UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: LICEUL IOAN BUTEANU GURAHONȚ

LOCALITATEA: GURAHONȚ

PORTOFOLIU LA SOCIOLOGIE
CLASA A XI-A FILOLOGIE
AN ȘCOLAR 2019-2020 SEMESTRUL AL II-LEA

TEMATICA PORTOFOLIULUI:
1. „NORME SOCIALE”
2. „RASISM"
3. „DISCRIMINARE"
4. „NAȚIONALISM ȘOVIN”
5. „XENOFOBIE"
6. „ANTISEMITISM"
7. „SEXISM"
8. GERONTOFOBIE"
9. „STUDIU DE CAZ- ÎNCEPUTURILE BULLYING-ULUI"

PROFESOR: ELEV:
DAN ANDREEA PAULA BETEA FLORINA

GURAHONȚ, 21 MAI 2020

 Norme sociale

Normele (reglementările) sociale sunt reguli pe care trebuie să le urmeze persoanele pentru o mai
bună conviețuire, norme la care trebuie să își ajusteze comportamentele, îndatoririle și activitățile
specifice de ființă umană. Ansamblu sau sistem de norme, reguli, îndatoriri, care reglementează
acțiunile indivizilor intre ei.

Diferite tipuri de norme și tipul de abatere, de deviere, pe care il implică lipsa conformitatii cu ele.

S-ar putea rezuma ca mod corect de a acționa într-o societate, spre un exemplu: Cum să salutăm
persoanele mai în vârstă decât noi, cum să cerem cuvântul și rândul pentru a vorbi, printre alte
comportamente. 

Constituția in vigoare a Statelor Unite Mexicane, în ea fundamentându-se umanele drepturi,

garanțiile și libertățile individuale personale și de grup.

Tipuri de norme

Normele (reglementările) stabilesc modul în care se acționează într-un anumit loc și într-o anumită
circumstanță, și care odată stabilite, trebuiesc îndeplinite întocmai și la timp, neîndeplinirea lor
atrăgându-ne sancțiuni. Trebuie amintit faptul că, deși neîndeplinirea vreunora dintre norme atrage
vreo anume sancțiune, autoritatea competentă are obligația de a face sa fie respectate umanele
drepturi, pe care le găsim fundamentate în articolele 1- 29 ale Cartei Drepturilor.

De tratament social

Sunt create de către societate, de obicei, își au originea în credințele/convingerile și obiceiurile

fiecărui grup. Neîndeplinirea poate conduce la o respingere a făptuitorului acelei neîndepliniri de
către respectivul grup social.

Morale

Își au originea în conștiința persoanei, prin urmare, ne dirijează comportamentul astfel încât să
acționăm etic. Nimeni nu ne obligă să le îndeplinim, însă neîndeplinirea lor ne generează sentimente
de remușcare și/sau de vinovăție.

Religioase

Își au originea în conștiința persoanei, prin urmare, ne dirijează comportamentul astfel încât să
acționăm etic. Nimeni nu ne obligă să le îndeplinim, însă neîndeplinirea lor ne generează sentimente
de remușcare și/sau de vinovăție. În acest caz, am putea genera vreo stare de respingere din partea
vreuneia dintre religii.
Juridice

Sunt norme (reguli) stabilite de către o autoritate competentă, cu scopul de a reglementa

comportamentul uman. Îndeplinirea lor este o datorie pentru cei cărora le sunt adresate. Încălcarea
lor poate genera sancțiuni, iar entitatea autorizată poate utiliza forța publică spre a obliga la
îndeplinirea lor, chiar și împotriva voinței celui obligat.

Caracteristici ale normelor

Caracteristici specifice, care permit distingerea uneia de alta. Trebuie remarcat, de asemenea, faptul
ca atât un cetățean obișnuit cât și un prezumtiv acuzat de vreo încălcare a legii, au drepturi și garanții
fundamentate în constituția în vigoare.

Unilaterale

Cineva este obligat sa îndeplinească o norma, dar nu e nimeni desemnat să îl tragă la răspundere
pentru asta.
(exemplu: Dacă saluți pe cineva, nimic altceva nu îl obligă pe acela să-ți întoarcă salutul, în afară de
propria lui politețe).

Bilaterale

Impune îndatoriri și concede facultăți, existând desemnată persoana care trebuie să respecte norma
după cum și aceea care să monitorizeze respectarea ei  .
(exemplu: A cumpăra un kilogram de zahăr te obligă să plătești prețul lui, către vânzător).

Autonome

Comportamentul unei persoane este conform cu propria voință.

(exemplu: modul de a se îmbrăca, de a-și pieptăna părul, etc).

Heteronome

Norma este creata de către un anume subiect, dar este altul cel care trebuie să-l îndeplinească.
(exemplu: Reguli specifice contractării căsătoriei).

InterioareModificare

Reglementează comportamentul interior al unei persoane.

(exemplu: A nu minți).

Exterioare

Comportamentul extern trebuie să se conformeze la ceea ce este stabilit.

(exemplu: Sa nu depășești o barieră, un stop).

Silite
In caz de neîndeplinire a normei, entitatea autorizată apelează la forță pentru a determina
îndeplinirea ei..
(exemplu: Dacă ai un copil, sunt căi prin care poți fi obligat la plata întreținerii lui).

Nesilite

Nu poți fi obligat să îndeplinești vreo anume normă (regulă).

(exemplu: Nu poți fi obligat să ai un anumit număr de copii).
 Rasismul

Rasismul reprezintă un grup de atitudini, practici și acțiuni care își au sursa în

convingerea că diferențele sociale și culturale se explică prin diferențe biologice și
ereditare dintre rasele umane. Apartheidul în Africa de Sud și Ku Klux
Klanul în SUA au dat dimensiuni aberante rasismului.
Rasismul este procesul de discriminare datorat credințelor și ideologiilor, produse
în secolele XIX și XX de către francezii Jules Soury, Joseph Arthur de
Gobineau și Charles Maurras sau de germanul nazist Alfred Rosenberg,
conform cărora rasele omenești pot fi clasificate de la inferior la superior în baza
caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care par a fi înzestrate. Rasismul
presupune așadar că oamenii sunt inegali în funcție de etnia căreia îi aparțin sau de
culoarea pielii, adică, mai global, convingerea că popoarele sunt inegale ca atare.
Rasismul este din punct de vedere al metodologiei psihologice un „esențialism”.
Esențialismul cognitiv este o formă răspândită și vastă de mecanisme de clasare
tipice gândirii umane, care acoperă procesele intelectuale atât ale adulților cât și ale copiilor,
pe cele ale indivizilor din țări avansate socialmente cât și pe acelea ale membrilor triburilor
aflate din punct de vedere social încă în plină preistorie. El se rezumă la tendința spontană și
persistentă, inconștientă și intuitivă, de a reprezenta lucrurile sau persoanele, considerând
caracteristicile lor ca fiind produse de o „esență” care în fapt este fictivă dar care în percepția
indivizilor este proprie categoriei lor. Caracteristicile asociate acestei esențe pot fi realități
observabile (precum atribute fizice ca în cazul rasismului) sau pure ficțiuni (ca personalitatea
astrologică, de exemplu).

Persoană de culoare la bidon de apă pentru persoane de culoare

 Rasismul

Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de

persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme
de comportamente discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită
formă de excludere sau de respingere.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea
de tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele
de discriminare există și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva eforturilor
legislative de combatere a fenomenului.
Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii
de vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex,
de religie, de orientare sexuală etc.
În sociologie, termenul "discriminare" este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui
grup de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită "clasă" sau "categorie". Discriminarea
se referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au
împotriva membrilor respectivei clase sau categorii. Poate implica excluderea sau limitarea
accesului membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și
șanse care altfel sunt disponibile celorlalte grupuri sociale. Filosofii morali l-au definit ca
fiind un tratament sau o atenție defavorabilă. Aceasta este o definiție comparativă. Un individ
nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea trebuie doar să fie tratați mai
rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați. Ca exemplu, dacă
cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai puțin, să
spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod
discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.

Discriminarea directă

Discriminarea directă are loc atunci când o persoană este tratată într-un mod mai
puțin favorabil decât o altă persoană care a fost, este sau ar putea fi într-o situație
comparabilă, iar diferența de tratament are la bază oricare criteriu de discriminare
prevăzut de legislația în vigoare. Acest tip de discriminare poate izvorî din prevederile
legii, altor acte juridice sau din comportamentul real față de grupul social vizat.

Discriminarea indirectă

Discriminarea indirectă survine atunci când o prevedere, un criteriu, o practică

aparent neutră dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute de
legislația în vigoare, cu excepția cazurilor în care aceste prevederi, criterii sau practici
sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop
sunt adecvate și necesare. De asemenea, discriminarea indirectă este orice
comportament activ sau pasiv care, prin efectele pe care la generează, favorizează
sau defavorizează nejustificat, supune unui tratament injust sau degradant o
persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele care se află în situații
egale.

Discriminarea multiplă

Discriminarea multiplă survine atunci când o persoană sau un grup de persoane sunt
tratate diferențiat, într-o situație egală, pe baza a două sau a mai multor criterii de
discriminare, cumulativ.
Oamenii au identități multiple și fac parte simultan din mai multe grupuri sociale.
Apartenența simultană la mai multe grupuri poate crește vulnerabilitatea persoanelor
respective în fața discriminării.

Hărțuirea

Hărțuirea reprezintă orice comportament care duce la crearea unui cadru intimidant,
ostil, degradant ori ofensiv, pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie,
categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie
defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu.

Victimizarea

Victimizarea reprezintă orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau

acțiune în instanță sau la instituțiile competente, cu privire la încălcarea principiului
tratamentului egal și al nediscriminării.
Femeia face parte din categoriile de victime cu cel mai mare grad de vulnerabilitate
victimală, în special în cazurile de violență în familie. Victimele de sex feminin, în
general, sunt stăpânite de sentimentul fricii, rezultată din intimidările sau agresiunile
suferite care determină, de regulă, acceptarea efectului victimal. Dintre formele de
victimizare a femeii cele mai grav întâlnite sunt: amenințarea, maltratarea, violul din
cauze multiple: infidelitate, gelozie, alcoolism, soțul bolnav psihic etc.
Copiii, la fel, pot avea o vulnerabilitate deosebită din cauza vârstei. Ei pot fi ușor
antrenați în acțiuni victimizante pentru ei, pot fi înșelați cu promisiuni sau
recompense, mințiți, constrânși să comită acte ale căror consecințe negative pentru
ei și pentru alții nu le pot prevedea. O formă specifică de victimizare a minorilor este
bătaia, considerată de unii o soluție extremă de autoritate și sancționare.
O altă categorie vulnerabilă o reprezintă persoanele vârstnice. Procesul de
victimizare poate sa apară în cadrul mediului familial, agresori fiind rudele sau
persoanele care îngrijesc bătrânii, sau în afara acestuia, agresori fiind infractorii.
Aceștia din urmă, profitând de capacitatea redusă a bătrânilor de a se apăra, și de
unele caracteristici psihocomportamentale specifice (credulitate, neglijență, uitare,
confuzie), pot comite acte infracționale mult mai ușor (furt, agresiunea fizică sau
psihică, exploatarea prin muncă, exploatarea financiară, privarea de hrană, tratament
medical, izolarea de societate etc).

Dispoziția de a discrimina
Dispoziția sau ordinul de a discrimina este considerată a fi tot o formă de
discriminare și reprezintă un ordin primit de o persoană sau un grup de persoane de
la o altă persoană sau grup de persoane pentru a discrimina.
 Naționalism șovin (Șovinism)

Șovinismul (din franceză chauvinisme) este o atitudine politică constând

în afirmarea superiorității unei națiuni asupra altora, în manifestarea
exclusivismului și intoleranței naționale, care se bazează pe
un naționalism extremist, care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și
a urii între popoare sau între naționalități conlocuitoare,
propagarea rasismului și exclusivismului național.
Etimologie
Situația din România
În România, propaganda naționalist șovină este o infracțiune care face
parte din categoria infracțiunilor care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială, înscrise în capitolul IV, titlul IX, art. 317, Codul penal,
partea specială și constă în fapta persoanei de a răspândi idei cu caracter
naționalist șovin ori de a ațâța ura de rasă sau națională, dacă fapta nu
constituie infracțiune contra siguranței statului (prevăzută în art. 166,
Codul penal)
 Xenofobie

Xenofobie (din greacă: ξενοφοβία, însemnând frica de străin) este frica sau ura

față de străini și de necunoscut. Aceasta nu se referă numai la nesuferirea unei etnii,
unei culturi sau unei religii diferite, dar și la frica de oameni necunoscuți și de
concepte necunoscute. Forme ale xenofobiei pot include rasismul sau homofobia.
Există însă o diferență între rasism și xenofobie. Pe când xenofobia este o frică sau
o ură față de străini, rasismul este convingerea că oamenii sunt inegali în funcție de
etnia căreia îi aparțin sau de culoarea pielii (conform ideologiei produse în secolele
XIX și XX de către francezii Jules Soury, Joseph Arthur de Gobineau și Charles
Maurras sau de germanul Alfred Rosenberg) adică, mai global, convingerea că
popoarele sunt inegale ca atare. Există xenofobie fără rasism (când urâm străinii dar
fără să-i socotim inferiori sau superiori nouă) și rasism fără xenofobie (când avem
convingerea inegalității între popoare, dar fără să ne temem de străini).
Xenofobia este adesea provocată și întețită de inegalitățile sociale când acestea se
cuplează cu diferențe de etnie sau de religie, ca în Transilvania pe vremea
Imperiului Austro-Ungar, în Irlanda de nord (Ulster) între protestanți și catolici,
în Algeria pe vremea stăpânirii franceze, în Africa de Sud pe
vremea apartheidului, în Statele Unite între afroamericani, americanii albi și
hispanici, sau în Europa între populațiile sedentare și romi sau între
populațiile creștine și evrei. Câteodată, xenofobia poate fi provocată și întețită de
factori politici: Românii nu aveau nici-o formă de xenofobie împotriva africanilor,
până când situația priviliegiată a anumitor studenți africani în România pe vremea
regimului comunist a provocat abuzuri și tensiuni; Arabii erau foarte toleranți cu
evreii și primitori cu călătorii occidentali de secole, dar colonialismul, apoi
conflictul Israelo-Palestinian au provocat în majoritatea lumii arabo-musulmane o
intensă xenofobie împotriva americanilor, a europenilor și a evreilor.
În Evul Mediu, xenofobia avea adesea o bază religioasă: credincioșii unei religii se
temeau de oricine nu le împărtășea credința. În Antichitate, avea o bază culturală:
Grecii și Romanii îi socoteau barbari pe toți cei care nu le împărtășeau limba, religia
și forma de civilizație.
 Antisemitism

Antisemitismul este o atitudine (politică, socială, religioasă, etc.) ostilă

față de evrei pentru simplul fapt că sunt evrei. Termenul
(„Antisemitismus”) a fost lansat în 1879 de jurnalistul german Wilhelm
Marr (1819-1904) într-o broșură propagandistă antisemită. Antisemitismul
poate lua diverse forme: învățături religioase care proclamă inferioritatea
evreilor, de exemplu cartea lui Martin Luther „Evreii și minciunile lor”,
carte în care Luther scria că evreii sunt otrăvitori de fântâni și ucigași de
copii furați sau alt exemplu, predicile (Omiliile) lui Ioan Gură de
Aur (Hrisostom), în care acesta instiga și cita pe cei care instigau la ură
religioasă contra evreilor. Antisemitismul poate include opinii stereotipe și
prejudecăți, sau forme politice care pot merge de la încercarea de a
discrimina, izola și oprima, până la violența fizică contra evreilor.
Antisemitismul este în esență o formă de intoleranță etnico-religioasă,
ca și xenofobia sau rasismul. În Israel, au fost arestați tineri antisemiți și
neonaziști, rude de evrei. Există și un “antisemitism evreiesc” care se
referă la faptul că unii evrei au adoptat stereotipurilor antisemite
dominante sau care persistă în societățile non-iudaice în căre aceștia
trăiesc. 
Conform lui de Fontette, antisemitismul trebuie delimitat de critica
academică a iudaismului, demers fără de care cea mai mare parte din
literatura modernă de istoria religiilor, cea din statul Israel contemporan
inclusiv, ar fi și ea „antisemită”. Cum spunea cândva în parlamentul
francez deputatul evreu Alfred Naquet, dacă antisemitismul ar însemna
doar discuția pe tema și respingerea dogmei religiei iudaice, atunci chiar și
evreii seculari - cum era el însuși - ar fi și ei „antisemiți”.

Motive
Atitudinile antisemite (sau antisioniste) au avut la bază dezacordul privind
creșterea influenței politice și economice a evreilor în diverse state
europene și nu numai. Cunoscuți drept buni comercianți, evreii au ajuns să
dețină averi importante, și implicit putere politică, fapt ce a crescut tot mai
mult nemulțumirea populației. În Germania, după emanciparea de la 1848,
cultivând educația și studiul, evreii s-au folosit de educația de stat pentru
a accede în profesii liberale, ceea ce a atras ura populației catolice,
populație care evita acest fel de educație din motive de Kulturkampf.

Rolul Bisericii
O problemă majoră reprezintă discrepanța și chiar ura dintre cele trei
religii abrahamice (iudaismul, creștinismul și islamul) iar atitudinea uneia
față de cealaltă este mereu ostilă, lucru oarecum paradoxal și irațional
luând în considerare originile comune ale acestor religii. Încă din primele
zile ale creștinismului, adepții acestuia i-au detestat pe evrei deoarece nu
îl recunoșteau pe Iisus Hristos ca fiind Mesia, Fiul lui Dumnezeu, aceasta
fiind totodată și diferența fundamentală dintre creștinism și iudaism.
„Evreii însă nu doreau să aibă de-a face cu paulinismul. Ei rămăseseră la
opinia că poate exista un singur Dumnezeu. Doctrina lui Pavel a devenit
doctrina oficială a creștinătății ne-evreiești. Pavel s-a răzbunat sângeros pe
încăpățânarea evreilor, o răzbunare care nu și-a pierdut din puteri nici în ziua
de azi. Atunci când el, contrar promisiunii sale făcute în  Ierusalim, a predicat
în sinagoga din Corint  iar pe evreii care nu voiau să-i accepte învățătura i-a
blestemat: `Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De
acum încolo, mă voi duce la Neamuri.` (Apostolilor 18:6) Acest blestem a dus,
prin intermediul Bisericii  și mai ales al  Bisericii Catolice, până la marea
exterminare. Drumul către  Damasc duce direct la  Auschwitz”
—Manuel van Loggem, „Godsdienst is opium tegen de dood” în Martin van
Amerongen (red.) Sceptici over de Schrift.
 Sexism

Discriminarea sexuală (numită și sexism) este o atitudine

sau prejudecată, exprimată[3] sau ne-exprimată, privind superioritatea
unui reprezentant al unui sex asupra altui sex și cu discriminarea acestuia
din urmă. Termenul provine din limba engleză, sexismul fiind considerat
un termen paralel cu rasismul, existând multe similitudini între cele două.
Anii 1960 au fost plini de activitățile mișcării americane care milita pentru
drepturile femeii în societate, această mișcare progresistă luptând contra
discriminării sexuale.
Opinii cu privire la discriminarea sexualăModificare

Discriminare între părinți în baza sexului părintelui în cauză - poster dintr-o instituție din
România fotografiat în anul 2012

Termenul discriminare sexuală se poate referi și la bărbați care sunt

defavorizați din cauza sexului feminin, cu toate că această discriminare
este mult mai rară decât discriminarea la adresa femeilor. Cei care
cercetează acest fenomen au un formular cu întrebări standard care sunt
adresate populației.
Eliminarea discriminării sexuale din limbaj implică ipoteza lui Whorf,
conform căreia nu numai limbajul este o reflectare a societății ci și
societatea este în parte modelată după limbaj. Astfel, de exemplu, dacă
copiii aud o profesiune descrisă mereu cu un cuvânt de genul masculin, își
închipuie, probabil, că toți membrii acelei profesiuni sunt bărbați și că așa
 este normal. De asemenea dacă copiii văd la televizor și în cărți o imagine
distorsionată între rolul celor doi părinți cu privire la relațiile din familie și
implicarea acestora în cadrul familiei aceștia vor considera că așa este
normal și se vor comporta, ca adulți, similar cu ceea ce au văzut la
televizor și au citit în cărți ca și copii.

Asemănări între sexism și rasism

Sexismul este similar cu rasismul[9] și constă în concepția superiorității
unui sex asupra altui sex (de pildă în a considera că o persoană de sex
feminin are, prin natură, calități parentale mai bune decât una de sex
masculin și deci mamei trebuie să îi fie încredințați minorii în cazul unui
divorț, indiferent de calitățile parentale ale tatălui care de cele mai multe
ori nici nu sunt cercetate de către instanțe)
Discriminarea sexuală în România

Discriminarea există, în funcție de domeniu, atât în defavoarea femeilor

cât și în defavoarea bărbaților. Cele mai întâlnite forme de discriminare
sunt:
● Discriminarea sexuală cu privire la relațiile de muncă
● Discriminarea sexuală în România cu privire la încredințarea minorilor
 Gerontofobia

Gerontofobia reprezintă ura față de bătrâni.

Sincer, a început să-mi fie scârbă de agresivitatea feroce cu care se

lovește în bătrânii României în ultima perioadă. Comentarii pline de ură,
filmulețe din anii 90 de la mitinguri pro-iliescu postate ostentativ, limbaj
înjositor împotriva lor. Oamenii au găsit un țap ispășitor pentru toate
problemele României. Bătrânii. Nu hoții împuțiți care au jefuit țara ca
hoardele barbare când treceau printr-un cătun (și care furau oricum, fie că
ieșea iliescu, fie că nu). Nu javrele de politicieni corupți (din toate
partidele). Nu. Bătrânii…

E adevărat că cei mai mulți dintre cei care spun că „înainte era mai bine”
sunt trecuți de 50 de ani. Dar dacă aprofundăm un pic, e logic ca ei să
gândească așa. Pe lângă faptul că și-au trăit copilăria, adolescența și o
parte din tinerețe cu sloganuri zilnice anti-capitaliste, ajungând la o iubire
anormală pentru comunism, de tip sindromul stockholm, ei au și motive
obiective să le fie dor de acei ani.

În primul rând, erau tineri. Iar

tinerețea te face să vezi orice gunoi de pe stradă drept o pată de culoare
pe asfalt. În al doilea rând, când pășeau în viață aveau o locuință
asigurată, un loc de muncă ce părea stabil și bani cât să nu-și pună
problema dacă vor avea din ce să plătească utilitățile.

Sigur că nu existau libertăți, nu aveai drepturi, nu aveai unde și cum să te

distrezi, nu puteai să ieși din țară și era mai bine să nu ai idei. Dar statul
avea grijă de tine dacă erai „cuminte” prin a-ți oferi un loc de muncă, un
salariu, casă și masă (cel puțin până la colapsul anilor ’80).

Astăzi, gârboviți și singuri, cei mai în

vârstă trăiesc cu pensii mizere și au o viață plină de lipsuri. Statul nu dă
doi bani pe ei (chiar dacă pare altfel) exceptând poate anii electorali. Așa
că pentru ei există un singur adevăr. Atunci trăiau bine și acum trăiesc
prost. Atunci erau respectați iar acum nu sunt. Atunci aveau demnitate,
acum n-o mai au. Simplu.
Poate așa înțeleg și hipsterii corporatiști, care-i înjură zilnic pe cei în vârstă
că „le fură viitorul”, de ce bătrânii fac alegerile pe care le fac. Nu pentru
că sunt proști sau rău voitori cu tinerii, ci pentru că, obiectiv, în comunism
au trăit mai bine.

Așa că dacă vreți să le schimbați

mentalitățile, în loc să pierdeți timpul pe facebook cu postări pline de ură
și violență care nu duc nicăieri, mai bine v-ați întreba părinții și bunicii ce-i
mai doare, de ce sunt triști. Mai bine v-ați duce la un azil să donați ceva și
să-i ascultați câteva minute pe lună pe bătrânii de-acolo. Cine știe, poate
chiar o să învățați ceva.

Comunicarea cu ei v-ar face să-i înțelegeți mai bine și chiar să ajungeți să-i
respectați. O să vă schimbați pe voi și o să-i schimbați și pe ei. Iar ăsta ar
putea fi un prim pas către o societate puternică și frumoasă. Nu prin vot și
nu așteptând de la politicieni să-i ajute. Ci prin voi. Comunicând cu cei în
vârstă. Respectându-i.

Să nu uităm, că într-o zi, când ei nu vor mai fi, noi le vom lua locul
și nu cred că ne-am dori să trăim într-o țară care-și bate joc de
bătrâni…
 Studiu de caz- Începuturile bullying-ului

În momentul plecării părinților la muncă în străinătate, copiii

experimentează sentimente de abandon, neajutorare și
vulnerabilitate. Pentru a face față acestor sentimente, copiii
reacționează în funcție de exemplele avute în jurul lor, adică în
funcție de reacțiile manifestate de persoanele adulte atunci când
acestea au trecut la rândul lor prin perioade dificile. Astfel, sunt
copii care, în urma plecării părintelui/părinților, devin retrași și
evită contactele sociale, sunt copii care devin temători și ocolesc
situațiile/experiențele noi, dar, sunt și copii care deven autoritari,
manifestând tendința de a-i controla pe cei din jurul lor.
O fetiță (7 ani), ai cărei părinți au plecat la muncă în străinătate, a
fost transferată la o altă școală deoarece a ajuns în grija bunicilor
care locuiau în alt cartier. După o perioadă de timp în care a stat
liniștită și retrasă, fără să interacționeze cu ceilalți copii, a început
să hărțuiască colegii de clasă, uneori persistând atât de mult încât
aceștia izbucneau în lacrimi. Devenea extrem de furioasă când un
alt copil ”îndrăznea” să nu-i asculte indicațiile. În jocurile ce
presupuneau asumarea diferitelor roluri, impunea copiilor
”scenariul” său, fără să se țină cont și de preferințele acestora.
Surprinzător a fost cât de puțin protestau ceilalți copii atunci când
fetița se manifesta autoritar: ”Nu, nu ești tu prințesa. Eu sunt
prințesa. Tu o să fii pisica mea.” Apoi exemplifica exact cum
trebuie să se comporte pisica. După un timp copiii au început să o
evite: ”Nu vrem să ne mai jucăm cu ea. Ne înfurie. Este o fetiță
rea, nu?”
Fetiței i-a fost greu să se adapteze emoțional și comportamental
la noul context deoarece, nefiind familiarizată cu persoanele în
grija cărora a rămas, nu reușea să-și exprime emoțiile și
gândurile. Ce poate fi mai înspăimântător pentru o fetiță de șapte
ani, decât schimbarea întregului ”univers”? Fetița experimenta
sentimente ambivalente față de părinții ei care, pe de o parte, îi
spuneau că o iubesc, iar pe de altă parte, au ”abandonat-o”,
lăsând-o în grija bunicilor. Ea nu putea să-și permită libertatea de
a simți furie față de părinți. Sentimentele ei normale vis-a-vis de
aceștia erau complicate de faptul că a fost pusă în situația de a se
simți un copil neajutorat și vulnerabil. Astfel, nu e de mirare că
trebuie să fie fiica prințesă, iar și iar, pentru a putea restaura ceva
din identitatea ei construită în cadrul familiei, unde tata era
regele, mama era regina, iar ea era prințesa. Ea încerca să
restaureze această identitate prin metode și comportamente
sociale neadecvate ce au avut ca și rezultat marginalizarea ei.
Inabilitatea fetiței de a permite altor copii să posede un rol egal, a
impiedicat-o să se integreze în colectivul clasei. Această
imposibilitate este consecința faptului că în momentul plecării
părinților ea a ”jucat” rolul victimei.
Jocul ”Vrăjitoarea” scotea și mai clar în evidență frica fetiței de a fi
victimă în cadrul relațiilor sociale. Chiar dacă ceilalți copii îi
ofereau un model pozitiv în ceea ce privește ”așteptarea
rândului”, fetița dorea să fie mereu personajul principal care
realiza vrăjile. Acest lucru nu a fost pe placul colegilor care au
respins-o, refuzând să se mai joace cu ea. Datorită faptului că nu
a existat o ceartă pe acest subiect, urmată apoi de o discuție care
să clarifice motivele pentru care copiii au plecat de lângă ea, fetița
nu a putut da un sens experinței astfel încât să înțeleagă că
atitudinea copiilor față de ea era o consecință a felului în care s-a
purtat cu ei. Acest lucru i-a întărit sentimentele de abandon,
neajutorare și vulnerabilitatea experimentate în momentul plecării
părinților și în momentul venirii în noul colectiv.
Astfel, se închide cercul vicios ce determină anumiți copii să-i
hărțuiască pe cei din jurul lor: comportamentele agresive,
îndreptate în exterior, reduc intensitatea sentimentelor
intolerabile de vulnerabilitate și neajutorare resimțite în plan
”intern”. În cazul fetiței de mai sus este clar că toate
comportamentele negative sunt o reacție directă la faptul că
părinții, prin plecarea la muncă în străinătate, au ”abandonat-o”.
În astfel de situații, dacă copilul nu este în îngrijirea unei persoane
disponibile emoțional, care, pe de o parte, să înțeleagă motivele
ce stau în spatele comportamentelor de hărțuire și să
acționeze/intervină asupra cauzelor (nu asupra efectelor –
comportamentelor externe), iar pe de altă parte, să fie capabil să
elaboreze reguli comportamentale flexibile și clare, există riscul că
acesta să devină un ”bully”. Copilul care se percepe pe sine ca
fiind slab, neajutorat, vulnerabil în anumite domenii ale vieții (ex.
relația cu părinții plecați la muncă în străinătate), va încerca să
dobândească ”puterea” de a controla/domina. Raționamentul din
spatele acestui deziderat inconștient al copilului este simplu: atât
timp cât îi controlez/domin pe cei din jur, aceștia nu mă vor ”răni”.