MODELUL DECIZIONAL

STRATEGIC ELABORAT
DE A. DESREMAUX ÎN
CADRUL IMM-URILOR

1
 CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................3

MODELUL A. DESREMAUX................................................................................................5

BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................6

2
 INTRODUCERE

Conceptul de planificare a fost utilizat de către Henry Fayol la începutul secolului

XX, definind totodată una dintre numeroasele funcții ale managementului, precum cea de a
prevedea. De asemenea, putem constata că dintotdeauna a existat o gândire strategică în
cadrul organizațiilor chiar dacă se limita doar la o strategie implicită lipsită de formalism care
să se bazeze pe modelele de analiză aprofundată și să aibă o largă comunicare.

Așadar, conceptul de strategie vine din limba greacă, reprezentând arta de a coordona
forțele militare, politice, economice și morale, implicate în soluționarea unui conflict sau în
pregătirea apărării unei națiuni, ea devenind astfel un concept utilizat în vocabularul cotidian
al managementului organizației determinând ca planificarea strategică să devină parte
integrală a funcționării marilor organizații.

Planificarea strategică este un set de concept, proceduri și instrumente destinate să îi

ajute pe conducători și manageri în îndeplinirea sarcinilor. Totodată, planificarea strategică
poate fi definită ca un efort disciplinat de a oferi decizii și acțiuni fundamentale care să
contureze și să stabilească ceea ce este, ce face și de ce face o organizație.

De-a lungul anilor, planificarea strategică a devenit o parte component a gândirii și

practicii managerial din lumea afacerilor, o practică standard într-un număr mare de
organizații. De asemenea, apariția planificării strategice, în viziunea lui John M. Bryson a
fost determinată de numeroși factori, precum: schimbările demografice, schimbări ale
sistemelor de valori, activism tot mai pronunțat al grupurilor de interes, privatizarea
serviciilor publice, limite ale taxelor, indexarea taxelor, mandate federale și de stat și
priorități de finanțare, o economie globală volatilă și o importanță tot mai mare a sectorului
fără scop lucrativ. Astfel, organizațiile care vor nu numai să își mențină existent dar și
prosperitatea trebuie să înfrunte aceste schimbări de mediu și organizaționale influențate de
creșterea interconectarii în lume. Totodată, planificarea strategică are ca rezultat numeroase
beneficii precum promovarea gândirii și acțiunii strategice. Aceasta duce la obținere de
informații într-un mod mai sistematic cu privire la mediul extern și intern, la o atenție sporită
față de educația organizațional, la clarificarea direcției de viitor a organizației și stabilirea
unor priorități organizaționale de acțiune. Un alt beneficiu îl reprezintă îmbunătățirea
procesului de decizie prin care planificarea strategică poate ajuta organizațiile să ia decizii

3
curente în funcție de viitoarele lor consecințe. Responsabilitatea mărită a organizațiilor și
performanța îmbunatățită este rezultatul pozitiv al planificării strategice, astfel organizațiile
sunt determinate să-și rezolve problemele organizaționale și să răspundă cerințelor și
presiunilor interne și externe și să descurce rapid în situații imprevizibile.

Începând cu anul 1962, literatura planificării a oferit numeroase modele prin care
strategia putea fi, teoretic elaborată formal și operaționalizată. Aceste modele aveau la bază
un singur cadru conceptual sau un plan esențial, diferențiindu-se prin caracteristicile
fundamentale și grad de detaliere , astfel că unele se rezumau la simpla elaborare a cadrului
conceptual iar altele ajungeau până la specificarea ultradetaliată a etapelor lui, apelând la liste
de control, tabele, diagrame și tehnici procedural. De-a lungul anilor, interesul pentru
planificare strategică a crescut însemnat de mult astfel că au fost concepute diverse modele
ale procesului de planificare strategică.

Unele dintre principalele modele de planificare strategică sunt Modelul A.

Desremaux, Modelul M. Marchesnay, Modelul G.A.Cole și Modelul H. Mintzberg, în care
etapele sunt riguros prezentate, autorii acestora propunând modalități viabile de adaptare a
firmelor la cerințele economiei modern.

4
 MODELUL A. DESREMAUX

O abordare a proceselor de decizie strategică pe care o prezentăm este aceea a lui A.

DESREMAUX care optează pentru următoarele patru faze ale acestui proces.

1. Faza de definire a problemei, care presupune confruntarea de fapt cu modelul ideal dorit
de firmă. Definirea problemei are loc după elaborarea prealabilă a unui model descriptiv al
acțiunilor anterioare și a unui model ideal al stării sistemului analizat.

2. Faza de definirea a soluțiilor, presupune descoperirea mijloacelor pentru a reduce

diferența dintre modelul descriptiv și modelul ideal. Aceasta se face cu ajutorul unui model
de interpretare cauzal, care să permită identificarea motivelor care au generat probleme și
prin precizarea “simptomelor” firmei.

3. Faza de alegere a unei soluții, care se realizează prin evaluarea soluțiilor inventariate în
faza precedentă și prin raportarea la diferite criterii. Criteriile pot fi raționale, deci mai mult
sau mai puțin cuantificabile.

4. Faza de planificare a punerii în practică a soluției alese cuprinde identificarea

metodelor de implementare cele mai potrivite. Această fază reproduce operațiile din fazele
precedente, aplicându-le însa într-un context diferit: acela al punerii în opera și nu al
identificării de soluții.

Potrivit literaturii moderne, atestăm că termenul „stratego” începe să semnifice

„planificarea distrugerii inamicilor prin utilizarea eficace a resurselor” (Desreumax, 1993),
iar pentru termenul modern „strategie” apare logic sensul de „arta de a conduce un război”.
Astfel, termenul s-a încetățenit în vocabularul militar, iar pe măsură ce societatea s-a
dezvoltat şi a devenit mai complexă, au apărut o serie de idei şi concepte politico-militare,
care au format un corp coerent de principii strategice.

În continuare sunt prezentate cele mai principale modele ale procesului de planificare
strategică, în care etape sunt riguros prezentate, autorii acestora propunând astfel modalități
viabile de adaptare a organizațiilor la cerințele economiei şi administrației moderne. Un
asemenea model este propus de A. Desremaux, reprezentat sub formă matriceală ce ușurează
înțelegerea şi aplicarea acestuia. În modelul dat intervin cele trei niveluri de elaborare a

5
strategiei, respectiv: nivelul de organizație, nivelul de activitate a subdiviziunilor
organizatorice şi nivelul de funcțiune, precum şi variabilele care influențează activitatea
organizației, iar modelul suferă reevaluări anuale în cele trei componente esențiale:
formularea, programarea şi bugetarea strategiei. Modelul conține 12 etape şi oferă o imagine
complexă a procesului de planificare strategică în sensul cuprinderii atât a strategiilor, dar şi a
programelor care trebuie de aplicat în practică la nivelul subdiviziunilor organizatorice.
Modelul poate fi recomandat organizațiilor de dimensiuni mari, aflate în proprietate publică.

În tabelul de mai jos prezentăm concepţia noastră asupra sintezei utilităţii modelelor
decizionale aplicabile în firmele din România, în funcţie de dimensiunea acestora şi de modul
de constituire (societăţi comerciale, respectiv regii autonome sau companii autonome).

Sinteză a utilităţii modelelor decizionale pentru firmele din România, în funcţie

de tipul şi dimensiunea acestora.

Modelul Întreprinderi Întreprinderi mari

Tip de firmă mici și mijlocii Societăți comerciale Regii autonome/
Companii naționale
O.Nicolescu X X X
S.Oreal X X
A.Desremaux X X X

Cercetările specialiştilor români efectuate în acest domeniu au demonstrat necesitatea

luării în considerare a ceea ce este cunoscut sub numele de “situaţie stimul”, adică faptul –
uneori greu de sesizat în afara contextului managerial, care, demonstrat ca fiind determinant
pentru evoluţia viitoare a organizaţiei, obligă managementul acesteia să îl ia în considerare
prin intermediul unei abordări strategice de tip normativ, pentru integrarea corectă şi
completă a procesului de formulare a deciziilor strategice în cadrul procesului
managementului strategic. În acest caz, se impune ca fiecare organizaţie din România să
apeleze în selectarea variantelor decizionale la criterii aflate în concordanţă cu misiunea
propusă, cu obiectivul fundamental, cu oportunităţile oferite de conjunctura economică
internă şi/sau internaţională şi cu restricţiile mediului ambiant exogen şi endogen

6
 BIBLIOGRAFIE

 https://www.scrigroup.com/management/DECIZII-STRATEGICE-Modele-ale-
84735.php
 https://dokumen.tips/documents/doc-word-pad.html
 https://ince.md/uploads/files/1569241252_teza-popa-viorica2.pdf
 file:///C:/Users/user/Downloads/52231060-cap4.pdf