Linii fine și decizii grele:

Protecția adulților și etica

asistenței sociale
Student: Aspricioiu Elena-Andreea
Specializarea: Asistența socială a grupurilor vulnerabile. Politici
și strategii de intervenție
Anul: I
„Care drepturi (și ale cui drepturi) ar trebui să aibă prioritate? Are această
persoană capacitatea de a face această decizie și suportă riscul asociat - da sau
nu?” (Sexton 2009: 79).
 Familia Grant

Familia Grant are origine britanică. Soții Alfred și Brenda au în jur de 80 de ani, împreună au
doi fii în vârstă de 50 de ani. Chris, care locuiește împreună cu fiica acestuia Denise și Ed care locuiește
în străinătate. Cei doi soți au demență și astfel au apărut tulburările cognitive. Brenda a stat internată o
perioadă în spital și suferea de deficiență fizică. Chris o vizita des și contesta calitatea serviciilor
medicale oferite de cadrul medical. Chris locuia împreună cu tatăl său în perioada de spitalizare a mamei
sale (Sexton 2009).

Asistentul social a fost sesizat de faptul că între Alfred și Chris a avut loc o altercație. În urma
unei vizite la domiciliu, asistentul social a constatat faptul că Alfred suferise grave leziuni ce nu păreau
deloc accidentale. Alfred a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale, ulterior fiind plasat într-o instituție
de tip rezidențial (Sexton 2009).
 Chris a fost arestat pentru fapta sa, dar a fost eliberat, însă nu a avut dreptul să i-a
contact cu Alfred. I-a fost permis s-o viziteze pe Brenda, supravegheat, cât timp ea a fost
spitalizată. După ce Brenda a fost externată și în urma unei evaluări, aceasta a fost
instituționalizată. Chris, Denise și Ed, care se afla în țară la momentul respectiv, au fost implicați
în alegerea instituției. Managerul instituție a colaborat cu asistentul social în vederea planificării
vizitelor din partea lui Chris. Brenda a fost mutată într-o instituție cu îngrijire medicală și Chris
aștepta procesul (Sexton 2009).
Independență și protecție: aspecte etice

Provocarea cea mai mare a acestui caz a fost promovarea independenței Brendei, prin
păstrarea relației cu Chris dar și protejarea acesteia față de el. Chris a declarat polițiștilor că și-a
agresat tatăl din cauza comportamentului său și a tulburărilor de memorie. Această declarație a
provocat îngrijorare, deoarece Brenda prezenta aceleași probleme medicale și exista
posibilitatea ca incidentul violent să se repede și în cazul acesteia (Sexton 2009).

În Anglia și Țara Galilor există un cod de practică numit No Secrets (Fără Secrete) care
a fost emis de Departamentul de Sănătate în 2000 și care ghidează politicile de protecție a
adulților vulnerabili față de abuz (Sexton 2009).
Vulnerabilitate

Acest cod - Fără Secrete, definește termenul de vulnerabilitate în baza caracteristicilor

personale (vârstă, dizabilități, boală), în loc să se concentreze pe adoptarea unui model social al
vulnerabilității în practică. În acest sens trebuie să se evite etichetarea persoanelor vulnerabile ca
fiind responsabile pentru ceea ce se întâmplă (Sexton 2009). „A fi considerat vulnerabil nu ar
trebui să însemne că cuiva nu îi mai este permis să își asume riscuri și să facă greșeli” (Sexton
2009: 81).
 În cazul prezentat mai devreme, Alfred și Brenda erau diagnosticați cu demență.
Persoanele cu demență sunt adesea considerate ca având o personalitate aflată în deformare și cu
nevoi speciale de îngrijire. Mai mult, s-a pus accentul pe neetichetarea lui Chris, ci pe
identificarea nevoilor lui și cauzele care au dus la comportamentul agresiv. Alți membrii ai
familiei fiind îngrijorați de sănătatea lui mintală și consumul de alcool. Un aspect extrem de
important și pe care trebuie să-l avem în vedere în acest caz este evitarea etichetării celor doi soți
ca fiind o problemă a familiei (Sexton 2009).
Abuzul și drepturile omului

„Fără Secrete” definește abuzul ca încălcare a drepturilor. Însă există posibilitatea ca

serviciile sociale să încalce anumite drepturi în timp ce se încearcă respectarea altora. În cazul
celor doi soți s-a respectat dreptul la viață și dreptul la integritate, dar în același timp s-a încălcat
dreptul la viață privată și viață de familie, atunci când s-a interzis contactul cu Chris. Lui Chris i-
a fost interzis contactul cu Alfret, în urma incidentului violent, însă contactul cu Brenda trebuie
interzis? Brenda nu s-a plâns de comportamentul lui Chris, ba chiar a apreciat sprijinul primit
din partea lui atunci când a fost spitalizată. Foarte dificil este de identificat dacă Chris o să
exercite același comportament agresiv și în cazul mamei sale. În cele din urmă s-a luat decizia ca
vizitele dintre Chris și Brenda să fie prealabil stabilite și sub supraveghere. Astfel s-a încălcat
dreptul la viață privată și viața de familie. A fost oare necesar? (Sexton 2009)
 Chris a acceptat cu greu această decizie, iar comportamentul lui agresiv din cadrul
spitalului a deranjat restul pacienților, în acest sens trebuie să avem în vedere și drepturile lor.
Astfel putem să observăm cât de ușor se poate vorbi despre respectarea drepturilor omului și cât
de greu se realizează în anumite contexte. De aceea este nevoie de o analiză atentă a deciziilor pe
care le luăm și să fim gata mereu să ne argumentăm deciziile luate. În teoria respectării
drepturilor omului nu se i-a în calcul importanța relațiilor. Din acest caz putem învăța faptul că
unele drepturi ale omului pot fi interpretate în alte moduri. Astfel, asistenții sociali pot analiza
drepturile omului într-un mod discursiv, nu numai în mod individualist (Sexton 2009).
Confruntarea cu riscul

Gestionarea riscului = se focalizează pe cel mai bun raport risc/beneficiu

Controlul riscului = încercarea de eliminare a celor mai grave cazuri

În cazul nostru, controlul riscului - a fost luată decizia de restricționare a contactului

dintre Chris și Brenda, iar gestionarea riscului a fost atunci când Brenda a fost plasată într-o
instituție medicală. Ar trebui acordate anumite competențe juridice serviciilor sociale, precum
posibilitatea intrării în domiciliul în care se suspectează că se află un adult abuzat (Sexton 2009).
Capacitatea de a lua decizii

În cazul nostru a apărut și următoarea problemă: Au Brenda și Alfred capacitatea de a

decide unde să locuiască? Evaluând situația lor medicală putem spune că nu, însă asta nu
înseamnă că nu trebuie să-i ascultăm. Chiar dacă lucrăm cu persoane cu tulburări cognitive, tot
trebuie să le ascultăm dorințele, chiar dacă poate aceștia nu au capacitatea de a exprima clar ce-și
doresc. Asistentul social implicat în cazul lui Alfred și-a dat seama, după ce a ajuns să-l
cunoască, că îi este frică de Chris, chiar dacă acesta nu l-a acuzat și se găsea pe el însuși vinovat
pentru comportamentul agresiv al fiului. În cazul Brendei, asistentul social a observat că dorința
față de locul unde dorește să locuiască s-a schimbat atunci când a aflat de incidentul violent
petrecut între Chris și Alfred (Sexton 2009).
Concluzii

Protecția socială a adultului este o ramură foarte complexă a asistenței sociale. Deși
există mai multe coduri, fiecare instituție și persoană implicată în domeniul protecției sociale a
adultului are propriile priorități și viziune asupra promovării independenței și protejării
împotriva răului. „Reflecția etică în munca socială nu poate fi „închisă” prin coduri formale, ci
trebuie să rămână deschisă la idei și descoperiri noi” (Sexton 2009: 85).
Bibliografie

• Sexton, Martin. 2009. Fine Lines and Hard Choices: Adult Protection and Social
Work Ethics. Ethics and Social Welfare 3 (1): 79–86.