POSIBILITATI DE PERFECTIONARE A GESTIUNII RISCULUI DE

CREDIT STUDENT:IVAN FELICIA DELIA-REFACERE DE DISCIPLINA,CIG,ID

1.Delimitari conceptuale privind riscurile in domeniul bancar si riscul de credit

Cel mai adesea, riscurile bancare sunt considerate din doua puncte de vedere sensibil diferite: punctul de vedere teoretic si cel practic. Atunci cand definesc riscul si gestiune a riscului, cel mai multi autori se concentreaza asupra functiei clasice a bancilor, de intermediere in sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din acest punct de v 19319i817t edere este tratata indeosebi problema unor pierderi neprevazute la activele bancare, pierderi cauzate de riscuri de piata, de credit sau de lichiditate. Riscul poate avea un impact considerabil asupra valorii bancii sau institutiei financiare in chestiune, atat un impact in sine (de regula sub forma pirderilor directe suportate), cat si un impact indus cauzat de efectele asupra clinetelei, personalului, partenerilor si chiar asupra autoritatii bancare. In functie de punctul de vedere din care facem analiza riscului, acesta poate fi definit in mod diferit. Vor adopta ca definitie standard pe cea lingvistica si vom considera drept risc probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentrui subiect. In acest context, prin expunerea la risc vom intelege valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suporta sau pe care le-ar putea suporta institutia financiara in cauza. Din aceasta definitie rezulta ca expunerea la risc poate fi efectiva sau potentiala. Daca acesta este cadrul - foarte general - in care vom aborda problema riscurilor bancare, atunci putem prezenta si diferite acceptiuni care se dau riscului bancar ca pe diferite tipuri de riscuri bancare. Si, desi perspectiva celor mai multe analize bancare asupra riscului este ingusta trebuie sa subliniem inca de acum ca acesta este generat de o multime de operatii si proceduri. De aceea, in domeniul financiar cel putin, riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri, de cele mai multe ori interdependente prin aceea ca pot avea cauze comune sau ca producerea unuia poate genera in lant alte riscuri. Drept urmare, aceste operatiuni si proceduri genereaza in permanenta expunere la risc. Riscurile bancare sunt acele riscuri cu care se confrunta bancile in operatiunile lor curente si nu doar riscurile specifice activitatii bancare clasice. Ca agenti care opereaza pe diverse piete financiare, bancile se confrunta si cu riscuri ce nu le sunt specifice (de exemplu riscul valutar), dar pe care trebuie sa le gestioneze. Importanta gestionarii riscurilor bancare Este, desigur evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizeaza, de fapt, minimalizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii. Sustinem ca este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca, iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari. Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive si asupra comportamentului

salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase. Existenta unor programe adecvate pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare, nu de putine ori experienta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare (indeosebi de plati) sau obtinerea unor calificative superioare din partea autoritatii bancare. In Romania bancile au facut fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intr-un context de instabilitate generala generata de procesul de tranzitie. Tranzitia a insemnat pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe actiuni), a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama larga de operatiuni financiare), libertatea in alegerea partenerilor interni si externi, concurenta din partea altor institutii financiare (fondurile de plasament) si altor banci (romanesti, create dupa 1990 si straine), reducerea refinantarii directe de catre banca centrala, schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BNR si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii clientilor mari. In aceste conditii, pentru conducerea bancilor, implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor. In sectorul bancar cresterea a devenit un atribut esential al performantei bancare. Ea nu este un scop in sine ci este impusa de rentabilizarea investitiilor in tehnologii noi, posibila doar in conditiile "productiei de masa". Procesul de crestere in sectorul bancar are doua componente: cresterera in domeniul serviciilor bancare traditionale (creditarea clientilor, efectuarea viramentelor, gestiunea patrimoniului) si cresterea in zona noilor servicii bancare (gestiunea de trezorerie, operatiuni pe piata de capital, servicii informatice si de informare, asigurari). El este caracterizat de faptul ca are lor intr-un context concurential si are drept rezultat prestarea de catre institutia financiara a unei game largi de servicii. Unele din aceste servicii sunt noi si personalul este lipsit de experienta, iatr altele presupun operarea pe piete cu care bancile nu sunt familiare si atunci personalul pare lipsit de profesionalism. Drept urmare imaginea bancilor pe pietele financiare tinde sa fie una deficitara, pentru ca ele risca sa fie tratate de catre partenerii mai specializati drept conglomerate formate la voia intamplarii, conduse de persoane ignorante in noile domenii si inconstiente de capacitatea neta de castig sau riscurile specifice (exemplul bancii Baring's). In conditiile unui management corect, cresterea operatiunilor in cele doua arii mari - servicii traditionale si servicii noi - ar trebui sa aiba un efect sinergetic. Insa pierderile suportate de unii actionari si volatilitatea veniturilor duc la diminuarea valorii de piata a bancilor, ceea ce face extrem de scumpa procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protectia generala a institutiei in conditii de crestere). Deoarece comunicarea bancilor cu publicul si

chiar cu actionarii, in ceea ce priveste gestiunea riscurilor bancare, este deficienta (in Romania in special) piata tinde sa trateze toate bancile la fel. Proasta gestiune a catorva banci poate influenta negativ si imaginea publica a celorlalte. In concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute, gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul unui amortizor de soc. In acelasi timp, consolidarea valorii actiunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu succes diferite game de produse in anii '90. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bancile pot gestiona cu succes riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor, daca folosesc paradigma de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei. 2.Prevederile legislative privind gestiunea riscului de credit Acordul de la Basel De la nasterea sa in 1974, rolul Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancar (BCBC- Basel Committee on Banking Supervision) a fost s promoveze stabilitatea sistemului bancar global. Cnd, n ultimii ani ai deceniului 80, a devenit mai mult dect evident c diferitele practici de reglementare favorizau instituii bancare din anumite zone geografice, Comitetul Basel a lansat Acordul Basel I, menit s reglementeze cerinele de capital minim (1988). Totusi, datorit maturizrii metodologiilor de calcul al riscului care au indus un grad de sofisticare a activitii bancare, precum si a ignorrii riscului operaional n Acordul Basel I, s-a impus revizuirea Acordului Basel I si, asa a aprut, la sfrsitul anului 2003, forma final a Acordului Basel II (care a fost supus unui proces consultativ cu instituiile vizate comerciale si reglementatoare inc din 2001). Din acest moment, practic bncile au la dispoziie trei ani pentru implementarea cerinelor Acordului Basel II. Definiia structurat si simplificat a Acordului Acordul conine trei direcii strategice structurate astfel: Pilonul I: Acoperirea cerinelor de capital minim, cu metodologie si regulamente specifice pentru

risc de credit si risc operaional. Tot in cadrul Pilonului I se stabileste metoda de evaluare a capitalului propriu pe baza noilor exigene de clasificare a tipurilor de riscuri: risc de credit, risc operaional, risc de pia. In ceea ce priveste riscul de credit, fa de Acordul Basel I, Acordul Basel II prezint o rafinare alternativ, cu o detaliere semnificativ a normelor metodologice. Riscul de pia nu face neaprat obiectul unei schimbri, el fiind tratat exhaustiv inc din 1988, la apariia Acordului Basel I. Riscul operaional reprezint marea surpriz de ansamblu a abordrii Basel II. Ce este de fapt riscul operaional? Conform Comitetului Basel II, riscul operaional este riscul de pierderi directe si indirecte rezultate din erori procedurale, sistemice sau umane sau riscuri care pot decurge din evenimente externe. Provocrile aduse de aceste riscuri sunt demne de a fi tratate cu toat atenia: impactul unui astfel de risc se propag in intreaga banc si poate afecta relaia cu clienii si satisfacia lor, fr ca implicaiile cantitative, valorice s poat fi msurate cu exactitate. Riscurile operaionale nu sunt inc bine inventariate, nu sunt obiectul unei inregistrri istorice a evenimentelor (arhivare) si a consecinelor lor, dar au audien din ce in ce mai mare in bnci si exist preocupri pentru gestionarea lor corespunztoare. Msurarea riscului operaional este realizat direct de ctre banc, iar un prim pas esenial este inventarierea lor pe categorii si crearea unor metodologii care s identifice, planifice si asume planuri de evitare a acestor riscuri ca si planuri de criz si remediere a efectului riscului operaional, dat ce un eveniment din aceast categorie a avut loc. Pilonul II: Asigurarea supravegherii prudeniale: reprezint crearea si validarea unui set de proceduri interne fiecrei instituii financiare, prin care se evalueaz adecvat si consistent fondurile proprii corespunztoare profilului de risc de catre organismele tutelare Pilonul III: Asigurarea disciplinei de gestionare a riscului de pia, prin promovarea transparenei; Comitetul Basel impune transparena comunicrii informaiilor exacte si detaliate privitoare la gestiunea riscurilor. Informaiile obligatoriu de publicat sunt organizatorice, strategice si

metodologice in domeniul riscurilor, financiare (structura si valoarea total a fondurilor proprii si metodologii contabile de gestiune a activelor, pasivelor, provizioanelor), informaii referitoare la riscurile de credit (total, repartizare), informaii despre riscul operaional (evenimente posibil generatoare de pierderi). Aplicarea prevederilor noului acord de capital - Basel II Aplicarea pervederilor noului acord Basel II este unul din cele mai importante proiecte derulate la nivelul sistemului bancar romanesc in cursul anului 2006, cu termen de aplicare la inceputul anului 2007. Obiectivele principale ale implementrii Noului Acord de Capital Basel II - Directiva 2000/12/CE revizuit si actualizat sunt asigurarea unui cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinelor de capital, in concordan cu profilul de risc al instituiilor de credit crearea premizelor pentru consolidarea stabilitii sistemului financiar bancar. Pe lang pregtirea individual a fiecrei instituii de credit, la nivelul sistemului bancar romanesc a fost demarat un proiect pentru implementarea prevederilor Noului Acord de Capital Basel II . Proiectul a fost lansat in luna iulie a anului 2005 de Banca Naional a Romaniei, care a definit obiectivele, strategia si planul de aciuni. Obiectivele stabilite de banca central pentru implementarea Basel II transpunerea in legislaia romaneasc a noilor cerine prudeniale dezvoltarea mijloacelor de supraveghere prudenial dezvoltarea sistemelor de administrare a riscurilor la nivelul instituiilor de credit. Proiectul este coordonat de un Steering Committee din care fac parte reprezentani ai Bncii Naionale a Romaniei, Ministerului Finanelor Publice, Consiliului Naional al Valorilor Mobiliare si Asociaiei Romane a Bncilor. Derularea proiectului este realizat de grupuri de lucru formate din specialisti ai bncii centrale si ai instituiilor de credit, pentru adaptarea cadrului legislativ, riscul de credit cu subgrupurile abordare standardizat, abordri avansate, studiu de impact cantitativ , riscul operaional si riscul de pia. Pentru atingerea obiectivelor, a fost definit o strategie de implementare, cu urmtoarele etape:

iniierea dialogului si realizarea schimbului de informaii cu sectorul bancar, in scopul evalurii instrumentelor de administrare a riscului, a cunoasterii poziiei instituiilor de credit privind opiunile tehnice de implementare a Basel II, dar si a evalurii necesitilor de pregtire profesional la nivelul sistemului bancar; dezvoltarea mijloacelor pentru realizarea supravegherii sectorului bancar la standardele impuse de Noul Acord de Capital, prin definirea opiunilor naionale si derularea studiului de impact cantitativ, transpunerea in legislaia romaneasc a directivelor europene, evaluarea on-site a condiiilor de implementare a cerinelor Basel II, activiti de supraveghere off-site, elaborarea ghidurilor de validare a modelelor interne de rating ale instituiilor de credit, adaptarea sistemului de raportri prudeniale; validarea de ctre Banca Naional a Romaniei a modelelor interne de rating utilizate de instituiile de credit pentru evaluarea clienilor si a portofoliului de credite existente; verificarea aplicrii prevederilor Noului Acord de Capital in sectorul bancar (din ianuarie 2007). Planul de aciune include msuri referitoare la cadrul legislativ, cadrul instituional si cel relaional. Masurile privind cadrul legislativ se refera la preluarea si transpunerea in legislaia romaneasc a Directivelor Europene. Cadrul instituional se refera atat la banca central, cat si la instituiile de credit. Astfel, bncile vor trebui s includ noile cerine in strategiile si politicile interne, s dezvolte practicile de guvernanl corporativ, s-si reconfigureze obiectivele in domeniul clientelei si al produselor bancare. Cadrul relaional se construieste prin colaborarea permanenta intre instituiile implicate, incheierea de acorduri de cooperare cu autoritile de supraveghere din statele de origine ale instituiilor de credit care dein sucursale in Romania, intrirea colaborrii la nivel regional privind experiena in implementarea Basel II si dezvoltarea ageniilor naionale de rating. Pan in prezent, au fost derulate mai multe activiti , corespunztoare primelor etape:

Au fost definite opiunile naionale privind riscul de credit, pentru abordarea standard si pentru cea bazat pe modele interne de rating, opiunile privind riscul operaional si cele privind structura capitalului si a grupului instituiei de credit. In formularea poziiilor, s-au luat in considerare caracteristicile sistemului bancar romanesc, dar si armonizarea cu opiunile selectate de alte state membre ale Uniunii Europene. A fost realizat un studiu de impact cantitativ, pentru determinarea impactului cantitativ pe care reglementrile ce urmeaz a fi aplicate prin preluarea in legislaia naional a prevederilor proiectului de modificare a Directivei 2000/12 il vor avea asupra nivelului reglementat al necesarului de fonduri proprii ale instituiilor de credit. Exerciiul s-a realizat in luna iulie 2006, pe datele finale de bilan la 31 decembrie 2005. Rezultatele exerciiului au fost analizate la nivelul bncii centrale, in scopul definitivrii opiunilor naionale ce vor fi exercitate si a cadrului de reglementare ce transpune prevederile directivei. Astfel au fost emise si supuse dezbaterii comunitii bancare proiectele legislative si de reglementri prin care se transpun prevederile directivelor europene. Printre activitile in curs de derulare se numr adaptarea sistemului de raportri prudeniale si elaborarea ghidurilor de validare a modelelor interne de rating ale instituiilor de credit. In paralel cu aceste activiti, exist o preocupare permanent pentru perfecionarea pregtirii profesionale in domeniul Basel II. Astfel, au fost organizate mai multe seminarii si sesiuni de pregtire pentru specialistii din sistemul bancar si s-au organizat mai multe intalniri cu expertii ai Comisiei Europene 3.Analiza riscului de credit Riscul de credit este primul dintre riscurile bancare cu care se confrunta o institutie bancara. Riscul de creditare exprima posibilitatea ca mprumutatii sau emitentii de titluri sa nu-si onoreze obligatiile la scadenta. Pentru mprumutat, riscul de credit exprima ntr-o forma mai larga, degradarea situatiei financiare a acestuia. O mare varietate de motive legata fie de situatia generala a economiei, fie de conditiile afacerii mprumutatului,

ntre care multe sunt imprevizibile si afecteaza situatia financiara a acestuia, pot contribui la riscul de credit. Pentru instrumente pe piata distingem doua tipuri de riscuri: Riscul curent si Riscul potential Riscul curent este aferent valorii de piata curente, adica cea calculata pe baza valorii prezente pe baza parametrilor pietii. Riscul potential este legat de valorile viitoare posibile pe care le poate lua instrumentul pe parcursul existentei sale, valori viitoare ce sunt determinate de deviatiile viitoare ale parametrilor pietei n raport cu valoarea lor curenta. Riscul potential este numit "add on" pentru a exprima "suplimentul fata de valoarea curenta". Riscul total este suma celor doua riscuri si el masoara riscul de credit total a instrumentului considerat. Gestionarea riscului de contrapartida are ca obiect limitarea pierderilor n cazul deprecierii situatiei debitorilor, evitarea ca slabiciunile unor debitori sa antreneze dificultati prea importante pentru mprumutator. Prima etapa presupune o gestionare a priori momentului, luarea deciziei de angajament, bazata pe criterii calitative si cantitative ce conduc la stabilirea deciziei privind acordarea autorizatiilor de angajament. Majoritatea autorizatiilor si toate conditiile particulare depind de aprecierea calitatii debitorilor n momentul analizarii dosarelor de creditare. Aceasta analiza poate fi facuta de personalul bancii respective, de catre banci corespondente sau de agentii pentru referintele de creditare. A doua etapa, gestionarea a posteriori pentru urmarirea acestora si estimarea riscurilor la portofoliul de active. Este vorba de o gestionare cantitativa a riscului de contrapartida bazata pe statistici ale situatiilor debitorilor, estimari ale expunerilor la risc si ale pierderilor n cazul nrautatirii situatiilor clientilor si portofoliilor de clienti diversificate. Riscul de contrapartida este cel al nregistrari pierderilor n cazul imposibilitatii debitorilor de a-si onora obligatiile. Aceste pierderi depind de expunerile la risc si de eventualele garantii. Expunerea se prezinta sub forma de profile temporare ale expunerii de risc. Garantiile sunt de multe feluri grupate n doua mari categorii: reale si personale si au ca scop reducerea pierderilor n cazul riscurilor de creditare. Clauzele contractuale asigura o protectie suplimentara a mprumuturilor prin fixarea unor praguri n respectarea unor indicatori sau prin limitarea tuturor operatiunilor contra partidei care fragilizeaza situatia sa financiara. n perioada actuala, epoca bancarizarii masive, n care nu numai agentilor economici, dar si marea majoritate a familiilor si a persoanelor au devenit clienti obisnuiti ai bancilor n conditiile majorarii explozive a volumului de operatiuni si desfasurari ample pe teritoriu a retelei de filiale si agentii, activitatea bancara implica utilizarea pe scara larga a informaticii si telecomunicatiei.

Adaptarea metodelor informatice n activitatea bancara necesita rezolvarea a doua probleme distincte: construirea unui sistem de cuantificare si ierarhizarea a conditiilor si premiselor de acordare a creditelor (credit scoring) implementarea unui sistem informatic si de prelucrare electronica care sa asigure o ierarhizarea obiectiva a fiecarei solicitari Punctul de plecare n stabilirea tipului de credite pe termen scurt l reprezinta situatia patrimoniului la sfrsitul trimestrului precedent si previziunile de crestere a activelor n trimestrul prognozat. Pornind de la necesitatile firmei si de la oferta bancii se procedeaza la fundamentarea si adoptarea deciziei de creditare. Procesul decizional n materie de creditare cuprinde urmatoarele detalii: analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit; analiza solicitarii de credit; adoptarea deciziei de creditare; analiza periodica a calitatii portofoliului de credite pe termen scurt detinut de banca. Parcurgerea acestor etape se realizeaza cu ajutorul unui fond de informatii economice, financiare, manageriale, monetare, provenite din sistemul bancar, din economia nationala si din ntreprindere. Analiza manageriala si economico-financiara a firmei solicitatoare de credit n momentul n care o ntreprindere se adreseaza bancii cu o solicitare de credit pe termen scurt, aceasta procedeaza la realizarea unei analize detaliate si n domenii de activitate diferite de firma respectiva. Pentru a ncepe analiza, firma este solicitata sa depuna o documentatie economica si financiara complexa. -Cererea de credite semnata de persoanele autorizate din firma. Situatia stocurilor si cheltuielilor pentru care se solicita creditarea. -Ultimul bilant contabil. -Balanta de verificare. -Contul de profit si pierdere -Lista bunurilor materiale si a bunurilor ce constituie garantii asiguratorii pentru creditul solicitat.mputernicire din partea AGA pentru conducerea unitatii n vederea contractarii mprumutului cu banca. n fata bancii, firma trebuie sa vina, cu activitate economica care sa nu prezinte riscuri majore n perioada de utilizare a creditului. ntreg universul, intern si extern al firmei este supus unei analize si interpretari riguroase pentru a fi depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare, sau ale unor schimbari tehnologice, n evolutia cererii, precum si sub influenta inflatiei. Pentru acceptarea cererii de creditare rolul hotartor l au performantele economice si financiare realizate de ntreprinderea solicitatoare n perioada precedenta si cele estimate pentru perioada de angajare a creditului.

10

Principalii indicatori economici si financiari care redau performantele firmei, stabiliti pe baza datelor din situatia patrimoniului si a celor constatate de inspectorul bancar sunt reprezentati de: lichiditatea patrimoniului este un indicator care exprima capacitatea agentilor economici de a-si ndeplini la termen cu resursele banesti de care dispune, obligatiile de plata pe termen scurt:

solvabilitatea patrimoniului este capacitatea agentilor economici de a putea la scadenta, din sursele proprii, toate datoriile fata de creditori sau att pe termen scurt ct si pe termen mediu si lung. x100 indicatorii de rentabilitate exprima eficienta activitatii unui agent economic n sensul capacitatii acestuia de a obtine profit din activitatea desfasurata. Rentabilitatea capitalului social

Rentabilitatea capitalului propriu

Rentabilitatea n functie de costuri

indicatorii economici arata limita pna la care agentul economic este finantat din alte surse dect fondurile sale proprii si exprima prin gradul de ndatorate:

Analiza efectiva a solicitarii de credit Scopul solicitarii trebuie specificat sub forma deficitului de resurse pe care l va suplini creditul cerut. Cererea de credit trebuie sa se ncadreze n prevederile legislatiei bancare si n normele metodologice ale bancii. Dupa precizarea si acceptarea scopului solicitarii de credit, echipa de decizie trece la analiza nivelului cantitativ al cererii. n acest sens, firma analizata ntocmeste fluxul de ncasari si plati cu defalcare pe luni. Dupa stabilirea si acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la negocierea dobnzii si a comisioanelor ce revin bancii. Dobnzile stabilite de banca au n vedere dobnda de referinta practicata de B.N.R. si dobnda de depozit acordata firmelor si persoanelor fizice care si pastreaza disponibilitatile banesti n conturi la banca respectiva. La aceste dobnzi, banca adauga dobnda proprie, rezultnd dobnda propusa solicitantului de credit. Adoptarea deciziei de credit

11

Un moment important n procesul de adoptare a deciziei de creditare este prezentat de identificarea si verificarea atenta a garantiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezinta. Banca n acest scop va solicita mprumutatorilor garantii asiguratoare care pot fi oferite att de debitori ct si de terte persoane fizice sau juridice denumite giranti. Pentru majoritatea garantiilor, banca ncheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de cesiune sau de garantie imobiliara specificndu-se baza legala si obligatiile firmelor creditate de a pastra n bune conditii bunurile gajate si de a le folosi n caz de producere a riscului, la rambursarea creditului primit. Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt Avnd la dispozitie ntreaga analiza a agentului economic si solicitarii concrete de credit, comitetul de credit al bancii considerata cererea de credit pe termen scurt naintata de firma analizata este admisa la creditare. n cadrul sucursalei bancii functioneaza comitetul de credite condus de directorul sucursalei, iar n lipsa acestuia de directorul adjunct desemnat de acesta care ia decizia privind acordarea creditelor. Dupa adoptare, decizia de creditare este comunicata solicitantului. Aceasta mpreuna cu unitatea bancara care acorda efectiv creditul, procedeaza la ncheierea contractului de credit. Pentru a reduce la minimul pierderile din credite neperformante si a proteja astfel depozitele persoanelor fizice si juridice, lucratorii bancari implicati n activitatea de creditare trebuie sa procedeze cu responsabilitate la evaluarea riscurilor pe care le presupune acordarea mprumuturilor si sa depuna toate eforturile pentru a-si ncasa debitorii. Pentru limitarea riscului de credit se impun cteva masuri prudentiale, unele stabilite de fiecare banca si altele de catre banca centrala. Provizioane specifice de risc n scopul determinarii riscului de credit si limitarii acestuia, societatile bancare trebuie sa-si clasifice creditele acordate n una din urmatoarele 5 categorii: standard n observatie sub standard ndoielnic pierdere Clasificare creditelor se va face tinnd seama de performantele financiare ale clientilor si de capacitatea acestora de a-si onora obligatiile la scadenta. n urma evaluarii performantelor financiare ale clientilor, cerintele vor fi una din urmatoarele categorii: Categoria A: n cazul n care performantele financiare sunt foarte bune si permit achitarea la scadenta a dobnzii si a ratei. Totodata se prefigureaza mentinerea si n perspectiva performantelor financiare la nivel ridicat. Categoria B: n cazul n care performantele financiare sunt bune, dar nu pot mentine acest nivel ntr-o perspectiva mai ndelungata

12

Categoria C: n cazul n care performantele financiare sunt satisfacatoare, dar o evidenta tendinta de nrautatire Categoria D: n cazul n care performanta financiara este scazuta si cu o evidenta ciclitate la intervale scurte de timp Categoria E: n cazul n care performanta financiara arata pierderi si exista perspective clare ca nu poate fi platita nici dobnda nici rata. Serviciul datorii va fi apreciat ca: bun - n situatia n care ratele si dobnzile sunt platite la scadenta sau cu o ntrziere maxima de 7 zile slab - n situatia n care ratele si dobnzile sunt platite cu o ntrziere de pna la 30 de zile si necorespunzator necorespunzator - n situatia n care ratele si dobnzile sunt platite cu o ntrziere de peste 30 de zile Pentru acoperirea pierderilor de credite bancile sunt obligate sa-si constituie provizioane. Sumele aferente se include pe cheltuieli si sunt raportate B.N.R. Nivelurile provizioanelor n functie de clasificarea creditelor sunt urmatoarele: CLASIFICARE CREDIT NIVELUL PROVIZIONULUI SPECIFIC "standard" 0% "n observatie" 5% "substantial" 20% "pierdere" 100% La determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fi micsorata doar cu valoarea angajamentelor aparute din: depozite gajate, colaterale, acceptate de banca, garantii neconditionate primite de la Guvernul Romniei, de la B.N.R., de la o alta banca din Romnia, sau din una din tarile din categoria A. 4.Metode si tehnici de gestiune a riscului de credit Principalele tehnici de gestiune ale riscului de creditare sunt: -analiza creditelor -documentarea creditelor -controlul si verificarea creditelor acordate -evaluarea riscurilor speciale Pt protejarea fata de pierderile din credite,bancile folosesc atat provizionarea cat si cedarea riscurilor prin asigurare.Astfel banca poate incheia asigurari cu institutiile specializate in vederea acoperirii riscurilorde pierderi la portofoliul de credite. Unele banci considera creante nerambursabila drept pierdere,pe care o acopera din rezerva si dupa aceia,incearca sa recupereze cat se poate de la debitor. In analiza creditelor cu problemede mare importanta sunt garantiile respective tipul si marimea lor.Garantiile sunt folosite in caz de insolvabilitate a debitorului,pt a acoperii,prin valorificare,debitul neacoperit de beneficiarul facilitatilor oferite de banca.

13

Indicatorii cei mai des utilizati pentru estimarea riscului de credit sunt: -volumul creditelor restante/total credite *100 -volumul creditelor neperformante/total credite *100 -rezerve pt pierderi din credite/total credite *100 -provizioane pentru pierderi din credite/pierderi nete *100 Desi niciunul din indicatorii mentionati nu reprezinta un indicator perfect,putem afirma nivelul necorespunzator al unuia dintre acestia constituie in sine un barometru al viitoare probleme de creditare. 5.Propuneri privind imbunatatirea gestiunii riscului de credit Existenta si gestiunea riscurilor financiare sunt inerente n activitatile desfasurate de banci si n rolul bancilor de intermedieri financiari. Gestiunea riscului nu presupune eliminarea sau minimizarea rezultatelor negative pe care riscurile le-ar putea provoca activitatii bancare ci mai degraba scopul gestiunii riscului este de a limita aparitia riscurilor. Un element important n identificarea riscurilor este stabilirea limitelor expunerilor pentru fiecare tip de risc. Masurarea riscului de credit are o importanta vitala n gestiunea riscului de credit. Toti factorii de risc pot fi identificati si cuantificati utiliznd informatii care pot fi observate direct din istoricul activitatii. Bancile pot utiliza o varietate de tehnici de masurare a riscurilor: de la tehnicile statistice (analiza Gap) la modele mai sofisticate (Simularea Monte Carlo), de asemenea pot utiliza orice alt instrument n functie de natura si complexitatea activitatilor si n mod special de disponibilitatea si integritatea datelor. Cu toate ca bancile pot utiliza o metodologie vasta de masurare a riscurilor gestiunii bancare trebuie sa aiba o imagine asupra tuturor riscurilor ce afecteaza activitatile si produsele bancii. Procesele de monitorizare a riscurilor sunt stabilite cu scopul de a evalua performanta strategiilor si politicilor bancilor de a atinge tintele stabilite. Sistemul de control intern al bancii asigura eficacitatea procesului de management al riscului. Stabilirea si mentinerea unui sistem eficient de control intern inclusiv prin stabilirea unor linii de autoritate si segregare a responsabilitatilor sunt unele din cele mai importante responsabilitati ale gestiunii unei banci. Gestiunea trebuie sa evalueze adecvarea masurilor de control, att din punctul de vedere al eficacitatii n reducerea probabilitatii aparitiei unui risc dat, ct si n eficacitatea n reducerea impactului care ar putea aparea. Daca este necesar, se pot lua masuri pentru a realiza si implementa solutii eficiente pentru a reduce riscul la un nivel acceptabil. Un proces permanent de monitorizare este esential pentru gestiunea eficienta a riscurilor. O monitorizare permanenta a activitatilor poate oferi avantajul unei detectari corecte si n timp util a unor deficiente n politicile, procesele si procedurile de control a riscurilor.

14

Obiectivul gestiunii riscurilor este de a identifica marimea riscurilor la care sunt supuse institutiile financiare, sa nteleaga ce duce la aparitia riscului, sa aloce capital pentru a acoperi eventualele pierderi cauzate de producerea acestuia si sa identifice trendurile activitatii care pot ajuta la identificarea aparitiei lui. Esecul n ntelegerea si gestionarea riscurilor, care este prezent theoretic n toate tranzactiile si activitatile bancii, poate creste accelerat probabilitatea ca anumite riscuri sa nu fie identificate si controlate n timp util.

15