Atitudinea față de minorități

Stereotipuri - Prejudecăți - Discriminare –

„Cunoașterea și stima de sine, precum și dorinţa de a stabili relaţii sociale tolerante ne

îndeamnă pe toţi să ne dăm mai bine seama de prejudecăţile noastre, să le descoperim originile și
să înţelegem în ce fel ne afectează modul de gândire și comportamentul. Să nu ignorăm
posibilitatea că unii dintre noi sunt, de fapt, atât victimele unor stereotipuri, cât și autorii unor
discriminări, bazate pe prejudecăţi. Această problemă poate fi abordată ca o chestiune legată de
modul de gândire și felul în care ne schimbăm atitudinea, devenind, astfel, cetăţeni mai
responsabili”1.

Atitudinile sunt dispoziţii relativ permanente faţă de o persoană sau un eveniment.

Într-o accepţiune simplă, o atitudine poate reprezenta simpatia sau antipatia pentru ceva sau
cineva, iar într-o accepţiune mai largă, atitudinea poate include o întreagă varietate de convingeri
și sentimente în legătură cu o anumită problemă. Atitudinile conţin trei componente:

- latura afectivă – formată din stări emoţionale și preferinţe;

- latura cognitivă – bazată pe opinii și convingeri;
- latura comportamentală – constituită din acţiuni deschise și/sau declaraţii verbale.

Stereotipurile

Stereotipul exprimă credinţe despre caracteristicile psihice și/sau comportamentale ale unor
indivizi, grupuri sociale (după sex, vârstă, etnie, religie) sau procese sociale, fixate în
generalizări, percepţii schematice și rigide, în imagini simplificatoare, șablonizate, durabile,
preconcepute.

Etimologic, cuvântul stereotip își are originea în limba greacă: stereos însemnând rigid, solid, iar
typos – cel din urmă. Iniţial, el denumea formele metalice utilizate la imprimarea clișeelor
tipografice. În știinţele sociale noţiunea a fost introdusă de Walter Lippmann, care propune pe ea
mai multe definiţii, cea mai vehiculată fiind „clișee din mintea noastră”. Lippmann descrie felul
în care oamenii își plasează semenii în diverse categorii – le pun etichete – după anumite
caracteristici ale acestora. Stereotipurile sunt foarte frecvente și bine înrădăcinate în mentalitatea
noastră. Ele se împart în două categorii: stereotipuri culturale și stereotipuri personale.

1
Betty A. Reardon, A pioneer in education for peace and human rights, Ed. Springer, pg. 4

1
Stereotipurile culturale se formează ca urmare a educaţiei, a influenţei culturale, prin
intermediul școlii, bisericii, artei, literaturii, presei, muzicii, cinematografiei etc. Cele mai
frecvente stereotipuri transmise sunt cele legate de:

– vârstă: toţi adolescenţii iubesc rockul și nu respectă persoanele în etate;

– sex: bărbaţii sunt puternici, femeile sunt slabe;

– rasă: persoanele de culoare sunt mai puţin capabile;

– religie: toţi indivizii care propovăduiesc islamul sunt teroriști;

– profesie: toţi judecătorii iau mită,

– naţionalitate: toate persoanele de etnie romă fură;

– locuri: locuitorii din satul X sunt leneși;

– lucruri: toate ceasurile elveţiene sunt perfecte;

– clasă socială: elita este distantă, arogantă, falsă; săracii sunt lipsiţi de mândrie, nemotivaţi
pentru muncă, needucaţi, leneși;

– gen: femeia este ascultătoare, emotivă, înclinată spre manifestări isterice, guralivă, fără
aptitudini pentru matematică și știinţele exacte; bărbatul este curajos, deștept, competent.

Stereotipurile personale sunt propriile noastre convingeri, care depind de cantitatea și calitatea
informaţiilor pe care le deţinem despre un om sau altul, precum și de statutul persoanei într-un
grup.

Prejudecăţile

Prejudecăţile sunt tipuri specifice de atitudini, caracterizate printr-o poziţionare relativ

permanentă, subiectivă (pozitivă sau negativă) faţă de anumite entităţi (grupuri, naţionalităţi,
indivizi, instituţii). Prejudecăţile sunt judecăţi care:

– nu sunt bazate pe argumente logice și factologice;

– sunt rezistente la schimbare;

– sunt caracterizate printr-o componentă emoţională puternică. Prejudecăţile sunt măsele

stricate; ele trebuie înlăturate, oricât de dureroasă ar fi operaţia (V. Bogrea).

Prejudecată este doar un alt cuvânt pentru ignoranţă (Thomas A. D. Weston).

Prejudecata este părere fără judecată (Voltaire).

2
Prejudecata – o părere vagabondă fără nici un mijloc vizibil de întreţinere (Ambrose Bierce).
Prejudecata e un adevăr uzat (Andre Suares).

De-a lungul timpului, prejudecăţile au îmbrăcat forme brutale, precum sclavia și segregarea
rasială, sau mai puţin violente, ca în cazul glumelor despre minorităţi etnice sau femei (mai ales,
blonde). În lumea contemporană, prejudecăţile sunt mai puţin explicite, având forme subtile și
ascunse, care, însă, nu le reduc potenţialul nociv. Acestea se menţin atâta timp cât indivizii nu au
acces la informaţii complete.

Recomandări pentru eliminarea stereotipurilor și a prejudecăţilor:

• Faceţi distincţia între fapte (ceea ce se întâmplă) și opinii (interpretarea acestor fapte).

• Etichetele nu sunt adevăruri absolute. Acestea trebuie luate în consideraţie doar ca ipoteze
pentru explicarea comportamentului cuiva, care necesită a fi schimbat/ corectat. •

• Abţineţi-vă să trageţi concluzii „finale” și să etichetaţi orice comportament.

• Aveţi curajul să răspundeţi la întrebările copiilor.

• Promovaţi atitudini pozitive faţă de diferenţe. Trebuie să conștientizăm faptul că prejudecăţile

dau naștere discriminării, respectiv comportamentelor negative, injuste faţă de anumite persoane.

Discriminarea

"Toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi"2, proclamă primul articol al
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948.

Aceasta înseamnă că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt recunoscute tuturor indivizilor,

fără nicio deosebire, oricare ar fi izvorul ei, adică fără nicio discriminare.

Discriminarea reprezintă tratamentul diferențiat aplicat unei persoane în virtutea aparteneței,

reale sau presupuse, a acesteia la un grup social. Discriminarea reprezinta un pattern de
relaționare în urma căruia o persoană sau mai multe sunt sacționate, private de o serie de drepturi
și libertăți sociale, ori, dimpotrivă, primesc recompense, datorită simplei apartenețe la o clasă sau
categorie socială ori profesională.3

1. Ce este discriminarea ?

2
DECLARATIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI din 10 decembrie 1948, art. 1
3
Oana Baluță, "Gen și putere în politica românească", Ed. Polirom, 2006, p. 35

3
Discriminarea se caracterizează prin reunirea a două elemente, mai precis tratarea diferită a unor
persoane aflate în situații identice sau comparabile (sau, dimpotrivă, tratarea identică a unor
persoane aflate în situații diferite), pe de o parte, şi lipsa unei justificări obiective pentru un
asemenea tratament, pe de altă parte.

Exemple:

1. Legea nr. 119/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale prevede că femeia se
poate pensiona la o vârstă mai mică decât cea a bărbatului.

2. Înscrierea unui elev de vârstă şcolară în învățământul de stat este refuzată deoarece copilul
este infectat cu virusul HIV.

3. Studenților de confesiune adventistă ai unei instituţii de învăţământ superior de stat nu li se

aprobă cererea de a susţine un examen în altă zi decât sâmbăta, zi în care, conform preceptelor
adventiste, credincioșii sunt opriți să îndeplinească vreo activitate.

În primele două cazuri menţionate mai sus, persoane aflate în situaţii identice sau similare
(angajatul femeie sau angajatul bărbat, respectiv elevul infectat cu virusul HIV şi elevul care nu
este infectat cu acest virus) sunt tratate diferit.

În cel de-al treilea caz, persoane aflate în situaţii diferite (studenţii de confesiune adventistă,
respectiv cei de altă confesiune) sunt trataţi identic deoarece o caracteristică specifică şi care îi
diferenţiază de alte categorii (interdicţia activităţilor în zilele de sâmbătă) nu sunt luate în
considerare.

Dar sunt cele trei situații de mai sus cazuri concrete de discriminare?

Pentru a răspunde la această întrebare este necesară analiza celui de-al doilea element care
caracterizează discriminarea, mai precis existenta unei justificări obiective. Dacă diferența de
tratament (sau tratamentul identic) are o justificare obiectivă, ea nu constituie discriminare.

Analizând situațiile de mai sus, se poate observa că în primul caz pot fi identificate rațiuni
obiective de ordin anatomic, fiziologic sau legate de tradiția societății ce deosebesc persoanele de
sex feminin de cele de sex masculin care pot duce la concluzia unei situații de nediscriminare.

În cel de-al doilea caz, excluderea unui elev de la învățământul de stat din cauza faptului că este
infectat cu virusul HIV nu are niciun fel de justificare obiectivă şi reprezintă o situație de
discriminare.

De asemenea, în cel de-al treilea caz poate fi identificată o situație de discriminare dacă nu se
avansează motive obiective pentru care nu se oferă un tratament diferențiat studenților de
confesiune adventistă.

4
DEFINIȚII

Discriminarea este diferența de tratament a două sau mai multe persoane aflate în situații identice
sau comparabile sau dimpotrivă tratarea identică a unor persoane aflate în situații diferite atât
timp cât un asemenea tratament nu are nici o justificare obiectivă.

Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe baza criteriilor
prevăzute de legislația în vigoare. Legislația românească, în principal Constituția României, dar
şi legile speciale, prevăd următoarele criterii: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria
socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă,
infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată, alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte
domenii ale vieții publice.

Discriminarea, ca opus al echității, este definită ca fiind practica ilegală de a trata mai puțin
favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții, din cauza că sunt diferiți ca sex, rasă, religie1
etc. Înseamnă a trata mai puțin favorabil un grup în comparație cu altul, pe un motiv
nejustificabil.

Conform Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea discriminării,

faptele de discriminare constituie contravenție şi pot fi sancționate ca atare.

„Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări” 4.

Discriminarea reprezintă prejudecata în acţiune, ea include orice exprimare directă a prejudecăţii

care afectează pe ceilalţi. Exemple de discriminare ar fi poreclele, expresiile care conţin referiri
rasiale și glumele ce ţin de etnie, care rănesc foarte mult.

Principalele forme ale discriminării sunt evitarea, segregarea și violenţa.

Conform Ordonanței nr. 137/2000 privind prevenirea şi combaterea discriminării discriminarea

poate îmbrăca diverse forme:

DISCRIMINAREA DIRECTĂ

Prin discriminarea directă se înțelege tratamentul mai putin favorabil aplicat unei persoane după
criteriul de sex, față de modul în care este, a fost, sau ar fi tratată o altă persoană într-o situație
comparabilă.5

Discriminarea directă constă în excluderea unei persoane sau categorii de persoane de la

beneficiul unui anumit drept datorită unei caracteristici a acelei persoane sau categorii de
persoane.
4
Constituția României, Art. 16
5
Oana Băluță "Gen și putere – Partea leului în politica românească", ed Polirom, p. 35

5
Exemple:

1. Angajaţii unui restaurant sau magazin refuză să servească o anumită persoană pentru că
aparţine unui grup etnic.

2. Spitalul refuză să interneze un bolnav sau nu-i acordă un tratement necesar unui pacient
deoarece acesta aparţine unei minorităţi.

DISCRIMINAREA INDIRECTĂ

Discriminarea indirectă constă în excluderea unei persoane sau categorii de persoane de la

beneficiul unui anumit drept prin folosirea unor criterii aparent neutre.

Exemplu:

Anunţul pentru angajarea pe postul de femeie de serviciu este condiţionat de prezentarea unei
diplome de bacalaureat. Se poate argumenta că, sub aparenţa unui criteriu aparent obiectiv
(diploma de bacalaureat), se urmăreşte excluderea unei anumite categorii de candidaţi, ca de
exemplu femeile de origine Rromă sau cele provenind din mediul rural care, conform
statisticilor, au mai puţine şanse de a obţine o diplomă de bacalaureat. Mai mult, condiţia
diplomei de bacalaureat nu poate fi justificată obiectiv prin raportare la fişa postului unei femei
de serviciu care trebuie să presteze o muncă necalificată.

Succesul combaterii prejudecăţilor, a discriminării, în general, și a discriminării etnice, în

special, depinde de implicarea în proces a tuturor agenţilor socializării (familia, massmedia,
partidele politice etc.), îndeosebi a școlii. Mijloacele prin care se realizează sunt multiple și
diferă de la o instituţie de învăţământ la alta, în funcţie de particularităţile comunităţilor
educaţionale. Valorile și principiile democraţiei (respectarea demnităţii persoanei, egalitatea
șanselor, libertatea etc.) sunt în contradicţie cu orice formă de prejudecată sau discriminare. 6

6
file:///C:/Users/Alexandra/Desktop/Repere-ale-Educatiei-Interculturale.pdf, 10.04.2019

6
 BIBLIOGRAFIE

1. Betty A. Reardon, A pioneer in education for peace and human rights, Ed. Springer
2. Oana Baluță, Gen și putere în politica românească, ed. Polirom, Iasi, 2006
3. Proiect „Investește în oameni” , “Dezvoltarea programelor de studii universitare şi
extinderea oportunităţilor de învăţare pentru studenţi şi piaţa muncii.”
DISCRIMINAREA ŞI STRATEGII ANTIDISCRIMINATORII
4. file:///C:/Users/Alexandra/Desktop/Repere-ale-Educatiei-Interculturale.pdf