Jurisprudență CEDO Privind Violența În Familie Și Violența Împotriva Femeilor - ESSENTIALS

10.09.
2020 Jurisprudență CEDO privind violența în familie și violența împotriva femeilor – ESSENTIALS
(https://www.juridice.ro) JURIDICE (https://www.juridice.ro) Cariere (https://cariere.juridice.ro) ⁞ Dezbateri 238 online

(https://dezbateri.juridice.ro) ⁞ Evenimente (https://evenimente.juridice.ro) ⁞ Profesionişti
(https://profesionisti.juridice.ro) ⁞ RLW (https://rlw.juridice.ro) ⁞ Abonamente (https://www.juridice.ro/corporate)
(https://www.juridice.ro)
(https://www.juridice.ro/essentials/)
272 citiri
Jurisprudență CEDO privind violența în familie și violența împotriva
femeilor
 10.09.2020 (https://www.juridice.ro/essentials/date/2020/09/10) | Marin VOICU (https://www.juridice.ro/essentials/author/marin-
voicu)
(/#linkedin) (/#facebook) (/#facebook_messenger) (/#whatsapp) (/#printfriendly)
SUMAR
I. Violența în familie
1. Dreptul la viață (art. 2 Convenție)
2. Interzicerea torturii, a tratamentelor inumane și degradante (art. 3 Convenție)
3. Pretinsele de ciențe în cazul investigării plângerilor privind violența în familie
4. Presupusul risc de a supus violenței în familie în caz de expulzare
5. Dreptul la un proces echitabil (art. 6)
6. Dreptul la respectarea vieții private și de familie (art. 8)
6.1. Plasamentul unui copil provenit dintr-un mediu abuziv
(https://www.juridice.ro/essentials/autori/marin-
6.2. Obligația statului de a proteja integritatea zică și psihică a persoanelor
voicu)
Marin Voicu II. Violența împotriva femeilor

1. Violenta domestică
1.1. Rele tratamente în detenție
1.2. Violențe ale poliției
1.3. Viol și abuz sexual
1.4. Riscul de rele tratamente în cazul expulzării
1.4.1. Mutilarea genitală a femeilor
1.4.2. Crima de onoare și relele tratamente din partea femeilor
1.4.3. Risc de tra care sau retra care de persoane
1.5. Excludere socială
1.6. Tra cul de persoane


2. Violențe comise de persoane private
https://www.juridice.ro/essentials/4198/jurisprudenta-cedo-privind-violenta-in-familie-si-violenta-impotriva-femeilor 1/24
10.09.2020 Jurisprudență CEDO privind violența în familie și violența împotriva femeilor – ESSENTIALS
I.Violenţa în familie
„[…] [V]iolenţa domestică este un fenomen care poate lua diverse forme – agresiuni zice, violenţe psihologice, insulte – şi este
[…] o problemă generală comună tuturor statelor membre, care nu apare oricând deoarece se înscrie adesea în cadrul
rapoartelor personale sau al cercurilor restrânse şi care nu le priveşte exclusiv pe femei” (Opuz
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-92945) împotriva Turciei
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-92945), hotărârea din 9 iunie 2009, pct. 132).
1. Dreptul la viaţă (art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)
1.1. Kontrova împotriva Slovaciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2013708-2124711)

31 mai 2007
La 2 noiembrie 2002, reclamanta a depus o plângere penală împotriva soţului ei pentru că o agresase şi o bătuse cu un cablu
electric. Însoţită de soţul ei, a încercat ulterior să îşi retragă plângerea penală. Prin urmare, şi-a modi cat plângerea astfel încât
presupusele fapte ale soţului său au fost tratate ca o infracţiune minoră, care nu impunea luarea unor măsuri suplimentare. La
31 decembrie 2002, soţul ei i-a împuşcat mortal pe ica şi pe ul lor, născuţi în 1997, respectiv în 2001. În faţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, reclamanta a susţinut că poliţia, deşi era la curent cu comportamentul abuziv şi periculos al soţului ei, nu a
luat măsurile adecvate pentru a apăra viaţa copiilor ei. În continuare, reclamanta s-a plâns că nu a putut să obţină despăgubiri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) din Convenţia Europeană a Drepturilor
Omului ca urmare a faptului că autorităţile nu au apărat vieţile copiilor reclamantei. A observat că poliţia locală fusese la curent
cu situaţia din familia reclamantei, având în vedere plângerea penală din noiembrie 2002 şi apelurile la numărul de urgenţă din
decembrie 2002. Ca răspuns la acestea, potrivit legii în vigoare, poliţia era obligată: să înregistreze plângerea penală a
reclamantei, să înceapă imediat o cercetare penală şi procesul penal împotriva soţului reclamantei, să ţină o evidenţă
corespunzătoare a apelurilor la numărul de urgenţă şi să informeze echipa din următoarea tură cu privire la situaţie, să ia
măsuri cu privire la faptul că soţul reclamantei deţinea o armă de foc şi că ameninţase că o va folosi. Cu toate acestea, unul
dintre agenţii de poliţie implicaţi chiar îi ajutase pe reclamantă şi pe soţul ei să îşi modi ce plângerea penală din noiembrie 2002
astfel încât fapta să e tratată ca o infracţiune minoră ce nu impunea luarea de măsuri suplimentare. În concluzie, aşa cum au
stabilit instanţele naţionale şi guvernul slovac, poliţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile, iar consecinţa directă a acestor de cienţe a
fost decesul copiilor reclamantei. Curtea a hotărât, de asemenea, că a fost încălcat art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) din
Convenţie, întrucât reclamanta ar trebuit să aibă posibilitatea să solicite acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciu moral,
dar niciun astfel de remediu nu a fost disponibil.
1.2. Branko Tomasic şi alţii împotriva Croaţiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2602993-

2833362)
15 ianuarie 2009
Reclamanţii erau rudele unui copil şi ale mamei sale, al căror tată/soţ i-a ucis pe ambii şi apoi s-a sinucis la o lună după ce a fost
pus în libertate din penitenciar, unde fusese încarcerat pentru ameninţări cu moartea. Acestuia i s-a impus iniţial să urmeze un
tratament psihiatric obligatoriu pe perioada în care se a a în penitenciar şi după punerea în libertate, atât timp cât era necesar,
dar instanţa de apel a dispus ca tratamentul să se încheie în momentul punerii în libertate. Reclamanţii se plângeau, în special,
că statul croat nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a-i proteja pe copil şi pe mama sa şi nu a realizat o anchetă efectivă
referitoare la posibila răspundere a statului în cazul decesului lor.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) din Convenţie, pe motiv că autorităţile croate nu au luat măsurile
corespunzătoare pentru a preveni decesul copilului şi al mamei lui. A observat în special că, fără nicio urmă de îndoială,
constatările instanţelor naţionale şi concluziile examenului psihiatric au arătat că autorităţile aveau cunoştinţă de gravitatea
ameninţărilor la adresa mamei şi copilului şi că ar trebuit luate toate măsurile necesare pentru a-i proteja. Curtea a mai
identi cat câteva de cienţe în comportamentul autorităţilor: deşi raportul psihiatric întocmit în cadrul procedurilor penale a
subliniat necesitatea unui tratament psihiatric continuu pentru soţ, guvernul croat nu a putut demonstra că un astfel de
tratament a fost administrat cu adevărat şi în mod corespunzător; documentele depuse au arătat că tratamentul primit în
penitenciar de către soţ, a constat în sesiuni de discuţii cu personalul penitenciarului, din care nici unul nu era psihiatru; nici
prevederile pertinente, nici hotărârea instanţei care a dispus tratamentul psihiatric obligatoriu nu au oferit su ciente detalii
referitoare la modalitatea în care tratamentul urma să e administrat; şi, în cele din urmă, soţul nu fusese examinat înainte de
punerea sa în libertate pentru a se stabili dacă mai reprezenta un risc pentru copil şi mama sa. Prin urmare, Curtea a
concluzionat că autorităţile naţionale competente nu au luat măsurile adecvate pentru a le proteja vieţile.
1.3. Durmaz împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-147871) 


13 noiembrie 2014
Fiica reclamantei a decedat în spital său după ce soţul său a dus-o la serviciul urgenţe, informându-i pe medici că aceasta luase o
supradoză de medicamente. În momentul în care a fost interogat de poliţie, acesta a declarat, de asemenea, că cei doi soţi
avuseseră o ceartă în aceeaşi zi şi că o lovise. Tatăl persoanei decedate a formulat ulterior o plângere în faţa procurorului,
declarând că aceasta nu avusese tendinţe suicidale şi susţinând că soţul era responsabil pentru decesul acesteia. Cercetarea
penală supravegheată de procuror a concluzionat că femeia se sinucisese. Calea de atac introdusă de reclamant a fost respinsă
de instanţele interne. În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns că ancheta privind decesul icei sale nu a fost efectivă.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) din Convenţie sub aspect procedural, având în vedere că autorităţile
turce nu au efectuat o anchetă efectivă privind decesul icei reclamantului. La fel ca în cauza Opuz (a se vedea mai sus), a
observat în special că violenţa în familie afecta în principal femeile şi că pasivitatea judiciară generală şi discriminatorie din
Turcia crea un climat propice pentru violenţa în familie.
1.4. Civek împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5307105-6607289)

23 februarie 2016
Această cauză privea uciderea mamei reclamanţilor de către tatăl lor. Reclamanţii s-au plâns în special că autorităţile interne nu
şi-au îndeplinit obligaţia de a proteja viaţa mamei lor.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) din Convenţie. A constatat în special că, deşi autorităţile turce fuseseră
informate cu privire la ameninţarea reală şi gravă la viaţa mamei reclamanţilor şi, în po da plângerilor continue ale acesteia
privind ameninţări şi hărţuiri, nu luaseră măsurile pe care le aveau la dispoziţie în mod rezonabil pentru a preveni să e ucisă de
soţul său.
1.5. Talpis împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5644174-7145931)

2 martie 2017
Această cauză privea violenţele conjugale la care fusese supusă reclamanta, care au avut drept rezultat uciderea propriului ei u
şi tentativa de omor asupra acesteia.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) din Convenţie ca urmare a uciderii ului reclamantei şi a tentativei de
omor comise asupra sa. A constatat în special că, omiţând să ia măsuri prompte cu privire la plângerea formulată de reclamantă,
autorităţile italiene au făcut ca plângerea să e lipsită de orice efect, creând o situaţie de impunitate care a favorizat reapariţia
actelor de violenţă ce au condus ulterior la comiterea tentativei de omor asupra reclamantei şi la decesul ului acesteia. Prin
urmare, autorităţile nu îşi îndepliniseră obligaţia de a proteja viaţa persoanelor în cauză. Curtea a hotărât, de asemenea, că a
fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, având în vedere că autorităţile nu şi-au
îndeplinit obligaţia de a proteja reclamanta împotriva oricăror acte de violenţă în familie. În această privinţă, a observat în special
că reclamanta locuise împreună cu copiii săi într-un climat de violenţă, su cient de grav pentru a cali cat drept rele
tratamente, şi că modul în care autorităţile au desfăşurat procedurile penale constituia pasivitate judiciară, care era
incompatibilă cu art. 3. În sfârşit, Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie, coroborat cu
art. 2 şi art. 3, constatând că reclamanta fusese victima unei discriminări, ca femeie, având în vedere lipsa de acţiune a
autorităţilor, care au subestimat violenţele în cauză şi astfel, în esenţă, le-au cauţionat.
2. Interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane ori degradante (art. 3 din Convenţie). Presupusa neîndeplinire de către
autorităţi a obligaţiei de a oferi protecţie adecvată împotriva violenţei în familie
2.1. E.S. şi alţii împotriva Slovaciei (nr. 8227/04) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2848516-

3137536)
15 septembrie 2009
În 2001, prima reclamantă îşi părăsea soţul şi depunea o plângere penală împotriva lui pentru rele tratamente aplicate ei şi
copiilor ei (născuţi în 1986, 1988 şi 1989) şi pentru abuzarea sexuală a uneia dintre icele lor. Doi ani mai târziu, acesta era
condamnat pentru violenţe şi abuz sexual. Cererea reclamantei ca soţul său să e obligat să părăsească domiciliul lor a fost
totuşi respinsă, întrucât instanţa a considerat că nu avea competenţa necesară să restricţioneze accesul soţului reclamantei în
imobil (soţia putea numai să rezilieze contractul de închiriere după divorţ). Prin urmare, prima reclamantă şi copiii ei au fost
obligaţi să se mute departe de prieteni şi de familie, iar doi dintre copii au fost nevoiţi să îşi schimbe şcoala. Aceştia s-au plâns că
autorităţile nu şi-au îndeplinit obligaţia de a-i proteja în mod adecvat de violenţa în familie.
Curtea a hotărât că Slovacia nu le-a oferit primei reclamante şi copiilor săi protecţia imediată necesară împotriva violenţelor


soţului ei, cu încălcarea art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) şi a art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private
şi de familie) din Convenţie. A observat că, având în vedere natura şi gravitatea acuzaţiilor, prima reclamantă şi copiii săi au cerut
imediat protecţie şi nu un an sau doi ani mai târziu. Prima reclamantă nu a avut posibilitatea să solicite rezilierea contractului de
închiriere până la nalizarea divorţului, în mai 2002, sau să solicite trimiterea unui ordin care să îi interzică accesul fostului soţ în
domiciliul conjugal, până la momentul modi cării legii, în ianuarie 2003. Prin urmare, în acest răstimp, reclamanta nu a
bene ciat de protecţie efectivă pentru ea şi copiii săi.
Eremia şi alţii împotriva Republicii Moldova (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4371757-

5247345)
28 mai 2013
A se vedea mai jos, la „Interzicerea discriminării”.
Rumor împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-144137)

27 mai 2014
M.G. împotriva Turciei (nr. 646/10) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5332256-6646783)

martie 2016
Talpis împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5644174-7145931)

2 martie 2017
A se vedea mai sus, la „Dreptul la viaţă”.
Bălşan împotriva României (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5727357-7273069)

mai 2017
2.2. Munteanu împotriva Republicii Moldova (nr. 34168/11) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-

109471)
Cerere comunicată guvernului moldovean la 3 iunie 2012
Reclamanţii sunt mamă şi u. La puţin timp după ce soţul primei reclamante şi-a pierdut locul de muncă, a început să consume
cantităţi mari de alcool, a devenit violent faţă de reclamanţi şi a vândut bunuri din casă pentru a putea cumpăra alcool. În 2007,
a bătut-o grav pe prima reclamantă, aceasta ind spitalizată timp de 3 săptămâni. Violenţele, atât verbale, cât şi zice, au
continuat şi ulterior. Cel de-al doilea reclamant era şi el bătut şi insultat în mod repetat şi mergea adesea acasă la prieteni
pentru a se pregăti pentru şcoală sau pentru a evita scandalurile de acasă şi alte violenţe. Reclamanţii se plâng îndeosebi că
autorităţile au tolerat abuzurile din partea soţului primei reclamante şi că, prin faptul că nu au pus în aplicare ordinul de
protecţie, au creat impresia de impunitate. De asemenea, se plâng de discriminare împotriva femeilor din partea autorităţilor.
Curtea a comunicat cererea guvernului moldovean şi a adresat întrebări părţilor, în temeiul art. 3 (interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante), art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) şi art. 14
(interzicerea discriminării) din Convenţie.
2.3. Udalova împotriva Rusiei (nr. 20289/10) (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-157493)

Cerere comunicată guvernului rus la 3 septembrie 2015
Reclamanta se plânge în special că autorităţile nu şi-au îndeplinit obligaţia de a soluţiona în mod adecvat plângerea sa privind
violenţa în familie la care a fost supusă de soţul ei. Curtea a comunicat cererea guvernului rus şi a adresat întrebări părţilor, în
temeiul art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante), art. 6 (dreptul la un proces echitabil), art. 8 (dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie) şi art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Convenţie.
3. Pretinse de cienţe în cazul investigării plângerilor privind violenţa în familie
3.1. E.M. împotriva României (nr. 43994/05)

30 octombrie 2012


Reclamanta a susţinut în special că investigarea plângerii sale penale privind actele de violenţă în familie, săvârşite în prezenţa
icei ei, în vârstă de un an şi jumătate, nu a fost e cientă. Instanţele române au respins plângerile reclamantei pe motiv că
a rmaţiile ei conform cărora fusese supusă unor violenţe de către soţul său nu au fost dovedite.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie sub aspect
procedural, constatând că maniera în care a fost efectuată investigaţia nu i-a permis reclamantei să bene cieze de protecţia
e cientă prevăzută la art. 3. A observat în special că, atunci când a depus prima plângere, reclamanta solicitase asistenţă şi
protecţie din partea autorităţilor, pentru ea şi pentru ica ei, împotriva comportamentului agresiv al soţului său. Deşi cadrul
legislativ prevedea cooperarea între diferitele autorităţi, precum şi măsuri extra-judiciare care să identi ce şi să asigure
urmărirea actelor de violenţă în familie şi deşi certi catul medical a oferit prima facie probe în sprijinul a rmaţiilor reclamantei,
din dosar nu a reieşit că sau urmat paşi în acest scop.
3.2. Valiuliene împotriva Lituaniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4306515-5150989)

26 martie 2013
Această cauză privea plângerea depusă de o femeie, victimă a violenţei în familie, privind lipsa investigării de către autorităţi a
acuzaţiilor sale de rele tratamente şi privind lipsa tragerii la răspundere a partenerului său.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, constatând că
practicile în discuţie în această cauză şi modalitatea în care mecanismele de drept penal fuseseră puse în aplicare nu îi oferiseră
reclamantei o protecţie adecvată împotriva actelor de violenţă în familie. În special, existaseră întârzieri în cursul investigării
penale, iar procurorul decisese încetarea urmăririi penale.
3.3. D.P. împotriva Lituaniei (nr. 27920/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-138514)

22 octombrie 2013 (decizie de radiere de pe rol)
Reclamanta s-a căsătorit în 1989, iar cuplul a divorţat în 2001. Cuplul a avut patru copii (născuţi în 1988, respectiv 1990, 1992 şi
2000). Reclamanta s-a plâns în special că procedurile penale care îl vizau pe fostul ei soţ pentru bătăi repetate şi intenţionate
suferite de ea şi de cei trei copii mai mari, fuseseră prelungite, iar cauza nu fusese examinată într-un termen rezonabil. Prin
urmare, aceasta a susţinut că a intervenit prescripţia răspunderii penale, iar fostul ei soţ nu a primit o pedeapsă
corespunzătoare din partea unei instanţe.
Întrucât nu s-a ajuns la o soluţionare pe cale amiabilă, guvernul lituanian a informat Curtea în septembrie 2012 că a propus
formularea unei declaraţii unilaterale, în vederea soluţionării problemei răspunderii statului pentru încălcarea obligaţiei de
prevenire a violenţei în familie, ridicată prin această cerere. În lumina jurisprudenţei Curţii şi a circumstanţelor prezentei cauze,
guvernul a recunoscut în special că modalitatea în care fuseseră puse în aplicare mecanismele de drept penal în această cauză a
fost defectuoasă din punctul de vedere al procedurilor, constituind astfel o încălcare a obligaţiilor pozitive ale statului în temeiul
art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie. Luând act de termenii declaraţiei guvernului şi de
modalităţile de asigurare a respectării angajamentelor prevăzute în aceasta, Curtea a decis să radieze cererea de pe rol, în
conformitate cu art. 37 (radierea de pe rol) din Convenţie.
4. Presupusul risc de a supus violenţei în familie în caz de expulzare
4.1. N. împotriva Suediei (nr. 23505/09) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-866)

20 iulie 2010
Reclamanta, resortisantă afgană, a ajuns în Suedia împreună cu soţul ei, în 2004. Cererile lor de azil au fost respinse de mai
multe ori. În 2005, reclamanta s-a separat de soţul ei. În 2008, cererea sa de divorţ a fost respinsă de instanţele suedeze, întrucât
nu aveau competenţa de a desface căsătoria, atâta timp cât reclamanta nu avea, în mod [egal, reşedinţa pe teritoriul ţării. Soţul
ei a informat instanţa că se opune divorţului. Între timp, reclamanta a solicitat fără succes Comisiei Suedeze de Imigrare să îi
reevalueze dosarul şi să sisteze procedura de expulzare, argumentând că în Afganistan risca pedeapsa cu moartea, întrucât
comisese adulter atunci când a început o relaţie cu un bărbat suedez, iar familia sa o repudiase.
Curtea a hotărât că expulzarea reclamantei din Suedia în Afganistan ar constitui o încălcare a art. 3 (interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante ori a pedepselor) din Convenţie, constatând că, în circumstanţele speciale ale prezentei cauze, existau
su ciente motive pentru a crede că în cazul expulzării în Afganistan, reclamanta urma să e supusă diferitelor riscuri cumulate
de represalii din partea soţului ei, a familiei lui, a propriei familii şi a societăţii afgane, riscuri care intrau sub incidenţa art. 3.
Curtea a observat în special că faptul că reclamanta dorea să divorţeze de soţul său şi nu mai dorea să locuiască cu acesta putea
duce la serioase repercusiuni asupra vieţii ei, de natură a i-o periclita. Într-adevăr, Legea şiită a Statutului Personal din aprilie 

2009 impunea femeilor să se supună cererilor sexuale din partea soţilor lor şi să nu părăsească domiciliul fără permisiune.
Studiile au arătat că aproximativ 80% din femeile afgane erau afectate de violenţa în familie, fapte pe care autorităţile le
considerau legitime şi, prin urmare, nu le urmăreau penal. În sfârşit, pentru a se adresa poliţiei sau unei instanţe, o femeie
trebuia să treacă peste oprobriul public la adresa femeilor care ieşeau din casă fără a însoţite de un bărbat. Riscul general
indicat de statistici şi de rapoartele internaţionale nu putea ignorat.
5. Dreptul al un proces echitabil (art. 6 din Convenţie)
5.1. Wasiewska împotriva Poloniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-150572)

2 decembrie 2014 (decizie privind admisibilitatea)
În 1997, reclamanta şi soţul ei au divorţat. Înainte de divorţ, fostul soţ al reclamantei o dăduse afară din apartamentul lor. A
schimbat încuietorile şi a împiedicat-o pe reclamantă să intre şi să îşi ia bunurile personale, precum şi pe cele ale icei şi ale
nepoatei lor. Reclamanta se plânge în special de faptul că autorităţile nu au respectat obligaţia de a pune în executare propriile
hotărâri care dispuneau evacuarea fostului soţ din apartamentul a at în proprietatea sa. Ea se plânge şi de faptul că îi este
imposibil să depună o plângere penală împotriva fostului ei soţ, care nu i-a permis accesul în apartament şi la bunurile
personale care i-au rămas în apartament.
Curtea a considerat că plângerea reclamantei având ca obiect încălcarea de către autorităţi a obligaţiei de a pune în executare
ordinul de evacuare a fostului ei soţ trebuia să e examinată în temeiul art. 6 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţie.
Constatând că reclamanta nu epuizase căile de atac interne în această privinţă, a declarat cererea inadmisibilă, în conformitate
cu art. 35 (condiţii de admisibilitate) din Convenţie. Curtea a hotărât, de asemenea, că celelalte capete de cerere erau
inadmisibile (vădit nefondate).
5.2. D.M.D. împotriva României (nr. 23022/13) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5860476-7471615)

3 octombrie 20172
Această cauză privea acţiunea introdusă de reclamant împotriva tatălui său pentru violenţă în familie. Procesul în cauză a durat
mai mult de 8 ani şi s-a încheiat prin condamnarea tatălui pentru acte de violenţă zică şi psihică asupra copilului. Reclamantul
s-a plâns că procedurile respective nu fuseseră efective şi că nu îi fuseseră acordate despăgubiri. În special, instanţele interne
constataseră, la nivelul instanţei de ultim grad, că nu era necesară examinarea problemei acordării de despăgubiri, întrucât nici
reclamantul, nici procurorul nu formulaseră o astfel de cerere în faţa instanţelor de grad inferior.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, întrucât investigarea
acuzaţiilor de acte de violenţă în familie durase prea mult timp şi fusese marcată de alte de cienţe grave. În această privinţă, a
amintit în special că statele contractante trebuie să depună eforturi pentru a proteja demnitatea copiilor şi că, în practică, acest
lucru impunea existenţa unui cadru juridic adecvat pentru a proteja copiii împotriva violenţei în familie. Prin această hotărâre,
Curtea a constatat, de asemenea, că a fost încălcat art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţie, întrucât instanţele
interne nu examinaseră pe fond plângerea reclamantului privind neacordarea de despăgubiri, în po da faptului că legislaţia
naţională prevedea în mod clar că acestea aveau obligaţia să se pronunţe asupra despăgubirilor într-o cauză privind un minor,
chiar şi în lipsa unei cereri o ciale din partea victimei.
6. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie (art. 8 din Convenţie). Plasamentul unui copil provenit dintr-un mediu abuziv
6.1. Y.C. împotriva Regatului Unit (nr. 4547/10) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-86)

13 martie 2012
Reclamanta şi partenerul cu care avea o relaţie de mai mulţi ani au avut un u în 2001. În 2003, familia a intrat în atenţia
serviciilor sociale după un incident între părinţi, pe fondul consumului de alcool. Au existat incidente consecutive de violenţă în
familie şi de abuz de alcool care au escaladat de la sfârşitul anului 2007, poliţia ind chemată la domiciliul acestora în
numeroase ocazii. În iunie 2008, autorităţile locale au obţinut un ordin de protecţie de urgenţă, după ce băiatul a fost rănit în
urma unei altercaţii violente între părinţi. Iniţierea procedurilor privind plasamentul copilului au condus la obţinerea încuviinţării
ca acesta să e dat spre adopţie. Reclamanta s-a plâns de refuzul instanţelor de a dispune evaluarea sa ca părinte care exercită
exclusiv autoritatea părintească asupra copilului şi de faptul că acestea nu au ţinut cont de toate considerentele relevante atunci
când au pronunţat ordonanţa de instituire a măsurii plasamentului care i-a încălcat drepturile în temeiul art. 8 (dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie.
Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie, constatând că
motivele pe care s-a întemeiat ordonanţa de instituire a măsurii plasamentului fuseseră relevante şi su ciente şi că reclamantei i
se oferiseră toate şansele de a-şi susţine cauza şi că fusese implicată pe deplin în procesul de luare a deciziei. Curtea a constatat
în special că, în lumina istoricului cauzei şi al rapoartelor, opinia judecătorului de la County Court conform căreia era probabilă 

reluarea relaţiei reclamantei cu tatăl, ceea ce reprezenta un risc la adresa copilului, nu era lipsită de temei. Prin urmare, deşi era
în interesul copilului ca legăturile familiale să e menţinute pe cât posibil, era evident că în cauza de faţă, acest considerent
fusese depăşit de nevoia de a asigura dezvoltarea copilului într-un mediu stabil şi sigur. În această privinţă, Curtea a observat în
special că existaseră încercări de a relua relaţiile familiale, prin oferirea unui sprijin împotriva abuzului de alcool şi prin
posibilitatea de a primi asistenţă parentală. Atunci când reclamanta a susţinut că s-a separat de tatăl copilului, i se oferiseră
detalii despre sprijinul pe care îl putea primi în legătură cu violenţa în familie. Cu toate acestea, se pare că nu a apelat la un astfel
de ajutor şi s-a împăcat în cele din urmă cu tatăl copilului.
6.2. Obligaţia statului de a proteja integritatea zică şi psihică a persoanelor
1. Bevacqua şi S. împotriva Bulgariei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-86875)

12 iunie 2008
Prima reclamantă, care a susţinut că era bătută în mod constant de soţul ei, l-a părăsit şi a introdus acţiune de divorţ, luându-l cu
ea pe ul lor în vârstă de trei ani (cel de-al doilea reclamant). Cu toate acestea, a susţinut că soţul a continuat să o bată. Şi-a
petrecut, împreună cu ul ei, patru zile într-un adăpost pentru femeile victime ale violenţei în familie, dar se pare că a fost
avertizată de poliţie că putea urmărită penal pentru răpirea băiatului; în cele din urmă, între cei doi a fost încheiat un acord de
exercitare în comun a autorităţii părinteşti, pe care, după cum a declarat reclamant, soţul său nu l-a respectat. Depunerea unei
plângeri penale împotriva soţului său pentru lovire sau alte violenţe se pare că a provocat şi mai multe acte de violenţă. Cererile
ei pentru încredinţarea temporară a minorului nu au fost analizate cu prioritate şi, în cele din urmă, s-a dispus exercitarea
autorităţii părinteşti exclusive de către reclamantă numai după ce a fost pronunţat divorţul, un an mai târziu. În anul următor,
reclamanta a fost bătută din nou de fostul soţ, iar cererile ei de începere a urmăririi penale au fost respinse pe motiv că era
vorba despre „o chestiune privată” care necesita introducerea unei acţiuni individuale.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieţii de familie) din Convenţie, date ind efectele cumulate ale
de cienţelor existente la nivelul instanţelor naţionale, care nu au luat cu celeritate măsuri privind încredinţarea temporară într-o
situaţie care i-a afectat negativ pe reclamanţi şi, mai ales, bunăstarea celui de-al doilea reclamant, şi lipsa adoptării de către
autorităţi, în aceeaşi perioadă, a unor măsuri su ciente ca răspuns la comportamentul fostului soţ al reclamantei. În opinia
Curţii, acest fapt reprezenta nerespectarea obligaţiei de a oferi asistenţă reclamanţilor, contrar obligaţiilor pozitive ale statului
prevăzute la art. 8 din Convenţie, pentru a asigura respectarea vieţii lor private şi de familie. Curtea a subliniat în special că
faptul de a considera con ictul ca ind „o chestiune privată” era incompatibil cu obligaţia autorităţilor de a proteja viaţa de
familie a reclamanţilor.
2. A. împotriva Croaţiei (nr. 55164/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3303244-3689438)

14 octombrie 2010
Fostul – la această dată – soţ (care suferă de tulburare de stres posttraumatic, paranoia, anxietate şi epilepsie) al reclamantei a
supus-o, conform declaraţiilor acesteia, la acte de violenţă zică repetate, provocându-i răni zice şi a ameninţat-o cu moartea
timp de ani de zile şi, de asemenea, a agresat-o în mod regulat, în faţa icei lor. După ce s-a ascuns de fostul ei soţ, reclamanta a
solicitat pronunţarea unui ordin judecătoresc care să îl împiedice să o urmărească sau să o hărţuiască. Cererea i-a fost respinsă
pe motiv că nu a demonstrat că viaţa i se a ă într-un pericol imediat.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie, în sensul că autorităţile
croate nu au implementat multe din măsurile care au fost dispuse de instanţe pentru a o proteja pe reclamantă sau pentru a
trata problemele psihiatrice ale fostului ei soţ, care păreau să se a e la originea comportamentului său violent. De asemenea, nu
era clar dacă acesta bene ciase de tratament psihiatric. Curtea a declarat inadmisibil capătul de cerere formulat în temeiul art.
14 (interzicerea discriminării) din Convenţie, pentru că reclamanta nu oferise su ciente probe (precum rapoarte sau statistici)
care să demonstreze că măsurile şi practicile adoptate în Croaţia împotriva violenţei în familie, sau efectele unor astfel de măsuri
sau practici, erau discriminatorii.
3. Hajduovâ împotriva Slovaciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3353850-3754528)

30 noiembrie 2010
Reclamanta s-a plâns în special că autorităţile interne nu îşi îndepliniseră obligaţia legală de a dispune internarea fostului ei soţ
într-o instituţie psihiatrică pentru tratament, ca urmare a condamnării acestuia pentru agresarea şi ameninţarea ei.
Curtea a hotărât că lipsa unor măsuri su ciente cu privire la comportamentul fostului soţ al reclamantei, şi mai ales faptul că
instanţele interne nu au dispus internarea acestuia pentru a primi tratament psihiatric ulterior condamnării sale, au constituit o
încălcare a obligaţiilor pozitive ale statului în temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie. A
observat în special că, deşi ameninţările repetate ale fostului ei soţ nu se materializaseră niciodată, au fost su ciente ca să

afecteze integritatea psihică şi bunăstarea reclamantei şi să intre sub incidenţa obligaţiilor pozitive ale statului, în temeiul art.8.

4. Kalucza împotriva Ungariei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3926023-4539531)

24 aprilie 2012
Reclamanta a fost constrânsă să locuiască în acelaşi apartament cu fostul său partener, care era violent, pe durata
numeroaselor procese civile cu privire la dreptul de proprietate asupra locuinţei. Ea a susţinut în special că autorităţile ungare
nu o protejaseră de agresiunile zice şi psihice constante la care era supusă la domiciliul său. Curtea a concluzionat că
autorităţile ungare nu îşi îndepliniseră obligaţiile pozitive, cu încălcarea art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie)
din Convenţie. A constatat în special că, deşi reclamanta depusese plângeri penale împotriva partenerului său pentru lovire sau
alte violenţe şi solicitase în mod repetat ordine de restricţie pe numele lui şi intentase proceduri civile pentru a-l evacua din
apartament, autorităţile nu luaseră su ciente măsuri pentru a o proteja în mod efectiv.
5. Kowal împotriva Poloniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113956)

18 septembrie 2012 (decizie privind admisibilitatea)
Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie că Polonia nu îşi
îndeplinise obligaţia pozitivă de a-l proteja pe el, pe fratele său mai mic şi pe mama lor de violenţa în familie, întrucât nu luaseră
nicio măsură ca să pună în executare hotărârea judecătorească care dispunea ca tatăl său să părăsească domiciliul familial.
Reclamantul a mai susţinut că, prin urmare, el şi familia sa rămăseseră expuşi comportamentului violent al tatălui, în po da
ordinului judecătoresc care dispunea ca acesta să părăsească apartamentul.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă (vădit nefondată), în conformitate cu art. 35 (condiţii de admisibilitate) din Convenţie.
Având în vedere circumstanţele cauzei în ansamblu, a considerat că nu se putea a rma că atitudinea autorităţilor referitoare la
comportamentul tatălui reclamantului fusese în mod vădit inadecvată din punctul de vedere al gravităţii faptelor penale în
cauză. Nu se putea spune nici că hotărârile pronunţate în cauză nu avuseseră un caracter preventiv sau un efect descurajator
asupra comportamentului făptuitorului. În mod similar, nu s-a putut constata că autorităţile nu fuseseră la curent cu situaţia
reclamantului şi cu violenţele cauzate de tatăl acestuia şi că nu răspunseseră în mod adecvat în raport cu situaţia privită în
ansamblu, ca de pildă, declanşarea a numeroase proceduri cu privire la diferitele aspecte ale violenţei în familie.
6. Irene Wilson împotriva Regatului Unit (http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra-press/pages/search.aspx?i=003-4141750-4884316)

23 octombrie 2012 (decizie privind admisibilitatea)
Această cauză viza plângerea unei victime a violenţei în familie cu privire la modul în care autorităţile gestionaseră procedurile
penale împotriva soţului ei pentru vătămare corporală gravă şi a rmaţiile sale potrivit cărora pedeapsa cu suspendare primită
de acesta fusese prea uşoară.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă (vădit nefondată), constatând că autorităţile nord-irlandeze îşi îndepliniseră obligaţia de a
proteja drepturile reclamantei în temeiul art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie. A observat în
special că reclamanta a formulat o singură plângere înaintea autorităţilor: că incidentul a fost investigat cu promptitudine, soţul
ei a fost arestat şi pus sub acuzare şi că procedurile penale ulterioare au fost realizate în termenul corespunzător. Reclamanta
nu a invocat înaintea Curţii existenţa altor violenţe speci ce.
6.3. Interzicerea discriminării (art. 14 din Convenţie)
1. Opuz împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2759276-3020932)

9 iunie 2009
Reclamanta şi mama ei au fost agresate şi ameninţate timp de mulţi ani de soţul reclamantei, în diferite ocazii acesta
producându-le leziuni care le-au pus în pericol viaţa. Cu o singură excepţie, faţă de acesta nu a fost început urmărirea penală pe
motiv că ambele femei îşi retrăseseră plângerile, în po da explicaţiilor lor conform cărora soţul le obligase să facă acest lucru,
ameninţându-le că le omoară. Ulterior, acesta şi-a înjunghiat soţia de şapte ori şi a primit o amendă de aproximativ 385 EUR,
care putea plătită în mai multe tranşe. Cele două femei au depus numeroase plângeri, pretinzând că vieţile lor erau în pericol.
Soţul a fost interogat şi pus în libertate. În sfârşit, când cele două femei încercau să se mute, soţul şi-a împuşcat mortal soacra,
motivând că îi fusese pusă în joc onoarea. A fost condamnat pentru omor şi a primit pedeapsa detenţiunii pe viaţă, dar a fost
pus în libertate pe durata procedurii în apel, moment după care soţia sa a susţinut că a continuat să o ameninţe.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) din Convenţie în ceea ce priveşte uciderea mamei reclamantei şi că a
fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie ca urmare a faptului că statul nu a
protejat-o pe reclamantă. A constatat că Turcia nu a reuşit să creeze şi să pună în aplicare un sistem pentru pedepsirea violenţei
în familie şi pentru protejarea victimelor. Autorităţile nu se folosiseră nici măcar de măsurile de protecţie disponibile şi
 
încheiaseră procedurile considerându-le „o chestiune de familie”, ignorând motivul pentru care fuseseră retrase plângerile. Ar
trebuit să existe un cadru juridic care să permită continuarea procedurilor penale, indiferent dacă plângerile fuseseră retrase.
De asemenea, Curtea a hotărât – pentru prima dată într-o cauză referitoare la violenţa în familie – că a fost încălcat art. 14
(interzicerea discriminării), coroborat cu art. 2 şi art. 3: a observat că violenţa în familie afecta în special femeile, în timp ce
pasivitatea judiciară generală şi discriminatorie crea un climat propice pentru producerea acesteia. Actele de violenţă suferite de
reclamantă şi mama sa puteau aşadar să e considerate ca având la bază criteriul de sex şi discriminarea împotriva femeilor. În
po da reformelor realizate de guvernul turc în ultimii ani, lipsa generală de reacţie a sistemului judiciar şi impunitatea de care se
bucurau agresorii, aşa cum s-a întâmplat în cazul reclamantei, au indicat o implicare insu cientă din partea autorităţilor, care nu
au luat măsurile corespunzătoare pentru a combate violenţa în familie.
2. Eremia şi alţii împotriva Republicii Moldova (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4371757-

5247345)
28 mai 2013
Prima reclamantă şi cele două ice ale ei s-au plâns că autorităţile moldovene nu le-au oferit protecţie faţă de comportamentul
violent şi abuziv al soţului şi tatălui lor, poliţist. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori
degradante) din Convenţie, în cazul primei reclamante, în sensul că deşi erau la curent cu actele de violenţă la care era supusă,
autorităţile nu luaseră măsuri efective împotriva soţului ei şi nu împiedicaseră continuarea violenţelor în familie. De asemenea, a
hotărât că a fost încălcat art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie în privinţa icelor, având în
vedere că, în po da efectelor psihologice negative asupra lor, cauzate de faptul că erau martore ale violenţelor la care era
supusă mama lor de către tată, la domiciliul familial, se luaseră puţine măsuri sau nici una pentru a preveni reapariţia unui astfel
de comportament. In sfârşit, Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie, coroborat cu art.
3, în ceea ce o priveşte pe prima reclamantă, constatând că acţiunile autorităţilor nu reprezentaseră doar o simplă de cienţă sau
întârziere în modul de a acţiona faţă de actele de violenţă la care era supusă, ci şi o tolerare a unor astfel de acte de violenţă
repetate, re ectând o atitudine discriminatorie faţă de prima reclamantă ca femeie. In acest sens, Curtea a observat că
concluziile Raportorului Special al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind violenţa împotriva femeilor, cauzele şi consecinţele
acesteia nu făceau altceva decât să susţină impresia că autorităţile nu au apreciat pe deplin gravitatea şi amploarea problemei
violenţei în familie în Republica Moldova şi efectul său discriminatoriu asupra femeilor.
A se vedea, de asemenea: B. împotriva Republicii Moldova (nr. 61382/09)

(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-122372)şi Mudric împotriva Republicii Moldova,
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-122375) hotărârile din 16 iulie 2013; N.A. împotriva
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-126788) Republicii Moldova (nr. 13424/06),
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-126788) hotărârea din 24 septembrie 2013; T.M. şi C.M.
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140240) împotriva Republicii Moldova,
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140240) hotărârea din 28 ianuarie 2014.
3. Rumor împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-144137)

27 mai 2014
Reclamanta s-a plâns că autorităţile nu i-au oferit susţinerea necesară în urma incidentului grav de violenţă în familie care a
vizat-o, în noiembrie 2008, sau nu au protejat-o de alte violenţe ulterioare. A susţinut în special că fostul ei partener nu fusese
obligat să urmeze un tratament psihologic şi a continuat să reprezinte o ameninţare atât pentru ea, cât şi pentru copiii ei. În
plus, a susţinut că centrul de primire ales în vederea arestării la domiciliu a partenerului său, a at la doar 15 km de locuinţa sa,
fusese necorespunzător, întrucât fusese intimidată de două ori de angajaţi din acest centru, ceea ce a reprezentat o încălcare a
ordinului judecătoresc care interzicea orice formă de contact dintre ea şi fostul ei partener. In sfârşit, a susţinut că aceste
de cienţe fuseseră rezultatul cadrului legislativ inadecvat din Italia în domeniul luptei împotriva violenţei în familie, iar aceasta a
reprezentat o discriminare împotriva ei ca femeie.
Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante), considerat separat şi coroborat
cu art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie. A constatat că autorităţile italiene instituiseră un cadru legislativ care le
permitea să ia măsuri împotriva persoanelor acuzate de violenţă în familie şi că acest cadru fusese e cient pentru pedepsirea
autorului infracţiunii a cărei victimă era reclamanta şi pentru a preveni perpetuarea atacurilor violente la adresa integrităţii sale
zice.
4. M.G. împotriva Turciei (nr. 646/10) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5332256-6646783)

martie 2016
Această cauză privea violenţa în familie la care a fost supusă reclamanta în cursul căsătoriei, ameninţările proferate împotriva sa
în urma divorţului şi procedurile ulterioare. In special, reclamanta a criticat autorităţile naţionale deoarece nu au prevenit actele
de violenţă la care fusese supusă. De asemenea, s-a plâns de discriminarea permanentă şi sistematică în privinţa violenţei
 
împotriva femeilor în Turcia.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, constatând că
modul în care autorităţile turce au desfăşurat procedurile penale nu putea considerat ca îndeplinind cerinţele art. 3. A
observat în special că autorităţile adoptaseră o atitudine pasivă, în măsura în care procedurile penale au fost iniţiate la mai mult
de 5 ani şi 6 luni după ce reclamanta a depus o plângere împotriva soţului său şi că procedurile păreau a încă în desfăşurare.
In această cauză, Curtea a hotărât, de asemenea, că a fost încălcat art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie, coroborat cu
art. 3, constatând că, după pronunţarea divorţului (la 24 septembrie 2007) şi până la intrarea în vigoare a unei noi legi (nr. 6284)
la 20 martie 2012, cadrul legislativ în vigoare nu garanta că reclamanta, persoană divorţată, putea bene cia de măsuri de
protecţie, şi a observat că, timp de mai mulţi ani după ce a sesizat instanţele naţionale, aceasta a fost obligată să trăiască cu
teamă faţă de comportamentul fostului ei soţ.
5. Halime Kilig împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5420099-6785234)

28 iunie 2016
Această cauză privea decesul icei reclamantei, care fusese ucisă de soţul ei, în po da faptului că depusese patru plângeri şi
obţinuse trei ordine de protecţie şi de interdicţie. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 2 (dreptul la viaţă) şi că a fost încălcat art.
14 (interzicerea discriminării), coroborat cu art. 2 din Convenţie. A constatat în special că procedurile interne nu au respectat
cerinţele art. 2 din Convenţie de a-i oferi protecţie icei reclamantei. Întrucât nu au sancţionat nerespectarea de către soţul icei
reclamantei a ordinelor emise împotriva sa, autorităţile naţionale au făcut ca ordinele să nu e e ciente, creând astfel un
context de impunitate care i-a permis acestuia să îşi agreseze în mod repetat soţia fără a tras la răspundere. De asemenea,
Curtea a concluzionat că era inacceptabil faptul că ica reclamantei fusese lăsată fără resurse sau protecţie în faţa
comportamentului violent al soţului şi că, închizând ochii la actele de violenţă repetate şi la ameninţările cu moartea împotriva
victimei, autorităţile creaseră un climat permisiv pentru violenţa în familie.
6. Bălşan împotriva României (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5727357-7273069)

mai 2017
Reclamanta a susţinut că autorităţile nu o protejaseră împotriva violenţei în familie repetate şi nu l-au tras pe soţul său la
răspundere, în po da numeroaselor sale plângeri.
De asemenea, a susţinut că tolerarea de către autorităţi a acestor acte de violenţă o făcuseră să se simtă înjosită şi neajutorată.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, având în vedere
faptul că autorităţile nu o protejaseră pe reclamantă în mod adecvat împotriva actelor de violenţă comise de soţul său, şi că a
fost încălcat art. 14 (interzicerea discriminării) din Convenţie, coroborat cu art. 3, întrucât violenţa se bazase pe criterii de sex.
Curtea a observat în special că soţul reclamantei o supusese la acte de violenţă şi că autorităţile trebuiau să fost pe deplin
conştiente de aceste abuzuri, având în vedere solicitările acesteia de a primi asistenţă adresate atât poliţiei, cât şi instanţelor. În
plus, cu toate că în România exista un cadru juridic care îi permitea să se plângă de violenţa în familie şi să solicite protecţia
autorităţilor, de care reclamanta a făcut uz pe deplin, autorităţile nu aplicaseră dispoziţiile legale relevante în cazul său.
Autorităţile au ajuns până la a constata că reclamanta provocase actele de violenţă îndreptate împotriva sa şi au considerat că
nu erau su cient de grave pentru a intra în domeniul de aplicare a dreptului penal. O astfel de abordare privase cadrul juridic
naţional de scopul său şi era incompatibilă cu standardele internaţionale referitoare la violenţa împotriva femeilor. Într-adevăr,
pasivitatea autorităţilor în cauza de faţă re ectase o atitudine discriminatorie faţă de reclamantă ca femeie şi demonstrase o
lipsă de implicare în abordarea violenţei în familie, în general, în România.
II. Violenţa împotriva femeilor
1. Violenţă domestică
1.1. Rele tratamente în detenţie
1. Juhnke împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-2201)

iulie 2003
Reclamanta a fost arestată sub suspiciunea de apartenenţă la o organizaţie armată ilegală, PKK (Partidul Muncitoresc din
Kurdistan) şi ulterior pusă sub acuzare şi condamnată la 15 ani de închisoare. Aceasta se plângea în special că, în timpul
detenţiei, a fost supusă unor rele tratamente şi unui examen ginecologic împotriva voinţei sale. Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, constatând că nu existau probe care să susţină a rmaţia reclamantei potrivit căreia a fost supusă la rele tratamente, a
declarat respectiva parte a cererii inadmisibilă ca ind vădit nefondată. Curtea a constatat, de asemenea, că alegaţia reclamantei

potrivit căreia a fost obligată să se supună unui examen ginecologic ca ind nejusti cată şi a hotărât, în consecinţă, că nu a fost 
încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţia
(http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf) Europeană a Drepturilor Omului.
(http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf) Cu toate acestea, Curtea a constatat că reclamanta s-a opus

examenului ginecologic până în momentul în care a fost convinsă să accepte şi că, având în vedere vulnerabilitatea unei
persoane private de libertate în astfel de circumstanţe, era resc ca reclamanta să nu se poată opune nelimitat să e supusă
unui astfel de examen. Curtea a decis să analizeze această problemă din punct de vedere al art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii
private) din Convenţie. Observând că examenul ginecologic care i-a fost impus reclamantei fără consimţământul său liber şi
informat nu a fost probat a fost „prevăzut de lege” sau „necesar într-o societate democratică”, Curtea a hotărât că a fost
încălcat art. 8 din Convenţie. Astfel, în special, examenul medical părea a fost o măsură discreţionară luată de autorităţi pentru
a-i proteja împotriva unor acuzaţii false de abuz sexual pe membrii forţelor de securitate care o arestaseră şi reţinuseră pe
reclamantă. Respectiva măsură de protecţie nu justi ca însă încercarea de a convinge o persoană privată de libertate să accepte
o ingerinţă atât de intruzivă şi gravă faţă de integritatea sa zică, având în special în vedere faptul că aceasta nu se plânsese că
ar fost agresată sexual.
1.2. Violenţe ale poliţiei
1. Y.F. împotriva Turciei (cererea nr. 24209/94) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-61247)

22 iulie 2003
În octombrie 1993, reclamantul şi soţia sa au fost arestaţi preventiv sub suspiciunea de sprijin şi asistenţă în favoarea PKK
(Partidul Muncitoresc din Kurdistan), o organizaţie ilegală. Soţia reclamantului a fost ţinută patru zile în arest preventiv de către
poliţie. Aceasta susţinea că a fost ţinută legată la ochi şi că o ţerii de poliţie au lovit-o cu bastoane, au insultat-o şi au ameninţat
că o vor viola. A fost examinată de un medic şi condusă la un ginecolog pentru un examen suplimentar. O ţerii de poliţie au
rămas la faţa locului în timp ce era examinată în spatele unei perdele. În martie 1994, reclamantul şi soţia sa au fost achitaţi. La
19 decembrie 1995, trei o ţeri de poliţie au fost acuzaţi de încălcarea vieţii private a soţiei reclamantului întrucât au forţat-o să
se supună unui examen ginecologic. Aceştia au fost achitaţi în mai 1996. Reclamantul susţinea că examenul ginecologic forţat la
care a fost supusă soţia sa a încălcat art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private) din Convenţie.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private) din Convenţie. A considerat că, având în vedere
vulnerabilitatea acesteia în timp ce se a a în mâinile autorităţilor care au exercitat un control deplin asupra sa în timpul în care
s-a a at în detenţie, nu exista posibilitatea ca soţia reclamantului să se opună examenului ginecologic. În consecinţă, a existat o
ingerinţă în dreptul acesteia la respectarea vieţii private. Guvernul turc nu a putut demonstra existenţa unei necesităţi medicale
sau alte circumstanţe de nite de lege. Deşi Curtea a admis argumentul că examinarea medicală a persoanelor private de
libertate de către un medic legist putea o măsură importantă de protecţie împotriva acuzaţiilor false de hărţuire sexuală sau
rele tratamente, a considerat că orice ingerinţă adusă integrităţii zice a unei persoane trebuia să e prevăzută de lege şi
impunea să existe consimţământul persoanei în cauză. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat în speţă, ingerinţa nu a fost
prevăzută de lege.
2. Yazgul Yilmaz împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3420662-3841618)

1 februarie 2011
În această cauză reclamanta se plângea că, la vârsta de 16 ani, a fost hărţuită sexual, în timp ce se a a în arestul poliţiei. A fost
supusă unui examen ginecologic – fără a însoţită şi fără ca ea sau tutorele său legal să-şi dat consimţământul – pentru a se
stabili dacă himenul ei a fost rupt. După ce a fost achitată şi eliberată, a suferit de stres posttraumatic şi tulburări depresive.
Acuzaţiile sale de abuz pe durata arestării au fost pe larg coroborate cu examenele medicale ulterioare. Nu s-a iniţiat nicio
procedură disciplinară împotriva medicilor din penitenciar.
Curtea a observat că dreptul în vigoare la momentul faptelor nu prevedea garanţiile necesare în ceea ce priveşte examinarea
persoanelor private de libertate de sex feminin şi că se impuneau garanţii suplimentare pentru examenele ginecologice, în
special în cazul minorilor. Practica generalizată constând în supunerea la un examen ginecologic în mod automat a persoanelor
private de libertate de sex feminin – pentru a evita falsele acuzaţii de abuz sexual împotriva o ţerilor de poliţie – nu era în
interesul persoanelor private de libertate de sex feminin şi nu avea nicio justi care medicală. Reclamanta s-a plâns de hărţuire
sexuală, nu de viol, ceea ce nu se putea in rma printr-o examinare a himenului. Curtea a observat că noul Cod de procedură
penală reglementa examenele ginecologice, dar nu menţiona prevederi speci ce în cazul minorilor. A concluzionat că a fost
încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane) al Convenţiei date ind atât examenul ginecologic la care a fost supusă
reclamanta în timp ce se a a în arestul poliţiei, cât şi şi caracterul inadecvat al anchetei privind persoanele responsabile.
3. B.S. împotriva Spaniei (nr. 47159/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4029409-4701569)

24 iulie 2012


Această cauză privea o femeie de origine nigeriană care a fost oprită de poliţie în timp ce practica prostituţia într-un cartier a at
în apropiere de Palma de Mallorca. Reclamanta se plângea în special că o ţerii poliţiei naţionale au abuzat-o verbal şi zic în
momentul în care au oprit-o pentru a o interoga. De asemenea, susţinea că a fost discriminată pentru că practica prostituţia, din
motive legate de culoarea pielii şi de gen.
Curtea a constatat că statul spaniol nu a desfăşurat o anchetă adecvată şi efectivă asupra alegaţiilor reclamantei de rele
tratamente aplicate în două rânduri în care a fost oprită şi interogată pe stradă, cu încălcarea art. 3 (Interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante) din Convenţie sub aspect procedural. De asemenea a considerat că instanţele interne nu au luat în
considerare vulnerabilitatea deosebită a reclamantei, inerentă situaţiei sale de femeie africană care practică prostituţia, şi astfel
nu şi-au respectat obligaţia de a lua toate măsurile posibile pentru a veri ca dacă o atitudine discriminatorie a jucat sau nu un
rol în producerea evenimentelor, astfel ind încălcat art. 14 (Interzicerea discriminării) coroborat cu art. 3 din Convenţie. În
sfârşit, Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte alegaţiile reclamantei de rele tratamente.
4. izci împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4443118-5346250)

iulie 2013
Această cauză privea o femeie turcă care se plângea în special că a fost atacată de poliţie după ce a participat la o demonstraţie
paşnică prin care era sărbătorită Ziua femeii în Istanbul şi că brutalitatea poliţiei în Turcia era tolerată şi adeseori nu era
pedepsită.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, atât pe fond cât şi
procedural, şi că a fost încălcat art. 11 (Libertatea de întrunire) din Convenţie. A considerat în special că, la fel ca în multe cauze
anterioare împotriva Turciei, o ţerii de poliţie nu au dat dovadă de un anumit grad de toleranţă şi reţinere înainte de a încerca
să disperseze o mulţime care nu era nici violentă, nici nu prezenta un pericol pentru ordinea publică, şi că utilizarea
disproporţionată a forţei împotriva demonstranţilor a avut drept rezultat rănirea reclamantei. În plus, faptul că autorităţile turce
nu au reuşit să identi ce şi să-i pedepsească pe o ţerii de poliţie responsabili ridică serioase îndoieli cu privire la respectarea de
către stat a obligaţiei ce îi revenea în temeiul Convenţiei de a efectua o anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile de rele
tratamente. În sfârşit, utilizarea excesivă a violenţei de către o ţerii de poliţie a avut un efect de descurajare asupra oamenilor
care doreau să demonstreze.
În această cauză Curtea a reamintit că era pendinte un mare număr de cereri împotriva Turciei referitoare la dreptul la libertatea
de întrunire şi/sau de utilizarea excesivă a forţei de către agenţii responsabili cu aplicarea legii în timpul demonstraţiilor. Având
în vedere aspectul sistemic al problemei, a solicitat autorităţilor turce să adopte măsuri generale, în conformitate cu obligaţiile
care le revin în temeiul art. 46 (Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor) din Convenţie, pentru a preveni noi încălcări similare
în viitor.
5. Afet Surevva Eren împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158025)

20 octombrie 2015
Arestată în iunie 1999 sub suspiciunea că ar membră a unei organizaţii politice ilegale, reclamanta susţinea că în timpul
detenţiei a fost supusă la rele tratamente care au constituit acte de tortură. În plus, pretindea că autorităţile nu au efectuat o
anchetă efectivă cu privire la acuzaţiile de rele tratamente în cazul său.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, atât pe fond cât şi
procedural. Având în vedere în special natura şi nivelul relelor tratamente şi deducţiile solide care puteau formulate, datorită
probelor, că ar fost supusă la rele tratamente pentru a se obţine de la reclamantă informaţii despre presupusa ei legătură cu o
organizaţie politică ilegală, Curtea a constatat că relele tratamente implicau suferinţe crude şi extrem de grave care nu puteau
cali cate decât drept tortură. Curtea a constatat, de asemenea, că ancheta şi procedurile penale care au urmat au fost
inadecvate şi, în consecinţă, au încălcat obligaţiile procedurale ale statului în temeiul art. 3.
6. Dilek Aslan împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158027)

20 octombrie 2015
Arestată în octombrie 2006 în timp ce distribuia broşuri în sprijinul familiilor persoanelor private de libertate, reclamanta
pretindea că a fost supusă la rele tratamente de către poliţie şi a rma că autorităţile nu au efectuat o anchetă efectivă cu privire
la aceste alegaţii. De asemenea, susţinea că a fost împiedicată cu forţa să distribuie pliantele care re ectau opiniilor sale.
Probele prezentate în faţa Curţii nu au permis să se constate dincolo de orice îndoiajă rezonabilă că reclamanta fusese victima
unor rele tratamente aplicate de către poliţie. În consecinţă, Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 3 (Interzicerea
tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, pe fond. Pe de altă parte, Curtea a constatat că autorităţile nu au
desfăşurat o anchetă adecvată şi efectivă asupra alegaţiilor reclamantei de rele tratamente şi, în consecinţă, a hotărât că a fost
încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect procedural. În sfârşit, Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 10 (Libertatea de
 
exprimare) din Convenţie.
1.3. Viol şi abuz sexual
1. X si Y împotriva Tarilor de Jos (nr. 8978/80) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-57603)

26 martie 1985
O tânără cu un handicap mintal (a doua reclamantă) a fost violată în centrul pentru copii cu dizabilităţi mentale în care era
găzduită, a doua zi după împlinirea vârstei de 16 ani (care era vârsta pentru relaţii sexuale consimţite în Ţările de Jos) de către o
rudă a persoanei însărcinate să aibă grijă de ea. Aceasta era traumatizată de experienţă, dar considerată inaptă să semneze o
plângere o cială, având în vedere starea sa mentală. Tatăl său (primul reclamant) a semnat în locul ei, dar nu a fost iniţiată o
procedură împotriva agresorului, întrucât tânăra era obligată să depună ea însăşi plângerea. Instanţele interne au recunoscut
existenţa unei lacune în lege.
Curtea a reamintit că, deşi obiectul art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie este, în esenţă, acela de
a proteja individul împotriva ingerinţei arbitrare din partea autorităţilor publice, acesta nu se limitează la a obliga statul să se
abţină de la o asemenea ingerinţă: pe lângă acest angajament negativ fundamental, pot exista obligaţii pozitive inerente
respectării efective a vieţii private şi de familie. În speţă, Curtea a constatat că protecţia acordată de dreptul civil în cazul unei
infracţiuni de tipul celei la care a fost supusă cea de-a doua reclamantă nu era su cientă. În acest caz erau în joc valori
fundamentale şi aspecte esenţiale ale vieţii private. Descurajarea e cientă era indispensabilă în acest domeniu şi putea
realizată doar prin dispoziţii de drept penal. Observând că în Codul penal olandez nu se asigură o protecţie practică şi efectivă,
Curtea a concluzionat, ţinând seama de natura infracţiunii în cauză, că a doua reclamantă a fost victima unei încălcări a art. 8 din
Convenţie.
2. Avdin împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-6215)

25 septembrie 1997
Reclamanta, o tânără turcă de origine kurdă (în vârstă de 17 ani la momentul faptelor) a fost arestată fără explicaţii şi privată de
libertate, împreună cu alţi doi membri ai familiei sale. A fost legată la ochi, bătută, dezbrăcată cu forţa, prinsă într-o anvelopă de
maşină şi udată cu jeturi puternice de apă rece, înainte de a violată de un membru al forţelor de ordine, apoi bătută din nou,
timp de aproape o oră, de mai multe persoane. Examenul medical efectuat ulterior de un medic care nu se ocupase niciodată de
cazuri de viol a permis să se constate că himenul era rupt şi că părţile interioare ale coapselor reclamantei erau acoperite de
contuzii. De asemenea, reclamanta a pretins că familia ei a făcut obiectul unor măsuri de intimidare şi hărţuire din partea
autorităţilor pentru a-i forţa să-şi retragă cererea adresată Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Curtea a subliniat că violarea unei persoane private de libertate de către un funcţionar al statului trebuia să e considerată o
formă deosebit de gravă şi de josnică de rele tratamente, dată ind uşurinţa cu care agresorul poate exploata vulnerabilitatea şi
slăbiciunea victimei sale. În plus, violul lasă asupra victimei cicatrici psihologice profunde care nu se vindecă la fel de repede în
timp ca alte forme de violenţă psihică şi zică. Această experienţă nu a putut să nu genereze reclamantei sentimentul de a
înjosită şi violată atât zic, cât şi emoţional. Curtea a constatat că atât toate actele de violenţă psihică şi zică comise împotriva
reclamantei în timpul detenţiei, cât mai ales actul de o cruzime deosebită de viol la care a fost supusă au constituit acte de
tortură, astfel încât a fost încălcat art. 3 (Interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie. În plus,
acuzaţia de viol comis în arest de către un funcţionar impunea ca victima să e examinată cu atenţia adecvată de medici
independenţi cu expertiză relevantă. Or nu acesta a fost cazul, astfel încât ancheta a fost de cientă şi nu a împiedicat reclamanta
să obţină repararea prejudiciului, astfel încât a fost încălcat art. 13 (Dreptul la un recurs efectiv) din Convenţie.
3. M.C. împotriva Bulgariei (cererea nr. 39272/98) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-883968-

908286)
4 decembrie 2003
Reclamanta, care avea vârsta de 14 ani (vârsta stabilită pentru raporturi sexuale consimţite în Bulgaria), a fost violată de doi
bărbaţi; a plâns în timpul şi după producerea violului şi ulterior a fost dusă de mama sa la spital, unde s-a constatat că himenul
fusese rupt. Pentru că nu s-a putut stabili că a opus rezistenţă sau dacă a cerut ajutor, autorii faptei nu au fost urmăriţi penal.
Curtea a constatat că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor degradante) şi art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private)
din Convenţie, observând în special o tendinţă universală de a se considera lipsa consimţământului drept element esenţial al
violului şi abuzului sexual. Victimele abuzului sexual, în special fetele minore, deseori nu opun rezistenţă din motive psihologice
( e prin supunere pasivă e prin disociere de viol), e de teama unor alte acte de violenţă. Subliniind că statele membre au
obligaţia de a urmări penal orice act sexual neconsimţit, chiar dacă victima nu a opus rezistenţă zică, Curtea a constatat că atât
ancheta, cât şi dreptul bulgar relevant prezentau de cienţe.


4. Maslova şi Nalbandov împotriva Rusiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2241782-2402590)
ianuarie 2008
Reclamanta, care a fost chemată pentru interogare la secţia de poliţie locală, a fost constrânsă de o ţerii de poliţie să
mărturisească participarea la comiterea unei omucideri. Un o ţer de poliţie i-a pus cătuşe, a bătut-o, a violat-o şi apoi a forţat-o
să întreţină sex oral. Ulterior, împreună cu alt o ţer au lovit-o în mod repetat în stomac, iau pus o mască de gaze pe faţă căreia i-
au blocat aerul până la sufocare şi i-au aplicat şocuri electrice cu ajutorul unor cabluri prinse de cercei. Permiţându-i-se să
meargă la toaletă, a încercat să-şi taie venele. După ce au consumat alcool, trei o ţeri anchetatori au continuat să o violeze, după
încheierea interogatoriului. Reclamanta a depus plângere în care susţinea că a fost violată şi torturată. S-a stabilit că exista
probabilitatea de 99,99% ca un prezervativ folosit găsit în secţia de poliţie să aibă urme de celule vaginale ale reclamantei. Au
fost de asemenea găsite şerveţele de unică folosinţă cu urme de spermă şi urme de ţesut vaginal având acelaşi antigen cu cel al
reclamantei. Cu toate acestea, o instanţă a stabilit că probele prezentate nu sunt admisibile, pe motiv că procedura specială
aplicabilă urmăririi penale împotriva o ţerilor anchetatori nu a fost respectată. Cauza s-a nalizat prin neînceperea urmăririi
penale din lipsă de probe în ceea ce priveşte săvârşirea vreunei infracţiuni.
Curtea a observat că versiunea evenimentelor prezentată de reclamantă era susţinută de un set de probe elocvente şi
neechivoce. De asemenea, a reamintit că violarea unei persoane private de libertate de către un funcţionar al statului trebuie să
e considerată o formă deosebit de gravă şi josnică a relelor tratamente, ţinând seama de uşurinţa cu care agresorul poate
abuza de vulnerabilitatea şi slaba rezistenţă a victimei sale. Violenţele zice împotriva reclamantei, în special acţiunile deosebit
de crude de viol repetat la care a fost supusă reclamanta, au constituit acte de tortură astfel încât a fost încălcat art. 3
(Interzicerea torturii şi a tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie. De asemenea, a fost încălcat art. 3 din Convenţie
sub aspect procedural, în ceea ce priveşte ancheta ine cientă.
5. P.M. împotriva Bulgariei (nr. 49669/07) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=003-3817886-4379056)

24 ianuarie 2012
Această cauza privea plângerea reclamantei potrivit căreia, violată la vârsta de 13 ani, autorităţile bulgare au avut nevoie de
peste 15 ani pentru a naliza ancheta care a urmat şi că nu dispunea de căi de atac împotriva reticenţei acestora de a începe
urmărirea penală împotriva agresorilor.
Curtea, constatând că anchetarea plângerii reclamantei privind violul a fost ine cientă, deşi faptele cauzei şi identitatea
agresorilor fusese stabilită, a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie
sub aspect procedural.
6. I.G. împotriva Republicii Moldova (nr. 53519/07) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-110904)

15 mai 2012
Reclamanta susţinea că, la vârsta de 14 ani, a fost violată de unul dintre cunoscuţii săi (un bărbat în vârstă de 22 de ani care
locuia în cartierul bunicii sale, pe care reclamanta o vizita frecvent). Aceasta se plângea în special că autorităţile nu anchetat în
mod efectiv alegaţiile sale.
Curtea a hotărât că anchetarea cazului reclamantei nu a răspuns cerinţelor inerente privind obligaţiile pozitive ale statului de a
ancheta efectiv şi de a pedepsi toate formele de viol şi de abuz sexual, astfel încât a fost încălcat art. 3 (Interzicerea
tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie.
7. M. si alţii împotriva Italiei si Bulgariei (nr. 40020/03) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=003-4034668-

4709622)
31 iulie 2012
Reclamanţii, având origine romă şi cetăţenie bulgară, s-au plâns de faptul că, după ce au sosit în Italia pentru a-şi găsească locuri
de muncă, ica lor a fost reţinută de persoane particulare sub ameninţarea armelor, a fost forţată să muncească şi să fure şi
abuzată sexual de o familie de romi dintr-un sat. Au a rmat, de asemenea, că autorităţile italiene nu au anchetat în mod adecvat
evenimentele.
Curtea a declarat capetele de cerere ale reclamanţilor în temeiul art. 4
(Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate) inadmisibile ca ind vădit nefondate. A constatat că nu au existat probe care să susţină
plângerea legată de tra cul de persoane. Cu toate acestea, a constatat că autorităţile italiene nu au examinat efectiv plângerea
reclamanţilor potrivit căreia ica lor, minoră la momentul faptelor, fusese bătută în mod repetat şi violată în vila în care era
sechestrată. În consecinţă, Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din
Convenţie sub aspect procedural. În sfârşit, Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 3 în ceea ce priveşte măsurile luate de
autorităţile italiene pentru eliberarea primei reclamante. 

8. P. si S. împotriva Poloniei (cererea nr. 57375/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4140612-

4882633)
30 octombrie 2012
Reclamantele erau o ică şi mama acesteia. În 2008, la vârsta de 14 ani, prima reclamantă a rămas însărcinată în urma unui viol.
Reclamantele s-au plâns în special de lipsa unui cadru juridic comprehensiv care să-i garanteze primei reclamante accesul în
timp util şi neîngrădit la dreptul de a face avort în condiţiile stabilite de legislaţia aplicabilă şi dezvăluirea informaţiilor cu privire
la caz către public. De asemenea, acestea s-au plâns de ilegalitatea scoaterii primei reclamante din grija mamei şi plasării sale
într- un adăpost pentru minori şi ulterior într-un spital şi au a rmat că circumstanţele cauzei au constituit tratamente inumane
ori degradante.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie în ceea ce priveşte
stabilirea dreptului de acces la avort legal, în cazul ambelor reclamante, şi în ceea ce priveşte dezvăluirea datelor cu caracter
personal ale reclamantelor. De asemenea, a concluzionat că a fost încălcat art. 5 § 1 (Dreptul la libertate şi siguranţă) din
Convenţie, constatând în special că scopul esenţial al plasării primei reclamante într-un adăpost pentru minori a fost acela de a o
separa de părinţii săi şi de a preveni avortul. În sfârşit, reclamanta a fost tratată de autorităţi într-o manieră deplorabilă şi
suferinţa acesteia a atins pragul minim de severitate în temeiul art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane) din Convenţie, astfel
încât a fost încălcată această dispoziţie.
9. O’Kee e împotriva Irlandei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4649530-5631984)

28 ianuarie 2014 (Marea Cameră)
Această cauză privea responsabilitatea statului pentru abuzurile sexuale asupra unei şcolăriţe, în vârstă de 9 ani, comis de un
profesor laic într-o şcoală naţională din Irlanda în 1973. Reclamanta se plângea în special că statul irlandez nu a structurat
sistemul de învăţământ primar astfel încât să o protejeze faţă de abuzuri, precum şi că nu a anchetat şi nu i-a oferit un răspuns
juridic adecvat la relele tratamente la care a fost supusă. De asemenea, susţinea că nu a fost în măsură să obţină o recunoaştere
şi o compensaţie din partea statului pentru faptul că nu a reuşit să o protejeze.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie, şi art. 13 (Dreptul la
un recurs efectiv) din Convenţie în ceea ce priveşte faptul că statul irlandez nu a reuşit să o protejeze pe reclamantă împotriva
abuzului sexual şi imposibilitatea acesteia de a obţine recunoaşterea la nivel naţional a neîndeplinirii obligaţiilor. De asemenea, a
hotărât că nu a fost încălcat art. 3 din Convenţie în ceea ce priveşte anchetarea plângerii legate de abuzurile sexuale la care a
fost supusă reclamanta în şcoală.
10. W. împotriva Sloveniei (nr. 24125/06) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-140030)

23 ianuarie 2014
Această cauză privea procedurile penale împotriva unui grup de bărbaţi care o violaseră pe reclamantă în aprilie 1990, când acea
avea vârsta de 18 de ani. Reclamanta se plângea în special că întârzierile mari în desfăşurarea procedurilor penale au constituit
o încălcare a obligaţiei statului de a urmări penal în mod efectiv infracţiunile comise împotriva sa. Deşi i-au fost acordate
despăgubiri la nivel naţional pentru stresul pe care l-a suferit ca urmare a duratei mari de timp a procedurilor, aceasta considera
că suma de 5 000 de euro care i-a fost acordată nu putea considerată ca ind o despăgubire su cientă.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 sub aspect procedural (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din
Convenţie, constatând că procedurile penale în ceea ce priveşte violul reclamantei nu au respectat cerinţele procedurale impuse
de art. 3.
11. M.A. împotriva Sloveniei (nr. 3400/07) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-150318)si N.D. împotriva

Sloveniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-150310) (nr. 16605/09)
(http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-150310)
ianuarie 2015
Reclamantele s-au plâns că Slovenia nu le-a pus la dispoziţie un sistem efectiv pentru urmărirea penală şi judecarea bărbaţilor
pe care îi acuzaseră de viol, procedurile penale conexe având o durată de aproximativ 26 de ani în prima cauză şi de 9 ani în a
doua cauză.
În ambele cauze Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 sub aspect procedural (Interzicerea tratamentelor inumane ori
degradante) din Convenţie, constatând că procedurile penale în ceea ce priveşte violurile la care au fost supuse reclamantele nu
au respectat cerinţele procedurale impuse de art. 3. 

12. S.Z. împotriva Bulgariei (nr. 29263/12) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-5027227-6176041)

3 martie 2015
Reclamanta se plângea în special de lipsa de e cacitate a procedurilor penale privind acuzaţiile de sechestrare, violenţe, viol şi
tra c de inţe umane comise împotriva sa. Aceasta se plângea în special de lipsa unei anchete privind posibila implicare a doi
poliţişti şi neînceperea urmăririi penale a doi dintre agresorii săi, şi de durata excesivă a timpului necesar pentru anchetarea şi
judecarea cauzei. De asemenea, susţinea că durata excesivă a procedurilor penale, în măsura în care acestea priveau cererea sa
de acordare de despăgubiri, a încălcat cerinţele dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil. În sfârşit, aceasta
susţinea că cauza sa revela un anumit număr de probleme recurente în ceea ce priveşte lipsa de e cacitate a procedurilor
penale în Bulgaria.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie pentru de cienţele în
cadrul anchetei privind sechestrarea ilegală şi violarea reclamantei, având în vedere în special întârzierile excesive în cadrul
procedurilor penale şi lipsa anchetei anumitor aspecte ale infracţiunilor. Curtea a constatat că era deosebit de îngrijorător faptul
că autorităţile nu au considerat necesar să examineze alegaţiile reclamantei privind posibila implicare în cazul său a unei reţele
de crimă organizată specializată în tra cul cu femei.
De asemenea, Curtea a observat în această cauză că a constatat deja, în peste 45 de hotărâri pronunţate împotriva Bulgariei, că
autorităţile nu şi-au respectat obligaţia de a efectua o anchetă e cientă. Constatând că aceste de cienţe recurente dezvăluiau
existenţa unei probleme sistemice, a considerat, în temeiul art. 46 (Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor) din Convenţie, că
Bulgariei îi revenea obligaţia, în cooperare cu Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, să decidă ce măsuri generale erau
necesare din punct de vedere practic pentru a preveni alte încălcări similare ale Convenţiei în viitor.
13. I.P. împotriva Republicii Moldova (nr. 33708/12) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-154152)

28 aprilie 2015
Reclamanta se plângea că a fost violată de un bărbat cu care avusese o legătură de peste un an de zile. Aceasta susţinea în
special că autorităţile moldovene nu au anchetat acuzaţiile sale de viol în mod e cient că nu avea la dispoziţie nicio cale de atac
de drept penal sau civil pentru acuzaţiile sale de viol sau pentru caracterul inadecvat al anchetei care a urmat.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 sub aspect procedural (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din
Convenţie, constatând că ancheta în cazul reclamantei nu a îndeplinit cerinţele inerente obligaţiilor pozitive ale statului de a
ancheta e cient şi de a pedepsi toate formele de viol şi abuzuri sexuale. De asemenea, a concluzionat că a fost încălcat art. 13
(Dreptul la un recurs efectiv) din Convenţie coroborat cu art. 3, în ceea ce priveşte capătul de cere al reclamantei legat de lipsa
unor căi de atac civile.
14. Y. împotriva Sloveniei (nr. 41107/10) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-5091847-6273156)

28 mai 2015
Această cauză privea plângerea unei tinere femei cu privire la procedura penală iniţiată împotriva unui prieten de familie, pe
care îl acuza că a supus-o la abuzuri sexuale repetate în perioada în care era minoră, invocând faptul că procedurile au fost
excesiv de lungi şi traumatizante pentru ea. Reclamanta susţinea în special că ancheta privitoare la presupusele agresiuni
sexuale şi procedurile judiciare care au urmat au fost întârziate în mod nejusti cat – au avut o durată de 7 ani de la depunerea
plângerii până la pronunţarea hotărârii în primă instanţă. În continuare aceasta se plângea de încălcarea integrităţii personale în
cursul procedurilor penale şi, în special, că a fost traumatizată de faptul că a fost contra-interogată de pârât în cursul a două
audieri în cauză.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie în ceea ce priveşte
obligaţiile procedurale ale statului, constatând în special că, deşi era imposibil să se speculeze dacă faptul că au trecut peste 7
ani de la depunerea reclamaţiei de către reclamantă şi pronunţarea hotărârii în primă instanţă a afectat rezultatul procedurii, o
asemenea întârziere nu a putut conciliată cu cerinţele de promptitudine. De asemenea, Curtea a hotărât că a fost încălcat art.
8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie, constatând că autorităţile slovene nu au protejat integritatea
personală a reclamantei în cursul urmăririi penale şi a procesului. În special, acestea ar trebuit să împiedice ca presupusul
agresor să utilizeze remarci ofensatoare şi umilitoare în timpul contra-interogării în cursul procesului. Este adevărat că
autorităţile au luat o serie de măsuri pentru a preveni ca reclamanta să e traumatizată ulterior. Cu toate acestea, având în
vedere caracterul sensibil al cauzei şi vârsta fragedă la momentul în care a avut loc presupusa agresiune sexuală, s-ar impus o
abordare mai delicată. În ceea ce priveşte în special natura contra-interogării efectuate de însuşi pârâtul, Curtea a observat că,
deşi apărării trebuie să i se acorde o anumită marjă de manevră pentru a contesta credibilitatea reclamantului, contra-
interogarea nu ar trebui să e utilizată ca mijloc de intimidare sau umilire a martorilor.
 
15. B.V. împotriva Belgiei (nr. 61030/08) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5704871-7238960)

2 mai 2017[1]
Reclamanta se plângea în special că o anchetă completă şi cuprinzătoare nu a fost efectuată şi că nu a avut la dispoziţie o cale de
atac efectivă prin care să-i e soluţionate plângerile de viol şi infracţiuni privitoare la viaţa sexuală la care a fost supusă de un
coleg de muncă.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie sub aspect
procedural. A constatat în special că acuzaţiile reclamantei erau întemeiate şi că puteau aşadar considerate drept plângeri de
rele tratamente care încalcă art. 3 din Convenţie. In consecinţă, având în vedere obligaţia statului de a efectua o anchetă
e cientă, autorităţile ar trebuit, de îndată ce reclamanta a depus plângerea, să utilizeze în mod prompt toate oportunităţile
disponibile pentru a stabili faptele şi, după caz, circumstanţele legate de presupusele acte de viol şi infracţiuni privitoare la viaţa
sexuală. In astfel de circumstanţe, ancheta nu putea considerată a fost una serioasă şi amănunţită.
1.4. Riscul de rele tratamente în cazul expulzării
1.4.1. Mutilarea genitală a femeilor
1. Collins si Akaziebie împotriva Suediei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-2795)

8 martie 2007 (decizie privind admisibilitatea)
Reclamantele, resortisante nigeriene, sunt mamă şi ică. Acestea susţineau că vor supuse mutilării genitale feminine în cazul în
care erau extrădate în Nigeria, cu încălcarea art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie. Comisia
suedeză pentru migraţie le-a respins cererile de azil, de statut de refugiat sau de permis de şedere, a rmând, printre altele, că
mutilarea organelor genitale feminine era interzisă prin lege în Nigeria şi că această interdicţie era respectată în cel puţin şase
state ale Nigeriei. Astfel, în cazul în care reclamantele reveneau în unul dintre aceste state, era puţin probabil să e obligate să
e supuse la mutilarea genitală feminină. Reclamantelor le-a fost respins apelul, deşi susţineau că practica mutilării genitale
feminine persista, în ciuda legislaţiei împotriva acestei practici şi nu a fost niciodată urmărită sau pedepsită penal.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă ca ind vădit nefondată, considerând că reclamantele nu au reuşit să probeze că ar
supuse unui risc real şi concret de a supuse mutilării genitale în momentul revenirii în Nigeria. Nu a fost contestat faptul că a
supune o femeie practicii de mutilare genitală feminină constituie rele tratamente contrare ar. 3 (Interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante) din Convenţie. Nici nu s-a contestat faptul că femeile din Nigeria au fost, în mod tradiţional, supuse
mutilării genitale feminine şi, într-o anumită măsură, erau în continuare supuse acestei practici. Cu toate acestea, mai multe
state ale Nigeriei interziseseră mutilarea genitală feminină prin lege, inclusiv în statul din care proveneau reclamantele. În plus,
în timpul sarcinii, prima reclamantă nu alesese să meargă în alt stat din interiorul Nigeriei sau într-o ţară vecină, în care aceasta
putea încă primi ajutor şi sprijin din partea propriei sale familii. În schimb, reuşise să obţină mijloacele nanciare şi practice
necesare pentru a călători în Suedia, demonstrând astfel un nivel de forţă şi independenţă considerabil. În lumina acestor
considerente, era di cil de înţeles motivul pentru care din aceasta nu-şi putea proteja ica să nu e supuse mutilării genitale,
dacă nu chiar în statul de origine, atunci cel puţin în unul dintre celelalte state din Nigeria în care mutilarea organelor genitale
feminine era interzisă prin lege şi/sau mai puţin răspândită.
2. Izevbekhai împotriva Irlandei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-105081)

17 mai 2011 (decizie privind admisibilitatea)
Reclamanta şi cele două ice ale sale susţineau că acestea din urmă riscau să e supuse practicii mutilării genitale feminine în
cazul în care familia ar reveni în Nigeria, cu încălcarea art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie.
Ele susţineau că ica cea mare a mamei a murit la vârsta de un an în urma hemoragiei profunde suferite după ce a fost supusă
unei astfel de mutilări efectuate de o „bătrână”. Familia a fugit din Nigeria în Irlanda din cauza presiunilor familiei tatălui ca cele
două fete să e supuse mutilării genitale feminine. Cererea lor de azil a fost respinsă.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă ca ind vădit nefondată. A observat în special că există motive puternice pentru a pune la
îndoială” a rmaţiile privind naşterea şi decesul icei celei mai mari. De asemenea, familia ocupa o poziţie nanciară şi socială
privilegiată în Nigeria. Prima reclamantă absolvise studii superioare, iar soţul său şi părinţii acesteia se opuneau mutilării
organelor genitale. Nici ea, nici soţul ei nu au raportat vreodată poliţiei vreo problemă legată de mutilarea organelor genitale în
ceea ce le priveşte pe icele lor, nu au solicitat ajutor, nici nu s-au mutat în nordul Nigeriei, unde mutilarea organelor genitale se
producea mai puţin frecvent sau foarte rar. În consecinţă, Curtea a considerat că reclamanta şi soţul ei puteau să-şi protejeze
fetele împotriva mutilării genitale în cazul în care ar revenit în Nigeria.


3. Omeredo împotriva Austriei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-377)
Reclamanta, născută în 1973, a părăsit Nigeria în 2003 pentru a evita să e supusă mutilării genitale. Sora sa decedase deja în
urma acestei practici şi reclamanta susţinea că exista riscul ca sătenii să o ucidă dacă refuza şi că mama sa i-a spus că trebuie să
coopereze. Cererea sa de azil a fost respinsă.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă ca ind vădit nefondată. Nu a fost contestat că faptul de a supune orice persoană, adult
sau copil, mutilării genitale ar constitui rele tratamente contrare ar. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din
Convenţie. Cu toate acestea, Curtea a constatat că, deşi autorităţile interne au constatat că temerea reclamantei că ar putea
forţată să se supună mutilării genitale în Nigeria era întemeiată, acestea considerau că reclamanta dispunea de soluţiona
alternativă de a se refugia intern în interiorul ţării.Prin urmare, Curtea trebuia să evalueze situaţia personală a reclamantei în
Nigeria. În această privinţă a constatat că, având în vedere studiile sale şi experienţa de muncă de croitoreasă, existau motive să
considere că reclamanta putea să trăiască în Nigeria fără a nevoie să se bazeze pe sprijinul familiei sale.
4. Sow împotriva Belgiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-160213)

19 ianuarie 2016
Reclamanta se plângea că risca să e supusă unei noi proceduri de excizie în cazul în care era expulzată în Guineea, ţara sa de
origine, şi că nu avea la dispoziţie nicio cale de atac efectivă în ceea ce priveşte plângerea sa.
Curtea a hotărât că nu va încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie în cazul în care
reclamanta este expulzată în ţara sa de origine, constatând că aceasta nu a demonstra că exista un risc real de a supusă unei
noi proceduri de excizie în cazul expulzării sale în Guineea. Curtea a hotărât că nu a fost încălcat art. 13 (Dreptul la un recurs
efectiv) din Convenţie, coroborat cu art. 3.
5. Bangura împotriva Belgiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-164997)

14 iuie 2016 (decizie de radiere de pe rol)
Reclamanta din această cauză susţinea că risca să e supusă practicii de mutilare genitală feminină în cazul în care ar revenit în
Sierra Leone, ţara sa de origine. Observând în special că, în ianuarie 2016, reclamanta a primit un permis de şedere, în contextul
cererii sale pentru reîntregirea familiei alături de soţul ei şi că, în consecinţă, nu exista niciun risc pentru moment şi pentru o
perioadă de timp considerabilă ca reclamanta să e expulzată în Sierra Leone, Curtea, în temeiul art. 37 (Radierea de pe rol) din
Convenţie, a considerat că nu se mai justi că să continue examinarea cererii şi a decis radierea cererii de pe rol.
1.4.2. Crima de onoare şi relele tratamente din partea familiei
1. A.A. Si alţii împotriva Suediei (nr. 14499/09) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-111553)

28 iunie 2012
Această cauză privea resortisanţi yemeniţi (o mamă şi cinci copii) care locuiau în Suedia în aşteptarea punerii în aplicare a unui
ordin de expulzare. Aceştia au susţinut că, în cazul în care erau expulzaţi în Yemen, s-ar putea confrunta cu un risc real de a
victimele unei crime de onoare, întrucât încălcaseră voinţa soţului său/tatălui lor şi părăsiseră ţara fără consimţământul acestuia.
Instanţele suedeze au considerat că problemele familiei reclamantei priveau în principal sfera personală şi erau mai degrabă
legate de aspecte nanciare decât de onoare.
Curtea a constatat că nu fuseseră prezentate în speţă motive serioase de a se crede că reclamanţii ar expuşi unui risc real de a
ucişi sau supuşi unor tratamente inuman ori degradante în cazul extrădării în Yemen şi că, prin urmare, punerea în aplicare a
ordinului de expulzare împotriva reclamanţilor nu va constitui o încălcare a art. 2 (Dreptul la viaţă) sau art. 3 (Interzicerea
tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie.
2. R.D. împotriva Franţei (nr. 34648/14) (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-164293)

iunie 2016
Această cauză privea procedura de expulzare a reclamantei în Guineea, ţara sa de origine. Căsătorită cu un creştin, ea suferise
tot felul de represalii violente din partea tatălui şi fraţilor săi musulmani. Reclamanta susţinea în special, că punerea în aplicare a
expulzării sale în Guineea o expunea unui risc de tratamente contrare art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante)
din Convenţie.
Curtea a hotărât că deportarea reclamantei în Guineea va constitui o încălcare a art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori
degradante) din Convenţie.


1.4.3. Risc de tra care sau retra care de persoane
1. L.R. împotriva Regatului Unit (nr. 49113/09) (http://cmiskp.echr.coe.int/tkp197/view.asp?

action=html&documentId=887163&portal=hbkm&source=externalbydocnumber&table=F69A27FD8FB86142BF01C1166DEA398649)
14 iunie 2011 (decizie de radiere de pe rol)
Reclamanta susţinea că a fost victimă a tra cului de persoane din Italia în Regatul Unit de către un bărbat albanez care a obligat-
o să se prostitueze într-un club de noapte care colecta toţi banii pe care îi câştiga. Aceasta a scăpat şi a început să trăiască într-
un adăpost al cărui nume nu a fost dezvăluit. Aceasta a rma că expulzarea sa din Regatul Unit în Albania ar expune-o riscului de
a supusă unor tratamente care ar încălca art. 2 (Dreptul la viaţă), art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante),
art. 4 (interzicerea sclaviei şi a muncii forţate) şi art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţie.
Curtea a decis radierea cererii de pe rol, în conformitate cu art. 37 (Radierea de pe rol) din Convenţie, întrucât a constatat că
reclamantei şi icei sale li s-a acordat statutul de refugiat în Regatul Unit şi că nu mai exista niciun risc să e expulzate în Albania.
De asemenea, Guvernul s-a angajat să plătească reclamantei suma reprezentând cheltuielile de judecată efectuate.
2. V.F. împotriva Franţei (nr. 7196/10) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-108003)

29 noiembrie 2011 (decizie privind admisibilitatea)
Această cauză privea procedura de expulzare a reclamantei în Nigeria, ţara sa de origine. Reclamanta susţinea în special că, dacă
ar fost expulzată în Nigeria, s-ar a at în pericolul de a forţată să se reîntoarcă în reţeaua de prostituţie din care evadase şi
să e supusă [a represaliile celor în cauză, şi că autorităţile nigeriene nu erau capabile să o protejeze. În opinia sa, autorităţile
franceze aveau obligaţia de a nu expulza potenţiale victime ale tra cului de persoane.
Curtea a declarat cererea inadmisibilă ca ind vădit nefondată. Deşi era pe deplin conştientă de amploarea tra cării femeilor
nigeriene în Franţa şi di cultăţile cu care se confruntau aceste femei în a se adresa autorităţilor pentru a obţine protecţie, Curtea
a considerat totuşi, în special, că informaţiile furnizate de reclamanta din speţă nu erau su ciente pentru a dovedi că poliţia ştia
sau ar trebuit să ştie, atunci când a pronunţat ordinul de expulzare, că reclamanta era victima unei reţele de tra c de
persoane. În ceea ce priveşte riscul ca reclamanta să e obligată să se reîntoarcă într-o reţea de prostituţie în Nigeria, Curtea a
observat că, deşi legislaţia nigeriană privind prevenirea prostituţiei şi combaterea acestor reţele nu şi-a atins pe deplin
obiectivele, s-au realizat totuşi progrese considerabile şi era posibil ca reclamanta să bene cieze de asistenţă în momentul
reîntoarcerii în ţară.
3. F.A. v. the United Kingdom (no. 20658/11) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-127061)

Reclamanta, resortisantă ghaneză, susţinea că a fost victima tra cului de persoane în Regatul Unit şi forţată să practice
prostituţia. Aceasta se plângea în special că expulzarea sa în Ghana ar expune-o riscului de a ajunge în mâinile foştilor tra canţi
sau în mâinile unor noi tra canţi. Mai susţinea că, întrucât a contractat HIV în Regatul Unit ca urmare directă a tra cului şi
exploatării sexuale, statul avea obligaţia pozitivă de a-i permite să rămână în Regatul Unit pentru a avea acces la tratamentul
medical necesar.
Curtea a declarat inadmisibile criticile reclamantei în temeiul art.3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) şi art. 4
(Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate). A observat în special că reclamanta ar putut invoca toate plângerile sale în temeiul
Convenţiei în cadrul unui recurs în faţa Upper Tribunal (Tribunalul superior). Întrucât nu a solicitat permisiunea de a face apel în
faţa Upper Tribunal (Tribunalul superior), aceasta nu a îndeplinit cerinţele art. 35 § 1 (Condiţii de admisibilitate) din Convenţie.
4. O.G.O. împotriva Regatului Unit (nr. 13950/12) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-141830)

18 februarie 2014 (decizie de radiere de pe rol)
Reclamanta, resortisantă nigeriană, care susţinea că este o victimă a tra cului de persoane, s-a plâns că expulzarea sa în Nigeria
ar expune-o unui risc real de a retra cată.
Curtea a decis radierea cererii de pe rol, în conformitate cu art. 37 (Radierea de pe rol) din Convenţie, constatând că în cazul
reclamantei nu mai exista riscul să e expulzată întrucât i se acordase statutul de refugiat şi dreptul de şedere permanentă în
Regatul Unit. In plus, autorităţile din Regatul Unit au recunoscut că fusese o victimă a tra cului de persoane.
1.5. Excludere socială
1. N. împotriva Suediei (cererea nr. 23505/09) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-866) 


20 iulie 2010
Reclamanta, resortisantă afgană care avea o relaţie extraconjugală cu un bărbat în Suedia, susţinea că risca excluziunea socială,
pedeapsa cu închisoarea pe termen lung sau chiar moartea dacă revenea în Afganistan. Cererile sale de azil au fost respinse.
Curtea a hotărât că expulzarea reclamantei din Suedia în Afganistan va constitui o încălcare a art. 3 (Interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante) din Convenţie. A observat că femeile erau expuse în mod deosebit la riscul de rele tratamente în
Afganistan în cazul în care erau percepute ca nerespectând rolurile de gen atribuite acestora de societate, tradiţie şi chiar de
sistemul juridic. Simplul fapt că reclamanta locuise în Suedia putea perceput ca depăşind linia unui comportament acceptabil.
Faptul că îşi dorea să divorţeze de soţul ei şi nu mai dorea să trăiască cu el ar putea conduce la grave repercusiuni care să-i pună
viaţa în pericol. Legea privind statutul personal al femeilor şiite din aprilie 2009 obliga femeile să se supună cerinţelor sexuale
ale soţilor lor şi să nu părăsească domiciliul fără permisiune. De asemenea, rapoartele demonstrau că aproximativ 80% dintre
femeile afgane erau afectate de violenţa domestică, acte pe care autorităţile le considerau legitime şi, prin urmare, nu le
anchetau. Femeile neînsoţite sau femeile fără un „tutore” de sex masculin se confruntau cu restricţii severe continue privind
viaţa personală sau profesională şi erau condamnate la excludere socială. Era evident, de asemenea că acestea nu dispuneau, în
general, de mijloacele de supravieţuire dacă nu erau protejate de o rudă de sex masculin. In circumstanţele speciale ale cauzei,
existau motive întemeiate să se consideră că, dacă era expulzată în Afganistan, reclamanta urma să se confrunte cu diverse
riscuri cumulate de represalii din partea soţului său, a familiei acestuia sa, a propriei familii şi din partea societăţii civile afgane,
care intră în sfera de aplicare a art. 3 din convenţie.
2. W.H. împotriva Suediei (nr. 49341/10) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-5057310-6220291)

8 aprilie 2015 (Marea Cameră)
Această cauză privea ameninţarea cu expulzarea a unei solicitante de azil din Suedia în Irak, în care aceasta susţinea că era
expusă riscului de rele tratamente întrucât era femeie singură de confesiune mandeană, minoritate vulnerabilă
etnică/religioasă. Reclamanta susţinea că, ind femeie divorţată care aparţinea unei mici minorităţi vulnerabile etnic/religios, era
expusă unui risc real de tratamente inumane şi degradante în cazul în care revenea în Irak. Susţinea în special că, neavând
legături de sex masculin sau alte rude rămase în Irak, era expusă riscului de persecuţie, agresiuni, viol, convertire forţată la o altă
religie şi căsătorie forţată.
Curtea a observat că reclamantei i-a fost acordat permis de şedere în urmare unei decizii a Comisiei privind migraţia din 15
octombrie 2014. Comisia a constatat că situaţia generală de insecuritate existentă în Bagdad, coroborată cu faptul că reclamanta
era o persoană de sex feminin care aparţinea unei minorităţi religioase şi care nu avea legături sociale în Irak, indica faptul că
avea nevoie de protecţie în Suedia. În urma acestei decizii, reclamanta a declarat că nu mai doreşte să dea curs cererii sale în
faţa Curţii Europene.^ Prin urmare, Curtea a considerat că problema a fost rezolvată la nivel naţional. In plus, nu a identi cat
circumstanţe speciale privind respectarea drepturilor omului, astfel cum ele sunt de nite în Convenţia europeană şi protocoalele
la aceasta, care să impună continuarea examinării cauzei de către Curte. Prin urmare, se impunea radierea cauzei de pe rolul
Curţii.
3. R.H. împotriva Suediei (nr. 4601/14) (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-10684)

10 septembrie 2015
Reclamanta, resortisantă somaleză, susţinea că, în cazul în expulzării în Mogadiscio, s-ar confrunta cu un risc real de a ucisă de
unchii săi pentru că a refuzat să se căsătorească forţat înainte de a fugi din Somalia sau obligată să se căsătorească cu un bărbat
împotriva voinţei sale în momentul reîntoarcerii sale. De asemenea, susţinea că situaţia generală din Somalia era foarte di cilă
pentru femei, în special pentru cele – precum ea însăşi – nu dispuneau de legături de sex masculin şi, prin urmare, erau mult mai
vulnerabile.
Curtea a hotărât că deportarea reclamantei în Mogadiscio nu va constitui o încălcare a art. 3 (Interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante) din Convenţie. Fără a trece cu vederea situaţia di cilă a femeilor în Somalia, inclusiv în Mogadiscio,
Curtea nu putea constata fapte speciale în cauza reclamantei care să probeze că aceasta s-ar confrunta cu un risc real de
tratamente contrare ar. 3 în cazul în care reîntoarcerii în oraşul respectiv. Au existat neconcordanţe semni cative între
declaraţiile depuse iar plângerile privind experienţele sale personale şi pericolele cu care s-ar confrunta în cazul reîntoarcerii în
ţară nu erau plauzibile. De asemenea, nu exista nicio bază pentru a se considera că ar reveni în Mogadiscio ca o femeie singură,
cu riscurile pe care această situaţie le-ar implicat. Dimpotrivă, trebuia să se considere că aceasta avea atât acces atât la legături
de sex masculin, cât şi din partea familiei pentru a o sprijini. Nici nu s-a stabilit că ar obligată să trăiască într-o tabără pentru
refugiaţi şi persoane strămutate.
1.6. Tra cul de persoane[2]
1. Rantsev împotriva Ciprului si Rusiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2981696-3287868)

7 ianuarie 2010 

Reclamantul era tatăl unei tinere care a decedat în Cipru, unde aceasta plecase să lucreze în martie 2001. Acesta se plângea de
faptul că poliţia cipriotă nu a făcut tot ce era posibil pentru a-i proteja ica împotriva tra cului de persoane în timp ce era încă în
viaţă şi pentru a-i pedepsi pe cei responsabili de deces. De asemenea, se plângea de faptul că autorităţile ruse nu au anchetat
faptul că ica sa a făcut obiectul tra cului de persoane şi decesul ulterior al acesteia şi nu au luat măsuri pentru a o proteja de
riscul de a deveni victimă a tra cării.
Curtea observa că, la fel ca în cazul sclaviei, tra cul de persoane, prin însăşi natura sa şi scopul exploatării, se baza pe
exercitarea atributelor conferite de dreptul de proprietate; inţele umane erau tratate ca mărfuri de cumpărare şi vânzare şi
puse să muncească forţat; tra cul implica o supraveghere minuţioasă a activităţilor victimelor, ale căror mişcări erau adesea
limitate; implica utilizarea violenţei şi ameninţărilor împotriva victimelor. În consecinţă, Curtea a hotărât că tra cul de persoane
în sine era interzis de art. 4 (Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A
concluzionat că Cipru si-a încălcat obligaţiile pozitive care îi reveneau în temeiul art. 4 din Convenţie din două motive: în primul
rând, nu a instituit un cadru juridic şi administrativ corespunzător pentru a combate tra cul de persoane drept rezultat al
regimului existent al vizelor pentru artişti, şi, pe de altă parte, pentru că poliţia nu a luat măsuri operaţionale pentru a o proteja
pe ica reclamantului de tra cul de persoane, în po da circumstanţelor care dăduseră naştere unor suspiciuni credibile că ar
putut să e victima tra cării. Curtea a hotărât, de asemenea, că Rusia a încălcat art. 4 din Convenţie, pentru că nu a anchetat
modul şi locul în care a fost recrutată ica reclamantului şi, în special, nu a luat măsuri pentru a-i identi ca pe cei implicaţi în
recrutarea acesteia sau metodele de recrutare utilizate.
De asemenea, Curtea a hotărât că Cipru a încălcat art. 2 (Dreptul la viaţă) din Convenţie, întrucât autorităţile cipriote nu au
anchetat în mod efectiv decesul icei reclamantului.
2. L.E. împotriva Greciei (nr. 71545/12) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5277600-6561216)

21 ianuarie 2016
Această cauză privea plângerea depusă de o resortisantă nigeriană care fusese forţată să se prostitueze în Grecia. Recunoscută
o cial ca victimă a tra cului de persoane în scopul exploatării sexuale, reclamanta a trebuit totuşi să aştepte mai mult de nouă
luni după ce a informat autorităţile despre situaţia sa înainte ca sistemul de justiţie să-i acorde acest statut. Aceasta susţinea în
special faptul că nerespectarea de către statul grec a obligaţiilor sale pozitive în temeiul art. 4 (Interzicerea sclaviei şi a muncii
forţate) din Convenţie a constituit o încălcare a acestei dispoziţii.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 4 (Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate) din Convenţie. A constatat în special că
e cacitatea anchetei preliminare şi a anchetei ulterioare a cazului a fost compromisă de o serie de de cienţe. În ceea ce priveşte
procedurile administrative şi judiciare, Curtea a observat, de asemenea, multiple întârzieri şi de cienţe în ceea ce priveşte
obligaţiile procedurale ale statului elen. În această cauză, Curtea a hotărât de asemenea că a fost încălcat art. 6 § 1 (Dreptul la un
proces echitabil într-un termen rezonabil) din Convenţie, constatând că durata procedurilor în cauză a fost excesivă pentru un
grad de jurisdicţie şi nu a respectat cerinţa unui „termen rezonabil”. În sfârşit, Curtea a constatat că a fost încălcat art. 13
(Dreptul la un recurs efectiv) din Convenţie, având în vedere lipsa unei căi de atac în dreptul intern prin care reclamanta să poată
solicita punerea în aplicare a dreptului său la judecarea cauzei într-un termen rezonabil.
3. J. si alţii împotriva Austriei (nr. 58216/12) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5599396-7074080)

ianuarie 2017
Această cauză privea anchetarea de către autorităţile austriece a unei acuzaţii de tra c de persoane. Reclamantele, două
resortisante lipineze, care lucraseră ca menajere sau în regim „au pair” în Emiratele Arabe Unite, susţineau că angajatorii le-au
luat paşapoartele şi le-au exploatat. Susţineau că acest tratament a continuat în perioada unei scurte şederi la Viena, unde
angajatorii le luaseră, şi unde reuşiseră în cele din urmă să fugă. În urma plângerii penale depuse de reclamante împotriva
angajatorilor lor în Austria, autorităţile au considerat că nu au jurisdicţie asupra presupuselor infracţiuni comise în străinătate şi
au decis să nu continue ancheta în cazul reclamantelor în ceea ce priveşte evenimentele din Austria. Reclamantele au susţinut că
au fost supuse la muncă forţată şi au făcut obiectul tra cului de persoane, şi că autorităţile austriece nu au efectuat o anchetă
efectivă şi exhaustivă în ce priveşte a rmaţiile lor. Au susţinut în special că ceea ce s-a întâmplat în Austria nu putea privit izolat
şi că autorităţile austriece aveau obligaţia în temeiul dreptului internaţional de a ancheta şi evenimentele care se produseseră în
străinătate.
Curtea, constatând că autorităţile austriece şi-au respectat obligaţia de a proteja reclamantele ca (potenţiale) victime ale
tra cului de persoane, a hotărât că nu a fost încălcat art. 4 (Interzicerea muncii forţate) şi că nu a fost încălcat art. 3 (Interzicerea
tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie. În special, acesta a luat notă de faptul că nu exista nicio obligaţie în
temeiul Convenţiei să ancheteze recrutarea reclamantelor în Filipine sau presupusa lor exploatare în Emiratele Arabe Unite,
întrucât statele membre nu sunt obligate în temeiul art. 4 din Convenţie să prevadă jurisdicţie universală asupra infracţiunilor de 

tra c de persoane comise în străinătate. În ceea ce priveşte evenimentele din Austria, Curtea a concluzionat că autorităţile au
luat toate măsurile care puteau rezonabil preconizate dată ind situaţia. Reclamantele, susţinute de un ONG nanţat de stat,
au fost audiate de o ţeri ai poliţiei special instruiţi, li s-au acordat permise de şedere şi de muncă pentru a reglementa şederea
lor în Austria, şi a fost impusă o interdicţie privind dezvăluirea datelor lor cu caracter personal, pentru a le proteja. În plus,
anchetarea acuzaţiilor reclamantelor legate de şederea lor în Viena a fost su cientă iar evaluarea autorităţilor, având în vedere
faptele şi probele disponibile, a fost rezonabilă. Orice măsuri suplimentare în acest caz – precum confruntarea angajatorilor
reclamantelor – nu ar avut nicio perspectivă rezonabilă de succes, întrucât nu exista niciun acord de asistenţă juridică
reciprocă între Austria şi Emiratele Arabe Unite, în măsura în care reclamantele s-au adresat poliţiei abia la aproximativ un an
după producerea evenimentelor în cauză, atunci când angajatorii lor părăsiseră de mult ţara.
4. T.I. si alţii împotriva Greciei (nr. 40311/10) (http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-167138)

Cerere comunicată Guvernului elen la 6 septembrie 2016
Recunoscute drept victime ale tra cului de persoane, reclamantele, trei resortisante din Rusia, se plâng în special că statul elen
nu şi-a respectat obligaţiile de a sancţiona şi de a urmări penal acte legate de tra cul de persoane în cauzele lor.
Curtea a comunicat cererea Guvernului elen şi a adresat întrebări părţilor, în temeiul art. 4 (Interzicerea sclaviei şi a muncii
forţate), art. 6 (Dreptul la un proces echitabil) şi art. 13 (Dreptul la un recurs efectiv) din Convenţie.
2. Violenţe comise de persoane private
1. Sandra Jankovic împotriva Croaţiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2656615-2900970)

5 martie 2009
Reclamanta se plângea în special că, în po da încercărilor ca acuzaţiile sale potrivit cărora a fost atacată şi ameninţată de colegii
de apartament să e anchetate, autorităţile nu i-au asigurat o protecţie adecvată.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 8 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie având în vedere
faptul că autorităţile croate nu au protejat-o pe reclamantă în mod adecvat de un atac la adresa integrităţii sale zice şi modul în
care au fost puse în aplicare mecanismele naţionale în materie de drept penal, contrar obligaţiilor pozitive ale statului în temeiul
art. 8.
2. Ebcin împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3420707-3841672)

1 februarie 2011
Reclamanta, profesoară, a fost atacată pe stradă, în drum spre locul de muncă, de doi indivizi care i-au aruncat cu acid în faţă.
Aceasta nu a putut să lucreze timp de un an şi jumătate, şi a urmat trei ani de terapie. Suferă în continuare de sechele zice
grave. Reclamanta susţinea în special că autorităţile nu şi-au respectat obligaţia de a-i proteja siguranţa şi de a-i pedepsi pe
agresori în cel mai scurt timp.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie si art. 8 (Dreptul la
respectarea vieţii private) din Convenţie sub aspect procedural, constatând că procedurile administrative şi cele penale nu au
oferit o protecţie adecvată împotriva unui grav act de violenţă.
3. Irina Smirnova împotriva Rusiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=002-11241)

13 octombrie 2016
Această cauză privea în special abuzurile sistematice desfăşurate împotriva reclamantei de către un grup infracţional, şi pretinsa
incapacitate a autorităţilor ucrainene de a preveni aceste fapte.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (Interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţie. A observat în special
că natura repetată şi premeditată a atacurilor verbale la care a fost supusă reclamanta, coroborată cu actele de violenţă zică
comise de un grup de bărbaţi faţă de o singură femeie atingea pragul de gravitate pentru a intra în sfera de aplicare a art. 3 şi
angaja obligaţia pozitivă a statului de a pune în aplicare cadrul legislativ şi administrativ, pentru a o proteja. Deşi principalii
agresori au fost urmăriţi penal şi condamnaţi la pedepse cu închisoarea semni cative, au fost necesari totuşi peste 12 ani ca
autorităţile să soluţioneze cauza. Având în vedere întârzierile majore în instituirea şi desfăşurarea procedurilor penale, Curtea a
constatat că Rusia nu a şi-a îndeplinit obligaţia pozitivă care îi revenea în temeiul art. 3 din Convenţie.
4. Tershana împotriva Albaniei (nr. 48756/14) (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-147723)

Cerere comunicată Guvernului albanez la 6 octombrie 2014


În luna iulie 2009, reclamanta a suferit vătămări grave în urma unui atac cu acid comis de un atacator neidenti cat. Aceasta
reclamă în special că autorităţile nu au reuşit să-i protejeze viaţa şi să desfăşoare o anchetă promptă şi efectivă asupra atacului.
Curtea a comunicat cererea Guvernului albanez şi a adresat întrebări părţilor, în temeiul art. 3 (Interzicerea tratamentelor
inumane ori degradante), art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie), art. 13 (Dreptul la un recurs efectiv) şi art. 35
(Condiţii de admisibilitate) din Convenţie.
[1]
. Hotărârea devine de nitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţia Europeană a (http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf) Drepturilor
Omului (http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf).
[2]
. A se vedea de asemenea şa tematică privind „Tra cul de persoane” (http://www.echr.coe.int/Documents/FS_Tra cking_ENG.pdf).
Prof. univ. dr. Marin Voicu (https://profesionisti.juridice.ro/marin-voicu)

Membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință, Președintele Secției de drept internațional și drept comparat a Academiei
de Științe Juridice, fost judecător ÎCCJ, fost judecător CEDO
(/#linkedin) (/#facebook) (/#facebook_messenger) (/#whatsapp) (/#printfriendly)
 E-o lume minunată în care veți găsi numai copii…

(https://www.juridice.ro/essentials/4190/e-o-lume-minunata-in-
care-veti-gasi-numai-copii)
Caută...
Romanian Lawyers Week
Managing Partner Perry Zizzi to lead the M&A practice in Dentons Bucharest (https://rlw.juridice.ro/17638/managing-partner-perry-
zizzi-to-lead-the-ma-practice-in-dentons-bucharest.html)
New steps towards environmental protection – transforming household waste into fertilizer (https://rlw.juridice.ro/17631/new-steps-
towards-environmental-protection-transforming-household-waste-into-fertilizer.html)
WDP acquires three new logistics centres (https://rlw.juridice.ro/17627/wdp-acquires-three-new-logistics-centres.html)
ARTENIE, SECRIERU & PARTNERS launches a new concept in the business law market (https://rlw.juridice.ro/17623/artenie-secrieru-
partners-launches-a-new-concept-in-the-business-law-market.html)
RLWeek August 31-September 6, 2020: Amending and supplementing the Law on some measures for the protection of national
interests in the economic activity. Amendment of the Methodological Norms for the implementation of the Government Emergency
Ordinance on gambling. Law on certain aspects related to contracts for the sale of goods. (https://rlw.juridice.ro/17619/rlweek-
august-31-september-6-2020-amending-and-supplementing-the-law-on-some-measures-for-the-protection-of-national-interests-in-
the-economic-activity-amendment-of-the-methodological-norms-for-the.html)
Interviuri
Horea Popescu: CMS, ca rmă internațională de avocatură, este o corporație aparte (https://www.juridice.ro/695501/horea-popescu-
cms-ca- rma-internationala-de-avocatura-este-o-corporatie-aparte.html)
Vasile Godîncă-Herlea: Impetum Group este un challenge asumat (https://www.juridice.ro/695359/vasile-godinca-herlea-impetum-

group-este-un-challenge-asumat.html)
Dan Oancea și Ion Turculeanu despre proiectul avocatului specializat (https://www.juridice.ro/695353/dan-oancea-ion-turculeanu-



despre-proiectul-avocatului-specializat.html)
Valeriu Stoica | Povești de viață cu Mihaela Olaru (https://www.juridice.ro/695238/valeriu-stoica-povesti-de-viata-cu-mihaela-
olaru.html)
Antonio Iordan: EasyLaw aduce viitorul aproape (https://www.juridice.ro/695170/antonio-iordan-easylaw-aduce-viitorul-

aproape.html)
© 2004-2020 JURIDICE (https://www.juridice.ro) ⁞ Privacy (https://www.juridice.ro/politica-de-con dentialitate) & Cookies

(https://www.juridice.ro/cookies) ⁞ ANPC (http://www.anpc.gov.ro) ⁞ SOL (http://ec.europa.eu/consumers/odr/) ⁞ Despre noi
(https://www.juridice.ro/despre-noi) ⁞ Politica (https://www.juridice.ro/politica) ⁞ Utilizare (https://www.juridice.ro/conditii-de-utilizare) ⁞
Publicare (https://www.juridice.ro/conditii-de-publicare) ⁞ Echipa (https://www.juridice.ro/echipa) ⁞ Contact
(https://www.juridice.ro/contact) ⁞ Newsletter (https://www.juridice.ro/newsletter.php) ⁞ Publicitate (https://www.juridice.ro/publicitate) ⁞
Corporate (https://www.juridice.ro/corporate) ⁞ Membership (https://www.juridice.ro/membership)



Jurisprudență CEDO Privind Violența În Familie Și Violența Împotriva Femeilor - ESSENTIALS

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Jurisprudență CEDO Privind Violența În Familie Și Violența Împotriva Femeilor - ESSENTIALS

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

10.09.

(https://www.juridice.ro) JURIDICE (https://www.juridice.ro) Cariere (https://cariere.juridice.ro) ⁞ Dezbateri 238 online

(/#linkedin) (/#facebook) (/#facebook_messenger) (/#whatsapp) (/#printfriendly)

Marin Voicu II. Violența împotriva femeilor

2. Violențe comise de persoane private

1. Dreptul la viaţă (art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

1.1. Kontrova împotriva Slovaciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2013708-2124711)

1.2. Branko Tomasic şi alţii împotriva Croaţiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2602993-

1.3. Durmaz împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-147871) 

1.4. Civek împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5307105-6607289)

1.5. Talpis împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5644174-7145931)

2.1. E.S. şi alţii împotriva Slovaciei (nr. 8227/04) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2848516-

Eremia şi alţii împotriva Republicii Moldova (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4371757-

A se vedea mai jos, la „Interzicerea discriminării”.

Rumor împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-144137)

A se vedea mai jos, la „Interzicerea discriminării”.

M.G. împotriva Turciei (nr. 646/10) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5332256-6646783)

A se vedea mai jos, la „Interzicerea discriminării”.

Talpis împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5644174-7145931)

A se vedea mai sus, la „Dreptul la viaţă”.

Bălşan împotriva României (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5727357-7273069)

A se vedea mai jos, la „Interzicerea discriminării”.

2.2. Munteanu împotriva Republicii Moldova (nr. 34168/11) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-

2.3. Udalova împotriva Rusiei (nr. 20289/10) (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-157493)

3. Pretinse de cienţe în cazul investigării plângerilor privind violenţa în familie

3.1. E.M. împotriva României (nr. 43994/05)

3.2. Valiuliene împotriva Lituaniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4306515-5150989)

3.3. D.P. împotriva Lituaniei (nr. 27920/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-138514)

4. Presupusul risc de a supus violenţei în familie în caz de expulzare

4.1. N. împotriva Suediei (nr. 23505/09) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-866)

5. Dreptul al un proces echitabil (art. 6 din Convenţie)

5.1. Wasiewska împotriva Poloniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-150572)

5.2. D.M.D. împotriva României (nr. 23022/13) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5860476-7471615)

6.1. Y.C. împotriva Regatului Unit (nr. 4547/10) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-86)

6.2. Obligaţia statului de a proteja integritatea zică şi psihică a persoanelor

1. Bevacqua şi S. împotriva Bulgariei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-86875)

2. A. împotriva Croaţiei (nr. 55164/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3303244-3689438)

3. Hajduovâ împotriva Slovaciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3353850-3754528)

4. Kalucza împotriva Ungariei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3926023-4539531)

5. Kowal împotriva Poloniei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-113956)

6. Irene Wilson împotriva Regatului Unit (http://hudoc.echr.coe.int/sites/fra-press/pages/search.aspx?i=003-4141750-4884316)

6.3. Interzicerea discriminării (art. 14 din Convenţie)

1. Opuz împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-2759276-3020932)

2. Eremia şi alţii împotriva Republicii Moldova (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4371757-

A se vedea, de asemenea: B. împotriva Republicii Moldova (nr. 61382/09)

3. Rumor împotriva Italiei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-144137)

4. M.G. împotriva Turciei (nr. 646/10) (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5332256-6646783)

5. Halime Kilig împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5420099-6785234)

6. Bălşan împotriva României (http://hudoc.echr.coe.int/eng-press?i=003-5727357-7273069)

II. Violenţa împotriva femeilor

1.1. Rele tratamente în detenţie

1. Juhnke împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=002-2201)

(http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_ENG.pdf) Cu toate acestea, Curtea a constatat că reclamanta s-a opus

1.2. Violenţe ale poliţiei

1. Y.F. împotriva Turciei (cererea nr. 24209/94) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-61247)

2. Yazgul Yilmaz împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-3420662-3841618)

3. B.S. împotriva Spaniei (nr. 47159/08) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4029409-4701569)

motive legate de culoarea pielii şi de gen.

4. izci împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng-press/pages/search.aspx?i=003-4443118-5346250)

5. Afet Surevva Eren împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158025)

6. Dilek Aslan împotriva Turciei (http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158027)

1.3. Viol şi abuz sexual

1. X si Y împotriva Tarilor de Jos (nr. 8978/80) (http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-57603)