C A P I T O L U L IV

RISCUL DE DOBANDA
CORELARE ACTIVE – PASIVE LA NIVELUL DOBANZILOR

Riscul de rata a dobanzii este considerat un risc de piata. El intra in aceasta categorie alaturi de riscul valutar si riscul de piata
manifestat in cazul portofoliului de titluri. La toate aceste riscuri pierderile bancii pot sa apara in cazul in care pretul elementelor de bilant
(credite, depozite, titluri, active si pasive exprimate in devize) se modifica. Acest pret se particularizeaza in functie de elementele bilantiere
amintite in rata dobanzii, rata de schimb sau cursul titlurilor. Pe ansamblu, riscul de piata surprins sub cele trei forme ale sale, tinde sa creeze
bancii cea mai importanta expunere.
Pierderile bancii in cazul manifestarii riscului de piata vizeaza trei directii:
 pierderi de valoare pentru activele bancare sau cresteri in cazul pasivelor
 scaderea marjei dobanzii, ca diferenta intre dobanzi incasate si dobanzi platite, cu influenta directa asupra rentabilitatii bancare
 apelarea excesiva la operatiuni extrabilantiere cu asumarea de noi riscuri si costuri pentru a gestiona riscul de piata
Riscul de rata a dobanzii, definit ca probabilitatea de a inregistra pierderi in urma modificarii ratelor dobanzii pe piata, este legat
direct de scaderea marjei dobanzii si indirect de pierderile din modificarile de valoare ale activelor sau pasivelor bilantiere. Importanta acestui risc
este data de faptul ca cele mai multe venituri si cheltuieli bancare sunt incasate sau platite de banca sub forma de dobanda.
Bancile utilizeaza in operatiunele desfasurate doua tipuri de rate ale dobanzii: fixe si variabile. O rata declarata fixa nu isi
modifica nivelul pe durata de viata a elementului bilantier la care se aplica. O rata declarata variabila se modifica in aceasta perioada in functie de
evolutia unui element de referinta. Acesta este de regula un indice sau o rata a dobanzii definitorie pentru piata sau pentru anumite categorii de
operatiuni. Exista si un mixaj intre cele doua tipuri de rate, ce imbraca forma ratei revizuibile. Aceasta este fixa, putandu-se insa modifica numai
la anumite intervale de timp, intr-o maniera regulata.

Indicatorii marjei dobanzii

Marja dobanzii, determinata ca diferenta intre dobanzi incasate si dobanzi platite de banca, reprezinta principalul indicator de
rentabilitate bancara. Ea va fi prima afectata in cazul manifestarii riscului de dobanda. Pentru a constata efectele riscului asupra marjei, trebuie sa
punem in evidenta diverse laturi ale acesteia prin intermediul unor indicatori:
1. marja absoluta a dobanzii – se determina in unitati monetare, ca diferenta dintre veniturile din dobanzi ale bancii si cheltuielile sale cu
dobanzile. Ea arata in primul rand capacitatea bancii de a-si acoperii cheltuielile de remunerare a resurselor atrase cu venituri. Mai mult, ea
trebuie sa ofere o imagine privind acoperirea si celorlalte cheltuilei functionale ale bancii si posibilitatea ca aceasta sa obtina un profit.
2. marja procentuala bruta a dobanzii – se determina relativ prin raportarea marjei absolute la suma activelor valorificate. Ea arata procentual
plusul mediu de dobanda obtinut in urma plasamentelor realizate.
3. marja procentuala neta a dobanzii – se determina ca diferenta intre nivelul mediu al ratei dobanzii la active si nivelul mediu al ratei dobanzii
la pasive.

Valorile inregistrate de banca la acesti indicatori sunt bune in masura in care sunt cat mai mari, ele avand o influenta directa
asupra rentabilitatii bancii.

Indicatorii utilizati in gestiunea riscului dobanzii

In prezentarea tipurilor de rata a dobanzii au fost folositi termenii de rata fixa si rata variabila. In functie de perioada de
observatie, este mai indicat sa se foloseasca termenul de sensibilitate a ratei. Ratele fixe si ratele variabile sunt sensibile daca in perioada de
analiza pot fi modificate si nesensibile daca nu sunt supuse modificarilor. In aceiasi idee, activele si pasivele bancare pot fi sensibile sau
nesensibile in functie de rata de dobanda asociata acestora.
Expunerea bancii la riscul ratei dobanzii poate fi pusa in evidenta utilizand o serie de indicatori. Prin determinarea acestora si prin
influentarea valori lor se realizeaza de fapt gestiune de risc de dobanda. Acesti indicatori sunt:
1. pozitia dobanzii – aceasta se determina ca diferenta intre activele si pasivele cu dobanzi fixe. Ea poate fi:
 scurta – daca pasivele cu dobanzi fixe sunt mai mari decat activele cu dobanzi fixe. In acest caz riscul de dobanda se manifesta in cazul in
care rata dobanzii scade. Banca inregistreaza pierderi mai mari prin reducerea veniturilor la active decat economiile inregistrate prin
reducerea cheltuielilor cu dobanzile la pasive. O situatie favorabila apare, in schimb, la cresterea dobanzilor pe piata.
 lunga – daca activele cu dobanzi fixe sunt mai mari decat pasivele cu dobanzi fixe. In acest caz riscul de dobanda se manifesta atunci cand
dobanda pe piata creste. Venitul obtinut prin cresterea dobanzilor la active este depasit de pierderea constatata in urma cresterii cheltuielilor
cu dobanzile la pasive.
 neutra – daca exista egalitate intre aceste active si pasive. Din punct de vedere al riscului de dobanda este situatia ideala, insa nu
neutralizeaza complet manifestarea acestui risc. In caz de crestere sau scadere a ratei dobanzii pe piata, am putea spune ca o pierdere
inregistrata intr-o parte de bilant se compenseaza cu un castig inregistrat in cealalta parte de bilant, insa nu se intampla neaparat asa. Este
posibil ca dobanzile la elemente de activ si pasiv indexate dupa acelasi element de referinta sa evolueze in acelasi sens dar cu aplitudini
diferite, datorate in primul rand diferentei dintre dobanzile active mai mari si cele pasive mai mici.

Rata dobanzii creste Rata dobanzii scade

Pozitie scurta castig pierdere
Pozitie lunga pierdere castig
1. gap-ul – numit si imps, acesta se determina ca diferenta intre activele si pasivele sensibile. Din punct de vedere al riscului de dobanda,
valoarea ideala a gap-ului este zero, cand activele si pasivele sensibile sunt egale si o variatie in rata dobanzii creaza pentru banca o
compensare intre o pierdere si un castig. In practica totusi, valoarea gap-ului la banci este diferita de zero. Avem urmatoarea situatie:

Rata dobanzii creste Rata dobanzii scade

Gap pozitiv castig pierdere
Gap negativ pierdere castig

Gestiunea riscului de dobanda prin gap se bazeaza pe anticiparea evolutiei ratei dobanzii pe piata si in functie de aceasta, modificarea
structurii activelor si pasivelor astfel incat sa se obtina un gap favorabil, adica un gap pozitiv, daca rata dobanzii creste sau un gap negativ,
daca se anticipeaza o scadere a ratei dobanzii.
O prima problema care apare aici este cea legata de durata de timp pentru care se fac aprecieri de sensibilitate a dobanzii. Daca
aceasta este prea mare, cele mai multe active si pasive vor aparea ca fiind sensibile si in momentul in care se incearca modificarea structurii
lor este posibil ca banca sa se loveasca de faptul ca acestea prezinta dobanzi fixe. O solutie in acest caz este de a grupa activele si pasivele
dupa perioadele care permit modificarea dobanzii. Gruparea este asemanatoare cu cea intalnita la riscul de lichiditate, cand se determina
indicele de lichiditate, iar elemenetele de bilant sunt grupate dupa scadente. Dupa grupare se determina si se gestioneaza gap-ul pentru
fiecare grupa in parte in scopul obtinerii unor valori favorabile, dar si pe ansamblu pentru toate grupele in scopul compensarii diferitelor
valori. In cazul celei de-a doua variante se pot pondera gap-urile rezultate pentru fiecare scadenta cu un indice. Acesta este 1 pentru
scadente de un an sau mai mari de un an si o fractie din 1, corelata cu fractia din an corespunzatoare fiecarei scadente pentru celelalte
scadente. De exemplu, scadenta de 6 luni are indice de ponderare 1/2, iar cea pe o luna indice de ponderare 1/12. Odata stabilit gap-ul global
ponderat se gestioneaza in mod asemanator unui gap individual de grupa de scadente. Utilizand programe informatice, se pot prezenta
situatii in orice moment pentru o structura de bilant data si pentru diferitele valori posibile ale ratelor dobanzii previzionate.
A doua problema care poate sa apara este legata de flexibilitatea stucturii activelor si pasivelor, adica de posibilitatea de a le modifica
in timp util. Este posibil ca rata dobanzii sa fie supusa unor variatii rapide, care sa puna banca in imposibilitatea de a reactiona la timp prin
modificari de dobanzi. Este posibil, de asemenea ca rata dobanzii sa se modifice intr-un interval de timp mai mare, insa elementele de bilant
2
 sensibile pe aceal interval de timp sa nu fie suficiente pentru a echilibra situatia.
2. indicele de sensibilitate – se determina ca raport intre active si pasive sensibile. In gestiunea sa banca trebuie sa incerce sa mentina o
valoare unitara a indicelui de sensibilitate. Pentru alte valori ale acestuia se inregistreaza urmatoarea situatie:

Rata dobanzii creste Rata dobanzii scade

Indice < 1 pierdere castig
Indice > 1 castig pierdere

Gestiunea riscului de dobanda

Gestiunea riscului de dobanda urmareste diminuarea sau daca nu se poate ajustarea expunerii la risc in functie de obiectivele de
rentabilitate urmarite. De regula, expunerea la risc a bancii, rezultata din operatiunile efectuate pentru clientele si din operatiunile in nume
propriu, nu corespunde optimului dorit de banca. Drept consecinta banca va actiona pentru modificarea expunerii din punct de vedere al
volumului, dar si al structurii acesteia. Se poate actiona in urmatoarele directii:
1. reorientarea operatiunilor cu clientela
2. acoperirea riscului prin operatiuni bilantiere
3. acoperirea riscului prin operatiuni in afara bilantului

1. – aceasta operatiune vizeaza modificarea structurii bilantului printr-o politica

reorientarea operatiunilor cu clientela
comerciala care sa promoveze anumite
Se au in vedere aici urmatoarele directii:
 modificarea ponderii anumitor elemente de activ si pasiv
 promovarea unor dobanzi fixe sau variabile
 promovarea anumitor scadente pentru elemente de activ si pasiv
 utilizarea in mai mare masura a vaniturilor din comisioane in defavoarea celor din dobanzi
Toate aceste operatiuni se pot efectua, insa timpul necesar realizarii lor nu este scurt. Reorientarea operatiunilor cu clientela are
nevoie de perioade mari de timp si este supusa constrangerilor pietei. Concurenta existenta intre institutiile bancare poate ingreuna si chiar
bloca aplicarea unei initiative de acest gen. Banca vrea schimbari in relatiile cu clientela, insa nu doreste indepartarea acesteia prin masuri
contrare intereselor sale.

2. acoperirea riscului prin operatiuni bilantiere – in acest sens banca actioneaza pe mai multe planuri. In privinta operatiunilor active se
constata o reorientare a bancilor spre plasamente in titluri, mai putin supuse riscului de credit. In acelasi timp, o astfel de orientare permite
reducerea acestui risc prin diversificarea activelor. Un rol important este jucat de operatiunile interbancare. Prin credite sau imprumuturi
contractate pe piata interbancara, bancile pot sa-si echilibreze pozitiile rezultate din operatiunile cu clientela. De exemplu, un imprumut
interbancar obtinut pe termen lung, la o rata a dobanzii fixa poate constituii o contrapondere la creditele acordate clientilor pentru acelasi
termen si la aceiasi rata a dobanzii.

3. acoperirea riscului prin operatiuni in afara bilantului – interventiile bancii de gestiune a riscului prin operatiuni bilantiere pot avea drept
consecinta cresterea artificiala a bilantului. O astfel de situatie poate afecta banca din punct de vedere al normelor prudentiale. Acestea
constrang banca sa-si utilizeze cat mai bine bilantul existent, bilant aflat de regula la limita superioara a gestiunii prudentiale. Ori, noi credite
sau imprumuturi interbancare contractate pentru a reduce riscul de rata pot impinge bilantul bancar dincolo de aceasta limita.
Prin operatiuni in afara bilantului se poate acoperii riscul de dobanda apeland la instrumente financiare negociabile pe diferite piete.
Aceste instrumente, numite si produse derivate, permit acoperirea contra unei variatii nefavorabile a cursului titlurilor unor active, cursului
valutar sau, in acest caz a ratei dobanzii. Pentru a realiza o acoperire prin produse derivate este necesar sa se gaseasca o contrapartida pe
piata. Aceasta contrapartida este constituita de catre speculanti. Ei nu urmaresc reducerea riscurilor, ci isi asuma noi riscuri, sperand ca
3
acestea sa nu se realizeze si sa obtina castiguri. Pozitiile celor doua parti, operatorii de acoperire si operatorii speculanti, sunt contrare si se
echilibreaza reciproc. Ei prind astfel de pozitii pe piata in urma unor anticipari de piata fundamental divergente si unor grade diferite de
adversitate la risc.
Pe piata la termen se poate obtine un angajament de garantare a unei rate a dobanzii pentru un credit sau un plasament viitor. Printr-un
astfel de instrument se garanteaza nu numai rata dobanzii, ci si operatiunea de creditare sau de imprumut.
Printr-un contract FRA (Forward Rate Agreements) se garanteaza o rata a dobanzii pentru un plasament sau credit cu suma si
scadenta determinate, fara obligatia de a solicita executarea contractului la scadenta. De cele mai multe ori, acest instrument se foloseste
pentru operatiuni de trezorerie pe termen scurt.
Operatiunile de swap permit un schimb de dobanzi, de devize sau de dobanzi si devize printr-o operatiune combinata. Swap-ul este pe
termen scurt si se numeste swap cambist sau pe termen lung si se numeste swap financiar. Swap-ul de rata a dobanzii este un contract prin
care doua parti schimba dobanzi pentru o perioada si o suma date. Dobanzile sunt varsate la scadente fixate in baza diferentei constatate
intre cele doua rate. Swap-ul de dobanzi este utilizat pentru una dintre situatiile urmatoare:
- se transforma o pozitie cu rata fixa intr-una cu rata variabila
- se transforma o pozitie cu rata variabila intr-una cu rata fixa
- se schimba o rata a dobanzii variabila pe piata monetara cu o rata de acelasi tip pe piata obligatara
Utilizarea swap de dobanda se face in functie de pozitia pe care o are banca pe piata si de anticiparile privind evolutia ratei dobanzii.
Astfel:

Pozitia Anticiparea evolutiei ratei dobanzii

bancii Rata creste Rata scade
Imprumut dobanda fixa Se mentine rata Swap
Rata fixa  rata variabila
Imprumut dobanda variabila Swap Se mentine rata
Rata variabila  rata fixa
Credit dobanda fixa Swap Se mentine rata
Rata fixa  rata variabila
Credit dobanda variabila Se mentine rata Swap
Rata variabila  rata fixa

Prin operatiuni de swap de dobanda, banca poate sa-si diminueze pierderile, in caz de evolutie nefavorabila a ratei dobanzii, dar poate
si sa profite obtinand un castig.
O alta gama de instrumente financiare derivate sunt cap, floor si collar. Acestea sunt derivate din optiuni si se incheie pentru perioade
ce variaza intre o luna si 10 ani, in mod exceptional.
Contractele cap permit bancii sa se imprumute la dobanzi variabile, dar sa evite pierderile in caz de crestere a ratei dobanzii. Cap
limiteaza superior rata dobanzii, dar ii permite bancii sa profite de o scadere a ratei dobanzii. In caz unei cresteri de rata a dobanzii, un astfel
de contract ii aduce bancii varsaminte periodice ca diferenta intre rata pietei si rata garantata prin contract.
Contractele floor sunt instrumente financiare optionale de acoperire simetrice fata de contractele cap. Ele permit bancii sa se protejeze
contra unei scaderi de rata a dobanzii, atunci cand acorda credite, dar sa profite atunci cand rata dobanzii creste. In momentul in care rata
obanzii pe piata scade sub nivelul garantat prin contract floor, banca isi exercita optiunea si primeste de la vanzatorul optiunii diferenta de
dobanda dintre rata garantata si rata efectiva a pietei.
Contracte collar reprezinte de fapt o combinatie de contracte cap si floor, care garanteaza bancii un tunel de evolutie a ratei dobanzii,
aceasta fiind garantata atat la crestere cat si la scaderepe piata. Daca banca se afla in postura de imprumutator, ea va cumpara un contract
cap si va vinde un contract floor. In aceasta situatie ea este aparata contra unei cresteri de rata a dobanzii si isi diminueaza costurile cu prima
platita prin prima incasata la contractul floor, limitanu-si in schimb castigurile in cazul in care rata dobanzii pe piata scade. Dace banca este
creditor, vinde un contract cap si cumpara un contract floor. In aceasta situatie ea este aparata contra unei scaderi de rata a dobanzii prin
4
 contractul floor si isi diminueaza costurile cu prima platita prin prima incasata la contractul cap, renuntand in schimb la o parte din
castigurile de realizat in cazul in care rata dobanzii pe piata creste.

Aplicarea acestor strategii prezentate poate sa duca la reducerea riscului de dobanda, insa de cele mai multe ori poatet induce un
alt risc, cum ar fi cel de piata sau de lichiditate. In cazul instrumentelor financiare, riscul manifestat este cel de contrapartida, atunci cand
partenerul de contract nu isi respecta angajamentele asumate