Sunteți pe pagina 1din 108

FACULATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE


GESTIUNE

LUCRARE DE
LICENŢA

Coordonator stiintific, Absolvent,

2009
UNIVERSITATEA DIN BACĂU
FACULTATAE DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZAREA CONTABILITE ŞI INFORMATICĂ DE
GESTIUNE

GESTIUNEA RISCULUI DE CREDIT ÎN


ACTIVITATEA BANCARĂ
(PE EXEMPLUL UNICREDIT ŢIRIAC BANK BACAU)

Coordonator stiintific, Absolvent,

2009
CUPRINS

2
Introducere……………………………………………………………………………………… 5
Capitolul I. RISCUL DE CREDIT…………………………………………………………….. 6
1.1 Creditul – Definiţie.Importanţa economică a creditului……………………………………... 6
1.2 Trasaturile si functiile creditului……………………………………………………………... 6
1.3 Tipuri de credite…………………………………………………………………………….. 10
1.4 Risul in creditare.Riscul în activitatea bancară ………...……...……….....…………………12
1.5.1 Riscul de credit.................................................................................................................... 15
1.5.2 Riscul aferent particularilor şi intreprinderilor................................................................... 15
1.5.3 Prevenirea riscului de credit................................................................................................ 16
1.5.4 Masurarea riscului de credit................................................................................................. 18
1.5.5 Gestiunea riscului de credit ................................................................................................. 20
1.6 Metodologia de analiză şi evaluare a riscului în activitatea de creditare prin metoda
punctajelor ....................................................................................................................................20
1.7 Sectorul bancar românesc şi riscurile asociate acestuia.......................................................... 25
1.8 Indici de masurare şi control a riscurilor bancare................................................................... 26

Capitolul II. MANAGEMENTUL ACORDARII DE CREDITE.......................................... 29


2.1 Informaţii generale pentru acordarea creditului.......................................................................29
2.2.1 Garantarea creditelor.............................................................................................................31
2.2.2 Garanţii deductibile din expunera bancii faţă de client in determinarea provizioanelor de
risc in creditare...............................................................................................................................35
2.3.1 Urmarirea creditelor..............................................................................................................37
2.3.2 Monitorizarea creditelor.......................................................................................................38
2.3.3 Responsabilitaţile ofiterului de credit...................................................................................38
2.3.4 Controlul creditelor bancare şi masuri ce pot fi luate în urma controlului...........................41
2.4.1 Creditele neperformante.......................................................................................................45
2.4.2 Erori comise de catre creditor (banca – ofiterul de credit)...................................................46
2.4.3 Identificarea creditelor neperformante.................................................................................48
2.4.4 Aparitia unor situatii nefavorabile........................................................................................50
2.4.5 Solutionarea creditelor neperformante..................................................................................54

Capitolul III. NOUL ACORD DE LA BASEL ........................................................................58


3.1 Acordul Basel II.......................................................................................................................58
3.2 Obiectivele Acordului Basel II................................................................................................60

3
3.3 Structura Acordului Basel II....................................................................................................62
3.4.1 Implementarea Basel II în România.....................................................................................67
3.4.2 Rolul BNR in procesul supravegherii prudenţei bancare.....................................................66
3.5.1 Schimbarile aparute în sistemul bancar român odata cu implementarea Acordului Basel
II.....................................................................................................................................................69
3.5.2 Infrastructura de piaţă – reacţie a grupului de interes la riscul operaţional..........................72
3.5.3 Principiile Acordului Basel 2- noi teme de strategie bancară.........................................................73

Capitolul IV. STUDIU DE CAZ.................................................................................................74


4.1 Scurt istoric al UniCredit Ţiriac Bank.....................................................................................74
4.2 Organigrama UniCredit Ţiriac Bank Bacau............................................................................74
4.3 Managementul creditarii in cadrul UniCredit Ţiriac Bank......................................................75
4.3.1 Termeni şi definiţii la nivelul băncii.....................................................................................75
4.3.2 Clasificarea creditelor şi plasamentelor................................................................................76
4.3.3 Determinarea necesarului de provizioane de risc de credit..................................................78
4.3.3 Constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de
credit...............79
4.3.5 Garanţii acceptate de banca în procesul de creditare............................................................80
4.4 Condiţii de creditare.................................................................................................................81
4.5 Metodologia privind evaluarea garanţiilor şi determinarea valorii juste.................................84
4.6 Paşii în procesul de creditare...................................................................................................85
4.7.1 Revizuirea creditelor acordate clienţilor personae juridice corporate..................................90
4.7.2 Identificarea starilor de nerambursare pentru personae juridice...........................................92

Capitolul V.INFORMATIACĂ BANCARĂ.............................................................................98


5.1. Informatica bancara........................................................................................................98
5.2. Principiile organizării, funcţionării şi eficienţei sisitemului informaţional
bancar.............................................................................................................................99
5.3. Descrierea unei aplicaţii informatice în vederea calculării riscul de creditare............101

CONCLUZII..............................................................................................................................105

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................107

4
INTRODUCERE
În ultimele două decenii, inovaţiile rapide de pe pieţele financiare şi
internaţionalizarea fluxurilor financiare au modificat sectorul bancar făcandu-l aproape de
nerecunoscut. Atât progresul tehnologic cât şi liberalizarea au oferit noi oportunităţi pentru bănci
şi instituţiile nebancare, exercitând presiuni competitive sporite asupra acestor doua entităţi.
Profiturile asociate unor astfel de instrumente inovatoare sunt mari dar de asemenea sunt şi
volatile şi, în acest fel, expun băncile la grade noi sau ridicate de risc. Corelaţia dintre diferitele
tipuri de risc , atât in cadrul unei banci individuale cât şi în interiorul sistemului bnacar privit în
ansamblu, s-a accentuat şi a devenit mai complexă. Internaţionalizarea şi liberalizarea au crescut
posibilităţile de contagiere de la o zonă la alta cu efecte asupra sistemului bancar din întreaga
lume.
Obiectivul managementului financiar este maximizarea valorii unei banci , aceasta
determinandu-se în funcţie de profitabilitate şi nivelul de risc. Având în vedere că în mediul bancar
riscul este inerent şi inevitabil, sarcina managementului financiar este să gestioneze riscul în aşa
fel încat diferitele tipuri de risc să fie păstrate la nivele acceptabile, iar profitabilitatea să fie
menţinută. În acest sens sunt necesare :
- o identificare, cuantificare si monitorizare continuă a expunerilor la risc, care solicită, in
schimb, politici sănătoase, o organizare adecvată, procese eficiente, analişti cu experienţă şi
sisteme informaţionale computerizate care să fie extrem de elaborate.
- capacitate de a anticipa schimbările şi de a acţiona în aşa fel încat activităţile unei bănci
să poată fi structurate şi restructurate în scopul obţinerii de profit de pe urma schimbărilor, sau cel
puţin al minimizării pierderilor;
- autorităţi de supraveghere care să nu recomande modul în care trebuie conduse afacerile,
ci să menţină o supraveghere prudentă a băncilor, evaluând structura riscului aferent acestora şi
insistând ca o valoare corespunzătoare de capital şi rezerve să fie disponibilă pentru garantarea şi
apărarea solvabilităţii.
Inovaţia în sistemul bancar a făcut ca practicii tradiţionale - bazată pe constituirea de depozite
şi acordarea de credite, adesea cel mai puţin profitabilă - să i se adauge noi activităţi bazate pe
informaţii, care ţin cont de cerinţele de capital prudent şi care reprezintă acum sursele majore de
profitabilitate ale băncilor. De exemplu tranzacţionarea pe pieţele financiare şi generarea veniturilor
cu ajutorul comisioanelor, tranzacţionarea activelor bancare prin introducerea instrumentelor
extrabilanţiere etc.

5
Capitolul I. RISCUL DE CREDIT
I.1.Creditul – Definitie. Importanţa economică a creditului
Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi
curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum şi
fondurile strânse prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, pot fi folosite pentru acordarea de
împrumuturi întreprinderilor de stat şi particulare.
Creditul este orice angajament de plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la
rambursarea sumei plătite, precum şi la plata unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această
sumă sau orice prelungire a scadenţei unei datorii şi orice angajament de achiziţionare a unui
titlu care încorporează o creanţă sau a altui drept la plata unei sume de bani.

IMPORTANŢA ECONOMICĂ A CREDITULUI


În economia de piaţă, creditul are un rol deosebit. Creditul este unul din motoarele
principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea raţională a creditului sporeşte
puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse. Creditul a apărut pe baza
dezvoltării producţiei de mărfuri, corelat cu dezvoltarea schimbului (vânzare pe credit).
Sub aspect economic, creditul reprezintă operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică
(debitor) obţine fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică (creditor), asumându-
şi obligaţia să le restituie sau să le plătească la termen/scadenţă. Creditul a apărut din necesitatea
stingerii obligaţiilor dintre diferiţii agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face
faţă.
In acest context, un rol deosebit de important îl deţin băncile. In conformitate cu legea
58/2006 1 şi modificărilor ulterioare, banca "este persoana juridică autorizată să
desfasoare in principal, activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în
nume şi cont propriu".
Cu toate că activitatea băncilor comerciale a devenit foarte complexă, totuşi esenţa
acesteia este mijlocirea creditului şi efectuarea plăţilor între agenţii economici şi/sau persoanele
fizice. Deci, băncile comerciale reprezintă instituţii primitoare şi distribuitoare de capital.
I.2. Trasaturile şi funcţiile creditului
• În orice operaţiune de credit, de regulă, intervin doi subiecţi: cel care acordă creditul,
numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor.
• Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un
interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
1 Legea 58/ 2006 privind institutiile de credit

6
• Pentru timpul care va trece între primirea sumei şi rambursarea sa, beneficiarul
operaţiunii va plăti o dobândă concretizată în suma de bani plătită de către debitor creditorului său
pentru creditul acordat pe un timp determinat. Rata dobânzii este în strânsă corelaţie cu rata
profitului, trebuind să fie mai mică decât aceasta. Altfel, întreprinzătorii nu vor angaja credite,
deoarece din valorificarea acestora, prin investiţii, ar trebui să consume întregul profit sau chiar
mai mult, pentru a plăti dobândă, ceea ce ar face nerentabilă activitatea lor.
• Rata dobânzii este preţul plătit pentru a dispune timp de un an de o anumită
cantitate de monedă. Rata dobânzii reprezintă raportul procentual dintre: mărimea absolută a
dobânzii anuale plătite şi creditul acordat. Rata dobânzii depinde însă şi de rata inflaţiei, adică de
rata deprecierii monetare.
• Rambursarea creditului la o anumită dată reciproc convenită, denumită scadenţă
(momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului, ratele parţiale care se
rambursează eşalonat, la anumite termene, conform înţelegerii stipulate în contractul de credit).
• Garantarea creditului
• Perioada de graţie (perioada între momentul angajării creditului şi începerea
rambursării sale).
Pe măsura dezvoltării economico-sociale, rolul şi importanţa creditului în economia
fiecărei ţări au marcat o creştere considerabilă, având loc totodată, diversificarea funcţiilor
îndeplinite de credit.
In primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributiva prin faptul că redistribuie
rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma împrumutiirilor acordate
anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare. Prin
disponibilităţi sunt desemnate atât excedentele din conturile „întreprinderilor deschise la bănci
şi aflate temporar în stare inactivă, rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi la bănci, cât şi
sumele economisite de populaţie pentru diferite scopuri şi depuse spre păstrare la casele de
economii şi/sau la bănciie comerciale.
Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilităţi, băncile, prin creditarea acestora,
transformă economiile sterile î n capitaluri productive, contribuind astfel la creşterea avuţiei reale
a societăţii. De aceea se poate spune că, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a
capitalului.
Printr-o analiză atentă a cererilor de credite se favorizează orientarea disponibilităţilor spre
ramurile sau activităţile mai rentabile, acest lucru asigurând o mai mare posibilitate de adaptare la
cerinţele pieţei interne şi externe. Având în vedere cele prezentate, creditul, prin funcţia sa
distributivă, participă la creşterea gradului de centralizare şi concentrare a capitalului.

7
Economisirea fără investire conduce la tezaurizare, care poate provoca recesiune.
Nu orice individ poate fi întreprinzător - nu dispune de calităţile necesare sau nu dispune de
capitalul necesar. De aici se poate observa importanţa pe care o are creditul în procesul de
transformare a economiilor în investiţii.
Cu alte cuvinte, creditul este un importanţ factor al creşterii economice.
Prin urmărirea şi verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joacă
un rol de diminuare a iniţiativelor nerentabile, care provoacă pierderi.
Un întreprinzător care prezintă iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale
acoperitoare poate să obţină un credit. Astfel, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici
dimensiuni, adesea promotoare ale inovaţiei ceea ce favorizează concurenţa, cu efectele sale
pozitive asupra economiei în ansamblul său.
O altă funcţie importantă a.creditului este cea de emisiune monetara.
O dată cu diversificarea tehnicii de plată (virament, cec, trată etc.) s-a ajuns la diminuarea
folosirii numerarului şi în consecinţă la creşterea în proporţii mari a monedei de cont (scripturale).
Prin aceasta s-a asigurat şi importanta reducere a cheltuielilor cu circulaţia banilor, noile
tehnici şi, instrumente de plată oferite de existenţa creditului făcând faţă creşterii volumului de
tranzacţii.
Reglând dimensiunile cererii şi ale ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea consumului pe
de o parte şi creditarea stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie, alături de alţi factori, la
stabilitatea preţurilor.
Ca urmare a naturii sale, creditul contribuie la viteza de rotaţie a banilor, la
multiplicarea monedei scripturaie, la rularea continuă a fondurilor.
Nu trebuie neglijată nici prezenţa din ce în ce mai masivă a creditului în rândul
populaţiei sub formele sale de credit de consum, credit ipotecar, ş.a.
Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale prin
creditarea activităţilor de comerţ exterior cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru
producător.Nu putem ignora nici importanţa creditului în acoperirea deficitului bugetului de
stat prin creditul public.De asemenea, creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului,
prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată.
Pe acest fond, rolul şi amploarea creditului au crescut mult, o dată cu dezvoltarea economico-
socială, devenind o activitate economică deosebit de importantă.
O dată cu relevarea acestor funcţii importante, trebuie menţionat, în acelaşi timp, că abuzul
de credit prezintă şi dezavantaje importante, putând să determine pierderi pentru instituţiile de
credit, falimente ale instituţiilor insolvabile sau influenţe negative asupra conjuncturii economice.

8
În cadrul economiei de piaţă, creditul are o foarte mare răspândire, el reprezentând
un
mod de finanţare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite
cazuri poate constitui chiar sursă unică de finanţare.
Este oportun ca pentru realizarea unei creşteri economice să se apeleze la credite decât să
se aştepte o perioadă îndelungată până când s-ar putea forma fondurile proprii, pe seama
capitalizării beneficiilor. Folosind creditele, agenţii economici câştigă timp în lupta de
concurenţă, pot să-şi adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerinţele pieţei şi
totodată, printr-o activitate eficientă îşi creează şi mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor
scadente şi plata dobânzilor.
Dacă folosirea creditului este o operaţiune necesară pentru agenţii economici, mai ales în
condiţiile când capitalul propriu este neîndestulător pentru promovarea diverselor proiecte
avute în vedere, tot atât de adevărat este că se impune o atitudine prudentă din partea debitorului
care să-i creeze certitudinea folosirii eficiente a sumelor împrumutate, astfel încât să se realizeze o
rentabilitate satisfăcătoare pentru a rambursa la timp creditele, să plătească dobânzile aferente, în
condiţiile obţinerii de profit.
Sintetizând, creditul îndeplineşte următoarele funcţii în economie:
• înlesneşte sporirea capitalului real printr-o mai bună utilizare a factorilor de
producţie existenţi;
• facilitează distribuirea resurselor băneşti între diferite întreprinderi şi ramuri care sunt
bine situate pe piaţă, creditul contribuind la concentrarea întreprinderilor;
• accelerează tranzacţiile comerciale, ameliorând procesul de desfacere a mărfurilor la scară
largă;
• sporeşte viteza de rotaţie a monedei şi contribuie la dimensionarea ei, asigurând în acelaşi
timp şi o reducere a cheltuielilor în circulaţia banilor;
• creditul contribuie, prin reglarea ratei dobânzii, la stăvilirea fenomenului de inflaţie;
• exercită o influenţă pozitivă asupra consumului în cazul acordării de credite pentru
consum;
• contribuie la apariţia de firme mici, care adesea sunt promotoare de inovaţie, ceea ce
favorizează amplificarea concurenţei - factor al creşterii economice;
• creditul are un rol deosebit şi în promovarea relaţiilor internaţionale

I.3. Tipuri de credite


Creditele bancare pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii, astfel:

9
1.Înfunctie de perioada de acordare:
• Credite pe termen scurt respectiv operaţiuni de împrumut pe termen până la 1 an
pentru suplimentarea mijloacelor circulante;
• Credite pe termen mediu acordate pe o perioadă de până la 5 ani pentru
operaţiuni de export-import sau investiţii;
• Credite pe termen lung
acordate pe o perioadă de peste 5 ani pentru investiţii de
amploare, retehnologizare.
În fiecare din cele 3 cazuri banca trebuie să se asigure că rambursarea creditului/ratelor de
credit se va face la scadenţă, în caz contrar sunt afectate angajamentele asumate faţă de cei ce i-au
încredinţat fondurile spre păstrare
2.În funcţie de debitorii băncii (beneficiarul creditului):
• Credite acordate persoanelor fizice, în principal, pentru construcţia de locuinţe,
achiziţionarea de autoturisme, cărţi de credit, etc.
• Credite acordate persoanelor juridice - agenţi economici,
Pentru a face faţă cheltuielilor productive societăţile comerciale apelează la credite bancare,
banca urmând să satisfacă numai nevoile temporare de lichidităţi, sprijinind în principal, activităţile
rentabile.
3.Înfunctie de destinaţie:
• Credite pentru producţie, acordate pentru activitatea curentă şi de investiţii în
perioada actuală, creditele productive deţin ponderea cea mai mare din volumul creditelor
acordate de bănci.
- Creditele pentru activitatea curentă se solicită de societăţile comerciale pentru desfăşurarea
activităţii curente (achiziţionarea de materii prime, materiale, fond de marfa, prestarea unor lucrări
şi servicii facturate la sfârşitul perioadei, etc.) Aceste credite intră în categoria celor pe termen
scurt, cu rambursare parţială sau integral la scadenţă, rata dobânzii stabilindu-se diferenţiat de la
bancă la bancă şi garantate cu gaj cu sau fără deposedare de mărfuri, ipotecă şi cesiunea creanţelor.
- Credite pentru investiţii acordate pentru construirea unor obiective industriale; ele fac
parte din categoria creditelor pe termen mediu şi uneori chiar lung. Angajarea unor asemenea
credite de valori mari, presupune un control riguros din partea băncii începând cu faza de
proiectare, de construcţie şi apoi de exploatare, asumarea unui risc mai mare determinat de
rezultatele calculului de actualizare, deci a eficienţei investiţiei. Specificul acestor credite este
acordarea unor perioade de graţie atât pentru rambursarea împrumutului (uzual 1 sau 2 ani, dar
uneori şi 5 ani) cât şi pentru dobândă (pentru primele 6 sau 12 luni).

10
Garanţia materială a acestui credit este însăşi investiţia plus alte garanţii care aparţin
agentului economic. Acest tip de credit ridică o serie de riscuri deloc de neglijat din partea băncii,
unul dintre ele materializându-se în dificultatea atragerii unor surse de creditare pe termen mediu
şi lung.
• Credite pentru export-import - vizează activitatea de comerţ exterior.
Diversitatea operaţiunilor de comerţ exterior a determinat condiţii specifice de creditare pentru
acest domeniu.
Băncile comerciale sprijină realizarea contractelor de export oferind o serie- de facilităţi
producătorilor (prefinanţare, scontarea efectelor de comerţ, asigurarea creditului de export) de
multe ori la costuri mai mici decât cele ale creditelor obişnuite, premise notabile pentru ca
operaţiunile de export sa fie "motor" pentru economie, factor important în creşterea resurselor
valutare..
La rândul lor operaţiunile de import generează elemente tehnice specifice, particularităţi
în acordarea (credite sub formă de avansuri, credite pentru deschideri de acreditive de
import, etc), utilizarea, costul şi rambursarea acestui tip de credite. In plus, operaţiunile de export
şi import prevalează tehnicilor de finanţare pe termen scurt, iar pentru investiţiile internaţionale
specifice sunt finanţările pe termen lung ceea ce presupune-în majoritatea cazurilor surse externe,
fie de la bănci străine fie de la organisme internaţionale.
O altă particularitate pe care o implică creditarea activităţii de export-import este varietatea
şi dimensiunile considerabile, ale garanţiilor (de la gajul asupra bunurilor, cesiunea de creanţe
prezente şi viitoare, ipoteca, gajul asupra întregului patrimoniu, obiectivul care a fost finanţat).
• Credite de consum sunt tipul de credite pe termen scurt sau cel mult pe termen
mijlociu acordate persoanelor fizice şi sunt destinate, să acopere costul bunurilor şi serviciilor de
care beneficiază prin reţeaua de comercializare. Un astfel de credit este limitat şi prin costul pe
care îl comportă.
4. În activitatea practică regăsim şi alte tipuri speciale de credite ce se acordă
agenţilor economici:
• Creditele de trezorerie reprezintă raporturi de credit menite să satisfacă
necesităţile curente ale societăţilor comerciale de regulă, din sursele proprii ale băncii
remunerate în strânsă corelare cu dobânda pieţei şi garantate, de obicei, prin desfăşurarea întregii
activităţi la banca creditoare.
• Liniile de credit presupun efectuarea creditării fie prin cont curent, fie prin cont de
împrumut. Această linie de credit presupune un plafon maxim de creditare stabilit anual, de regulă,
un procent din cifra de afaceri sau procent din rulajul conturilorcurente (lei/valută), bonitatea
societăţii, notorietatea publică a acesteia, precum şi de posibilităţile de garantare a liniei de credit.

11
întrucât plafonul de credit are valori de obicei mai mari şi sursa acestui tip de credit este una
atrasă, costurile sunt implicit mai ridicate.
• Creditele pe obiect presupun raporturi de credit în care obiectul creditării este foarte
bine delimitat (de ex.: achiziţionarea de material lemnos pentru fabricarea de mobilă, achiziţionarea
unui anumit activ fix), rata dobânzii fiind determinată de costul sursei atrase şi este garantat de
regulă cu active fixe.
• Creditele preferenţiale - raporturi de credit izvorâte din acte normative ale statului
român care prin politica sa economică poate sprijini o anumită ramură (de ex.: sprijinirea
activităţii de export sau a agriculturii prin facilităţi de dobândă).
• Creditele pentru stocuri şi cheltuieli sezoniere - se acordă agenţilor economici care
constituie stocuri de materii prime şi produse, cum ar fi: produse agricole, agroalimentare, de
provenienţă vegetală sau animală etc. Ele se acordă, în special, pentru agricultură.
• Creditul de scont sau scontarea titlurilor de credit (cambii, bilete la ordin) sau a altor
instrumente de plată (scrisori de credit) ce reprezintă o relaţie de credit de un tip special, solicitat
de agenţii economici atunci când duc o lipsă acută de disponibilităţi. Menţionăm că valoarea
creditului acordat de băncile care practică acest sistem de creditare este diminuată cu valoarea
scontului.
5. In funcţie de calitatea lor:
• Credite performante - reprezintă angajamente de plată ale societăţilor comerciale faţă de
bancă, onorate la scadenţă. Derularea lor se face în conformitate cu contractul de credit
încheiat şi cu normele interne bancare.
• Credite neperformante - reprezintă angajamente de plată asumate de societăţile
comerciale care nu îşi achită la timp obligaţiile, generând credite restante şi dobânzi neachitate cu
consecinţe directe asupra activului, solvabilităţii şi a cheltuielilor băncii prin constituirea de
provizioane într-un volum mai mare.

I.4. Riscul în creditare.Riscul în activitatea bancară.


Riscul în creditare reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere datorită încălcării
obligaţiilor debitorilor, prevăzute în contractul de credit. Pierderea constă în nerecuperarea
sumelor avansate clientului, precum şi a dobânzilor aferente.

Riscul de creditare mai este denumit şi risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de
nerambursare. El apare când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul şi la termenul stabilit.

Riscul de credit este în corelare cu riscul de reinvestire. Banca înregistrează pierderi nu numai
datorită faptului că împrumutul şi dobânzile aferente nu au fost rambursate în volumul şi la

12
termenul stabilit, ci şi datorită faptului că nu a reinvestit la timp sumele pe care trebuie să le
primească.

Astfel, dacă o bancă trebuie să încaseze o rată de credit şi dobânda aferentă la data de 1
martie şi le încasează abia pe 8 martie, banca pierde dobânda pe care ar fi obţinut-o prin plasarea
sumei respective pentru o săptămână.

Pentru a reduce, până la eliminare, riscul de credit banca trebuie să analizeze în amănunt
activitatea clienţilor şi să evalueze factorii care ar putea influenţa negativ derularea afacerii şi pot
induce pierderi în firmă, periclitând rambursarea ratelor creditului în volumul şi la termenul
stabilit.

Pentru o bună analiză de risc a clientului, banca, prin ofiţerul de credit, trebuie să realizeze o
cât mai completă analiză non-financiară şi o cât mai precisă analiză financiară.

Riscul în activitatea bancară

Noţiunea de risc poate fi definită ca un angajament care poartă o incertitudine datorită


probabilităţii de câştig sau pierdere.
Etimologic, termenul provine din latina „re-secare" care înseamnă ruptură într-un echilibru.
În activitatea bancară, asumarea riscurilor poate fi cercetată pentru posibilele sale avantaje
viitoare, cum este cazul operaţiunilor speculative pe pieţele financiare sau de schimb, dar şi a
posibilelor pierderi imprevizibile.
În general, asumarea riscurilor este legată de funcţia de bază pe care o au băncile în
economie, şi anume funcţia de investiţii. Or, riscul este atribut al investiţiilor în general,
asumarea riscului devine inevitabilă şi justifică existenţa băncilor.
După cum se ştie, băncile investesc resurse împrumutate - care sunt un multiplu substanţial
al propriului capital. Recuperarea cu întârziere a resurselor investite provoacă o serie de
dezechilibre la nivelul băncii care pot îmbrăca diferite forme şi se pot alimenta reciproc.
Perioada actuală este denumită „era managementului de risc" în domeniul bancar, iar
managementul riscului constituie o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului
bancar. De obicei, asumarea unor riscuri atrage după sine şi câştiguri mai mari.
Literatura de specialitate clasifică riscurile specifice activităţii bancare în trei categorii:
• riscuri financiare;
• riscuri comerciale;
• riscuri de mediu.
Riscuri financiare

13
Sunt riscuri specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscuri fac
obiectul unor reglementări bancare. Formele sub care se manifestă sunt următoarele:
- riscul de credit;
- riscul ratei dobânzii;
- riscul de lichiditate;
- riscul de schimb valutar;
- riscul insolvabilităţii.
Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilanţului contabil al băncii, sunt foarte
sensibile la dezechilibrele care pot să apară în compoziţia resurselor şi plasamentelor băncii.
Riscurile financiare sunt singurele riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau
eliminate de către managementul bancar.
Datorită importanţei pe care o au în gestiunea zilnică a băncii, le vom trata în mod
individual acordându-le atenţia ce li se cuvine.

Riscuri comerciale
Sunt riscuri generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii şi produse ca urmare a unui
slab serviciu de marketing şi lipsa de talent managerial pentru noile pieţe.
Formele sub care se manifestă sunt următoarele:
a. riscul de produs/serviciu;
b. riscul de piaţă;
c. riscul de imagine comercială.
a. Riscul de produs/serviciu este rezultatul unei evoluţii nefavorabile a valorificării unui
produs nou sau serviciu, ca urmare a lipsei de abilitate a băncii privind distribuirea produselor.
b. Riscul de piaţă este efectul dependenţei de piaţă a băncii. Dacă acesta nu este
„împărţit" între mai multe pieţe, rentabilitatea băncii este dependentă direct de evoluţia
unei singure pieţe.
c. Riscul de imagine comercială constă în percepţia negativă a unei bănci de către clienţii
ei ca urmare a unei calităţi generale proaste de servire a clienţilor, tratament prost al
reclamaţiilor clienţilor culminând cu articole de presă în defavoarea băncii.

Riscuri de mediu
Sunt riscuri asupra cărora banca fie nu are control, fie are un control limitat. Formele sub
care se manifestă sunt următoarele:
-riscul de deficit - produs de către hoţi sau fraudă comisă de angajaţii băncii;
-riscul economic - determinat de conjunctura economică la nivel naţional şi regional;

14
-riscul competiţional - determinat de similitudinea produselor şi serviciilor oferite
de celelalte bănci sau instituţii financiare;
-riscul de reglementare - determinat de deciziile luate de autorităţile bancare, de cele mai
multe ori într-o manieră nefavorabilă pentru bancă.

I.5.1. Riscul de credit


Riscul de credit poate fi definit ca riscul ca dobânda, creditul sau ambele să nu fie
rambursate la scadenţă sau să fie rambursate parţial. Acest risc este specific băncilor a căror
funcţie importantă în economie este creditarea.
Deşi motivul este acelaşi - incapacitatea de rambursare a creditului de către împrumutanţi,
cauzele sunt diferite, de aceea se impune o abordare distinctă a riscului de credit şi anume:
-riscul aferent particularilor şi întreprinderilor,
-riscul de ţară.

I.5.2. Riscul aferent particularilor şi întreprinderilor


În cazul particularilor şi întreprinderilor, incapacitatea de rambursare este, fie rezultatul
unui decalaj între venituri şi cheltuieli, riscul fiind ca venitul viitor al acestora să se diminueze
sau să dispară, fie necinstea împrumutantului, care este un risc dificil de apreciat de către banca,
care nu dispune de informaţii suficiente pentru a anticipa un astfel de comportament.
Riscul insuficienţei venitului viitor este mai greu de anticipat mai ales în condiţiile în care
evoluţia inflaţiei impune creşterea dobânzilor bancare şi deci scumpirea creditului.
În cazul întreprinderilor, incapacitatea de rambursare a creditului este cauzată de mediul
înconjurător al întreprinderii sau de întreprindere.
Mediul înconjurător, definit ca totalitatea factorilor exogeni întreprinderii de natură
economică, politică, socială, precum şi situaţia ramurii (sectorului) în care activează
întreprinderea, îşi pun amprenta în mod decisiv asupra activităţii întreprinderii.
Decizii cu caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vânzărilor unor produse
(armament), acorduri regionale şi internaţionale, au un impact profund asupra unor întreprinderi.
Atunci când aceste decizii sunt luate sub presiunea faptelor, întreprinderea îşi vede piaţa de
desfacere modificată inopinat, ceea ce îi afectează activitatea.
Riscurile economice provin din bulversările provocate de schimbări în structura economică
şi socială a unei ţări sau faze ale conjuncturii economice. În perioadele de recesiune
întreprinderile întâmpină, dificultăţi majore până la faliment.
Situaţia şi evoluţia ramurii influenţează în mod contradictoriu activitatea unor întreprinderi.
Inovaţiile pot modifica procedeele de fabricaţie, dar pot determina şi apariţia unor produse noi,
15
mai competitive, determinând ca producţia unor întreprinderi să fie mai puţin cerută pe piaţă, de
asemenea, şi evoluţia gusturilor beneficiarilor unor produse pun în dificultate întreprinderea.
Deci banca trebuie să cunoască evoluţia mediului înconjurător al întreprinderii şi prin
analiza ramurii în care aceasta activează. Băncile trebuie să dispună de ofiţeri specializaţi pe
sectoare de activitate (ramură), pentru ca acestea să şi adapteze în mod continuu normele interne
de analiză a bazei de credit a solicitanţilor.
Incapacitatea de rambursare a cretiituiui poate proveni şi din cauza unor factori interni
întreprinderii, cum ar fi:
- calitatea şi moralitatea managementului - este greu de apreciat de către bancă, de aceea
banca cere un curriculum vitae şi relaţii de la terţi privind managementul întreprinderii şi relaţiile
managementului cu personalul;
- incapacitatea întreprinderii (incapacitate dată de tehnologie, dar şi de mentalitate) de a
se adapta pieţei sau noului în materie de brevete, invenţii, inovaţii;
- timpul în care se încasează creanţele de la beneficiari poate determina biocaje financiare
şi deci dereglări în producţie şi în activitatea întreprinderii.
Managementul riscului de credit presupune: prevenirea riscului, măsurarea riscului şi
gestiunea propriu-zisă.

I.5.3. Prevenirea riscului de credit


Prevenirea riscului vizează două aipecte: divizarea riscului şi constituirea garanţiilor
Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităţilor să
reducă posibilitatea înregistrării unor pierderi mari din partea bărcii.
Divizarea riscurilor se face mai întâi între particulari şi întreprinderi, băncile fixându-şi
plafoane de credite. Pentru întreprinderi, banca îşi va repartiza riscurile acordând credite atât
producătorilor mari, cât şi celor mici, lucrând cu sectoare de activitate diferite şi având o
repartiţie teritorială cât mai amplă.
Pentru particulari, băncile vor acorda credite de preferinţă la salariaţi, liber profesionişti şi
pensionari.
Diversificarea domeniilor în care acţionează banca permite menţinerea riscului de credit în
limite controlabile. Pe de altă parte, anumite întreprinderi de mari proporţii au nevoi mari de
credite, pe care o singură bancă nu poate să le satisfacă.
In sistemul bancar francez se întâlnesc monopoluri specializate, constituite dintr-un număr
mare de bănci organizate care finanţează aceeaşi întreprindere. Fiecărei bănci din monopol îi
revine o cotă-parte din volumul de credite alocate întreprinderii respective. Una sau două bănci
din monopol care au cota-parte cea mai ridicată sunt numite şefe de reţea (filieră).

16
Monopolul bancar, pe lângă faptul că divizează riscurile, permite şi băncilor mai mici să
finanţeze întreprinderile mari, iar în cazul când întreprinderile au dificultăţi, monopolul are
puterea de a impune acestora să aplice un plan de redresare.
Băncile anglo-saxone nu au practica monopolului bancar, fiecare întreprindere este clientul
unei singure bănci.
În Japonia, banca îndeplineşte pe lângă funcţia clasică de asigurare a resurselor de finanţare
a marilor grupuri industriale zaibatsu şi de supervizare a împrumuturilor pe care acestea le fac
(procentul împrumuturilor întreprinderilor nipone raportate la capitalul lor este superior celui
acceptat de ţările occidentale) adesea din rândul personalului băncii numindu-se directorul
general.
In România, până în 1989 funcţionau trei bănci specializate: Banca Română de Comerţ
Exterior, Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară, Banca de Investiţii, care erau
organizate şi funcţionau pe baza propriului statut, aprobat prin Decret.
După 1989, cele trei bănci specializate au fost transformate în bănci comerciale cu capital
de stat, având dreptul de a efectua întreaga gamă de operaţiuni specifice activităţii bancare:
atragere de resurse, acordarea de credite, efectuarea de plăţi şi încasări, precum şi alte servicii
bancare.
Intervenţia Executivului a determinat ca băncile de stat să-şi concentreze creditele în unele
sectoare nerentabile ale economiei, ducând astfel la creşterea riscului de creditare în băncile de
stat (numai Banca Agricolă a înregistrat 3000 mild. lei credite neperformante).
Acoperirea creditelor neperformante şi a dobânzilor restante de către băncile de stat s-a
făcut în principal prin surse de la bugetul de stat, astfel în perioada 1990-1994 s-au alocat 776,8
mild. lei de la buget, iar în 1997, 7875 mild. lei au fost preluate la datoria publică, reprezentând
credite neperformante şi dobânzi restante ale Băncii Agricole şi Bancorex.
La 31 decembrie 2008, în România, există 42 de bănci ceea ce înseamna o crestere
favorabila pe piaţa economica.
Constituirea garanţiilor
Deşi constituirea garanţiilor în favoarea băncilor nu este obligatorie în uzanţele bancare din
ţările dezvoltate, în sistemul bancar românesc garanţia constituie condiţia de bază în acordarea
creditelor, acestea fiind constituite înainte de acordarea creditelor, îmbrăcând diferite forme: gaj,
ipotecă etc.
În mod practic, garanţiile nu trebuie să fie privite decât ca o siguranţă subsidiară, decizia de
a acorda creditul trebuie să fie luată în funcţie de posibilitatea de rambursare a creditului, care
rezultă din analiza afacerii pe care o bancă o creditează.

17
Banca, trebuie să ia în calcul faptul că primii despăgubiţi vor fi creditorii privilegiaţi -
fiscul, statul, deci garanţia nu va acoperi niciodată valoarea creditului acordat.
Garanţiile ar trebui considerate în condiţiile în care banca acordă un credit foarte riscant,
asumându-şi practic responsabilitatea recuperării creditului prin executarea garanţiei.

I.5.4. Măsurarea riscului de credit

Măsurarea riscului de credit se face în două etape. Prima etapă constă în stabilirea unei
limite maxime a activelor cu risc faţă de fondurile proprii ale băncii prin calcularea raportului de
solvabilitate (norma Cooke) şi pe care banca va trebui să o respecte - de altfel, respectarea
raportului de solvabilitate este impus de Banca Naţională.
A doua etapă constă în măsurarea riscurilor la care banca este expusă prin evaluarea
periodică a portofoliului de credite. Banca Naţională impune băncilor să-şi clasifice portofoliul
de credite şi să-şi constituie provizioane de două ori pe an, respectiv la sfârşitul lunilor iunie şi
decembrie şi să raporteze situaţia, în termen de 30 zile, Direcţiei de Autorizare şi Supraveghere
Prudenţială a societăţilor bancare din cadrul B.N.R.
Măsurarea riscului de credit în vederea constituirii provizioanelor de risc impune evaluarea
performanţelor financiare ale tuturor clienţilor băncii pe baza bilanţurilor contabile de la 30
iunie, respectiv 30 decembrie, evaluare care este identică cu cea utilizată la acordarea creditelor.
In urma evaluării performanţelor financiare ale clienţilor, creditele vor fi incluse în una din
următoarele categorii;
- standard - categoria „A" cuprinde clienţii a căror performanţe economice şi
financiare sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratelor. Totodată, din
analiza efectuată rezultă că se prefigurează menţinerea şi în perspectivă a performanţelor
financiare la un nivel ridicat;
- în observaţie - categoria „B" - performanţele financiare sunt bune sau foarte bune,
dar nu pot menţine acest nivel în perspectivă mai îndelungată;
- substandard - categoria „C" - performanţele financiare sunt satisfăcătoare,
dar au o evidentă tendinţă de înrăutăţire;
- îndoielnic - categoria „D" - performanţa financiară este scăzută şi cu o evidentă
ciclicitate la intervale scurte de timp;
- pierdere - categoria „E" - performanţele financiare arată pierderi şi există perspective
clare că nu pot fi plătite nici ratele, nici dobânzile.
Serviciul datoriei, respectiv capacitatea agentului economic de a rambursa creditele la
scadenţă şi a plăti dobânzile datorate la termenele stabilite, va fi apreciat ca:

18
- bun - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite la scadenţă cu o întârziere
maximă de 7 zile;
- slab - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de până la 30 de
zile;
- necorespunzător - în situaţia în care ratele şi dobânzile sunt plătite cu o întârziere de
peste 30 de zile.
La terminarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micşorată cu valoarea unor
angajamente, cum ar fi:
- garanţii necondiţionale de la Guvernul României sau de la B.N.R.;
- garanţii necondiţionate de la băncile din ţările care nu pun probleme în ceea ce priveşte riscul
de ţară;
- garanţii necondiţionate de la altă banca din România;
- depozite gajate, plasate la banca, creditoare;
- colaterale acceptate de conducerea băncii.
Pentru persoanele fizice, clasificarea portofoliului de credite se face în funcţia de serviciul
datoriei astfel:
- categoria A - foarte bun - clientul nu are rate şi/sau dobânzi restante;
- categoria B - bun - clientul a înregistrat accidental rate sau dobânzi restante pe perioade de
până la maxim 7 zile;
- categoria C - slab - clientul are o rata şi dobânzile aferente restante de până la 30 de zile;
- categoria D - foarte slab - clientul are două rate şi dobânzile aferente restante;
- categoria E - necorespumăior - clientul are peste două rate şi dobânzile aferente restante.
Sumele aferente provizioanelor de risc se includ în cheltuieli. Utilizarea şi deductibilitatea
fiscală a provizioanelor de risc este reglementată de B.N.R. şi Ministerul Finanţelor.
În această etapă, se pot determina pe sectoare de activitate (ramuri industriale, zone
geografice şi pe categorii socioprofesionale de clienţi) ponderea împrumuturilor slabe în total
împrumuturi acordate de bancă, ponderea pierderilor din împrumuturi acordate acestor ramuri şi
categorii de clienţi în total împrumuturi acordate de bancă, ponderea provizioanelor în total
împrumuturi etc.
Comparând cele două sume ale activelor cu risc determinate în cele două etape, banca
poate să intervină în vederea diminuării riscului fie prin stabilirea unor plafoane de credite pe
sectoare şi categorii de clienţi, fie nemaiacordând credite sectoarelor care aduc pierderi băncii.
Aceasta presupune o adaptare din mers a politicii de creditare a băncii la condiţiile reale ale
economiei şi orientarea ei către alte categorii de clienţi.

19
Suma împrumuturilor neperformante sau pierdute trebuie să fie mai mică sau cel mult egală
cu limita stabilită în prima etapă, adică de maxim 8% din fondurile proprii ale băncii.

I.5.5. Gestiunea riscului de credit

Gestiunea riscului constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate să diminueze
(elimine) pierderile sau poate să salveze creditul.
În vederea diminuării sau eliminării pierderilor, băncile monitorizează calitatea
portofoliului de credit printr-un audit period (revizuire) în funcţie de notarea internă a creditului
care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit.2
Monitorizarea permite detectarea din timp a creditelor care ar putea deveni credite
problemă.
Revizuirea creditelor pe lângă faptul că reduce pierderile, permite atingerea şi a altor
probleme cum ar fi:
- asigură aplicarea uniformă a documentaţiei de creditare;
- verificarea că politica de credit, normele băncii şi reglementările bancare sunt respectate;
- informarea managementului băncii despre situaţia generală a portofoliului de
credite;
- monitorizarea ofiţerilor de credite care sunt răspunzători de evoluţia nefavorabilă a creditelor,
în cazul când nu au luat nici o măsură.
Organizarea operaţiunii de revizuire ţine de mărimea băncii. în băncile mari trebuie să
existe un personal care se ocupă numai de revizuire sub coordonarea Comitetului de Risc, pentru
a-şi asigura independenţa faţă de personalul de creditare.

I.6. Metodologia de analiză şi evaluare a riscului în activitatea de creditare


prin metoda punctajelor.3

Banca, are organizată ca activitate distinctă analiza şi evaluarea riscului de creditare,


folosind în acest sens diferite metode de analiză, cu scopul de a lua măsurile care se impun în
vederea diminuării acestui risc.
Analiza riscului de credit conţine în principal două etape:
• evaluarea riscului;
• gestionarea riscului.

2 Ion Niţu - "Managementul Riscurilor Bancare." , ed.Expert Bucureşti,2002


3 Luminiţa Roxin, Gestiunea riscurilor bancare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2001;

20
Analiza şi evaluarea riscului de credit prin metoda punctajelor, se efectuează avându-se
în vedere următoarele categorii de riscuri:
1. Riscul financiar
2. Riscul comercial .
3. Riscul de garanţie . '
4. Riscul managerial
5. Riscul de senzitivitate

1.Riscul financiar (RF) reflectă dificultăţile ce pot apare în activitatea financiară a


firmei legate mai ales de posibilităţile de rambursare la termen a obligaţiilor către bancă.
Documentele care conţin datele necesare desfăşurării acestei analize sunt: situaţiile
financiare âlefirmei, date statistice oficiale, evidenţele băncii.
Datele de referinţă la care se vor efectua aceste analize vor fi finele ultimului an, precum şi
luna anterioară solicitării creditului. Pentru societăţile comerciale cu activitate mai mică de un an
datele de referinţă sunt finele ultimului semestru şi luna anterioară solicitării creditului.
Analiza riscului financiar se efectuează cu ajutorul'metodei punctajelor (Z) bazată pe
modelul J.Conan şi M.Holder, care permite evaluarea riscului de faliment şi are la bază
"următoarea formulă de calcul: .
Z = 0,24Xi + 0,22X2+ 0,16X3-0,87X4-0,10Xs
în care variabilele Xi X5 sunt indicatori economico-financiari, iar constantele cu care sunt
amplificaţi aceştia sunt indicatori de natură statistică, exprimând ponderea variabilelor în
evaluarea riscului de faliment.
excedent_ brut_ de _ exploatare
X1 =
datorii_ totale
Excedentul brut de exploatare = venituri din exploatare - cheltuieli din exploatare permanent
capital_ pe rm an en t
X2 =
activ_ total
Capitalul permanent = capital propriu + datorii pe termen lung Active circulante - stocuri
active_ circulante− stocuri
X3 =
activ_ total
ch eltu ieli
_ fin an cia re
X4 =
cifr_ d e_ a faceri
c h e ltu ie_ dlie_ p e r s o n a l
X5 =
v a lo a _r ae d a u g a ta

21
Valoarea adăugată este diferenţa dintre valoarea veniturilor în perioada analizată şi
valoarea bunurilor sau serviciilor cumpărate şi folosite pentru producerea acestor venituri, în
aceeaşi perioadă.
Interpretarea riscului de faliment se va efectua după cum urmează: .
a. Z>0,16 - situaţia financiară a firmefeste foarte bună, riscul de faliment este mai mic de
10%.
b. 0,10 < Z < 0,16 - situaţia financiară a firmei este buna, riscul de faliment fiind cuprins
între 10% şi 30%.
c. 0,04<Z<0,10 - situaţia financiară a firmei este în observaţie, riscul de faliment fiind
cuprins între 30% şi 65%.
d. Z< 0,04 - riscul de faliment este mai mare de 65%.

2. Riscul comercial (RC) reprezintă incertitudinea ce.poate să apară la încasarea creanţelor


şi /sau la plata furnizorilor, şi va fi evaluat cu ajutorul următorilor indicatori:
a.Perioada medie de încasare a creanţelor (PrIC), reprezentând numărul mediu de zile în
care se încasează creanţele faţă de cifra de afaceri din perioada respectivă, se determină pe baza
formulei:
creante(debitori)
Pm IC = ∗ numar_ de _ zile
cifra_ de _ afaceri
b.Perioada medie de plată a furnizorilor (PmPjF), reprezentând numărul de zile în care sunt
plătiţi furnizorii faţă de cifra de afaceri din perioada respectivă, se determină pe baza formulei:
fu rn izo _rin e p la titi
Pm P F = ∗ n u m a_r d e_ zile
c ifr a_ d e_ a fa c e r i
Evaluarea riscului pe baza indicatorilor calculaţi se face astfel:
PmIC > PraPF -* risc mare
PmIC = PmPF -* risc mediu
PmIC < PJPF -> risc redus

3. Riscul de garanţie (RG) este reprezentat de posibilitatea apariţiei unor dificultăţi legate
de valorificarea bunurilor aduse în garanţie în situaţia în care împrumutul nu rambursează
creditul şi nu plăteşte dobânzile aferente conform contractului de credite.
Evaluarea riscului de garanţie se face în funcţie de nivelul valoric al acestora şi al
rapidităţii posibilităţilor de valorificare:
a. siguranţa maximă: garanţii necondiţionate şi irevocabile emise de Ministerul Finanţelor
pe baza mandatului Guvernului României acordat prin acte normative, scrisori de garanţie emise

22
de bănci, necondiţionate, bilete la ordin avalizate de bănci, gaj cu deposedare, depozite"1
bancare în valută sau lei, după caz, precum şi garanţii emise de Fondul Român de Garantare a
Creditelor;

b. siguranţa medie: ipoteci asupra clădirilor cu destinaţie spaţii industriale (fabrici,


ateliere, firme), spaţii comerciale (magazine şi sedii), precum şi asupra, terenurilor din intravilan
din oraşe mari şi localităţi turistice; bunuri mobile procurate din credite, cesiuni asupra
creanţelor din exporturi cu plata prin acreditive irevocabile emise de bănci agreate;

c. garanţii nesigure: clădiri cu destinaţia de locuinţă, stocuri de produse


agroalimentare, industriale, semifabricate, materii prime, ipoteci asupra clădirilor din zonele
rurale şi terenurilor din extravilan, alte garanţii.
4. Riscul managerial (RM) este determinat de calitatea echipei de conducere a firmei şi va
fi analizat pe baza cunoaşterii directe a acesteia de către ofiţerul de credit.
Evaluarea riscului managerial se va face în funcţie de următoarele caracteristici ale echipei
de conducere:
a. este (nu-aste) calificată şi are (nu are) experienţă îndelungata în domeniul în care firma
îşi desfăşoară activitatea;
b. în funcţie de evoluţia în timp a indicatorilor economico-financiari a demonstrate (nu a
demonstrat) capacitatea necesară în conducerea eficientă a afacerii;
c. calitatea relaţiilor cu proprietarii (asociaţii), cu salariaţii, spiritul organizatoric şi de
echipă, adaptarea la schimbări etc;
d. a avut (nu a avut) relaţii corespunzătoare cu banca, a (nu a) efectuat operaţiuni prin
contul deschis; a (nu a) deschis conturi la alte bănci; a (nu a rambursat) la termen împrumuturile;
a (nu a) plătit le termen dobânzile etc, iar cu partenerii de afaceri: sunt (nu sunt) parteneri
permanenţi, şi-a (nu şi-a) plătit la timp furnizorii, şi-a (nu şi-a) încasat la timp debitorii, a avut
(nu a avut) litigii cu partenerii, dacă a fost implicată în evaziuni fiscale etc.

5. Riscul de senzitivitate (RS)

Pentru investiţiile pe termen mediu şi lung (la agenţi economici şi persoane fizice), în
analiza şi evaluarea riscului de credit se face şi o analiză de senzitivitate.

Analiza de senzitivitate este o tehnică de analiză a riscului individual al unui proiect de


investiţii care indică cât de mult se va modifica VNA (valoarea netă de actualizare) sau RIR (rata

23
internă de rentabilitate) ca reacţie la modificarea unei variabile de intrare, celelalte elemente
rămânând constante.

Orice decizie a agenţilor economici, în ceea ce priveşte dezvoltarea şi restructurarea


producţiei, retehnologizarea sau modernizarea fondurilor fixe care poate fi pusă în aplicare cu
ajutorul creditelor pe termen mediu şi lung, antrenează un risc în obţinerea rezultatelor estimate iniţial,
datorită influenţei schimbărilor ce se manifestă neîncetat în mediul tehnic, financiar, economic,
social, intern şi extern. De aici, necesitatea analizei senzitivităţii variantelor studiate faţă de
schimbările probabile precum şi a coeficientului de risc sub influenţa factorilor ce nu au putut fi
luaţi în considerare în mod explicit.

Asemenea schimbări pot fi:

- creşterea preţului materiilor prime;


- creşterea costului echipamentului (între momentul elaborării proiectului şi
achiziţionarea acestuia);
- creşterea salariilor;
- creşterea valorii investiţiei pe parcursul realizării acesteia;
- majorarea costurilor de producţie;
- neatingerea capacităţii de producţie proiectată (se menţine la un anumit procent din total);
- prelungirea nejustificată a duratei de execuţie faţa de prevederile proiectului;
- riscul concurenţei externe; .
- riscul producerii unor calamităţi etc.

În analiza senzitivităţii se folosesc doi indicatori:

RIRB - rata de rentabilitate financiară calculată pe baza fluxului de disponibilităţi


monetare pentru varianta de bază;

RIRF - rata de rentabilitate financiară calculată pe baza aceluiaşi flux de disponibilităţi, la


care se aplică o creştere de 1% a costurilor de producţie faţă de venituri, ca urmare a acţiunii cumulate
a factorilor sus-menţionaţi.

Coeficientul de risc faţă de varianta de bază (r), se calculează după formula:

RIRB − RIFF
r= ∗ 100%
RIRB

24
I.7. Sectorul bancar românesc şi riscurile acestuia

Băncile deţin poziţia dominantă în sistemul financiar românesc. Celelalte tipuri deinstituţii
financiare, deşi au cunoscut o creştere rapidă în ultimii ani, ocupă cote de piaţă relativ scăzute ceea ce
face ca impactul lor asupra stabilităţii financiare sa fie redus. Instituţiile financiare nebancare cu
activitate de creditare au intrat recent în sfera de reglementare, monitorizare şi supraveghere a băncii
centrale. Sistemul banca românesc este astăzi dominat de capitalul privat străin, care a înlesnit accesul
la finanţarea externă, a condus la creşterea eficienţei în administrarea riscului şi a influenţat pozitiv
stabilitatea sectorului bancar.

Din totalul de 40 de instituţii de credit în funcţiune la sfârşitul primului trimestru 2006, în marea
lor majoritate bănci universale, două şi-au orientat activitatea preponderent spre finanţarea IMM,
respectiv finanţarea achiziţionării de autoturisme. Trei bănci funcţionează ca bănci specializate, din
care două sunt implicate în creditarea construcţiilor de locuinţe, iar activitatea celei de a treia se
circumscrie operaţiunilor de comerţ exterior.

Procesul de restructurare a sistemului bancar a debutat la sfârşitul anului 1990 când Banca
Comercială Română, nou înfiinţată, a preluat operaţiunile cu clientela efectuate până atunci de BNR.
Concomitent, a început procesul formării unor societăţi bancara eu capital privat şi de integrare a
sucursalelor băncilor străine în activitatea bancară internă, numărul băncilor aproape triplându-se în
intervalul 1991- 1998.

Pătrunderea capitalului străin şi procesul de privatizare au condus la modificări importante în


structura sistemului bancar românesc. Astfel, la finele primului trimestru 2006 cota de piaţă în funcţie
de active a băncilor cu capital majoritar de stat s-a restrâns la 6,0%, în favoarea segmentului bănei-lor
cu capital majoritar privat(94,0 %). .De asemenea, laaceeaşi.. dată, băncile cu capital majoritar străin
deţineau 61,9% la sută din activele sistemului bancar

Gradul de concentrare a pieţei bancare din România măsurat prin ponderea primelor 5 bănci din
sistem în activul agregat (57,8%) se numără printre cele mai scăzute din grupul ţărilor în curs de
aderare şi candidate, continuând însă să rămână deasupra celui înregistrat de ţările din zona
euro.Concentrarea in sistemul bancar romanesc ( primele cinci banci din top)

Dec. Dec. Dec. Dec. Dec.

2005 2006 2006 2007 2008

Active 62.8 63.9 59.2 58.8 57.8

25
Credite 56.2 57.1 55.7 61.2 60.5

Titluri 74.2 75.4 61.5 60.1 63

Depozite 74.2 75.4 61.5 60.1 63

Capitaluri

proprii 64.5 61.2 60.5 55.1 52.5

Densitatea bancară (nr. de bănci/100 000 locuitori) s-a menţinut, în ultimii ani, la un nivel
aproximativ constant (în jurul valorii de 0,18%, uşor în creştere din 2007). Ca urmare a dezvoltării
reţelelor teritoriale numărul de unităţi pe instituţie de credit a fost în creştere în ultimii ani, depăşindu-
1 de aproape cinci ori pe cel din zona euro.

I.8. Indicatori de măsurare şi control a riscurilor bancare

Indicatorii de risc capată mai multa relevanta într-un context general de apreciere a
profitabilităţii băncii şi competitivităţii sale de piaţa, obiectivul final al managementului bancar
constând şi în maximizarea veniturilor acţionarilor ajustate de influenta riscurilor.

În practica băncilor romaneşti au fost confirmaţi, pentru cuantificarea riscurilor interne,


următorii indicatori tradiţionali:

• indicatorii riscului de creditare


• indicatorii riscului de lichiditate
• indicatorii riscului ratei dobânzii
• indicatorii riscului valutar

Indicatorii riscului de creditare

Aproape toate băncile, într-o măsura mai mica sau mai mare, îşi asuma riscul de creditare, ceea
ce presupune necesitatea analizei atente a modului în care evoluează în timp calitatea portofoliului de
credite, cu impact deosebit asupra profitabilităţii, adecvării capitalului si încrederii generale in banca
respectiva. Prin urmare , doi indicatori de referinţa pentru estimarea riscului de creditare se determină
pe baza ponderii de calitate slabă, care întarzie sau nu permit realizarea veniturilor anticipate, respectiv
:

• volumul creditelor restante/total credite * 100


• volumul creditelor neperformante/total credite * 100

26
Desigur, optimul este reprezentat de valorile minimale ale celor doi indicatori, tinzând spre zero,
în primul caz, şi în al doilea caz, creditele restante, dar mai ales cele neperformante grevând activitatea
si rezultatele financiare ale băncii.

Alţi indicatori ai riscului de creditare utilizează formula de calcul al rezervelor si provizioanelor


pe care băncile si le constituie pentru acoperirea eventualelor pierderi, cum ar fi:

Rezerve pentru pierderi de credite/total credite * 100, raport ce exprima sintectic aşteptările
manageriale privind evoluţia calităţii portofoliului de împrumuturi

Provizioane pentru pierderi de credite/pierderi nete * 100, raport ce reflecta nivelul de


prudenţa adoptat de banca în politica sa de creditare

Profitul brut/provizioane pentru pierderi din credite * 100 respectiv, costul acoperirii riscului
de creditare asumat de bancă.

Indicatorii potenţiali de măsurare a riscului care pot semnala în avans variaţiile veniturilor băncii
sunt: concentrarea geografica si pe sectoare economice a creditelor, ritmul accelerat de creştere a
volumului de credite, rentabilitatea ridicată a unor categorii de credite.

Deşi nici unul dintre indicatorii menţionaţi nu repezintă un prezicător perfect, totuşi nivelul
necorespunzător al unuia dintre aceştia constituie un barometru al viitoarelor probleme de creditare.

Prevenirea riscului de credit vizează doua aspecte :

1.divizarea riscului

Divizarea riscului are ca obiectiv disiparea riscurilor, astfel încât legea probabilităţilor sa reducă
posibilitatea înregistrarii unor pierderi mari din partea băncii. Divizarea riscului se face mai întai între
particulari si întreprinderi, băncile fixandu-şi plafoane de credite. Pentru întreprinderi banca îşi va
repartiza riscurile acordând credite atât producătorilor mari cât şi celor mici, lucrând cu sectoare de
activitate diferite şi având o repartiţie cat mai ampla.

Pentru particulari, banca poate acorda credite de preferinţa la salariaţi, liber profesionişti si pensionari.

2. constituirea garanţiilor

In cadrul societăţilor bancare garanţia constituie condiţia de baza în acordarea creditelor, acestea
fiind constituite înainte de acordarea creditelor, îmbrăcând forme diferite : gaj, ipoteca , etc.

27
In mod practic , garanţiile nu trebuie să fie privite decât ca o garanţie subsidiară, decizia de a
acorda creditul trebuie sa fie luată în funcţie de posibilitatea de rambursare a creditului care rezultă din
analiza afacerii pe care o societate bancară o creditează.

Gradul de acoperire cu garanţii (Gr) se calculează pe total client şi va cuprinde toate


angajamentele, atât bilanţiere, cât şi angajamentele extrabilanţiere , după formula :

t o t a_lg a r a n_tpi io n d e r a t e
G (r % =)
t o t a_la r a n j a me e n t

Provizioanele specifice de risc de credit se determină numai pentru angajamentele bilantiere ale
clientului. Calculul volumului necesar de provizioane se realizează pe fiecare contract de credit pe
care banca le are angajate şi de mărimea fondurilor proprii ale băncii, dar şi de politica în materie de
riscuri pe care banca o abordează în mod global, indiferent de beneficiarii creditelor.

Un rol important în prevenirea riscului îi revine sistemului de asigurare şi garantare a creditelor.


Asigurarea creditelor constă în asumarea obligaţiei de către societăţile de asigurări de a rambursa
băncii creditoare creditul acordat de aceasta beneficiarului străin, în cazul în care respectivul credit nu
a fost rambursat.

Riscurile de natură comerciala şi politică nu sunt acoperite integral de societăţile de asigurări,


banca preluând practic o parte din risc numită franchisa. Societatea de asigurare primeşte o prima de
risc din partea celui care a cerut asigurarea. Pentru diminuarea sau eliminarea eventualelor pierderi ,
băncile pot cere constituirea unor garanţii în favoarea lor (ipoteci, gajuri, etc) de la beneficairii de
credite.

Pentru partea neacoperita a creditului , banca îşi constituie un provizion care se va diminua sau
mari în funcţie de mărimea pierderii.

28
CAPITOLUL II. MANAGEMENTUL ACORDĂRII DE
CREDITE
II.1.Informaţii generale pentru acordarea creditului

Ofiţerul de credit trebuie să insiste asupra întrebărilor ale căror răspunsuri pot furniza
informaţii esenţiale despre următoarele cinci domenii de interes:
• solicitantul;
• împrumutul cerut;
• capacitatea clientului de rambursare a creditului;
• existenţa garanţiilor reale şi personale;
• relaţiile dintre client şi bănci la momentul respectiv.

Ofiţerul de credit trebuie, în urma interviului, să obţină răspunsuri la următoarele întrebări:


1.Solicitantul
a) Producător individual:
• Nume şi adresă/sediu;
• De cât timp îşi desfăşoară activitatea?
• Care sunt produsele?
• Care este numărul de angajaţi?
• Cine cumpără produsele?
• Există vreun contract ferm?
• Este activitatea profitabilă?
b) Societăţi comerciale:
• Nume şi adresă/sediu
• Societatea comercială este o societate în nume colectiv, societate în comandită simplă,
sau, respectiv, societate pe acţiuni, societate în comandită pe acţiuni, societate cu răspundere
limitată?
• De când funcţionează societatea?
• Ce produse şi ce servicii furnizează societatea respectiva?
• Care sunt principalii proprietari şi câte părţi sociale / acţiuni deţine fiecare?
• Este conducerea separată de acţionari? In caz afirmativ, cine sunt directorii?
• Ce experienţă are personalul de conducere?
• Câţi angajaţi are societatea?
• Ce poziţie ocupă societatea în ramura'în care îşi desfăşoară activitatea?

29
• Deţine societatea un capital corespunzător?
• Există bunuri personale care se pot constitui drept garanţii pentru creditori?
• Cine sunt principalii furnizori şi clienţi ai societăţii?
• Care sunt condiţiile normale în care îşi desfăşoară activitatea comercială?
• Există contracte importante, pentru furnizarea de materii prime sau pentru vânzarea
produselor?
• Este societatea profitabilă?
2.Cererea de împrumut
• Care este scopul pentru care se solicită un credit: de exemplu, pentru a face o investiţie în
vederea achiziţionării de utilaje sau clădiri sau pentru finanţarea cheltuielilor curente de
aprovizionare, salarii, impozite, etc?
• Ce anume îl determină pe client să considere că împrumutul solicitat îl va ajuta la
creşterea profitului?
• Perioada de rambursare solicitată de client este rezonabilă, având în vedere scopul pentru
care acesta solicită creditul, precum şi modalitatea de rambursare a acestuia? De exemplu, este
creditul acordat pe o perioadă ce se încadrează în durata de utilizare a activului care a fost
finanţat? Ţineţi cont de faptul că împrumuturile pentru investiţii se pot acorda pe termene lungi,
în timp ce creditele pentru cheltuieli curente ar trebui să fie pe termen scurt.
• Ce alte condiţii (dacă este cazul) mai sunt solicitate de către client?
3.Capacitatea clientului de a rambursa creditul
• Prin utilizarea creditului, va obţine clientul un venit suplimentar care să asigure
rambursarea creditului?
• Condiţiile de creditare sugerate de client (atunci când este cazul) sunt în concordanţă cu
posibilităţile sale de rambursare?
4.Garanţii personale
• Există giranţi?
• În cazul în care există giranţi, în ce relaţii se află clientul cu aceştia?
• Care este puterea financiară a giranţilor?
5.Garanţii reale
• Unde sunt amplasate garanţiile?
• Care este gradul de lichiditate al garanţiilor?
• Bunurile ce se constituie drept garanţii sunt perisabile?
• Care sunt modalităţile prin care au fost evaluate garanţiile? Este valoarea acestora realistă
şi există posibilităţi ca aceasta să fluctueze?

30
• Este necesară obţinerea acordului prealabil al instanţei în cazul în care banca va fi pusă în
situaţia de a vinde garanţiile respective?
6.Relaţiile dintre solicitantul creditului şi bancă
• Care sunt băncile cu care lucrează în mod obişnuit solicitantul?
• În vederea obţinerii creditului, solicitantul a adresat cereri şi către alte bănci?
• Ce anume 1-a determinat pe client să solicite creditul de la această bancă?
• Are solicitantul contractate împrumuturi de la alţi creditori şi neachitate încă?

După ce s-a răspuns la toate întrebările necesare, ofiţerul de credit poate decide dacă este
cazul ca acţiunea să continue sau cererea de împrumut să fie refuzată Dacă cererea de împrumut
nu se încadrează în politica de creditare a băncii, aceasta trebuie respinsă.
Respingerea unei cereri de împrumut trebuie făcută în mod politicos, dar ferm, iar
clientului trebuie să i se explice argumentele pe baza cărora cererea de împrumut a fost respinsă.
Majoritatea solicitanţilor apreciază un refuz adus la cunoştinţă în mod profesional, din care pot
să înţeleagă situaţia reală în care se află şi cauzele care au determinat-o.
Dacă, după discuţia preliminară, ofiţerul de credit consideră că cererea de împrumut este în
concordanţă cu criteriile de bază ale băncii în domeniul creditării, următorii paşi vor fi efectuarea
unor investigaţii mai în detaliu şi a unei analize financiare, pe baza documentelor solicitate
clientului şi a unor informaţii obţinute de la bancă şi din alte surse externe.

II.2.1. Garantarea creditelor

Reglementările prevăzute în legislaţia română în vigoare cuprind două categorii principale


de garanţii:
1.Garanţii reale (gajul, ipoteca, cesiunea de creanţe, depozitul bancar);
2.Garanţii personale (cauţiunea sau fidejusiunea, garanţia bancară).
Garanţia reală reprezintă un activ acordat de către debitor unui creditor (banca), astfel încât
datoria să fie însoţită de o anumită siguranţă. Garanţia reală constă în rezervarea unor bunuri
individualizate în scopul garantării creditului.
1.Garanţiile reale cuprind: gajul, ipoteca, cesiunea de creanţă şi depozitul bancar.

A.Contractul de gaj are un caracter accesoriu şi dă naştere unui drept real pe care
creditorul îl dobândeşte ca accesoriu al dreptului său de creanţă.

31
Gajul constă în remiterea bunurilor mobile sau a titlurilor de proprietate asupra acestor
bunuri de către debitor creditorului său pentru garantarea unui împrumut sau a oricărei alte
obligaţii.
Contractul de gaj poate apărea sub două forme:
- Gajul cu deposedare;
- Gajul fără deposedare.
Gajul cu deposedare (amanetul) este un contract accesoriu, unilateral, real, prin care
debitorul remite creditorului său un bun mobil, în vederea garantării datoriei sale. Se constituie
în situaţii mai deosebite, asupra unor bunuri mobile cu valoare mare şi volum fizic mic (metale
preţioase, tablouri, alte obiecte de artă, hârtii de valoare etc) fără deposedare reprezintă un
contract consensual în baza căruia, bunul ce constituie obiectul gajului rămâne în continuare în
posesia debitorului. Bunurile asupra cărora se poate constitui gaj fără deposedare sunt
următoarele:
- bunuri mobile existente în patrimoniul împrumutatului de natura materiilor prime,
materialelor, semifabricatelor, produse finite şi a altor mărfuri, aflate în unităţile de producţie sau
depozite, dacă pe toată perioada creditării se vor putea regăsi în aceeaşi formă, vor putea fi
numărate sau măsurate.
- bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente în patrimoniul împrumutatului şi care
vor putea fi admise în garanţie numai dacă sunt în stare de funcţionare şi gradul lor de uzură nu
depăşeşte 50%.
B. Ipoteca . .
Ipoteca este o garanţie accesorie contractului de credit ce nu deposedează pe clientul
proprietar al bunului ipotecat şi care dă dreptul băncii să urmărească şi să execute bunul în
scopul de a recupera creanţa cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori.
Pot constitui obiecte ale ipotecii următoarele:
• apartamente în blocuri de locuit situate în zone care să permită o valorificare uşoară
şi să nu prezinte defecte majore ale utilităţilor (apă, gaz, electricitate);
• case de locuit individuale sau vile, inclusiv terenurile aferente, care să fie uşor de
valorificat;
• terenuri intravilane cu acces uşor, bine delimitate, cu posibilităţi de alimentare cu
apă sau diverse amenajări specifice. Valoarea terenurilor intravilane acceptate în
garanţie nu poate depăşi 30% din valoarea totală a garanţiilor acceptate;
• hale industriale de producţie, inclusiv dotările funcţionale aferente care pot fi
valorificate uşor;
• alte tipuri de construcţii: anexe tehnico-sociale, cantine, case de edituri, hoteluri,

32
• cabane, spaţii comerciale.

Acceptarea de către bancă a ipotecii impune îndeplinirea următoarelor condiţii:


- ipoteca să fie de rangul I, întrucât în caz de faliment cel ce deţine o astfel de ipotecă este
despăgubit primul şi în cea mai mare măsură, la masa credală, în raport cu ceilalţi creditori;
- valoarea imobilului ipotecat să fie actualizată în funcţie de valoarea de piaţă şi marja de
risc aferentă acestui tip de garanţie şi să-şi conserve valoarea în timp;
- durata existenţei în timp a imobilului ipotecat să fie certă până în momentul stingerii
integrale a obligaţiei ce a generat ipoteca;
- imobilul ipotecat să fie asigurat împotriva tuturor riscurilor, iar poliţa de asigurare să fie
cesionată în favoarea băncii;
- să existe o piaţă sigură pentru bunurile ipotecate;
- clădirile să permită amenajări şi adaptări pentru utilizări multiple;
- bunurile ipotecate să nu fie afectate de alte sarcini.

C.Cesiunea de creanţă - presupune ca debitoail să pună la dispoziţia băncii sale


(creditoare) drepturile privind încasarea contravalorii mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, vândute
şi respectiv prestate unor terti.
Cesiunea de creanţă este admisă drept garanţie dacă priveşte drepturile de încasat, rezultate
din contracte ferme cu parteneri cunoscuţi ca solvabili de către banca.
Cesiunea de creanţă este acceptată sub forma transmiterii înscrisului (contract) dacă: plata
este prevăzută a se face în cadrul termenului de creditare;
Beneficiarul mărfurilor livrate, serviciilor prestate îşi dă acordul, conform unei note de
accept pentru schimbarea creditorului iniţial, prin achitarea acestora în contul băncii creditoare.

D.Depozitul bancar - reprezintă o garanţie materială directă şi sigură pentai bancă,


materializată sub forma unei sume bani depusă într-un cont cu destinaţie specială, de garantare a
creditului, având avantajele simplităţii deosebite şi a vitezei de executare.

Principalul dezavantaj al utilizării depozitului bancar ca sursă de garantare, rezidă în faptul


că orice asemenea depozit presupune o imobilizare de fonduri din partea debitorului pentru
garantarea obligaţiilor sale de plată.
2.Garanţii personale
Garanţiile personale reprezintă angajamente ale agenţilor economici şi persoanelor fizice
prin care aceştia se obligă să suporte datoriile debitorilor către bancă, pentru creditele acordate.

33
Acest tip de garanţie mai poartă denumirea de cauţiune sau fidejusiune şi este valabilă dacă
sunt îndeplinite următoarele condiţii:
• să existe un contract separat prin care o persoană fizică sau juridică se obligă să
garanteze obligaţiile agentului economic împrumutat cu întregul său patrimoniu;
• cel ce garantează să aibă deplină capacitate;
• garantul să fie solvabil;
• garantul să domicilieze sau să aibă sediul în judeţul unde funcţionează banca ce
acordă creditul;
• patrimoniul ce se constituie garanţie să nu fie afectat de alte datorii sau obligaţii.
A.Cauţiunea (fidejusiunea) este o garanţie personală şi reprezintă un contract prin care
o persoană denumită fidejusor, se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia
celui pentru care garantează, dacă acesta nu o va executa.
Fidejusiunea poate fi de trei feluri:
• convenţională, când părţile cad de acord asupra necesităţii aducerii unui garant;
• legală, când printr-o dispoziţie a legii debitoail este obligat să aducă.un fidejusor pentru
garantarea obligaţiilor ce-i revin;
• judecătorească, atunci când într-o cauză litigioasă instanţa judecătorească este aceea care
dispune aducerea unui fidejusor, care să garanteze executarea obligaţiei unei persoane.
B.Garanţia bancară (sau scrisoarea de garanţie bancară)
Scrisoarea de garanţie bancară reprezintă un înscris prin care o bancă (garant) se angajează
necondiţionat şi irevocabil, în cazul în care un debitor (împrumutat) nu execută obligaţia de a
plăti la o dată bine stabilită o sumă de bani determinată, să plătească suma neachitată în favoarea
creditorului (împrumutător).
Valoarea scrisorii de garanţie trebuie să acopere creditul şi dobânda în procent de 100%
(tară cotă de risc), în cazul scrisorilor emise de Ministerul de Finanţe, Banca Naţională a
României sau orice altă bancă centrală din străinătate.
În cazul în care scrisoarea de garanţie este emisă de o bancă comercială din ţară sau din
străinătate, valoarea acesteia trebuie să acopere creditul, dobânda şi o cotă de risc de minimum
25%.
Termenul de valabilitate al scrisorilor de garanţie bancară trebuie să fie cu cel puţin 30 de
zile mai mare decât termenul pentru care se acordă creditul.

34
II.2.2. Garanţii deductibile din expunerea băncii faţă de client în
determinarea provizioanelor de risc în creditare

Băncile trebuie să-şi constituie provizioane specifice de risc în creditare, conform


Regulamentului nr.5/ 22.07.2002.
Pentru determinarea necesarului de provizioane aferente unui credit sau plasament, se vor
parcurge următoarele etape:
1. Determinarea bazei de calcul pentru provizioane:
a) Prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în
considerare, conform normelor metodologice BNR nr. 12 /2002 - în cazul unui credit clasificat în
categoria "standard", "în observaţie", "substandard", "îndoielnic",
"pierdere", în situaţia în care nu s-au iniţiat proceduri judiciare şi în situaţia în care toate
ratele creditului înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 zile.
b) Prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanţii - în. Cazul unui
credit clasificat în categoria "pierderi", în situaţia în care s-au iniţiat proceduri judiciare sau în
situaţia în care cel puţin una din ratele creditului înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de
90 zile, precum şi în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare a acestuia.
2. Aplicarea coeficientului de provizioane asupra bazei de calcul obţinute
Corespondenţe între categoriile de clasificare a creditelor şi coeficienţii de provizioane este
următoarea:
Categoria de clasificare Coeficientul
Standard 0
In observaţie 0,05
Substandard 0,2
Îndoielnic 0,5
Pierdere . 1
În conformitate cu norma nr. 12/2002 a BNR, următoarele categorii de garanţii primite pot
diminua expunerea băncii faţă de entitatea de risc (client):
1. Garanţii personale - se referă la garanţiile furnizate de terţi
• cauţiuni, avaluri şi alte garanţii primite de la bănci;
• garanţii primite de la organismele administraţiei publice şi asimilate;
• garanţii primite de la societăţi de asigurare şi capitalizare;
• garanţii primite de la clientela financiară;
• alte angajamente de garantare primite.
4 Regulamentului nr.5/ 22.07.2002.

35
2. Garanţii reale - se referă la bunuri corporale sau necorporale primite în garanţie
• ipoteci imobiliare;
• gaj cu deposedare;
• gaj fără deposedare;
• depozite colaterale ale băncilor;
• depozite pentru deschiderea de acreditive;
• depozite pentru emiterea scrisorilor de garanţie;
• alte depozite colaterale;
• titluri primite în garanţie.
3. Garanţii intrinseci - se referă la garanţii incluse în caracteristicile operaţiunii înseşi şi
care nu fac obiectul înregistrării în posturile bilanţiere sau extrabilanţiere.
Băncile vor putea lua în considerare, în vederea deducerii din expunerea faţă de entitatea de
risc garanţiile prevăzute în norma BNR nr. 12/2002 Anexa 1, care sunt prezentate în Tabelul 1
următor, alături de coeficienţii de deducere:
Tabelul 1.
Coeficientul pentru
deducere din
Tipul de garantie expunerea bancii faţă
de entitatea de risc
Garanţii exprese, irevocanile şi necondiţionate ale administraţiei publice
centrale de specialitate a statului roman sau ale BNR 1
Titluri emise de administraţia publica centrala de specialitate a statlui romn
sau de BNR 1
Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor centrale,
bancilor centrale din categoria A sau ale Comunitaţilor Europene 1
Titluri emise de administraţiile centrale, băncile centrale din ţarile din
categoria A sau ale Comunitaţilor Europene 1
Depozite colaterale plasate la bancă însaşi 1
Certificate de deposit sai instrumente semilare emise de bancă însaşi şi
incredinţate acesteia 1
Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale bancilor de dezvoltare
multilaterala sau aleBăncii Europene de Investiţii 0,8
Titluri emise de catre bancile de dezvoltare multilaterala sau Bănca
Europena de Investiţii 0,8
Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor locale
din Romania 0,8
Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din Romania 0,8
Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale administraţiilor 0,8

36
regionale sau locale din ţările din categoria A
Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale băncilor din ţările din 0,8
categoria A
Ipoteci in favoarea băncii, de ranguri superioare ipotecilor instituite în
favoarea altor creditori, asupra locuinţelor care sunt sau vor fi ocupate de 0,5
debitor sau care sunt date cu chirie de către acesta

Băncile pot lua în considerare, în vederea deducerii din expunerea faţă de entitatea de risc
şi alte garanţii decât cele prevăzute în Anexa 1 la Normele BNR nr. 12/2002, în conformitate cu
normele interne ale băncilor (aprobate la nivelul Consiliului de Administraţie), în următoarele
condiţii:
- la valoarea de piaţă, în cazul în care aceasta există;
- la o valoare stabilită de un expert independent autorizat sau de un expert autorizat
angajat în cadrul băncii, valoarea determinată inclusiv pe baza gradului de realizare a
garanţiilor de acelaşi tip, calculat prin raportarea valorii garanţiilor de acelaşi tip
valorificate de bancă în anul anterior, la valoarea totală a garanţiilor de acelaşi tip
înregistrată de bancă în contabilitate în anul anterior şi pentru care au fost iniţiate proceduri
de executare silita, în cazul în care nu există o valoare de piaţă.

II.3.1. Urmarirea creditelor

Există o serie de motive care relevă importanţa procesului de urmărire a creditelor. Astfel,
aflarea situaţiei la zi a afacerii clientului, precum, şi a posibilităţii acestuia de a plăti în
continuare, datoria către bancă, urmărirea tendinţelor contrare astfel încât să se poală lua măsuri
preventive, confirmarea folosirii creditului în scopul acordării, infirmarea sau confirmarea
informaţiilor date de client, descoperirea practicilor neobişnuite folosite de client şi informarea
despre activitatea clientului şi a credibilităţii lui, asigurarea că acest client este încă solvabil, sunt
motive care arată ca, pe lângă procesul complex de acordare a creditului, urmărirea creditelor o
etapă deosebit de importantă şi absolut necesară în derularea unui credit.

De la aprobarea şi acordarea unui credit bancar şi până la rambursarea integrală a lui şi a


tuturor datoriilor aferente acestuia, scopul activităţii de urmărire a derulării lui este de a menţine
pe tot parcursul creditării condiţiile iniţiale de la acordare. Aceasta, pentru a se preveni ca un
credit iniţial performant să devină neperformant, datorită deteriorării situaţiei economico-
fmanciare a împrumutatului.

37
II.3.2. Monitorizarea creditelor

Monitorizarea creditelor se va realiza de către inspectorul de credite în mod practic pe baza


unei planificări, la nivel de sucursală, stabilită în comitetul de credite al acestuia. Urmărirea se
efectuează lunar sau ori de câte ori este nevoie, adică ori de câte ori există informaţii, că situaţia
economico-financiară a agentului economic are tendinţe de declin.

Programele de monitorizare a creditelor pe care le desfăşoară o bancă trebuie să includă:

• o analiză periodică a tuturor creditelor sau a celor selectate, pentru a se asigura că ele se
derulează în conformitate cu politica de creditare a băncii, cu cerinţele documentaţiei şi în
condiţii de profitabilitate.

• o clasificare a creditelor din punct de vedere al performanţelor, prin calcularea indicatorilor


cheie;

• expertize contabile prin care se determină calitatea portofoliului de credite pe care îl deţine
banca.

Ofiţerul de credit are un rol determinant în stabilirea unui sistem eficient de comunicare
între bancă şi beneficiarul de credit, în alcătuirea dosarelor de credit, în conducerea analizelor de
credit sau la participarea la acestea, în clasificarea creditelor precum şi în efectuarea expertizelor
contabile. Datorită faptului că ofiţerul de credit este singura persoană din bancă ce intră în
contact direct cu clientul, în toate etapele procesului de creditare, el este cel mai în măsură să
anticipeze eventualele probleme, şi, împreună cu clientul, să găsească soluţii pentru rezolvarea
lor. în consecinţă, un ofiţer de credit slab pregătit sau care nu îşi îndeplineşte în mod conştiincios
sarcinile, poate cauza nerealizarea unui program de monitorizare a creditelor, oricât de
cuprinzător şi bine elaborat ar fi acesta.

II.3.3. Responsabilitaţile ofiţerului de credit

a. Comunicarea dintre ofiţerul de credit şi client

Din momentul acordării unui credit, banca trebuie să întreţină un contact permanent cu
beneficiarul de credit, adică să dezvolte relaţia ce s-a stabilit în timpul discuţiilor preliminare, în
perioadele de analiză şi de aprobare a cererii de împrumut. Mulţi dintre clienţi apreciază faptul
că, din când în când, telefonic, ofiţerul de credit se interesează de modul în care ei îşi desfăşoară

38
activitatea. Contactele telefonice şi vizitele periodice la sediul beneficiarului constituie o practică
prudentă de monitorizare a unui credit şi, în acelaşi timp, şi o relaţie bună între bancă şi client.

Discuţiile telefonice pot constitui un factor încurajator pentru o comunicare reciprocă între
bancă şi client. Este mult mai probabil că un client care se confruntă cu un declin financiar va
înştiinţa banca despre acest lucru, dacă ofiţerul de credit a avut o atitudine deschisă în trecut,
manifestându-şi bunăvoinţa şi dorinţa de a ajuta.

Comunicarea se poate realiza în scris, prin discuţii telefonice, vizite la locul unde societatea
îşi desfăşoară activitatea sau prin evenimente sociale, cum ar fi un prânz de afaceri. In toate
cazurile, scopul este de a menţine deschise liniile de comunicare între bancă şi client. Ofiţeail de
credit trebuie să creeze o atmosferă de încredere şi cooperare. Nu există substituent pentru un
dialog deschis şi onest între bancă şi beneficiarul de credit. Dacă legătura dintre bancă şi client
este bună, un ofiţer de credit cu experienţă poate deseori reconstitui situaţia reală a unui cont de
credit, chiar dacă clientul este sincer sau nu.

b. Verificarea contului curent al clientului

Se pot trage foarte multe concluzii din monitorizarea contului curent al unui client şi a
modalităţilor de plată practicate. De exemplu, atunci când contul curent prezintă o creştere a
soldului debitor sau când se întârzie plata dobânzii şi a ratei la un credit pentru investiţii, trebuie
să se acorde o atenţie specială clientului respectiv.

Aceste evoluţii pot semnala probleme de lichiditate care pot fi cauzate de încasarea cu
întârziere sau neîncasarea creanţelor scadente, imobilizări prea mari în stocuri nevandabile sau
pierderea unui client important.

Atunci când apare o schimbare majoră în modalităţile de plată practicate de client, ofiţerul
de credit trebuie să facă o analiză suplimentară. O practică foarte bună în administrarea creditelor
o constituie contractarea de către bancă a câtorva dintre colaboratorii clientului, cum ar fi
contabilul, expertul contabil sau consultantul pe probleme financiare, care ar putea furniza
informaţii relevante.

c. Vizită la sediul clientului

Ofiţerul de credit trebuie să facă din când în când efortul de a vizita firma clientului. O
inspecţie la locul de desfăşurare a activităţii acestuia poate releva anumite probleme
organizatorice sau operaţionale. Cea mai bună modalitate de evaluare cu acurateţe a condiţiei şi
39
valorii activelor pe care le deţine clientul este, în cazul unui ofiţer de credit responsabil,
evaluarea făcută personal şi nu cea bazată pe rapoartele colegilor. O vizită la faţa locului,
creează, de asemenea, posibilitatea de a verifica orice alte garanţii râmase în posesia clientului,
dacă acestea sunt întreţinute sau stocate corespunzător.

d. Conţinutul dosarelor de credit

Informaţiile cuprinse în dosarele de credit se grupează în mai multe categorii, după cum
urmează:

• Documente de creditare

Această secţiune include contractele de credit, actele de încorporare, certificatele de la


Registrul Comerţului şi alte documente similare.

• Informaţii financiare

Aceasta secţiune include bilanţul, contul de profit şi pierdere, desfăşurătoarele, situaţiile


fluxurilor de fonduri, prognoza lichidităţilor, planul de afaceri, situaţia financiară personală şi
documente privind situaţiile financiare ale garanţilor.

• Garanţii

Orice informaţie referitoare la garanţiile constituite trebuie să fie inclusă în această


secţiune, şi, în mod special, contractele de garanţie.

• Corespondenţă, rapoarte şi note

Dosarul de credit conţine, de asemenea, întreaga corespondenţă purtată între


departamentul de creditare şi client, discuţiile, rapoartele asupra vizitelor făcute la sediul
clientului sau a altor întâlniri cu clientul, rezumate ale convorbirilor telefonice, comentarii cu
privire la desfăşurarea procesului de creditare, orice alte situaţii deosebite ale programului de
rambursare, informaţii contabile şi recomandări făcute de ofiţerul de credit sau de comisia de
creditare, referitoare la cererea de împrumut.

• Alte materiale

Această secţiune include toate actele ce nu se înregistrează în altă parte. De exemplu:


broşuri referitoare la producţia societăţii, materiale de reclamă, articole din ziare şi reviste

40
referitoare la viabilitatea proiectului pentru care se solicită creditul, practicile utilizate în afaceri
de către client şi proiecte de viitor.

II.3.4. Controlul creditelor bancare şi masuri ce pot fi luate in urma


controlului

Datorită faptului că din totalul fondurilor utilizate de către agenţii economici, creditele au o
pondere însemnată, băncile comerciale au dreptul nu numai să controleze utilizarea
împrumuturilor, ci şi principalele laturi ale activităţii acestora. Controlul bancar privind creditele
acordate se exercită atât scriptic, adică pe baza documentaţiei, cât şi faptic, prin verificarea
concretă a situaţiei debitorilor. Acest control se efectuează diferenţiat, pe cele două categorii
mari de credite: credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung.

a.Controlul creditelor pe termen scurt

Pentru creditele pe termen scurt, verificarea scriptică se face lunar, pe baza datelor din
balanţa de verificare şi a datelor patrimoniale. Totuşi, pentru firmele debitoare care nu au credite,
dobânzi sau plăţi restante, controlul se poate face trimestrial. Pe baza datelor din documentele
menţionate anterior, se întocmeşte situaţia garanţiei creditelor pe termen scurt. Astfel, dacă din
verificare rezultă minus de garanţie, clientul va trebui să ramburseze rate ale creditului egale cu
minusul de garanţie, iar dacă debitorul nu are disponibilităţi băneşti, minusul de garanţie se
transformă în credite restante cu dobândă penalizatoare. Controlul creditelor se realizează
preponderent în cazul creditelor negarantate, deci a minusului de garanţie în urma controlului, se
prezintă, conducerii băncii, situaţii care cuprind analiza faptică a debitorului, propuneri de sistare
a creditării, soluţii de recuperare a creditelor restante. Dacă există, plusurile de garanţie sunt
luate în consideraţie pentru acordarea unor eventuale credite viitoare, suplimentare. Controlul
faptic are ca obiect următoarele elemente:

1. Urmărirea şi analiza gradului de realizare a principalilor indicatori, cei mai


importanţi fiind:

• realizarea fluxului de disponibilităţi monetare în concordanţă cu cel prezentat băncii,


odată cu documentele de creditare;

• realizarea programelor şi utilizarea capacităţilor de producţie;

• existenţa resurselor şi a factorilor de producţie;

41
• stadiul de fabricaţie, depozitarea produselor şi conservarea garanţiilor;

• existenţa pieţelor de desfacere şi respectarea contractelor cu beneficiarii;

• existenţa faptică a datelor din contabilitatea agentului economic;

• respectarea destinaţiei creditelor. Verificarea destinaţiei creditului trebuie să aibă în


vedere următoarele elemente:

- destinaţia dată creditului după angajarea lui trebuie să corespundă cu datele declarate de
agentul economic în cererea de credit şi detaliat pe furnizori în planul de afaceri şi cu datele
consemnate în contractul de credit; dacă este vorba de linie de credit, destinaţia iniţială trebuie să
fie păstrată în fiecare ciclu de rotaţie a creditului;

- verificarea se efectuează prin confruntarea datelor din contabilitatea sintetica cu cele din
contabilitatea analitică şi acestea cu datele din actele de plată a furnizorilor;

2. Evaluarea garanţiilor.

3. Prezentarea măsurilor luate.

4. Întocmirea actelor de control şi înregistrarea lor la bancă.

b.Controlul creditelor pe termen mediu şi lung

În cazul creditelor pe termen mediu şi lung, există, de asemenea, un control scriptic şi unul
faptic. Primul se realizează atât în cursul executării proiectului de investiţii, cât şi după punerea
în funcţiune a obiectivului, până la rambursarea creditului. Controlul se face atât prin
documentele de plăţi şi de constituire a resurselor proprii, cât şi prin balanţa de verificare,
rezultatele financiare, obligaţiile fiscale, situaţia patrimoniului, principalii indicatori economico-
financiari şi alte documente prezentate~-de firma debitoare, în timpul execuţiei proiectului.

La efectuarea plăţilor, ofiţerul de credit trebuie să verifice:

• încadrarea plăţilor în devizul general şi devizele pe obiecte;

• încadrarea plăţilor în volumul creditelor aprobate;

• încadrarea veniturilor, cheltuielilor şi profiturilor în limita celor prevăzute în bugete de


venituri şi cheltuieli;
42
• dacă resursele proprii ai! fost constituite conform documentaţiei de creditare;

• dacă creditele din balanţa de verificare a agentului economic corespund celor din
evidenţa băncii; .

• dacă se respectă graficul de eşalonare a execuţiei obiectivului;

• constituirea şi eliberarea resurselor proprii pentru investiţii.

Controlul faptic, ce se realizează semestrial sau chiar trimestrial, se exercită după un grafic
de control, în care vor fi urmărite:

• respectarea soluţiilor tehnice din documentaţii;

• stadiul fizic şi calitatea lucrărilor executate;

• asigurarea factorilor de execuţie pentru perioada următoare;

• încadrarea lucrărilor executate şi a plăţilor făcute în cele prevăzute în documentaţia de


creditare;

• analiza fluxului de numerar comparativ cu cel din documentaţia de credite;

• gradul de realizare a indicatorilor aferenţi obiectivului pus în funcţiune;

• situaţia bunurilor ce constituie garanţia creditelor.

Măsuri ce pot fi luate în urma controlului

Pe baza rezultatelor controalelor efectuate, inspectorii de credit fac propuneri de măsuri, care se
aprobă de conducerea unităţii, şi anume:

• trecerea la restanţă a creditelor utilizate, pentru diminuarea corespunzătoare a limitei de


creditare şi recuperarea creditelor respective din disponibilităţile şi încasările clientului înaintea
altor plăţi, cu excepţia drepturilor de salarii care au prioritate potrivit prevederilor Legii nr.
53/2003 Codul muncii;

• anularea sau reducerea creditului aprobat, în cazul în care se constată că împrumutatul a


prezentat băncii date nereale pentru determinarea cuantumului creditului. Această măsură se ia
numai după expirarea termenului de 5 zile de preaviz scris;

43
• întreruperea imediată, fără preaviz, a punerii la dispoziţia debitorului de noi tranşe din
creditul aprobat; creditul utilizat în alte scopuri, cu dobânzile aferente, se retrage imediat din
contul de disponibilităţi al împrumutatului, iar atunci când nu este posibil se trece la restanţă;

• întreruperea, fără preaviz, a creditării în cazul în care situaţia economică şi


financiară a împrumutatului înregistrează nivele sub cele avute în vedere la aprobarea
creditului şi care nu mai asigură condiţii de rambursare; banca poate reveni la această măsură
după ce se constată redresarea situaţiei clientului;

• retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul de disponibilităţi al


debitorului, iar când acest lucru nu este posibil se va trece la recuperarea creditului şi dobânzilor
prin executare silită;

• pentru creditele care au fost în competenţa de aprobare a centralei băncii, se va informa


Direcţia de Creditare asupra măsurilor luate;

•după aprobarea lor, măsurile stabilite se vor comunica în scris debitorului în termen de 5
zile.

In urma activităţii de urmărire şi control rezultă o serie de semnale de avertizare:

Semnale de avertizare din interiorul băncii:

- viteză de mişcare a contului în creştere sau în scădere; retrageri mari de numerar; intrări
de cecuri returnate; variaţia situaţiilor prognozate prezentate; amânarea furnizării situaţiilor
fmanciar-contabile; clientul este întotdeauna grăbit să obţină un împrumut; zvonuri;

- nerespectarea acordurilor de împrumut şi a formelor şi principiilor de creditare;

- fondurile împrumutate sunt utilizate în alte scopuri decât cele convenite.

Semnale de avertizare de la client:

- schimbarea comportamentului managerilor faţă de întâlnirile anterioare;

- evitarea de către aceştia a contactelor cu banca;

- probleme personale ale conducerii;


44
- schimbări dese în conducere;

- conducere inadaptabilă la schimbare;

- viteză mare de mişcare a personalului;

- active neutilizate; stocuri fără mişcare;

- modificarea condiţiilor comerciale;

- imposibilitatea de acoperire a comenzilor;

- politici neştiinţifice de stabilire a preţurilor;

- ramură în recesiune;

- presiune mare exercitată de către creditori; obiective inexistente pe termen lung; risc de
tară ridicat.

II.4.1. Creditele neperformante

PRINCIPALELE CAUZE ALE APARIŢIEI CREDITELOR NEPERFORMANTE

Există numeroşi factori care ar putea genera apariţia unui credit neperformant. Cel mai
adesea, apariţia unui credit neperformant este, mai degrabă, rezultatul acţiunii conjugate a mai
multor factori, decât a unuia singur. Mulţi dintre aceşti factori ies din sfera de control a băncii.
Un singur factor - greşelile comise de funcţionarul bancar - poate fi menţinut la un nivel minim,
dacă ofiţerul de credit a parcurs şi executat cu atenţie şi minuţiozitate fiecare etapă a procesului
de creditare.

III.4.2. Erori comise de catre creditor ( Banca – Ofiterul de credit)

Evitarea apariţiei creditelor neperformante începe printr-o evaluare atentă şi minuţioasă a


cererii de creditare. Orice etapă a procesului de creditare executată necorespunzător, de la un
interviu nesatisfăcător până la un proces inadecvat de monitorizare a creditului, poate avea drept
rezultat apariţia unui credit neperformant.

45
Unele dintre cele mai frecvente greşeli comise pe parcursul procesului de creditare sunt
următoarele:

Interviu necorespunzător (inadecvat)

Discuţiile preliminare purtate cu clientul se dovedesc a fi necorespunzătoare atunci când


ofiţerul de credit, în loc să se axeze pe întrebări la obiect, cu scopul precis de a afla informaţii
despre situaţia financiară a clientului, preferă o conversaţie prietenească cu acesta. Un alt neajuns
constă în incapacitatea de a pune întrebări semnificative sau de a urmări o anumită linie, atunci
când răspunsurile primite sunt greşite sau echivoce. Interviul preliminar reprezintă cea mai bună
ocazie în care ofiţerul de credit poate evalua trăsăturile de caracter ale clientului. Dacă interviul
este efectuat într-un mod necorespunzător, poate duce la concluzii greşite în ceea ce priveşte
buna intenţie a clientului de a rambursa creditul.

Analiză financiară necorespunzătoare

Multe dintre creditele neperformante apar atunci când ofiţerul de credit nu consideră că
analiza financiară este un factor important în luarea deciziei finale, deci de acordare sau
respingere a unei cereri de creditare. Nimic nu poate substitui o analiză financiară completă în
cadru! procesului de creditare. O analiză financiară necorespunzătoare constă în interpretarea
superficială a bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, precum şi neverificarea corectitudinii
situaţiilor financiar contabile.

Necunoaşterea activităţii clientului

Problemele apar atunci când ofiţerul de credit nu cunoaşte activitatea clientului şi condiţiile
în care aceasta se desfăşoară. Dacă nu se cunosc aceste lucruri, este dificilă anticiparea
necesarului de finanţare în viitor şi determinarea celui mai adecvat tip de credit, valoarea
acestuia şi condiţiile de rambursare. Pentru mulţi beneficiari de credite, chiar dacă au o situaţie
financiară bună, este dificil să-şi onoreze datoriile dacă scadenţa acestora nu este în concordanţă
cu ciclurile fluxului de lichidităţi.

Garantarea defectuoasă a creditului

O altă cauză care duce la apariţia pierderilor în activitatea de creditare o reprezintă


constituirea unor garanţii necorespunzătoare pentni creditele acordate. Acceptarea unor garanţii
care nu au fost corect evaluate în ceea ce priveşte posesia, valoarea şi posibilitatea de realizare,

46
poate pune banca într-o situaţie lipsită de protecţie sau slab protejată în cazul în care clientul nu-
şi mai poate onora obligaţiile

Documentaţie incorectă sau incompletă

Lipsa unei documentaţii corecte în cadrul contractului de credit, care să prevadă în mod
precis, atât obligaţiile băncii, cât şi ale clientului, poate, de asemenea, conduce la apariţia
creditelor neperformante.

Experinţă insuficientă în afaceri

Multe dintre creditele neperformante pot fi atribuite lipsei de experienţă în afaceri pe care o
are clientul.

Management necorespunzător

O cauză frecventă a creditelor neperformante o constituie conducerea necorespunzătoare a


activităţii. De exemplu, chiar dacă într-o întreprindere deciziile sunt luate de către o singură
persoană, tof-se va ajunge într-un punct în care este necesară angajarea unor noi factori de
decizie pentru domenii specifice: financiar, marketing şi vânzări, întrucât această infuzie de idei
şi creativitate este necesară pentru desfăşurarea unei activităţi performante - deşi câteodată s-ar
putea ca număml managerilor să fie insuficient pentru o activitate eficientă în cadrul companiei.
Dar principala cauză în eşecul unei activităţi, o reprezintă pur şi simplu o conducere
incompetentă sau nepăsătoare. Factorii de conducere din cadrul unei companii trebuie să fie
capabili să coordoneze diferite compartimente într-un mod cât mai eficient, să elaboreze planuri
corespunzătoare pe termen lung şi scurt, să folosească favorabil conjunctura şi în acelaşi timp să
fie pregătiţi să reacţioneze în faţa oricăror schimbări adverse. Cele mai multe falimente rezultă
dintr-un management necorespunzător.

Capitalizare iniţială inadecvată

Firmele mici adesea au probleme chiar imediat după înfiinţare datorită capitalizării
inadecvate. Proprietarii subestimează costurile afacerii şi supraevaluează viteza cu care ei pot
obţine profit. Ei îşi recunosc problemele, după un timp, atunci când capitalul lor se epuizează şi
creditorii refuză acordarea de credite adiţionale.

47
Deteriorarea producţiei

Deseori, un credit neperformant apare după ce preţul unui produs sau serviciu rezultat al
activităţii unei societăţi, devine necompetitiv sau produsul are o calitate necorespunzătoare.
Creşterea cheltuielilor (materiale sau cu forţa de muncă) sau lipsa unor utilaje moderne şi
neţinerea pasului cu cele mai recente tehnici de producţie, pot genera preţuri necompetitive sau
pot forţa compania să scadă nivelul de calitate pentai produsul respectiv.

Activitate insuficientă de marketing

Creditele neperformante pot apărea şi în cazul în care societatea nu desfăşoară o activitate


de marketing corespunzătoare. O afacere trebuie să aibă un plan bine definit cu privire la
reclamă, volumul vânzărilor şi modul de distribuire al produselor. Lipsa acestei activităţi va
duce, în mod invariabil, la scăderea volumului vânzărilor şi, în consecinţă, a profitabilităţii.

II.4.3. Identificarea creditelor neperformante

Rareori creditele devin neperformante sau generează pierderi peste noapte. Există, aproape
întotdeauna, o deteriorare graduală a calităţii creditului, care este însoţită de numeroase semnale
de avertizare.

SEMNALE DE A VERTIZARE GENERALE

Ofiţerul de credit trebuie să primească, în mod regulat, din partea beneficiarului de credit
situaţii financiare asupra activităţii acestuia. Legat de acestea, există semnale de avertizare
asupra problemelor ce pot surveni în viitor:

• beneficiarul de credit nu furnizează la termen situaţiile financiare (bilanţul, contul de


profit şi pierderi etc.)

• schimbarea contabilului sau a cenzorului.

Situaţiile financiare

Avertismente care reies din analiza bilanţului:

• schimbări semnificative în structura bilanţului;

• deteriorarea lichidităţii sau a poziţiei capitalului circulant;

48
• creşterea rapidă a debitelor;

• creşterea duratei medii de încasare a creanţelor;

• procent ridicat al creanţelor devenite scadente şi neîncasate;

• creşterea nivelului pierderilor din credite;

• creşterea accentuată a stocurilor, peste necesităţile de consum, sau încetinirea vitezei

de rotaţie a acestora;

• investirea în mijloace fixe, fără o finanţare corespunzătoare;

• un nivel scăzut al raportului dintre capitalul social (propriu) şi cel împrumutat;

• stagnarea capitalului;

• creşteri disproporţionate ale pasivelor curente;

• creşteri substanţiale ale pasivelor pe termen lung;

• creşterea mare a rezervelor.

O alta cauză pentru apariţia creditelor neperformante o constituie incapacitatea de


anticipare a conjuncturii de piaţă şi de adaptare la schimbările acesteia.

Control financiar necorespunzător

Un control financiar insuficient reprezintă deseori cauza prăbuşirii multor societăţi. Ar


trebui să funcţioneze un sistem de încasare a debitorilor şi de evaluare a stocurilor, de asigurare a
calităţii produselor şi de control al cheltuielilor. De exemplu, probleme, cum ar fi nivelul excesiv
sau insuficient al stocurilor, pot trece neobservate până când ating proporţii critice sau creşterea
debitelor poate reprezenta o ameninţare asupra capacităţii societăţii de rambursare a creditelor.

II.4.4. Apariţia unor situaţii nefavorabie

Factori de mediu

49
O altă cauză care poate duce la apariţia creditelor neperformante, este incapacitatea
beneficiarului de credit de a face faţă consecinţelor unor dezastre naturale cum ar fi incendii,
secete, inundaţii şi furtuni. De exemplu, o inundaţie care poate distrugerea mai mare parte a
recoltei unui producător individual, ameninţă starea economică nu numai a producătorului dar şi
a furnizoailui de utilaje agricole, îngrăşăminte şi foiţa de munca angajată pentru recoltare dar
chiar şi a producătorului de produse alimentare, pentru care o diminuare a materiilor prime
alimentare poate duce la creşterea costurilor.

Recesiune economica

Scăderile în activitatea economică pot stânjeni capacitatea beneficiarului de credit de a-şi


onora datoriile. De exemplu, în timpul perioadelor de recesiune, multe societăţi se confruntă cu
lipsa de lichidităţi cauzată de scăderea vânzărilor, cu creşterea debitelor cauzata de plăţile
efectuate cu întârziere şi cu creşterea costurilor.

Concurenţă puternică

O concurenţă puternică poate pune în dificultate alte societăţi atunci când acestea operează
pe aceeaşi piaţă. O societate se poate confrunta cu scăderea vânzărilor şi va fi obligată să
sporească costurile şi / sau să reducă marja de profit atunci când intră în competiţie cu alte
companii mai puternice din punct de vedere economic, care au o mai bună cercetare în domeniul
producţiei, au produse mai noi şi mai eficiente, fac o reclamă mai bună sau acordă un buget mai
mare pentru reclamă etc.

Avertismente care reies din analiza contului de profit şi pierderi:

• schimbări semnificative în structura contului de profit şi pierderi;

• pierderi care reduc valoarea netă;

• pierderi rezultate din activitatea de exploatare;

• creşterea costurilor şi micşorarea marjelor de profit;

• creşterea vânzărilor şi scăderea profiturilor.

Astfel, evoluţia nefavorabilă a rezultatelor economice şi financiare şi, mai mult,, rezultate
economice şi financiare mai slabe decât ale altor firme din acelaşi domeniu de activitate sunt
semnale certe ale apariţiei creditelor neperformante.
50
Alte semnale generale

• Vânzarea unor active importante care afectează continuitatea procesului economic.

• Pierderea încrederii unor clienţi tradiţionali.

• Diferenţe mari, în sens negativ, între prognoze şi realizări.

• Discrepanţe în informaţiile antecedente.

• Schimbări însemnate în sincronizarea cererii de credite sezoniere.

• Creşteri abrupte în volumul cererii de credite.

• Credite a cărei sursă de rambursare nu poate fi identificată cu uşurinţă şi realist.

• Practicarea defectuoasă a unor servicii financiare. .

SEMNALE ALE ACTULUI MANAGERIAL

• Falimente anterioare.

• Lipsa sau modificarea frecventă a structurii societăţii.

• Asocieri noi, inclusiv achiziţii, activităţi noi, o nouă zonă geografică sau o linie nouă de
producţie.

• Compania este fragmentată într-o serie de mici departamente interconectate slab


operaţional.

• Schimbări în atitudinea faţă de bancă sau faţă de ofiţerul de credit, în special apare o lipsă
de cooperare.

• Răspunsuri nefundamentate la semnalele băncii.

• Schimbări în comportamentul personalului cheie.

• Schimbarea personalului de conducere, a proprietarilor sau a personalului cheie.

• îmbolnăvirea sau decesul personalului de bază.

51
• Lipsa evidentă a unei succesiuni manageriale.

• Rapeluri de muncă degradate.

• Probleme cu forţa de muncă.

• Incapacitatea de planificare a activităţii.

• Lipsa unui plan funcţional.

• 0 slabă administrare, datorată lipsei de experienţă.

• Rapoarte financiare şi control necorespunzător.

• Controale operative necorespunzătoare.

• Incapacitatea de îndeplinire a obligaţiilor conform programului.

• Asumarea unor riscuri fără garanţii corespunzătoare.

• Lipsa de sinceritate.

• Neînţelegeri în cadrul managementului sau între parteneri.

• Aventurarea în operaţiuni noi, incerte.

• Litigii împotriva beneficiarilor de credite.

• Publicitate negativă.

SEMNALE TEHNICE ŞI COMERCIALE

• Stabilirea unor preţuri nerealiste pentru produse şi servicii.

• Dorinţe speculative şi insistenţă în realizarea de afaceri riscante.

• Reacţii întârziate la restrângerea pieţelor sau la condiţiile economice nefavorabile.

• Abateri de la disciplina contractuală.

52
• Pierderea principalelor linii de producţie, a drepturilor de distribuţie, "franchises" sau a
surselor de aprovizionare.

• Pierderea unuia sau mai multora dintre clienţii puternici din punct de vedere financiar.

• Apariţia unor concurenţi puternici şi pierderea unui segment foarte mare de piaţă.

• Cumpărări speculative de stocuri, care par să nu aibă nici o legătură cu activitatea.

• Utilizarea slabă a capacităţilor de producţie.

• Stagnări nejustificate ale procesului de producţie.

• Slaba întreţinere a sediilor şi utilajelor.

• Folosirea de tehnologii învechite.

• Înlocuirea cu întârziere a utilajelor ineficiente.

• Păstrarea în evidenţe a stocurilor vechi sau un nivel al stocurilor mai ridicat decât este
normal.

• Schimbări nefavorabile în profilul de afaceri.

ALTE AVERTISMENTE

Contacte directe cu clientul

Menţinerea unui canal de comunicare, deschis în permanenţă, între bancă şi beneficiarul de


credit este o practică foarte bună din mai multe puncte de vedere, în special prin faptul că adună
la un loc toate informaţiile nonfinanciare care ar putea indica eventuala apariţie a unui credit
neperformant.

Unele dintre primele semnale de avertizare, cum ar fi slaba întreţinere a utilajelor,


deteriorarea stocurilor sau neutilizarea întregului personal angajat, sunt mult mai bine reperate în
timpul unei vizite la societatea respectivă.

În timpul unei conversaţii telefonice, clientul poate face aluzii la anumite dificultăţi
personale sau financiare care s-ar putea să nu reiasă din bilanţ sau din situaţia contului de profit
şi pierderi.

53
Informaţii importante pot fi obţinute în avans, prin contactarea directă, cât mai frecventă, a
clientului.

Indicaţii furnizate de către terţi

Tranzacţiile dintre client şi terţi pot furniza unui ofiţer de credit prevăzător, o imagine
intuitivă cu privire la apariţia unui credit neperformant. De exemplu, ofiţerul de credit s-ar putea
să observe în tabloul financiar apariţia altor creditori sau să primească telefoane de la furnizori
care solicită informaţii despre situaţia creditelor, cu scopul de a evalua clientul respectiv.

Situaţia contabilă

Pot apărea semne de deteriorare a situaţiei contabile a clientului. Cererile pentru noi
împrumuturi sau pentru extinderea celor existente constituie, de asemenea, un indicator evident.
Clasificarea clienţilor debitorului în grupe inferioare poate afecta, într-o mare măsură, bonitatea
debitorului.

II.4.5. Soluţionarea creditelor neperformante

EVALUAREA SITUAŢIEI CREATE

Apariţia multor credite neperformante poate fi evitată prin identificarea promptă a


dificultăţilor şi prin remedierea acestora. Atunci când se confruntă cu apariţia unui credit
neperformant, ofiţerul de credit trebuie să acţioneze imediat.

Consideraţii preliminare

Cu cât este mai rapidă reacţia, cu atât deciziile luate de către ofiţead de credit sunt mai
viabile. Pe de altă parte, în cazul în care nu se iau măsuri imediat ce sunt sesizate anumite
probleme care indică apariţia unui credit neperformant iar beneficiarul de credit întârzie mai
multe luni efectuarea plăţilor, creşte posibilitatea ca acesta să fie în întârziere şi faţă de alţi
parteneri, cum ar fi creditorii comerciali sau societăţile de asigurare.

Acţiune competentă

Ofiţead de credit trebuie să facă o apreciere corectă cu privire la capacitatea sa de a rezolva


în mod eficient o astfel de situaţie. Trebuie avută în vedere posibilitatea solicitării unui alt ofiţer
de credit cu mai multe cunoştinţe şi experienţă în domeniu.

54
Evaluarea situaţiei

O primă etapă în rezolvarea unui credit neperformant constă în a face un bilanţ al situaţiei.

În vederea recuperării debitelor cu vechime de peste 30 de zile, provenite din credite


acordate de către bancă, se va efectua lunar o analiză fundamentată a situaţiei economico-
financiară a clienţilor în cauză, în care se vor urmări, în principal, obiectivele descrise anterior.
In urma acestei analize, clientul se va încadra în următoarele 3 grupe:

1. Cu posibilităţi reale de recuperare a debitelor în maxim două luni.

2. Cu posibilităţi reale de recuperare a debitelor, dar într-un termen mai îndelungat şi cu


sprijinul băncii, prin încheierea unui act adiţional la convenţia iniţială, referitor la prelungirea
perioadei de rambursare, reeşalonarea ratelor restante pentru aceeaşi perioadă de rambursare,
constituirea de garanţii suplimentare, suplimentarea creditului.

3. Pentru care nu există posibilităţi de recuperare a debitelor, toate celelalte căi de


îmbunătăţire a situaţiei economico-financiare a clientului fiind epuizate. în acest caz se declară
starea de incapacitate, prin anunţarea clientului în cauză, banca valorifică bunurile materiale, ce
reprezentau garanţii constituite la acest credit.

Ofiţerul de credit trebuie să aprecieze situaţia în care se află clientul, să cunoască bine
politica băncii, să analizeze documentaţia, să evalueze situaţia reală a garanţiilor, sa urmărească
îndeaproape alte conturi bancare pe care le are clientul, să consulte, ori de câte ori este cazul,
ofiţeri de credit mai experimentaţi, toate acestea în scopul de a formula un prim răspuns
corespunzător din partea băncii.

Aprecieri asupra clientului

Este imposibil de apreciat caracterul unui client sau alte caracteristici personale până când
acestea nu sunt puse la încercare în confruntările cu situaţiile dificile. In astfel de cazuri, ofiţerul
de credit trebuie să aprecieze clientul în lumina noilor situaţii. De exemplu, este important dacă
clientul recunoaşte problemele pe care le are şi cooperează cu banca în scopul rezolvării
acestora. In cazul în care clientul este necooperant şi nu prezintă încredere, o noua perioadă de

55
încercare pentru redresarea situaţiei s-ar putea dovedi fără rezultate şi, în cazul acesta, banca
trebuie să procedeze la lichidarea garanţiilor cât mai curând posibil. S-ar putea ca reeşalonarea
creditului pe o nouă perioadă de timp să fie benefică în cazul în care beneficiarul de credit este o
persoană competentă, care, accidental, este victima unor situaţii nefavorabile, scăpate de sub
control. Deseori, la început unele activităţi, se pot confrunta cu dificultăţi dar un client problemă
de astăzi, poate deveni în viitor o relaţie solidă şi profitabilă din punct de vedere bancar.

Analiza documentaţiei

Ofiţerul de credit trebuie să studieze cu atenţie toate documentele conexe din dosarul de
credit. De exemplu, constatarea că a expirat contractul cu un terţ girant contează, dacă se va
continua colaborarea cu clientul sau se va căuta o altă variantă.

Evaluarea situaţiei reale a garanţiilor

Ofiţerul de credit trebuie să facă o analiză comparativă între disponibilitatea şi valoarea


garanţiilor reale ale clientului constituite pentru împrumutul pe care 1-a primit. Dacă se constată
că garanţiile au o valoare de vânzare redusă, atunci lichidarea acestora trebuie privită ca o ultimă
resursă. Pe de altă parte, dacă valoarea de lichidare a garanţiilor depăşeşte datoria clientului,
atunci este de preferat ca banca să solicite rambursarea decât să se angajeze în prelungirea
perioadei de plată.

Urmărirea şi controlul contului bancar al clientului

Contul curent al beneficiarului de credit trebuie urmărit şi controlat cu atenţie chiar din
momentul în care creditul este identificat ca fiind neperformant. în cazul în care clientul are şi
depozite, probabil va fi necesar să se impună controlul asupra contului bancar, în scopul
prevenirii retragerilor de sume mari care ar putea periclita posibilitatea băncii de încasare a
împrumutului.

Consultanţa juridică

Departamentul juridic, trebuie să ajute ofiţerul de credit la determinarea alternativelor pe


care le are în cazul apariţie! unui credit neperformant. Juristul poate face recomandări sau poate
să avertizeze asupra executării anumitor compensaţii legale iar un ofiţer de credit mai
experimentat poate conduce şi superviza măsurile necesare.

56
CAPITOLUL III. NOUL ACORD DE LA BASEL

III.1. Acordul Basel II

57
Mediul, în continuă schimbare, în care operează băncile, generează noi oportunităţi de afaceri,
dar acestea presupun, totodată, riscuri tot mai mari şi mai complexe care, la rândul lor, se
constituie într-o provocare, pe cât de reală, pe atât de ameninţătoare pentru abordările tradiţionale ale
managementului bancar.
Avându-se în vedere importanţa deosebită pe care sectorul bancar o reprezintă pentru orice
economie naţională-prin funcţiile vitale pe care le îndeplineşte, şi anume: de sistem de plăţi, de
sistem de creditare a economiei reale sau de vehicul de transmitere a politicii monetare naţionale-
reglementarea şi supravegherea pe baze prudenţiale a principalelor componente ale sistemului
bancar devine o premisă şi în acelaşi timp o condiţie esenţială pentru asigurarea şi menţinerea
sănătăţii economico-financiare a unei ţări.

Neoliberalismul excesiv practicat în domeniul financiar-bancar la sfârşitul deceniului trecut


în marea majoritate a ţărilor actualei Uniuni Europene vine să confirme efectele negative pe care
lipsa unor reglementări corespunzătoare le poate genera şi induce asupra sistemului
bancar.Astfel,lanţul de falimente declanşat la nivelul instituţiilor financiar-bancare europene a avut
consecinţe nu doar în plan naţional,ci s-a propagat cu repeziciune la nivel european,ca urmare a
interdependenţelor existente între diferitele sisteme financiare europene(efect cunoscut sub numele
de „efectul domino").Consecinţele directe ale acestui fenomen s-au regăsit în scăderea încrederii
populaţiei şi a agenţilor economici în sistemele bancare naţionale şi în perpetuarea, pe termen lung, a
acestei crize.
Conştientizând importanţa deosebită pe care stabilirea unui cadru legal solid şi transparent o
poate avea asupra redării încrederii în sistemul bancar, autorităţile internaţionale, cu veleităţi în
domeniul supravegherii prudenţei bancare, au înaintat în iunie 1999 noi propuneri de îmbunătăţirie a
reglementărilor Acordului Basel 1 .Noile prevederi acordă o atenţie sporită necesităţii determinării
gradului adecvat de capitalizare a instituţiilor financiare ca o funcţie de nivel agregat al riscurilor la
care acestea se expun în derularea activităţilor lor.Totodată, aceste reglementări urmăreau,în egala
măsură, punerea fundamentelor unei convergenţe în domeniul supravegherii prudenţiale, în
vederea garantării unui cadru transparent şi concurenţial tuturor băncilor care activează în plan
internaţional. Scopul final 1-a reprezentat în cele din urmă îmbunătăţirea politicilor de management al
riscului bancar şi adaptarea lor la realităţile unei lumi financiare caracterizate printr-un grad ridicat
de incertitudine şi o volatilitate deosebită a fluxurilor de capital.
În acest context, prima parte a lucrării de faţă se va concentra pe surprinderea principalelor
aspecte vizând necesitatea şi oportunitatea procesului reglementării prudenţiale a sectorului bancar.
Reglementarea prudenţială are drept obiectiv major asigurarea protecţiei clienţilor,
acţionarilor şi creditorilor unei bănci, prin definirea unui nivel suficient al capitalizării bancare.

58
"Capitalul economic"- reprezentat de acel nivel al capialului necesar acoperirii pierderilor normale,
peste cele medii estimate- reprzintă un bun indicator al necesarului de fonduri destinate asigurării
unui nivel optim de protecţie.
De asemenea, în vederea creşterii preciziei în determinarea gradului optim de adecvare a
capitalului, Acordul Basel 2 instituie ca o noutate în domeniu obligaţia determinării nivelului
fondurilor proprii ca o funcţie de dublă senzitivitate a acestora la riscul asociat diferitelor tipuri de
active avute în vedere (credite, linii de credit, împrumuturi ipotecare etc), precum şi la diferitele clase
de risc în care sunt încadraţi iniţial debitorii.
In vederea contracarării tendinţelor instituţiilor de credit de a-şi maximiza profiturile prin
utilizarea intensivă a fondurilor proprii, autorităţile de supraveghere, în domeniu, au impus
menţinerea unui anumit echilibru între fondurile proprii şi nivelul capitalului împrumutat, stabilind
restricţii în ceea ce priveşte utilizarea peste anumitw niveluri a resurselor proprii.
Primul Acord de la Basel, elaborat în anul 1998, aducea ca un element de noutate faţă de
reglementările anterioare în domeniu ideea îmbunătăţirii calităţii managementului riscului şi
stabilirea unui nivel al capitalizării băncii calculat în funcţie de senzitivitatea la risc a activelor
sale ( a creditelor acordate). In acest context a fost introdus indicele Cook, definit ca raport între
capitalurile proprii ale oricărei instituţii de credit şi activele sale ponderate în funcţie de risc.
Nivelul minim al acestui indicator a fost stabilit la 8 %.Indicele Cook este relativ simplu de aplicat şi
permite verificarea şi compararea facilă a nivelulu de solidaritate al băncilor.
Comitetul de la Basel a decis ulterior revizuirea acordului cu privire la evaluarea băncilor din
mai multe motive, din care cele mai importante sunt rapida dezvoltare a noilor tehnici de management
al riscurilor la nivelul instituţiilor bancare şi proliferarea inovaţiilor financiare de tipul instrumentelor
derivate, care au creat riscuri ce nu sunt încadrate în algoritmul stabilit prin Acordul din 1988.
Procedura de aplicare a prevederilor Acordului prevdea, de asemenea, stabilirea nivelului
capitalutilor proprii ca o sumă intre capitalul social al băncii, rezervele acesteia, datoria
subordonată şi provizioanele de risc, din care urmau să se deducă: activele intangibile şi
participaţiile de natura imobilizărilor financiare la alte instituţii de creditare.
Cât priveşte necesarul de capital, nivelul acestuia urma să se determine în funcţie de gradul de
risc asociat activului şi nu debitorului ca atare.
Cu alte cuvinte, în cazul deschiderii unor linii de credit, de exemplu, pentru doi clienţi ai băncii,
ponderea de capital pe care banca trebuie să o deţină în fiecare din cele două cazuri era 100% (liniile de
credit sunt asociate poziţiilor de active din afara bilanţului). Cu toate acestea, probabilitatea de
manifestare a riscului de credit ( a riscului ca unul din clienţi să nu îşi îndeplinească la scadenţă
obligaţiile de plată ) este mult mai mare în cazul unor clienţi cu o bonitate financiară mai redusă decât
în cazul clienţilor cu un standing financiar solid.

59
În acest fel, prin nediferenţierea nivelului de capital al unei bănci şi în funcţie de calitatea
clienţilor săi, eficienţa metodologiei de adecvare a capitalului este vizibil redusă, ceea ce poate
avea, în timp, repercusiuni asupra stabilităţii întrgului sistem bancar.
În ceea ce priveşte valoarea capitalului propriu, Acordul 1 prevedea, în plus, unele cerinţe
resrictive.Aceasta trebuia să acopere în proporţie de peste 50% datoriile băncii şi provizioanele
constituite împotriva riscului de creditare, pentru ca banca respectivă să poată fi încadrată în categoria
băncilor cu un grad adecvat de capitalizare.

III.2. Obiectivele Acordului Basel II


Principalele obiective pe care acest prim Acord le urmărea în planul disciplinei finânciar-
bancare constau în protecţia clienţilor împotriva eventualelor riscuri sistematice care pot să apară la
nivel financiar, în conferirea unei stabilităţi sporite sistemului bancar şi în imprimarea unui grad ridicat
de eficienţă a operaţiunilor bancare prin diminuarea probabilităţii de apariţie şi manifestare a
pierderilor la nivelul portofoliului de credite gestionat de către bancă.
Cea de-a doua direcţie de acţiune, care a făcut practic trecerea între cele două acorduri de la
Basel, o reprezintă elaborarea Directivei europene asupra adecvării capitalului. Aceasta stabilea
norme concrete de aplicare a prevederilor Acordului Basel 2 . Astfel, Directiva impunea,printre altele,
ca toate băncile active în spaţiul european săimplementeze prevederile acordului până în anul 2007. De
asemenea, ţările recent integrate în Uniunea Europeană ( pe data de 1 mai 2004 ), precum şi ţările
prevăzute să adere la Uniune în orizontul de timp 2007 ( România şi Bulgaria) urmau să se
conformeze şi ele noului Acord. Ca un element de noutate introdus de Directivă, comparativ cu Basel
1, putem aminti luarea în calcul a gradului de capitalizare al unei bănci şi a riscului de piaţă. în acest
scop se urmărea o divizare a activelor financiare ale unei bănci în: active financiare pe termen lung
evaluate la valoarea contabilă şi, respectiv, active încadrate în categoria celor speculative ( investiţii
pe termen scurt). Pentru evaluarea senzitivităţii la risc, doar poziţiile speculative urmau a fi luate în
calcul. Acestea erau marcate periodic la piaţă urmând a servi determinării nivelului ajustat la
risc al capitalului băncii.
A treia direcţie de acţiune în ceea ce priveşte adecvarea capitalului face referire la Acordul
Basel 2. Acesta va putea fi utilizat începând cu luna ianuarie 2006 în paralel cu Basel 1, urmând ca
de la sfârşitul aceluiaşi an singurul acceptat în determinarea nivelului de capitalizare a instituţiilor
financiar-bancare să fie Noul Acord.
Basel 2 a adus câteva inovaţii în planul supravegherii prudenţiale, prin definirea unui sistem
în trei etape de evaluare şi urmărire a riscului şi în determinarea în consecinţă a nivelului optim de
capitalizare .Astfel, noul Acord avea ca obiectiv crearea unui cadru de adecvare a fondurilor proprii

60
mult mai sensibile faţă de riscurile bancare şi stimularea băncilor în direcţia îmbunătăţirii sistemelor de
măsurare şi management al riscurilor.

Cei trei piloni pe care se bazeazănoul Acord Basel 2 fac referire, în primul rând, la
necesitatea menţinerii unor limite minime de capital, la o întărire a procesului supravegherii
prudenţiale, precum şi la definirea unor reguli minime de disciplinăde piaţă, acordând în acest sens
competenţe lărgite băncilor comerciale din jurisdicţia lor , constituirea unui nivel al capitalului în
exces, faţă de nivelul minim reglementat prin Basel 2, în cazul în care identifică factori suplimentari de
risc precum:
• Riscuri associate activităţii activităţii de creditare ( concentrarea pe anumite sectoare sau
firme şi lipsa unei diversificări corespunzătoare a portofoliului de credite al băncii, existenţa
unor puternice corelaţii între diversele credite din portofoliu etc ).

• Efectele unui ciclu economic aflat în faza de depresiune.


• Alte caracteristici nefavorabile care afectează în mod direct sau indirect sistemul bancar.

Primul Acord Basel din 1998 a stabilit un raport de minim 8 % între capitalurile proprii şi
expunerea băncii.Practica a demonstrat însă că între nivelul capitalului şi risc este dificil de stabilit
un raport, pot exista situaţii când riscurile asumate de bănci sunt mici şi limita de 8 % devine
costisitoare şi situaţii când limita nu este suficient dacă băncile se expun la riscuri semnificative.
Obiectivul general al Acordului Basel 2 este acela de a promova capitalizarea adecvată a băncilor
şi de a susţine dezvoltarea managementului riscului, consolidând astfel astfel stabilitatea sistemului
financiar. Obiectivul va fi realizat prin introducerea a trei coloane care susţin una pe cealaltă şi care
creează stimulente pentru bănci de a perfecţiona calitatea proceselor de control. Pima coloana
reprezintă consolidarea semnificativă a necesarului minim stabilit de Acordul din 1998,iar a doua şi
a treia coloană reprezintă completările inovatoare la supravegherea capitalului.
Noul Acord Basel 2 identifică mult mai bine riscurile cu care se confruntă instituţiile de credit,
pentru că vizează şi alte riscuri decât cele de credit şi de piaţă. Acest lucru semnalează importanţa
care este acordată acestor riscuri, în sensul că manifestarea lor poate cauza instituţiilor de credit
pierderi semnificative. Atenţia noului acord este deci îndreptată spre riscul operaţional cu care se
confruntă instituţiile de credit.
Obiectivele Acordului Basel 2, se referă în principal la:
- Asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, adecvat profilului de
risc al instituţiilor de credit.
- Consolidarea premiselor pentru stabilitatea sistemului financiar.

61
Obiectivele BNR cu privire la implementarea Basel 2 pot fi sintetizate astfel:
- Dezvoltarea sistemelor de management al riscului la nivelul instituţiilor de credit.
- Transparenţa în legislaţia primară şi secundară a noilor cerinţe prudenţiale.
- Dezvoltarea mijloacelor de supraveghere prudenţiale adecvate noului context.
În abordarea conceptului de stabilitate financiară, considerăm că trebuie să se ia în considerare
două metode de abordare. Prima metodă se referă la factorii de risc care derivă din interiorul
sistemului financiar precum creditul şi lichiditatea. Cea de-a doua metodă se referă la riscurile care
provin din afara sistemului financiar. Pe această zonă a riscurilor remarcăm în mod deosebit:
• creşterea semnificativă a datoriei şi preţurilor activelor.
• disfuncţionalităţii macroeconomice precum majorarea preţurilor mărfurilor sau
dezechilibrele semnificative din economia mondială.

III.3. Structura Acordului Basel II

Astfel, noua structură a acordului Basel 2 are la bază trei piloni:


Pilonul 1- Cerinţe minime de capital
Reguli flexibile şi avansate de determinare a cerinţelor minime de capital pentru: Riscul de credit:
- abordarea standardizată
- abordarea bazată pe modele interne (Internai Rating Based Approach - IRB)
- Riscul de piaţă
- Risc operaţional
-abordarea indicatorului de bază
-abordarea standardizată
- abordarea evaluării avansate (modele interne)

Pilonu 2 - Supravegherea adecvării capitalului


- Rol activ al autorităţii de supraveghere în evaluarea procedurilor interne ale băncilor privind
adecvarea capitalului la profilul de risc
- Verificarea procedurilor interne ale băncilor de către autoritatea de supraveghere
- Impunerea cerinţei ca instituţiile de credit să menţină capital în exces faţă de nivelul minim
indicat de Pilonul 1.
- Implementarea unor mecanisme de intervenţie timpurie a BNR

Pilonul 3 - Disciplina de piaţă

62
Cerinţe de raportare mai detaliate către BNR şi, ca noutate, către public, referitoare la:
- structura acţionariatului
- expunerea la risc
- adecvarea capitalului la profilul de risc
Pilonul 1 se referă la cerinţa de adecvare a capitalului, permite identificarea a trei componente
ale riscului: riscul de credit, riscul de piaţă şi riscul operaţional.

Pilonul 1 din noul Acord de Capital revizuieşte restricţiile impuse prin Acordul din anul
1998 aliniind necesarul minim de capital la riscul concret al pierderilor economice pentru fiecare
bancă, astfel:
În primul rând, Basel 2 ia în calcul riscul pierderilor referitoare la credit, în general prin
impunerea unor niveluri mai mari de capital pentru acele credite care se presupune că reprezintă un risc
mai mare. în acest sens se pot identifica trei opţiuni prin care băncile şi supraveghetorii pot alege o
abordare cât mai potrivită complexităţii activităţilor şi controalelor interne ale unei bănci:
Prin "abordarea standardizată"a riscului referitor la credite, băncile care practică forme mai
simple de creditare şi cu giranţi şi care au structuri de control mai simple, pot utiliza evaluările
externe ale riscului presupus de credit pentru a evalua calitatea creditului clientelei în scopul
adecvării capitalului.
Băncile care şi-au dezvoltat sisteme mai complexe de evaluare a riscului şi de asumare a
riscului, cu aprobarea supraveghetorilor naţionali, pot alege una dintre cele două abordări bazate pe
ratingul intern (IRB) pentru riscul presupus de creditare. Folosind o abordare IRB, băncile se
bazează parţial pe propria lor evaluare a riscului privitor la creditul clientului pentru a determina
necesarul de capital, supus datelor stricte, validării şi cerinţelor operaţionale.

În al doilea rând, noul acord stabileşte un necesar explicit de capital pentru expunerile
bancii la riscul pierderilor cauzate de deficientele sistemului, a proceselor sau a personalului sau
cauzate de evenimente externe, cum sunt dezastrele naturale. Similar gamei de opţiuni pentru
evaluarea expunerilor la riscul privitor la credit, băncile vor alege una dintre cele trei abordări de
evaluare a expunerii la riscul operaţional asupra căruia atât băncile, cat si supraveghetorii acestora, vor
cădea de acord asupra calităţii si complexităţii controalelor interne asupra acestui domeniu al riscului.

În al treilea rând, aliniind necesarul de capital propriilor evaluări ale băncii la expunerea la
riscul de credit şi la riscul operaţional, Cadrul Basel II încurajează băncile saşi perfecţioneze aceste
evaluări. De asemenea, se oferă stimulente explicite în forma necesarului redus de capital pentru a

63
adopta atât evaluări mai comprehensive şi mai precise ale riscului, cât şi procese mai eficiente de
control ale expunerii la risc.
În ceea ce priveşte evaluarea riscului de credit opţiunile pentru calculul riscului de credit includ
o abordare standardizată şi o abordare pe baza de modele bazate pe rating-uri interne (IRB).
Abordarea standard este din punct de vedere conceptual aceeaşi ca şi in vechiul acord, dar este
mai sensibilă la risc: banca acordă un coeficient de risc fiecăriu activ şi elementelor
extrabilanţiere şi însumează activele în funcţie de aceşti coeficienţi de risc. Coeficienţii de risc
individual de credit depind de categoria împrumutatului (state suverane, bănci, companii).
Coeficienţii de risc vor fi redefiniţi in funcţie de rating-ul acordat de o agenţie de rating
specializată . De exemplu , pentru un credit acordat unei firme , acordul existent prevede un singur
coeficient de risc : 100%, dar noul acord prevede patru categorii: 20%, 50%, 100%, 150%.
În abordarea standardizată , Agenţia Standard&Poor 's grupează debitorii pe clase de risc care
reflectă capacitatea şi voinţa acestora de a-şi indeplini obligaţiile financiare contractuale. Pe baza
unor indicatori de performanţă se acordă fiecărui debitor un scor cuprins între 1 (cel mai bun risc ) şi
5 (cel mai slab risc), scor care este transformat ulterior în clase de risc.
Semnificaţia claselor de risc pe termen lung este următoarea :
• Clasa AAA - capacitate deosebit de mare de respectare a angajamentelor financiare;
• Clasa AA - capacitate foarte mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare ;
• Clasa A - capacitate mare de îndeplinire a obligaţiilor financiare ;
• Clasa BBB - capacitatea de îndeplinire a obligaţiilor financiare este bună , dar există un
anumit grad de sensibilitate la condiţiile economice nefavorabile ;

• Clasa BB - vulnerabilitate mică pe termen scurt dar un grad de sensibilitate la condiţii


economice mai mare comparativ cu clasa BBB ;
• Clasa B - în prezent există capacitate de onorare a angajamentelor financiare , dar viitorul
este incert.

Clasele de risc pot primi semnul plus sau minus, care indică poziţia in cadrul clasei, superioară,
respectiv inferioară.
Băncile vor putea utiliza propriile estimări şi modele de evaluare privind credibilitatea
debitorului.
In acest sens sunt prevăzute metode analitice distincte pentru diferitele tipuri de expunere la risc, de
exemplu , pentru creditarea firmelor şi a persoanelor fizice ale căror caracteristici de risc sunt diferite.
Banca estimează credibilitatea fiecărui debitor şi rezultatele sunt transformate în probabilităţi
ale pierderilor viitoare, care formează baza cerinţelor de capital minim >8%.

64
Prin metodele de bază se estimează probabilitatea de nerambursare a fiecărui debitor, iar
autorităţile monetare vor furniza celelalte informaţii. Conform metodelor avansate , o bancă cu un
proces de alocare a capitalului suficient de dezvoltat va putea oferi alte informaţii necesare. Prin
ambele metode coeficienţii de risc vor fi mult mai diversificaţi decât cei din abordarea standard.
Acordul din anul 1988 a stabilit cerinţele de capital doar prin prisma riscului de credit, însă
capitalul era destinat să acopere şi celelalte riscuri. Despre riscul operaţional Comitetul de la
Basel arată că reprezintă riscul de a înregistra pierderi ca urmare a unor sisteme informatice sau de
personal defectuoase, fraude , documentaţie incompletă sau greşită. în prezent, băncile aloca în medie
riscului operaţional 20% din capitalul lor intern.
Pilonul 2 se referă la supravegherea procesului intern de evaluare a capitalului . în acest
sens, se urmăreşte întărirea controlului pe care băncile centrale îl pot avea asupra
instituţiilor de credit, luând în considerare strategiile active şi riscurile excesive pe care şi le
pot asuma companiile.

Pilonul 2 a noului acord de capital adminte necesitatea unei revizuiri de supraveghere


eficiente a evaluării interne a băncilor asupra riscurilor totale pentru a se asigura că managementul
băncii procedează corect şi alocă un capital corespunzător pentru aceste riscuri, astfel:
• Supraveghetorii naţionali vor evalua activităţile şi profilele riscurilor pentru băncile
individuale pentru a determina dacă aceste organizaţii trebuie să deţină nivele mai ridicate de
capital decât se specifică a fi necesarul minim si de a identifica acţiunile corectoare care
trebuie întreprinse ;
• Comitetul de la Basel consideră că, atunci când supraveghetorii trebuie să impună băncilor
să dezvolte structuri solide de control şi să perfecţioneze aceste procese de control.

Acordul Basel 2 prevede că băncile centrale vor fi abilitate să stabilească nivelul minim de
resurse ale băncii, necesare pentru intermedierea bancară şi pot stabili cerinţe mai mari decât raportul
minim convenit (adică rezerve mai mari sau mai mici în funcţie de profilul de risc al instituţiei de
credit).

Pilonul 3 vizează disciplina şi transparenţa pieţei. Transparenţa din partea instituţiilor de credit
contribuie la o mai bună înţelegere în rândul participanţilor de pe piaţă, a calităţii managementului unei
instituţii de credit şi al profilului de risc al acesteia. De pildă , instituţiile de credit ar trebui să publice
semestrial informaţii legate de creanţe nerecuperate. Transparenţa va fi in avantajul investitorilor, al
deponenţilor şi chiar al instituţiilor de credit, ajutând la menţinerea stabilităţii şi a eficienţei operaţiilor
pe pieţele de capital.

65
În cele ce urmează prezentăm succint modificările aduse de noul Acord Basel 2 în comparaţie cu
Acordul Basel 2.
Astfel, prin Acordul Basel 2, elementele de noutate sunt următoarele :
1. lărgirea gamei ponderilor de risc de credit de la un număr de patru categorii la opt ( 0%, 10%,
20%, 35%, 50%, 75%, 100% si 150%)
2. diversificare instrumentelor de diminuare a riscului de credit ( recunoaşterea ca diminuatoare
de credit a garanţiilor oferite de administraţii locale şi regionale , entităţi din sectorul public
sau alte entităţi cu rating ridicat, utilizarea instrumentelor derivate – credit default swap, total
return swap, credit linked notes)
3. utilizarea rating-urilor pentru evaluarea clienţilor (ex.: pentru autorităţi centrale, corporaţii,
instituţii de credit etc.) stabilite de agenţii de rating independente.
Prevederile primului pilon pe care se structurează Acordul Basel 2 sunt completate, la rândul
lor, cu prevederile pilonului 2 "Supraveghere prudenţială" şi , respectiv ale pilonului 3 „Reguli de
publicitate şi transparenţă", care nu fac altceva decât să stabilească instrumentele necesare punerii în
practică a primului pilon. Interdependenţa între cei trei piloni de bază ai acordului Basel 2 este
susţinută, de fapt, de către chiar Banca Reglementărilor Internaţionale (Bank of International
Settlements - BIS) care preciza în ultimul său raport: „Este absolut necesar ca cerinţele minime de
capital ale primului pilon să fie susţinut de o implementare robustă a celui de-al doilea, incluzând aici
eforturile băncilor în vederea stabilirii nivelului de adecvare a capitalului şi, respectiv, eforturile
autorităţilor de supervizare de a revizui aceste metode de calcul. în plus, prevederile privind
publicitatea, stabilite de pilonul 3 al Acordului-cadru, sunt esenţiale în asigurarea unei concordanţe
între disciplina de piaţă şi ceilalţi doi piloni.
Cei trei piloni stabilesc avantajele prudenţiale specifice activităţii fiecărei instituţii de credit şi
profilului de risc pe care acesta îl prezintă. De asemenea, prevederile cuprinse în Basel 2 conduc la
dezvoltarea pieţei,instituţiilor de rating ca urmare a faptului că instituţiile de credit pot determina
calitatea creditului prin raportarea la evaluările realizate de instituţiile externe de evaluare a creditului.
Totodată, noile regulamente asigură cadrul legal pentru diversificarea metodelor privind evaluarea
riscurilor şi stabilirea cerinţelor de capital de la un nivel simplificat, prevăzut în Acordul de Capital
Basel 1, la un nivel sofisticat, prevăzut în Acordul Basel 2 şi determină o reducere a cerinţelor de
capital în contextul evoluţiei de la o abordare simplificată la abordări avansate.
De asemenea prevederile celor trei piloni vizează tratamentul riscului de credit al contrapartidei
în cazul instrumentelor financiare derivate, al tranzacţiilor de răscumpărare, al operaţiunilor de
dare/luare de titluri/mărfuri cu împrumut, al tranzacţiilor pe termen lung de decontare şi al tranzacţiilor
de creditare în marjă, tratamentul riscului de credit aferebt expunerilor securizate şi al poziţiilor de
securitizare, expunerile mari ale instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, adecvarea capitalului

66
instituţiilor de credit şi firmelor de investiţii, criteriile tehnice referitoare la organizarea şi tratamentul
riscurilor şi criteriile tehnice utilizate pentru verificarea şi evaluarea cadrului de administrare a
strategiilor, proceselor şi mecanismelor implementate pentru administrarea riscurilor, cerinţelor de
publicare pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii.
Aceste acte normative implementează în legislaţia românească prevederile a două directive,
transpunând la nivelul cadrului normativ prevederile Acordului Basel 2.

III.4.1. Implementarea Basel II în România

Proiectul de implementare a Noului Acord de Capital (Basel 2) se derulează prin transpunerea


în legislaţia naţională a normelor comunitare, pe baza unei agende riguros etapizate, pentru
realizarea căreia sunt antrenate resurse considerabile.
Implementarea Basel 2 în România a demarat relativ târziu şi presupune provocări mari atât
pentru banca centrală, cât şi pentru instituţiile de credit. Este posibil ca în prima fază, majoritatea
covârşitoare a băncilor să adopte varianta cea mai simplă de cuantificare a cerinţelor de capital.
După 5 ani de lucru, în iunie 2004 Comitetul de la Basel a publicat forma finală a Noului
Acord de Capital sau Basel 2 (BIS, 2004). Obiectivul documentului este de a stabili un cadru mai
performant al managementului riscului şi al guvernantei corporatiste pentru bănci, conducând implicit
şi la consolidarea stabilităţii financiare. Instrumentele de realizare a obiectivului sunt structurate în
trei piloni:
1. cerinţele minime de capital,
2. procesul de supraveghere
3. disciplina de piaţă.

PILONUL I stabileşte cerinţele de capital pentru riscul de credit, de piaţă şi operaţional.


Basel II tratează amplu riscul de credit şi oferă băncilor o gamă largă de opţiuni pentru calcularea
cerinţelor de capital în funcţie de tipologiile expunerilor.
Trei metode pot fi folosite în acest scop: abordarea standard, abordarea de bază şi abordarea
avansată utilizând modele interne de rating.

PILONUL II abordează calitativ cerinţele prudenţiale prin intermediul


procesului de supraveghere. Autoritatea de supraveghere capătă competenţe
sporite în evaluarea rocedurilor interne ale băncilor cu privire la adecvarea capitalului funcţie
de profilul de risc. La rândul lor, instituţiile de credit trebuie să fie capabile să identifice, să

67
măsoare, să raporteze toate riscurile la care sunt expuse şi să aloce capital în mod
corespunzător. Riscurile nu sunt doar cele captate în Pilonul I, ci şi cel de lichiditate, riscul de rata
dobânzii pentru expuneri care nu sunt în portofoliul de tranzacţionare, riscul de concentrare,
riscul rezidual, cel reputaţional şi strategic.
Autoritatea de supraveghere poate solicita capital suplimentar dacă apreciază că aceste riscuri
nu sunt acoperite şi/sau banca nu are implementate sisteme corespunzătoare de control. Nu în ultimul
rând, autoritatea trebuie să construiască mecanisme de intervenţie timpurie care să prevină
diminuarea capitalului băncilor sub pragul minim.

PILONUL III încurajează disciplina de piaţă prin promovarea dezvoltării unui set de
cerinţe de raportare mai detaliate către autoritatea de supraveghere şi către public. Creşterea
transparenţei scade asimetria informaţională, iar riscurile pot fi mai bine evaluate. Cerinţele de
componentelor capitalului, cerinţele de capital pentru toate riscurile etc.).raportare sunt calitative (ex:
nivelul de consolidare, structura acţionariatului, strategia băncii pentru anumite expuneri etc.) şi
cantitative.

III.4.2. RoIul BNR în procesul supravegherii prudenţei bancare.

Adoptarea Acordului Basel


Aşa cum Directiva Europeană privind adecvarea capitalului o prevede, România şi Bulgaria
trebuie să facă progrese considerabile în domeniul supravegherii prudenţiale pentru a se putea alinia,
până în anul 2007, noilor cerinţe ale Acordului Basel 2.
O analiză asupra progreselor înregistrate de România în adoptarea reglementărilor Acordului
Basel 2 relevă faptul că ţara noastră a făcut deja primii paşi spre racordarea la noile cerinţe
internaţionale privind supravegherea prudenţială prin pachetul legislativ elaborat în ultimii ani.în acest
sens ţinem să menţionăm între altele:
• Norma nr. 112003 privind organizarea şi controlul intern al activităţii instituţiilor de credit,
precum şi organizarea activităţii de audit.
• Norma nr.12/ 2003 privind supravegherea solvabilităţii şi a expunerilor mari ale instrumentelor
de credit cu actualizările ulterioare (Norma nr.9/2004).
• Norma nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului instituţiilor de credit.
Cu toate acestea, România este încă departe de atingerea obiectivelor sale de încadrare în
prevederile Acordului Basel 2 datorită unor probleme operaţionale care mai persistă încă în
implementarea acestui acord. Dintre acestea am putea aminti: costurile ridicate de infrastructură

68
privind investiţiile în soluţii IT dedicate; lipsa unor baze de date suficiente care să permită aplicarea pe
criterii de eficienţă ridicată a modelelor interne şi aşa simpliste de evaluare a pierderilor rezultate den
manifestarea riscului de creditare şi stabilirea pe această cale a unui nivel optim de adecvare a
capitalului; inexistenţa unor sisteme de rating intern, transparente şi aplicabile tuturor claselor de
activitate şi, în fine, lipsa unei bune cunoaşteri a acordului de către instituţiile financiare avizate.

III.5.1. Schimbările apărute în sistemul bancar român, odată cu


implementarea Acordului Basel 2.

Prevederile Acordulu Basel 2 au intrat in vigoare în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.


Astfel, aplicarea Acordului Basel 2 în domeniul bancar a redus împrumuturile acordate băncilor
de către instituţiile financiare internaţionale, întrucât acestea trebuie eliberate numai în funcţie de
ratingul acordat solicitantului. în urma introducerii Acordului de capital Basel 2 au fost afectate in
mod deosebit băncile mici, întrucât au fost obligate de BNR (Banca Naţională a României) să-şi
majoreze capitalul social.
Problemele băncilor s-au reflectat şi în relaţiile acestora cu firmele care solicită credite,
întrucât pentru acoperirea riscului operaţional, instituţiile financiare vor fi obligate să reevalueze
riscul clienţilor.
Comitetul Basel, format din 13 autorităţi bancare de reglementare, din tot atâtea ţări puternic
industrializate,(grupul celor 10-G, iniţial) a elaborat acordurile Basel 1 (1988) şi Basel 2 (2004)5,
care impun în esenţă standarde pentru măsurarea riscului de către bănci şi pentru alocarea de capital
pentru acoperirea acestor riscuri. Primul Acord de capital Basel 1, care acoperea riscul de credit
stabilea un sistem minim de capital necesar în funcţie de activele ponderate de risc. Un Acord de
modificare a fost eliberat în 1996 pentru acoperirea riscului de piaţă în funcţie de portofoliile de
tranzacţionare. Deşi a fost un bun punct de pornire, Basel 1 a fost foarte simplist în abordarea
globală a riscului de credit. De exemplu Basel 1 nu distingea caracteristicile de risc pentru un
împrumut de un an, comparativ cu un împrumut de 5 ani. Comitetul de la Basel are în vedere trei
obiective pe baza cărora au fost elaborate acordurile şi anume: siguranţa (a proteja clienţii
5 Helian D -" Impactul Aplicării Basel 2 Asupra Sistemului Bancar Românesc."

împotriva riscului sistemic); soliditate (a asigura siguranţă în sistemul bancar); eficienţa (a


desemna capitalul ca o funcţie a riscului bancar şi a asigura băncile să opereze la costuri reduse). într-
un plan mai larg, macroeconomic, se doreşte o stabilitate a pieţei financiare internaţionale print-un
mai eficient management al riscului. Faţa de Acordul Basel l(care lua în calcul doar riscurile

69
de credit şi de piaţă), Basel 2 introduce criterii noi de abordare atât pentru riscul de credit cât şi
pentru cel operaţional.
Pentru riscul de credit, Basel 2 pune la dispoziţia băncilor trei abordări pentru calcularea
capitalului minim necesar acoperirii riscului: abordarea standardizată (prin ratinguri/evaluări externe
bănci); abordarea pe bază de evaluări interne de fundamentare (proprii evaluări ale băncilor),
abordarea avansată, pe baza evaluării interne. Indiferent de abordările care trebuie folosite,- cele noi
sau cele modificate- cerinţele Acordului Basel 2 vor conduce spre schimbări importante în nevoile de
resurse, în procesele interne şi în arhitectura sistemului informatic bancar.
Pe plan internaţional, ţările în curs de dezvoltare vor adopta principiile de management al
riscului ce sunt incluse în Acordul Basel 2, pentru a dovedi comunităţii internaţionale preocuparea
pentru un management eficient al riscului.
Aceasta este una din condiţiile impuse autorităţii de reglementare din aceste ţări, de către
organizaţiile internaţionale pentru alocări de fonduri.

Odată cu implementarea Acordului Basel 2 în România au apărut o serie de inovaţii în


domeniul creditării bancare, Basel 2 acţionând conform principiului cadrului de reglementare care
urmăreşte „adaptarea managementului riscuriolor în funcţie de particularităţile fiecărei instituţii de
credit (volum de activitate şi caliatatea portofoliului de plasamente)." Cadrul de reglementare asigură:
• Senzitivitate faţă de profilul de risc, volumul şi gradul de sifisticare a activităţii, cu
drepturi şi răspunderi sporite pentru instituţiile de credit.
• Convergenţa obiectivelor interne ale instituţiilor de credit (de management al riscului
şi de luare a deciziilor de afaceri) cu cele urmărite de autorităţile de supraveghere.
• Compensarea influenţelor din aplicarea noilor metodologii de calcul pentru fondurile
proprii şi pentru determinarea cerinţelor de capital pentru riscul de credit. în vederea
menţinerii actualului nivel de capital sau chiar a eliberării de capital.
Detaliind problemele risculrilor în cadrul primului pilon, Basel 2 diversifică tehnicile de
diminuare a riscului de credti prin aplicarea mai multor categorii de colaterale şi garanţii exigibile
(ex:unităţi ale organismelor de plasament colectiv, ipoteci asupra proprietăţilor de natura comercială
cât şi acceptarea de noi tehnici de diminuare a riscului de credit: compensarea de elemente
bilanţiere,derivate de credit etc.
Aplicarea Acordului Basel 2 în instituţiile bancare din România permite de asemenea
dezvoltarea unui mediu concurenţial potenţial, odată cu eliberarea de resurse prin aplicarea Basel
2, precum şi accesul pe piaţa bancară autohtonă prin exercitarea în mod simultan, atât a libertăţii de
stabilire, cât şi a celei de prestări servicii.

70
Instituţiile bancare acţionează conform unor politici şi strategii privind implementarea Basel 2,
precum şi a unor proceduri formalizate potrivit cerinţelor Basel 2. O componentă importantă a
implementării Basel 2 în România, o reprezintă şi politicile privind adaptarea sistemelor informatice
la noile cerinţe Basel 2, manifestându-se printr-un set de politici, proceduri şi procese de control de
diminuare a riscului în concordanţă cu sistemele IT de monitorizare şi raportare a expunerii la risc,
întrucât Basel 2 are un impact semnificativ asupra gestiunii informaţiei la nivelul fiecărei instituţii de
credit (înregistare, prelucrare, raportare,arhivare).
Tendinţele noului Acord stabilite pentru perioada următoare sunt multiple. Banca
Naţională a României a elaborat o serie de strategii ce trebuie urmate pe viitor pentru satisfacerea
cerinţelor impuse de către noul Acord de la Basel. Astfel, aceste strategii sunt:
• Adoptarea strategiilor de afaceri, a politicilor şi procedurilor interne.
• Adoptarea celor mai bune practici de guvernantă corporativă, astfel încât
responsabilităţile fiecărei structuri de conducere să fie clar definite şi separate.
• Reconfigurarea strategiilor de administrare a riscurilor precum şi dezvoltarea unui sistem
de control intern bine structurat şi eficient care să faciliteze accesul la informaţie.
• Reconfigurarea obiectivelor instituţiilor de credit în domeniul clientelei,
produselor şi serviciilor bancare.
• Asigurarea cu personal de înaltă calificare.
• Alegerea unor soluţii IT care să asigure accesul rapid la date şi calitatea
corespunzătoare a informaţiilor.
• Adaptarea aplicaţiilor informatice care generează raportările destinate autorităţii de
supraveghere, pentru a putea face faţă noilor cerinţe.
Se desfăşoară de asemenea, acţiuni pentru implementarea metodelor avansate de calcul a
cerinţelor de capital pentru riscul de credit şi operaţional prin îmbunătăţirea sistemelor de rating,
asigurarea existenţei seriilor de date (interne şi externe), dezvoltarea modelelor interne, asigurarea
acurateţei datelor,bank-testing, integrarea sistemelor de control ale riscurilor.
In ceea ce priveşte pilonii de acţiune ai Acordului Basel 2 se acordă o importanţă deosebită în
asigurarea conformităţii cu cerinţele Pilonului 2 cum ar fi:
1. Perfecţionarea metodelor de guvernantă internă.
2. Implementarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului.

III.5.2. Infrastructura de piaţă - reacţie a grupului de interes la


riscul operaţional.

71
Basel 2 aduce un cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, cu alte cuvinte
permite băncilor şi altor instituţii financiare să-şi reducă riscul prin metode adaptate.Pe plan
internaţional, un număr însemnat de bănci din întreaga lume se confruntă astăzi cu cerinţele noului
Acord. -Condiţionată cu integritatea datelor, analizele de risc, estimarea corectă a riscului,
conformitatea instituţiilor bancare cu Basel 2 va depinde în mare măsură de eficienţa departamentelor
IT.
Având în vedere că termenul limită a fost stabilit pentru sfârşitul anului 2006, realizarea
conformităţii cu Basel 2 a atins momentul critic şi a impus băncilor reanalizarea strategiilor de IT şi a
priorităţilor instituţiilor bancare în acest domeniu.
Mesajul comitetului Basel 2 "The whole question of stability of financial institutions - and
Basel 2 - also raises the stakes in terms of further industry consolidation. Banks which manage
Basel poorly could disappear". Acest mesaj reprezintă un semnal de larmă pentru băncile car nu au în
vedere stabilirea unei strategii aliniată la contextual internaţional. în domeniul bancar,
reglementările vor deveni obligatorii în materie de risc operaţional şi a riscului de credit,
reglementări elaborate de Comitetul Basel, conduc la necesitatea introducerii în premieră a unor
noi proceduri care să cuantifice şi să controleze activităţile bancare posibil generatoare de risc.
Una dintre tendinţele majore ale evoluţiei pieţei financiare este cea a realizării tranzacţiilor
globale în timp real. La nivelul unei instituţii financiare, această evoluţie conduce la necesitatea
procesării continue, integrate şi în timp real a tranzacţiilor, asigurând gestiunea expunerilor şi
alinierea propriei performanţe (profitabilitate/cost), la cea a pieţei globale.
Aceste schimbări determină apariţia unor noi riscuri şi expuneri de operare, care trebuie
determinate, cuantificate şi gestionate în sensul reducerii impactului asupra rezultatelor operaţiunii
şi a imaginii instituţiei.
O strategie bancară performantă trebuie să cuprindă programe de gestiune a riscurilor
bancare, care vizează minimizarea expunerii potenţiale a băncii la risc. în ultima vreme noţiunea de
risc bancar este privită sub două aspecte şi anume:
• Elementele de risc tradiţional, deja cunoscute (riscul de credit, riscul de piaţă, riscul de
lichiditate, riscul operaţional, riscul de imagine).
• Elementele de risc tehnologic (managementul proceselor, arhitectura soluţiei, gradul de
integrare a aplicaţiilor, securitatea la nivelul IT, disponibilitate).
În domeniul important al supravegherii bancare şi la noi în ţară, avem în vedere măsuri pentru
întărirea capacităţilor BNR de supraveghere şi de constrângere pentru a asigura respectarea de
către bănci a reglementărilor prudenţiale. Printre altele, s-au intensificat acţiunile de implementare
a recomandărilor din Aportul de Audit Operaţional (RAO) privind funcţiile de supraveghere ale
BNR, care a fost întocmit în conformitate cu termenii de referinţă elaboraţi de UE.

72
III.5.3. Principiile Acordului Basel 2- noi teme de strategie bancară

Principiile Noului Acord privesc:


• Abordarea standardizată a riscurilor sub forma sistemelor de rating;
• Asumarea de către bănci a gestiunii eficiente a riscurilor mai mari, atât în numele
propriu cât şi în numele clienţilor;
• Structura strategică pe cei trei piloni:
1. Criterii de determinare a nivelului capitalului minim.
2. Activitatea de supraveghere a evaluării adecvării capitalului.
3. Disciplina pieţei.
În noul context, specialiştii consideră în unanimitate că Basel 2 este mai mult business decât
tehnologie şi impune căutarea unor soluţii care să reducă timpurile şi costurile.Basel 2 devine pentru
băncile româneşti o oportunitate pentru noua abordare strategică. Reuşita în piaţă va depinde foarte
mult de modul în care fiecare bancă va şti să constituie şi să folosească datele.
Toate modelele de analiză de risc necesită baze.de date complexe privind clienţii, liniile de
business şi indicatorii de piaţă.
Oricare ar fi procedura aleasă în bancă pentru furnizarea datelor necesare modelării,ea trebuie
să cuprindă: acces rapid la date, managementul datelor, analiza datelor şi raportare.

Capitolul IV.STUDIU DE CAZ

73
IV.1.Scurt istoric al UniCredit Ţiriac Bank

UniCredit Ţiriac Bank este o bancă din România ce s-a format printr-o dublă fuziune,
prima, dintre Banca Ion Ţiriac şi HVB Bank, care a dus la formarea HVB Ţiriac, şi a doua,
dintre HVB Ţiriac şi Unicredit România. În anul 2007, banca a fuzionat prin absorbţie cu Banca
di Roma. Banca este parte a grupului italian UniCredit, ce are o reţea de 7,200 de sucursale în 20
de ţări.
Compania este al şaselea jucător de pe piaţa bancară după active în anul 2007. La
sfârşitul primului trimestru al anului 2008 compania deţinea 152 de unităţi. Profitul companiei în
anul 2007 a fost de 80 milioane Euro.

IV.2. Organigrama UniCredit Ţiriac Bank Bacau (fig. 1)

DIRECTOR

Relationship Relationship Relationship


manager manager manager

Monitoring Operations officer


officer

Operations officer
Operations coordinator

Operations officer
Casier Casier

• Relationship Manageri (Manager relatii cu clientii)


• 1 Monitoring Officer (persoana care urmareste / realizeaza tehnic utilizarile, rambursarile
in credit, intocmeste documentatia de credit si garantii, intocmeste rapoarte cu privire la
evolutia portofoliului)
• Operations Officer (persoane care se ocupa cu procesarea operatiunilor curente ale
clientilor - plati, schimburi valutare etc)
• 2 Casieri
• 1 Operations Coordinator (persoana care supervizeaza operations officers si casierii)
• + Director
IV.3. Managementul creditarii in cadrul UniCredit Ţiriac Bank

74
Flux creditare:
• analiza solicitărilor de credit (aprobare / respimgere)
• semnarea contractelor de credit si a contractelor de garanţie;
• utilizarea creditelor / rambursarea creditelor;
• urmărirea si monitorizarea utilizării creditelor si a respectării condiţiilor de aprobare;
• identificarea semnalelor de alarma, a situaţiilor nefavorabile si a creditelor
neperformante;
• rambursarea creditelor sau declanşarea procedurii de executare silita a garanţiilor

IV.3.1. Termeni si definiţii la nivelul Băncii


Clienţii de tip „Small Business" sunt companii de talie mica conform definiţilor interne ale
Băncii (cu titlu de exemplu: sunt clienţi persoane juridice cu cifra de afaceri mai mica de 3 mio
EUR, inclusiv).
Clienţii de tip „Corporate" sunt companii de talie mare conform definiţilor interne ale
Băncii (cu titlu de exemplu: sunt clienţii persoane juridice cu cifra de afaceri mai mare de 3 mio
EUR).
Persoane fizice autorizate (PFA) sunt persoanele fizice care desfăşoară activităţi liberare
conform prevederilor legale in vigoare.
Probabilitatea de nerambursare - este starea de nerambursare definita conform
Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 15/2006.
Companii „start-up" - se considera companie start-up, societăţile care au mai puţin de 1
an de zile de la înfiinţare si nu au depus nicio situaţie financiara anuala precum si societatiile
care nu au desfăşurat activitate de la data înfiinţării (au devenit operaţionale mai târziu decât data
infintarii). Prin excepţie companiile real estate (tip „special purpose vehicle") care dezvolta
primul proiect rezidenţial, datorita naturii activităţii (investiţii pe durata proiectului si realizare
de venituri pentru rambursare numai după finalizarea proiectului) sunt considerate start-up pe
toata durata proiectului finanţat. In aceasta categorie vor fi incluse si asocierile in participatiune
(tip „joint venture") infiintate in scopul derulării unui anumit proiect specific.

IV.3.2. Clasificarea creditelor şi plasamentelor


Prevederi generale privind clasificarea creditelor

75
Termeni si definiţii conform Normei metodologice nr.12/2002 emisa de Banca Naţionala a
României, cu modificările si completările ulterioare, astfel:
Credite, in sensul prezentei norme sunt categoriile de credite care vor fi clasificate in
funcţie de serviciul datoriei, de performanta financiara si iniţierea de proceduri juridiciare,
sistematizate din punct de vedere al cerinţei privind constituirea de provizioane specifice de risc
de credit, al apartenenţei entităţii de risc la sectorul instituţiei de credit, precum si al structurării,
după caz, in principal si dobânda;
Plasamente, in sensul prezentei norme sunt categoriile de plasamente care vor fi clasificate
in funcţie de serviciul datoriei, de performanta financiara si iniţierea de proceduri juridiciare,
sistematizate din punct de vedere al cerinţei privind constituirea de provizioane specifice de risc
de credit, al apartenenţei entităţii de risc la sectorul instituţiei de credit, precum si al structurării,
după caz, in principal si dobânda;
Provizioane specifice de risc de credit in sensul prezentei norme sunt provizioanele care
sunt constituite de către instituţiile de credit, în scopul acoperirii unor pierderi potenţiale din
credite şi plasamente, sistematizate din punct de vedere al categoriilor de active pe care le
rectifică, precum şi al structurării, în principal şi dobânda, al categoriei de active rectificate.
Entitate de risc in sensul prezentei norme are semnificaţia prevăzuta de Norma Băncii Naţionale
a României nr.12/2002, respectiv - orice persoană fizică sau entitate, cu sau fără personalitate
juridică, care concentrează risc de credit.
Entitate de risc potenţială (conform Normelor Băncii Naţionale a României nr.12/20024)
- persoana fizică sau entitate, cu sau fără personalitate juridică, care devine „entitatea de risc"
aferentă elementului de activ rezultat ca urmare a executării unei garanţii, în cazul realizării
riscului de credit al unui element de activ, din bilanţ sau din afara bilanţului, garantat; entitatea
de risc potenţială este reprezentată de emitentul titlurilor primite în garanţie sau de garant;
Principal in sensul prezentei norme sunt sumele avansate de instituţia de credit debitorilor
sub forma capitalului împrumutat, inclusiv cele care s-ar putea încadra în această categorie în
cazul în care devin exigibile obligaţiile „instituţiei de credit" din angajamentele de finanţare şi
din cele de garantare asumate de aceasta, precum şi depozitele plasate la alte „instituţii de
credit";
Garanţii în sensul prezentei norme sunt categoriile de garanţii primite care pot diminua
expunerea instituţiei de credit, faţă de entitatea de risc (Anexa .nr. 5).
Serviciul datoriei reprezintă capacitatea debitorului de a-şi onora datoria la scadenţă, exprimată
4 www.bnr.ro - Norma BNR nr. 12/2002

ca număr de zile de întârziere la plată de la data scadenţei;

76
Iniţiere de proceduri judiciare reprezintă luarea în scopul recuperării creanţelor a cel puţin uneia
dintre următoarele măsuri
1. darea de către instanţă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;
2. declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoanele fizice sau juridice.
Performanţa financiară in sensul prezentei norme reprezintă imaginea asupra
potenţialului economic şi solidităţii financiare a unui debitor, obţinută în urma analizării unui
ansamblu de factori cantitativi (indicatori economico-financiari calculaţi pe baza datelor din
situaţiile financiare anuale şi raportărilor contabile periodice, denumite în continuare raportări
financiar-contabile) şi calitativi.
Acoperire naturala la riscul valutar este considerata valabila in cazul clienţilor care
generează fluxuri de numerar nete pozitive in valuta cotata, care permit plata la scadenta a
flecarei rate de credit (principal si dobânda).

Debitor, persoana fizica, expusa la riscul valutar in sensul prezentei norme este persoana
fizică ce nu generează fluxuri de numerar nete pozitive în valuta de exprimare a creditului, care
să permită rambursarea la termen a fiecărei rate de credit (principal şi dobândă). Intrările de
numerar vor fi ajustate în funcţie de gradul de certitudine şi de caracterul de permanenţă al
acestora.

Creditele si plasamentele se clasifica in următoarele categorii:


- standard;
- in observaţie;
- substandard;
- îndoielnic;
- pierdere.
Categoriile standard, in observaţie, substandard, indoielnic si pierdere vor fi aplicate
numai pentru creditele acordate clientelei din afara sectorului instituţiei de credit (clientela non-
bancara).
Clientela financiara (din cadrul instituţiilor de credit) va fi incadrata in categoriile de clasificare
standard si pierdere.
Creditele acordate unui debitor si/sau plasamentele constituite la acesta se vor incadra
intr-o singura categorie de clasificare, pe baza principiului declasării prin contaminare, respectiv
prin luarea in considerare a celei mai slabe dintre categoriile individuale de clasificare.
Clasificarea creditelor si a plasamentelor se face prin aplicarea simultana a următoarelor
condiţii: serviciul datoriei; performanta financiara;

77
- iniţierea de proceduri judiciare.

Prin serviciul datoriei se intelege capacitatea debitorului de a-si onora datoria la scadenta,
exprimata ca număr de zile de plata de la data scadentei.
Iniţierea de proceduri juridice in sensul prezentelor Norme, reprezintă cel puţin una din
următoarele masuri de recuperare a creanţelor:
1. darea de către instanţă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului;
2. declanşarea procedurii de executare silită faţă de persoanele fizice sau juridice.
Se va aplica acelaşi regim şi pentru învestirea cu formulă executorie a contractelor de
credit, contractelor de garanţie şi a hotărârilor judecătoreşti definitive ce dispun asupra
contractelor de credit, precum şi asupra contractelor de garanţie, dacă este cazul, sau asupra
contractelor de plasament.
Prin performanta financiara se reflecta potenţialul economic si soliditatea financiara a
unei entităţi economice, determinata in urma analizării unui ansamblu de factori calitativi si
cantitativi.
Categoriile de performanta financiara vor fi notate de la A la E, in ordinea descrescătoare
a calităţii acesteia.
Următoarele situaţii pot declanşa o evaluare a creditului:
- cerere de credit, noua
- prelungire sau reînnoire a unei facilitaţi existente
- revizuire a creditului/facilitaţii in sold
- restructurare credit existent (refinantare si/sau reesalonare)
- modificări relevante in calitatea actionariatului si semnale de alarma (care pot determina
o
inrautatire a serviciului datoriei si rambursării creditelor)
- modificări relevante in ratingul de grup - pentru clienţii al căror rating este influenţat de
- structura si calitatea actionariatului sau de ratingul grupului din care face parte.

IV.3.3. Determinarea necesarului de provizioane de risc de credit

In vederea constituirii provizioanelor specifice de risc de credit următoarele elemente sunt luate
in considerare:
Clasificarea creditelor conform capitolului anterior
- Ajustarea expunerilor in funcţie de garanţiile si a eligibilităţii acestora potrivit
normelor Băncii Naţionale a României in vigoare;

78
Calcularea provizioanelor aferente expunerilor neajustate, corespunzător clasei de incadrare si a
coeficienţilor de provizioane aferenţi.
Pentru determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui
credit sau plasament, se parcurg următoarele etape:
1. se determina baza de calcul pentru provizioane specifice de risc de credit, astfel:
a) prin deducerea din expunerea băncii fata de entitatea de risc a garanţiilor acceptate a fi
luate in considerare cf. Normelor Metodologice ale Băncii Naţionale a României nr. 12/2002 si a
tuturor amendamentelor sale, pentru un credit clasificat in categoriile "standard", "in observaţie",
"substandard", îndoielnic" si "pierdere", in situaţia in care nu s-au iniţiat proceduri juridice si in
cazul in care toate sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90
de zile.

b) prin luarea in considerare a intregii expuneri, indiferent de garanţii, in cazul unui credit
clasificat in categoria "pierdere", in situaţia in care s-au iniţiat proceduri juridice sau in cazul in
care cel puţin una din sumele respectivului credit inregistreaza un serviciu al datoriei mai mare
de 90 de zile, precum si in cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare a acestuia.
2. aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obţinute (corespondenta
intre categoriile de clasificare si coeficienţii de provizionare este data in tabelul nr.1 si tabelul
nr.2).

IV.3.4. Constituirea, regularizarea si utilizarea provizioanelor specifice


de risc de credit
Constituirea de provizioane specifice de risc de credit, se refera la crearea acestora si se
va evidenţia prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de
provizioane specifice de risc de credit.
Regularizarea provizioanelor specifice de risc de credit se refera la modificarea nivelului
existent al acestora in vederea restabilirii egalităţii intre nivelul existent si nivelul necesar, si se
realizează prin includerea pe cheltuieli sau prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând
diferenţa dintre nivelul existent al provizioanelor specifice de risc de credit si nivelul necesarului
de provizioane.
Utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit se refera la anularea provizioanelor
specifice de risc de credit si se va realiza prin reluarea pe venituri a sumei reprezentând nivelul
existent al provizioanelor specifice de risc de credit aferente creditelor si/sau plasamentelor care
indeplinesc cel puţin una din următoarele condiţii:

79
- au fost epuizate posibilităţile legale de recuperare sau s-a îndeplinit termenul legal de
prescripţie; au fost transferate drepturile contractuale aferente respectivului credit/plasament.
Provizioanele specifice de risc de credit aferente creditelor si/sau plasamentelor se vor
constitui si regulariza lunar prin includerea pe cheltuieli si/sau reluarea pe venituri, indiferent de
rezultatul financiar înregistrat al perioadei.

IV.3.5. Garanţii acceptate de banca în procesul de creditare

Următoarele categorii de garanţii pot fi luate in considerare la diminuarea expunerii


băncii fata de entitatea de risc:
1. garanţii personale - sunt acele garanţii furnizate de terţi (de ex: cauţiunea, avalul,
etc), si care in funcţie de caracteristicile pe care le prezintă se pot încadra in următoarele
categorii:
a) garanţie expresa - protecţia furnizata de garanţie este legata in mod clar de
expuneri ce pot fi identificate cu exactitate sau de un portofoliu de expuneri clar delimitat, astfel
incat gradul de acoperire al protecţiei este clar definit si nu poate fi pus la indoiala;
b) garanţie irevocabila - in afara nerespectarii de către cumpărătorul de protecţie a
obligaţiei de a plaţi la scadenta costul protecţiei, contractul prin care este furnizata protecţia nu
conţine nici o clauza care ar putea sa permită furnizorului de protecţie sa anuleze unilateral
garanţia sau ar putea sa conducă la creşterea costului efectiv al garanţiei;
c) garanţie necondiţionata - contractul prin care este furnizata protecţia nu conţine
nici o clauza asupra căreia cumpărătorul protecţiei (instituţia de credit) nu deţine controlul,
clauza care sa
poată scuti garantul de obligaţia de a plaţi in termen de max 15 zile calendaristice, in cazul in
care obligatul principal nu achita la termen plata scadenta/platile scadente.
2. garanţii reale - se refera la bunuri corporale sau necorporale primite in garanţie
pentru
operaţiunile realizate (de ex.: ipoteca, gajul cu/fara deposedare, inclusiv depozitul colateral, etc).

3. garanţiile intrinseci - se refera la garanţiile incluse in caracteristicile operaţiunii insesi


si care nu fac obiectul inregistrarii in posturile din afara bilanţului (de ex: valorile primite in
pensiune simpla, titlurile primite in pensiune livrata, bunurile care fac obiectul contactelor de
leasing financiar, etc.)
IV.4. Condiţii de creditare

80
Orice garanţie reala, cu excepţia gajului general, a garanţiilor constituite asupra bunurilor
viitoare si a garanţiilor reale prevăzute in anexa nr.1 la Normele Metodologice nr. 12/22 iulie
2007, va putea fi luata in considerare pentru deducerea din expunerea băncii fata de entitatea de
risc la o valoare care nu poate depasi valoarea sa justa.
În sensul prezentelor norme prin valoare justa se intelege valoare la care poate fi
tranzactionat un activ, de bunăvoie, intre parti aflate in cunostiinta de cauza, in cadrul unei
tranzacţii in care preţul este determinat obiectiv. In aceste sens, vor fi luate in considerare numai
acele garanţii reale pentru care se poate determina valoarea justa pe baza de metodologii proprii
conform normelor interne.
Garanţiile pe bunuri viitoare nu produc efecte decât in momentul in care debitorul obţine
proprietatea asupra bunurilor si, in consecinţa, nu vor fi luate in considerare ca diminuatoare de
risc de credit in cazul prezentei metodologii de clasificare si provizionare (de ex.: garanţii
reprezentate de cesionarea drepturilor de despăgubire aferente poliţelor de asigurare care au ca
obiect acoperirea riscului de credit, al despăgubirilor din poliţe de asigurare de viata; garanţii
reprezentate de cesionarea încasărilor din creanţe viitoare).
Garanţiile care vor putea fi luate in considerare pentru deducerea din expunerea Băncii
fata de entitatea de risc sunt cele prevăzute de Banca Naţionala a României in anexa nr.1 la
Normele metodologice nr. 12/22 iulie 2007 cu modificările si completările ulterioare, dar si alte
garanţii reale redate conform Tabelelor 2 şi Tabelul 3 de mai jos.
Tabelul 2.

A. Garanţii acceptate de Banca pentru deducerea expunerii fata de entitatea de risc


conform anexei 1 la Normele metodologice nr. 12/2002

Nr. Tip garanţie Coeficientul pentru deducerea


din expunerea instituţiei de
credit fata de entitatea de risc
1. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale 1
administraţiei publice centrale de specialitate a
statului Roman sau ale Băncii Naţionale a României

2. Titluri emise de administraţia publică centrală de 1


specialitate a statului român sau de Banca Naţională
a României*)

3. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale 1


administraţiilor centrale, băncilor centrale din ţările
din categoria A sau ale Comunităţilor Europene

4. Titluri emise de administraţiile centrale, băncile 1


centrale din ţările din categoria A sau ale
Comunităţilor Europene *)

81
5. Depozite colaterale plasate la banca însăşi 1

6. Certificate de depozit sau instrumente similare emise 1


de banca însăşi şi încredinţate acesteia

7. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate 0,8


ale băncilor de dezvoltare multilaterală sau ale
Băncii Europene de Investiţii

8. Titluri emise de către băncile de dezvoltare 0,8


multilaterală sau de Banca Europeană de Investiţii *)

9. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale 0,8


administraţiilor locale din România

10. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale 0,8


băncilor din România

11. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale 0,8


administraţiilor regionale sau locale din ţările din
categoria A

12. Garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate ale 0,8


băncilor din ţările din categoria A

13. Garanţii personale, exprese, irevocabile si 0.5


necondiţionate emise de Fondurile de garantare a
creditelor (FGC) din România

Tabelul 3

B. Alte garanţii reale si personale acceptate de către Banca in vederea deducerii din
expunerea fata de entitatea de risc, la o valoare ce nu poate depasi valoarea justa,
definita conform Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 5 / 2002, modificat si
completat
Tipul Garanţiei Coef. max de ajustare
pt. deducere
Depozite colaterale plasate la banca insasi/ alte instituţii de credit
Depozite colaterale plasate la banca insasi (in aceeaşi moneda cu Max 1 din valoarea justa
creditul) -incluzând conturi indisponibilizate, depozite la termen,
conturi de economii, conturi de cauţiune
Depozite colaterale plasate la banca insasi (in alta moneda Max 0.8 din
decât a creditului) - incluzând conturi indisponibilizate, depozite la valoarea justa
termen, conturi de economii, conturi de cauţiune
Depozite colaterale plasate la alte instituţii de credit (in aceeaşi Max 0.8 din
moneda cu creditul) - incluzând depozite la termen, conturi de valoarea justa
economii, conturi de cauţiune
Depozite colaterale plas~te la alte instituţii de credit (in alta monda Max 0.6 din
decât a creditului) - incluzând depozite la termen, conturi de valoarea justa
economii, conturi de cauţiune
Poliţe de asigurare

82
Poliţa de asigurare care acoperă riscul de neplata, care sunt Max 0.8 din
exprese, irevocabile si necondiţionate si prin care riscul de credit valoarea justa
este transferat in afara grupului instituţiei de credit
Poliţa de viata tip „unit linked" cesionata băncii 0
Asigurare de viata 0
Garanţii personale directe/indirecte „
Garanţii, avaluri de la clienţi non-banci (ex. Scrisoare corporativa) 0
Scrisoare de confort 0
Cauţiune (fidejusiune); 0
Bilet la ordin in alb 0

Cambie in alb 0
Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare aduse in
garanţie
Ipoteci rezidenţiale in favoarea băncii, de ranguri superioare Max.0.8 din valoarea
ipotecilor instituite in favoarea altor creditori, asupra locuinţelor care justa
sunt sau vor fi ocupate de debitor sau care sunt date cu chirie de către
acesta
Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max. 0.8 din valoarea
ipotecilor instituite in favoarea altor creditori aduse in garanţie pentru justa
facilitaţi acordate entităţilor juridice: proprietăţi rezidenţiale aflate pe
teritoriul României
Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max OJdin valoarea
ipotecilor instituite in favoarea altor creditori aduse in garanţie pentru justa evaluata
facilitaţi acordate entităţilor juridice: imobile tip standard A, spatii de
birouri, clădiri cu destinaţie comerciala, magazine specializate,
shopping centers, supermarket-uri, depozite etc. Aflate pe teritoriul
României
Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max 0.5 din valoarea
ipotecilor instituite in favoarea altor creditori aduse in garanţie pentru justa
facilitaţi acordate entităţilor juridice: Spatii pentru retail, hotel/
restaurant, proprietăţi industriale, facilitaţi de producţie, teren pentru
construcţii, proprietăţi cu destinaţie agricola/ forestiera/ turistica/
recreaţionala etc. aflate pe teritoriul României
Ipoteci/sarcini asupra proprietăţilor imobiliare de ranguri superioare Max. 0.5 din
ipotecilor instituite in favoarea altor instituţii de credit pentru valoarea justa
facilitaţi acordate persoanelor fizice de tipul: teren intravilan
construibil cu destinaţie propietate imobiliara rezidenţiala
Ipoteci/sarcini asupra propietatilor imobiliare de ranguri superioare Max. 0.5 din
ipotecilor instituite in favoarea altor instituţii de credit pentru valoarea justa
facilitaţi acordate persoanelor fizice de tipul: teren intravilan
construibil, teren intravilan liber de construcţii cu destinaţie agricola,
vii, forestiera, etc.
Cesiune de creanţa
Cesiuni de creanţa certe, lichide si exigibile intervenite după prestarea Max 0.6 din valoarea
bunului/serviciului justa
CEC/BO girate in favoarea băncii reprezentând creanţe de recuperat
Cesiuni de creanţa prezente care sunt acoperite suplimentar cu poliţa de Max 0.8 din valoarea
asigurare cesionata in favoarea băncii asigurata, dar diminuata
cu valoarea franchizei
Sarcini/gaj asupra bunurilor mobile _

Sarcini/gaj asupra bunurilor mobile/echipamentelor Max 0.5 din valoarea


justa

83
Sarcini/ gaj asupra stocurilor de marfa Max 0.4 din valoarea
justa
Metale preţioase (aur) Max 0.8 din valoarea
justa
Gaj inregistrat asupra aeronavelor max 0.5 din
valoarea justa

Sarcini asupra navelor Max. 0.5 din


valoarea justa

Alte active 0
Alte garanţii/gajuri _
Gaj asupra valorilor mobiliare emise de instituţii de credit sau Max 0.8 din
companii: cu venit fix, in alta moneda convertibila valoarea justa
Gaj asupra valorilor mobiliare emise de instituţii de credit sau Max 0.9 din
companii: cu venit fix, in aceeaşi moneda valoarea justa
Acţiuni listate 0
Drepturi de închiriere/ cesiune a chiriilor 0
Acţiuni in companiile debitoare/participatii la capitalul companiilor 0
debitoare
Gaj pe salariu/ alte venituri certe si permanente 0
Alte creanţe 0

IV.5. Metodologia privind evaluarea garanţiilor si determinarea valorii


juste
Introducere
In funcţie de natura juridica a solicitantului, Banca prin unităţile sale, poate accepta drept
garanţii pentru creditele solicitate bunuri materiale corporale sau necorporale care pot face
obiectul ipotecii sau gajului (cu sau fara deposedare ), a căror valoare se stabileşte prin expertiza
de specialitate de către expert autorizat - intern sau extern băncii de către experţi autorizaţi -
interni (angajaţi ai băncii) sau externi (persoane fizice sau juridice autorizate de banca).

Noţiuni generale
Pentru creditele ce se acorda agenţilor economici sau persoanelor fizice, Banca poate
accepta constituirea de garanţii colaterale din bunuri aflate in proprietatea persoanelor fizice sau
juridice, numai după stabilirea valorii acestora de către personal autorizat, intern sau extern
Băncii, prin una din următoarele activităţi:
• evaluarea bunurilor materiale propuse a se constitui drept garanţii pentru credite, prin
intocmirea de documentaţii de specialitate de către evaluatori agreaţi de banca.

84
• expertizarea in vederea insusirii documentaţiilor de evaluare si a valorilor aferente
bunurilor materiale propuse a "se constitui drept garanţii pentru credite, pe baza lucrărilor
intocmite de evaluatori terţi (agreaţi de banca) - persoane autorizate sau după caz societăţi sau
asociaţii care au prevăzut prin statut ca obiect de activitate, evaluări de bunuri mobile si/sau
imobile;

Terminologie
Proprietatea reprezintă un concept juridic care se refera la drepturile, beneficiile si
obligaţiile pe care le implica deţinerea acesteia.
Proprietatea imobiliara este definita ca fiind terenul si acele elemente create de om si care
sunt ataşate terenului.
Bunurile mobile (proprietatea mobiliara) includ bunurile corporale si necorporle care nu
sunt incluse in DroDrietatea imobiliara.

IV.6. Paşii în procesul de creditare

Abrevieri
CA - Contract de Credit
CRM - Corporate Underwriting Risk (analiza credite)
HO - Sediul Central
IFI&CB&EUCC - Instituţii Financiare &Bănci Corespondente & Centrul de Competenţă UE
LA - Administrare Credite
LgO- Ofiţer Juridic
MO - Ofiţer monitorizare
MO HO - Ofiţer monitorizare centrala
OGL - Ordin de acordare a unui credit
RkM - Administrator de Risc (Risc Manager)
SRKM - Administrator de Risc Senior
RMCo - Manager Relaţii cu Clienţii Persoane Juridice Corporate
RMCo ID - Manager Relaţii cu Clienţii Persoane Juridice Corporate - International Desk

Analiza şi aprobarea cererilor de credit ale persoanelor juridice (Tabelul 4)

85
Tabelul 4.

Responsabi Pas Responsabilitate/activitate Pasul Formulare Timp


1 următor ,metode medi
sau u per
aplicaţii activ
folosite itat
Emiterea ofertei indicative e/CO

RMCo- Start • întâlneşte clientul • întocmeşte 1


Sucursală/ raportul vizitelor (de obicei, nu este
HO transmis la CRM, fiind un
document intern al Departamentului
Corporate) • Solicita documente
relevante de la clienţi pentru
întocmirea ofertei indicative • Prezintă
oferta indicativă clientului. • Adaptează
oferta indicativă conform cererii
întocmirea dosarului clientului
de credit (dacă este posibil)
RMCo- 1 • Solicită documentele necesare de la 2
Sucursală/ clienţi (cele recomandate sunt
HO prezentate în Anexa 1). - Verifică
documentele;
• Obţine documentele interne & externe
referitoare la c'-3nt (web, studii de piaţa,
analize sectorialee,
• Ofiţerul Administrare credite din
Sucursala -transmite următoarele
informaţii : CRB, Arhiva
Electronică, • Acolo unde este necesar,
cere opinia de ia alte departamentele
implicate
Ofiţer 2 • in maximum 3 zile lucrătoare de 3
Juridic la primirea documentaţiei complete, se
Sucursală/ transmit opiniile juridice privind
HO garanţiile, tranzacţia (dacă este cazul) şi
- pe baza cererii speciale că va fi
motivat de motive determinate -
persoană juridică / autoritate pentru
creditele ce se vor contracta.

Evaluatorul 3 • Transmite opinia privind 4


Băncii -HO rapoartele de evaluare pentru
proprietăţile aduse in garanţie

86
RMCo- 6 • Trebuie să identifice grupul de 7
Sucursală/ debitori (pe baza declaraţiei
HO clientului)şi expunerile grupului de
debitori din cadrul grupului bancar
precum şi să informeze CRM în mod
corespunzător.
• întocmeşte analiza situaţiilor
financiare ale companiei şi (dacă
este cazul) a grupului , analizează
informaţiile non-financiare / datele
(calitative) si fluxul de numerar
pentru debitori având asigurare
naturală împotriva riscurilui valutar
necesare pentru determinarea ratingului
clientului.
• Face observaţii pertinente cu privire
la descrierea companiei, oferind o
imagine clară cu privire la situaţia
financiară.

RMCo- 7 Întocmeşte propunerea de credit scurtă şi 8


Sucursală concisă care sa cuprindă informaţii
+ exacte, inclusiv analiza financiară,
BM/ stadiul contractelor in derulare şi
RMCo- toate opiniile primite de la alte
HO departamente, necesare pentru luarea
unei decizii precum şi o opinie /
recomandare precisă şi semnătura din
partea RM
• Cererea de credit va conţine declaraţii
si comentarii actualizate, informaţii
care constituie baza unor astfel de
comentarii si declaraţii in sprijinul
cererii;
• Tipul de finanţare solicitat va
corespunde nevoilor si cererilor
clientului si capacităţii de rambursare
si prezentare de garanţii a acestuia - si
in funcţie de bonitatea clientului.
• Propunerea de credit va fi întocmită
preferabil cu respectarea
recomandărilor stabilite pentru fiecare
capitol din aplicaţia standard.

Expertul 8 • Verifică dosarul de credit, îl 9


regional semnează şi îl trimite către Corporate
HO Underwriting.

87
RkM 9 • Asigura analiza sursei de 10
rambursare primara (bonitatea
debitorului si tranzacţia) si secundara
(garanţii) pe baza informaţiilor
furnizate de către dr/izia Corporate,
prin: a. analiza informaţiilor
cantitative si calitative incluse in
cererile de credit; b. analiza
coerentei tranzacţiei si a consistentei/
adecvării metodei de rambursare
descrise in cererea de credit
• Evaluarea riscului se bazează in
primul rând pe informaţiile din cerere si
pe presupunerea ca acestea sunt
adevărate si complete. Departamentul
de Risc va analiza si informaţii
disponibile pe internet sau alte surse
media. Verifică fluxul de numerar care
pentru a evalua situaţia împrumutatului
(dacă este cazul);
• în cazul unei expuneri existente
în relaţie cu UniCredit Tiriac,
Administratorul de Risc va verifica:
comportamentul de rambursare,
îndeplinirea clauzelor şi condiţiilor
impuse (dacă este cazul) şi acoperirea
prin garanţii.
• Orice surse suplimentare de informaţii
pot fi utilizate (ex. pagini de Internet
etc.)
• Verifică Analiza Financiară si ia
decizia privind ratingul final al
clientului (descris în cadrul analizei
financiare)
• Verifică poziţia de risc, stabileşte
gradul de acoperire cu garanţii
• Departamentul de Risc va elabora un
set cuprinzător de intrebaripe care le va
adresa RM
• RkM va aviza structura de
grup conform documentaţiei primite
de la RM.
• RM furnizează răspunsurile in mod
unitar.
• După primirea dosarului complet şi
după ce primirea răspunsurilor la
întrebările suplimentare, RkM emite o
opinie, care include riscurile majore,
factorii atenuatori şi recomandările
pentru aprobare / respingere;
opiniile cu eventuale recomandări ,
factorii de atenuare a riscurilor vor fi
trimise pentru luarea la cunoştinţă
către coordonatorii din
departamentele relevante pentru

88
clienţii persoane juridice corporate din
HO/ RM
• Managerii de risc emit o opinie
NBO care poate conţine recomandări
cu privire la structura, condiţiile de flux
/ acordurile care pot reduce riscul.
Divizia Corporate are obligaţia
de a negocia
condiţiile/acordurile mai sus
menţionate, in urma acestor negocieri
se va lua decizia finala. Iniţiatorii
/sponsorii transmit autorităţii de
aprobare (in scris) rezultatul acestei
negocieri.
• Propunerea de credit semnată este
trimisă pentru aprobare către
autoritatea competenta.

Autoritatea 11 • Oferă decizia prin intermediul RkM 12


relevantă (recomandare / aprobare / respingere)
pentru
aprobare

RkM 12 • Informează RMCo-Sucursala/ HO cu 13


privire la decizia lujtă de autoritatea
competenta
• Colaborează cu unitatea de
monitorizare - cooperare şi schimb de
informaţii în ceea ce priveşte utilizările
din credit, documentele întocmite
lunar şi actualizarea listei de de
clienţi aflaţi in observaţie (daca este
necesar, Corporate Underwriting Risk
furnizează dept de monitorizare sau
altor unităţi ale diviziei de risc toate
informaţiile disponibile pe parcursul
elaborării contractelor de credit) •
Colaborează cu R&WO, -cooperare şi
schimb de informaţii • Trimite
aprobările către LA-HO pentru
înregistrarea aprobării, revizuirilor,
ratingului, si a structurii grupului in
CORE2 după cum urmează:

LA-HO 13 •Procesează în sistem detaliile de 14


înregistrare aferente evaluării,
verificării, apartenenţei la grup şi
facilităţilor oferite (dacă este cazul).

16 • Întâlneşte clientul pentru semnarea 20


contractelor, de credit si de
garanţie. Fiecare pagina va fi

89
initializata/semnata de către client.
• Pentru contractele de ipoteca se
întâlneşte cu Notarul Public in vederea
semnării contractului de ipoteca
împreuna cu clientul;
• MO din sucursala va înregistra la
AE si in Cartea Funciara (acolo unde
esista).

Urmează utilizarea efectiva a creditului, monitorizarea respectării condiţiilor de


aprobare, a destinaţiei fondurilor.

IV.7.1. Revizuirea creditelor acordate clienţilor persoane juridice


corporate
Toate creditele cu o maturitate mai mare de 1 an (credite pe termen mediu şi lung) sunt
revizuire cel puţin o dată pe an, până la scadenta. Procesul de revizuire va fi efectuat la nivel de
Grup si va fi coordonat de Sucursala care administrează relaţiile cu companiile majore din cadrul
Grupului. Procesul de revizuire va fi efectuat chiar şi dacă ratingul creditului /companiei nu
s-a modificat în cursul anului ori sau îmbunătăţit.
Revizuirile/reînnoirile facilitaţilor existente sunt transmise departamentului de risc
underwriting in cel puţin 3 săptămâni înainte de data expirării.
Păstrarea si arhivarea dosarului de credit/de facilitate:
Dosarul de credit completat de la solicitarea facilitaţii se păstrează in sucursala pana la
data lichidării creditului si achitării de către debitor a tuturor costurilor aferente, după care se
arhivează in conformitate cu procedura interna privind arhivarea si cu Nomenclatorul Arhivistic
Anexa 1 - Documente relevante pentru elaborarea propunerii de credit.
1. Situaţiile financiare auditate sau, dacă acestea nu sunt disponibile, cele
inregistrate la Administraţia financiară competenta pe parcursul ultimilor trei ani, precum şi pe
ultimul trimestru (Iunie) şi ultima balanţă de verificare.
2. Management
a. Date privind managementul (experienţa profesională), eventual CV, dacă
este disponibil;
b. Structura organizatorica a companiei;
c. Modul de evaluare a cunoştinţelor profesionale/tehnice/comerciale ale angajaţilor,
mai ales ale conducerii companiei;
d. Linele detalii privind strategia de dezvoltare a companiei (creşterea numărului de
contracte, luarea în calcul a altor domenii de activitate, creşterea numărului de angajaţi, etc)

90
3. Contabilitate
a. Există o companie de audit care auditeaza situaţiile dvs. financiare?
b. Sistemul U folosit în contabilitate,
c. Numărul de angajaţi din Departamentul Financiar Contabil?
d. Dacă există un buget de venituri şi cheltuieli sau alte documente financiar-
contabile pentru planificare şi control;
e. Dacă există bugete de vânzări şi dacă acestea sunt îndeplinite, respectiv dacă
există contracte reziliate. În cazul neîndeplinirii obiectivelor, care sunt măsurile de remediere
luate?
4. Activele companiei
a. Posibile unităţi regionale,
b. Structura activelor;
c. Situaţii de poluare, dacă au existat/există modalităţi de remediere; emisia
reziduurilor Planuri de investiţii;

Piaţa companiei
d. Structura vânzărilor nete pe domeniile de activitate;
e. Pentru activitatea principală:
i. Caracteristici ale pieţei /industriei,
ii. dezvoltare,
iii. fluctuaţii sezoniere aşteptate,
iv. cota de piaţă
v. competiţia;
f. Care este avantajul competitiv care vă diferenţiază de competiţie - calitatea
serviciilor, preţuri mai mici, promptitudinea în executare? Dacă aţi câştigat diverse
premii sau distincţii în domeniu.
g. Autorizaţii prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţii debitorului
(adică autorizaţie de mediu, autorizaţie sanitar-veterinara, etc.)
5. Structura grupului conform normelor BNR. Dacă se consideră necesar, Sucursala
va interoga baza de date a Registrului Comerţului pentru a identifica întreaga
structură a grupului.
6. Date privind produse/proiecte:
a. Capacitatea de producţie,
b. Preţuri unitare
c. Număr de unităţi vândute,

91
d. Cota de piaţă a diferitelor produse/proiecte,
e. Producţie interne, import, export, pieţe de export, cota de export din totalul
vânzărilor,
f. Termene pentru livrare şi plată,
g. Contracte cadru, licenţe
7. Detalii privind furnizorii, care este relaţia comercială cu aceştia (pe bază de
contracte cadru, comenzi, termene de plată a facturilor, etc); se recomandă, de asemenea,
obţinerea registrelor (balanţelor) analitice pentru furnizori şi clienţi pentru ultimii doi ani şi
ultima balanţă de verificare.
8. Detalii privind clienţii (tipul de clienţi, istoria relaţiilor cu aceştia, termenii
contractului, volumele derulate, probleme apărute în timpul derulării relaţiei, etc);
9. Care sunt canalele de distribuţie şi modalitatea de promoţie/publicitate folosită?
10. Punctele forte şi punctele slabe ale companiei, oportunităţile şi ameninţările pieţei
(analiza SWOT).
11. Care sunt băncile comerciale cu care aveţi relaţii - conturi curente şi dacă aveţi
credite contractate (tip, scadenţă, garanţii acordate);
12. Formularul CRB semnat şi ştampilat legal

13. Fluxul de numerar care dovedeşte situaţia clienţilor cu acoperire naturală la risc
valutar, dacă este cazul
14. Alte documente recomandate:
• Deconturi fiscale pentru ultima balanţă de verificare /ultima lună;
• Ultimul act de control încheiat de Autoritatea Fiscală competentă
• Declaraţia debitorului referitoare la litigii ( procese în desfăşurare, obiect şi stadiu) şi
obligaţii extrabilantiere si contingente (de pildă garanţii furnizate terţilor, calitatea de co-
debitor în diferite contracte de credit, clauze, obligaţii stabilite de diverse autorităţi ,
clauze si condiţii asumate in diverse contracte)

IV.7.2. Identificarea stărilor de nerambursare pentru persoane juridice

Apartenenţei clienţilor la un grup. Identificarea si raportarea expunerilor mari.


Abrevieri:
BC = Clienţi persoane juridice
CRC = Departamanetul de control al riscului de credit

92
RkM = Manager de risc
R&WO = Departamentul de restructurare si recuperare a creditelor
BEB = Corpul executorilor bancari
Principalul obiectiv al acestei proceduri este recunoaşterea, evaluarea si raportarea
stărilor de nerambursare in cadrul Băncii.
Următoarele stări de nerambursare si coduri de insolventa sint relevante pentru toate tarile
din Europa Centrala si Est:
- 90 Days Overdue ( 90 zile restanta )
- Interest Non Accrual (Stoparea calcului de dobânda)
- Acceleration (Accelerare - declararea scadentei anticipate)
- Provisions (Provizioane)
- Write Off (Trecerea in pierdere)

Coduri de insolventa (vor fi setate la nivel de client):


- Default iminent ( Caz de culpa iminent)
- Out of court settlement- mandatory (Tranzacţii incheiate in afara instanţelor
judecătoreşti)
- Out of court settlement - transaction (Tranzacţii incheiate amiabil cu debitorul in
afara instanţelor judecătoreşti)
- Judicial reorganization procedure (Reorganizare judiciara in cadrul procedurii
insolventei)
- Impending bankruptcy proceedings (Posibilitatea deschiderii procedurii de
insolventa)
- Bankruptcy rejected due to insufficient assets (Procedura de insolventa inchisa
pentru lipsa de active suficiente)
- Bankruptcy proceedings (Procedura de insolventa)
- Bankruptcy proceedings suspended (Procedura de insolventa/faliment inchisa)
- Lawsuit/Forced Sale (Executare silita)

Aplicabilitate :
- prezenta procedura se aplica numai clienţilor cu facilitaţi de credit;
- condurile de insolventa identificate in prezenta procedura vor fi setate la nivel de
client
Oricare din stările de nerambursare indentificate prin prezenta procedura se pot seta la
nivel de cont, facilitate de credit sau client. Imediat ce una din stările de nerambursare s-a produs

93
la nivel de cont sau facilitate de credit, acestea vor fi marcate corespunzător in sistem atât la
nivel de cont si facilitate de credit cat si la nivel de client.
Toate stările de nerambursare, active sau inchise, vor fi colectate la nivel de client astfel
incat sa se poată realiza o istorizare in timp a acestora .

Responsabilitatea indentificarii codurilor de insolventa aferente fiecărei stări de


nerambursare revine departamentului de R&WO. Aceştia vor transmite, de fiecare data, un email
departamantului LA, prin care vor solicita activarea/modificarea sau inchiderea anumitor coduri
de insolventa.
Indentificarea codurilor de insolventa pentru clienţii persoane juridice (Tabelul 4)
Tabelul 5.
90 days overdue Un credit este considerat restant atunci când : - data scadentei
a unei rate sau data de reînnoire a facilitaţi de credit a fost
depăşita cu mai mult de 90 zile; - suma restanta este mai
mare de 2.5% (minim 350ron) din valoarea facilitaţii de
credit acordate.

Internai interest non Declanşarea acestei stări de nerambursare este determinata de


-accrual constituirea de provizione pentru dobânzi si penalităţi
restante mai mari de 90 zile. Dobânda este calculata in
continuare, dar in acelaşi timp sunt constituite provizioane
pentru aceasta.

Externai interest non Aceasta stare de nerambursare este determinata de


-accrual constituirea provizioanelor pentru dobânzi si comisioane in
condiţiile instituirii unor acţiuni juridice, precum reorganizare
juridica sau faliment.
Astfel, in una din situaţiile de mai jos, Bank poate decide
stoparea calculului de dobânda:
- in cazul situaţiei de faliment, atunci când
judecătorul sindic emite o decizie in baza căreia creditorii nu
vor mai calcula dobânda la facilităţile de credit acordate; -
pentru companiile aflate in procedura de faliment pentru
care nu sunt constituite garanţii; - in cazul unor intelegeri
speciale in afara instanţelor cu debitorul in urma căreia se
stabileşte stoparea calculului de dobânda pentru facilităţile de
credit restante.

Default iminent Acest cod de insolventa este activat pentru clienţii cu mai
puţin de 90 zile restanta la facilităţile acordate, in urma
analizei situaţiei debitorului si a expunerii acestuia, atunci
când unul sau mai multe din incidentele de mai jos au fost
indentificate:

- popriri pe conturile curente;


- bilete la ordin refuzate la plata;
- spălare de bani;
- evaluare rating depăşita;
- sume restante la facilitaţi de credit acorate de către UCT

94
cat si de alte instituţii de credit;
- schimbări in piaţa cu un impact negativ asupra
performantei clientului;
- schimbari de management al companiei sau a altor
factori calitativi cu influenta negativa asupra activităţii
clientului;
- alte semnale de avertizare cu impact negativ asupra
activităţii clientului.
Acest cod de insolventa este setat manual pentru fiecare
client in parte.
Acceleration Acest cod de insolventa se activeaza în situaţia în care
departamenul R&WO decide declararea scadentei anticipate
a unui credit inainte de maturitatea acestuia, pentru a putea
iniţia orice acţiune de recuperare a creanţelor.

Astfel de situaţii pot fi:


popriri pe conturile curente ale clienţilor UCT
;
conturile pentru care s-au iniţiat procedurile
de executare silita
sau insolventa;
acţiuni de executare silita sau insolventa
iniţiate de alte
instituţii de credit fata de clienţii UCT.

Out court Acest cod de insolventa este activat atunci când


of
departamentul R&WO identifica, după consultarea cu
transaction debitorul, oportunităţile si metodele de restructurare
/recuperare:
• restructurarea/rescadentarea unui credit neperformant;
• cesionarea - vânzarea debitelor către un terţ, împreuna cu
• garanţiile aferente , la un preţ negociat;
• înlocuirea unui debitor si transferarea datoriilor către un
nou debitor ("novatie");
• subrogatie;
• datio in solutum - primirea de la debitor a unui bun mobil
(corporal/necorporal)/activ imobiliar, pentru stingerea
creditului si a dobânzii;
• vânzarea unor active din patrimoniul debitorului;
• folosirea garanţiei în numerar sau executarea unei
eventuale scrisorii de garanţie bancara (daca exista);
• orice combinaţie a celor de mai sus;
• altele.
Impeding bankruptcy Acest cod de insolventa este activat atunci când
proceeding scrisoarea privind deschiderea procedurilor de insolventa a
fost trimisa către Tribunalul de care aparţine debitorul si
pentru care nu s-a primit o hotărâre judecătoreasca privind
continuarea acţiunilor in vederea determinării stării de
insolventa.
Juridicial Acest cod de insolventa este activat atunci când acţiunea de
reorganization reorganizare juridiciara a debitorului este determinata in
procedure urma hotărârii judecătoreşti privind procedurile de

95
insolventa iniţiate impotriva clienţilor UCT.
Provisions / Contingent Acest cod de insolventa se activeaza atunci când
departamantul R&WO decide constituirea de provizioane
liability provision pentru clienţii aflaţi in monitorizare la acest departament.

Pentru expunerile extrabilantiere (scrisoare de garanţie,


bilete la ordin, acreditive) codul de insolventa
corespunzător este "contingent liability provision".

Aceste provizioane se constituite individual pentru fiecare


credit in parte. Orice provizion general sau de grup care nu
este strict legat de un anumit credit nu va determina
activarea acestui cod de insolventa(aceasta funcţionalitate
nu este inca aplicabila in cadrul UCT si va implica
dezvoltări ulterioare ale sitemului informatic al băncii).

Write - Off Acest cod de insolventa se activeaza pentru clienţii pentru


care toate acţiunile de recuperare s-au dovedit a fi
ineficiente.
El va fi generat automat prin operaţiunea de "Balance Set
Entry" in cadrul procesului de write-off.
Bankruptcy Acest cod de insolventa este activat atunci când hotărârea
proceedings judecătoreasca trimisa de către Tribunal in urma deschiderii
procedurilor de insolventa, fie de către UCT, fie de către
alţi creditori, consta in dizolvarea/lichidarea companiei
in vederea stingerii creanţelor, si in urma căreia isi va inceta
activitatea
Bankruptcy rejected Acest cod de insolventa este activat atunci când judecătorul
due to insufficient sindic decide inchiderea procedurilor de insolventa in
assets urma constatării inexistentei insuficiente a bunurilor de
executat in vederea acoperirii cheltuielilor administrative si
a creanţelor pretinse aferente procedurii de insolventa sau
daca nici unul dintre creditori nu acepta sa suporte pe
cheltuiala sa aceste costuri.
Bankruptcy Acest cod de insolventa este activat atunci când datoriile
proceedings closed clienţilor au fost acoperite prin executarea bunurilor in
cadrul procedurii de insolventa sau când motivul iniţial ce a
determinat declanşarea procedurii de insolventa nu mai este
valabil.
Executarea silita Acest cod de insolventa se activeaza atunci când banca
recurge la executarea silita a bunurilor clientului sau a co-
platitorului constituite ca si garanţie sau atunci când a fost
obţinut un drept de executare silita asupra tuturor bunurilor
96
debitorului in vederea recuperării sumelor restante către
UCT.

Capitolul V. INFORMATICA BANCARA


5.1. Informatica bancară
Un rol important în cadrul sistemului informaţional bancar revine activităţii de prelucrare
electronică a informaţiilor. Astfel, informatica bancară constă în culegere, prelucrarea şi
transmiterea informaţiilor.

97
Informatica bancară permite concentrarea , păstrarea şi depozitarea datelor, efectuaea de
calcule, prelucrarea informaţiilor, realizarea de sinteze şi obţinerea de variante pentru o mai
bună fundamentare a deciziilor.
Activitatea de proiectare a informaticii presupune parcurgerea următoarelor etape:
- alegerea unei teme care urmează să fie proiectată şi analiza situaţiei existente;
- stabilirea şi aprobarea obiectivelor ce urmează a se realiza;
- proiectarea propriu-zisă a informaticii bancare;
- experimentarea;
- introducerea şi extinderea informaticii bancare proiectate.
Proectarea propriu-zisă a informaticii bancare se realirează în mai multe etape, dintre care
cele mai importante sunt:
- adaptarea documentelor bancare la cerinţele sistemului de prelucrare electronică a datelor;
- codificarea informaţiilor bancare;
- elaborarea schemelor logice prin care se stableşte fluxul prelucrării automate a informaţiilor;
- constituirea fişierelor şi elaborarea programelor.
În activitatea de priectare şi realizare a informaticii bancare trebuie să urmăreasă
sporirea continuă a eficienţei privind introducerea şi extinderea automatizării oparaţiunilor
bancare. Aceasta presupune calcularea prealabilă a econimiei de timp, de forţa de muncă şi
reducerea cheltuielilor cu prelucrarea.
Elementul de calcul, prin care se poate aprecia operativitatea obţinerii informaţiilor
bancare este indicele de operativitate.. Acesta se poate exprima ca un raport între timpul
necesar obţinerii informaţiilor bancare, ca urmare a introducerii unui sistem nou de prelucrare
electronică a datelor şi timpul anterior.
Creşterea eficienţei informaticii bancare depinde de nivelul posibilităţilor, necesităţilor şi
exigenţelor cerute de aplicarea în practică a premiselor actualei etape de tranziţie ia economia
de piaţă.
Prelucrarea automată a datelor presupune culegerea şi transpunerea acestora în
documentele tipizate suporţii tehnici de informaţii cum sunt hard disk sau floppy disk; în
vederea stocării, păstrării şi transmiterii informaţiilor bancare necesare prelucrării lor pentru
buna desfăşurare a activităţii bancare.
Documentele prezentate de către titularii de conturi sunt verificate de către referenţi sau
administratorii de cont din punct de vedere al modului de întocmire şi a corectitudinii înscrierii
datelor. După această operaţiune, documentele primite de la clienţi sunt sortate în mai multe
mape, în funcţie de natura operaţiunii pe care o implică.

98
Datele din documente sunt apoi introduse de către operatori în memoriile
calculatoarelor în vederea prelucrării lor şi obţinerii documentelor bancare specifice: note
contabile, extrase de cont, jurnale operative.
In vederea verificării preluării corecte a datelor din documente în memoriile
calculatoarelor, operează, prin program „numărul de control", introducând separat
următoarele elemente: simbolul operaţiunii, numărul documentului, simbolul contului debitor,
codul băncii plătitorului, simbolul contului creditor, contul băncii creditor şi suma.
Zilnic, se întocmesc următoarele documente: balanţa de verificare cu trei serii de
egalităţi, cumulate de la încwputul anului până în ziua precedentă, situaţia soldurilor debitoare şi
creditoare conturilor sintetice purtătoare de dobânzi, conturile personale şi extrasele de cont care
au avut operaţiuni în ziua respectivă.
Periodic, de regulă, lunar, trimestrial sau anual, pe baza datelor preluate din documentele
primare, prelucrate sau păstrate în memoriile calculatoarelor se realizează următoarele lucrări:
lista dobânzilor şi notele contabile de înregistrare a lor, situaţia centralizatoare a creditelor
bancare, situţia încasării veniturilor către bugetul statului, situţia statistică a decontărilor, situaţia
veniturilor şi cheltuielilor proprii ca suport pentru întocmirea contului de rezultate şi a bilanţului
contabil.
Calitatea acestor lucrări şi operativitatea cu care se realizează depinde direct de eficacitatea
programelor cu care operează în reţeaua de calculatoare ale fiecărei bănci in parte.

5.2. Principiile organizării, funcţionării şi eficienţei sisitemului


informaţional bancar

Creşterea profitabilităţii activităţii bancare face necesară cunoaşterea amănunţită a


proceselor şi acţiunilor economice, implicaţiilor lor financiare. Acest fenomen presupune
organizarea unui sistem informaţional bancar potrivit standardelor actuale care să asigure un
flux cât mai rapid şi conţinu de informaţii.
Activitatea bancară , dar mai ales organizarea controlului bancar şi conducerea
băncilor se realizează în bune condiţii având ca suport activitatea decizională. Legătura între
activitatea de decizie şi cea operaţională se realizează printr-un flux continuu de informaţii, în
cadrul sistemului informaţional bancar.
Sistemul informaţional bancar este constituit din ansamblul mijloacelor şi metodelor
prin care se realizează colectarea , prelucrarea şi transmiterea informaţiilor, reprezentând
o premisă a unei bune organizări, atât a activităţii de conducere, coordonare şi control, cât şi
a celei operative.

99
Calitatea activităţii bancare este influnţată de organizarea şi funcţionarea sistemului
informaţional, de operativitatea, precizia şi calitatea informaţiilor culese, prelucrate şi
transmise, precum şi de fundamentarea şiinţifică a deciziilor.
Organizarea sistemului informaţional bancar presupune o structurare a informaţiilor
corespunzător necesităţilor curente şi de perspectivă în ceea ce priveşte prelucrarea automată
a datelor.
Datele care stau la baza sistemului informaţional bancar au ca suport atât evidenţa
contabilă, operativă şi statistică proprie bănculor, ct şi a agenţilor economici în calitate de
titulari de conturi.
Sistemul informaţional bancar este supus unui proces continuu de îmbunătăţire, de
perfecţionare. Perfecţionarea presupune ca volumul de informaţii bancare să fie redus la
strictul necesar, utilitatea fiind principalul criteriu de selecţie.
După ce au fost preluate şi prelucrate, datele se transpun în informaţii bancare care pot
fi structurate după mai multe criterii, astfel:
Din punct de vedere al gradului de prelucrare:
• informaţii bancare elementare

• informaţii complexe.

Informaţiile bancare elementare se carecterizează prin precizarea aspectului direct


măsurabil (numerarul încasat sau plătit, cecurile de călătorie ahitate). Informaţiile bancare
complexe sunt cele rezultate din prelucrarea datelor primare (informaţii cu privire la creditele
acordate, execuţia de casă a bugetului statului, activitatea de decontări).
b) După momentul desfăşurării operaţiunilor, informaţiile bancare se pot clasifica în:
• informaţii operative- evidenţiază starea curentă şi facilitează posibilitatea urmăririi
directe a evoluţiei activităţii bancare;
• informaţii postoperative- au ca surse de date evidenţa contabilă şi statistică şi
folosesc la adoptarea de măsuri menite sa asigure înlăturarea deficienţelor;
• informaţiile previzionale- se referă la operaţiile care se vor produce în viitor şi se
utilizează cu prioritate în activitatea de programare bancară.
Ca rezultat al prelucrării datelor, informaţiile se constituie într-un flux informaţional
bancar care se manifestă atât în averigile bancare cât şi între acestea şi titularii de
conturi.Complexitatea sistemului informaţional bancar impune ca la baza organizării,
funcţionării şi eficienţei sale să se situieze o serie de principii, cum ar fi:

100
• conceperea şi funcţionarea sistemului informaţional bancar în funcţie de structura
organizatorică a unităţilor bancare;
• ierarhizarea informaţiilor bancare după importanţă şi gradul de operativitate;
• concentrarea şi centralizarea informaţiilor bancare;
• tipizarea documentelor bancare;
• aprecierea îmbunătăţirii aduse de sistemul informaţional bancar prin aplicarea în
practică a acestora cu cheltuieli cât mai reduse şi într-o perioadă de timp cât mai mică;
• conceperea, organizarea şi funcţionarea sistemului informaţionalbancar .
Eficienţa sistemului informaţional bancar este reflectată de calitatea activităţii
unităţilor bancare, de staea de profitabilitate, de modul în care sunt receptate şi apreciate
produsele bancare de către titularii de conturi.

5.3. Descrierea unei aplicaţii informatice în vederea calculării riscul


de creditare
Programul descris este constituit în sistemul de date Access, versiunea 2003 şi prezintă
metodele de calcul al riscul de creditare.Conţinutul programului de bază este format dintr-un
formular creat cu ajutorul instrucţiunilor de bază din Access. Tipurile de bază din Acces sunt
următoarele :
 Text. Memo. Pot conţine cel mult 64000 caractere. Câmpurile de tip Text şi Memo sunt
numite alfanumerice (pot conţine caractere şi/sau numere);
 Număr. Este tipul numeric, cu mai multe subtipuri disponibile, determinate de
dimensiunea câmpului.
O bază de date Access constă în următoarele obiecte:
 Tabele - conţin toate înregistrările
 Interogări - localizeză înregistrări specifice
 Formulare - afişează înregistrările din tabele, una câte una
 Rapoarte - tipăresc loturi de înregistrări
 Pagini de date Access - pun la dispoziţie date prin intermediul paginilor Web
 Macrocomenzi - acţiuni automate uzuale
 Module - stochează declaraţii şi proceduri Visual Basic, care ne permit să scriem
programe pentru baze de date, astfel încât acestea să poată interacţiona cu software.
Utilitarele de asistenţă din aplicaţia Access asigură un proces simplu, pas cu pas,
de configurare a tabelelor, formularelor, paginilor de acces la date, rapoartelor şi

101
interogărilor.
Pentru crearea bazei de date prezentate am folosit un formular, denumit
„Riscul de creditare”.În limbajul de programare Access formularele sunt denumite
uneori "ecrane de introducere de date „.Ele reprezintă interfaţa pe care programul o utilizează
pentru a lucra cu date şi conţin deseori butoane cu comandă care efectuează diverse comenzi,
în programul dat am utilizat formularul pentru vizualizarea datelor.
Pentru calcularea riscului de creditare, programul foloseste in in subprogram
urmatoarele instructiuni ce-i permit in functie de valoarea afisata sa afiseze un anumit rezultat
in casuta cu concluzii :
Private Sub Command25_Click()
Text13.Value = (Text9.Value / Text7.Value) * 100
Text15.Value = (Text11.Value / Text7.Value) * 100
If Text13.Value < 2 And Text15.Value < 2 Then
Text21.Value = "nivel optim al riscului de creditare"
Else:
If Text13.Value > 2 And Text15.Value < 2 Then
Text21.Value = "creditele restante afecteaza negativ activitatea si rezultatele financiare
ale bancii"
Else:
If Text13.Value < 2 And Text15.Value > 2 Then
Text21.Value = "creditele neperformante aftecteaza negativ activitatea si rezultatele
financiare ale bancii"
Else
Text21.Value = "creditele restante si cele negative afecteaza negativ activitatea si
rezultatele financiare ale bancii"
End If
End If
End If
End Sub
Formularul dat oferă un format uşor de utilizat pentru lucrul cu date şi se pot adaugă
elemente funcţionale, cum ar fi butoanele de comandă, cum ar fi în programul respectiv
butonul "calculează" care determină şi calculează datele care apar în program.
In formularele din programul respectiv rolul butonului calculaţi este de a prelua datle
introduse in program şi de a calcula valoarea indicatorilor. Formularele permit, de asemenea
să se controleze modul în care utilizatorii interacţionează cu datele introduse în baza de date.

102
Baza de date respectivă a fost creată cu scopul de a stabili capacitatea de risc a băncii în
momentul acordării unui credit ( o bază de date reprezintă o colecţie de date integrală structurată
şi dotată cu o descrieire a structurii şi a relaţiilor dintre date ). Instrucţiunile folosite au fost de tip
Câmp text, care au ajutat la calculul valorilor indicatorilor şi la stabilirea concluziilor pozitive sau
negative pe care aceştia le prevăd în vederea ajutării în luarea unei decizii a băncii în privinţa
creditării. În cadrul unui sistem informatic bancar bine construit se necesită aplicarea unor calcule
atât matematice cât si informatice în vederea stabilirii procentului de risc al băncii.
Închiderea bazei de date poate fi făcută prin executarea comenzii Close din meniul File sau
prin închiderea de la butonul "x" din bara de titluri a bazei de date. De regulă, la închidere, sistemul
salvează automat baza de date împreună cu toate obiectele pe care le conţine, închiderea bazei de
date nu înseamnă şi închiderea aplicaţiei în sine.

103
Ieşirea din Access poate fi făcută în irmătoarele moduri:
• Se apasă combinaţia de taste Alt+F4.
• Se execută comanda Exit din meniul File.
• Se acţionează butonu "x" din bara de titluri a aplicaţiei

104
CONCLUZII

Evitarea şi minimizarea riscului se realizează prin luarea unor decizii şi găsirea unor
tehnici juridice cât mai coerente. Minimizarea riscurilor suportate de către bancă contribuie la
minimizarea pierderilor înregistrate de către bancă şi maximizarea rentabilităţii acesteia.
Pentru diminuarea riscurilor, unităţile bancare trebuie să efectueze obligatoriu analiza
financiară a clientului ceea ce presupune analiza ciclului capitalului circulant, analiza
indicatorilor de performanţă, analiza gradului de îndatorare şi analiza lichidităţii societăţii care
solicită creditul.
Evitarea riscurilor de creditare poate fi realizată direct de la nivelul conducerii. Astfel
dacă membrii conducerii îşi respectă întotdeauna angajamentele,oferă informaţii de calitate
şi credibile, contribuie la menţinerea relaţiilor, au experienţă şi calităţi profesionale bune, sunt
buni vizionari, efectuează un control excelent, nu îşi asumă riscuri inutile şi au o reputaţie bună
pe piaţă atunci riscul este foarte scăzut, şi uşor de evitat.
În ceea ce priveşte obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activităţii desfăşurate
experienţa bancară impune cu stricteţe implementarea şi generalizarea unor modalităţi
eficiente de atenuare, dar mai întâi, de preîntâmpinare a riscului.
Deci, controlul şi evaluarea riscului se poate realiza în condiţiile în care există un
personal calificat superior în domeniu cu experienţă, care însă să nu devină un obstacol pentru
creditarea agenţilor comerciali, motorul economiei contemporane. Ca urmare a aplicării noului
Acord Basel 2, considerăm că se vor produce unele mutaţii în peisajul bancar românesc.Acordul
Basel 2 va determina scăderea solvabilităţii pe întregul sistem bancar precum şi la nivelul instituţiilor
de credit.
În acest sens , în anul 2000, preocupările BNR au stat în principal sub semnul transpunerii şi
implementării cerinţelor europene privind Noul Acord de Capital , eforturile BNR înscriindu-
se în direcţia dezvoltării mijloacelor necesare realizării unei supravegheri prudenţiale adecvate acestui
nou cadru. O contribuţie importantă pentru realizarea acestor obiective a avut-o intensificarea
cooperării şi a parteneriatului cu comunitatea bancară, care participă activ la implementarea Basel 2 -
mai ales în condiţiile deţinerii unei cote de 88,6% din piaţa bancară românească de către băncile cu
capital majoritar străin.
Noul Acord Basel 2 lasă la latitudinea instituţiilor de credit posibilitatea de a alege dintre
agenţiile de rating agreate de autoritatea de supraveghere pe cele patru cu care vor să lucreze , şi care
produce îngrijorări pe piaţă şi chiar în rândil agenţiilor de rating.

105
Considerăm că, pe lângă generarea de diferenţe de capital, deosebirile semnificative pentru
rating-urile internaţionale / naţionale pot să afecteze destul de serios şi politica de creditare a
instituţiilor de credit.
Noile standarde de aplicare aduc unele modificări cum ar fi nivelul total al provizioanelor
admis prin noul standard ce va fi în general mai scăzut , având în vedere ca Standardele
Internaţionale de Raportare Financiară nu mai permit constituirea de provizioane pentru riscul bancar
general sau fondul general de rezerve pentru activităţi bancare ce va fi reclasificat drept capital.

106
BIBLIOGRAFIE

1. Cezar Basno, Nicolae Dardac, Constantin Floricel – „Monedă, Credit, Bănci”, ed. Didactica
si Pedagogica, Bucureşti 1995;

2. Cezar Basno, Nicolae Dardac, „Riscuri bancre. Cerinţe prudenţiale. Monitorizare”, ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2000;

3. Ioan Bătrâncea, Aurel Bejenaru, Ioan Trenca, Sorin N. Borla - "Analiza Performanţelor şi
Riscurilor Bancare", ed.Risoprint 2008.

4. Berea Aurel, Berea Octavian, „Orientări în activitatea bancară contemporană”, ed. Expert,
Bucureşti, 2000.

5. Claude Simon, „Băncile”, ed. Humanitas, Bucureşti, 1993.

6. Roxana Davidescu – „Implementarea Basel 2 In Sistemul Bancar Românesc - Cerinţă a Activării


Competitive In Spaţiul European."

7. Vasile Dedu, „Gestiune bancară”, Ediţia a II-a, ed. Didadctică şi pedagogică, RA Bucureşti
1999;

8. Helian D – „Impactul Aplicării Basel 2 Asupra Sistemului Bancar Românesc."

9. Lucian C. Ionescu, „Băncile şi operaţiunile bancare”, ed. Economică, Bucureşti 1998

10. Sorin V.Mihăescu –„Controlul Financiar Bancar", ed. Sedcom Libris,Iaşi 2002.

11. Mărgulescu D., „Analiza activităţii economico-financiare”, ed. Tribuna economică,


Bucureşti, 1994;

12. Negoescu GH., „Risc şi incertitudine în economia contemporană”, ed. Alter-Ego, Cristian,
Galaţi, 1995;

13. Ion Niţu – „Managementul Riscurilor Bancare." , ed. Expert Bucureşti,2002.

14. Alexandru Pântea- „Băncile în economia românească" ed. Economică, Bucureşti.

107
15. Rotaru Constantin, „Managementul performanţei bancare”, ed. Expert, Bucureşti, 2001;

16. Luminiţa Roxin, „Gestiunea riscurilor bancare”, ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
2001;

17. Ovidiu Stoica, Bogdan Căpraru, Dragoş Filipescu –„Banca Naţională a României şi rolul ei
în procesul de integrare europeană." ed.Universităţii Al.I.Cuza, Iaşi 2005.

18. BNR- "Strategia de dezvoltare a sistemului bancar pe termen mediu”.

19. Legea 58/2006 privind instituţiile de credit.

20. Normele metodologice BNR nr.12/2002.

21. Normele metodologice nr. 12/22 iulie 2007.

22. Regulamentul nr. 5/22 iulie 2002.

23. Regulamentul BNR nr. 15/2006.

24. www.unicredit.ro.

25. www.bnr.ro.

108