România

Ministerul Educației Naționale

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Facultatea Transfrontalieră de Științe Umanistice
Economice și Inginerești

Referat
Tema: „Interzicerea discriminării”

Disciplina: Jurisprudența CEDO în materie penală

Coordonat:
Conf. univ. Andreea Elena Matic

Elaborat:
Studenta anului II specialitatea
Științe Penale și Criminalistică
Chichioi A. Alina

Chișinău 2022
 CUPRINS:

1. Introducere;
2. Cadrul legal național și internațional privind fenomenul discriminării.
Instigarea la discriminare;
3. Formele discriminării și victimele discriminării;
4. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității
din Republica Moldova;
5. Conlcuzii.
5. Biliografie.

2
 Introducere „Instigarea la discriminare”

Respectarea drepturilor omului constituie esența unei societăți democratice, pentru că nu

poate exista democrație fără a fi asigurată recunoașterea și respectarea unor valori recunoscute
universal. Prin respectarea principiului egalității în drepturi se exclude discriminarea. Egalitatea este
opusul discriminării, deoarece discriminarea reprezintă o excludere, limitare sau avantajare, care
este îndreptată sau poate duce la suprimarea sau încălcarea recunoașterii, deținerii sau beneficierii
egale de drepturile omului în sfera politicii sau economiei, în domeniul social sau cultural ori în
orice altă sferă a vieții sociale.1
Toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi, proclamă primul articol al
Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948. Aceasta înseamnă că drepturile şi libertăţile
fundamentale sunt recunoscute tuturor indivizilor, fără nici-o deosebire, oricare ar fi izvorul ei,
adică fără nici-o discriminare.
Instigarea la discriminare este orice comportament prin care o persoană aplică presiuni sau
afişează o conduită intenţionată în scopul discriminării unei terţe persoane pe baza criteriilor , cum
sunt: religie, sex, orientarea sexuală, etc. Cu alte cuvinte, instigarea la discriminare în temeiul
oricărui motiv protejat este o formă de discriminare.
Instigarea poate fi una la discriminare directă (de exemplu: la a respinge sau la a exclude orice
persoană căreia i se aplică un anume motiv protejat) sau instigarea poate fi una la discriminare
indirectă (de exemplu, la aplicarea unui criteriu care ar dezavantaja oamenii cărora li se aplică un
motiv anume).
Instigare poate fi făcută vizând o persoană în cadrul unei organizații sau de către o organizație
către alta în cazul în care cea din urmă ar fi în mod normal de așteptat să respecte instigările din
partea celei de dinainte, de exemplu, un angajator care dă indicații unei agenții de recrutare să nu îi
recomande persoane de o anumită origine etnică.
Dacă persoana se conformează instigării la discriminare, ea este susceptibilă de a comite un
act de discriminare. Iar dacă persoana refuză să se conformeze și, drept consecință este supusă unui
tratament mai puțin favorabil, ea poate reclama discriminare directă pe motivul protejat care a fost
obiectul instigării discriminatorii. Caz relevant și recent este Decizia Consiliului pentru Prevenirea
și Eliminare
Discriminarea se caracterizează prin reunirea a două elemente, mai precis tratarea diferită a
unor persoane aflate în situații identice sau comparabile (sau, dimpotrivă, tratarea identică a unor
1
Brânză S., Stati V. Drept Penal. Partea Specială. Chişinău: Editura Tipografia Centrală, 2015, p. 633.
3
persoane aflate în situații diferite), pe de o parte, şi lipsa unei justificări obiective pentru un
asemenea tratament, pe de altă parte.2
Discriminarea este o acțiune care presupune un tratament diferit, nedrept față de persoane din
cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente
discriminatorii, dar toate au comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de
respingere.
În majoritatea țărilor democratice există legi împotriva discriminării, iar egalitatea de
tratament este în general garantată de Constituție. Cu toate acestea, fenomenele de discriminare
există și în absența unor legi pro-discriminare, și împotriva eforturilor legislative de combatere a
fenomenului.
Printre cele mai frecvente fenomene de discriminare se află: discriminarea pe criterii de
vârstă, de avere, de convingeri politice, de naționalitate, de rasă, de sex, de religie, de orientare
sexuală etc.
În sociologie, termenul „discriminare” este tratamentul defavorabil al unui individ sau al unui
grup de indivizi bazat pe apartenența lor la o anumită „clasă” sau „categorie”. Discriminarea se
referă la comportamentul pe care o persoană, o instituție sau un grup de persoane îl au împotriva
membrilor respectivei clase sau categorii. Poate implica excluderea sau limitarea accesului
membrilor grupului de persoane discriminat de la exercițiul anumitor drepturi și șanse care altfel
sunt disponibile celorlalte grupuri sociale.
Discriminarea reprezintă orice deosebire, excludere, restricții sau preferință pe baza criteriilor
prevăzute de legislația în vigoare. Legislația românească, în principal Constituția României, dar şi
legile speciale, prevăd următoarele criterii: rasa, naționalitatea, etnia, limba, religia, categoria
socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă,
infectarea HIV, apartenența la o categorie defavorizată, alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor
recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale
vieții publice.
Discriminarea, ca opus al echității, este definită ca fiind practica ilegală de a trata mai puțin
favorabil pe unii indivizi în comparație cu alții, din cauza că sunt diferiți ca sex, rasă, religie1 etc.
Înseamnă a trata mai puțin favorabil un grup în comparație cu altul, pe un motiv nejustificabil.

2
„Discriminarea și strategii antidiscriminatorii”, POSDRU/156/1.2/G/133630.
4
 Filosofii morali l-au definit ca fiind un tratament sau o atenție defavorabilă. Aceasta este o
definiție comparativă. Un individ nu trebuie neapărat să fie lezat pentru a fi discriminat. El sau ea
trebuie doar să fie tratați mai rău decât alții pentru anumite motive arbitrare, pentru a fi discriminați.
Ca exemplu, dacă cineva decide să doneze pentru a ajuta copiii orfani, dar decide să doneze mai
puțin, să spunem, pentru un copil negru dintr-o atitudine rasistă, donatorul va acționa în mod
discriminatoriu, chiar dacă îi ajută cu bani.
În conformitate cu definiția Națiunilor Unite, „comportamentele discriminatorii pot lua multe
forme, dar toate implică o anume formă de excludere sau respingere sau de tratament inegal”. În
multe țări au existat și încă există chiar legi discriminatorii.3
Discriminarea este deosebit de periculoasă pentru societate, stat, individ. Persoanele
discriminate suferă emoțional, le poate fi afectată încrederea în sine, încrederea în stat și în
comunitate, nu sunt implicate în deplină măsură în viața societății și, respectiv, nu pot contribui
deplin la bunăstarea și economia societății, pot adopta un comportament negativ față de comunitate
și stat. Ca urmare a acestei situaţii, toţi avem de pierdut. În schimb, într-un stat care acceptă
diversitatea și în care toți membrii sunt tratați egal, fiecare membru contribuie la bunăstarea și
dezvoltarea statului și a comunității.4
2. Cadrul legal național și internațional privind fenomenul discriminării
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale conține în sine,
la art.14, interdicția discriminării, stabilind după cum urmează: „Exercitarea drepturilor şi
libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată,
în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională
sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”5
Art.1 al Protocolului nr.12 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului precizează că
„exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie asigurată, fără vreo discriminare, fondată în
special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau de orice fel, origine naţională sau
socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”
Carta Națiunilor Unite adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la San
Francisco în data de 26 iunie 1945, prin acest document, statele s-au angajat să acționeze în comun
pentru dezvoltarea respectării universale a drepturilor omului. Odată ce la baza acestui document
3
https://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare#cite_note-1, accesat la data de 25.01.2021.
4
I. Ionescu, N. Hriptievschi, S. Macrinici, R. Iordache „Ghid Discriminarea – cum să o recunoaștem și cum să ne
protejăm împotriva ei?”Chișinău, 2016, pag.6.
5
Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, adoptată la 04.11.1950 la Roma, ratificată prin
Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298 din 24.07.1997.
5
stau principiile demnității și egalității ființelor umane, precum și în art.8 care prevede că Națiunile
Unite nu vor impune nici o restricție participării în condiții egale a bărbaților și femeilor la orice
funcție din cadrul organelor ei principale cât și a celor subsidiare.
Convenția privind discriminarea în domeniul Ocupării Forței de Muncă și Exercitării
Profesiei, adoptată de OIM la data de 25 iunie 1958, expres prevede că: „având ca efect suprimarea
sau știrbirea egalității de posibilități sau de tratament în materia de ocupare a forței de muncă și
exercitarea a profesiei”6
Constituția Republicii Moldova de asemenea instituie în calitate de principiu în art.16
egalitatea, stabilind că: „Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau de origine socială.”7
În sensul Legii nr.121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalității, discriminarea
reprezintă orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a
unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile
reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse.8
În aceste circumstanțe, legiuitorul Moldav a recurs la incriminarea acțiunilor de diferențiere
sau încălcare a egalității în drepturi a cetățenilor, prevăzând răspunderea penală pentru o astfel de
conduită în art.176 din Codul penal, obiect de atentare fiind relațiile sociale cu privire la realizarea
în conformitate cu art.16 din Constituție a dreptului la egalitate a cetățenilor, sub aspectul
neadmiterii discriminării.
Sub aspectul instigării la discriminare, art.2 din Legea nr.121 din 25 mai 2012, stabilește că
instigarea la discriminare reprezintă orice comportament prin care o persoană aplică presiuni sau
afișează o conduită intenționată în scopul discriminării unei terțe persoane pe baza criteriilor
stipulate de prezenta lege.9
Instigarea la discriminare prezintă un pericol social deosebit, pe alocuri chiar mai sporit decât
discriminarea în sine, deoarece conține în sine o motivare a unui cerc determinat sau mai periculos -
nedeterminat, de persoane de a aplica un tratament diferențiat neargumentat față de o persoană sau o
categorie de persoane, bazându-se pe un criteriu neobiectiv. Din aceste considerente este crucial de
importantă aplicarea răspunderii penale în baza art.176 din Codul penal, întru demotivarea

6
Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, adoptată de OIM la data
de 25 iunie 1958.
7
Constituția Republicii Moldova nr. 01 din 29.07.1994
8
art. 2 din Legea nr. 121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității, publicată la 29.05.2012 în Monitorul Oficial nr. 103.
9
Ibidem
6
subiecților de a atenta la dreptul oamenilor de a fi egali. Prevederile articolului respectiv au suferit o
evoluție semnificativă în timp, conținutul acestuia fiind modificat esențial prin intermediul Legii
pentru modificarea și completarea unor acte legislative din 26 decembrie 2012 10, fiind introduse o
serie de circumstanțe agravante precum și fiind lichidate lacunele existente la acel moment.
Prezintă interes și prevederile art.711 din Codul contravențional11, care stabilesc răspunderea
contravențională pentru discriminarea privind accesul la serviciile și bunurile disponibile publicului,
faptă ce prezintă un pericol social mai redus în raport cu o infracțiune.
Periodic, de către ONG-uri de profil din Republica Moldova sunt realizate Rapoarte privind
discursurile de ură, discriminare, precum și instigare la discriminare, în cadrul acestora sunt
analizate surse deschise, mass media ș.a., fiind identificate domeniile în care are loc cel mai des
instigarea la discriminare precum și discursul de ură, subiecții frecvent antrenați în acest proces
precum și reacția instituțiilor statului la pretinsele încălcări a legii.12
Discursul de ură, instigarea la discriminare și violență, sexismul și alte forme de manifestare
a intoleranței sunt utilizate din ce în ce mai frecvent în spațiul public și în mass-media din
Republica Moldova. Pe fondul unei societăți dezbinate, al luptelor geopolitice, al tensiunilor
etnolingvistice și religioase, acestea au devenit instrumente eficiente de manipulare și de creare a
problemelor și pericolelor false.13
Potrivit acestor rapoarte, în anul 2018, au fost înregistrate 368 de cazuri de discurs de ură și de
alte forme de promovare publică a intoleranței. Rezonanța publică a acestor cazuri era alarmantă,
adunând în total peste trei milioane de vizualizări și peste 60 de mii de distribuiri. Discursul de ură
se manifesta în mare parte în context politic (42%) și religios (40%). Pe de o potrivă, în anul 2019
tendințele generale privind discursul de ură înregistrează creșteri alarmante, fiind identificate 319
cazuri în doar 3 luni, creșterea fiind de circa 83%, cifra totală a vizualizărilor ridicându-se la peste
patru milioane.14
De menționat este faptul că, în baza Legii nr.298 din 21 decembrie 2012 cu privire la
activitatea Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității 15, acest
organ colegial cu statut de persoană juridică de drept public are misiunea de protecție împotriva

10
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 27-30.
11
Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, în Monitorul Oficial nr. 78-84 din 17.03.2017.
12
Fundația Soros Moldova, Promo-Lex, Discursul de ură și instigarea la discriminare în spațiul public și mass-media
din Republica Moldova, 2018, 2019.
13
Fundația Soros Moldova, Promo-Lex, Discursul de ură și instigarea la discriminare în spațiul public și mass-media
din Republica Moldova, 2019.
14
Idem.
15
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 48, art. 148 din 05.03.2013.
7
discriminării, asigurare a egalității și restabilirea în drepturi a tuturor persoanelor discriminate,
având de asemenea atribuții ce țin de constatarea contravențiilor cu elemente discriminatorii, având
totodată calitatea de agent constatator în acest sens, remițând instanței de judecată pentru examinare
în fond procesul-verbal cu privire la contravenție și materialele cauzei, totodată are competența de
sesizare a organelor de ocrotire a normelor de drept în ceea ce ține atragerea la răspundere a
subiecților de săvârșirea unor fapte discriminatorii ce întrunesc elementele unei infracțiuni.
Ce ține de competența exercitării urmăririi penale în cazurile de săvârșire a faptelor
discriminatorii, aceasta este atribuită organelor de urmărire penală al Ministerului Afacerilor
Interne, cu excepția cazurilor în care este unul dintre subiecții prevăzut la art.270 și respectiv
art.2702 din Codul de procedură penală.16

3. Formele discriminării și victimele discriminării

Conform cadrului normativ al Republicii Moldova cu privire la asigurarea egalității, putem

face deosebire între următoarele tipuri de discriminare:
Discriminare directă – tratarea unei persoane în baza oricăruia dintre criteriile prohibitive în
manieră mai puțin favorabilă decât tratarea altei persoane într-o situație comparabilă;
De exemplu: proprietarul unui hotel refuză să ofere o cameră unui cuplu format din persoane
de același sex, pe motiv că nu corespunde cu principiile sale religioase.
Discriminare indirectă - orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră care are
drept efect dezavantajarea unei persoane faţă de o altă persoană în baza criteriilor stipulate de
prezenta lege, în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică în
mod obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale,
adecvate şi necesare.
De exemplu: anunțul de angajare în funcția de contabil-șef, cu condiția de a avea cel puțin 10
ani de experiență neîntreruptă, poate dezavantaja femeile care aleg să meargă în concediu de
maternitate și de îngrijire a copilului
Discriminare prin asociere - orice faptă de discriminare săvârșită împotriva unei persoane
care, deşi nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată potrivit criteriilor stipulate de
prezenta lege, este asociată cu una sau mai multe persoane aparținând unei astfel de categorii de
persoane.

16
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-251, art. 699 din 05.11.2013.
8
 De exemplu: părintele unui copil cu dezabilitate nu este promovat, deoarece angajatorul
consideră că acesta nu va face față noii funcții, având în vedere timpul pe care îl acordă copilului.
Instigarea la discriminare - tratarea mai puțin favorabilă a unei persoane față de alte persoane
pe baza unei caracteristici protejate care aparține cuiva cu care este asociată aceasta, cum ar fi un
membru al familiei, un prieten sau coleg.
De exemplu: părintele unui copil cu dezabilitate nu este promovat, deoarece angajatorul
consideră că acesta nu va face față noii funcții, având în vedere timpul pe care îl acordă copilului.
Segregare rasială – orice acţiune sau inacţiune care conduce direct sau indirect la separarea
ori diferenţierea persoanelor pe baza criteriilor de rasă, culoare, origine naţională sau etnică.
Hărţuire – orice comportament nedorit care conduce la crearea unui mediu intimidant, ostil,
degradant, umilitor sau ofensator, având drept scop sau efect lezarea demnităţii unei persoane pe
baza criteriilor stipulate de prezenta lege.
De exemplu: O elevă care are o dezabilitate mintală este în mod constant umilită, denigrată şi
ameninţată în legătură cu dezabilitatea sa de către colegii de şcoală, la ieşirea de la ore.17
Conform cadrului normativ al României, Ordonanța nr.137/2000 privind prevenirea şi
combaterea discriminării, stabilește că discriminarea poate îmbrăca diverse forme după cum
urmează:
Discriminarea directă constă în excluderea unei persoane sau categorii de persoane de la
beneficiul unui anumit drept datorită unei caracteristici a acelei persoane sau categorii de persoane.
Exemple: a) Angajaţii unui restaurant sau magazin refuză să servească o anumită persoană
pentru că aparţine unui grup etnic. b) Anunţul pentru angajarea pe un anumit post se adresează doar
candidaţilor de sex masculin. c) Spitalul refuză să interneze un bolnav sau nu-i acordă un tratament
necesar unui pacient deoarece acesta aparţine unei minorităţi.
Discriminarea indirectă constă în excluderea unei persoane sau categorii de persoane de la
beneficiul unui anumit drept prin folosirea unor criterii aparent neutre. Exemplu: Anunţul pentru
angajarea pe postul de femeie de serviciu este condiţionat de prezentarea unei diplome de
bacalaureat. Se poate argumenta că, sub aparenţa unui criteriu aparent obiectiv (diploma de
bacalaureat), se urmăreşte excluderea unei anumite categorii de candidaţi, ca de exemplu femeile de
origine Romă sau cele provenind din mediul rural care, conform statisticilor, au mai puţine şanse de
a obţine o diplomă de bacalaureat. Mai mult, condiţia diplomei de bacalaureat nu poate fi justificată

17
Legea nr.121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității, publicată la 29.05.2012 în Monitorul Oficial nr. 103
9
obiectiv prin raportare la fişa postului unei femei de serviciu care trebuie să presteze o muncă
necalificată.18
Hărţuirea constă în crearea unui cadru intimidant, ostil sau degradant îndreptat împotriva unei
persoane sau categorii de persoane datorită unei caracteristici a acelei persoane sau grup de
persoane. Hărţuirea presupune din partea autorului discriminării un comportament cu caracter
repetitiv. Exemplu: Un angajator adoptă un comportament jignitor la adresa unui angajat care
provine dintr-o anume zonă a ţării. Acest comportament are caracter repetat, este adoptat în colectiv
şi se traduce prin remarci ofensatoare, glume sau şicane legate de anumite presupuse caracteristici
sau defecte ale locuitorilor acelei zone.
Victimizarea reprezintă un tratament advers venit ca o reacţie la o iniţiativă a persoanei de a-şi
valorifica pe cale legală dreptul de a nu fi supus discriminării. Exemplu: Un deţinut formulează o
plângere împotriva personalului penitenciar prin care susţine că a fost victima discriminării. În urma
rezolvării favorabile a plângerii sale, personalul penitenciar îl supune unui tratament şi mai grav, ca
pedeapsă pentru iniţiativa sa.
Atingerea adusă demnității persoanei. Orice manifestare publică ce are ca rezultat atingerea
demnităţii persoanei şi care este motivată de apartenenţa acelei persoane la o anumită categorie
constituie discriminare. Exemplu: În timpul orei, un profesor se adresează unui elev cu o
dezabilitate fizică cu apelativul „handicapatule”. Se observă că în toate exemplele de mai sus,
cazurile de discriminare se caracterizează prin reunirea celor două elemente: i) existenţa unui
tratament diferit în situaţii identice sau similare (sau tratarea identică în situaţii diferite); ii) lipsa
unei justificări obiective pentru un astfel de tratament. Mai trebuie adăugat că măsurile fondate pe
apartenenţa unei persoane sau categorii de persoane la o categorie, dar care au ca scop protejarea
specială a acestora nu constituie fapte de discriminare şi care nu pot fi (şi nu trebuie) sancţionate.
Este vorba de discriminarea pozitivă care este permisă şi posibilă. Exemplu: La admiterea în
învăţământul liceal sau superior, candidaţii aparţinând unei anumite categorii sociale beneficiază de
locuri speciale sau de condiţii mai favorabile.
Normele interne sau internaționale nu limitează sfera persoanelor vulnerabile şi care pot fi
supuse discriminării. Ordonanţa de Guvern nr.137/2000 indică o serie de criterii în funcție de care o
persoană poate fi discriminată: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială,
convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea
cu virusul HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată.

18
http://dpus.usv.ro/docs/A6/A6.4_continut_discriminarea_si_strategii_antidicriminatorii-final.pdf
10
 Articolul 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului adaugă culoarea, limba, opiniile
politice sau de altă natură, originea socială, averea, naşterea sau orice altă situaţie. Prin urmare
aceste criterii nu sunt limitative, ci doar exemplificative. Orice criteriu în funcţie de care o persoană
este tratată diferit poate constitui un criteriu de discriminare. Exemplu: Două persoane introduc o
acţiune judecătorească în vederea obţinerii aceluiaşi drept recunoscut de lege. Acţiunile sunt
repartizate la două secţii diferite ale aceleiaşi instanţe, secţii care pronunţă soluţii diametral opuse,
deşi acţiunile sunt identice.
Tratarea diferită a două acţiuni judecătoreşti identice constituie discriminare dacă nu există o
justificare obiectivă . Mai trebuie adăugat că sfera victimelor discriminării nu poate fi limitată doar
la persoana fizică. În anumite condiţii şi persoana juridică poate pretinde că a fost supusă
discriminării. Exemplu: Unei asociaţii religioase recunoscute de lege îi este refuzat de autoritatea
publică accesul la o finanţare din fondurile publice pe motiv că asociaţia reprezintă interesele unei
comunităţi religioase minoritare.
Efectele negative ale discriminării. Discriminarea poate avea un impact negativ semnificativ
asupra victimelor vizând starea socială şi economică, bunăstarea şi sănătatea. Experienţele privind
actele de discriminare au dus la concluzia că acestea pot fi asociate la nivel individual, prin prisma
efectelor, cu simptome legate de stres şi depresie.
Discriminarea nu are un efect ameninţător doar asupra victimelor, ci şi asupra întregii
societăţi în general, ducând la disfuncționalități economice, la denaturarea concurenţei între firme şi
la subminarea coeziunii sociale. Oamenii care au experienţa umilitoare a discriminării sunt afectaţi
într-o multitudine de forme şi, de regulă, nu doresc să abordeze aceste probleme în public. Chiar
dacă pentru unele persoane discriminarea a devenit o experienţa de zi cu zi, ele nu sunt dispuse să ia
unele măsuri, cum ar fi de exemplu să depună plângeri la organismele statului.
Faptul că victimele discriminării nu sunt dispuse să acţioneze în justiţie nu înseamnă că
experienţa lor nu le va afecta comportamentul. Un comportament tipic de răspuns la diferite forme
de discriminare constă în adoptarea unei strategii de evitare prin care persoana în cauză încearcă, cu
buna ştiinţa sau nu, să evite situaţiile în care ar putea exista riscul de a fi discriminaţi. Exemplu: O
persoană care adoptă o astfel de strategie va solicita numai locuri de muncă pentru care există în
general o concurenţă mai mică, mai prost plătite. Aceste restricţii auto-impuse pot fi „eficiente” în
diminuarea probabilităţii de a fi discriminat, dar limitează în mod sever şansele acestora de a se
realiza.

11
 De asemenea, oameni care nu au experienţă, dar care sunt conştienţi de existenţa discriminării
larg răspândite împotriva membrilor lor de grup, pot de asemenea să se angajeze în astfel de
strategii de evitare, devenind mai puţin preocupaţi de obţinerea unor abilităţi sau de achiziţionarea
cunoştinţelor. Din aceste considerente, discriminarea limitează şansele de realizare, perpetuează
prejudecăţile şi susţin disparităţile sociale şi economice.
La nivel social, discriminarea generează un cerc vicios în care diferite forme de discriminare
duc la acumularea de situaţii de dezavantajare a unor grupuri de către altele, la sporirea distanţei
sociale între indivizi, la întărirea stereotipurilor negative, ceea ce contribuie la creşterea pe mai
departe a probabilităţii de discriminare.
Dacă sarcina de a dovedi cele afirmate revine, conform normelor de procedură civilă,
persoanei care face afirmaţiile, dovedirea discriminării poate fi foarte dificilă dacă ţinem seama că o
astfel de probă presupune stabilirea unei atitudini, a unei optici, a unui mod de gândire.
Cel discriminat ar trebui să dovedească opiniile discriminatorului sau gândurile acestuia,
lucruri aproape imposibil de demonstrat. Atitudinea discriminatorie este de cele mai multe ori
interiorizată şi nu se exteriorizează de manieră explicită, prin afirmaţii neîndoielnice sau, cu atât
mai puţin, prin dovezi scrise.
De aceea, în sistemul Ordonanţei de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea şi combaterea
discriminării sarcina probei discriminării este inversată. Victima discriminării trebuie doar să aducă
dovada diferenţei de tratament (sau a tratamentului identic atunci când este vorba de persoane aflate
în situaţii diferite), urmând ca persoana asupra căreia planează acuzaţia de discriminare să încerce
să demonstreze că o astfel de diferenţă de tratament este fondată pe criterii obiective.
Dacă e să ne referim la formele grave ale discriminării, atunci conform Legii nr.121/2012 cu
privire la asigurarea egalității deosebim următoarele:
a) promovarea sau practicarea discriminării de către autorităţile publice;
b) susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă;
c) amplasarea mesajelor şi simbolurilor discriminatorii în locurile publice;
d) discriminarea persoanelor pe baza a două sau mai multe criterii;
e) discriminarea săvârșită de două sau mai multe persoane;
f) discriminarea săvârșită de două sau mai multe ori;
g) discriminarea săvârșită asupra unui grup de persoane;
h) segregarea rasială.

12
 4. Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității din
Republica Moldova
Este relevant de menționat despre Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și
asigurarea egalității, care este unica instituție publică din Republica Moldova cu atribuții în
domeniu supus examinării, care activează potrivit următoarelor dimensiuni importante:
1. Analiză şi elaborare de politici publice, pe această dimensiune Consiliul:
a) examinează corespunderea legislaţiei în vigoare cu standardele privind nediscriminarea;
b) iniţiază propuneri de modificare a legislaţiei în vigoare în domeniul prevenirii şi
combaterii discriminării;
c) adoptă avize consultative cu privire la conformitatea proiectelor de acte normative cu
legislaţia în domeniul prevenirii şi combaterii discriminării;
d) monitorizează modul de implementare a legislaţiei în domeniu;
e) colectează informaţii despre dimensiunile, starea şi tendinţele fenomenului discriminării
la nivel naţional şi elaborează studii şi rapoarte;
f) remite autorităţilor publice propuneri de ordin general referitoare la prevenirea şi
combaterea discriminării şi ameliorarea comportamentului faţă de persoanele ce cad sub incidenţa
prezentei legi;
2. Creşterea nivelului de conştientizare de către societate a problemelor legate de
discriminare şi combaterea acesteia:
a) contribuie la sensibilizarea şi conştientizarea societăţii în vederea eliminării tuturor
formelor de discriminare în contextul valorilor democratice;
3. Colaborare internaţională:
a) conlucrează cu organismele internaţionale cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii
discriminării;
4. Activitatea nemijlocită de gestiune a cazurilor de discriminare:
a) examinează plângerile persoanelor care se consideră a fi victime ale discriminării;
b) intervine pe lângă organele corespunzătoare cu demersuri de intentare a proceselor
disciplinare în privinţa persoanelor cu funcţii de răspundere care au comis în activitatea lor fapte
discriminatorii;
c) constată contravenţiile cu elemente discriminatorii în conformitate cu prevederile Codului
contravenţional;

13
 d) sesizează organele de urmărire penală în cazul săvîrşirii unor fapte discriminatorii ce
întrunesc elemente ale infracţiunii;
e) contribuie la soluţionarea amiabilă a conflictelor apărute în urma săvîrşirii faptelor
discriminatorii prin concilierea părţilor şi căutarea unei soluţii reciproc acceptabile;
În conformitate cu Art. 399 și Art. 4235 ale Codului contravențional, Consiliul are și calitate
de agent constatator. Astfel, cu semnătura a cel puțin 3 membri ai Consiliului, persoana
responsabilă de discriminare sau de împiedicarea activității Consiliului poate fi atrasă la răspundere
contravențională prin întocmirea acesteia a unui proces-verbal contravențional. Procedurile de
iniţiere a cauzelor în fața Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea
egalității sunt definite în Art. 13 – 15 ale Legii 121.
Astfel conform acesteia, există două modalităţi de iniţiere a unei cauze, fie prin notă de
autosesizare, fier printr-o plîngere de la victimă sau de la persoanele interesate, inclusiv la cererea
sindicatelor şi a asociaţiilor obşteşti care activează în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor
omului. Plîngerea cu privire la fapta de discriminare va conţine o descriere a încălcării dreptului
persoanei, momentul în care a avut loc această încălcare, faptele şi eventualele dovezi care susţin
plîngerea, numele şi adresa persoanei care o depune. Plîngerea poate fi depusă la Consiliu în termen
de un an de la data săvîrşirii faptei sau de la data la care se putea lua cunoştinţă de săvîrşirea ei.
Plîngerea va fi examinată în termen de 30 pâna la 90 de zile de la data depunerii.
Sarcina de a proba că fapta în cauză nu constituie o discriminare revine persoanelor despre
care se presupune că au comis fapta discriminatorie. Consiliul poate respinge plîngerea dacă aceasta
nu conţine datele de identificare a persoanei care a depus-o, nu conţine informaţia de bază sau dacă
este o plîngere repetată care nu conţine informaţii şi dovezi noi. Examinarea plîngerii are loc într-o
ședință de audieri cu cel puțin 2 membri a Consiliului. la ședința de audieri se asigură echitate,
contradictorialitate și egalitatea armelor. În urma examinării plîngerii, Consiliul adoptă o decizie
motivată cu majoritatea voturilor membrilor săi. Decizia Consiliului include şi recomandări în
vederea asigurării repunerii în drepturi a victimei şi a prevenirii faptelor similare pe viitor.
Decizia se aduce la cunoştinţa persoanei care a comis fapta discriminatorie şi a persoanei
care a depus plîngerea în termen de 5 zile de la deliberare. În cazul în care membrii Consiliului nu
ajung la consens, deliberarea se amînă. Consiliul este informat de părți în termen de 10 zile despre
măsurile întreprinse, în special cînd decizia Consiliului conţine recomandări. În cazul în care nu este
de acord cu măsurile întreprinse de persoana care a comis fapta discriminatorie, Consiliul are
dreptul să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru a se lua măsurile corespunzătoare şi/sau

14
să informeze opinia publică. Deciziile Consiliului se publică pe pagina web a acestuia, respectînd
confidenţialitatea datelor cu caracter personal. Dacă în timpul examinării plîngerii se atestă
săvîrşirea unor fapte ce constituie contravenţie, Consiliul remite organelor competente pentru
examinare în fond procesul-verbal şi materialele cauzei. În cazul în care faptele examinate conţin
elemente ale infracţiunii, Consiliul expediază imediat materialele organelor de urmărire penală.
Decizia Consiliului poate fi contestată în instanţa de contencios administrativ. Decizia rămasă
definitivă este un act oficial, executoriu pentru subiecţii vizaţi.19

5. Concluzii

În concluzie reiterăm că, discriminarea precum și instigarea la discriminare sunt interzise în

legislația Republicii Moldova. Constituția stabilește un principiu general de egalitate în fața legii și
a autorităților publice fără discriminare. Acest principiu este dezvoltat de Legea cu privire la
asigurarea egalității.
Scopul prezentei legi este prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi asigurarea
egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sferele politică, economică,
socială, culturală şi alte sfere ale vieţii, fără deosebire de rasă, culoare, naţionalitate, origine etnică,
limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau orice alt
criteriu similar.
Discriminarea este interzisă atât în sfera publică, cât și în cea privată (art. 3 din Legea cu
privire la asigurarea egalității). Discriminarea se sancționează atât în cazul în care persoana care a
comis fapta de discriminare este persoană fizică, cât și în cazul în care aceasta este persoană
juridică. Pentru aceeași faptă de discriminare poate fi sancționată și persoana juridică, adică
instituția, și persoana fizică.
Orice faptă de discriminare atrage după sine o anumită răspundere, în funcție de natura și
gravitatea faptei:
Răspunderea disciplinară se constată și se aplică de către conducătorul instituției potrivit
prevederilor specifice din Codul muncii. Conducătorul instituției poate aplica răspunderea
disciplinară ca urmare a plângerii victimei, a deciziei Consiliului Nediscriminare sau a hotărârii
instanței de judecată.

19
L. Malcoci, A. Barbăroșie, ,,Fenomenul discriminării în Moldova: Percepțiile populației. Studiu comparativ”
15
 Răspunderea civilă constă în anularea actului discriminator și/ sau repunerea în situația
anterioară și plata despăgubirilor materiale și/sau morale stabilite de către instanța de judecată la
examinarea unei acțiuni intentate de către persoana care consideră că a fost discriminată.
Răspunderea contravențională este constatată de către Consiliul Nediscriminare la
examinarea unei plângeri de discriminare. Ulterior, Consiliul Nediscriminare prezintă procesul-
verbal cu privire la constatarea faptei contravenționale de discriminare în instanța de judecată, care
aplică răspunderea contravențională. În prezent, Codul contravențional prevede răspunderea
contravențională la comiterea discriminării în câmpul muncii (art.542 din Codul Contravențional),
în domeniul educației (art.651 ); la accesul la servicii și bunuri disponibile publicului (art.711 din
Codul Contravențional) și la împiedicarea activității Consiliului pentru prevenirea și eliminarea
discriminării și asigurarea egalității (art.712 din Codul Contravențional).
Răspunderea penală este aplicată de către instanța de judecată în cadrul unui dosar penal
pregătit de organul de urmărire penală. Răspunderea penală se aplică în cazul comiterii
infracțiunilor prevăzute de Codul penal.
Infracțiunile care sunt comise din motiv de intoleranță față de unele grupuri ale populației se
mai numesc infracțiuni de ură. Statul are obligația de a investiga motivul infracțiunii, inclusiv dacă
nu a fost comisă din ură în baza unuia din criteriile protejate prevăzute de Legea cu privire la
asigurarea egalității.
Dacă victima unei infracțiuni sau rudele acesteia consideră că infracțiunea a fost comisă din
cauza urii în baza unuia din criteriile protejate de lege (de exemplu, rasă, culoare, limbă, orientare
sexuală, sex, religie etc.), se recomandă solicitarea în scris de la organul de urmărire penală a
investigării motivului.
În prezent, Codul penal prevede ca circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunii din motive
de ură socială, națională, rasială sau religioasă (art.77 alin.(1) lit. d) din Codul penal). Circumstanța
agravantă poate fi aplicată oricărei infracțiuni, dacă este prezent motivul de ură. Circumstanțele
agravante influențează pedeapsa penală. Codul penal, de asemenea, prevede ca element agravant
specific comiterea unor infracțiuni din motive de ură la unele infracțiuni (de exemplu, la omor (art.
145 alin. (2) lit. l)); vătămarea intenționată gravă sau medie a integrității corporale sau a sănătății
(art. 151 alin. (2) lit. i) și art. 152 alin. (2) lit. j); distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor
(art. 197 alin. (2) lit. b)); profanarea mormintelor (art. 222 alin. (2) lit. b) din Codul penal)). Codul
penal prevede și unele infracțiuni specifice discriminării, de exemplu, încălcarea egalității în
drepturi a cetățenilor (art. 176), hărțuirea sexuală (art. 173), comiterea acțiunilor intenționate

16
îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase
(art. 346).

5. Bibliografie:

1. Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, adoptată la

04.11.1950 la Roma, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298
din 24.07.1997;
2. Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și
exercitării profesiei, adoptată de OIM la data de 25 iunie 1958;
3. Constituția Republicii Moldova nr. 01 din 29.07.1994;
4. Legea nr. 121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității, publicată la 29.05.2012 în
Monitorul Oficial nr. 103;
5. Legea nr. 298 din 21.12.2012 cu privire la activitatea Consiliului pentru prevenirea și
eliminarea discriminării și asigurarea egalității în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
nr. 48, art. 148 din 05.03.2013;
6. I. Ionescu, N. Hriptievschi, S. Macrinici, R. Iordache „Ghid Discriminarea – cum să o
recunoaștem și cum să ne protejăm împotriva ei?”Chișinău, 2016, pag.6;
7. Codul penal al Republicii Moldova, nr. 985 din 18.04.2002, în Monitorul Oficial nr. 72-74,
art. 195 din 14.04.2009;
8. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr. 27-30;
9. Codul contravențional al Republicii Moldova nr. 218 din 24.10.2008, în Monitorul Oficial
nr. 78-84 din 17.03.2017;
10. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122 din 14.03.2003, în Monitorul
Oficial nr. 248-251, art. 699 din 05.11.2013;
11. Brânză S., Stati V. Drept Penal. Partea Specială. Chişinău: Editura Tipografia Centrală,
2015;
12. Fundația Soros Moldova, Promo-Lex, Discursul de ură și instigarea la discriminare în
spațiul public și mass-media din Republica Moldova, 2018, 2019;
13. https://promolex.md/wp-content/uploads/2018/11/A4_ura_web.pdf, accesat la 05.01.2021,
ora 14:02;
14. https://www.soros.md/files/publications/documents/A4_hate_ro_web-compressed.pdf,
accesat la 05.01.2021, ora 15:00;
15. http://dpus.usv.ro/docs/A6/A6.4_continut_discriminarea_si_strategii_antidicriminatorii-
final.pdf;
16. https://ro.wikipedia.org/wiki/Discriminare#cite_note-1, accesat la data de 25.01.2021.

17