Sunteți pe pagina 1din 32

Academia de studii economice

Finante, asigurari, banci si burse de valori

Gestiunea riscului de lichiditate

Bucuresti
2010
Cuprins

1.Riscul în activitatea bancară


2.Analiza riscului de lichiditate
3. Metode şi tehnici de gestiune a Riscului de lichiditate

4. Propuneri şi modalităţi de perfecţionare a gestiunii riscului de


lichiditate

5. Studii de caz

2
1. Riscul în activitatea bancară

1.1 Riscul în general

În literatura de specialitate riscul este un subiect predilect, ceea ce


demonstrează importanţa dar şi complexitatea lui în economie. În practică,
instituţiile se confruntă cu o mare varietate de riscuri, atât interne, cât şi externe,
care datorită acestor aspecte, niciodată nu pot fi avute în vedere 100%.
Riscul este un eveniment nesigur sau un set de circumstanţe care, odată ce
se manifestă, produc un efect (negativ) asupra obiectivelor propuse.
Riscul apare atunci când:
• un eveniment se produce sigur, dar rezultatul acestuia e nesigur
• efectul unui eveniment este cunoscut, dar apariţia evenimentului este
nesigură
• atât evenimentul cât şi efectul acestuia sunt incerte

Riscul de lichiditate
Băncile trebuie să studieze permanent gradul de lichiditate, să-şi asigure
permanent starea lor de lichiditate. Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea
unei bănci de a face faţă, în orice moment, atât obligaţiilor asumate în numele
clienţilor, cât şi în nume propriu. Factorul esenţial de gestiune al lichidităţii şi
implicit al riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt îl reprezintă accesul
oricărei bănci la diferite pieţe de capital care permit ajustări rapide si la un cost
minim al scadenţarului activelor şi pasivelor. În acest sens, băncile trebuie să
dispună de rezerve suficiente, rezerve care în esenţă nu sunt altceva decât active
ce pot fi utilizate ca mijloc de plată sau care pot fi transformate operativ în astfel
de mijloace.
Acest lucru depinde de o serie de elemente, cum ar fi: notorietatea băncii,
notaţiile agenţiilor de rating, talia, rentabilitatea şi calitatea acţionariatului.
În sens larg, conceptul de lichiditate se referă la capacitatea activelor de a
fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă, în monedă lichidă sub formă de
numerar sau de disponibil în cont curent.
În sens mai restrâns, specializat, lichiditatea bancară reprezintă o problemă
de gestiune a pasivelor şi activelor bancare care au grade diferite de lichiditate.

3
Lichiditatea bancară exprimă capacitatea unei bănci de a-şi finanţa operaţiunile
curente.
Economistul Edward A.McNelly definea lichiditatea ca „deţinerea banilor
în momentul în care banca are nevoie de aceştia”.

Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea de încetare a plăţilor, care,


pentru o investiţie bancară, este în general legată de o imposibilitate de a se
refinanţa sau de condiţii de refinanţare ce antrenează automat pierderi. Acest tip
de risc este legat de structura bilanţului şi este foarte sensibil la posibilele
„dezechilibre”, cum este cazul creditelor pe termen mediu şi lung finanţate prin
depozite la vedere.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora
plăţile faţă de clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele acordate pe
temen lung şi creditele pe termen scurt şi a necorelării acestor active cu pasivele
băncii, adică cu resursele. Printre cauzele care conduc la apariţia riscului de
lichiditate bancară pot fi menţionate următoarele:
• situaţia economiei reale;
• influenţa mass-media;
• indisciplina financiară a clienţilor;
• dependenţa de piaţa financiară;
• necorelarea între scadenţele depozitelor şi a creditelor.
Se concretizează în probabilitatea încetării plăţilor datorită imposibilităţii
băncilor de a se refinanţa, de a-şi procura în condiţii normale fonduri de pe piaţa
monetară. Cauza principală a apariţiei acestui risc o reprezintă asimetria
bilanţului, structura dezechilibrată a acestuia, altfel spus finanţarea de credite din
resurse extrem de volatile. Principalul efect antrenat de acest risc îl reprezintă
creşterea costului împrumuturilor pe care banca în cauză trebuie să le contracteze
pentru a-şi onora obligaţiile ajunse la scadenţă.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora
plăţile, la un moment dat, faţă de clienţi, datorită devierii proporţiei dintre
plasamentele pe termen lung şi a celor pe termen scurt şi a necorelării cu
structura pasivelor băncii.
Riscul de lichiditate are mai multe accepţiuni :
1. reprezintă riscul unei bănci ca veniturile şi capitalul său să fie afectate,
datorită incapacităţii de a-şi onora la termen obligaţiile fără a se confrunta
cu pierderi acceptabile;
2. riscul de lichiditate include :
a. incapacitatea băncii de a-şi finanţa portofoliul de active pe
maturităţile şi la ratele de dobândă corespunzătoare;

4
b. incapacitatea băncii de a lichida poziţia la momentul oportun şi la
un preţ rezonabil;
3. riscul de lichiditate decurge din necorelarea maturităţilor dintre fluxurile
de încasări şi cele de plăţi;
4. riscul de lichiditate decurge din necorelarea scadenţelor cash-flow-urilor
unui grup de active, pasive şi instrumente extrabilanţiere;
5. riscul de lichiditate constă în pierderile potenţiale de profit şi/sau capital
ca urmare a eşuării în respectarea obligaţiilor asumate şi derivă din
insuficienţa rezervelor comparativ cu nevoile de fonduri.

2. Analiza riscului de lichiditate

Riscul de lichiditate este considerat un risc major, dar el face obiectul unor
accepţiuni precum: lichiditate extremă, „pernă de securitate" ce procură activele
lichide, sau capacitatea de mobilizare a capitalului la un cost „normal".
Situaţia lichidităţii extreme antrenează eşecul unei instituţii bancare. În
acest sens, riscul de lichiditate poate fi fatal. O asemenea situaţie extremă îşi are
originea în alte cauze (de exemplu: pierderi importante ce rezultă din slăbirea
contrapartidelor sau din evoluţiile adverse ale pieţelor) şi pot provoca neliniştea
instituţiei respective. Ele pot fi suficiente pentru a antrena retrageri masive de
fonduri sau închiderea liniilor de credit obişnuite ale altor instituţii, ceea ce
generează o criză brutală a lichidităţii.
După o altă accepţiune curentă privind riscul de lichiditate, acesta este mai
curând cel al dispunerii de lichidităţi bancare insuficiente, adică activele lichide
disponibile nu par suficiente pentru a face faţă nevoilor neaşteptate. În această
optică, lichiditatea este mai curând „o pernă de securitate" pentru a face faţă
dificultăţilor.
În fine, riscul de lichiditate exprimă eventualitatea dificultăţilor, temporare
sau importante, de a accede la surse de fonduri pentru a face faţă nevoilor.
Lichiditatea arată în acest caz capacitatea instituţiei de a mări capitalurile la un
cost rezonabil în permanenţă. Această capacitate depinde, în realitate, de doi
factori distincţi: lichiditatea pieţei şi lichiditatea instituţiei.
Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieţei de capital şi el
constă în aceea că o bancă nu poate dispune de lichidităţi corespunzătoare pentru
a acoperi obligaţiile financiare la un moment dat. Riscul lichidităţii este cel mai
ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de noi împrumuturi sau
retragerile de depozite şi când nu are acces la noi surse de numerar.

5
În cazul când plasamentele pe termen lung sunt mai mari decât resursele
pe termen lung ale băncii, din această cauză băncile se confruntă cu două situaţii
destul de neplăcute:
• Să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt;
• Să nu aibă resurse cu scadenţă mai mică, în timp ce plasamentele
au scadenţă mare.
Prima situaţie denumită şi risc de lichiditate imediată este determinată de
retragerile masive şi neaşteptate ale creditorilor ei. O bancă care este confruntată
cu riscul lichidităţii, poate fi forţată fie să împrumute fonduri de urgenţă la
costuri excesive pentru a-şi acoperi nevoile imediate de cash, fie să atragă
deponenţi, plătind în schimb dobânzi mai mari decât cele practicate pe piaţă.
Riscul de lichiditate imediată este un risc specific băncilor, arta de a
conduce o bancă constă tocmai în a şti să gestionezi lichidităţile pentru a face
faţă retragerilor, fără a afecta însă posibilităţile de a onora şi solicitările de
credite.
Autorităţile monetare veghează asupra acestui risc impunând băncilor să
păstreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate.
Interpretarea lichidităţii bancare pe baza situaţiei fluxului de numerar(aşa
cum se practică în cazul firmelor), este problematică, aceasta reflectând
invariabil faptul că banca reuşeşte să îşi procure suficient numerar din noile
depozite sau din fondurile de pe piaţa monetară pentru finanţarea creşterii
creditelor pe care le acordă. În schimb, această situaţie nu reflectă posibilitatea
ca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase.
A doua situaţie, denumită risc de transformare, poate fi prevenită prin
analiza: resurselor şi plasamentelor în funcţie de exigibilitatea lor reală şi nu
juridică (de pildă, depozitele la vedere sunt, de regulă, mai stabile decât
depozitele la termen, sau conturile debitoare ale clienţilor pe termen scurt sunt
deseori mai imobilizate decât creditele cu scadenţă mai îndepărtată); şi
inovaţiilor financiare din ultimii ani ale băncii, astfel: mărind riscul de
nelichiditate prin dezvoltarea angajamentelor de credit, micşorându-l prin
dezvoltarea pieţelor secundare de creanţe negociabile.
Transformarea resurselor cu scadenţă mică, în plasamente cu scadenţă
mare pentru a putea face faţă crizei de lichiditate într-un timp scurt şi cu costuri
scăzute este specifică managementului bancar .
Managementul bancar trebuie să rezolve trei aspecte ale riscului de
lichiditate, şi anume: să se protejeze împotriva riscului de lichiditate, să măsoare
riscul de lichiditate şi să gestioneze riscul de lichiditate.

6
2.1 Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate

Datorită limitelor informaţionale ale situaţiei fluxului de numerar, analiştii


bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidităţii.
Băncile comerciale păstrează în mod normal între 20 şi 30% din depozite
sub formă de fonduri lichide.
Principalii indicatori analizaţi şi calculaţi pentru analiza lichidităţii
reprezintă rate de referinţă ale lichidităţii:
• lichiditatea globală – reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de
activ de a se transforma pe termen scurt în lichidităţi, pentru a satisface
obligaţiile de plăţi exigibile;
• lichiditatea imediată(de trezorerie) – reflectă posibilitatea elementelor
patrimoniale de trezorerie (numerar, cont current al BNR) de a face faţă
datoriilor pe termen scurt;
• lichiditatea în funcţie de total depozite – care reflectă posibilitatea
elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul
depozitelor;
• lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi – care reflectă
posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor
reprezentând totalul depozitelor şi împrumuturilor;
• raportul total de credite / total depozite – reflectă proporţia din resursele
atrase de la deponenţi care este împrumutată altor clienţi. În condiţiile în care
acest raport este subunitar, se spune că banca are o lichiditate stocată, deci se
bazează pe propriile resurse în acordarea creditelor, iar când raportul devine
supraunitar se spune că banca se bazează pe un regim de management al
pasivelor, adică îşi asigură o bună parte din resurse pentru acordarea creditelor
prin operaţiuni de împrumut.
Trezoreria determină şi expunerea băncii în funcţie de depozitele la vedere
şi total depozite(raportul dintre acestea) – care exprimă tendinţa de evoluţie a
depozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilităţilor la vedere cu influenţă
asupra stabilităţii resurselor şi nivelului costurilor.
Alţi indicatori care sunt calculaţi pentru estimarea riscului de lichiditate:

A. Grupa pasivelor nete


O prima grupă de indicatori de lichiditate are 4 componente distincte ce pot
fi calculate pe baza aceloraşi date, respectiv detalierea pe benzi de scadenţe a
pasivelor şi a activelor bancare: pasive nete simple, pasive nete cumulate,
indicele lichidităţii şi transformarea medie a scadenţelor.

7
1. Pasivele nete simple, respectiv diferenţa între activele şi pasivele cu
aceeaşi scadenţă şi exprimă măsura în care activele scadente acoperă pasivele
scadente. Tabelul de mai jos prezintă un exemplu de calcul:
Tabel 1: Calculul pasivelor nete simple
Nr. Perioada(P) Active Pasive Pasive nete simple
1. P<1 lună 125 225 100
2. 1 lună<P<3 luni 150 200 50
3. 3 luni<P<6 luni 275 125 -150
Total 550 550 -
Probleme de gestiune apar mai ales acolo unde pasivele nete simple
sunt positive, căci pentru acoperirea lor banca trebuie să găsească resurse
suplimentare. În plus, repartizarea pe coloană a semnului pasivelor ne poate da
informaţii suplimentare referitoare la transformarea scadenţelor practicate de
bancă. De regulă, transfomarea scadenţelor este cea clasică: resursele mobilizate
preponderant pe termen scurt pentru finanţarea unor plasamente preponderant pe
termen lung.
2. Pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă între pasivele şi activele
cumulate corespunzătoare fiecărei benzi de scadenţă.
Tabel 2: Calculul pasivelor nete cumulate
Nr. Perioadă(P) Active Active Pasive Pasive Pasive
cumulate cumulate nete
cumulate
1. P< 1 lună 125 125 225 225 100
2. 1 lună<P<3 150 275 200 425 150
luni
3. 3 luni<P< 6 275 550 125 550 -
luni
Total 550 - 550 - -
Pasivele nete cumulate sunt folosite pentru a semnala perioada de
maximă nevoie de lichiditate. Astfel, din exemplu de mai sus rezultă că banca va
înreistra un deficit de lichiditate pentru perioadele cuprinse între 0 şi 3 luni, iar
maximul va fi atins peste 3 luni având nivelul de 150.
3. Indicele de lichiditate (IL) – reprezintă raportul dintre suma pasivelor
şi suma activelor, ambele ponderate cu numărul mediu de zile sau cu numărul
curent al grupei de scadenţe respective. Dacă indicele de lichiditate este:
= 1 – banca nu trebuie să facă transformare de scadenţă;
< 1 – banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen
lung, în condiţiile curbei crescătoare a dobânzii;
> 1 – banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt,
rezultând riscul de lichiditate.

8
În tabelul de mai jos este prezentat un model de calcul al IL utilizând
ponderea cu numărul curent al perioadei scadente respective:
Tabelul 3 – Calculul indicelui de lichiditate
Nr. Perioada(P) Active Active Pasive Pasive
ponderate ponderate
1. P<1 lună 125 125 225 225
2. 1 lună<P<3 luni 150 300 200 400
3. 3 luni<P<6 luni 275 825 125 375
Total 550 1250 550 1000
În funcţie de aceste date vom avea:
1000
IL= 1250 = 0.8

Valoarea optimă a unui indicator este 1 sau 100%. În cazul nostru vom
aprecia că banca are o lichiditate adecvată cu posibilitate de îmbunătăţire.
4. Transformarea medie a scadenţelor
Acest indicator exprimă(în număr de zile, de luni sau de ani) diferenţa
între scadenţa medie ponderată a activelor bancare şi cea a pasivelor bancare.
Active ponderate Pasive ponderate
TS = −
Total active Total pasive
Tabelul 4.
Pondere Perioadă(P) Active Active Pasive Pasive
ponderate ponderate
0.5 P<1 lună 125 62.5 225 112.5
1.5 1 lună<P<3 150 225 200 300
luni
3.0 3 luni<P<6 275 825 125 375
luni
Total 550 1112.5 550 787.5
Valoarea acestui indicator va fi:
1112 .5 787 .5
TS = − = 2.022 −1.4318 = 0.59 (luni )
550 550
Se apreciază că în acest exemplu s-a folosit ca sistem de ponderare durata
medie a fiecărei perioade(benzi), exprimată în luni(adică 0.5,1.5, 3), rezultatul
exprimându-se de asemenea în luni.

Faţă de ceilalţi 3 indicatori prezentaţi anterior, transformarea medie a


scadenţelor sugerează mai bine riscul de lichiditate, deoarece permite exprimarea
în unităţi de timp a transformării practice.

9
B. Grupa lichidităţii imediate

1) Poziţia lichidităţii – indicator derivat din practica gestiunii de


trezorerie, a cărui valoare se determină ca diferenţă între activele lichide şi
pasivele imediate.
Active lichide= Contul curent la Banca Centrală + Plasamente scadente de
încasat
Pasive imediate= Depozite volatile + Împrumuturi scadente de rambursat
Un exemplu simplificat este prezentat în următorul tabel:

Săpt Active lichide Pasive imediate


ămân Contul Plasam. Total Depozi Împrumut Total Lichidit
a curent la Scadente te uri ăţi
Banca de volatil scadente
Centrală încasat e de
rambursat
0 1 2 3=1+ 4 5 6=4+5 7=3-6
2
1-6 150 1200 1350 1750 360 2110 -760
7-13 200 1750 1950 1800 350 2150 -200
14- 175 1800 1975 1500 300 1800 175
20
21- 250 1820 2070 1450 230 1680 390
27
28- 220 1750 1970 1300 220 1520 450
30

Daca poziţia de lichiditate este negativă, activele lichide sunt insuficiente


pentru onorarea integrală a obligaţiilor, banca recurge la împrumuturi de pe piaţa
interbancară, de la banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte
de termen.
Dacă poziţia lichidităţii este pozitivă, excedentul de lichiditate peste limita
admisibilă se plasează pe termen scurt în depozite pe piaţa interbancară.
Nivelul optim este de 15%, dar variază în funcţie de gradul de dezvolatare
a pieţelor financiare secundare şi de volatilitatea depozitelor la vedere. În
România valoarea lui ar trebui să fie mai mare date fiind condiţiile financiare.
2) Gradul de indatorare pe termen scurt
Acest indicator, din prisma lichidităţii, se calculează pentru perioade foarte
scurte de timp şi pe benzi de scadenţă. Raportul de referă la poziţia considerată a

10
angajării faţă de piaţă şi vizează raportul dintre solicitările noi faţă de piaţă, prilej
de noi angajări faţă de piaţă şi împrumuturile scadente, prilej de dezangajare.
Solicitari noi pe piata creditului
Rata = imprumutur i scadente fata de piata creditului
Mărimea acestui indicator trebuie să se situeze aproape de valoarea 1,
aceasta însemnând un echilibru între noile solicitări de credite şi împrumuturile
scadente. În cazul în care raportul are valori supraunitare, banca se află în
postura de a fi nevoită să atragă resurse. În cazul invers, valoarea subunitară a
raportului, banca se află în ipostaza de surplus de resurse pe care trebuie să le
fructifice în condiţii de maximă profitabilitate şi minim de risc.

2.2 Protejarea împotriva riscului de lichiditate

Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să reducă


riscul de lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele şi plasamentele băncii.
Tehnicile sunt următoarele:

Atragerea depozitelor de la populaţie


Acordarea de credite de către bănci presupune alocarea unor sume pe care
acestea le au sub formă de depozite atrase. Riscul de lichiditate apare atunci când
beneficiarii de credite nu rambursează creditele la termenele prevăzute în
contract (la ora actuală criza economică cauzează disponibilizări masive în
industrie. Astfel apare condiţia nerambursărilor de către beneficiarii de credite).
Băncile care pot să atragă depozite de la populaţie într-un volum foarte
mare sunt mai puţin îngrijorate de nerambursările în termen de la beneficiarii de
credite. Pentru băncile mai mici problema este mai dificilă, acestea trebuind să-şi
acopere uneori în întregime nerambursările prin apelarea la credite de refinanţare
de la Banca Naţională sau la împrumuturi pe piaţa interbancară.
Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru bancă o sursă sigură pentru
menţinerea unei mase de lichidităţi.

Căutarea unor depozite stabile


Băncile sunt interesate în promovarea unor produse prin care să-şi
constituie depozite stabile (depozite la termen, certificate de depozite etc.). Din
punctul de vedere al rentabilităţii, acest lucru diminuează, riscul de lichiditate
deoarece retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponenţii vor primi
dobânzi mai mici). Stabilitatea depozitelor permite băncilor să facă investiţii pe
termen lung, care aduc mai mult profit băncii.

11
Creşterea fondurilor proprii
Majorarea capitalului social şi implicit a fondurilor proprii determină
băncile să-şi mărească lichidităţile şi puterea lor financiară, având posibilitatea
de a face investiţii pe termen lung din fondurile proprii (de obicei majorarea de
capital se anunţă de către bancă fiind pentru clienţi o garanţie a stabilităţii
băncii).

Refinanţarea
Constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanţe pe care
banca le are în portofoliul ei, în schimbul lichidităţilor de care are nevoie. Pentru
a dispune de aceste titluri, băncile fie fac investiţii în titluri de valoare, fie
acceptă ca garanţii titluri de valoare, în procesul de acordare a creditelor.

Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv gestiunea


tezaurului băncii. Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în mod
continuu un echilibru între lichidităţi şi plasamente. Acest lucru presupune:

a.) Prevederea evoluţiei zilnice a intrărilor şi ieşirilor de fonduri şi deci a


soldului net al băncii la sfârşitul zilei:
Toate operaţiunile făcute de bancă se materializează sub forma unor
solduri creditoare sau debitoare faţă de Banca Naţională. Administratorul
trezoreriei trebuie să prevadă din timp acest sold pe care îl va respecta făcând
diverse operaţiuni bancare. Acest sold va trebui să fie creditor pentru a asigura
rezervele obligatorii la Banca Naţională.

b.) Acoperirea deficitelor şi plasarea excedentelor:


Deficitul între soldul rezultat la sfârşitul zilei şi cel prevăzut se acoperă cu
un împrumut fie de pe piaţa interbancară, fie de la Banca Naţională.
Excedentele rezultate vor fi plasate pe piaţa interbancară, sau vor fi
utilizate pentru rezolvarea unor obligaţii ale băncii în avans, în cazul în care se
preconizează o creştere a ratei dobânzii.
Prin aceste operaţiuni trezoreria asigură atât rezervele minime obligatorii,
cât şi respectarea raportului de lichiditate impus de autorităţi.

12
3. Metode şi tehnici de gestiune a Riscului de lichiditate

3.1 Tehnici şi instrumente folosite pentru managementul riscului de lichiditate

Managementul lichidităţii reprezintă una dintre cele mai importante sarcini


pentru conducerea unei bănci. O bancă este considerată lichidă dacă are asigurat
accesul la fonduri care pot fi utilizate imediat, la un cost rezonabil, în momentul
în care acestea sunt necesare.
Pentru toate băncile menţinerea unui grad adecvat de lichiditate este
importantă şi pentru minimizarea riscului de lichiditate, datorat riscului de
contagiune prin decontările interbancare.
În opinia lui Corneliu Benţe, pentru gestionarea corectă a lichidităţii banca
foloseşte următoarele metode:
 Achiziţionarea de titluri (obligaţiuni): emise cu o opţiune de cumpărare
înainte de scadenţă la un preţ fix, cunoscut dinainte. Aici se elimină riscul
de piaţă la lichidarea titlului şi se măreşte lichidarea obligaţiunilor.
 Piaţa de capital: pentru acoperirea unor nevoi de lichiditate (mai ales pe
termen lung), prin emisiuni proprii de obligaţiuni, sau piaţa monetară în
sens larg, pentru emisiunea de titluri pe termen scurt.
 Rezerva minimă obligatorie: este constituită la BNR, atât pentru
mijloacele în lei, cât şi pentru cele în valută.

Problemele de care se loveşte conducerea unei bănci în asigurarea


lichidităţii provin din faptul că rareori cererea de lichiditate este egală cu oferta
de lichiditate la un anumit moment în timp. Banca se află în permanenţă în exces
sau deficit de lichiditate şi trebuie să existe un echilibru între lichiditate şi
profitabilitate. Cu cât mai mari vor fi fondurile menţinute disponibile pentru a
satisface necesarul de lichiditate, cu atât mai mică va fi profitabilitatea băncii.
În opinia lui Ion Niţu rezolvarea problemelor de lichiditate depinde şi de
costurile implicate efectiv sau potenţiale. Aici se includ costul cu dobânda la
fondurile împrumutate, costurile de tranzacţie dar şi costul de oportunitate sub
forma câştigurilor viitoare la care se renunţă atunci când se vând active
productive pentru a obţine lichiditate.
Din alt punct de vedere analizat de către Ion Niţu, managementul
lichidităţii depinde de riscul variaţiei dobânzilor şi de riscul ca fondurile lichide
să nu fie disponibile în volumul necesar băncii. Dacă ratele dobânzii cresc,
valoarea activelor financiare pe care banca intenţionează să le vândă pentru a
obţine lichidităţi va scădea, iar unele trebuie vândute în pierdere. În această
situaţie, nu numai că banca va obţine mai puţine fonduri lichide , dar va pierde şi

13
din reducerea câştigurilor sale. Dacă împrumutătorii de lichidităţi consideră că
banca îşi asumă riscuri mai multe ca înainte, banca va fi forţată să plătească
dobânzi mai mari pentru împrumuturile de fonduri lichide, iar unii creditori vor
refuza împrumutarea fondurilor lichide.

Managementul riscului de lichiditate se desfăşoară după următoarele principii:

o Informarea operativă a conducerii băncii asupra situaţiei lichidităţii, prin


mai multe raportări ca de exemplu:
- Situaţia zilnică a contului curent în lei la BNR şi a numerarului existent
în casieriile băncii
- Situaţia zilnică a depozitelor interbancare atrase şi plasate în lei
- Situaţia zilnică a evoluţiei resurselor atrase de la clienţii nebancari
- Situaţia săptămânală a portofoliului de certificate de trezorerie
- Situaţia zilnică a depozitelor în sume importante atrase de la persoane
juridice
- Situaţia zilnică a vânzărilor/cumpărărilor de valută efectuată de clienţi
- Situaţia dobânzilor în lei şi valută practicate de celelalte bănci
comerciale

o Gestionarea lichidităţii printr-un sistem computerizat de scadenţare în care


sunt cuprinse încasările şi plăţile estimate pe baza prognozelor efectuate.
o Urmărirea permanentă a structurii încasărilor şi plăţilor
o Realizarea unor simulări pe calculator ale evoluţiei contului curent al
băncii deschis la BNR
o Atragerea resurselor
o Menţinerea unui stoc de active lichide, atât în lei cât şi în valută
o Urmărirea permanentă a dobânzilor oferite de celelalte bănci şi ajustarea
când este necesar a dobânzilor instituţiei
o Corectarea intrărilor/ieşirilor mari în lei sau valută
o Realizarea unei politici adecvate de marketing pentru menţinerea şi
obţinerea de noi depozite interbancare necesare desfăşurării activităţii atât
pe piaţa monetară locală, cât şi pe cea internaţională, pentru a face faţă
unor situaţii speciale.

Pentru a controla riscul de lichiditate, conducerea Băncii Comerciale


Române, de exemplu a impus anumite limite, prin intermediul unor reglementări

14
interne corelate evident cu reglementările privind lichiditatea, impuse de banca
centrală a băncilor comerciale.

Pentru lei:

o Limita minimă a sumei investite în titluri de stat este de 20%din totalul


activelor în lei
o Limita minimă a sumei plasate pe piaţa interbancară, în contul de RMO la
BNR şi în cash este de 20% din totalul activelor în lei
o Limita maximă a creditelor către persoanele juridice şi fizice este de 55%
din totalul activelor în lei.
o Perioada maximă pentru plasamente interbancare este de 6 luni pentru
maximum 20% din toalul depozitelor în lei
o Diferenţa dintre plasamente şi resurse trebuie să fie pozitivă în perioada 1-
7 zile până la scadenţă

Pentru valută:

o Limita minimă a sumei plasate pe piaţa interbancară, în contul de RMO la


BNR şi în cash este de 30% din totalul activelor în valută
o Limita maximă a creditelor către persoanele juridice şi fizice este de 50%
din totalul activelor în valută.
o Banca trebuie să menţină permanent o sumă de 10 milioane USD în
depozite overnight şi 10 milioane EUR în depozite tom-next
o Perioada maximă pentru plasamente interbancare este de 3 luni, pentru
maximum 10% din totalul depozitelor în valută

3.2 Gestiunea riscului de lichiditate

În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în:


− cedarea, ipotecarea sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul băncii
fără a suferi pierderi excesive.
− găsirea unor resurse noi cu costuri mult inferioare randamentului mediu
al investiţiilor băncii.

Gestiunea riscului de lichiditate distinge:

15
− gestiunea pe termen scurt: permite măsurarea cu precizie a riscului de
lichiditate a băncii.
− gestiune trezoreriei: permite determinarea unei structuri optime a
activului băncii (banca să nu înregistreze pierderi).
− gestiune pe termen lung: permite băncii să elaboreze politica ei de
creditare.
Gestiunea riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt are un scop bine
determinat, acela de a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite pieţe, care să-i
permită o ajustare rapidă a graficului de scadenţe active-pasive cu minimum de
cheltuieli.

Gestiunea trezoreriei constă în gestiunea activelor şi pasivelor deţinute


atât în monedă, cât şi în valută, respectând normele monetare şi valutare impuse
de autorităţi.
Trezoreria este considerată un centru de profit care trebuie să contribuie la
fel ca celelalte activităţi ale băncii la obţinerea profitului bancar.
Maximizarea profitului depinde atât de evoluţia dobânzilor pe perioada
considerată, cât şi de structura activului băncii. Dacă se anticipează o creştere a
dobânzilor pe perioada considerată, banca va trebui să-şi crească volumul de
credite în detrimentul lichidităţilor, deci are loc asumarea riscului de lichiditate.
Profitul suplimentar pe care banca îl va primi prin majorarea volumului de
credite va fi: DP' = r x Dc
În care:
- DP' = profitul suplimentar aferent majorării volumului de credite
- r = rata dobânzii pe perioada anticipată
- Dc = volumul suplimentar de credite pe care banca vrea să le angajeze în
perioada următoare.

Gestiunea pe termen lung permite băncii să-şi fixeze plafoane pe diferite


categorii de active şi pasive, în funcţie de caracterul acestora: lichide şi
nelichide, stabile şi volatile, în funcţie de politica de creditare pe care aceasta
vrea să o promoveze în viitor.

16
Graficul situaţiei existente a unei bănci:
ACTIVE PASIVE

1. Numerar 1. Costuri de
2. Rezerve excesive lichide volatile disponibilităţi
3. Credite pe piaţa 2. Depozite la vedere
interbancară pe termen 3. Împrumuturi pe
scurt termen scurt de pe
4. Titluri de valoare piaţa interbancară
Disponibil de
lichidităţi
stabile
1. Rezerve obligatorii 1. Depozite la termen
2. Credite 2. Capital propriu
3. Clădiri şi nelichide
echipamente
4. Investiţii financiare
pe termen lung Creşterea Creşterea
împrumuturilor depozitelor
prevăzute prevăzute

Depozite
neprevăzute

Împrumuturi Necesar de
neprevăzute lichiditate

Dacă diferenţa între activele lichide şi pasivele volatile este pozitivă,


atunci banca se află în situaţia unei lichidităţi excesive.
Dacă diferenţa ar fi negativă, banca ar avea probleme privind lichiditatea
ei. În acest caz, criza lichidităţii poate fi corectată fie apelând la împrumuturi pe
piaţa interbancară, fie făcând operaţiuni cu titlurile de valoare pe care le are în
portofoliul ei.
Din grafic rezultă că banca a finanţat împrumuturile neprevăzute pe seama
excesului de lichidităţi pe care ea le-a avut, dar şi a depozitelor pe care nu le-a
prevăzut..
Dacă banca nu ar fi avut acest exces de lichidităţi, ea ar fi trebuit să-şi
acopere împrumuturile neprevăzute prin mobilizarea unor credite de pe piaţa
interbancară.

17
Se constată, în acest caz, că trezoreria a urmărit asigurarea lichidităţii
băncii pe seama activelor ei lichide, reducând dependenţa băncii de resursele de
pe piaţa interbancară şi de refinanţarea de la Banca Naţională.

3.3 Reglementări privind lichiditatea bancară

1. Indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadenţe (1 luna , 1


an, etc.) ca raport între activele şi pasivele pe termen scurt. Cerinţele prevăd
un minim de 100 %.
2. Coeficientul fondurilor proprii şi resurselor permanente – stabileşte un
minim de 60 % pentru raportul dintre fondurile proprii ale băncii plus
resursele pe termen lung şi utilizarea acestora în special prin credite şi
plasamente în titluri. Termenul lung înseamnă peste 5 ani.
3. Rezervele minime obligatorii – Societăţile bancare sunt obligate să
constituie depozite în conturi la banca centrală, în funcţie de nivelul
depozitelor deţinute. Cuantumul rezervei minime se stabileşte prin aplicarea
ratei rezervei minime, stabilită de banca centrală, la baza de calcul constituită
din depozitele atrase. Baza de calcul poate cuprinde depozitele în monedă
natională şi monedă straină la vedere şi la termen, dar şi alte instrumente de
economisire sub formă de titluri.
Constituirea RMO generează pentru orice bancă comercială două efecte:
pe de o parte îi limitează posibilitatea de acordare a creditelor, cu scăderea
corespunzătoare a veniturilor rezultate din dobânzi; pe de altă parte îi asigură
lichiditatea minimă necesară pentru fluenţa plăţilor.
Este necesară o planificare atentă a rezervei minime obligatorii. Dacă o
bancă comercială constituie rezerve mai mari decât cele obligatorii, renunţă
practic la câştiguri (surplusul nefiind purtător de dobândă), iar dacă ea nu îşi
îndeplineşte obligaţia în întregime de a constitui rezerve, BNR recurge la
dobânzi penalizatoare foarte mari.
4. Lichiditatea valutară – cuprinde o serie de cerinţe privind resursele şi
utilizările în valută ale băncilor. Aici se încadrează şi rezervele minime
obligatorii pentru depozitele în valută. Lichiditatea valutară poate fi pusă în
evidentă printr-un indicator numit gradul de lichiditate valutară. Acesta se
determină ca raport între totalul activelor nete în valută ponderate şi totalul
acestora fară ponderare.
5. Asigurarea depozitelor – această măsură este mai complexă şi vizează mai
multe aspecte privind gestiunea riscurilor bancare. Ea poate fi considerată ca
o normă de gestiune a riscului lichidităţii în măsura în care oferă clienţilor
băncii o posibilitate de a dispune de sumele din conturi în situaţii extreme.

18
Totodată participarea băncii la un astfel de sistem de asigurare duce la
îmbunătăţirea imaginii sale.
În practica bancară există două sisteme de asigurare:
a. sistemul mutual- care presupune răspunderea solidară pentru toate băncile
membre privind acoperirea depozitelor în caz de faliment.
b. Sistemul asigurărilor organizate – care implică existenţa unui asigurator
care administrează fondul de asigurare, constituit prin aportul băncii
asigurate.
În acest scop, toate băncile sunt obligate să participe la constituirea unui
fond de asigurare a depozitelor care să despăgubească total sau parţial
deponenţii în caz de faliment bancar. În România funcţionează Fondul de
garantare a depozitelor care se constituie ca persoană juridică de drept
public. Scopul fondului este de a garanta rambursarea depozitelor constituite
la societăţile bancare de către deponenţi persoane fizice. Prin depozit se
înţelege orice sold creditor ce rezultă din sume depuse într-un cont bancar de
orice tip, deschis în numele uneia sau mai multor persoane, supuse
rambursării de către deponenţi de către societăţile bancare în conformitate cu
legea şi termenii contractuali. Garantarea se aplică şi sumelor reprezentate de
certificatele de depozit nominative emise de societatea bancară, dar nu şi la
sumele reprezentate de alte titluri de credit. Fondul garantează toate
depozitele şi plasamentele în certificate de depozit, în lei şi valută, ale
rezidenţilor şi nerezidenţilor.

3.4 Factori de risc

Riscul de lichiditate este determinat, în special de trei factori: situaţia


bilanţului bancar, încrederea în bancă, situaţia generală a pieţei.
1. Situaţia bilanţului bancar – în cadrul funcţiei de intermediar financiar, băncile
atrag resurse, prin depozite în special şi le plasează în primul rând prin credite
acordate. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadenţe a
operaţiunilor active şi pasive. Există două motive mai importante ce pot
determina această situaţie. În primul rând, resursele atrase de bancă sub formă
de depozite au scadenţe mai mici decât plasamentele băncii sub formă de
credite. Un al doilea motiv ce determină o astfel de situaţie î l reprezintă
tendinţa băncii de a-şi creşte profitul prin plasamente pe termen lung, mai
bine remunerate. De fapt, banca urmăreşte să-şi plaseze cât mai rentabil
resursele atrase.
2. Încrederea în bancă – încrederea de care beneficiază banca în faţa terţilor, îi
permite acesteia să beneficieze de oportunităţile pieţei în cele mai bune
condiţii, să-şi crească rentabilitatea să-şi îmbunătăţească lichiditatea şi în

19
aceste condiţii să-şi consolideze în continuare imaginea. În sens invers, o
imagine proastă antrenează o degradare a situaţiei financiare a băncii cu
consecinţe negative asupra imaginii.
3. Situaţia generală a pieţei – nu întodeauna criza de lichiditate este determinată
de dificultăţile interne ale bănci. Uneori piaţa este cea care transferă o lipsă de
lichiditate generală la nivelul băncii. O astfel de situaţie pe piată poate sa
apară în urma raportului dezechilibrat dintre cererea şi oferata de monedă sau
în urma unei intervenţii energice pe piaţa autorităţii monetare.

4. Propuneri şi modalităţi de perfecţionare a gestiunii riscului de


lichiditate
Una dintre conditiile principale necesare pentru managementul eficient al
riscurilor bancare consta in stabilirea de structuri organizatorice adecvate, bazate
pe o conceptie clara din punct de vedere al raspunderii, responsabilitati1or,
monitorizarii si controlului in domeniu.
Ca in orice afacere, intr-o banca, managementul riscului este in primul
rand responsabilitatea consiliului de administratie si, implicit, a comitetului de
directie, care reprezinta managementul executiv. Obiectivul fundamental al
consiliului de administratie vizeaza tratarea riscurilor intr-o maniera care sa
intareasca veniturile actionarilor, concomitent cu minimizarea potentialelor
daune, avand in vedere in acelasi timp protejarea intereselor c1ientilor si
personalului propriu. In egala masura, consiliul trebuie sa se preocupe de
asigurarea unui plan operational de supravietuire si refacere in cazul producerii
unor pagube, indiferent de precautiile luate. Responsabilitatea pentru
managementul zilnic al riscurilor ramane in sarcina echipei executive.
Managementul riscurilor intr-o banca este, in primul rand,
responsabilitatea conducerii sale superioare si a conducerii executive, care
trebuie sa indeplineasca directivele conducerii de la varf.
Conducerea superioara a bancii are ca prim deziderat maximizarea "valorii
actionarilor", dar, in acelasi timp, trebuie sa aiba in vedere cerintele c1ientilor,
salariatilor si societatii in coordonarea managementului riscurilor'. Pentru a
realiza acest deziderat, conducerea bancii trebuie sa-si stabileasca obiective clare
in domeniul gestionarii riscurilor.
Pentru a urmări riscul de lichiditate, riscul ratei dobânzii şi riscul de preţ în
cadrul băncii funcţionează – un comitet de gestionare a activelor şi pasivelor.
Menţinerea unei structuri “granulare” a portofoliului de plasamente
presupune realizarea unui echilibru optim al activelor după gradul lor de risc. Pe
de altă parte, băncile trebuie să urmărească diversificarea resurselor atrase, în
general, şi a sistemului de depozite.

20
Principalele obiective ale unui sistem bun de management al riscurilor
vizeaza:
- stabilirea unei definitii comun acceptate a "riscului" si a tipurilor de risc,
care sa determine elaborarea unei "harti" a riscurilor bancii;
- evaluarea cuprinzatoare si continua a surselor existente si potentiale de
riscuri interne si externe;
- stabilirea unor responsabilitati clare in domeniul managementului
riscurilor si a sistemului de raportare, pentru a evita confuziile, suprapunerea
eforturilor sau pierderea din vedere a unor aspecte importante;
- asigurarea unei transparente, a unui sistem cuprinzator de informare a
conducerii si a unui sistem de monitorizare si raportare, care sa prezinte, sa
analizeze si sa comunice expunerile efective, castigurile si pierderile care trebuie
cunoscute si stocate pentru referiri viitoare;
- elaborarea unui sistem de masurare a performantei financiare, care sa ia
in considerare pierderea prevazuta, pierderea neprevazuta, alocarea de capital pe
fiecare risc, acolo unde este posibil, si veniturile ajustate pentru fiecare risc;
- definirea si utilizarea principiilor de diversificare a riscurilor si de
management al portofoliului;
- elaborarea unui sistem de c1asificare a creditelor pe baza ratei anticipate
de neperformanta;
- stabilirea preturilor produselor si serviciilor, luand in considerare toate
elementele de mai sus;
- identificarea inclinatiei/tolerantei in asumarea riscurilor si stabilirea
limitelor de expunere in concordanta;
- elaborarea unui cadru conceptual consistent, in cadrul caruia sa se
stabileasca obiectivele si sa se evalueze performantele unitatilor de activitate,
produselor relatiilor cu c1ientii si salariatii;
- analizarea permanenta a realizarilor si esecurilor sistemului de
management al riscurilor si ajustarea in conformitate a instrumentelor de control;
- stabilirea unui control independent de management al riscurilor, separat
de initierea si derularea activitatii;
- asigurarea unui nivel profesional. si specializat al cunostintelor
salariatilor in domeniul neutralizarii si controlului diferitelor tipuri de riscuri
bancare;
- menţinerea unui grad adecvat de lichiditate de cǎtre toate bǎncile;
- menţinerea la acelaşi nivel a nevoilor de finanţare viitoare şi a noilor
producţii;
- stabilirea unor raţii sau plafoane de finanţare periodice;
- plafonarea refinanţărilor necesare pe unul sau mai multe orizonturi
fixate;

21
- finanţarea angajamentelor pe toată durata lor de viaţă, cu resurse pe
termene comparabile, pentru minimalizarea nevoilor de lichiditate prezente şi
viitoare.

5. Studii de caz
5.1. BCR
Structura activelor şi pasivelor a fost analizată pe baza perioadei rămase
de scurs până la data contractuală a scadenţei. Banca urmăreşte menţinerea unui
echilibru între maturităţile plasamentelor şi scadenţele surselor atrase.
Valoarea activelor şi pasivelor la 31 decembrie 2008, analizată pentru
perioada rămasă până la data scadenţei contractuale este următoarea:

ACTIVE Cod DURATA RAMASA DE SCURS


poz
D<1lun[ 1<D£luna 3 luni 6 luni 12
3 <D£ 6 <D£ 12 luni Total
luni luni luni <D
0 1 2
1 1 3 4 5 6 7
OPERATIUNI DE A1 60,043,56 0 0 0 0 60,043,56
TREZORERIE +
OPERATIUNI 4 4
INTERBANCARE
Casa si alte valori A2 699 0 0 0 0 699
Cont curent la banci A3 190,282 0 0 0 0 190,282
centrale
Conturi de A7 103,501 0 0 0 0 103,501
corespondent la banci
Creante atasate A8 0 0 0 0 0
Depozite la vedere la A9 4,400,000 0 0 0 0 4,400,000
banci
Depozite la termen la A10 55,000,00 0 0 0 0 55,000,00
banci 0 0
Creante atasate A11 328,807 0 0 0 0 328,807
Valori de recuperat A19 20,275 0 0 0 0 20,27!
OPERATIUNI CU A26 0 0 0 0 0 0
CLIENTELA
OPERATIUNI CU A52 0 0 0 0 0 0
TITLURI
VALORI A66 0 0 0 0 0 0
IMOBILIZATE
TOTAL A69 60,043,56 0 0 0 0 60,043,56
4 4
22
Cod DURATA RAMASA DE SCURS
OBLIGAŢII poz.
BILANTIERE
D£ 1 luna 3 luni 6 luni 12 luni Total
1lu <D£ 3 <D£ 6 <D£ 12 < D
n[ luni luni luni
0 1 1 I I2 3 4 5 6 7
OPERATIUNI DE P1 0 0 0 0 0 0
TREZORERIE
+OPERATIUNI
INTERBANCARE
OPERAŢIUNI CU P18 0 0 0 0 16,043,2 16,043,227
CLIENTELA 27
Depozite la vedere P29 0 0 0 0 0 0
Depozite la termen P30 0 0 0 0 13,187,1 13,187,186
86
Datorii ataşate P31 0 0 0 0 7 76
6
Alte sume datorate P34 0 0 0 2,855, 2,855,965
965
Datorii ataşate P35 0 0 0 0 0 0
OPERATIUNI CU TITLURI P36 0 0 0 0 0 0
CREDITORI P50 0 0 0 0 0 0
DATORII SUBORDONATE P54 0 0 0 0 0 0
TOTAL P57 0 0 0 0 16,043,2 16,043,227
27

Benzi de scadenta
Indicatori D £ 1 1 luna 3 luni < 6 luni < 12 luni Total
luna < D £ 3 D£ 6 D£ 12 < D
luni luni luni
0 2 3 4 5 6 7
Total active (formularul Anexa 1a, rd.Total, 60,043, 0 0 0 0 60,043,56
col.2^7) 564 4
Lichiditatea efectiva
rd.3col.3^6=rd.1col.3^6+rd.2col.3^6+rd.7co 3 60,043, 60,043, 60,043, 60,043, 60,043, 60,043,56
l.(n*-1), 564 564 564 564 564 4
rd.3 col.2,7=rd.1col.2,7+ rd.2 col.2,7
Total obligatii bilantiere (formularul Anexa 4 0 0 0 0 16,043, 16,043,22
1b, rd.Total, col.2,7) 227 7
Lichiditate necesara rd.6=rd.4+rd.5 6 0 0 0 0 16,043, 16,043,22
227 7
Excedent de lichiditate (de reportat pe 7 60,043, 60,043, 60,043, 60,043, X X
coloana urmatoare) 564 564 564 564

23
rd.7=rd.3 - rd.6, dac[ rd.7>0

Indicator de lichiditate rd.8=rd3/rd.6' 8 1.00 1.00 1.00 1.00 3.74 3.74

5.2. Unicredit Ţiriac

În calitatea sa de persoană juridică ce oferă servicii financiare, Banca este


expusă riscului de lichiditate sau riscului de a nu își putea onora la scadenţă
obligaţiile de plată.
Riscul de lichiditate include următoarele categorii:
· riscul lichidităţii de necorelare – depinde de structura pe maturităţi a
elementelor
bilanţiere;
· riscul lichidităţii contingente – determinat de comportamentul
imprevizibil al
clienţilor;
· riscul lichidităţii de piaţă – rezultă din disfuncţionalitatea pieţei monetare
determinând incapacitatea de a vinde active lichide la preţul pieţei.
Prin natura sa, riscul de lichiditate este un risc sistemic cu potenţial de
contaminare la nivelul întregului sistem bancar. Prin urmare, în vederea limitării
potenţialelor daune cauzate de problemele de lichiditate, Banca evaluează în
permanenţă condiţiile macroeconomice, cu
accent asupra sistemului bancar.
Abordarea băncii privind lichiditatea este de a se asigura, pe cât posibil, că
va avea mereu suficiente lichidităţi pentru a răspunde obligaţiilor sale, la
scadenţă, atât în condiţii normale cât și în condiţii de criză, fără producerea de
pierderi sau afectarea reputaţiei băncii.
Pentru managementul riscului de lichiditate, responsabil în bancă este
Departamentul de
Administrare active și pasive, care raportează către CFO și Comitetul de
Administrare a
activelor și pasivelor (ALCO).
Managementul riscului de lichiditate este o problemă de optimizare cu
două variabile în relaţie directă (risc și venit), astfel instrumentele lichide
generează un venit scăzut. Din această cauză abordarea băncii este împărţită între
managementul lichidităţii pe termen scurt și lichidităţii pe termen mediu și lung
(lichiditate structurală).
Nivelul lichidităţii imediate este monitorizat zilnic și în mod regulat se
efectuează teste prin simularea de scenarii care redau atât condiţiile normale cât
și condiţii nefavorabile ale pieţei.

24
Toate politicile și procedurile privind lichiditatea sunt revizuite și
aprobate de ALCO.
Raportul poziţiilor zilnice, incluzând orice excepţie și acţiune de remediere
luată, este prezentat periodic către ALCO, care se întrunește cel puţin o dată pe
lună.

5.3. Transilvania

Profilul de risc de lichiditate - este adoptat ”moderat” datorită structurii


activelor , respectiv pasivelor băncii, anume mixului de instrumente de
fructificare a excedentelor temporare de lichidităţi, dar și a ponderii resurselor
stabile, atrase de la clienţi în totalul resurselor atrase.
Banca gestionează lichiditatea la nivel centralizat. În stabilirea tipurilor de
instrumente folosite de trezorerie pentru fructificarea excedentelor temporare,
principiile principale sunt profitabilitatea și lichiditatea acestora.
În vederea ameliorării riscului de lichiditate, Banca urmărește permanent
atragerea de lichidităţi prin operaţiunile de trezorerie, finanţări externe, pieţe de
capital, etc.
Indicatorii de lichiditate ai Băncii Transilvania sunt menţinuţi la valori
care să se încadreze (conform sistemului CAMPL) în cel mai nefavorabil caz în
grupa 2.
Deasemenea, se urmărește :
- Corelarea ritmurilor de creștere resurse / plasamente ;
- Plasarea în active cu grade mai reduse de risc (ex. creditele rapide fără
garanţii s-au redus în favoarea creditelor cu garanţii materiale);
- Creșterea controlată a portofoliului de credite ;
- Alocarea adecvată a capitalului;

5.4. BRD

Managementul lichidităţii băncii are 2 componente majore:


• Monitorizarea poziţiei de lichiditate, respectiv estimarea necesarului de
finanţare al băncii pe termen scurt, mediu și lung, pe baza previziunilor și
identificarea soluţiilor de finanţare corespunzătoare;
• Planurile de criză inclusiv o evaluare continuă a potenţialelor tendinţe,
evenimente și incertitudini care ar putea impacta lichiditatea băncii.

25
În ceea ce privește asigurarea lichidităţii în monedă străină,
managementul lichidităţii băncii este bine integrat cu cel al Societe Generale.
CGAP validează principiile de bază pentru organizarea și managementul riscului
de lichiditate, validează programele de finanţare ale Băncii, examinează
rapoartele de monitorizare a poziţiei de lichiditate, respectiv estimările privind
poziţia de lichiditate viitoare, examinează scenariile de criză și propune acţiunile
adecvate Comitetului de Direcţie.
Banca a menţinut o structură echilibrată a resurselor şi plasamentelor,
chiar şi în condiţiile în care piaţa românească nu oferă încă posibilităţi de
finanţare pe termen mediu şi lung. Printr-o politică flexibilă de dobânzi, Banca
şi-a consolidat relaţiile cu deponenţii oferind dobânzi atractive la produsele de
economisire din ce în ce mai diversificate.

5.5. CEC Bank

Strategia privind administrarea riscului de lichiditate


Prin strategia riscului de lichiditate s-a urmărit realizarea obiectivelor
stabilite prin
profilul de risc, respectiv:
· încadrarea în limitele semnificative a ponderii activelor curente în
pasivele curente pe
termen scurt și a indicelui GAP pe benzi de scadenţă;
· realizarea unui indicator al lichidităţii la valori de peste nivelul de risc
considerat
semnificativ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile Normei B.N.R. nr.1/2001
(art. 27, pct. 1si 2) privind lichiditatea băncilor, cu modificările și completările
ulterioare, s-a elaborat „Strategia CEC BANK-S.A. privind managementul
lichidităţii și soluţii pentru depășirea cazurilor de criză - exerciţiul financiar
2008“, transmisă Băncii Naţionale a României.
Având în vedere că situaţiile de criză sunt determinate atât de factori
exogeni cât și de factori endogeni Băncii, acestea vor fi preîntâmpinate prin
măsuri de monitorizare permanentă a situaţiei lichidităţii, concomitent cu măsuri
de prevenire a unei eventuale crize de lichiditate.
Principalele obiective ale strategiei Băncii în administrarea riscului de
lichiditate au fost:
a) prevenirea și preîntâmpinarea situaţiilor de criză;
Metodele de prevenire și preîntâmpinare a situaţiilor de criză s-au referit
la administrarea riscului de lichiditate, prin: definirea profilului de risc al

26
lichidităţii pe un orizont de timp limitat și încadrarea expunerii Băncii în nivelul
riscului de lichiditate prevăzut de reglementările Băncii Naţionale a României.
b) elaborarea/adoptarea planurilor alternative și identificarea de soluţii de
acţiune pentru depășirea/remedierea unor eventuale perioade de criză de
lichiditate ale Băncii;
Prin adoptarea planurilor alternative pentru administrarea riscului de
lichiditate în situaţii de criză, Banca și-a asumat menţinerea lichidităţii pe termen
scurt și mediu la un nivel optim, corelate cu strategia sa de risc, astfel încât să
poată asigura creșterea prudentă a activelor și onorarea obligaţiilor sale, fără a
induce costuri inacceptabile.
Principalul obiectiv al Băncii într-o situaţie de criză de lichiditate îl
constituie onorarea angajamentelor sale în condiţii optime de costuri/beneficii și
cu asigurarea constituirii rezervei minime obligatorii.
c) identificarea de soluţii post-criză;
După depășirea crizei de lichiditate, se vor avea în vedere liniile
directoare privind remedierea situaţiei și măsurile post-criză, în principal:
· determinarea cauzelor care au condus la criza de lichiditate;
· analiza situaţiei Băncii în timpul crizei de lichiditate și obţinerea de
concluzii care să conducă la îmbunătăţirea și perfecţionarea sistemelor
informaţionale/informatice, de control, gestiune a riscurilor etc.
Administrarea funcţionării Băncii în perioada crizei de lichiditate,
depășirea și minimizarea urmărilor negative ale acesteia sunt asigurate de către
Comitetul de gestionare a crizei de lichiditate.

Profilul riscului de lichiditate


În ceeea ce privește riscul de lichiditate, Banca a urmărit încadrarea într-
un profil de risc scăzut, avându-se în vedere parametrii consideraţi optimi pentru
Bancă.
Riscul de lichiditate a fost gestionat conform:
· Procedurii interne privind urmărirea și limitarea riscului de lichiditate (în
conformitate cu prevederile Normelor BNR nr.1/2001, cu completările și
modificările ulterioare);
· Strategiei CEC BANK-S.A. privind managementul lichidităţii și soluţii
pentru depășirea cazurilor de criză - exerciţiul financiar 2008 (care a avut drept
scop asigurarea capabilităţii Băncii de a-și îndeplini obligaţiile și în condiţii
adverse);
· Reglementării interne privind administrarea riscurilor semnificative în
cadrul Băncii (elaborată în conformitate cu prevederile Normelor BNR
nr.17/2003).

27
Reglementările de mai sus au fost elaborate în scopul măsurării riscului de
lichiditate acceptat.

Prin profilul de risc, Banca a monitorizat :

Poziţia lichidităţii Băncii:


Indicatorul de lichiditate - determinat pe principiile Normei BNR nr.1/2001.
Acest indicator s-a determinat lunar atât static (aferent lunii încheiate) cât
și în sens dinamic (pe baza evoluţiei istorice a unui an) urmărindu-se valoarea
acestuia faţă de pragul minim acceptat de Bancă.

Profilul lichidităţii prin intermediul analizei G.A.P.


Profilul lichidităţii s-a realizat prin:
· distribuţia pe benzi de scadenţă a surselor și plasamentelor;
· determinarea valorilor absolute a GAP-ului pe benzi de scadenţă;
· calculul a trei dintre indicatorii de lichiditate monitorizaţi lunar,
respectiv: GAP cumulat, Lichiditate curentă pe termen scurt și indice GAP.
Aceste analize au urmărit să preîntâmpine situaţii de deteriorare a poziţiei
lichidităţii Băncii.
Indicatorii monitorizaţi lunar prin aceste analize, în baza rezultatelor
obţinute au fost următorii:
· G.A.P.-ul;
· Lichiditatea curentă pe termen scurt;
· Indice GAP.

Riscul de lichiditate a fost monitorizat prin intermediul indicatorului -


Lichiditate imediată.

5.6. Piraeus

În scopul încadrării băncii în categoria de risc mediu, banca a elaborat o


strategie menită să asigure crearea cadrului și a infrastructurii necesare
gestionării pe baza prudenţială a acestui risc.
Potrivit acesteia, în cursul anului 2008 a fost elaborată o politică privind
administrarea riscului de lichiditate conform căreia este analizată:
a) componenţa activelor prin prisma lichidităţii și a capacităţii acestora de
a fi tranzacţionate pe piaţă și componenţa pasivelor;

28
b) modul de administrare a lichidităţii pe principalele valute, la nivel
individual cât și agregat;
c) utilizarea anumitor instrumente financiare, cum ar fi instrumentele
financiare derivate.
De asemenea au fost stabiliţi și calculaţi o serie de indicatori de lichiditate
și anume:
a) indicatorul de lichiditate calculat conform cerinţelor Normei BNR nr.
1/2001 privind lichiditatea băncilor cu modificările și completările ulterioare,
calculate pe benzi de scadenţă și pe total bancă, cu frecvenţa lunară;
b) indicatorul lichiditate imediată, calculat ca pondere a disponibilităţilor
și depozitelor la bănci plus titluri de stat libere de gaj în totalul surselor atrase și
împrumutate, cu frecvenţa zilnică;
c) indicatorul credite acordate clientelei/ depozite atrase de la clienţi, cu
frecvenţa lunară;
d) indicatorul pasive interbancare nete (calculate ca diferenţă între
pasivele interbancare și activele interbancare), cu frecvenţa lunară.

5.7. Romanian International Bank

Gestionarea lichidităţii băncii se realizează de către Centrala băncii, prin


Direcţia Trezorerie atât pentru disponibilităţile în lei şi valută ale băncii, cât şi
pentru numerarul în valută din casierii şi de către unităţile RIB pentru numerarul
în lei din casierii (cu acordul Direcţiei Trezorerie).
Supravegherea riscului de lichiditate se realizează pe baza indicatorului de
lichiditate care este raportat la BNR de către Direcţia Back-Office, în
conformitate cu Normele BNR Nr. 1/ 2001 privind lichiditatea băncilor.
Direcţia Managementul Riscurilor monitorizează lunar dinamica
„indicatorului de lichiditate" şi a indicatorului „lichiditatea imediată", calculate
de către Direcţia Back-Office.

29
Pentru analiza nivelurilor concentrării principalelor posturi de risc din activ şi
din pasiv Direcţia Managementul Riscurilor analizează lunar evoluţiile gradelor
de concentrare plasamente în credite şi a depozitelor atrase de la clienţi.
Politicile de management ale activelor şi pasivelor băncii urmăresc ca
nivelul curent şi viitor al surselor de lichidităţi, comparativ cu nevoile de fonduri
să asigure capacitatea de a face faţă obligaţiilor financiare ale băncii pe baza
menţinerii riscului de lichiditate în intervalele de apreciere de risc scăzut - risc
mediu-scăzu. Pragul de la care riscul de lichiditate va fi considerat semnificativ
corespunde limitei inferioare a profilului de risc mediu-scăzut, respectiv trecerea
în categoria de risc mediu.

INDICATORI 31.12.2007 31.12.2008


Indicator de lichiditate 4.37 18.91
Lichiditate imediată (%) 53.17% 47.72%
Credite acordate clientelei /Surse atrase și 53.05% 58.54%
împrumutate (val. brută) (%)

30
Bibliografie:

1. Magdalena Rădulescu, Managementul performanţelor şi riscurilor


bancare în contextul crizelor bancare şi configurării sistemelor bancare
actuale, Ed Sitech, Craiova, 2009
2. Dănilă N. Berea A., Management bancar-Fundamente şi orientări,
Ed. Economică, Bucureşti, 2000
3. Ion Niţu, Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucureşti,
2000
4. Maricica Stoica, Management bancar, Editura Economică,
Bucureşti, 1999
5. Corneliu Benţe, Gestiunea şi contabilitatea instituţiilor de credit,
Editura Universitatea din Oradea, Oradea, 2008
6. Vasile Dedu, Gestiune şi audit bancar, Ed. Naţional, Bucureşti,
2001
7. http://www.dexx.ro - Dicţionar financiar online
8. www.krimket.ro – Dicţionar bancar
9. www.biblioteca.ase.ro
10. www.acurs.blogspot.com/2008/01/clasificarea-riscurilor-bancare-
in_26.html
11. http://www.economica.md/dictionar-economic/riscuri-bancare.html
12. www.bnr.ro
13. Regulamentul 18/2009

31
32