CUPRINS

Capitolul 3. Intervenții specifice asistenței sociale în prevenirea și combaterea

abandonului școlar 21
3.1. Rolul asistentului social 21
3.2. Consolidarea relației părinte-copil-profesor-comunitate 22
3.3. Programe și politici publice naționale derulate în școli pentru prevenirea și
combaterea abandonului școlar 24
Capitolul 4. Studii de caz 29
4.1. Studiu privind cauzele și prevenirea abandonului școlar 29
4.1.1. Obiectivele și metodologia cercetării 29
4.1.2. Analiza datelor 31
4.1.3. Concluzii 38
4.2. Studiu privind devianța școlară 39
4.2.1. Eșantionul cercetării 40
4.2.2. Obiectivele cercetării 41
4.2.3. Ipotezele cercetării 41
4.2.4. Analiza și interpretarea datelor 43
4.3. Studiu privind absenteismul școlar 54
4.3.1. Descrierea cercetării și caracteristica eșantionului 55
4.3.2. Analiza și interpretarea datelor 55
4.3.3. Analiza datelor interviului realizat cu părinții elevilor 64
Concluzii 68
Bibliografie 73
Anexe 77

1
 CAPITOLUL 3
INTERVENȚII SPECIFICE ASISTENȚEI SOCIALE ÎN PREVENIREA ȘI
COMBATEREA ABANDONULUI ȘCOLAR

3.1. Rolul asistentului social

Apariţia asistenţei sociale în şcoli a fost o necesitate şi a devenit evidentă după al
Doilea Război Mondial, în strânsă corelaţie cu evoluţia societăţii şi a accesului la educaţie:
democratizarea procesului educativ, extinderea drepturilor civice şi asupra copilului şi
promovarea lor, creşterea rolului educaţiei în dezvoltarea socioeconomică modernă (Nistor,
2012, p.244).
Beneficiarii asistenţei sociale din şcoală sunt elevii, familiile acestora, personalul
didactic şi auxiliar al şcolii, precum şi unii dintre membrii comunităţii. Nelson (1990)
defineşte asistenţa socială din şcoală ca având cinci dimensiuni importante: furnizarea de
servicii pentru elevi şi familiile acestora; furnizarea de servicii pentru personalul educativ;
furnizarea de servicii pentru personalul noneducativ al şcolii; furnizarea de servicii pentru
comunitate; realizarea unor sarcini administrative şi profesionale specifice (apud Nistor,
2012, p.247)
Asistentul social şcolar face parte din consiliul de conducere al şcolii, având
următoarele sarcini administrative: contribuie la elaborarea politicii şcolare, gestionează
relaţiile din interiorul şcolii, dar şi relaţiile şcoală-comunitate, mobilizează şi gestionează
resursele necesare realizării programului educativ, sesizează oportunităţile de dezvoltare a
serviciilor oferite de şcoală. El are posibilitatea să influenţeze în bine adaptarea şcolară a
elevilor, stimulând prieteniile între elevi şi creând oportunităţi în vederea dezvoltării
relaţiilor sociale informale dintre ei. Totodată, asistentul social şcolar asistă familiile elevilor
în utilizarea resurselor existente în comunitate, oferind informaţii părinţilor despre
organizaţiile specializate în protecţia drepturilor, despre asociaţiile caritabile, serviciile
medicale.
“Asistenţa socială din şcoală are ca obiectiv identificarea piedicilor din procesul de
învăţare şi înlăturarea acestora în măsura posibilităţilor, precum şi accesul liber la învăţarea
şcolară. În şcoală, asistentul social are obligaţia să vegheze asupra respectării drepturilor şi
obligaţiilor elevilor din şcoală, precum şi a prevenirii oricărei forme de abuz, să ajute copiii şi
adolescenţii să comunice dificultăţile care îi împiedică să aibă performanţe şcolare”
(Palaghia, Miftode, 2012, pp.59-61).

2
 În lucrarea sa “Asistenţa socială în şcoală”, Cristina Neamţu prezintă câteva dintre
sarcinile cu caracter informativ ale asistentului social: informarea profesorilor în legătură cu
caracteristicile socioculturale ale cartierului de provenienţă al elevului şi în legătură cu
influenţele culturale asupra vieţii acestuia, evaluarea la intervale prestabilite a progresului
unor elevi împreună cu alţi profesori, cu psihologul şcolar şi stabilirea măsurilor ce se impun
a fi luate (Neamţu, 2003).
“Asistentul social dezvoltă o relaţie de prietenie cu elevii, oferindu-le acestora suport
educaţional, îndrumându-i şi motivându-i spre readaptarea şcolară. Pe părinţi îi susţine
pentru a-şi îmbunătăţi practicile educative, îi stimulează să participe la viaţa şcolară, îi
încurajează să îşi dezvolte abilităţile de rezolvare a conflictelor pe care le pot avea, fie cu
copiii, fie cu cadrele didactice”(Palaghia, Miftode, 2012, p.63).
Obiectivul general al asistenţei sociale în şcoală îl reprezintă identificarea obstacolelor
în procesul educaţional şi îndepărtarea acestora. Astfel, iniţial, asistentul şcolar trebuie să
identifice şi să analizeze obiectiv cauzele care determină rezultatele şcolare slabe, adaptarea
şcolară dificilă ori inadaptarea (Nistor, 2012).
Consilierea părinţilor poate fi individuală sau de grup şi urmăreşte obiective precum:
susţinerea lor în scopul înţelegerii adecvate a trebuinţelor copiilor lor, stimularea participării
părinţilor la viaţa şcolară, dezvoltarea abilităţilor de rezolvare a conflictelor (cu profesorii, cu
copii), oferirea de sprijin pentru a dezvolta modalităţi eficiente de a face faţă stresului, fără a
revărsa emoţiile negative asupra relaţiei cu copilul. Ea va respecta aceleaşi exigenţe ca şi în
cazul consilierii elevilor, adică stabilirea relaţiei de încredere şi identificarea trebuinţelor
părinţilor. Pentru a obţine eficienţă în consilierea cu părinţii, asistentul social din şcoală
trebuie să înţeleagă mai întâi atitudinea acestora, în funcţie de situaţia particulară în care se
află copilul, părinţii putând dezvolta sentimente de vină, culpabilitate faţă de eşecul copilului
sau pot avea reacţii agresive, de blamare a profesorilor şi a şcolii sau pot deveni foarte
anxioşi în legătură cu viitorul copilului. Astfel, asistentul şcolar trebuie să asculte “povestea”
părinţilor, să nu îi dezaprobe, ci să pună accent pe cooperare, în vederea găsirii unei soluţii,
reuşita consilierii părinţilor depinzând de felul cum empatizează asistentului social, de dorinţa
lui de a înţelege anumite temeri ale părinţilor, de climatul destins care asigură încrederea
părinţilor, întărindu-le convingerea că problema poate fi rezolvată (Neamţu, 2003, p.841).

3.2. Consolidarea relației părinte-copil-profesor-comunitate

3
 La educarea copilului contribuie ca instituţii bine determinate ale societăţii, familia,
şcoala, comunitatea, fiecare dintre acestea având un rol important în momentele diferite ale
creşterii, dezvoltării şi devenirii fiinţei umane.
Şcoala, singura instituţie care îşi propune organizat şi planificat să sprijine dezvoltarea
elevului prin procesele de instrucţie şi educaţie, concentrate în procesul de învăţământ,
“transmite modele şi valori elevilor prin intermediul funcţiei de socializare, realizând astfel
relaţii multiple cu mediul social, cultural, economic”(Palaghia, Miftode, 2012, p.45). Întrucât
părinţii sunt direct interesaţi de progresele copiilor lor, este necesară cooptarea lor într-un
“parteneriat şcoală-comunitate”(Agabrian, Milea, 2005), prin intermediul acestui parteneriat
putând fi alese, prin acord comun, cele mai bune oferte educaţionale pentru elev: “El
presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali”
(Vrăşmaş, 2008 p. 19).
Menţinerea legăturii şcoală-familie a reprezentat o funcţie tradiţională a asistentului
social şcolar. Asistentul şcolar îşi poate realiza această funcţie vizitând părinţii, pentru a le
stimula interesul faţă de viaţa şcolară a copilului.
Efectele benefice ale implicării părinţilor în relaţia cu şcoala au evidenţiat o corelaţie
puternică între reuşita şcolară şi participarea părinţilor la viaţa şcolară. Atitudinea părinţilor
faţă de şcoală joacă un rol important în procesul instructiv – educativ.
Rolul acordat de reprezentanţii şcolii părinţilor a condus la lansarea conceptului de
parteneriat şcoală-familie, “parteneriat care presupune că părinţii şi profesorii trebuie să
înveţe unii de la alţii să aleagă împreună alternativele educaţionale cele mai potrivite pentru
copil, ceea ce echivalează cu împărţirea responsabilităţii între cei doi parteneri pentru
evoluţia copilului” (Neamţu, 2003, p. 840).
Participarea părinţilor la parteneriatul cu şcoala se poate realiza prin: discuţia profesor-
părinte, implicarea părinţilor în ateliere cu tematică variată, corespondenţa şcolară, iar
asistentul şcolar va identifica cu părinţii cele mai potrivite contexte şi forme de activitate,
astfel încât părintele să sesizeze valoarea contribuţiei sale la ameliorarea funcţionării
educaţiei şcolare: “Familia este un factor determinant pe întregul parcurs al evoluţiei
individului prin valorile, credinţele, normele, practicile existente în spaţiul cotiadian al
căminului. Familiile care răspund cu responsabilitate cerinţelor şi exigenţelor şcolii,
implicându-se în activităţile şcolare determină şi rezultate foarte bune în activitatea şcolară a
copiilor” (Georgevici, 2010, p.204).
Relaţia şcoală-comunitate se poate concretiza din punct de vedere cultural şi asistenţial
prin iniţierea unor manifestări prin intermediul cărora elevii să poată dovedi ceea ce pot ei
4
face pentru comunitate: ateliere de creaţie, expoziţii, implicarea în acţiuni comunitare
(ecologizarea parcurilor), campanii umanitare, activităţi de voluntariat. Totodată şi membrii
comunităţii pot fi implicaţi în activităţile desfăşurate de elevi, contribuind la organizarea şi
sponsorizarea unor evenimente, participarea la campanii de ajutorare şi susţinere a elevilor
care înregistrează performanţe şcolare, dar care nu au posibilităţi materiale în familie
(Palaghia, Miftode, 2012, p.48).
Implicarea autorităţilor locale în procesul educaţional şi asistenţial este foarte necesară,
putându-se realiza prin acordarea de fonduri pentru investiţii sau reparaţii, atât familiilor
nevoiaşe, cât şi şcolilor, colaborarea în vederea derulării unor proiecte pentru diminuarea
riscurilor de abandon şcolar, asigurarea resurselor materiale pentru desfăşurarea activităţii
didactice.
Gheorghiţa Nistor consideră că „democratizarea procesului de învăţământ nu presupune
educaţie mai multă pentru mai mulţi copii, ci participarea la luarea deciziilor a unui număr cât
mai mare de oameni, atât la nivel administrativ cât şi la nivel educativ, pentru o mai bună
gestionare a problemelor şcolii”, asistentul social facilitând participarea elevilor şi părinţilor
la gestionarea fondurilor, la activităţile derulate în şcoală, la propunerea unor regulamente
(Nistor, 2012, p.248).

3.3. Programe și politici publice naționale derulate în școli pentru prevenirea și

combaterea abandonului școlare
În conformitate cu recomandările Consiliului European, o strategie completă pentru
reducerea părăsirii timpurii a şcolii ar trebui să combine măsuri de prevenire, intervenție și
compensare și să se concentreze, mai ales, pe intervenții la nivelul școlilor și al elevilor.
Astfel, potrivit Strategiei privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii (2015, p.7),
politicile de prevenire au rolul de a reduce riscul de părăsire timpurie a școlii înainte de
debutul problemei, asigurând copiilor o bază solidă, timpurie, cu scopul de a le dezvolta
potențialul și de a înlesni procesul de integrare în mediul școlar. Instrumentele politicilor de
prevenire includ (Anexă Strategie privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii, 2015, pp.2-3):
un sistem de educaţie timpurie de bună calitate, benefic pentru toţi copiii, relevant, în special
pentru cei care provin din medii defavorizate, inclusiv emigranţii și romii. Facilităţile trebuie
să fie de calitate, accesibile din punct de vedere financiar, să aibă un personal adecvat și să fie
accesibile familiilor care provin din medii defavorizate; diversificarea ofertei educaţionale,
prin extinderea oportunităţilor de educaţie și pregătire profesională, dincolo de vârsta la
care se termină învăţământul obligatoriu, care poate influenţa comportamentul tinerilor și al
5
familiilor acestora și poate duce la rate mai mari de finalizare a ciclului secundar superior;
promovarea unor politici active de desegregare și acordarea unui sprijin suplimentar
școlilor din zonele defavorizate, sau care au un număr mare de elevi care vin din medii
defavorizate, din punct de vedere social și economic, le vor ajuta pe acestea să își diversifice
componenţa socială și să își diversifice oferta educaţională; sublinierea valorii diversităţii
lingvistice și sprijinirea acelor copii care au o altă limbă maternă, în vederea îmbunătăţirii
cunoștinţelor de limbă necesare procesului de învăţare, fie că este vorba despre altă limbă
sau de limba lor maternă, precum și acordarea de sprijin cadrelor didactice în vederea predării
unor grupe de elevi cu grade diverse de competenţă lingvistică; implicarea mai intensă a
părinţilor, prin intensificarea colaborării părinţilor cu școala și prin crearea de parteneriate
între școli și părinţi, ceea ce poate contribui la o mai bună motivare a elevilor; sporirea
flexibilității și a permeabilităţii traseelor educaţionale, prin alternarea orelor de învăţare cu
cele de practică pentru a oferi sprijin elevilor cu performanţe mai scăzute, cu scopul de a
preîntâmpina repetarea anului școlar; consolidarea rutelor de formare profesională și
sporirea atractivităţii și flexibilităţii acestora oferă alternative credibile elevilor care sunt mai
expuși fenomenului de părăsire timpurie a şcolii.
Politicile de intervenție potrivit Strategiei pentru reducerea părăsirii timpurii a şcolii
(2015, pp.3-4) vizează toate nivelurile educaţionale, începând cu educaţia timpurie şi
finalizând cu educaţia secundară, având drept scop reducerea riscului de părăsire timpurie a
școlii prin îmbunătățirea calității educației și formării profesionale la nivelul instituțiilor de
învățământ, reacționând la primele semnele de avertizare, furnizând sprijin acelor elevi sau
acelor grupuri care se află în situație de risc de părăsire timpurie a şcolii.
La nivelul școlii sau al instituţiei de învăţământ politicile de intervenţie includ:
 Transformarea școlilor în comunităţi de învăţare care să se bazeze pe o
imagine de dezvoltare instituţională comună tuturor beneficiarilor, prin
utilizarea experienţei și cunoștinţelor tuturor acestora, prin crearea unui
mediu confortabil, care să inspire și să încurajeze libertatea de gândire,
motivându-i astfel pe tineri să își continue educaţia și instruirea.
 Perfectarea unor sisteme care să identifice primele semne de risc, oferind
în acest fel posibilitatea de a fi luate măsuri prompte înainte ca problemele
să se manifeste și înainte ca elevii să înceapă să se distanţeze de școală, să
lipsească sau să o abandoneze.

6
  O strânsă legătură cu părinţii și cu alte organizaţii relevante din afara
școlii, cum ar fi: serviciile comunitare din zonă, care reprezintă emigranţii
sau minorităţile, asociaţiile sportive și culturale, angajatorii sau
organizaţiile societăţii civile, facilitând astfel găsirea unor soluţii pentru
sprijinirea elevilor din grupele de risc prin apelarea la sprijin din exterior,
la psihologi, asistenţi sociali, servicii comunitare sau asociaţii culturale.
Acest lucru poate fi facilitat de mediatorii din comunitatea respectivă,
capabili să susţină comunicarea cu părinții și copiii din aceste grupe de risc
și să reducă gradul de neîncredere al acestora în școală.
 Susţinerea și sprijinirea continuă a eforturilor depuse de cadre didactice
în munca lor cu elevii din grupele de risc. Cursurile de pedagogie, precum
și cursurile ulterioare de perfecţionare pentru cadre didactice și pentru
personalul administrativ din cadrul școlii sunt menite să îi ajute pe aceștia
să abordeze corect problema diversităţii la clasă și să îi susţină pe elevii
provenind din medii defavorizate socio-economic, conducând la rezolvarea
eventualelor situaţii dificile care pot să apară în procesul de predare.
Politicile de intervenţie la nivel individual au scopul de a asigura un set de mecanisme,
care pot fi adaptate în funcţie de nevoile fiecăruia dintre elevii care riscă să părăsească școala
prematur, concentrându-se pe dezvoltarea personală în vederea creării unui sistem de
rezistenţă la factorii de risc și în vederea depășirii dificultăţilor de natură socială, cognitivă
sau emoţională cu care se pot confrunta elevii din grupul de risc. Acestea pot include:
 Mentoratul - care îi ajută pe elevi să depășească dificultăţile de învăţare,
sociale sau personale, elevii primind asistenţă direcţionată din partea
corpului didactic, membrilor comunităţii sau chiar a colegilor lor.
 Adaptarea predării în funcţie de nevoile elevilor, printr-o consolidare a
abordărilor individuale de învăţare și prin acordarea de sprijin elevilor din
grupele de risc ceea ce îi ajută pe aceștia să se adapteze cerinţelor educaţiei
formale și să depășească obstacolele create de sistemul de educaţie și
formare și, în acest fel, contribuie la preîntâmpinarea repetării anului
școlar.
 Consolidarea unui sistem de îndrumare și consiliere -care acordă elevilor
sprijin în alegerea carierei potrivite, în procesul de tranziţie de la un nivel
educaţional la altul sau din sistemul educaţional în sistemul de angajat,

7
 reducându-se în acest fel riscul unor decizii proaste, bazate pe așteptări
false sau pe informaţii insuficiente, tinerii fiind ajutaţi să ia decizii care să
corespundă ambiţiilor, intereselor și talentelor lor.
 Asigurarea accesului la sprijin financiar pentru acei tineri a căror situaţie
economică e posibil să aibă drept rezultat părăsirea timpurie a şcolii.
Acolo unde se consideră potrivit, astfel de sprijin poate fi acordat în baza
unor condiţii sau poate fi în strânsă relaţie cu măsurile suport din asistenţa
socială.
În conformitate cu Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a şcolii (2015, p.4),
politicile de compensare au scopul de a ajuta să se reintegreze, într-un program de educaţie,
acele persoane care au părăsit prematur sistemul de educaţie, oferindu-le acestora căile
adecvate prin care să poată reintra în programul de educaţie și formare profesională și să
dobândească acele calificări pe care nu le-au obţinut. Politicile de compensare includ:
programe de reintegrare școlară „a doua șansă”, care oferă medii de învăţare, menite să
răspundă nevoilor specifice ale tinerilor care au părăsit prematur sistemul de educaţie, să
recunoască și să identifice cunoștinţele existente și să le susţină demersul. Acest tip de
program trebuie să fie accesibil şi gratuit, diferit de cel școlar, caracterizat adesea de grupuri
mici de studiu, de predare personalizată, adaptată vârstei cursanţilor, inovativă, precum și de
trasee educaţionale flexibile; asigurarea unor diferite căi de reintegrare în sistemul de
educaţie și formare profesională consacrat. Cursurile de tranziţie, cu un accent deosebit pe
îndrumare, pot fi de un real folos în depășirea momentului anterior de eșec și în revenirea
persoanei în sistemul educaţional consacrat; recunoașterea și validarea cunoștinţelor deja
asimilate, inclusiv a competenţelor dobândite prin intermediul unei învăţări non-formale, în
afara metodelor consacrate, acest lucru sporind încrederea în sine și imaginea de sine a
tinerilor, facilitând reintegrarea acestora în sistemul de educaţie.
În România, părăsirea timpurie a școlii predomină mai ales în rândul anumitor grupuri
aflate în situație de risc: tineri din comunitățile rurale, tineri care provin din familii cu
venituri modeste, romi și alte minorități și elevi care au repetat cel puțin un an sau care au
abandonat școala. Părăsirea timpurie a şcolii este o problemă întâlnită mai ales în mediul
rural. La nivelul învățământului secundar, rata de abandon a fost de 1,5 ori mai mare în
școlile din mediul rural comparative cu mediul urban. Elevii săraci rămân în urma celor mai
înstăriți, accesul lor la învățământul secundar superior și post-secundar fiind limitat. Elevii de
etnie romă sunt în situație de risc din cauza condițiilor precare de trai și a sărăciei, fetele de

8
etnie romă, aflându-se într-o situaţie mai gravă din cauza tradițiilor culturale. Elevii cu
cerințe educaționale speciale și elevii din alte minorități sunt, și ei, în situație specială de risc
de părăsire timpurie a școlii. Conform datelor Ministerului Educației și Cercetării Științifice
(MECS), există 5.191 de elevi cu certificare pentru învățământul special care nu primesc
sprijin educațional individualizat, cel mai probabil din cauza numărului insuficient de cadre
didactice de sprijin, și 1.137 de elevi care beneficiază de servicii educaționale la domiciliu.
Ratele de repetenție, unul dintre cei mai importanți predictori ai părăsirii timpurii a
şcolii sunt mari în România, mai ales în rândul băieților și al elevilor din mediul rural din
școlile din învățământul secundar inferior (Strategie privind părăsirea timpurie a şcolii, 2015,
p.6).
A fost introdusă la nivel naţional o soluţie în vederea reducerii ratei de abandon şcolar,
aceasta constând în oferirea unei alocaţii de stat doar pentru tinerii care frecventează
învăţământul obligatoriu.
Cu scopul de a încuraja frecventarea şcolii şi finalizarea studiilor, Ministerul Educaţiei,
Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) contribuie cu sume importante pentru dotarea
laboratoarelor, pentru înfiinţarea şi utilarea cabinetelor cu aparatură modernă, pentru
construirea sălilor de educaţie fizică şi sport, pentru toţi elevii.
Totodată s-au realizat programe care să asigure pachetul necesar pentru perioada
desfăşurării orelor în sălile de curs, program numit “Cornul şi laptele” (reglementat prin
H.G. nr. 932/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 96/2002 privind
acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - IV din învăţămîntul
de stat), o necesitate pentru familiile nevoiaşe, care nu puteau asigura copiilor lor acest pachet
zilnic.
Au fost implementate şi alte proiecte care să contribuie favorabil la soluţionarea acestei
probleme grave a abandonului şcolar: ajutoare în bani pentru achiziţionarea unui calculator
personal pentru elevii din familiile cu un venit modest, programul numit “Achiziţie
calculatoare elevi” (reglementat prin Legea nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor
financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare); burse acordate acelor elevi cu
rezultate deosebite pe parcursul anului şcolar prin programul “Bani de liceu” (reglementat
prin H.G. nr. 1488/2004); punerea la dipoziţie a mijloacelor de transport, care să le uşureze
elevilor parcurgerea distanţei mari casă – şcoală şi invers; oferirea de manuale şi rechizite
şcolare gratuite.
Dintre metodele posibile de intervenţie în rezolvarea diminuării abandonului şcolar cele
mai eficiente ar fi: implicarea părinţilor în activităţile şcolare ale elevului; introducerea unor
9
metode mai atractive şi mai interactive, care să îmbunătăţească metodele de predare; crearea
programului After school, de care să poată beneficia elevii care nu au sprijin din partea
părinţilor lor în efectuarea temelor de casă şi petrecerea timpului liber cu aceştia; implicarea
elevului în cauză, în activităţile de grup, menite să le contureze o personalitate responsabilă şi
independentă şi care să le stimuleze abilităţile sociale, cognitive şi emoţionale; asigurarea
materialelor didactice adecvate în şcoli; realizarea meditaţiilor gratuite pentru elevii cu
dificultăţi la materiile de bază; implicarea cadrelor didactice în cursuri şi traininguri pentru
îmbunătăţirea metodelor de predare – învăţare, precum şi a atitudinii faţă de elevi.

CAPITOLUL 4
STUDII DE CAZ

4.1. Studiu privind cauzele și prevenirea abandonului școlar

Scopul cercetării constă în cunoaşterea percepţiei (părinţilor şi cadrelor didactice)
asupra fenomenului de abandon şcolar şi îmbunătăţirea măsurilor de prevenire a abandonului
şcolar.

4.1.1. Obiectivele și metodologia cercetării

Obiectivele cercetării sunt: relevarea cauzelor fenomenului de abandon şcolar;
evidenţierea măsurilor de prevenire a fenomenului de abandon şcolar; conturarea unor
propuneri de îmbunătăţire a prevenirii abandonului prin creşterea gradului de implicare a
familiei şi a comunităţii locale;
Pentru realizarea cercetării am utilizat ca şi metodă de cercetare interviul. Prin interviu
înţelegem ,acea metodă de cercetare calitativă de obţinere, prin întrebări şi răspunsuri, a
informaţiilor verbale de la indivizi şi grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau
pentru descrierea ştiinţifică a fenomenelor socioumane (Chelcea, 2004, p.297). Se bazează
pe comunicare verbală şi pe obţinerea unor informaţii verbale, presupune folosirea unui ghid
de interviu structurat, nestructurat sau semistructurat, cu posibilităţi de manevrare, aplicat
indivizilor.
Analizând caracteristicile interviului folosit în cercetarea calitativă, Agabrian (2004,
p.70) precizează că: „nu se utilizează întrebări închise, cercetătorul nu are o atitudine
formală (neutră, raţională, distantă sau chiar rece), el răspunde la întrebările puse de
participanţi, permite emoţiilor şi sentimentelor proprii să se manifeste în timpul cercetării.
10
Este vorba de stabilirea unei relaţii de la „om la om” cu scopul de a înţelege şi mai puţin de a
explica”.
În vederea desfăşurării cercetării am ales să folosesc interviul semistructurat, care
presupune un ghid de interviu, dar permite intervievatorului să devieze de la plan ca să pună
întrebări specifice.
Potrivit precizărilor făcute de Chelcea (Chelcea, 2004, p.301) interviul prezintă atât
avantaje cât şi dezavantaje. Ca avantaje sunt enumerate: flexibilitatea, posibilitatea de a
obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare; rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de
obţinerea răspunsurilor şi de la persoanele care nu ştiu să citească şi să scrie, ca şi de la
persoanele care se simt mai protejate când vorbesc decât când scriu; observarea
comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea şi calitatea informaţiilor; asigurarea
controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecinţe pozitive asupra acurateţei
răspunsurilor; asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora; asigurarea
răspunsului la toate întrebările şi furnizarea de informaţii în vederea testării ipotezelor
cercetării; menţionarea datei şi locului convorbirii, fapt ce asigură comparabilitatea
informaţiilor; utilizarea unor formulare, a unor chestionare sau ghiduri de interviu mai
amănunţite, cu mai multe întrebări, de o mai mare subtilitate, în vederea studierii unor
probleme mai complexe.
Ca orice tehnică de cercetare, interviul are o serie de dezavantaje şi limite intrinseci.
Bailey (apud Chelcea, 2004, pp. 153-154) le enumeră pe următoarele: cost ridicat, atât pentru
orele de intervievare, cât şi pentru al celorlalte etape şi momente ale proiectării şi realizării
cercetărilor pe bază de interviu; timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor
incluse în eşantion, pentru obţinerea acordului şi desfăşurarea convorbirii, uneori fiind
necesare mai multe vizite la aceeaşi adresă; erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce
priveşte punerea întrebărilor şi înregistrarea răspunsurilor, „efectul de operator“;
imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor răspunsuri precise;
inconveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă, indiferent de dispoziţia lor
psihică, de starea de oboseală etc.; lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce
limitează comparabilitatea informaţiilor; dificultăţi în accesul la cei care sunt incluşi în
eşantion.
Universul cercetării cuprinde 15 părinţi şi 20 cadre didactice. Instituţiile şcolare în
cadrul cărora s-a desfăşurat cercetarea sunt în număr de trei, localizate în judeţul Bihor.
Şcolile cuprinse în cercetare sunt situate atât în mediul urban cât şi in mediul rural,
cuprinzând elevi din învăţământul preuniversitar (primar, gimnazial, liceal).
11
 Comunităţile unde acestea funcţionează sunt diferite: una dintre şcoli funcţionează într-
o comunitate teritorială întinsă, având o unitate coordonatoare şi alte şcoli arondate acesteia
(5 şcoli); o altă şcoală funcţionează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună;
cea de-a treia şcoală funcţionează în mediul urban
Astfel, în perioada 13 aprilie 2020 – 30 aprilie 2020, am intervievat 15 părinţi şi 20
cadre didactice (educatori, învăţători, profesori/diriginţi). Numărul interviurilor a luat în
considerare nivelul saturaţiei teoretice.
Ghidul de interviu utilizat în intervievarea părinţilor şi prezentat în Anexă cuprinde
întrebări referitoare la: situaţia materială a familiei; implicarea părinţilor în activitatea şcolară
a tinerilor; relaţia părinte-copil; timpul petrecut împreună; cauzele care îi determină pe unii
tineri să lipsească de la şcoală, pe unii chiar să abandoneze şcoala; posibile soluţii de
prevenire/diminuare a abandonului şcolar; colaborarea şcolii cu familia; importanţa şcolii
pentru reuşita în viaţă a copiilor lor.
În ceea ce priveşte ghidul de interviu utilizat în intervievarea directorilor de şcoli şi a
cadrelor didactice, prezentat în Anexă, întrebările adresate se referă la: problemele principale
cu care se confruntă unitatea şcolară; situaţia materială a elevilor; nivelul de educaţie al
familiei; relaţia părinte-copil, profesor-elev; colaborarea familiei cu şcoala; implicarea
comunităţii locale în sprijinirea şcolii şi a elevilor aflaţi în dificultate; cazurile de abandon
existente în unitatea şcolară; motivele pentru care tinerii abandonează şcoala; implicarea
cadrelor didactice în programe destinate elevilor aflaţi în dificultate; posibile soluţii de
prevenire şi diminuare a fenomenului de abandon şcolar.
Pe parcursul discuţiilor am urmărit să identific factorii care favorizează o participare
şcolară pozitivă şi evitarea abandonului şcolar, aşa cum sunt percepuţi de cei doi actori
importanţi ai actului educaţional: părinţii şi cadrele didactice.

4.1.2. Analiza datelor

În ceea ce priveşte interviurile realizate cu directorii şi cadrele didactice ale unităţilor
şcolare cuprinse în cercetare, precum şi cu părinţii tinerilor înscrişi în aceste unităţi, voi
prezenta în cele urmează o analiză a răspunsurilor primite din partea acestora, cu privire la
problemele cu care se confruntă şcoala de azi, la absenteism şi abandon şcolar, cauzele care
declanşează aceste fenomene, soluţii/bune practici care să diminueze/stopeze aceste
probleme.
Comunităţile în care sunt situate şcolile supuse cercetării sunt multietnice (populaţia
predominantă este de etnie română, dar există şi maghiari, slovaci şi romi). În cadrul celor
12
trei şcoli frecventează şi elevi cu cerinţe educative speciale. Absenteismul şi abandonul şcolar
sunt întâlnite atât în rural cât şi în urban. În ceea ce priveşte învăţământul primar şi gimnazial,
în rural, situaţia nu este deloc îmbucurătoare, deoarece numărul copiilor se reduce de la an la
an, ceea ce duce la necesitatea comasării claselor: Chiar dacă în învăţământul primar clasele
s-au comasat în urmă cu mulţi ani, totuşi în gimnazial, până în urmă cu vreo 3-4 ani existau
câte două clase (de la clasa a - V- a până la a – VIII - a). Acum abia avem una din fiecare
(interviu 1-director –şcoala generală-rural).
Cu toate că şcolile din comunităţile cuprinse în studiu au beneficiat de anumite
investiţii, cum ar fi dotări cu laboratoare, acces la internet, reparaţii, şcolile din mediul rural
duc lipsa unui teren de joacă pentru cei mici, a unei săli de sport, deci, de un sprijin mai mare
venit din partea administraţiilor locale. La nivelul şcolilor se resimte nevoia dezvoltării de
servicii de asistenţă socială specifice.
În general, cadrele didactice din cadrul unităţilor şcolare incluse în cercetare au studii
superioare, manifestă dorinţă de implicare în procesul de perfecţionare şi formare continuă,
iar gradele didactice sunt obţinute corespunzător vechimii fiecăruia. Şcolile sunt implicate în
diverse proiecte educaţionale, cum ar fi: “Viaţa”, proiect pentu promovarea unui stil de viaţă
sănătos prin alimentaţie şi activitate fizică, “Micul şahist”, proiect ce urmăreşte cultivarea
interesului pentru şah, etc., acest lucru demonstrând reala preocupare a cadrelor didactice
pentru educaţia elevilor înscrişi în unitatea lor şcolară.
Solicitate să răspundă ce înţeleg prin fenomenul de abandon şcolar, patru dintre cadrele
didactice consideră că abandonul şcolar este un fenomen grav cu care se confruntă sistemul
de învăţământ: Fenomenul a evoluat treptat în rândul tinerilor din unitatea noastră şcolară.
La început, unii au copiat exemplul colegilor lor mai mari, apoi au încercat şi ei pe propria
piele, fenomenul căpătând în acest fel amploare (interviu 2-director-rural); Precizez că la
nivelul instituţiei noastre se poate vorbi de existenţa unor forme difuze de abandon,
caracterizată printr-o frecvenţă ocazională la cursuri, nu toate cazurile posibile de abandon
sunt înregistrate, deoarece mulţi tineri frecventează sporadic cursurile, dar nu abandonează
definitiv (interviu 3-director-rural). Unii profesori definesc abandonul şcolar drept încetarea
elevului de a mai frecventa orele pe parcursul unui semestru, respectiv a unui an şcolar
(interviu 4- profesor urban) , în timp ce alţii consideră că abandonul înseamnă părăsirea
şcolii înainte de absolvirea anului şcolar sau a ciclului gimnazial (interviu 5-profesor rural).
Una dintre doamnele învăţătoare spunea că se află în abandon şcolar elevul de vârstă şcolară
care nu este înscris la şcoală sau care nu este prezent la nici o oră de curs, deşi este înscris
(interviu 5- învăţătoare-rural).
13
 Din răspunsurile primite cu referire la cazurile de abandon şcolar, reiese că atât în rural
cât şi în urban cadrele didactice se confruntă cu acest fenomen. Doar una din cele două şcoli
situate în mediul rural se confruntă cu cazuri de abandon şcolar, cealaltă neavând probleme în
acest sens de cel puţin zece ani.
Atât din punctul de vedere al directorilor de şcoli şi al cadrelor didactice, cât şi din
perspectiva părinţilor, cauzele generatoare de abandon şcolar sunt legate de problemele
familiale, indiferent de natura acestora. Respondenţii s-au referit la: lipsa de educaţie sau
educaţia precară a părinţilor, lipsa de implicare a acestora în educaţia copilului, familii cu
mulţi copii, familii dezorganizate, familii monoparentale, cu venituri reduse, părinţi fără loc
de muncă ori plecaţi la muncă în străinătate, implicarea copilului în activităţi din gospodărie
şi munci agricole dar şi la programa şcolară foarte încărcată, relaţiile copilului cu colegii şi
cadrele didactice, lipsa de interes a acestuia faţă de şcoală.
Elevii care au abandonat sau sunt în prag de abandon, provin din familii
dezorganizate, părinţii acestora nu au mai mult de 8 clase, nu se implică în educaţia copiilor
lor, nu sunt conştienţi de riscurile la care sunt expuşi aceştia când renunţă la şcoală. Aşa şi
cu elevul M. (clasa a - VI – a -rural), de etnie română, tatăl său a părăsit familia, mama fiind
nevoită să se descurce singură cu treburile din gospodărie şi cu îngrijirea lui şi a celorlalţi 3
fraţi mai mici. Trăiau doar din alocaţiile copiilor, din ajutorul social sau din mila unora
dintre vecini, nu aveau alte rude sau prieteni. Şi la şcoală, colegii l-au ajutat când au putut şi
cum au putut fiecare (interviu 6- diriginte-rural).
Sărăcia este un factor care contribuie într-o foarte mare măsură la declanşarea
fenomenului de abandon şcolar, mai ales în mediul rural, datorită unei situaţii economice
precare în care se află familia celui cu risc de abandon: Familia elevei E., din clasa a - VIII -
a, (de etnie română-rural), a fost nevoită să renunţe la şcolarizarea acesteia, din cauza unor
serioase lipsuri materiale (tatăl disponibilizat de la locul de muncă, mama stătea acasă pentru
îngrijirea celui mai mic dintre cei 3 fraţi). Nu erau în măsură să îi asigure rechizitele şi
îmbrăcămintea necesare pentru şcoală, nici pacheţelul zilnic (interviu 7 – diriginta - rural).
Există situaţii când părinţii pleacă să lucreze în străinătate, iar copiii sunt lăsaţi în grija
vecinilor, a rudelor, a prietenilor: Datorită plecării părinţilor în străinătate, I. şi P., doi fraţi,
clasa a - VIII - a, respectiv a – IX - a, amândoi înscrişi la unitatea noastră şcolară, au
abandonat şcoala, în urmă cu 2 ani, deoarece bunica din partea tatălui, în grija căruia au
rămas cei 2 şi mezinul familiei, nu putea să îi supravegheze şi să îi ajute în activitatea lor
şcolară, motiv pentru care cei 2 veneau la şcoală fără teme, nu învăţau, au ajuns să fie

14
corigenţi la mai multe materii. Măcar dacă s-ar fi prezentat la corigenţe, dar nu...... neavând
sprijin, îndrumare, au abandonat (interviu 8 – diriginte-urban).
În unele cazuri, datorită mentalităţii unor părinţi care nu sunt conştienţi de importanţa
educaţiei şi care pun pe primul plan munca, cea care aduce venit familiei, tinerii ajung să
absenteze foarte mult datorită faptului că sunt obligaţi să muncească pentru a ajuta la
întreţinerea membrilor familiei: Sunt părinţi care nu văd şcoala ca pe ceva bun şi necesar în
viaţă. Îşi trimit copiii să muncească ca să aibă ce pune pe masă, sau îi obligă să stea acasă
ca să îngrijească de cei mici (interviu 9- învăţătoare-rural); Cei care nu vor să–şi lase copiii
la şcoală, ca să înveţe să poată trece clasa, se uită cu neîncredere la noi, când îi solicităm la
şedinţele cu părinţii (interviu 10- învăţător-urban); Eu nu îi spui să renunţe la şcoală, dar
mă-ntreb dacă are vreun rost să facă atâta şcoală, că tăt fără de servici rămâne. Iacă, fata
vecinului are şi facultatea gata de 2 ani şi tăt n-are servici (interviu 1-părinte-rural).
Tinerii din mediul rural sunt dezavantajaţi în comparaţie cu cei din mediul urban, fiind
nevoiţi să lucreze la muncile agricole (vara), să dea o mână de ajutor la treburile din
gospodărie, abia apoi să înveţe şi să-şi facă temele. Părinţii acestora consideră că acest lucru
îi ajută la însuşirea unor abilităţi practice, necesare pentru momentul când ei vor fi nevoiţi să
îşi câştige pâinea, să trăiască din muncile agricole: La oraş, copilu’ vine şi se pune în faţa
calculatorului, acolo nu trăbă să muncească, are timp tătă zîulica să înveţe, nu trăbă să
îngrijască de grădină, de vacă sau alte cele.... (interviu 2-părinte-rural).
Lipsa sprijinului în cadrul familiei îi determină pe unii adolescenţi să nu realizeze care
ar fi beneficiile educaţiei, se lasă influenţaţi de ceea ce văd în jurul lor: Unii dintre ei
văzându-i pe cei din anturajul lor că se descurcă mult mai bine chiar dacă au doar 4 clase,
au bani în buzunar mai mulţi decât au cei care sunt cu facultate, cu diplome, nu mai sunt
deloc interesaţi de ceea ce le poate oferi şcoala (interviu 3- părinte-urban).
Din partea unor adolescenţi există o lipsă totală a interesului pentru şcoală, nu doresc
să-şi mai continue studiile deoarece găsesc mai interesante alte activităţi cum ar fi navigarea
pe internet, jocurile pe calculator, frecventarea unor locuri mai puţin permise vârstei lor,
şcoala ocupând un loc secund pe lista lor de priorităţi: Stau pe calculator cât e ziua de lungă,
uită de teme, de responsabilităţile şcolare, de testele de a doua zi la şcoală, mai bine pierd
timpul prin locuri dubioase, care lasă de dorit. Părinţii nu îi supraveghează, nu le verifică
orarul, nimic, nici măcar nu îi întreabă ce au făcut la şcoală în ziua respectivă (interviu 11-
diriginte-urban); Unii renunţă la studii datorită faptului că nimeni nu le mai garantează
găsirea unui loc de muncă chiar dacă au obţinut o diplomă, fie ea de bacalaureat sau de
licenţă (interviu 4-părinte-urban).
15
 Sunt elevi care, datorită programei şcolare foarte încărcată, nu reuşesc să asimileze
bagajul de cunoştinţe predat, astfel performanţa şcolară este în scădere, aceştia se simt
frustraţi, au sentimente de inferioritate faţă de propria persoană, ajungând de cele mai multe
ori, în special dacă nu au sprijinul necesar, să abandoneze şcoala: Programa e prea
încărcată, îmi tot repetă fata mea, nu mai face faţă, nu mai poate, sunt prea multe de învăţat,
teme de scris, zice că nu mai are timp pentru nimic altceva (interviu 5-părinte-urban). Şi
cadrele didactice susţin că programa este încărcată, fapt care duce la imposibilitatea insistării
pe aprofundarea unor cunoştinţe mai dificile, mai greu de înţeles, elevii nefăcând faţă
ritmului de lucru: Acasă, părintele nu este în măsură să îi explice copilului lucrurile
neînţelese sau mai puţin înţelese, copilul rămânând în urmă cu învăţarea, ceea ce va duce la
acumularea de note slabe, nefrecventarea orelor respective, în cele din urmă situaţia
finalizându-se chiar cu abandon din partea celor în cauză (interviu 6-părinte-rural).
Chiar dacă sunt şi unii părinţi care nu acordă importanţa cuvenită şcolii şi care nu se
implică aproape deloc în activitatea şcolară a copiilor lor, majoritatea părinţilor intervievaţi
recunosc adevărata valoare a şcolii, sunt conştienţi de necesitatea acesteia pentru reuşita în
viaţă a copiilor lor: Aş vrea să înveţe, să aibă un serviciu, că mintea îi merge, să înveţe că
altă treabă n-are, iar eu cât pot şi ştiu îl ajut întotdeauna (interviu 7-părinte-rural); Dacă
vrei să reuşeşti ceva în viaţă, trebuie să ai multă ambiţie, dăruire, să fii perseverent în ceea
ce îţi propui să faci, nu trebuie să renunţi aşa de uşor, oricât de greu pare totul la început
(interviu 8-părinte-urban); Fără de şcoală e foarte greu. Ştiu, că eu nu am făcut destulă
şcoală, şi vreu ca el să-nveţe carte, că fără de şcoală nu ai nici măcar atenţie de la cei din
jur (interviu 9-părinte-rural).
În rândul tinerilor de etnie romă, părăsirea timpurie a şcolii este un fenomen
binecunoscut, nu se acordă importanţă aproape deloc şcolii, prioritară pentru ei fiind
întemeierea unei familii încă de la vârste fragede: Am avut două cazuri de abandon, în
rândul tinerilor romi, anul trecut, 2 fete ( clasa a - VII - a, respectiv a – VIII - a) au
abandonat şcoala fiindcă s-au măritat. Aşa e tradiţia la ei, se căsătoresc devreme (interviu
12-diriginte-urban).
Un diriginte din mediul rural a menţionat cazul unui elev din clasa a -V - a, elev cu
cerinţe speciale, care a fost retras din unitatea şcolară, datorită faptului că nu a reuşit să se
integreze în noul colectiv, era jignit tot timpul de colegii săi: Până în clasa a IV-a a reuşit să
facă faţă, era foarte ataşat de învăţătoare, primea ajutor şi din partea profesorului de
sprijin, apoi au apărut problemele, cu noul colectiv, cu noii profesori, cerinţele prea mari
pentru nivelul său intelectual (interviu 13- diriginte-rural).
16
 Referitor la importanţa pe care mulţi părinţi ar trebui să o acorde educaţiei primită în
şcoală, directorul uneia dintre şcolile din mediul rural a remarcat: Un exemplu demn de urmat
pentru cei care doresc cu adevărat să participe la activităţile educative desfăşurate în
şcoală, este cazul celor 2 fraţi, Anca şi Ionel, (clasa a IV-a, respectiv a VI-a), doi copii dintr-
un cătun cu 50 de persoane din judeţul Bihor. Cei doi fraţi frecventează cursurile uneia
dintre şcolile din rural, implicate în cercetare, dar pentru a ajunge la timp la ore sunt nevoiţi
să se trezească cu noaptea-n cap şi să pornească singuri la drum, microbuzul şcolar
neputând să îi ia de acasă pentru că nu există drum chiar până în sat. Astfel, ei străbat 6 km
prin pădure, ca să ajungă la drumul principal, unde îi aşteaptă microbuzul. Iarna e mai greu
din cauza zăpezii mari. În plus sunt mistreţi peste tot, poate chiar şi lupi (interviu 14-
director-rural).
Integrarea elevilor în clasa a V-a şi mai ales în clasa a IX-a se realizează cu mare
dificultate în multe cazuri, pe de o parte datorită discriminării pe baza mediului de
provenienţă, iar pe de altă parte din cauza stării materiale a familiei din care provine cel în
cauză: Astfel, cel în cauză, pentru a nu fi stigmatizat de colegii săi preferă să renunţe la
colectivul respectiv, absentând o perioadă de la şcoală, absenteism care se poate încheia
chiar cu abandon şcolar, dacă elevul respectiv nu reuşeşte să se adapteze (interviu 10-
părinte-urban).
Participarea tinerilor la procesul instructiv-educativ este influenţată foarte mult şi de
calitatea relaţiilor pe care aceşti tineri le au cu profesorii lor, apropiindu-i sau îndepărtându-i
de instituţia şcolară, în funcţie de caz: Sunt profesori care nu îi plac fiului meu, predau şi-
atât, apoi pleacă, nu vorbesc nimic cu ei, decât despre lecţii. Cred că cei care abia încep
gimnaziul îşi doresc să poată comunica cu noii profesori aşa cum comunicau cu doamna lor.
E mai greu, e o nouă etapă în viaţa lor, până se obişnuiesc (interviu11-părinte-rural).
Referitor la participarea părinţilor la şedinţele organizate de şcoală, majoritatea cadrelor
didactice mărturisesc că aceştia se prezintă într-un număr destul de redus: Părinţii îşi fac
simţită prezenţa la şedinţe în număr destul de mic, cei care vin aproape de fiecare dată când
sunt solicitaţi, sunt părinţii elevilor buni, părinţi care se implică în toate activităţile
întreprinse în şcoală, îşi sprijină copiii cum pot şi cum ştiu ei mai bine (interviu 15-învăţător-
urban); Ceilalţi părinţi nu prea vin datorită problemelor care se repetă din partea copiilor
lor: absenteism, violenţă, note mici, corigenţe, repetenţie şi din cauza cărora unii se simt
stânjeniţi (interviu 16-diriginte-urban); Se implică părintele care, atunci când a fost şi el
elev, a simţit ceva pentru şcoală, a avut respect pentru dascălul său, dar, sunt din păcate
puţini de acest gen (interviu 17-învăţător-rural).
17
 Din discuţiile referitoare la metodele utilizate de cadrele didactice în vederea
prevenirii/stopării fenomenului de absenteism şi abandon şcolar, am constatat că acestea
diferă de la o şcoală la alta, în funcţie de posibilităţile fiecăreia şi de specificul problemei.
Astfel, cadrele didactice intervievate au menţionat: monitorizarea frecvenţei elevilor,
utilizarea unor metode de predare atractive, activităţi extracurriculare variate, popularizarea
elevilor cu cele mai puţine absenţe, implicarea părinţilor în diverse activităţi
Deoarece am considerat că absenteismul este principala cauză a abandonului şcolar,
la nivel de şcoală au fost iniţiate o serie de măsuri concrete în vederea prevenirii şi
diminuării absenteismului: monitorizarea frecvenţei elevilor de către fiecare
învăţător/diriginte, săptămânal, prin graficul de monitorizare, centralizat apoi de
responsabilul la nivel de şcoală şi prezentat lunar conducerii şcolii; ieşirea din şcoală pe
parcursul orelor doar pe baza unor bilete de învoire, semnate de diriginte; folosirea unor
metode de predare-învăţare cât mai atractive; diversificarea activităţilor extracurriculare;
popularizarea elevilor cu cele mai puţine absenţe; colaborarea cu poliţia unităţii locale
(interviu 18-director-rural).
Aplicând metode diverse, cadrele didactice şi părinţii menţionează că au constatat o
creştere a interesului elevilor pentru şcoală:

Pentru creşterea interesului pentru şcoală, la finalul săptămânii, pentru cei

care au fost cuminţi şi au făcut toate temele pregătesc abţibilduri cu un
desen animat îndrăgit de ei (interviu 19-învăţătoare-rural); Eu le cer să
citească suplimentar, iar apoi să completeze fişe, la 10 fişe completate le
pun un FB la limba română (interviu 20-învăţătoare-urban).

Dorind o implicare mai mare a familiei în activităţile formativ-educative,

dar şi pentru a sublinia importanţa şcolii, se organizează cu părinţii
şedinţe, lectorate, vizite la domiciliu, serbări şcolare, activităţi artistice.
Deasemenea, o dată pe săptămână, părinţii sunt invitaţi, în cadrul orelor
de dirigenţie, cu acordul directorului de şcoală, la activităţi cu suport
educaţional şi consiliere pentru părinţi (interviu 12-părinte- urban).

Pentru a preveni absenteismul şi abandonul şcolar, părinţii trebuie să

menţină o legătură strânsă cu şcoala, să conştientizeze necesitatea
frecventării acesteia de către copilul lor. În cadrul şcolii se desfăşoară un
program de pregătire remedială pentru elevii aflaţi în dificultate, în special
pentru elevii corigenţi (interviu 13-părinte-rural).

În ceea ce priveşte opinia părinţilor intervievaţi, aceştia consideră că cele mai potrivite
măsuri de prevenire a abandonului sunt (interviu 14 –părinte urban): întărirea legăturilor
afective dintre elevi şi profesori, lucru care se poate realiza printr-o continuă comunicare între
18
cadrele didactice şi elevi; promovarea şcolii ca un mediu atractiv, dezvoltând astfel un
sentiment de apartenenţă; sensibilizarea şi responsabilizarea cadrelor didactice cu privire la
problemele elevilor, în acest sens ei asumându-şi rolul de exemplu pentru elevii lor,
atitudinea lor contribuind la prevenirea unor probleme legate de integrare; monitorizarea
absenţelor elevilor şi o analiză a felului în care acesta absentează de la şcoală, în acest mod
putându-se afla la ce materie chiuleşte elevul, dacă chiuleşte la primele ore ale dimineţii, dacă
fuge de la şcoală la ultimele ore, profesorii urmând să informeze apoi părinţii elevului şi să
încerce împreună să afle de ce copilul lor lipseşte de la şcoală în felul în care o face;
implicarea părinţilor în activităţi educaţionale.
Referitor la sugestiile de îmbunătăţire a prevenirii abandonului şcolar, respondenţii s-au
referit la următoarele (interviu 15-părinte rural): identificarea din timp a elevilor cu risc de
abandon şcolar, un astfel de copil având nevoie de atenţie şi încurajare, diriginţii discutând cu
aceşti elevi despre cauzele problemelor lor, urmând să anunţe ulterior şi celelalte cadre
didactice despre problema respectivă; vizite la domiciliul elevilor care prezintă dificultăţi la
şcoală; îndrumarea individuală diferenţiată în funcţie de dificultăţile pe care le întâmpină unii
elevi: dificultăţi familiale şi personale, rezultate şcolare slabe, absenteism; introducerea
programelor de tip “A doua şansă”, pentru o participare şcolară benefică, prin intermediul
acestui program oferindu-li-se copiilor după finalizarea cursurilor, servicii de îngrijire,
asistenţă psihopedagogică, programe educative, activităţi recreative, sprijin în rezolvarea
temelor pentru acasă; crearea de condiţii favorabile învăţării, atât acasă cât şi la şcoală.

4.1.3. Concluzii
Principalele probleme cu care se confruntă unităţile şcolare cuprinse în cercetare sunt
violenţa între elevi, absenteismul şi abandonul şcolar, implicarea într-un număr destul de
redus a părinţilor în activităţile desfăşurate în şcoală, precum şi la şedinţele cu părinţii.
Răspunsurile primite din partea cadrelor didactice relevă faptul că nu toate unităţile şcolare
folosesc aceiaşi indicatori în stabilirea cazurilor de abandon şcolar.
Se spune că este greu să creşti un copil, dar şi mai greu este să îl educi. Familiile trăiesc
astăzi o realitate diferită faţă de cea a generaţiilor anterioare, părinţii şi copiii îşi petrec foarte
puţin timp împreună, motiv pentru care tinerii întâmpină dificultăţi în parcurgerea procesului
instructiv-educativ.
În urma studiului efectuat pe tema abandonului şcolar, am constatat că, atunci când
părinţii devin parteneri în educaţia copiilor lor, indiferent de mediul cultural sau economic al
familiei, se simt rezultate în performanţa elevilor, se asigură o mai bună frecventare a şcolii, o
19
reducere a abandonului şcolar şi o scădere a fenomenului delicvenţei. Cei mai mulţi părinţi îşi
trimit copiii la şcoală fără să le explice înainte care este utilitatea acesteia, de ce trebuie să
înveţe. Neînţelegând care este rolul şcolii în viaţa lor, unii tineri vor considera că studiile nu
le sunt necesare, motiv pentru care nu se vor strădui să le finalizeze. Este foarte important ca
părintele să-şi facă timp pentru a observa îndeaproape comportamentul şi planurile de viitor
ale copilului său, să îl motiveze, oferindu-i modele pozitive, astfel încât acesta să înţeleagă
rostul şcolii, faptul că şcoala dezvoltă aptitudinile intelectuale care îl vor ajuta pe viitor să îşi
aleagă meseria potrivită.
Unii adolescenţi resping ideea continuării studiilor şi datorită faptului că nimeni nu le
mai garantează găsirea unui loc de muncă chiar dacă au o diplomă.
În ceea ce priveşte populaţia de etnie romă, se constată că tradiţia pare să aibă în
continuare un rol important în comparaţie cu şcoala, mai ales în rândul fetelor, care se
căsătoresc devreme, văzând în căsătorie şansa de a compensa neajunsurile financiare. Doar o
mică parte dintre cei care frecventează şcoala reuşesc să finalizeze abia clasele primare, cel
mult clasa VI-a.
Nivelul ridicat al sărăciei, în special în mediul rural, lipsa educaţiei părinţilor, influenţa
negativă a anturajului, plecarea părinţilor în străinătate, căsătoria timpurie, dificultatea de a
face faţă programei, influenţa unor modele negative din mass media, lipsa comunicării dintre
părinţi şi cadrele didactice, constituie principalii factorii care declanşează abandonul şcolar.
Educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii au o contribuţie importantă în reducerea
abandonului şcolar, în sensul că tinerii implicaţi în astfel de programe manifestă o participare
şi o performanţă şcolară crescută pe parcursul întregului proces de învăţare. Aceştia se vor
integra cu succes pe piaţa muncii şi îşi vor îndruma la rândul lor copiii în spiritul unei
educaţii decente, fundamentală pentru un trai prielnic.
Consider că o bună implicare a părinţilor şi a cadrelor didactice în motivarea tinerilor
spre studiu, precum şi crearea condiţiilor favorabile învăţării, atât acasă, cât şi în şcoală,
răsplătirea eforturilor intelectuale prin diplome, medalii sau resurse materiale, pot avea o
considerabilă contribuţie în ceea ce priveşte prevenirea cazurilor de abandon şcolar.
Cadrele didactice trebuie să dea dovadă de sensibilitate, dragoste pentru copii,
capacitate de anticipare şi cunoaştere a acestora, empatie şi echilibru afectiv. Este necesar ca
acestea să acorde atenţie problemelor elevilor, să le clarifice, nu să le treacă cu vederea,
pentru a contribui pozitiv la propria lor formare.
Pentru asigurarea participării şcolare a elevilor, combaterea absenteismului şi
abandonului şcolar, precum şi pentru obţinerea de performanţe cât mai bune în activitatea de
20
învăţare, cooperarea şcoală-familie-comunitate este foarte importantă. Trebuie abordat un stil
empatic de comunicare între aceste părţi, părinţii trebuie să perceapă şcoala ca pe o instiutţie
primitoare şi accesibilă, nu ca pe un loc unde sunt toleraţi ocazional. Doar prin eforturile
comune ale tuturor factorilor implicaţi în educarea tinerilor se poate ajunge la ridicarea
calităţii comportamentelor acestora, la o participare favorabilă la procesul educativ.
Cu tact şi măiestrie pedagogică, oferindu-le modele pozitive, sancţionându-i mai puţin
prin note pentru abateri disciplinare, folosind mai des încurajarea şi lauda, cadrele didactice
vor reuşi să creeze o relaţie afectivă pozitivă, care va contribui la scăderea numărului de
absenţe nemotivate din cataloagele şcolare şi implicit la reducerea fenomenului de
absenteism şi abandon şcolar. O societate mai bună se formează printr-o educaţie mai bună,
să nu uităm şi să nu rămânem indiferenţi.

4.2. Studiu privind devianța școlară

Ca ipoteză de lucru s-a urmărit identificarea percepțiilor asupra fenomenului devianței
școlare, atât la nivelul elevilor și al cadrelor didactice, cât și la nivelul părinților, avându-se în
vedere cu precădere identificarea formelor de manifestare a devianței școlare, ca și a cauzelor
acestora, percepute ca având frecvența cea mai ridicată.
Pentru realizarea prezentului Studiu de caz s-a avut optat pentru metoda anchetei de
opinie, folosindu-se chestionare special concepute pentru atingerea obiectivelor menționate.
Am optat pentru metoda anchetei de opinie avînd în vedere că aceasta este considerată ca
fiind cercetarea sociologică cea mai des utilizată, cea mai cunoscută, ca și cea mai complexă,
prin intermediul acesteia reușindu-se identificare diverselor informații vizând un anume grup
de repondenți, în paralel cu prezentarea sub o formă ușor cuantificabilă.
Ca tehnică de măsurare, în vederea atingerii obiectivelor prezentului Studiu de caz, deja
menționate, au fost elaborate trei chestionare, respectiv: chestionarul dedicat elevilor ce
activează în cadrul Școlii Gimnaziale “, ca repondenți fiind selectați toată populația școlară ce
frecventează cursurile claselor a VII-a și a VIII-a; chestionarul dedicat cadrelor didactice ce
își desfășoară activitatea la Școala Gimnazială “; chestionarul dedicat părinților elevilor
repondenți, identificați la domicilii sau cu ocazia prezenței acestora la unitatea de învățământ,
cu diverse prilejuri.
Fiind considerată drept metoda cea mai frecvent utilizată în cadrul cercetărilor socio-
umane, fiecare chestionar aplicat include o serie întreagă de întrebări, întrebări ce au ca și
finalitate obținerea răspunsurilor elocvente în vederea elucidării tuturor obiectivelor ce au
fost propuse în cadrul acestei teme de cercetare.
21
 Asemeni tuturor cercetărilor sociologice, aceste chestionare au fost folosite atât pentru
culegerea diverselor informații de natură obiectivă, cât și a informațiilor de natură subiectivă,
întrebările incluse în cadrul acestora având funcții de indicatori, cu o succesiune logică, dar și
psihologică.
În cadrul chestionarelor s-a folosit pentru identificarea, măsurarea intensității, ca și a
dimensiunii fenomenului devianței școlare, scala Likert, scală utilizată în cadrul psihometriei
pentru realizarea măsurătorilor ce sunt operate prin intermediul chestionarelor.

4.2.1. Eșantionul cercetării

În cadrul grupului țintă au fost incluse toate persoanele menționate anterior, repondenții
fiind elevi, cadre didactice și părinți, în funcție de tipul chestionarului aplicat.
În ceea ce privește volumul eșantionului și structura acestuia, cercetarea sociologică a
fost abordată pe un eșantion total de 161 de repondenți, repartizați astfel: chestionarul dedicat
elevilor – 62 de repondenți; chestionarul dedicat cadrelor didactice – 28 de repondenți;
chestionarul dedicat părinților – 70 repondenți
4.2.2. Obiectivele cercetării
În cazul chestionarului ce le-a fost aplicat elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a a Școlii
Gimnaziale “: determinarea gradului de satisfacție pe care îl au elevii în cadrul școlii;
identificarea fenomenelor devianței școlare sesizate în cadrul mediului școlar “; determinarea
frecvenței cu care se semnalează diverse conflicte ori situații de natură violență în cadrul
școlii gimnaziale; identificarea modului de manifestare a devianței școlare și studierea
fenomenului violenței psihologice; identificarea modului de influență a violențelor fizice și
psihice asupra dezvoltării elevilor; stabilirea modului de percepție a activității cadrelor
didactice de către elevi; stabilirea încrederii pe care elevii le-o acordă părinților în situația
apariției unor forme de manifestare a devianței școlare în cadrul școlii gimnaziale “
În cazul chestionarului ce le-a fost aplicat cadrelor didactice ce activează în cadrul
Școlii Gimnaziale “: Identificarea frecvenței cu care sunt semnalate diverse forme de
manifestare ale devianței școlare în cadrul unității școlare, manifestări cu repercursiuni și
asupra cadrelor didactice; stabilirea modului de manifestare și exercitare a violențelor
psihologice în care unității școlare; identificarea relațiilor stabilite între cadrele didactice –
elevi, respectiv cadre didactice – părinții elevilor; identificarea modului în care cadrele
didactice percep diversele forme de manifestare ale devianței școlare în cadrul școlii în care
aceștia își desfășoară activitatea; identificarea diverselor motive ce pot genera pierderea
obiectivității cadrelor didactice în procesul notării la clasă, ca și în procesul de acordarea
22
diverselor sancțiuni, ca urmare a unor abateri săvârșite de elevi; identificarea motivelor ce
stau la baza declanșării diverselor forme de manifestare ale devianței școlare în cadrul școlii
gimnaziale “.

4.2.3. Ipotezele cercetării

În cazul chestionarului ce le-a fost aplicat elevilor, elevii au tendința de a percepe în
mod diferit diversele manifestări ale fenomenului devianței școlare, ca și să recunoască
diversele acte de natură violentă ce sunt manifestate asupra lor ori sunt exercitate de ei, ceea
ce va duce la o mimimizare a procentelor elevilor ce vor admite că într-un fel sau altul au fost
implicați în diverse forme prin care s-a manifestat devianța școlară în cadrul unității de
învățământ.
Elevii vor recunoaște cu mult mai multă ușurință actele de violență minore la care au
fost supuși (precum violențele verbale), cumparativ cu diversele umilințe, injurii, țipete, etc.
În țara noastră, conflictele de natură etnică, dar și cele de natură religioasă sunt destul
de rar semnalate, motiv pentru care se anticipează că numărul elevilor ce vor menționa că se
simt criticați din cauza credinței ori a etniei să fie destul de redus
Datorită vârstei, elevii vor avea tendința să susțină că se simt criticați datorită
gusturilor, a aparențelor, a vieții personale.
Se anticipează un număr crescut al divergențelor cu cadrele didactice ale Școlii
Gimnaziale “, în special din cauza notării și implicit a temelor pentru acasă.
În ciuda faptului că se estimează că sunt deseori victime ale amenințărilor diverse,
insulte ori injurii, se preconizează că elevii vor recunoaște rareori că sunt agresați verbal, fizic
ori hărțuiți.
Cu toate că în opinia elevilor violențele psihologice sunt mai des întălnite în cadrul
relației elev- elev, comparativ cu relația elev – cadru didactic, se estimează că datorită unor
factori de natură psiho-socială, cadru didactic este deseori perceput ca fiind o persoană de
temut, mai ales prin prisma ierarhiei, a temei față de o pedeapsă ori a respectului față de
vârstă.
În cazul chestionarului ce le-a fost aplicat cadrelor didactice de la Școala Gimnazială “,
cadrele didactice vor avea tendința de a minimaliza formele de manifestare a fenomenului
devianței școlare în cadrul unității de învățământ în care activează, în încercarea de a păstra
aparențele și reputația școlii.
În ceea ce privește sesizarea unor acte de violență fizică sau psihologică în cadrul
unității școlare, se estimează obținerea unui procent destul de redus.
23
 Se estimează un procent ridicat în domeniul comportamentului negativ manifestat de
unii elevi în cadrul orelor de curs, aspect ce poate determina o deteriorare considerabilă a
procesului de educație.
Cu privire la modul în care sunt sprijiniți de managerii unității de învățământ, se
estimează prezența unei anumite reticențe în răspunsurile cadrelor didactice.
În cadrul întrebărilor dedicate motivelor ce stau la baza apariției diverselor forme de
manifestare ale devianței școlare, se estimează că mare parte din cadrele didactice se vor
exclude din categoria „posibili factori”, alegând una dintre celelalte variante. Astfel, se
estimează un procent destul de redus la variantele comportament inadecvat al cadrelor
didactice ori lipsa de comunicare.
Aceeași situație se întrevede și în cazul întrebărilor dedicate măsurilor ce s-ar impune în
vederea diminuării formelor de manifestare ale devianței școlare, estimându-se un procent
ridicat în cazul variantelor educația în familie mai strictă ori parteneriate cu comunitatea și
familiile elevilor, în detrimentul variantelor „comunicare mai eficientă” ori o altă abordare a
conflictelor minore.
În situația chestionarului aplicat părinților elevilor Școlii Generale, părinții au tendința
să perceapă în mod diferit formele de manifestare ale devianței școlare în care sunt implicați
elevii-copii, acordând o atenție minoră actelor de violență de intensitate medie reclamate de
aceștia.
Având în vedere mediul, dar și gradul de pregătire, se estimează ca marea majoritate a
părinților nu vor include în categoria formelor de manifestare a devianței școlare actele de
violență minore la care sunt supuși elevii-copii.
Având în vedere tendința elevilor de a nu recunoaște actele de violență la care sunt
supuși / implicați în cadrul mediului școlar, se estimează că procentul părinților care au
cunoștință despre aceste aspecte va fi unul destul de redus.

3.2.4. Analiza și interpretarea datelor

La cercetarea realizată în cadrul Studului de caz a prezentei lucrări au luat parte elevii
claselor a VII-a și a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale “, repartizați astfel :

Genul masculin Genul feminin Total

Clasa VII-a 14 16 30
Clasa VIII-a 16 17 33
Total populație școlară supusă cercetării 30 33 66

24
 18

16

14

12

10
Genul masculin
17
8 16 16 Genul feminin
14
6

0
Clasa VII-a Clasa VIII-a

La întrebarea Ați sesizat forme de manifestare ale devianței școlare la elevii

dumneavoastră? cadrele didactice din cadrul Școlii Generale au răspuns după cum urmează:

6
4
2
Deseori
0  Uneori
l in in Foarte rar
cu in
as m O singură dată
m fe
x
se
x
e se Niciodată
ti ce ct ic
c a
i da id
ed ed
dr dr
Ca Ca

La întrebarea Sub ce formă se manifestă devianța școlară cel mai frecvent? au fost
înregistrate următoarele răspunsuri:

25
 10
8
6
4
2 Violența fizică
Violență verbală
0 Violența psihologică
Absenteism
Abandon școlar

La întrebarea Cui cereți ajutorul în situația în care sesizați forme de manifestare ale
devianței școlare la elevii dumneavoastră? au fost primite răspunsurile:

26
 12

10

8
Conducerii școlii
Dirigintelui
6 Consilierului școlar
Instituțiilor ce au atribuții
în domeniul protecției
copilului
4 Nu cer ajutorul, gestionez
singur situația constatată

0
Cadre didactice sex Cadre didactice sex
masculin feminin

Așa cum a reieșit pe parcursul acestei cercetări, procesul de învățământ derulat în

cadrul Școlii Generale se desfășoară în limitele caracteristice învățământului contemporan,
fiind sesizate diverse manifestări ale fenomenului devianței școlare, manifestări ce sunt
percepute în mod diferit, atât de către elevi, cât și de cadrele didactice și implicit părinții
elevilor.
În urma cercetării realizate în rândul elevilor claselor a VII-a și a VIII-a din cadrul
Școlii Generale, a reieșit faptul că gradul de satisfacție față de instituția de învățământ este
mai ridicat în cazul elevilor de clasa a VII-a, comparativ cu cel din anul superior, elevele
fiind cele care au sesizat că se pot face diverse modificări în vederea îmbunărățirii activității
derulate în cadrul unității școlare.
În cadrul unității de învățământ, elevii au în marea majoritatea cazurilor posibilitatea să
se exprime liber, ori de câte ori simt acest lucru, existând și cazuri în care consideră că le este
îngrădită exprimarea (mai ales elevele din clasa a VII-a și elevii din clasa a VIII-a).
În ceea ce privește comunicarea în care sunt implicații elevii Școlii Generală, atât la
nivelul unității școlare, cât și în cadrul familiei, elevii și elevele recunosc că deseori aceasta
implică un ton ridicat, cele mai multe situații fiind sesizate în cazul elevilor.

27
 O situație interesantă referitor la acest aspect poate fi constatată în cazul elevelor din
clasa a VIII-a, unde numărul elevelor ce au sesizat în comunicare folosirea unui ton ridicat,
este de șase ori mai redus decât cel al elevelor care au declarat că nu au sesizat un ton ridicat
în timpul conversațiilor niciodată.
În situația în care, din diverse motive, elevii și elevele sunt certați de părinți sau de
cadre didactice, marea majoritate a acestora reclamă tonul exagerat cu care se comunică cu ei,
cei mai afectați fiind elevii din clasa a VII-a (50%).
La polul opus se află elevii din ambele clase care au declarat că în marea majoritate a
situațiilor de acest gen (respectiv când sunt certați pentru diverse motive); tonul folosit de
interlocutor este unul moderat.
Tot elevii, din ambele clase (a VII-a și a VIII-a) recunosc faptul că deseori acțiunile,
atitudinile și faptele lor le sunt criticate atât în mediul școlar, cât și în mediul familial, la
polul opus situându-se elevele, care au precizat (într-un raport aproximativ egal) că acțiunile,
faptele și atitudinile lor le sunt uneori criticate, respectiv niciodată.
În domeniul amenințărilor verbale la care au fost supuși în mediul școlar și/sau în
mediul familial, elevii și elevele claselor a VII-a și a VIII-a din cadrul Școlii Generale
recunosc că au avut parte și de astfel de situații, cei mai implicați fiind elevii.
De asemenea, mesajele deranjante, primite prin intermediul telefoanelor mobile sau pe
principalele rețele de socializare, par să îi afecteze destul de mult pe elevi, chiar dacă marea
majoritate a acestora recunosc că astfel de incidente nu se semnalează în mod permanent, ci
numai „uneori”.
Atât elevii și elevele din clasa a VII-a a Școlii Generale, cât și cei din clasa a VIII-a se
declară nemulțumiți de modul în care reușesc să comunice cu cei din jur (cadre didactice,
părinți), de cele mai multe ori intențiile acestora fiind respinse tranșant de către interlocutori.
Cele mai mari probleme par să fie sesizate în cazul elevelor din ambele clase, acestea
declarând că deseori întâmpină serioase probleme când intenționează să comunice cu cei din
jur.
Nici la capitolul interacțiune cu persoanele din jur, elevii și elevele supuse prezentei
cercetări nu stau foarte bine, cei mai mulți dintre aceștia precizând în cadrul intervievării că
deseori li se întâmplă să interacționeze cu destul de multă dificultate.
De asemenea, marea majoritate a elevilor se simt excluși din rândul cercurilor de
prieteni/amici, motivele fiind diverse, cei mai afectați părând a fi elevii din clasa a VIII-a a
Școlii Generale. Acești elevi s-au declarat nemulțumiți și de faptul că nu sunt invitați la

28
diverse activități extra-școlare, la aniversări și onomastici, ceea ce le crează un fenomen de
frustrare.
Atât elevii, cât și elevele din cele două clase ce au făcut obiectul prezentei cercetări au
precizat că deseori sunt victimele bârfelor neîntemeiate răspândite la adresa lor de
colegi/prieteni/amici/vecini/cunoștințe, cele mai afectate fiind elevele din clasa a VIII-a a
Școlii Generale.
De asemenea, sondajul aplicat elevilor a reliefat faptul că aceștia sunt deseori victime
ale unor umilințe din partea colegilor ori a prietenilor, fetele din clasa VIII-a fiind și de
această dată cele mai defavorizate.
În cadrul Școlii Generale sunt reclamate și gesturile de intimidare, ca și presiunile,
motivul principal al acestora fiind invidia. Dacă elevele din clasa a VII-a au precizat că sunt
în permanență supuse unor gesturi de intimidare diverse, același aspect a fost susținut și de
către colegele lor din anul următor, dar într-un procent mai redus. În ceea ce îi privește pe
elevi, și aceștia s-au declarat supuși presiunilor și gesturilor de intimidare, cei mai afectați
fiind cei din clasa a VIII-a, care se consideră „deseori” aflați în această situație (30%).
Atât elevele din clasa a VII-a, cât și cele ce urmează cursurile clasei a VIII-a au
reclamat faptul că „deseori” (40 %) le sunt criticate deciziile, părerile și opțiuile în cadrul
mediului școlar, elevii recunoscând și ei acest aspect, dar într-un procent mai redus.
O mare problemă pentru elevii Școlii Generale este reprezentată de apostrofările
neîntemeiate de care au parte în timpul orelor de curs, cele mai afectate fiind elevele clasei a
VII-a, dar și elevii din clasa a VIII-a.
Întrebați despre potențiale amenințări fizice și/sau verbale la care au fost supuși pe
perioada orelor de curs și în pauze, elevii claselor a VII-a au fost mai des împlicați în astfel
de incidente, procentul elevelor supuse amenințărilor fizice sau/și verbale fiind sensibil egal.
Atât elevele claselor a VII-a și a VIII-a, cât și colegii lor de clasă au recunoscut că
deseori simt că își pierd încrederea în sine în momentul în care colegii, prietenii, etc le
adresează diverse expresii ori cuvinte de natură insultătoare, cei mai afectați fiind elevii.
Ca și în restul instituțiilor de învățământ preuniversitar, elevii și elevele din cele două
clase supuse prezentei cercetări au fost amenințati de cadrele didactice cu diminuarea notelor
ori cu diverse alte pedepse de natură disciplinară, cele mai multe incidente fiind reclamate, în
ordine, de elevii clasei a VIII-a, elevii clasei a VII-a, elevele clasei a VII-a și elevele din clasa
a VIII-a.
De asemenea, elevii din clasa a VII-a a Școlii Generale declară că deseori sunt pedepsiți
sau/și trași la răspundere de către conducerea școlii sau unele cadre didactice pentru faptele
29
altor colegi, ceea ce le atrage un sentiment de frustrare și nevoia de a reacționa. Și colegii din
anul mai mare au parte de experiențe asemănătoare în cadrul instituției școlare, aceștia
declarând că se întămplă deseori să le fie imputate fapte ce nu le aparțin.
Și la capitolul pedepselor nemotivate ce le sunt aplicate, elevii claselor a VII-a se
situează pe primul loc, locul secund fiind ocupat de către elevele clasei a VIII-a.
În ceea ce privesc formele de manifestare ale devianței școlare în cadrul Școlii
Gimnaziale “, violența fizică ocupă primul loc în opțiunile elevilor din clasa a VII-a, la
egalitat cu violența psihologică, vandalismul și absenteismul. Pentru elevii din clasa a VIII-a,
în topul formelor de manifestarea devianței școlare în cadrul unității școlare se află violența
psihologică și vandalismul, violența fizică poziționându-se pe locul secund.
Elevele din ambele clase au poziționat în topul formelor de manifestare ale
fenomenului devianței școlare absenteismul, locul secund fiind ocupat de vandalism și
violență psihologică (clasa a VII-a), respectiv de violența psihologică (clasa VIII-a).
În cadrul cercetării realizate, elevii clasei a VII-a au poziționat violența psihologică
elev-cadru didactic pe primul loc, locurile următoare fiind ocupate, în ordine de violența
psihologică elev-elev, violența psihologică elev-părinte, respectiv violența psihologică elev-
părinții altui elev.
Pentru elevii clasei a VIII-a din cadrul instituției școlare supuse cercetării, în topul
formelor de manifestare ale devianței școlare se situează, la egalitate, violența psihologică
elev-elev și violența psihologică elev- părinte, locurile următoare fiind ocupate de violența
psihologică elev- cadru didactic, respectiv violența psihologică elev-părinții altui elev.
Elevele clasei a VII-a au poziționat pe primul loc violența psihologică elev-părinții altui
elev, locul secund fiind ocupat, la egalitate, de violența psihologică elev-cadru didactic,
respectiv violența psihologică elev-părinte. Violența psihologică elev-elev ocupă abia locul
trei în răspunsurile elevelor din clasa a VII-a, același loc fiind conferit și de către elevele
clasei a VIII-a. În topul opțiunilor acestor eleve se situează violența psihologică elev-părinte,
locul al doilea fiind ocupat de violența psihologică elev-cadru didactic.
Cercetarea realizată a reliefat faptul că, aflându-se în cadrul instituției școlare, elevii din
clasa a VII-a se tem în egală măsură de un cadru didactic, un coleg, ca și de notele pe care le
vor obține, colegii din clasa a VIII-a poziționând în top teama de notele obținute sau de teme
și ulterior teama de un profesor, respectiv teama față de un coleg.
Elevele din clasa a VII-a a instituției școlare “ se tem cel mai mult de notele pe care le
obțin și/sau de teme, pe locul al doilea situându-se teama de un coleg și ulterior teama de un
cadru didactic.
30
 Cea mai mare temere a elevelor din clasa a VIII-a este cea legată de teme/note obținute
(40%), locul secund fiind ocupat la egalitate de teama de profesori și teama de un coleg.
Demn de menționat este faptul că atât elevele din clasa a VII-a, cât și cele din clasa a VIII-a
au apreciat în același grad teama față de părinții unui coleg de școală.
În cazul sesizării unei situații conflictuale în cadrul instituției școlare, elevii din clasa a
VII-a ar solicita ajutorul unui cadru didactic ori pe cel al dirigentelui, următoarea opțiune
fiind aceea de a se descurca singuri, fără a cere ajutorul nimănui. Un procent destul de redus
ar solicita ajutorul părinților sau pe al unui coleg/prieten, restul procentelor fiind dedicate
ajutorului solicitat consilierului școlar, respectiv conducerii școlii.
Elevii clasei a VIII-a optează pentru ajutorul solicitat unui coleg, prieten în situația unui
conflict, pe locul secund aflându-se, la egalitate, ajutorul solicitat unui cadru
didactic/diriginte, ajutorul părinților și ajutorul consilierului școlar. Acești elevi preferă în
mod egal să nu solicite ajutorul nimănui, ca și să solicite ajutorul conducerii instituției
școlare.
În ceea ce le privește pe elevele din clasa a VII-a, acestea preferă, în situația depistării
unor situații conflictuale, să solicite ajutorul unui profesor sau dirigintelui, locul al doilea
fiind ocupat de ajutorul cerut părinților. Ultima poziție în acest top este ocupată, la egalitate,
de ajutorul solicitat unui prieten / coleg, dar și declarației că nu va solicita ajutorul nimănui.
Elevele din clasa a VIII-a a instituției școlare vor solicita, în cazul unei situații
conflictuale în școală, ajutorul unui coleg sau a unui prieten, umătoarea opțiune fiind ajutorul
cerut părinților.
Pe locul al treilea s-a poziționat ajutorul solicitat unui cadru didactic, respectiv
dirigintelui, cea de-a patra poziție fiind ocupată de opțiunea „nu solicit ajutorul”. Demn de
semnalat în cazul elevelor clasei a VIII-a este faptul că acestea pun pe ultimul loc atât
ajutorul solicitat conducerii școlii, cât și ajutorul solicitat consilierului școlar.
În condițiile degradării continue a procesului de educație, pe fondul diverselor
probleme ce au fost sesizate de-a lungul anilor între principalii responsabili din minister și
masa cadrelor didactice, ca și a modificărilor diverse ce au survenit în cadrul Legii Educației,
desfășurarea orelor de curs în cadrul unei unități școlare se poate derula, în anumite
împrejurări și situații și în situații improprii, cu efecte ce se vor reflecta pe termen lung, în
special în cadrul educației elevilor.
În ceea ce privește modul de derulare al orelor de curs în cadrul Școlii Generale,
cadrele didactice supuse cercetării au recunoscut că uneori comportamentul elevilor la clasă

31
intervine în cadrul procesului de învățământ, cele mai mult afectate fiind orele de curs
desfășurate de cadrele didactice de sex feminin.
În ciuda faptului că aproape jumătate din numărul cadrelor didactice de sex feminin,
supuse cercetării, au declarat că foarte rar li se întâmplă o tulburare a procesului de
învățământ la cursuri din cauza comportamentelor manifestate de unii elevi, procentul
cadrelor didactice care au recunoscut că această situație se întâmplă destul de frecvent este
destul de ridicat (aproape 20 %) ceea ce ne induce ideea că răspunsurile cadrelor didactice de
sex feminin au fost parțial „cosmetizate”.
Ca în marea majoritate a instituțiilor școlare de stat din țara noastră, și în cazul Școlii
Generale se semnalează cazuri de acuzații la adresa cadrelor didactice, multe dintre acestea
fiind nefondate, după cum a reieșit din cercetarea inclusă în cadrul prezentului Studiu de caz.
Conform răspunsurilor primite de la repondenți, cele mai multe cazuri de acuzații (ce
ulterior s-au dovedit a fi nefondate) s-au semnalat la adresa cadrelor didactice de sex feminin,
acestea deținând de altfel și un procent majoritar în cadrul comunității cadrelor didactice din
unitatea școlară supusă cercetării.
De asemenea, în centrul acțiunilor de intimidare la adresa cadrelor didactice se află,
după cum reiese din răspunsurile date de repondenți, tot cadrele didactice de sex feminin,
aproape 90% dintre acestea afirmând că au fost victimele unor intimidări (realizate de către
conducerea școlii, de alte cadre didactice, de către părinții elevilor și chiar de către elevi).
Raportat la sex, în cazul cadrelor didactice de sex masculin se remarcă că numărul
repondenților ce au declarat că au fost deseori victimele unor intimidări este dublu
comparativ cu cel al cadrelor didactice care au precizat că au fost intimidate foarte rar, uneori
sau niciodată.
În cazul în care în cadrul instituției școlare, respectiv Școala Generală, se semnalează
diverse probleme ce pot fi generate de devianța școlară, cadrele didactice au primit in partea
conducerii școlii un sprijin relativ, cadrele didactice de sex feminin reclamând în cadrul
cercetării și situații în care nu s-a dorit implicare în aplanarea conflictelor/situațiilor
tensionate.
După cum se poate remarca din răspunsurile cadrelor didactice, conducerea școlii
preferă să medieze situația (cel mal adesea în cazul situațiilor în care sunt implicate cadrele
didactice de sex feminin), dar și să le lase cadrelor didactice (de ambele sexe) libertatea de a
acțioa așa cum consideră de cuviință, având în vedere starea de fapt și contextul.
Ca în orice unitate școlară din România, și în cadrul Școlii Generale se semnalează
frecvent diverse acte de indisciplină din partea elevilor, comportamentul acestora putând fi
32
influențat și de mediul de proveniență, dar și de nivelul studiilor consemnate la părinți. În
situația constatării unor astfel de acte, cele mai multe cadre didactice (de ambele sexe)
preferă să informeze conducerea școlii cu privire la acestea, procentul cadrelor didactice care
preferă să ia măsuri imediate sau să le acorde elevilor diverse avertismente fiind destul de
redus.
În ceea ce privește înștiințarea părinților cu privire la actele de indisciplină săvârșite de
copii-elevi în cadrul instituției școlare, cadrele didactice de sex masculin preferă această
opțiune (aproape 50%), în vreme ce procentul cadrelor didactice de sex fenimin este mai
redus (sub 20%).
În vreme ce cadrele didactice de sex masculin din cadrul Școlii Generale au declarat că
nu optează doar pentu a constata actele de indisciplină, fără a interveni, cadrele didactice de
sex feminin au recunoscut în cadrul cercetării că preferă să nu intervină în nici un fel (15 %).
În urma cercetării realizate la Școala Generală s-a stabilit faptul că atât cadrele
didactice de sex feminin, cât și cadrele didactice de sex masculin au identificat, pe parcursul
realizării procesului de educație, diverse forme de manifestare ale fenomenului devianței
școlare, numărul sesizărilor fiind cu mult mai mare în cazul cadrelor didactice de sex feminin.
În ceea ce privește formele de manifestare ale fenomenului devianței școlare în cadrul
Școlii Generale, părerile cadrelor didactice sunt împărțite. Astfel, dacă în situația cadrelor
didactice de sex masculin se apreciază că cea mai întâlnită formă de manifestare a devianței
școlare în cadrul elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a este violența fizică, cadrele didactice
de sex feminin au pus în topul formelor de manifestarea devianței școlare violența verbală.
Violența psihologică se situează și ea în topul formelor de manifestarea devianței
școlare, atât în opinia cadrelor didactice de sex masculin, cât și în cea a cadrelor didactice de
sex feminim. Pe lângă cele trei forme deja menționate, cadrele didactice din cadrul Școlii
Generale au mai menționat la lista formelor de manifestare a devianței școlare și
absenteismul, dar și abandonul școlar (cadrele didactice de sex feminin).
În situația în care sesizează diverse forme de manifestare ale devianței școlare în cadrul
elevilor claselor a VII-a și a VIII-a din Școala Generală, cadrele didactice preferă să ceară
ajutorul conducerii unității școlare, ca și pe cel al dirigintelui.
Numai cadrele didactice de sex feminin au apreciat că ar solicita ajutorul consilierului
școlar (mai puțin de 10% din numărul repondenților), cadrele didactice de sex masculin
optând pentru, pe lângă variantele deja enumerate, gestionarea situației pe cont propriu.
În ceea ce privește solicitarea ajutorului din partea instituțiilor specializate în protecția
copilului, în situația identificării unor forme de manifestarea devianței școlare la elevii
33
unității școlare, cadrele didactice de sex masculin nu au luat în calcul această opțiune,
procentul cadrelor didactice de sex feminin ce au optat pentru această variantă fiind destul de
redus (sub 5%).
Referitor la motivele ce stau la baza manifestării diverselor forme ale fenomenului
devianței școlare în cadrul Școlii Generale, în opinia cadrelor didactice de sex masculin cele
mai des sesizate sunt educația pe care elevii o primesc în familie, ca și comportamentul
neadecvat al elevilor (peste 40%).
Pe lângă acestea, cadrele didactice de sex masculin consideră că un alt motiv este
reprezentat de lipsa unor sancțiuni prompte și adecvate, fiind excluse din start varianta unui
comportament neadecvat din partea cadrelor didactice, ca și pe cea a slabei pregătiri a
acestora.
La polul opus s-au poziționat cadrele didactice de sex feminin care au apreciat că
principalul motiv ce stă la baza manifestării diverselor forme ale devianței școlare îi
constituie comportamentul neadecvat al elevilor, pe locul al doilea poziționându-se educația
pe care elevii o primesc în cadrul familiei.
De asemenea, și lipsa unor sancțiuni prompte și adecvate se numără printre opțiunile
luate în calcul de către cadrele didactice de sex feminin, acestea poziționând dezinteresul
elevilor, ca și comportamentul neadecvat al profesorilor la același nivel (aproape 10% din
numărul repondenților).
În plus, cadrele didactice de sex feminin apreciază că printre motivele anterior
enumerate poate fi încadrată și slaba pregătire a cadrelor didactice, procentul fiind unul destul
de redus (sub 5 %).
În ceea ce privește măsurile ce ar trebui luate în vederea diminuării formelor de
manifestarea devianței școlare, în topul acestora s-a poziționat educația pe care elevul o
primește în cadrul familiei, ambele categorii de cadre didactice intervievate având aceeași
opinie.
Respectarea cu strictețe a regulamentelor școlare a fost cea de-a doua variantă apreciată
de cadrele didactice de sex masculin, în vreme ce cadrele didactice de sex feminin au
poziționat-o pe locul al treilea, locul secund fiind conferit îmbunătățirii comunicării cu elevii.
De asemenea, cadrele didactice de sex feminin ce activează în cadrul Școlii Generale
apreciază că fenomenul devianței școlare poate fi diminuat și prin diverse activități de tip
extra-școlar, ca și prin creșterea nivelului de trai al familiilor din care provin elevii.
Demn de semnalat este faptul că mara majoritate a cadrelor didactice supuse acestei
cercetări au avut tendința de a minimaliza formele prin care se manifestă fenomenul devianței
34
școlare în cadrul instituției de învățământ, în acest fel încercînd să păstreze aparențele legate
de mediul educațional, dar și să mențină ridicat prestigiul școlii.
Așa cum deja s-a estimat, și procentul dedicat violențelor fizice, recunoscut de către
cadrele didactice a fost unul destul de mic, marea majoritate a acestora apreciind că cea mai
frecventă formă de manifestare a devianței școlare este cea a violenței psihologice.
De asemenea, s-a remarcat un procent ridicat dedicat comportamentelor inadecvate ale
elevilor la orele de curs ori în pauze, acestea resfrângându-se nu doar asupra notării elevilor,
ci și a procesului de educație.
În domeniul dedicat motivelor care pot sta la baza semnalării diverselor forme de
manifestare ale fenomenului devianței școlare, s-a remarcat preponderența pentru opțiunea
unei educații deficitare a elevilor din familie, ca și cea dedicată respectării cu strictețe a
regulamentelor școlare.
În ceea ce privește partea de cercetare dedicată părinților elevilor din clasele a VII-a și a
VIII-a ale Școlii Generale, s-a remarcat o exagerare a răspunsurilor oferite la chestionarul
aplicat, aspect prognosticat având în vedere gradul educaței, coroborat cu nivelul de trai.
Marea majoritate a părinților de sex feminin au declarat că ridică tonul la copii în cadrul
mediului familial numai atunci când este cazul, 15 % susținând că nu fac acest lucru
niciodată. Nici tații elevilor nu au oferit răspunsuri pertinente la această primă întrebare, 20%
dintre ei susținând că nu ridică niciodată tonul în cadrul discuțiilor purtate cu elevii, în vreme
ce numărul celor care au recunoscut că deseori folosesc un ton ridicat a fost de doar 10%.
În ceea ce privește atmosfera din cadrul familiei, marea majoritate a părinților de
ambele sexe au declarat că aceasta este una relaxată, procentul depășind în ambele cazuri
valorea de 75%. Un singur părinte din cei 30 supuși cercetării a recunoscut că atmosfera din
familia sa este una tensionată, în vreme ce în cazul mamelor numărul acestora s-a dublat,
respectiv au fost primite numai două răspunsuri la prima variantă de răspuns oferită.
Și în ceea ce privește atenția pe care le-o oferă copiilor în cadrul familiei, răspunsurile
părinților par exagerate, marea majoritate a acestora declarând că fac acest lucru
„întotdeauna”- bărbați – 45 %, femei – 46%. Și la această situație, un singur tată a recunoscut
că îi acordă copilului său destul de rar atenția pe care acesta o merită, două mame alegând și
ele ultima variantă oferită în cadrul chestionarului.
În ceea ce privește atenția pe care o acordă reacțiilor și atitudinilor copiilor, tații au
declarat cu prioritate că fac acest lucru „întotdeauna” (33%), mamele poziționând în topul
răspunsurilor varianta „deseori” (35%). Mai mult de 10 % din numărul taților supuși

35
cercetării au recunoscut că își urmăresc copilul doar atunci când au timp, procentul fiind
sensibil egal și în cazul mamelor intervievate.
În ceea ce privește capacitatea, respectiv abilitatea părinților de a identifica anumite
devieri ale comportamentului copiilor, răspunsurile oferite au fost pe măsura așteptărilor, atât
tații, cât și mamele alegând în majoritatea cazurilor varianta de răspuns „da” (tați – 38 %,
mame – 48 %). În cazul acestei întrebări, în procent de peste 10%, părinții elevilor, de ambele
sexe, au preferat să nu ofere un răspuns.
Atât tații, cât și mamele au declarat că sunt întotdeauna interesați de situația școlară a
copilului, opțiunea poziționându-se în topul preferințelor părinților. Varianta de răspuns
„destul de rar” a fost aleasă de 10% dintre tații intervievați, în cazul mamelor procentul fiind
redus la jumătate, respectiv de numai 5%.
În situația în care copiii le-ar fi implicați într-o situație conflictuală, marea majoritate a
părinților de ambele sexe au declarat că aceștia le-ar solicita ajutorul (tați – 68 %, mame – 62
%), în vreme ce doar doi tați și o singură mamă au precizat că respectivii copii ar cere
ajutorul școlii.
Având în vedere răspunsurile oferite la întrebarea chestionarului, marea majoritate a
părinților elevilor consideră că știu să identifice urmele unui abuz, în situația în care acesta s-
ar produce, un procent infim dintre aceștia (3% în cazul taților și 2% în cel al mamelor)
recunoscând că nu cred că vor reuși să facă această identificare.
Demn de semnalat în cazul acestei întrebări este numărul mare al persoanelor ce nu au
dorit să răspundă acestei întrebări, respectiv 25% dintre tați și 20% dintre mame).
În domeniul formelor de manifestare a fenomenului devianței școlare, absenteismul s-a
aflat în topul răspunsurilor oferite de ambele categorii de părinți (tați – 70 %, mame – 60 %),
violența psihologică și abandonul școlar fiind poziționate pe ultimele locuri.
Părinții elevilor claselor a VII-a și a VIII-a din cadrul Școlii Generale nu cred că elevii-
copii sunt predispuși unor comportamente deviante (tați – 42 %, mame – 54 %), un procent
destul de important din rândul acestora preferând, de asemenea, să nu ofere răspunsuri la
această întrebare (25% tați, 10% mame).

4.3. Studiu privind absenteismul școlar

Cercetarea de faţă are un scop investigativ. În principal m-au interesat: identificarea
cauzelor care generează absenteismul școlar în mediul rural şi în ce măsură influențează
structura familiei asupra abseteismului școlar.

36
 4.3.1. Descrierea cercetării și caracteristica eșantionului
În cadrul cercetării experimentale au fost chestionaţi 25 de elevi care au înregistrat cele
mai multe absențe nemotivate pe parcursul anului de studiu 2019-2020.
Experimentul nostru este compus din două etape. La prima etapă a părții experimentale, ca
metodă de colectare a datelor, a fost aplicat chestionarul adresat elevilor. Chestionarul conține
14 întrebări, atât deschise cât și închise. Întrebările sunt cu variante de răspuns. La unele
întrebări erau posibile mai multe variante de răspuns. Chestionarul are drept scop identificarea
cauzelor absenteismului școlar în mediul rural.
Cea de-a doua etapă va fi realizată prin intermediul interviului adresat părinților copiilor.
Interviul conține șapte întrebări de tip deschis și închis. Scopul interviului este de determina
dacă părinții cunosc despre situația absentelor copiilor săi și care este atitudinea acestora vis-a-
vis de lipsa nemotivată de la ore a fiilor / fiicelor lor.

4.3.2. Analiza și interpretarea datelor

. Ținând cont că pentru a răspunde la chestionar au fost selectați elevii cu cele multe
absențe, menționăm că în rîndul absenteiștilor prevalează băieții în detrimentul fetelor. Dacă ne
referim la vîrstă, evidențiem faptul că majoritatea elevilor absenteiști sunt preadolescenți. Astfel
analizînd datele observăm că prevalează elevii cu vîrsta de 14 ani, cea mai mică pondere au
înregistrat-o elevii cu vîrsta cuprinsă între 11-12 ani.

.Vârsta pe genuri a elevilor chestionați

37
 Majoritatea elevilor cu cele mai multe absențe – 92 % provin din familii social-
vulnerabile.
Dacă ne referim la structura familiei din care provin elevii chestionați, și anume ne
referim la numărul părinților în familiile în care cresc și se educă copii cu grad înalt al
absenteismului școlar, atunci observăm că 40 % dintre elevi provin din familii
monoparentale, iar 60 % din familii biparentale. De menționat faptul că 8 % din copii ce
provin din familiile biparentale au un părinte plecat peste hotare. Tot în familiile biparentale
s-au întâlnit cazuri unde deși oficial părinții formează un cuplu, 16% dintre tați nu participă la
educarea și creșterea copiilor, ducând o de viață separată de familie. Doar 8 % din chestionați
provin din familii extinse.

Tipul de familie a elevilor

Dacă ne referim la ocupația părinților elevilor absenteiști atunci evidențiem faptul că

rata celor încadrați în câmpul muncii este aceiași atât la mame cât și la tați – 28 %. Cota celor
neangajați în câmpul muncii prevalează la mame – 24% și 8 % la tați. În rândurile ocupațiilor
părinților prevalează muncile ocazionale, cu un accent mai pronunțat la bărbați – 32 % și 24
% la femei. Circa 24 % dintre mamele elevilor cu absenteism școlar sporit sunt plecate la
muncă peste hotare, aceștia rămînînd în grija taților sau a rudelor.

38
 Încadrarea în câmpul muncii a părinților.

În ceea ce privește numărul copiilor în familiile din care provin absenteiștii atunci
observăm că prevalează familiile cu mulți copii. Astfel, analizînd datele prezentate în
diagrama de mai jos, putem distinge următorul raport: familii cu 5 copii – 16 %, familii cu 4
copii – 28%, familii cu 3 copii – 32 % și familii cu 2 copii – 24%.
Analizând aceste date observă majoritatea elevilor cu multe absențe nemotivate, provin
din familii cu trei și mai mulți copii, cifra acestora este de 76 % din numărul total al elevilor.
Astfel putem concluziona că copiii din familiile cu mulți copii, au riscul de a absenta
nemotvat de la școala mai mult decît copiii din familii cu doi sau mai puțini copii.

39
 Numărul de copii în familiile elevilor absenteiști.

La întrebarea ”Din punct de vedere al vârstei, al cîtelea eşti între fraţi şi surori (primul
fiind cel mai mare în vârstă)?”, 48 % dintre respondenți au declarat că sunt primii după vîrsta
copiilor în familie, 32% - sunt al doilea după vîrsta, 12 % - sunt al treilea iar 8 % - sunt al
patrulea copil după vîrstă în familie. Analizînd datele diagramei putem concluziona ca cel
mai frecvent absentează copii cei mai mari după vîrstă din familie.

Caracterizarea elevilor chestionați după vîrsta copiilor în familie.

Dacă ne referim la frecvența absențelor nemotivate în rândurile respondenților

Observăm că marea majoritate a elevilor cu cele mai multe absențe nemotivate, afirmă că
lipsesc lunar de la ore uneori 1-2 zile – 8 %, deseori 3-5 zile – 44 %, frecvent 6 – 10 zile – 36
%, mai mult de 10 zile - 12 %. Reprezentarea grafică a răspunsurilor elevilor primite la
întrebarea ”Cît de frecvent absentez nemotivat de la ore?” este prezentată în figura 3.2.1.6.
Corectitudinea răspunsurilor primite de chestionați, a fost verificată prin analiza datelor din
registrul școlar, astfel sa constat că majoritate elevilor au declarat corect informațiile privitor
la numărul de absențe nemotivate.

40
 Cît de frecvent absentează elevii chestionați

Motivele pentru care elevii din localitățile rurale absentează cel mai frecvent sunt
variate. Cea mai frecventă cauză fiind faptul că copii din mediul rural deseori absentează
pentru își ajuta părinții la treburile casnice sau la muncile în cîmp, acești sunt în proporție de
40 %. Un număr mare de elevi au absentat pentru că au fugit de la ore fie pentru că nu le
plăcea lecția sau profesorul, fie că materia era prea grea etc. 16% dintre cei chestionați au
declarat că au lipsit de la școală fiindcă nu erau pregătiți de ore, astfel au încercat să evite o
notă rea. Alte 12 %, au declarat că lipsit de la ore pentru a munci să cîștige bani, deoarece
situația financiară a familiei este precară și nu le poate acoperi necesitățile. Cei care nu au
mers la școală, dar au rămas acasă pentru a avea grijă de frații și surorile mai mici sunt în
proporție de 8 %.

41
 Din ce cauză ai absentat cel mai frecvent ?

Este important de remarcat faptul cel mai frecvent au motivat că au absentat de la ore
ca să ajute părinții la treburile casnice sau să îngrijească de frații mai mici, elevii care după
vîrstă sunt cei mai mari copii în familie și provin din familii cu 3 și mai mulți copii. Cei care
au lipsit nemotivat deoarece a fost nevoiți sa muncească pentru a cîștiga bani, provin din
familii monoparentale. În rîndul elevilor care au lipsit nemotivat de la ore pentru că au fugit
de la ore sau nu erau pregătiți de lecție, majoritatea elevilor provin din familii biparentale cu
părinți angajați în cîmpul muncii. Deci aici putem vorbi despre o neglijență educațională din
partea părinților pe fondul preocupării activităților de serviciu.
O formă de manifestare a conduitei de tip evazionist este fuga de la ore care se află în
legătură directă cu absenteismul școlar. Aceasta este frecvent abordată de către elevii cu
număr mare de absențe. La întrebarea ”Ai fugit vreo dată de la ore?”, mare majoritate a
elevilor chestionați au menționat ca au fugit de la ore. Analizând diagrama din figura
următoare observăm că - 92 % dintre elevi au declarat că au fugit de la lecții și doar 8% ca nu
au fugit niciodată de la ore.
Observăm că devianța școlară în rîndurile elevilor absenteiști are mai multe forme,
inclusiv fuga de la lecții. Acest fapt reprezintă un semnal că abordarea acestui comportament
poate avea drept etapă finală un alt comportament deviant cum ar fi abandonul școlar.

42
 Numărul elevilor care au fugit de ore

Dacă analizăm cauzele care i-a determinat pe elevi să fugă de la ore atunci cea mai
mare pondere a înregistrat răspunsul ce denotă faptul că cel mai frecvent elevii aleg să nu
meargă la ore deoarece nu sunt pregătiți de ore. Circa 40 % dintre acești au declarat acest
fapt. Alte cauze enumerate au fost faptul că nu le place lecția – 24%, materia predată este
prea grea și nu o înțeleg – 16 %, iar alți 20 % fac referire la relațiile tensionate cu profesorul.

Motivele pentru care elevii au fugit de la ore

Pornind de la faptul 98 % dintre elevii chestionați au declarat că au fugit de la ore este
important de identifica unde își petrec timpul elevii atunci cînd nu frecventează orele. 44 %
au declarat că merg acasă atunci cînd fug de la ore, alți 20 % merg pe terenul sportiv din
prejma școlii, 16 % pleacă cu prietenii,12 % merg să muncească, fără ca părinții să știe alți
8% merg în bar.

43
 Unde merg elevii când fug de la școala.

Aâînd în vedere că elevii chestionați absentează frecvent de la ore, astfel petrecându-și

majoritatea timpului în afara școlii, este important să identificăm cu cine își petrec ei acest
timp. Astfel, aceștia au avut de răspuns în chestionare la întrebarea: ”Cu cine îți petreci
timpul cînd absentezi de la școală? ”. Analizînd răspunsurile primite, observăm că o bună
parte dintre elevii chestionați atunci cînd lipsesc de la școală, rămîn singuri, cei care aleg să-
și petreacă timpul cu prietenii atunci cînd lipsesc de la ore sunt în proporție de 24 %, aceeași
au înregistrat și cei care absentează pentru a avea grijă de frații sau surorile mai mici.
Proporții egale sau identificat și la cei care atunci cînd lipsesc nemotivat preferă să fie alături
de iubit(ă) sau de colegii de lucru, cîte 4 % fiecare. După cum vedem atunci cînd lipsesc de la
ore, marea majoritatea a copiilor, rămîn fără supravegherea unor persoane adulte. Aceștia își
petrec timpul în cercul de prieteni sau colegi, acest fapt crește probabilitatea adoptării
comportamentelor delicvente de către elevi.

44
 Cu cine își petrec timpul copiii cînd absentează de la școală

Dacă ne referim la faptul dacă părinții elevilor chestionați cunosc despre situația
absențelor de la școală, din răspunsurile chestionaților rezultă că 80 % din părinți știu despre
absențele copiilor săi, iar 20 % au declarat că părinții lor nu sunt informați despre frecvența
școlară a acestora.
Marea majoritate afirmă că părinții cunosc de la ei despre situația absențelor
nemotivate, o altă parte cunosc de la profesori despre situația frecvenței școlare.

Figura 3.2.1.12. Cunosc părinții situația absențelor nemotivate ale elevilor?

Ultima întrebare din chestionarul pune în sarcina elevilor generarea unor idei sau soluții
care i-ar determina sa aleagă frecventarea orelor în detrimentul absenței de la ore din oricare
motive.

45
 Astfel la întrebarea: ” Ce soluții propui pentru rămîne la școală? Ce te-ar putea ajuta să
nu mai pleci de la școală înainte de terminarea orelor?” au fost înregistrate variate răspunsuri
și idei.
O parte din elevii chestionați - 24 %, au evidențiat în soluționarea problemei
absenteismului școlar, relația dintre profesor și elev. Răspunsurile ce susțin această idee sunt:
sa nu vină profesorul acasă; profesorii să fie mai buni; profesorii să lămurească mai bine și să
nu strige la elevi; profesorii să nu fie duri cu mine; să-mi placă profesoarele și să nu fie duri
cu mine.
Alte răspunsuri -12 %, se referă la materia și modul de predare a lecțiilor: sa fie lecțiile
mai interesante; sa fie lecțiile pe placul elevilor; sa fie mai ușoare lecțiile; sa nu avem așa
multe teme pentru acasă.
Un grup de elevi - 8 %, consideră că micșorarea volumului activităților casnice ar fi o
soluție pentru diminuarea ratei absenteismului școlar.
Cea mai mică rată (4 %) o au cei care consideră ca pentru a frecventa școală este nevoie
ca ”să se împace toți cu el /ea. Alți 12 % din elevi nu știu care ar fi soluțiile pentru ai
determina să nu lipsească de la ore.

4.3.3. Analiza datelor interviului realizat cu părinții elevilor

Cea de-a doua etapă a cercetării experimentale o constitui realizarea interviului cu
părinții elevilor care au răspuns la chestionar. Interviul are la bază șapte întrebări, elaborate
într-un limbaj accesibil pentru persoanele intervievate. Pentru realizarea cu succes a
interviului și colectarea calitativă a informației, pregătirea unui ghid de interviu era
primordială.(Anexa 2).
Interviul a fost realizat prin convorbire directă cu fiecare respondent. Scopul aplicării
acestei metode a fost colectare datelor referitor la cît de bine cunosc membrii familiei situația
școlară a elevilor chestionați. Totodată s-a urmărit efectuarea unei analize ce ar viza
atitudinea familiei fața de fenomenul absenteismului și față de școală în general.
La întrebarea: ”Cunoașteți situația absenţelor copilului dumneavoastră de la școală?”
cea mai mare parte a interlocutorilor au răspuns că ” cunosc bine situația absențelor ” copiilor
săi, și doar o mică parte au declarat că nu cunosc cît de frecvent absentează copiii lor.

46
 Cum cunosc părinții situația absențelor nemotivate a copiilor

La întrebarea: ”De câte ori a lipsit nemotivat luna aceasta copilul dumneavoastră?”,
20% dintre respondenți au declarat că copiii lor nu absentează niciodată nemotivat de la ore,
68 % au menționat faptul copii lor absentează de 1-2 ori pe lună, 16 % - afirmau că copiii lor
lipsesc în medie de 3-5 ori pe lună.
Analizând răspunsurile primite de la părinți și răspunsurile primite de la copii privitor
frecvența absențelor nemotivate, observă că acestea diferă. Astfel putem concluziona Că
majoritatea părinților nu cunosc despre situația absențelor nemotivate ale copiilor săi.

Răspunsurile părinților referitor la cît de des absentează copiii lor

La cea de-a treia întrebare: ”Care este motivul pentru care lipsește nemotivat copilul
dumneavoastră?”, cel mai frecvent răspuns, în proporție de 48 % - au declarat că copii lor
lipsesc de la școală deoarece îi ajută la treburile casnice sau la muncile în cîmp.
Alți 12 % din intervievați - consideră că copiii lor sunt influențați și încurajați de colegi
/prieteni pentru a lipsi de la ore, 8 % - din respondenți afirmă copilul lor absentează deoarece

47
nu-i place la școală, 12 % - menționează că frecvent le cer copiilor să lipsească de la școală
pentru a avea grijă de frații și surorile mai mici. Absenteismul școlar a fost motivat de 12 %
din părinți prin necesitatea copiilor de munci pentru a cîștiga bani, iar alți 8 % prin prezența
unor relații tensionate cu profesorul ceea ce generează refuzul copilului de a merge la școală.

Motivele invocate de părinții pentru absențele copiilor săi

Deducem idea că părinții elevilor cu multe absențe în mare parte nu cunosc despre
motivele pentru care absentează odraslele lor. Aceștia nu se implică activ în monitorizarea
situației școlare a copiilor săi motivînd acest fapt fie prin lipsei de timp sau prin
supraîncărcarea la serviciu sau prin încrederea în propriu copil. În realitate marea majoritate
din ei sunt neglijați de părinți.
Un alt aspect important este să identificăm dacă părinții cunosc cu cine își petrec copii
lor timpul cînd absentează de la școală. Astfel în cadrul intervievării sa constat că: 48 % din
părinți consideră că copiii lor își petrec timpul împreună cu prietenii sau colegii, atunci cînd
absentează de la școală; 12 % consideră că atunci când absentează de la școală copiii lor își
petrec timpul cu frații și surorile mai mici; 24 % afirmă că copii lor își petrec timpul singuri
atunci când lipsesc de la ore; 8% sunt de părere că absentând de la școală copii lor își petrec
timpul cu familia; 8% menționează nu știu cu cine își petrec timpul copii lor atunci când
lipsesc de la ore.
Dacă ne referim la atitudinea părinților din mediul rural față de absențele nemotivate
ale odraslelor lor, putem evidenția faptul că 58 % dintre aceștia au o atitudine negativă asupra
lipselor nemotivate de la ore, conștientizînd că acesta are efecte negative asupra dezvoltării
personalității copilului. Unii părinți, 20%, consideră că absența elevilor de la ore pentru ai

48
ajuta la treburile casnice nu prezintă un mare pericol pentru dezvoltarea copilului, motivînd
acest lucru prin faptul că copii sunt sub supravegherea lor, iar muncind alături de ei se învață
a fi ”oameni gospodari”.
Un alt grup de părinți – 12 %, ca absenteismul școlar nu este o problemă gravă,pentru
că și ei la rîndul lor au trăit această experiență. Cea mai mică rată,10 % , a fost înregistrată de
părinții care știu că lipsa de la ore, generează mari lacune în dezvoltarea copiilor dar sunt
nevoiți să încurajeze lipsa de la ore a copiilor ,pentru a munci ca să cîștige bani.
La întrebarea ”Care sunt avantajele școlii pentru dezvoltarea copilului dumneavoastră?”
răspunsurile părinților denotă în mare parte faptul că în viziunea lor frecventarea orelor este
primordială pentru dobîndirea cunoștințelor și dezvoltarea multilaterală a elevilor. Astfel 92
% dintre părinți au confirmat această idee prin următoarele răspunsuri: ”Școala îl va face om
pe fiul meu”; ”E important ca copii să frecventeze școala regulat deoarece așa învață lucruri
noi”; ”Mai bine ca la școală n-o să-l învețe nimeni”; ”Copii trebuie să meargă în fiecare zi la
școală, deoarece altfel rămîne cu materia în urmă”; ”La școală elevii învață să se comporte
frumos, să vorbească corect” și alte răspunsuri similare.
Cota de 8% au înregistrat-o părinții care consideră că cunoștințele dobîndite în școală
nu au o mare valoare iar frecvența ritmica a orelor nu este o necesitate.
Astfel analizând datele prezentate în acest capitol putem concluziona că absenteismul
școlar în mediul rural reprezintă un fenomen frecvent care are variate motive, o mare parte
din ele au legătura directă cu situația economico-socială a familiilor din care provin elevii
care absentează cel mai frecvent. O altă parte a cauzelor absenteismului școlar depistate
reflectă, în opinia noastră, toate problemele stringente ale şcolii rurale, începând cu
asigurarea bazei materiale şi terminând cu devalorizarea științei de carte sau, factor şi mai
grav, cu degradarea personalității.
Nu trebuie omis faptul că o bună parte a elevilor cu multe absențe, au enumerat cauze
legate de atitudinea profesorilor față de copil. O mare parte din acești copii vin din familii
social – vulnerabile, și frecvent atitudinea pedagogilor față de acești elevi nu este tocmai una
agreabilă.

49
 CONCLUZII

Definirea abandonului şcolar este dificilă datorită faptului că modalităţile în care

cadrele didactice prezintă acest fenomen sunt foarte diferite, unii înţelegând prin acest
fenomen actul părăsirii şcolii înainte de absolvirea unui an şcolar sau a ciclului gimnazial,
alţii considerând că un elev se află în risc de abandon şcolar când încetează să mai
frecventeze cursurile în timpul unui semestru. Există un real dezacord cu privire la definiţia
abandonului şcolar, şcolile măsurând diferit acest fenomen, iar remedierea acestei situaţii este
destul de grea. Din aceste considerente sunt de părere că este necesară stabilirea unui cadru
universal de definire a acestui fenomen, care să reflecte realitatea din instituţiile şcolare
româneşti, precum şi situaţiile de manifestare a acestuia de la o regiune la alta şi în cele din
urmă să se realizeze demersurile de intervenţie.
Este greu de înţeles că într-un stat membru al Uniunii Europene există copii care nu se
pot bucura de o educaţie la care au dreptul conform legii, datorită sărăciei, tradiţiilor
comunităţii, familiilor disfuncţionale şi uneori lipsite ele însele de educaţie, presiunii de a
obţine bani, migraţiei, căsătoriilor şi naşterilor încă de la vârste fragede.
Comparativ cu anii anteriori, în prezent, lipsa de comunicare între părinţi şi copii,
plecarea părinţilor în străinătate, absenţa sprijinului emoţional sau social, problemele
economice, timpul redus petrecut de părinţi alături de copii au contribuit, în cazul multor
copii, la declanşarea unor probleme emoţionale.
Acestor factori li se alătură riscul abuzului de droguri, alcool, tutun, supraîncărcarea
programei şcolare, anxietatea faţă de examene, metode educaţionale ineficiente, toate acestea
constituind un stres real pentru tineri, care, de cele mai multe ori evită confruntarea cu aceste
probleme, chiulind, lipsind de la şcoală, motiv pentru care este necesară prevenirea
absenteismului, fenomen care a devenit o problemă socială, un semn tardiv al problemelor,
un comportament ce reflectă lipsa de încredere faţă de şcoală, motivaţie şi interes scăzut
pentru educaţie.
S-a dovedit că proverbul clasic “Ai carte, ai parte!” nu mai este atât de convingător,
demonstrând chiar faptul că cel care are o educaţie aleasă, nu are în cele mai multe cazuri şi
succes social, dovadă făcând acele persoane care au carenţe educaţionale, dar care au reuşit să
aibă o situaţie materială bună, câştigând şi un anumit statut social, toate acestea determi-
nându-l pe adolescent să abandoneze şcoala.
Pentru a pune bazele unui sistem educativ funcţional este necesar să se ia în vedere
formarea tuturor tinerilor, într-o manieră adaptată posibilităţilor dar şi intereselor acestora.
50
Indiferent de posibilităţile lor materiale şi intelectuale, de mediul din care provin sau de etnia
fiecăruia, toţi aceşti tineri trebuie să aibă şanse egale la educaţie.
Consider că nefrecventarea grădiniţei este un factor care determină într-o foarte mare
măsură abandonul şcolar, cei care au experimentat grădiniţa implicându-se mult mai uşor în
viaţa şcolii şi prin urmare, riscul de abandon pe parcursul ciclurilor următoare fiind mai
redus.
Informaţiile prezentate în partea teoretică a lucrării, preluate din literatura de
specialitate, au fost confirmate şi suplimentate de datele obţinute în urma cercetării calitative.
Astfel, principalele cauze ale abandonului şcolar sunt: sărăcia, modelul educaţional oferit de
părinţi, încrederea scăzută în educaţie cu accent mai mare în mediul rural, apartenenţa la o
familie dezorganizată, mariajul timpuriu, în special în rândul fetelor de etnie romă,
participarea elevilor la întreţinerea familiei sau la îngrijirea fraţilor mai mici, influenţa
negativă a anturajului, plecarea părinţilor în străinătate, lipsa comunicării copil-părinte,
părinte-cadru didactic, dificultăţi în a face faţă programei şcolare, mentalitatea părinţilor care
nu conştientizează importanţa educaţiei.
Consecinţele abandonării şcolii sunt vizibile atât asupra grupului ţintă şi a comunităţii,
cât şi a societăţii din care fac parte cei în cauză. Dintre efectele asupra grupului ţintă cele mai
des întâlnite sunt lipsa deprinderii unei meserii, lipsa unui vocabular adecvat, nerecunoaşterea
unor norme, reguli, regulamente de comportare, dobândirea unor trăsături negative de
caracter (ură, agresivitate, indisciplină), adaptare dificilă în societate, tendinţă de izolare,
sentiment de marginalizare, discriminare, tendinţă de adeziune la grupuri infracţionale.
Efectele asupra comunităţii constau în: marginalizarea întregii comunităţi, nivel de trai
scăzut al membrilor comunităţii, nerecunoaşterea comunităţii datorită lipsei valorilor.
La nivelul societăţii, efectele sunt reflectate în conflictele dintre membrii comunităţii şi
societate, conflictele între membrii comunităţii şi instituţiile societăţii, stigmatizarea
comunităţii.
Unii părinţi reuşesc să imprime în mintea copilului lor, chiar din primii ani de şcoală o
teamă şi o dezorientare profunde, prin utilizarea unor replici “Vine şcoala, abia aştept să scap
de tine!” sau “ Vezi tu ce o să păţeşti când începe şcoala!”, astfel că, de mic şcolar, în mintea
elevului se instalează o stare de repulsie faţă de şcoală.
Datoria părintelui este de a strecura în mintea copilului său dragoste pentru cadrele
didactice şi pentru mediul şcolar, curiozitate pentru activităţile desfăşurate în cadrul şcolii,
pasiune pentru ceea ce trebuie să realizeze în cadrul tuturor activităţilor impuse în şcoală.

51
 Prin urmare, consider că este necesară în primul rând educaţia părinţilor prin
intermediul unor cursuri de educaţie: educaţia pentru viaţa de familie, educaţia pentru
cunoaşterea importanţei atitudinii lui pentru rezultate şcolare bune din partea copilului său.
Pentru o reuşită în ceea ce priveşte prevenirea abandonului şcolar este important ca
părinţii şi cadrele didactice să se implice constant şi cu seriozitate în atragerea şi menţinerea
adolescentului spre studiu, conştientizarea importanţei educaţiei în viaţă, răsplătirea
eforturilor depuse de fiecare adolescent aflat în situaţie de abandon şcolar prin diplome,
recompense, medalii.
Cu cât copiii vor fi mai bine sprijiniţi de părinţi, cu atitudini pozitive faţă de şcoală, cu
atât mai bine aceştia vor obţine performanţe mari. Nu toţi copiii asimilează informaţiile într-
un ritm alert, unii sunt mai lenţi în învăţare, motiv pentru care consider că fiecare profesor
trebuie să cunoască fiecare elev în parte, să aibă răbdare acordându-i atenţia cuvenită şi să
lucreze acolo unde observă anumite “lipsuri”, să insiste pentru a stimula interesul elevului
pentru învăţătură. Atitudinea cadrului didactic este foarte importantă pentru îmbunătăţirea
frecvenţei şcolare, astfel trebuie respectat cu stricteţe regulamentul privind sancţiunile
elevilor pentru absenţe nemotivate, fiind necesară o colaborare mai strânsă şcoală –familie.
Elevii neatenţi, gălăgioşi, nu trebuie daţi afară de la ore pentru a nu deranja lecţia, e
nevoie de disciplină, de oferirea unor modele pozitive din clasă, din grupul şcolar sau din
grupul de joacă.
Pentru consolidarea relaţiei şcoală-familie şi pentru o mai mare încredere a părinţilor în
eficacitatea şcolii, aceasta ar putea oferi familiilor diverse servicii: centre de consiliere, centre
pentru supravegherea elevilor la temele de casă, vizite în diverse locuri (excursii, teatru,
spectacole).
În situaţia în care unii elevi nu reuşesc să învingă insuccesele şcolare, aceştia se revoltă,
se resemnează sau renunţă, încercând să-şi dovedească că pot reuşi în unele lucruri, aceste
fapte finalizându-se de cele mai multe ori cu insdisciplina sau evitarea anumitor ore de curs,
ba chiar abandonând şcoala, manifestând un dezinteres total, o atitudine negativă pentru
şcoală.
Dacă înainte şcoala avea ca scop principal integrarea elevului, azi, în majoritatea
cazurilor, ea nu mai reuşeşte să-i formeze tânărului absolvent acele competenţe atât de
necesare pentru a-l pregăti pentru viaţa de adult. Dar, dacă între şcoală-familie-comunitate va
exista o bună colaborare, tinerii vor putea beneficia de acel suport care să le ofere succes atât
în viaţă, cât şi la şcoală, acest parteneriat îmbunătăţind prezenţa lor la şcoală, relaţia familie-
şcoală, precum şi sprijinul din partea comunităţii, de care şcoala are foarte mare nevoie.
52
 Strategia actuală privind reducerea riscului părăsirii timpurii a şcolii cuprinde politici
de prevenire, intervenţie şi compensare menite să îmbunătăţească calitatea educaţiei, să
dezvolte potenţialul tinerilor aflaţi în cauză, să înlesnească integrarea acestora în mediul
şcolar şi să îi ajute să se reintegreze în programe de educaţie şi formare profesională pentru a
dobândi calificările pe care nu le-au obţinut anterior.
Într-o lume supusă unei permanente schimbări, unor competiţii de orice fel, atât cadrele
didactice, părinţii, comunităţile locale, cât şi guvernele şi statele naţionale, contribuie prin
diverse acţiuni şi mijloace, la îmbunătăţirea educaţiei, cu scopul de a-i ajuta pe tineri să se
dezvolte. Astfel, consider că, acţiunile concrete pe care acestea le pot realiza, cu scopul de a-i
ajuta pe tineri să înveţe sunt: asigurarea un loc liniştit pentru studiu, fără telefon mobil, TV
sau radio, elaborarea unui program zilnic de efectuare a temelor, părinţii fiind disponibili
pentru a răspunde întrebărilor tinerilor, încurajându-le eforturile şi discutând cu aceştia
despre cele ce şi-au însuşit; lecturarea alături de copil, acesta fiind îndrumat să frecventeze
biblioteca, să aleagă cărţile potrivite pentru lecturat; o bună comunicare, bazată pe încredere
reciprocă, părinţii reuşind astfel să cunoască prietenii apropiaţi ai copiilor lor, locurile în care
îşi petrec timpul liber; manifestarea interesului permanent al părinţilor pentru ceea ce se
întâmplă la şcoală, implicare în rezolvarea problemelor şcolii; participarea alături de copil şi
implicarea în activităţile educative din şcoală precum şi în cele extraşcolare, oferind ajutor
de fiecare dată când este nevoie, astfel încât şi copiii învaţă să fie mai puternici, mai valoroşi,
mai încrezători în forţele proprii, valorizând mai mult şcoala, conştientizând tot mai bine
necesitatea acesteia în viaţa lor, ca viitori adulţi.
Este important şi necesar să conştientizăm rolul esenţial pe care îl are educaţia în viaţa
fiecăruia dintre noi, pentru că educaţia este cea care ne învaţă să fim puternici, dinamici,
valoroşi, formând cetăţeni echilibraţi, responsabili, motivaţi spre acţiune şi schimbare, aşa
cum afirma şi Nicolae Iorga “Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societăţii”.
Consider că este esenţial să dăm dovadă de multă răbdare, maleabilitate în relaţia cu
copiii, să ne străduim să-i ascultăm de fiecare dată când aceştia simt nevoia unui sprijin, a
comunicării, să ne păstrăm calmul, să nu îi jignim, să nu îi maltratăm. Pentru a oferi
copilului nostru mai multă siguranţă, mai multă încredere în forţele proprii trebuie să ştim să
îl acceptăm aşa cum este el, să învăţăm să-l ascultăm, să ne facem timp pentru a discuta cu el
despre tot ceea ce el îşi doreşte, să ne petrecem cât mai mult timp alături de copilul nostru,
realizând împreună diverse activităţi.
Să nu uităm totodată că, abandonul şcolar nu este doar o problemă a individului aflat în
această situaţie, ci este şi o problemă socială, în sensul că rezultatele sale pot afecta pe termen
53
lung întreaga societate. O dată pierdută legătura elevului cu şcoala, acestuia îi va fi greu să
revină la îndatoririle anterioare, astfel că, prevenţia abandonului şcolar trebuie realizată la
primele semne, luându-se apoi măsuri chiar de la primele absenţe repetate, discuţii cu elevii
în cauză şi cu părinţii acestora, cu scopul de a-l readuce pe calea frecventării cursurilor.
Un rol important în prevenirea abandonului școlar îl are asistentul social, care prin
prisma meseriei sale poate înţelege şi sprijini cel mai bine atât tinerii în cauză, cât şi familiile
acestora. Sarcinile pe care acesta le poate îndeplini sunt: de a identifica din timp tinerii cu risc
de abandon şcolar, de a-i sprijini pe cei care au probleme în adaptarea şcolară, de a consilia
individual sau în grup atât elevii cât şi părinţii acestora, de a media conflictele elev-profesor,
părinte-profesor, de a identifica atât resursele şcolare cât şi cele ale comunităţii, necesare
educaţiei şcolare.

54
 BIBLIOGRAFIE

CĂRŢI ŞI ARTICOLE
1. Agabrian, Mircea & Milea, Vlad (2005): Parteneriate şcoală-familie-comunitate,
Editura Institutul European, Iaşi.
2. Albu, Iacob, Cristina; Scutaru, Laura & Hogea, Ana-Maria (2010): “Strategii de
cunoaştere şi intervenţie psihopedagogică”, în Sas C.(coord.), Educaţie şi schimbare
socială, Editura Universităţii din Oradea, Oradea.
3. Blândul, Valentin, Cosmin (2010): “Abandonul şcolar-soluţie extremă a elevului aflat
în dificultate”, în Sas C. (coord.), Educaţie şi schimbare socială, Editura Universităţii
din Oradea, Oradea.
4. Blândul, Valentin, Cosmin (2010): “Aspecte contemporane privind prevenirea şi
corectarea abandonului şcolar în rândul elevilor din învăţământul preuniversitar
bihorean”, în cadrul proiectului ,,Şcoala, şansa mea!’’, disponibil pe
http://www.proiecte-structurale.ro/22-Prevenirea-parasirii-scolii/Scoala-sansa-mea--
pID3050.html, consultat la data de 23.04.2015.
5. Chelcea, Septimiu (2004): Iniţiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro,
Bucureşti.
6. Chipea, Floare (2010): „Abandonul şcolar în judeţul Bihor-Dimensiuni, surse,
implicaţii”, în Dezvoltare socială teritorială- Premise conceptuale şi date empirice,
Editura Universităţii din Oradea, Oradea.
7. Fartuşnic, Ciprian (coord.), Apostu, Otilia, Balica, Magda, Florian, Bogdan, Horga,
Irina, Jigău, Mihaela, Voinea, Lucia (2012): Ghid de lucru pentru prevenirea şi
combaterea abandonului şcolar, Editura Vanemode, Bucureşti, disponibil pe
http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Ghid-de-lucru-pentru-prevenirea-si-
combaterea-abandonului-scolar-ghid-pentru-directori-de-scoli-2012.pdf
8. Lupșan, Gabriela, (2003): “Instituţii juridice în domeniul protejării și promovării
drepturilor copilului”, în Neamţu G. (coord.) Tratat de asistenţă socială, Editura
Polirom, Iași.
9. Neamţu, Cristina (2003): Devianţa şcolară-ghid de intervenţie în cazul problemelor
de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iaşi.
10. Neamţu, Cristina (2011): „ Asistenţa socială în şcoală”, în Neamţu George (coord.),
Tratat de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi.
55
 11. Nistor, Gheorghiţa (2012): „Asistenţa socială şi consilierea în şcoală” în Dumitraşcu,
Hanibal (coord.), Consilierea în asistenţa socială, Editura Polirom, Iaşi.
12. Vrăşmaş, Ecaterina, Adina (2002): Consilierea şi educaţia părinţilor, Editura Aramis,
Bucureşti.

STUDII ŞI RAPOARTE
1. *** Comisia Europeană (2011): Propunere de recomandare a Consiliului privind
politicile de reducere a părăsirii timpurii a şcolii, Bruxelles, disponibil pe http://eur-
lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52011PC0019&from=RO
2. *** Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ (2009) , disponibil pe
https://www.google.ro/search?
client=opera&q=raport+asupra+starii+sistemului+national+de+invatamant+2009&so
urceid=opera&ie=UTF-8&oe=UTF-8
3. *** Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ (2010), disponibil pe
http://www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=12866
4. *** Raportul final al Comisiei Europene asupra părăsirii timpurii a şcolii (2005),
pp.68.118,https://www.google.ro/search?
client=opera&q=rofrpreu1&sourceid=opera&ie=UTF8&oe=UTF-
8#q=rofpreu1&spell=1
5. Balauru, Mihaela (2012): “Identificarea factorilor care contribuie la abandonul
şcolar”, în Revista Orizont Didactic, disponibil pe http://orizontdidactic.net/2012/
07/page/2/
6. Gheorghiţă, Ion (2011): Proporţiile abandonului şcolar şi consecinţele lui, disponibil
pe http://mergilascoala.ro/proportiile-abandonului-scolar-si-consecintele-lui/
7. Gheorghiu, Marcela (2014): „O problemă socială de maximă gravitate. Noile
generaţii tot mai departe de şcoală”, în Revista Tribuna Învăţământului, nr.1251,
disponibil pe http://www.tribunainvatamantului.ro/o-problema-sociala-de-maxima-
gravitate-noilegeneratii tot-mai-departe-de-scoala/
8. Hatos, Adrian (2009): „Riscul abandonului şcolar la adolescenţii din şcolile urbane:
Între constrângeri structurale şi climat organizaţional” în Anuarul Institutului de
Istorie ,,George Bariţiu’’, nr.VII, Seria Humanistica, Cluj-Napoca, disponibil pe
http://www.humanistica.ro/ engleza/index.htm
9. Jurcan, Daniel, Mihail (2011): Studiu-Diagnostic privind situaţia abandonului şcolar
şi părăsirea timpurie a şcolii în mediul rural, disponibil pe
56
 http://www.fundatia.ro/sites/default/files/Parte%20de%20CarteRaport%20de
%20Cercetare.pdf
10. Olah, Şerban (2009): ”Abandonul şcolar în judeţul Bihor. O abordare calitativă”, în
Revista Universitară de Sociologie, nr.1, Craiova, disponibil pe
http://www.socioumane.ro/index.php/sociologie-asisten-social/sociologie
asistentasociala/364erban-olah
11. Palaghia, Carmen, Miftode, Vasile (2012): “Implicaţii ale parteneriatului dintre
şcoală şi comunitate în formarea responsabilităţii la elevi”, în Revista de Economie
Socială, vol.II, nr.3., disponibil pe
http://profitpentruoameni.ro/wp-content/uploads/2013/05/ 02-implications-of-the-
school-community-partnership-in-shaping-pupils-responsibility.pdf,
12. Palcea, Adina, Laura (2010): “Abandonul şcolar-cauze şi modalităţi de prevenire”, în
Revista Didactica, nr.21, disponibil pe http://www.didactic.ro/revista/-didactica-
revista-de-specialitate-pentru-cadrele-didactice
13. Pracsiu, Teodor (2013): “Un stigmat bumerang: abandonul şcolar”, în Revista
Tribuna Învăţământului, disponibil pe http://www.tribunainvatamantului.ro/un-stigmat-
bumerang-abandonul-scolar/
14. Proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Vreau să termin şcoala şi
eu!”, disponibil pe https://www.google.ro/search?client=opera&q=http%3A%2F%2F
vreau+sa+term in+scoala+ si+eu&sourceid=opera&ie=UTF-8&oe=UTF-8,
15. Proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Şcoala, şansa mea!”,
disponibil pe http://www.proiecte-structurale.ro/22-Prevenirea-parasirii-scolii/Scoala-
sansa-mea--pID3050.html.
16. Proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Alege şcoala!”, disponibil pe
http://www.fonduriue.ro/posdru/images/doc/prezentare_4_alege_scoala.pdf
17. Proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Împreună vom reuşi!”,
disponibil pe http://scoalamastacan.ro/proiectul-qimpreuna-vom-reusiq.html
18. Proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Să învăţăm împreună!”,
disponibil pe http://politicisociale.ro/lansare-proiect-sa-invatam-impreuna
57
 19. Proiecte cofinanţate de Fondul Social European şi realizate prin Programul
Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane: „Educaţia pentru toţi, educaţia
este şansa ta!”, disponibil pe http://www.educatiesansata.ro
20. Vrăşmaş, Ecaterina, Adina (2008):”Dimensiuni şi particularităţi care definesc
parteneriatul educaţional”, p. 19, în Revista Didactica Pro, nr. 2, disponibil pe
http://www.prodidactica.md/revista/Revista_48.pdf

LEGISLAŢIE
1. ***Legea 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată în 2012
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 785 din 22 noiembrie 2012.
2. ***Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată
în Monitorul Oficial  nr.557 din 23 iunie 2004, republicată în 2014.
3. ***Hotărârea Guvernului nr. 932 /2002 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de
produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - IV din învăţământul de
stat, publicată în Monitorul Oficial nr. 652 din  2 septembrie 2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
4. *** Legea nr. 269/2004 pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării
achiziţionării de calculatoare, publicată în Monitorul Oficial nr.794 din 27 august
2004 cu modificările şi completările ulterioare.
5. *** Hotărârea Guvernului nr.1488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumu-
lui sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de
protecţie socială "Bani de liceu" publicată în Monitorul Oficial nr.860 din 21
septembrie.
6. ***Codul Penal al Romaniei (Legea nr. 286/2009), publicat în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 510 din 24/07/2009.
7. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a
Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar, 2005, modf. 2011.
8. ***Legea educaţiei naţionale nr 1/2011, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.
18 din 10 ianuarie 2011.
9. ***Hotărârea de Guvern nr. 417/ 2015 care aprobă Strategia privind reducerea
părăsirii timpurii a şcolii- disponibil pe http://www.edu.ro/index.php/articles/23192

58
 ANEXE

ANEXA 1
GHID INTERVIU PĂRINȚI

1. Care este imaginea şcolii de azi în viziunea dvs.?

2. Consideraţi că este importantă şcoala pentru reuşita în viaţă?
3. Credeţi că fiul/fiica dvs acordă importanţa cuvenită şcolii?
4. Vă consideraţi un părinte preocupat de implicarea şi evoluţia şcolară a fiului/fiicei dvs. ?
5. Situaţia materială a familiei dvs.vă permite să îi asiguraţi copilului cele necesare pentru
participarea şcolară?
6. Cum descrieţi relaţia cu copilul dvs.?
7. Cum vă petreceţi timpul alături de copil?
8. Cine îl sprijină pe copil în realizarea sarcinilor primite pentru acasă?
9. Cât de des vizitaţi şcoala şi care sunt motivele pentru care o vizitaţi?
10. Ce fel de relaţie aveţi cu cadrele didactice?
11. Cum se comportă acestea cu elevii şi cu părinţii acestora?
12. Ce înţelegeţi prin abandon şcolar?
13. Care credeţi că sunt motivele/cauzele pentru care unii elevi absentează de la şcoală?
14. Cum consideraţi dvs.că ar trebui ajutaţi/îndrumaţi/stimulaţi cei în cauză pentru a
frecventa şcoala?
15. Care credeţi că ar fi soluţiile necesare/posibile pentru prevenirea/diminuarea fenomenului
de abandon şcolar la nivelul şcolii din comunitatea dvs?

59
 ANEXA 2
GHID INTERVIU CADRE DIDACTICE

1. Care este numărul de elevi înscrişi la clasa la al cărui învăţător/diriginte sunteţi?

2. Cum caracterizaţi situaţia familială a elevilor?
3. Ce puteţi spune despre implicarea părinţilor în activitatea şcolară?
4. Ce fel de relaţie există între elevi şi familiile acestora?
5. Care este situaţia economico-socială a acestor familii? Cu ce probleme se confruntă
acestea?
6. Cât de des vizitează părinţii tinerilor şcoala şi care sunt motivele vizitei lor?
7. Care sunt probleme majore cu care vă confruntaţi la clasă?
8. Consideraţi că există în clasa dvs. elevi în situaţia de abandon şcolar? Precizaţi
numărul şi specificul acestora.
9. Care credeţi că sunt motivele care determină apariţia fenomenului de abandon şcolar?
10. Comparativ cu anii anteriori, numărul elevilor aflaţi în situaţia de abandon şcolar a
crescut sau nu?
11. Ce credeţi că i-ar stimula pe tineri să frecventeze şcoala?
12. Care este relaţia profesor/elev?
13. Prezentaţi care credeţi dvs. că sunt cauzele pentru care tinerii părăsesc sistemul
educaţional aşa de timpuriu?
14. Cum se implică comunitatea locală în sprijinirea şcolii şi a elevilor?
15. Care credeţi că ar fi soluţiile necesare/posibile pentru prevenirea/diminuarea
fenomenului de abandon şcolar?

60
 ANEXA 3
GHID INTERVIU DIRECTORI

1. Ce ne puteţi spune despre unitatea de învăţământ pe care o conduceţi (istoric, dotările

materiale: bibliotecă, laboratoare, internet, săli de sport) ?
2. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă aceasta?
3. Descrieţi câteva proiecte sau programe în care este implicată şcoala pe care o conduceţi.
4. Vă rog să descrieţi corpul profesoral din această instituţie (calificare, experienţă
didactică).
5. Prezentaţi pe scurt ce consideraţi dvs că este abandonul şcolar! V-aţi confruntat cu
situaţii de abandon şcolar? (vă rog să precizaţi nr. aproximativ de cazuri şi tipul de
abandon: abandon temporar sau definitiv)
6. Cum a evoluat fenomenul?
7. Care credeţi că sunt motivele pentru care elevii abandonează şcoala?
8. Cât de des contactează părinţii cadrele didactice şi conducerea şcolii pentru a se informa
de situaţia şcolară a copiilor lor?
9. Cum aţi descrie relaţia dintre conducerea şcolii, cadrele didactice şi părinţi?
10. După părerea dumneavoastră, ce ar trebui să facă părinţii pentru a preveni abandonul
şcolar?
11. Ce s-ar putea face pentru o comunicare mai bună cu părinţii?
12. În şcoala dumneavoastră există programe pentru integrarea în sistemul de educaţie a
copiilor care nu au fost niciodată cuprinşi în sistemul de învăţământ obligatoriu? (Şcoala
de vară, A doua şansă,etc.) Detaliaţi.
13. Există programe/politici de sprijin a elevilor aflaţi în dificultate (modalităţi de sprijin
material şi pedagogic)? Descrieţi-le pe scurt.
14. Dar programe/ proiecte destinate prevenirii şi stopării abandonului şcolar?
15. Cine au fost actorii care s-au implicat în implementarea şi derularea acestor programe?
16. Ce rezultate au fost obţinute în urma acestor programe/politici?
17. Există şi alte modalităţi prin care unitatea dumneavoastră încearcă să prevină şi să reducă
fenomenul de abandon şcolar la nivel local?
18. Ce credeţi dumneavoastră că se poate face pentru prevenirea şi stoparea abandonului
şcolar?

61
 ANEXA 4
CHESTIONARUL APLICAT ELEVILOR

1. Cât de mulțumiți sunteți de Școala Gimnazială Măicănești ?

 Foarte mulțumit/ă
 Mulțumit/ă
 Parțial mulțumit/ă
 Se poate și mai bine
 Nemulțumit/ă

2. Poți să îți exprimi liber opiniile și părerile, ori de câte ori simți nevoia ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

3. Se întâmplă la școală ori în familie să se vorbească pe un ton ridicat ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

4. Când, din diverse motive, sunteți certați, care este tonul folosit ?
 Exagerat
 Moderat
 Uneori ridicat
 Normal

62
5. Cât de des îți sunt criticate acțiunile, opțiunile, alegerile, reacțiile ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

6. Ai fost vreodată amenințat/ă verbal ori în scris ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

7. Primiți mesaje deranjante prin intermediul telefonului (apeluri și/sau mesaje) ori al
rețelelor de socializare?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

8. Intenția mea de a comunica cu cei din jur este respinsă fie prin gesturi, fie tranșant ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

9. Interacționezi greu cu cei din jurul tău ?

 Întotdeauna
 Deseori

63
  Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

10. Simți că prietenii și colegii te evită din diverse motive ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

11. Te simți exclus/ă de la diverse activități, aniversări, distracții, etc ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

12. Ești bărfit/ă și/sau criticat/ă în mod nejustificat, fără motiv ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

13. Ai fost victima unor umilințe din partea prietenilor și/sau a colegilor ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

64
14. Se întâmplă să fii ținta batjocurei colegilor/prietenilor datorită felului în care arăți/te
îmbraci?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

15. Crezi că ești supus/ă unor presiuni/intimidări din partea colegilor/amicilor din cauza
invidiei?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

16. Colegii, amicii ori prietenii obișnuiesc să îți pună porecle?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

17. Îți sunt criticate/contestate părerile/deciziile/opțiunile?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

18. S-a întâmplat ca cineva din anturajul tău să îți adreseze diverse gesturi ori remarci cu
tentă sexuală ?

65
  Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată
19. Se întâmplă să fii apostrofat/ă la orele de curs, în ciuda faptului că ești atent la explicațiile
cadrului didactic ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

20. S-a întâmplat să fii amenințat/ă fizic și/sau verbal ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

21. S-a încercat intimidarea ta, prin diverse agresiuni fizice minore?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

22. Îți sunt adresate diverse cuvinte/expresii insultătoare ce îți diminuează încrederea de
sine ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori

66
  Foarte rar
 Niciodată

23. Ai fost amenințat/ă cu scăderea notelor sau cu vreo pedeapsă disciplinară?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

24. Se întâmplă să fii pedepsit(ă)/tras(ă) la răspundere pentru faptele altora ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

25. Se întâmplă să fii pedepsit/ă fără nici un motiv ?

 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată

26. Care crezi că este cea mai frecventă formă de manifestare a devianței școlare ?
 Violența fizică
 Violența psihologică
 Vandalismul
 Absenteismul
 Abandonul școlar

67
27. În domeniul violenței psihologice, consider că mai des întâlnită formă de manifestare
este:
 Violența psihologică elev-elev
 Violența psihologică elev – cadru didactic
 Violența psihologică elev – părinte
 Violența psihologică elev – părinții altui elev

28. Care este cea mai mare teamă a ta când te afli la școală ?
 Mi-e teamă de un profesor
 Mi-e teamă de un coleg
 Mi-e teamă de teme/note obținute
 Mi-e teamă de părinții unui elev
 Nu știu/nu răspund

29. Când sesizezi o situație conflictuală în cadrul școlii, cui vrei să ceri ajutorul ?
 Unui profesor/dirigintelui
 Părinților
 Unui coleg de școală / unui prieten
 Consilierului școlar
 Conducerii școlii
 Nu cer ajutorul

68
 ANEXA 5
CHESTIONARUL APLICAT CADRELOR DIDACTICE

1. Ați avut probleme în desfășurarea orelor de curs din cauza comportamentului unor
elevi ?
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 Niciodată
2. Ați fost supus/ă unor acuzații nefondate în cadrul unității școlare ?
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 O singură dată
 Niciodată
3. S-a întâmplat să fiți victima unor intimidări în cadrul unității școlare ?
 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 O singură dată
 Niciodată
4. În situația apariției unor tensiuni ori a unor stări conflictuale, conducerea unității
școlare:

69
  Mi-a acordat tot sprijinul
 A moderat situația
 Mi-a acordat libertate de acțiune
 Nu s-a implicat
5. În cazul sesizării unor acte de indisciplină în rândul elevilor :
 Iau măsuri pe loc, aplicând sancțiuni
 Acord avertismente
 Sesizez conducerea școlii
 Îi înștiințez pe părinți
 Prefer să nu intervin

6. Ați sesizat forme de manifestare ale devianței școlare la elevii dumneavoastră ?

 Deseori
 Uneori
 Foarte rar
 O singură dată
 Niciodată
7. Sub ce formă se manifestă devianța școlară cel mai frecvent ?
 Violența fizică
 Violență verbală
 Violența psihologică
 Absenteism
 Abandon școlar
8. Cui cereți ajutorul în situația în care sesizați forme de manifestare ale devianței
școlare la elevii dumneavoastră ?
 Conducerii școlii
 Dirigintelui
 Consilierului școlar
 Instituțiilor ce au atribuții în domeniul protecției copilului
 Nu cer ajutorul, gestionez singur situația constatată
9. Care credeți că sunt motivele formelor de devianță școlară manifestate la elevi ?
 Educația primită în familie

70
  Comportamentul neadecvat al elevilor
 Dezinteresul elevilor
 Lipsa sancțiunilor adecvate
 Comportamentul neadecvat al profesorilor
 Slaba pregătire a cadrelor didactice
10. Ce măsuri credeți că s-ar impune pentru diminuarea formelor de manifestare a
devianței școlare?
 O educație mai bună a elevului în cadrul familiei
 Respectarea regulamentelor cu strictețe
 Realizarea unor parteneriate cu familiile elevilor
 Îmbunătățirea comunicării cu elevii
 Realizarea unor activități extra-școlare de interes
 Creșterea nivelului de trai
 Alte măsuri

ANEXA 6
CHESTIONARUL APLICAT PĂRINȚILOR

1. În discuțiile pe care le purtați uzual cu copiii dumneavoastră, obișnuiți să ridicați

tonul?
 Deseori
 Uneori
 Numai când este cazul
 Rareori
 Niciodată
2. Atmosfera din cadrul familiei este de obicei :
 Tensionată
 Ușor tensionată
 Uneori tensionată
 Relaxată
3. Îi acordați copilului dumneavoastră toată atenția de care acesta are nevoie ?
 Întotdeauna

71
  Deseori
 Uneori
 Când am timp
 Destul de rar
4. Obișnuiți să vă urmăriți cu atenție copilul, respectiv reacțiile și atitudinile acestuia ?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Când am timp
 Destul de rar
5. Considerați că aveți capacitatea și abilitatea de a remarca anumite devieri în
comportamentul copilului dumneavoastră ?
 Da
 Posibil
 Nu cred
 Nu știu
 Nu răspund
6. Cât de des sunteți interesat de situația școlară a copilului dumneavoastră?
 Întotdeauna
 Deseori
 Uneori
 Când am timp
 Destul de rar
7. În situația unei situații conflictuale, copilul dumneavoastră :
 Îmi cere ajutorul
 Preferă să nu-mi spună pentru a nu ma îngrijora
 Apelează la prieteni
 Cere ajutorul școlii
8. Sesizați urmele unui abuz la care este supus copilul dumneavoastră ?
 Nu știu
 Nu cred
 Da

72
  Uneori
 Nu răspund
9. Care credeți că sunt cele mai frecvente forme de manifestare ale fenomenului
devianței școlare?
 Violență fizică
 Violență verbală
 Violență psihologică
 Absenteism
 Abandon școlar
10. Considerați că elevul-copilul dumneavoastră este predispus unui comportament
deviant?
 Nu știu
 Nu cred
 Posibil
 Nu răspund

ANEXA 7
CHESTIONAR PRIVIND ABSENTEISMUL ȘCOLAR ADRESAT COPIILOR

Vă rugăm să răspundeți cu sinceritate la următoarele întrebări:

Ce vârstă ai ? _______ Genul: 1. băiat 2. fată
1. Câţi copii sub 18 ani sunt în familia ta (împreună cu tine)? ______
2. Din punct de vedere al vârstei, al câtelea eşti între fraţi şi surori (primul fiind cel
mai mare în vârstă)? a) Primul b) Al doilea c) Al treilea d) Al patrulea e) Al cincilea
f) Al şaselea.
3. Care e situația familiei tale:
 locuiesc cu amândoi părinții
 locuiesc cu mama, părinții fiind despărţiţi
 locuiesc cu mama, tatăl meu a murit
 locuiesc cu tata, părinții fiind despărţiţi
 locuiesc cu tata, mama mea a murit
 altă situaţie; care ?_______________________________

73
 4. Vârsta tatălui _____________ Vârsta mamei _____________
5. Ocupaţia tatălui:
 angajat
 neangajat
 muncește ocazional
 plecat peste hotare
 Altă situaţie; care? _________________________
6. Ocupaţia mamei:
 angajată
 neangajată
 muncește ocazional
 plecată peste hotare
 altă situaţie; care? _________________________

7. Cât de des părinții îți verifică tema pentru acasă?

 zilnic
 deseori (4-5 ori pe săptămînă)
 uneori (1-3 ori pe săptămînă)
 foarte rar (cîteva ori pe lună)
 niciodată
8. Cât de des absentezi de la ore ?
 uneori (1- 2 ore / luna)
 deseori (3-5 ore /lună)
 frecvent (6 -10 ore / lună)
 foarte des (mai mult de 10 ore / lună)
9. Care a fost motivul care v-a determinat să absentaţi cel mai frecvent de la școală?
(încercuiți o singură variantă)
 materia este prea grea, nu o înţeleg
 nu-mi plăcea lecția
 nu mi-am făcut tema de casă
 conflicte cu profesorul
 pentru a avea grija de frații /surorile mai mici

74
  pentru a-mi ajuta părinții la treburile casnice
 să muncesc pentru a câștiga bani
 am fugit de la lecție
 alt motiv. Care? _______________________________
10. Ai fugit vreodată de la ore ?
 da
 nu
11. Care au fost motivele ce v-au determinat să fugiți de la ore?
 materia este prea grea, nu o înţeleg
 nu-mi plăcea lecția
 nu mi-am făcut tema de acasă
 conflicte cu profesorul
 pentru a avea grija de frații/surorile mai mici
 pentru a-mi ajuta părinții la treburile casnice
 să muncesc pentru a câștiga bani
 alt motiv. Care? _______________________________
12. Unde mergi cînd fugi de la școală?
 merg acasă
 merg pe terenul sportiv
 merg în bar
 merg să muncesc ca să câștig bani
 Altele. Care? _______________________________
13. Cu cine îţi petreci timpul cînd absentezi de la școală?
 cu prietenii
 cu prietenul / cu prietena
 cu colegii
 cu nimeni, rămân singur
 cu altcineva. Cu cine?_______________________________
14. Părinţii știu că ai lipsit de la școală?
 na
 nu
15. Ce soluții propui pentru rămîne la școală? Ce te-ar putea ajuta să nu mai pleci de la

75
 școală înainte de terminarea orelor? ...................................................................

ANEXA 8
CHESTIONAR PRIVIND ABSENTEISMUL ȘCOLAR ADRESAT PĂRINȚILOR

1) Cunoaşteţi situația absenţelor copilului dumneavoastră de la școală?

2) De câte ori a lipsit nemotivat luna aceasta copilul dumneavoastră?
3) Care este motivul pentru care lipseşte nemotivat copilul dumneavoastră?
4) Care sunt persoanele cu care copilul dumneavoastră petrece timpul când lipseşte de la
școală?
5) Cu ce se ocupă copilul dumneavoastră cînd lipsește de la ore?
6) Ce părere aveți despre absențele nemotivate de la ore a fiicei /fiului ?
7) Care sunt avantajele școlii pentru dezvoltarea copilului dumneavoastră?

76