Dobanda si rata dobanzii

Cuvinte-cheie:
dobândă, rata dobânzii, scont, dobândă nominală, dobândă reală, dobândă fixă, dobândă flotantă, dobândă
percepută, dobândă bonificată, dobândă simplă, dobândă compusă, rata nominală a dobânzii, rata reală a
dobânzii, rata variabilă a dobânzii

Dobanda este suma pe care beneficiarul unui imprumut, adica debitorul, trebuie sa o plateasca celui care i-a acordat
imprumutul, adica creditorului, aceasta fiind conditia pentru a se putea folosi de banii acestuia, pana la restituirea lor
integrala. 
Dobânda ca formă de remunerare. dobânda este ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea
capitalului propriu (dobânda originară a capitalului) sau pentru capitalul încredinţat spre utilizare altor persoane
(dobânda împrumutului) pe o durată dată, pentru o folosire oarecare. Dobânda este suma ce revine proprietarului la
rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosirii capitalului.
Dobânda ca formă de redistribuire a plusvalorii. Acest concept este pus în evidenţă de gândirea marxistă. dobânda
este o formă de redistribuire a plusvalorii şi că, în acest caz, bancherii îşi însuşesc, fără plată, o parte a plusprodusului.
Această doctrină sugerează ideea caracterului de abuz şi de nelegitimitate a dobânzii.
Dobânda ca preţ al banilor. este conceptul neoclasic care defineşte dobânda ca expresie a preţului banilor, în
momentul actual, exprimat în banii de mâine.
Dobânda ca preţ de echilibrare a cererii şi ofertei de monedă, este o idee de sorginte neoclasică şi interpretează
dobânda ca preţ stabilit în condiţiile echilibrului dintre cererea globală de capital existentă şi stocul de capital oferit
pe piaţă.
Dobânda ca primă contra riscului. Această optică apare din perspectiva anumitor riscuri - inflaţionist, de
insolvabilitate a debitorului sau de altă natură. Sustinatorii afirma ca dobânda reprezintă remunerarea riscului pe care
îl implică împrumutul respectiv.
Dobânda ca instrument de influenţare a procesului economisire-investire. Acest concept se regăseşte în keynesism
şi tratează dobânda ca instrument de influenţare a volumului de investiţii, care are repercusiunile respective asupra
recesiunii şi şomajului. Keynesismul defineşte dobânda şi ca o recompensă pentru renunţarea la lichidităţi pe o
anumită perioadă de timp.
Dobânda, în ipostază de instrument economic, exercită funcţiile de remunerare, redistribuire,
reglementare, conservare şi stimulare.
Funcţia de remunerare a dobânzii decurge din esenţa acesteia de a fi o formă a venitului pe care îl obţine deţinătorul
de bunuri, inclusiv bani, în urma împrumutării lor altei persoane pentru folosire provizorie. Aşadar, dobânda este
venitul creditorului obţinut de la debitor.
Funcţia de redistribuire valorică a dobânzii rezultă din specificul sursei sale. Dobânda nu se formează în cadrul
distribuţiei primare a venitului încasat de producător; ea, analogic altor instrumente financiare (impozite, dividende
etc.), izvorăşte din veniturile primare - profit, salariu etc. În. aşa mod, graţie dobânzii, are loc redistribuirea noii valori
între toţi posesorii factorilor de producţie.
Funcţia de reglementare a dobânzii este una cu multiple efecte. Dobânda asigură nivelarea diferitelor venituri, cum
ar fi profitul agenţilor economici din economia reală, veniturile agenţilor financiari din sectorul financiar al economiei
- dividende, preţul acţiunilor etc.
În funcţia de conservare a valorii împrumutate, dobânda contracarează riscurile cauzate de inflaţie, diminuarea
puterii de cumpărare a monedei, slăbirea cursului valutar etc. Graţie dobânzii se păstrează valoarea iniţială
împrumutată şi se asigură o valoare adăugată. În aşa mod, valoarea împrumutată nu îşi pierde din cantitate şi după
rambursare poate fi inclusă în circuitul economic din nou.
Funcţia de stimulare, pe care o exercită dobânda, încurajează utilizarea eficientă a valorii împrumutate,
împrumuturile, prin axiomă, trebuie să fie valorificate astfel, încât să genereze venituri cât mai mari. Anume veniturile
obţinute sunt sursa nu numai de plată a dobânzii, dar şi de rambursare a principalului. dobânda are misiunea de
stimulare a persoanelor fizice şi juridice pentru economii, dar şi instituţiile financiare pentru intermediere.

Genuri de dobândă.
În funcţie de segmentarea perioadei nominale de acumulare a dobânzii, dobânda este simplă şi compusă.
Dobânda simplă se aplică în cazul acordării împrumutului pentru o perioadă nominală de acumulare a dobânzii
integre şi, se calculează reieşind numai din principal. Perioada pentru care se acordă împrumutul poate fi exprimată
în ani întregi sau în fracţiuni de an (zi, săptămână, lună, trimestru, semestru etc.).
Dobânda compusă se aplică în cazul acordării împrumutului (de regulă, la depozitele bancare) pentru o perioadă
nominală de acumulare a dobânzii, fragmentată în mai multe perioade nominale elementare de acumulare a dobânzii
cu condiţia capitalizării acesteia, astfel calculându-se reieşind din principal şi dobânda acumulată în perioadele
precedente. Dobânda, din punct de vedere al băncii, este bonificată şi percepută.
Dobânda bonificată este dobânda cu care sunt remunerate disponibilităţile băneşti ale celor care şi-au constituit
depozite bancare. În aşa mod, dobânda bonificată este dobânda achitată de băncă titularilor de depozite la vedere, la
termen, în valută şi a conturilor curente.
Dobânda percepută exprimă dobânda încasată de bănci de la clienţii care beneficiază de creditele acordate. În
general, dobânda percepută pentru credite este mai mare decât dobânda plătită pentru depozite şi conturile curente,
marja constituind venitul băncii.
Potrivit naturii sale, dobânda poate îmbrăca atât forma scontului, cât şi forma dobânzii ordinare.
Scont - dobânda aferentă operaţiunilor de scontare a titlurilor de credit. În general, „scontarea” este denumirea unei
dintre principalele operaţiuni active ale băncii.
Dobânda standard este dobânda la nivelul stabilit pe piaţă.
Dobândă preferenţială, este numită dobânda de o mărime mai mare, în cazul depozitelor, sau mai mică, în cazul
creditelor, în comparaţie cu nivelul dobânzii practicat pe piaţa liberă.
Dobânda are expresie valorică cuantificată în unităţi monetare. Din Antichitate, s-a încetăţenit modalitatea de
exprimare a dobânzii prin mărimi relative, ca pondere în împrumut. Cu timpul, ponderea respectivă a fost redată în
procente. Indicatorul obţinut a fost numit rata dobânzii şi a devenit indiciul principal care caracterizează indirect
nivelul dobânzii.
Rata dobânzii arată, pe de o parte, care este cota venitului generat de împrumut în raport cu capitalul împrumutat,
numit şi principal, şi, pe de altă parte, care este povara datoriei debitorului.
Rata dobânzii, redată prin relaţie matematică, are următorul aspect:
Rd=D/L x100
în care: Rd - indică rata dobânzii; D - dobânda; L - capitalul împrumutat (principalul).
Din punct de vedere al relaţiei existente între rata dobânzii şi rata inflaţiei, există distincţia dintre rata nominală a
dobânzii şi rata reală a dobânzii.
Rata nominală a dobânzii exprimă, ca atare, rata curentă existentă pe piaţă. De fiecare dată,, dacă nu este specificat
altceva, se are în vedere rata nominală a dobânzii. Rata reală a dobânzii exprimă venitul real generat de capitalul
împrumutat şi se determină ca diferenţa dintre rata dobânzii nominale şi rata inflaţiei. În acest context, rata reală a
dobânzii este direct proporţională cu rata nominală a dobânzii şi invers proporţională cu rata inflaţiei.
rr - exprimă rata reală a dobânzii; rn - rata nominală a dobânzii; rπ - rata inflaţiei.
În funcţie de stabilitatea nivelului ratei dobânzii, pe perioada împrumutului, aceasta poate fi fixă sau variabilă.
Rata fixă a dobânzii este valabilă pe întreaga durată a împrumutului, ceea ce înseamnă că nivelul ratei dobânzii nu se
revizuieşte, rămânând constantă până la scadenţa creditului.
Rata variabilă a dobânzii, numită şi sensibilă, se modifică pe perioada împrumutului, în funcţie de diferiţi factori,
precum: rata inflaţiei, conjunctura pe piaţa de credit etc. Revenind la forma particulară a dobânzii - scontul,
menţionăm că indicele relativ al acestuia este numit taxa scontului. Aceasta, în funcţie de etapa de scontare a
titlurilor de credit, este de două genuri: taxa privată a scontului şi taxa oficială a scontului.