Monitorizarea creditelor

I. Creditul
În economia de piaţă, creditul are un rol deosebit. Creditul este unul din motoarele
principale ale întregului angrenaj economico-social, iar utilizarea raţională a creditului sporeşte
puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse. Creditul a apărut pe baza
dezvoltării producţiei de mărfuri, corelat cu dezvoltarea schimbului (vânzare pe credit).
Sub aspect economic, creditul reprezintă operaţiunea prin care o persoană fizică sau juridică
(debitor) obţine fonduri sau bunuri de la altă persoană fizică sau juridică (creditor), asumându-
şi obligaţia să le restituie sau să le plătească la termen. Creditul a apărut din necesitatea stingerii
obligaţiilor dintre diferiţii agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă.
In acest context, un rol deosebit de important îl deţin băncile. In conformitate cu legea
58/2006 privind institutiile de stat şi modificărilor ulterioare, banca "este persoana
juridică autorizată să desfasoare in principal, activităţi de atragere de depozite şi de
acordare de credite în nume şi cont propriu".

II. Trasaturile şi funcţiile creditului

 În orice operaţiune de credit, de regulă, intervin doi subiecţi: cel care acordă creditul,
numit creditor şi cel care primeşte creditul, numit debitor.
 Un element esenţial al creditului îl reprezintă schimbul în timp, adică separarea printr-un
interval de timp a momentului cedării unei sume de bani de cel al rambursării acesteia.
 Pentru timpul care va trece între primirea sumei şi rambursarea sa, beneficiarul
operaţiunii va plăti o dobândă concretizată în suma de bani plătită de către debitor creditorului său
pentru creditul acordat pe un timp determinat. Rata dobânzii este în strânsă corelaţie cu rata
profitului, trebuind să fie mai mică decât aceasta. Altfel, întreprinzătorii nu vor angaja credite,
deoarece din valorificarea acestora, prin investiţii, ar trebui să consume întregul profit sau chiar
mai mult, pentru a plăti dobândă, ceea ce ar face nerentabilă activitatea lor.
 Rata dobânzii este preţul plătit pentru a dispune timp de un an de o anumită
cantitate de monedă. Rata dobânzii reprezintă raportul procentual dintre: mărimea absolută a
dobânzii anuale plătite şi creditul acordat. Rata dobânzii depinde însă şi de rata inflaţiei, adică de
rata deprecierii monetare.
  Rambursarea creditului la o anumită dată reciproc convenită, denumită scadenţă
(momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditului, ratele parţiale care se
rambursează eşalonat, la anumite termene, conform înţelegerii stipulate în contractul de credit).
 Garantarea creditului
 Perioada de graţie (perioada între momentul angajării creditului şi începerea
rambursării sale).
Pe măsura dezvoltării economico-sociale, rolul şi importanţa creditului în economia
fiecărei ţări au marcat o creştere considerabilă, având loc totodată, diversificarea funcţiilor
îndeplinite de credit.
In primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributiva prin faptul că redistribuie
rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma împrumutiirilor acordate
anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare. Prin
disponibilităţi sunt desemnate atât excedentele din conturile „întreprinderilor deschise la bănci şi
aflate temporar în stare inactivă, rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi la bănci, cât şi
sumele economisite de populaţie pentru diferite scopuri şi depuse spre păstrare la casele de
economii şi/sau la bănciie comerciale.
Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilităţi, băncile, prin creditarea acestora,
transformă economiile sterile î n capitaluri productive, contribuind astfel la creşterea avuţiei reale
a societăţii. De aceea se poate spune că, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a
capitalului.
Printr-o analiză atentă a cererilor de credite se favorizează orientarea disponibilităţilor spre
ramurile sau activităţile mai rentabile, acest lucru asigurând o mai mare posibilitate de adaptare la
cerinţele pieţei interne şi externe. Având în vedere cele prezentate, creditul, prin funcţia sa
distributivă, participă la creşterea gradului de centralizare şi concentrare a capitalului.
Economisirea fără investire conduce la tezaurizare, care poate provoca recesiune.
Nu orice individ poate fi întreprinzător - nu dispune de calităţile necesare sau nu dispune de
capitalul necesar. De aici se poate observa importanţa pe care o are creditul în procesul de
transformare a economiilor în investiţii.
Cu alte cuvinte, creditul este un importanţ factor al creşterii economice.
Prin urmărirea şi verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joacă
un rol de diminuare a iniţiativelor nerentabile, care provoacă pierderi.
 Un întreprinzător care prezintă iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale
acoperitoare poate să obţină un credit. Astfel, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici
dimensiuni, adesea promotoare ale inovaţiei ceea ce favorizează concurenţa, cu efectele sale
pozitive asupra economiei în ansamblul său.
O altă funcţie importantă a.creditului este cea de emisiune monetara.
O dată cu diversificarea tehnicii de plată (virament, cec, trată etc.) s-a ajuns la diminuarea
folosirii numerarului şi în consecinţă la creşterea în proporţii mari a monedei de cont (scripturale).
Prin aceasta s-a asigurat şi importanta reducere a cheltuielilor cu circulaţia banilor, noile
tehnici şi, instrumente de plată oferite de existenţa creditului făcând faţă creşterii volumului de
tranzacţii.
Reglând dimensiunile cererii şi ale ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea consumului pe de
o parte şi creditarea stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie, alături de alţi factori, la
stabilitatea preţurilor.
Ca urmare a naturii sale, creditul contribuie la viteza de rotaţie a banilor , la
multiplicarea monedei scripturaie, la rularea continuă a fondurilor.
Nu trebuie neglijată nici prezenţa din ce în ce mai masivă a creditului în rândul
populaţiei sub formele sale de credit de consum, credit ipotecar, ş.a.
Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale prin
creditarea activităţilor de comerţ exterior cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru
producător.Nu putem ignora nici importanţa creditului în acoperirea deficitului bugetului de
stat prin creditul public.De asemenea, creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului,
prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată.
Pe acest fond, rolul şi amploarea creditului au crescut mult, o dată cu dezvoltarea economico-
socială, devenind o activitate economică deosebit de importantă.
O dată cu relevarea acestor funcţii importante, trebuie menţionat, în acelaşi timp, că abuzul
de credit prezintă şi dezavantaje importante, putând să determine pierderi pentru instituţiile de
credit, falimente ale instituţiilor insolvabile sau influenţe negative asupra conjuncturii economice.
În cadrul economiei de piaţă, creditul are o foarte mare răspândire, el reprezentând un
mod de finanţare a necesarului de resurse în completarea celor proprii, iar în anumite
cazuri poate constitui chiar sursă unică de finanţare.
 Este oportun ca pentru realizarea unei creşteri economice să se apeleze la credite decât să
se aştepte o perioadă îndelungată până când s-ar putea forma fondurile proprii, pe seama
capitalizării beneficiilor. Folosind creditele, agenţii economici câştigă timp în lupta de
concurenţă, pot să-şi adapteze operativ activitatea în conformitate cu cerinţele pieţei şi
totodată, printr-o activitate eficientă îşi creează şi mijloacele necesare pentru rambursarea ratelor
scadente şi plata dobânzilor.
Dacă folosirea creditului este o operaţiune necesară pentru agenţii economici, mai ales în
condiţiile când capitalul propriu este neîndestulător pentru promovarea diverselor proiecte
avute în vedere, tot atât de adevărat este că se impune o atitudine prudentă din partea debitorului
care să-i creeze certitudinea folosirii eficiente a sumelor împrumutate, astfel încât să se realizeze o
rentabilitate satisfăcătoare pentru a rambursa la timp creditele, să plătească dobânzile aferente, în
condiţiile obţinerii de profit.
Sintetizând, creditul îndeplineşte următoarele funcţii în economie:
 înlesneşte sporirea capitalului real printr-o mai bună utilizare a factorilor de
producţie existenţi;
 facilitează distribuirea resurselor băneşti între diferite întreprinderi şi ramuri care sunt
bine situate pe piaţă, creditul contribuind la concentrarea întreprinderilor;
 accelerează tranzacţiile comerciale, ameliorând procesul de desfacere a mărfurilor la scară
largă;
 sporeşte viteza de rotaţie a monedei şi contribuie la dimensionarea ei, asigurând în acelaşi
timp şi o reducere a cheltuielilor în circulaţia banilor;
 creditul contribuie, prin reglarea ratei dobânzii, la stăvilirea fenomenului de inflaţie;
 exercită o influenţă pozitivă asupra consumului în cazul acordării de credite pentru
consum;
 contribuie la apariţia de firme mici, care adesea sunt promotoare de inovaţie, ceea ce
favorizează amplificarea concurenţei - factor al creşterii economice;
 creditul are un rol deosebit şi în promovarea relaţiilor internaţionale

III. Urmarirea creditelor

Există o serie de motive care relevă importanţa procesului de urmărire a creditelor.
Astfel, aflarea situaţiei la zi a afacerii clientului, precum, şi a posibilităţii acestuia de a plăti în
continuare, datoria către bancă, urmărirea tendinţelor contrare astfel încât să se poală lua măsuri
preventive, confirmarea folosirii creditului în scopul acordării, infirmarea sau confirmarea
informaţiilor date de client, descoperirea practicilor neobişnuite folosite de client şi informarea
despre activitatea clientului şi a credibilităţii lui, asigurarea că acest client este încă solvabil, sunt
motive care arată ca, pe lângă procesul complex de acordare a creditului, urmărirea creditelor o
etapă deosebit de importantă şi absolut necesară în derularea unui credit.
De la aprobarea şi acordarea unui credit bancar şi până la rambursarea integrală a lui şi a
tuturor datoriilor aferente acestuia, scopul activităţii de urmărire a derulării lui este de a menţine
pe tot parcursul creditării condiţiile iniţiale de la acordare. Aceasta, pentru a se preveni ca un
credit iniţial performant să devină neperformant, datorită deteriorării situaţiei economico-
fmanciare a împrumutatului.
III.1. Monitorizarea creditelor
Monitorizarea creditelor se va realiza de către inspectorul de credite în mod practic pe
baza unei planificări, la nivel de sucursală, stabilită în comitetul de credite al acestuia. Urmărirea
se efectuează lunar sau ori de câte ori este nevoie, adică ori de câte ori există informaţii, că
situaţia economico-financiară a agentului economic are tendinţe de declin.
Programele de monitorizare a creditelor pe care le desfăşoară o bancă trebuie să includă:
• o analiză periodică a tuturor creditelor sau a celor selectate, pentru a se asigura că ele se
derulează în conformitate cu politica de creditare a băncii, cu cerinţele documentaţiei şi în
condiţii de profitabilitate.
• o clasificare a creditelor din punct de vedere al performanţelor, prin calcularea
indicatorilor cheie;
• expertize contabile prin care se determină calitatea portofoliului de credite pe care îl
deţine banca.
Ofiţerul de credit are un rol determinant în stabilirea unui sistem eficient de comunicare
între bancă şi beneficiarul de credit, în alcătuirea dosarelor de credit, în conducerea analizelor de
credit sau la participarea la acestea, în clasificarea creditelor precum şi în efectuarea expertizelor
contabile. Datorită faptului că ofiţerul de credit este singura persoană din bancă ce intră în
contact direct cu clientul, în toate etapele procesului de creditare, el este cel mai în măsură să
anticipeze eventualele probleme, şi, împreună cu clientul, să găsească soluţii pentru rezolvarea
lor. în consecinţă, un ofiţer de credit slab pregătit sau care nu îşi îndeplineşte în mod conştiincios
sarcinile, poate cauza nerealizarea unui program de monitorizare a creditelor, oricât de
cuprinzător şi bine elaborat ar fi acesta.
III.2. Responsabilitaţile ofiţerului de credit
a. Comunicarea dintre ofiţerul de credit şi client
Din momentul acordării unui credit, banca trebuie să întreţină un contact permanent cu
beneficiarul de credit, adică să dezvolte relaţia ce s-a stabilit în timpul discuţiilor preliminare, în
perioadele de analiză şi de aprobare a cererii de împrumut. Mulţi dintre clienţi apreciază faptul
că, din când în când, telefonic, ofiţerul de credit se interesează de modul în care ei îşi desfăşoară
activitatea. Contactele telefonice şi vizitele periodice la sediul beneficiarului constituie o practică
prudentă de monitorizare a unui credit şi, în acelaşi timp, şi o relaţie bună între bancă şi client.
Discuţiile telefonice pot constitui un factor încurajator pentru o comunicare reciprocă
între bancă şi client. Este mult mai probabil că un client care se confruntă cu un declin financiar
va înştiinţa banca despre acest lucru, dacă ofiţerul de credit a avut o atitudine deschisă în trecut,
manifestându-şi bunăvoinţa şi dorinţa de a ajuta.
Comunicarea se poate realiza în scris, prin discuţii telefonice, vizite la locul unde
societatea îşi desfăşoară activitatea sau prin evenimente sociale, cum ar fi un prânz de afaceri. In
toate cazurile, scopul este de a menţine deschise liniile de comunicare între bancă şi client.
Ofiţeail de credit trebuie să creeze o atmosferă de încredere şi cooperare. Nu există substituent
pentru un dialog deschis şi onest între bancă şi beneficiarul de credit. Dacă legătura dintre bancă
şi client este bună, un ofiţer de credit cu experienţă poate deseori reconstitui situaţia reală a unui
cont de credit, chiar dacă clientul este sincer sau nu.

b. Verificarea contului curent al clientului

Se pot trage foarte multe concluzii din monitorizarea contului curent al unui client şi a
modalităţilor de plată practicate. De exemplu, atunci când contul curent prezintă o creştere a
soldului debitor sau când se întârzie plata dobânzii şi a ratei la un credit pentru investiţii, trebuie
să se acorde o atenţie specială clientului respectiv.
 Aceste evoluţii pot semnala probleme de lichiditate care pot fi cauzate de încasarea cu
întârziere sau neîncasarea creanţelor scadente, imobilizări prea mari în stocuri nevandabile sau
pierderea unui client important.
Atunci când apare o schimbare majoră în modalităţile de plată practicate de client,
ofiţerul de credit trebuie să facă o analiză suplimentară. O practică foarte bună în administrarea
creditelor o constituie contractarea de către bancă a câtorva dintre colaboratorii clientului, cum ar
fi contabilul, expertul contabil sau consultantul pe probleme financiare, care ar putea furniza
informaţii relevante.
c. Vizită la sediul clientului
Ofiţerul de credit trebuie să facă din când în când efortul de a vizita firma clientului. O
inspecţie la locul de desfăşurare a activităţii acestuia poate releva anumite probleme
organizatorice sau operaţionale. Cea mai bună modalitate de evaluare cu acurateţe a condiţiei şi
valorii activelor pe care le deţine clientul este, în cazul unui ofiţer de credit responsabil,
evaluarea făcută personal şi nu cea bazată pe rapoartele colegilor. O vizită la faţa locului,
creează, de asemenea, posibilitatea de a verifica orice alte garanţii râmase în posesia clientului,
dacă acestea sunt întreţinute sau stocate corespunzător.

d. Conţinutul dosarelor de credit

Informaţiile cuprinse în dosarele de credit se grupează în mai multe categorii, după cum
urmează:
• Documente de creditare
Această secţiune include contractele de credit, actele de încorporare, certificatele de la Registrul
Comerţului şi alte documente similare.
• Informaţii financiare
Aceasta secţiune include bilanţul, contul de profit şi pierdere, desfăşurătoarele, situaţiile
fluxurilor de fonduri, prognoza lichidităţilor, planul de afaceri, situaţia financiară personală şi
documente privind situaţiile financiare ale garanţilor.
• Garanţii
Orice informaţie referitoare la garanţiile constituite trebuie să fie inclusă în această secţiune, şi,
în mod special, contractele de garanţie.
• Corespondenţă, rapoarte şi note
Dosarul de credit conţine, de asemenea, întreaga corespondenţă purtată între departamentul de
creditare şi client, discuţiile, rapoartele asupra vizitelor făcute la sediul clientului sau a altor
întâlniri cu clientul, rezumate ale convorbirilor telefonice, comentarii cu privire la desfăşurarea
procesului de creditare, orice alte situaţii deosebite ale programului de rambursare, informaţii
contabile şi recomandări făcute de ofiţerul de credit sau de comisia de creditare, referitoare la
cererea de împrumut.
• Alte materiale
Această secţiune include toate actele ce nu se înregistrează în altă parte. De exemplu: broşuri
referitoare la producţia societăţii, materiale de reclamă, articole din ziare şi reviste referitoare la
viabilitatea proiectului pentru care se solicită creditul, practicile utilizate în afaceri de către client
şi proiecte de viitor.
III.3. Controlul creditelor bancare şi masuri ce pot fi luate in urma controlului
Datorită faptului că din totalul fondurilor utilizate de către agenţii economici, creditele au
o pondere însemnată, băncile comerciale au dreptul nu numai să controleze utilizarea
împrumuturilor, ci şi principalele laturi ale activităţii acestora. Controlul bancar privind creditele
acordate se exercită atât scriptic, adică pe baza documentaţiei, cât şi faptic, prin verificarea
concretă a situaţiei debitorilor. Acest control se efectuează diferenţiat, pe cele două categorii
mari de credite: credite pe termen scurt şi credite pe termen mediu şi lung.
a.Controlul creditelor pe termen scurt
Pentru creditele pe termen scurt, verificarea scriptică se face lunar, pe baza datelor din
balanţa de verificare şi a datelor patrimoniale. Totuşi, pentru firmele debitoare care nu au credite,
dobânzi sau plăţi restante, controlul se poate face trimestrial. Pe baza datelor din documentele
menţionate anterior, se întocmeşte situaţia garanţiei creditelor pe termen scurt. Astfel, dacă din
verificare rezultă minus de garanţie, clientul va trebui să ramburseze rate ale creditului egale cu
minusul de garanţie, iar dacă debitorul nu are disponibilităţi băneşti, minusul de garanţie se
transformă în credite restante cu dobândă penalizatoare. Controlul creditelor se realizează
preponderent în cazul creditelor negarantate, deci a minusului de garanţie în urma controlului, se
prezintă, conducerii băncii, situaţii care cuprind analiza faptică a debitorului, propuneri de sistare
a creditării, soluţii de recuperare a creditelor restante. Dacă există, plusurile de garanţie sunt
luate în consideraţie pentru acordarea unor eventuale credite viitoare, suplimentare. Controlul
faptic are ca obiect următoarele elemente:
1. Urmărirea şi analiza gradului de realizare a principalilor indicatori, cei mai
importanţi fiind:
• realizarea fluxului de disponibilităţi monetare în concordanţă cu cel prezentat
băncii, odată cu documentele de creditare;
• realizarea programelor şi utilizarea capacităţilor de producţie;
• existenţa resurselor şi a factorilor de producţie;
• stadiul de fabricaţie, depozitarea produselor şi conservarea garanţiilor;
• existenţa pieţelor de desfacere şi respectarea contractelor cu beneficiarii;
• existenţa faptică a datelor din contabilitatea agentului economic;
• respectarea destinaţiei creditelor. Verificarea destinaţiei creditului trebuie să aibă
în vedere următoarele elemente:
- destinaţia dată creditului după angajarea lui trebuie să corespundă cu datele declarate de
agentul economic în cererea de credit şi detaliat pe furnizori în planul de afaceri şi cu datele
consemnate în contractul de credit; dacă este vorba de linie de credit, destinaţia iniţială trebuie să
fie păstrată în fiecare ciclu de rotaţie a creditului;
- verificarea se efectuează prin confruntarea datelor din contabilitatea sintetica cu cele din
contabilitatea analitică şi acestea cu datele din actele de plată a furnizorilor;
2. Evaluarea garanţiilor.
3. Prezentarea măsurilor luate.
4. Întocmirea actelor de control şi înregistrarea lor la bancă.

b.Controlul creditelor pe termen mediu şi lung

În cazul creditelor pe termen mediu şi lung, există, de asemenea, un control scriptic şi
unul faptic. Primul se realizează atât în cursul executării proiectului de investiţii, cât şi după
punerea în funcţiune a obiectivului, până la rambursarea creditului. Controlul se face atât prin
documentele de plăţi şi de constituire a resurselor proprii, cât şi prin balanţa de verificare,
rezultatele financiare, obligaţiile fiscale, situaţia patrimoniului, principalii indicatori economico-
financiari şi alte documente prezentate~-de firma debitoare, în timpul execuţiei proiectului.
La efectuarea plăţilor, ofiţerul de credit trebuie să verifice:
• încadrarea plăţilor în devizul general şi devizele pe obiecte;
• încadrarea plăţilor în volumul creditelor aprobate;
 • încadrarea veniturilor, cheltuielilor şi profiturilor în limita celor prevăzute în
bugete de venituri şi cheltuieli;
• dacă resursele proprii au fost constituite conform documentaţiei de creditare;
• dacă creditele din balanţa de verificare a agentului economic corespund celor din
evidenţa băncii; .
• dacă se respectă graficul de eşalonare a execuţiei obiectivului;
• constituirea şi eliberarea resurselor proprii pentru investiţii.
Controlul faptic, ce se realizează semestrial sau chiar trimestrial, se exercită după un grafic de
control, în care vor fi urmărite:
• respectarea soluţiilor tehnice din documentaţii;
• stadiul fizic şi calitatea lucrărilor executate;
• asigurarea factorilor de execuţie pentru perioada următoare;
• încadrarea lucrărilor executate şi a plăţilor făcute în cele prevăzute în
documentaţia de creditare;
• analiza fluxului de numerar comparativ cu cel din documentaţia de credite;
• gradul de realizare a indicatorilor aferenţi obiectivului pus în funcţiune;
• situaţia bunurilor ce constituie garanţia creditelor.

Măsuri ce pot fi luate în urma controlului

Pe baza rezultatelor controalelor efectuate, inspectorii de credit fac propuneri de măsuri, care se
aprobă de conducerea unităţii, şi anume:
• trecerea la restanţă a creditelor utilizate, pentru diminuarea corespunzătoare a limitei de
creditare şi recuperarea creditelor respective din disponibilităţile şi încasările clientului înaintea
altor plăţi, cu excepţia drepturilor de salarii care au prioritate potrivit prevederilor Legii nr.
53/2003 Codul muncii;
• anularea sau reducerea creditului aprobat, în cazul în care se constată că împrumutatul a
prezentat băncii date nereale pentru determinarea cuantumului creditului. Această măsură se ia
numai după expirarea termenului de 5 zile de preaviz scris;
• întreruperea imediată, fără preaviz, a punerii la dispoziţia debitorului de noi tranşe din creditul
aprobat; creditul utilizat în alte scopuri, cu dobânzile aferente, se retrage imediat din contul de
disponibilităţi al împrumutatului, iar atunci când nu este posibil se trece la restanţă;
• întreruperea, fără preaviz, a creditării în cazul în care situaţia economică şi financiară a
împrumutatului înregistrează nivele sub cele avute în vedere la aprobarea creditului şi care
nu mai asigură condiţii de rambursare; banca poate reveni la această măsură după ce se constată
redresarea situaţiei clientului;
• retragerea imediată a creditului şi dobânzilor datorate din contul de disponibilităţi al
debitorului, iar când acest lucru nu este posibil se va trece la recuperarea creditului şi dobânzilor
prin executare silită;
• pentru creditele care au fost în competenţa de aprobare a centralei băncii, se va informa
Direcţia de Creditare asupra măsurilor luate;
•după aprobarea lor, măsurile stabilite se vor comunica în scris debitorului în termen de 5 zile.
In urma activităţii de urmărire şi control rezultă o serie de semnale de avertizare:
Semnale de avertizare din interiorul băncii:
- viteză de mişcare a contului în creştere sau în scădere; retrageri mari de numerar; intrări
de cecuri returnate; variaţia situaţiilor prognozate prezentate; amânarea furnizării
situaţiilor fmanciar-contabile; clientul este întotdeauna grăbit să obţină un împrumut;
zvonuri;
- nerespectarea acordurilor de împrumut şi a formelor şi principiilor de creditare;
- fondurile împrumutate sunt utilizate în alte scopuri decât cele convenite.
Semnale de avertizare de la client:
- schimbarea comportamentului managerilor faţă de întâlnirile anterioare;
- evitarea de către aceştia a contactelor cu banca;
- probleme personale ale conducerii;
- schimbări dese în conducere;
- conducere inadaptabilă la schimbare;
- viteză mare de mişcare a personalului;
- active neutilizate; stocuri fără mişcare;
- modificarea condiţiilor comerciale;
- imposibilitatea de acoperire a comenzilor;
- politici neştiinţifice de stabilire a preţurilor;
ramură în recesiune;
 - presiune mare exercitată de către creditori; obiective inexistente pe termen lung; risc de
tară ridicat.

STRUCTURA ÎN PROFIL TERITORIAL A CREDITELOR ŞI DEPOZITELOR CLIENŢILOR

NEBANCARI, NEGUVERNAMENTALI
Analiza pentru Bucuresti in lunile ianuarie 2010 /ianuarie – februarie 2011
Sursa BNR

Unitate de masura milioane lei

Bucuresti Ianuarie Ianuarie Februarie
2010 2011 2011
1 Credite în lei 21 863,9 22 425,5 22 644,9
(rd.2+rd.3=rd.4+rd.5=rd.6+rd.7+rd.11)
20 800,6 20 525,6 20 644,7
2 – curente
3 – restante* 1 063,3 1 899,9 2 000,2
4 – rezidenţi 21 820,6 22 313,9 22 519,5
5 – nerezidenţi
43,3 111,5 125,4
6 – agenţi economici 11 682,5 12 370,9 12 621,6
7 – populaţie, din care:
8 656,2 8 641,6 8 628,7
8 - consum
8 138,7 5 458,3 5 462,2
9 – locuinţe
336,7 310,5 309,6
10 - alte scopuri 91,0 2 802,5 2 788,8
1 525,3 1 412,9 1 394,6
11 – alţii
12 Credite în valută 52 484,6 60 265,7 59 718,4
(rd.13+rd.14=rd.15+rd.16=rd.17+rd.18+rd.22
50 345,6 56 211,1 55 305,8
)
13 – curente 2 139,0 4 054,6 4 412,6
14 – restante*
15 – rezidenţi 51 494,3 58 953,5 58 380,2
16 – nerezidenţi
990,3 1 312,2 1 338,2
17 – agenţi economici 27 794,5 34 026,8 33 602,1
18 – populaţie, din care:
23 169,1 25 465,9 25 204,3
19 - consum
12 392,2 12 725,8 12 569,3
20 - locuinţe
9 926,9 12 113,9 12 016,5
21 - alte scopuri
22 – alţii 747,5 550,1 543,2
 1 520,9 773,0 912,0
23 Disponibilităţi la vedere, în lei 17 668,5 18 898,5 18 170,3
24 – agenţi economici
10 232,2 12 117,5 11 327,6
25 – populaţie 6 102,0 5 177,0 5 331,8
26 – alţii
1 334,4 1 604,0 1 510,9
27 Depozite pe termen şi depozite 27 607,7 32 612,4 31 874,2
rambursabile după notificare, în lei
8 774,8 9 612,0 9 051,5
28 – agenţi economici
29 – populaţie 12 167,7 14 925,6 15 123,8
30 – alţii
6 665,1 8 074,8 7 699,0
31 Împrumuturi din operaţiuni repo în lei 0,0 108,3 85,0
32 – agenţi economici
0,0 18,3 18,3
33 – populaţie 0,0 0,0 0,0
34 – alţii
0,0 90,0 66,7
35 Disponibilităţi, depozite la termen, depozite 45 276,2 51 619,2 50 129,5
rambursabile după notificare şi operaţiuni
43 241,6 47 838,4
repo, în lei
36 – rezidenţi 2 034,6 49 303,9 2 291,1
37 – nerezidenţi
2 315,3
38 Disponibilităţi la vedere, în valută 12 894,9 11 659,8 11 314,7
39 – agenţi economici
6 788,0 6 114,7 5 733,5
40 – populaţie
5 331,5 4 549,9 4 454,3
41 – alţii 775,4 995,2 1 127,0
42 Depozite pe termen şi depozite 34 378,0 33 806,5 33 060,7
rambursabile după notificare, în valută
11 650,9 10 414,9 9 561,1
43 – agenţi economici
44 – populaţie 15 011,1 15 938,7 15 872,1
45 – alţii
7 716,0 7 452,9 7 627,5
46 Împrumuturi din operaţiuni repo în valută 0,0 3,1 3,1
47 – agenţi economici
0,0 3,1 3,1
48 – populaţie
0,0 0,0 0,0
49 – alţii 0,0 0,0 0,0

50 Disponibilităţi, depozite la termen, depozite 47 272,9 45 469,5 44 378,5

rambursabile după notificare şi operaţiuni
38 863,4
repo, în valută
51 – rezidenţi 8 409,5 35 515,9 34 519,4
52 – nerezidenţi
9 953,6 9 859,1