RISCUL DE LICHIDITATE

TIPOLOGIE, MODALITATEA DE MASURARE SI CONTROL

Capitolul I
CARACTERISTICILE GENERALE ALE RISCULUI DE LICHIDITATE

Activitatea principală a unei bănci constă în atragerea de disponibilităţi de pe piaţă, care

împreună cu capitalul propriu, să fie plasate în afaceri profitabile. Aceasta presupune ca băncile
vor fi în măsură să asigure preţul resurselor atrase de pe piaţă, cheltuielile de funcţionare proprii
şi să obţină şi un profit convenabil. De aceea orice activitate bancară comportă un risc. Acesta este
permanent şi însoţeşte toate afacerile băncii, producerea sau nu a acestuia depinzând de condiţiile
care i se creează.
Riscul bancar poate fi definit ca fiind probabilitatea ca într-o tranzacţie să nu se obţină
profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. El are un impact deosebit asupra valorii societăţii
bancare, atât sub forma pierderilor directe suportate, cât şi prin efectele induse asupra clienţilor,
personalului, partenerilor.
Activitatea de zi cu zi într-o bancă se caracterizează prin existenţa unor riscuri, însă aceasta
nu înseamnă că automat se pot rezolva pierderile generate de ele.
Riscurile provoacă efecte negative asupra activităţilor desfăşurate de bancă prin
deteriorarea calităţii afacerilor, afectarea funcţionalităţii băncii, diminuarea profitului sau chiar
înregistrarea de pierderi. El poate fi provocat de către clienţi sau din cauza mediului concurenţial
extern.
Diversitatea riscurilor cu care se poate confrunta o bancă în activitatea ei zilnică, precum
şi diversitatea situaţiilor care generează aceste riscuri fac imposibilă clasificarea riscurilor sub
aspect unic criterial.
Perioada actuală este denumită “era managementului de risc” în domeniul bancar, iar
managementul riscului este o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului bnacar.
Riscul bancar poate să apară pe parcursul derulării operaţiunilor bancare, fenomen ce
provoacă efecte negative asupra activităţii bancare, ducând la deteriorarea calităţii afacerilor, la
diminuarea profitului şi chiar înregistrarea de pierderi, ceea ce afectează funcţionarea normală a
băncii.
Riscul bancar este provocat de regulă de clienţii băncii care contractează împrumuturi pe
care nu le ramburseaza la termen şi nici nu sunt acoperite de garanţii asiguratorii corespunzătoare,
ceea ce provoacă pierderi băncii.
Băncile sunt obligate să asigure un echilibru între criteriile legate de profitabilitate,
lichiditateşi risc. Necesitatea de a avea lichiditate, şi de a asigura în acelaşi timp, câştiguri sigure,
obligă băncile să menţină o parte a fondurilor lor sub forma unor plasamente care îndeplinesc
condiţiile referitoare la lichiditate şi securitate, chiar dacă rata dobânzii aferentă acestora este mai
mică.
Literatura de specialitate clasifică riscurile specifice activităţii bancare în următoarele
categorii:1
• riscuri financiare;
• riscuri comerciale;
• riscuri de mediu.
Riscul de lichiditate este încadrat de către autori în categoria riscurilor financiare , riscuri
specifice operaţiunilor de creditare, cele mai multe dintre aceste riscui făcând obiectul unor
reglementări bancare.
Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilanţului contabil al băncii, sunt foarte
sensibile la dezechilibrele care pot sa apară în compoziţia resurselor şi plasamentelor băncii şi sunt
singurele riscuri care pot fi generate, gestionate, amplificate sau eliminate de către managementul
bancar.
Funcţiile lichidităţii bancare, după cum sunt prezentate de autorul Ilie Mihai în lucrarea
intitulată Tehnica şi manegementul operaţiunilor bancare, constau în:2
• asigurarea desfăşurării în condiţii normale a activităţii bancare prin fluidizarea procesului
de intermediere bancară, în condiţiile asigurării încrederii şi atractivităţii pentru depunători şi
plasarea resurselor în condiţii de siguranţă;
• protejarea intereselor clienţilor pe de o parte şi a acţionarilor pe de altă parte;
• asigurarea capacităţii rezonabile de rambursare a depozitelor către clienţi, indiferent de
modul în care sunt returnate băncii plasamentele efectuate în credite şi în alte active;

1
Stoica, M., „Management bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p. 135
2
Mihai, I., „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Ed. Expert, Bucureşti, 2003, p. 438
 • asigurarea independenţei băncii faţă de resursele de împrumut marginale de pe piaţă care
au costuri deosebit de ridicate;
• evitarea pe cât posibil chiar şi a împrumuturilor de la Banca Centrală, care ca
împrumutătoare de ultimă instanţă, propune costuri mai mari de cât cele ocazionate de atragerea
de resurse dela clienţii nebancari.
Riscul de lichiditate constă în probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de
clienţi, ca urmare a devierii proporţiei dintre creditele acordate pe temen lung şi creditele pe termen
scurt şi a necorelării acestor active cu pasivele băncii, adică cu resursele.Printre cauzele care
conduc la apariţia riscului de lichiditate bancară pot fi menţionate următoarele:3
• situaţia economiei reale;
• influenţa mass-media;
• indisciplina financiară a clienţilor;
• dependenţa de piaţa financiară;
• necorelarea între scadenţele depozitelor şi a creditelor.
Principalele surse de lichiditate şi destinaţiile lichidităţii sunt următoarele:
A. principalele surse de lichiditate:
• numerar;
• depozite la banca centrală;
• depozite la bănci corespondente,
• portofoliul de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie şi alte titluri negociabile;
• împrumuturi de alte bănci,
• împrumuturi de la banca centrală.

B. Principalele destinaţii ale lichidităţii sunt:

• rezerva minimă obligatorie la banca centrală (RMO);
• eventualele cereri de împrumut şi nevoile de bani lichizi ale clienţilor;
• acoperitrea eventualelor cereri ale clienţilor persoane fizice şi/sau juridice de retragere de fonduri.

Ricul de lichiditate se poate manifesta sub două forme:4

3
Olteanu, A., „Management bancar – caracteristici, strategii, studii de caz”, ed. Dareco, 2003, p. 187
4
Mihai, I., „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Ed. Expert, Bucureşti, 2003, p. 449
• riscul de lichiditate imediată, când banca nu poate satisface cerinţele de retrageri masive, chiar
înainte de scadenţă, ceea ce determină banca să apeleze la resurse de împrumut marginale sau de
ultimă instanţă, cu costuri foarte mari şi cu consecinţe pe măsură;
• riscul de conversie, care apare în situaţia în care banca, deşi are resurse pe termene mai scurte, a
efectuat pe seama lor plasamente pe termene mai lungi, pe care nu le poate transforma rapid în
lichidităţi.
Riscul de lichiditate pentru o bancă este expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii
de finanţare a operaţiunilor curente, aspect de o importanţă deosebită pentru bancă. Este firesc ca
o bancă să transforme termenul datoriilor sale în diferite scadenţe pe partea de active a bilanţului,
întrucât scadenţa activelor tinde să fie mai îndelungată decât cea a pasivelor.
Fluxurile de intrare şi ieşire de fonduri efective nu reflectă neapărat scadenţele
contractuale, iar băncile trebuie să ia măsuri în scopul îndeplinirii anumitor angajamente scadente.
De aceea, o bancă poate avea de-a face cu recorelări ale lichidităţilor, făcând din politicile sale
privind lichiditatea şi gestionarea riscului de lichiditate factori cheie ai strategiei de afaceri.
Un nivel de lichiditate necorespunzător poate duce, în situaţia unei reduceri neaşteptate a
numerarului, la necesitatea atragerii unor resurse suplimentare de fonduri cu costuri mari, reducând
profitabilitatea băncii şi determinând, în ultimă instanţă, insolvabilitatea. Pe de altă parte, o
lichiditate excesivă duce la scăderea rentabilităţii activelor şi, în consecinţă, la performanţe
financiare slabe.
Menţinerea unei lichidităţi adecvate depinde de modul în care piaţa percepe situaţia
financiară a băncii. Dacă imaginea băncii se deteriorează, ca urmare a unei pierderi importante în
portofoliul de credite, va apărea o cerere mare de lichiditate. În aceste condiţii, banca va putea
atrage fonduri de pe piaţă numai cu costuri foarte mari, înrăutăţindu-şi astfel şi mai mult situaţia
veniturilor.

Ca urmare, o deteriorare a imaginii băncii pe piaţă poate avea consecinţe serioase asupra
poziţiei lichidităţii.
Creşterea complexităţii activităţii şi produselor bancare, în general, a condus la adoptarea
unui management cu puternice conotaţii prudenţiale de către instituţiile cu rol de supraveghere
bancară.
 Acestea tind să acorde o importanţă din ce în ce mai mare atât corelării structurii maturităţii
resurselor şi plasamentelor bancare, cât şi cerinţelor de asigurare a unui nivel corespunzător al
activelor cu un înalt grad de lichiditate.
Managementul riscului de lichiditate este asigurat de către specialişti bancari capabili să
analizeze multiplele interdependenţe între gestiunea lichidităţii, managementul ratelor de dobândă
şi riscul de credit, într-un mediu economic aflat într-o continuă schimbare.
Menţinerea unor niveluri extreme (prea mari sau prea mici) ale lichidităţii vor conduce fie
la costuri superioare şi înregistrarea unei profitabilităţi reduse, fie poate determina întreruperea
bruscă a activităţii instituţiei.
În cadrul managementului riscului de lichiditate este indicat să se acorde o atenţie deosebită
urmăoarelor elemente principale:5
• cunoaşterea structurii maturităţii fondurilor atrase asigură un nivel superior calităţii
prognozelor privind fluxurile nete de fonduri;
• managementul riscului de lichiditate este un proces complex datorită interconexiunilor cu
alte riscuri aferente activităţii bancare;
• volatilitatea fondurilor atrase este dependentă printre altele, de structura clienţilor
institiţiei, cunoaşterea particularităţilor comportamentale ale acestora;
• diversificarea surselor de fonduri şi a maturităţii acestora poate conduce atât la evitarea
dependenţei de anumiţi clienţi, cât şi la diminuarea riscului de pierderi de resurse foarte importante
în termen foarte scurt;
În vederea limitării riscului de lichiditate precum şi a încadrării în nivelurile stabilite, banca
este obligată să-şi stabilească pentru fiecare exerciţiu financiar:
• strategia în domeniul managementului lichidităţii;
• strategia managementului lichidităţii în momente de criză;
• în vederea realizării obiectivelor stabilite prin strategia în domeniul managementului
lichidităţii, banca este obligată să dispună de proceduri speciale de urmărire şi limitare a riscului
de lichidiate, care să respecte cerinţele normelor prudenţiale;
• banca este obligată să dispună de proceduri administrative şi de control intern adecvate
care să permită supravegherea riscului de lichiditate;

5
Dănilă, N., Anghel, L., C., Dănilă, M., I., „Managementul lichidităţii bancare”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, p.
79
 • banca este obligată să desemneze unul dintre conducători pentru asigurarea coordonării
permanente a activităţii în domeniul managementului lichidităţii, identitatea acestei persoane
comunicându-se autorităţii de supraveghere;
• în vederea limitării riscului de lichiditate, banca trebuie să asigure o evidenţă contabilă şi
extracontabilă corespunzătoare şi riguroasă.
Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să elimine până la reducere
riscul de lichiditate, tehnici care vizează atâtv resursele cât şi plasamentele.
Tehnicile care vizează resursele băncii sunt următoarele:6
• atragerea depozitelor de la populaţie;
• căutarea unor depozite stabile;
• creşterea fondurilor proprii;
• operaţiuni pe piaţa de capital, primară şi secundară;
• promovarea unor produse pe termene mai mari de timp;
• refinanţarea;
• menţinerea credibilităţii băncii.
În ceea ce priveşte plasamentele, pentru a se proteja împotriva riscului de lichiditate banca
poate utiliza următoarele tehnici şi metode:
• acordarea de credite pe maturităţi în corelare cu maturitatea resurselor;
• controlul atent al riscului de credit;
• diversificarea portofoliului de împrumuturi pe cele trei mari segmente: corporate,
retail şi IMM –uri;
• menţinerea rezervei minime obligatorii la nivelul stabilit;
• operaţiuni cu drivatele.
În cadrul economiilor naţionale ce au atins un nivel înalt de dezvoltare, managementul
riscului de lichiditate rezidă, în principal în încrederea conferită de sistemul bancar. Importanţa
asigurării lichidităţii depăşeşte limitele unei instituţii individuale, deoarece înregistrarea unor
deficite de lichiditate la nivel unei singure bănci poate avea repercursiuni negative atât asupra
întregului sistem bancar, cât şi asupra întregii economii naţionale.

6
Stoica, M., „Management bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
 Riscul de lichiditate, numit şi riscul de finanţare, este riscul ca o întreprindere să întâlnească
dificultăţi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea angajamentelor aferente
instrumentelor financiare. Riscul financiar poate rezulta din incapacitatea de a vinde repede un
activ financiar la o valoare apropiată de valoarea justă. 7 Riscul de lichiditate constă în
probabilitatea ca banca să nu-şi poată onora plăţile faţă de clienţi, datorită devierii proporţiei dintre
plasamentele pe termen lung şi a celor pe termen scurt şi a necorelării cu structura pasivelor băncii.
Plasamentele pe termen lung sunt în general mai mari decât resursele pe termen lung ale
băncii, din această cauză băncile confruntându-se cu două situaţii delicate:
a) să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt;
b) să aibă resurse cu scadenţă mică, în timp ce plasamentele au scadenţă mare;
Prima situaţie, care poate fi numită şi risc de lichiditate imediată, este determinată de retragerile
masive şi neaşteptate ale creditorilor ei. În cazul în care o bancă este confruntată cu riscul
lichidităţii, poate fi forţată fie să împrumute fonduri de urgenţă la costuri excesive pentru a-şi
acoperi nevoile imediate de cash, fie să atragă deponenţii, plătind în schimb dobânzi mai mari
decât cele practicate pe piaţă. Riscul de lichiditate imediată este un risc specific băncilor, arta de a
conduce o bancă constă tocmai în a şti să gestionezi lichidităţile pentru a face faţă retragerilor, fără
a afecta însă posibilităţile de a onora şi solicitările de credite. A doua situaţie, numită risc de
transformare, impune băncilor să ia în considerare următoarele: - resursele şi plasamentele trebuie
analizate în funcţie de lichiditatea şi exigibilitatea lor reală şi nu juridică.
Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decât depozitele la termen, depozitele
interbancare sunt mai volatile decât depozitele clienţilor, conturile debitoare ale clienţilor pe
termen scurt sunt deseori mai imobilizate (neonorate) decât creditele cu scadenţă mai îndepărtată.

7 . Berea, A. A. P., Modernizarea sistemului bancar. Editura Expert, Bucureti, 2003.

Capitolul II
EVOLUTIA RISCULUI DE LICHIDITATE PE PIATA BANCARA DIN ROMANIA

Mediul economic, monetar şi cel financiar bancar sunt permanent supuse unui concurenţe
acerbe, apar noi riscuri necunoscute până în acel moment, cu forme de manifestare deosebite. În
aceste condiţii este foarte greu de prezentat o anume formă a riscului, sau de a încerca o definire
exactă, dată fiind caracteristica lumii contemporane, şi anume incertitudinea. Potrivit acestor
realităţi riscul este abordat în diferite moduri de unii specialişti, regăsindu-se diferite opinii
exprimate în literatura de specialitate din ţară şi străinătate. 8
Profesorul universitar Gheorghe Manolescu este de părere că ,,noţiunea de risc este
inseparabil legată de acelea ale rentabilităţii şi flexibilităţii. Rezultatul întreprinderii este supus
evenimentelor neprevăzute care însoţesc activitatea sa în toate domeniile. Riscul se traduce prin
variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor şi în consecinţă a capitalului investit” .

1. Analiza riscului de lichiditate

Riscul de lichiditate este considerat un risc major, dar el face obiectul unor accepţiuni
precum: lichiditate extremă, „pernă de securitate" ce procură activelelichide, sau capacitatea de
mobilizare a capitalului la un cost „normal". Situaţia lichidităţii extreme antrenează eşecul unei
instituţii bancare. Înacest sens, riscul de lichiditate poate fi fatal. O asemenea situaţie extremă
îşi areoriginea în alte cauze (de exemplu: pierderi importante ce rezultă din slăbirea
contrapartidelor sau din evoluţiile adverse ale pieţelor) şi pot provoca neliniştea instituţiei
respective. Ele pot fi suficiente pentru a antrena retrageri masive de fonduri sau închiderea liniilor
de credit obişnuite ale altor instituţii,ceea ce generează o criză brutală a lichidităţii. 9
După o altă accepţiune curentă privind riscul de lichiditate, acesta este maicurând cel al
dispunerii de lichidităţi bancare insuficiente, adică activele lichide disponibile nu par

8 Niu, I., Managementul riscului bancar. Editura Expert, Bucureti, 2000

9 Greuning, H. van, Sonja Brajovic Bratanovic, Analiza i Managementul riscului bancar. Evaluarea guvernantei corporatiste
riscului financiar.
suficiente pentru a face faţă nevoilor neaşteptate. În această optică, lichiditatea este mai
curând „o pernă de securitate" pentru a face faţă dificultăţilor.
În fine, riscul de lichiditate exprimă eventualitatea dificultăţilor, temporare sau importante, la surse
de fonduri pentru a face faţă nevoilor. Lichiditatea arată în acest caz capacitatea instituţiei de a
mări capitalurile la un cost rezonabil în permanenţă. Această capacitate depinde, în realitate, de
doifactori distincţi:
 lichiditatea pieţei şi lichiditatea instituţiei.
Riscul de lichiditate este cel mai important risc al pieţei de capital şi elconstă în aceea că
o bancă nu poate dispune de lichidităţi corespunzătoare pentrua acoperi obligaţiile financiare la un
moment dat. Riscul lichidităţii este cel mai ridicat când o bancă nu poate să anticipeze cererea de
noi împrumuturi sau retragerile de depozite şi când nu are acces la noi surse de numerar.10
În cazul când plasamentele pe termen lung sunt mai mari decât resursele pe termen lung ale
băncii, din această cauză băncile se confruntă cu două situaţii destul de neplăcute:
Să nu-şi poată onora angajamentele pe termen scurt;
Să nu aibă resurse cu scadenţă mai mică, în timp ce plasamentele au scadenţă mare.
Prima situaţie denumită şi risc de lichiditate imediată ,este determinată de retragerile
masive şi neaşteptate ale creditorilor ei. O bancă care este confruntatăcu riscul lichidităţii, poate fi
forţată fie să împrumute fonduri de urgenţă la costuri excesive pentru a-şi acoperi nevoile imediate
de cash, fie să atragă deponenţi, plătind în schimb dobânzi mai mari decât cele practicate pe piaţă.
Riscul de lichiditate imediată este un risc specific băncilor, arta de aconduce o bancă constă
tocmai în a şti să gestionezi lichidităţile pentru a face faţă retragerilor, fără a afecta însă
posibilităţile de a onora şi solicitările decredite.11
Autorităţile monetare veghează asupra acestui risc impunând băncilor să păstreze suficiente active
lichide prin respectarea unui raport de lichiditate. În schimb, această situaţie nu reflectă
posibilitateaca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase
.A doua situaţie, denumită risc de transformare, poate fi prevenită prinanaliza: resurselor
şi plasamentelor în funcţie de exigibilitatea lor reală şi nu juridica si inovatiilor financiare fin
ultimii ani .Transformarea resurselor cu scadenţă mică, în plasamente cu scadenţămare pentru a
putea face faţă crizei de lichiditate într-un timp scurt şi cu costuriscăzute este specifică

10 Danila N., Lucian Claudiu Anghel, Marius Ioan Danila, Managementul lichidittii bancare. Editura Economica, Bucureti, 2002.
11Niu, I., Managementul riscului bancar. Editura Expert, Bucureti, 2000
2. Indicatori de măsurare a riscului de lichiditate
Datorită limitelor informaţionale ale situaţiei fluxului de numerar, analiştii bancari
utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidităţii.Băncile comerciale păstrează în mod
normal între 20 şi 30% din depozitesub FORMĂ de fonduri lichide.
Principalii indicatori analizaţi şi calculaţi pentru analiza lichidităţiireprezintă rate de referinţă ale
lichidităţii:
lichiditatea globală
-Reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt in
lichiditati, pentru a satisface obligatiile de plati exigibile
lichiditatea imediată(de trezorerie)
– reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie( numerar, cont curent..) de a face
fata datoriilor pe termen scurt. activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor.
lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi
–reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând
totalul depozitelor şi împrumuturilor.
raportul total de credite / total depozite
– reflectă proporţia din resurseleatrase de la deponenţi care este împrumutată altor clienţi.
În condiţiile în care acest raport este subunitar, se spune că banca are o lichiditate stocată,
deci se bazează pe propriile resurse în acordarea creditelor, iar când raportul devine supraunitar se
spune că banca se bazează pe un regim de management al pasivelor, adică îşi asigură o bună parte
din resurse pentru acordarea creditelor prin operaţiuni de împrumut. Trezoreria determină şi
expunerea băncii în funcţie de depozitele la vedereşi total depozite(raportul dintre acestea) – care
exprimă tendinţa de evoluţie adepozitelor la termen comparativ cu cea a disponibilităţilor la vedere
cu influenţăasupra stabilităţii resurselor şi nivelului costurilor.12
3.Alţi indicatori care sunt calculaţi pentru estimarea riscului de lichiditate:
A.Grupa pasivelor nete
O prima grupă de indicatori de lichiditate are 4 componente distincte ce potfi calculate pe
baza aceloraşi date, respectiv detalierea pe benzi de scadenţe a pasivelor şi a activelor

12 Greuning, H. van, Sonja Brajovic Bratanovic, Analiza i Managementul riscului bancar. Evaluarea guvernantei corporatiste a
riscului financiar. Traducere dupa editia a doua de Cristina Ionescu, Mihaela Mihai, Marius Solomon, Editura Irecson, Bucureti,
2004.
bancare: pasive nete simple, pasive nete cumulate,indicele lichidităţii şi transformarea medie a
scadenţelor.
1.Pasivele nete simple, respectiv diferenţa între activele şi pasivele cu aceeaşi scadenţă şi
exprimă măsura în care activele scadente acoperă pasivele scadente. Tabelul de mai jos prezintă
un exemplu de calcul:

Tabel 1: Calculul pasivelor nete simple

Porbleme de gestiune apar mai ales acolo unde pasivele nete simple sunt positive, caci
pentru acoperirea lor banca trebuie sa gaseasca resurse suplimentare. În plus,repartizarea pe
coloană a semnului pasivelor ne poate dainformaţii suplimentare referitoare la transformarea
scadenţelor practicate de bancă. De regulă, transfomarea scadenţelor este cea clasică: resursele
mobilizate preponderant pe termen scurt pentru finanţarea unor plasamente preponderant petermen
lung.
2.Pasivele nete cumulate se calculează ca diferenţă între pasivele şi activele cumulate
corespunzătoare fiecărei benzi de scadenţă.

Tabel 2: Calculul pasivelor nete cumulate

 Pasivele nete cumulate sunt folosite pentru a semnala perioada de maximă
nevoie de lichiditate. Astfel, din exemplu de mai sus rezultă că banca va înregistra un deficit de
lichiditate pentru perioadele cuprinse între 0 şi 3 luni, iar maximul va fi atins peste 3 luni având
nivelul de 150.

3. Indicele de lichiditate (IL)

– reprezintă raportul dintre suma pasivelor şi suma activelor, ambele ponderate cu numărul
mediu de zile sau cu numărul curent al grupei de scadenţe respective. Dacă indicele de
lichiditate este:13
= 1 – banca nu trebuie să facă transformare de scadenţă;
< 1 – banca face transformarea din pasive pe termen scurt în active pe termen lung, în condiţiile
curbei crescătoare a dobânzii;
> 1 – banca transformă pasivele pe termen lung în active pe termen scurt, rezultând riscul de
lichiditate.În tabelul de mai jos este prezentat un model de calcul al IL utilizând ponderea cu
numărul curent al perioadei scadente respective:

Tabelul 3 – Calculul indicelui de lichiditate

În funcţie de aceste date vom avea:

Valoarea optimă a unui indicator este 1 sau 100%. În cazul nostru vom aprecia că banca are o
lichiditate adecvată cu posibilitate de îmbunătăţire.

13
. Danila N., Lucian Claudiu Anghel, Marius Ioan Danila, Managementul lichiditii bancare. Editura Economica, Bucureti, 2002.
4.Transformarea medie a scadenţelor

Acest indicator exprimă (în număr de zile, de luni sau de ani) diferenţa între scadenţa medie
ponderată a activelor bancare şi cea a pasivelor bancare.

Tabel nr. 4- Transformarea medie a scadentelor

Se apreciază că în acest exemplu s-a folosit ca sistem de ponderare duratamedie a fiecărei

perioade(benzi), exprimată în luni(adică 0.5,1.5, 3), rezultatul exprimându-se de asemenea în luni.
Faţă de ceilalţi 3 indicatori prezentaţi anterior, transformarea medie ascadenţelor sugerează mai
bine riscul de lichiditate, deoarece permite exprimareaîn unităţi de timp a transformării practice.

B.Grupa lichidităţii imediate

1) Poziţia lichidităţii
– indicator derivat din practica gestiunii detrezorerie, a cărui valoare se determină ca diferenţă între
activele lichide şi pasivele imediate.14
Active lichide= Contul curent la Banca Centrală + Plasamente scadente deîncasat
Pasive imediate= Depozite volatile + Împrumuturi scadente de rambursat

14 Olteanu, A., „Management bancar – caracteristici, strategii, studii de caz”, Ed. Dareco, 2003
Un exemplu simplificat este prezentat în următorul tabel:

Tabel nr. 5 -Săptămâna active lichide

Daca poziţia de lichiditate este negativă, activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea
integrală a obligaţiilor, banca recurge la împrumuturi de pe piaţa inter-bancară, de la banca
centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen. Dacă poziţia lichidităţii este
pozitivă, excedentul de lichiditate peste limita admisibilă se plasează pe termen scurt în depozite
pe piaţa inter-bancară. Nivelul optim este de 15%, dar variază în funcţie de gradul de dezvolatarea
pieţelor financiare secundare şi de volatilitatea depozitelor la vedere. În România valoarea lui ar
trebui să fie mai mare date fiind condiţiile financiare.15
2)Gradul de indatorare pe termen scurt
Acest indicator, din prisma lichidităţii, se calculează pentru perioade foartescurte de timp
şi pe benzi de scadenţă. Raportul de referă la poziţia considerată a angajării faţă de piaţă şi vizează
raportul dintre solicitările noi faţă de piaţă, prilejde noi angajări faţă de piaţă şi
împrumuturile scadente, prilej de dezangajare.

15
Dănilă, N., Anghel, L., C., Dănilă, M., I., „Managementul lichidităţii bancare”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
Mărimea acestui indicator trebuie să se situeze aproape de valoarea 1,aceasta însemnând un
echilibru între noile solicitări de credite şi împrumuturile scadente. În cazul în care raportul are
valori supraunitare, banca se află în postura de a fi nevoită să atragă resurse. În cazul invers,
valoarea subunitară araportului, banca se află în ipostaza de surplus de resurse pe care trebuie să
lefructifice în condiţii de maximă profitabilitate şi minim de risc.

Protejarea împotriva riscului de lichiditate

Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să reducăriscul de

lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele şi plasamentele băncii.
Tehnicile sunt următoarele:
Atragerea depozitelor de la populaţie
Acordarea de credite de către bănci presupune alocarea unor sume pe careacestea le au
sub formă de depozite atrase. Riscul de lichiditate apare atunci cand beneficiarii de credite nu
ramburseaza creditele la termenele prevazute in contract. Astfel apare conditia nerambursarilor de
catre beneficiarii de credite.16
Băncile care pot să atragă depozite de la populaţie într-un volum foartemare sunt mai puţin
îngrijorate de nerambursările în termen de la beneficiarii decredite. Pentru băncile mai mici
problema este mai dificilă, acestea trebuind să-şiacopere uneori în întregime nerambursările prin
apelarea la credite de refinanţarede la Banca Naţională sau la împrumuturi pe piaţa interbancară.
Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru bancă o sursă sigură pentrumenţinerea unei mase de
lichidităţi.
Căutarea unor depozite stabile
Băncile sunt interesate în promovarea unor produse prin care să constituie depozite stabile
(depozite la termen, certificate de depozite etc.).
Din punctul de vedere al rentabilităţii, acest lucru diminuează, riscul de lichiditatedeoarece
retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponenţii vor primidobânzi mai mici).

16 Basno, C., Dardac, N., „Management bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
Stabilitatea depozitelor permite băncilor să facă investiţii petermen lung, care aduc mai mult profit
băncii.
Creşterea fondurilor proprii
Majorarea capitalului social şi implicit a fondurilor proprii determină băncile să-şi
mărească lichidităţile şi puterea lor financiară, având posibilitateade a face investiţii pe termen
lung din fondurile proprii (de obicei majorarea decapital se anunţă de către bancă fiind pentru
clienţi o garanţie a stabilităţii băncii). 17

Refinanţarea
Constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanţe pe care banca le are în
portofoliul ei, în schimbul lichidităţilor de care are nevoie. Pentru a dispune de aceste titluri,
băncile fie fac investiţii în titluri de valoare, fie acceptă ca garanţii titluri de valoare, în procesul
de acordare a creditelor. Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv
gestiuneatezaurului băncii. Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în modcontinuu
un echilibru între lichidităţi şi plasamente. Acest lucru presupune:
a.) Prevederea evoluţiei zilnice a intrărilor şi ieşirilor de fonduri şi deci a soldului net al băncii
la sfârşitul zilei:
Toate operaţiunile făcute de bancă se materializează sub forma unor solduri creditoare sa
u debitoare faţă de Banca Naţională. Administratoru ltrezoreriei trebuie să prevadă din timp acest
sold pe care îl va respecta făcând diverse operaţiuni bancare. Acest sold va trebui să fie creditor
pentru a asigura rezervele obligatorii la Banca Naţională.
b.) Acoperirea deficitelor şi plasarea excedentelor:
Deficitul între soldul rezultat la sfârşitul zilei şi cel prevăzut se acoperă cuun împrumut fie
de pe piaţa interbancară, fie de la Banca Naţională. Excedentele rezultate vor fi plasate pe piaţa
interbancară, sau vor fiutilizate pentru rezolvarea unor obligaţii ale băncii în avans, în cazul în
care se preconizează o creştere a ratei dobânzii. Prin aceste operaţiuni trezoreria asigură atât
rezervele minime obligatorii,cât şi respectarea raportului de lichiditate impus de autorităţi

17 Mihai, I., „Tehnica şi managementul operaţiunilor bancare”, Ed. Expert, Bucureşti, 2003
3.Metode şi tehnici de gestiune a Riscului de lichiditate
Managementul lichidităţii reprezintă una dintre cele mai importante sarcini pentru conducerea unei
bănci. O bancă este considerată lichidă dacă are asigurataccesul la fonduri care pot fi utilizate imediat, la
un cost rezonabil, în momentulîn care acestea sunt necesare.
Pentru toate băncile menţinerea unui grad adecvat de lichiditate esteimportantă şi pentru minimiz
area riscului de lichiditate, datorat riscului decontagiune prin decontările interbancare.
Pentru gestionarea corectă a lichidităţii bancafoloseşte următoarele metode:
Achiziţionarea de titluri (obligaţiuni):emise cu o opţiune de cumpărareînainte de scadenţă la un
preţ fix, cunoscut dinainte. Aici se elimină riscul de piaţă la lichidarea titlului şi se măreşte lichidarea
obligaţiunilor.18
Piaţa de capital: pentru acoperirea unor nevoi de lichiditate (mai ales petermen lung), prin emisiuni
proprii de obligaţiuni, sau piaţa monetară însens larg, pentru emisiunea de titluri pe termen scurt.
Rezerva minimă obligatorie: este constituită la BNR, atât pentru mijloacele în lei, cât şi pentru cele
în valută. Problemele de care se loveşte conducerea unei bănci în asigurarea lichidităţii provin din faptul că
rareori cererea de lichiditate este egală cu ofertade lichiditate la un anumit moment în timp.
Banca se află în permanenţă în excess au deficit de lichiditate şi trebuie să existe un echilibru între
lichiditate şi profitabilitate. Cu cât mai mari vor fi fondurile menţinute disponibile pentru asatisface
necesarul de lichiditate, cu atât mai mică va fi profitabilitatea băncii. Pentru rezolvarea problemelor de
lichiditate depinde şi de costurile implicate efectiv sau potenţiale. 19
Din alt punct de vedere analizat , managementul lichidităţii depinde de riscul variaţiei dobânzilor
şi de riscul ca fondurile lichide să nu fie disponibile în volumul necesar băncii. Dacă ratele dobânzii
cresc,valoarea activelor financiare pe care banca intenţionează să le vândă pentru aobţine lichidităţi va
scădea, iar unele trebuie vândute în pierdere. În această situaţie, nu numai că banca va obţine mai puţine
fonduri lichide , dar va pierde şi in reducerea câştigurilor sale. Dacă împrumutătorii de lichidităţi
consideră că banca îşi asumă riscuri mai multe ca înainte, banca va fi forţată să plăteascădobânzi
mai mari pentru împrumuturile de fonduri lichide, iar unii creditori vor refuza împrumutarea
fondurilor lichide.
4.Gestiunea riscului de lichiditate
În mod practic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în:− cedarea, ipotecarea
sau gajarea titlurilor de creanţă din portofoliul bănciifără a suferi pierderi excesive.− găsirea unor

18
Dănilă, N., Anghel, L., C., Dănilă, M., I., „Managementul lichidităţii bancare”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
19 Basno, C., Dardac, N., „Management bancar”, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
resurse noi cu costuri mult inferioare randamentului mediual investiţiilor băncii.Gestiunea riscului
de lichiditate distinge:
gestiunea pe termen scurt: permite măsurarea cu precizie a riscului delichiditate a
băncii.
gestiune trezoreriei:permite determinarea unei structuri optime aactivului băncii (banca
să nu înregistreze pierderi).
gestiune pe termen lung: permite băncii să elaboreze politica ei de creditare.
Gestiunea riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt are un scop binedeterminat, acela de
a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite pieţe, care să-i permită o ajustare rapidă a
graficului de scadenţe active-pasive cu minimum decheltuieli.

Dacă diferenţa între activele lichide şi pasivele volatile este pozitivă,atunci banca se află
în situaţia unei lichidităţi excesive. Dacă diferenţa ar fi negativă, banca ar avea probleme privind
lichiditateaei. În acest caz, criza lichidităţii poate fi corectată fie apelând la împrumuturi pe piaţa
interbancară, fie făcând operaţiuni cu titlurile de valoare pe care le are în portofoliul ei .Din grafic
rezultă că banca a finanţat împrumuturile neprevăzute pe seama excesului de lichidităţi pe care ea
le-a avut, dar şi a depozitelor pe care nu le-a prevăzut. Dacă banca nu ar fi avut acest exces de
lichidităţi, ea ar fi trebuit să-şi acopere împrumuturile neprevăzute prin mobilizarea unor credite
de pe piaţa interbancară.

5. Factori de risc
Riscul de lichiditate este determinat, în special de trei factori: situaţia bilanţului bancar,
încrederea în bancă, situaţia generală a pieţei.
1.Situaţia bilanţului bancar – în cadrul funcţiei de intermediar financiar, băncileatrag
resurse, prin depozite în special şi le plasează în primul rând prin credite acordate.
Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadenţe aoperaţiunilor active şi pasive. Există două
motive mai importante ce potdetermina această situaţie. În primul rând, resursele atrase de bancă
sub formăde depozite au scadenţe mai mici decât plasamentele băncii sub formă decredite. Un al
doilea motiv ce determină o astfel de situaţie îl reprezintă tendinţa băncii de a-şi creşte profitul
prin plasamente pe termen lung, mai bine remunerate. De fapt, banca urmăreşte să-şi plaseze cât
mai rentabil resursele atrase.20
2. Încrederea în bancă – încrederea de care beneficiază banca în faţa terţilor, îi permite
acesteia să beneficieze de oportunităţile pieţei în cele mai bune condiţii, să-şi crească rentabilitatea
să-şi îmbunătăţească lichiditatea şi în aceste condiţii să-şi consolideze în continuare imaginea. În
sens invers, oimagine proastă antrenează o degradare a situaţiei financiare a băncii cuconsecinţe
negative asupra imaginii.
3.Situaţia generală a pieţei – nu întodeauna criza de lichiditate este determinatăde
dificultăţile interne ale bănci. Uneori piaţa este cea care transferă o lipsă delichiditate generală la
nivelul băncii. O astfel de situaţie pe piată poate saapară în urma raportului dezechilibrat dintre
cererea şi oferata de monedă sauîn urma unei intervenţii energice pe piaţa autorităţii monetare

20
Greuning, H. van, Sonja Brajovic Bratanovic, Analiza i Managementul riscului bancar. Evaluarea guvernatei
corporatiste a riscului financiar. Traducere dupa editia a doua de Cristina Ionescu, Mihaela Mihai, Marius Solomon,
Editura Irecson, Bucureti, 2004. 5.
Capitolul III

Studiu de caz

Evoluția costurilor pentru toate tipurile de credite la BCR timpul 2016-2018 (

trimestrul I )

Strategia BCR domeniul riscului

BCR riscul bancar este un obiectiv important strategiei , motiv pentru care el se înscrie
un capitol de concepția adoptată de consiliul de administrație 1994. Potrivit acestei concepții,
are vedere expunerea la risc este o condiție pentru fi pe . aceste condiții se pe toate căile pentru
reducerea la maximum expunerii la riscuri condițiile menținerii unei profitabilitati care-asigure o
poziție pe . Este de la înțeles managerial metode de monitorizare tuturor riscurilor la care
este . 21
Strategia băncii are vedere neacceptarea riscurilor individuale acumularea de riscuri care
nu fi măsurate căror ar periclita poziția băncii pe -ar pune sub semnul întrebării . Contextul
acestor cerințe, condițiile care se impun pentru -asume un anumit risc :

• expunerea asigure un profit corespunzător cu riscul asumat;

• eventualele pierderi ce ar apare fie suportate din contul de profit pierdere, fără efectele
acestor pierderi influențeze devastator situația anului respectiv;

• pierderile poată fi acoperite din provizioanele pentru pierderi constituite;

• activitatea care-asumat riscul devine , loc cadrul unei activități bancare normale, deci
pierderea nu afecteze reputația băncii nici pe intern nici pe extern. Astfel își riscuri numai
pentru activități bancare specifice.

21
Berea A. , Berea O. - „Sistemul bancar romanesc si integrarea europeana”,Editura Expert
 Întreprinde pentru a deveni dependent de sursele de finanțare pe unor planuri subordonate
acestui scop. Riscul ce decurge din operațiunile efectuate este considerat un obiectiv permanent
managementului băncii. 22
Urmărește toate categoriile de risc care apare diferitele poziții din bilanț, riscurile
principale fiind: riscul lichidității, riscul creditului, riscul dobânzii, riscul de capital riscul
valutar. Sprijinul acestor obiective strategice au venit politicile adoptate, ele fiind întărite primul
rând de normele procedurile după care se conduce ,precum unele de .
Astfel, gestionarea riscurilor fost direcțiile care se riscurile respective, iar activitatea de
gestionare riscurilor fost de Comitetul de gestionare activelor, pasivelor riscului bancar.
Evoluția costurilor pentru toate tipurile de credite la BCR fost cea anului descrescătoare.
Primul trimestru al anului 2017, costurile au suferit o serie de ajustări după creșterile
spectaculoase înregistrate de la declanșarea crizei la sfârșitul anului 2017, urmând , după
încheierea lunii martie 2017, un trend descendent menținut la acest moment.
Evoluția este oarecum -la declanșarea crizei, cu fără o de lichiditate, situația pieței
justificând într-o oarecare costurile prohibitive practicate pentru creditele de pe.
Momentul de 'respiro” le- permis băncilor-regândească strategiile produselor planurilor
de viitor. nu începutul anului fost presărat de comunicate de care băncile anunțau regândirea
extinderilor de rețele / de personal.
Tot in primul trimestru modalitățile de calcul pentru dobânzile practicate au suferit
modificări.Au apărut dobânzi fixe ( adevăratul sens cuvântului) pe de creditare, iar căpătat
majoritatea cazurilor o pe un indice de (ROBOR pentru RON, EURIBOR pentru EUR LIBOR
pentru USD CHF) băncii. Tot (dar aprilie) au început din oferte dobânzile fixe pe o
variabile apoi.
Trimestrul II -Începând cu aprilie 2017 valorile dobânzilor la creditele acordate de BCR
au continuat accentul început fie pe modificări ale condițiilor de acordare (eligibilitatea
clientului), creditele devenind din ce ce greu de accesat (au fost majorate veniturile necesare,
reduse procentele de finanțare, ponderate eliminate anumite de venituri).
Scăderile de dobânzi au fost preponderent îndreptate spre creditele garantate cu , cele de

22
Bran Paul - „Relatii financiare si monetare internationale”, Editura Economica, Bucuresti,
 consum rămânând la nivelurile anterioare. 23
Trimestrul III -Scăderile costurilor produselor de creditare au continuat , , scăderile au
fost operate pentru creditele garantate pentru cele negarantate axate special pe (un rol crucial
fiind jucat de măsurile adoptate de ) nu au fost neglijate nici creditele EUR. sub programului
guvernamental de la care instituțiile financiare așteptau o revigorare cererii pentru creditele
ipotecare, lucru ce-1select11 întâmplat pentru o relativ de timp.
Trimestrul IV-Ultimul trimestru adus schimbări ceea ce privește relația cu instituțiile
financiare. nu este o , anunțat unor diferențieri de pentru clienții care își încasează salariile
conturile lor, cuvântul de ordine fiind 'siguranta” dar modificări ceea ce privește produsele de
creditare, modificări axate principal pe diminuarea dobânzilor actualizarea lor funcție de
indicii de , nelipsind nici lansări de produse promoții pentru toate categoriile de credite.
operațiuna de creditare a băncilor comerciale este acordarea de credite, care se situează, pondere,
pe primul loc cadrul plasamentelor totale. care fondurile pe care le gestionează poate , într-
un mod hotărâtor, dezvoltarea la nivel local . Pe de , orice își , într-o oarecare , riscuri atunci
când credite , mod cert, toate băncile înregistrează mod curent pierderi atunci când unii debitori
nu își onorează obligațiile. Oricare ar fi, , nivelul riscurilor asumate, pierderile fi minimizate
operațiunile de creditare organizate gestionate cu profesionalism.
Din acest punct de vedere, cea funcție managerului bancar este de calitatea
portofoliului de credite, deoarece calitate creditelor constituie dintre principalele cauze ale
falimentului bancar.
Este unei informări a conducerii băncii despre rezultatele procesului de calității creditelor,
astfel încât cele cu probleme fie detectate corectate ( posibilităților) din timp.
Procesul de calității portofoliului de credite constituie o acțiune care se , parcurgând multe
momente, dintre care se detașează :

• Momentul ce acordarea creditului care include, principal, clientului, respectiv , la care

se aduc completare aspecte nefinanciare;

• acordării postacordarii creditului, care presupune o supraveghere clientului beneficiar

de împrumut, modului care se rambursează de credit dobânzile.

23
Cocris Vasile- „Moneda si credit”, Editura Ankarom, Iasi
 Se concentrează, principal, eventualelor modificări ale calității portofoliului de credite,
de momentul acordării împrumuturilor condițiile inițiale stabilite de pentru derularea acestora,
datorită unor factori imprevizibili.
Înainte de toate câteva condiții reglementate de care orice trebuie permanent. Ele
reglementate, fie de către virtutea funcției de supraveghere , fie de propriile norme proceduri.
Este cunoscut normele bancare stabilesc unele restricții condiții acordarea creditului de care
orice își face prin propriile verificări de încadrare aceste prevederi. Exemplific:

• Împrumuturile acordate de o societate unui singur debitor nu depăși, cumulate, 20% din
capitalul rezervele băncii.

• Regiile autonome credite proporție de cel mult 20% din veniturile brute realizate anul
precedent, pentru acoperirea cheltuielilor curente, condițiile care mijloacele acestora nu decursul
unui an.

• împrumuturilor acordate debitorilor nu depăși de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale

băncii. Împrumutul este definit fiind egal cu tuturor împrumuturilor acordate unui singur debitor,
inclusiv garanții alte angajamente asumate numele acestuia, lei , ce depășesc 10% din fondurile
proprii ale societății bancare; nu se include împrumuturile garantate de de alte societăți bancare.
se oricăror acordări de noi credite, indiferent de , care, cumulat cu angajamentele provenite din
perioadele anterioare, depășesc de 10% din fondurile proprii ale băncii.

• Toate creditele scrisorile de garanție orice alte angajamente lei pe termen scurt, mediu
lung, acordate unui agent economic, indiferent de de organizare de capitalului social, nu vor
depăși de cel mult 12 ori capitalurile proprii ale agentului economic respectiv. Capitalurile proprii
ale agentului economic reprezintă capitalul social primele de capital, diferențele din reevaluare,
rezervele, fondul de dezvoltare, alte fonduri, profitul nerepartizat reportat din anii precedenți,
subvențiile pentru investiții provizioanele reglementate.

• Clienților incluși guvernamentale speciale de restructurare redresare , le credite numai

sumelor cuprinse aceste programe. 24

24
www.BCR.ro
 Toate aceste elemente constituie prevederi proceduri anti-risc pe care le analizează
permanent cărora face o evaluare , limiteze expunerea, chiar condițiile care restricțiile legale
respectate.
Calitatea portofoliului de credite se face contextul luării calcul acestor elemente de
expunere, la principal prin normele băncii centrale. Potrivit reglementărilor vigoare, unitățile
bancare teritoriale efectuează semestrial portofoliului de credite clasificarea lor pe la aceste
date, termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea semestrului pentru care se efectuează .
clasificarea portofoliului se fac având vedere evaluarea performanțelor financiare ale
împrumutatului, precum serviciul datoriei acestuia.
Agenții economici clasificați 5 categorii (,B,C,D,E), vederea determinării performanțelor
lor financiare.
Categoria-financiare foarte bune permit achitarea la dobânzii . , se prefigurează
menținerea performanțelor financiare la un nivel ridicat.

Categoria B- financiare bune foarte bune, dar nu menține acest nivel .

Categoria C- financiare satisfăcătoare, dar au o de înrăutățire.

Categoria D- este au o ciclicitate intervale scurte de timp

ategoria E- pierderi nu fi plătite nici , nici dobânzile.

Încadrarea agenților economici se face pe analizei financiare, ce permite atribuirea unui

punctaj criteriilor cuantificabile, care, apoi, se coroborează cu rezultatele analizei criteriilor
recuntificabile. Serviciul datoriei, este apreciat astfel:

• Bun-situațiile care dobânzile plătite la cu o întârziere de maxim 7 zile;

• Slab-când dobânzile plătite cu o întârziere de la 30 de zile;

• Necorespunzător- situația care dobânzile plătite cu o întârziere de 30 de zile.

 Aprecierile serviciului datoriei , apoi, calității portofoliului de împrumuturi, băncile se
cu situații care unitățile beneficiază de multe categorii de credite(lei,, termen scurt, termen lung,
etc.) care trebuie aplicate proceduri acoperitoare pentru unitățile proprii.
Metodologiile BCR stipulează serviciul datoriei unui agent economic de fi unic se
stabili funcție de modul de achitare datoriilor împrumutatului( credite dobânzi), indiferent
acestea provin de la creditele lei de la cele.25
De asemenea, serviciul datoriei unui agent economic este determinat de vechimea cea
creditelor / dobânzilor neplătite. De exemplu, un împrumut poate avea, cadrul categoriei credite
pentru capital de lucru, nerambursate dobânzi neachitate vechi de 30 de zile de 20 milioane lei,
timp ce dobânzile neachitate aferente creditului pentru stocuri cheltuieli constituite temporar au
o vechime de la 7 zile totalizează 50 milioane lei.
De asemenea agentul economic înregistrează dobânzi neachitate la 30 zile aferente unui
credit . situația de , serviciul datoriei fi determinat de cea veche-de 20 milioane lei- nu de
celelalte datorii recente, chiar sumele . acest exemplu, serviciul datoriei fi necorespunzător. 26

BCR utilizează restricții menite elimine riscul acestei activități. Astfel, nu credite:

o agenților economici cu pierderi, fără de redresare;

o agenților economici care nu contribuie cu capital propriu la finanțarea mijloacelor

circulante investițiilor;

o unităților economice reorganizate lichidate, potrivit Legii 64/1995.

Trebuie amintit, de asemenea, persoanele care se relații speciale cu într-un regim special
de aprobare. Pentru asemenea persoane, deciziile de aprobare împrumuturilor le ia numai consiliul
de administrație, pe unui raport direcțiilor de specialitate. 27

25
Doltu Theodora - „Abordari in economia riscului si incertitudini
26
Dedu Vasile - „Gestiune bancara” Bucuresti
27
www.BCR.ro
 Serviciul datoriei, combinație cu financiare, permite încadrarea creditului cele 5 grupe
de calitate prezentate tabelul de jos:

Tabelul Nr.1. Încadrarea creditului bancar

BUN SLAB NECORESPUNZATOR

Serviciul

Datoriei

Performantele

Financiare

A Standard In observatie Sub standard

B In
Substandard Indoielnic
observatie

C Sub Indoielnic Pierdere

standard

D Indoielnic Pierdere Pierdere

E Pierdere Pierdere Pierdere

O formă de asigurare împotrivă riscurilor este provizionarea. Sistemul de provizioane în

cadrul BCR, reglementat de normele în vigoare, este destinat protejării capitalului băncii, protejării
depozitelor persoanelor fizice și juridice, acoperirii eventualelor credite cu incertitudini în
recuperare. Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecărui credit aprobat, în curs de derulare
la unitățile băncii, și sunt destinate acoperirii eventualelor credite care, în urmă analizei
performanțelor financiare ale împrumutaților și a serviciului datoriei, prezintă incertitudine în
recuperarea lor. 28
În vederea administrării riscului general de credite, rezultat din activitatea de creditare,
bancă are obligația să constituie rezervă generală pentru riscul de credit, în limită de 2% din șoldul
creditelor acordate existent la sfârșitul anului, în conformitate cu normele nr. 10/ 1995 ale BNR.
Bancă constituie provizioane specifice de risc, în conformitate cu Normele BNR nr. 3/
1994 pentru următoarele categorii de credite și dobânzile aferente acestora:

a) credite 'pierderi'-în limită a 100% din șoldul acestora;

b) credite 'indoielnice'-în limită a 50% din șoldul acestora;

c) credite 'sub standard'-în limită a 20% din șoldul acestora;

d) credite 'în observatie'-în limită a 5% din șoldul acestora;

Pentru creditele 'standard' nu se constituie provizioane.

În vederea limitării riscurilor în activitatea de creditare și pentru a menține în permanență

un nivel minim de solvabilitate, bancă își constituie provizioane specifice de risc, în urmă
clasificării creditelor în funcție de calitatea lor. 29
În BCR, constituirea și înregistrarea pe cheltuieli a provizioanelor de risc se face
centralizat, de către Direcția contabilității generale, în termen de 30 de zile de la data stabilită
pentru depunerea de către societățile bancare a raportărilor financiar contabile întocmite pentru
data respectivă și bilanțul contabil la 31 decembrie 2009. Referitor la rezervă generală pentru riscul
de credit, această este destinată acoperirii de pierderi din credite numai dacă au fost epuizate toate
celelalte măsuri de recuperare a creditelor și acoperire a pierderilor.

28
www.BCR.ro

29
Ion Mihail - „Managementul Activelor si Pasivelor Bancare”
 Rezultatele financiare ale BCR în 2017

Elementele prezentate referitoare la strategia, politicile și acțiunile concrete întreprinse de

echipă de management executiv, s-au concretizat în următoarele rezultate obținute de BCR în
2017.
Bilanțul contabil încheiat la 31 decembrie 2017 a fost în sumă de 62.863 mil. lei în scădere
față de 31 decembrie 2016 cu 1,7%, evoluția acestuia prezentându-se astfel:

Fig.1. Bilanțul contabil la BCR în 2017

 În ceea ce privește structură activelor bilanțiere, acestea au în componența:

Fig.2. Structură activelor la BCR în 2017

În timp ce obligațiile băncii la 31 decembrie 2017 se prezenta astfel:

Fig.3. Structură pasivelor la BCR în 2017

 În ceea ce privește profitul net înregistrat de bancă la 31 decembrie 2017, acesta a
înregistrat o diminuare cu 78,7 % față de anul 2016.

În structură, venitul operațional a evoluat astfel:

Fig.4 Venitul operațional la BCR

Dupa cum se poate observa din diagrama de mai sus, se inregistreaza o crestere fata de anul
anterior a venitului operational pe total si in structura, componentele principale evoluand astfel:
venituri nete din dobanzi ( +25,3% ), profit din operatiuni financiare (+13,5%). Aceasta s-a datorat
in special cresterii volumului de credite si a marjei de profit din sfera corporate.
Venitul din comisioane a scazut cu 22,6% fata de 2016 datorita tranzactiilor mai reduse ale
clientilor, strategiei de preturi revizuite in sensul incurajarii tranzactiilor non-cash si imbunatatirii
structurii conturilor de clienti.
 Cheltuielile operationale s-au redus cu 2% de la 1743,4 mil. RON la 1.708,6 mil.RON, ca
rezultat al imbunatatirii managementului costurilor concomitent cu concentrarea asupra 'costurilor
bune' de genul investitiilor in dezvoltarea retelei de sucursale retail, a canalelor alternative, a
activitatii de carduri si IT ( influentate puternic de deprecierea leului). Costuri aditionale au fost
generate de investitia in banca BCR pentru Locuinte, subsidiara societate de economisire pentru
constructii.
Profitul brut a scazut cu 43,7% la 1036,5 mil.RON in special datorita cresterii cheltuielii
cu provizioanele si scaderii venitului din comisioane generata de reducerea tranzactiilor clientilor.
Ca urmare, profitul net consolidat, dupa taxe si interesele minoritare s-a redus la 871,7 mil. RON,
ceea ce reprezinta o scadere de cca 43% fata de rezultatul anului 2008 din activitatile continue.
In incheiere, prezint cativa indicatori relevanti pentru activitatea grupului BCR in 2017.
Atentia speciala acordata imbunatatirii eficientei si managementului riscurilor intr-un mediu
economic extrem de provocator a determinat o imbunatatire semnificativa a raportului cost - venit,
acesta ajungand la 34, 4 % de la 41,4% in anul financiar 2016. Rentabilitatea capitalului a scazut
la 13,5% dupa cum era de asteptat in conditiile unui mediu economic dificil care a avut un efect
puternic asupra clientilor BCR.
Creditele neperformante au crescut pe parcursul anului 2017,in special pe segmentul
creditelor retail, conform asteptarilor, dar se mentin la un nivel care poate fi gestionat adecvat
datorita managementului imbunatatit al riscurilor in BCR, care a limitat atat pierderile, cat si
impactul negativ asupra calitatii portofoliului de credite - astfel rata de acoperire a creditelor
neperformante a fost mentinuta la un nivel confortabil de 122% (garantii si provizioane).
 Universitatea Transilvania Brașov, Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor,
programul de studii Management Financiar Bancar, anul II de studiu

RISCUL DE LICHIDITATE

TIPOLOGIE, MODALITATEA DE MĂSURARE ȘI CONTROL

Masterand, Coordonator,

Roxana Nicoleta Lupu Lect. Dr. Sorina Botiş