Drepturile omului în România

2 limbi
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Indicele democrației în 2015
Democrații complete:

      9,00–10,00

      8,00–8,99

Democrații defectuoase:

      7,00–7,99

      6,00–6,99

Regimuri hibride:

      5,00–5,99

      4,00–4,99

Regimuri autoritare:

      3,00–3.99

      2,00–2,99

      0,00–1.99

Informații insuficiente, nicio evaluare

      
 Parte a seriei despre
Discriminare

În România, drepturile omului sunt în general

respectate de autorități. Totuși, există îngrijorări
în ceea ce privește abuzurile din partea forțelor
de ordine, discriminarea minorității rome și
a minorităților sexuale, corupția guvernamentală,
condițiile precare
din închisori și independența judiciară compromi
să.[1][2][3] România s-a clasat pe locul 59 din 167
de țări într-un studiu al revistei financiare The
Economist privind starea democrației în 2015,
fiind descrisă ca o „democrație defectuoasă”,
asemenea altor țări din Europa Centrală și de
Est.[4] De asemenea, într-un studiu publicat de
Bertelsmann Stiftung, care măsoară calitatea
democrației în 41 de țări
aparținând UE și OCDE, România a ocupat locul
38.[5] Primul studiu sociologic făcut în România
arată o slabă cunoaștere a drepturilor omului și
a instituțiilor naționale menite să le apere. 72%
dintre români recunosc că nu sunt bine informați
în privința drepturilor pe care le au, dar 80%
dintre ei consideră că în România le sunt
încălcate drepturile civile.[6]
Într-un studiu APADOR-CH din septembrie 2015
se arată că Guvernul (ministere, agenții
guvernamentale), instanțele de judecată
și Parlamentul sunt instituțiile care încalcă cel
mai des drepturile omului în România.[7] La nivel
perceptiv, același studiu relevă că cele mai
discriminate categorii de persoane sunt cele cu
o altă orientare sexuală decât heterosexuală
(67%), infectate cu HIV (66%), de etnie
romă (65%), cu handicap (63%)
și femeile (50%).[7]
Conform Constituției României, România este
stat de drept, democratic și social, în care
demnitatea omului, drepturile și libertățile
cetățenilor, libera dezvoltare a personalității
umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă
valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice
• Deceniul de incluziune a romilor • Eugenism
ale poporului român și idealurilor Revoluției din
decembrie 1989, și sunt garantate.[8] Constituția
României consacră capitolul II al „Titlului II.
Drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale”.[9] România, în calitatea sa de membră a Organizației Națiunilor Unite,
a semnat „Declarația universală a drepturilor omului” și este parte la cele două pacte
adoptate în cadrul ONU: „Pactul internațional privind drepturile civile și politice” și
„Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale”. [10] România
este din 1994 stat parte la „Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului
Forme generale de discriminare
Sex • Rasă • Orientare sexuală • Religie
• (Diz)abilitate • Limbă • Vârstă • Specie
Forme specifice de discriminare
Antisemitism • Aporofobie • Homofobie
• Heterofobie • Xenofobie • Transfobie
• Serofobie • Heterosexism • Misoginie
• Misandrie • Antițigănism • Islamofobie
• Anticreștinism • Rasism ecologic
• Discriminare sexuală la muncă
Discriminarea în România
Rasismul • Discriminarea romilor
• Holocaustul în România • Antisemitismul
• Antimaghiarism
• Robia • Drepturile omului • Drepturile LGBT
• Violența domestică
• Discriminarea privind încredințarea minorilor
Manifestări
Purificare etnică • Persecutare • Pogrom
• Epurare etnică • Conflict etnic • Genocid
• Holocaust • Sclavie
• Infracțiune motivată de ură
• Violența împotriva persoanelor LGBT
• Mutilare genitală
• Violența împotriva femeilor
• Violență sexuală • Hărțuire sexuală
• Blamarea victimei • Avort selectiv
• Vânătoare de vrăjitoare
Politici
Separatism • Apartheid
• Legile de la Nürnberg
• Căsătorii între persoane de același sex
• Diferența de venit dintre bărbați și femei
• Numerus clausus • Listă neagră
Metode de prevenire
Toleranță • Acțiune afirmativă
• Drepturile omului • Drepturile animalelor
• Autodeterminare • Desegregare
• Intersecționalitate • Feminism
• Multiculturalism • Integrare rasială
• Integrare socială • Asimilare culturală
Vezi și
CNCD • ACCEPT
• Corectitudine politică
editează
și a libertăților fundamentale”[11] și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor
Omului de la Strasbourg.[12] De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a
semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conține „Carta Drepturilor
Fundamentale”.[13]

Drepturile omului în Constituția

României[modificare | modificare sursă]
Titlul II al Constituției este intitulat „Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”.
[14]
 Acest titlu cuprinde atât drepturi absolute, cât și drepturi relative. [15] Alături de
Constituție, există o serie de alte legi care întregesc sistemul drepturilor și libertăților
fundamentale (precum Codul Civil, Codul Penal) și care reglementează relația dintre
stat și cetățenii săi.[16][17] Toate legile, hotărârile și deciziile trebuie să fie în
conformitate cu Constituția.
În circumstanțe speciale, drepturile unei persoane pot fi restrânse. Exercițiul unor
drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se
impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a
moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției
penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav.[18] Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care
a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere
existenței dreptului sau a libertății. [18]

Drepturi politice[modificare | modificare sursă]

Constituția României recunoaște drepturile electorale ale tuturor cetățenilor. În afară
de cetățenii români, cetățeni ai altor țări din UE care locuiesc în România se bucură,
de asemenea, de drepturi electorale în alegerile locale și europarlamentare.
[19]
 Rezidenții străini care nu sunt cetățeni ai UE nu au drepturi electorale în România.
[19]
 Potrivit unui raport MIPEX din 2011, România înregistrează cel mai mic scor din
cele 31 de țări evaluate în privința participării politice a imigranților. [19]
Un sondaj efectuat de WIN/Gallup International Association în 2014 arată că 49%
dintre români consideră că alegerile în România nu sunt libere și corecte. [20]
Alegerile prezidențiale din 2014 au fost marcate de scandaluri privind votul în
diaspora.[21] Mii de cetățeni români nu au putut să-și exercite dreptul la vot din cauza
numărului mult prea mic de secții de votare prevăzute pentru diaspora. [22] Aceste
nereguli au provocat importante mișcări de protest, [23][24] dar și reacții de indignare din
partea unor politicieni și a unor ONG-uri. [25][26]

Corupția și abuzurile instituțiilor de stat[modificare | modificare

sursă]
Articol principal: Corupția în România.
În România, atât mica corupție, cât și cea la nivel politic sunt o problemă sistemică,
potrivit raportului anticorupție al CE.[27] Deși lupta anticorupție a cunoscut un trend
ascendent în ultimii ani, iar anchetele Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dus
la judecarea unui fost prim-ministru în 2015[28][29] și a altor reprezentanți publici
importanți,[30] corupția încă afectează multe aspecte ale vieții. Raportul
Departamentului de Stat american privind practicile în domeniul drepturilor omului
subliniază că mita a rămas un lucru obișnuit în sectorul public. [31] România
și Bulgaria sunt singurele membre UE monitorizate prin Mecanismul de Cooperare și
Verificare (MCV).[32] MCV a fost instituit la momentul aderării României la Uniunea
Europeană în 2007 pentru a remedia deficiențele din reforma sistemului judiciar și
din lupta împotriva corupției.[33]
Imaginea României a fost grav afectată de criza politică din 2012, când Comisia
Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la statul de drept.[34][35] De asemenea,
Comisia a criticat România pentru incapacitatea de a înlătura corupția și influența
politică din instituțiile statului.[36] Protestele din 2017, cele mai ample din istoria
recentă a României,[37] au avut drept cauză o propunere guvernamentală de
dezincriminare a unor forme de corupție. [38][39]
Brutalitatea forțelor de ordine este și ea o problemă. Poliția Română a fost
demilitarizată în 2002, reorganizată și modernizată, astfel încât să fie înlăturate
practicile abuzive moștenite din epoca comunistă. Totuși, poliția abuzează uneori de
forță și, potrivit raportului Departamentului de Stat al SUA, categoriile cel mai des
abuzate de polițiști sunt deținuții, arestații preventiv și romii. [40] În 2016, România a
fost condamnată la CEDO pentru abuzurile poliției asupra romilor.[41]

Condițiile din închisori[modificare | modificare sursă]

În penitenciarele din România sunt închise 29.660 de persoane, deși capacitatea de
detenție, calculată la 4 m², este de 17.772.[42] Doar în 2014, România a fost
condamnată să plătească 196.400 de euro din cauza condițiilor din închisori. [42] Până
la jumătatea lunii iulie a anului 2014, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a emis
11 hotărâri împotriva statului român pentru condițiile de detenție precare și
tratamentul inuman și degradant din închisori. [1] Aceeași Curte a decis în 2017 că
condițiile de detenție din penitenciarele din România contravin Convenției Europene
pentru Drepturile Omului și arată o disfuncționalitate structurală care necesită
adoptarea de măsuri generale de către stat.[43][44]
Principalele probleme ale penitenciarelor românești, potrivit APADOR-CH, care a
făcut rapoarte privind 17 închisori vizitate în cursul anului 2013, [45] sunt:
supraaglomerarea, igiena neadecvată, lipsa programelor educaționale și culturale,
tratamentul pacienților vulnerabili, lipsa asistenței medicale potrivite, respectiv
condițiile de detenție de la secțiile de poliție. [46] O altă problemă este faptul că mulți
deținuți împart paturile, ceea ce duce atât la încălcarea demnității, cât și la probleme
de igienă. În articolul 78 din Legea 254/2013 este prevăzut dreptul la muncă al
deținuțlor.[47] În aceeași lege este prevăzut faptul că Administrația penitenciarului
poate încheia contracte de prestări de servicii cu persoane fizice sau persoane
juridice, inclusiv penitenciare, interesate în folosirea la muncă a persoanelor
condamnate. Cu toate acestea, doar 8.000 din totalul de aproape 30.000 de deținuți
lucrează, majoritatea voluntar, adică fără a fi remunerați. [42] În iulie 2017, președintele
Klaus Iohannis a promulgat legea prin care deținuții încarcerați în condiții inumane
beneficiază de șase zile reduse din pedeapsă pentru fiecare 30 de zile executate. [48]
În medie, un deținut moare la fiecare trei zile în închisorile României. [49] Potrivit unui
raport anual al Administrației Naționale a Penitenciarelor, 102 deținuți au decedat în
închisoare în 2013,[50] 26 dintre aceștia suferind o moarte violentă. [1] Într-unul din
aceste cazuri, cel al lui Cătălin Resmovici, închis la Penitenciarul Giurgiu, autoritățile
au declarat că moartea acestuia a survenit după o supradoză de medicamente, deși
unchiul său spunea că a filmat trupul după autopsie și că tânărul avea dinții sparți, o
gaură în cap, mâna ruptă și organele genitale distruse. [51] Într-un raport al
Departamentului de Stat al Statelor Unite se arată că agresiunile din partea
gardienilor sunt frecvente, iar uneori deținuții își atacă și abuzează colegii deținuți. [52]
Mult mai puține femei sunt încarcerate în închisorile din România (5,1% din totalul
deținuților la sfârșitul anului 2016).[53] Singura închisoare destinată exclusiv femeilor
este cea de la Târgșor.[54] Celelalte deținute sunt găzduite în secțiuni mici ale
închisorilor pentru bărbați.[55] Deținutele au, în general, un acces adecvat la
tratamentele ginecologice. Cu toate acestea, în cele mai multe cazuri, astfel de
tratamente sunt asigurate de medici din afara închisorilor. [55] Femeile deținute nu au,
de multe ori, condiții sanitare adecvate,[55] situație întâlnită de altfel la toate categoriile
de deținuți.[56] Singurul centru terapeutic pentru femei este cel din
cadrul Penitenciarului Gherla, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2009–
2014. Comunitatea terapeutică este destinată femeilor cu afecțiuni psihice și este
dotată cu cluburi, camere de deținere, cabinete psihologice și spații destinate
activităților de reintegrare socială. [57]
Condițiile precare din închisori au fost motivele pentru numeroase proteste din partea
deținuților,[58] semnificative fiind protestele din decembrie 2006. Atunci, peste 6.000
de deținuți din 25 de penitenciare au refuzat hrana, iar alți 3.000 au protestat verbal
față de condițiile din închisori.[59]

Drepturile minorităților etnice[modificare | modificare sursă]

În general, minoritățile etnice s-au bucurat în România modernă de drepturi și
libertăți care le-au permis să-și conserve și promoveze specificul etnic sau cultural.
[60]
 Persoanele aparținând minorităților naționale se bucură, pe lângă drepturile
universale ale omului, și de Constituția României și de drepturi speciale, cu scopul de
a menține identitatea grupului minoritar, cel puțin la nivel cultural, lingvistic și religios.
[61]

Constituția României prevede egalitatea cetățenilor și interzice discriminarea pe baza

naționalității.[62] De asemenea, recunoaște dreptul de a păstra, exprima și dezvolta
identitatea națională. Prin Ordonanța 137/2000, România a devenit prima țară din
regiune care a adoptat legislație anti-discriminare. [62] Actul definește discriminarea
atât direct, cât și indirect, permite măsuri pozitive sau speciale pentru persoane
aparținând grupurilor dezavantajate, în ideea asigurării șanselor egale. Domeniile
acoperite sunt: angajare, accesul la bunuri și servicii, educație, accesul la protecția și
securitatea socială, libertatea de circulație.[63]
Legislația românească prevede garanții importante pentru participarea minorităților
naționale în sfera politică. Ilustrativ este cazul minorității maghiare care joacă un rol
activ în viața publică din România.[60] În România sunt recunoscute oficial 18
minorități etnice, fiecare dintre acestea (cu excepția celei maghiare) fiind
reprezentate automat în Parlamentul României.[60] Lor li se mai adaugă organizații
deja constituite ale slavilor macedoneni (de asemenea, cu un reprezentant în
Camera Deputaților), ale rutenilor etc.[60]
Dreptul la educație în limba maternă este și el garantat prin legea învățământului.
[64]
 În conformitate cu Constituția revizuită, persoanele aparținând minorităților
naționale au dreptul de a utiliza limba maternă în instanțe, iar această posibilitate nu
mai este restrânsă doar la instanțele penale. [65]
Minoritatea maghiară[modificare | modificare sursă]
Minoritatea maghiară se bucură de un statut egal cu cel al populației majoritare,
[66]
 participând prin reprezentanții aleși la administrarea treburilor proprii, dar și ale
statului român, iar UDMR, prin prezența sa în Parlamentul României (nouă senatori,
21 de deputați), joacă un rol important în consolidarea sistemului instituțional
democratic al României, precum și în realizarea reformelor generale în toate
domeniile vieții politice, economice și sociale.[66] Minoritatea maghiară se bucură de
școli cu predare în limba maghiară, posturi de televiziune în limba maghiară, limba
maghiară folosindu-se în administrație acolo unde populația minoritară de etnie
maghiară depășește 10% din populație,[66] existând însă dorința insistentă de
autonomie teritorială și pe criterii etnice,[67][68][69] ca și o persistență constantă de
evitare a folosirii limbii române.[70]
Discriminarea romilor[modificare | modificare sursă]
Vezi și: Antițigănism.

Membră a organizației Romani CRISS protestând în București față de izbucnirea antițiganistă a

președintelui Traian Băsescu din mai 2007[71]

În ceea ce privește romii, există atitudini negative și comportamente discriminatorii

de factură rasistă.[72] Discriminarea socială sistematică a romilor le afectează
acestora dreptul și accesul la educație, locuință, îngrijire medicală și oportunități de
angajare adecvate.[73] În 2010 45% din șomerii romi au declarat că etnia constituie
unul din principalele motive pentru care nu își pot găsi un loc de muncă. [74]
În societatea românească existența rasismului la adresa romilor a fost puternic
negată până în prezent dar este tot mai deschis recunoscută public. Potrivit
raportului Amnesty International privind drepturile omului,[75] romii se confruntă cu
discriminare sistemică, sărăcie extremă, evacuări forțate din locuințe [76] și rasism din
partea autorităților.[77] Conform unui studiu al IRES din 2013, romii sunt descriși de
respondenți drept hoți și infractori (20%), leneși, dezinteresați și indiferenți (11%),
needucați și necivilizați (8%), iar 58% dintre respondenți nu ar accepta ca în familia
lor să intre o persoană de etnie romă. [78] Atitudinile rasiste față de minoritatea romă
au constituit unele din numeroasele motive pentru conflicte interetnice, notabile fiind
cele de la Hădăreni, Craiova și Racoș.[79] Până pe 20 februarie 1856, populația de
etnie romă se afla sub sclavie. Robia țiganilor a durat mai mult de cinci secole
în Moldova și Valahia și a contribuit seminificativ la situația romilor de astăzi. [80]
Dacă în perioada de dinainte de 1989 nu se discuta această problemă din cauza
politicilor asimilaționiste promovate de catre Partidul Comunist, după 1990 fenomenul
a răbufnit. Nu de puține ori Amnesty International semnala în anii '90 forme ale
violenței comunitare îndreptate împotriva membrilor acestei etnii sub forma raidurilor
întreprinse de poliție până la arderi ale caselor de ceilalți membrii ai altor etnii
(vezi Incidentele de la Hădăreni). Cu toate acestea, datele Barometrului Incluziunii
Romilor (2007)[81] arată că în perioada 1993–2006 intoleranța etnică față de romi a
scăzut constant. Motivele invocate sunt atât cele de natură economică
(îmbunătățirea situației economice a populației), cultură politică (acceptarea regulilor
jocului democratic, a toleranței și respectului interetnic), dar și cauze de natură
instituțională (schimbarea legislativă, existența unor programe de incluziune socială).
[82]

Un raport al Consiliului Superior al Magistraturii privind accesul la justiție al romilor și

altor grupuri vulnerabile a conchis că sistemul judiciar este insuficient de sensibil la
discriminare[83] și că regulile privind ajutorul legal nu au reușit să asigure capacitatea
reprezentării legale pentru categoriile vulnerabile, printre care romii. [75]
Participarea școlară[modificare | modificare sursă]

Peste 500.000 de romi trăiesc în sărăcie extremă și doar 17% dintre tinerii romi urmează un liceu sau o
școală profesională.[84]

Copiii romi au o probabilitate mai mare decât colegii de altă etnie de a abandona
școala;[85] aproape 80% dintre tinerii neșcolarizați sunt de etnie romă, iar 38% dintre
aceștia sunt analfabeți funcționali.[86][87]
Segregarea în educație a copiilor romi este o formă gravă de discriminare. Primele
cercetări sociologice care tratează fenomenul segregării școlare a romilor în
România pun în evidență tratamentul diferențiat acordat romilor în cadrul claselor
și/sau școlilor segregate. O primă cercetare comprehensivă asupra fenomenului
segregării școlare a fost realizată de UNICEF, ICCV și ISE cu colaborarea
Ministerului Educației și a fost publicată în 2002. [88] În școlile segregate există un
nivel mai scăzut al infrastructurii școlare (absența bibliotecii, mobilier sărac,
precaritatea sau inexistența laboratoarelor, absența sălii de sport, a materialelor
didactice etc.), precum și resurse umane mai puține și mai slab pregătite (pondere
ridicată a personalului necalifcat, fluctuație ridicată de personal, navetism). În
școlile/clasele formate exclusiv sau preponderent din elevi romi s-a constatat că
promovabilitatea la examenul de capacitate este mai
scăzută, analfabetismul funcțional este mai ridicat,[89] rata repetenției este mai ridicată
și prezența la concursuri și olimpiade este mai mică. Abandonul școlar, deopotrivă în
învățământul primar și în cel gimnazial, este mult mai ridicat în școlile segregate
comparativ cu celelalte școli. Cu alte cuvinte, există o puternică relație între
segregarea școlară, care implică o calitate scăzută a educației, și nivelul abandonului
școlar. Școlile segregate influențează în mod negativ participarea școlară, iar
segregarea este una dintre cauzele abandonului școlar. [90]
Drepturile imigranților[modificare | modificare sursă]
Numărul imigranților în România este foarte mic, de aproximativ 0,3% din populația
generală.[91] În România sunt înregistrați peste 66.000 de imigranți cu forme legale
care provin din afara statelor Uniunii Europene, Spațiului Economic
European și Confederației Elvețiene.[92] Cadrul juridic care reglementează regimul
străinilor în România, al cetățenilor statelor membre UE și SEE, precum și normele
de drept care reglementează azilul în România este conferit de OUG 194/2002
privind regimul străinilor în România republicată, cu completările ulterioare, OUG
102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre
ale UE și ale SEE, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005, cu
modificările și completările ulterioare și OUG 56/2007 privind încadrarea în muncă și
detașarea străinilor pe teritoriul României, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 134/2008.[93]
Barierele de limbă, diferențele culturale, lipsa de relații sociale în România,
nereprezentarea sindicală, precum și absența unui set de informații legate de
drepturile de care pot beneficia ca angajați în România fac ca muncitorii străini să
reprezinte o țintă ușoară pentru unii angajatori care intenționează să profite de
statutul de imigrant al unei persoane.[94] Dacă un angajator încetează contractul de
muncă al unui imigrant, acesta devine ilegal în 60 de zile. Odată intrat în ilegalitate,
nu mai are soluții de revenire și este deportat. [95]
Atât mesajele unor decidenți politici, cât și o parte a opiniei publice din România,
arată o atitudine de respingere față de refugiați. [96] Potrivit unui sondaj IRES din
august 2015, doar 43% dintre respondenți spun că sunt de acord ca în localitatea lor
să se mute imigranți.[97]
Evaluări[modificare | modificare sursă]
      80–100 – favorabil

      60–79 – ușor favorabil

      41–59 – nici favorabil, nici nefavorabil

      21–40 – ușor nefavorabil

      1–20 – nefavorabil

      0 – critic nefavorabil

MIPEX 2014[98]

Domeniu Scor

Mobilitate pe piața
57
muncii
Reuniune de familie 67

Educație 20

Sănătate 45

Participare politică 0

Rezidență permanentă 57

Acces la cetățenie 34

Anti-discriminare 78

Discriminarea minorităților sexuale[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Drepturi LGBT în România.
Vezi și: Homofobie și Violența împotriva persoanelor LGBT.

Demonstrație în sprijinul comunității LGBT în București, iunie 2006

Deși din punct de vedere juridic, situația actuală poate fi considerată stabilă în
România, discriminarea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și a persoanelor
transgender este o realitate prezentă în domenii precum serviciile publice, [99] relațiile
de muncă, comportamentul și practicile angajaților Poliției Române, sistemul
penitenciar, reflectarea în mass-media, chiar și în relațiile de familie.[100] De
asemenea, există prejudecăți și stereotipuri privind persoanele transgen din
România, acestea fiind considerate de majoritatea românilor anormale. [100] Legea
care reglementează capacitatea persoanelor transexuale de a-și schimba identitatea
este vagă și incompletă, conducând la inconsecvențe în practica juridică în privința
recunoașterii legale a identității de gen și, în unele cazuri, schimbarea identității nu a
fost permisă în lipsa intervenției medicale de schimbare de sex. [101] Din cauza
procedurii legale anevoioase, în multe cazuri persoanele transexuale nu au putut
obține documente care să reflecte identitatea lor de gen, ceea ce a condus la
dificultăți în obținerea accesului la toate serviciile pentru care este necesară
prezentarea documentelor de identitate (îngrijire medicală, abonament de transport,
servicii bancare).[101]
Minoritățile sexuale se consideră cele mai nedreptățite din România, după cei care
au SIDA, potrivit Consiliului pentru Combaterea Discriminării. De altfel, într-un raport
al Comisiei Europene,[102] intoleranța generală față de homosexuali și lesbiene apare
ca fiind de două ori mai mare decât media europeană. [103]
România este una din ultimele țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște nicio
formă de uniune civilă între persoanele de același sex. Alte state membre UE care
nu recunosc astfel de uniuni sunt Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia.
[104]
 România recunoaște, totuși, în urma unei decizii a CCR, dreptul de liberă
circulație și ședere al soților de același sex.[105]
Statistici[modificare | modificare sursă]
Un raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale din 2013 arată că 54% dintre
respondenții LGBT români au declarat că s-au simțit discriminați sau hărțuiți în ultimul
an,[106] în contextul în care puține persoane LGBT își asumă public orientarea sexuală
sau identitatea de gen.[107] Potrivit lui Csaba Asztalos, președintele Consiliului
Național pentru Combaterea Discriminării, persoanele LGBT reprezintă cea mai
marginalizată și discriminată minoritate din țară. În ceea ce privește piața muncii,
22% din respondenți au indicat o formă de discriminare la angajare. [107] De
asemenea, cel puțin șapte din 10 persoane transgender și bisexuale nu au spus
nimănui din mediul profesional despre orientarea lor sexuală de teama discriminării.
O pătrime din intervievați (26%) au fost atacați sau agresați în apropierea casei sau
pe stradă. Procentul crește la 35%, în cazul persoanelor transgender. 23% dintre
lesbiene și 22% dintre persoanele transgender au fost hărțuite sexual. Unul din 15
respondenți (7%) spune că a fost atacat de un membru al familiei sau de un
cunoscut. Aproape o treime din respondenți (29%) spun că nu au depus plângere la
poliție pentru că s-au temut că autoritățile sunt homofobe.[107]
Un studiu al Institutului Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și
Protecției Sociale din 2008 relevă faptul că 60,7% dintre români consideră
homosexualitatea un pericol pentru societate, sugerând astfel un nivel ridicat de
intoleranță față de membrii minorităților sexuale. [108] Subiecții din mediul rural care
rămân mai atașați valorilor tradiționale resping ideea homosexualității în pondere de
70%. Mediul urban, purtător al valorilor modernității printre care se numără și
diversitatea și toleranța, este caracterizat de o deschidere mai mare în privința
persoanelor cu orientare sexuală diferită de cea a majorității. Același trend se
observă în cazul respondenților cu studii superioare, mai toleranți și deschiși la
diversitate.[108]

Drepturile femeilor[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Feminismul în România.
Părțile (albastru) și semnatarii (roșu) Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea
violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea
tuturor funcțiilor și demnităților. Orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex
este interzisă.[109]
În România, salariul lunar încasat de femei este cu 12,5% sub cel al partenerilor de
gen masculin.[110] În ceea ce privește numărul de femei implicate în viața politică,
România se situează pe locul 77 din cele 145 de țări analizate în cadrul Raportului
Global al Echilibrului de Gen 2015. [111] Numai 20.7% din membrii Camera
Deputaților și 14.0% în Senat sunt femei.[112]
Violența asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce privește cazurile
de violență domestică. „Violența împotriva femeilor” a fost recunoscută ca și concept
în legislația din România prin ratificarea Convenției de la Istanbul, intrată în vigoare
în septembrie 2016.[113] România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la capitolul
violență domestică.[114] Date oficiale arată că la fiecare 30 de secunde se produce o
agresiune fizică asupra unei femei în România. [114] Potrivit unui raport al Agenției
pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 30% din femeile din România au
fost subiectul violenței de natură fizică sau sexuală la un moment dat în viață după
vârsta de 15 ani.[115] Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24%
dintre femeile din România spun că au fost supuse la violență fizică sau sexuală de
către un adult înainte de vârsta de 15 ani.[116]
La nivel perceptiv, un sondaj INSCOP arată că 30% dintre români sunt de acord cu
afirmația că „femeile mai sunt bătute și din vina lor”, iar 6,4% susțin că „un bărbat
care nu-și bate femeia nu o iubește cu adevărat”, în timp ce 7,3% sunt de acord cu
afirmația că „femeia este proprietatea bărbatului”. [117] Potrivit aceluiași sondaj, 8,1%
dintre respondenți cred că „bătaia este ruptă din rai”. [118]
Dreptul la avort[modificare | modificare sursă]

Legislația privind avortul în Europa

      Legal la cerere

      Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală, integritatea corporală a mamei, viol, defecte fetale și/sau
factori socio-economici

      Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală, integritatea corporală a mamei, viol și/sau defecte fetale

      Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală, integritatea corporală a mamei și/sau viol

      Ilegal cu excepții pentru viața, sănătatea mintală și/sau integritatea corporală a mamei

      Ilegal fără nicio excepție

      Variază

      Fără informații

În România, dreptul unei femei de a avea sau nu un copil este prevăzut în articolul
28 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului. [119] Articolul 201 din Noul Cod
Penal incriminează persoanele care efectuează avorturi ilegale. [120] Avortul este
considerat ilegal dacă este efectuat în afara unităților medicale autorizate special
pentru a oferi acest serviciu medical, dacă este efectuat fără consimțământul femeii
sau dacă sarcina este de peste 14 săptămâni, cu excepția cazurilor când avortul este
necesar pentru a salva viața, sănătatea sau integritatea corporală a femeii de la un
pericol iminent sau din motive terapeutice.[121] Avortul fără restricții cu privire la motiv
este astfel permis în primele 14 săptămâni de sarcină. Totuși, avortul la cerere nu
este subvenționat de stat; o femeie trebuie să plătească din buzunarul ei o taxă care
variază între 100 și 200 de euro.[121] În ciuda unei legislații relativ liberale privind
avortul, femeile din România continuă să recurgă la avorturi ilegale și nesigure.
[121]
 Conform datelor oficiale ale statului, numărul de avorturi ilegale, după care
femeile au avut nevoie de îngrijire post-avort din cauza complicațiilor survenite în
urma avortului ilegal, a crescut în ultimii ani. Au existat 53 de cazuri de avorturi
ilegale înregistrate în anul 2009, 54 de cazuri în 2010, 83 de cazuri în 2011 și 119
cazuri în 2012.[122]
Dreptul la avort a fost deseori contestat de biserică și organizațiile conservatoare.
[123]
 Relevant în acest caz este „Marșul pentru viață”, organizat anual în zeci de orașe
din România și Republica Moldova. Imixtiunea bisericii este și unul din motivele
pentru care România este astăzi una dintre ultimele țări europene în care nu
există educație sexuală în școli.[124] Cu toate acestea, România înregistrează cel mai
mare număr de nașteri la adolescentele sub 15 ani dintre statele membre ale UE, [125]
[126]
 iar 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii, din cauza sărăciei și
lipsei de educație.[127]
Conform Institutului Național de Statistică și Eurostat, România are cea mai mare
rată de femei care recurg la avort din UE, dar și cei mai puțini medici dispuși să le
asiste. O cercetare ECPI din anul 2013, vizând peste 60 de spitale din România,
arată că numărul unităților medicale în care se fac avorturi la cerere fără să se țină
cont de sărbătorile religioase este în scădere: doar trei spitale în 2013 comparativ cu
15 spitale în 2010.[128] Iar numărul unităților medicale în care nu se mai fac deloc
avorturi la cerere, în nicio perioadă a anului, s-a dublat față de anul 2010 de la șase
spitale la 13 spitale în 2013.[128] Aceeași cercetare notează că s-a înregistrat o
schimbare de discurs din partea personalului medical. [129] Femeile sunt mai des
stigmatizate pentru că solicită informații despre avortul la cerere și personalul
medical face mai des apel la un așa-zis „drept” pe care l-ar avea de a refuza pe
motive de religie sau conștiință acordarea acestui serviciu medical. [128] În acest sens,
Comitetul ONU pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale și-a exprimat
îngrijorarea față de creșterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea
serviciului medical de întrerupere de sarcină.[130]

Drepturile copilului[modificare | modificare sursă]

Vezi și: Abuz asupra copilului.
În Romania, toți reprezentanții autorității publice și private autorizate, persoanele
fizice și juridice responsabile cu protecția copilului, au obligația să se asigure că
drepturile copilului sunt respectate conform literei legii. [131] În afară de Convenția
asupra Drepturilor Copilului,[132] sistemul care reglementează aplicarea legii în
această privință este completat de Legea 272/2004 [133] și de Convenția de
la Lanzarote, referitoare la protecția copiilor împotriva exploatării și abuzurilor
sexuale.[134]

Însemn discriminatoriu la adresa părinților de sex masculin în aeroportul Otopeni

Mai multe lacune în sistemul social și politic al României conduc la nerespectarea

drepturilor copiilor în anumite circumstanțe. Cele mai frecvente situații sunt acelea în
care părinții de sex masculin sunt discriminați în instanță cu privire la primirea
custodiei.[135] Magistrații implicați în cauze cu minori nu sunt suficient de bine
pregătiți,[131] instanțele de judecată nu se preocupă de acordarea dreptului la legături
personale cu ambii părinți după divorț, iar copiii nu sunt asistați psihologic în urma
separării părinților, pentru vindecarea traumelor suferite. [131] În România nu există o
metodologie de audiere a minorilor în instanță, iar legile vechi încă permit violența
părinților în scop educativ.[131]
Recensământul social a 120.000 de gospodării realizat de UNICEF arată că cel puțin
un copil din zece este victima unei forme de violență. [136] O altă estimare a Federației
Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) arată că doi copii din
România sunt, în medie, victime ale unei forme de abuz în fiecare oră. [137] Violența
domestică este percepută ca un lucru normal. 60% din populație este tolerantă față
de comportamentele violente în cadrul familiei. [136] În 2011 au fost înregistrate peste
11.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare. [136] Cu toate acestea, se consideră
că numărul de cazuri înregistrate reflectă doar o mică parte din cazurile de violență și
abuz. Se estimează însă că la fiecare caz raportat există alte 100 neștiute. [136]
În prezent, peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar
unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică
normală.[138] Munca copiilor este utilizată pe scară largă, mai ales în zonele rurale.
[139]
 Potrivit datelor Organizației Internaționale a Muncii, în România aproximativ
80.000 de copii sunt implicați în afaceri ilegale, printre care se numără traficul de
droguri și prostituția.[139]
Căsătoriile minorilor[modificare | modificare sursă]
România a luat în ultimii ani măsuri legale pentru a stopa fenomenul căsătoriilor
timpurii, de natură a afecta negativ copiii. Astfel, în anul 2007, Legea nr. 288/2007 a
egalizat vârsta de căsătorie a ambelor sexe.[140] Conform noului Cod civil al
României, intrat în vigoare în octombrie 2011, vârsta legală pentru căsătorie este de
18 ani, conform Art. 272, cu mențiunea că „pentru motive temeinice” se poate aproba
legal căsătoria de la 16 ani.[141] Astfel de căsătorii timpurii sunt comune în special în
cadrul minorității rome.[142][143][144]

Accesul la servicii medicale[modificare | modificare sursă]

Potrivit Asociației Pacienților din România, nouă din zece bolnavi nu își cunosc
drepturile în spitale și în fața medicilor. [145] Mulți dintre cei care ajung în spitale își
plătesc singuri tratamentele și analizele care, în mod normal, ar trebui să fie gratuite.
[145]
 Au fost reportate numeroase cazuri în care copii și bătrâni au fost abuzați fizic și
emoțional de cadrele medicale.[146] Mai mult, lipsa paturilor și a dotărilor din spitalele
românești duce la supraaglomerare și, implicit, servicii medicale precare. [147]
Situația bolnavilor de SIDA[modificare | modificare sursă]

Prevalența HIV/SIDA în 2009

      Nu există date

      <0,1%

      0,1–0,5%

      0,5–1%

      1–5%

      5–15%

      15–50%

Persoanele seropozitive au aceleași drepturi și obligații ca orice altă persoană și

trebuie să le cunoască și să se raporteze la ele ori de câte ori prejudecățile sociale
ajung să i le refuze, pe nedrept. La fel ca orice persoană sănătoasă, pacienții
diagnosticați cu virusul HIV pozitiv au dreptul la educație, la un loc de muncă, la
tratament medical, la liberă circulație, la căsătorie, la întemeierea unei familii etc.
[148]
 Aceste drepturi sunt cuprinse în Legea nr. 584 din 29 octombrie 2002, dar și în
alte acte normative care reglementează HIV/SIDA.[149]
Cu toate acestea, un raport din august 2006 publicat de Human Rights Watch arată
că legislația românească în vigoare prevede puține sancțiuni semnificative pentru cei
care discriminează, iar legile care interzic discriminarea persoanelor afectate de HIV
sunt rareori puse în aplicare.[150] Nerespectarea confidențialității cu privire la statutul
persoanelor seropozitive este frecventă și rareori pedepsită. [150] Personalul medical,
personalul școlar, asistenții sociali, oficialitățile și poștașii sunt surse comune de
scurgeri de informații, la fel cum sunt și documentele judiciare, certificatele de
handicap, precum și analizele medicale pentru angajare. [150] Același raport relevă
faptul că pacienții care trăiesc cu HIV se confruntă cu discriminarea în accesul la
serviciile medicale necesare, inclusiv îngrijiri stomatologice, dermatologice, specialiști
ORL, ginecologice, menținerea sănătății mintale, intervenții chirurgicale de rutină și
de urgență, precum și transportul de urgență pentru pacienții care sângerează. [151] Cu
toate că persoanele afectate de HIV sunt susceptibile
la depresie, anxietate și tulburări psihiatrice, există puține programe naționale de
sănătate mintală pentru a le trata.[151] Pacienții cu HIV au de asemenea dificultăți în
accesarea medicației pentru infecții oportuniste comune, care, prin lege, ar trebui să
fie platită de stat și disponibilă prin farmaciile private sau ale spitalelor.[151]
Același scenariu se aplică și în câmpul muncii. Potrivit cercetării „HIV/SIDA și locul
de muncă”, realizată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de
HIV/SIDA (UNOPA) din România, numărul angajatorilor dispuși să angajeze
persoane seropozitive este scăzut, angajatorii nu cunosc și nu aplică, decât într-o
proporție foarte mică, legislația referitoare la persoanele cu handicap/persoanele
seropozitive.[152] Studiul mai evidențiază că numărul persoanelor seropozitive
angajate care și-au făcut cunoscut statutul este îngrijorător de mic iar politica la locul
de muncă nu este susținută de informare și educare, pentru a ajuta lucrătorii să
învețe despre realitățile și miturile transmiterii virusului HIV. [152]
Mai mult de 7.200 dintre copiii și tinerii români între 15 și 19 ani trăiesc cu HIV – cel
mai mare grup de acest fel din orice stat european. [153] Marea majoritate au fost
infectați cu HIV între 1986 și 1991 ca rezultat direct al politicilor guvernamentale care
i-au expus acelor de seringă contaminate și sângelui netestat. [154] În ciuda faptului că
România a dezvoltat progresiv accesul la medicamente antiretrovirale, acești copii și
tineri trebuie să înfrunte stigmatizarea și discriminarea generalizate care de multe ori
conduc la încălcări ale dreptului lor la educație, sănătate, confidențialitate, informație
și protecție.[153]

Persoanele cu dizabilități[modificare | modificare sursă]

Legea interzice discriminarea persoanelor cu dizabilități fizice, senzoriale,
intelectuale și mintale la locul de muncă, în educație, în accesul la mijloace de
transport (fără a menționa transportul aerian), în accesul la serviciile medicale sau la
alte servicii.[155]
În multe cazuri, persoanele cu dizabilități se confruntă cu discriminarea autorităților și
a societății. Conform unui raport elaborat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a
UE (ADF), publicat în iunie 2012, doar 1% dintre persoanele cu dizabilități mintale
aveau un loc de muncă.[156] Raportul ADF indică, de asemenea, că persoanele cu
dizabilități mintale din instituții, în special copiii, sunt victimele diverselor forme de
intimidare, hărțuire și abuz.[157] Conform unui studiu finanțat din fonduri UE și publicat
în 2012, 87% dintre respondenți considerau discriminarea (în sensul larg al
cuvântului) una dintre marile probleme cu care se confruntă persoanele cu
dizabilități.[158]
Între octombrie 2013 și martie 2014, pe baza unor protocoale scrise, încheiate cu
Ministerul Muncii și cu Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Centrului pentru Resurse
Juridice (CRJ) au efectuat vizite neanunțate la centre publice și private destinate
copiilor cu dizabilități.[159] În urma vizitelor, CRJ a identificat o serie de încălcări ale
unora dintre drepturile pacienților și ale legii. [159] CRJ a constatat că nu există
proceduri eficiente de înregistrare și soluționare a plângerilor și că abuzul verbal și
fizic al copiilor, sedarea, limitarea excesivă a mișcării, lipsa igienei, condițiile
neadecvate, lipsa îngrijirii medicale și lipsa accesului la educație sunt probleme des
întâlnite.[159] Aproape 25.000 de copii și adulți cu dizabilități mintale trăiesc în centre
rezidențiale, ce funcționează în regim privativ de libertate. [160] Peste 4.000 de
persoane cu dizabilități mintale aflate în grija statului au murit între 2010 și 2015, în
condiții necunoscute.[160]

Traficul de persoane[modificare | modificare sursă]

Femeile și copiii români sunt victime ale traficului de persoane în România și în alte
state europene. Copiii romi sunt în mod deosebit vulnerabili la cerșetorie și
criminalitate forțate.[161] România, ca entitate statală din Europa de Est, este în primul
rând o țară de origine pentru victimele traficului de persoane. [162] De asemenea,
România este și țară de destinație pentru un număr limitat de victime ale traficului
internațional de ființe umane, inclusiv victime ale traficului în scopul exploatării
sexuale din Republica Moldova și Polonia și victime ale traficului prin muncă
din Bangladesh, China, Filipine și Serbia.[163]
Întrucât traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere
adusă demnității și integrității ființei umane, așa cum se afirmă în toate documentele
internaționale în materie, România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii și,
în speță, ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative și de alt ordin,
destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a dispozitivului național, în
contextul consolidării cooperării internaționale, în scopul prevenirii și combaterii
acestui fenomen.[164] În legislația națională traficul de persoane este definit în art. 12
și art. 13 ale Legii nr. 678/2001 pentru prevenirea și combaterea traficului de
persoane.[165] În februarie 2015, guvernul a aprobat modificările la Codul Penal prin
care a înăsprit pedepsele pentru prostituția în rândul copiilor, dar și violul și
agresiunea sexuală săvârșite asupra unui minor. [166]
Autoritățile și ONG-urile au identificat 757 de victime în 2014, număr în scădere în
comparație cu 896 de victime identificate în 2013. [167] 63% dintre victime (475 de
persoane) au fost traficate în scopul exploatării sexuale, iar 25% (188 de persoane)
au fost traficate în scopuri de muncă forțată în agricultură și construcții. [167] Legislația
românească asigură străinilor victime ale traficului de persoane o perioadă de
reflecție de 90 de zile, însă experții au semnalat faptul că aceasta nu a fost
întotdeauna respectată în practică.[167] Victimele care cooperează cu autoritățile în
vederea identificării traficanților pot primi drept de ședere temporară în țară pe o
perioadă de șase luni.[168]
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) [169] este structura de
specialitate, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu atribuții de
coordonare, evaluare și monitorizare la nivel național a aplicării politicilor în domeniul
traficului de persoane de către instituțiile publice, precum și a celor din domeniul
protecției și asistenței acordate victimelor acestuia.[170]

Libertatea presei[modificare | modificare sursă]

Protestatar afișând o pancartă cu sigla postului de televiziune Antena 3 și însemnele Partidului Comunist.

Antena 3 a fost criticată de ActiveWatch în 2012 pentru dezinformare în masă în preajma alegerilor
parlamentare din decembrie.[171]

În 2019, România s-a situat pe locul 47 în clasamentul internațional anual

privind libertatea presei, realizat de organizația Reporteri fără frontiere, în scădere cu
trei locuri față de anul precedent (când s-a situat pe locul 44). [172] De asemenea, în
raportul Freedom House pe anul 2017, starea libertății presei din România a fost
descrisă ca „parțial liberă”.[173] România este țara a cărei Strategie Națională de
Securitate arată că „fenomenul campaniilor de presă la comandă cu scopul de a
denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea
acestora, presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea
obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului
reprezintă o vulnerabilitate a statului român”.[174] Într-un articol critic la starea libertății
presei în România, Reporteri fără frontiere menționa ca principale nereguli aservirea
presei de către patronii cu interese politice (Dan Voiculescu, Sebastian Ghiță, Adrian
Sârbu, Alexander Adamescu, Dan Andronic etc.) și „politizarea” și
„incompetența” Consiliului Național al Audiovizualului.[175] Tot RSF nota în 2019 că
„starea peisajului media actual și puțina considerație a autorităților pentru jurnalism și
presă, în general, evidențiază o cenzură politică tot mai mare și o creștere a
autocenzurii în redacții”.[172] Mai mult, „presa s-a transformat progresiv într-un
instrument de propagandă politică: mass-media sunt foarte politizate, mecanismele
lor de finanțare sunt puțin transparente, chiar corupte, și politicile editoriale depind de
interesele proprietarului mass-media”.[172] RSF și-a exprimat îngrijorarea în legătură
cu faptul că „autoritățile îi presează în mod constant pe jurnaliști să-și dezvăluie
sursele și încearcă să reducă la tăcere orice voce critică împotriva sistemului”. [172]
Mai mult de jumătate dintre români (52%) au declarat că presa din România este
„mai degrabă dependentă” sau „dependentă”, un român din cinci este de părere că
presa este liberă („complet independentă” sau „mai degrabă independentă”), iar 24%
dintre români cred că presa „nu este nici independentă, nici dependentă”. [176]
Libertatea religioasă[modificare | modificare sursă]
Vezi și: Disputa patrimonială dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă
Română.

Vechea biserică greco-catolică din Ungheni (monument istoric), înghițită de construcția unei biserici

ortodoxe

Constituția și legile țării protejează libertatea religioasă, iar în practică, guvernul

respectă, în general, libertatea religioasă. Cu toate acestea, autoritățile locale nu au
reușit să răspundă plângerilor de discriminare înaintate de către grupurile religioase
minoritare. Lipsa progresului în ceea ce privește retrocedarea bisericilor greco-
catolice transferate de către fosta guvernare comunistă Bisericii Ortodoxe Române,
în toamna lui 1948, rămâne o problemă semnificativă.[177][178]
Guvernul recunoaște în prezent un număr de 18 religii și culte religioase. [179] Religiile
recunoscute oficial au dreptul să înființeze școli, să primească fonduri pentru
construirea de biserici, să plătească salariile clericilor cu fonduri de stat [180] (statul
asigura aproximativ 60% din salariile personalului clerical și neclerical în 2012), [181] să
subvenționeze locuințele clerului, să difuzeze programe religioase la radio și
televiziune, să solicite licențe de difuzare a frecvențelor denominaționale și să
beneficieze de statutul de scutit de la impozite.[182]
Au fost raportate cazuri de discriminare socială pe bază de apartenență religioasă,
credință sau practici religioase. Unii clerici ortodocși continuă să afișeze ostilitate față
de grupuri religioase neortodoxe, împiedicându-le, printre altele, accesul în cimitire.
[177]
 Grupurile religioase minoritare și ONG-urile au fost preocupate de obligativitatea
predării religiei în școli promovată de guvern, deși au reacționat pozitiv la decizia
guvernului de a interzice afirmațiile discriminatorii din manualele de religie. [183] De
altfel, în noiembrie 2014, Curtea Constituțională a decis că obligația de a face cerere
pentru ca un elev să nu participe la ora de religie, prevăzută în Legea educației, este
neconstituțională.[184]
Căsătoriile între ortodocși și neortodocși (catolici, adventiști etc.) nu sunt permise de
canoanele Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Astfel de căsătorii sunt permise doar
dacă se vor boteza și crește copiii rezultați din căsătorie în canoanele Bisericii
Ortodoxe.[185] Solicitările celor care vor să-și unească și religios viața cu un neortodox
sunt, de obicei, aprobate prin dispensă. [186] Pe de altă parte, căsătoria dintre
ortodocși și necreștini (musulmani, budiști etc.) este absolut interzisă. [187]

Libertatea de întrunire[modificare | modificare sursă]

Libertatea de întrunire este consacrată de articolul 39 din Constituția României, care
prevede că „mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere
și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără niciun fel de arme”.
[188]
 Desfășurarea adunărilor publice a fost reglementată în 2018 printr-o decizie
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia „există obligația de declarare
prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfășoare în
piețe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă și trotuar) sau în alte locuri
(...) situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de
interes public sau privat”.[189] Decizia ÎCCJ a fost primită cu critici, de vreme ce dreptul
de a protesta este garantat de Constituție, iar Legea nr. 60/1991 permite organizarea
protestelor cu condiția să fie declarate în prealabil și fără să fie nevoie de o
autorizare din partea primăriei.[190] Autoritățile locale pot interzice adunarea dacă se
încearcă răsturnarea ordinii sociale, dacă locul de protest este deja ocupat de o altă
manifestație sau dacă în zonă se fac lucrări de utilitate publică. [190]

Evaluarea drepturilor și libertăților de către ONG-

uri[modificare | modificare sursă]
Transparency
Freedom House Economist Intelligence Unit
International

Corruption
Freedom in the World[191] Democracy Index[192] Perceptions
Index[193]

Starea libertății Drepturi Libertăți Scor Evaluarea democrației

Democrație completă ,  Democrație Percepția
Liber ,  Parțial Scor
liber ,  Neliber
politice civile agregat defectuoasă ,  Regim hibrid ,  Regim asupra corupției
autoritar

Liber 2/7 2/7 84/100 Democrație defectuoasă 6,62 48

Tratate internaționale[modificare | modificare sursă]

România, ca stat, a ratificat – obligându-se, astfel, la respectarea prevederilor – o
serie de documente internaționale care garantează drepturile omului.

      Semnat și ratificat

      Doar semnat

      Nesemnat

[ascunde]Tratate internaționale

Tratat[194][195]
 Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Convenția privind statutul refugiaților

Convenția europeană de asistență socială și medicală

Carta socială europeană

Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială

Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale

Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice

Convenția asupra imprescriptibilității crimelor de război și a crimelor contra umanității

Convenția europeană privind securitatea socială

Convenția internațională asupra eliminării și reprimării crimei de apartheid

Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei

Convenția pentru protecția indivizilor cu privire la procesarea automată a datelor personale

Convenția împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

Convenția internațională împotriva apartheidului în sport

Convenția cu privire la drepturile copilului

Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante
 Convenția internațională privind protecția drepturilor tuturor lucrătorilor migranți și a membrilor familiilor acestora

Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare

Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități

Convenția internațională cu privire la protecția tuturor persoanelor contra disparițiilor forțate

Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b c  en  „Romania 2014 Human Rights Report”  (PDF). U.S. Department of State.  29 iunie 2015.
2. ^  en  „Romania”.  Human Rights Watch.
3. ^  en  „Romania”.  Amnesty International Report 2015/16  (PDF). amnesty.org. p.  300–
302. ISBN 978-0-86210-492-4. Arhivat din  original  (PDF)  la 17 aprilie 2016. Accesat în 23 mai
2016.
4. ^  en  „Democracy Index 2015”  (PDF).  The Economist Intelligence Unit. p. 5.
5. ^  en  „Policy Performance and Governance Capacities in the OECD and EU: Sustainable
Governance Indicators 2018”  (PDF). Bertelsmann Stiftung. p.  15.
6. ^ „Raport 2015”  (PDF). APADOR-CH.
7. ^ a b Aurelia Alexa (22 septembrie 2015).  „STUDIU: Care sunt instituțiile care încalcă frecvent
drepturile omului în România”. Mediafax.
8. ^ „Drepturile omului, o prioritate a politicii externe românești”.  Ministerul Afacerilor Externe.
9. ^ „CONSTITUȚIA ROMÂNIEI. TITLUL II Drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale”. România liberă. 26 noiembrie 2012. Arhivat din original la  5 mai 2017. Accesat
în  30 aprilie 2017.
10. ^ Manualul Drepturilor Omului  (PDF). București: APADOR-CH. 2008. p. 3. ISBN 978-973-0-
05673-0.
11. ^ „Convenția europeană a Drepturilor Omului”  (PDF). Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
12. ^ „Ce sunt drepturile omului”. APADOR-CH.
13. ^ „Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
anp.gov.ro (C 326).  26 octombrie 2012. Arhivat din  original  la 15 aprilie 2016. Accesat în 8 aprilie
2016.
14. ^ „TITLUL II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale”.  Constituția României. Camera
Deputaților.
15. ^ „Drepturile omului și protejarea lor prin lege”. Asociația Pro Democrația.[nefuncțională]
16. ^ Manualul Drepturilor Omului  (PDF). București: APADOR-CH. 2008. p. 5. ISBN 978-973-0-
05673-0.
17. ^ „Noul Cod Civil: Drepturile personalității (Art. 58-81)”. EuroAvocatura.ro.  6 octombrie 2011.
18. ^ a b „Drepturile Omului și Cetățeanului”  (PDF). Fundația Rațiu pentru Democrație.[nefuncțională]
19. ^ a b c  en  Costica Dumbrava (iunie 2013).  „Access to Electoral Rights”  (PDF).  EUDO Citizenship
Observatory. Arhivat din original  (PDF) la  15 aprilie 2017. Accesat în  14 aprilie 2017.
20. ^  en  „Q6. Do you feel that elections in Romania are free and fair?”  (PDF). WIN/GIA. p.  6. Arhivat
din original  (PDF) la  17 aprilie 2016. Accesat în  15 august 2016.
21. ^ „ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Imaginile cozilor infernale din străinătate. Românii au cântat
imnul la Londra. VIDEO”. Știrile Pro TV.  3 noiembrie 2014.
22. ^ „Revoltă la secțiile de votare din străinătate după închiderea urnelor. Gaze lacrimogene la Paris
și Torino”.  Digi24.  15 noiembrie 2014.
23. ^  en  Andrei Schwartz (10 noiembrie 2014).  „Romania rocked by protests ahead of presidential
election runoff”. EurActiv.
24. ^  en  Brittany Levine Beckman (9 noiembrie 2014).  „Thousands protest presidential election
across Romania”.  Mashable.
25. ^ Raluca Pantazi (17 noiembrie 2014). „Eroii anonimi ai alegerilor din țară: observatorii
independenți”.  HotNews.ro.
26. ^ „Peste 18 milioane de români, așteptați la vot/ Atât Victor Ponta, cât și Traian Băsescu au fost
întâmpinați de susținători la vot”. HotNews.ro. 2 noiembrie 2014. Monica Macovei și Cătălin
Predoiu cer demisia Guvernului Ponta pentru proasta organizare a alegerilor, Klaus Iohannis le
mulțumește celor care au ieșit la vot "în ciuda organizării defectuoase".
27. ^  en  „Romania”.  EU Anti-Corruption Report  (PDF). European Commission.  3 februarie 2014.
28. ^  en  „Romania's prime minister indicted in corruption inquiry”.  Associated Press via The
Guardian.  13 iulie 2015.
29. ^  en  „Romania PM Victor Ponta to face corruption trial”.  BBC News.  17 septembrie 2015.
30. ^ „Raport privind activitatea desfășurată de Direcția Națională Anticorupție în anul 2016 (forma
integrală)”.  Direcția Națională Anticorupție.
31. ^ V. M. (4 martie 2017). „Lupta împotriva corupției la nivel înalt a continuat în 2016 în România,
însă există în continuare probleme, iar mita a rămas un lucru obișnuit în sectorul public (raport al
Departamentului de Stat al SUA)”.  HotNews.ro.
32. ^  en  „Cooperation and Verification Mechanism for Bulgaria and Romania”. European
Commission.
33. ^ „RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind progresele
înregistrate în România în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare”  (PDF). Comisia
Europeană. Bruxelles. 15 noiembrie 2017.
34. ^  en  Andrew Gardner, Toby Vogel (7 noiembrie 2012).  „Romanian power struggle alarms
Europe's leaders”. Politico.
35. ^  en  Sam Cage, Luiza Ilie (22 noiembrie 2012).  „Populism takes spotlight in Romania power
struggle”. Reuters.
36. ^  en  „EU Commission chides Romania over state corruption”.  BBC News.  18 iulie 2012.
37. ^ „Cele mai ample proteste în istoria României”. DW. 6 februarie 2017.
38. ^  en  Tara John (6 februarie 2017).  „Everything to Know About Romania's Anti-Corruption
Protests”.  Time.
39. ^ „OUG 13, abrogată. Ce prevede noul document”. Digi 24.  5 februarie 2017.
40. ^ „EXPLOZIV: Raport devastator despre justiția din România al Departamentului de Stat al
SUA”.  Cotidianul. 25 iunie 2015.
41. ^  en  „Case of Boacă and others v. Romania”  (PDF). European Court of Human Rights.  12 ianuarie
2016.
42. ^ a b c „HARTA penitenciarelor din Romania: care sunt cele mai aglomerate si cati bani sunt
cheltuiti cu detinutii”. Wall-Street.ro.  4 martie 2015.
43. ^  en  „Romania: Court gives six month deadline on detention conditions in breach of European
human rights law”.  Human Rights Europe. Council of Europe. 25 aprilie 2017.
44. ^  en  „Detention conditions in Romanian prisons are in breach of the Convention and point to a
structural deficiency requiring the adoption of general measures by the State”  (PDF).  European
Court of Human Rights. 25 aprilie 2017.
45. ^ „Monitorizarea condițiilor de detenție – penitenciare”. APADOR-CH.
46. ^  en  Marian Chiriac (15 iulie 2016). „Romanian Prisoners Protest About Poor Conditions”.  Balkan
Insight.
47. ^ „Drepturi ale persoanelor private de libertate”. Administrația Națională a Penitenciarelor. Arhivat
din original la  29 martie 2016. Accesat în  8 aprilie 2016.
48. ^ N. O. (14 iulie 2017).  „Klaus Iohannis a promulgat legea prin care deținuții încarcerați în condiții
inumane beneficiază de zile reduse din pedeapsă”.  HotNews.ro.
49. ^ Andrei Luca Popescu (15 februarie 2017). „Un om moare la fiecare 3 zile în închisorile
României. Imaginea unui sistem nereformat de peste 25 de ani”. Gândul.
50. ^ „Statistică decese”  (PDF).
51. ^ „Oficial - declarat mort de supradoză, rudele susțin că a fost bătut. MOARTEA SUSPECTĂ a
deținutului Resmovici”. Ziarul Ring. 5 februarie 2014. Arhivat din original la  26 aprilie 2016.
Accesat în  8 aprilie 2016.
52. ^ Mircea Marian (26 aprilie 2016).  „Raportul Departamentului de Stat privind drepturile omului în
România: Abuzurile asupra deținuților rămân o problemă”. Evenimentul zilei.
53. ^  en  „Romania”.  World Prison Brief.
54. ^ „Raport asupra vizitei la Penitenciarul de femei Târgșor”.  APADOR-CH.  7 noiembrie 2013.
55. ^ a b c  en  Holly Cartner (iunie 1992).  Prison Conditions in Romania. Human Rights Watch.
p.  13. ISBN 1-56432-076-6.
56. ^ Magda Ștefănescu (2015). „RAPORT SPECIAL privind condițiile de detenție din penitenciare și
centre de reținere și arestare preventivă, factori determinanți în respectarea demnității umane și a
drepturilor persoanelor private de libertate”  (PDF). Avocatul Poporului. București. pp.  47–50.
Arhivat din original  (PDF) la  15 aprilie 2017. Accesat în  14 decembrie 2017.
57. ^ „Sistemul penitenciar din România. Măsuri pentru reducerea sustenabilă a supraaglomerării și
îmbunătățirea condițiilor de detenție”  (PDF).  Ministerul Justiției. p. 9.
58. ^  en  Irina Popescu (13 iulie 2016).  „Inmates from several Romanian prisons riot over bad
conditions of detention”. Romania Insider.
59. ^ „Numărul deținuților care protestează, în scădere”. Gândul.  11 decembrie 2006.
60. ^ a b c d Ovidiu Solomon. „Drepturile minorităților în România și în UE”  (PDF). Arhivat
din original  (PDF) la  1 iunie 2016. Accesat în 14 aprilie 2017.
61. ^ Ciprian Necula (2004).  Combaterea discriminării: eficiența inițiativelor guvernamentale și
neguvernamentale  (PDF). București: Editura Ars Docendi. p.  12. ISBN 973-558-168-X. Arhivat
din original  (PDF) la  20 decembrie 2016. Accesat în 14 aprilie 2017.
62. ^ a b „Politici față de minorități în România”.  Politici privind minoritățile etnice în Europa  (PDF).
CRDE. p. 27.
63. ^ „OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
republicată”. Drept Online.
64. ^ „Art. 45 (Legea educației naționale nr. 1/2011)”.  LegeAZ. Persoanele aparținând minorităților
naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și
formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii.
65. ^ „ARTICOLUL 32 Dreptul la învățătură”. Constituția României actualizată. LegeAZ.  (3) Dreptul
persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi
instruite în această limbă sunt garantate
66. ^ a b c Mihail Ungheanu.  „Situația juridică a drepturilor minorității maghiare în
România”  (PDF).  Academia Română, Centrul European pentru Studii în Probleme Etnice. Arhivat
din original  (PDF) la  15 aprilie 2017. Accesat în  14 aprilie 2017.
67. ^  en  Sylvana Habdank-Kołaczkowska, Zselyke Csaky, ed. (2015).  Nations in Transit 2014:
Democratization from Central Europe to Eurasia. Londra: Rowman & Littlefield. p. 501.  ISBN  978-
1-4422-4230-2.
68. ^  en  Sabrina P. Ramet, Marko Valenta, ed. (2016). Ethnic Minorities and Politics in Post-Socialist
Southeastern Europe. Cambridge University Press. p.  37. ISBN 978-1-107-15912-9.
69. ^  en  Julien Danero Iglesias, Nenad Stojanović, Sharon Weinblum, ed. (2013). New Nation-States
and National Minorities. ECPR Press. p.  239. ISBN 978-1-907301-36-0.
70. ^ Ramona Găină (9 octombrie 2014).  „Ce înseamnă România pentru ungurii din secuime: „Mă
simt ungurește, nu româncă. Părinții sunt unguroaică"”.  Adevărul.  Cei mari, fie refuză categoric
dialogul în română, fie sunt la polul opus: li se pare anormal să nu cunoști limba țării în care te-ai
născut.
71. ^ „Băsescu, sancționat cu avertisment pentru 'țigancă împuțită'”.  HotNews.ro.  23 mai 2007.
72. ^  en  Edward H. Lawson, Mary Lou Bertucci (1996). Encyclopedia of Human Rights. Taylor &
Francis. p.  1298. ISBN 9781560323624.
73. ^ Victor Bratu (14 aprilie 2016). „Human Rights Report 2015/ România, criticată pentru
discriminarea minorităților, atacurile împotriva presei și corupție”. cursdeguvernare.ro.
74. ^  en  Simona Ilie; et al. (2010). Legal and equal on the labour market for the Roma
communities  (PDF). București: Fundația Soros România. p. 33.  ISBN  978-973-618-248-8. Arhivat
din original  (PDF) la  8 august 2016. Accesat în  10 iulie 2016.
75. ^ a b  en  „Romania”.  Amnesty International Report 2015/16: The State of the World's Human
Rights. Amnesty International. p.  301.
76. ^  en  „Housing and evictions”.  Romania country profile 2011-2012  (PDF). European Roma Rights
Centre. p.  17.
77. ^ „România, criticată în raportul Amnesty International”. Digi24. 24 februarie 2016.
78. ^ „Raport CNCD: Pe cine mai discriminează românii”. România liberă. 10 decembrie 2013.
79. ^ „REPORTAJ. Romii, străinii de lângă noi. Cum au ajuns românii printre cei mai rasiști
europeni”. Digi24. 4 martie 2016.
80. ^ Ciprian Necula (20 februarie 2014). „158 de ani de la dezrobirea romilor în Principatele
Române”.  Adevărul.
81. ^ Gabriel Bădescu, Vlad Grigoraș, Cosima Rughiniș, Mălina Voicu, Ovidiu Voicu
(2007). „Barometrul Incluziunii Romilor”  (PDF). Fundația pentru o Societate Deschisă.
82. ^ Daniela Tarnovschi, Ana Maria Preoteasa și Monica Șerban, op. cit., p. 45.
83. ^ „Rapoarte privind starea justiției”. Consiliul Superior al Magistraturii. Arhivat din original la  14
aprilie 2017. Accesat în  13 aprilie 2017.
84. ^ „Peste 500.000 de romi trăiesc în sărăcie extremă și doar 17% dintre tinerii romi urmează un
liceu sau o școală profesională”.  Pro TV. 27 februarie 2014.
85. ^  en  Equal Access to Quality Education for Roma  (PDF). Monitoring Reports. 1. Budapesta: Open
Society Institute. 2007.  ISBN  978-1-891385-65-0.
86. ^ „Comunicat de presă”  (PDF). Salvați Copiii. Arhivat din original  (PDF) la  20 iulie 2013. Accesat
în  8 aprilie 2016.
87. ^ Raportul Comisiei Prezidențiale pentru Analiza și Elaborarea Politicilor din Domeniile Educației
și Cercetării. Administrația Prezidențială.  2007. p.  8.
88. ^ Mihaela Jigău, Mihai Surdu (2002).  Participarea la educație a copiilor romi: probleme, soluții,
actori. București: Editura MarLink.
89. ^ Laura Surdu, Enikö Vincze și Marius Wamsiedel, op. cit., p. 92.
90. ^ Laura Surdu, Enikö Vincze și Marius Wamsiedel, op. cit., p. 93.
91. ^ Adelina Mihai (10 ianuarie 2017).  „România are peste 60.000 de imigranți din afara statelor UE,
dar mai puțin de 10% dintre aceștia sunt angajați”. ZF.
92. ^ „114.000 de străini au primit drept de ședere în România în 2017. Iată de unde
vin”.  Ziare.com. 8 aprilie 2017.
93. ^ Iris Alexe, Bogdan Ciubotariu, Eugenia Ghiță, Laura Husti-Răduleț, Daniela Tarnovschi, Louis
Ulrich, Bogdan Păunescu.  Studiu asupra fenomenului imigrației în România. Integrarea străinilor
în societatea românească  (PDF). Fundația Soros România, Asociația Română pentru Promovarea
Sănătății. p. 38.  ISBN  978-973-0-10715-9.
94. ^ „Imigrant în România: Perspective și riscuri”.  Fundația pentru o societate deschisă. 14
octombrie 2008. Arhivat din  original  la 28 aprilie 2017. Accesat în 27 aprilie 2017.
95. ^ Luciana Lăzărescu (coord.), Andra Panait, Adriana Iordache, Valentina Dimulescu, Marius Antofi
(octombrie 2015).  „Între discriminare, abuz și exploatare. Accesul imigranților la drepturi
civile”.  Imigranți în România.
96. ^ Laura Ștefănuț (17 decembrie 2015). „7 motive pentru care e greu să fii imigrant în
România”.  Think Outside the Box.
97. ^ „Criza imigranților în Europa - Percepții publice ale românilor”. IRES.
98. ^  en  „Romania, 2014”.  Migrant Integration Policy Index.
99. ^  en  „Documentation of discrimination in the field of LGBT heath in Romania”  (PDF). ILGA-
Europe.[nefuncțională]
100. ^ a b „Egalitatea de șanse”.  Planul de Dezvoltare Regională 2007  (PDF). ADR Vest.
101. ^ a b  en  „Romania 2014 Human Rights Report”  (PDF). US Department of State.  29 iunie
2015. p.  36.
102. ^  en  „Discrimination in the EU in 2012”  (PDF). Special Eurobarometer 393. European
Commission. noiembrie 2012.
103. ^ „Românii, cei mai intoleranți cetățeni ai UE. Cum trăiesc homosexualii și lesbienele în
țara în care nici familia nu-i acceptă”.  Pro TV. 29 octombrie 2014.
104. ^  en  „Civil unions and registered partnerships”. Your Europe.
105. ^ „CCR recunoaște dreptul de ședere și liberă circulație a doi soți gay, însă nu și căsătoria
lor”. E-Juridic.
106. ^  en  EU LGBT survey  (PDF). European Union Agency for Fundamental
Rights.  2013. doi:10.2811/37741.  ISBN  978-92-9239-173-7.
107. ^ a b c Flavia Drăgan (17 mai 2013).  „Suntem pe locul 5 la discriminarea homosexualilor.
Vezi prin ce trece un gay în România. Ce spun autoritățile”.  România liberă. Arhivat
din original la  19 aprilie 2016. Accesat în  8 aprilie 2016.
108. ^ a b „Toleranță și intoleranță în România. Credințe, stereotipuri și grupuri
sociale”. Discriminarea multiplă în Romania  (PDF). București: Institutul Național de Cercetare
Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale. 2008. p. 61. Arhivat din original  (PDF) la  18
aprilie 2016. Accesat în  8 aprilie 2016.
109. ^ „Broșură drepturile femeilor”  (PDF).  Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între
Femei și Bărbați. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Arhivat
din original  (PDF) la  3 iunie 2016. Accesat în 10 mai 2016.
110. ^  en  Women and men in leadership positions in the European Union, 2013  (PDF).
European Commission - Directorate-General for Justice.  doi:10.2838/50821. ISBN 978-92-79-
30565-8.
111. ^  en  „Gender Gap Index 2015”. World Economic Forum.
112. ^ Women in Parliaments: World Classification, archive.ipu.org
113. ^ „Statistici privind violența în familie: aproape nouă mii de cazuri de lovire și alte violențe
și 80 de violuri în familie, în primele 6 luni ale anului”.  Rețeaua pentru prevenirea și combaterea
violenței împotriva femeilor.  19 septembrie 2016.
114. ^ a b „Violența domestică, tradiția moștenită dintr-o generație în alta în satele României.
"Eu am crezut că așa se trăiește"”.  Pro TV. 27 martie 2016.
115. ^  en  „Violence against women: an EU-wide survey. Main results report”. European Union
Agency for Fundamental Rights. martie 2014.
116. ^ „Studiu privind prevalența violenței împotriva femeilor în Europa: România - țara unde
victimele nu au încredere în instituții”.  DC News.  5 martie 2014.
117. ^ „Violența domestică”  (PDF).  INSCOP. iulie 2013.
118. ^ Cristina Andrei (2 septembrie 2016). „Un subiect tabu în România, îngropat în statistici
oficiale. Trei lucruri pe care țara noastră este obligată să le schimbe în legislație”.  Gândul.
119. ^ „Legea nr. 46/2003, legea drepturilor pacientului”. Drept Online.
120. ^ Art. 201 Noul Cod Penal Întreruperea cursului sarcinii Agresiuni asupra fătului, LegeAZ
121. ^ a b c  en  „Supplement Information on Romania Regarding Adoption of List of Issues Prior
to Reporting, Scheduled by the Human Rights Committee during its 110 th  Session”  (PDF). Center
for Reproductive Rights, Euroregional Center for Public Initiatives. 20 decembrie 2013.
122. ^ „Asistența gravidelor și evidența întreruperii cursului sarcinii în anul 2012 comparativ cu
anul 2011”.  Centrul Național pentru Statistică și Informatică în Sănătate Publică.
123. ^  en  Women’s Reproductive Rights in Romania: A Shadow Report  (PDF). New York: The
Center for Reproductive Law and Policy (CRLP).  2000. p.  16.
124. ^  en  Gabriel Andreescu, Liviu Andreescu (2009).  „Church and State in Post-communist
Romania: Priorities on the Research Agenda”. Journal for the Study of Religions and
Ideologies.  8 (24): 19–45.
125. ^  en  Gilda Sedgh, Lawrence B. Finer, Akinrinola Bankole, Michelle A. Eilers, Susheela
Singh (februarie 2015). „Adolescent Pregnancy, Birth, and Abortion Rates Across Countries:
Levels and Recent Trends”. Journal of Adolescent Health.  56  (2): 223–
230. doi:10.1016/j.jadohealth.2014.09.007. PMC  4852976  .
126. ^ Aurelia Alexa (8 decembrie 2014).  „România, cele mai multe nașteri din UE la
adolescente sub 15 ani. Comitetul ONU cere o strategie privind sănătatea și drepturile sexuale și
ale reproducerii”. Mediafax.
127. ^ „Raport: 60% dintre gravide nu merg la medic în timpul sarcinii”. Digi24. 28 februarie
2014.
128. ^ a b c „Rapoarte: Refuzul la efectuarea avortului la cerere în România”. Euroregional
Center for Public Initiatives.  19 martie 2015.
129. ^ „Marșul "pentru viață" și realitatea îngrijorătoare a drepturilor sexuale și reproductive în
România”.  Feminism România.  21 martie 2015.
130. ^  en  „Concluding observations on the combined third, fourth and fifth periodic reports of
Romania”.  Committee on Economic, Social and Cultural Rights. 28 noiembrie 2014.
131. ^ a b c d „Drepturile copilului în România”.  împarte.ro.  6 noiembrie 2012.[nefuncțională]
132. ^ „Convenția cu privire la drepturile copilului”  (PDF). UNICEF. Arhivat
din original  (PDF) la  24 ianuarie 2016. Accesat în  22 mai 2016.
133. ^ „Legea nr. 272/2004”  (PDF). Ministerul Muncii.
134. ^  en  „Council of Europe Convention on the Protection of Children against Sexual
Exploitation and Sexual Abuse”  (PDF). Council of Europe.
135. ^ Alexandra Nica (25 martie 2009). „Tații divorțați, discriminați?”.  Alianța Antidiscriminare
a Tuturor Tăticilor.
136. ^ a b c d „Violența domestică împotriva copiilor (inclusiv în România)”.  UNICEF. Arhivat
din original la  3 septembrie 2016. Accesat în  22 mai 2016.
137. ^ Maria Bîrnaure (21 ianuarie 2016).  „Statistica rece care arată imaginea reală a unui
subiect tabu în România. HARTA abuzurilor asupra copiilor”.  Gândul.
138. ^ Silvia Boncuțiu (27 ianuarie 2016). „225.000 de copii din România merg la culcare
flămânzi”. România liberă. Arhivat din original la  14 august 2016. Accesat în  10 iulie 2016.
139. ^ a b Aurel I. Rogojan (17 ianuarie 2014).  „Respectarea drepturilor omului în
România”.  Cotidianul.
140. ^ „Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 - Codul
familiei”. Drept Online.
141. ^ „Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei”. Noul Cod Civil actualizat 2017 - Legea
287/2009. LegeAZ.
142. ^ Claudiu Berbece (9 martie 2011).  „Coșmarul alb al rromilor: căsătoriile între
copii”.  România liberă.
143. ^ Mălina Voicu, Raluca Popescu (2006). „Nașterea și căsătoria la populația de
romi”  (PDF). Calitatea Vieții. XVII (3–4): 253–279. Arhivat din  original  (PDF)  la 1 aprilie 2017.
Accesat în  22 iulie 2017.
144. ^ Nicoleta Biju, Crina Morteanu (2009). Drepturile copilului sunt negociabile? Cazul
mariajelor timpurii în comunitățile de romi din România  (PDF). București: Romani
CRISS.  ISBN  978-973-88834-2-0.
145. ^ a b „9 din 10 bolnavi nu își cunosc drepturile în spitale. Un mic GHID pentru cei care
ajung să-și plătească analizele gratuite”.  Pro TV. 26 noiembrie 2014.
146. ^ Ioana Hașu (9 mai 2016). „Abuzarea copiilor în spitale III: "Sunt sedați și legați de paturi.
Să ne spună ce fac în caz de incendiu"”.  RFI România.
147. ^ Cosmin Pătrașcu Zamfirache (1 noiembrie 2016).  „Cum sunt tratați bolnavii într-un spital
din România: înghesuiți câte doi în pat și cu medicamente cumpărate. „Este risc
epidemiologic"”. Adevărul.
148. ^ Rodica Ungurianu (13 iunie 2013). „Drepturile și obligațiile pacientului HIV
pozitiv”.  EduMedical.
149. ^ „Legislație HIV”  (PDF). UNOPA.
150. ^ a b c  en  „Universal Periodic Review of Romania”. Human Rights Watch.  4 mai 2008.
151. ^ a b c  en  „"Life Doesn't Wait": Romania's Failure to Protect and Support Children and
Youth Living with HIV”  (PDF). Human Rights Watch.  18  (6).  2006.
152. ^ a b „Conferința Națională "HIV/SIDA și locul de muncă"”.  UNOPA.
153. ^ a b  en  „Romania: Discrimination Closes Doors for Children With HIV”. Human Rights
Watch.  1 august 2006.
154. ^  en  Michael Leidig (12 august 2006). „Young people with HIV in Romania face
discrimination”. The BMJ. 333 (7563): 320. doi:10.1136/bmj.333.7563.320-b.  PMC 1539046  .
155. ^ „Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap”. Lege5 Online. Arhivat din  original  la 4 februarie 2017. Accesat în 13 aprilie 2017.
156. ^  en  Choice and control: the right to independent living  (PDF). European Union Agency for
Fundamental Rights.  2012. doi:10.2811/88538.  ISBN  978-92-9192-952-8.
157. ^  en  Involuntary placement and involuntary treatment of persons with mental health
problems  (PDF). European Union Agency for Fundamental
Rights.  2012. doi:10.2811/87077.  ISBN  978-92-9192-949-8.
158. ^ Ana-Maria Lazăr (26 iunie 2015). „Plumb, despre Raportul SUA privind persoanele cu
dizabilități: Mai sunt multe de făcut”.  Mediafax.
159. ^ a b c „Rapoarte de monitorizare și răspunsurile autorităților”.  Centrul de Resurse Juridice.
160. ^ a b „Avem nevoie de o revoluție pentru ca drepturile persoanelor cu dizabilități mintale din
centre să fie respectate?”.  Centrul de Resurse Juridice.  3 decembrie 2015.
161. ^ M. M. (2 septembrie 2009). „Clanurile de țigani obligă copiii să fure și să cerșească
pentru a face profituri uriașe. Rădăcinile problemei, în România - reportaj BBC”. HotNews.ro.
162. ^ „Fenomenul migrației și traficul de persoane”.  Asociația Română de Drept Umanitar –
Filiala Prahova (ARDUPH). Arhivat din  original  la 30 iunie 2017. Accesat în  29 iunie 2017.
163. ^  en  „Romania”.  2016 Trafficking in Persons Report. Office to Monitor and Combat
Trafficking in Persons, U.S. Department of State.
164. ^ „Legislație”. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
165. ^ „LEGE nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane”.  Camera Deputaților.
166. ^  en  „G. Personal Autonomy and Individual Rights”.  Romania. Freedom in the World
2016. Arhivat din original la  13 septembrie 2016. Accesat în  13 august 2016.
167. ^ a b c „Traficul de persoane în 2015”.  Ambasada Statelor Unite. Arhivat din original la  21
februarie 2016. Accesat în 10 mai 2016.
168. ^ „ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 194 republicată din 12 decembrie 2002 privind
regimul străinilor în România”  (PDF).  Ministerul Afacerilor Externe. p. 65.
169. ^ „Despre noi”.  Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
170. ^ „Ghid de informare privind traficul de persoane”  (PDF).  Ministerul Afacerilor Externe.
171. ^ „ALEGERI PARLAMENTARE 2012: 30 de zile de crimă de dezinformare în
masă”.  ActiveWatch.  18 decembrie 2012.
172. ^ a b c d  en  „Welcome to the 1990s!”. Reporters Without Borders.
173. ^  en  „Freedom of the Press 2017”.  Freedom House. Arhivat din original la  19 aprilie
2019. Accesat în 19 aprilie 2019.
174. ^ Călin Marchievici (3 mai 2011). „Freedom House: România, codașa UE la libertatea
presei”. Cotidianul.
175. ^  fr  „Liberté de la presse à la dérive en Roumanie qui s'apprête à prendre les rênes de
l'UE”.  Reporters sans frontières. 26 decembrie 2018.
176. ^ Potrivit sondajului „Încrederea publicului în mass-media din România”, dat publicității în
februarie 2014, realizat de Kas & Market Links pentru Fundația Konrad Adenauer Stiftung, pe un
eșantion de 1.000 de persoane din mediul urban și rural, la nivel național.
177. ^ a b  en  „2013 Report on International Religious Freedom”.  Embassy of the United States
in Bucharest. Arhivat din original la  17 august 2016. Accesat în  9 iulie 2016.
178. ^ „Relația cu Biserica Greco-Catolică, una dintre problemele spinoase de după
1990”.  Digi24.  2 mai 2015.
179. ^ „Culte recunoscute oficial în România”. Secretariatul de Stat pentru Culte. Arhivat
din original la  14 august 2016. Accesat în  7 mai 2017.
180. ^ „Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului”.  Lege5 Online.
[nefuncțională]

181. ^ Elvira Gheorghiță, Valentin Anghel (26 septembrie 2012).  „Patriarhia: Statul asigură
aproape 60% la salariile personalului clerical și neclerical”.  Mediafax.
182. ^ Loredana Voiculescu (21 septembrie 2015).  „Guvernul scoate Biserica din Codul Fiscal.
Lista noilor scutiri de taxe pentru culte”. Gândul.
183. ^  en  „Romania 2014 International Religious Freedom Report”  (PDF). U.S. Department of
State.
184. ^ „Religia nu mai este obligatorie în școli. CC: Părinții să facă cerere, dacă vor ca elevii să
studieze materia”.  Antena 3. 12 noiembrie 2014. Arhivat din original la  13 august 2016. Accesat
în  9 iulie 2016.
185. ^ Afrodita Cicovschi (8 iulie 2016).  „A fost interzisă căsătoria între ortodocși și
neortodocși?”. Curierul Național. Arhivat din  original  la 16 august 2016. Accesat în 9 iulie 2016.
186. ^ Laura Mitran (8 iulie 2016).  „Ce face BOR când vrei să te căsătorești cu un neortodox:
Restricții și excepții”. Ziare.com.
187. ^ Radu Andreea (7 iulie 2016). „ULUITOR: Biserica ortodoxă INTERZICE CĂSĂTORIA
între ortodocși și neortodocși”. Evenimentul zilei.
188. ^ „ARTICOLUL 39 Libertatea întrunirilor”. LegeAZ.
189. ^ „Interzis la proteste spontane. ICCJ: Sancțiuni pentru protestele neanunțate”.  Digi
24. 15 octombrie 2018.
190. ^ a b „Decizia ÎCCJ privind protestele, criticată. Analist: "E afectat dreptul la liberă
exprimare"”.  Știrile Pro TV. 15 octombrie 2018.
191. ^  en  „Romania”.  Freedom in the World 2017. Freedom House. Arhivat din original la  28
aprilie 2017. Accesat în  27 aprilie 2017.
192. ^  en  „Democracy Index 2016”.  The Economist Intelligence Unit.
193. ^  en  „Corruption Perceptions Index 2016”.  Transparency International.  25 ianuarie 2017.
194. ^  en  „Complete list of the Council of Europe's treaties”. Council of Europe.
 195. ^  en  „Multilateral Treaties Deposited with the Secretary-General”. United Nations Treaty
Collection.
196. ^ „Semnarea "Convenției de la Istanbul" de către doamna Rovana Plumb, Ministrul
Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice”.  Reprezentanța Permanentă a
României pe lângă Consiliul Europei (Strasbourg).  27 iunie 2014.
197. ^ Cristi Danileț (1 martie 2016).  „România a ratificat Convenția de la Istanbul”.

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

 Laura Surdu, Enikö Vincze, Marius Wamsiedel (2011). Participare, absenteism
școlar și experiența discriminării în cazul romilor din România  (PDF). București:
Vanemonde. ISBN 978-973-1733-22-7. Arhivat din original  (PDF) la 13 iunie
2015. Accesat în 8 aprilie 2016.
 Daniela Tarnovschi, Ana Maria Preoteasa, Monica Șerban (2012). Situația
romilor în România, 2011  (PDF). București: Fundația Soros România. ISBN 978-
606-565-044-2. Arhivat din original  (PDF) la 16 aprilie 2016. Accesat în 8 aprilie
2016.
 Claudia Florentina Dobre. „Comunismul și drepturile femeii”. Memoria: 42.
 Liana Ganea, Maria Popa, Răzvan Martin, Adrian Szelmenczi. „Raportul FreeEx
- Libertatea presei în România 2014-2015”  (PDF). ActiveWatch. Arhivat
din original  (PDF) la 23 martie 2016. Accesat în 22 mai 2016.
 en  „Romania”. Office of the United Nations High Commissioner for Human
Rights.
 en  „Romania: The Status of Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender
Rights”  (PDF). Office of the United Nations High Commissioner for Human Rights.
februarie 2008. Arhivat din original  (PDF) la 21 octombrie 2016. Accesat în 10
iulie 2016.
 en  „Romania: Political rights”. TheGlobalEconomy.com.
Categorii: 
 Discriminare
 Rasism
 Drepturile omului în România