și deficitul public

În urma izbucnirii crizei financiare globale, deficitele publice și datoriile publice au
crescut substanțial în statele membre ale UE, mai ales în țările din grupul PIGS.
Datoria publică reprezintă acumularea de împrumuturi din trecut, nerambursate încă,
prin urmare și rezultatul manifestărilor repetate ale deficitelor bugetare. De obicei, datoria
publică este măsurată ca procent al unei țări din PIB, la valoarea nominală. Tratatul privind
Uniunea Europeană, denumit și Tratatul de la Maastricht prevede ca deficitul bugetar să nu
depășească 3 % din PIB, iar datoria publică să nu depășească 60 % din PIB.
Grecia este cea mai afectată țară din grupul PIGS sau GIPSI ( Grecia, Irlanda,
Portugalia, Spania, Italia), remarcându-se prin probleme sale economice, politice și sociale.
La sfârșitul anului 2018, datoria totală a Spaniei, Italiei și Greciei era de 2, 9 trilioane de euro.
În cazul neplății acestei datorii, Franța și Germania ar fi fost cele mai afectate. Băncile
germane erau, asemenea celor franceze, foarte vulnerabile la situaţia Greciei, în special,
întrucât, dacă statul elen ar fi intrat în incapacitate de plată, Germania ar fi fost obligată să îşi
salveze băncile cu ajutorul unui împrumut. Germania reprezintă, de altfel, principalul
finanţator în cadrul împrumuturilor acordate statelor din zona Euro.
În deceniul precedent crizei globale, care a izbucnit în toamna anului 2008, guvernul
Greciei se împrumutase din străinătate pentru a finanța bugetul de stat substanțial și deficitele
de cont curent. Între 2001, când Grecia a adoptat euro ca monedă și 2008, deficitele bugetare

17
raportate de către Grecia erau, în medie de 5%, în timp ce media zonei euro de 2%, iar
deficitele de cont curent erau, în medie, de 9%, în timp ce media zonei euro era de 1%. În
2018, deficitul bugetar al Greciei era estimat a fi de 13 % din PIB. Mulți au considerat că
nivelul deficitului și datoriei publice se datorează cheltuielilor guvernamentale mari ale
succesivelor guverne.
Grecia a finanțat aceste deficite prin împrumuturi de pe piețele internaționale de capital,
ceea ce a lăsat-o cu o datorie externă extrem de ridicată, de 126, 8 % din PIB, în 2018, datorie
aflată în creștere, ajungând chiar la 174, 9 în 2020, conform datelor Eurostat. În anul 2007,
nivelul datoriei publice din Grecia se afla cu mult peste media UE. Conform datelor Eurostat,
datoria publică din Grecia era de 103, 1, depășind cu mult media UE, de 44, %. ( a se vedea
graficul nr. 4 din Anexa....) Atât deficitul bugetar, cât și datoria publică, nu numai că depășesc
media UE, dar nivelurile acestora depășesc cu mult nivelurile permise de normele Uniunii
Economice și Monetare ( EMULa sfârșitul anului 2021, Grecia a înregistrat cel mai mare
nivel al datoriei publice, de 177, 1% din PIB, urmată de către Italia 132, 1%, Portugalia 130,
2% și Irlanda 109, 7%. Datoria publică a Spaniei, în 2021 era de 97, 7 % .

Rata șomajului
Trăsătura care ilustrează cel mai bine peisajul social din Grecia, în contextul crizei
actuale este creșterea abruptă a șomajului, după cum se poate observa și în graficul nr.5.
Creșterea bruscă a șomajului a condus la accentuarea gradului de sărăcie. Din cauza
lacunelor din cadrul sistemului de protecție socială și pentru că șomajul este previzionat a
rămâne în continuare la un nivel destul de ridicat, situația adulților și a copiilor din familiile
cu șomeri a devenit una dintre principalele întrebări la nivel social din Grecia.
Piața forței de muncă din Grecia este caracterizată prin gradul redus de ocupare și rata
scăzută de participare; Alte caracteristici ale pieței forței de muncă din Grecia se referă la
numărul mai redus al locurilor de muncă part-time comparativ cu media UE; la sistemul
precar de compensare a șomajului, și la asistența limitată pentru cei care vor să intre pe piața
muncii .
În mai 2010, Grecia s-a amgajat într-un program ambițios de ajustare economică pentru
a face față deficiențelor economiei prin restabilirea finanțelor publice sustenabile, a
competitivității și prin stabilirea fundației pentru o creștere solidă pe termen lung. Programul
a fost implementat cu suportul tehnic și financiar al FMI, al UE și al BCE ( colectiv cunoscut
și sub numele de Troika ) . Astfel, în 2010, au fost adoptate modificări privind caracteristicile
instituționale ale negocierilor colective și ale costurilor forței de muncă din Grecia, cu scopul
de a spori flexibilitatea pieței muncii și a productivității. Reformele pieței muncii au fost
prezentate în Memorandumul de înțelegere inițială din mai 2010 și în cadrul
memorandumurilor actualizate (august 2010, luna noiembrie / decembrie 2010) între guvernul
grec și Comisia Europeană-Banca Centrală EUropeană - FMI (Troika) .
Reformele au constat în principal din modificări instituționale referitoare la procedurile
de negociere a salariilor, cu scopul de a spori flexibilitatea pieței muncii și productivitatea și
în modificări cu impact direct asupra costului forței de muncă. Printre aceste modificări
regăsim: scăderea salariului minim, pentru a facilita intrarea tinerilor pe piața muncii,
reducerea salariilor plătite, extinderea utilizării muncii temporare .29
Grafic nr. 5 : Evoluția ratei șomajului în Grecia, în perioada 2006-2021

29
Bakas Dimitrios, Papapetrou Evangelia, Unemployment in Greece : evidence from Greek regions, 2019, pg.
10-11, disopnibil la http://www.bankofgreece.gr/BogEkdoseis/Paper2019146.pdf

18
 30.0

25.0

20.0

15.0

10.0

5.0

0.0
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor Eurostat;
În prima jumătate a deceniului anterior, rata șomajului a înregistrat fluctuații în jurul
valorii de 10 %, apoi a început să scadă până în 2008, când a atins cel mai mic nivel din
ultimii 15 ani, de 7, 8 % . Apoi, ca urmare a adâncirii recesiunii, rata șomajului a început să
crească, cu un ritm mai intensificat de creștere. În 2020, rata șomajului era de 27, 5%, aceasta
fiind cea mai ridicată rată a șomajului de la momentul declanșării crizei economico-financiare
actuale. Se poate observa, astfel, impactul puternic al crizei actuale asupra pieței forței de
muncă din Grecia. Criza a marcat profund piața forței de muncă, iar efectele sale continuă să
rămână devastatoare pentru Grecia, întrucât, deși rata șomajului a scăzut puțin în 2021, cu un
punct procentual față de 2020, aceasta rămâne foarte ridicată, în raport cu media UE, de 10, 2
% în 2021.
Următoarea țară, după Grecia, cu o rată ridicată a șomajului este Spania, aceasta
înregistrând în 2021 o rată a șomajului de 24, 5 %. Spania este, astfel a doua țară din grupul
PIGS cu cea mai ridicată rată a șomajului. Din 2008, considerat anul declanșării crizei, până
în momentul de față, Spania a înregistrat, în 2020, asemenea Greciei, cea mai ridicată rată a
șomajului, de 26, 1 %. Ratele șomajului din Portugalia și Italia, ( de 14, 1 %, respectiv 12, 7
% în 2021) sunt de asemenea ridicate, comparativ cu media UE, însă Grecia rămâne țara cu
cea mai ridicată rată a somajului din grupul PIGS, ritmul de creștere a acesteia fiind de
asemenea cel mai accentuat din UE, respectiv din grupul din care Grecia face parte.
Evoluția ratei șomajului în grupul PIGS, în perioada 2003-2021

19
 30.0

25.0

20.0
Greece
Spain
15.0
Italy
Portugal
10.0

5.0

0.0
Sursa: Calcule proprii pe baza datelor furnizate de Eurostat ;

Șomajul pe termen lung a crescut chiar mai repede, în Grecia, acesta atingând un nivel
de 18 % în 2020, de la 3, 7 % în 2008, în condițiile în care în 2020, aproape 65 % din șomeri
nu aveau un loc de muncă de mai bine de 12 luni, față de 51 % în 2008.
În al doilea trimestru al anului 2008, rata șomajului în rândul femeilor cu vârsta
cuprinsă între 20-29 ani (19, 9 % ) a fost mai mare decât rata șomajului în rândul bărbaților cu
vârsta peste 30 ani ( 3, 1 % ) . Însă, în primul trimestru al anului 2020, se observă, agravarea
situației, rata șomajului în rândul bărbaților ( 43, 5 % ) fiind doar cu puțin mai mică decât cea
din rândul femeilor ( 50, 2 %) .
Se observă, de asemenea, datorită efectelor negative ale crizei, o scădere a numărului
angajaților din sectorul public de la 768 000 în iulie 2010, la 686 600 în 2020, o scădere cu
aproape 11 puncte procentuale.
Impactul crizei asupra locurilor de muncă a fost asimetric și din alte puncte de vedere.
Din punct de vedere al sectoarelor economice, s-au pierdut mai multe locuri de muncă în
industrie decât în domeniul serviciilor, în timp ce declinul ocupării forței de muncă din
agricultură pare să rămână la același nivel. S-au înregistrat pierderi de locuri de muncă și
printre angajații din sectorul privat, datorită închiderii întreprinderilor.
În ceea ce privește statutul profesional, criza pare să fi schimbat componența abilităților
necesare pentru calificarea forței de muncă. Ocupațiile care necesită abilități la un nivel de
ridicat, cum ar fi funcțiile de manager, urmate de cele de tehnicieni sau maiștri și altele în
genul acesta au ocupat puțin peste jumătate din declinul total în ocuparea forței de muncă. Pe
de altă parte, s-a experimentat o scădere considerabilă a locurilor de muncă din rândul
muncitorilor manuali calificați sau semi-calificați.
În timp ce un număr neobișnuit de mare de muncitori și-au pierdut locurile de muncă,
cei care încă au un loc de muncă se confruntă cu pierderi semnificative ale veniturilor.
Câștigurile brute reale medii pentru angajați au pierdut mai mult teren de la începutul crizei
decat au câștigat în nouă ani înainte de asta. Veniturile au crescut cu 23 % între 2000 și 2018,
însă până în 2020, pierderile în câștigurile brute au fost de peste 26 % în medie.30

Producția industrială

30
Matsagani Manos ; The Greek Crisis: Social Impact and Policy Responses ; 2020, p. 11.

20
 Indicele producției industriale este un indicator al ciclului de afaceri, care măsoară
modificările lunare ale rezultatelor producției industriale.
Nivelul producției industriale din Grecia s-a îmbunătățit considerabil în luna martie
2015, rata de creștere a producției industriale fiind cea mai rapidă din ultimii patru ani.
În luna februarie 2015 s-a înregistrat o creștere de 1, 9% comparativ cu aceeași lună a
anului 2021, iar în luna martie 2015, producția a crescut cu 2, 3 la sută, comparativ cu un
declin de 2, 5 la sută în anul precedent. Această îmbunătățire s-a datorat creșterii cu 8, 2 % a
producției manufacturiere. Pe de altă parte, industria energiei electrice a scăzut cu 1, 7 %, iar
industria minieră și cea extractivă au scăzut cu 2, 6% .
În aprilie 2021, producția industrială din Grecia înregistra o creștere cu 3, 2 % față de
aceeași lună a anului 2020, însă nivelul acesteia rămânea la cote negative, de -0, 4 % . În
schimb UE, atingea cote pozitive în aprilie 2021, în urma creșterii producției industriale cu 2,
1 % față de aceeași lună a anului 2020. Conform datelor recente, producția a crescut în UE cu
0, 9% în februarie 2015, față de luna ianuarie. Avansul din luna februarie se datorează în
special unei creşteri de 1, 6% a producţiei de bunuri de uz curent precum şi unui avans de 1,
1% în industria energetică. În zona euro, producția industrială a crescut cu 1, 6% în februarie
2015, comparativ cu aceeași lună a anului 2021.
În 2018, toate țările UE au cunoscut o scădere a producției industriale și rata medie
europeană de declin a fost de -13. După doi ani de recuperare, UE, în ansamblu, în 2019, a
afișat din nou o dezvoltare industrială negativă. Această tendință negativă pentru UE a
continuat și pentru anul 2020, . Cu toate acestea, ratele de creștere negativă au fost mai mici
în 2020 decât în 2019.
După instalarea crizei globale actuale în Grecia, cele mai mici niveluri ale producției
industriale s-au înregistrat între anii 2018-2011, producția industrială cunoscând un declin de
aproape -11%. ( a se vedea graficul nr. ....) . Unul dintre sectoarele cele mai afectate a fost
industria confecțiilor, unul dintre sectoarele tradiționale ale economiei elene, în timp ce
volumul activităților din construcții au scăzut cu 73, 1 % între ianuarie 2010 și ianuarie 2011.
Alte sectoare afectate de către criză, care au condus la scăderea producției industriale a
Greciei au fost sectorul energiei electrice, industria minieră, industria extractivă și producția
de alimentare cu apă. În plus, cifra de afaceri în vânzarea cu amănuntul a scăzut cu 9% în
februarie 2011, față de aceeași lună a anului 2010, iar cererea pentru produsele grecești de
export era în scădere. Măsurile de austeritate introduse în Grecia, ca urmare a planului de
salvare de 110 miliarde de dolari și-au pus astfel amprenta asupra activității economice,
asupra consumului și asupra investițiilor. . Producția industrială a fost mai ales afectată, iar
aceasta este foarte importantă pentru creșterea economică datorită impactului său direct
asupra altor sectoare.

Grafic nr. Producția industrială din Grecia comparativ cu media UE 28( % ), între 2006-
2021;

21
 Media UE 28
Greece

-14.0 -12.0 -10.0 -8.0 -6.0 -4.0 -2.0 0.0 2.0 4.0 6.0
Sursa: Prelucrare proprie a datelor preluate de pe Eurostat;

Rata de creștere a PIB-ului

Grafic nr. Evoluția anuală a ratei de creștere economică a PIB-ului
%
Evoluția anuală a ratei de creștere economică
(a PIB-ului)
8.0
5.5
6.0
3.5
4.0
2.0 3.4 3.2
2.0 1.6 -0.4
0.0 0.4 0.1
-2.0 -3.1
-0.2 -3.9
-4.0 -4.9
-4.5
-6.0 -7.1 -7.0
-8.0

Media UE28 Grecia

Sursa: Prelucrare proprie a datelor furnizate de Eurostat;
Ca urmare a crizei economico-financiare mondiale, creșterea PIB-ului în UE 28 a
încetinit considerabil, iar PIB-ul a suferit o contracție semnificativă în 2018, după cum se
poate observa și în grafic. În Grecia, de asemenea, PIB-ul a scăzut semnificativ în 2018, însă,
spre deosebire de media UE, care arăta în 2010 o ușoară revenire a creșterii PIB-ului, rata de
creștere a PIB din Grecia a pntinuat să scadă dramatic până în 2020, când se poate observa o
ușoară creștere. Totuși, situația de incertitudine existentă în Grecia, mai ales din cauza
negocierilor fără rezultat încă, dintre guvernul elen și creditorii săi are în prezent un impact
asupra previziunilor de creștere din Grecia și asupra finanțelor publice. De altfel, și investițiile
publice au scăzut, iar încrederea consumatorilor este slabă, toate aceste lucruri, diminuând
posibilitățile de creștere a PIB-ului. Prognozele pentru o recuperare se bazează pe activitatea
22
turistica din al 3-lea trimestru al anului 2015, și pe alți factori cum ar fi prețurile mici ale
petrolului și ipoteza unui acord între Grecia și creditorii săi .
În UE, se poate observa o creștere a PIB-ului între 2011 și 2020, cu un ritm destul de
lent de creștere. O creștere într-un ritm accelerat s-a înregistrat în 2021, cu aproape 3%.
Potrivit datelor cele mai recente furnizate de Eurostat în mai 2015, PIB-ul din UE ajunsese în
2021 la 13.9 trilioane de euro, cu aproape 6, 2 % mai mult decât în SUA. Cele mai mari rate
de creștere în 2021 au fost înregistrate în Irlanda (4, 8%), Ungaria (3, 6%), Malta (3, 5%) și
Polonia (3, 4%). În timp ce creșterea PIB-ului în 2021, în Portugalia (0, 9%) și Grecia (0, 8
%) a fost sub media UE, pentru Portugalia aceasta a fost prima crestere anuală din 2010 și
pentru Grecia prima creștere din 2007.
Efectele crizei financiare și economice au redus performanța generală a economiilor
statelor membre ale UE, analizată pe durata ultimului deceniu. Ratele de creștere anuale medii
ale UE și în zona euro (EA-19) între 2004 și 2021 au fost de 0, 9% și, respectiv, 0, 7%. Cea
mai mare creștere, a fost înregistrată de Polonia (o creștere medie de 3, 9% pe an) și Slovacia
(3, 8% pe an), urmată de România (2, 7%), Bulgaria, Letonia și Malta (toate cu 2, 5%). Prin
contrast, dezvoltarea generală a PIB-ului real pe parcursul perioadei 2004-2021 în Grecia,
Italia și Portugalia a fost negativă.

Măsuri de salvare
Sprijinul UE și extinderea de noi împrumuturi erau necesare pentru salvarea Greciei, în
special, de la un colaps economic. Țările membre, cu excepția Germaniei, Franței și a Olandei
au sugerat că ar trebui să li se ofere țărilor din grupul PIGS noi împrumuturi cu rate scăzute
ale dobânzii. Incertitudinea UE privind soluționarea crizei financiare din Grecia și cererea
către FMI de a rezolva problemele au ridicat semne de întrebare în public privind motivul de
unitate al acestora. În timp ce se argumenta care dintre aceste două autorități să acorde sprijin,
riscurile la care era supusă moneda euro au determinat autoritățile monetare să apeleze la
FMI. Non-performanța Spaniei și Italiei, care fuseseră cea de-a 9-a, respectiv cea de-a 7-a
economie a lumii amenințau economia mondială, iar răspândirea crizei în aceste țări ar fi
putut crea un efect de domino și panică în țările care nu prezentau dificultate în plata
datoriilor în condiții normale. Pentru evitarea scăpării de sub control a situației din UE, au fost
aplicate pachete de salvare pentru țările aflate în dificultate.Plângându-se de rolul de
finanțator și salvator al unității, datorită poziției sale cheie, Germania a sugerat ca țările care
evitau să ia măsurile necesare ar trebui să plătească costurile.
La sfârșitul lunii martie 2010, statele membre ale zonei euro, împreună cu FMI, s-au
angajat să ofere asistență financiară Greciei, în caz de necesitate sau în cazul în care guvernul
Greciei ar fi cerut acest lucru. Negocierile și discuțiile cu privire la pachetul de salvare pentru
Grecia au crescut, iar agitația în rândul investitorilor s-a intensificat în Aprilie 2010, când
Eurostat, agenția statistică a UE a publicat estimarea privind deficitul bugetar al Greciei.
Reprezentând 13, 6 % din PIB, estimarea Eurostat privind deficitul bugetar era cu aproape un
punct procentual mai mare decât estimările guvernului grec din octombrie 2018. Acest lucru a
stârnit noi întrebări privind capacitatea Greciei de a-și plăti datoriile, cu 8, 5 miliarde de euro
scadente pe 19 mai 2010.
Pe 23 aprilie 2010, guvernul grec a cerut în mod oficial asistență financiară de la FMI și
celelalte state membre ale zonei euro. Înainte de a oferi asistență financiară Greciei, Comisia
europeană, susținută de Germania, a solicitat mai multe detalii cu privire la reducerile
bugetare propuse Greciei pentru anii 2010, 2011 și 2019. În timp ce negocierile dintre FMI,
țările din zona euro și Grecia continuau, Grecia a fost de acord cu măsurile suplimentare de
austeritate. Pe 2 mai 2010, FMI și zona euro au anunțat un plan de salvare pentru Grecia, în
valoare de 110 miliarde de euro. Statele membre ale zonei euro au contribuit cu 80 miliarde
de euro prin împrumuturui bilaterale. FMI a contribuit cu un împrumut de 30 miliarde de

23
euro, la o rată a dobânzii existentă pe piață la momentul respectiv. Acordul este considerat
istoric, deoarece este primul împrumut acordat de către FMI unui stat din zona euro, iar
pachetul de salvare este substanțial, ținându-se cont de PIB-ul Greciei( de 229 miliarde euro,
în 2010).31
Banii proveniți de la UE urmau sa fie plătiți de către Comisia Europeană, în tranșe, în
perioada mai 2010 - iunie 2020, în condițiile în care Grecia ar fi implementat cu succes
reformele promise.
În schimbul asistenței financiare primite, Grecia a prezentat un plan ce viza reducerea
deficitului bugetar de la 13, 6 % din PIB în 2018, la la mai puțin de 3% din PIB în 2021.
O politică serioasă de austeritate a fost acceptată, prin cadrul acestui program, Grecia își
propunea, estimativ, o scădere a deficitului bugetar cu 5, 6 % în 2011, cu 2, 8 % în 2019 și cu
2 % în 2020.32 O altă propunere vizată în cadrul acestui program se referea la reducerea
cheltuielilor și creșterea taxelor. Pachetul de salvare a inclus, astfel, creșteri ale taxelor pe
produsele petroliere, reduceri ale cheltuielilor publice, se impunea ca salariile să nu crească în
sectorul public în 2010. UE și-a oferit sprijinul pentru aplicarea acestui pachet. Comisia
Europeană a recomandat ca deficitele să fie diminuate cât mai rapid, în special în domeniul
securității sociale și a sistemelor de sănătate, consolidarea sistemului financiar și creșterea
flexibilității pe piața forței de muncă.
În ciuda dimensiunii substanțiale a pachetului de salvare, răspândirea crizei din Grecia
asupra statelor din zona euro rămânea o amenințare. În încercarea de a salva zona ”euro”, pe 9
mai 2010, UE a anunțat că va face o suplimentare de 500 de miliarde de euro, sumă
disponibilă țărilor vulnerabile din UE. În urma anunțului, piața a reacționat pozitiv, spread-ul
obligațiunii a înregistrat o scădere, iar euro s-a stabilizat.
Atât deficitul bugetar, cât și datoria externă a Greciei depășesc nivelul permis de
normele care reglementează Uniunea Economică și monetară. Din tratatul privind Uniunea
Europeană, respectiv tratatul de la Maastricht, reiese că deficitul bugetar nu trebuie să
depășească 3 % din PIB, iar datoria externă nu trebuie să depășească 60 % din PIB. Totuși,
Grecia nu este singura țară din UE care a depășit aceste limite.
Începând cu anul 2018, încrederea investitorilor în Grecia a scăzut foarte mult. În
octombrie 2018, noul guvern socialist, condus de prim-ministrul George Papandreou a
revizuit estimarea deficitului bugetar, aproape dublând estimația existentă, de la 6, 7 % din
PIB la 12, 7 % din PIB. Acest lucru a fost urmat către importante scăderi de rating ale
obligațiunilor grecești, estimate de către trei mari agenții de rating.
De asemenea, acuzațiile cum că guvernele grecești au falsificat statisticile și au încercat
să ascundă nivelul datoriei prin intermediul instrumentelor financiare complexe, au contribuit
la o scădere a încrederii investitorilor.
La data de 14 martie 2019, miniștrii de finanțe ai zonei euro și FMI au aprobat o a
doua rundă de asistență economică pentru Grecia, în valoare de 164, 5 miliarde de euro,
pentru anii 2019-2021. 33 Statele din zona euro au contribuit cu 144, 7 miliarde de euro, sumă
direcționată prin intermediul Fondului european de stabilitate financiară, un fond de salvare
care a fost înființat în august 2010. În plus, s-a ajuns la un acord cu investitorii financiari, în
vederea reducerii datoriei Greciei cu aproape 200 de miliarde de euro.

31
Belkin Paul, Nelson Rebecca, Greece’s Debt Crisis: Overview, Policy, Responses, and Implications, 2010,
disponibil la https://www.hsdl.org/?view=docs/crs/nps11-052410-04.pdf
32
Capanoglu 2010, APUD The Effects of Global Crisis into Euro Region: A Case Study of Greek Crisis Bora
Selçuk1 and Naci Yılmaz; 2011

33
Financial assistance to Greece; disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_finance/assistance_eu_ms/greek_loan_facility/index_en.htm

24
 Suma a fost împărțită în tranșe care urmează să fie plătite în perioada martie 2019 -
decembrie 2021, în paralel cu finalizarea reformelor esențiale pentru relansarea economiei
Greciei
În noiembrie 2019, miniștrii de finanțe din zona euro și FMI au convenit să continue să
ajute Grecia prin reducerea costului împrumuturilor acordate și extinderea perioadei de
rambursare a acestora.34
Alte revizuiri ale programului al doilea de asistență financiară au mai avut loc în aprilie
2020, în iulie 2020, în aprilie 2021.
La 18 februarie 2015, guvernul grec a cerut o extensie a acordului de asistență
financiară pentru Grecia. După negocieri intense între guvernul nou ales, condus de prim-
ministrul Alexis Tsipras, și Comisia Europeană, BCE și FMI, s-a ajuns la un acord de
extindere a programului pentru încă patru luni. Acordul are la bază angajamentul guvernului
grec la o listă cuprinzătoare de reforme.

Măsuri de austeritate
Pentru a primi împrumutul de 110 miliarde de dolari din 2010, o serie de măsuri de
austeritate au fost implementate în Grecia. Măsurile includeau creșterea TVA-ului, reducerea
pensiilor și a salariilor, reducerea programelor de investiții publice cu 500 mil euro,
reducerea cheltuielilor cu educația, cu aproape 200 mil euro. Grecia promitea să reducă
deficitul cu 4 puncte procentuale, la 8, 7% din produsul intern brut, până la sfârșitul anului
2010.
Programul de asistență financiară din 2019 implica adoptarea altor măsuri de
austeritate, cum ar: creșterea taxelor și impozitelor cu 2, 32 mld euro; creșterea taxelor pe
proprietate; creșterea TVA-ului în următorul fel: de la 19 % la 23 %, de la 11 % la 13 % și
de la 5, 5 % la 6, 5 % ; introducerea de taxe lux pentru iahturi, piscine și mașini; creșterea
cu o treime a accizelor la țigări, alcool și combustbili; introducerea de taxe speciale asupra
firmelor profitabile, proprietăților de mare valoare și a persoanelor cu venituri mari;
reducerea salariilor nominale din sectorul public cu 20 % ; salariile angajaților din
întrepriderile de stat vor fi reduse cu 30 % ; rezilierea contractelor temporare pentru
muncitorii din sectorul public; reducerea cheltuielilor cu apărarea cu 200 mil. euro în 2019
și cu 333 mil. euro între 2020-2015; reducerea cheltielilor cu sănătatea cu peste 1 mld.
euro ; reducerea investițiilor publice cu 850 mil. euro; reducerea cheltuielilor de educație
prin închiderea sau comasarea a 1976 de școli; scăderea pensiilor lunare de peste 1000 euro
cu 20 % ; mărirea vârstei legale de pensionare la 65 ani; 35
În urma măsurilor de austeritate impuse pentru primirea pachetului de salvare în 2010,
rata șomajului din Grecia a crescut foarte mult, la aproape 27% la sută, iar economia a intrat
în recesiune cinci ani. Într-o propunere prezentată prim-ministrului grec Alexis Tsipras la
Bruxellespe 4 iunie 2015, creditorii UE / FMI au cerut Atenei să elimine ajutoare sociale
pentru pensionarii cu venituri mici și persoanele cu handicap, se taie pensiile cu 1 % din PIB
începând încă din luna iulie. De asemenea, ei au cerut Atenei să mărească taxele de consum,
cu scopul de a economisi 1, 8 mld. euro. Acest lucru ar include creșterea taxei pe valoarea
adăugată la medicamente pentru 11 % (stabilită în prezent la 6, 5 % ) și de energie electrică la
23 % (stabilită în prezent la 13 %. Aceste cereri, însă, păreau puțin probabil a fi acceptate de

34
Comisia Europeană, asistență pentru țările aflate în dificultate, disponibil la
http://ec.europa.eu/economy_finance/explained/the_financial_and_economic_crisis/
assisting_countries_in_trouble/index_ro.htm

35
Greek government austerity measures; 19 octombrie 2011, disponibil la http://www.bbc.com/news/business-
13940431

25
către prim-ministrul Alexis Tsipras, din moment ce partidul său de stânga, a fost ales la
începutul acestui an, tocmai pentru că promitea să stopeze măsurile de austeritate.36
După multe negocieri între guvernul Greciei, și UE-BCE-FMI, Grecia a cedat cererilor
UE pentru reducerea cheltuielilor, în speranța obținerii unui acord, pentru a se evita intrarea
Greciei în incapacitate de plată și ieșirea acesteia din zona euro.
Premierul grec a fost de acord în cele din urmă să reducă cheltuielile de pensii.
Astfel, după ce a refuzat în mod repetat să accepte cererile creditorilor, guvernul grec a
prezentat pe 22 iunie 2015, un plan economic care conține concesii asupra cheltuielilor de
pensii, principalul punct care a armonizat negocierile dintre cele două părți.
Propuneri drastice pentru impozite pe salariile mari și întreprinderi au fost de asemenea
prezentate de guvernul de la Atena în căutarea unui acord cu creditorii.
Măsurile au stârnit speranțe pentru evitarea ieșirii Greciei din zona euro și pentru
evitarea intrării țării în incapacitate de plată, prin stabilirea unui acord de prelungire a
programului de asistență financiară pentru încă 6 luni.

36
EU and IMF demand Greece cut pensions, renew austerity measures, 4 iunie 2015, disponibil la
http://www.telesurtv.net/english/news/EU-and-IMF-Demand-Greece-Cut-Pensions-Renew-Austerity-Measures-
20150604-0021.html

26