Universitatea din Oradea

Facultatea de Științe Economice

Forma de învățământ:Zi

Proiect la disciplina:

Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit

Riscul valutar

Coordonator:Prof Univ Dr:Corneliu Bențe

Student:Negru Daniel

Specializarea:FB

An de studiu:III

Grupa:3

Oradea,
11.12.2012
 CUPRINS

Capitolul 1- ELEMENTE CONCEPTUALE: RISCUL, DEFINIREA LUI,

CATEGORII DE RISCURI

1.1 Noțiunea de risc bancar

1.1.1Riscul în activitatea bancară
1.1.2 Definirea riscului bancar
1.1.3 Tipologia riscurilor bancare
1.2 Riscul valutar în ansamblul riscurilor financiar-bancare

Capitolul 2 – ANALIZA RISCULUI VALUTAR BANCAR

2.1 Analiza riscului valutar bancar
2.2 Indicatorii riscului valutar bancar
2.2.1 Poziția valutară individuală
2.2.2 Poziţia valutară globală
2.3.Studiu de caz-Managementul riscului valutar la banca:BC ProCredit Bank
SA

Capitolul 3 –METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE PENTRU GESTIONAREA

RISCULUI VALUTAR BANCAR

3.1 Expunerile valutare

3.2Tehnici de hedging intern
3.3 Tehnici de hedging extern
a)operațiunile forward
b)swap-ulvalutar
c) operaţiunile futures
d) opţiuni valutare
3.4Politici de management al riscului valutar

Capitolul 4 –CONCLUZII ȘI POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE A

GESTIUNII RISCULUI VALUTAR BANCAR

Bibliografie

2
 CAPITOLUL 1

ELEMENTE CONCEPTUALE -RISCUL, DEFINIREA LUI, CATEGORII

DE RISCURI

1.1 Noțiunea de risc bancar

1.1.1Privire de ansamblu asupra riscului

Orice organizație cu profil economic sau financiar se conduce după un statut

propriu,care consfințește sfera de activitate și care,în mod direct ,îi definește
personalitatea și specificul afacerilor de care se ocupă.Aceste organizații și
instituții au ceva specific,dar au și ceva comun,și acest „ceva” comun este
obiectivul de a-și finaliza acțiunile proprii cu profit.

În această categorie intră și băncile,activitatea lor specifică constând în atragerea

de disponbilități ,de pe piață,care,împreună cu capitalul propriu ,să fie plasate în
afaceri profitabile.Aceasta presupune că băncile vor fi în măsură să asigure
prețul resurselor atrase de pe piață,cheltuielile de funcționare proprii și să obțină
și un profit convenabil.

Piața financiară este extrem de volatilă datorită influenței unui număr mare
de factori obiectivi și subiectivi.Din această cauză în lupta lor cu maximizarea
profitului,instituțiile de credit se confruntă în permanență cu tot felul de riscuri.

În literatura juridică se insistă asupra necesității delimitării situațiilor de risc de

cele care intră în domeniul răspunderii contractuale;culpa exclude riscul care
rămane localizat în sfera evenimentelor aflate în afara posibilităților de
influențare a partenerilor contractuali.Această accepțiune limitează deci sfera

3
riscurilor la aceste evenimente,fenomene implacabile și exterioare tranzacției;ea
nu include pierderile cauzate unui partener de conduita culpabilă a celuilalt ,în
speță ceea ce este cunoscut sub denumirea de „risc de neplată”.

1.1.2 Dfinirea riscului bancar

In sensul larg al cuvantului riscul se poate defini ca fiind un pericol

eventual,mai mult sau mai puţin previzibil.

Dicţionarul enciclopedic ilustrat, publicat în 1999 de Editura Cartier, defineşte

riscul ca “posibilitatea de a avea de înfruntat un pericol, o pagubă, un
necaz” sau “pericol, inconvenient posibil.

Francezii Michael Rouch și Gerard Naullen,în cartea lor”Le control de gestion

bancaire et financiere”,definesc riscul „ca un angajament purtând o
incertitudine dată,cu o probabilitate de câștig sau prejudicii,fie acestea din
urmă degradare sau pierdere”.

Definiţia care ilustrează cel mai cuprinzător riscul aparţine lucrării “Băncile
– Mică Enciclopedie” publicată de Editura Expert în 1998, în care autorii (Acad.
Costin C. Kiriţescu şi Dr. Emilian M. Dobrescu) definesc riscul într-o afacere
ca “eveniment viitor şi probabil a cărei producere ar putea provoca
anumite pierderi.

1
Riscul bancar se poate spune că este un fenomen care apare pe parcursul
derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra
activităților respective,prin deteriorarea calității afacerilor ,diminuarea profitului
sau chiar înregistrarea de pierderi,afectarea funcționalității băncii.1

1
Ligia Golosoiu,Managementul riscului bancar,,Editura Expert,București 2000.

4
1
Riscul reprezintă posibilitatea de nerealizare a câștigului scontat sau de
apariție a unei pierderi în tranzacțiile economice ,ca urmare a producerii unor
evenimente sau fenomene cu impact asupra afacerilor societății
comerciale/operatorului.

1.1.3 Tipologia riscurilor bancare

Diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o bancă în activitatea ei

zilnică,precum și diversitatea situațiilor care conduc la aceste riscuri ne fac să
credem că o clasificare unică a riscurilor nu este posibilă.

De aceea risurile se clasifică în funcție de anumite criterii și anume:

A.În funcție de piața care determină apariția riscului:

-riscuri determinate de piața produsului
-riscuri determinate de piața capitalului.

Riscurile de pe piața produsului:

a)Riscul de creditare
b)Riscul valutar
c)Riscul de decontare
d)Riscul de bază care este o varietate a riscului ratei dobânzii.

B.În funcţie de expunerea la risc a unei societăți bancare:

a)riscuri pure:sunte cele care apar ca urmare a activității bancare curente,de
fiecare zi.

5
a.1. riscuri fizice (distrugeri, accidente, avarii)
a.2. riscuri financiare (generate de operaţiunile bancare tradiţionale);
a.3. riscuri criminale şi frauduloase (fraude, deturnări de fonduri);
a.4. riscuri de răspundere (nerespectarea normelor bancare);

b)riscuri lucrative (speculative) = apar ca urmare a unor operațiuni prin care se

înceră obținerea unui profit suplimentar.
b.1. riscuri de piaţă (variaţia condiţiilor de piaţă);
b.2. riscuri de afacere;
b.3.riscuri de lichiditate (incapacitatea de a finanţa operaţiunile bancare curente).

C.În funcție de caracteristicile bancare:

a)riscuri financiare(riscul de lichiditate, riscul de capital)
b)riscuri de prestare(riscul operaţional, riscul tehnologic, riscul introducerii de
noi produse);
c)riscuri ambientale.( riscul de fraudă, riscul economic, riscul legal).
D. În funcţie de geneză :
a)risc de exploatare;
b)risc financiar;
c)risc de faliment
E.În funcţie de natura lor :
a)riscuri comerciale;
b)riscuri provocate de cauze de forţă majoră;
c)riscuri politice;
d)riscuri valutare (de schimb valutar, rată a dobânzii);
2

1.2 Riscul valutar în ansamblul riscurilor bancare

2
Nennie van Greuning,Sonja Rajovic;Analiza și managementul riscului bancar .Evaluarea guvernanței
corporative,Cas de Editură Irecson,București,2003,pag 154.

6
În perioada actuală, marcată de complexitatea şi diversificarea tot mai
accentuată a tipurilor de tranzacţii care se derulează pe piaţa valutară,
problematica riscului cursului de schimb a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

În literatura de specialitate există diverse definiţii ale riscului valutar, toate însă
gravitând în jurul a trei piloni:averea acţionarilor,activele firmei şi poziţia
financiară a firmei, ceea ce pune în evidenţă faptul că teoreticienii au acordat o
atenţie deosebită riscului valutar ca element specific mediului extern al
corporaţiei moderne, şi mai puţin riscului valutar ca risc specific sistemului
bancar.

Riscul valutar se defineste ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma

variatiei cursului de schimb

2
Definiție:Riscul valutar este o parte componentă a riscului de piață ,care
rezultă din variațiile cursurilor valutare și își are originea în necorelările dintre
valorile activelor și datoriilor exprimate în diferite monede.

Prin risc valutar mai putem înțelege probabilitatea existenței unui câștig
sau a unei pierderi în urma modificării dimensiunilor valorice ale etaloanelor
monetare sub influenţa diverșilor factori:economici,monetari, financiari, sociali
şi politici.

Riscul valutar exprimă probabilitatea ca variaţia cursului valutar de piaţă să

influenţeze negativ marja dobânzii bancare,cauza acestui risc fiind operaţiunile
bancare în valută – pasivele şi activele externe.

7
Riscul valutar rezultă din variațiile cursurilor valutare ale monedei autohtone
ale unei bănci față de alte monede.Acesta este generat de o necorelare și poate
aduce pierderi unei bănci ca rezultat a unor variații nefavorabile ale cursului
valutar,în cursul perioadei în care are o poziție deschisă bilanțieră și una
nebilanțieră.fie la vedere,fie la termen,pentru o anumită valută..

În ultimii ani,mediul de piață cu cursuri valutare liber flotante a devenit

practic norma globală.Aceasta a deschis ușa pentru oportunități de
tranzacționare speculative,și riscuri valutare mai mari.Reducerea controalelor
valutare și liberalizarea circulației trans-frontaliere a capitalului au alimentat o
creștere enormă a piețelor financiare internațonale.
Volumul și creșterea amplorii tranzacțiilor valutare la nivel global au depășit cu
mult creșterea comerțului internațional și a fluxurilor de capital la o volatilitate
valutară mai mare,și implicit la un risc valutar sporit.

Riscul valutar apare din necorelarea dintre valoarea activelor și aceea

a capitalului și datoriilor exprimate în valută(sau vice versa),sau datorită unei
necorelări între creanțele și datorile străine pe termen scurt,care sunt exprimate
în monedă autohtonă.Astfel de decontări pot exista între capitalul și dobânda
datorate.

Riscul valutar este de natură speculativă și de aceea poate da naștere unui câștig
sau unei pierderi,în funcție de sensul în care evoluează cursul valutar ș dacă
banca are o poziție netă,lungă sau scurtă ,în valuta respectivă.

De exemplu,în cazul unei poziții lungi nete în valută,deprecierea monedei

interne va da naștere unui câștig net pentru bancă,iar aprecierea va produce o
pierdere.La o poziție netă scurtă,variațiile cursului valutar vor avea efectul opus.

8
În principiu ,fluctuațiile valorii monedei autohtone care creează riscul valutar
rezultă din variațiile ratei dobânzii din străinătate și din țară care sunt,la rândul
lor,date de diferențele de inflație.Fluctuații ca acestea sunt în mod normal
motivate de factori macroeconomici și se manifestă pe perioade de timp relativ
lungi,deși sentimentul pieței valutare poate adesea accelera recunoașterea
trendului respectiv.

Alți factori macroeconomici care afectează valoarea monedei interne sunt

volumul și direcția comerțului unei țări și a fluxurilor de capital.Factorii pe
termen scurt cum ar fi evenimentele politice așteptate sau neașteptate,așteptările
modificate din partea participanților pe piață sau tranzacțiile valutare cu scop
speculativ pot da naștere,de asemenea schimbărilor valutare.Toți acești factori
pot afecta oferta și cererea pentru o monedă și implicit variațiile zilnice ale
cursului valutar pe piețele valutare.

În termeni practici riscul valutar cuprinde următoarele:

Riscul tranzacției-sau impactul bazat pe preț al variațiilor cursului valutar
asupra poziției și datoriilor în valută-adică diferența de preț la care acestea sunt
încasate sau plătite și prețul la care ele sunt recunoscute în moneda locală,în
situațiile financiare ale unei bănci sau entități corporatiste.
Riscul economic- sau al afacerii,legat de impactul variațiilor cursului valutar
asupra poziției pe termen lung a unei țări sau a poziției competitive a unei
companiii.
De exemplu,deprecierea monedei locale poate cauza un declin al importurilor
și exporturilor mai mari.
Riscul de reevaluare- sau riscul de conversie,care apare atunci când pozițiile
valutare ale unei bănci sunt reevaluate în moneda autohtonă,sau atunci când
instituția-mamă efectuează raportarea financiară sau consolidarea periodică a
situațiilor financiare.

9
 Expunerea la riscul valutar poate fi abordată din trei perspective:

1. Expunerea tranzacţională

rezultă din evidenţele contabile şi constă în utilizarea mai multor valori ale
cursului de schimb pentru a evalua aceleaşi active. Expunerea are o anumită
semnificaţie numai pe termen scurt, putând fi minimizată prin operaţiuni de
hedging.

2. Expunerea economică

cuantifică influenţa fluctucţiilor cursului deschimb asupra valorii băncii, a

firmelor şi chiar a statului.

3. Expunerea de translaţie sau de conversie

apare în cazul băncilor care derulează tranzacţii internaţionale. Concret, băncile

sunt expuse mult mai multor riscuri legate de latura internaţională aactivităţii
valutare derulate.

10
 CAPITOLUL 2

ANALIZA RISCULUI VALUTAR BANCAR

2.1 Analiza riscului valutar bancar

Riscul valutar constă în probabilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţǎ

sǎ ducǎ la diminuarea profitului net al bǎncii sau probabilitatea ca o variaţie a
cursului valutar pe piaţǎ sǎ influenţeze negativ marja dobânzii bancare.

Situaţia netǎ pe fiecare valutǎ trebuie revizuitǎ şi modificatǎ în funcţie de

condiţiile din economia internaţionalǎ, urmǎrindu-se sǎ se evite pe de o
parte,expunerea la riscul valutar datoritǎ necorelǎrii scadenţelor activelor cu cele
ale pasivelor şi pe de altǎ parte, situaţia în care ratele dobânziior în valuta ar
putea depǎşi nivelul pieţei.
Este necesar, pentru diminuarea riscului valutar, sǎ se elaboreze prognoze de
evoluţie, care sǎ permitǎ structurarea adecvatǎ pe valute a activelor şi pasivelor
în devize, pentru asigurarea stabilitǎţii de ansamblu a portofoliului de depozite şi
plasamente valutare ale bǎncii.

Analiza riscului valutar presupune, în principal:

a)ajustarea periodicǎ a poziţiilor valutare pentru a echilibra poziţiile lungi şi

scurte;
3

b) acoperirea riscului valutar prin folosirea unor metode şi tehnici specifice, în

special a instrumentelor derivate (hedging ).

3
Ion Nițu,Managementul riscului bancar,Editura Expert,București,2000.

11
Pentru realizarea celor douǎ etape de analizǎ a riscului trebuie parcurşi urmǎtorii
paşi:
1) definirea şi identificarea periodicǎ a tipurilor de expuneri care pot afecta
banca;
2) evaluarea riscului prin determinarea valorii absolute a expunerilor nete pentru
fiecare valutǎ, în contextul volatilitǎţii anticipate a pieţelor valutare;
3) controlul riscului valutar prin: formularea politicii valutare a bǎncii,
desemnarea persoanelor autorizate sǎ angajeze operaţiunile valutare,
determinarea procedurilor de expunere la risc, stabilirea limitelor de expunere;
4)executarea tranzacţiilor propriu-zise.

Analiza standard de risc la Banca Comercială Română,de exemplu,este un

proce continuu,care vizează gestionarea globală a riscurilor,impusă de existența
relațiilor de interdependență dintre diferite operațiuni,tranzacții și activități ale
băncii,dar și de legăturile-prin cauze și efecte-dintre diferitele tipuri de risc.

2.2 Indicatorii riscului valutar bancar3

Riscul valutar este încadrat de specialiști, de regula,în categoria așa numitelor

riscuri de piață, fiind determinat de variațiile cursurilor de schimb, deficitelor
balanțelor de plăți, penuria de lichidități pe plan internațional. Acest risc se
amplifică pentru fiecare participant la desfașurarea unei tranzacții economice
externe.

Măsurarea acestui tip de risc se realizează pe baza pozițiilor pe care le preiau

băncile comerciale, care își stabilesc un plafon de operare în funcție de
standingul propriu.

12
Banca ale cărei creanțe depășesc angajamentele sale de plată într-o anumită
valută preia o poziție lungă, dacă există o probabilitate ridicată ca acea valută să
intre într-un proces de apreciere. În caz contrar, banca preia o poziție scurtă.

Datorită contextului economic în care acționează, băncile românești preferă

pozițiile lungi indiferent de cursul valutei.

Indicatorii riscului valutar pe care îi calculeazǎ bǎncile comerciale din România

sunt:
• poziţia valutarǎ individualǎ,care se determinǎ pentru fiecare valutǎ de
gestionat

•poziţia valutarǎ globalǎ,care reprezintǎ soldul net al creanţelor în devize faţǎ

de pasivele în devize, ambele trarsformate în moneda de referinţǎ, pentru
comparabilitate. Acest indicator oferǎ o imagine generalǎ asupra expunerii
valutare a bǎncii.

Indicatorii utilizați pentru cuantificarea diferitelor categorii de riscuri răspund în

principal unor necesităț iinformaționale în procesul de analiză și management al
riscurilor bancare.

2.2.1 Poziţia valutară individuală

Indicatorul ia în calcul toate activele si pasivele în valută ale bancii și exprimă

13
capacitatea acesteia de a face față plaților într-o anumită valută, limitând
expunerea bancară la risc valutar.

Indicatorul se calculează pentru fiecare valută,separat pentru active şi pasive,

pentru fiecare valută comparându-se activele cu pasivele, rezultând două poziţii
distincte: poziţia valutară scurtă şi poziţia valutară lungă.

Prin poziție valutară se înțelege diferența dintre activele si pasivele unei bănci
într-o anumita valută, existând urmatoarele situații:

- poziție valutară lungă, atunci când activele sunt mai mari decât pasivele;

- poziție valutară scurtă, atunci când pasivele sunt mai mari decât activele.

Corelaţia dintre poziţiile valutare înregistrate de o bancă şi variaţia cursului de

schimb influenţează performanţele băncii astfel:

Corelaţia dintre cursul de schimb şi poziţia valutară:

Cursul valutar crește Cursul valutar scade

Poziție valutară scurtă pierdere câștig
Poziție valutară lungă câștig pierdere

2.2.2 Poziţia valutară globală

14
Poziția valutară globală exprimă, expunerea valutară globală a băncii şi
prezintă dezavantajul oricărui indicator agregat, şi anume atenuarea influenţei
fiecărei poziţii valutare individuale.

În acest context în gestionarea riscului valutar, rolul principal revine gestiunii

poziţiilor individuale pentru fiecare valută, banca putând estima în orice moment
pierderea sau câştigul potenţial în cazul unei fluctuaţii favorabile sau
nefavorabile a cursului valutar.

Atunci când poziţiile lungi sunt corelate cu cele scurte ale diverselor
devize,expunerea băncii la riscul valutar ar fi practic nulă.Întrucât valutele nu
sunt perfect corelate, modul în care o bancă îşi alege să gestioneze riscul valutar
este dat de calculul poziţiilor deschise nete aferente valutelor pentru
determinarea poziţiei deschisă netă totală.

Astfel, o bancă conservatoare calculează poziţia deschisă netă totală prin

însumarea valoriilor absolute ale poziţiilor deschise la anumite devize, în timp
ce, o bancă mai puţin conservatoare optează pentru cumularea poziţiilor scurte şi
lungi pentru diverse valute, iar valoarea maximă va indica poziţia deschisă netă
agregată (totală).

2.3.Studiu de caz-Managementul riscului valutar la banca:BC ProCredit Bank

SA

Descrierea societății:

BC ProCredit Bank SA a fost înfiinţată în Republica Moldova

15
în 2007. La 17 decembrie 2007, Banca a primit licenţa Băncii Naţionale a
Moldovei.
Adresa juridică a Băncii este următoarea:
Str. Ştefan cel Mare şi Sfânt 65
MD-2001, Chişinău
Republica Moldova

La data de 31 decembrie 2011 Banca avea 532 de angajaţi, care activau în

24 reprezentanţe.
Consiliul de Administraţie formulează politicile operaţionale ale Băncii şi
supraveghează
implementarea acestora. Consiliul de Administraţie este compus din 5
membri care sunt aprobaţi
de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Acţionarul principal al Băncii este ProCredit Holding AG..

MANAGEMENTUL riscului valutar la BC PROCREDIT BANK SA

Riscul valutar

Riscul valutar reprezintă riscul că fluctuaţiile în ratele de schimb pot

afecta negativ veniturile Băncii şi capitalul.

Banca efectuează operaţiuni atât în monedă naţională cât şi în valute

străine.

În scopul evitării riscului valutar, strategia adoptată de Bancă prevede

interdicţia deschiderii poziţiilor valutare în scopuri speculative.

16
Banca stabileşte limitele maxime ale poziţiilor valutare deschise.

Aprobarea, gestionarea şi revizuirea limitelor se efectuează de către

Comitetul de Dirijare a Activelor şi Pasivelor.

Monitorizarea zilnică a poziţiilor valutare şi respectării limitelor stabilite

se efectuează de către Departamentul Trezorerie, care este supravegheat
de către Departamentul Management al Riscurilor al Băncii.

Tabelul de mai jos prezintă expunerea Băncii la riscul ratei de schimb

valutar la 31 decembrie 2011
şi 31 decembrie 2010.

În tabel se includ toate activele şi obligaţiunile Băncii la valoarea lor

contabilă, clasificate pe valute:

17
18
Poziția netă de bilanț:
192.807.857 (MDL)
(523.106)(EUR)
(891.612)(USD)
304.977(Altele)
191.698.116(Total)

19
20
21
22
Banca a efectuat analiza sensibilităţii la riscul valutar la care se expune în
mod rezonabil la sfârşitul
perioadei, indicând modul în care contul de profit şi pierderi ar fi fost
afectat de modificările
posibile în urma acestui risc

23
 CAPITOLUL 3

METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE PENTRU GESTIONAREA

RISCULUI VALUTAR BANCAR

Riscul valutar poate fi definit drept expunerea într-o anumită

valută,multiplicată cu variația în timp a cursului sau de schimb.

Una dintre problemele de fond în acest domeniu constă în imprecizia oricărei

măsurători ai riscului,asociat în esență unui complex de posibilități și
probabilități,datorită dificultăților de previzionare a evoluției cursurilor valutare.
Modificarea acestora este influențată de un ansamblu de factori,din rândul
cărora se disting:

a)fluxurile comerciale
- abordările tradiționale pun accent pe impactul exporturilor și importurilor de
bunuri/servicii asupra stabilirii cursurilor de schimb, întrucat acestea sunt
principalele componente ale cererii și ofertei pentru orice valută. În ultimii 20 de
ani însă, în balanța de plăți externe, fluxurile comerciale au fost devastate de
cele de capital, o tendință care pare să se mențină și în viitor, acestea preluând
astfel rolul determinat în influențarea cursurilor de schimb;

b)inflația relativa

- potrivit parității puterii de cumpărare ,moneda unei țări cu o rată a inflației mai
mare tinde să se deprecieze față de moneda unei țări cu inflația mai mică în
absența unei asemenea ajustari fiind afectată competitivitatea economică și
implicit, balanța de plăți;

c)dobânzile relative

24
- în situația în care toate celelalte condiții sunt identice, țara cu rate ale
dobânzilor mai înalte va atrage investitori dintr-o țara cu rate ale dobânzilor mai
scăzute, acest lucru este posibil numai în cazul absenței variațiilor de curs între
monedele celor două țări. De altfel, între dobânzile relative și cursul de schimb
prognozat există o legatură strânsă, care determină deciziile de investire într-o
monedă sau alta;

d)investțtiile de capital
-infuzia de investiții de capital este determinată de o serie de factori de bază ,
cum ar fi o piață a valorilor mobiliare atractivă, care presupune că va primi
afluxuri de capital, cu efect asupra întăririi monedei naționale.
Este posibil însă ca investițiile să se facă numai în acțiuni, evitandu-se
investițiile în moneda țării respective.

Astfel pentru bănci, managementul riscului valutar trebui econsiderat într-o

dublă perspectivă: pe de o parte, din punct de vedere al gestionării adecvate a
pozițiilor sale short și long într-o anumită valută a expunerilor individuale și
globale, pe de altă parte, din punct de vedere al ofertei de produse pentru
acoperirea riscului valutar al clienților.
Reducerea vulnerabilității economice a clienților asigură avantaje băncii ,în
termeni de profit și siguranță a propriilor afaceri.

3.1 Expunerile valutare

Managementul riscului valutar presupune identificarea, cât mai completă și mai

adecvată posibilă și pe o bază continuă, a segmentului de afaceri care poate fi

25
afectat de fluctuațiile cursului de schimb. În functie de consecințele generate de
acestea,expunerile valutare pot fi încadrate în mai multe categorii și anume:

a) Expunerile de tranzacții

- vizează fluxurile de numerar identificate, care sunt afectate într-o afacere

(facturi într-o valută straină, contracte, etc.). În general.,aceste expuneri sunt
cunoscute ,fiind posibilă o protecție adecvată, însă pentru o perioadă scurtă de
timp.

b) Expunerile de conversie

- sunt legate de impactul modificării cursului de schimb asupra activelor și

pasivelor valutare, deoarece, la data încheierii bilanțului, acestea trebuie
convertite în moneda de bază.În mod cert expunerile de conversie
afectează mai mult bilanțul decât contul de profit și pierdere,fiind un
concept de stoc ,și nu de flux.
Numeroase societăți nu consideră acest tip de de expunere ca fiind relevant
pentru afaceri,cu toate că multe dintre ele sunt judecate după mărimea și
creșterea activelor,fapt care ar face necesară adoptarea unor politici specifice
de protecție.

Profiturile obținute într-o valută trebuie ,de asemenea,convertite la un moment

dat în moneda de referință pentru consolidarea contului de profit și pierdere.

c)Expunerile economice

- constau în impactul modificărilor viitoare ale cursului de schimb asupra

fluxurilor de numerar dintr-o companie.Indiferent de orizontul temporal al

26
manifestării efectelor generate de expunerile valutare, este absolut necesară
cunoașterea acestora și elaborarea unor politici specifice pentru reducerea
riscului pe care îl determină.

3.2 Tehnici de hedging intern

Primul pas în reducerea riscului valutar îl reprezintă utilizarea tehnicilor de

protecție internă.Acestea sunt eficiente atunci când expunerile au fost
identificate cât mai complet posibil.Dcaă identificarea este numai parțială,există
întotdeauna riscul ca o decizie adoptată efectiv pentru reducerea expunerii să
aibă efect contrar.
Tehnicile de hedging intern includ:corelarea expunerilor,protectia
surogat,deciziile strategice de reducere a expunerii.

a)Corelarea expunerilor;

Dacă o companie are cheltuielile într-o monedă și veniturile în aceeași

monedă,acestea pot fi corelate ,și în măsura în carea ambele expuneri sunt
certe,riscul va fi eliminat.Expunerile trebuie analizate separat,pe baza fluxurilor
de numerar ,a căror corelare poate să se realizeze ,numai în ziua apariței
lor.Expunerile pot fi corelate însă de-a lungul unei perioade mult mai lungi.

b)Protecția surogat.

Cursurile de schimb care flotează liber reprezintă un fenomen relativ nou,care s-

a instalat la debutul anilor 70.Teoretic,acestea oferă avantajul ajustării rapide în

27
funcție de cerere și ofertă,ceea ce favorizează menținerea competitivității
economice.Se paote vorbi însă și de unele dezavantaje,comerțul internațional 4
fiind îngreunat de modificarea repetată a prețurilor pe seama variației cursurilor
de schimb,la fel ca și elaborarea planurilor de perspectivă.

c)Decizii strategice de reducere a expunerii.

Există situații în care apare ca avantajoasă creșterea expunerilor valutare brute,în

vederea creării de corelări ,reducându-se astfel expunerile nete.

3.3 Tehnici de hedging extern

Expunerile reziduale,care se înregistrează după corelarea și crearea unor

protecții strategice ,impun utilizarea în continuare a tehnicilor de hedging extern
Reducerea riscului valutar se realizează pe baza unor instrumente
contractuale,numite derivative.Ca orice contract acestea au un preț și reprezintă
acorduri între două părți-un cumpărător și un vânzător-fiecare parte asumându-
și anumite obligații în favoarea celeilalte.

a)Operațiunile forward3:-sunt cele mai vechi și mai obișnuite metode de

acoperire valutară la termen.Ele constau într-un contract încheiat între două
părți,privind cumpărarea sau vânzarea unei anumite sume dintr-o valută contra
unei anumite sume dintr-o altă valută.,la o dată în viitor.
Valuta,rata de schimb, și data executării tranzacției se stabilesc prin
contract.Spre deosebire de operațiunile spot,unde execuția contractului are loc
după două zile lucrătoare de la inițierea tranzacției,în cazul operațiunilor
forward ,scadența poate fi situată în orice moment în viitor,între 3 zile și 5 ani.

4
Ion Nițu,,Managementul riscului bancar,Editura Expert,Bucuresti,2000,pp:234-238

28
b)SWAP-ul valutar;
SWAP-ul valutar este o tranzacție complexă,ce presupune combinarea a două
opțiuni simple de vânzare-cumpărare de valută,operațiuni care se realizează
simultan,dar au scadențe diferite.
SWAP-ul valutar a apărut din necesitatea de acoperire a unor angajamente într-
o valută,pe o anumită perioadă,din disponibilitățile într-o altă valută ,făra a
modifica la termen structura angajamentelor și a disponibilităților în cele două
valute.

În funcție de tipul operațiunilor efectuate în fiecare din cele două ramuri ale
unei tranzacții SWAP, distingem următoarele categorii principale :
-SWAP”buy and sell”:când se cumpără o valută(valuta principală contra altei
valute,simultan cu operațiunea inversă de vânzare a valutei principale contra
celeilalte valute ,fiecare operațiune având altă dată de valută.
-SWAP*sell and buy*:când se vinde valuta principală ,simultan cu recuperarea
acesteia contra altei valute,fiecare operațiune având altă dată de valută.

Operaţiunile SWAP sunt operaţiuni la termen, care permit plasarea unor sume
în devize aflate în exces, dar pot fi efectuate doar în legătură cu valutele cele mai
importante care cotează atât spot, cât şi la termen.

Opţiunile SWAP sunt opţiuni pe contracte swap de valute. Acestea dau dreptul
deţinătorului de opţiuni de a începe, la un anumit termen o operaţiune swap.

Exemplu:

29
Dacă ocompanie plănuieşte ca peste 6 luni să obţină un credit pe 5 ani cu
dobândă variabilă,dobânda pe care doreşte să o preschimbe într-o dobândă fixă
prin intermediul unui swap, compania poate achiziţiona, prin plata unei prime, o
opţiune swap prin care poate intra, peste 6 luni, într-o operaţiune swap în care să
plătească o dobândă fixă şisă primească o dobândă variabilă.
Dacă spre exemplu, dobânda fixă stipulată în opţiunea swap este de 12% şi peste
6 luni dobânda fixă pentru un contract swap pe cinci ani ar fi mai mică de
12%,atunci compania va abandona opţiunea şi va încheia un contract swap de
dobândă.
Dacă dobânda ar fi mai mare de 12%, atunci compania va exercita opţiunea şi va
obţine un contract swap mai avantajos decât cel existent pe piaţă la acea dată.

Opţiunile swap sunt o alternativă la contractele swap la termen. Swap-ul la

termen nu impică plata unei prime însă are dezavantajul că utilizatorul este
obligat să încheie contractul swap. Prin folosirea unei opţiuni swap o companie
poate beneficia de eventualele evoluţii favorabile ale ratei dobânzii şi se poate
pune la adăpost de o eventuală evoluţie nefavorabilă. Diferenţa dintre un swap la
termen şi o opţiune swap este că cea dintre un contract la termen pe valută şi o
opţiune pe valută.

c)Operațiunile futures

Un contract futures reprezintă un acord de a cumpăra sau vinde o sumă

determinată dintr-o valută,la un preț stabilit în momentul încheierii
contractului,dar cu executarea tranzacției la o dată viitoare.

30
Deși are o funcție similară contractului forward ,contractul futures se deosebește
de acesta prin faptul că este tranzacționat la bursă, și nu negociat între cele două
părți,ca în primul caz.Inevitabil,aceasta semnifică o flexibilitate mai scăzută.
Contractele futures sunt cotate zilnic la bursă,astfel încât pierderile unei părți
sunt transferate ca venituri celeilalte părți.Acoperirea unei poziții valutare
„short”(datorii la termen într-o valută) sau „long”(creanțe într-o valută),se poate
realiza prin luarea unei poziții de sens contrar.

Contractele futures pot fi cumpărate și vândute în orice moment,dar,dacă

există un contract care conține o rată de schimb în deteriorare progresivă,atunci
deținătorul contractului poate fi nevoit să constituie un colateral suplimentar la
bursa futures,drept garanție a livrării fondurilor la scadență.

.
d)Opțiunile valutare

Opţiunea reprezintă un acord prin care vânzătorul (emitentul opţiunii) acordă

cumpărătorului (deţinătorul opţiunii) dreptul, dar nu şi obligaţia, de a realiza o
anumită tranzacţie valutară în anumite condiţii (termen de valabilitate, preţ).

În prezent, opţiunile valutare sunt disponibile în majoritatea monedelor din toate

ţările unde există şi o piaţă valutară forward lichidă, care nu este restricţionatăde
reglementările valutare.

Există două tipuri de bază de opţiuni: CALL (de cumpărare) şi PUT (de
vânzare).
Opţiunea CALL dă dreptul deţinătorului, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra
ovalută contra alteia, la o anumită dată şi la un anumit preţ, în timp ce opţiunea

31
5
PUT dădreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde o valută contra alteia, în aceleaşi
condiţii.

Atât în cazul opţiunilor de cumpărare, cât şi în cazul opţiunilor de vânzare,există

două poziţii distincte: de cumpărător (long) şi de vânzător (short), cumpărătorul
fiind cel care cumpără dreptul suplimentar de la vânzător, plătind o primă

O opțiune PUT se numește „in the money” dacă are valoare intrinsecă,adică
dacă prețul de exercitare este mai bun decât prețul prevalent al pieței.
O opțiune CALL este „in the money” dacă prețul de exercitare este mai mic
decât prețul zilei,ceea ce înseamnă deținătorul opțiunii decide executarea
tranzacției,pentru ca a cumpărat la un preț mai mic și poate revinde la un preț
mai ridicat.

3.4 Politici de management al riscului bancar5

1.Responsabilități privind elaborarea politicilor.

Există multe activități bancare care implică asumarea riscului,dar există puține
în care o bancă poate suferi pierderi mari atât de repede ca în cazul tranzacțiilor
valutare neacoperite.De aceea,gestionarea riscului valutar merită o atenție
deosebită din partea consiliului și a conducerii superioară a băncii.

2.Limitele de expunere la risc

5
Nennie van Greuning,Sonja Rajovic;Analiza și managementul riscului bancar .Evaluarea guvernanței
corporative,Cas de Editură Irecson,București,2003,pp:155-160

32
O bancă are o poziție netă în valută și este expusă la riscul valutar ,atunci când
activele și datoriile sale nu sunt egale într-o anumită valută.Băncile trebuie să
aibă politici în scris care să guverneze activitatea lor valutară și să limiteze
expunerea lor la riscul valutar și implicit la pierderi potențiale.

3.Limita poziției deschise nete

–este o limită cumulată a expunerii băncii la riscul valutar.

4.Limitele pozițiilor în valută-

O bancă bine administrată trebuie de asemenea să mențină un set de limite
specifice asupra expunerii la risc pentru valutele respective-cu alte
cuvinte,trebuie să stabilească limite asupra pozițiilor deschise nete pentru
fiecare valută.

5.Provizioanele pentru stoparea pierderii.

Majoritatea băncilor care participă în mod activ pe piețele valutare constituie și
provizioane pentru stoparea pierderii sau limite predeterminate de expunere la
pierderi la diverse pozițiii și/sau valute.

6.Limita de concentrare.
Valoarea de piață a unui contract exprimnat în valută este de regulă senzitivă la
scadența contractului dar și la cursurile de schimb dintre monedele relevante.

7.Riscul de (ne)decontare.
Decontarea poate deveni complexă în contextul operațiunilor valutare ,întrucât
poate implica părți aflate în diferite zone de fus orar,și cu programe de lucru
diferite.O poziție deschisă poate dura câteva ore, și deși pierderile efective
rareori se materializează ,dimensiunea unei pierderi potențiale poate fi
mare.Deși riscul de decontare poate fi micșorat de cererea unor garanții,banca

33
trebuie de asemenea să stabilească limite specifice asupra expuneii la riscul de
decontare.

8.Riscul partenerului.
Toate tranzacțiile care implică contracte străine sau creanțe în valută implică și
riscul partenerului-expunerea la pierdere datorită incapacității partenerului de
contract de a efectua plățile anticipate.

9.Reevaluarea (sau translatarea)-se referă la momentele în care o bancă î,i

reevaluează pozițiile sale bilanțiere și extrabilanțiere în vederea estimării
pierderilor potențiale pe care le pot produce pozițiile existente.

10.Preocupări privind riscul de lichiditate:

Managementul riscului valutar trebuie să încorporeze un aspect suplimentar
legat de riscul de lichiditate.Operațiunile valutare,fie că își au originea în
bilanț.fie că apar extrabilanțier,pot produce dezechilibre ale fluxurilor de
numerar și pot solicita managementul lichidității în valută.

34
 Capitolul 4

CONCLUZII ȘI
POSIBILITĂȚI DE PERFECȚIONARE A GESTIUNII RISCULUI VALUTAR
BANCAR

Concluzii:

Riscul valutar aparține categoriei riscurilor de preț și se manifestă prin

posibilitatea de pierdere /caștig de reevaluare a pozițiilor lungi sau scurte ca
urmare a modificării cursurilor de schimb.Pentru bancă, o poziție lungă într-o
anumită valută, presupune ca aceasta dispune de un activ a cărui valoare se
poate deteriora sau îmbunatăți comparativ cu un preț contractual deja fixat.

O poziție scurtă (active mai mici decât pasivele într-o valută) pentru bancă
implică riscul să fie nevoită sa plătască pentru obligațiile sale un cost mai mare
decât cel anticipat.

Posibilități de perfecționare a gestiunii riscului valutar bancar

a)O dată ce banca și-a identificat și evaluat tipurile de expuneri,se procedează

la ajustarea pozițiilor valutare sau neutralizarea riscului,prin utilizarea unor
instrumente financiare specifice,reprezentate de tranzacții la termen
(forward,future),operațiuni de SWAP și operațiuni pe rata de schimb.

35
 b)Pentru a estima limita de suportabilitate a riscului valutar, separat de
dimensiunea expunerii, se impune studierea volatilității cursului de schimb în
trecut și în perspectiva, fiind necesară, de asemenea, evaluarea trendului
economic si politic.

c)Indiferent de gradul de dezvoltare a activității de dealing la nivelul unei banci,

controlul final al politicii în domeniul valutar trebuie centralizat in cadrul
Direcției de trezorerie, sub auspiciul Comitetului de gestionare a activelor si
pasivelor.

d)Ar fi de recomandat ca pentru operațiunile speculative.să se impună limite de

expunere diferențiate,în funcție de dealer și piață,precum și o limită maximă de
variație nefavorabilă a cursului în cazul operațiunilor deschise.
e)În literatura occidentală se promovează ,ca principiu fundamental pentru
diminuarea riscului ,teoria separării funcționale stricte între camera de
dealing și a compartimentului de back-office.
Orice încălcare a acestei reguli prudenţiale sacrifică verificările şi corelările
esenţiale, favorizând înşelăciunea, falsul sau frauda.
O cameră de dealing, prin specificul activităţii sale, alcătuieşte o concentrare
unică de riscuri bancare, tranzacţiile derulate asociindu-se cu riscul de lichiditate
şi decontare, riscul de creditare, riscul ratei dobânzii şi riscul valutar.

Din acest motiv,devine absolut obligatoriu un control permanent asupra

operaţiunilor sale şi ale back-office-ului, prin intermediul auditorilor interni şi
externi.

36
f)Una dintre problemele actuale ale băncilor româneşti în gestionarea riscului
valutar vizează restricţiile de utilizare a derivatelor.6
Acestea sunt instrumente sintetice a căror valoare derivă din cea a unui tip
specific de activ,pasiv,rată de referință sau indice.Derivatele sunt destinate
reducerii riscurilor ,dar uneori creează expuneri suplimentare și dependențe
proprii.Eventuala contribuție ce revine acestora la creșterea riscului sistemic
constituie subiectul unor îndelungi dezbateri între specialiști.

g)Instrumentele derivate asigură băncilor posibilităţi deosebite pentru

neutralizarea riscurilor financiare, sub rezerva că nu există hedging perfect.
Uneori demarcaţia între protecţie şi speculaţie este foarte fragilă, ducând la
receptarea negativă a eficienţei instrumentului în sine. Îngrijorarea generală este
că derivatele sunt produse noi, complexe, insuficient înţelese şi pline de
capcane.
În consecinţă, o regulă de bază ar trebui să fie evitarea tranzacţiilor şi
afacerilor incorect înţelese.

6
În vederea limitării ricurilor financiare ce pot apărea ca urmare a desfășurării
de operațiuni valutare ,societățile bancare au obligația să posede:
-un sistem de evidență care să permită atât înregistrarea imediată a operațiunilor
valutare,cât și determinarea pozițiilor individuale și a pozițiilor valutare.
-un sistem de control permanent pentru verificarea procedurilor interne necesare
îndeplinirii dispozițiilor de mai sus.

6
Vasile Dedu,Gestiune și audit bnacar,Editura Economică,2008

37
 Bibliografie
*Basno Cezar, Dardac Nicolae, Management bancar, Bucureşti,
Ed.Economică, 2002;

*Golosoiu Ligia, Managementul riscului bancar – Editura Expert,

Bucuresti,2000;

*Nițu Ion, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti 2000;

*Hennie van Greuning,Sonya Rajovic-Analiza și managementul riscului

bancar.Evaluarea guvernanței corporative și a riscului financiar ;Casa de editură
Irecson ,București,2003.

*Vasile Dedu,Gestiune și audit bancar,Editura Economică,2008.

*Dicţionar explicativ al limbii romane, Editura Vlad&Vlad, Craiova 1995;

*Dicţionarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, Bucureşti 1999;

*www.ectap.ro

38
39