Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NEGOIȚĂ ANCA-ROXANA
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „RADU STANIAN”, MUNICIPIUL PLOIEȘTI
Acum mai bine de două sute de ani, J.J. Rousseau (1712-1779) adresa educatorilor un
apel şi un avertisment devenit celebru: Educatori, învăţaţi să vă cunoaşteţi copiii!. Marele
pedagog francez semnala o carenţă majoră a educaţiei – ignorarea copilului, a aspiraţiilor, a
intereselor şi posibilităţilor sale.
În ultimele două secole, s-au constituit şcoli experimentale, s-au imaginat noi modele de
educaţie, s-a militat pentru o nouă şcoală, pentru un cadru moral şi material adecvat aspiraţiilor şi
trebuinţelor copilului. Uneori s-a exagerat, ignorându-se sau minimalizându-se cea de-a doua
sursă sau categorie de exigenţe care alimentează finalitatea şi conţinuturile educaţiei – exigenţele
sociale. Dar ce s-a reţinut la nivelul decizional, a fost o sinteză echilibrată între cererile societăţii
şi aşteptările copilului, între exigenţele obiective şi cele subiective; nu mai puţin importantă a
fost apariţia unei preocupări pentru ameliorarea climatului moral al vieţii şcolare, cu corolarul
asocierii părinţilor la activităţile şcolare. Cu toate progresele obţinute, cu toate ameliorările aduse
conţinuturilor educaţiei şi localurilor şcolare, subsistemului de formare a personalului didactic,
problema calităţii vieţii şcolare şi a statutului copilului în cadrul procesului instructiv-educativ
continuă a fi o problemă deschisă.
La aceasta se adaugă faptul că, dacă în cele mai multe ţări nivelul cultural-pedagogic al
familiilor şi posibilităţile acestora de a se ocupa în mod sistematic de viaţa şi activitatea copiilor
sunt foarte importante, la noi în ţară sunt încă foarte reduse.
Dacă cercetarea pedagogică angajată prin tradiţie în studierea posibilităţilor înscrise pe
agenda factorilor de decizie (conţinuturile educaţiei, succesul sau insuccesul şcolar, metodele
predării-învăţării eficiente, etc.) a abordat foarte rar probleme ca cele indicate mai sus, în schimb
presa cotidiană, anumite publicaţii medicale, părinţii şi uneori educatorii se întreabă de unde
provine “eşecul” şcolar.
Tema stării de tensiune psihică care are ca efect eşecul şcolar al elevilor urmăreşte să
invite factorii angajaţi în actul educativ – părinţi, profesori, conducerea învăţământului, alte
autorităţi – la reflecţie şi luare de atitudine. Aşa cum este şi firesc, rezultatele anchetelor recent
efectuate privind eşecul şcolar, reflectă etapa istorică pe care o străbatem, cu particularităţile ei
specifice de ordin social şi economic, cu câştigurile şi neajunsurile inerente, care şi-au pus
amprenta pe problemele cu care se confruntă elevii.
De remarcat în acest sens sunt: unele aspecte noi survenite în orientarea şcolară şi
profesională a elevilor, cu implicaţii pe termen scurt, dar şi de perspectivă în viaţa economică a
ţării, accentuarea unor carenţe de comunicare între elevi, părinţi şi profesori, adâncite şi de starea
materială precară cu care se confruntă atât familiile, cât şi şcoala, dar şi de o mentalitate cel puţin
curioasă a unor elevi, punctul de plecare într-o mai puţin bună înţelegere a conceptului de
democraţie. Se adaugă preocuparea conducerii învăţământului în direcţia reformei sistemului
educaţional şi a ridicării standardului de viaţă şcolară, în ciuda insuficienţei bazei economice, a
limitelor infrastructurii şcolare, a lipsei de calificare a unor educatori, a blazării şi indiferenţei
altora dintre ei, ca urmare a sentimentului acut de frustrare, datorat nesiguranţei şi salariilor mici.
În viaţa tuturor, eşecul ca şi reversul acestuia, succesul, joacă un rol capital. În funcţie de
un succes sau de un eşec, viaţa fiecăruia capătă adesea o traiectorie diferită. Auzim adesea câte o
persoană spunând despre sine că ar fi putut deveni altcineva dacă sorţii vieţii i-ar fi fost
favorabili. Eşecul şcolar se înscrie în şirul lung al factorilor care determină traiectoria vieţii unui
individ. Pornind de la această problemă, ne întrebăm cum îi pregăteşte şcoala pe elevi pentru a
trece peste eşec în general, pentru a înfrunta şi depăşi perioadele dificile din viaţa de elev? Aş
putea aminti şi orientarea interesantǎ şi promiţătoare care a început a se contura în ultimele
decenii în educaţie şi anume pedagogia eşecului şcolar, care îşi propune să transforme eşecul la
învăţătură într-un instrument al succesului şcolar.
Actanţii principali în combaterea eşecului şcolar rămân însă profesorii, dascălii, diriginţii,
cei care, cunoscând această pedagogie a eşecului şcolar, încearcă să o aplice, sădind în sufletele
elevilor dorinţa de a depăşi eşecul şcolar, de a se afirma în colectivul de elevi ca demni
concurenţi şi de ce nu, chiar ca lideri ai grupului de elevi.
Eşecul şcolar constituie astăzi un fenomen întâlnit în toate sistemele de învăţământ.
Problematica eşecului şcolar este vastă, raportându-se nu numai la câmpul educativ, ci şi la
spaţiile culturale, economice, politice, sociale, la opţiunile fundamentale ale unei societăţi.
Eşecurile şcolare sunt rezultatul unor condiţionări multiple, unele ţinând de elevi, altele vizând
şcoala, familia sau factorii generali de ambianţă educaţională. Formele fenomenului sunt
multiple, factorii ce îl determină sunt diferiţi, însă există şi se pot contura modalităţi de prevenire
ale acestuia.
Pentru combaterea eşecului şcolar un pas important îl reprezintǎ identificarea cauzelor,
descifrarea mecanismelor producerii eşecurilor, cât şi găsirea unor mijloace de prevenire şi
înlăturare a efectelor lor negative (toate reprezentând teme ale diverselor discipline socio-umane
cum ar fi psihologia, pedagogia, medicina şi sociologia).
Aspecte generale ale eşecului şcolar
1.1. Accepţiuni ale termenului de eşec şcolar
Din punct de vedere pedagogic, termenul de eşec şcolar are accepţiuni diferite, fiind în
mare măsură o problemă de atitudine şi un mod de evaluare a rezultatelor şcolare, a calităţii
performanţelor şcolare ale elevilor, de existenţă a programelor, de existenţă a unor norme
implicite sau explicite în ce priveşte reuşita şcolară.
În literatura de specialitate termenul de eşec şcolar este raportat la cel de nereuşită
şcolară, desemnată ca fiind concordanţa dintre capacităţile, reuşitele, interesele, atitudinile
şcolare ale elevilor şi nivelul cerinţelor şcolii, programelor şi finalităţilor produse de acestea.
Insuccesul antrenează deprecierea individului, a şcolii şi a familiei şi, de multe ori, el devine
sinonim cu eşecul în viaţă. Insuccesul nu este doar o problemă pedagogică, ci şi una socială.
Fenomenul este complex, cu multiple faţete şi dimensiuni, care nu poate fi uşor surprins
într-o definiţie (Sălăvăstru, D., 2004, p. 229). Sintagma insucces şcolar este sinonimă cu cea de
eşec şcolar.
Eşecul şcolar este definit ca rămânerea în urmă la învăţătură sau la neîndeplinirea
cerinţelor programelor obligatorii din cadrul procesului instructiv-educativ, fiind efectul
discrepanţei dintre exigenţe, posibilităţi şi rezultate (Popescu, 1991, p. 24).
Prin urmare şi specificul societăţii se impune în stabilirea delimitărilor noţiunii.
Interpretările posibile sunt în funcţie de diverse nivele de cerinţe formulate diferit de la o ţară la
alta, de la un moment istoric la altul, de la un sistem de evaluare la altul, etc.
Formele de manifestare şi criteriile de apreciere par a fi mai eficiente în exactitatea
exprimării înţelesului insuccesului şcolar. Paleta largă de manifestări ale acestuia, începând cu
rămânerea în urmă la învăţătură şi finalizând cu repetenţie şi abandon, se reflectă în trăiri ale
individului de intensitate, persistenţă şi profunzime specifice.
Privit din perspectiva ariei de manifestare, se poate vorbi despre un insucces generalizat
(când elevul nu depăşeşte baremele minime la majoritatea obiectelor de studiu) sau limitat, de un
eşec de tip cognitiv (în planul cunoaşterii) sau necognitiv (în planul inadaptării la ambianţa
şcolară).
Implicând timpul în analiza fenomenului, insuccesul poate fi episodic sau de durată.
Amploarea şi persistenţa manifestărilor se reliefează şi prin analiza fazelor pe care le parcurge
(idem, p. 25).
Faza premergătoare e corespunzătoare primelor goluri în cunoştinţe şi micşorării ritmului
învăţării în raport cu ceilalţi copii, ceea ce, din punct de vedere psihologic, duce la apariţia
nemulţumirii elevului faţă de şcoală, a lipsei interesului şi dorinţei de a învăţa. Recuperarea este
posibilă, dacă se intervine la timp în eliminarea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la un
astfel de efect nedorit.
Faza de eşec propriu-zis presupune acumulări de goluri mari şi dependenţă în îndeplinirea
sarcinilor. Aversiunea faţă de învăţătură, faţă de învăţători (profesori) şi diverse forme de negare
a activităţii şcolare, se manifestă în plan psihocomportamental în mod vizibil, iar intervenţia
neadecvată pentru rezolvarea problemei va duce la adâncirea eşecului.
Indicatorii existenţei unor forme stabilizate de eşec, după cum îi numea Riviere (Jigău,
1998, p. 34), aduc o altă perspectivă de reliefare a formelor de insucces şcolar:
indicatori proprii instituţiei de învăţământ – repetenţie şi rezultate slabe obţinute la
probele competiţionale;
indicatori exteriori instituţiei şcolare, oglindiţi în procentaj ridicat de şomaj în rândul
tinerilor sau analfabetism;
indicatori referitori la efectele eşecului în plan individual – trăirea subiectivă a eşecului,
măsura în care se manifestă absenteismul şi abandonul şcolar.
Insuccesul şcolar nu este doar o preocupare de ordin pedagogic ci, şi una
socioeconomică. Sfera sa de cuprindere include instruirea postşcolară, nivelul de integrare
profesională şi socială. Competenţele trebuie probate prin competiţia de pe piaţa muncii.
El nu poate fi raportat numai la standarde de performanţă specifice sistemului
educaţional, făcându-se abstracţie de dimensiunea sa umană. Odată cu aprecierea cunoştinţelor
de către învăţător (profesor), trebuie avut în vedere şi ceea ce simte elevul, care se poate percepe
şi îşi poate evalua rezultatele într-un mod foarte diferit de cel al profesorului.
Elevii din ciclul primar se dovedesc adesea a fi mai afectaţi din cauza nereuşitelor
integrării în grupul şcolar decât datorită rămânerii în urmă la învăţătură. Aşadar, normele
grupului ajung adesea a fi mai importante decât normele şcolii.
Devine evidentă dimensiunea subiectivă a insuccesului şcolar atunci când rezultatul
obţinut de elev capătă semnificaţii diferite pentru el, profesor sau părinte. O notă mediocră poate
fi interpretată de învăţător (profesor) ca un succes, de elev, ca un eşec, iar de părinţi, ca o situaţie
alarmantă. Fiecare dintre aceştia măsoară succesul/insuccesul prin sensul şi distanţa dintre
rezultatele obţinute şi cele aşteptate.
Este vorba, prin urmare, de un fals insucces, de un insucces psihologic. El nu reflectă
nivelul de performanţă al elevului deoarece nu se raportează la un nivel absolut ci reprezintă un
sentiment al nereuşitei. Cu cât nivelul de aspiraţie al celor implicaţi este mai diferit, cu atât
situaţia este trăită mai dramatic.
Evident că situaţiile pot avea şi sens invers – o nereuşită să fie resimţită de elev ca un
succes. Manifestarea este specifică aceluia care doreşte doar promovarea la limită a clasei, trăind
un sentiment de succes de fiecare dată când îşi îndeplineşte obiectivul.
Un procent foarte mare de elevi (65%, după M. Jigău, 1998, p. 73) aflaţi în situaţia unor
minime performanţe se autoapreciază ca având rezultate bune sau medii, ele fiind conforme cu o
direcţie pe care şi-au stabilit-o în imaginaţie.
Asemenea aspecte sunt nocive pentru performanţa copilului, iar rolul familiei în reglarea
aspiraţiilor elevului se face simţit. Părinţii sunt cei care îşi proiectează în copii aspiraţiile,
ambiţiile, visele nerealizate de ei, fără a lua în seamă că posibilităţile reale ale acestora sunt
insuficiente. În consecinţă, se poate crea un cerc vicios – dorinţa pronunţată de succes devine
premisă pentru teama de eşec, mecanismele prin care se realizează performanţele şcolare fiind
supuse blocajului.
Diferenţa dintre obiectivele şcolarului şi părintelui, determinată de experienţe de viaţă
diferite, justifică discordanţele dintre interpretările aceluiaşi rezultat şcolar. Elevul de vârstă
şcolară mică urmăreşte realizările pe termen scurt – mulţumirea părinţilor, obţinerea de note
bune. Adulţii familiei sunt preocupaţi de asigurarea unui viitor fericit pentru copil. Un calificativ
slab sau o notă proastă poate însemna pentru ei destrămarea iluziilor, diminuarea ambiţiilor, iar o
apreciere bună întreţine impresia realizării aspiraţiilor.
Cu toate acestea, învăţătorul (profesorul) are datoria aprecierii cât mai exactă a
momentelor reuşitei sau eşecului, pentru ca fenomenul să fie tratat, la timpul potrivit, cu toată
responsabilitatea, de către factorii educaţionali.
În situaţia în care la examenele naţionale (bacalaureat, admitere la liceu) se înregistrează
rezultate de promovabilitate scăzută, este pusă sub semnul întrebării eficacitatea sistemului
educaţional, în ansamblul său.
Impactul psihologic al insucceselor şcolare asupra elevului este ceea ce-l interesează în
mod deosebit pe cel implicat în educaţia individului deoarece, în aceste situaţii, elevul este mai
vulnerabil. Mai multe note proaste vor determina o alterare a imaginii de sine, pierderea
încrederii în propriul potenţial de a rezolva sarcinile şcolare, care vor fi percepute, în plan
subiectiv, ca situaţii foarte dificile. Supraestimarea dificultăţilor va dezvolta o atitudine fatalistă a
elevului. Grupul şcolar (clasa de elevi), care va prelua aprecierile învăţătorului (profesorului),
urmează a se comporta cu tendinţa de a-l marginaliza, de a-l respinge pe cel sortit eşecului, care
îşi va forma sentimente de culpabilitate, inferioritate, excludere. Şcoala devine o povară, iar
conduita deviantă urmează a se face vizibilă prin acte de chiul, fugă de acasă, violenţe în şcoală,
care sunt cunoscute ca efecte cumulative ale eşecului şcolar.
Cu cât elevul este mai mic, impactul psihologic al insuccesului şcolar e mai puternic şi
mai greu de împiedicat. Acum aprecierile părinţilor sau cadrelor didactice sunt interiorizate şi
transformate în autoaprecieri.
Copilul trebuie să reziste efectelor nedorite ale evaluărilor negative. Se face simţită
nevoia de a fi susţinut, prin eforturi auxiliare, pentru a depăşi starea de impas. Sistemul
autoatribuirilor poate reprezenta, pentru un timp limitat, o modalitate de menţinere a unei
imagini de sine pozitivă şi coerentă. Dificultatea sarcinii (atribuire externă) sau oboseala,
neatenţia, insuficienţa efortului (atribuiri interne) pot reprezenta şansa invocării unor cauze, care
să împiedice lezarea trăsăturilor de personalitate stabile, să dea o şansă reorganizării activităţii
menite să depăşească dificultăţile. Educatorii trebuie să susţină şi să orienteze corect sistemul
atribuirilor utilizat de elev. Acesta oferă şansa pentru o nouă încercare, pentru un nou început al
unui demers mai optimist, mai bine organizat, mai clar formulat, cu şanse mai mari de izbândă.
Implicaţiile eşecului şcolar sunt multiple. Pe termen lung, efectele eşecului şcolar se
regăsesc în eşecul social. Randamentul economic este scăzut datorită incompetenţei profesionale
a indivizilor. Slaba pregătire a forţei de muncă induce efecte în plan social precum:
marginalizarea, şomajul, delincvenţă etc. Eşecul şcolar are în vedere şi efecte psihologice, cum
ar fi: dificultăţi de adaptare, neîncrederea în forţele proprii, stres, anxietate etc. Eşecul şcolar este
indicatorul lipsei de randament pedagogic, al insuficienţelor întâlnite în sistemul educaţional.
Cadrul didactic
Unele comportamente ale cadrelor didactice, în special a acelora care predau materii care
se cer la examenul de admitere, pot fi factori favorizanţi ai eşecului şcolar. Dintre acestea
amintim:
comportament exagerat de permisiv: clasa scapă de sub control, elevii nu se mai
pregătesc pentru materia respectivă;
tratarea cu superficialitate, din partea cadrului didactic, a unor teme sau capitole din
materia pe care o predă;
Elevul
Unele particularităţi psihice ale elevului pot influenţa în mod negativ perfomanţele
şcolare ale acestuia:
timiditatea: elevul nu se poate exprima, chiar dacă s-a pregătit pentru lecţia respectivă, acest
lucru ducând la note mici;
lipsa de încredere în forţele proprii: elevul "se pierde" în momentul evaluării;
antipatia faţă de profesor: elevul nu se pregăteşte la materia respectivă deoarece "nu suportă"
cadrul didactic respectiv;
dezinteres pentru o materie anume: elevul nu se pregăteşte la materia respectivă deoarece
consideră că nu este de niciun folos sau are alte pasiuni (de ex. jocurile la calculator).
Jocurile de noroc
Toţi copiii, deci şi elevii, trebuie să se joace. Prin joc, elevii îşi dezvoltă unele aptitudini
fizice şi psihice. Jocurile cu diferite tipuri de cărţi sau alte obiecte dezvoltă atenţia, memoria,
logica. Dar există şi jocurile de noroc, care dacă sunt practicate în exces, mai ales pe bani, pot
ruina nu numai cariera elevului sau situaţia sa financiară (dacă ne putem exprima aşa), dar chiar
şi sănătatea fizică a acestuia.
Fumatul
Un pericol major pentru sănătatea tuturor, dar mai ales a copiilor, este fumatul. Copiii au
un dezvoltat simţ al imitaţiei şi prin comportamentul nostru, al adulţilor, dar şi prin reclame
ingenios realizate sau prin comportamentul eroilor din filme. Aceştia pot cădea victima acestui
dăunător obicei. Să nu uitam anturajul fiecărui elev, care poate fi o cauză a transformării unui
elev într-un fumător.
Drogurile
Deşi se întâmplă extrem de rar (cel puţin în ţara noastră) ca elevii de gimnaziu să
consume droguri, noi trebuie să ne facem datoria şi să atragem atenţia asupra consecinţelor
dezastruoase pe care le are consumul de droguri asupra sănătăţii fizice şi psihice a
consumatorului. Elevii trebuie să ştie că dependenţa de droguri poate începe într-o discotecă sau
la o petrecere la care "din curiozitate" se fumează o simpla ţigaretă şi de aici începe un drum
care poate avea ca finalitate în cel mai fericit caz internarea într-o clinică de dezintoxicare, iar în
cel mai rău caz moartea sau ruinarea sănătăţii.
Alcoolul
Muzica
Muzica are o mulţime de efecte pozitive asupra omului. Dar există şi anumite genuri de
muzică nepotrivite elevilor. Dintre acestea amintesc: hard rock, hip hop, manele etc. Unele texte
ale melodiilor de acest gen promovează violenţa, consumul de droguri, revolta în faţă oricărui tip
de autoritate. Să nu uitam faptul că în general copii sunt uşor influenţabili.
Secte periculoase
Un pericol major pentru copii este atragerea acestora în cadrul unor secte. Astfel există
secte satanice care, în cadrul unor ritualuri, sacrifică animale, devastează cimitire sau
propovăduiesc violenţa. Din păcate, în buletinele de ştiri apar, tot mai des, informaţii referitoare
la devastări, respectiv profanări de cimitire şi morminte. Activitatea acestor grupări se manifestă
şi prin grafitti (imagini, texte scrise pe faţadele blocurilor).
Familia elevului
Una din cele mai mari influenţe asupra rezultatelor şcolare ale elevilor o are familia:
un elev fără "cei şapte ani de acasă" va crea mereu probleme, chiar şi ca viitor adult;
din cele 24 de ore ale unei zile de muncă, elevul este la şcoala doar 5-6 ore, de restul timpului
fiind responsabilă familia elevului;
în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii niciun exemplu sau sfat negativ (limbaj sau
comportament necivilizat, îndemnuri la fapte rele); toate acestea influenţează elevul în afara
şcolii;
uneori, părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii deoarece şi unii şi alţii nu
doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor
acestuia.
Pericolele străzii
Unii elevi sunt uşor influenţabili. Dacă un astfel de elev intră într-un grup care are un
comportament necorespunzător sau devine prieten cu un elev "problemă", atunci sunt şanse
foarte mari ca elevul respectiv să devină, la rândul său, un elev "problemă" şi să înregistreze
rezultate negative la învăţătură sau să prezinte diferite tulburări de comportament.
Trebuie spus că nu există reţete care pot fi transpuse mecanic. Este posibilă însă
conturarea câtorva coordonate de acţiune:
I. ACTIVITĂŢI PREVENTIVE
• cunoaşterea universului copilului;
• stabilirea unor relaţii cu familia pentru a cunoaşte trecutul copilului, comportamentul
său în afara şcolii, modul în care el povesteşte ceea ce se întâmplă în şcoală etc;
• apropierea familiei de şcoală şi implicarea ei în activitatea de educare a copiilor;
• crearea unui mediu securizant pentru învăţare;
• asigurarea unui climat afectiv corespunzător.
BIBLIOGRAFIE:
1. Călin, M. - (1995), Procesul instructiv-educativ. Instruirea şcolară, Analiză
multidiferenţială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
2. Chira Mureşan, G. - (2008), Eşecul şcolar, format electronic, în Periodicul de
informaţie şi opinie pedagogică Didactica Nova, editat de C.C.D. Bistriţa-Năsăud
3. Cosmovici, A., Iacob, L. - (2008), Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi
4. Cucoş, C. - (2005), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade
didactice, Editura Polirom, Iaşi
5. Jigău, M. - (1998), Factorii reuşitei şcolare, Editura Grafoart, Bucureşti
6. Murariu, C. - (2008), Eşecul şcolar, în Revista AEPADO, nr.8/2008
7. Popescu, V.V. - (1991), Succesul şi insuccesul – precizări terminologice, forme de
manifestare, cauze, Revista de pedagogie, nr.12
8. Sălăvăstru, D. - (2004), Psihologia educaţiei, Editura Polirom, Iaşi
9. Străchinaru, I. - (1969), Devierile de conduită la copil, E. D. P., Bucureşti
WEBOGRAFIE:
www.scribd.com/doc/6312721/Dictionar-Psihologie-Larousse - 748k