Sunteți pe pagina 1din 59

Creditarea

gestionarea

riscului de creditare

CUPRINS

Introducere................................................................................................................6
1. Creditarea, parte component de baz a tehnicii si operaiunilor bancare........9
1.1. Necesitatea diversificrii operaiunilor, tehnicilor, produselor i
serviciilor bancare...........................................................................................................
1.2.Creditarea agenilor economici..............................................................................
2. Riscurile bancare i gestiunea lor..
2.1. Definirea riscurilor bancare..

3. Riscul in activitatea de creditare


3.1. Rolul calittii portofoliului de creditare bancar...................................................
3.2. Politica de creditare...
3.3. Riscul individual de creditare
3.4. Gestiunea riscului de credit global

4. Riscul de credit la UniCredit Tiriac Bank.............................................


4.1. Obiective si politici cu privire la administrarea riscului de credit..
4.2. Strategia specific de administrare a riscului de credit
4.3. Procesele si procedurile specifice de administrare a riscului de credit
4.4. Structura si organizarea functiei de gestionare a riscului de credit.
4.5. Sfera de cuprindere si tipul sistemelor de raportare si evaluare a
riscului de credit.
4.6. Politici de acoperire si diminuare a riscului de credit (inclusiv strategii si
procese de control a eficacittii).
Concluzii
Bibliografie...............................................................................................................

Introducere
O strategie bancar performant trebuie s cuprind att programe ct i proceduri de gestionare
a riscurilor bancare care vizeaz, de fapt, minimalizarea probabilitii producerii acestor riscuri i a
expunerii poteniale a bncii. Susinem c este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici
este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banc, iar obiectivul
central al activitii bancare l reprezint obinerea unui profit ct mai mare pentru acionari.
Numai c nu ntotdeauna aceste dou obiective cel general i cel sectorial se afl n
concordan. S-ar putea ca, n anumite situaii, costul implementrii i exploatrii procedurilor care
vizeaz gestiunea riscurilor s fie mai mare dect expunerea potenial la risc. Ceea ce nu nseamn
dect c i aceste programe trebuie selectate n funcie de criterii de eficien. n alte cazuri s-ar putea
ca strategia bncii s implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. n acest caz decizia
trebuie luat ntotdeauna avnd n vedere i cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei
protecii corespunzatoare i pierderile poteniale mai mari. Dar dac decizia este de aa natur, atunci
minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie n nici un caz s se transforme ntr-un obiectiv n sine. De
altfel, obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitii, minimizarea expunerii
la risc i respectarea reglementrilor bancare n vigoare.
Dintre acestea nici unul nu are un primat absolut, una din sarcinile conducerii bncii fiind i
aceea de a stabili obiectivul managerial central al fiecrei perioade.
Importana gestiunii riscurilor bancare nu se rezum totui doar la minimizarea cheltuielilor.
Preocuparea permanent a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte pozitive i asupra
comportamentului salariailor care devin mai riguroi i mai contiincioi n ndeplinirea sarcinilor de
servici, nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitai frauduloase. Existena
unor programe adecvate pentru prevenirea i controlul riscurilor bancare contribuie i la impunerea
instituiei n cadrul comunitii bancare, nu de puine ori experiena unor astfel de programe
condiionnd admiterea sau participarea bncii respective la asociaii interbancare (ndeosebi de pli)
sau obinerea unor calificative superioare din partea autoritii bancare.
i, nu n cele din urm, o gestiune eficace a riscurilor bancare i va pune amprenta i asupra
imaginii publice a bncii. Clienii doresc o banc sigur i acionarii la fel. Soliditatea unei bnci i
atrage ns pe deponeni n condiiile n care depozitele nu sunt asigurate n mod obligatoriu. Dac
bncile nu sunt obligate s se asigure de rspunderea civil fa de deponeni, atunci interesul acestora
pentru alegerea celor mai sigure instituii este diminuat; principalul criteriu devine rentabilitatea

plasamentului. Poate s apar atunci o selecie advers pentru care este foarte probabil ca bncile cu
cele mai mari probleme, n lips de lichiditate, s acorde cele mai ridicate dobnzi. Pentru evitarea
acestei selecii adverse, este preferabil ca asiguratorul s perceap prime de asigurare difereniate, mai
ridicate pentru bncile cu o gestiune deficitar a riscurilor (cazul SUA) astfel nct s existe o
penalizare explicit pentru acestea.
n Romnia bncile au facut fa tuturor factorilor de instabilitate financiar ntr-un context de
instabilitate general generat de procesul de tranziie. Tranziia a nsemnat pentru bncile romneti
modificarea statutelor (ele opernd ca societi pe aciuni), a cadrului legal de operare (legea permind
angajarea ntr-o gam larg de operaiuni financiare), libertatea n alegerea partenerilor interni i
externi, concurena din partea altor instituii financiare (fondurile de plasament) si altor bnci
(romneti, create dup 1990 i strine), reducerea refinanrii directe de ctre banca central,
schimbarea permanent a normelor prudeniale de ctre Banca Naional a Romniei i deteriorarea
situaiei financiare a majoritii clienilor mari. n aceste condiii, pentru conducerea bncilor,
implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o necesitate, ca i asimilarea de
ctre salariai a unor noi tehnici i instrumente de gestiune a riscurilor.
n sectorul bancar creterea a devenit un atribut esenial al performanei bancare. Ea nu este un
scop n sine ci este impus de rentabilizarea investiiilor n tehnologii noi, posibil doar n condiiile
"produciei de mas". Procesul de cretere n sectorul bancar are dou componente: creterera n
domeniul serviciilor bancare tradiionale (creditarea clienilor, efectuarea viramentelor, gestiunea
patrimoniului) i creterea n zona noilor servicii bancare (gestiunea de trezorerie, operaiuni pe piaa
de capital, servicii informatice i de informare, asigurri). El este caracterizat de faptul c are lor ntrun context concurenial i are drept rezultat prestarea de ctre instituia financiar a unei game largi de
servicii. Unele din aceste servicii sunt noi i personalul este lipsit de experien, iar altele presupun
operarea pe piee cu care bncile nu sunt familiare i atunci personalul pare lipsit de profesionalism.
Drept urmare imaginea bncilor pe pieele financiare tinde s fie una deficitar, pentru c ele
risc s fie tratate de ctre partenerii mai specializai drept conglomerate formate la voia ntamplrii,
conduse de persoane ignorante n noile domenii i incontiente de capacitatea net de ctig sau
riscurile specifice (exemplul bncii Baring's).
n condiiile unui management corect, creterea operaiunilor n cele dou arii mari servicii
tradiionale i servicii noi ar trebui s aib un efect sinergetic. ns pierderile suportate de unii
acionari i volatilitatea veniturilor duc la diminuarea valorii de pia a bncilor, ceea ce face extrem de
scump procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protecia general a instituiei n condiii de

cretere). Deoarece comunicarea bncilor cu publicul i chiar cu acionarii, n ceea ce privete


gestiunea riscurilor bancare, este deficient (n Romnia n special) piaa tinde s trateze toate bncile
la fel. Proasta gestiune a ctorva bnci poate influena negativ i imaginea public a celorlalte.

Capitolul 1
CREDITAREA, PARTE COMPONENT DE BAZ
A TEHNICII I OPERAIUNILOR BANCARE

1.1. Necesitatea diversificrii operaiunilor, tehnicilor, produselor i serviciilor bancare


Este necesar n aceast perioad diversificarea ct mai mare a bncilor, serviciilor i
produselor lor din urmtoarele motive:
o concurena altor bnci;
o nevoia de apropiere a bncilor de agenii economici servii;
o diversificarea atribuiilor i rolul bncilor n economia de pia;
o gsirea unor noi forme de atragere a resurselor bneti necesare bncilor comerciale;
o diversificarea plasamentelor;
o constituirea, dezvoltarea si consolidarea bursei de valori;
o participarea bncilor comercile la constituirea capitalului social al unor societi
comerciale;
o participarea bncilor comerciale romneti la circuitul mondial al informaiei bancare
(SWIFT bnci corespondente, participarea la tranzacii financiar-valutare internaionale);
o plile interne i internaionale au fost diversificate;
o cibernetizarea informaiei;
o sporirea participrii bncilor la viaa economic i social a rii;
o utilizarea publicitii ca mijloc de promovare a produselor i serviciilor bancare;
o alinierea structurii funcionale i evidenei bncilor comerciale la standarde

internaionale;
o diferenierea dobnzii;
o diversificarea instrumentelor de depozite, atragerea economiilor populaiei (carnete de
economii, depozite bancare, conturi personale, participarea la licitaii, emisiuni de
aciuni, obligaiuni, ipoteci, cambii sau alte hrtii de valoare) pli internaionale pe baza
de carduri VISA;
o cumprri , vnzri de aur i alte materiale preioase;
o angajarea unor operaiuni de leasing;
o gestionarea unor credite n valut i alte organisme internaionale.
O gam bogat a serviciilor poate fi luat n consideraie n competiia bncilor comerciale
pentru definirea bncilor moderne.
Politica de diversificare este o politic a bncilor comerciale. Ea este nscris n deciziile luate
la nivelul cel mai nalt al conducerii bncilor comerciale, fr a neglija o larg autonomie unitilor
teritoriale. Este vorba deci de includerea ca obiectiv prioritar a diversificrii produselor i serviciilor
bancare n programele strategice ale bncilor comerciale care au devenit bnci de afaceri i bnci de
dezvoltare.
Reorganizarea i restructurarea compartimentelor funcionale, din bnci, i o activitate
transparent avnd ca obiectiv nevoile clienilor, au contribuit in final la reducerea costurilor.
Prin diversificarea produselor i serviciilor, bncile comerciale contribuie din plin la nfptuirea
politicii financiar-monetare i valutare a rii. Astfel, diversificndu-se instrumentele de plat utilizate
la bncile comerciale, poate fi diminuat sau chiar eliminat blocajul financiar. Prin participarea la
licitaiile valutare, bncile comerciale contribuie la stabilirea zilnic a raportului dintre moneda
naional i valutele strine (deci a cursului valutar). Tempernd cererea de credite (fie mcar pentru
faptul c nu exist destule resurse), bncile comerciale contribuie la limitarea inflaiei. La aceast
reducere a inflaiei contribuie i faptul c bncile acord difereniat credite, n funcie de gradul de
bonitate al agenilor economici. Cooperarea mai mare ntre bnci faciliteaz operaiunile de investiii i
de mprumut, realizndu-se studii de fezabilitate i participnd la elaborarea i punerea n aplicare a
proiectelor de investiii i de creditare. Tot n cadrul relaiilor de cooperare se poate aprecia c se va
pune un accent mai mare pe problemele de intermediere financiar i bancar.

Bncile comerciale se sprijin n activitatea de creditare, nu att pe fondurile proprii1, ct mai


ales pe capitalul de pia financiar-monetar. Sub acest raport se poate afirma c banca este o instituie
ce lucreaz cu banii altora. Cererile de credite sunt aa de mari, nct capitalul propriu i fondul de
rezerv nu pot face fa. Considernd c banca este o instituie care mprumut, ea trebuie mai nti si asigure resursele de alimentare cu fonduri care, ulterior, s fie utilizate drept credite. Preocuparea de
a constitui resurse este tot att de important ca aceea de a le plasa, deci de a acorda creditele. Agenii
economici pot fi n urmatoarele raporturi fa de banc:

au capital disponibil care caut plasament i fructificare;

au nevoie de capital pentru activitatea curent sau pentru investiii, pe care l caut n
schimbul fructificrii.
Banca are menirea i de a lega agenii economici sau persoanele fizice cu spirit intreprinztor,

cu persoane fizice sau juridice care dispun de mijloace bneti. Resursele bncii pot fi diferite n
funcie de provenien, scop, condiii, termen, piat monetar.
Ele constituie obligaii ale bncii de aceea sunt inscrise n partea dreapt a bilanului, deci n
pasiv. Operaiunile bancare legate de constituirea resurselor se mai numesc din aceast cauz operaiuni
pasive. Prin faptul ca lucreaz cu resurse strine, raspunderea bncilor este mult mai mare. Aceasta se
rsfrnge i asupra celor care au dat capitalul spre plasare, pentru c riscul aparine i acestora.
Dup modul de constituire a resurselor n economiile de pia, bncile pot fi de depozite de
rescont, bnci de emisiune i de nscrisuri financiare, obligaiuni, nscrisuri ipotecare, bnci de
emisiune (banca central).
Planul de creditare este un plan operativ care se ntocmete trimestrial de ctre unitaile
teritoriale ale bncilor comerciale i de ctre departamentele de creditare din centralele acestor bnci.
1

Fondurile proprii ale instituiilor de credit sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 i fonduri proprii de nivel 2.
Fondurile proprii de nivel 1 cuprind: capitalul social subscris, rezervele legale, statutare i alte rezerve, precum i rezultatul
reportat pozitiv al exerciiilor financiare anterioare, rmas dup distribuirea profitului conform hotrrii adunrii generale a
acionarilor; atle instrumente.
Fondurile proprii de nivel 2 se compun din: fonduri proprii de nivel 2 de baz; fonduri proprii de nivel 2 suplimentar.
Fondurile proprii de nivel 2 de baz se compun din:
- rezervele din reevaluarea imobilizrilor corporale, ajustate cu obligaiile fiscale aferente, previzibile la data calculrii
fondurilor proprii;
Fondurile proprii de nivel 2 suplimentar se compun din aciunile prefereniale cumulative pe durat determinat i capitalul
sub form de mprumut subordonat.
Bncile, persoane juridice romne, trebuie s dispun la momentul autorizrii de un nivel al capitalului iniial de
minimum 37 milioane lei.
Bncile de credit ipotecar trebuie s dispun la momentul autorizrii de un nivel al capitalului iniial de minimum
25 milioane lei.
Bncile de economisire i creditare n domeniul locativ trebuie s dispun la momentul autorizrii de un nivel al
capitalului iniial de minimum 25 milioane lei.

Programul se ntocmete pe categorii (tipuri) de credite i sectoare de activitate. Se ine seama de


graficele de acordare i rambursare care sunt anex la contractul de credit. Aceste grafice se ntocmesc
n funcie de cererile agenilor economici i previziunile fiecrei bnci.
Elaborarea programului de credite se face n funcie de echilibrul financiar al agentului
economic (lichiditate, solvabilitate, nivelul datoriilor) capacitate managerial, profitabilitatea afacerii,
asigurarea realizrii produciei i valorificrii rentabile a acesteia.
Necesarul de credite se stabilete pe agenii, filiale, sucursale, centralizandu-se de fiecare dat.
Programul de credite pe centrala bncii comerciale reprezint, de fapt, suma corectat a necesarului de
credite a programelor unitilor operative.
Dup ce analizeaz necesarul din teritoriu, departamentul (de credite) din central stabilete
plafoanele care sunt aprobate de comitetul de credite al bncii. Aceste plafoane sunt apoi repartizate
unitilor teritoriale.

1.2. Creditarea agenilor economici


Nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face fa n ntregime cheltuielilor
ocazionale de desfurare normal a activitii complexe a fiecrui agent economic (producie,
investiii, comercial etc.). La orice agent economic apar dezechilibre, disfuncionaliti n cazul
trezoreriei, al gestiunii ntreprinderii. De aceea creditul de trezorerie ocup o pondere nsemnat n
totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar cnd activul circulant din bilan nu poate fi
acoperit integral din ncasri i din fondul de rulment. Se poate afirma c n cadrul creditelor de
exploatare creditul de trezorerie deine primul loc. Orice agent economic deine active circulante
importante determinate n primul rnd de activitatea de producie i n al doilea rnd, de creanele
asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de finanare trebuie s fie suficiente pentru a face
fa nevoilor de acoperire a activului circulant.
n ara noastr, fondul de rulment are n general un volum mai mare dect n rile cu o
economie dezvoltat, ca urmare a vitezei mai mici de rotaie a mijloacelor circulante n general i a
ciclului de fabricaie mai lung. De aceea, avnd n vedere i faptul c mijloacele proprii de finanare
sunt limitate, putem afirma c la noi, necesitatea creditelor bancare este mai mare. Adugm la cauzele
de mai sus si stocurile mai mari de produse finite care nu se vnd (ca urmare a nefolosirii marketingului
vnzrii) i ncasrile restante. Necesarul total de fonduri si deci de credite este determinat si de modul
de gestionare al agentului economic. Dac printr-o gestionare eficient a fondurilor se poate asigura

rotaia stocurilor, recuperarea mai rapid a creantelor nemobilizate, obinerea prelungirii creditului
furnizorilor, creterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o reducere a
necesarului de credite al agenilor economici.
Exist mai multe clasificri de credite bancare acordate agenilor economici n funcie de
varietatea i complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operaiunilor de credit.
n economia de pia exist cinci mari feluri de credite si anume:

creditul bancar;

creditul comercial;

creditul obligatar;

creditul ipotecar;

creditul de consum.
1. Creditul bancar este acordat de ctre bnci persoanelor fizice i juridice pe termen scurt,
mijlociu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fr nscrisuri, cu garanii reale sau
fr, pe obiecte ale creditrii sau global.
2. Creditul comercial se acord sub form de marf. El satisface att interesul productorului
(deci agentul economic productor) de a vinde mai repede marfa, ct i pe cel al
comerciantului care nu are fonduri s le elibereze direct la primirea mrfii.

Figura 1 - Credite comerciale acordate i angajamente asumate de instituiile de credit

Mil.lei

7,400
7,200
7,000
6,800
6,600
6,400
6,200
6,000
5,800
5,600
5,400
Jan. Mar. May. Jul. Sep. Nov. Jan. Mar. May. Jul. Sep. Nov. Jan. Mar.
2012 2012 2012 2012 2012 2012 2013 2013 2013 2013 2013 2013 2014 2014
Credite comerciale

Sursa:
BNR
3. Creditul obligatar apare n raporturile dintre instituiile de stat i agenii economici n
calitate de debitori, pe de o parte si creditori, pe de alt parte. Aceste raporturi se
concretizeaz n faptul c primii emit obligaiuni, iar creditorii sunt subscriitori i deintori
ai acestor obligaiuni.
4. Creditul ipotecar este destinat activitii imobiliare i se bazeaz n principiu pe proprietatea
privat. El presupune o convenie ntre creditor i mprumutat, care cuprinde n esen
proprietatea (ca garanie a rambursrii imprumutului), condiiile i scadenele, penalitile i
circumstanele n care se poate pierde proprietatea.

Figura 2 - Credite ipotecare acordate i angajamente asumate de instituiile de credit

Mil.lei

40,000
35,000
30,000
25,000
20,000
15,000
10,000
5,000
0
Jan. Mar. May. Jul. Sep. Nov. Jan. Mar. May. Jul. Sep. Nov. Jan. Mar.
2012 2012 2012 2012 2012 2012 2013 2013 2013 2013 2013 2013 2014 2014
Credite ipotecare

Sursa: BNR
5. Creditul de consum se acord pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru
acoperirea valorii mrfurilor i serviciilor procurate din comer sau pentru recreditarea
creanelor contractate n acest scop.
Figura 3 - Credite de consum acordate i angajamente asumate de instituiile de credit
Mil.lei
54,000
52,000
50,000
48,000
46,000
44,000
42,000

Credite de consum

Sursa: BNR

Capitolul 2

RISCURILE BANCARE I GESTIUNEA LOR


2.1. Definirea riscurilor bancare
Riscurile bancare sunt considerate din dou puncte de vedere sensibil diferite: punctul de vedere
teoretic si cel practic.
Atunci cnd definesc riscul i gestiunea riscului, cei mai muli autori se concentreaz asupra
funciei clasice a bncilor, de intermediere n sfera riscurilor financiare prin diviziunea acestora; din
acest punct de vedere este tratat indeosebi problema unor pierderi neprevzute la activele bancare,
pierderi cauzate de riscuri de pia, de credit sau de lichiditate. Ali autori se concentreaz asupra unor
pierderi poteniale sau efective cauzate de riscuri cu totul aleatoare i necontrolabile, ca de exemplu
frauda, incendiul sau catastrofele naturale. Cei mai muli practicieni abordeaz, de regul, o singur
grup sau o clas de riscuri, cel mai adesea sub aspectul tehnicilor de gestiune i doar foarte rar sunt
analizate i mecanismele de transmisie/amplificare a riscului suportat de instituia financiar.
Riscul poate avea un impact asupra valorii bncii sau instituiei financiare n chestiune, att un
impact in sine (de regul sub forma pierderilor directe suportate), ct i un impact indus cauzat de
efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor i chiar asupra autoritii bancare.Prin analiza
riscului, acesta poate fi definit n mod diferit. O definiie standard este considerat drept risc
probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecine adverse pentru subiect. Prin expunerea la
risc vom inelege valoarea actual a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care le suport
sau pe care le-ar putea suporta instituia financiar n cauz. Din aceast definiie rezult c expunerea
la risc poate fi efectiv sau potenial.
n domeniul financiar, riscul trebuie privit ca un complex de riscuri, interdependente care pot
avea cauze comune sau c producerea unuia poate genera n lan alte riscuri. Drept urmare, aceste
operaiuni i proceduri genereaz n permanen expunere la risc. Riscurile bancare sunt acele riscuri cu
care se confrunt bncile n operatiunile lor curente i nu doar riscurile specifice activitii bancare
clasice. Ca ageni care opereaz pe diverse piee financiare, bncile se confrunt i cu riscuri ce nu le
sunt specifice (de exemplu riscul valutar), dar pe care trebuie s le gestioneze.

Capitolul 3
RISCUL IN ACTIVITATEA DE CREDITARE

3.1. Rolul calitii portofoliului de creditare bancar


Pentru muli observatori principala operaiune bancar este creditarea. ntr-adevr, ntre
plasamentele bncilor, pe primul loc se situeaz creditele. Felul n care banca aloc fondurile pe care le
gestioneaz poate influena ntr-un mod hotrtor dezvoltarea economic la nivel local sau naional. Pe
de alt parte, orice banc i asum, intr-o oarecare msur, riscuri atunci cand acord credite i, n mod
cert, toate bncile nregistreaz n mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cnd unii dintre
debitori nu-i onoreaz obligaiile. Oricare ar fi ns nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul
de credite pot fi minimizate dac operaiunile de creditare sunt organizate i gestionate cu
profesionalism.
Din acest punct de vedere, cea mai important funcie a conducerii bncii este de a controla
calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauz a
falimentelor bancare.
Pentru a depi deficienele sistemice i procedurile de acest gen, care duc la creterea
pierderilor de portofoliu de credite, bncile trebuie s conceap i s implementeze politici de creditare
performante i s angajeze/pregteasc un personal cu un profesionalism ireproabil, care s neleag
i s respecte disciplina acestor norme. Pentru aceasta este necesar s existe un feed-back permanent
prin care conducerea bncii s fie informat despre eficacitatea procesului de control al calitaii
creditelor, astfel nct cele cu probleme s fie detectate i corectate ( n limita posibilitilor) din timp.

Figura 4 - Credite acordate i angajamente asumate de instituiile de credit2


Mil. lei

Se refer la expunerea fa de un singur debitor, expunere egal sau mai mare de 20 000 lei, i reprezint 89,6 la sut din
valoarea creditelor acordate i a angajamentelor asumate de ctre sistemul bancar, conform datelor Centralei Riscului de
Credit la 31 decembrie 2013. Suma acordat reprezint creditul acordat sau angajamentul asumat conform contractului.
Suma acordat nu este actualizat n luna curent pentru creditele sau angajamentele acordate n valut raportate n lunile
anterioare.

35,000
30,000
25,000
20,000
15,000
10,000
5,000
0
Jan. 2011

Jan. 2012

Total sume restante

Jan. 2013

Jan. 2014

Intarziere de peste 90 de zile

Sursa: BNR - Centrala Riscului de Credit

3.2. Politica de creditare


Pentru ca o politica bancara de creditare s se dovedeasca si utila, ea trebuie sa indeplineasca
conditii de formulare corecta si continut complet.
O politica de creditare poate fi apreciata ca fiind corecta daca in elaborarea ei s-a acordat
prioritate atingerii urmatoarelor obiective:
- selectia unor credite sigure si cu o probabilitate maxima de rambursare;
- asigurarea unor plasamente fructuoase pentru fondurile de care dispune banca;
- incurajarea extinderii creditelor care corespund nevoilor pietei pe care opereaza banca.
Politicile de creditare variaza in timp si in functie de ciclul economic. Ele trebuie sa fie
actualizate si sa devina adaptabile la modificarile mediului concurential si economic.
Continutul unei politici de creditare comporta trei parti principale: formulari politice cu caracter
general referitoare la sarcinile compartimentului de creditare si la calitatile optime ale portofoliului de
credite, principii si proceduri recomandate in constituirea si administrarea portofoliului de credite si, in
fine proceduri si parametri detaliati de creditare, specifici fiecarui tip de credite normele de creditare.
Partea nti

are menirea de a stabili cadrul general si obiectivele politicii de creditare.

Structura sa generala ar putea fi urmatoarea:


A. Obiective
B. Strategii

B.1. Tipuri de credite si structura portofoliului de credite


B.2. Structura creditelor in functie de lichiditatea si scadenta lor
B.3. Marimea portofoliului de credite.
C. Piete (zone comerciale)
D. Caracteristici ale creditelor
D.1. Tipuri de credite
D.2. Garantii
D.3. Termeni de creditare.
E. Responsabilitati referitoare la aprobarea creditelor si controlul calitatii acestora.
Obiectivele politicii de creditare pot fi interne sau externe, in functie de prioritatile bancii.
Obiectivele concrete trebuie sa defineasca rolul bancii respective, asa cum si-l asuma ea, apoi
rentabilitatea globala stabilita pentru perioada respectiva, imaginea pe care doreste sa o impuna pe
piata, increderea publicului, gradul de agresivitate in concurenta cu ceilalti competitori. Dincolo de
aceste obiective de ordin general, menite sa asigure racordarea efortului compartimentului de credite la
cel global al bancii, pentru asigurarea unui efect de sinergie, obiectivele politicii de creditare pot si
trebuie sa fie particularizate pentru acest domeniu de activitate prin stabilirea sarcinii de crestere medie
(anuala sau trimestriala) a portofoliului de credite (in preturi constante) si a marimii acestui portofoliu
relativ la activele sau depozitele bancare totale.
Strategiile de creditare vizeaza trei domenii distincte.
Strategia in domeniul structurii creditelor bancare stabileste ponderea diferitelor categorii de
credite in total, directiile si limitele minime de diversificare a portofoliului, precum si gradul de
participare eventuala la credite sindicalizate. Fiind cel mai important activ bancar, creditele (esalonarea
rambursarii lor) au o importanta deosebita pentru asigurarea lichiditatii bancare, o data cu asigurarea
rentabilitatii bancare. Si, desi obiectivul principal al politicii de creditare il reprezinta minimizarea
riscului de creditare, nici gestiunea altor riscuri bancare nu trebuie neglijata.
Lichiditatea stabilita in functie de structura activelor si pasivelor bancare este una din restrictiile
majore ale structurii (in functie de scadenta) a creditelor bancare; aceasta deoarece in lipsa unei piete
secundare suficient de dezvoltate (titularizare) lichiditatea creditelor este determinata aproape exclusiv
de scadenta lor.
In cele din urma obiectivele de ordin strategic referitoare la marimea portofoliului de credite
sunt cele care determina cuantificarea agresivitatii bancii, asa cum a fost ea formulata global la primul
punct. O politica agresiva se caracterizeaza prin crestere absoluta (valoare in preturi constante) si

relativa (pondere in totalul activelor bancare) a portofoliului de credite. O astfel de strategie are, de
regula, un caracter temporar, deoarece prezinta dezavantaje evidente. Pe termen scurt o astfel de
politica poate duce la o crestere a veniturilor, dar este mai putin sigur ca aceasta crestere va atrage si o
crestere de rentabilitate. Cresterea rapida a valorii portofoliului de credite sporeste in mod evident
riscurile legate de gestiunea acestui portoliu. Cel mai riscant element il reprezinta scaderea potentiala a
calitatii portofoliului, datorita presiunii pe care o exercita asupra peronalului gestiunea mai multor
clienti si imperativul strategic al cuceririi pietei; daca acest imperativ devine o prioritate, atunci el poate
sa se transforme in crestere cu orice pret si, cel mai adesea, acest pret il reprezinta cresterea expunerii
globale la risc a bancii.
Definirea pietelor sau a zonelor comerciale pentru banca este un element de politica pe termen
lung si realizarea acestui obiectiv cere timp, mai ales atunci cand se impune o schimbare radicala de
orientare. Politica de creditare trebuie sa defineasca fara echivoc piata primara si secundara pe care se
vor desfasura activitatile de creditare, precum si prioritatile geografice. Este evident ca aceasta
componenta a politicii de creditare este valabila, in continut, in functie de talia bancii: pentru o banca
internationala acestea se prezinta sub forma unor regiuni sau grupe de tari deservite de unitati bancare
proprii si definite prin volum de activitate si operatii. Pentru bancile mai mici (majoritatea bancilor
ramanesti) zona comerciala are un caracter preponderent national sau chiar local (regional). In acest
context prioritatile geografice pot presupune o extindere, o consolidare sau o retragere de pe anumite
piete, piete definite din punctul de vedere al ariei geografice deservite de banca. Continutul efectiv al
acestui element de politica de creditare trebuie sa contina definirea explicita a zonei deservite in mod
regulat de filiale sau agentii proprii, stabilirea in afara zonei sale comerciale, proprii precum si
conditiile de acceptare exceptionale a altor credite.
In ceea ce priveste standardele de creditare la acest nivel prezentarea lor nu este decat globala
si legata de contextul stabilit de strategia de creditare a bancii pentru parioada curenta. Ele trebuie sa
cuprinda precizari referitoare la tipurile de credite, garantii si termene. Definirea tipurilor de credite
presupune stabilirea unor liste pentru: creditele preferate de banca, creditele de evitat datorita riscului
ridicat si pentru creditele interzise, de regula in virtutea unor restrictii legale. Apoi trebuie specificate
tipurile de garantii (mobiliare si imobiliare) pe care banca este dispusa sa le accepte, in virtutea
expertizei proprii, a expertizei partenerilor traditionali sau a evolutiei conditiilor de pe piata si a celor
legale. Termenele avute in vedere sunt cele referitoare la periodicitatea reevaluarii factorilor de risc,
inclusiv a costurilor si a pretului creditului.

Tot prin politica de creditare trebuie stabilite limitele responsabilitatii tuturor celor implicati in
procesul de creditare. Este vorba, in principal, de limitele raspunderii ofiterilor de credite si ale
comitetelor de credit. Aceste limite depind de experienta si de pozitia ofiterului, de garantii, de
sezonalitate, precum si de capitalul/talia bancii.
Partea a doua a politicii de creditare contine principiile si procedurile pe care banca isi bazeaza
procesul de creditare. Cuprinde urmatoarele elemente:
a) protectia prin asigurare;
b) documentatia si garantiile mobiliare;
c) incasarea creditelor restante si recuperarea garantiilor;
d) norme si reglementari legale;
e) stabilitatea ratei dobanzilor percepute;
f)

informatii financiare solicitate de la debitori;

g) etica profesionala si conflictele de interese;


h) examinarea si controlul periodic al calitatii creditelor.
a) Protectia prin asigurare se poate realiza pentru bunuri (cele care se constituie in garantii, dar
nu numai), pentru persoane (cadrele de conducere pentru raspundere civila sau pentru rapiri, dar si
asigurari de viata pentru debitorii individuali in cazul creditelor pe termen lung), pentru banca insasi ca
beneficiar de asigurari si reasigurari (pentru riscul de creditare). De regula, este recomandabil sa se
incheie contractul de asigurare pentru toate riscurile asigurabile in conditii de eficienta.
b) Documentatia si garantiile mobiliare solicitate trebuie sa se constuie in dosare de creditare
uniforme la nivelul intregii banci, indiferent de locatia unitatii bancare operative si de personalul
angajat. Implementarea cerintelor vazand aceast caracter unitar poate ridica probleme semnificative la
nivelul bancilor mai mici, datorita raporturilor personale ale functionarilor acestora cu clientii bancii.
c) Tratamentul creditelor restante si recuperarea garantiilor se poate realiza printr-un
compartiment specializat care poate avea si sarcini de control. Procedura scrisa cuprinde
informatiile de semnalizare a dificultatilor, detectia acestora, raportarea masurilor immediate, controlul
garantiilor si, eventual detectia fraudelor. Creditele restante pot avea cauze obiective, legate de evolutia
ciclului economic, sau cauze subiective, care sunt, de fapt, un eufemism pentru a desemna
managementul defectuos.
d) Detectia problemelor se poate face din timp daca evolutia calitatii debitorului si a mediului
sau economic sunt urmarite indeaproape de banca. Pentru un ofiter de credite experimentat pot
constitui semnale reducerea disponibilului in cont, cresterea frecventei apelului la liniile de credit,

nerambursarea la termen, depunerea cu intarziere a rapoartelor financiare, etc. Odata ce se inregistreaza


o intarziere la plata, se pot lua o serie de masuri imediate, care presupun negocierea unui plan de
masuri cu debitorul si revederea termenilor contractului de creditare. In politica de creditare trebuie sa
se prevada ce poate sa afecteze renegocierea contractului; cel mai adesea sunt vizate scadentele
(reesalonari), raportarile (frecvente si detailate), incheierea unor conventii suplimentare referitoare la
limitarea activitatii debitorului si la gradul de implicare a bancii in luarea deciziilor manageriale,
garantii suplimentare (reale si personale).
e) Reglementarile legale reprezinta un element dinamic al mediului in care opereaza banca si,
de aceea, politica de creditare trebuie sa reflecte nu numai starea actuala a sistemului de reglementari ci
si, in masura in care acest lucru este posibil, cele mai probabile directii de concentrare a autoritatilor
bancare. Reglementarile bancare echivaleaza cu impunerea unor limite si a unor interdictii referitoare la
activitatea de creditare: operatii si volum. Autoritatea bancara efectueaza inspectii periodice pentru a
stabili gradul de respectare a a restrictiilor in vigoare la nivelul institutiei respective. Aceste inspecti au,
de regula, un caracter periodic si urmaresc o serie de obiective, intre care: lichiditatea si solvabilitatea
bancii, incadrarea in normele legale in vigoare, calitatea si lichiditatea activelor bancare, precum si
calitatea sistemelor proprii de protectie si control intern. In masura in care aceste lucruri sunt cunoscute
de conducerea bancii si in baza experientei trecute a institutiei bancare, ele trebuie mentionate in
politica de creditare pentru uzul tuturor functionarilor, astfel incat inspectia autoritatii bancare sa nu
constituie pentru acestia un stress inutil si pentru ca ei sa acorde prioritate domeniilor vizate de
inspectori.
Politica de creditare are un rol deosebit de important si pentru stabilirea unitara a criteriilor de
stabilirea pretului. Cel mai important element il reprezinta determinarea nivelului dobanzii percepute, a
ratei acesteia. Trebuie prezentate toate procedurile de determinare a acesteia, modul lor de folosire si
elementele in functie de care se poate stabili acest nivel: costul fondurilor bancare, primele de risc,
comisioanele bancare, rata dobanzii pe piata, rata de baza sau preferentiala a dobanzii. In afara de
aceste elemente, trebuie specificate si celelalte componente ale costului creditului pentru debitor, cum
ar fi soldul minim creditor al contului acestuia sau alte servicii financiare oferite de banca clientului.
f) Informatiile financiare solicitate de la client trebuie sa fie si ele specificate in politica de
creditare pentru a nu apare diferente semnificativede tratament intre cererile tratate de diferiti ofiteri de
credite si intre diferiti clienti tratati de acelas ofiter. Accesul la aceste informatii necesita solicitarea
rapoartelor financiare periodice si intocmirea situatiei financiare periodice si intocmirea situatiei
financiare personale pentru actionari, directori, clienti individuali. Rapoartele financiare periodice cele

mai solicitate sunt bilantul si declaratia de impunere. Veridicitatea informatiilor continute de aceste
rapoarte este asigurata prin expertizare, doar pentru firmele mari; problema principala o reprezinta
debitorii mici, pentru care banca trebuie sa faca si verificari faptice (de garantie, de exemplu). La
verificarea scriptica trebuie sa se urmareasca valoarea de inregistrare a activelor si daca activele sunt
grevate de alte obligatii (eventual ipoteci).
g) Politica de creditare este locul cel mai potrivit pentru a face toate precizarile necesare in
legatura cu etica profesionala si conflictele de interese. Respectarea normelor (scrise sau nu) ale eticii
profesiunii de bancher este esentiala pentru castigarea sau pastrarea increderii clientilor si a altor
parteneri in probitatea personalului bancii. Este un parametru esential al imaginii bancii si, cel mai
adesea, se fac simtite efectele negative, ale nerespectarii acestor norme de etica. In vederea asigurarii
unui nivel minim formal al respectarii acestor norme, politica de creditare trebuie sa precizeze lista
activitatilor interzise personalului, limitele operatiilor cu personalul, normele de transferare a
informatiilor intre compartimentele bancii, precum si in afara acesteia si codurile de etica profesionala
sau reglementari legale.
h) Examinarea si controlul periodic al calitatii creditelor reprezinta un alt element esential al
politicii de creditare, relativ recent in practica bancara, determinant pentru asigurarea unui nivel de risc
minim. Inspectarea periodica a portofoliului de credite trebuie definita prin obiectivele urmarite,
formulata fara ambiguitati si organizata corespunzator. Obiectivele urmarite sunt:reducerea pierderilor
la portofoliul de credite, detectarea prematura a erorilor si a problemelor, stimularea initiativei ofiterilor
de credite pentru autocontrol si informare, respectarea standardelor formale de creditare prin verificarea
dosarelor de creditare, respectarea normelor interne si a celor legale, informarea prin exceptie si
periodica a conducerii cu privire la starea si evolutia calitatii portofoliului de credite, fundamentarea
prelevarilor pentru pierderi. La fiecareinspectie se culeg, transmit si analizeaza informatii privind:
starea financiara si capacitatea de rambursare a debitorului, documentatia (daca dosarul de credit este
complet si actualizat), respectarea politicii de creditare a bancii, existenta si valoarea garantiilor,
incadrarea in limitele stabilite de reglementarile legale si rentabilitatea aparenta. In acest fel inspectia
isi poate realiza functia esentiala de feed-back pentru conducerea bancii. Evident, inspectarea tuturor
dosarelor de credit nu este posibila, mai ales in grupa creditelor pentru particulari (numeroase si de
valoare mica) pentru care rentabilitatea plasamentului si marimea expunerii nu justifica cheltuielile de
examinare. Exista, de aceea, mai multe metode de alegere a dosarelor de credit ce urmeaza a fi
examinate. Una dintre acestea consta in stabilirea unui plafon minim al angajamentului fata de banca,
urmand ca toate creditele cu valori peste plafon sa fie supuse examinarii. Plafonul trebuie actualizat

periodic in functie de inflatie, evolutia costurilor procesului de examinare si strategia bancii. O alta
metoda este cea a selectiei aleatoare a unui anumit numar de dosare de creditare in functie de restrictii
date, de capacitate, sub forma timpului total disponibil al echipei de inspectori sau sub forma numarului
maxim de dosare de creditare de examinat intr-un timp dat. Se poate folosi si o combinatie a celor doua
metode cu un plafon relativ ridicat si o examinare aleatoare a dosarelor situate sub plafonul valoric.
Partea a treia a politicii de creditare cuprinde normele de creditare pe tipuri de credite: credite
imobiliare ipotecare, credite pentru constructii/investitii, credite pentru stocuri, credite pe termen lung,
credite pentru cumpararea unor bunuri mobile, credite agricole, credite personale si, eventual, credite
cumparate. Normele trebuie sa cuprinda descrierea tipului de credit, destinatia creditului, scadentele
preferate, tarifarea (dobanda, rate, comisioane, solduri minime creditoare, etc.), plafoane (minime
si/sau maxime), asigurarile, garantiile solicitate, procedura de aprobare a creditului.

3.3. Riscul individual de creditare

Orice credit reprezinta o anticipare a unor incasari viitoare. Orice credit comporta riscul ca
aceste incasari sa nu se realizeze deloc sau partial. Acest risc mai este numit si risc de insolvabilitate al
creditorului; el este esential in activitatea bancara deoarece principala functie a unei banci o reprezinta
acordarea de credite. Find mai usor sa prevenim decat sa vindecam, pentru minimizarea expunerii la
risc, cea mai imprtanta etapa a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.
In aceasta faza comportamentul unei banci poate fi astfel prezentat: un credit nu se acorda decat
daca se poate estima ca probabilitatea rambursarii o depaseste pe cea a nerambursarii. Aprecierea
acestei capacitati de rambursare se poate face, daca are la baza proceduri diferite, in functie de debitor:
agentul economic, persoana privata, stat.
Analiza creditului reprezinta procesul de evaluare a riscului de creditare.
Riscul de creditare trebuie apreciat in functie de ceea ce banca se asteapta sa realizeze de pe
urma creditarii. Procesul de creditare este potential purtator de castiguri; acestea se pot grupa in doua
categorii: castiguri directe si castiguri indirecte.
Castigurile directe sunt imediate si, cel mai adesea, cuantificabile. Cele mai importante sunt
dobanda si comisionul incasat de banca. La acestea se adauga soldul creditor minim al contului
clientului, sold care reprezinta garantia creditului.
Castigurile indirecte sunt mult mai greu de cuantificat si mai incerte. Acordarea unui credit
poate insa sa atraga dupa sine initierea sau mentinerea unei relatii, o crestere a depozitelor, precum si o

crestere a unei cereri pentru alte servicii bancare. Ansamblul acestor castiguri trebuie avut in vedere
atunci cand expunerea la risc este analizata si, eventual, acceptata. Evident, in contextul general al
politicii de credit.
Analiza creditului este un proces care trebuie sa se deruleze periodic: inainte de derularea
creditului in vederea deciziei de creditare si apoi, in functie de scadenta creditului, la intervale de timp
determinate, de regula atunci cand rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispozitie.
Procesul de analiza a creditului are doua dimensiuni: o dimensiune cantitativ i una calitativ.
Dimensiunea cantitativa a analizei creditului are la baza o serie de activitati specifice de
colectare, precum si interpretare a tuturor informatiilor referitoare la client, la care banca are acces.
Acestea sunt: analiza datelor financiare, prognoza evolutiei viitoare a activitatii clientului, evaluarea
capacitatii de rambursare prin analiza si prognoza fluxurilor viitoare anticipate de venituri si cheltuieli,
evaluarea capacitatii debitorului de a rezista la socuri. Rezultatele acestor activitati sunt relativ
cuantificabile si pot contribui la fundamentarea unei decizii obiective privind expunerea bancii la risc,
care rezulta din angajarea creditului analizat. Nu trebuie insa sa pierdem din vedere cea de-a doua
dimensiune a procesului, si anume dimensiunea calitativa; ea poate completa in mod fericit rezultatele
analizei cantitative sau (mai rar) le poate rasturna spectaculos.
Analiza calitativa presupune adunarea si actualizarea tuturor informatiilor referitoare la
responsabilitatea financiara a debitorului, determinarea scopului real al contractarii imprumutului,
identificarea riscurilor cu care se poate confrunta debitorul si estimarea seriozitatii si implicarii
debitorului in respectarea angajamentelor asumate fata de banca.
Elementele determinante ale gestiunii riscului individual de creditare sunt: capacitatea de plata,
caracterul debitorului dorinta sa de a face plata, capitalul averea debitorului, garantia (reala sau
personala), conditiile de mediu. Dintre acesti cinci factori primul este cel mai important.
Se apreciaza ca principalele slbiciuni n aprecierea riscului de creditare sunt unele de ordin
intern: selectia defectuasa a dosarelor si supravegherea interna improprie a evolutiei (practic a
involutiei) calitatii debitorilor. Riscul de selectie improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare
in continutul dosarelor, apreciere interna a calitatii clientilor pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare
a deciziei de creditare si stabilirea unei marje corespunzatoare a dobanzii percepute.
Sunt credite de valori mari si de o mare diversitate ca scadente, destinatii, garantii. Multa vreme
selectia lor s-a facut exclusiv in functie de experienta, interpretarea informatiilor si simtul afacerilor de
care dau dovada bancherii. Si in prezent exista doua modalitati de tratare a cererii de creditare:
abordarea clasica si cea moderna.

In abordarea clasica sunt evaluate si comparate doua elemente: nevoia de finantare si cererea
de creditare
Nevoile de finantare pot fi pentru investitii sau pentru exploatare.
Nevoile de finantare a investitiilor se caracterizeaza prin valori ridicate si caracterul punctual al
cererii. Dosarul proiectului de investitii poate fi intocmit de intreprindere (client potential), de un expert
sau chiar de banca. Intocmirea dosarului proiectului de investitii pentru client este varianta de preferat
daca banca dispune de suficiente resurse si expertiza necesara (personal calificat). Este solutia cea mai
avantajoasa deoarece asigura bancii venituri suplimentare, ocuparea specialistilor proprii in evaluari de
proiecte de investitii si o baza de date omogen care permite stabilirea unui algoritm unitar de evaluare
a proiectelor clientilor. Pe de o alta parte, trebuie ca banca sa clarifice de la inceput cu clientul postura
in care acesta contracteaza intocmirea proiectului de investitii: este un serviciu de expertiza pe care il
cumpara de la o banca si acesta nu are nici o legatura cu sansele proiectului de a fi finantat de catre
banca. Faptul ca dosarul proiectului a fost intocmit de catre un serviciu specializat al bancii nu asigura
si o probabilitate mai mare de acceptare a lui de finantare.
Analiza nevoii de finantare se face in cadrul unui plan de finantare previzional: sunt analizate
nevoile si resursele financiare de perspectiva, brute, apoi completate cu credite bancare. Pentru acest tip
de proiecte regula prudentiala ce trebuie respectata este ca banca nu trebuie niciodata sa finanteze
integral (100%) proiectul de investitii al clientului. Oricat de mica procentual (si este de competenta
conducerii bancii sa stabileasca o limita minima prin politica de creditare) contributia clientului sa fie
efectiva si din punct de vedere financiar. In acest fel el isi asuma cu mai multa responsabilitate
raspunderea pentru derularea proiectului.
Nevoile de finantare a cheltuielilor curente au alte caracteristici: sunt de valori mai reduse si
sunt relativ permanente. Nevoile de acest tip se pot determina planificand fondul de rulment sau in
cadrul planului de trezorerie. Este imperios necesar ca functionarul bancii care este responsabil de
relatia cu clientul respectiv sa verifice atat informatiile, cat si algoritmul care a stat la baza nevoii de
finantare. Apoi bancherul poate propune un "montaj financiar" adecvat, adica o combinatie de credite
pe termen scurt care sa acopere nevoia de finantare a clientului.
Cea de-a doua etapa a analizei creditului in abordarea clasica este studiul cererii de creditare.
Analiza riscului asociat implica parcurgerea urmatoarelor etape: identificarea, evaluarea si prevenirea
riscului de creditare.
Identificarea si evaluarea riscului de creditare presupune definirea acestuia, a cauzelor majore
de risc si cuantificarea expunerii la risc. Riscul de creditare este cauzat de perturbatii in fluxul de

incasari anticipat la analiza cererii de creditare. Pentru fiecare debitor aceste perturbatii pot genera
insolvabilitate. Factorii care genereaza insolvabilitate pot fi grupati in factori externi si factori interni
fara a se putea distinge intre cele doua categorii in ceea ce priveste amplitudinea expunerii la risc pe
care o genereaza.
Factorii interni sunt aproape integral asociati unei conduceri defectuoase: de aceea, aprecierea
profesionalismului echipei de conducere sau a partenerului insusi (in cazul micilor intreprinderi),
reprezinta un element atat de important in cadrul procesului de analiza a riscului de creditare. De
asemenea, trebuie apreciat caracterul debitorului dorinta sa de a face plati pe care le implica achitarea
creditului primit. Este extrem de greu de apreciat pentru clientii noi si necesita o informatie extensiva.
Factorii externi - relativ la client - se pot grupa in factori politici, economici si bancari. Ei
actioneaza asupra unei grupe intregi de clienti si, de aceea, identificarea si evaluarea acestora se face
pentru sectoare de activitate, de catre specialisti din banca, folosind si informatii de uz intern. Bancile
mici pot cumpara servicii de analiza ale institutiilor mai mari sau ale unor institute de cercetari
specializate, dar, in acest caz, nu pot fi valorificate informatiile interne protejate de sectorul banca.
Factorii politici au la baza o decizie politica ce are efecte sensibile asupra capacitatii de
rambursare a debitorului. Ei pot imbraca diverse forme, intre care, embargoul, modificarea politicii
energetice, schimbarea de regim valutar sau de politica monetara, modificarea tarifelor vamale, etc.
Factorii economici sunt cel mai adesea legati de crize cu caracter ciclic sau sectoriale care afecteaza
pietele pe care opereaza clientul.
Minimizarea expunerii bancii la risc se face, cel mai adesea, prin cresterea costului creditului
(inasprirea conditiilor de creditare) si prin luarea de garantii. Este insa demn de retinut faptul ca
garantiile nu sunt o protectie sigura pentru creditor. Valoarea de piata a activelor se poate diminua
semnificativ si, chiar daca ea se conserva, pot exista alti creditori, privilegiati fata de banca si chiar la
125% garantie activul ramas poate fi insuficient pentru acoperirea datoriilor.
In functie de destinatia lor, creditele particulare pe termen scurt sunt credite de consum si
credite personale.
Creditele de consum sunt acordate pentru cumparari de marfuri cu plata in rate, marfuri care
constituie, de regula, si garantia creditului. Pe piata acestor credite bancile sunt puternic concurate de
societati de credit de consum si de cooperative de credit.
Creditele personale sunt, de regula, plafonate absolut-indiferent de veniturile clientului si
destinatia creditului, pentru ca aceste informatii nici nu sunt solicitate de banca. Ea imprumuta o
anumita suma (oferta limitata, de regula, de la doua-trei ori valoarea veniturilor medii lunare) cu o

scadenta precisa si o rata a dobanzii relativ ridicata; clientul poate folosi banii dupa bunul sau plac, cu
conditia sa ramburseze la scadenta; este o piata in dezvoltare, pe care bancile concureaza agresiv.
Aprecierea calitatii debitorului se face in functie de venituri : regula este ca valoarea creditului
acordat sa nu depaseasca veniturile incasate pe o perioada de doua luni.
Identificarea si evaluarea cauzelor insolvabilitatii se face pentru doua grupe distincte: cauzele
obiective, legate de mediul de activitate si cele subiective, care tin mai ales de caracterul clientului. In
functie de natura veniturilor (salariale sau nu), de marimea si periodicitatea acestora, de existenta altor
angajamente de onorat si de caracterul clientului, banca poate stabili daca probabilitatea de rambursare
este suficient de ridicata pentru a acorda creditul.
Protectia se realizeaza in mod diferit, in functie de cauze; pentru cele obiective, ambientale,
esentiale sunt existenta si permanenta veniturilor, precum si posibilitatea rambursarii. Ambele elemente
sunt la fel de importante caci veniturile sigure, oricat de mari, nu garanteaza rambursarea; trebuie avute
in vedere ansamblul obligatiilor contractate anterior, atat de banca, cat si de alte institutii financiare.
Accesul la aceste informatii este aproape imposibil si banca trebuie sa se bazeze pe declaratia de
incredere facuta de client. Este posibil ca veniturile acestuia sa fie grevate de obligatii de plata, cum ar
fi pensia alimentara, rate de asigurari, rate de consum, etc. care diminueaza posibilitatea rambursarii.
De aceea, este mai corect ca, atunci cand vorbim de venituri si marimea lor, sa avem in vedere
veniturile nete, diminuate cu obligatiile certe.
In ceea ce priveste cauzele subiective, banca trebuie sa se bazeze, in primul rand, pe calitatile
persoanei de contact care negociaza cu clientul si culege informatiile referitoare la el. Pentru a evita
suspiciunea de subiectivism functionarii sunt extrem de prudenti in lipsa unor elemente care sa
fundamenteze decizia lor. Ideal ar fi daca bancile ar constitui un fisier central al incidentelor de
rambursare, dar in multe tari aceasta contravine legislatiei referitoare la protectia datelor cu caracter
personal. In acest context clientii vechi (relativ) favorizati fata de cei noi pentru ca, in ceea ce ii
priveste, banca dispune de datele privind functionarea contului.
In Romnia ru platnicii vor fi monitorizati public prin Centrala Riscului de Credit (CRC)
CRC este un intermediar care gestioneaza, in numele BNR, informatiile bancare privind
neindeplinirea la timp sau intocmai, inainte sau in timpul procesului de decontare a instrumentelor de
plata, a obligatiilor rezultate prin contract sau prin efectul legii. Informatiile prezentate sunt numite
incidente de plata si sunt arhivate pe o perioada de cinci ani in Fisierul National de Incidente de Plati
(FNIP) care are trei componente: Fisierul National de Cecuri (FNC), Fisierul National de Cambii
(FNCb) si Fisierul National de Bilete de Ordin (FNBO). In plus, exista un Fisier National al

Persoanelor cu Risc (FNPR) pentru incidente in care au fost implicate persoane fizice sau juridice.
Sistemul de fisiere poate fi extins la cererea utilizatorilor sau din proprie initiativa, inclusiv pentru
tratarea incidentelor cu carti de credit. Informatiile provin de la institutiile bancare si sunt accesibile
utilizatorilor agreati contra unui comision, a unor speze sau a abonamentelor de consultare. Utilizatorii
agreati sunt: bancile (centrale sau unitati teritoriale), sucursale BNR, Directia urmaririi riscurilor
bancare si alti utilizatori.

Figura 5 - Pondere sume restante n total sume datorate


(%)
14.00
12.00
10.00
8.00
6.00
4.00
2.00
0.00

Sursa: BNR - Centrala Riscului de Credit

Trei sunt regulile practice pentru minimizarea riscului la creditele pe termen scurt prin analiza
cererii de creditare a solicitantului: creditul sa fie de valoare rezonabila, sa existe surse stabile de venit
si sa nu existe incidente anterioare de plata. Respectarea acestor reguli de bun simt nu poate garanta
rambursarea integrala a creditelor acordate si nici ca nu sunt respinsi debitorii solvabili dar elimina
majoritatea incidentelor de rambursare.
Pentru creditele pe termen mijlociu si lung obiectul creditului il reprezinta cumpararea sau
efectuarea de lucrri la bunuri imobiliare.
Valoarea creditului este sensibil mai ridicata in cazul creditelor pe termen scurt. Cauzele
insolvabilitatii sunt insa aceleasi cu o probabilitate de aparitie mai ridicata deoarece si creditarea este
pe termen lung. Protectia este mai greu de realizat deoarece termenul mai lung sporeste incertitudinea,

atat in ceea ce priveste veniturile, cat si comportamentul debitorului. Se impune, deci, solicitarea de
garantii sub forma asigurarilor de viata pentru debitor cu beneficiar de asigurare banca si sub forma de
ipoteci si alte forme de garantie legale.
In practica regula care se aplica (formalizata sau nu in politica de creditare) este aceea ca ratele
lunare nu trebuie sa depaseasca 25% din veniturile lunare ale solicitantului. Nici ea nu protejeaza
perfect caci acestea pot sa nu fie veniturile nete si dupa contractarea creditului, s-ar putea (si este chiar
foarte probabil) ca pana la scadenta clientul sa contracteze alte datorii care sa determine cresterea
ponderii ratei de rambursat fata de veniturile nete. De aceea se stabileste, de regula, ca doar 25% pot fi
suportate fara probleme si rate de rambursare relativ mai ridicate. In stabilirea acestui procent
importanta este si structura bugetelor de familie, serios perturbata in perioade de inflatie ridicata, mai
ales pentru familiile cu buget mic.
Abordarea moderata bazata pe credit scoring urmareste sintetizarea riscului de nerambursare
cu ajutorul unei note. Este o procedura folosita mai ales pentru creditele pe termen scurt, pentru ca:
- aceste credite au valori mici (intre 200 si 4000$ sau echivalent lei) deci analiza dosarului nu
poate fi costisitoare;
- dosarele trebuie tratate rapid deoarece solicitantii vor sa cunoasca raspunsul intr-un termen cat
mai scurt pentru a se putea adresa, eventual, altei banci;
- debitorii trebuie sa prezinte o oarecare omogenitate comportamentala, astfel incat criteriile
decizionale sa fie valabile pentru toti si pentru a se preta la evaluarea pe baza de punctaj;
- creditele trebuie, si ele, sa fie comparabile ca marime, obiect al creditului si scadentei pentru
ca riscurile sa fie comparabile.
Extrem de importanta ramane actualizarea baremurilor si a ponderilor care stau la baza deciziei
de acordare a creditului.
Analiza discriminatorie a unui esantion de dosare debuteaza prin determinarea criteriilor de
solvabilitate. Aceasta se bazeaza pe analiza corelatiei dintre fiecare informatie referitoare la debitor si
calitatea acestuia: rau sau bun platnic. Din aceasta analiza rezulta doua portrete robot. Se determina
apoi nota finala: fiecare criteriu asupra caruia s-a cazut de acord are o pondere (punctaj) stabilita in
functie de importanta sa, asa cum rezulta din analiza discriminatorie. Apoi se aduna punctele atribuite
fiecarui criteriu si rezulta nota.
Problema majora este stabilirea baremurilor. Pentru aceasta trebuie sa se analizeze toate
dosarele acceptate si se stabileste distributia (normala). Preferabil este sa se stabileasca doua baremuri
(distributii) si se analizeaza apoi de catre inspector doar dosarele cu punctaj intermediar. Dosarele cu

punctaj peste baremul maxim sunt acceptate, cele cu punctaj sub baremul inferior sunt respinse. Cea
mai importanta este stabilirea baremului inferior, pentru ca el duce la eliminarea automata a unor
dosare. Criteriul trebuie sa fie dat de maximizarea profitului bancar: nota limita inferioara optima este
cea care elimina cat mai multi clienti si rai platnici si cat mai putin buni platnici. Pentru aceasta trebuie
sa se cunoasca profitul mediu la un bun client/creditor rau si pierderea medie la un client creditor rau
sau macar raportul acestor doua marimi.
Organizarea si structura procesului de creditare a clientilor particulari pot fi folosite ca
instrumente efective de minimizare a expunerii la risc. Utilizarea lor constienta in acest scop precis sta
la baza gestiunii preventive a riscului clientului in mod activ.
Abordarea clasic n acest domeniu (modul relativ de gestiune a procesului de creditare) are la
baza organizarea distincta a activitatii de creditare la nivelul a doua compartimente ale bancii: ghiseul
sau front office insarcinat cu intocmirea dosarelor de creditare si trierea acestora si biroul de creditare a
particularilor sau back office care asigura gestiunea evenimentelor posterioare acceptarii creditului, pe
parcursul derularii relatiei cu debitorul.
n acest context gestiunea riscurilor este concentrata la nivelul front office unde dosarele sunt
selectate folosind diverse proceduri, intre care credit scoring iar protectia impotriva riscurilor este
asigurata prin solicitarea unor garantii traditionale.
Odata procesul de creditare initiat, incidentele sunt tratate de un compartiment de recuperare a
creantelor si doar cazurile cele mai grave antreneaza deschiderea unui contencios periculos pentru
institutie (cheltuieli mari). In perioadele de criza se inregistreaza o crestere accelerata a numarului
dosarelor cu probleme. Reactia clasica a institutiilor de credit implica, pe de o parte, modificarea
baremurilor de la evaluarea pe baza de punctaj, iar pe de alta parte cresterea efectivelor arondate
compartimen-tului de recuperare a creantelor. Acest ansamblu de raspunsuri reprezinta un mod reactiv
de a actiona doar dupa ce incidentul s-a produs. Este o politica periculoasa, caci adesea este prea tarziu
pentru a mai putea recupera integral creanta, iar cheltuielile pot deveni semnificative (relativ la talia
creditului).
Lantul tratarii dosarului debuteaza deci prin intocmirea acestuia de catre personalul front office.
Identificarea si evaluarea riscului se fac intr-o maniera globala si, in functie de aceasta evaluare de
ansamblu, banca se angajeaza sau nu.

Tabelul 1 - Repartizarea sarcinilor intre front office si back office


in abordarea clasica

Client
Dosar creditare
FO

identificare + evaluare risc


acordare credit

BO

Gestiunea evenimentelor
reglarea incidentelor

In cea dea doua etapa de acordare a creditului, serviciile administrative preiau dosarul de la cele
comerciale. Se trece deci de la o viziune globala asupra clientului la una operationala, a angajamentului
bancar care acopera integral sau partial cererea clientului.
Cea de-a treia etapa presupune gestiune efectiva a dosarului de creditare si debuteaza printr-un
transfer de responsabilitate la echipa de back office. Aceasta raspunde de derularea normala a
procesului de creditare si de gestiunea evenimentelor pe parcursul perioadei de valabilitate a dosarului:
deblocarea fondurilor, inregistrarea platilor, amanarea (eventuala) a scadentelor. Rationamentul
evolueaza de la notiune de client la cea de scadentar: aprecierea riscului se face vis-a-vis de incadrarea
sau nu in disciplina de plati stabilita initial si, deci, a posteriori, dupa constatarea unui incident la
rambursare. Reactualizarea scadentelor este cel mai adesea efectuata direct de back-office si serviciile
financiare ale clientului. Cum acestea nu au o viziune globala asupra clientului, solutia poate sa nu
corespunda nici macar imaginii initiale a clientului si, cu atat mai putin, calitatile sale actuale.

Tabelul 2 - Gestiunea traditionala a riscului client


Incident la scadenta

Detectie la BO

Actiune la FO

Client

Nu regleaza incidentul

Regleaza incidentul

Incident la scadenta

Devine client dubios

Ramane client normal


Incident la scadenta

Contencios

Aceasta modalitate de gestiune isi gaseste justificarea in costurile relativ scazute ale
implementarii sale in perioade normale si in specializarea personalului.
Abordarea moderna (modul activ) se bazeaza pe necesitatea interventiei inainte ca incidentul
sa se produca, anticipand riscurile si deci reactualizand in permanenta situatia clientilor in functie de
informatiile la zi.
Fundamentele acestui mod de tratare a dosarelor clientilor sunt urmatoarele:

riscul trebuie controlat actionand la nivelul clientului inainte ca incidentul sa aiba loc;

actiunea anticipativa a bancii trebuie sa intareasca imaginea de consilier si sustinator al


clientului;

actualizarea permanenta a dosarelor confera bancii un avantaj competitiv care rezulta din
cunoasterea exacta a situatiei clientului.
De fapt, banca extinde la tratamentul dosarelor particularilor modul de abordare folosit in

relatia cu partenerii mari, intreprinderile. Acest fapt nu este insa posibil decat in conditiile unei
informatizari integrale a procedurilor de tratament al dosarului.
Principiile pe care se bazeaza gestiunea preventiva a riscului client sunt:

existenta unui singur criteriu pentru aprecierea unei situatii riscante: riscul client
(preponderent asupra riscului de nerambursare la scadenta);

folosirea unui sistem de indicatori sintetici pentru semnalarea abaterilor semnificative de la


calitatea initiala a clientului debitor;

urmarirea imbogatirii activitatii nu sufocarea ei; sistemul de control trebuie sa fie simplu,
elastic si sa permita tratamentul prin exceptie.
Implementarea unui sistem de gestiune preventiva a riscului client presupune derularea unei

intregi game de operatiuni.


Esentiala este definirea cu prioritate a informatiilor necesare pentru un dosar client tip si a bazei
de date din care se poate obtine fiecare informatie necesara. Trebuie ca lista acestor informatii sa fie
corelata cu posibilitatile de informare a personalului si trebuie indicate precis documentele primare din

care se preiau aceste informatii, documente care trebuie sa fie accesibile bancii si pe care clientul
trebuie sa le actualizeze ori de cate ori apar modificari.
Urmeaza apoi stabilirea indicatorilor sintetici in baza carora se iau decizia de creditare si
decizia de interventie in derularea procesului de creditare. Pentru fiecare dintre acestia se stabileste
algoritmul de calcul, se fixeaza continutul bazei de date de prelucrat si se stabilesc marjele de toleranta
sau filtrele; acestea din urma trebuie revizuite periodic si actualizate in functie de evolutia pietelor si de
politica de credit a bancii.
Cea de-a treia etapa consta in stabilirea modului de prezentare a rezultatelor. Aceasta prezentare
trebuie sa se caracterizeze prin accesibilitate, rapiditate si simplicitate. Daca aceste conditii sunt
intrunite, atunci produsul finit este util si contribuie la simplificarea activitatilor curente.
Etapa finala consta in reactualizarea informatiilor din bazele de date folosite de back-office.
Reactualizarea poate fi periodica sau prin exceptie, dupa cum se convine prin politica de
credite. Reactualizarea trebuie sa fie coerenta si fiabila pentru ca presupune inlocuirea unor date care
stau la baza unor algoritmi de calcul care fundamenteaza decizii.
Din practica s-a observat ca implementarea cu succes a gestiunii preventive a riscului client
depinde in mod esential de conducerea proiectului. Este foarte important ca echipa de conducere sa se
implice efectiv in implementarea programului si sa adere la principiile acestuia. In baza politicii de
creditare este esentiala identificarea obiectivelor strategice clare care sa asigure programului coerenta si
eficienta. Echipa de conducere a proiectului nu poate fi formata din cadre de conducere de nivel
superior dar este bine ca ea sa implice si directia generala in activitatile de implementare pentru a arata
care este importanta programului pentru conducere; acest element de ordin subiectiv poate duce la
modificarea substantiala si rapida, in sens pozitiv a atitudinii personalului care trebuie sa se adapteze la
folosirea noului mod de gestiune. Si la fel de importanta este si accentuarea laturii consultanta n
relatiile cu clientii; aceasta deoarece li se cer in mod sistematic informatii si actualizarea pe propria
raspundere a celor furnizate deja.

Tabelul 3 - Gestiunea moderna a riscului client

Client

FO: dosar client

BO: inregistrarea evenimentelor

Extragerea si reconstituirea dosarelor

Filtrul de alerta cu parametri

Reactualizare

Afisarea dosarelor in alerta la FO

Masuri asupra clientilor

3.4. Gestiunea riscului de credit global

Gestiunea riscului de credit global are la baza doua principii: diviziunea si limitarea riscurilor.
Diviziunea riscului de creditare urmareste evitarea concentrarii riscurilor prin diversificarea
plasamentelor si a creditelor in special. Concentrarea clientilor intr-un singur domeniu de activitate este
relativ periculoasa pentru o banca universala: in perioda de recesiune pot interveni greutati de
exploatare. In sfera creditarii particularilor, diversificarea portofoliului este in primul rand o
diversificare teritoriala. La creditarea agentilor economici importanta este diversificarea sectoriala sau
economica, iar in ceea ce priveste clientii suverani diversificarea geografica. In cazul Romaniei
bancile isi propun o diversificare a portofoliilor institutionale prin dezvoltarea activitatilor de creditare
a sectorului privat.
Limitarea riscurilor are caracter normativ si autonormativ. Fiecare banca, in functie de
calitatea mediului economic si de evolutia parametrilor sai proprii, asigura limitarea riscurilor in doua
feluri: global si analitic, astfel:

fixand o limita proprie, interna, angajamentul sau global in operatii riscante (dar rentabile).

Se stabileste o limita maxima (75%) pentru ponderea activitatilor (plasamentelor) riscante in


total active sau relativ la capitalul bancar;

fixand plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zona
geografica pentru a preveni ca modificari semnificative ale situatiei economice a acestor
grupe sa-i afecteze negativ expunerea la risc.

Se mai pot stabili plafoane de tip <<stop-loss>> care definesc riscurile maxime referitor la
pierderile constatate sau la provizioanele constituite.
Foarte utile se pot dovedi si limitele interne stabilite pe baza unor scenarii de criza, limite greu
de definit in momentul in care criza se produce; preferabil este ca banca sa fie pregatita pentru
eventualitatea producerii unei crize, oricat de improbabila ar parea aceasta intr-un context dat.
Banca centrala, ca autoritate bancara, isi asuma responsabilitatea limitarii expunerii consolidate
la risc in cadrul sistemului bancar, stabilind norme cu caracter obligatoriu. Rolul autoritatii bancare este
de impulsionare, control si sanctionare.
Normele se refera la limitarea riscurilor si vizeaza imprumuturile mari acordate clientilor de
catre societatile bancare. Conform acestor norme un imprumut este considerat mare atunci cand suma
tuturor imprumuturilor acordate unui singur debitor, inclusiv a garantiilor si a altor angajamente
asumate in numele acestui client, depaseste 10% din capitalul propriu al societatii bancare. Se
considera un singur debitor orice persoana sau grup de persoane fizice sau juridice care beneficiaza
impreuna sau cu titlu individual de imprumuturi acordate de aceeasi banca si care sunt legate economic
intre ele. Suma totala a acestor imprumuturi mari nu va putea depasi de 8 ori nivelul capitalului propriu
al societatii bancare. Imprumuturile mari acordate unui singur debitor nu pot depasi 20% din capitalul
propriu al unei societati bancare.
Aceste norme sunt aliniate la standardele europene, stipulate in Directiva privind riscurile mari
(92/121/CEE). Debitorul mare este definit tot relativ la capital 10% din capitalul propriu si capitalul
suplimentar; nici unul dintre acesti debitori nu poate avea fata de banca angajamente mai mari de 25%
din capital, iar daca debitorul este compania mama, o subsidiara sau alta companie afiliata la acelasi
holding, atunci limita este de 20%. Suma acestor riscuri nu poate depasi de 8 ori capitalul bancii. regula
a fost implementata de toate statele membre la nivel national pana la 1 ianuarie 1994.
Cuantificarea expunerii globale a bancii la riscul de creditare se face prin analiza si
monitorizarea permanenta a unui sistem de indicatori care se pot grupa in trei categorii: indicatori de
pondere, indicatori de dinamica si indicatori relativi, de corelare a activelor cu capitalul bancar.

Indicatorii de structura sau de pondere exprima procentual, la un moment dat, structura


activelor bancare sau a portofoliului de credite. Trebuie sa amintim ca din punctul de vedere al bancii
risc de creditare nu prezinta doar operatia de creditare propriu-zisa; plasamantele in titluri de credit
(intre operatiile bilantiere), acordarea de garantii (in afara bilantului) si participarea insesi a bancii la
sistemul interbancar de decontari sunt purtatoare, si ele, de risc de creditare. Ca indicatori de risc
monitorizati se pot folosi urmatorii:
a) credite totale raportate la total active; cu cat ponderea creditelor in total active este mai ridicata, cu
atat activitatea bancara este perceputa ca fiind mai riscanta; prin politica de creditare se pot stabili un
plafon al acestei masuri si/sau praguri de alerta. Daca valoarea portofoliului de valori mobiliare este
semnificativa, atunci trebuie calculat si raportul dintre creantele totale asupra debitorilor (credite
acordate + titluri de credit in portofoliu) si activele totale;
b) credite de calitate medie raportate la creditele totale; este un indicator care exprima direct ponderea
creditelor de calitate inferioara in total credite. Creditele de calitate medie cuprind creditele in
observatie + creditele sub standard si cele indoielnice (conform normelor BNR). Pentru portofoliul
de obligatiuni se poate construi un indicator similar in functie de calificativele titlurilor din
portofoliu (cele internationale), asa cum sunt ele acordate de agentiile de evaluare recunoscute
(Moddy's sau Standard & Poor's);
c) pierderi la portofoliul de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de credite; valoarea
acestui raport trebuie sa fie cat mai mica pentru ca portofoliul sa fie gestionat eficient din punct de
vedere al riscului de creditare. Aceasta marime serveste si reper pentru stabilirea rezervelor la
portofoliul de credite din care sunt acoperite aceste pierderi. Analog se poate calcula valoarea
raportului pierderi la portofoliul de titluri de credite raportate la valoarea totala a portofoliului de
titluri de credit.
Indicatorii de dinamica exprima evolutia in timp a unor indicatori valorici a caror marime este
corelata cu evolutia riscului de creditare ex ante sau post factum.
a)

Dinamica fondului de rezerva pentru acoperirea pierderilor la portofoliul de credite exprima (ex

ante) felul in care conducerea bancii anticipa evolutia expunerii la riscul de creditare: cu cat cresterea
rezervelor planificate pentru care se constituie provizioane este mai mare, cu atat se poate presupune ca
banca anticipa pierderi mai mari si ca, deci, este de asteptat o scadere a calitatii portofoliului de credite.
Aceasta informatie trebuie interpretata in contextul dat de dinamica portofoliului de credite insusi caci,
daca cei doi parametrii cresc in acelasi ritm, atunci nu poate fi vorba de o crestere a expunerii la risc. In
functie de reglementarile legale privind constituirea si finantarea fondului de rezerva pentru pierderi

din creditare, se poate ca banca sa foloseasca o politica diferita de finantare a fondului pentru obtinerea
unor avantaje fiscale; si atunci este clar ca dinamica pronuntata a indicatorului nu poate semnifica o
crestere a expunerii la risc. Indicatorul este mai ales de uz extern, fiind folosit la nivelul intregului
sistem bancar ca un semnal de alarma pentru terti si larg mediatizat de presa de specialitate.
b) Dinamica activelor si, mai ales, a creditelor totale, sunt interpretate ca indicatori ai riscului de
creditare atunci cand exprima o crestere accelerata. Aceasta deoarece se presupune ca fiecare institutie
bancara are o capacitate limitata de a gestiona corect un portofoliu de un anumit volum. Aceasta
capacitate este limitata de performantele personalului, de cadrul politicii de creditare, de structura
organizatorica, de ansamblul resurselor bancii si de modul lor de gestionare. O crestere accelerata (de
exemplu de 50% intr-un an) a valorii reale (in preturi constante) a portofoliului de credite sau a
activelor totale nu poate fi gestionata convenabil sau cel putin comparabil cu nivelul de performanta
din anii anteriori din cadrul acelorasi structuri si folosind aceleasi resurse. Pe de alta parte, adecvarea
insasi acestor resurse si structuri la presiunea exercitata de volumul sporit de activitate reprezinta un
factor perturbator pana la restabilirea unui nivel rezonabil de echilibru intre capacitatile bancare de
prelucrare a informatiei si volumul acesteia. Capacitatea deficitara de prelucrare a informatiei este un
factor de risc caci sunt (ne) sanse mai mari de strecurare a unor erori (in cadrul unor proceduri clasice
de tratament).
Indicatorii relativi, de corelare a activelor bancare cu capitalul si fondurile bancare, sunt
important de urmarit deoarece dau o expresie cantitativa a raportului dintre expunerea la risc si sursa de
finantare a acestei expuneri. Se pot folosi ca indicatori:
a) profitul net raportat la pierderile la portofoliul de credit; profitul net este sursa principala de finantare
a pierderilor, dar acoperirea acestora nu este singura sa destinatie. Calculat in aceasta forma, indicatorul
este cel mai adesea supraunitar. El se poate calcula si sub forma inversa, dar atunci este in mod evident
subunitar. Important este ca resursele sa fie acoperitoare. Oricum evolutia raportului poate fi extrem de
semnificativa.
b)Raportul dintre fondul de rezerva si pierderile inregistrate la portofoliul de credite. Acest raport
trebuie sa fie mai mare de 1 pentru a putea aprecia ca managementul este prudent
Valoarea acestor indicatori ne permite sa apreciem calitatea portofoliului de credite si evolutia acestuia.
Pentru uz intern, deoarece datele sunt accesibile fara restrictii, toti acesti indicatori se pot calcula si deci
pot fi interpretati in mod corelat, analizati si folositi pentru a fundamenta politica de credit. In afara
bancii, majoritatea acestor indicatori pot fi calculati cu o relativa intarziere pe baza datelor din bilantul
si repartizarea profitului publicate de banci. Ei pot fi folositi pentru a se aprecia calitatea

managementului bancar de catre operatorii de pe pietele financiare si de autoritatea bancara.

Capitolul 4
RISCUL DE CREDIT LA UniCredit Tiriac Bank

4.1. Obiective si politici cu privire la administrarea riscului de credit

In activitatea sa, BANCA este expusa in special riscului de credit, acesta fiind cel mai important
tip de risc cu care se confrunta.
Riscul de credit inglobeaza atat riscul din activitatea de creditare propriu zisa, cat si din alte
tranzactii initiate pentru clientii BANCII, precum: emiterea de scrisori de garantie, deschiderea/
confirmarea de acreditive, avalizarea, scontarea unor efecte de comert prezentate de clienti, investitii in
actiuni si alte valori mobiliare, alte facilitati acordate clientilor.
Obiectivul administrarii riscului de credit este maximizarea profitului prin mentinerea expunerii
la riscul de credit in limite acceptabile.
In acest context, politica BANCII de administrare a riscului de credit, promoveaza un set de
principii si practici coerente, orientate catre urmatoarele directii principale:
t;

acordate.

4.2. Strategia specifica de administrare a riscului de credit


Administrarea riscului de credit este o componenta critica a abordarii unitare a politicii globale
de risc, esentiala pentru succesul pe termen lung al BANCII.
In UniCredit Tiriac Bank, activitatea de creditare este realizata in baza normelor si procedurilor
interne, aprobate de organele competente. BANCA stabileste masuri si dispune de instrumente atat
pentru a identifica, masura, monitoriza si controla riscul de credit, cat si pentru a putea determina si
dispune de capital adecvat pentru acoperirea acestui risc.
Consiliul de Supraveghere aproba strategia de risc de credit a bancii, care este revizuita
periodic, cel putin o data pe an.
Strategia privind riscul de credit reflecta toleranta fata de acest risc si nivelul profitabilitatii pe
care BANCA isi propune sa-l realizeze in conditiile expunerii la riscurile asumate.
La stabilirea strategiei privind riscul de credit se au in vedere toate activitatile bancii care
prezinta o expunere semnificativa la riscul de credit.
Strategia BANCII in privinta administrarii riscului de credit stabileste urmatoarele obiective:
UniCredit Tiriac Bank este o banca universala, oferind clientilor sai persoane fizice si juridice
produse de garantare si creditare. Produsele de creditare si garantare sunt oferite in egala masura atat
sectorului privat cat si sectorului public. Expunerile purtatoare de risc de credit sunt supuse unor
limitari determinate de strategia generala a bancii. Astfel:
accepta expuneri fata de clienti rezidenti; totusi, BANCA poate avea expuneri si
fata de clienti nerezidenti in anumite limite clar definite.

Banca Nationala a Romaniei.

valute de acordare a creditelor, tipuri de clienti, produse etc.


i cu marja de risc de
credit aferenta rating-ului intern de client.
Marja de dobanda se calculeaza astfel incat sa acopere costul finantarii, cota de cheltuieli
generale si administrative corespunzatoare, o marja a riscului de credit si, dupa caz, o cota de profit.

Marja riscului de credit si cota de profit se vor stabili in functie de evolutia structurii
portofoliului de credite pe categorii de performanta financiara si grade de risc, precum si in
concordanta cu prevederile privind rezultatul financiar al bancii din Planul de afaceri, Strategia
generala, si/ sau Bugetul de venituri si cheltuieli.
Marja de risc de credit este partea din marja de dobanda (spread), componenta ratei de
dobanda a creditului, care se stabileste in functie de bonitatea debitorului. Aceasta marja are drept scop
acoperirea riscului de nerambursare a debitorului/ contrapartidei. Astfel, la credite avand rating-uri mai
slabe se vor percepe marje de dobanzi mai mari, in vederea corelarii pretului plasamentului cu riscul
individual aferent acestora din riscul de credit (ex: volumului provizioanelor de risc de credit, volumul
pierderilor asteptate (EL)).

Pragul de la care riscul de credit este considerat semnificativ este reflectat prin limitele maxime
de expunere si praguri de semnificatie (prezentate detaliat in Profilul de Risc al UniCredit Tiriac Bank),
respectiv prin toleranta la risc, astfel:
Pe zone/ arii geografice
Pe sectoare de activitate
Pe categorii de contrapartida
Pe tipuri de produse
Pe tip de rezidenta
Pe indicatori de credit etc.

Limitele maxime de expunere la riscul de credit, respectiv pragul de la care un risc sunt
monitorizate periodic sau ori de cate ori este necesar de catre Divizia Risc si inaintate Comitetului de
Administrare a Riscurilor si Consiliului de Supraveghere, dupa caz.

4.3. Procesele si procedurile specifice de administrare a riscului de credit


In vederea optimizarii administrarii interne a proceselor de creditare si a riscului de credit
asociat, BANCA a implementat aplicatii automate de procesare si analiza a creditelor, care ii permit sa
controleze si monitorizeze intregul proces de creditare, respectiv sa pastreze informatii importante
privind factorii determinanti ai riscului de credit, utilizati ulterior in raportarile interne si in dezvoltarea
si validarea modelelor interne de rating.

Politicile si procedurile referitoare la activitatea de creditare si riscul de credit sunt stabilite si


implementate conform rolurilor si responsabilitatilor alocate astfel incat sa se asigure urmatoarele:

area corespunzatoare a noilor oportunitati de afaceri;

Procesele si procedurile specifice de administrare a riscului de credit definite la nivelul BANCII sunt
diferentiate in functie de principalele componente ale riscului de credit si de faza procesului de
creditare, astfel:
A. Proceduri de administrare a riscurilor in faza de acordare a creditelor
B. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului de nerambursare
C. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului de decontare
D. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului de concentrare
E. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului rezidual
F. Procese specifice de gestionare a activelor problema
G. Procese specifice de gestionare a activelor neperformante

A. Proceduri de administrare a riscurilor in faza de acordare a creditelor


Prin procedurile specifice fazei de acordare a creditelor BANCA, urmareste evaluarea corecta a
bonitatii clientilor si alegerea potrivita a structurilor de creditare in scopul diminuarii si limitarii
timpurie a riscului de neplata, avand de asemenea in vedere, deasemenea, riscul de concentrare si riscul
rezidual.
BANCA acorda imprumuturi si le administreaza prin Centrala (Head Office) si prin sucursalele
sale de pe teritoriul tarii.
Primirea solicitarilor de credit, analiza, studierea si acordarea imprumuturilor sunt facute de
sucursalele care se afla in aceeasi regiune sau cel mai aproape de locul autoritatii fiscale unde clientul
isi are sediul inregistrat.
Propunerile de credit sunt supuse analizei fiecarei entitati din cadrul Fluxului de Aprobare a
Creditelor, decizia fiind luata de nivelul competent de aprobare.
Procesul de evaluare si decizie aferent unei propuneri de credit include doua etape principale:

Prima etapa se refera la colectarea informatiei, structurarea propunerii de creditare (structurarea


propunerii include si finalizarea evaluarii clientului si a tranzactiei), colectarea opiniilor referitoare la
propunerea de credit de la directiile specializate din centrala (printre care si opinia juridica) si este
efectuata in principal de entitatea care sustine/ propune aplicatia de credit.
A doua etapa este cea aferenta evaluarii si luarii deciziei, care implica in principal entitatile de
opinie, entitatile cu drept de vot si de aprobare.

Procesul de evaluare a riscului de credit si luare a deciziei de creditare


Evaluarea fezabilitatii unei finantari este realizata pe baza analizei riscurilor referitoare la: debitor,
tranzactie, garantiile furnizate.

Eligibilitatea debitorilor si cea a tranzactiilor propuse spre finantare sunt determinate de un set
de criterii minimale:

risc de credit;

ent al imprumutatului, garantiile prezentate precum si senzitivitatea garantiilor si a


capacitatii sale de plata la evolutiile economice si cele ale pietei;
tia
veniturilor personale, in cazul persoanelor fizice, si a indicatorilor financiari si cash flow previzionat,
pentru persoanele juridice;
-si asuma obligatii;

ii si conditiile propuse in contractul de creditare, inclusiv clauzele destinate sa limiteze


modificarile in profilul de risc viitor al contrapartidei.

De asemenea, in cadrul procesului de evaluare a riscului de credit, BANCA are in vedere


identificarea, evidenta, codificarea si monitorizarea fiecarui grup de persoane care reprezinta un singur
debitor, conform procedurilor si normelor interne si a normelor legale in vigoare.

In vederea prevenirii intrarii BANCII in relatii de afaceri cu persoane implicate in activitati


frauduloase si alte activitati de natura infractionala, BANCA aplica politici si programe stricte de
cunoastere a clientelei, in conformitate cu normele interne specifice, emise in conformitate cu
reglementarile BNR.
In ceea ce priveste garantiile furnizate, BANCA urmareste:
a. Posibilitatea legala de a executa garantiile;
b. Capacitatea de executare si valorificare a garantiilor intr-un termen cat mai scurt.

Garantiile aduse si acceptate de BANCA in procesul de creditare sunt definite prin normele
interne specifice in concordanta cu prevederile BNR.
La acordarea creditelor se va avea in vedere principiul conform caruia prima sursa de
rambursare a creditului isi are originea in capacitatea imprumutatului de a genera lichiditati, garantiile
aduse constituind intodeauna ultima sursa de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor/
comisioanelor aferente.
In procesul de evaluare a riscului de credit se va avea in vedere alegerea structurii corecte de
creditare si stabilirea unor conditii contractuale corespunzatoare.

B. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului de nerambursare


Riscul de nerambursare (Default risk) reprezinta riscul ca o contrapartida care inregistreaza o
expunere fata de BANCA sa nu-si poata onora la timp obligatiile scadente conform prevederilor
contractuale, fiind cea mai importanta componenta a riscului de credit.
In vederea diminuarii si prevenirii riscului de nerambursare, se au in vedere urmatoarele:
- Contactul cu imprumutatul, inclusiv vizite la sediul/ locul in care isi desfasoara activitatea;
- Creditele sunt revizuite periodic, pana la maturitatea acestora. Procesul de verificare periodica este
realizat la nivel de grup de debitori si condus de catre sucursala in relatie cu debitorul cel mai important
din grup;

- Procesul de verificare periodica este desfasurat chiar si atunci cand clasificarea riscului imprumutului/
companiei nu s-a modificat pe parcursul unui an, ori s-a imbunatatit si ori de cate ori caracteristicile
principale ale unui imprumut se modifica;
- Monitorizarea permanenta a indeplinirii obligatiilor si a conditiilor asumate prin contractele de
creditare;
- Monitorizarea rulajului din conturile imprumutatului si verificarea indeplinirii conditiilor contractelor
aferente;
- Analizarea periodica a documentelor de raportare, a situatiilor financiare si a altor documente ale
imprumutatului.
- Analiza periodica a performantei clientului si a informatiilor de ordin calitativ si incadrarea in
categoria de rating si in categoria de clasificare corespunzatoare, in conformitate cu prevederile legale
in vigoare, cu normele si procedurile interne pe baza informatiilor financiare si a celor de ordin
calitativ;
- Clasificarea expunerilor in categorii de risc si constituirea de provizioane specific de risc de credit;
- In cazul aparitiei restantelor la plata, clientii sunt notificati si se incearca recuperarea sumelor
datorate;
- Imbunatatirea continua a proceselor de monitorizare si colectare a creditelor restante;
- Alte actiuni necesare fiecarui caz in parte, inclusiv consultarea informatiilor oferite de entitati
autorizate din Romania, precum Cetrala Riscurilor Bancare, Centrala Incidentelor de Plati., Biroul de
Credite etc.;
- Verificarea periodica a garantiilor cu scopul de a asigura: Cantitatea garantiilor, Valoarea garantiilor,
Calitatea garantiilor, Conditiile de depozitare;
- Atunci cand sunt descoperite abateri de la termenii din contracte sau deteriorari ale situatiei financiare
si solvabilitatii imprumutatilor, BANCA propune imprumutatului o serie de masuri pentru eliminarea
motivelor care au condus la aceste abateri/deteriorari;

In cazul in care imprumutatul nu intreprinde masurile recomandate de BANCA si/ sau nu apar
rezultatele favorabile, BANCA poate:

Modifica termenii contractuali prin consimtamant mutual cu clientul;

Limita sau stopa temporar utilizarile viitoare ale imprumutului;

Lua masuri pentru diminuarea sumei imprumutate pana la nivelul sumei utilizate;

Inceperea executarii creantelor si colectarea lor prin executare silita etc.

C. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului de decontare


Aceast component a riscului de credit reprezint posibilitatea ca decontarea sau clearingul unei
tranzactii s esueze si apare ori de cate ori schimbul de numerar, de titluri si/ sau alte active nu este
simultan. In general, riscul de decontare nu este aferent debitorului, dar este indus de contrapartide bnci si alte institutii financiare ce au obligatia efecturii unei decontari sau plti in favoarea BANCII.

1. Incapacitatea temporar sau definitiv a contrapartidei de a efectua plata/ decontarea;


2. Factori economici, politici si sociali care pot duce la blocarea sau intreruperea efecturii decontrilor
intre contrapartide diferite;
3. Factori legati de sistemul informatic si securitatea acestuia si care nu mai permit efectuarea
decontrilor.

Msurile de control a acestui tip de risc sunt, in principal, urmatoarele:

ratingul contrapartidei, bonitatea si reputatia acesteia;


tele de lucru sunt supuse aprobrii organelor de conducere ale BANCII, respectiv comitetelor
specializate cu responsabilitati pe aceasta linie conform Regulamentului de Organizare si Functionare
al BANCII;
sunt revizuite in sensul diminurii/cresterii ori de cate ori se consider necesar, astfel incat
sa nu fie afectat activitatea BANCII in mod negativ;
este si cuantific nivelul expunerilor fat de contrapartide - bnci si alte institutii financiare,
urmrindu-se diversificarea expunerilor.

D. Proceduri de prevenire si diminuare a riscului de concentrare

O alt component a riscului de credit, riscul de concentrare este reprezentat de expunerea BANCII pe
sectoare de activitate, categorii de debitori, produse de creditare, arie geografic, valut etc.
Tinand cont de strategia BANCII privind dezvoltarea activittii de creditare, precum si de necesitatea
detinerii unui portofoliu de credite echilibrat, deopotriv corporate si retail, pentru managementul
riscului de concentrare se au in vedere urmatoarele:
e, se stabilesc si monitorizeaz
permanent limitele de expunere la riscul de credit, expunerea aferent sectoarelor de activitate ca
procent din totalul portofoliului de credit;
- pentru clienti retail si/ sau corporate,
urmrindu-se o distributie echilibrat a acestora in structura total a portofoliului de credite al BANCII;
rating pentru clienti, vor fi stabilite limite de expunere pe
categorii de rating;
fata de contrapartide care depsesc limita de 10% din fondurile proprii ale BANCII, sunt
monitorizate si raportate organelor de conducere si Directiei Supraveghere din cadrul Bancii Nationale
a Romaniei;

si concentrarea expunerilor din credite pe valute de acordare;


reste si analizeaz structura creditelor pe termene de acordare, in strans corelatie cu
maturitatea surselor atrase;
riscul de concentrare geografic, BANCA urmareste minimizarea riscurilor
generate de riscul de tar prin aplicarea urmatoarelor prevederi:
Riscul de tar (ratingul suveran) - se va atribui ratingul de tar stabilit de societati de rating
recunoscute (precum Moodys, Standard&Poors, Fitch).
, se analizeaz riscul de transfer, atasat activittilor derulate de BANCA in
care obligatia contrapartidei nu este exprimat in moneda local a acesteia (confirmarea acreditivelor
de export, confirmarea scrisorilor de garantie emise de bnci din strinatate, scontarea/ forfetarea
titlurilor de credit,
atragerea si plasarea de depozite in valut, schimburi valutare etc.).
ata de contrapartide din alte tri se vor analiza conditiile
macroeconomice, politice, sociale si de orice alt natur din tara de rezident a contrapartidei.

Rezultatele acestor evaluari vor fi folosite, atat in activitatea de creditare si garantare, cat si pentru
alte categorii de operatiuni cu contrapartide din strinatate (tranzactionare de instrumente financiare,
constituire de depozite etc.).

De asemenea, cu privire la riscul de concentrare geografic, BANCA stabileste si monitorizeaza


limitele de expunere pe zone geografice.
In cazul in care in urma activitatii de monitorizare sunt identificate elemente susceptibile a da nastere la
disfunctionalitati, BANCA stabileste luarea a cel putin uneia dintre urmatoarele masuri:
a) revizuirea detaliata a mediului de risc intr-un sector specific;
b) derularea de simulari de criza si de analize pe baza de scenarii suplimentare;
c) revizuirea in profunzime a performantei economice a imprumutatilor;
d) revizuirea nivelurilor de aprobare pentru noi activitati; sau
e) revizuirea periodica a tehnicilor de diminuare a riscului, a valorii lor si a posibilitatilor de executare
a acestora.

E. Proceduri de diminuare a riscului rezidual


Pe masura folosirii tehnicilor de diminuare a riscului de credit (CRM) in vederea reducerii expunerii la
riscul de credit, pot aparea riscuri inerente care sa determine o eficienta mai scazuta a acestor tehnici.
Astfel, acest risc rezidual (precum: riscul de documentatie, legal sau de lichiditate), poate include, fara
a fi limitativ:
- imposibilitatea de a evalua si executa intr-un timp rezonabil, garantiile cesionate in favoarea bancii (in
caz de default al contrapartidei);
- refuzul sau intarzierea la plata a garantului;
- ineficienta documentatiei.

In vederea maximizarii eficientei folosirii tehnicilor proprii de diminuare a riscului de credit, respectiv
in vederea minimizarii riscului rezidual aferent, BANCA utilizeaza valorile juste ale garantiilor reale si
coeficienti de ajustare a garantiilor corespunzatori riscului de depreciere a valorii acestora, stabilite prin
proceduri si norme specifice la nivelul BANCII.

F. Procese specifice de gestionare a activelor problema

UniCredit Tiriac Bank revizuieste periodic activele problema, atat la nivel individual, cat si la nivel de
portofoliu pentru creditele cu caracteristici omogene.
Administrarea activelor problema se realizeaza prin:

analizei si a planului de actiune este de a diminua riscurile bancii intr-o faza incipienta si de a preveni,
daca este posibil, noi evenimente negative

ca poate evita starea de nerambursare a debitorului.

Scopul activitatilor de inlocuire a expunerilor existente este:

G.Procese specifice de gestionare a activelor neperformante


Administrarea, respectiv recuperarea si diminuarea pierderilor asociate activelor neperformante, este
realizata in cadrul Departamentelor specializate de Recuperare si Restructurare credite din cadrul
Diviziei Risc, acestea fiind guvernate de proceduri interne de lucru specifice care vizeaza cu precadere
urmatoarele aspecte:

de tipul clientilor;

neperformante, precum si a recuperarilor efectuate lunar;


ezerve de risc de credit sub forma provizioanelor de risc individuale.

4.4. Structura si organizarea functiei de gestionare a riscului de credit

A. Structura functiei de gestionare a riscului de credit


Activitatile curente de evaluare si prevenire a riscului de credit, sunt derulate in cadrul departamentelor
specializate din cadrul Diviziei Risc:
- Directia Management Risc de Credit
- Departament Control Risc

- Directia Analiza Risc Credite Retail


- Directia Analiza Risc Credite Corporate
- Directia Suport Risc de Credit
- Directia Recuperare Creante si Prevenire Frauda

B. Alocarea responsabilitatilor in cadrul procesului intern de creditare si gestionare a riscului de


credit
Organizarea si gestionarea riscului de credit are in vedere o repartizare corespunzatoare a atributiilor
astfel incat sa fie asigurate cerintele Basel II privind separea responsabilitatilor in procesul creditare cu
privire la analiza riscului de credit, precum si evitarea alocarii de responsabilitati care sa conduca la
conflicte de interese.
Astfel, responsabilitatile in cadrul procesului intern de creditare sunt alocate dupa cum urmeaza:
Manager Relatii cu Clientii (Relationship Manager) cu competente pentru: interfata cu clientul,
colectarea datelor si informatiilor relevante, negociere, pregatirea aplicatiei de credit, propunerea
privind structura tranzactiei si pretul;
Analist Financiar/ Relationship Manager cu competente in: determinarea ratingului clientului in
baza documentelor financiare prezentate de client si a informatiilor calitative definite in modelul intern
de rating;
Raport de publicare a informatiilor (Basel II Pillar 3 Disclosure) 27

Manager de Risc cu competente pentru: evaluarea tranzactiei, evaluarea performantelor clientului


(financiare si calitative), evaluarea pachetului de garantii (determinarea gradului de acoperire),
verificarea aplicatiei de credit si a propunerii privind structura tranzactiei, precum si aprobarea
ratingului final.
Ofiter Juridic: responsabil pentru evaluarea documentatiei necesare redactarii contracului de credit
si a documentelor anexe (de exemplu contracte de garantare), redactarea contractelor si emiterea de
opinii juridice.
Administrator Credite: responsabil cu inregistrarea tranzactiilor in sistemul informatic al BANCII
in conformitate cu clauzele contractului de credit si a documentelor anexe;
Ofiter Monitorizare: urmareste ideplinirea conditiilor contractului de credit si a documentelor
anexe, urmareste plata ratelor de credit la data scadenta, urmareste aparitia unor eventuale semnale de
alarma, actioneaza si ia masuri in cazul in care acestea sunt identificate, verifica utilizarea creditului;

Analist Raportari Risc: responsabil pentru monitorizarea si evaluarea performantei portofoliului de


credite din punct de vedere al riscului de credit asociat si raportarea informatiilor de risc de credit
relevante, catre structurile interne si externe;
Analist Risc Strategic: responsabil pentru definirea, avizarea si supunerea spre aprobare si
implementare a strategiilor, profilului, politicilor si proceselor specifice de risc de credit, procedurilor
aferente ariei de risc de credit precum si a parametrilor produselor de creditare si a proceselor de
creditare; dezvoltarea si validarea modelelor de rating pentru analizarea riscului de credit, definirea
proceselor de adecvare a capitalului la riscul de credit, sprijinirea departamentelor in definirea
produselor de creditare/ a serviciilor acordate clientilor, precum si pentru controlul asupra performantei
si eficientei procesului de creditare.

4.5. Sfera de cuprindere si tipul sistemelor de raportare si evaluare a riscului de credit

A. Tratamentul si evaluarea riscului de credit


In vederea evaluarii pe baze prudentiale a expunerii la riscul de credit, la nivelul BANCII au
fost implementate sisteme de rating si scoring cu ajutorul carora se realizeaza clasificarea expunerilor
pe baza evaluarii riscului de credit asociat debitorilor, prin raportare la o scala generala de evaluare a
riscului de nerambursare.
De asemenea, in contextul proiectului de implementare a abordarii avansate privind
determinarea cerintei minime de capital pentru riscul de credit conform acordului Basel II, UniCredit
Tiriac Bank, sub coordonarea Grupului, a finalizat o serie de initiative privind implementarea de noi
sisteme de evaluare a riscului de credit (inclusiv a riscului de nerambursare), pentru estimarea
parametrilor de risc (PD, LGD si EAD), precum si de validare a sistemelor de rating si scoring utilizate
in prezent la nivelul BANCII.
Ratingurile interne si probabilitatea de default joaca un rol esential in intreg procesul de
management al riscului de credit in UniCredit Tiriac Bank.
Evaluarea ratingului este parte importanta a procesului de aprobare a creditelor. Toleranta la
risc de credit are in vedere limitarea acordarii creditelor pe clase de rating/ scoring. Astfel, nu se acorda
credite clientilor cu rating/scoring neperformant conform clasificarii interne.
Ulterior, pe parcursul ciclului de viata al creditului, informatia de rating este o parte importanta in
monitorizare, precum si in restructurare si procesul de derulare a creditelor neperformante.

Cadrul de raportare de risc si de management al portofoliului este centrat pe rating (in completarea
informatiei referitoare la serviciul datoriei).

Ratingurile si probabilitatile de default aferente reprezinta elementul de baza in metodologia de


provizionare IFRS pentru clientii persoane juridice.
Sistemele interne de rating utilizate pentru estimarea probabilitatii de nerambursare asociate debitorilor
sunt diferentiate in functie de segmentarea interna a portofoliului, astfel:
Pentru clientii corporate ratingul este determinat pe baza modelelor interne de rating specifice
pentru fiecare sub-segment semnificativ de risc.

Aceste modele de evaluare permit determinarea ratingului prin luarea in considerare, atat a factorilor
cantitativi (indicatorii financiari), cat si a factorilor calitativi (informatii despre management, istoricul
societatii, pozitia in piata etc.) relevanti pentru clientii de tip multinationale, corporate mjilocii si mari,
real estate, precum si a elementelor specifice tranzactiilor de tip real estate in cazul finantarilor real
estate specializate.

Pentru clientii small business este utilizat un sistem intern de scoring specific dezvoltat pe baza
portofoliului local, care ia in considerare in evaluarea riscului de nerambursare o serie de factori
cantitativi reprezentativi pentru acest segment, precum si informatii calitative specifice. Modelul de
scoring este implementat in cadrul unui sistem automat de rating care permite gestionarea aplicatiilor
de credit si pastrarea istoricului relevant de date.

Pentru clientii persoane fizice se foloseste un model de scoring al aplicatiilor de credit (cu doua
componente separate: pentru finantarile revolving si cele cele non-revolving) integrat in cadrul unui
sistem automat de scoring care include un modul de gestionare a fluxului de aprobare a expunerilor.
Acest model de scoring ia in considerare atat factori calitativi (precum varsta, situatie familiala,
proprietati detinute, profesie, vechime in munca, pregatire educationala etc.), cat si factori cantitativi
privind veniturile debitorilor.

Astfel, pentru fiecare aplicatie de credit, debitorului persoana fizica i se aplica scoringul, care
determina incadrarea acestuia in zone de risc.
Scoringul este re-calculat (revizuit) ori de cate ori clientul solicita un nou produs de creditare, dar si
atunci cand exista elemente care indica/ pot indica o depreciere/ apreciere a ratingului atribuit.

BANCA va accepta expuneri din credite acordate persoanelor fizice diferentiate in functie de riscul
asociat clientului si tipul tranzactiei/ produsului.
Ratingul astfel determinat este revizuit si actualizat periodic, dar si ori de cate ori BANCA detine
informatii relevante despre factorii ce pot afecta aprecierea corecta a riscului de credit.

B. Sistemul intern de raportare a riscului de credit


BANCA are implementat un proces intern de raportare periodica cu privire la aspecte legate de riscul
de credit, atat catre entitatile interne ale bancii, cat si fata de autoritatea externa de supraveghere, astfel:

o Trimestrial - Raport cu informatii privind expunerile, provizioanele, gradul de acoperire cu


provizioane per total si pe tipuri de clienti (Corporate, SME, PI), credite neperformante (NPL) pe
industrie;
o Lunar - raport cu privire la calitatea activelor impartite pe categorii de clasificare, conform
prevederilor grupului si standardelor de provizionare internationale (IFRS);
o Lunar - raport privind provizioanele de risc aferente pierderii generate de riscul de credit previzibil
(calculate conform standardelor IFRS).
o Trimestrial prezentare privind structura portofoliului din punct de vedere al riscului de credit
asociat, precum si masurile de diminuare a riscului de credit, inclusiv privind valoarea provizioanelor
de risc alocate pe categorii de clienti.

o Semestrial - raport cu privire la profilul de risc al bancii;


o Trimestrial - raport cu privire la limitele si indicatorii specifici de risc de credit (limite aferente
creditelor restante, credite neplatite, totalul creditelor neperformante pentru clientii Corporate, persoane
fizice si pe fiecare sucursala).

privire la riscul de credit.

In ceea ce priveste situatia creditelor neperformante departamentele de Recuperari si


Restructurari Credite, din cadrul divizei de risc intocmesc periodic:

a recuperarilor efectuate in perioada de raportare


re de portofoliu, precum si a recuperarilor efectuate in perioada de raportare

In vederea imbunatatirii controlului intern aferent activitatilor de raportare, in anul 2010 au fost
aduse imbunatatiri planului de implementare a proiectului interdepartamental (DataWarehouse
Implementation) cu scopul de a crea modalitati automate de verificare si control asupra unei arii vaste
de raportari, precum si de a imbunatati considerabil accesul la informatii in vederea eficientizarii
procesului decizional.

4.6. Politici de acoperire si diminuare a riscului de credit (inclusiv strategii si procese de control a
eficacitatii)
A. Acoperirea si diminuarea riscului de credit
La nivelul BANCII acoperirea si diminuarea riscului de credit este asigurata prin:
1. Diminuarea riscului de credit prin adecvarea procedurilor, politicilor si instrumentelor de
administrare a riscului de credit, astfel:

si de riscul asociat acestuia;

probabilitatii de nerambursare asociate, respectiv asumarea de expuneri de credit fata de contrapartide


cu rating situat deasupra unui prag intern de acceptabilitate din punct de vedere al riscului de
nerambursare asociat. Analiza ratingului/ scorului clientilor, realizata prin sistemele interne de
evaluare, este elementul de baza in cuantificarea riscului de credit;
facilitatilor de credit, inclusiv a ratingului debitorilor;

monitorizare si colectare a creditelor restante specifice pentru clientii persoane fizice, respectiv pentru
persoanele juridice;

legale in vigoare si cu apetitul la risc asumat de catre BANCA;


ditare de catre divizia Management Risc de
credit a Bancii.

2. Acoperirea prin garantii a expunerilor, astfel:

si/ sau reale;


acceptate de BANCA in diminuarea riscului de credite se numara: ipoteci asupra
proprietatiilor imobiliare; gaj pe bunuri mobile; cesiuni de creante; cesiuni de titluri de capital, garantii
financiare etc.;
ire cu garantii precum: instrumente derivate de credit;
compensare bilantiera acorduri cadru de compensare;

Standard), BANCA considera garantiile eligibile conform prevederilor legale in vigoare, in vederea
diminuarii riscului de credit considerat in calculul activelor ponderate la risc;

Acesti coeficienti de ajustare reflecta:


- posibile fluctuatii nefavorabile in valoarea garantiilor ocazionate de miscarile pietei;
- gradul de risc asociat garantiei respective determinat de: capacitatea de executare a garantiei;
certitudinea legala, lichiditatea garantiei respective etc.

3. In cazul in care expunerile (sau portiuni din expunere) nu sunt colateralizate, acoperirea si
diminuarea riscului de credit asociat expunerii se realizeaza prin:

onstituite pe baze individuale pentru creditele neperformante aflate in stare de nerambusare,


reglementate prin metodologia interna

reglementate prin metodologia interna

asociate, conform reglementarilor BNR in vigoare

r neasteptate
generate de riscul de credit, conform prevederileor BASEL II referitoare la determinarea cerintei
minime de capital potrivit abordarii STANDARD, in concordanta cu cerintele BNR CNVM din
Regulamentul nr. 14/ 19/ 2006 privind tratamentul riscului de credit in cadrul abordarii standard, pentru
institutii de credit si firme de investitii;

clientului cat si riscul de tranzactie;


(mitigarea) riscului de credit prin apelarea la tehnici de hedging (acoperire) a riscului de
credit.

B. Control intern
Procesul de imbunatatire a sistemului de control intern constituie, in continuare, o prioritate a
conducerii bancii, deciziile, recomandarile, constatarile entitatilor/ persoanelor responsabile constituind
puncte de plecare pentru actiunile de consolidare ale controlului.
Pentru derularea activitatii in conditii de eficienta si eficacitate, controlul intern din cadrul Bancii se
exercita pe parcursul diferitelor etape ale desfasurarii activitatilor, atat la nivelul fiecarei activitati, cat
si de catre entitati separate, specializate, din interiorul Bancii.
Controlul intern exercitat la nivelul activitatilor operationale, se realizeaza, de regula, in mod preventiv,
conform procedurilor specifice, prin validarea/ autorizarea de catre persoane responsabile cu verificarea
diferitelor tranzactii, anterior inregistrarii acestora in sistemul informatic al bancii sau ulterior, prin
verificarea rapoartelor prevazute de procedurile specifice.
In ceea ce priveste controlul eficientei procedurilor, politicilor si instrumentelor de administrare a
riscului de credit acesta este asigurat prin:

inclusiv a proceselor de rating aplicate;


ze detaliate asupra intregului portofoliu de credite si garantii;

acestuia la dimensiunea, complexitatea activitatii, strategia de dezvoltare si nu in ultimul rand la


reglementarile legale in vigoare;

BANCA poate mobiliza in orice moment persoane competente pentru efectuarea de controale interne.

Procesul de control intern al riscului de credit este concentrat pe verificarea la nivelul fiecarei
linii de business, Retail si Corporate, a fiecarui tip de proces: aprobare, acordare credit si monitorizare
post-aprobare pana la rambursarea integrala a creditelor, urmarindu-se urmatorul flux:
a) Activitatea de planificare, inclusiv verificari ad-hoc;
b) Examinarea si evaluarea informatiilor relevante;
c) Propunerea de actiuni corective si urmarirea punerii lor in aplicare;
d) Informarea unitatilor / managerilor implicati cu privire la rezultatele controlului - rapoarte de vizite
in sucursale;
e) Propunere de actiuni preventive si urmarirea punerii lor in aplicare;
f) Monitorizarea activitatii zilnice a controlului intern al riscului de credit (nivelul 1 de control).

Obiectivele activitatii de control intern al riscului de credit se concentreaza pe imbunatatirea


calitatii activitatii de creditare, incluzand procesele si fluxurile, precum si furnizarea unei evaluari
profesionale a profilului de risc al fiecarei sucursale. Pe langa analiza periodica a indicatorilor de
administrare a riscului de credit, evaluarea facuta de dept Control Intern al riscului de credit are scopul
de a oferi, pentru fiecare sucursala, un instrument de masurare obiectiva bazat pe principiile
managementului total al calitatii. Prin rapoartele de control intern al riscului de credit este prezentata
fiecare sucursala in functie de clasificarea riscului de credit rezultata in urma verificarilor efectuate de
catre echipa de control intern.
Astfel, la nivelul BANCII, respectiv sub coordonarea Directiei Management Risc de Credit, sau desfasurat activitati necesare pentru imbunatatirea sistemelor de control intern astfel:
area corespunzatoare a datelor;

Basel II;

macroeconomice si analizele interne ale bancii.

clientelei si aprobarea acestora de catre Banca Nationala a Romaniei;


ategiei de risc a bancii in contextul economic actual;

raportare periodica si a instructiunilor de lucru pentru intocmirea tuturor raportarilor, astfel incat
acestea sa includa informatii referitoare la procesele tehnice, verificarile si corectiile efectuate.

2. Determinarea provizioanelor specifice de risc de credit


Abordari si metode aplicate pentru determinarea provizioanelor specifice de risc de credit
In vederea acoperirii unor pierderi potentiale din credite si plasamente, BANCA constituie provizioane
de risc in conformitate cu prevederile normelor BNR in vigoare.
Astfel, in scopul determinarii nivelului de provizionare, expunerile din credite sunt clasificate pe baza
urmatoarelor elemente:
- categoria de performanta a debitorilor;
- serviciul datoriei (numarul de zile de intarziere la plata);
- initierea de proceduri judiciare.

Prin performanta financiara se reflecta potentialul economic si soliditatea financiara a unui debitor,
determinata in urma analizarii unui ansamblu de factori calitativi si cantitativi.

Categoriile de performanta financiara sunt notate de la A la E, in ordinea descrescatoare a calitatii


acesteia.
Categoria de performanta a debitorilor, utilizata in determinarea clasei de risc conform cu normele
BNR de provizionare, este determinata pe baza sistemelor/ metodologiilor interne de evaluare, luand in
considerare factori calitativi si cantitativi, astfel:
1) Pentru persoane juridice (companii, institutii publice si alte persoane juridice):
Stabilirea categoriei de performanta se realizeaza conform unei metodologii interne, pe baza datelor
cuprinse in situatiile financiare ale debitorului,
2) Pentru persoane fizice
Stabilirea performantei financiare se realizeaza pe baza scorului calculat prin modelul intern de
evaluare a persoanelor fizice.
Incadrarea unui client in una dintre categoriile de performanta va reflecta riscul de credit al debitorului
respectiv.
Prin serviciul datoriei se intelege capacitatea debitorului de a-si onora datoria la scadenta, exprimata ca
numar de zile de intarziere la plata de la data scadentei.

Initierea de proceduri juridice reprezinta cel putin una din urmatoarele masuri de recuperare a
creantelor:
1. darea de catre instanta a hotararii de deschidere a procedurii falimentului;
2. declansarea procedurii de executare silita fata de persoanele fizice sau juridice.
Provizioanele specifice de risc sunt determinate prin aplicarea coeficientilor de provizioane aferenti
claselor de risc la valoarea expunerii ajustate in functie valoarea garantiilor eligibile disponibile.
Eligibilitate garantiilor este stabilita in acord cu prevederile normelor BNR cu privire la constituirea
provizioanelor specifice de risc.

Concluzii
n concluzie, deoarece riscurile bancare sunt o surs de cheltuieli neprevzute, gestiunea lor adecvat
pentru stabilizarea veniturilor n timp are rolul unui amortizor de oc. n acelai timp, consolidarea
valorii aciunilor bancare se poate realiza doar printr-o comunicare real cu pieele financiare i
implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Toate bncile i instituiile
financiare trebuie s-i mbunateasc ntelegerea i practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-i
putea gestiona cu succes diferite game de produse n anii '90. Dac procesul de gestiune a riscurilor
bancare i sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Bncile pot
gestiona cu succes riscurile bancare dac recunosc rolul strategic al riscurilor, dac folosesc paradigma
de analiz i gestiune n vederea creterii eficienei.

Bibliografie

1. Berea Aurel Octavian, Stoica Emilia

Creditul Bancar coordonate


actuale i perspecive,
Ed. Expert, Bucureti, 2003

2. Breban, Ludovica

Managementul riscului in societatile


Bancare, Revista Finante publice si
Contabilitate, 2006.

3. Botea, Mihaela; Ristea, Mihai

Metode contabile si de gestiunea a


Riscului si costului bancar, A.S.E.,
Bucuresti, 2003.

4. Brendea, Cosmin;
Deanu Valentin Eugen

Riscul si performanta creditului bancar


in Romania, Ed. Coresi, 2001.

5. Ilie Mihai Tehnica i managementul operaiunilor bancare, Ed. Expert, Bucureti, 2003.

6. Ionescu, L.,

Analiza financiara si riscul in


creditare, Institutul Bancar Roman,
Bucuresti,2000.

7. Ionescu-Muscel, Vanessa;
Mitrut, Constantin
8. Iuga, Iulia

Analiza riscului pe pietele financiare


si bancare, Ed. A.S.E., Bucuresti
Managementul in abordarea riscului
Creditului bancar Revista Finante,

Banci, asigurari, 2005

9. Iuga, Iulia

Riscul in activitatea de creditare

bancara, Revista Finante, Banci,


Asigurari, 2005.

10. Ivan, Ion

Metodologia monitorizarii riscului


riscului bancar, Revista Finante,
Banci, Asigurari, 2006

11. Ivan, Ion

Organizarea prevenirii riscului


bancar, Revista Finante, Banci,
Asigurari, 2006.

12. Melnic, Corina Marilena


Bulgaru, Mircea

Modelarea riscului bancar in


conditiile economiei de piata,
Ed. A.S.E., Bucuresti, 2003

13. Mitac, Mirela-Claudia


Stoian, Marian

Managementul riscului investitional


in activitatea bancara
Ed. A,S.E., Bucuresti, 2007.

14. Mogos, Ciprian;


Biji Elena-Maria

Metode si tehnici de analiza


statistica a riscului bancar,
Revista Finante, Banci, Asigurari,

15. Mogos, Ciprian

Managementul riscului bancar,


Revista Finante, Banci, Asigurari,

16. Nitu, Ion

Managementul riscului bancar,


Ed. Expert, 2000.

18. Radu, Rdu

Creditarea agenilor economici,


Ed. Luminalex, Bucureti, 2003.

19. Trufasu, Mihaela Carmen;


Odagescu, Ioan

Tehnologia informatica pentru


managementul riscului bancar
Ed. A.S.E., Bucuresti, 2006.

20. Van Greuning, Hennie;


Brajovic Bratanovic, Sonya

Analiza si managementul riscului


bancar: evaluarea guvernantei
corporatiste si a riscului financiar,
Ed. Irekson, 2004.

21. Vlaicu, Alexandru N

Managementul riscului bancar,


Suplimentul Economistul, 2004

***

Norme metodologice de creditare pe termen scurt a activitii curente a agenilor economici

(BRD GSG i BCR), Departamentul Comercial - direcia credite, Bucureti,2006

***

Documentatia bancilor comerciale privind


acordarea creditelor

***

Raport anual BNR 2003 2006

***

Piaa financiar

2003 - 2009

***

Tribuna economic,

2004 2009

***

www.bnr.ro

***

www.banknews.ro

***

www.ghiseulbancar.ro

***

www.unicredit-tiriac.ro

***

Legea nr. 485/2003

***

Legea nr.312/2004

***

Regulamentul nr.5/2002 privind clasificarea creditelor i plasamentelor, precum i constituirea,

regularizarea i utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit

***

Norma BNR nr.3/2002 privind standardele de cunoatere a clientelei

*** Norma BNR nr.3/2005 privind standardele de cunoatere a clientelei


Norma BNR 10/27.07.2007 privind limitarea riscului de credit
***

REGULAMENT Nr. 12 din 11 decembrie 2006

pentru modificarea Regulamentului Bncii Naionale a Romniei nr. 5/2002 privind clasificarea
creditelor i plasamentelor, precum i constituirea, regularizarea i utilizarea provizioanelor specifice
de risc de credit, cu modificrile i completrile ulterioare
Emitent::

BANCA NAIONAL A ROMNIEI

Publicat in: MONITORUL OFICIAL NR. 1044 din 29 decembrie 2006

***

REGULAMENT Nr. 4 din 12 martie 2007

privind modificarea i completarea Regulamentului Bncii Naionale a Romniei nr. 5/2002 privind
clasificarea creditelor i plasamentelor, precum i constituirea, regularizarea i utilizarea provizioanelor
specifice de risc de credit, cu modificrile i completrile ulterioare
Emitent::

BANCA NAIONAL A ROMNIEI

Publicat in: MONITORUL OFICIAL NR. 189 din 19 martie 2007