CREDITAREA

BANCARĂ.
CREDITAREA
PERSOANELOR
FIZICE.

1
 CUPRINS

Introducere.................................................................................................................3

Capitolul 1. Rolul băncilor în economie....................................................................4

Creditul. Noțiuni generale și clasificări...........................................................5

1.1. Conceptul și necesitatea creditului........................................................5

1.2. Caracteristici........................................................................................5
1.3. Funcțiile creditului................................................................................7
1.4. Clasificarea creditului...........................................................................8

Capitolul 2. IMM-urile versus persoanele fizice.....................................................14

Concluzii..................................................................................................................16

Bibliografie..............................................................................................................17

2
 INTRODUCERE

Economia de piață presupune existența unui sistem bancar care să asigure mobilizarea
tuturor disponibilităților monetare ale economiei și orientarea lor temporară în desfășurarea de
activități economice eficiente.
Creditul este indispensabil economiei, de aceea modul de acordare are o importanță
majoră, aici intervenind funcția băncii de analist financiar pentru a orienta resursele spre cele mai
eficiente plasamente.
În angajarea resurselor lor, băncile se confruntă cu o serie de riscuri și anume:
- Riscul de nerambursare;
- Riscul lipsei de lichiditate;
- Riscul variației ratei dobânzii pe piață;
- Riscul de capital;
- Riscul repatrierii capitalului în condițiile creditării externe ( riscul valutar și riscul de
țară ).
Acordând credite, banca își asumă mai multe riscuri, acestea fiind determinate fie de
calitatea celui care face împrumutul, fie de evoluția economică generală, fie de structura generală
a băncii.
Evidențiem faptul ca performanța bancară are două dimensiuni: rentabilitate și risc, iar
managementul bancar urmărește maximizarea performanțelor bancare prin armonizarea
următoarelor obiective:
- Maximizarea rentabilității băncii;
- Minimizarea expunerii la risc;
- Încadrarea în normele de calitate și comportament prudential;
Oferta de credite este determinată, primordial, de nivelul economisirii, influențat de
nivelul veniturilor și preferințele de consum ale subiecților economici.
Cererea de credite este condiționată de trei mari factori și anume:
1. Statul;
2. Întreprinderile;
3. Populația.
Acești factori sunt influentați de evoluția acivității economice și de tendințele de
dezvoltare a investițiilor.

3
 CAPITOLUL 1. ROLUL BĂNCILOR ÎN ECONOMIE

Activitatea principală a unei bănci constă în comerţul cu bani, banca „cumpărând” bani şi
suportând un cost sub forma dobânzii bonificate, “vânzând” apoi banii acumulaţi şi percepând
dobândă, câştigurile regăsindu-se în diferenţa între dobânda percepută şi dobânda bonificată.
Rolul complex pe care băncile îl joacă în economie, atât din punct de vedere al serviciilor
pe care le efectuează, cât şi al relaţiilor în spaţiul economic şi teritorial, se concretizează în cele 3
funcţii esenţiale ale băncii:
- atragerea fondurilor sub formă de depozite, în vederea plasării şi fructificării;
- plasarea fondurilor, investirea acestora, prin acordarea de credite sau achiziţionarea de
titluri la vedere;
- efectuarea de încasări şi plăţi, precum şi furnizarea de servicii bancare si financiare.
Realizarea acestor funcţii este facilitată prin îndeplinirea de către bancă a următoarelor
condiţii:
- asigurarea şi manifestarea încrederii clienţilor;
- evidenţa continuă şi riguroasă a operaţiilor;
- asigurarea confidenţialităţii şi secretului bancar.
Băncile s-au afirmat esenţial ca instituţii monetare , a căror caracteristică principală este
posibilitatea de a pune în circulaţia creanţe asupra lor înseşi , care sporesc masa mijloacelor de
plată , volumul circulaţiei monetare .Caracteristica semnificativă a acestor intermediari este
transformarea activelor monetare în monedă .Forma principală a creaţiei monetare este
emisiunea de bancnote . La început aceastã funcţie era deschisă tuturor băncilor pentru ca
ulterior să fie una specifică băncii de emisiune.Totuşi , băncile comerciale tipice îşi aduc aportul
lor la creaţia monetară prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligaţii) fără putere
liberatorie în instrumente de plată .Înscrierea în conturile de la bancă a creditelor acordate
(fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizează) constituie momentul creaţiei
unei monede adiţionale specifice , moneda scripturală.
În viaţa economică contemporană , activitatea bancară , rolul băncilor ocupă un loc
central . Băncile favorizează tranzacţiile comerciale în interiorul şi în exteriorul unei ţări , asigură
efectuarea plăţilor şi schimbul valutar . Pe un alt plan , băncile permit realizarea investiţiilor ,fie
participând direct la finanţarea acestora , fie prin plasamentul şi gestiunea economiilor băneşti .
Banca este “actorul” principal pe piaţa capitalurilor . O caracteristică a băncilor comerciale sau
de depozit (acceptate de regulă fără o asemenea calificare expresă) este aceea că efectuează toate
tipurile de operaţiuni bancare. Activitatea lor este diversă şi se poate modifica liber în funcţie de
cerinţe , posibilităţi şi propria orientare.Operaţiunile de bază sunt reprezentate de constituirea de
depozite şi utilizarea lor în scopul acordării de credite agentilor economici

4
 CREDITUL. NOȚIUNI GENERALE ȘI CLASIFICĂRI
1.1. CONCEPTUL ȘI NECESITATEA CREDITULUI.

Creditul a apărut pe baza dezvoltării producției de mărfuri, în evoluția acesteia, într-un

anumit moment, relațiile de credit depășind sfera producției și circulația mărfurilor, schimbul
căpătand forma unor relații monetare.
Apariția creditului a depins de un anumit stadium de dezvoltare a schimbului, când
vânzătorul preda valori de întrebuințare în schimbul unei promisiuni că va primi cândva o
valoare. Acest fapt constituie o vânzare pe credit. Sub aspect economic creditul constă, deci, în
cedarea unor valori de întrebuințare prezente în schimbul unor valori de primit în viitor.
Furnizorul X remite din gestiunea de mărfuri, servicii, lucrări etc. unui beneficiar Y (debitorul),
fără ca acesta să achite imediat contravaloarea acestora. Furnizorul oferă astfel beneficiarului
posibilitatea să valorifice mărfurile remise; pretinde însă să i se achite la o scadentă stabilită în
baza unui contract, de către debitor, suma aferentă, însoțită de un adios care poartă numele de
dobandă.
Creditul a apărut din necesitatea stingerii obligațiilor dintre diferiți agenți economici,
process căruia nu-i poate face față moneda lichidă, în această perspectivă, creditul reprezentând o
pârghie a desfășurării oricărui proces economic.
Creditul prezintă trei aspecte esențiale: - existența unei disponibilități la unii agenți
economici și acceptarea de către aceștia să le cedeze (împrumut) altor agenți (debitori); -
pierderea temporară a unor drepturi de către cel care acordă împrumutul (împrumutant); -
obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen numit scadență, însoțit în
mod obligatoriu de dobândă.
1.2. CARACTERISTICI

Esența raportului de credit se dezvăluie prin prezentarea trăsăturilor caracteristice:

Subiectele raportului de credit: creditorul și debitorul. Prezintă o mare diversitate în ceea ce
privește apartenența la structurile social – economice, motivele angajării în raport de credit și
durata angajării sale. O ierarhizare generală presupune următoarea structură: agenții economici,
populația și statul.
• Agenții economici. În calitate de creditori, manevrează importante disponibilități
monetare, din fluxul cărora au loc considerabile degajări cu caracter temporar ce pot fi angrenate
în procesul de creditare. Pe de altă parte, prin repartizarea profitului, constituie fonduri și
rezerve, remunerează acționarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare a economiei
naționale. Agenții economici au calitate de debitori prin creditele temporare pentru desfășurarea
activității și pentru dezvoltare.
• Populația. Creșterea veniturilor populației prin angajarea masivă în procesele
economice, prin creșterea productivității muncii, prin capacitatea de prevedere și economisire, a
făcut din populație un factor major în desfășurarea raporturilor de credit. Populația are calitate de

5
creditor atunci când resursele disponibile sunt plasate la bănci (băncile sunt împrumutate) sau
cumpără obligațiuni și titluri lansate de diferite entități economice guvernamentale (ex. : bonuri
de tezaur). În calitate de debitor, populația împrumută resurse pentru anumite nevoi : investiții
imobiliare, bunuri de consum, bunuri de folosință îndelungată, pentru plata anumitor servicii
(studii, sănătate).
• Statul. În calitate de debitor, alături de întreprinderi și populație, se afirmă statul, prin
contractarea creditului public, pentru finanțarea deficitelor bugetare. Calitatea statului de
creditor (pentru anumite acțiuni, dezvoltări) este foarte puțin prezentă.
Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a rambursa, la
scadenţă, valoarea capitalului împrumutat, plus dobânda, ca preţ al creditului. Datorită unei
conjuncturi nefavorabile, interne sau externe, debitorul se poate afla înincapacitate de plată, sau
poate întârzia plata sumelor ajunse la scadenţă. Din acest motiv, estenecesar, ca la nivelul
creditorului să se adopte măsurile necesare pentru prevenirea şi eliminareariscului de
nerambursare, printr-o analiză temeinică a solicitantului de credite, din mai multepuncte de
vedere: poziţia pe piaţa internă şi în cadrul ramurii, situaţia financiară, gradul deîndatorare,
forma juridică şi raportul cu ceilalţi participanţi pe piaţă. Strâns legată, şi decurgând din
promisiunea de rambursare apare garantarea creditului.

Garantarea creditelor constituie o caracteristică legată de rambursabilitatea acestora.În

funcţie de natura elementelor care constituie obiectul garanţiei, se poate face distincţie
întregaranţia reală şi garanţia personală. Garanţia reală are la bază garantarea sau „gajarea”
creditului cu valori materiale, prin acăror valorificare se pot obţine sumele necesare achitării
creditului. O formă distinctă de garantare reală o constituie ipoteca, actul prin care debitorul
acordăcreditorului dreptul asupra unui imobil, fără deposedare. Garanţia personală reprezintă
angajamentul luat de o terţă persoană de a plăti sumaajunsă la scadenţă, în cazul incapacităţii de
plată a debitorului. Cea mai adecvată formă de garantare a creditelor o constituie garantarea
financiară, faptcare este posibil prin asigurarea în viitor a unor fluxuri de venituri suficiente
pentru acoperireacheltuielilor legate de rambursarea creditului şi dobânda aferentă. În acest scop,
se procedează lagarantarea creditului cu elementele patrimoniale ale debitorului (active fixe şi
circulante). În practică se utilizează metoda garantării creditelor pe seama portofoliului de
efectecomerciale deţinute de agentul economic solicitant de credite.
Scadenţa sau termenul de rambursare stabilit în contract este diferit în funcţie
departicularităţile sectorului de activitate şi de nivelul eficienţei activităţii beneficiarilor de
credite. Astfel, există o diversitate a termenelor scadente, de la 24 ore (în cazul
pieţeiinterbancare) până la durate medii şi lungi (20 sau 30 ani) în cazul împrumuturilor
obligatare. Între scadenţă şi modul de rambursare al creditului se poate stabili o corelaţie,
astfel:creditele pe termen scurt sunt rambursabile integral la scadenţă, în timp ce creditele pe
termenmijlociu şi lung implică rambursarea eşalonată
Dobânda reprezintă o caracteristică a creditului şi constituie, după cum se desprindedin
literatura de specialitate, preţul capitalului utilizat, sau „chiria”, pe care o plăteşte debitorulpentru
dreptul care i se acordă, cel de a folosi capitalul împrumutat. În general, nivelul dobânziise
corelează cu rata profitului obţinută de întreprinzător. Cuantificarea dobânzii se realizeazăprin
utilizarea ratei dobânzii, care se constituie într-un instrument de influenţare a cererii şiofertei de
credite. Un nivel redus al ratei dobânzii antrenează o cerere sporită de credite, ceea ce
6
determinăefecte favorabile asupra producţiei şi economiei, după cum un cost ridicat al creditelor,
respectivo rată a dobânzii ridicată, generează diminuarea cererii de credite. Luarea în considerare
a rateiinflaţiei, comparativ cu rata dobânzii utilizată în contractul de credit, conduce la
constatareafaptului, că în perioadele cu inflaţie sporită, creditele constituie pentru debitori o
modalitateperfectă de finanţare. În funcţie de acelaşi element, inflaţia, se utilizează în raporturile
de credit, două tipuri dedobândă: fixă şi variabilă. Dobânda fixă este stabilită în contractul de
credit şi este valabilă pe întreaga durată acreditului. Dobânda sensibilă (variabilă) se modifică
periodic în funcţie de presiunile inflaţioniste şide evoluţia nivelului dobânzii pe piaţă. Pentru
conturile curente ale clienţilor se calculează atât dobânda debitoare, cât şi dobândacreditoare, ca
preţ plătit de client, sau de bancă, pentru utilizarea unei anumite sume.

1.3. FUNCȚIILE CREDITULUI

Avantajele creditului sunt evidențiate prin funcțiile sale:

 funcția distributivă - constă în mobilizarea resurselor bănești disponibile la un moment

dat în economie și redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri,
sectoare de activitate care au nevoie de fonduri de finanțare.

Tot prin funcția distributivă, creditul participă la concentrarea capitalului și dirijarea

acestuia spre acțiuni de mare anvergură, profitabile întregii societăți.

 funcția de transformare a economiilor în investiții - contribuie la realizarea

echilibrului macro-economic conform ecuației E = I, unde E = economii iar I = investiții.

Creditul este cel care pune la dispoziția întreprinzătorului capitalul necesar, asigurând
transformarea economiilor, astfel inactive în investiții. Creditul devine astfel un factor important
al creșterii economice prin proliferarea firmelor de mici dimensiuni, promotoare ale noului, ceea
ce favorizează concurența cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic.

 funcția de emisiune monetară.

Consolidarea ideii de credit bazat pe încredere între participanții la actul economic a

determinat crearea monedei fiduciare (cu valoare fictivă,întemeiata pe încredere) la biletele la
bancă și apariția a diverse instrumente și tehnici de plată prin care s-a realizat o importanță
reducere a cheltuielilor cu circulația monetară, asigurând o creștere a volumului și valorii
tranzacțiilor economice.

Instrumente și tehnici de plată precum viramentul, cecul, trata, cambia au dus la

diminuarea numerarului din circulație și la creșterea în mari proporții a monedei scripturale.

 funcția de asigurare a stabilității prețului - se realizează prin reglarea dimensiunilor

cererii și ofertei de mărfuri și servicii, creditându-se consumul, pe de o parte și stocurile
pe de alta parte.

7
 Prin finanțarea producției și consumului,precum și prin crearea unor instrumente și
tehnici foarte flexibile, creditul a devenit o prezență sine qua non în viața socială și economică
din orice țară civilizată. De asemenea, prezența sistemului de credit și a formelor sale în
societățile avansate, oferă numeroase facilități, inclusiv protecția participanților la actul
economic.

Creditul are un rol deosebit și în promovarea relațiilor economice internaționale,

stimulând exporturile și importurile, asigurând o desfășurare normală, rapidă și în deplina
siguranță a operațiunilor de export-import. Trebuie avut în vedere și rolul creditului în acoperirea
deficitului bugetar al statului sub forma creditului public.

1.4. CLASIFICAREA CREDITULUI

Daca banii au cunoscut un proces continuu de generalizare și universalizare, creditul,

dimpotrivă, s-a concretizat și s-a diversificat din ce în ce mai mult.
Criteriile care determină delimitarea principalelor tipuri de credit sunt :

 Persoana creditorului;
 Modalitatea specifică de formare și utilizare a capitalurilor disponibile;
 Persoana debitorului;
 Dimensiunile și dinamica necesităților debitorului și modul de folosire a capitalurilor
împrumutate;
 Obiectul creditului și sfera de utilizare;
 Duratele de constituire a capitalului disponibil și de utilizare de către împrumutați.
Pe baza acestor criterii, raporturile de credit se structurează astfel :

 Creditul comercial;
 Creditul obligatar;
 Creditul ipotecar;
 Creditul de consum;
 Creditul bancar.

1. CREDITUL COMERCIAL.
Firmele își oferă acest tip de credit una alteia. O firmă achiziționează materii prime și
materiale prin credit de la alte firme, aflându-se pe poziția de debitor în bilanțul contabil la efecte
comerciale de plătit. Creditul comercial (cunoscut și sub denumirea de efecte comerciale de
plătit) este cel mai important credit pe termen scurt, fiind o sursă spontană de finanțare.
Creditul comercial are o dublă semnificație pentru firmă: este o sursă de fonduri pentru
finanțarea achizițiilor și este o utilizare de fonduri în măsura în care firma finanțeaza vânzările pe
credit către proprii săi clienți.

8
 Firmele mari tind să furnizeze credit comercial net, in timp ce firmele mici tind sa
utilizeze creditul comercial net.
Creditul comercial este o sursă importantă și convenabilă pentru finanțare, mai ales
pentru firmele mici și vulnerabile. O companie care este refuzată de către bancă poate recurge la
un credit comercial datorită faptului că vânzătorul s-a familiarizat de-a lungul timpului cu
cumpărătorul și are încredere în el.
În unele cazuri, creditul comercial poate fi mai scump decât altă formă de finanțare
deoarece acordarea de credit implică un cost care trebuie suportat de către firma vânzătoare, iar
această firmă ar putea să crească prețurile produselor sale pentru a echilibra creditul “gratuit” pe
care îl oferă.
2. CREDITUL OBLIGATAR.

În cadrul relațiilor de credit, un loc distinct îl ocupă creditul obligatar, în cadrul căruia
parteneri sunt: statul sau agenții economici, în calitate de debitori și cei care subscriu la titlurile
emise de către debitori, în calitate de creditori. Titlurile emise sub forma obligațiunilor
reprezintă baza desfășurării altor operațiuni de creditare. Astfel, obligațiunile se vând între
întreprinderi și bănci, și între bănci și Banca Centrală, în cadrul operațiunilor de optimizare a
plasamentelor pe care le urmăresc fiecare.

Deținatorul de obligațiuni la un moment dat are mai multe posibilități:

• le păstrează până la scadenta și obține venituri sigure sub forma de dobândă;

• le vinde pe piața secundară înainte de scadenta și obține lichidități;
• le gajeaza și primește un credit de la bancă, obținand astfel un dublu avantaj: obține
lichidități de care are nevoie la un moment dat și își păstrează dreptul de proprietate
asupra titlurilor.

Creditul obligatar se distinge de împrumutul clasic prin următoarele caracteristici:

● în cazul împrumutului clasic, creditorul este unic (o bancă sau o instituție de credit
specializată), pe când emisiunea de obligațiuni reunește un număr mare de creditori.

● datorită faptului că, obligațiunea este un titlu de creanță negociabil, este cotată pe piața
secundară, astfel investiția în obligațiuni se poate recupera înainte de scadenta la prețul pieței
care diferă de prețul plătit în momentul investirii în obligațiuni.

Creditul obligatar este o sursă preferată de capital pe termen lung pentru întreprinderi,
deoarece emisiunea de obligațiuni aduce resurse suplimentare, fără a crește numărul de
acționari și gradul de dispersie a acțiunilor, cum este cazul emisiunii de acțiuni. Astfel,
societatea se împrumuta direct la publicul investitor, creditul fiind mai eficient și uneori mai
ieftin. Emisiunea de obligațiuni se poate realiza la o rată a dobânzii fixe pentru un termen mai
lung decât în cazul creditului bancar. Piața obligațiunilor constituie o alternativă eficientă de
apelare la credit și prin aceea că nu se impune o negociere a contractului de împrumut, iar

9
 creditorii nu se implică în luarea deciziilor la nivelul emitentului. Sumele obținute sunt utilizate
cu precădere fie pentru majorarea capitalului fix (investiții noi în clădiri, echipamente, utilaje
etc.), fie pentru preluarea și achiziția de întreprinderi.

3. CREDITUL IPOTECAR.
Creditul ipotecar constă dintr-un împrumut destinat achiziționării, construcției sau
renovării (modernizării) unei locuințe și se garantează tot cu locuința respectivă pentru a se
asigura  obligația plății creditului rezultată în urma acestui împrumut. Ipoteca este înregistrată
în Cartea Funciară, iar locuința este folosită ca și garanție și nu poate fi vândută până ce creditul
nu este complet rambursat. Perioada de creditare este pe termen lung, de maxim 35 ani, respectiv
420 luni. Pe toata perioada de creditare, titularul creditului va avea obligația de a achita lunar rata
formată din principal (credit) și dobânda. Toate condițiile de creditare legate de obiect, valoare,
perioadă, garanție și costuri- comisioane și dobânzi- sunt prevăzute într-un contract care va fi
încheiat între instituția de credit și solicitant la momentul contractării creditului. Veniturile
acceptate pentru credite ipotecare sunt cele standard acceptate de bănci: venituri din salarii,
pensii, drepturi de autor, rente viagere, dividende, chirii, activități independente, diurne personal
navigant. Tipurile de comisioane bancare percepute de bănci la credite ipotecare, sunt: •
comision de acordare credit- se achită o singură dată, la acordarea creditului; • comision
administrare credit- lunar sau anual; • comision lunar de administrare cont curent-lunar; •
comision rambursare anticipată – cel mult 1% în cazul creditelor cu dobândă fixă; • comision
transfer bancar- realizat din contul cumpărătorului în contul vânzătorului pentru achitarea
imobilului; • asigurarea anuală a imobilului- tariful este stabilit de firma de asigurări agreată de
bancă; • cheltuieli notariale- tariful este stabilit de notarul agreat de bancă.
Băncile care pun la dispoziție aceste credite au de obicei diferite oferte ca să atragă mai mulți
clienți, ca de exemplu:

 se poate achita creditul în avans, fără a se suporta comisioane suplimentare;

 ratele se pot achita direct din contul curent deschis la bancă;
 pentru creditele până la o anumită sumă nu se solicită asigurare de viață, iar pentru creditele
peste acea sumă procentul de asigurare se aplică numai la un anumit procent din valoarea
creditului;
 vârsta maximă de acordare a împrumutului prelungită până la o vârstă mai înaintată
clientului;
 perioada de grație de până la mai mulți ani în cazul construcțiilor de locuințe.

4. CREDITUL DE CONSUM:
Creditul de consum este creditul pe termen scurt, mediu sau lung, acordat persoanelor
individuale destinat a acoperi costul bunurilor și serviciilor de care beneficiază prin rețeaua de
comercializare și servicii, sau pentru recreditarea creanțelor contractate în acest scop.
Creditorii includ instituțiile de credit, companiile financiare, instituțiile de economii,
comerciantii de detaliu.

10
 Creditul de consum a existat inițial sub forma « creditului deschis », respectiv a
posibilității pe care comerciantul o acordă clienâilor solvabili de a achiziționa mărfuri potrivit
necesităților, urmand ca lichidarea datoriilor sa se faca ulterior. Forma astfel practicata a fost
considerata drept credit cu rambursare neeșalonată.
De la începutul secolului XX, producția de masă de bunuri de folosință îndelungată și
necesitatea de a asigura accesul deschis la acestea a cumpărătorilor a determinat dezvoltarea unor
norme specifice de creditare, precum și a unei rețele ample de instituții de credit, în mare parte
legate de firmele producătoare. Astfel, cea mai mare parte a creditelor de consum există și se
acordă sub forma creditelor eșalonate, forma în care termenii raportului de credit (plafonul
acordat, cuantumul ratelor, scadentă) se stabilesc la acordarea creditului.
O formă deosebită a creditelor eșalonate o reprezintă creditul revolving, apărut la sfârșitul
anilor ’30. Aceasta formă s-a extins o dată cu amplificarea utilizării cărților de credit.
Elementele caracteristice a creditului revolving sunt:
• Se acordă în cadrul unei convenții stabilite între părți;
• Permite debitorului să efecteaze cumpărările sau să obțină împrumuturi fie direct asupra
creditorului, fie indirect prin cărțile de credit, în momentul oportun pentru el;
• Debitorul are posibilitatea să efectueze plata fie în totalitate pentru creditul în curs, fie
prin plăți parțiale, periodice, după posibilități.

5. CREDITUL BANCAR.
Creditul bancar - este creditul care se acordă agenților economici sub formă bănească de
către instituțiile bancare în așa-numitul ,,comerț cu bani".
Definiția legală a creditului bancar este cuprinsă în art. 3 lit. g) alin.1 al Legii bancare
nr.58/1998 iar această definiție este următoarea: ,,Creditul bancar reprezintă orice angajament de
plată a unei sume de bani în schimbul dreptului la rambursarea sumei plătite,precum și la plata
unei dobânzi sau a altor cheltuieli legate de această sumă sau orice prelungire a scadenței unei
datorii și orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță sau a altui
drept la plata unei sume de bani".
Aceasta formă de credit este foarte larg răspândită având ca obiect acea parte disponibilă
a capitalului numită capital de împrumut. Creditul bancar este principala sursă pentru asigurarea
fondurilor bănești necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei naționale. El intră în
categoria împrumuturilor în bani.

Tipuri de credite bancare

a) Avansurile în cont curent - credite de casă sau de trezorerie- aceste credite sunt destinate să
acopere nevoile curente ale agenților economici (cheltuielile de producție imprevizibile și greu
de localizat pe obiecte). Acordarea creditului are la bază depozitele compensatorii. Agenții
economici își păstrează disponibilitățile în cont, fapt ce permite băncilor să acopere nevoile
curente prin redistribuirea acestor depozite din conturile curente.

11
b) Liniile de credit- băncile deschid agentului economic linii de credite în cadrul cărora
stabilesc un plafon maxim de credite, ce urmează a fi puse la dispoziția agentului economic. Se
cunosc mai multe feluri de linii de credite:

• credite provizorii (neconfirmate);
• credite confirmate.

În cazul creditelor provizorii, băncile comerciale, pot cere agentului economic în orice
moment acoperirea debitului.
Creditele confirmate sunt mult mai avantajoase pentru debitor. Ele se bazează pe un
acord scris, în cadrul căruia posibilitățile de acordare a creditului se stabilesc pentru o anumită
perioada prevazută în contract, în cadrul căruia sunt prevăzute termene precise de rambursare.
Linia de credit este o modalitate de creditare a agenților economici, care funcționează
dupa sistemul revolving, respectiv se pot efectua trageri și rambursări pe toată durata de
valabilitate a liniei, cu condiția ca soldul zilnic al angajamentelor să nu depășească volumul liniei
de credite aprobat.
Acest tip de credite se acordă clienților cu performanțe economico-financiare bune, care
sunt clienți permanenți ai băncii.
Liniile de credite se acordă pe o perioadă de 12 luni, volumul acestora se stabilește astfel:

Durata medie de încasare a clienților, reprezintă amânarea medie a plății, acordată

clienților, și se calculează utilizând următoarea formulă:

c) Credite pe stocuri sau credite sezoniere - sunt menite să asigure resursele necesare în cazul
apariției unui dezechilibru în circuitul aprovizionării, producției și desfacerii. Acordarea
creditelor este garantată cu stocul de marfă aflat în procesul de producție sau de circulație al
acestora.

d) Warantul - este un titlu, un instrument care atestă existența mărfurilor într-un depozit general
(porturi, vami). Prin natura lui el permite transmiterea proprietății pentru obținerea și garantarea
creditului bancar. Acest instrument poate fi utilizat fie ca un efect de comerț, fie mobilizat,
negociat, vândut bancii, dându-se astfel posibilitatea acesteia să acorde un credit (resursa de

12
recreditare). În practica țărilor vest-europene, warantul îmbracă forme diversificate după cum
urmează.

• warantul agricol - în acest caz se pune gaj pe culturi și echipamente de exploatare

agricole;
• warantul hotelier - gaj pentru materiale și echipament hotelier;
• warantul petrolier - gaj asupra stocurilor minime petroliere;
• warantul industrial - posibilă gajarea asupra produselor industriale.

Toate aceste tipuri de credite bancare sunt majoritare în activitatea băncilor în general, a
celor comerciale în special. Aceste credite sunt destinate acoperirii necesităților agenților
economici.

Acoperirea financiară a nevoilor de investiții are la bază ale modalității de mobilizare ale
activelor financiare disponibile, una din aceste modalități reprezintă aceea a creditului obligatar.

13
 CAPITOLUL 2. IMM-urile versus Persoanele fizice.

Starea IMM-urilor din România este departe de nivelul european, la care acestea asigură
și ocupă peste 2/3 din locurile de muncă ale sectorului privat și contribuie cu peste jumătate din
valoarea adăugată la nivel național. Cu circa 30 IMM-uri la 1.000 de locuitori, România se
situează pe ultimul loc în Europa, unde media este de circa 60‰. Impactul COVID-9 a afectat
puternic și acest sector, în luna ianuarie 2020 fiind înmatriculate 6.897 de societăți, în februarie -
11.314, iar în martie - 6.023 de societăți. Scăderea inițiativei în afaceri este evidentă comparând
cu perioada similară din anul 2019, media lunară a înmatriculărilor fiind mai mică cu -35%, doar
în martie scăderea înmatriculărilor fiind de -53,9%.
Nici studenții nu au valorificat oportunitățile oferite de HG nr. 166/2003, căci până în
aprilie 2020 numărul total al firmelor înființate în întregul interval (2003-2020) a fost de 19.867,
în funcțiune fiind 9.281, radiate 10.586, iar în martie 2020 fiind înființate doar 3 unități . Situația
firmelor active se va agrava conform opiniei Asociației Analiștilor Financiari, iar ca primă
soluție trebuie să fie subvenționarea dobânzilor care vor avea tendință energic crescătoare.
IMM-urile din România operează, în principal, în cadrul național, puține fiind angajate în
activități transfrontaliere, dar care pot valorifica oportunități generate de apartenența la UE,
utilizând cadrul organizatoric și legislativ existent precum:
Cea mai vastă și cuprinzătoare inițiativă privind IMM-urile - Small Business Act (SBA)
(COM(2008)0394), care vizează integrarea instrumentelor diverse, bazate pe Carta europeană
pentru IMM-uri și pe o politică în folosul creșterii și al ocupării forței de muncă;
Accesul la finanțarea europeană. De multe ori, piața financiară internă nu acoperă
necesarul IMM-urilor, caz în care instituțiile europene facilitează această finanțare prin Banca
Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI);
IMM-urile și piața unică. Comunicarea Comisiei intitulată „Către un Act privind piața
unică – Pentru o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate” (COM(2010)
recunoaște nevoia de a îmbunătăți poziția IMM-urilor pe piața unică;
Rețelele UE pentru IMM-uri ce includ, în primul rând servicii suport, precum „Rețeaua
întreprinderilor europene”, „SOLVIT”, „Europa ta – Întreprinderi”, „IMM-urile și mediul”,
“Birourile de asistență tehnică REACH”, “Sprijinul pentru inovare și cercetare”, ”Techweb
pentru IMM-uri”, „Rețeaua europeană de inovare la locul de muncă” etc;
Programul pentru competitivitatea IMM-urilor (COSME), adoptat în 2013, care
urmărește: îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțare pentru investițiile din faza de
creștere, un mecanism de garantare a împrumuturilor, precum și furnizarea unor servicii suport
prin intermediul “Rețelei întreprinderilor europene” pentru promovarea antreprenoriatului, în
special în rândul tinerilor, femeilor și întreprinderilor sociale.
Deoarece nu există date oficiale asupra stării IMM-urilor la nivelul lunii iunie a.c.,
aprecierea stării se poate efectua doar în baza unor anchete și sondaje, din care cităm:

14
 O anchetă a INS din luna martie a acestui an, adresată unui număr de 1.796 de firme (rata
de răspuns – RR, 86,4%) ce au și activitate de comerț exterior. Exporturi crescute au indicat circa
10% din respondenți, o reducere de până în 25 % - 32% din respondenți, iar peste 25 % - doar
20% ;
O a doua cercetare, efectuată pe un eșantion de 8.831 firme (RR 71,3%), pune în evidență
incertitudinea evoluției afacerilor. În martie 2020, 21,2% respondenți nu puteau estima modul în
care vor evolua afacerile, în aprilie ponderea acestora a crescut la 34,3%, iar peste 50% dintre
manageri în martie și 62,9% în aprilie nu putea face o estimare a evoluției;
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR)
a realizatun sondaj în rândul IMM-urilor, fiind intervievați 8.374 de antreprenori. Dintre aceștia,
98,6% au menționat că sunt afectați de pandemie și doar 1,4% au răspuns “Nu”. Printre
principalele efecte menționate: scăderea vânzărilor (65,6%), suspendarea activității (56,4%),
dificultăți la încasare (54%), restrângerea activității (51,4%);
Romanian Business Club a lansat un sondaj între IMM-uri din care a rezultat că 74%
dintre respondenți iau în calcul reducerea numărului de angajați și doar 30% au pus la punct o
strategie de business care să îi ajute în depășirea crizei.
Soluțiile aplicate în țările europene, cu ezitările și reușitele lor, apartenența la UE precum
și decalajul de 20-30 de zile între pandemia din Italia și România, ne-au oferit atât un model de
acțiune cât și un răgaz pentru o reacție rapidă și energică pe linie medicală dar și pentru
susținerea revenirii economiei. Unele dintre soluțiile adoptate în faza timpurie a pandemiei sunt
prezentate în continuare.

15
 CONCLUZII
În ziua de azi, banca are un rol foarte important în economie, ea activând ca intermediar
principal și este considerate elementul principal al sistemului financiar.
Funcțiile băncilor, vizează patru tipuri de operațiuni, intercondiționate între ele: acordare
credite, atragere depozite, operațiuni interbancare și gestionarea mijloacelor de plată.
Apariția crizei economico-financiare ca adordarea de credite a populației sa cunoască o
anumită stagnare.
Concluzia mea este că, odată cu apariţia crizei, persoanele fizice nu se mai avântă să se
îndatoreze, având în vedere şi contextul economico-social.

16
 BIBLIOGRAFIE

 https://biblioteca.regielive.ro/referate/banci/credite-bancare-pentru-persoane-fizice-
18215.html
 https://biblioteca.regielive.ro/referate/economie/rolul-bancilor-comerciale-in-finantarea-
economiei-romanesti-studiu-de-caz-brd-166631.html
 https://pdfcoffee.com/conceptul-de-credit-si-formele-acestuia-pdf-free.html
 http://www.univath.ro/pdf/tematica_licenta/Curs_Creditare_bancara_1.pdf
 https://www.slideshare.net/ninaburlack/capitolul205
 https://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Functiile-creditului39.php
 http://www.efin.ro/credite/linie_de_credit/
ghid_1_creditul_comercial_efecte_comerciale_de_platit.html
 https://www.creeaza.com/afaceri/economie/finante-banci/Creditul-obligatar584.php
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Credit_ipotecar
 https://www.rasfoiesc.com/business/economie/finante-banci/Creditul-bancar31.php
 http://economie.hotnews.ro/stiri

17