Facultatea de Ştiinţe Economice si Gestiunea Afacerilor

Referat la disciplina
„Control financiar - bancar”

2011
 Tema referatului:

Controlul bancar in procesul de creditare

1
 Cuprins

Pag
1. Controlul bancar în procesul de creditare .......................................................................3
1.1.Controlul bancar în etapa angajării (solicitării) unui credit ..........................................3
1.2. Controlul bancar în etapa analizei bonităţii clienţilor ..................................................4
1.3 Controlul bancar în etapa aprobării şi acordării creditelor ...........................................9
1.4 Controlul bancar în etapa utilizării şi garantării creditelor ..........................................13
1.4.1 Controlul bancar al utilizării creditelor .....................................................13
1.4.2 Controlul bancar al garanţiei creditului ......................................................16
1.5 Controlul bancar în etapa rambursării şi scadenţei creditelor .......................................20
Concluzii............................................................................................................................22
Bibliografie....................................................................................................................................23

2
 1. Controlul bancar în procesul de creditare

1.1.Controlul bancar în etapa angajării (solicitării) unui credit

Pentru cunoaşterea şi evaluarea situaţiei economico-financiare, prezentă şi de

perspectivă a clienţilor, precum şi aprecierea riscului bancar în activitatea de creditare, societăţile
bancare trebuie să-şi asigure baza de informaţii asupra fiecărui client, pe care trebuie să o
actualizeze periodic. Principalele surse de informaţii sunt:
 informaţiile provenite de la clienţi;
 informaţiile din evidenţele băncii;
 informaţiile din surse exterioare.
În vederea acordării de credite, banca trebuie să facă investigaţii pentru cunoaşterea
clienţilor săi, urmărind în special următoarele aspecte:

• capacitatea managerială:

 experienţa în domeniu;
 existenţa în echipa de conducere a cel puţin unei persoane calificate pe probleme financiar-
contabile;

• relaţiile şi reputaţia pe piaţă:

 se stabileşte reputaţia clientului în cadrul ramurii, subramurii şi a localităţii;

 se verifică modul în care clientul îşi angajează obligaţiile faţă de terţi;
 se face evaluarea prezenţei pe piaţă a produselor şi a serviciilor prestate.

• rezultatele financiare:

 analiza bilanţului contabil;

 analiza contului de profit şi pierdere;
 analiza fluxului de încasări şi plăţi;

• fişa clientului.
Creditele se acordă la cererea agenţilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii:
 sunt constituţii conform legii;
 desfăşoară activităţii specifice, eficiente şi legale potrivit actului de înfiinţare şi statutului de
funcţionare;
 îndeplinesc indicatorii de bonitate;
 prezintă garanţii materiale şi morale pentru utilizarea eficientă a creditului şi rambursarea integrală la
scadenţă a acestuia;
 au deschise conturi la unităţile teritoriale ale băncii;
 posedă capital social vărsat potrivit statutului;

3
 acceptă clauzele negociate înscrise în contractul de credite.

1.2. Controlul bancar în etapa analizei bonităţii clienţilor

Dobândirea încrederii presupune cunoaşterea detaliată a clienţilor pentru formarea

convingerilor băncii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară; reputaţia privită prin calitatea
produselor şi serviciilor executate; relaţiile cu partenerii; calităţile morale şi profesionale ale
conducătorilor unităţii. Bonitatea clientului se stabileşte cu ajutorul indicatorilor ce o definesc şi
exprimă capacitatea
acestuia de a-şi achita obligaţiile care urmează să şi le asume prin semnarea contractului de
credite.
Bonitatea reprezintă „performanţa financiară a agentului economic care atestă încrederea pe care
acesta o inspiră băncii în momentul solicitării unui credit, de a restitui la scadenţă, creditele contractate
împreună cu dobânzile aferente. În această etapă a controlului bancar ce se desfăşoară în cadrul
procesului de creditare, şi anume analiza şi controlul bonităţii clienţilor, societăţile bancare trebuie să-şi
asigure baza de informaţii asupra fiecărui client, bază ce trebuie actualizată periodic, pentru a
cunoaşte şi evalua situaţia economico- financiară, prezentă şi de perspectivă ale acestora, precum şi
aprecierea riscului bancar în activitatea de creditare. Principalele surse de informaţii sunt:
a. Informaţii obţinute de la clienţi: din cererea de deschidere a contului, cererea de
credite, din contractul de societate şi statutul societăţii (actul constitutiv); din bilanţurile contabile, contul
de profit şi pierdere, raportările contabile periodice, balanţele de verificare şi din alte situaţii financiare;
b. Informaţii din evidenţele băncii privind: volumul total de credite aprobat şi acordat, pe
categorii de credite şi durate de rambursare; volumul de încasări şi plăţi lunare; incidente apărute
în derularea operaţiunilor de plăţi fără numerar, a operaţiunilor de creditare, precum şi volumul şi
frecvenţa acestora; serviciul datoriei;
c. Informaţii din surse exterioare, care pot fi obţinute de la: Banca Naţională a României,
Centrala Riscurilor Bancare, Centrala Incidentelor de Plăţi, Registrul Comerţului, organisme
specializate, alte bănci şi organisme care au relaţii cu clienţii, Institutul Naţional de Statistică şi
Studii Economice şi direcţiile judeţene de statistică, agenţii economici care au relaţii contractuale
cu clienţii, camerele de comerţ, judecătoriile, birourile notarilor publici, primăriile locale, mijloacele
mass-media etc.
Banca are obligaţia să analizeze şi să verifice, iar împrumutatul să pună la dispoziţie
toate documentele şi actele din care să rezulte natura activităţilor desfăşurate, credibilitatea,
situaţia
patrimonială, rezultatele economico-financiare, capacitatea managerială şi orice alte documente şi
date
care să permită evaluarea potenţialului economic, organizatoric şi financiar al clientului.
Pentru cunoaşterea şi evaluarea situaţiei economico-financiare, prezentă şi de

4
perspectivă a clienţilor, precum şi aprecierea riscului bancar în activitatea de creditare, societăţile
bancare trebuie să-şi asigure baza de informaţii asupra fiecărui client, pe care trebuie să o
actualizeze periodic.
Principalele surse de informaţii sunt:
 informaţiile provenite de la clienţi;
 informaţii din evidenţele băncii;
 informaţii din surse exterioare;
În vederea acordării de credite, banca trebuie să facă investigaţii pentru cunoaşterea
clienţilor săi, urmărind în special următoarele aspecte:
- capacitate managerială:
 experienţa în domeniu;
 existenţa în echipa de conducere a cel puţin unei persoane calificate pe probleme financiar
contabile;
- relaţiile şi reputaţia pe piaţă:
 se stabileşte reputaţia clientului în cadrul ramurii, subramurii şi a localităţii;
 se verifică modul în care clientul îşi angajează obligaţiile faţă de terţi;
 se face evaluarea prezenţei pe piaţă a produselor şi a serviciilor prestate.
- rezultatele financiare:
 analiza bilanţului contabil;
 analiza contului de profit şi pierdere;
 analiza fluxului de încasări şi plăţi;
- fişa clientului.
Creditele se acordă la cererea agenţilor economici care îndeplinesc următoarele condiţii:
 sunt constituţii conform legii;
 desfăşoară activităţii specifice, eficiente şi legale potrivit actului de înfiinţare şi statutului de
funcţionare;
 îndeplinesc indicatorii de bonitate;
 prezintă garanţii materiale şi morale pentru utilizarea eficientă a creditului şi rambursarea integrală la
scadenţă a acestuia;
 au deschise conturi la unităţile teritoriale ale băncii;
 posedă capital social vărsat potrivit statutului;
 acceptă clauzele negociate înscrise în contractul de credite.
În etapa de analiză a bonităţii şi evaluarea riscului clienţilor, controlul bancar vizează
credibilitatea acestora, care reprezintă suportul material şi moral, elementul psihologic esenţial faţă de
care creditul nu poate exista.
Dobândirea încrederii presupune cunoaşterea detaliată a clienţilor pentru formarea
convingerilor băncii cu privire la situaţia patrimonială şi financiară; reputaţia privită prin calitatea

5
produselor şi serviciilor executate; relaţiile cu partenerii; calităţile morale şi profesionale ale
conducătorilor unităţii.
Bonitatea clientului se stabileşte cu ajutorul indicatorilor ce o definesc şi exprimă
capacitatea acestuia de a-şi achita obligaţiile care urmează să şi le asume prin semnarea contractului de
credite.
În stabilirea performanţelor agenţilor economici care au avut relaţii de creditare anterioare, banca
efectuează o analiză şi verificare a calităţii portofoliului de credite angajate.
Categoria A - cuprinde clienţii care desfăşoară o activitate economico-financiară rentabilă
având asigurate toate condiţiile care să le permită rambursarea la termen a ratelor scadente cât şi
plata dobânzilor aferente. Din analiza efectuată rezultă că acestei categorii de agenţi economici i
se prevede pentru perioada următoare o înaltă performanţă - financiară;
Categoria B - grupează clienţii care au o situaţie economico-financiară bună în prezent şi
realizează indicatorii de bonitate la un nivel superior, dar pentru o perioadă următoare nu
sunt perspective privind menţinerea performanţelor financiare la acelaşi nivel existând probleme
de natură organizatorică, tehnologică, de personal sau legată de natura şi obiectul activităţii.
Categoria C - cuprinde clienţii băncii care în prezent au o situaţie economico-
financiară satisfăcătoare, existând totuşi tendinţa de deteriorare a indicatorilor de producţie şi de eficienţă;
Categoria D - grupează agenţii economici clienţi ai băncii care înregistrează o situaţie
economico- financiară instabilă cu indicatori de nivel inferior, pendulând în perioade relativ scurte între o
activitate nesatisfăcătoare şi una satisfăcătoare.
Categoria E - cuprinde clienţii care desfăşoară o activitate nerentabilă înregistrând
pierderi, existând incertitudine cu privire la capacitatea acestora de a rambursa creditele acordate
şi dobânzile aferente.
Această grupare a clienţilor în cel cinci categorii permite aprecierea băncii cu
privire la posibilităţile de recuperare a creditului plus a dobânzii. Gruparea clienţilor este oarecum
stereotipă deoarece rezultatele calculate cu ajutorul indicatorilor de bonitate duc la încadrarea
clientului într-o anumită categorie care are anumite trăsături şi care, se poate, să nu se manifeste
în totalitate şi deci
această încadrare nu ar trebui să fie literă de lege.
Pentru fiecare indicator de performanţă financiară a clientului, în funcţie de încadrarea
acestuia în limitele stabilite, se acordă punctajele:
 10 puncte pentru indicatorii care se încadrează la categoria A;
 8 puncte pentru indicatorii care se încadrează la categoria B;
 6 puncte pentru indicatorii care se încadrează la categoria C;
 4 puncte pentru indicatorii care se încadrează la categoria D;
 2 puncte pentru indicatorii care se încadrează la categoria E.
Prin însumarea punctelor obţinute de client pentru fiecare indicator se obţine punctajul
total pe baza căruia se face încadrarea portofoliului de credite într-una din cele 5 categorii, astfel:

6
 categoria A punctaj total 41-50;
 categoria B punctaj total 26-40;
 categoria C punctaj total 1-26;
 categoria D punctaj total 1-10;
 categoria E punctaj total 0.
În situaţia în care punctajul obţinut de un client se apropie de limita superioară sau de
limita inferioară punctajului aferent fiecărei categorii, acesta se poate majora sau diminua cu 1-3
puncte în funcţie de aprecierea generală a activităţii clientului astfel încât categoria creditului
respectiv să fie trecut la categoria de credite superioară sau inferioară.
Important survine analizei şi controlului bancar al serviciului datoriei, prin care se
înţelege capacitatea agenţilor economici împrumutaţi de a rambursa creditele la scadenţă şi a
plăti dobânzile datorate la termenele stabilite.
Această acţiune se realizează cu ajutorul următorilor indicatori:
a. acoperirea dobânzii se determină ca raport între profitul brut şi dobânda plătită,
calculată de la începutul perioadei de gestiune şi până la data analizei. Cu cât rezultatul este mai mare,
cu atât gradul de acoperire al dobânzii este mai ridicat şi situaţia economico-financiară a clientului
permite plata la termen a dobânzilor datorate;
b. credite restante, în valori şi în prezent faţă de totalul creditelor angajate de agentul economic,
analiză făcută la zi, dar şi în dinamică pe o perioadă de 1-3 ani;
c. plăţi restante totale, din care către furnizori şi anteprenori, atât în cifre absolute, cât şi
procente faţă de plăţile efective către furnizori de la începutul perioadei analizate.
Concluziile analizei şi controlului bancar asupra datoriei, pot fi următoarele:
 bună - când ratele din credite s-au rambursat în general la scadenţă, iar dobânzile datorate au
fost plătite la termenele stabilite. În această categorie vor fi incluşi agenţii economici la care ponderea
creditelor restante în totalul celor angajate este mai mică sau cel mult egală cu 20%, iar eventualele
credite restante şi dobânzi neplătite nu sunt mai vechi de 30 de zile;
 slabă - când una sau mai multe rate sau dobânzi datorate nu au fost rambursate,
respectiv plătite la termen, fiind incluşi agenţii economici cu nivele peste cele enunţate în cazul
precedent;
 necorespunzătoare - când fie ratele din credite, fie dobânzile datorate nu au fost rambursate
sau plătite pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, indiferent de volumul şi ponderea lor.
Încadrarea agenţilor economici în una din aceste categorii are la bază o metodologie de
referinţă
stabilită de Banca Mondială pentru analiza portofoliului băncilor comerciale din România. În acest sens s-
au conturat o serie de criterii de apreciere şi analiză a performanţelor economico-financiare ale clienţilor,
fiecărui criteriu distribuindu-se mai multe subcriterii (caracteristici), după cum urmează:
 forma de organizare a agentului economic - constituie un criteriu datorită diversităţii
şi dinamicii formei de proprietate a agenţilor economici, punctajul la subcriterii având în vedere

7
gradul diferit de participare a statului;
 sectorul în care îşi desfăşoară activitatea - fiind favorizată producţia (industrială şi agricolă)
în raport cu prestările de servicii;
 poziţia unităţii în ramurii şi subramurii - exprimă gradul în care agentul economic
este cunoscut in sectorul său de activitate, având un cuvânt de spus în ce priveşte nivelul preţurilor,
concurenţa etc.;
 lichiditatea patrimonială reprezintă un criteriu de bază în aprecierea calităţii clienţilor
prin prisma probabilităţilor de rambursare a acestora;
 indicatorul de solvabilitate - încadrat între anumite limite (100% situaţie foarte bună, sub
30% situaţie delicată, incertă) conturează credibilitatea clientului;
 situaţia economico-financiară este împărţit în trei subcriterii - cifra de afaceri, profitul
brut realizat lunar şi rata rentabilităţii. La punctarea acestora s-a avut în vedere faptul că agenţii
economici cu performanţe medii prezintă o garanţie mai mare faţă de cei care înregistrează nivele
extreme oscilante;
 rotaţia activelor circulante la nivelul unui an exprimă raportul între cifra de afaceri şi
activele circulante angajate fiind apreciată ca pozitivă cu cât numărul rotaţiilor este mai mare;
 garanţiile asiguratorii reprezintă un criteriu important întrucât existenţa acestora dă
posibilitatea băncii să-şi recupereze eventualele credite nerambursate, acordându-se un punctaj superior
garanţiilor cu un grad mai mare de lichiditate;
 gradul de îndatorare - exprimă angajamentul agentului economic, indică sănătatea situaţiei
financiare a clientului şi posibilităţile viitoare de rambursare a creditelor;
 dependenţa de pieţele de aprovizionare şi desfacere este împărţit în patru subcriterii,
acordându-se prioritate agenţilor economici care se aprovizionează cu materii prime din ţară şi execută
produse pentru export;
 nivelul sprijinului guvernamental sau al subvenţiilor - are în vedere aprecierea favorabilă a
agenţilor economici aflaţi în atenţia Guvernului, având astfel un grad mai mare de securitate în
rambursarea creditelor;
 calitatea conducerii este un criteriu subiectiv care are în vedere pregătirea
profesională, ataşamentul faţă de firmă, implicarea în rezolvarea problemelor, raporturile cu personalul
subordonat etc.;
 perspectiva unităţii este apreciată în funcţie de existenţa şi aplicarea programelor de
restructurare si modernizare precum şi efectele obţinute. În funcţie de punctajul total obţinut se
procedează la încadrarea agenţilor economici într-o anumită categorie (A - E) care exprimă destul de fidel
capacitatea acestora de a asigura rambursarea la termen a creditelor şi plata dobânzii.
Pe baza indicatorilor de bonitate a serviciului datoriei, a criteriilor de performanţă şi a
tabelului matrice prezentat, inspecţia de analiză şi controlul financiar a băncii poate
determina calitatea portofoliului de împrumuturi după cum urmează:
a. Creditele cu risc minim sunt acele plasamente ce nu implică dificultăţi în recuperare şi

8
 riscuri care ar putea periclita administrarea datoriei în maniera convenită prin contractul de credite la
acordarea împrumutului. În esenţă aceste credite sunt acordate clienţilor solvabili pentru afaceri bune şi
sigure;
b. Creditele în observaţie sunt acele plasamente acordate unor clienţi cu rezultate
economico-financiare foarte bune dar care în anumite perioade scurte de timp întâmpină
unele greutăţi în rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor aferente;
c. Creditele standard sunt plasamente care prezintă riscuri şi care periclitează stingerea
datoriei, fiind insuficient protejate de valoarea netă a capitalului şi/sau capacităţii de plată a
beneficiarului de împrumuturi. Această categorie de credite este caracterizată prin posibilitatea
reală ca banca să preia parţial unele pierderi, dacă deficienţele din activitatea clientului nu sunt
corectate pe parcurs;
d. Creditele incerte sunt acele împrumuturi în cazul cărora rambursarea sau lichidarea pe
baza condiţiilor din contract, valorilor şi garanţiilor existente, este incertă. Aceste active sunt acelea care
sunt protejate într-o mică măsură sau chiar neprotejate de valoarea realizabilă a garanţiei lor;
e. Creditele cu risc major sunt considerate acele plasamente care nu pot fi restituite băncii,
ceea ce face ca înregistrarea lor în continuare ca active bancare să nu fie garantată.
Concluziile rezultate din analiza şi controlul bancar al portofoliului de credite sunt avute în
vedere la acordarea de noi împrumuturi în perioadele următoare, după cum urmează:
 pentru agenţii economici care în urma analizei sunt încadraţi în categoria A, aprobarea
creditelor solicitate presupune un risc foarte mic pentru bancă şi nu ridică probleme;
 în cazul agenţilor economici din categoriile B şi C, decizia de aprobare a creditelor
are suficiente argumente favorabile dar şi unele motive de îngrijorare, mai ales în ceea ce priveşte
perspectivele viitoare ale activităţii economico-financiare a acestora;
 aprobarea unor credite pentru agenţii economici din ultimele două categorii, presupune
asumarea unor riscuri majore pentru bancă iar pentru cei din categoria E, chiar posibilitatea înregistrării
unor pierderi, care determină îngreunarea considerabil a condiţiilor de acordare.

1.3 Controlul bancar în etapa aprobării şi acordării creditelor

În etapa acordării şi aprobării creditelor, controlul bancar vizează documentaţia pe care

-
agenţii economici o prezintă băncii în vederea obţinerii de credite, care trebuie să cuprindă:
 situaţia stocurilor şi cheltuielilor pentru care se solicită creditarea, care va cuprinde cantităţile,
valorile, cauzele formării şi termenele de valorificare;
 bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul în curs;
 studiul de fezabilitate;
 contul de profit şi pierdere;
 lista bunurilor materiale şi a valorilor ce constituie garanţii asiguratorii;
 orice alte documente necesare, solicitate de bancă.

9
 În activitatea de creditare, operaţiunile de aprobare şi acordare a creditelor care se
supun controlului bancar la două nivele. Mai întâi controlul este efectuat de către un salariat cu funcţia de
ofiţer de credite care are de îndeplinit obiective precizate în normele metodologice ale băncii, control care
la rândul ei supervizat de o altă persoană, care are şi ea de îndeplinit anumite termene şi
obiective, bine precizate.
Activităţile, operaţiunile şi documentele ce se supun controlului bancar în această etapă
din activitatea de creditare sunt următoarele:
 verificarea documentaţiei depus de clienţi pentru acordarea de credite cuprinde;
 cererea de credite;
 celelalte documente prevăzute de normele de creditare la fiecare categorie de credit în parte,
inclusiv existenţa avizelor şi acordurilor;
 fişa clientului;
 fişa de analiză pentru aprobarea creditului;
 referatul cu motivaţia de respingere eventuală a cererii de credit.
Aprobarea creditelor presupune verificarea documentaţiei dispune de clienţi pentru obţinerea
unui credit. Această operaţiune implică exercitarea unui control bancar de către ofiţerul de credite
care verifică si răspunde pentru următoarele obiective:
 cererea de credite, plus toate documentele prevăzute de norme în funcţie de natura creditului
să fie corect întocmite;
 persoana fizică sau juridică care solicită creditul să aibă cont de disponibilităţi la unitatea băncii;
 activitatea şi situaţia financiară desfăşurată de alte societăţi înfiinţate de aceleaşi persoane,
sediul firmelor şi relaţiile economico-financiare dintre aceste entităţi;
 evoluţia activităţii clientului şi relaţiile acestuia cu banca în perioada de la deschiderea contului şi
până la data solicitării acordării creditului în vederea cunoaşterii activităţii şi a corectitudinii în
desfăşurarea operaţiunilor bancare urmărindu-se în mod obligatoriu: existenţa de conturi la alte bănci;
creditele obţinute de la alte bănci, situaţia acestora şi a plăţii dobânzilor; creditul solicitat,
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să aibă o destinaţie precisă, să se încadreze în nivelul creditului fundamentat şi determinat
pentru fiecare categorie de credit; să aibă modalităţi concrete şi reale de asigurare a rambursării; să
îndeplinească condiţiile, termenele, nivelele maxime şi restricţiile valorice prevăzute pentru fiecare
categorie de credit; să se încadreze în politica şi strategia de recreditare a băncii pe toată durata de
creditare; datele şi informaţiile cuprinse în cerea de credite să fie reale, să aibă la bază raportări
financiar contabile şi alte documente oficiale (balanţe de verificare, bilanţ contabil, bilanţ fiscal,
raportări la organele fiscale); solicitantul creditului să aibă capacitatea managerială, relaţii şi
reputaţie pe piaţă, potenţial economico-financiar prezent şi perspectivă care asigură rambursarea la
timp a creditului; indicatorii de performanţă financiară să încadreze împrumutatul în categoriile A, B, C,
stabilite potrivit normelor de creditare ale băncii şi serviciul datoriei bun; garanţiile prezentate să fie
asiguratorii pentru rambursarea în termen a creditului şi plata dobânzilor şi comisioanelor aferente.

10
 După verificarea documentaţiei, ofiţerul de credite întocmeşte „Fişa clientului", stabilind şi
nivelul de competenţă pentru aprobarea creditului, „Fişa de analiză pentru aprobarea creditului"
sau după caz „Referatul cu prezentarea motivelor de respingere", pe care le prezintă conducătorului
compartimentului de credite pentru verificare şi însuşire.
Verificarea poate continua pe teren (după caz) dacă realitatea situaţiei economico-
financiară a clientului care rezultată din documentaţia depusă în bancă impune acest lucru. Termenul de
efectuare a verificării este până la data stabilită de conducătorul compartimentului de credite, înscrisă pe
cererea de credite, la primirea la bancă a acesteia, dar nu mai mult de 5 zile lucrătoare, în cazul în care
creditul este în competenţa sucursalei, filialei, agenţiei. Inspectorul tehnic verifică în cadrul aceluiaşi
termen:
 întocmirea corectă şi stabilirea valorii documentaţiei pentru creditele de investiţii, a procesului
tehnologic cuprinse în proiect;
 evaluarea garanţiilor materiale asiguratorii propuse.
Consilierul juridic al unităţii verifică şi răspunde în cadrul aceluiaşi termen pentru legalitatea:
 înfiinţarea agentului economic
 garanţiilor creditului propus.
Salariatul care supervizează sau aprobă operaţiunea de verificare a documentaţiei este şeful
serviciului creditare sau coordonatorul activităţii de creditare care verifică şi răspunde de:
 completarea şi corectitudinea datelor cuprinse în „Fişa de analiză pentru aprobarea creditului" sau
după caz "Referatul cu motivele de respingere a cererii".
 stabilirea şi încadrarea în competenţa de aprobare, ţinând seama de angajamentele totale ale
clientului faţă de bancă;
 încadrarea în politica de creditare a băncii;
 existenţa la dosarul de credite a tuturor documentelor prevăzute de normele de creditare;
După verificare şi însuşire şeful serviciului de creditare prezintă conducerii sucursalei băncii
„Fişa de analiză pentru aprobarea creditului" pentru aprobarea creditului, potrivit competenţelor stabilite
prin norme de creditare ale băncii.
Termen de exercitare a operaţiunii de supervizare este de cel mult două zile lucrătoare de
la primirea documentaţiei.
Perfectarea contractului de credite presupune întocmirea următoarelor documente:
 fişa de analiză pentru aprobarea creditului;
 aprobarea dată de organele competente;
 contractul de credit cu anexe.
Salariatul care efectuează controlul în această etapă de perfectare a contractului de
creditare este ofiţerul de credite (asistat de consilierul juridic), care verifică şi răspunde pentru:
 folosirea formularului de credit corespunzător naturii creditului aprobat;
 respectarea aprobării dată cu privire la: valoarea creditului; durata de creditare; graficul de utilizare şi

11
 rambursare; dobânda şi comisioanele;
 alte condiţii speciale stabilite la aprobarea creditului.
 menţionarea garanţiilor stabilite potrivit normelor de creditare şi incluse în aprobarea creditului,
pentru creditele din categoriile A, B, C, stabilind în obligaţia acestora şi cesionarea din partea lor
în favoarea băncii a drepturilor băneşti ce le au de încasat în perioada de creditare, precum şi a
drepturilor de despăgubire rezultate din asigurarea garanţiilor;
 contractul de credit să fie semnat de persoanele autorizate ale împrumutatului.
Consilierul juridic al unităţii verifică şi răspunde din punct de vedere juridic de legalitatea
şi corectitudinea contractul de creditare şi îl însuşeşte sub semnătură. (Termen de exercitare până
în ziua stabilită de conducătorul compartimentului de credite sau conducătorul unităţii băncii).
Salariatul care supervizează operaţiunea de perfectare a contractului de creditare este şeful
serviciului creditare sau coordonatorul compartimentului de credite care are misiunea de a verifica: dacă
contractul de credite s-a întocmit cu respectare normelor de creditare şi a aprobărilor date,
inclusiv dobânda. După ce a fost însuşit sub semnătură, îl prezintă pentru semnare directorului şi
contabilului şef al unităţii băncii.
Termenul de exercitare a controlului este cel mai târziu în ziua următoare primirii contractului de
creditare.
Acordarea creditului aprobat presupune verificarea următoarelor operaţiuni şi documente:
-  contractul de creditare semnat de bancă şi client, inclusiv anexele la contract;
 fişa contului.
Persoana care efectuează controlul preventiv în această etapă este ofiţerul de credite care verifică
şi răspunde pentru:
 creditul aprobat să fie acordat împrumutatului în cuantumul, termenele şi condiţiile neprevăzute în
contractul de credit respectiv;
 înregistrarea limitei de credit în contul de credit sau de disponibilităţi (linie de credit sau disponibil din
cont) deschis clientului, pe baza „Fişei contului" comunicată sub semnătură compartimentului
decontări-contabilitate cu ocazia acordării, majorării sau diminuării limitei de creditare.
Termenul de exercitare a controlului este ziua premergătoare zilei în care este prevăzută
acordarea creditului aprobat şi ziua imediat următoare comunicării limitei de creditare la compartimentul
decontări- contabilitate, pentru a se corecta eventualele erori de prelucrare pe calculator înainte
de predare extrasului de cont clientului;
 utilizarea creditului prin debitare contului de împrumut potrivit naturii creditului aprobat pe baza
documentelor de plată prezentate de client băncii.
Termenul de exercitare a controlului la acest obiectiv este permanent pe toată durata creditării.
 nivelul comisionului de gestionare a creditului în cazul în care este prevăzut un astfel de comision, să
fie încasat înainte de punerea la dispoziţie a primei tranşe de credit, sau să fie dedus din aceasta.
Termenul de exercitare a controlului este înainte de data prevăzută pentru acordarea creditului.
Salariatului băncii care supervizează operaţiunea de acordare a creditului aprobat este şeful

12
serviciului creditare sau coordonatorul compartimentului de creditare care verifică, răspunde şi vizează:
 „Fişa contului";
 predarea la compartimentul decontări a unui exemplar din contractul de creditare cu toate anexele şi
actele adiţionale ulterioare;
 transmiterea „Fişei contului" conducătorului din compartimentul decontări-contabilitate pentru
semnarea şi urmărirea întocmirii notei contabile.

1.4 Controlul bancar în etapa utilizării şi garantării creditelor

Etapa verificării utilizării şi garanţiei creditelor este una din cele mai importante etape în procesul
creditării şi exercitării controlului bancar. Banca are dreptul să verifice la agenţii economici beneficiari de
credite, modul cum aceştia utilizează împrumuturile în conformitate cu destinaţiile pentru care s-
au aprobat, constituie şi păstrează garanţiile cerute, respectă normele de lucru ale băncii şi
clauzele din contractul de credite, în vederea asigurării rambursării la scadenţă şi plata dobânzilor.
Lunar, după expirarea termenului de depunere a situaţiilor contabile periodice, inspecţia
bancară efectuează verificarea garanţiilor tuturor creditelor acordate agenţilor economici, atât prin
conturile curente cât şi prin conturile separate de împrumut.

1.4.1 Controlul bancar al utilizării creditelor

Controlul utilizării creditelor se efectuează de către referenţii de la serviciile de creditare

şi se exercită diferenţiat pe categorii de credite şi beneficiari, în funcţie de situaţia economico-
financiară a clienţilor în perioada de creditare, specificul activităţii şi alte criterii a clienţilor stabilite de
conducerea unităţii bancare.

• Controlul utilizării creditelor pe termen scurt

Controlul utilizării creditelor pe termen scurt se face faptic la sediul şi la locurile de desfăşurare a
activităţii beneficiarilor şi prin analize financiare la sediul băncilor, pe baza documentelor prezentate de
clienţi (balanţa de verificare, situaţia patrimoniului, fluxul de încasări şi plăţi, bilanţul contabil
situaţia stocurilor etc.).
Controlul faptic al utilizării creditelor pe termen scurt se face trimestrial sau la perioade mai
scurte, hotărâte de Comitetele de credite, la datele stabilite în „graficul privind utilizarea şi garanţia
creditelor" întocmit de către serviciul de creditare şi aprobat de Comitetul de credite al unităţii băncii.
În funcţie de rezultatele obţinute, ritmicitatea rambursării creditelor şi constatărilor privind garanţia
acestora făcute la controalele anterioare. Comitetul de credite poate aproba ca verificarea unor beneficiari
să se efectueze trimestrial.
Controlul faptic are în vedere următoarele obiective mai importante:
 respectarea graficului de acordare şi rambursare a creditului, precum şi achitarea dobânzilor;
 analiza realizării fluxului de numerar comparativ cu cel estimat cu ocazia acordării creditului;

13
 utilizarea creditelor potrivit destinaţiei pentru care au fost acordate;
 modul de folosire a capacităţilor de producţie, de prestări de servicii şi a activităţilor comerciale;
 întreţinerea şi funcţionarea utilajelor, instalaţiilor şi a celorlalte dotări;
 modul de realizare a programelor de producţie;
 depozitarea şi conservarea produselor realizate, existenţa unor modalităţi certe de comercializare a
cestora (contracte, comenzi);
 efectuarea presărilor de servicii, executarea lucrărilor şi a temelor de cercetare proiectare potrivit
contractelor încheiate cu beneficiarii;
 existenţa şi conservarea bunurilor şi valorilor înscrise expres în contractul de creditare drept
garanţii asiguratorii pentru rambursarea creditelor acordate;
 concordanţa datelor din documentele depuse de bancă pentru justificarea creditelor eliberate în
numerar şi cele din evidenţa unităţii, respectiv cele din documentele existente la persoanele fizice,
după caz.
Activitatea de control faptic a utilizării creditelor se realizează şi urmăreşte obiective
dintre cele enumerate mai sus, în funcţie de specificul activităţii celui care a primit creditul şi de
tipul de credit acordat.
Rezultatele controlului faptic la agenţii economici se consemnează într-un „proces-verbal"
(act bilateral) în care se înscriu constatările precum şi măsurile luate de organul de control sau care se
propun de către acesta a fi luate de Comitetul de credite a băncii.
Constatările făcute cu ocazia controlul faptic la persoanele fizice se consemnează într-o
„notă de control" (act bilateral) din care un exemplar se lasă clientului verificat.
Când se constată lipsă de garanţie (dispariţia sau deteriorarea obiectului creditat,
certitudinea nerealizării fluxului de încasări, depăşirea costurilor normale, lipsa pieţelor de
desfacere etc.) sau nerespectarea destinaţiei creditului se procedează la rambursarea de egală valoare a
creditului, iar în lipsă de disponibil se trece la restanţă cu dobânda majorată.
În cazul creditelor care nu au fost acordate integral, se procedează şi la diminuarea
corespunzătoare a creditului solicitat, operaţiune ce se efectuează în graficul de acordare şi
rambursare a creditelor de către serviciul de creditare, sub semnătura şefului de compartiment.
Pe baza constatărilor din actele de control, serviciul de creditare întocmeşte „Raportul
privind rezultatele controlului faptic" care se prezintă Comitetului de credite, acesta stabilind
măsuri corespunzătoare situaţiei fiecărui beneficiar de împrumuturi.
Controlul utilizării creditelor continuă cu analiza financiară care se efectuează la sediul băncii
pe baza documentelor prezentate de agenţii economici beneficiari de credite şi constă în următoarele:
 analiza graficului de acordare şi rambursare a creditului. Se face lunar pentru toţi beneficiarii
de credite şi constă în compararea acordării şi rambursării efective de credite cu cele prevăzute în
graficele anexă la contractele de credite. În cazul în care apar abateri de la prevederile în graficul
de acordare şi rambursare a creditelor, analiza se extinde efectuându-se analiza echilibrului financiar, la
agenţii economici cu personalitate juridică, iar la agenţii economici fără personalitate juridică şi la

14
persoanele fizice, se efectuează controlul faptic;
 analiza echilibrului financiar. Se efectuează lunar, până la sfârşitul lunii următoare,
pentru luna expirată, la agenţii economici cu personalitate juridică care înregistrează un dezechilibru faţă
de graficul de acordare şi rambursare a creditelor.
Această analiză se face prin verificarea scriptică a garanţiei creditelor. Datele se extrag din balanţa de
verificare, din situaţia patrimoniului, respectiv din bilanţul contabil pentru sfârşitul anului de gestiune.
Pentru suma rezultată ca plus de garanţie nu se acordă automat noi credite, dar acest rezultat se
are în vedere la soluţionarea favorabilă a unor eventuale noi cereri de credite din partea agentului
economic în cauză.
În cazul în care clientul are credite restante provenind din minusul de garanţie constatat în
lunile anterioare, acestea sunt reactivate în limita plusului de garanţie şi a volumului creditului aprobat,
numai dacă au fost înlăturate cauzele care au determinat trecerea creditului la restanţe.
Indiferent de mărimea plusului de garanţie, nu se reactivează creditele trecute la restanţă la
expirarea scadenţelor prevăzute în graficul de acordare şi rambursare, anexă la contractul de credite.

• Controlul utilizării creditelor pe termen lung

Controlul faptic la această categorie de credite se realizează trimestrial, potrivit graficului de
control, diferenţiat pe categorii de clienţi, astfel:
La agenţii economici cu personalitate juridică controlul faptic se exercită de organele tehnice şi
economice ale băncii şi se urmăreşte următoarele obiective:
 respectarea graficului de acordare şi rambursare a creditelor precum şi plata dobânzilor aferente
 analiza fluxului de numerar comparativ cu cel estimat la aprobarea creditelor şi a posibilităţilor de
participare cu fonduri proprii în proporţia stabilită;
 respectarea destinaţiei creditelor stabilită în contact;
 stadiul fizic al lucrărilor de investiţii şi încadrarea acestuia în graficele de execuţie, precum şi
concordanţa acestora cu situaţiile de lucrări;
 respectarea soluţiilor tehnice prevăzute în documentaţii;
 calitatea lucrărilor executate;
 asigurarea cu materiale, utilaje şi forţa de muncă necesare pentru continuarea lucrărilor în perioada
următoare;
 modul de depozitare, conservare, întreţinere şi utilizare a utilajelor şi materialelor;
 stocurile de materiale şi utilaje constituite peste necesar şi modul de valorificare a acestora;
 încadrarea valorică a lucrărilor executate şi a plăţilor efectuate în documentaţia tehnică admisă la
finanţare;
 realizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei puse în funcţiune;
 existenţa, conservarea şi păstrarea bunurilor care constituie garanţia creditelor;
 concordanţa dintre datele raportate băncii cu cele din evidenţa beneficiarilor.
În funcţie de situaţia concretă a fiecărui beneficiar, Comitetele de credite pot hotărî ca verificarea

15
faptică să fie efectuată şi la perioade mai scurte.
La producătorii individuali şi celelalte persoanele fizice care au beneficiat de credite
pentru investiţii, controlul faptic, la faţa locului, se efectuează la fiecare împrumutat cel puţin de
două ori pe an şi se urmăreşte:
 realizarea veniturilor estimate pentru rambursarea creditelor şi plata dobânzilor;
 respectarea destinaţiei creditelor;
 participarea cu forţe proprii la realizarea investiţiei;
 stadiul de realizare a investiţiei;
 asigurarea materialelor şi utilajelor necesare;
 starea utilajelor pentru care au fost acordate creditele;
 existenţa şi starea bunurilor aduse în garanţia creditelor.
Consemnarea constatărilor, analiza şi valorificarea acestora se fac în aceleaşi condiţii ca la
controlul creditelor pe termen scurt.
1.4.2 Controlul bancar al garanţiei creditului
În sens larg, prin garanţie se înţelege atât elemente nepatrimoniale cât şi patrimoniale care asigură
băncii restituirea creditului. Din punct de vedere juridic, garanţia creditului este asigurată de patrimoniul
debitorului. Bunurile din patrimoniu pot fi afectate de debitori garantării creditului şi sub forma garanţiei
reale. Garanţiile reale conferă creditorului dreptul de urmărire şi de preferinţă.
Din punct de vedere al codului civil garanţiile pot fi:
 garanţii reale - rezultă din afectarea specială de către client sau terţa unuia sau mai multor bunuri din
patrimoniul său pentru garantarea rambursării creditului primit;
 garanţii personale - sunt cele procurate de una sau mai multe persoane care se obligă cu propriul lor
patrimoniu, să plătească în locul clientului banii, dacă acesta nu restituie la scadenţă creditul
primit şi dobânda.
Garanţiile reale pot îmbrăca următoarele forme:
 Ipoteca - este o garanţie reală şi accesorie care nu deposedează pe clientul proprietar al bunului
ipotecat şi care dă dreptul băncii să urmărească şi să execute aflat în mâinile oricărui deţinător,
în scopul de a recupera creanţa sa, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori.
 Gajul - (amanetul) este un certificat în puterea căruia debitorul remite creditorului un bun mobil drept
garanţie acesta având dreptul să reţină lucrul în posesiunea sa până la plata integrală a datoriei, iar în caz
de neplată, să se despăgubească din preţul bunului valorificat cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai
datornicului.
Garanţiile personale pot constitui:
Fidejusiunea (cauţiunea) este un contract prin care o persoană se obligă să execute
prestaţiunea debitorului în cazul în care acesta n-ar îndeplini-o. Beneficiul de diviziune - este excepţia ce o
poate ridica unul dintre giranţi în cazul în care există mai mulţi fidejusori care garantează faţă de unul
şi acelaşi debitor pentru una şi aceeaşi datorie, iar creditorul s-a îndreptat numai împotriva unuia
dintre aceştia pentru întreaga datorie.

16
 Verificarea garanţiei creditelor se efectuează atât faptic prin constatări la faţa locului cât şi
scriptic pe baza datelor din evidenţele agenţilor economici.
Verificarea faptică a garanţiei creditelor se efectuează lunar asupra bunurilor constituite
drept garanţie şi nominalizate în contractul de credite.
Controlul bancar cu acest specific urmăreşte următoarele obiective:
 verificarea prin sondaj sau dacă este posibil, în totalitate a existenţei efective a bunurilor luate în
garanţie prin mijloace specifice inventarierii;
 condiţiile de depozitare, păstrare şi conservare a bunurilor luate în garanţie
Verificarea scriptică se efectuează lunar asupra evidenţei contabile, tehnico-operative şi
statistice clienţilor, urmărindu-se:
 reflectarea corectă în evidenţe a bunurilor ce constituie garanţia creditelor acordate;
 concordanţa datelor din evidenţe cu cele constatate pe teren;
 concordanţa soldurilor conturilor de credit din extrasele de cont eliberate de bancă cu cele din
evidenţele agenţilor economici;
 existenţa şi realitatea comunicării la bancă a situaţiei datoriilor faţă de alte bănci;
Verificarea garanţiei creditelor este o etapă importantă în procesul creditării şi
exercitării controlului financiar la societăţile bancare. Procedura de verificare, analiza şi condiţiile
de acceptare
garanţiilor prezintă o serie de particularităţi, obiectivele şi tehnica controlului fiind specifice în funcţie de
modalitatea, procedeul tehnic utilizat, formele şi categoriile de credite acordate.
Garanţia bancară reprezintă un înscris prin care o altă bancă se angajează necondiţionat
şi irevocabil ca, în cazul în care un debitor nu va onora obligaţia de a plăti la scadenţă o sumă
de bani determinată, să plătească ea suma neachitată în favoarea băncii beneficiare.
La analiza şi controlul bancar asupra scrisorilor de garanţie bancară, inspectorul de credite
va urmări existenţa, în mod obligatoriu, a următoarelor elemente:
 denumirea şi semnăturile autorizate ale persoanelor îndreptăţite să angajeze banca garantă;
 debitorul (împrumutatul);
 obiectul garanţiei;
 valoarea garanţiei, care trebuie să acopere atât suma împrumutată cât şi dobânzile, comisioanele şi
spezele aferente;
 valabilitatea în timp, care trebuie să acopere întreaga perioadă de creditare.
Depozitul bancar reprezintă o garanţie materială sub forma unei sume de bani depusă de debitor
la bancă în favoarea beneficiarului, care poate fi depozitată la societatea bancară ce acordă creditul sau la
altă societate bancară.
Pentru ca depozitul bancar să fie acceptat drept garanţie a creditului, este necesar ca inspectorul
de credite să verifice îndeplinirea următoarelor condiţii şi obiective:
 indicarea băncii la care se constituie depozitul;

17
 credibilitatea şi reputaţia băncii respective;
 indicarea în mod expres a beneficiarului depozitului;
 valoarea depozitului bancar care să acopere valoarea creditului solicitat plus dobânda aferentă;
 termenul de valabilitate al depozitului;
 semnăturile autorizate ale agentului economic care constituie depozitul.
Gajul fără deposedare reprezintă un contract consensual, în cazul cărui, bunul care
constituie obiectul gajului rămâne în continuare în posesia debitorului. Gajul fără deposedare se
poate institui asupra următoarelor bunuri:
 bunuri mobile existente în patrimoniul clientului sub forma materiilor prime, materialelor,
semifabricatelor, produselor finite şi altor mărfuri, dacă pe toată perioada creditării se vor putea
regăsi sub aceeaşi formă, vor putea fi măsurate sau numărate. Valoarea la care aceste bunuri se admit în
garanţie este stabilită pe baza preţului de achiziţie rezultat din factură sau alte documente, din care se
deduce o marjă de risc de 10%.
 bunuri mobile de natura mijloacelor fixe existente în patrimoniul agentului economic creditat
şi care vor putea fi admise în garanţie numai dacă sunt în stare de funcţionare şi gradul de
uzură nu depăşeşte 50%;
Contractul de gaj este unilateral deoarece el dă naştere unei singure obligaţii în sarcina
debitorului şi anume aceea de a păstra bunul, de a-l conserva, şi de a-l ţine la dispoziţia băncii ca garanţie.
În cadrul controlului financiar efectuat de către inspectorul băncii în vederea acceptării gajului
drept garanţie a creditului, se vor urmări următoarele obiective:
 cel care constituie gajul trebuie să fie proprietarul bunului gajat şi să aibă capacitate deplină
de exerciţiu, inclusiv de a-l înstrăina;
 bunul care face obiectul gajului să aibă o valoare de piaţă şi să fie uşor de lichidat în cazul
de neîndeplinirii de către debitor a condiţiilor din contractul de împrumut;
 valoarea gajului trebuie să acopere valoarea creditului şi a dobânzilor aferente;
 se va cere clientului să cesioneze în favoarea băncii drepturile ce decurg din contractul de
asigurare;
 gajul să fie constatat printr-un contract de gaj în care se vor regăsi: suma datorată, felul şi natura
bunurilor gajate, contract care vor fi înregistrate la notariat.
În cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile din contractul de împrumut, banca poate
trece la executarea gajului care se poate face în două moduri:
 banca poate cere instanţei să reţină bunul gajat pe baza expertizei judiciare de estimare a valorii
bunului;
 creditorul are dreptul de a cere vânzarea la licitaţie publică a bunului, cu dreptul de a fi
plătit înaintea altor creditori.
Gajul cu deposedare (amanetul) se constituie în situaţii mai deosebite asupra bunurilor mobile cu
valoare mare şi volum mic (metale preţioase, tablouri, alte obiecte de artă, hârtii de valoare etc.), pe bază
de contract de gaj încheiat cu proprietarul bunurilor şi înregistrat la notariat. Este necesar în
18
prealabil avizul unor organe competente din care să rezulte autenticitatea şi valoarea de piaţă a
bunurilor respective.
Cesiunea de creanţă este o convenţie scrisă prin care un creditor transmite o creanţă a sa unei alte
persoane. Părţile implicate într-o cesiune sunt:
 cedantul - creditorul care transmite creanţa sa;
 debitorul cedat - debitorul creanţei transmise.
Efectul cesiunii constă în aceea că din momentul realizării acordului de voinţă între părţi, creanţa
trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care le conferă cedentul.
În vederea acceptării cesiunii de creanţă drept garanţie a creditului, inspectorul băncii trebuie să
verifice următoarele obiective:
 contractul de cesiune îndeplineşte condiţiile de fond şi formă cerute de lege;
 debitorului i se solicită o declaraţie de acceptare în formă autentică sau i se face cunoscut
prin notificare judecătorească noul său creditor;
 analiza situaţiei financiare a debitorului în scopul stabilirii riscului de neplată.
Ipoteca este o garanţie imobiliară care nu implică deposedarea de bunul respectiv celui ce
o încheie, având următoarele caracteristici juridice:
 este un drept real accesoriu, în sensul că ipoteca acordă titularului său un drept de urmărire a
bunului ipotecat şi de preferinţă în satisfacerea creanţei sale înaintea altor creditori;
 este o garanţie imobiliară;
 ipoteca este supusă regimului specializării (trebuie bine determinată asupra imobilului ipotecat cât şi
asupra valorii creanţei garantate);
 ipoteca este indivizibilă, ea continuând să existe asupra întregului imobil ipotecat, chiar dacă între
timp s-a achitat o parte din datoria iniţială.
Procedura de verificare de către inspectorul băncii a ipotecii cuprinde următoarele obiective:
 pentru constituirea ipotecii convenţionale este necesar ca cel o constituie să aibă capacitate deplină de
exerciţiu şi prin urmare, solicitantul de credit trebuie să pună la dispoziţia băncii actul care să
ateste calitatea de proprietar;
 poliţa de asigurare a imobilului;
 evaluarea la faţa locului a imobilului pentru a se constata existenţa şi starea în care se află;
 ipoteca convenţională trebuie să fie încheiată printr-un înscris autentic, în caz contrar fiind lovită de
nulitate absolută;
 înscrierea ipotecii în registrul special, sau după caz, în cartea funciară de la notariat în scopul
asigurării opozabilităţii faţă de terţi, care conservă dreptul de ipotecă timp de 15 ani;
 dacă datoria a fost achitată integral, ipoteca rămâne fără obiect iar consemnarea ei trebuie radiată din
înscrisurile notariale;
 dacă la scadenţă debitorul nu plăteşte datoria, ipoteca dă dreptul băncii să ceară vânzarea la
licitaţie a imobilului iar din preţul obţinut să-şi acopere creanţa.

19
 Acceptarea de către bancă a ipotecii presupune îndeplinirea următoarelor condiţii: ipoteca să fie de gradul
I, astfel încât, în caz de faliment cel care o deţine să beneficieze primul de recuperarea creanţei;
valoarea imobilului ipotecat să fie cu cel puţin 10% mai mare decât creditul solicitat, plus dobânzile şi
comisioanele aferente şi să-şi conserve valoarea în timp; imobilul ipotecat să fie asigurat
împotriva tuturor riscurilor, iar poliţa de asigurare să fie concesionată în favoarea băncii.
Deficienţele constatate cu ocazia verificării faptice şi scriptice a garanţiei creditelor
se vor consemna în acte bilaterale încheiate de bancă cu clienţii săi, procedându-se după cum urmează:
 la depistarea expirării valabilităţii unor documente care au fost acceptate drept garanţie (scrisori de
garanţie bancară, ipoteci, cesiuni de creanţe etc.) se va cere agenţilor economici prelungirea imediată a
valabilităţii acestora sau obţinerea în cel mai scurt timp a altor documente valabile;
 în cazul utilizării totale sau parţiale a unor disponibilităţi constituite în depozite bancare colaterale, se
va cere clienţilor aducerea imediată a acestor la situaţia iniţială;
 când unele bunuri luate în garanţie au fost utilizate în procesul de producţie sau în străinătate, ori s-au
- degradat, se va solicita înlocuirea acestea cu alte bunuri din activele unităţii;
Pentru fiecare tip de credit acordat, banca cere diferite tipuri de garanţii pentru a putea,
în eventualitatea incapacităţii clientului de a rambursa creditul, să-şi acopere pierderea prin
fructificarea acestor garanţii. Fiecare garanţie are un anumit grad de risc (pondere de risc).

1.5 Controlul bancar în etapa rambursării şi scadenţei creditelor

Rambursarea şi scadenţarea creditelor este etapa finală în procesul de creditare şi constă

în stabilirea termenelor de restituire a creditelor şi plata dobânzilor aferente. Controlul bancar este prezent
şi în această etapă, urmărind datele respective în funcţie de evoluţia stocurilor, cheltuielilor şi
celorlalte active pentru care se acordă creditele respective.
Rambursarea creditelor se face la termenul şi în cuantumul stabilit pentru contractul de
credite, atunci când acesta este prevăzut ca să se facă integral la o anumită dată sau prin graficul de
rambursare anexă la contractul de credite, când rambursarea este prevăzută în rate: lunare, trimestriale,
semestriale.
Rambursarea creditului presupune controlul asupra următoarelor documente:
 contractul de credit;
 graficul de rambursare;
Persoana care efectuează controlul acestei activităţi este ofiţerul de credite, care urmăreşte
mai multe obiective, verificând şi răspunzând de:
 existenţa disponibilităţilor în contul clientului la nivelul ratei de rambursat;
 restituirea ratei din creditul acordat şi plata dobânzilor aferente la termenele prevăzute în graficul de
rambursare, anexă la contractul de credit;
 trecerea la credite restante a ratelor din creditul aprobat nerambursate la scadenţă pe baza notei de
serviciu întocmită şi transmisă compartimentului decontări - contabilitate;

20
 încasarea comisionului şi a tranşei de credit aprobat, nefolosite potrivit graficului de utilizare a
creditului;
 încasarea sau trecerea la restanţă, înainte de scadenţă a creditelor acordate în cazul în care s-a
constatat nerespectarea contractului de credit de către client şi abaterile respective impun o astfel de
măsură.
Termen: la datele stabilite prin graficele de rambursare a creditului acordat,
respectiv prin contractul de credit.
Administratorul de cont verifică, de asemenea dacă:
 înregistrarea în cont de credite restante a ratelor de asemenea dacă pe baza notei contabile
întocmită conform solicitării compartimentului de credite prin nota de serviciu;
Termenul de exercitare a controlului este ziua următoare notei de serviciu.
Activitatea de rambursare a creditului este supervizat de şeful serviciului creditare care verifică:
 dacă fiecare ofiţer de credit a efectuat controlul bancar cu privire la rambursarea la termen a
creditului, plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente, termen de executare: permanent.
 semnează nota de serviciu întocmită de ofiţerul de credit pentru înregistrarea ratelor de credit
restante, termen de executare: în ziua întocmirii notei de serviciu.
În cazul nerambursării la scadenţă a creditelor sau ratelor în ziua următoare scadenţei, se trece
la restanţă suma nerambursată, prin creditarea contului de credite şi respectiv debitarea contului de credite
restante.
La creditele restante se calculează şi încasează dobânzi majorate potrivit contractelor de
credite incheiate cu clienţi, începând din ziua trecerii la restanţă şi până la data rambursării lor.
Ofiţerul de cont urmăreşte la scadenţă dacă creditele au fost rambursate în cuantumul
prevăzut în contract sau în graficul de rambursare, precum şi dacă cele nerambursate au fost corect
trecute la restanţă în ceea ce priveşte data şi suma. În termen de 5 zile calendaristice de la trecerea la
restanţă a unui credit sau rate, inspectorul de credite va comunica în scris clientului respectiv (cu
semnătura directorului unităţii bancare, suma trecută la restanţă, data şi nivelul dobânzii majorate,
precum şi măsurile pe care le va lua banca potrivit prevederilor contractului de credite, dacă clientul nu
achită până în ultima zi lucrătoare din luna respectivă, creditul restant inclusiv dobânzile aferente.
În următoarele 20 de zile calendaristice de la comunicare, inspectorul de credite se va
deplasa la clienţii care înregistrează restanţe în rambursarea creditelor, unde va controla şi
analiza situaţia economico-financiară a firmei precum şi garanţia creditelor şi va stabili cauzele
nerambursării la scadenţă şi posibilităţile de redresare a situaţiei până la sfârşitul lunii.
În cazul clienţilor persoane fizice la care din analiză şi control se constată că nu mai au posibilitate
de rambursare, inspectorul de credite face propunerea şi directorul unităţii bancare dispune
retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul de disponibilităţi al împrumutatului.

Concluzii
21
 Societăţile bancare au ca principal obiect de activitate acordarea de credite agenţilor
economici organizaţi ca persoane juridice, în vederea bunei desfăşurări a activităţii prestate. Creditele
care se acordă au la bază principiul prudenţei bancare, ca principiu fundamental de politică bancară.
Controlul bancar se manifestă în toate fazele procesului de creditare şi anume: programarea
creditelor, analiza bonităţii şi evaluarea riscului creditului, aprobarea şi acordarea creditelor, verificarea
utilizării şi garanţiei creditelor, scadenţarea şi rambursarea creditelor.
Controlul bancar vizează cu prioritate corelarea deplină a volumului creditelor cu necesităţile de
credite ale agenţilor economici, clienţi potenţiali ai băncii, în funcţie de masa monetară structurată pe
componentele sale principale: resurse şi plasamente. Programarea creditelor se face trimestrial, pe
ansamblul activităţii de creditare pe termen scurt, mediu şi lung, pentru toţi clienţii, indiferent de forma
de organizare şi natura capitalului. În acest scop, Compartimentul de sinteză şi trezorerie din cadrul
sucursalelor judeţene a unei societăţi bancare analizează evoluţia resurselor şi plasamentelor faţă de
programul stabilit pe trimestrul în curs şi face propuneri pentru trimestrul următor.
Aceste evaluări sunt menite să reflecte o imagine reală a situaţiei economico-financiare a
clienţilor băncii şi se efectuează lunar, în mod obligatoriu pentru un anumit număr de clienţi care să
acopere cel puţin 60% din volumul creditelor totale pe sucursală.
Volumul total de credite pentru agenţii economici cu contul deschis la unităţile băncii se
corelează cu resursele de creditare, determinându-se necesarul sau surplusul de rezervă pe totalul
sucursală, care se definitivează în Comitetul director al acesteia, iar după aprobare se remite letric
Direcţiei de Sinteză,
Trezoreriei şi Titluri din centrala băncii.
După aprobare, acest organism defalcă prevederile programului de credite pe termen scurt
şi separat pentru cele pe termen mediu şi lung, iar în cadrul acestora pentru agenţii economici cu capital
de stat şi privat. Creditele repartizate sucursalelor se transmit prin comunicări de plafoane,
existând posibilitatea unor redistribuiri în funcţie de evoluţia reală a derulării creditelor.
În această fază a procesului de creditare, controlul bancar se manifestă în măsura
în care operaţiunile respective se încadrează în politica generală a băncii, în directivele de prudenţă şi
eficienţă ale BNR şi îmbracă mai ales forma controlului financiar preventiv.

22
 Bibliografie

1. Bosta, I., Control financiar, Editura Polirom, Iaşi, 2000;

2. Botea, I., Organizarea pe baze noi a controlului fiscal , „Revista de Finanţe-
Credit- Contabilitate", nr. 11-12/1996;
3. Boulescu, M., Ghiţă, M., Control financiar, Editura Eficient, Bucureşti, 1997;
4. Ciurileanu, R., Controlul propriu al agentului economic, Editura Economică, Bucureşti, 1996;
5. Condor, I., Drept fiscal şi financiar, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1996 ;
6. Filip, Gh., Dimensiunea financiară a întreprinderii şi fiscalitatea, în Dimensiunea
financiară a întreprinderii , Editura EcoArt, Iaşi, 1995.

23