C A P I T O L U L III

RISCUL DE LICHIDITATE
CORELARE ACTIVE – PASIVE LA NIVELUL MATURITATILOR

Lichiditatea se prezinta ca o proprietate generala a activelor de a fi transformate rapid si cu minimum de cheltuiala in moneda
lichida (numerar si disponibil in cont curent). `In cazul unei banci, lichiditatea reprezinta capacitatea bancii de a obtine in orice moment si la un
pret rezonabil, fondurile necesare finantarii angajamentelor sale. Riscul de lichiditate, care are in vedere de fapt lipsa lichiditatii, reprezinta
imposibilitatea bancii de a face fata exigibilitatilor immediate cu lichiditati disponibile.

In cadrul operatiunile bancare interesele partilor diverg. Astfel, creditorul este de acord sa-si imprumute capitalul, insa ar dori ca
termenul de rambursare sa fie cat mai scurt pentru a-si pastra o anumita disponibilitate asupra sumei cedate. Din contra, debitorul vrea sa se
imprumute pe termen cat mai mare pentru a-si consolida pozitia financiara. In aceste conditii echilibrarea activelor cu pasivele, din punct de
vedere al scadentei devine aproape imposibila. Astfel, gestiunea riscului de lichiditate se transforma intr-o problema de gestiune a activelor si
pasivelor bancare, cu grade diferite de lichiditate.

Exista mai multe acceptiuni sub care poate fi privita lichiditatea bancara:
 in varianta cea mai lejera, lichiditatea vizeaza posibilitatea bancii de a obtine capitaluri suplimentare la un cost rezonabil. Aceasta este cea mai
intalnita situatie cu care se confrunta bancile in gestiunea riscului de lichiditate. Bancile au nevoie de lichiditati, acestea se pot obtine fara
probleme deosebite, dar se plateste un pret. Acest pret poate sa fie foarte mare in conditiile in care lipsa de lichiditate este generalizata la nivelul
pietei.
 in a doua acceptiune se urmareste crearea unei lichiditati de siguranta. Aceasta trebuie sa asigure linistea bancii fata de eventualele nevoi
neasteptate de lichiditate. In acest scop banca poate sa-si constituie rezerve, din proprie initiativa sau la cererea autorit. monetare si de credit.
 ultima acceptiune vizeaza lichiditatea extrema. Dupa ce s-a confruntat fara succes cu lipsa de lichiditate in variantele anterior prezentate, banca
se afla intr-o acuta criza de lichiditati. O astfel de situatie poate antrena intrarea in incapaciatate de plata si in final poate falimenta banca.

Factori de risc

Riscul de lichiditate este determinat, in special de trei factori: situatia bilantului bancar, increderea in banca, situatia generala a pietei.
1. situatia bilantului bancar – in cadrul functiei de intermediar financiar, bancile atrag resurse, prin depozite in special si le plaseaza in primul
rand prin credite acordate. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadente a operatiunilor active si pasive. Doua sunt motivele mai
importante ce pot determina aceasta situatie. In primul rand, resursele atrase de banca sub forma de depozite au scadente mai mici decat
plasamentele bancii sub forma de credite. Populatia prefera sa-si plaseze economiile in conturi bancare pe maximum un an, iar societatile
comerciale creaza in mica masura depozite la termen. Creditele contractate, in schimb, au scadente mai mari pentru a permite o rambursare
esalonata in functie de marimea creditului si de capaciatea de rambursare a debitorului. Un al doilea motiv ce determina o astfel de situatie il
reprezinta tendinta bancii de a-si creste profitul prin plasamente pe termen lung, mai bine remunerate. De fapt, banca urmareste sa-si plaseze
cat mai rentabil resursele atrase.
2. increderea in banca – increderea de care beneficiaza banca in fata tertilor, ii permite acesteia sa beneficieze de
oportunitatile pietei in cele mai bune conditii, sa-si creasca rentabilitatea sa-si imbunatateasca lichiditatea si in
aceste conditii sa-si consolideze in continuare imaginea. In sens invers, o imagine proasta antreneaza o degradare a
situatiei financiare a bancii cu consecinte negative asupra imaginii. In aceste conditii, bancile sunt dispuse
s………………. Evolutia increderii in banca depinde de mai multi factori: zvonuri pe piata, schimbarea
conducerii, constatarea de fraude, falimentul unui debitor. Pe langa aceste aspecte mai trebuie mentionate inca
doua cu incidenta mare asupra increderii intr-o banca:
  calificativul agentiilor de rating – acesta este aproape sinonim cu imaginea financiara a bancii. Tinand cont de mondializarea pietelor,
exista sanse din ce in ce mai mici ca debitorii si creditorii sa se cunoasca. In aceste conditii creste rolul ratingului ca principal criteriu de
evaluare a riscului investitiei. O scadere a ratingului bancii este imediat cunoscuta in intreaga lume si se traduce aproape imediat printr-o
pierdere de imagine. Trebuie remarcat aici faptul ca in cazul lichiditatii impactul ratingului este mai redus, in sensul ca situatia lichiditatii se
poate modifica destul de repede fara ca agentia de rating sa poata sesiza, iar investitorii sa poata fi atentionati.
 actiunile bancii centrale – aceasta are rolul de a supraveghea institutiile de credit si a le atentiona sau a lua masuri fata de cele care ii
inspira neincredere. In multe cazuri este de ajuns ca o banca sa intre in atentia bancii centrale, pentru ca acest fapt sa alerteze pietele si sa
aibe drept consecinta agravarea unei situatii deja delicate. Este valabila si situatia inversa in care o banca cu probleme beneficiaza de
ajutorul bancii centrale, ceea ce are un impact pozitiv asupra imaginii sale.
3. situatia generala a pietei – nu intodeauna criza de lichiditate este determinata de dificultatile interne ale banci. Uneori piata este cea care
transfera o lipsa de lichiditate generala la nivelul bancii. O astfel de situatie pe piata poate sa apara in urma raportului dezechilibrat dintre
cererea si oferata de moneda sau in urma unei interventii energice pe piata a autoritatii monetare. In general, astfel de crize se rezolva in
cateva ore sau in cateva zile. In aceste conditii, banca poate sa obtina in continuare lichiditati, insa la o dobanda mult mai mare.

Indicatori de lichiditate

Gestiunea riscului de lichiditate presupune o cuantificare a lichiditatii bancare, o apreciere a riscului pe care il reprezinta valorile
obtinute si masuri de imbunatatire a lichiditatii. In majoritatea cazurilor, apreierea lichiditatii este destul de generala. Spunem ca este buna sau
scazuta. Cu ajutorul urmatorilor indicatori putem sa stabilim mult mai exact gradul de lichiditate al uni activ, grup de active sau pe ansamblul
bancii.

1. – se determina ca raport intre suma pasivelor ponderate si suma activelor ponderate.

indicele de lichiditate
Pentru calculul indicelui trebuie sa existe o baza de date privind activele si pasivele bancare, grupate pe
perioade in functie de scadenta. Ponderarea se poate face cu un numar mediu de zile, saptamani sau luni
din fiecare perioada sau cu numarul curent al fiecarei perioade, atat pentru active cat si pentru pasive.
Prima varianta de ponderare, in special cand foloseste un numar de zile, este mai exacta, insa a doua
varianta este mai usor de aplicat. Din punct de vedere al lichiditatii, valoarea optima a indicelui este 1.
 daca indicele este subunitar – inseamna ca banca realizeaza o acoperire a activelor pe termen lung cu pasive pe termen scurt. In aceasta
situatie apare un risc de lichiditate. Acesta este cu atat mai mare cu cat valoarea indicelui este mai mica. Tinand cont de dorinta de castig a
bancilor, in majoritatea cazurilor ele prezinta un indice de lichiditate subunitar.
 daca indicele este supraunitar – inseamna ca banca realizeaza o acoperire a activelor pe termen scurt cu pasive pe termen lung. ceea ce
elimina riscul de lichiditate, dar scade rentabilitatea bancii.
2. pozitia lichiditatii – acest indicator foloseste aceiasi baza de date ca in cazul indicelui de lichiditate. Intr-o prima varianta, pozitia lichiditatii
simpla se determina prin diferenta dintre pasive si active, pe fiecare perioada in parte. Acest indicator arata, pentru fiecare perioada, masura
in care pasivele scadente sunt acoperite de active scadente. In acelasi timp, arata punctual unde trebuie intervenit pentru optimizarea
indicelui de lichiditate. Acesta este optim, daca pozitia de lichiditate inregistreaza numai valori nule. Daca se obtin valori pozitive ale
indicatorului pe anumite scadente, inseamna ca pentru acele scadente banca trebuie sa caute resurse suplimentare. Intr-o a doua varianta,
pozitia lichiditatii cumulata se determina ca diferenta intre pasive si active cumulate. Astfel, se determina perioada de maxima nevoie de
lichiditate pentru banca.
3. rata lichiditatii – este un indicator care arata evolutia gradului de indatorare a banci fata de piata monetara. Se determina ca raport intre
imprumuturi noi contractate si imprumuturi scadente pentru o anumita perioada, de regula luna. Daca indicatorul este supraunitar, acesta
reflecta o crestere a lichiditatii bancii prin cresterea indatorarii fata de piata monetara. O valoare subunitara presupune o scadere a lichiditatii
bancare.
4. raportul credite / depozite – acest indicator usor de calculat, insa nu este foarte expresiv. O valoare supraunitara sau o evolutie in acest sens
arata o scadere a lichiditatii, in timp ce un raport subunitar exprima o buna lichiditate.

2
Surse de lichiditate
Gestiunea riscului de lichiditate presupune si identificarea surselor de lichiditate la care se poate apela in caz de nevoie. Acestea sunt:

1. active cu lichiditate ridicata – acestea sunt plasamente bancare cu scadente mici, pe care banca le poate lichida la nevoie. De asemenea, pot fi
active cu scadente corelate cu perioadele in care se cere o lichiditate suplimentara. Sunt constituite din rezerve primare, rezerve secundare si
credite scadente.
2. imprumuturi - in aceasta categorie intra imprumuturile contractate de banca pe piata interbancara, imprumuturile de refinantare, dar si
depozitele atrase de banca de la clienti sau certificatele de depozit emise de banca. Trebuie avut in vedere ca prin imprumuturi banca obtine
lichiditati ce pot satisface nevoile imediate, insa in perspectiva aceste imprumuturi vor reprezenta nevoi de lichiditate. Se amana de fapt o
nevoie de lichiditate prezenta pentru o alta in viitor. Este de dorit ca amanarea sa se faca pentru scadente care convin mai mult bancii, din
punct de vedere al lichiditatii.
3. surse neconventionale – in aceasta categorie intra unele tehnici si instrumente financiare noi, precum titluri cu optiune de rascumparare,
titluri emise pe piata monetara sau procesul de titlurizare. Prin acesta din urma, banca reuseste sa transforme unele active cu lichiditate
scazuta, precum creditele, in surse de lichiditate. Prin vanzarea acestora catre Fondul comun de creante, banca poate sa isi acopere nevoile de
lichiditate.

Metoda impasurilor in gestionarea riscului de lichiditate

Impasurile (sau gap-urile) in materie de lichiditate reprezinta diferente intre active si pasive sau intre evolutiile acestora,
determinate pentru diferite scadente viitoare. In primul caz avem de-a face cu impasuri in stocuri, determinate ca diferente intre pasive si active,
pe diferite scadente. O valoare pozitiva inseamna un excedent de resurse, in timp ce o valoare negativa inseamna un deficit de resurse. In al doilea
caz, avem de-a face cu un impas in fluxuri, determinat ca diferenta intre intrarile si iesirile de fonduri intr-o perioada. O valoare pozitiva a acestui
impas reprezinta o intrare neta de fonduri, in timp ce o valoare negativa reprezinta o iesire neta de fonduri.
Impasurile pot reda grafic sau tabelar nevoile de finantare ale banci. In proiectia impasurilor pe diferite perioade se folosesc
elementele bilantiere existente. Trebuie tinut cont de faptul ca bilantul este in continua evolutie si situatia la o anumita data viitoare poate sa
difere de situatia proiectata initial. Pentru a corija acest neajuns se fac scenarii, in functie de diferite ipoteze de evolutie a activelor si pasivelor
bancare. Situatia ideala in gestiunea riscului de lichiditate apare atunci cand se poate afirma ca bilantul este imunizat, adica atunci cand bilantul
prezinta echilibre intre resurse si utilizari pentru toate scadentele.

Reglementari privind lichiditatea bancara

In toate tarile, autoritatile monetare formuleaza niste cerinte, care sa stabileasca un nivel minim al lichiditatii bancare. Adeseori,
aceste cerinte se integreaza ca parghii ale instrumentelor de politica monetara utilizate de bancile centrale. Pentru autoritatile monetare, problema
lichiditatii este tratata Desi aceste cerinte, privite ca norme prudentiale, urmaresc asigurarea unui minim de lichiditate la banci, de cele mai multe
ori banca centrala pune pe prim plan in abordarea situatiei lichiditatii interesele sale de politica monetara.
In continuare sunt prezentate cateva aspecte, ce vizeaza cerinte al autoritatilor monetare, in vederea gestiunii globale a riscului de lichiditate:

1. indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadente (1 luna , 1 an, etc.) ca raport intre activele si pasivele pe termen scurt.
Cerintele prevad un minim de 100 %.
2. coeficientul fondurilor proprii si resurselor permanente – stabileste un minim de 60 % pentru raportul dintre fondurile proprii ale bancii
plus resursele pe termen lung si utilizarea acestora in special prin credite si plasamente in titluri. Termenul lung inseamna peste 5 ani.
3. rezervele minime obligatorii – in conformitate cu aceasta cerinta, societatile bancare sunt obligate sa constituie depozite in conturi la banca
centrala, in functie de nivelul depozitelor detinute. Cuantumul rezervei minime se stabileste prin aplicarea ratei rezervei minime, stabilita de
banca centrala, la baza de calcul constituita din depozitele atrase. Baza de calcul poate cuprinde depozitele in moneda nationala si moneda

3
 straina la vedere si la termen, dar si alte instrumente de economisire sub forma de titluri. De regula, depozitele guvernamentale nu intra sub
incidenta acestei prevederi. Banca centrala poate utiliza mai multe rate ale rezervei minime pe diferite componente ale bazei de calcul.
Nivelul rezervei minime obligatorii se actualizeaza periodic, in functie de evolutia bazei de calcul sau extraordinar, in functie de
evolutia obiectivelor urmarite de banca centrala in politica sa monetara si de credit. Actualizarea periodica se face, de regula lunar, cand se
determina noua dimensiune a bazei de calcul si bancile sunt obligate sa-si majoreze nivelul rezervei sau sa-l diminueze, daca doresc.
Rezerva minima constituita corespunzator in contul de la banca centrala este remunerata printr-o dobanda. Exista si tari care aplica
o rata a dobanzii zero. Excedentul de rezerva nu este remunerat. Pentru deficitul de rezerva se aplica dobanzi penalizatoare, de regula la
nivelul celor pentru credite lombard. Pot exista si alte tipuri de sanctiuni.
4. lichiditatea valutara – cuprinde o serie de cerinte privind resursele si utilizarile in valuta ale bancilor. Aici se incadreaza si rezervele
minime obligatorii pentru depozitele in valuta. Lichiditatea valutara poate fi pusa in evidenta printr-un indicator numit gradul de lichiditate
valutara. Acesta se determina ca raport intre totalul activelor nete in valuta ponderate si totalul acestora fara ponderare. Ponderarea se face cu
un coeficient de lichiditate. Activele nete in valuta sunt urmatoarele:
a. valuta efectiva si cecuri din casieria bancii
b. disponibilitati in conturi curente in strainatate
c. plasamente in valuta in conturi la termen de maxim un an la banci din strainatate sau in titluri emise de Ministerul Finantelor
d. soldul net al disponibilitatilor si plasamentelor in valuta la banci pe teritoriul national
e. participatii in valuta
f. plasamente in valuta in strainatate pe termen mai mare de un an
g. credite interne nete in valuta
h. alte active in valuta
Pentru activele nete de la punctele a-d se foloseste un coeficient de ponderare egal cu 1. Pentru celelalte active nete, considerate cu
lichiditate scazuta se folosesc coeficienti subunitari. Gradul de lichiditate al bancii poate fi cel mult egal cu unu. Cu cat el inregistreaza
valori mai mici cu atat banca prezinta o lichiditate valutara mai scazuta si este obligata sa suporte o rata a rezervei minime mai mari.
5. asigurarea depozitelor – aceasta masura este mai complexa si vizeaza mai multe aspecte privind gestiunea riscurilor bancare. Ea poate fi
considerata ca o norma de gestiune a riscului lichiditatii in masura in care ofera clientilor bancii o posibilitate de a dispune de sumele din
conturi in situatii extreme. Totodata participarea bancii la un astfel de sistem de asigurare duce la imbunatatirea imaginii sale.
In acest scop, toate bancile sunt obligate sa participe la constituirea unui fond de asigurare a depozitelor care sa despagubeasca
total sau partial deponentii in caz de faliment bancar. In Romania functioneaza Fondul de garantare a depozitelor. Acesta garanteaza toate
depozitele si plasamentele in certificate de depozit, in lei si valuta, ale rezidentilor si nerezidentilor. Exista o serie de exceptii de la
garantare, ce vizeaza persoanele cu putere de decizie in banca si care au responsabilitati legate de falimentul bancii. Aici se incadreaza
membrii Consiliului de administratie, ai Comitetului de directie, ai Comisiei de cenzori si expertii care au certificat bilantul contabil. De
asemenea, nu au dreptul la depozite garantate persoanele care au beneficiat de conditii financiare preferentiale in relatiile cu banca.
Garantarea se face in limita unui plafon maxim stabilit.
Fondul de garantare a depozitelor isi constituie resursele financiare din:
 contributia initiala a societatii bancare – aceasta este stabilita la nivelul de 1 % din capitalul social subscris al societatii bancare si este
deductibila
 contributia anuala a societatilor bancare – este stabilita ca un procent (era 0,3 %) aplicat la depozitele detinute de banca la sfarsitul
anului. Procentul poate fi modificat pe ansamblul bancilor, daca se dovedeste a fi insuficient sau in cazul unei banci, daca aceasta are o
activitate cu risc ridicat. Si aceste contributii sunt deductibile fiscal
 contributii speciale ale societatilor bancare – acestea pot fi cerute de Fond atunci cand resursele sale sunt insuficiente pentru
rambursarea depozitelor. Sunt deductibile fiscal si nu pot depasi dublul contributiei anuale
 imprumuturi – acestea pot fi contractate numai daca la un moment dat Fondul nu face fata obligatiilor sale
 venituri din lichidarea creantelor sale
 venituri din investirea resurselor sale
 alte venituri (donatii, subventii bugetare)

4
In momentul in care resursele financiare ale Fondului ajung la nivelul a 10 % din totalul depozitelor persoanelor fizice din sistemul bancar,
Fondul poate sa suspende plata contributiilor anuale si sa o reia atunci cand resursele scad sub acest nivel.
In prezent, prin modificarea legii bancare, Fondul de garantare a depozitelor isi extinde activitatea, devenind unicul lichidator al
bancilor in faliment. El despagubeste clientii persoane fizice in limita plafonului de garantare si administreaza falimentul bancii pentru
recuperarea creantelor si plata datoriilor sale.