ABANDONUL ȘCOLAR – O URGENȚĂ INVIZIBILĂ

Prof. Costescu Emilia Mihaela - Școala Gimnazială Aninoasa

Abstract:
Lucrarea de față tratează tema abandonului școlar, o temă de mare actualitate,
dată fiind rata mare a abandonului școlar din țara noastră. Pentru a putea interveni
eficient trebuie cunoscute cauzele care pot conduce la abandonul școlar.
Părăsirea timpurie a şcolii reprezintă un potenţial pierdut. Acesta are costuri
sociale (ruptură socială, cerere mai mare în sistemul de sănătate şi coeziune socială mai
redusă) şi costuri economice (productivitate mai scăzută, venituri fiscale mai mici şi o
creştere a alocaţiilor sociale acordate). Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie”
proprie care presupune o analiză complexă, o interpretare psihogenetică, dinamică şi
funcţională a situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat în această situaţie.

1. Noțiuni introductive
În literatura de specialitate fenomenul de abandon şcolar are semnificaţia de renunţare
la studiile şcolare provocată de cauze diverse, între care, cele mai importante, sunt cauzele de
ordin material; alteori, renunţarea este determinată de faptul că elevul, neputând face faţă
sarcinilor programei de învăţământ, nu este reorientat spre şcolile adecvate posibilităţilor sale;
alteori, el suferă influenţe negative (prietenii nefaste care îi abat interesul de la şcoală) sau este
lipsit de asistenţă educativă.[1]
Abandonul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative
atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză,
care îşi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi, ajungând să
dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat
„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut de
comportamente deviante şi infracţionale. Abandonul şcolar are la bază mai mulţi factori care
pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi. Elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare
care au ca principale cauze: propria persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală ș.a.
Există câteva concepte care sunt corelate şi a căror semnificaţie se întrepătrunde,
oferindu-ne o imagine asupra fenomenului de devianţă şcolară. Acestea sunt: comportamentul
deviant, delincventa juvenilă, devianţa în şcoală şi devianţa şcolară, iar relaţia dintre ele poate
fi redată în următoarea diagramă[2]:
 Comportamentul deviant

Delincvenţa juvenilă

Devianţa şcolară

Devianţa în şcoală

Abandonul şcolar se caracterizează prin părăsirea prematură a şcolii. În plan social, de

multe ori abandonul se asociază cu delincvenţa juvenilă, cu recurgerea la droguri, cu viaţa de
familie dezorganizată. Abandonul poate fi caracterizat prin absenteism total sau parţial. Cel
parţial are cauze diferite în funcţie de zonă, rurală sau urbană. Abandonul în zona urbană poate
fi cauzat de influenţa cercului de prieteni asupra copilului, de atracţiile pe care oraşul le
exercită asupra acestuia. Cel rural este determinat de condiţiile satului, de ajutorul pe care
copiii trebuie să îi dea părinţilor în muncile agricole.
Jigău precizează că noţiunea de eşec şcolar poate varia de la o ţară la alta, de la o
şcoală la alta, de la un sistem de învăţământ la altul[3]. Sensurile cele mai uzuale pe care le
foloseşte sunt următoarele:

 abandonarea precoce a şcolii;

 decalajul între potenţialul personal şi rezultate;
 părăsirea şcolii fără o calificare;
 dificultăţi individuale de învăţare;
 repetenţie;
 analfabetism;
 incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice;
 eşecul la examenele finale

2. Cauzele şi efectele abandonului şcolar

Abandonul şcolar reprezintă un indicator ce semnalizează existenţa unor dificultăţi la

nivelul sistemului şcolar şi al societăţii. Astfel, cu cât indicele de abandon este mai ridicat, cu
atât sistemul şcolar se dovedeşte ca fiind mai ineficient, iar dacă la nivel naţional numărul
abandonurilor este mare şi în continuă creştere, acesta reflectă sărăcia ce caracterizează
socitatea, precum şi indiferenţa faţă de problemele elevilor şi ale familiilor acestora.
Gooderham a realizat o schemă a cauzalităţii abandonului şcolar, prin care încearcă să
evidenţieze faptul că, deşi există o serie de factori externi pe care nici individul şi nici şcoala
nu-i poate controla şi care duc direct la abandon şcolar, cei mai mulţi factori externi şi
psihosociali devin vizibili mai ales la nivelul şcolii, determinând incapacitatea elevilor de a se
integra în mod corespunzător, ceea ce se soldează cu renunţarea definitivă la şcoală.

Factori
psihosociali

Neintegrarea în
instituţia educativă Abandon

Factori
externi

Fig. 1. Schema cauzalităţii abandonului şcolar

2.1 Cauze de ordin economic

Rata abandonului la nivelul şcolaritaţii primare este mai scazută în ţările cu venit mare
pe cap de locuitor. Statisticile indică faptul că în ţările cu venit mai scăzut, aproximativ 40%
dintre elevii înscrişi abandonează şcoala primară înainte de a termina ciclul primar. În cazul
ţărilor sărace, rata abandonului şcolar este foarte mare la nivelul şcolaritaţii primare, iar în
cazul ţărilor cu o economie puternică, studiile indică o rată înaltă abandonului şcolar la nivelul
învățământului post-obligatoriu: liceal şi superior, însă cei care recurg la abandon provin, în
mare parte, din familii cu un statut economic scăzut (cauza fiind, așadar, strict de ordin
economic; a se vedea criteriile de întocmire a IDU și relațiile dintre cei trei factori
participanți).

În România rata abandonului este prezentată în tabelul următor:

Anul școlar/ 2004 2005- 2006- 2007- 2008- 2009- 2010-
Unitatea -2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Învățământ 1,8% 1,8% 2,0% 2,0% 1,7% 1,6% 1,8%

primar și
gimnazial

Învățământ 2,7% 2,7% 3,3% 2,9% 2,4% 2,2% 2,4%

liceal

Învățământ 7,6% 7,4% 8,2% 8,5% 8,3% 8,6% 9%

profesional

Învățământ 7,8% 8,6% 7,5% 4,8% 5,9% 5,5% -

postliceal și
de maiștri

Sursa: Anuarul statistic 2011, pag. 269

După cum putem observa, rata abandonului în anul școlar 2009-2010 este în creștere față
de cea din anul școlar precedent. Situaţia nu este deloc favorabilă, deoarece s-a considerat că
pierderile economice şi sociale au fost cu mult mai ridicate în cazul unui abandon la nivelul
învăţământului primar şi gimnazial, decât în cazul învăţământului liceal. Începând cu anul
şcolar 2006-2007 a avut loc o creştere considerabilă a ponderii abandonului şcolar la nivelul
învăţământului profesional.
Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mai mici de a-şi înşusi o educaţie şcolară
completă. Statutul economic corelat cu abandonul şcolar este evaluat prin variabile de genul:

 gradul de instruire şi educaţia părinţilor;

 profesia tatălui;
 venitul familiei şi nivelul de viaţă al acesteia

2.2 Factori individuali

Aceştia se referă la capacitatea personalã a elevului de a reacţiona, adicã de resursele

personale, de bogãţia şi calitatea ,,schemelor de adaptare'' ce se referã la faptul cã unii dintre
elevi au un potenţial mai mare de adaptare, iar alţii unul mai redus (sunt mai rigizi, mai puţin
permisivi în relaţiile cu ceilalţi). Un rol important este reprezentat şi de prezenţa mamei în
viaţa copilului. În condițiile în care copilul a trãit într-un mediu familial în care prezenţa
mamei era cotidianã, dezvoltarea copilului a decurs normal. În caz contrar, acesta poate
prezenta anumite tulburãri psihice, cum ar fi hiperemotivitate, fobii, anxietate etc. Poate
apărea „hospitalismul” (nervozitatea excesivă sau apatia, indiferenţa, poate ajunge chiar la
retardare mintală, dacă elevul trăieşte în stare de izolare prelungită).

Particularităţile psihice ale copilului pot influenţa şi negativ randamentul său şcolar.
Etichetările ca „elev slab”, „elev rău” duc la scăderea stimei de sine, la scãderea încrederii în
propriile forţe, cât şi în persoanele ce îl înconjoarã. În aceste condiţii, din cauza lipsei
resurselor necesare pentru a depãşi aceastã dificultate, aceşti copii cautã sã iasã în evidenţã,
adeseori, prin comportamente deviante. Lipsa voinţei (sau disponibilitatea redusă), nivelul
scăzut al aspiraţiilor, al intereselor, al motivaţiei, insuficienta dezvoltare a capacităţii de a
opera cognitiv și altele pot avea un acut efect negativ asupra activităţii şcolare a elevului,
asupra rezultatelor muncii sale. De asemenea, starea de sãnãtate a elevului poate influenţa
succesul sau insuccesul/eşecul şcolar al acestuia.

2.3. Mediul familial

Familia reprezintã cel dintâi şi cel mai important context de viaţã, cu un rol deosebit în
socializarea copilului. Familia îi oferã copilului un sentiment de siguranţã, singurul care îi
permite acestuia sã se emancipeze şi sã-şi dobândeascã personalitatea. Însã, acest sentiment
depinde de anumiţi factori: protecţia împotriva agresiunilor venite din afarã, satisfacerea
trebuinţelor elementare, coerenţa şi stabilitatea mediului de dezvoltare, sentimentul de a fi
acceptat ca membru al familiei, de a fi iubit, de a i se accepta caracteristicile individuale şi de
a dobândi o experienţã personalã. Lipsa interesului pentru activitãţile şcolare ale copilului sau,
din contrã, preocuparea exgeratã poate duce la nereuşita şcolarã a copilului. Un rol foarte
important în dezvoltarea copilului îl reprezintã tipul de familie din care acesta provine:

 familii cu mulţi copii, care nu-şi pot permite sã îi trimitã la şcoalã din cauza lipsei
resurselor materiale; copiii sunt puşi sã munceascã, reprezentând o sursã de venit, mai
ales în mediul rural unde copii sunt puşi la munci agricole;
 familii monoparentale care nu pot acorda atenţia cuvenitã creşterii copilului, mai ales
cã numãrul femeilor care muncesc este în creştere;
 familii din care unul sau ambii pãrinţi au emigrat. Statisticile aratã cã din ce în ce mai
multe persoane opteazã pentru a pleca în strãinãtate (mai ales persoanele din mediul
rural) din cauza nivelului de trai foarte scãzut;
 familii dezorganizate, cu pãrinţi alcoolici, victime ale violenţei domestice, dependenţi
de substanţe stupefiante etc.

De asemenea, dezinteresul manifestat de către pãrinţi în ceea ce priveşte educaţia,

concepțiile despre aceasta, dar şi nivelul scãzut de instrucţie al acestora au un impact negativ
asupra şcolarizãrii elevului. Astfel, şansele ca, în mediul rural, numãrul de copii care sã îşi
continue studiile să fie crescător sunt minime.
2.4. Mediul şcolar
Enumerăm o parte dintre factorii, din spațiul educativ, ce poate influenţa abandonul şcolar:

 cunoaşterea insuficientã a elevilor, datorită numărului mare dintr-o clasă sau din cauza
dezinteresului manifestat de către profesori;
 nerespectarea particularitãţilor de vârstă și individuale ale elevilor (profesorii prin
modulul psihopedagogic trebuie sã cunoască personalitatea elevului pentru a adapta
metodele de predare-învãţare la fiecare elev);
 lipsa de preocupare a unor cadre didactice pentru stimularea interesului faţã de
învãţãturã (în special în mediul rural unde profesorii nu îşi manifestã interesul pentru
 procesul învãţãrii din cauza faptului cã salariile nu sunt pe mãsura aşteptãrilor, dar
există și excepții!);
 insuficienta pregãtire profesionalã și psiho-pedagogicã a unor cadre didactice;
 lipsa de profesionalism, manifestatã fie prin severitatea profesorului (poate induce
starea de teamã, anxietate a elevului), fie prin permisivitatea acestuia;
 lipsa dotãrilor materiale în instituţiile de învãţãmânt, lipsa şcolilor la sate, care îi obligă
pe cei mai mulți dintre elevi să parcurgă zilnic un drum lung până la şcoală;
 lipsa profesorilor calificaţi în mediul rural

2.5. Contextul social

La acest punct din analiză avem în vedere lipsa investiţiilor statului în domeniul
educaţiei. O importantã influenţã negativã asupra percepţiei educaţiei o reprezintã mass-
media, prin promovarea din ce în ce mai largã a celor neşcolarizaţi, care au reuşit în viaţã prin
noroc şi pri alte înzestrãri de la naturã. Pentru copii, aceştia pot reprezenta modele, aprobând
ideea că şcoala nu oferã aceleași perspective. Adeseori, cei care provin din mediul rural sunt
stigmatizaţi în legãturã cu mediul lor de provenienţã. La nivel naţional sunt elaborate
programe care sã susţinã educaţia în mediul rural, însã puţine sunt puse în aplicare.
2.6. Factori (cauze) de ordin psihologic
Etichetarea ca ,,elev slab” şi deprivarea de status reduc stima de sine a elevilor şi
subminează încercarea lor de a-şi construi o identitate socială pozitivă. În aceste condiţii,
elevii care nu au resursele necesare pentru a se mobiliza, în vederea depăşirii dificultăţilor, vor
căuta să-şi satisfacă nevoia de valorizare personală în afara şcolii, eventual prin abandon.
Etichetarea ca „ratat” sau „deviant” determină elevii să adopte roluri deviante tocmai ca
răspuns la deprivarea de status. În şcolile în care există clase pentru menţinerea în şcoală a
elevilor subrealizaţi şcolar, calitatea de membru al unei asemenea clase poate conduce la
abandonul școlar. (discuția/analiza poate continua pe o paralelă ce are la bază conceptul de
hipercorectitudine)
2.7. Cauze de ordin socio-cultural
Copilul nu reprezintă decât produsul propriei familii şi al contextului socio-cultural în
care el se formează şi se manifestă. Când întâlnim disfuncţii la aceste niveluri, efectele devin
vizibile, mai ales în personalitatea şi comportamentul copilului. Berge arată că un copil cu
probleme este adesea: „…un copil nefericit printre oameni care sunt ei înşişi nefericiţi. El
constituie nota falsă care, într-un concert, arată că instrumentele nu au fost acordate, fără ca
publicul să ştie prea bine pe care dintre ele să dea vina.”[4]
În această categorie se includ indicatorii de putere şi de status social care fac referire,
în principal, la apartenenţa etnică, la apartenenţa la clasa socială, la apartenenţa la comunităţile
de tip rural/urban etc.[5]. Un loc aparte revine familiei, prin rolul major pe care-l joacă în viaţa
fiecărui copil şi prin influenţele sale.

Concluzii
 Se pare că abandonul şcolar nu are tendinţe de a fi stopat, dimpotrivă! Sunt realităţi
care arată că fenomenul creşte şi este chiar mai mare comparativ cu datele oficiale. Există un
segment important de copii care frecventează doar simbolic cursurile, speculând o hotărâre
care stipulează că sunt interzise exmatricularea la clasele I-VIII sau posibilitatea de a pierde
alocaţia, chiar şi la peste 40 de absenţe lunar.
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă. De-a lungul timpului au fost realizate multiple
cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului
şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor,
schimbarea viziunii educativ – informative şi formative, egalitatea de şanse privind educaţia,
suportul psihopedagog oferit în şcoli au fost de maximă necesitate. Este nevoie de o implicare
a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea fenomenului de abandon
școlar! Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât în
plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză, care-şi va
pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi, ajungând să dezvolte o
teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat stigmatizează,
etichetează!

Note:
[1] Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2000, p. 11
[2] Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor, Ed. Polirom, Iaşi, 2003, p. 27
[3] Jigău, M., Factorii reuşitei şcolare, Ed. Grafoart, Bucureşti, 1998 p. 35
[4] Popescu, V., Succesul şi insuccesul şcolar, din ,,Revista de Pedagogie’’, Nr. 11, 1991
[5] Neamţu, C., Devianţa şcolară – fenomen socio-pedagogic. Modalităţi de diminuare (Teză
doctorat), Univ. ,,A.I.Cuza’’, Iaşi, 2001, p. 185

Bibliografie:
I. Lucrări generale:
1. Creţu, E., Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed. Aramis,
1999;
2. Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2000, p. 11
3. Cristea, C.G., Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti, 2003
4. Drăgan, I., Nicola, I., Cercetarea psihopedagogică, Tg. Mureş, Ed. Tipomur, 1993
5. Gal, D., Educaţia şi mizele ei sociale, Cluj – Napoca, Ed. Dacia, 2002;
6. Jigău, M., Factorii reuşitei şcolare, Ed. Grafoart, Bucureşti, 1998
7. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor. Ed. Polirom, Iaşi, 2003, pg. 27
8. Popescu, V., Succesul şi insuccesul şcolar, din Revista de Pedagogie, Nr. 11, 1991
II. Web sites:
1. www.insse.ro