MINISTERUL EDUCATIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA STIINTE ECONOMICE

SERVICII HOTELIERE TURISM SI AGREMENT

REFERAT
La disciplina Moneda si Credit

Tema: “Caracteristica Pietii Creditului”

Elaborat de: Bulat Silvian

Grupa SHTA1901 (Servicii Hoteliere Turism si Agrement)

Drd. Assist. Superior : Rusu Elena

CHISINAU 2019
 CUPRINS

CREDITUL
1.TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE CREDITULUI
2.TIPURI DE CREDITE
3. Evoluţia pieţei creditelor şi a depozitelor în luna octombrie 2019
 I. CREDITUL
1.TRĂSĂTURI CARACTERISTICE ALE CREDITULUI
Creditul reprezintă operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul
unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobînzi ce
remunerează pe împrumutător.
Operaţiunea de creditare priveşte două parţi. O parte acordă creditul, cealaltă parte îl
primeşte. Operaţiunile de creditare pot interveni într-o gamă amplă de relaţii între indivizi
atât sub forma unor acorduri personale simple, cât şi sub formă de tranzacţii formalizate şi
formulate în cadrul unor contracte complexe.
Părţile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condiţiile în care creditul este consimţit,
sunt extrem de diverse. În amplitudinea sa, esenţa raportului de credit se dezvaluie prin
analiza trăsăturilor caracteristice:
a) Subiectii raportului de credit, creditorul şi debitorul, prezintă o mare diversitate în
ceea ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de
credit şi durata angajării sale etc.
În calitate de creditori se afirmă întreprinderile, care manevrează importante
disponibilitaţi monetare. Pe de altă parte întreprinderile prin repartizarea profitului, constituie
fonduri de rezervă, remunerează acţionarii, ceea ce majorează global capacitatea de creditare
a economiei naţionale. In acelaşi timp creşterea venitului populaţiei, prin angajarea masivă în
procesele economice, prin nivelul înalt de productivitate a muncii şi prin economisire, a făcut
din populaţie un factor major în operaţiuni de creditare, în primul rînd în rol de creditor.
În calitate de debitori alături de întreprinderi şi populaţie se afirmă şi statul, ca unul din
principalii debitori. În ţările dezvoltate atât întreprinderile şi populatia sunt debitori majori,
cât şi statul este un debitor major. Îndatoririle sale se pot compara în volum cu cele ale
populaţiei şi înterprinderilor.
b) Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit, presupune
riscuri, şi necesită, în consecinţa, adesea, angajarea unei garanţii. În raporturile de credit,
riscurile probabile sunt:
• riscul de nerambursare constă în probabilitatea întirzierii plăţii sau a incapacitaţii de
plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau dificienţelor împrumutatului.
• riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu este în
măsură să satisfacă cererile titularului de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a
creditelor acordate.
• garanţia personală este angajamentul luat de o terţa persoană de a plăti, în cazul în
care debitorul este în incapacitate. În cazul garanţiei simple, garantul are dreptul de a
discuta asupra îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere executarea primordiala a
debitorului şi, în cazul în care există mai mulţi garanţi, să răspundă numai pentru
partea sa. În cazul garanţiei solidare garantul poate fi tras la răspundere pentru a plăti,
concomitent, sau chiar înaintea debitorului, dacă aparent prezintă condiţii preferabile
de solvabilitate.
c) Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De la
termene foarte scurte, 24 ore, termen practicat între bănci pe pieţele mondiale, şi încheindu-se
cu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100, în cazul împrumuturilor pentru construcţia de
locuinţe.
 Pentru creditele pe termen scurt, creditele acordate întreprinderilor, sau credite de
consum, este caracteristică rambursarea integrală la scadenţă. Creditele pe termen mijlociu şi
lung implică adesea rambursarea eşalonata.
d) Dobânda, este o caracteristică esenţială a creditului. În acordurile de credit s-a
încetaţenit clauza dobânzii fixe. Însă în anii 70 a apărut noţiunea de dobândă variabilă, ce
variază în dependenţa de inflaţie.
e) Tranzacţia (acordarea creditului). Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii
unice; acordarea unui împrumut, vînzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit. În ultimul
timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile efective intervin
la intervale liber alese de debitor.
 2. TIPURI DE CREDITE
Principalele tipuri de credite în economia ţărilor dezvoltate sunt:
a)creditul comercial
b)creditul bancar
c)creditul obligatar
d)creditul ipotecar
e)creditul de consum

a) CREDITUL COMERCIAL

Creditul comercial este acel credit acordat între producători şi comercianţi prin vânzarea
mărfurilor, în schimbul unor instrumente de credit (sau efecte de comerţ). De asemenea
reprezintă o amânare la plată, acordată de un furnizor de mărfuri sau de servicii, clientului
său. Fiind un împrumut civil, creditul comercial se deosebeşte fundamental de creditul bancar
prin aceea, că în timp ce banca împrumută banii depunătorilor sau fonduri ale altor bănci,
împrumutătorul (creditorul) civil împrumută banii săi. Acest tip de împrumut fiind civil, chiar
dacă generează obligaţii comerciale, nu poate fi calificat ca operaţiune bancară. Resursele
partenerilor de afaceri constituie una dintre cele mai vechi şi eficace modalităţi de atragere de
resurse financiare de către un întreprinzător. Această soluţie de finanţare a ciclului de
exploatare se poate utiliza atât în relaţiile cu furnizorii de materii prime, materiale, utilităţi
etc., cât şi cu distribuitorii şi clienţii firmei. Astfel în relaţiile cu furnizorii se primesc materii
prime, materiale, semifabricate etc., care se folosesc în procesul de producţie, iar plata lor se
efectuează după o anumită perioadă convenită de părţi şi stipulată în contract. Utilizarea
acestor resurse materiale livrate de furnizori fără a le plăti echivalează cu atragerea de către
firmă a unui capital de valoarea respectivelor resurse, fără dobândă. Astfel se evită apelarea la
un credit bancar curent pentru plata furnizorilor. Asemănător se derulează relaţia şi cu
distribuitorii sau clienţii firmei. Aceştia virează în avans o sumă de bani firmei producătoare
sau furnizoare pentru marfa ce le va fi livrată ulterior. Această sumă constituie, practic, o
finanţare a firmei producătoare care, altfel, ar fi trebuit să utilizeze propriile lichidităţi sau
credite.
Această modalitate de finanţare, denumită şi finanţare prin capital comercial, se practică,
de regulă, între firme care au relaţii comerciale îndelungate şi se bazează pe încredere
reciprocă.
Creditul comercial acordat între firme reprezintă o modalitate practică, apreciată diferit
prin prisma intereselor proprii, de către firma care-l acordă şi de către firma beneficiară.
Conştiente că orice relaxare a activităţii oferă concurenţei avantaje greu de recuperat ulterior,
firmele urmăresc să-şi conso-lideze poziţia pe piaţă. În acest scop, pe lângă îmbunătăţirea
calităţii utilităţilor oferite şi a preţurilor practicate, competiţia se dă şi pe tărâmul facilităţilor
acordate clienţilor. Din rândul acestora din urmă o importanţă deosebită o au facilităţile
financiare referitoare la vânzările pe credit şi la rabatul acordat celor ce plătesc cash.
Vânzările pe credit au drept consecinţă imediată amânarea încasărilor şi apariţia unui debit
specific sub forma soldului contului clienţi. De aceea creditul comercial poate fi considerat o
investiţie pe termen scurt.
Obligaţia de plată se materializează în efectele de comerţ: cambie şi bilet la ordin.
Experienţa practică evidenţiază că instrumentul de plată cel mai des utilizat este biletul la
ordin, deşi efectele financiare şi juridice sunt în mare parte identice cu ale cambiei.
Condiţiile de credit comercial se negociază între firmele implicate, ţinându-se seama de: •
politica creditului comercial a firmei furnizoare;
• natura obiectului actului de vânzare-cumpărare;
• situaţia financiară a vânzătorului (furnizorului-creditor);
• situaţia financiară a cumpărătorului (clientului-debitor);
• uzanţele comerciale specifice pieţei pe care se efectuează tranzacţia.

Scopul principal al politicii de credit comercial a firmei îl constituie creşterea cifrei de

afaceri în scopul sporirii profitului net, iar pentru fundamentarea sa,firma trebuie sa elaboreze
mai multe variante care să ţină seama de o serie de parametri precum):
• evoluţia probabilă a cifrei de afaceri în funcţie de condiţiile de credit pentru fiecare
variantă;
• mărimea cheltuielilor de administrare a creditelor;
• riscul direct;
• mărimea absolută a rabatului (discountului); • costul capitalului în funcţie de
împrumutul acordat.

Totodată în determinarea politicii de credit comercial a firmei, managerul financiar

trebuie să realizeze un echilibru între costurile implicate de acordarea creditului şi cele
aferente neacordării sau diminuării mărimii acestuia. Astfel sunt costuri ale acordării
creditelor comerciale:
• dobânda pierdută (acordarea creditului comercial este echivalentă cu a da credite fără
dobândă);
• scăderea puterii de cumpărare (cu ocazia acordării creditului comercial are loc o
transferare de valoare de la cel care acordă creditul la cel care-l obţine şi, datorită
creşterii generalizate a preţurilor, acesta din urmă plăteşte datoria la o valoare
inferioară celei pe care a luat-o cu împrumut);
• costurile administrării creditelor comerciale (de regulă administrarea creditelor
comerciale presupune o creştere importantă a volumului contabilizării tranzacţiilor);
• primele de asigurare a riscului de neplată (dacă firma nu adoptă o politică prudentă a
creditului comercial, anumiţi clienţi, datorită insolvabilităţii financiare, nu vor putea
plăti; acest risc poate fi acoperit prin asigurare);
• rabatul acordat (se acordă cu prudenţă, pentru plata promptă a mărfurilor vândute pe
credit, dar gestionarea lui presupune un anumit cost);
• aprecierea potenţialului valoric al clientului (de asemenea culegerea şi prelucrarea
informaţiilor de către firmă sau agenţii specializate în scopul clasificării clienţilor
necesită un anumit cost).

Totodată constituie costuri ale neacordării creditelor comerciale:

• pierderea unor clienţi (pe o piaţă concurenţială, dacă ceilalţi concurenţi ai firmei
acordă credit, va fi foarte dificil pentru aceasta să nu acorde credit comercial şi
discounturi);
• nesiguranţa încasării numerarului (în condiţiile creditului comercial, plata bunurilor se
face prin bancă, evitându-se, astfel încasările în numerar).

Politica de credit comercial, promovată de firma furnizoare, trebuie să cuprindă:

• perioada creditului;
• rabatul acordat pentru urgentarea plăţii;
 • calitatea creditului;
• politica de încasări.
Perioada creditului reprezintă intervalul de timp pe care firma furnizoare îl acordă
clienţilor săi pentru a efectua plata. În stabilirea perioadei se au în vedere următoarele
aspecte:
• natura economică a produsului (de pildă, legumele şi fructele proaspete sunt vândute
pe un credit foarte scurt, în timp ce bijuteriile pot beneficia de o perioadă a creditului
mai mare);
• circumstanţele financiare ale firmei furnizoare (de exemplu, dacă lichiditatea
financiară a acesteia este slabă va fi dificil să acorde un credit pe o perioadă prea
mare, iar dacă se urmăreşte promovarea produselor poate să acorde credite şi să-şi
îmbunătăţească lichiditatea prin alte metode);
• situaţia financiară a cumpărătorului (de regulă, clienţii potenţiali cu o situaţie
financiară precară sunt evitaţi).

Rabatul acordat pentru urgentarea plăţii urmăreşte pe de o parte să atragă noi clienţi,
care îl apreciază ca fiind un mod de reducere a preţului, iar pe de altă parte o reducere a
perioadei de încasare a vânzărilor, deoarece anumiţi clienţi vor plăti mai repede pentru a
beneficia de avantajul acordării acestuia.
Deciziile privind mărimea rabatului sunt în funcţie de rezultatele comparării costurilor şi a
beneficiilor diferitelor termene de acordare. De pildă, o formă poate decide să schimbe
termenii creditelor de la „net 20“, care obligă clienţii să plătească în termen de 20 de zile, la
„3/10, net 20“, care înseamnă că va admite un rabat de 3% dacă plăţile sunt făcute în termen
de 10 zile.

Calitatea creditului se referă la forţa financiară minimă a clienţilor pentru a se acorda

creditul.
Stabilirea calităţii creditului presupune măsurarea acesteia, care se defineşte în funcţie de
probabilitatea neîndeplinirii obligaţiilor de către clienţi.

Politica de încasări evidenţiază „duritatea“ sau „lejeritatea“ în urmărirea plăţii, iar rata de
transformare a creditelor comerciale în bani cash reflectă eficienţa acestei politici.
În practică, pentru a controla sumele de încasat de la clienţi există două tehnici principale,
respectiv:
• perioada medie de încasare;
• modelul sumelor rămase de încasat.

Perioada medie de încasare se determină prin raportarea sumelor pe care firma le are de
încasat la media zilnică a vânzărilor. Deşi este lesne de calculat, această tehnică nu este
suficient de eficace, deoarece, fiind o mărime agregată, tinde să înlăture diferenţele dintre
perioadele de încasare aferente diferiţilor clienţi ai firmei.
Modelul sumelor rămase de încasat, deoarece indică procentul vânzărilor pe credit,
efectuate într-o lună, rămase neîncasate, prezintă două avantaje principale din punct de
vedere managerial, respectiv:
• dezagregă sumele de încasat pentru fiecare lună în care are loc încasarea;
• deoarece sumele de încasat sunt raportate la vânzările din luna de origine, ele nu sunt
vânzări-dependente.
 În concluzie, avantajele creditului comercial sunt:
• pentru beneficiar (cumpărător), creditul este o sursă de capital de lucru;
• pentru furnizor, creditul reprezintă atât un mijloc de sporire a profitabilităţii (prin
diminuarea cheltuielilor cu depozitarea şi creşterea cifrei de afaceri), cât şi o
modalitate de atragere şi menţinere a clienţilor;
• la nivelul economiei naţionale, creditul comercial asigură fluidizarea schimburilor
comerciale.

Acordarea creditului comercial poate fi privită ca o problemă de alocare (investire) a

capitalului, iar extinderea acestuia constituie o investiţie care se concretizează în creşterea
profiturilor rezultată din mărimea vânzărilor. Totodată, această modalitate de investire a
capitalului nu este lipsită de risc, iar politici diferite având acelaşi cost pot genera diferite
venituri. Bineînţeles că politica preferată va fi cea care asigură venitul cel mai mare pe suma
investită.

b) CREDITUL BANCAR

Creditul bancar este acel tip de credit care se acordă agenţilor economici sub formă
bănească de către instituţiile bancare.
Înseamnă că pe de o parte agenţii economici având conturi deschise la bănci constituie
depozite (la vedere şi la termen) care sunt folosite de către acestea drept resurse,iar pe de altă
parte Băncile Comerciale acordă credite agenţilor economici pentru nevoile lor de producţie
sau de investiţii.
Esenţial în aceste raporturi este faptul că unul din parteneri este banca, faţă de creditul
comercial unde ambii parteneri sunt agenţi economici. Relaţia dintre bancă şi agentul
economic are loc în scopul valorificării surselor atrase de bănci în calitatea lor de intermediari
financiari principali în relaţia economisire-investire, relaţie decisivă pentru creşterea
economică.
Generalizând practica bancară din ţările dezvoltate putem grupa creditul bancar în
următoarele tipuri:
• avansuri în cont curent. Ele sunt destinate să acopere nevoile curente ale agenţilor
economici respectiv cheltuielile de producţie imprevizibile şi greu de localizat pe
obiecte care să reprezinte o garanţie reală. Aceste avansuri prin natura lor nu au
stabilite termene de rambursare acordate lor având la bază depozitele din conturile
curente deschise la bănci. Restituirea avansurilor se face pe măsură ce agentul
economic încasează sume în activitatea desfăşurată.
• linii de credite. Sistemul general de acordare este linia de credit deschisă fiecărui
agent economic, stabilindu-se în cadrul ei şi un plafon maxim al creditelor ce urmează
a fi acordate. În practică liniile de credit îmbracă următoarele forme:
 liniile de credit provizorii sunt cele mai puţin avantajoase pentru
agenţii economici şi în consecinţă cele mai puţin utilizate pentru că banca
finanţatoare poate cere clientului în orice moment acoperirea debitului respectiv
restituirea împrumutului şi plata dobânzilor aferente
 liniile de credit confirmate sunt mai avantajoase pentru agenţii
economici decât primele, au la bază acorduri scrise între cei 2 parteneri în care
sunt prevăzute clauze privind acordarea şi rambursarea împrumuturilor
  liniile de credit revolving reprezintă modalitatea curentă şi cea mai
avantajoasă de obţinere a creditelor de către agenţii economici.
În cadrul liniei de credit se stabileşte un plafon maxim al împrumuturilor împărţite în mai
multe tranşe. Negocierea creditului se face o singură dată la aprobarea liniei de credit.
Mecanismul este simplu, odată îndeplinite condiţiile banca eliberează clientului prima tranşă,
a doua tranşă şi următoarea se acordă automat fără a mai fi reluate negocierile. Condiţia este
ca agentul economic să-şi ramburseze tranşele anterioare, în caz contrar linia de credit de
blochează.
• credite pentru stocuri pentru producţie sezonieră sau de campanie. Aceste credite
sunt destinate să asigure resursele necesare în cazul apariţiei unui dezechilibru în
cazul circuitului previzionare-producţie-desfacere.
În acest caz creditele sunt garantate cu mărfurile aflate într-unul din aceste faze
ale circuitului economic.
• credite pe bază de documente; cel mai important document îl reprezintă warant-ul -
este un document care atestă existenţa mărfurilor într-un depozit general (porturi,
vămi). Aceasta permite transmiterea proprietăţii, fiind utilizat pentru obţinerea şi
garantarea creditelor bancare. Warant-ul se comportă deci ca un titlu de credit (efect
de comerţ) şi asigură creditorului respectiv băncii garanţia asupra mărfurilor şi
posibilitatea recuperării creditului acordat. De asemenea warant-ul poate fi negociat,
vândut băncii dându-i acesteia posibilitatea să se refinanţeze de la alte instituţii
financiare.

Toate aceste tipuri de credite bancare (implicit operaţiunile care le generează) sunt
majoritare în activitatea băncilor în general, a băncilor comerciale îndeosebi. De regulă ele
sunt credite pe termen scurt destinate acoperirii nevoilor de producţie şi comercializare ale
agenţilor economici. Acoperirea necesarului de investiţii ale agenţilor economici are la bază
alte căi de mobilizare a resurselor financiare, una din ele fiind şi creditul, în speţă creditul
obligatar.

c) CREDITUL OBLIGATAR

Creditul obligatar are la bază câteva caracteristici mai importante:

• în calitate de debitor apar instituţiile de stat şi entităţile private, acestea emit hârtii de
valoare respectiv titluri de creanţă de natura obligaţiunilor în scopul atragerii de
resurse financiare pe termen mediu şi lung
• în calitate de creditor apar cei care subscriu la aceste titluri emise respectiv care
investesc capitalurile lor disponibile, practic aceştia cumpără obligaţiunile emise de
debitori pe piaţa primară de debitori şi obţin un venit suplimentar sub formă de
dobânzi.
• sumele mobilizate prin emisiunea şi plasarea acestor valori mobiliare, acestor
obligaţiuni au o destinaţie specială şi anume satisfacerea nevoilor de investiţii.
• aceste titluri odată achiziţionate reprezintă baza desfăşurării altor operaţiuni de credit.
Altfel spus ele se vând în mod curent între firme şi bănci pe de o parte, între bănci şi o
Bancă Comercială sau de Emisiune pe de altă parte în cadrul operaţiunilor de
optimizare a plasamentelor
• aceste titluri emise de stat sau societăţile private reprezintă active importante în
patrimoniul fiecărei firme sau bănci
 • cei care-şi constituie portofolii formate din achiziţia acestor titluri au una din
următoarele posibilităţi:
 fie le păstrează în portofoliul până la scadenţele titlurilor, încasând
anual un cupon de dobândă. Ei îşi păstrează calitatea de proprietari ai
acestor titluri în acest caz
 le pot vinde în bursă respectiv pe piaţa secundară de capital înainte de
scadenţă transformându-le astfel în lichidităţi. Prin vânzarea în bursă
îşi pierd calitatea de proprietari ai acestor titluri şi implicit dreptul de a
încasa dobânda
 le pot depune în gaj la o bancă şi de a obţine un împrumut. Această
operaţiune de împrumut pe gaj de titluri este cunoscută în practica
bancară sub denumirea de lombardare. Pentru acest împrumut băncile
încasează o dobândă numită taxă de lombard, al cărui nivel este
apropiat celui al taxei scontului, acesta fiind ca şi taxa scontului un
instrument important al reglării creditului în economie, al reglării
masei monetare, al lichidităţilor.
În acest caz nu se pierde calitatea de proprietar decât dacă nu rambursează împrumutul,
iar banca vinde în bursă titlurile depuse în gaj. Este şi motivul pentru care băncile acordă
aceste împrumuturi cu mult sub valoarea nominală a titlurilor depuse în gaj.

d) CREDITUL IPOTECAR

Creditul ipotecar reprezintă unul din cele mai importante tipuri de credite din economie,
acesta afirmându-se ca principală modalitate de sprijinire a proprietăţii imobiliare. Creditul
ipotecar are la bază o convenţie încheiată între creditor şi debitor şi ale cărui clauze mai
importante vizează:
• proprietatea care serveşte drept garanţie a rambursării;
• condiţiile de remunerare a capitalului imobilizat;
• scadenţele de rambursare;
• împrejurările în care datorită nerespectării clauzelor contractuale debitorul îşi
poate pierde proprietatea.
În practică întâlnim următoarele tipuri de credit ipotecar:
• creditul ipotecar cu dobândă fixă a fost utilizat cu precădere până în anii ’80
(dată până la care s-au practicat dobânzile fixe şi cursuri fixe). În acest caz
rambursările au loc la anumite intervale pe întreaga perioadă a împrumutului.
Fiecare rambursare cuprinde dobânda şi suma cu care se reduce datoria în curs
• creditul ipotecar cu dobândă variabilă s-a instituit după anii ’80 datorită trecerii
de la dobânzile fixe la cele variabile pe fondul escaladării proceselor inflaţioniste.
Creşterea inflaţiei a avut ca efect atât creşterea nivelului dobânzilor (şi implicit a
costului de procurare a capitalului de împrumut) cât şi o creştere a variaţiilor care
au loc în acest nivel al dobânzilor. Datorită acestui fapt periodic dobânda de
contract se actualizează în funcţie de evoluţia ratei de piaţă a dobânzii.
• creditul ipotecar cu rambursare progresivă reprezintă o formă mai recentă a
creditului ipotecar, el vine să satisfacă (să acopere) cerinţele agenţilor economici
cu venituri modeste, aflaţi la începutul activităţii lor şi care au perspectiva
dezvoltării în viitor. Altfel spus pe măsură ce aceştia îşi dezvoltă cifra de afaceri
şi deci creşte capacitatea de rambursare şi dobânda va fi din ce în ce mai mare.
 De asemenea agenţii economici pot beneficia la începutul activităţii şi de o
perioadă de graţie.
• creditul ipotecar de anuităţi; acest credit ipotecar urmăreşte să valorifice
capitalul imobilizat în locuinţe proprietate, fără a se renunţa la dreptul de
proprietate şi la uzufruct. Împrumutul se obţine prin ipoteca unei părţi a
proprietăţii şi serveşte la achiziţionarea unui contract de anuităţi, acesta
aducându-i proprietarului un venit permanent constant.
Principalele instituţii financiare care mobilizează şi constituie resurse cu această destinaţie
sunt: Casele de Economii, Băncile Mutuale de Economii, Băncile Comerciale, Companiile de
Asigurări şi Bănci şi Societăţi Ipotecare (instituţii specializate).
Iniţial aceste instituţii deţinătoare de resurse desfăşurau pe cont propriu operaţiuni de
credit ipotecar asumându-şi rolul de creditor în cadrul contractului de împrumut. În prezent
fluxurile de constituire şi redistribuire sunt organizate în forme distincte. De exemplu: în
SUA cu cea mai puternică piaţă a creditului ipotecar funcţionează în prezent o entitate
specializată numită Sistemul Fondului Comun de Plasament constituit pe seama resurselor
financiare atrase prin emiterea de obligaţiuni de către Asociaţiile Federale Ipotecare. De
asemenea în Europa dezvoltată există o piaţă distinctă a creditului ipotecar în cadrul căreia
operaţiunile se desfăşoară sub supravegherea unor instituţii de credit specializate.

Derularea creditului ipotecar

Suma creditului acordat va fi pusă la dispoziţie beneficiarului eşalonat sau integral, plata
făcându-se direct către vânzător, în cazul cumpărării unui imobil, respectiv către constructor,
în celelalte cazuri. În cazul în care lucrările pentru care s-a acordat creditul ipotecar vor fi
efectuate în regie proprie de către beneficiarii acestuia, sumele de bani se vor transmite
acestora conform unui plan de finanţare stabilit prin contract.
În cazul în care prin contractul de credit ipotecar s-a stabilit ca rata dobânzii să fie
variabilă, se vor aplica următoarele reguli:
• variaţia ratei dobânzii trebuie să fie legată de fluctuaţiile unui indice de referinţă, ales
dintr-o serie de indici de referinţă a căror listă şi modul de calcul vor fi stabilite prin
hotărâre a Guvernului, după avizarea de către Banca Naţională a României;
• contractul poate să prevadă ca variaţia ratei dobanzii să fie limitată, în sens crescător
şi descrescător, la un anumit nivel faţă de rata iniţială a dobânzii.
Contractul poate să prevadă, de asemenea, că rata dobânzii nu variază decât atunci când
modificarea în sens crescător sau descrescător înregistreaza, faţă de rata iniţială a dobânzii, o
diferenţă minimală determinată; modificarea ratei dobânzii trebuie comunicată
împrumutatului cel mai tarziu la data aplicării noii rate.
De asemenea, Legea nr. 190/1999 instituie obligativitatea încheierii de către împrumutat a
unui contract de asigurare privind bunurile ipotecate, valabil pe toată durata creditului
ipotecar, în care împrumutătorul va figura ca beneficiar al poliţei de asigurare. Primele de
asigurare vor fi achitate de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor privind creditul
ipotecar primit.
În cazul în care împrumutatul este o persoană juridică, el va trebui să încheie, pe langă
contractul de asigurare amintit, un contract de asigurare pentru riscul nefinalizării
construcţiilor pentru care s-a acordat creditul ipotecar, beneficiarul fiind împrumutătorul.
Contractele de asigurare se vor încheia cu o societate de asigurări, împrumutătorul neavând
dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurator.
 e) CREDITUL DE CONSUM

Creditul de consum este un credit de termen scurt sau mediu acordat persoanelor
individuale şi destinat acoperirii costului serviciilor de care beneficiază prin reţeaua de
comercializare. Privit în evoluţie creditul de consum a îmbrăcat 2 forme:
• credit deschis, cu rambursare neeşalonată a fost prima formă a creditului de consum.
Consta practic în posibilitatea acordată de comercianţi clienţilor solvabili de a
achiziţiona bunuri şi servicii potrivit nevoilor lor urmând ca lichidarea şi reglarea
datoriilor să se facă ulterior potrivit unor aranjamente personale diferite de la caz la
caz
• creditul eşalonat.

În principal au fost 2 factori care au condus la reglementarea creditului de consum pe bata

unor norme de creditare judicios elaborate:
• creşterea spectaculoasă a producţiei de bunuri de folosinţă îndelungată şi de valori
mari
• necesitatea asigurării accesului cumpărătorilor la aceste bunuri.
Concomitent cu reglementările acestui credit în ţările dezvoltate a fost creată o amplă şi
diversificată reţea de instituţii de credit specializate în acest domeniu.
O formă relativ modernă a creditului de consum (eşalonat sau reglementat) este şi creditul
revolving, a cărui extindere pe o scară largă a fost posibilă datorită amplificării utilizării
cardurilor bancare respectiv a cărţilor de credit. Acest credit se caracterizează prin
următoarele:
• se acordă în cadrul unei convenţii sau contract de împrumut stabilit între părţi
• permite consumatorului să achiziţioneze bunuri sau să obţină împrumuturi fie direct
de la creditori (bănci), fie indirect prin cărţile de credit
• consumatorul are posibilitatea să efectueze plăţile fie în totalitate, fie parţial şi
periodic (pentru creditul în curs) în funcţie de posibilităţile financiare.
 Evoluţia pieţei creditelor şi a depozitelor
în luna octombrie 2019

În luna octombrie 2019, creditele noi acordate1 au constituit 3 336,2

milioane lei, în creștere cu 17,9% față de luna octombrie 2018.
Ponderea creditelor acordate în moneda națională a reprezentat 56,0%, a celor în valută –
44,0% (Diagrama 1, graficul de sus).

Volumul creditelor acordate în moneda națională a constituit 1 867,7 milioane lei (-4,3% față
de luna precedentă și +6,1% față de octombrie 2018 (Diagrama 1, graficul de jos)).

Volumul creditelor acordate în valută recalculat în MDL a constituit 1 468,4 milioane lei
(+60,0% față de luna precedentă și +37,4% față de luna octombrie 2018 (Diagrama 1,
graficul de jos)).

Dinamica creditelor noi acordate, milioane lei (graficul de sus) și ritmul anual de
creștere a creditelor noi acordate, % (graficul de jos)

Sursa: Raportul BNM privind ratele medii la creditele noi acordate și depozitele noi atrase
pe sistemul bancar pentru luna octombrie 2019.
De menționat că, din perspectiva termenelor creditelor acordate, cele mai atractive au fost
creditele acordate pe termene de la 2 până la 5 ani (40,7% din totalul creditelor acordate),
unde creditele acordate persoanelor juridice au deținut ponderea de 28,1% din totalul
creditelor acordate

Creditele noi acordate pe scadențe și ponderile acestora, %

Sursa: Raportul BNM privind ratele medii la creditele noi acordate și depozitele noi atrase
pe sistemul bancar pentru luna octombrie 2019.
Creditele acordate în moneda națională au fost reprezentate, preponderent, de creditele
acordate persoanelor juridice2 (54,1%), inclusiv creditele acordate societăților comerciale
nefinanciare care dețin o pondere de 46,0% (dintre care 56,7% revenind comerțului)
(Diagrama 3).
Creditele în valută au fost solicitate, în principal, de către societățile comerciale nefinanciare
(95,8%), ponderea majoră (58,7%) revenind comerțului.

Structura creditelor acordate în moneda națională pe sectoare,%

Sursa: Raportul BNM privind ratele medii la creditele noi acordate și depozitele noi atrase
pe sistemul bancar pentru luna octombrie 2019.
În luna octombrie 2019, depozitele noi atrase la termen au constituit 2
556,9 milioane lei, micșorându-se cu 7,0% față de luna octombrie 2018
Dinamica depozitelor atrase la termen (graficul de sus) și modificarea lor față de luna
precedentă (graficul de jos), milioane lei

Sursa: Raportul BNM privind ratele medii la creditele noi acordate și depozitele noi atrase
pe sistemul bancar pentru luna octombrie 2019.
Volumul depozitelor atrase în moneda națională a constituit 1 633,6 milioane lei (+7,9% față
de luna precedentă și +2,1% față de octombrie 2018).
Volumul depozitelor atrase în valută recalculat în MDL a constituit 923,3 milioane lei (-5,4%
față de luna precedentă și -19,7% față de octombrie 2018).
Ponderea depozitelor atrase în moneda națională a constituit 63,9%, a celor în valută –
36,1%.

Depozitele atrase pe scadențe și ponderile acestora, %

Sursa: Raportul BNM privind ratele medii la creditele noi acordate și depozitele noi atrase pe
sistemul bancar pentru luna octombrie 2019
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Credit
https://www.bnm.md/ro/content/evolutia-pietei-creditelor-si-depozitelor-luna-octombrie-
2019