Sunteți pe pagina 1din 35

CAPITOLUL 4

RISCURILE ŞI PRUDEN ŢA BANCARĂ . PERFORMANŢE BANCARE

Ş I PRUDEN Ţ A BANCAR Ă . PERFORMAN Ţ E BANCARE 4. 1 . Tipologia

4. 1 . Tipologia riscurilor bancare

4.2. Control ş i norme pruden ţiale bancare

4.2. 1 . Control pruden ţial

4.2.2. Norme pruden ţiale europene ş i interna ţionale 4.2.3. Pruden ţa bancară ş i limitarea riscului de credit în România

4.3. Reglementă rile pruden ţiale ş i strategiile bancare

4.4. Limite ş i efecte ale reglementă rilor pruden ţiale

4.5. Performan ţe bancare ş i indicatori de exprimare

4.6. Probleme rezolvate

Test de autoevaluare Bibliografie

4.6. Probleme rezolvate Test de autoevaluare Bibliografie O O B B I I E E C

OOBBIIEECCTTIIVVEE PPRROOPPUUSSEE

cunoaş terea principalelor riscuri ale activităţ ii bancare ş i a m ăsurilor de gestionare a acestora. înţ elegerea necesităţ ii controlului bancar intern ş i a normelor pruden ţ iale bancare naţ ionale ş i internaţ ionale. cunoaş terea mecanismului de limitare a riscurilor prin impunerea unor norme pruden ţ iale; însu ş irea algoritmului de calculare a coeficienţ ilor de lichiditate, solvabilitate, adecvare a capitalului. înţ elegerea normelor pruden ţ iale aplicate în România în strânsă legătură ş i intercondi ţ ionare cu normele europene ş i internaţ ionale. formarea deprinderii de analiz ă a activit ăţ ii bancare pe baza contului de rezultate ş i a indicatorilor de performanţă bancară.

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 4. 1 . Tipologia riscurilor bancare Ca orice întreprindere, banca este confruntat ă cu

4.1 . Tipologia riscurilor bancare

Ca orice întreprindere, banca este confruntată cu anumite riscuri, unele specifice iar altele comune tuturor agen ţ ilor economici. Clasificarea acestora, f ără a fi exhaustiv ă, conduce la stabilirea distincţ iei dintre riscurile generale ş i riscurile specifice b ă ncii. În categoria riscurilor generale se includ:

riscurile comerciale (riscul clent/produs, riscul de piaţă, riscul de imagine comercială ); riscurile aferente bunurilor ş i persoanelor (riscul accidentelor, riscul de delict); riscuri operaţ ionale ş i tehnice (riscul asupra tratamentului operaţ iunilor, riscul asupra sistemului legat de telecomunicaţ ii); riscuri de gestiune internă (riscul reglement ărilor, riscul deontologic, riscul strategic, riscul de insuficien ţă func ţ ional ă, riscul asupra gestiunii personalului, riscul de dependen ţă tehnologic ă, riscul de comunicaţ ii). Riscurile specifice b ăncilor cuprind:

riscurile financiare (riscul de rată a dobânzii, riscul de lichiditate, riscul asupra titlurilor cu venit variabil); riscuri de semnătur ă sau de contrapartidă (riscul clientelei, riscul interbancar, riscul de

ţ ară). În continuare, sunt prezentate principalele riscuri bancare, faptele generatoare, cauzele ş i consecin ţ ele acestora asupra activităţ ii bancare. Riscul de rată a dobânzii denumit ş i risc de transformare, corespunde unui risc de pierdere sau de absenţă a câş tigului, fiind legat de evoluţ ia ratei de dobândă. De exemplu, o bancă ce acord ă un credit la o rată fix ă a dobânzii de 30%, pe o perioad ă de 5 ani, în decursul căreia rata dobânzii ajunge la 35%, se va confrunta cu acest tip de risc. Un asemenea risc poate fi generat ş i de o repartizare necorespunzătoare între creditele cu rat ă fix ă ş i rat ă variabilă a dobânzii, ş i de deţ inerea de către banc ă a unei pozi ţ ii nefavorabile în raport cu piaţ a, din punct de vedere al ratei de dobândă. Consecin ţele acestui tip de risc se concretizeaz ă într-o pierdere financiar ă ş i în absenţ a câş tigurilor. Gestionarea riscului ratei de dobândă poate fi realizată prin urm ătoarele metode:

punerea în aplicare, pentru operaţ iunile de piaţă a unui tabel al expunerilor la risc la o rat ă a dobânzii, pentru a cunoaş te, în orice moment, pozi ţ ia în raport cu alte active de referinţă; m ăsurarea marjelor previzionate ş i a sensibilit ăţ ii la variaţ iile de rată de dobând ă (pentru operaţ iunile bilanţ iere ş i extrabilanţ iere); utilizarea instrumentelor financiare în scopul acoperirii operaţ iunilor. Riscul de schimb corespunde pierderii antrenate de variaţ ia cursului devizelor în raport cu devizele de referin ţă în care banca ş i-a exprimat creanţ ele sau datoriile. De exemplu, o bancă românească acordă un credit în dolari, la momentul t 0 când nivelul cursului este 20000 lei/$, iar la momentul rambursării cursul de schimb este28000 lei/$. Acest tip de risc este generat de o evoluţ ie nefavorabilă a cursului de schimb între monede ş i de o repartizare nefavorabilă a riscurilor pe devize, antreneaz ă o pierdere financiar ă sau absenţ a câş tigului estimat. Pentru gestionare pot fi adoptate următoarele m ăsuri:

aplicarea unei bune repartiţ ii a riscurilor pe devize; punerea în aplicare a unui scaden ţ ar pe devize ş i consolidat în moneda de referinţă a

b ăncii;

crearea unui comitat al angajamentelor;

acoperirea sistematic ă a acestor riscuri. Riscul de lichiditate corespunde riscului de încetare a pl ăţ ilor datorit ă imposibilităţ ii

b ăncilor de se refinan ţ a, sau pierderilor legate de dificultatea băncii de a-ş i procura fondurile în condi ţ ii normale de pe piaţ a monetară. Principala cauz ă a acestui risc este structura dezechilibrat ă a bilanţ ului, respectiv credite

Riscurile şi prudenţ a bancar ă . Performanţ e bancare

ş i pruden ţ a bancar ă . Performan ţ e bancare acordate pe termen mediu,

acordate pe termen mediu, lung ş i finanţ ate prin depozite la vedere, precum ş i cotarea bursier ă tot mai degradat ă. Principalul efect antrenat de acest risc îl constituie majorarea costului împrumutului pe care banca trebuie s ă îl suporte pentru a-ş i onora angajamentele sale la scaden ţă. Dintre m ăsurile speciale care pot fi utilizate pentru coordonarea riscului, poate fi precizat ă o bun ă m ăsurare a nevoilor de finan ţ are ş i a costului acestora. Riscul asupra titlurilor cu venit variabil, denumit şi risc asupra acţ iunilor, risc de emisiune sau risc de tranzacţ ionare, corespunde riscului de pierdere sau de absenţă a câş tigului ca urmare a variaţ iei valorii titlurilor deţ inute de bancă. De exemplu, o bancă deţ ine un portofoliu de acţ iuni evaluate la un anumit curs iar valoarea acestuia se va diminua, întrucât rezultatele financiare ale întreprinderii emitente sunt slabe ş i nu se distribuie dividende. Rezult ă, astfel, că principalele cauze ale acestui riscului constau în degradarea situaţ iei financiare a întreprinderii ale căror titluri sunt deţ inute în portofoliu ş i în absenţ a diversificării. În vederea eliminării acestui tip de risc se poate proceda la valorizarea periodică a portofoliului de titluri, supravegherea pieţ ei bursiere, crearea unui comitet financiar. Riscul de faliment, denumit ş i risc al clientelei, risc de credit sau risc contencios, corespunde riscului asumat de bancă în cazul falimentului unuia dintre clienţ ii băncii. O banc ă puternic angajat ă într-o întreprindere prin participaţ ii la capitalul acesteia, precum ş i prin credite de exploatare, se va confrunta cu acest risc, în cazul falimentului sectorului respectiv. Factorii care antreneaz ă un asemenea risc sunt: conjunctura economic ă dificil ă, starea de s ăn ătate financiar ă necorespunz ătoare a clienţ ilor ş i absenţ a supravegherii clienţ ilor. Pentru bancă efectele antrenate se materializeaz ă în pierderi totale sau parţ iale ale capitalului împrumutat ş i pierderi ale dobânzilor, în funcţ ie de natura garanţ iilor ş i de posibilit ăţ ile de valorificare ale acestora. În general, se recomand ă pentru o bună gestionare a riscului, o serie de m ăsuri dintre care:

constituirea sistematică de garanţ ii; punerea în aplicare a unui serviciu de centralizare a riscurilor; supravegherea riguroas ă a limitelor autorizate la acordarea creditelor; Riscul interbancar cunoscut ş i sub denumirea de risc de contrapartid ă interbancară sau risc de semn ă tură interbancară , corespunde riscului asumat de o bancă atunci când se produce riscul unei instituţ ii de credit naţ ionale sau străine. Atunci când o banc ă acordă un împrumut unei alte bănci care ajunge în stare de faliment, neputându-l rambursa, prima instituţ ie înregistreaz ă pierderi de capital ş i de dobânzi, parţ iale sau totale. Din acest motiv, se recomandă ca băncile s ă procedeze la selectarea clienţ ilor interni sau externi, printr-o evaluare corespunz ătoare prin rating ş i o supraveghere frecventă a contrapartidelor. Riscul de ţară (risc suveran) corespunde sumei totale a creanţ elor, indiferent care este termenul sau natura acestora, asupra debitorilor privaţ i sau publici, rezidenţ i într-o ţ ară cu risc sporit, sau reprezint ă suma totală a creditelor acordate debitorilor reziden ţ i într-o ţ ară considerat ă neriscant ă, dar a că ror naţ ionalitate este cea a unei ţări considerate riscant ă. În general, un asemenea risc poate fi generat de un r ăzboi, de o revoluţ ie, de o schimbare de guvern, o catastrof ă natural ă, o gestionare necorespunz ătoare, o conjunctură economică sau politică nefavorabilă sau o sc ădere a preţ ului materiilor prime. Principala consecinţă pentru banca ce a acordat credit unei ţări riscante, este de pierdere total ă sau parţ ial ă a capitalului ş i a dobânzilor, în funcţ ie de eventualele renegocieri ale împrumuturilor. Se recomandă o supraveghere constantă a ţărilor riscante, practicarea asigurării creditelor, constituirea de provizioane ş i recurgerea la piaţ a secundară a creanţ elor. Riscul client/produs, constituie riscul de lansare al unui nou produs sau riscul concuren ţ ial ş i provine din inadaptarea unui produs sau serviciu la nevoile ş i aş tept ările clientelei, sau din starea concurenţ ei la un moment dat. De exemplu, o banc ă decide, în cadrul diversificării activităţ ilor sale, s ă practice alte tipuri de servicii, să ofere servicii de asigurări sau de voiaj, ceea ce va afecta alte activităţ i. Cauzele generatoare ale acestui risc provin din slaba ş i insuficienta studiere a produsului ori a pie ţ ei, ş i dintr-o organizare internă necorespunz ătoare.

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 Efectele sunt: slaba rentabilitate a investi ţ iilor (dezvoltarea produsului, elaborarea unor proceduri de

Efectele sunt: slaba rentabilitate a investiţ iilor (dezvoltarea produsului, elaborarea unor proceduri de tratament, formarea personalului, publicitatea) ş i o scădere a activităţ ilor tradi ţ ionale. Recomandările date de speciali ş ti în vederea eliminării acestui risc vizeaz ă: realizarea unor studii de piaţă prin testarea clienţ ilor, crearea unui comitet de marketing ş i organizarea eficient ă a activit ăţ ii. Riscul sectorial corespunde riscului legat de strategia de poziţ ionare a b ăncii pe piaţă ş i poate fi generat de o puternică concentrare a rentabilităţ ii asupra unui num ăr redus de pieţ e. Acest risc poate genera pierderi financiare ş i o rentabilitate tot mai scăzut ă.

Atunci când se produce o percepţ ie negativ ă a acţ iunilor comerciale ale b ăncii de către clienţ ii acesteia, se manifestă riscul de imagine comercială (denumit ş i risc de politică comercial ă). Dacă relaţ iile băncii cu publicul sunt nefavorabile, dac ă presa publică articole nefavorabile referitoare la activitatea bancară, riscul de imagine comercial ă poate antrena o scădere a activităţ ii, un timp important pentru soluţ ionarea reclamaţ iilor clienţ ilor ş i o majorare a bugetului de comunicare ş i publicitate necesar pentru corijarea imaginii. Realizarea de anchete sau sondaje asupra clien ţ ilor, o mai bună coordonare a relaţ iilor cu publicul, segmentarea clienţ ilor dup ă comportament reprezint ă modalit ăţ i prin care poate fi gestionat acest tip de risc. Riscul accidental denumit ş i risc de insecuritate fizică corespunde riscului legat de un eveniment neintenţ ionat care afecteaz ă securitatea fizică a persoanelor din bancă, sau a bunurilor

b ăncii. Un colaborator al b ăncii care a avut un accident cu un autovehicul aparţ inând băncii este

un exemplu de risc accidental ş i antreneaz ă o majorare a costului pl ăţ ilor de asigurare, cheltuieli de securitate, înlocuirea sau repararea bunurilor distruse ş i a indemnizaţ iei pl ătite personalului, în cazul în care accidentul l-a afectat. Riscul de deturnare a fondurilor, sau riscul de furt, corespunde unei operaţ ii ilegale efectuate de un angajat al b ăncii în profitul s ău. O astfel de situaţ ie antreneaz ă pierderi financiare importante, cheltuieli de recuperare ş i o afectare a imaginii. Un exemplu clasic îl constituie deturnarea de fonduri din conturile clienţ ilor de către un angajat al băncii, ceea ce necesit ă ca în practică s ă se utilizeze o atribuire a portofoliilor clienţ ilor pentru durate determinate ş i o bună supraveghere a conturilor. Riscul din tratamentul opera ţiunilor, denumit risc operaţ ional, administrativ sau risc

de “back-office” corespunde riscului legat de tratamentul administrativ ş i contabil al operaţ iunilor. Faptele generatoare ale acestui risc sunt o supraveghere incorect ă a operaţ iilor, o procedur ă de control ineficientă ş i erori neconstatate la timp, situaţ ii care necesită timp de corectare a anomalilor, precum ş i o deteriorare a imaginii băncii. Gestionarea riscului poate fi realizat ă prin proceduri eficiente, o separare a funcţ iilor (autorizare, realizare, control de prim rang) un cod de acces informatic confidenţ ial ş i utilizarea de tablouri de bord ale activităţ ii. Riscul reglementă rilor este cunoscut ş i sub denumirea de risc juridic, risc fiscal sau penal ş i corespunde riscului legat de neaplicarea dispoziţ iilor legale sau a reglement ărilor. Dacă o bancă nu respect ă normele prudenţ iale impuse de reglementările bancare, atunci va suporta consecin ţ ele, sub forma unor sancţ iuni ale Comisiei bancare, amenzi sau retragerea autorizaţ iei de funcţ ionare. Riscul deontologic – reprezint ă riscul de procedură sau riscul de control intern, care corespunde riscului legat de nerespectarea de către bancă a principiilor deontologice specifice sectorului bancar. Profesia bancară posed ă o foarte puternică deontologie care este comparabilă cu cea a medicilor, avocaţ ilor sau preo ţ ilor. În Franţ a, o ordonanţă din anul 1 673 asupra Comerţ ului preciza că “primul lucru pe care trebuie s ă -l observe un agent de bancă este de a cunoaş te totul, de a în ţ elege totul ş i de a nu spune nimic”. Legile bancare din fiecare ţ ară, precizeaz ă normele ş i regulile pe care trebuie să le respecte instituţ iile bancare ş i personalul acestora. Astfel, funcţ ionarii bancari trebuie:

s ă fie transparenţ i, în ceea ce priveş te operaţ iunile lor personale; s ă aibă un comportament exemplar; în caz de demisie, să nu d ăuneze băncii (principiul concurenţ ei s ăn ătoase ş i loiale) De asemenea, normele precizeaz ă operaţ iunile interzise angajaţ ilor, astfel:

s ă n ă toase ş i loiale) De asemenea, normele precizeaz ă opera ţ iunile
s ă n ă toase ş i loiale) De asemenea, normele precizeaz ă opera ţ iunile

Riscurile şi prudenţ a bancar ă . Performanţ e bancare

ş i pruden ţ a bancar ă . Performan ţ e bancare s ă nu comunice

să nu comunice unor terţe persoane informaţii cu privire la operaţiunile clienţilor şi ale băncii; s ă nu profite de informaţ ii confidenţ iale; s ă nu abuzeze de poziţ ia lor în materie de credite ; s ă nu accepte cadouri, avantaje materiale; s ă nu utilizeze bunurile b ăncii în scopuri personale. Un exemplu de risc deontologic îl poate constitui utilizarea de către un director al b ăncii a informaţ iilor bursiere confiden ţ iale pentru efectuarea de speculaţ ii pe cont propriu. O asemenea fapt ă antreneaz ă sancţ iuni ale organismelor de supraveghere bancară ş i bursier ă ş i afecteaz ă imaginea societ ăţ ii bancare respective. Riscul strategic, cunoscut ş i sub denumirea de risc politic sau risc de management, corespunde riscului generat de absenţ a unei strategii sau existenţ a uneia ineficiente, în unul sau mai multe sectoare ale băncii. O banc ă specializat ă în acordarea de credite persoanelor fizice, dacă încearcă s ă se dezvolte ş i pe piaţ a întreprinderilor, în condi ţ iile neadapt ării strategiei, va alege numai întreprinderi în dificultate, motiv pentru care este necesară consultarea experţ ilor ş i elaborarea proiectelor de investiţ ii de către agenţ ii economici solicitanţ i ai creditului. Riscul de insuficien ţă funcţional ă corespunde insuficientei organiz ări a uneia sau mai multor funcţ iuni de gestiune importante ale b ăncii: contabilitate, audit, control intern, control de gestiune, organizare, resurse umane, marketing. Atunci când o bancă, pentru a realiza economii la cheltuielile de personal, reduce efectivele serviciului “control de gestiune” se manifestă un asemenea risc, care antreneaz ă, ca principal efect o pierdere a informaţ iilor cu privire la rentabilitatea reală a operaţ iunilor. Corelat cu riscul descris mai sus se manifest ă ş i riscul de gestiune a personalului, denumit ş i risc uman sau social, care se concretizeaz ă în falimentul sistemului de gestionare a resurselor umane ale b ăncii. Asemenea situaţ ii apar, cu prec ădere în cazul b ăncilor internaţ ionale care încearc ă s ă armonizeze gestiunea personalului în diferite ţă ri unde exist ă filiale implantate. Dacă managementul resurselor umane nu se adapteaz ă la specificul socio-cultural al ţărilor respective, atunci pot fi antrenate revendic ări sociale ş i o demotivare a personalului. Riscul de dependen ţă tehnologică apare atunci când utilizarea unei tehnologii leagă banca de furnizorul acesteia. Cauzele pot fi enumerate astfel: specificul materialelor de construcţ ii, absenţ a competen ţ ei tehnice a personalului, costul ridicat al schimbării tehnologiei ş i a procedurilor de lucru. Principala consecinţă a riscului de dependen ţă tehnologică este imposibilitatea evoluţ iei sistemului informatic, motiv pentru care se recomandă, ca procedur ă de gestionare a riscului, utilizarea unei tehnologii comune de către mai mul ţ i furnizori de materiale ş i echipamente. Riscul de comunicare corespunde riscului financiar sau comercial legat de comunicarea de către banc ă a rezultatelor ş i strategiei sale. Dac ă o bancă face publice rezultatele ş i orient ă rile strategice, principala consecinţă const ă în pierderea independen ţ ei ş i în absenţ a unor câş tiguri, ca urmare a reacţ iilor din partea concurenţ ei. În vederea limit ării acestui risc, se recomandă, evaluarea tuturor anunţ urilor comerciale ş i financiare din punct de vedere al efectelor antrenate de divulgarea anumitor informaţ ii.

4.2. Control şi norme prudenţ iale bancare

4.2. 1 . Controlul pruden ţ ial

Controlul prudenţ ial are ca obiectiv împiedicarea manifestării riscurilor interne cât ş i externe, la nivelul unei instituţ ii bancare, precum ş i evitarea propagării acestora. La nivelul microeconomic, controlul prudenţ ial constă în gestionarea internă a activit ăţ ii, ţ inând seama de evolu ţ ia constrângerilor care se exercit ă din exterior, respectiv modificări ale cadrului de desfăş urare a activităţ ii sau redefiniri ale regulilor prudenţ iale la nivel naţ ional ori internaţ ional. Controlul intern corespunde autocontrolului, prin care se poate ameliora nivelul rezultatelor financiare ş i raportul dintre costuri ş i randament. Un control intern eficient constituie un instrument de gestiune indispensabil bunei funcţ ionări a instituţ iilor de credit ş i completeaz ă

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 în mod necesar m ă surile pruden ţ iale. Ultimele mari crize monetare ş

în mod necesar m ăsurile prudenţ iale. Ultimele mari crize monetare ş i financiare, crach-ul de pe piaţ a obligaţ iunilor din 1 994, criza din Mexic 1 994-1 995, criza asiatică din 1 997, au determinat o serie de dificultăţ i în gestionarea riscurilor, ceea ce a creat condi ţ ii pentru întărirea rolului controlului intern bancar. Gestiunea intern ă a băncilor trebuie s ă permit ă realizarea obiectivelor definite în cadrul funcţ ionării lor ş i satisfacerea condi ţ iilor impuse de autorit ăţ ile care sunt responsabile. Din punct de vedere al conţ inutului, prin controlul intern se urm ăresc urm ătoarele obiective: aplicarea metodelor de gestiune clasică, introducerea unei gestiuni dinamice a bilan ţ ului, adoptarea normelor pruden ţ iale interne. Concuren ţ a sporit ă dintre b ănci ş i alte instituţ ii financiare a conferit o importanţă sporit ă rentabilităţii în cadrul politicii de gestionare a b ăncilor ş i a perspectivelor lor de dezvoltare. Identificarea “centrelor de profit” a permis o mai bună gestionare ş i coordonare a rentabilităţ ii, iar în cadrul politicii de creditare, b ăncile au trebuit să-ş i flexibilizeze activitatea în scopul ameliorării rentabilităţii ş i a securităţii. Crizele manifestate la sfârş itul anilor ’80, ca urmare a riscurilor imobiliare au impus instituţ iilor de credit o anumit ă orientare spre calitatea creanţ elor bancare, prin metoda previzion ă rii crean ţelor riscante, care reprezintă, pentru banc ă, costul reducerii sau al anulă rii riscului. Introducerea unei gestiuni dinamice a bilan ţ ului a fost realizată, pentru prima dată, în SUA, în decursul anilor ’70 sub denumirea de “Assets and Liabilities Management”, ş i s-a generalizat, în celelalte ţări, sub denumirea de “managementul activelor ş i pasivelor”. O asemenea modalitate de gestionare a activităţ ii const ă în căutarea tuturor formelor de manifestare ale riscului, pornind de la analiza fiecărui post de bilanţ , dep ăş indu-se astfel, examinarea soldurilor contabile. Gestiunea activelor ş i pasivelor vizeaz ă toate riscurile financiare (rata dobânzii, rata de schimb, lichiditate, risc de faliment), iar metodologia presupune parcurgerea urm ătoarelor etape: inventar, evaluare, consolidarea riscurilor financiare, respectiv acoperirea acestora prin op ţiuni în funcţ ie de gradul de risc la care se expune banca respectivă. Diferitele probleme care au stat la originea falimentelor bancare au ridicat problema unei mai bune evaluă ri a riscurilor. C ăut ările băncilor, în direcţ ia găsirii unor metode eficiente de evaluare, au condus la dezvoltarea metodologiei RAROC “Risc Ajusted Return on Capital” propus ă de Banker’s Trust, ş i a celei denumite VAR (Value at Risk), propusă de J.P.Morgan. Evaluarea riscului prin metoda RAROC presupune luarea în considerare a costului mediu al riscului ş i determinarea randamentului asupra fondurilor proprii, după relaţ ia urm ătoare:

RAROC =

venitul brut din exploatare - prima de risc

capitalul total

Principala limit ă a acestei metode este luarea în considerare numai a fondurilor proprii reglementate, pentru măsurarea solidităţ ii unei bănci. Metoda VAR este utilizat ă, în prezent, de către toate marile b ănci pentru evaluarea riscului de piaţă, care poate avea mai multe cauze, dintre care: modificarea ratei de dobândă ca urmare a intervenţ iilor băncilor centrale în activitatea celorlalte b ănci. Metoda VAR permite determinarea nivelului pierderilor pe o perioadă dat ă ş i face posibilă evaluarea capitalului, deci a fondurilor proprii necesare acoperirii riscului de pierderi potenţ iale. Generalizarea acestor dou ă metode de evaluare a riscurilor, după anul 1 993, se explică prin dorinţ a băncilor de a impune o alternativ ă la modelul standard dezvoltat de Comitetul de la Bâle, – norma Cooke, considerat inadecvat de o mulţ ime de bă nci comerciale. Comitetul de la Bâle a jucat un rol determinant prin impunerea unui raport al fondurilor proprii pentru toate băncile care desfăş oară activit ăţ i internaţ ionale, urm ă rindu-se limitarea riscului de credit. Raportul de solvabilitate, impus în 1 988, a fost preluat în mod identic ş i de către Comisia Europeană (1 99 1 ) ş i Congresul american (FDIC – Improvement Act – 1 99 1 ), impunând băncilor ca nivelul fondurilor proprii ale b ăncii s ă fie superior sau egal cu 8% din valoarea activelor totale ş i ale activităţ ilor extrabilanţ iere, ponderate cu coeficienţ ii de risc individual.

Riscurile şi prudenţ a bancar ă . Performanţ e bancare

ş i pruden ţ a bancar ă . Performan ţ e bancare 4.2.2. Norme pruden ţ

4.2.2. Norme pruden ţiale europene ş i interna ţionale Regulile prudenţ iale bancare care se exprim ă, cel mai adesea, prin anumite raporturi au ca sferă de cuprindere principalele aspecte ale gestiunii bancare. Respectarea acestora orienteaz ă, în mod-decisiv, strategia bancar ă ş i permite armonizarea cu legislaţ ia european ă în vederea integr ării ţărilor europene ş i cu cea internaţ ional ă. Pentru ţările membre ale U.E. prudenţ a bancar ă poate fi cuantificată prin urm ătoarele instrumente: solvabilitatea bancar ă, coeficientul riscurilor mari, coeficientul de adaptare la riscul de piaţă, nivelul participaţ iilor financiare, nivelul capitalului minim. La nivelul fiec ărei ţări exist ă ş i niveluri proprii ale unor raporturi, precum raportul de lichiditate ş i coeficientul fondurilor proprii ş i al resurselor permanente. Analiza diferitelor norme prudenţ iale evidenţ iaz ă existenţ a unor caracteristici comune, ş i

anume:

a) nivelurile impuse prin reglement ă rile prudenţ iale nu constituie rezultatul unor studii teoretice aprofundate sau al unor demonstraţ ii obiective. Nimeni nu poate afirma că raportul de solvabilitate de 8% este cel mai bun nivel. De asemenea, nu s-a demonstrat, încă, existenţ a unei corelaţ ii inverse între raportul fondurilor proprii ponderate ş i falimentul bancar. Nu exist ă justificări incontestabile nici cu privire la modul de calcul al riscului de piaţă sau al restricţ iilor de lichiditate.

b) o alt ă caracteristică este aceea că reglement ările prudenţ iale vizeaz ă, în mod esen ţ ial, instituţ iile de credit, spre deosebire de constrângerile prudenţ iale din domeniul industrial care vizeaz ă produsele: m ărime, greutate, componenţă. În domeniul bancar, reglementările se referă la practicile bancare ş i la structura instituţ iei respective, ceea ce conduce la efecte asupra bilan ţ ului bancar;

c) pentru majoritatea reglement ărilor, instrumentul central de m ăsură îl constituie noţ iunea

de fonduri proprii, ceea ce face posibil ă armonizarea la nivel european ş i internaţ ional a regulilor adoptate. În continuare sunt prezentaţ i principalii indicatori de prudenţă bancar ă european ă:

1 ) Raportul de solvabilitate european ă (RSE) este cel mai cunoscut indicator de prudenţă bancar ă ş i are, ca obiectiv central, garantarea capacităţ ii instituţ iilor de credit de a face faţă falimentului debitorilor, ş i de asemenea, de a atenua inegalit ăţ ile concurenţ iale dintre diferite sisteme naţ ionale. Instituirea raportului de solvabilitate s-a efectuat în 3 etape, astfel:

în anul 1 988 se impune norma Cooke acelor b ănci ale căror activităţ i internaţ ionale reprezentau mai mult de 33% din bilanţ ; în anul 1 989, Comunitatea European ă a decis definirea unui raport de solvabilitate european (RSE), inspirat din norma Cooke, f ără a fi identic cu aceasta; ulterior, în anii ‘91 -95, în ţările europene au fost emise instrucţ iuni privind aplicarea ş i respectarea RSE

Raportul de solvabilitate european

=

Fonduri proprii

(Active bilantiere

+

active extrabilantiere)

×

coeficient de risc

ş i trebuie să fie egal cu cel puţ in 8%.

× 1 00

Din defini ţ ia dat ă fondurilor proprii, se disting dou ă categorii:

fonduri proprii de bază (capital + rezerve + fonduri pentru riscuri bancare generale denumite provizioane) fonduri proprii complementare – formate din:

a) rezerve din reevalu ări, subvenţ ii rambursabile ş i datorii subordonate cu durată nedeterminat ă (emisiune de titluri cu durat ă nedeterminat ă)

b) alte datorii subordonate (titluri emise pe perioade de cel puţ in 5 ani).

Între cele două categorii de fonduri trebuie s ă existe o anumit ă corelaţ ie, în sensul că nivelul fondurilor complementare trebuie s ă fie inferior celui al fondurilor de baz ă. Numitorul raportului evidenţ iaz ă angajamentele băncii ponderate cu gradul specific, al cărui nivel variaz ă de la 1 00% pentru credite acordate clienţ ilor pân ă la 0% pentru creanţ e asupra statului ş i asupra guvernelor din ţă rile dezvoltate. Riscurile legate de activit ăţ ile extrabilanţ iere nu sunt diferite de cele pe care le comport ă operaţ iunile bilanţ iere, astfel încât acestea trebuie să

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 fie considerate ca f ă când parte integrant ă din structura riscurilor asumate de

fie considerate ca fă când parte integrantă din structura riscurilor asumate de bancă. Reglementările prudenţiale au definit o metodă practică pentru a integra activităţile extrabilanţiere în calculul raportului de solvabilitate: angajamentele extrabilanţiere sunt transformate în risc echivalent prin aplicarea unor factori de conversie, în funcţie de gradul de risc. Coeficienţii de ponderare şi de conversie în risc echivalent sunt prezentaţi în tabelele următoare. Tabel nr. 1 : Coeficien ţii de ponderare ai activelor bilan ţiere pentru determinarea RSE

Pondere (coeficient de risc)

 

Active bilan ţ iere (creanţ e)

 

0%

Creanţ e asupra administraţ iilor centrale din ţările dezvoltate

 

Creanţ e garantate de administraţ ii sau b ănci centrale din ţă rile dezvoltate

 

20%

Creanţ e asupra colectivităţ ilor locale ş i regionale din ţările dezvoltate

 

Creanţ e asupra institu ţ iilor de credit al că ror sediu se situeaz ă într-o ţ ar ă dezvoltat ă

 

50%

Creanţ e ipotecare pentru locuinţ e

 

Leasing imobiliar

1

00%

Alte angajamente, credite acordate clienţ ilor (întreprinderi ş i particulari)

Tabel nr. 2:

Coeficien ţii de conversie ai instrumentelor extrabilan ţiere în risc de credit echivalent

 

Instrumente

Coeficient de conversie

Garanţ ii generale

1 00%

Cumpărări la termen, depozite la termen, acţ iuni ş i alte titluri

1 00%

Facilit ăţ i la emisiunea titlurilor ş i facilit ăţ i reînnoibile

50%

Angajamente condi ţ ionale legate de tranzacţ ii

20%

Angajamente pe termen scurt legate de operaţ iuni comerciale

20%

Angajamente cu o scadenţă ini ţ ial ă mai redusă de o lun ă, care pot fi revocate în orice moment

0%

2)

Coeficientul de adecvare al fondurilor proprii şi controlul riscurilor de piaţă. Dup ă cum au eviden ţ iat crizele financiare din ultimul deceniu, evenimentele de pe piaţ a de capital pot pune în pericol valabilitatea instituţ iilor de credit ş i securitatea pieţ elor bursiere. În aceste condi ţ ii, luarea în considerare a riscurilor de piaţă a devenit necesar ă pentru l ărgirea noţ iunii de raport de solvabilitate sau a normei Cooke. În vederea instituirii acestei norme prudenţ iale, demersurile au fost iniţ iate în 1 995, când, Comitetul de la Bâle a publicat un document prin care definea o metodă de m ăsurare a riscurilor de piaţă. Uniunea European ă a emis, în 1 995, propria sa reglementare, Directiva nr.93 asupra adecv ării fondurilor proprii ale instituţ iilor de credit la riscurile de piaţă. Dup ă anul 1 995, Comitetul de la Bâle a ajuns la un acord ale c ărui dispozi ţ ii se aplică de la 1 ianuarie 1 998, prin care sunt precizate modalit ăţ ile de calcul ale principalelor riscuri de piaţă ş i condiţ iile impuse băncilor pentru utilizarea de modele interne. Prin aceste norme sunt luate în considerare:

riscul de modificare al cursului de schimb pentru ansamblul bilanţ ului ş i pentru activitatea extrabilanţ ieră;

Riscurile şi prudenţ a bancar ă . Performanţ e bancare

ş i pruden ţ a bancar ă . Performan ţ e bancare riscul de rat ă

riscul de rată a dobânzii; riscul de variaţ ie a titlurilor de proprietate (portofoliu de negociere); riscul de contrapartidă ş i riscul de depăş ire a limitelor admise. Metoda de calcul conduce la fragmentarea riscurilor ş i adunarea nevoilor de fonduri proprii ş i este cunoscută sub denumirea de metoda jocului de construcţ ii “building block approach”. Baza de calcul o constituie soldul operaţ iunilor înregistrate de instituţ ia de credit asupra unuia din titlurile sau instrumentele incluse în portofoliul de negociere, respectiv soldul cump ă ră tor (pozi ţ ia net ă lungă ) sau soldul vânză tor (pozi ţ ie net ă scurt ă). Riscul ratei de schimb este luat în considerare prin pozi ţ ia net ă global ă a tuturor devizelor. Necesarul de fonduri proprii se ridică la 8% din pozi ţ ia net ă global ă (dup ă aplicarea unor cote de 2% asupra fondurilor proprii); Riscul de rată a dobânzii este determinat prin luarea în considerare a două componente:

riscul general sau de piaţă ş i riscul emitentului (denumit risc specific). Pentru riscul general, reglement ările prevăd ca posibilit ăţ i de calcul: metoda scadenţ elor ş i cea a duratei modificate. Riscul specific este apreciat diferit în funcţ ie de natura emitentului, fiind introdusă no ţ iunea de emitent eligibil (instituţ ii de credit, întreprinderi industriale ş i comerciale care coteaz ă la burs ă ori pe o altă piaţă reglementat ă ). Aceş ti emitenţ i beneficiaz ă de un coeficient de ponderare mai scăzut.

Categoria emitenţ ilor

 

Particularităţ i

Coeficient de ponderare

Administraţ ii centrale ş i bănci centrale din ţă rile dezvoltate

 

0%

Emitenţ ii eligibili

0

luni < durata < 6 luni

0,25%

6

luni < durata < 24 luni durata > 24 luni

1 ,00%

1 ,60%

Organisme de plasament colectiv

 

4,00%

Al ţ i emiteţ i

 

8,00%

Aceeaş i metodă bazat ă pe însumarea nivelului riscurilor se aplic ă ş i pentru riscul de variaţie a valorii acţiunilor ş i a altor titluri. Riscul general care desemnează riscul de variaţ ie al

pieţ ei în ansamblul său este de 8% din poziţ ia net ă, iar riscul specific al variaţ iei preţ ului fiecă rei linii de credit este egal cu 4 % din poziţ ia brut ă. Exemplul urm ător evidenţ iaz ă necesarul fondurilor proprii pentru acoperirea riscului de variaţ ie a cursului titlurilor, pornind de la ipotezele:

pozi ţ ia lungă =

pozi ţ ia scurt ă = 1 200 u.m. Poziţia brut ă global ă = 1 200 + 800 = 2000 u.m.

800 u.m.

Poziţia net ă global ă = 1 200 – 800 = 400 u.m. Determinarea necesarului de fonduri proprii:

pentru riscul specific: 4% × 2000 = 80 u.m.

pentru riscul general: 8% ×

400 = 32 u.m.

Total necesar de fonduri proprii:

11 2 u.m.

Riscul de reglementare – contrapartid ă vizeaz ă riscul de faliment al beneficiarului de credit sau al beneficiarului tranzacţ iei. Necesarul de fonduri proprii se bazeaz ă pe costul de înlocuire ş i vizeaz ă acoperirea riscului de pierdere datorat diferenţ ei între preţ ul convenit ini ţ ial ş i valoarea de piaţă a titlurilor, în caz de întârziere sau de absenţă a reglement ă rilor. În cazul unor tranzacţ ii incomplete, sau atunci când titlurile au fost plătite în avans, necesarul de fonduri proprii este egal cu 8% din valoarea titlurilor sau din valoarea datorată b ăncii, multiplicat ă cu un coeficient de ponderare care variaz ă între 8% ş i 1 00%, în funcţ ie de

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 num ă rul de zile de întârziere (8% pentru întârzieri de 5- 1 5

num ărul de zile de întârziere (8% pentru întârzieri de 5-1 5 zile ş i 1 00% pentru întârzieri mai mari de 45 zile). Dep ăş irea limitelor admise asupra marilor riscuri sunt autorizate asupra unui singur portofoliu de negocieri. Aceste depăş iri se traduc printr-o exigen ţă suplimentară de fonduri în funcţ ie de durat ă ş i amploarea dep ăş irii.

Determinarea raportului de adecvare al capitalului Societ ăţ ile de investi ţ ii financiare ş i instituţ iile de credit trebuie s ă deţ ină fonduri proprii (ş i complementare) la un nivel cel puţ in egal cu:

rezultatul raportului de solvabilitate (8% din riscurile ponderate, exclusiv elementele cuprinse în portofoliul de negociere); rezultatele referitoare la poziţ ia de schimb (8% din excedentul poziţ iei nete globale); rezultatele asupra celorlalte riscuri de piaţă evaluate prin portofoliul de negociere (rat ă de dobândă, variaţ ia preţ ului acţ iunilor). Instituirea unui instrument de control asupra riscului de piaţă constituie un avantaj evident, prin aceea că permite mai buna acoperire a ansamblului riscurilor ş i asigură coeren ţ a informaţ iilor disponibile asupra acestor riscuri. Se remarc ă, de asemenea, caracterul complex ş i convenţ ional al metodei alese. Din acest motiv, numeroase instituţ ii de credit, printre care cele mai mari ş i mai bine echipate, fac presiuni pentru a autoriza utilizarea de modele interne mai bine adaptate specificului activităţ ii lor ş i bazate pe analize economice mai pertinente. În schema urm ătoare sunt prezentate aspectele privind cererea global ă de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de piaţă, care se manifestă asupra portofoliului de negociere.

NECESARUL DE FONDURI PROPRII PENTRU ACOPERIREA RISCULUI DE PIA ŢĂ

Raportul de

solvabilitate

Risc de

credit

DE PIA ŢĂ Raportul de solvabilitate Risc de credit Fonduri proprii ≥ 8% din riscurile ponderate

Fonduri proprii 8% din riscurile ponderate

de credit Fonduri proprii ≥ 8% din riscurile ponderate Riscul de varia ţie a ratei dobânzii
Riscul de varia ţie a ratei dobânzii Risc general + Risc specific + (y) (x)
Riscul de varia ţie
a ratei dobânzii
Risc general
+
Risc specific
+
(y)
(x)
8% din
variaz ă de la
fonduri
2% până la
proprii
4% în func ţie
de lichiditatea
titlurilor

Riscul de pia ţă asupra portofoliului de negociere

Risc de

Marile

schimb

riscuri

8% din

penalităţi pentru dep ăşirile de limite prevă zute (pentru portofoliul de negociere)

fonduri

proprii

(pentru portofoliul de negociere) fonduri proprii Riscul asupra titlurilor de proprietate (ac ţ iuni) + Risc

Riscul asupra titlurilor de proprietate (acţiuni)

Riscul asupra titlurilor de proprietate (ac ţ iuni) + Risc general (y) 8% din fonduri proprii

+

Risc general

(y)

8% din

fonduri

proprii

Risc specific

(x)

variaz ă de la 2% până la 4% în func ţie de lichiditatea

titlurilor

Riscul de reglementare livrare

8% din necesarul de fonduri multiplicat cu un coeficient (8% - 1 00%) în func ţie de numă rul de zile de întârziere

1 00%) în func ţ ie de num ă rul de zile de întârziere Necesarul de

Necesarul de fonduri pentru acoperirea riscurilor globale

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 3) Coeficientul de lichiditate este impus tuturor b ă ncilor ş i institu ţ

3) Coeficientul de lichiditate este impus tuturor băncilor ş i instituţ iilor de credit, care sunt obligate s ă respecte un raport egal cel puţ in cu 1 00%, între elementele de activ ş i elementele de pasiv, considerate exigibile pe o perioad ă de o lun ă. Acest coeficient este calculat pentru fiecare lună pe baza elementelor disponibile în ultima zi a lunii precedente, iar nivelul minim de 1 00% trebuie respectat în permanen ţă. Pot fi determinaţ i coeficienţ i de lichiditate, ceea ce semnifică o lichiditate previzional ă pentru anul urm ător, pe perioade de 3 luni, 6 luni ş i 1 an, rolul acestor raporturi fiind, pe de o parte de a previziona lichiditatea ş i de a elimina efectele temporare ale operaţ iilor de circumstanţă realizate cu scopul de a dep ăş i o scadenţă reglementat ă. Relaţ ia de calcul a coeficientului de lichiditate se prezintă astfel:

4)

I L =

activelor ponderate

pasivelor ponderate

× 1 00 ,

de unde rezultă c ă utiliz ările ş i resursele trebuie ponderate în funcţ ie de gradul de lichiditate sau exigibilitate, după coeficienţ ii de ponderare care variaz ă de la 100% până la 50%. O importanţă particular ă este acordat ă operaţ iunilor de trezorerie ş i titlurilor de stat, care sunt ponderate cu 100%. În schimb, alte creanţ e, ca de exemplu acţ iunile cotate sau creanţ ele mobilizabile de la banca central ă, sunt ponderate cu 50%.

Coeficien ţi de ponderare ai activelor ş i pasivelor

 

Coeficient de

 

Coeficient de

Utiliz ări

ponderare

Resurse exigibile

ponderare

Credite obi şnuite

 

1 00%

Depozite obi şnuite

1 00%

Împrumuturi acordate instituţ iilor financiare

 

1 00%

Împrumuturi de la instituţ ii financiare

1 00%

Împrumuturi pe o durată < 1 lună

 

1 00%

Împrumuturi pe o durată < 1 lună

1 00%

   

Conturi la termen

 

Bonuri de tezaur

1

00%-90%

pentru o durată < 1 lună

70%

Ac ţ iuni cotate

 

50%

   

Creanţ e mobilizate la Banca Centrală

 

50%

   

Fonduri proprii

 

1

00%

   

Coeficientul fondurilor proprii şi al resurselor permanente, urm ă reş te s ă împiedice o creş tere excesivă a riscului de transformare, limitând posibilităţ ile de finanţ are ale utilizatorilor pe o perioad ă mai mare de 5 de ani, pe baza resurselor monetare. Acest coeficient corespunde unui coeficient de lichiditate pe 5 ani, ş i se determină ca raport între resursele pe termen lung ş i utiliz ările pe termen lung. Rezultatul trebuie să fie egal cu 60%, ceea ce înseamnă c ă totalul resurselor pe termen lung trebuie să reprezinte cel puţ in 60% din totalul utiliz ărilor pe termen lung.

Coeficientul fondurilor proprii si al resurselor permanente =

Resurse pe termen lung

Utilizãri pe termen lung

Numă ră torul este constituit din fonduri proprii nete la care se adaugă resursele pe termen mai mare de 5 ani, fondurile proprii fiind formate din capital ş i rezerve. Utiliză rile pe termen lung cuprind: imobiliz ările, participaţ iile, anumite valori mobiliare (care nu coteaz ă la bursă ) ş i credite acordate clienţ ilor pe termen mai mare de 5 ani. Acest raport nu trebuie confundat cu coeficientul de solvabilitate, întrucât ia în considerare resursele ş i utiliz ările pe termen lung. Experienţ a b ăncilor a demonstrat c ă acolo unde este respectat raportul de solvabilitate, sunt îndeplinite ş i exigenţ ele coeficientului fondurilor proprii ş i al resurselor permanente. Datorit ă acestui motiv, oportunitatea de a se menţ ine un astfel de indicator este reexaminat ă de c ătre autorit ăţ ile de control din ţările unde are aplicabilitate.

Riscurile şi prudenţ a bancar ă . Performanţ e bancare

ş i pruden ţ a bancar ă . Performan ţ e bancare 5) Divizarea riscurilor Securitatea

5)

Divizarea riscurilor

Securitatea operaţ iunilor financiare poate fi realizată prin divizarea riscurilor, care se exercit ă în dou ă domenii: supravegherea marilor riscuri ş i regimul participaţ iilor. Dispozitivul de control al marilor riscuri se prezintă în ţările membre ale Uniunii Europene astfel:

suma împrumuturilor, de orice natură, ş i a angajamentelor acordate unui singur client trebuie s ă fie inferioare nivelului de 25% din fondurile proprii nete (cu începere de la 1 ianuarie 1999, comparativ cu reglement ările din 1984 când nivelul limită era 40%). suma tuturor riscurilor superioare nivelului de 10% din fondurile proprii (comparativ cu 15%, în conformitate cu prevederile din 1984) trebuie s ă se situeze la un nivel inferior celui care exprimă de 8 ori fondurile proprii. De asemenea, institu ţ iile de credit trebuie să declare riscurile ponderate asumate de un acţ ionar, care deţ ine cel puţ in 10% din drepturile de vot, dacă riscurile respective depăş esc 5% din valoarea fondurilor proprii. Riscurile fac obiectul unei ponder ări, în funcţ ie de durata rezidual ă, astfel: pentru durate mai mici de 1 an se aplică coeficientul 0%; pentru durate de 3 ani, se pondereaz ă cu 20%, iar pentru perioade mai mari de 3 ani se aplică procentul de 50%. Din punct de vedere al regimului participaţ iilor, directivele europene impun o serie de limite, astfel: nici o participaţ ie nu trebuie s ă depăş easc ă 15% din valoarea fondurilor proprii, iar valoarea totală a participaţ iilor nu trebuie să dep ăş ească 60% din valoarea fondurilor proprii.

6)

Alte reglementă ri pruden ţiale

Dintre numeroasele alte dispoziţ ii legislative sau reglementări care încadreaz ă activitatea

bancar ă, reţ in atenţ ia o serie de constrângeri prudenţ iale, dintre care:

controlul condiţ iilor de acces la profesia bancar ă;

obligativitatea controlului intern;

supravegherea creditelor subtarifate, neremunerate corespunz ător.

4.2.3. Pruden ţ a bancar ă ş i limitarea riscului de credit în România

În România, reglement ările prudenţ iale se regăsesc în legi ş i alte acte normative, respectiv în Legea bancar ă nr. 58/ 1998, în Normele nr. 8/ 1999 privind limitarea riscului de credit al băncilor ş i în Regulamentul nr. 1/ 1999 privind organizarea ş i funcţ ionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare. În Legea bancară la secţ iunea a III-a intitulată “Cerin ţe pruden ţiale” sunt prezentate principalele obligaţ ii ale băncilor în ceea ce priveş te respectarea unor indicatori de pruden ţă bancar ă. Astfel, băncile trebuie s ă respecte urm ătoarele cerinţ e:

nivelul minim de solvabilitate, determinat ca raport între nivelul fondurilor proprii ş i totalul activelor ş i al elementelor din afara bilanţ ului, în funcţ ie de gradul lor de risc; expunerea maxim ă faţă de un singur debitor, exprimat ă procentual ca raport între valoarea total ă a acestora ş i nivelul fondurilor proprii ale băncii; expunerea maxim ă agregat ă, exprimat ă ca raport între valoarea expunerilor mari ş i nivelul fondurilor proprii; nivelul minim de lichiditate, determinat în funcţ ie de scaden ţ ele creanţ elor ş i ale angajamentelor b ăncii; clasificarea creditelor acordate ş i a dobânzilor neîncasate aferente acestora ş i constituirea provizioanelor specifice de risc; pozi ţ ia valutară exprimat ă în funcţ ie de volumul fondurilor proprii. De asemenea, legea bancară limiteaz ă ş i volumul participaţ iilor: o bancă nu poate investi în titlurile unei societăţ i mai mult de 10% din fondurile sale proprii ş i 20% din capitalul social al societ ăţ ilor comerciale respective. Valoarea tuturor participaţ iilor unei bănci nu poate dep ăş i 50% din fondurile proprii. În completare la prevederile Legii bancare, au fost emise Normele nr. 8/1999 care

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 reglementeaz ă supravegherea de c ă tre BNR a solvabilit ăţ ii, a expunerilor

reglementeaz ă supravegherea de către BNR a solvabilit ăţ ii, a expunerilor mari ş i a împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţ ii speciale cu banca.

a) Astfel, din punct de vedere al indicatorului de solvabilitate, calculat ca raport între nivelul fondurilor proprii ş i expunerea net ă (expunerea din activele bilan ţ iere ş i extrabilanţ iere) reglement ă rile stabilesc un nivel de 12%. Acelaş i indicator determinat ca raport între nivelul capitalului propriu ş i expunerea net ă trebuie s ă reprezinte 8%.

b) Referitor la supravegherea expunerilor mari, normele precizeaz ă că nivelul unei asemenea

expuneri nu poate dep ăş i 20% din fondurile proprii ale b ăncii, iar suma totală a acestor expuneri nu poate depăş i de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale b ăncii. Din punct de vedere al supravegherii împrumuturilor acordate persoanelor aflate în relaţ ii speciale cu banca, trebuie precizat că normele limiteaz ă suma totală a acestora la 20% din fondurile proprii, iar pentru creditele acordate personalului propriu ş i familiilor acestuia, limita este stabilit ă la 5% din fondurile proprii ale băncii. În scopul determină rii indicatorului de solvabilitate, băncile trebuie s ă procedeze la încadrarea activelor pe categorii de risc, iar elementele din afara bilanţ ului sunt încadrate în categorii de risc prin transformare în credite pe baza unor coeficienţ i de conversie. Criteriile de încadrare a elementelor de activ în categorii de risc ş i cele de transformare a elementelor extrabilanţ iere în credite sunt prezentate în tabelele urm ătoare.

Tabel nr. 3: Criterii de încadrare a elementelor de activ în categorii de risc de credit

Gradul de risc de credit

 

Elemente luate în calcul

0%

1.

numerar ş i valori din aur, metale ş i pietre preţ ioase

2.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către, sau garantate cu titluri emise de administraţ ia publică central ă a statului român sau de Banca Naţ ional ă a României.

3.

elemente de activ constituind creanţ e asupra, sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către / sau garantate cu titluri emise de administraţ ii centrale, bănci centrale din ţările din categoria A sau Comunit ăţ ile Europene.

4.

elemente de activ constituind creanţ e asupra administraţ iilor centrale sau băncilor centrale din ţările din categoria B, exprimate ş i finanţ ate în moneda naţ ional ă a debitorilor.

5.

elemente de activ constituind creanţ e garantate în mod expres, irevocabil ş i necondi ţ ionat de c ătre administraţ iile centrale sau b ăncile centrale din ţările din categoria B, exprimate ş i finanţ ate în moneda naţ ional ă comună garantului ş i debitorului.

6.

elemente de activ garantate cu depozite colaterale plasate la banca însăş i sau cu certificate de depozit ori instrumente similare emise de banca însăş i ş i încredinţ ate acesteia.

7.

elemente de activ deduse din fondurile proprii.

20%

8.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către sau garantate cu titluri emise de b ăncile de dezvoltare multilateral ă sau de Banca Europeană de Investi ţ ii.

9.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către administraţ iile locale din România.

10.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către băncile din România.

11.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către administraţ iile regionale sau locale din ţările din categoria A.

Riscurile şi prudenţ a bancar ă . Performanţ e bancare

ş i pruden ţ a bancar ă . Performan ţ e bancare   1 2. elemente
 

12.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către băncile din ţă rile din categoria A.

13.

elemente de activ constituind creanţ e, cu scadenţă de maximum un an, asupra sau garantate în mod expres, irevocabil ş i necondiţ ionat de către băncile din ţările din categoria B.

14.

elemente în curs de încasare (cecuri ş i alte valori).

50%

15.

credite acordate persoanelor fizice, garantate cu ipoteci în favoarea b ăncii, de ranguri superioare ipotecilor instituite în favoarea altor creditori, asupra locuinţ elor ce sunt sau vor fi ocupate de debitor sau ce sunt date cu chirie de către acesta.

16.

venituri de primit

100%

17.

elemente de activ constituind creanţ e asupra administraţ iilor centrale sau băncilor centrale din ţările din categoria B, cu excepţ ia celor exprimate ş i finanţ ate în moneda naţ ional ă a debitorului.

18.

elemente de activ constituind creanţ e asupra administraţ iilor regionale sau locale din ţările din categoria B.

19.

elemente de activ constituind creanţ e, cu scadenţă mai mare de un an, asupra b ăncilor din ţările din categoria B.

20.

elemente de activ constituind creanţ e asupra sectorului nebancar din ţările din categoria A sau B din România.

21.

imobiliz ări temporare.

22.

alte active.

Tabel nr. 4:

Criterii de încadrare a elementelor în afara bilan ţului în categorii de risc de transformare în credit

Grad de risc de transformare în credit

 

Elemente în afara bilanţ ului

100%

1.

angajamente în favoarea altor bănci

2.

angajamente în favoarea clientelei

3.

titluri vândute cu posibilitate de răscumpă rare, pentru care opţ iunea de răscumpărare a fost ferm exprimat ă

4.

angajamente îndoielnice

5.

alte angajamente date

50%

6.

cauţ iuni, avaluri ş i alte garanţ ii date altor b ănci

7.

garanţ ii date pentru clientel ă

8.

titluri vândute cu posibilitatea de răscump ărare, pentru care opţ iunea de răscumpărare nu a fost ferm exprimat ă

0%

9.

titluri date în garanţ ie

O alt ă reglementare important ă pentru gestionarea riscurilor bancare o constituie cea privind organizarea ş i funcţ ionarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare. Aceasta (CRB) reprezint ă un centru de intermediere, care gestioneaz ă, în numele b ăncii centrale, informaţia de risc bancar pentru scopurile utilizatorilor, în condi ţ iile p ăstrării secretului bancar. Informaţ ia de risc bancar, potrivit reglement ării, cuprinde datele de identificare a unui debitor ş i operaţ iunile în lei ş i în valut ă prin care b ăncile se expun la risc faţă de acel debitor, respectiv:

acordarea de credite; asumarea de angajamente de către bancă, în numele debitorului, faţă de o persoan ă fizică sau juridică nebancară; asumarea de angajamente de către bancă în numele debitorului, faţă de alt ă bancă.

ă nebancar ă ; asumarea de angajamente de c ă tre banc ă în numele debitorului,
ă nebancar ă ; asumarea de angajamente de c ă tre banc ă în numele debitorului,

CAPITOLUL 4

CAPITOLUL 4 Prin aceast ă reglementare sunt definite câteva no ţ iuni care sunt relevante pentru

Prin aceast ă reglementare sunt definite câteva noţ iuni care sunt relevante pentru importanţ a funcţ ionării Centralei Riscurilor Bancare. Astfel:

riscul individual reprezint ă suma valorilor operaţ iunilor raportate la CRB de către o persoană declarant ă pentru un debitor; acest risc reprezintă expunerea unei b ănci faţă de un debitor ş i se determină de persoana declarantă; persoana recenzată reprezint ă debitorul, respectiv persoana fizică sau juridic ă înscris ă în baza de date a CRB; riscul global este suma riscurilor individuale raportate de toate persoanele declarante pentru aceeaş i persoan ă recenzată; persoanele declarante sunt centralele băncilor, persoane juridice române ş i sucursalele din România ale b ăncilor străine; persoana acreditată este angajatul autorizat de conducerea persoanei declarante să transmit ă ş i s ă recepţ ioneze la Centrala Riscurilor Bancare informaţ iile de risc bancar. Importanţ a funcţ ionă rii Centralei Riscurilor bancare rezidă în aceea că poate transmite oricărei persoane declarante informaţ ii referitoare la creditele restante pe ultimii 2 ani ş i informaţ ii referitoare la riscul global, pentru fiecare debitor. Aceste informaţ ii sunt oferite în termen de cel mult o zi bancară, de la data primirii cererii de consultare a bazei de date a CRB, ceea ce are o mare însemn ătate în selectarea clien ţ ilor ş i limitarea riscului de creditare. Dintre m ăsurile adoptate de Banca Na ţ ional ă a României, în vederea îmbun ăt ăţ irii calit ăţ ii prudenţ iale bancare se remarc ă: