CAP.1. Riscul de solvabilitate 1.

1 Riscul de lichiditate in activitatea bancar

Riscul este privit ca o msur a neconcordanei dintre diferite rezultate posibile, mai mult sau mai puin favorabile sau nefavorabile, intr-o aciune viitoare. Francezii Michael Rouch si Gerard Naullen, in cartea lor Le control de gestion bancaire et financiere1 ,definesc riscul ca un angajament purtnd o incertitudine dat, cu o probabilitate de catig sau prejudicii, fie acestea din urm degradare sau pierdere. In materia dreptului comercial, riscul este un pericol ce planeaza asupra oricrei relaii contractuale si, in general, asupra oricrei operaii comerciale a crei executare se prelungete in timp, susceptibil s genereze fortuit anumite inconveniente privind aducerea la indeplinire de ctre debitor a obligaiilor contractualmente asumate fa de creditor si a cror apariie determin inevitabil anumite pierderi pentru contractantul a crui prestatie nu se poate executa. O alt definiie a riscului este dat de Maricica Stoica in lucrarea Management bancar, riscul reprezentnd pentru aceasta un angajament care poart o incertitudine datorit probabilitii de catig sau pierdere. Etimologic, termenul provine din latin re-secare, care inseamn ruptur intr-un echilibru. O clasificare a riscurilor in literatura de specialitate data de conf. univ. dr. Maricica Stoica delimiteaz: - riscuri financiare (risc de credit, riscul ratei dobnzii, risc de lichiditate, risc de solvabilitate, risc de schimb valutar); - riscuri comerciale (risc de produs/serviciu, risc de pia, risc de imagine comercial); - riscuri de mediu (risc de deficit, risc economic, risc competiional si risc de reglementare).2 In opinia lui Ion Niu, riscul bancar este o component important att a managementului, ct si a strategiei unei bnci. Riscul bancar este un fenomen care poate aprea pe intregul parcurs al derulrii operaiunilor bancare si care provoac efecte negative asupra activitilor respective, prin deteriorarea calitii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi si afectarea functionalitii bncii. Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca intr-o tranzacie s nu se obin profitul ateptat si chiar s apar o pierdere. Riscul de solvabilitate este cel de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absorbia pierderilor eventuale. n schimb, riscul de credit arat riscul degradrii solvabilitii contrapartidelor, nu a instituiei mprumuttoare. Acest risc rezult, pe de o parte, din suma total a fondurilor proprii disponibile i pe de alt parte din riscurile ce se produc (de credit, de pia, de rat, de schimb etc.)3.
1 2

Niu Ion Managementul riscului bancar Editura Expert, bucuresti 2001, p. 57 Maricica Stoica Management bancar p. 135 http://www.ilincagorobet.ase.md/modules/mydownloads/viewcat.php?cid=8

Riscul de solvabilitate al bncii este riscul de a nu dispune de fonduri suficiente pentru a acoperi pierderi eventuale. Acest risc depinde, pe de o parte, de fonduri proprii disponibile de posibilitile proprii de a rspunde solicitanilor ,iar pe de alt parte, de mrimea si de graul de risc al operaiunilor asumate (riscuri asumate)7. Riscul de solvabilitate nu este un risc specific activitii bancare. El se intlnete la toate societile comerciale. In cazul bncii, acest risc se manifest mai puternic avand in vedere funcia sa de intermediere. Spre deosebire de celelalte societi nebancare, bncile particip la activitate cu un capital relativ mic, manipuland n schimb fonduri foarte mari. Interesul lor este de a atrage fonduri cat mai mari, de a le plasa, asigurand astfel o rat a rentabilitii financiare mare, respectiv o rat a dividendului care s mulumeasc acionariatul. Activand in acest fel, banca scade ponderea capitalului in totalul pasivului, crete efectul de levier si in acelai timp crete si riscul de solvabilitate.8 Riscurile bancare specifice clasificate de BNR sunt: 1. Riscuri de credit 2. Riscuri de doband 3. Riscuri de lichiditate 4. Riscuri de solvabilitate 5. Riscuri valutare 6. Riscuri reziduale 7. Riscuri operaionale 8. Riscuri de credit al contrapartidei 9. Riscuri de ar Riscul de solvabilitate reprezint pentru Dedu Vasile ,riscul de a nu dispune de fonduri proprii suficiente pentru absorbia pierderilor eventuale. Riscul de insolvabilitate arat ct din valoarea fondurilor proprii ale bncii poate decdea inainte ca poziia creditorilor ei sa fie pus in pericol. Creterea fondurilor proprii se poate realiza fie prin emisiune de aciuni, fie prin prelevri din profit. Definiia data de ctre Dedu Vasile in lucrarea Gestiune si audit bancar este in concordan cu prerile noastre privind riscul de solvabilitate, fiind o definiie clar si concis, esena riscului regsindu-se in ea. Riscul solvabilitii este consecina manifestrii unuia sau mai multor riscuri bancare, pe care banca nu le-a prevenit. Solvabilitatea celor 40 de bnci din sistemul bancar romnesc s-a deteriorat in primul semestru din 2008 cu un punct procentual, la 12,78%, pe fondul politicii agresive a unor bnci pentru catigarea cotei de pia.

1.2. Analiza indicatorului de solvabilitate

7 8

Cezar Basno , Nicolae Dardac - Management bancar Ed Economic , Bucureti 2002 , pag 19 http://www.scribd.com/doc/7157986/Cap6-Risc-Solvabilitate5x

Din punctul nostru de vedere riscul de solvabilitate este extrem de important pentru funcionarea unei bnci aflat intr-o economie in tranziie, caracterizat prin generalizarea fenomenului de subcapitalizare4 a operatorilor de pia. Teoretic, solvabilitatea poate fi meninut fr nici un capital, atta timp ct pierderile sau cheltuielile sunt resorbite din profitul nedistribuit si provizioane. Evident ca o banc in aceast situaie s-ar afla permanent in pericolul de faliment brusc, ceea ce echivaleaz cu un risc inacceptabil pentru deponeni. Existena fondurilor proprii si dimensionarea corespunzatoare a acestora (in raport cu activele totale sau cu activele ponderate in funcie de risc) confer bncii securitatea final, fiind a treia linie de aprare dup profituri si provizioane. In practic, bancile ii stabilesc mrimea capitalului potrivit reglementrilor de adecvare in vigoare pe plan intern si internaional si in conformitate cu cerinele lor de eficien economic, primordialitatea celor dou repere fcnd obiectul unor indelungi dispute in rndul specialitilor. Considerm ca viciul de fond al standardelor de reglementare const in tendina promovrii unor msuri procustiene care, in mod natural, intr in dezacord cu nevoile efective de capitalizare specifice mediilor de afaceri fundamental conjuncturale. Pentru bncile care opereaz in rile cu economii in tranziie, impactul influenelor externe centrului lor de decizie face extrem de dificil cuantificarea prospectiv a riscurilor, astfel nct, din pruden, ele pot opta pentru consolidarea capitalurilor proprii care sa compenseze imprecizia estimrilor. Mai mult dect att, este important sa reinem c tocmai pentru aceste bnci imaginea public (respectiv increderea clienilor) are un rol determinant in meninerea pe pia, percepia soliditii instituionale prelevnd asupra culturii financiare, fapt care impune acordarea unei atenii speciale politicilor de dezvoltare a bazei de capital. Desigur c intrebarea care deriv firesc de aici se refer la mrimea fondurilor proprii necesare unei bnci pentru a-si desfura activitatea. Potrivit principiului economic c acestea trebuie s absoarb pierderile neanticipate pentru minimizarea probabilitii de insolvabilitate, in msura in care profitul curent nu mai este suficient, o incercare de rspuns o ofer modelarea scenariilor, in scopul prognozrii ratei rentabilitaii activelor in funcie de evoluia istoric si relaionarea efectelor externe asupra bncii ca intreg si asupra activitilor sale componente. In practic, fondurile proprii economice se exprim sub forma unui multiplu k al volatilitii pierderilor posibile: FPE = k (pierderi), iar mrimea acestora rezult din distribuia pierderilor posibile, care este ins foarte dificil de estimat. Multiplul k msoara fondurile proprii necesare pentru o unitate de risc. Pe de alta parte, k fixeaz riscul de solvabilitate al instituiei.5 Bncile comerciale romnesti ar trebui sa urmreasc, la dimensionarea capitalurilor proprii, in primul rnd conservarea valorii lor iniiale, supus erodrii datorit inflaiei si in al doilea rnd, acoperirea incertitudinii de realizare a unor active pentru care nu se constituie provizioane. Abia de la acest moment ncolo se poate vorbi despre proiectarea unor ritmuri de cretere pentru susinerea strategiilor de dezvoltare. Este necesar ins s se tie c o capitalizare excesiv se asociaz in general, cu ineficiena economic pentru acionari, un indice prea ridicat de adecvare a capitalului contribuind la diminuarea dividendelor. Desigur, in acest context, modul de majorare a capitalului este determinant. In egal msur capitalizarea excesiv penalizeaz si potenialii clieni, prin reducerea disponibilitii de creditare. In principiu creterea sustenabil a activitii bancare este mult
4 58

Dedu Vasile Gestiune si audit bancar , p. 162

ingreunat de adoptarea unor indici nali de adecvare a capitalului. Bncile bine capitalizate sunt mai atractive pentru atragerea de resurse fie din depozite, fie din imprumuturi in condiii avantajoase. Ion Niu in lucrarea sa Managementul riscului bancar, prezint reglementrile BNR in domeniul adecvrii capitalului, care prevd un indice (grad de solvabilitate) minim de 8%, acesta fiind calculat prin raportarea fondurilor proprii ale bncilor la activele (bilaniere si extrabilaniere) ponderate in funcie de risc. Analiza diferitelor norme prudeniale evideniaz existena unor caracteristici comune si anume: a) nivelurile impuse prin reglementrile prudeniale nu constituie rezultatul unor studii teoretice aprofundate sau al unor demonstraii obiective. Nimeni nu poate afirma c raportul de solvabilitate de 8% este cel mai bun nivel. De asemenea, nu s-a demonstrat, inc, existena unei corelaii inverse intre raportul fondurilor proprii ponderate si falimentul bancar. b) o alta caracteristic este aceea ca reglementrile prudeniale vizeaz, in mod esenial, instituiile de credit, spre deosebire de constrngerile prudeniale din domeniul industrial care vizeaz produsele: mrime, greutate, componen. In domeniul bancar, reglementrile se refer la practicile bancare si la structura instituiei respective, ceea ce conduce la efecte asupra bilanului bancar. c) pentru majoritatea reglementrilor, instrumentul central de msura il constituie noiunea de fonduri proprii, ceea ce face posibil armonizarea la nivel european si internaional a regulilor adoptate. Restrngerea ofertei de credite conduce la scderea cazurilor de insolvabilitate, deoarece intervine o selecie pronunat a clienilor si, prin urmare, clienii cu solvabilitate ndoielnic vor fi exclusi de la creditare. Bncile fiind sensibile la riscul de solvabilitate, determin un prag dincolo de care nu vor mai fora acordarea de credite, independent de condiiile de dobnda extrem de avantajoase.8

1.3. Indicatori de prudenta bancara europeana

Principalii indicatori de pruden bancar european sunt: 1) Raportul de solvabilitate european (RSE) este cel mai cunoscut indicator de pruden bancar si are, ca obiectiv central, garantarea capacitii instituiilor de credit de a face fa falimentului debitorilor si de asemenea, de a atenua inegalitaile concureniale dintre diferite sisteme naionale. Instituirea raportului de solvabilitate s-a efectuat in 3 etape, astfel: in anul 1988 se impune norma Cooke acelor banci ale cror activiti internaionale reprezentau mai mult de 33% din bilan; in anul 1989, Comunitatea Europeana a decis definirea unui raport de solvabilitate european (RSE), inspirat din norma Cooke, fr a fi identic cu aceasta; ulterior, in anii 91-95, in rile europene au fost emise instructiuni privind aplicarea si respectarea RSE.

Raportul de solvabilitate european =

Fonduri proprii 100 (Active bilantiere + Active extrabilantiere) coeficient de risc

si trebuie sa fie egal cu cel putin 8%. Numitorul raportului evideniaz angajamentele bncii ponderate cu gradul specific, al crui nivel variaz de la 100% pentru creditele acordate clienilor pn la 0% pentru creane asupra statului si asupra guvernelor din rile dezvoltate. Riscurile legate de activitile extrabilaniere nu sunt diferite de cele pe care le comporta operaiunile bilaniere, astfel nct aceastea trebuie sa fie considerate ca fcnd parte integrant din structura riscurilor de banc. Reglementrile prudeniale au definit o metod practic pentru a integra activitile extrabilaniere in calculul raportului de solvabilitate: angajamentele extrabilaniere sunt transformate in risc echivalent prin aplicarea unor factori de conversie, in funcie de gradul de risc. Activele ponderate n funcie de risc6 reprezint totalul activelor bncii, multiplicate cu o pondere de risc de credit specific fiecrei categorii de active, astfel: active bilaniere ponderate cu riscul de credit: - gradul de risc 0% pentru numerar i valori din aur, metale i pietre preioase; creane garantate de stat;creane garantate de bnci centrale din categoria A i B; creane garantate cu depozite colaterale, certificate de depozit, etc. - gradul de risc 20% pentru creane garantate de BEI; creane garantate de administraiile locale din Romnia, creane garantate de bnci din Romnia, creane garantate de bnci i administraii locale dinri de categoria A i B i creane garantate de ctre bnci din trile din categoria B; - gradul de risc 50% pentru credite acordate persoanelor fizice i garantate prin ipoteci i pentru veniturile de primit(leasing financiar); - gradul de risc 100% pentru creane asupra administraiilor centrale i bncilor din rile din categoria B cu excepia celor exprimate i finanate n moneda naional a debitorului, creane asupra administraiilor regionale sau locale din rile din categoria B, creane cu scaden mai mare de un an asupra bncilor din rile din categoria B, creane asupra sectorului nebancar din categoria rilor din categoria A sau B ori din Romnia, imobilizri corporale i alte active: elemente de activ n afara bilanului ponderate urmtoarele grade de risc: - grad de risc 100% pentru angajamente n favoarea altor bnci; angajamente n favoarea clientelei; titluri vndute cu posibilitatea de rscumprare, pentru care opiunea de rscumprare a fost ferm exprimat;angajament ndoielnice; alte angajamente date; - grad de risc 50% pentru cauiuni, avaluri i alte garanii date altor bnci; garanii date pentru clientel; titluri vndute cu posibilitate de rscumprare, pentru care opiunea de rscumprare a fost ferm exprimat; - grad de risc 0% pentru titluri date n garanie. n conformitate cu Acordul de la Basel din 1988, constituienii capitalului de reglementare sunt: capitalul de nivel 1; capitalul de nivel 2 i capitalul de nivel 3.
6

Normele BNR nr.8 din 26.04.1999, privind limitarea riscului de credit al bncilor, publicat n M.Of.nr.245 din 1.06.1999

Capitalul de nivel 1 cuprinde: capitalul social vrsat, rezerve legale i profitul nerepartizat. Capitalul de nivel 2 cuprinde: rezerva general de risc, alte rezerve, datorii subordonate i subvenii pentru investiii. Acest capital este limitat la 100% din capitalul de nivelul 1. Capitalul de nivel 3 a fost introdus de Comitetul de la Basel n anul 1996, pentru a permite bncilor s acopere o parte din riscurile de pia prin emisiuni de datorii subordonate pe termen scurt. n consecin capitalul de nivel 3 este permis numai pentru a acoperi riscurile de pia pentru care sunt generate instrumente de capitaluri proprii i instrumente purttoare de dobnd cuprinse n registrul comercial, precum i schimburile valutare i mrfurile din registrele bancare i comerciale. Condiiile legale constituite n ceea ce privete capitalul de nivel 3 specific faptul c acesta trebuie s aib o scaden de cel puin doi ani i s fac obiectul unor prevederi prin care s se stipuleze faptul c nici componenta de dobnd i nici cea de capital nu trebuie pltite, dac o asemenea plat are ca efect un capital general care nsumeaz mai puin dect ceea ce este minim necesar. Standardul minim bazat pe risc pentru adecvarea capitalului a fost stabilit prin Acordul de la Basel la 8% din activele ponderate cu risc, din care elementul de capital de baz trebuie s reprezinte cel puin 4%. Capitalul de nivel 3 este limitat la 250% din partea crescut a capitalului de nivel 1 cerut ca urmare a adugrii riscului de pia. Cerina de capital calculat pentru riscul de pia este convertit la o pondere de risc naional(pe baza prezumiei de adecvare a capitalului de 8%, capitalul calculat pentru riscul de pia va fi prin urmare mprit la 0,08). Cerina de capital general este apoi determinat prin calcularea unui procent de 8% din ponderile totale ale riscului de credit i ale riscului de pia naional. Noul capital de nivel 1 trebuie s fie de cel puin 50% din aceast pondere revizuit a riscului general. Diferena dintre noul capital de nivel 1 i nivelul de capital 1 existent, mai precis partea crescut a capitalului de nivel 1, devine baza de determinare a valorii maxime pe care o poate lua capitalul de nivel 3, i anume 250% din partea crescut. Atta vreme ct limitele generale nu sunt nclcate, capitalul de nivel 2 poate nlocui capitalul de nivel 3, n limita acelorai 250%.7 2) Coeficientul de adecvare al fondurilor proprii si controlului riscurilor de pia. o dup cum au evideniat crizele financiare din ultimul deceniu, evenimentele de pe piaa de capital pot pune in pericol valabilitatea insituiilor de credit si securitatea pieelor bursiere. In aceste condiii, luarea in considerare a riscurilor de pe pia a devenit necesar pentru lrgirea noiunii de raport de solvabilitate sau a normei Cooke. o in vederea instituirii acestei norme prudeniale, demersurile au fost iniiate in 1995, cnd, Comitetul de la Bale a publicat un document prin care definea o metod de msurare a riscurilor de pia. Uniunea European a emis, in 1995, propria sa reglementare, Directiva nr. 93 asupra adecvrii fondurilor proprii ale instituiilor de credit la riscurile de pia. Dup anul 1995, Comitetul de la Bale a ajuns la un acord ale crui dispoziii se aplic de la 1 ianuarie 1998, prin
7

H.v. Greuning, S.Brajovic Bratanovic Analiza i managementul riscului bancar, Editura Irecson, Bucureti, 2003, p.67-69

care sunt precizate modalitile de calcul ale principalelor riscuri de pia i condiiile impuse bncilor pentru utilizarea de metode interne. Prin aceste norme sunt luate in considerare: riscul de modificare al cursului de schimb pentru ansamblul bilanului si pentru activitatea extrabilanier; riscul de rat a dobnzii; riscul de variaie a titlurilor de proprietate (portofoliu de negociere); riscul de contrapartid si riscul de depire a limitelor admise. Baza de calcul o constituie soldul operaiunilor inregistrate de instituia de credit asupra unuia din titlurile sau instrumentele incluse in portofoliul de negociere, respectiv soldul cumprator (pozitia net lung) sau soldul vnztor (poziia net scurt). Relevana indicelui de adecvare a capitalului este contestat de muli specialiti, intruct prin concepia metodologic, acesta ignora riscurile de pia care rezult din oscilaiile dobnzilor si cursurilor valutare.10

1.4.Metode utilizate pentru gestiunea riscului de solvabilitate 1.4.1. Functii necesare gestionrii eficiente a riscului de solvabilitate
Analiza solvabilitii are trei funcii importante: s contribuie la dezvoltarea instituiei prin gsirea unor clieni solvabili; s evalueze cererile pentru noi credite; s ajute debitorii existeni s ii menin sau sa isi imbunteasc solvabilitatea. Analiza sistematic si obiectiv a solvabilitii are trei elemente principale: 1. Folosirea unor concepte contabile obiective i inelese de ct mai muli oameni, pentru: - a elimina riscurile excesive si necuantificate care il afecteaz pe creditor; - a stabili condiii de creditare realiste pe baza fluxului de lichiditi actual; - a evalua si a inelege care este solvabilitatea clientului; - a permite creditorului sa stabileasc termene pentru credite pe baza evalurii riscurilor la zi. 2. O analiz financiar comprehensiv care cuprinde: - analiza performanelor financiare, a ndatorrii si a lichiditilor clientului; - identificarea si interpretarea tendinelor financiare ale instituiei clientului; - un raport realist intre valoarea creditului si fluxul de lichiditi al clientului; - structurarea facilitilor de creditare pentru a realiza o corelare intre necesitile instituiei clientului si intrrile si ieirile de lichiditi. 3. Folosirea tehnicilor consacrate pentru identificarea si evaluarea riscurilor, precum si pentru evaluarea si organizarea facilitilor de creditare, si anume: - o form comun de organizare a sistemului de informaii financiare pentru a face analiza mai uoar; - o analiz standard a indicatorilor financiari si a tendintelor; 7

- un sistem de corelare direct a valorii si a termenelor creditelor cu nevoile actuale ale clientului si proieciile fluxului de lichiditi; - o structura pentru credite care s protejeze banca impotriva riscurilor principale si care s stabileasc o corelaie ntre intrrile si ieirile posibile de lichiditi.8 Datele trebuie s fie: suficiente pentru a oferi o imagine clar a performanelor financiare si a strii financiare a solicitantului; comprehensive, datele pariale pot duce la erori; oneste si fr greeli; dac este posibil, cererea va fi insoit de evidene expertizate contabil; destul de recente pentru a indica punctele forte si slabe ale solicitantului in prezent.

1.4.2. Metoda titlurizrii

Gestiunea riscului solvabilitii ine de mrimea fondurilor proprii ale bncii, deoarece indiferent de eficacitatea aciunilor ntreprinse pentru a gestiona riscurile, apariia pierderilor este posibil mereu, de unde necesitatea mririi permanente a fondurilor proprii. Bncile care accepta un nivel mare de riscuri sunt obligate s ii consolideze fondurile proprii chiar peste nivelul prevzut de autoritile bancare (norma Cooke 8%). Creterea fondurilor proprii se poate realiza fie prin emisiune de aciuni, fie prin prelevri din profit. Gestiunea riscului de solvabilitate se va efectua prin titlurizare, un fenomen care aduce multe avantaje in domeniul bancar. Acest fenomen este tratat pe larg de Dedu Vasile in lucrarea Gestiune si audit bancar. Posibilitatea bncilor de a-i revinde creanele asigur o mare lichiditate activului bancar si diminueaz expunerea lor la riscuri. Ieirea acestor creane permite realizarea de economii ale fondurilor proprii, putnd fi orientate spre alte destinaii. In aceast ipostaz, titlurizarea constituie un instrument de gestiune a bilanului, permitnd modularea in acelai timp a nivelului fondurilor proprii si a rentabilitii lor. Titlurizarea creanelor const in cedarea unui ansamblu de creane ctre investitori si remunerarea prin fluxuri pe care creanele originale le angajeaz. Este vorba de un transfer de proprietate prin preluarea creanelor cedate de bnci de ctre Fondul Comun al Creanelor (FCC) in schimbul disponibilitilor constituite prin contribuia investitorilor. Un alt aspect important ce trebuie avut in vedere este reducerea riscului fluxurilor angajate pe creanele originale ctre investitori. In acest scop, exist 3 tehnici precum: subdimensionarea, emisiunea prilor ordinare si subordonate si asigurarea. A. Subdimensionarea const in promisiunea fcut investitorilor care recumpar prile pentru numai o parte a fluxurilor angajate din creanele originale. Dac aceste creane devin riscante, fluxurile angajate se diminueaz. Dar promisiunea facut de investitor nu este afectat atta timp ct aceste pierderi rmn inferioare rezervei de securitate care a fost constituit.
8

http://www.studentie.ro/CURS_ECONOMIE_CREDIT_BANCAR-nrciteste15617.html

Daca aceast subdimensionare este riguros stabilita, atunci fluxurile cuvenite investitorilor sunt practic lipsite de risc. B. Emisiunea prilor ordinare si subordonate const in imprirea prilor emise in contrapartid creanelor originale in trane diferite, de exemplu, o tran ordinar si o tran subordonat. Aceast tehnica necesita retragerea fluxurilor de ctre creanele originale pentru reorientarea lor cu prioritate ctre diferite categorii de pri. Prile create n contrapartida creanelor originale sunt de dou tipuri: seniorii sunt fr risc i juniorii (prile subordonate) suport toate riscurile. Soluia cea mai simpl pentru anularea riscului prilor seniori const io atribuirea tuturor defectelor" prilor juniori. Dac riscul de default " se adeverete mai slab dect a fost prevzut, creanele originale degajeaz un excedent de rentabilitate fa de minimul necesar pentru garantarea rentabilitii investitorilor seniori. Acest excedent crete rentabilitatea prilor subordonate. Invers, dac rentabilitatea efectiv este inferioar rentabilitii garantate seniorilor, reduce rentabilitatea prilor subordonate. Juniorii au rentabilitate incert, cci ei joac rolul de pern de amortizare ntre rentabilitatea garantat la seniori i rentabilitatea efectiv a pool-ului de creane original. Pentru investitori, rentabilitatea ateptat depinde de preul pe care-1 obin prile. Acest pre trebuie s fie ajustat pentru asigurarea rentabilitii fr risc la clienii prilor seniori i servirea unei rentabiliti ce compenseaz riscul pentru prile juniori. Retragerea" fluxurilor permite, de asemenea, concentrarea asupra unor pri a riscurilor de naturi diferite. De exemplu, titlurizarea permite protejarea prilor contra riscului de rambursare anticipat. Acesta este principiul Mortgage Backed Securities" (MBS) nord-american. Pe scurt, el const n emiterea de pri a cror evenimente posibile peste scadenele creanelor originale, n condiia transferrii acestor evenimente asupra altor pri. O soluie simpl const n raportarea tuturor rambursrilor anticipate asupra unei categorii de pri i n garantarea ratei i scadenei pentru aceste pri.9 C. Asigurarea. In mecanismul asigurrii, fluxurile sunt garantate investitorilor printr-un contract de asigurare, care are ca scop acoperirea tuturor decalajelor ntre fluxurile garantate in avans si fluxurile obinute pe baza prilor originale. Evident, cu ct ansele observrii decalajelor ridicate sunt mai mari, cu att mai costisitoare este asigurarea.

1.4.3. Reglementri privind solvabilitatea bncii.

Reglementarea prudenial a solvabilitii bncii se refer la adecvarea (suficiena) fondurilor proprii la riscurile asumate, fondurile proprii reprezentnd ultimul garant al solvabilitii n faa ansamblului riscurilor. De asemenea, fondurile proprii reprezint o referin obligatorie pentru toi indicatorii de performan, datorit condiiei imperative de remunerare satisfctoare a acionarilor. Dac fondurile nu sunt adaptate la nivelul riscurilor, pentru un motiv oarecare, nici riscul de solvabilitate, nici alte riscuri, nici msurrile performanelor, nu sunt bine stpnite. n
9

http://www.ilincagorobet.ase.md/modules/mydownloads/viewcat.php?cid=8

temeiul legislaiei n vigoare, fondurile proprii ale unei societi bancare sunt formate din urmtoarele categorii de capital: capitalul propriu; capitalul suplimentar; Capitalul propriu se compune din: o capitalul social vrsat; o prime legate de capital, vrsate; o profitul reportat de capital, vrsate; o profitul rezultat din exerciiile precedente; o profitul rezultatului curent; o fondul de rezerv constituit conform legii; o fondul imobilizrilor corporale; o fondul de dezvoltare. Pentru determinarea capitalului propriu se vor deduce urmtoarele elemente: valoarea neamortizat a imobilelor corporale; sumele din profitul exerciiului curent repartizate pentru dividende i participarea salariailor i a managerului la profit; pierderea raportat din exerciiile precedente; pierderea exerciiului curent. Capitalul suplimentar se compune din: alte rezerve; alte fonduri; mprumuturi subordonate primite (datoria subordonat). La calcularea fondurilor proprii se vor avea n vedere urmtoarele: a) capitalul suplimentar va fi luat n calcul numai n proporie de cel100% din nivelul capitalului propriu; b) datoria subordonat va fi luat n calcul numai ntr-o proporie de maximum 50% din capitalul propriu i va trebui s fie n ntregime vrsat, s aib un termen de rambursare de cel puin 5 ani i s nu existe posibilitatea rambursrii anticipate a acesteia; c) din totalul fondurilor proprii se vor deduce participaiile bncii la alte societi bancare (sub forma participaiilor directe sau mprumuturilor subordonate). Capitalul social minim. Un anumit nivel minim al capitalului social este o condiie a obinerii acordului de funcionare a bncii de la autoritatea de supraveghere. Astfel, Republica Moldova s-a aliniat legislaiei europene i este adoptat cerina unui capital minim echivalent cu 5.000.000 euro. Periodic, B.N.M. actualizeaz pragul minim de capital social n lei. Suficiena fondurilor proprii. Creterea riscurilor bancare n anii '80 a determinat autoritile tutelare s se preocupe de aceast situaie n cadrul Bncii Reglementrilor Internaionale. Comitetul de la Basel, cunoscut i sub numele de Comitetul Cooke, dup numele preedintelui su, a instaurat o mrime de 8 % a indicelui de solvabilitate, calculat ca raport ntre fondurile proprii i activele totale ponderate. Aceast regul se aplic i n Republica Moldova: societile bancare sunt obligate sa asigure n permanen un nivel corespunztor de solvabilitate, determinat ca raport ntre nivelul fondurilor proprii i totalul activelor i elementelor din afara bilanului, ponderate n funcie de gradul lor de risc (expunere net). Raportul minim de solvabilitate este de minimum 12%. Limita minim a indicatorului de solvabilitate, calculat ca raport ntre nivelul capitalului propriu i expunerea net, este de 8%. 10

Bncile nu pot realiza dividende dac nregistreaz un nivel de solvabilitate mai mic de 12 %. Activele ponderate n funcie de risc reprezint totalul activelor societii bancare, multiplicate cu o pondere de risc de credit specific fiecrei categorii de active. n categoria acestor active se include i poziia valutar scurt. Activele se iau n calcul la valoarea lor net, respectiv dup deducerea din valoarea acestora a provizioanelor specifice de risc constituite. 1.5 Acordul Basel I In anul 1987, Comitetul de la Basel a demarat un proiect de standardizare a activitatii de supraveghere a capitalului detinut de bancile internationale. Dupa o runda de consultatii cu autoritatile de supraveghere din tarile membre G10 dar si din alte state, a fost semnat in 1988 Acordul de la Basel. Acordul considera capitalul social si rezervele dezvaluite 24424e423y (acele rezerve create sau sporite prin retinerea veniturilor sau a altor surplusuri, de ex: prime de capital, profit reinvestit, rezerve generale, rezerve legale; sunt excluse rezervele din reevaluare) drept principalele elemente ale capitalului propriu al bancii, deoarece acestea reprezinta principalul constituent al capitalului bancar recunoscut in sistemele bancare din intreaga lume. Tinand cont de aceste aspecte, in vederea unei supravegheri adecvate, capitalul minim a fost definit in 2 transe, cu prevederea ca cel putin 50% din capitalul detinut trebuie sa provina din capitalurile proprii (capital social + rezerve). Elementele cuprinse in transa a doua sunt reglementate la nivel national in functie de reglementarile contabile si de supraveghere bancara specifice fiecarei tari. Capitalul suplimentar poate fi alcatuit din urmatoarele elemente: a) rezerve nedezvaluite: pot fi constituite diferit in functie de reglementarile legale si contabile din fiecare tara. Desi pot avea aceleasi calitati precum rezervele legale, intr-un context international, luarea lor in considerare la determinarea capitalului este pusa la indoiala datorita lipsei de transparenta si faptului ca in multe tari rezervele nedezvaluite nu sunt recunoscute, nici ca element de capital nici ca element contabil; b) rezerve din reevaluare: pot fi luate in calcul la determinarea capitalului suplimentar daca provin fie dintr-o evaluare formala din bilant, fie dintr-un plus de valoare din reevaluarea titlurilor de valoare inregistrate in contabilitate la costul istoric. Aceste rezerve sunt constituite doar daca autoritatea de supraveghere considera ca activele reevaluate au fost corect evaluate, iar valoarea rezultata reflecta fluctuatiile pretului si costul lichidarii fortate. Comitetul de la Basel considera ca adecvata reducerea din valoarea determinata a 55% din diferenta dintre costul istoric si valoarea de piata care ar acoperi evolutia ulterioara a pretului si costul de lichidare fortata;

11

c) provizioanele generale sau rezervele generale pentru riscul de credit: acest gen de provizioane sau rezerve poate fi luat in calcul doar in cazul in care nu sunt atribuite anumitor active sau nu reflecta o reducere a valorii anumitor active; d) instrumente lichide de capital imprumutat: sunt cuprinse acele instrumente de datorie care prezinta anumite calitati specifice capitalului. Doar in cazul in care caracteristicile acestor instrumente se aseamana foarte bine cu cele ale capitalului, adica pot fi o sursa de acoperire a pierderilor fara a determina declansarea falimentului, ele pot fi incluse in capitalul suplimentar. Totodata, aceste instrumente trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii: - sa fie negarantate, subordonate si in totalitate angajate; - sa nu poata fi rascumparate la initiativa detinatorului sau fara acordul prealabil al autoritatii de supraveghere; - sa fie disponibile pentru acoperirea pierderilor fara a implica incetarea activitatii bancii; - desi instrumentele de capital pot fi purtatoare de dobanzi ce nu pot fi oricand diminuate sau eliminate, acest tip de datorie trebuie sa permita amanarea platii in cazul in care profitul bancii nu poate face fata platilor; e) datoria subordonata: Comitetul de la Basel a recunoscut ca datoria subordonata nu indeplineste toate conditiile unui element de capital datorita existentei unei maturitati certe si incapacitatii aceasteia de a absorbi pierderile in alte conditii decat cele ale unei lichidari. Aceste deficiente justifica introducerea unei restrictii suplimentare cu privire la incorporarea datoriei subordonate in cadrul capitalului suplimentar. Astfel, datoria subordonata poate fi considerata element al capitalului suplimentar in limita a cel putin 5% din valoarea acestuia, daca indeplineste urmatoarele criterii: - are o maturitate de cel putin 5 ani, iar in ultimii 5 ani pana la maturitate valoarea ei sa se reduca cu 20% pe an. Desi autoritatile nationale reglementeaza elementele deductibile prin legile de organizare a activitatii financiare, acordul formuleaza cateva propuneri, astfel: din valoarea capitalului propriu se deduce valoarea vadului comercial, iar din suma reprezentand capitalul suplimentar se deduc investitiile facute in filialele angajate in activitati financiar-bancar si neconsolidate in sistemul national;

12