CUPRINS:

INTRODUCERE........................................................................................................4
1. ASPECTE TEORETICO-CONCEPTUALE PRIVIND FENOMENUL
VIOLENȚEI DOMESTICE ASUPRA FEMEII.................................................8
1.1. Violența domestică: concepte definitorii și factorii cauzali...................................8
1.2. Formele de manifestare și consecințele violenței domestice..........................14
1.3. Măsuri de protecție și asistență destinate victimelor violenței domestice...........23

ÎNCHEIERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . …..................53

BIBLIOGRAFIA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ….56

ANEXE.................................................................................................................59
 INTRODUCERE
Actualitatea temei. Violenţa faţă de femei şi violenţa în familie prevalează în
întreaga lume şi Republica Moldova nu este o excepţie. Deşi sunt disponibile unele
cunoştinţe şi evidenţe cu privire la aspectele problemei date, totuşi, studiile şi datele
disponibile, bazate pe un număr limitat de sondaje, relevă nu numai existenţa
fenomenului violenţei faţă de femei, ci şi o creştere a amploarei acesteia în perioada
de tranziţie, care este marcată de nivele înalte de sărăcie, situaţie politică instabilă şi
sisteme juridice imperfecte.
În urma unui studiu efectuat  în anul 2010 de BNS privind ,,Violența față de
femei în Republica Moldova”,  majoritatea respondenţilor/victimelor la acest studiu
(63%) definesc violenţa în familie ca fiind un abuz fizic, psihologic, verbal,
economic, spiritual sau sexual din partea unui membru
al familiei asupra altui membru/membrii ai familiei care aduce anumite daune. Alţi
27% din participanţi percep violenţa în familie ca abuz fizic din partea bărbatului
asupra femeii, ponderea cea mai mare deţinută de persoanele cu vîrstă trecută de 45
de ani. Fiecare a opta persoană de pînă la 18 ani percepe fenomenul de violenţă în
familie ca abuz sexual din partea bărbatului asupra femeii. Vîrsta victimelor supuse
violenţei în familie este cuprinsă 15 şi 65 de ani: 50/60 de ani-4%, 40/50ani-21%,
29/39 de ani-34%, 18/28 de ani-41%, iar starea civilă al lor este: necăsătorite
-17,02%, căsătorite-38,30%, celibatare-21,28%, concubinaj-12,77%, divorţate-
10,64%. Violenţa domestică cel mai des are loc în familiile în care nu sunt copii, deci
în familiile cu un copil-29,79%, cu 2 copii-10,64%, cu 3 copii-23,40%, cu 4 copii-
4,26%, şi în familiile în care nu există copii-31,91%. Același sondaj arată că bărbaţii
devin violenţi după cinci ani de căsnicie, în timp ce 16% din cazuri aceştea devin
violenţi chiar din primul an de căsnicie. 26% din femeile care sînt agresate nu au nici
o măsură punitivă împotriva soţilor violenţi, 17% se limitează să spere că lucrurile în
viitorul apropiat se vor schimba, iar 14% au declarat că încă nu sunt îndrăgostite de
agresor. [45]

2
 Violenţa şi frica de a fi victimizat afecteză neîndoielnic calitatea vieţii oricărui
individ, dar în special femeile, copiii şi persoanele vîrstnice sunt considerate ca fiind
ţinte predilecte ale actelor de violenţă.
Pe măsură ce societatea progresează, paradoxal, dar violenţa îmbracă noi
forme, cuprinzînd femei de la cea mai fragedă vîrstă şi pînă la doamnele în etate,
distrugînd valori morale, tradiţii seculare şi întîmpinînd o ripostă lamentabilă atît din
partea societăţii, cît şi a organelor jurisdicţionale.
Cazurile de violenţă în familie sunt din ce în ce mai numeroase: un pumn, o
palmă, o ameniţare şi vorbe grele sau chiar o bătaie serioasă sunt la ordinea zilei în
cazul multor familii: “am alunecat pe scări, m-am împiedicat şi am căzut pe stradă,
m-am lovit cu uşa “! spun multe femei care încearcă să ascundă o vînătaie de pe faţă
sau corp. Chiar dacă mulţi îşi dau seama că o asemenea echimoză nu putea fi
provocată de o căzătură. [14]
Din păcate în Republica Moldova această problemă este prezentă tot mai des,
în cuplurile căsătorite. Femeile sunt cele înjosite, maltratate de către soți, neavînd
curaj să denunțe agresorul, se tem pentru viața lor și a copiilor, astfel devenind
victime.
Trăim încă în o țară în care comportamentul agresiv face ordine în multe
dintre familii. Femeile trec cu vederea comportamentul agresiv al soțului, nu sunt
informate unde să se adreseze după ajutor sau chiar cei care ar trebui să o ajute pe ea
sunt părtinitori cu agresorul.
În urma unui studiu realizat în 2011, în țara noastră sa constatat cu părere de
rău că 7 din 10 femei din mediul rural şi 6 din 10 femei din mediul urban au suferit de
cel puţin una din formele de violenţă din partea soţului/partenerului, iar 12 la sută din
femei au avut de suferit în urma tuturor formelor de violenţă. [37]
Acest studiu ne demonstrează încă odată că femeile din țara noastră sunt
expuse la diverse tipuri de violență din partea partenerului, cele mai predispuse fiind
cele din mediul rural.

3
 Potrivit unui alt studiu făcut de către Organizația Mondială a Sănătății la nivel
mondial în 2013, 35 la sută dintre femeile din întreaga lume s-au confruntat, fie de
violenţă fizică şi/sau sexuală. [38]
Fapt ce ne arată că violența este întîlnită peste tot în lume indiferent de rasă,
religie, sau vîrstă. Femeile fiind cele care de multe ori sunt supuse soțului și acceptă
comportamntul agresiv, de multe ori le este indusă ideea că de fapt vina le aparține
lor, ele îl provoacă să reacționeze în mod violent. Însă aceasta este doar o scuză a
soțului pentru comportamentul violent ce îl are față de ea.
Atenţia acordată subiectului violenţei domestice a crescut în comparaţie cu anii
precedenţi, însă nivelul gravităţii acestui fenomen rămîne încă destul de avansat. Din
nefericire, organele puterii se confruntă cu dificultăţi în ce priveşte controlul asupra
fenomenului sus numit, deoarece de cele mai dese ori informaţia despre aceasta
parvine doar atunci cînd se produc consecinţe grave provocate de violenţă, restul
cazurilor considerîndu-se a fi conflicte de familie.
Încercările de analiză a datelor privind violenţa asupra femeii se lovesc de
dificultăţile de a măsura amploarea şi severitatea acestui fenomen social “ascuns în
spatele uşilor închise”.
De aceea indiferent de situaţie, oricine trebuie să ştie că are dreptul de a trăi în
siguranţă şi pace în propria casă, dar şi pe stradă, că nici o agresiune nu este
justificabilă şi că vina aparţine în totalitate celui care agresează. Orice om are dreptul
de a refuza, de a spune ce gîndeşte, de a se comporta natural, fără teama de a fi
pedepsit sau abuzat şi, la fel de important, de a împărtăşi experienţele sale pentru a se
proteja pe sine şi de a nu rămîne în cercul vicios pentru a-şi proteja agresorul. [39]
Cercetarea a fost realizată în baza lucrărilor mai multor autori: Bodrug-Lungu
V., Muntean A., Munteanu E., Păunescu C., Neamțu G., Mihăilescu I., Strătilă M.
etc., precum și diverse articole, acte normative și surse electronice.
Problema cercetării o reprezintă amploarea fenomenului de violență asupra
femeii în mediul familial și insuficiența serviciilor asistențiale adresate victimelor
violenței domestice.

4
 Scopul cercetării: identificarea atitudii membrilor societăţii vizavi de violenţa
asupra femeii în familie şi determinarea măsurilor asistenţiale prestate victimelor.
Pentru atingerea scopului propus am trasat următoarele obiective:
 studierea literaturii din domeniul asistenței sociale, psihologiei, sociologiei
privind violența domestică asupra femeii;
 definirea conceptului de violență domestică;
 evidențierea cauzelor violenței în familie asupra femeii;
 analiza formelor de manifestare și a consecințelor violenței domestice;
 stabilirea măsurilor de protecție și asistență destinate victimelor violenței
domestice.
Metodele de cercetare utilizate sunt:
 teoretice: analiza literaturii privind tema abordată în lucrare;
 empirice: chestionarul, studiul de caz;
 matematice și de reprezentare grafică.
Baza experimentală: cercetarea reflectată în această lucrare s-a desfășurat în
cadrul Asociației Împotriva Violenței “ Casa Mărioarei“ și a cuprins un eșantion de
41 subiecți.
Structura și volumul tezei. Teza cuprinde introducere, două capitole, încheiere,
bibliografie (46) și anexe (2). Volumul total al tezei –63 pagini.
Capitolul include definirea conceptului de violență asupra femeii, cauzele, formele
de manifestare, consecinţele violenței asupra femeii, familiei, precum și măsurile de
protecție și asistență destinate victimelor violenței în familie. Capitolul doi reprezintă
cercetarea empirică privind măsurile asistențiale destinate femeilor, victime ale
violenței domestice, metodologia cercetării, analiza şi interpretarea datelor obţinute.
Teza se finalizează cu încheiere.

5
1.ASPECTE TEORETICO-CONCEPTUALE PRIVIND FENOMENUL
VIOLENȚEI DOMESTICE ASUPRA FEMEII
1.1.Violența domestică: concepte definitorii și factorii cauzali

În vreme ce fenomenul violenței domestice este omnipresent în timp și spațiu,

atenția specialiștilor și a politicienilor față de el e de dată destul de recentă. Se
consideră însă că abia în jurul anilor 1970, violența domestică a intrat în atenția
cercetătorilor și a profesioniștilor lumii vestice. Un rol important în impunerea
subiectului în atenția publicului larg și a specialiștilor l-a avut curentul feminist.
Această mișcare ideologică promova concepția potrivit căreia, indiferent de clasa
socială, de educație sau de nivelul economic, familia este “un sistem caracterizat prin
inegalitate, conflict și contradicție”. [8]
Violenţa în familie a fost și, cu regret, mai este un fenomen care se atestă în
cadrul mai multor societăţi şi culturi din lumea întreagă, precum și în Republica
Moldova. Violenţa împotriva femeii reprezintă o manifestare a relaţiilor istorice de
putere inegală între bărbaţi şi femei, care a dus la dominarea şi discriminarea femeilor
de către bărbaţi, precum şi la limitarea avansării depline a femeilor, reprezentînd o
încălcare universală a drepturilor omului şi un obstacol major pentru realizarea
egalităţii de gen. [36]
Pînă în anii ’70, niciun stat nu sancţiona violenţa asupra femeii în relaţia de
cuplu, iar astăzi există încă multe ţări în care acest tip de violenţă nu este considerat o
problemă socială şi astfel nu sunt dezvoltate măsuri de prevenire şi combatere sau
servicii de suport a victimei și agresorului. [40]
Pînă în același an violența asupra femeii era considerată problemă familială,
aparținînd vieții de cuplu, care nu necesita atenție și intervenție socială. Iată de ce,
femeia care trăia într-o relație abuzivă nu era susținută de sistemul legislativ și nu
primea ajutor specializat din partea serviciilor sociale. [31]
Nevoia unei explicaţii paradigmatice asupra fenomenului de violenţă
domestică a apărut de îndată ce s-a constatat că, din punct de vedere spaţial şi

6
temporal, nu există limite ale manifestării şi că violenţa domestică este un rău prezent
în orice societate. [27, p. 679]
Organizația Mondială a Sănătății, în urma Congresului de la Geneva din 1996,
definește violența ca fiind: folosirea forței fizice sau a puterii în mod intenționat, prin
acțiuni sau amenințări, îndreptate împotriva altei persoane, unui grup de persoane sau
a întregii comunități, survenind ca consecințe vătămările corporale, traume
psihologice, diverse abateri de la dezvoltarea normală sau alte pierderi vitale, cît și
decesul persoanei. [5]
În dicţionarul enciclopedic român violența în familie cunoscută și sub numele
de violența domestică (abreviat VD), abuz domestic, abuz familial, abuz
marital/conjugal sau violență intimă (abreviat VI), poate fi definită pe larg ca fiind un
model comportamental abuziv al unuia sau al ambilor parteneri dintr-o relație intimă
precum mariajul, concubinajul, familia, prietenia sau conviețuirea. Violența
domestică are mai multe forme precum agresiunea fizică (efectivă sau sub formă de
amenințare), abuzurile sexuale, abuzurile emoționale, controlul excesiv, dominarea,
intimidarea, urmărirea, abuzurile pasive/ascunse (de exemplu, neglijența) și privarea
economică. [46]
În Dicţionarul de drept penal se precizează că “agresiunea este comportamentul
violent manifestat de o persoană, faţă de alte persoane” [2, p.18], iar “violenţa este
comportarea agresivă care se poate manifesta la nivel fizic sau psihic şi capătă cel
mai adesea semnificaţie penală”. [2, p.414]
Codul Penal al Republicii Moldova (art.201) defineşte violenţa în familie drept
acţiunea sau inacţiunea intenţionată, manifestată fizic sau verbal, comisă de un
membru al familiei asupra unui alt membru al familiei, care a provocat suferinţă
fizică, soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, suferinţă
psihică ori prejudiciu material sau moral. [11]
Potrivit Legii cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr.45
din 01.03.2007, noţiunea de violenţă în familie semnifică orice acţiune sau inacţiune
intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare a unor alte persoane, manifestată

7
fizic sau verbal, prin abuz fizic, sexual, psihologic, spiritual sau economic ori prin
cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra
unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum şi contra proprietăţii
comune sau personale. [20]
Potrivit Convenției Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea
violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice, violenţa împotriva femeilor este
înţeleasă drept o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva
femeilor şi va însemna toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă în, sau care sunt
probabile a rezulta în, vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau
economică cauzată femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acţiuni, coerciţia sau
deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa privată.
[12]
Declaraţia asupra eliminării violenţei împotriva femeilor (1999) defineşte
această violenţă astfel: “orice act de violenţă bazat pe gen care generează, sau poate
genera, răni sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică, femeilor incluzînd
ameninţări cu asemenea acte, constrîngere sau deprivare arbitrară de libertate,
indiferent dacă are loc în viaţă publică sau privată”. [13, p.5]
Conceptul de violenţă domestică poate fi abordat şi prin prisma diferitor
autori. Astfel, M. Bulgaru (2003) remarcă că violenţa domestică poate fi definită ca
orice act violent comis de o persoană de pe poziţia unui rol marital, sexual, parental
sau de ocrotire, asupra altor persoane, cu roluri reciproce. [4, p. 319]
D. Hogaș (2010) definește violența în familie ca orice acțiune fizică sau
verbală săvîrșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al
aceleeași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau prejudiciu
material. [17]
R. Amirou (2003) susţine că violenţa domestică este o acţiune sau o inacţiune
intenţionată, manifestată prin abuz fizic, psihologic, spiritual sau economic, ori prin
cauzare de prejudiciu material sau moral, comisă de un membru de familie contra

8
unor alţi membri de familie, inclusiv contra copiilor, precum şi contra proprietăţii
comune sau personale. [1, p.32]
Din perspectiva naturii violenței, C. Păunescu (1994) realizează o definiție mult
mai cuprinzătoare: ,,Violența domestică se referă la orice act comis sau omis de către
membrii familiei și orice consecințe ale acestor acțiuni sau inacțiuni, prin care alți
membri ai familiei sunt deprivați de drepturi și libertăți egale și care împiedică asupra
dezvoltării lor optime și asupra exercitării libertății la alegere”. [29, p.58]
Violența domestică poate fi definită ca o amenințare sau producerea unei răniri
fizice, în trecutul sau în prezentul convețuirii cu partenerul. Atacul fizic sau sexual
poate fi acompaniat de intimidări și abuzuri verbale; distrugerea unor bunuri
personale ale victimei. Ea este definită ca orice comportament fizic, sexual sau
emoțional abuziv între membrii familiei, persoanele în relație de tip familial, în relații
amoroase sau între heterosexuali și homosexuali, între frați și surori, adult și copil.
[19]
După L.Urîtu: violența în mediul casnic presupune un tratament intenționat
agresiv al unuia din partenerii conjugali în scopul deținerii superiorității în relațiile
familiale. O altă definiție importantă pentru guvernele țărilor preocupate de
bunăstarea populației, în special pentru guvernele semnatare ale documentelor
internaționale, este acea cuprinsă în Declarația Națiunilor Unite privind violența
împotriva Femeii (1993). Această definiție înscrie în violența domestică: „ orce act de
violență bazat pe diferența de gen și care are ca rezultat o rănire sau o suferință fizică,
sexuală sau psihologică produsă femeii, incluzînd amenințări, acțiuni de coerciție sau
privare arbitrară de libertate, fie că aceasta se petrece public, fie că se petrece în viața
privată”. [3]
Există anumite aspecte ale fenomenului, care fac ca bătaia suferită de o femeie
din partea partenerului ei sa nu fie echivalentă cu orice alt comportament sau incident
agresiv petrecut între doua persoane. În violența domestică, victima se află aproape
tot timpul în preajma agresorului și fără apărare, pentru că familia este un teren al
„vieții private”. Accesul agresorului la victimă este continuu și protejat de posibelele

9
intervenții care ar împiedica desfășurarea agresiunilor. Pe această specificitate a
realității violenței domestice se bazează incorectitudinea incriminării ei la un loc cu
alte acte de agresiune comise de o persoană oarecare împotriva altei persoane.
Violența domestică este un comportament distructiv care are ca scop instituirea
și păstrarea controlului asupra partenerului de viață. Prin comportamentul de
pedepsire și rănire a partenerului, acesta este transformat în victimă. [9, p.134]
P. Iluț (2005), susține pe baza cercetărilor efectuate în domeniu că "violența
familială este un răspuns complex la anumite condiții: sărăcia, lipsa de putere
sociopolitică, promovarea în mass-media a violenței față de femei, ideologia
dominației și a agresivității masculine".
Pe lîngă acești factori s-ar mai putea adăuga și: cultura/educația rigidă,
tradiționalismul privind rolul bărbatului/femeii, imposibilitatea/comoditatea societății
civile, viciile/lacunele legislative, neegalitatea de șanse bărbați/femei, neimplicarea
autorităților. [18, p. 157-158]
După G. Belkin și N. Goodman (1980), cele mai frecvente cauze ale violenței
sunt următoarele:
1) Gelozia este trăită și exprimată diferit de bărbat și femeie. Bărbații manifestă
gelozie în special privitor la activitatea sexuală a partenerelor lor, iar femeile sunt
mai geloase la implicarea emoțională a partenerilor. Bărbații tind să nege
sentimentele lor de gelozie, dar le exprimă adesea prin furie și violență, în timp ce
femeile admit sentimentul, dar manifestă depresie. Bărbații tind să acuze
partenerele, pe cînd femeile tind să se autoacuze. În general, orice poate amenința
cu slăbirea legăturii ce-i unește pe cei doi, poate deveni o sursă de gelozie. [7, p.
100]
2) Mijloacele materiale se referă nu atît la nivelul la care se ridică veniturile, cît la
așteptările fiecăruia relativ la luarea deciziei de a cheltui banii: cine ia această
decizie, cum o face, și mai ales, care sunt prioritățile avute în vedere. Atunci cînd
ambii parteneri contribuie la venitul familiei, certurile asupra modului în care
trebuie cheltuiți banii cresc în intensitate.

10
3) Apariția copiilor, deși conflictele pot începe chiar înainte de conceperea lor,
atunci cînd cuplul hotărăște dacă să aibă sau nu urmași, și cînd anume. Chestiuni
privitoare la disciplină, educație și așteptările privind ce trebuie să facă copilul,
pot, de asemenea, să devină surse de conflict.
4) Activitatea sexuală poate fi interpretată ca un barometru al întregii relații maritale.
Practic, cînd parteneri nu (mai) resimt satisfacție sexuală, ei se pot învinovăți
reciproc. Iar de aici și pînă la certuri sau violență (fie ea și sexuală) nu mai este
decît un pas. [23]
Autorul C. Ciupercă, enumeră următoarele cauze ale violenței în familie:
 Redefinirea rolurilor masculine și femenine soții preiau modelele de relaționare
de la părinții lor. Partenerii raportează reacțiile și acțiunile soțului la părinții săi,
din această cauză pot apărea reproșuri, critici, înjosiri care distorzionează
stabilitatea emoțională a persoanei.
 Lipsa comunicării între parteneri care este esențială în viața cuplului.
Acumularea în timp a neliniștelor, nemulțumirilor crează terenul violenței, care ar
fi putut fi evitată dacă problemele respective ar fi fost discutate la timp, problema
nu trebuie evitată.
 Divergențele motivaționale sunt cauzate de neînțelegerea ideii că un cuplu
funcțional este atunci cînd fiecare dintre parteneri contribuie atît la satisfacerea
propriei suferințe, cît și a celuilalt.
 Discrepanța mare între dorințe și așteptări apare odată cu ideile divergente de a
iubi și a fi împreună, de fi soț și părinte, împărțirea muncii în gospodărie,
folosirea timpului liber. Probabilitatea conflictelor crește cu cît este mai mare
distanța dintre rolul sperat și cel realizat.
 Insatisfacția sexuală incapacitatea individului de a-și satisface partenerul
provoacă stări de nemulțumire, în prima perioadă, dar acut se manifestă dacă
insatisfacția se menține un timp mai îndelungat.
 Relațiile tensionate cu familia de origine tensiunea dintre noră și soacră, ginere și
socru sunt destul de frecvente, din această cauză apar și conflictele între soți.

11
 O altă cauză relevantă a violenței sunt și „steriotipurile privind genurile”, care
conduc la diversitatea de tipuri de violență și constau în agresarea femeilor doar
pentru faptul că sunt femei. [10]
Violenţa asupra femeii în familie are rădăcini adînci în Republica Moldova şi
în nici un caz nu se poate spune că acest fenomen este un produs al vremurilor
actuale. Pentru multe familii din ţara noastră faptul că bărbatul o plesneşte pe femeie,
măcar o dată pe săptămână, este privit ca un lucru normal. Mulţi moldoveni ar putea
povesti, din acest punct de vedere, ce au auzit de la părinţii sau bunicii lor, despre
bătăile pe care le încasau femeile de la bărbaţii lor. În ţara noastră a aparut o
adevarată cultură a bătăii în familie. [41]

1.2. Formele de manifestare și consecințele violenței domestice

Este adevărat, că femeile sunt într-o măsură mai mare victime ale violenţei
decît bărbaţii. Ele sunt supuse unei violenţe atît structurale, cît şi personale. Situaţia
de victimă este dată de poziţia pe care femeia o ocupă în cadrul familiei şi de poziţia
ei în cadrul societăţii. O îndelungată evoluţie istorică a acreditat, în majoritatea
societăţilor, un model de organizare familială în care bărbatul este „şeful”, „stăpînul”
familiei şi a tot ce posedă familia. Femeia nu numai că este redusă la un rol subaltern,
dar este considerată chiar un obiect, un „bun” care poate fi folosit după placul
„stăpînului”. Discriminarea de la nivelul familiei este accentuată de discriminarea de
la nivel social.
Violenţa domestică este un tipar comportamental de control şi corecţie a
bărbatului asupra femeii şi include abuz şi intimidare, ameninţare emoţională,
sexuală, economică şi care are ca scop instituirea şi păstrarea controlului asupra
partenerului de viaţă. Prin comportamentul de pedepsire şi rănire a partenerului,
acesta este transformat în victimă. Ca rezultat al acestui tip de violenţă, femeia
victimă ramîne golită de putere, speriată şi cu sentimentul subordonării ei. [22, p.
140-141]

12
 Toate formele de abuz sunt dăunătoare, iar victima nu trebuie niciodată
învinuită. Violența asupra femeii include o varietate de tipuri de abuz care se
deosebesc prin natura lor, prin modul de manifestare etc. După clasificarea făcută de
Stark&Flitcraft se deosebesc următoarele tipuri de violență a femeii: emoțională,
fizică, sexuală, socială, economică. Una din cele mai des întîlnite forme de violență
este cea emoțională.
 Violența emoțională
Este cea mai larg întîlnită și se regăsește ca și parte componentă a tuturor formelor
de violență domestică. Lipsa unor răni sau leziuni corporale nu înseamnă că persoana
nu este abuzată. Scopul violenței emoţionale este de a distruge respectul de sine şi
sentimentul de independenţă şi include în sine abuzul verbal (ţipătul, injuriile,
blamarea, jignirea etc.). Izolarea victimei de societate, intimitatea şi comportamentul
autoritar sunt caracteristice acestui tip de abuz. Deși precede și acompaniază celelalte
forme de abuz, ea se poate manifesta și izolat prin: cuvinte înjurioase, amenințări,
intimidări. Dacă acestă formă de violență pare a fi mai puțin criminală, mai ușor de
suportat de către victimă, efectul trăirii ei de durată este dezastruos la nivelul stimei și
al încrederii în sine al victimei. Imaginea de sine a victimei se construiește la
confluența ce cred ceilalți despre tine, ce crezi tu despre ceilalți și ce crezi tu despre
tine. Imagine de sine constitue principalul pilon de sprijin al idealurilor și planurilor
de viață ale individului. [24, p.70]
Violența emoțională este cea mai obișnuită formă de ținere sub control a
femeilor de către bărbați, prin intermediul căreia bărbatul lezează demnitatea femeii.
Nevoia de afect este adesea motiv de exploatare și de abuz care poate lua diverse
forme, ca de exemplu:
 Excluderea: femeia simte că nu există, datorită semnelor fizice și lingvistice. De
exemplu în întîlniri de serviciu, ședințe, cînd propunerile și sugestiile din partea
femeilor sunt ignorate.

13
 Umilirea: tendința de a înjosi femeia presupune dominarea asupra personalității
acesteia, în acest caz, barbatul nu vede în femeie decît un obiect care poate fi
folosit ca un oarecare altul.
 Rejectarea: îndepărtarea femeii de la accesul secretelor familiale, respingerea
nevoilor ei.
 Respingerea: exprimarea dorinței ca femeia să nu existe, de exemplu: ,,Ce bine ar
fi dacă nu mi-ai fi nevastă, parteneră, etc.”
 Intimidarea: presupune înfricoșarea victimei prin ridicarea tembrului vocii pînă
la țipete, urmărirea victimei de către agresor în locurile publice sau la serviciu.
 Coruperea: femeia este îndrumată, impusă să desfășoare acte antisociale care
conduc la comportamente criminale și social neacceptate.
 Criticarea: femeia este agresată, înjurată, blamată, disprețuită, adesea față de
ceilalți.
 Re-victimizarea: femeia este învinovățită pentru ceea ce i se întîmplă. Ca de
exemplu victimele violului sunt învinovățite că totul s-a întîmplat din cauza lor,
nu s-a îmbrăcat decent, nu a fost unde trebuie sau nu a fost la locul potrivit, chiar
că nu s-a opus cu destulă forță.
 Poreclirea: foarte rar tiranul se adresează victimei pe nume, expresiile mai
frecvent întîlnite sunt: muiere, bătrînă, cățea, tîrfă etc. Acesta este unul din
mijloacele de a-i călca în picioare demnitatea și de a nu-i permite să se perceapă
ca personalitate, demonstrîndu-i astfel că este demnă de disprețul lui. De acea,
dacă femeia nu este o personalitate, lui îi este mai ușor să o manipuleze.
 Izolarea: sporește puterea abuzatorului asupra universului femeii și controlul
asupra gîndurilor ei, impunînd-o să accepte claustrarea, adică acel sistem închis
creat de el. Neavînd un punct al său de sprijin și nici cui să se adreseze femeia
devine total dependentă de soțul ei.
 Amenințarea: deseori femeile vorbesc despre amenințările bărbaților ca despre
cele mai distrugătoare componente ale actului de violență. Femeia este
amenințată cu violența, cu părăsirea, cu agresarea cuiva drag ei (copii, membrii

14
 familiei, prieteni, chiar animale domestice). Amenințările apasă asupra psihicului
femeii, ținînd-o într-o stare permanentă de frică, de anxietate și de așteptare a
ceva groaznic. Acestea ca și înfricoșările, au ca scop dezorientarea femeii. [29,
p.124]
Multe femei victime ale violenţei afective susţin că aşa forme ale violenţei
domestice sunt cu mult mai distrugătoare decît violenţa fizică, cu toate că nu lasă
urme şi cicatrice vizibile. [4, p.320]
 Violenţa fizică
Mai frecvent violenţa asupra femeii este percepută de societate drept un abuz
fizic al unui soţ sau al partenerului intim. Partenerul încearcă să-şi manifeste
autoritatea şi controlul printr-un comportament agresiv. [15]
Scopul violenței fizice este de a pedepsi partenera, de a o impune să se dezică
de propriile dorințe, a o constringe să acționeze împotriva voinței ei, a o speria, a o
forța să nu-l părăsească, a-i reaminti mereu cine este capul familiei, a se răzbuna. O
femeie abuzată fizic prezintă următoarele semne: contuzii, julituri, zgîrieturi, fracturi
și luxații, leziuni la nivelul capului, gîtului, pieptului, sînilor și abdomenului, urme
ale unor răni mai vechi etc. Acțiunile agresorului fiind diverse pentru atingerea
acestui scop. [32, p.131]
Partenerul poate împinge, ghionteşte, bate, pălmuieşte, strangulează, trage de
păr, izbeşte, apucă, foloseşte arma, răstoarnă, prăbuşeşte la podea, răsuceşte mîinile,
muşcă, aruncă cu diverse obiecte, creează obstacole fizice, care nu-i permit femeii să
plece din casă, nu-i permite să primească ajutor medical în caz de necesitate (boală,
graviditate sau traume). Violenţa fizică nu întotdeauna lasă urme uşor vizibile
(vînătăi sau fracturi ale oaselor, arsuri ş.a). [4, p.320]
Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei sau pe
care cei doi parteneri le stăpînesc şi le utilizează împreună. Într-un număr mare de
cazuri, abuzul fizic se produce prin folosirea diverselor arme de foc sau a unor obiecte
contodente. În cele mai grave situaţii, abuzul fizic poate duce la moarte. Din nefericire
pentru multe femei, viaţa lor se află într-un pericol real şi constant.

15
 Agresorul pune la baza acțiunilor sale următoarele principii :
 El are dreptul de a controla acțiunile, sentimentele și gîndurile partenerei;
 El este stăpîn pe ea, ea fiindu-i proprietatea;
 Partenera există numai pentru el și nu separat de el;
 El are dreptul de a pedepsi atunci cînd îl înfurie, jignește;
 Partenera nu are drepturile sale. [32, p.131]
 Violenţa sexuală
Orice formă de acțiune care obligă o altă persoană la producerea de satisfacții
sexuale fără acordul respectivei persoane se califică drept violență sexuală. Ea începe
cu comentarii degradante la adresa femeii și continuă cu atingeri neplăcute în timpul
sau în legătură cu actul sexual. Actul poate fi inițiat de o persoană care îndeplinește
rol de supraveghetor, tutore. Acest lucru se întîmplă prin contact fizic, viol,
agresiune, prin atingere, mîngîieri, sărutări, relații sexuale (vaginale, anale sau orale)
sau orice activitate care degradează femeia spre satisfacția sexuală a agresorului.
Violența sexuală în interiorul familiei se poate manifesta în două direcții: violul
marital și formele de violență sexuală între părinți și copii. Acest tip de act poate
avea loc și în afara contactului direct, prin priviri cu înțeles obscen, obligarea
femeilor să privească pornografie, să-și expună organele genitale, etc. [35, p.167]
Partenera este impusă să întreţină relaţii sexuale sau este lipsită de aşa relaţii.
Forţarea femeilor de a asista sau a lua parte la acte sexuale, de a le exploata în scopuri
de prostituţie sau de pornografie reprezintă o manifestare a violenţei sexuale. [4,
p.320]
 Violenţa economică
Se manifestă asupra femeii prin două tipuri de abuz: abuzul financiar și abuzul
asupra proprietății în care se limitează accesul la finanțele familiei, devenind astfel
dependentă de partener. Controlul financiar generează dependență, izolare și
neputința de a alege, de a lua decizii și de a-și păstra stima de sine. Adesea nevoile
familiei sunt nesatisfăcute, în cazul în care partenerul abuziv deține controlul
financiar. Această formă de violență include:

16
 Lipsa de acces a femeii la resursele financiare;
 Interzicerea de a munci;
 Justificarea fiecărei cheltuieli;
 Vînzarea bunurilor familiei de către agresor;
 Neglijarea nevoilor familiei în schimbul satisfacerii celor ale agresorului (consum
de alcool, droguri, jocuri de noroc, etc.).
O femeie care este supusă violențelor economice are o ținută vestimentară
neadecvată, în unele situații nu muncește (îi este interzis de către partener),
împrumută bani pentru plata cheltuielilor familiale sau pentru hrană. [33, p.39]
Abuzul economic include în sine controlul de către agresor al finanţelor victi-
mei; reţinerea cărţilor de credit sau utilizarea banilor fără acordul victimei;
restricţionarea accesului la bunuri şi servicii; implicarea agresorului în sarcinile de
serviciu sau alegerea carierei victimei; furtul banilor. [15]
2. Violența socială
Include izolarea socială forțată sau controlul contactelor sociale pe care le are
femeia, controlarea strictă a relațiilor cu prietenii sau rude, restricții ale activităților
partenerei: cu cine se întîlnește, ce citește, unde merge, etc. Violența socială este una
dintre cauzele cele mai frecvente care duc la izolarea victimei și incapacitatea ei de a
ieși din situația de violență. Include izolarea prin neglijare în fața prietenilor și
familiei, ceea ce o duce la evitarea contactelor sociale pentru a nu-și înfuria soțul,
încuierea sa în casă, interzicerea accesului la telefon, interzicerea folosirii mașinii,
interzicerea contactelor cu familia, interzicerea tratamentelor medicale în urma
abuzurilor. Femeile supuse violenței sociale de către partener sunt izolate social,
marginalizate sau auto-marginalizate, dependente financiar de agresor, vulnerabile în
fața agresorului. [21, p.120]
Femeia - victimă dezvoltă comportamente defensive care o fac incapabilă de a
se smulge dintr-o relație violentă și care-i reduc chiar și capacitatea de a beneficia de
sprijinul ce i se oferă. Atașamentul înspăimîntat, infantil, față de partenerul violent se

17
structurează în situații în care agresorul alternează atitudini ostile și sever violente cu
manifestări de grijă și protecție față de victimă. [25]
Portretul specific femeii victime cuprinde următoarele trăsături:
 Pierderea încrederii în sine și a sentimentului valorii personale;
 Pierderea controlului asupra situației și a propriului comportament;
 Neglijarea personală (igienă, nutriție);
 Creșterea consumului de alcool, tutun, droguri;
 Stres ridicat, anxietate mărită, angoasă;
 Tulburări psihosomatice (ulcer, migrene, dureri de spate, alte probleme fizice);
 Neglijare/agresivitate față de copii. [26]
Consecinţele violenţei domestice nu se răsfrîng doar asupra victimei ţinte, ci şi
asupra întregii familii, a copiilor mai ales, şi sunt resimţite ca o pierdere şi o suferinţă
a societăţii în general. Ca victimă a partenerului violent, femeia suferă pe planul
sănătăţii fizice, mentale şi reproductive.
Consecinţele asupra sănătăţii fizice sunt: un comportament distructiv al stării de
sănătate (fumat, sex neprotejat), un consum de alcool sau droguri, tulburări intestinale
iritative, astmul, migrenele şi durerile de cap, vătămările corporale, dizabilităţile
parţiale sau permanente, moartea.
Consecinţele asupra sănătăţii mentale sunt: depresiile, frica, anxietatea, respectul
de sine scăzut, disfuncţiile sexuale, tulburările de nutriţie şi de somn, tulburările
obsesiv compulsive, tulburările de stres postraumatic, suicidul.
Consecinţele asupra sănătăţii reproductive sunt: sarcinile nedorite, problemele
ginecologice, naşterile premature, greutatea mică la naştere, bolile inflamatorii
pelviene, durerile pelviene cronice, mortalitatea şi morbiditatea maternă. [42]
Consecinţele psihologice ale violenţei asupra femeilor:
- furie, resentimente şi tendinţa de a “rezolva”conflictele prin violenţă; copiii care îşi
văd mama tratată într-o manieră violentă, pot ajunge şi ei violenţi, atît în relaţiile de
familie cît şi cu alţii;

18
- nivel scăzut al respectului de sine şi al încrederii în abilităţile propri de a se
descurca în diferite situaţii;
- frică faţă de străini şi de situaţii care evocă trauma trăită şi reactualizează trăirile
traumatice;
- anestezie,”amorţire” sau închidere emoţională, insomnie, coşmaruri, iritabilitate şi
irascibilitate crescută;
- sentimente de trădare a încrederii, neajutorare şi vinovăţie;
Femeia crede că violenţa se întîmplă din vina ei, simte că nu poate face nimic
pentru a stopa violenţa, că nu îi poate oferi copilului protecţie; sentimentul de
neajutorare este susţinut de percepţia că mediul social este lipsit de protecţie şi
siguranţă împotriva violenţei; sentimentul de stigmatizare: autodenigrarea şi
autoblamarea, care se află în legătură cu tendinţa mediului social de a minimaliza
responsabilitatea agresorului, de a blama mama şi copilul şi de a ignora nevoia şi
dreptul lor de a li se asigura protecţie împtoriva violenţei;
- păstrarea secretului şi a sentimentelor de ruşine; adesea familiile în care au loc
diferite forme de violenţă sunt înconjurate de o”aură” de ruşine şi mister;
- dificultăţi de concentrare a atenţiei şi de memorare; performanţe slabe în
muncă/rezultate şcolare scăzute;
- pierderea sentimentului de încredere în oameni. [14]
Consecinţele violenţei în familie:
Asupra femeii:
- izolare de societate;
- deprimare, nelinişte, neîncredere;
- consum abuziv de alcool, droguri, etc.;
- absenţa de la serviciu;
- productivitate scăzută;
- probleme de ordin emoţional şi psihic;
- lipsa de respect faţă de propria persoană;
- imposibilitatea de a se autoafirma;

19
- maladii (traume fizice şi psihice);
- moarte.
Asupra copiilor:
- retardare (întîrziere în ceea ce priveşte dezvoltare intelectului);
- probleme de ordin emoţional, psihic.
Asupra societăţii:
- escaladarea criminalităţii;
- cheltuieli inutile în diverse domenii (păstrarea ordinii publice, jurisdicţie, medicină
şi avocatură);
- cheltuieli excesive pentru penitenciare;
- irosirea timpului de lucru, sporirea cheltuielilor pentru asigurări;
- încetăţenirea ideii retrograde despre aşa-zisa superioritate a bărbatului;
- perpetuarea violenţei din generaţie în generaţie;
- deprecierea valorilor general-umane;
- familii destrămate, divorţuri numeroase.
O altă consecinţă a violenţei în familie este dezvoltarea Sindromului
Stockholm. Acest tip de sindrom îl dezvoltă femeile victime ale violenţei domestice
care au fost ameninţate cu moartea şi terorizate prin forţă fizică şi brutalitate.
Presupune dezvoltarea unui ataşament paradoxal emoţional într-o relaţie de
interdependenţă intre captiv şi capturator (victimă - abuzator); apare cînd cineva îţi
ameninţă viaţa, deliberat, şi nu te ucide. Sentimentul de uşurare rezultat din retragerea
ameninţări cu moartea generează intense sentimente de recunoştinţă şi frică, ce
combinate, fac victima să şovăie în exprimarea sentimentelor negative de ură.
”Nevoia victimei de a supravieţui este mai puternică decît impulsul de a-l urî pe cel
care-i face rău„. (Strentz,1980).
Victima tinde să-l vadă pe agresor ca pe un salvator. E necesară îndeplinirea a
patru condiţii specifice pentru ca sindromul să se producă:
1. o persoană care ameninţă cu moartea este percepută ca avînd posibilitatea să
comită omorul;

20
2. victima nu poate scăpa sau viaţa ei depinde de persoana ameninţătoare;
3. victima este izolată, astfel că singura ei perspectivă este aceea a agresatului
perceput ca manifestînd un grad de bunătate faţă de agresor;
4. de către victima-alternanţa ”tratament bun-tratament rău!”. [14]
Toate aceste consecințe o fac pe victimă să devină neputincioasă, să recurgă la
gesturi care îi pun viața în pericol atît ei, cît și copiilor.

1.3. Măsuri de protecție și asistență destinate victimelor violenței domestice

Violenţa în familie este una dintre formele cel mai des întîlnite, dar şi cel mai
greu de depistat, fiindcă are loc în intimitate şi este cel mai puţin vizibilă – acolo
unde autorităţile nu pot interveni. [24, p.100]
Violenţa în familie este un fenomen negativ şi ruşinos, iar combaterea acestuia
poate fi efectuată print-o abordare complexă prin realizarea de măsuri concrete, a
priorităţilor şi a unor acţiuni de prevenire şi combatere a fenomenului. Aceste măsuri
necesită de a fi direcţionate spre asistenţa medico-socială şi juridică a femeilor
dezavantajate pentru a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi statutul; activităţile
profesionale care să contribuie la reintegrarea socială şi să promoveze sănătatea,
vigilenţa în depistarea şi raportarea urmărilor violenţei în familie pentru grupurile
marginalizate ale populaţiei; măsuri de conştientizare şi încredere reciprocă,
prevenirea confilctelor, mediere şi soluţionare, educaţie civică, toleranţă reciprocă şi
spre promovarea valorilor familiale, drepturilor individului.
La diverse niveluri, un număr semnificativ de state au dezvoltate politici adecvate
pentru prevenirea şi combaterea violenţei faţă de femei. În toate documentele
internaţionale problema violenţei domestice apare ca o problemă de încălcare a
drepturilor omului, dar în acelaşi timp şi ca o problemă de sănătate fizică şi mintală a
individului. [28]
Guvernul Republicii Moldova este cel care şi-a asumat angajamentul să
prevină și să combată acest flagel în societate prin ratificarea tratatelor internaţionale
relevante şi armonizarea legilor şi politicilor naţionale cu standardele internaţionale.

21
[36]
În RM anul 2008 s-a caracterizat prin elaborarea şi adaptarea unor acte
legislative importante în domeniul de referinţă. Pentru protecţia familiei şi pentru
viaţă fără violenţă a fost adoptată Legea cu privire la prevenirea şi combaterea
violenţei în familie (nr 45 din 1.03.2007) care a intrat în vigoare începînd cu 18
septembrie 2008. Adoptarea legii menţionate este un pas important în vederea
stopării actelor de violenţă. [34, p.105]
Această lege stipulează, că autorităţile abilitate cu funcţii de prevenire şi
combatere a violenţei în familie sînt obligate să reacţioneze prompt la orice sesizare
şi să informeze victimele despre drepturile lor, despre autorităţile şi instituţiile cu
funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie; despre tipul serviciilor şi
organizaţiile la care se pot adresa după ajutor; despre asistenţa disponibilă pentru ele;
unde şi cum pot depune o plîngere; despre procedura ce urmează după depunerea
plîngerii şi rolul lor după asemenea procedure; cum pot obţine protecţie; în ce măsură
şi în ce condiţii au acces la consultanţă sau asistenţă juridică; dacă există un pericol
pentru viaţa sau sănătatea lor în cazul eliberării unei persoane reţinute sau
condamnate; dacă a fost anulată ordonanţa de protecţie.
Conform aceleeași legi instanţa de judecată este cea care emite, în 24 de ore de
la primirea cererii, o ordonanţă de protecţie prin care poate oferi asistenţă victimei,
aplicînd agresorului următoarele măsuri:
 obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa
victimei, fără decide asupra modului de proprietate asupra bunurilor;
 obligarea de a sta departe de locul aflării victimei;
 obligarea de a nu contacta victima, copiii acesteia, alte persoane dependente de ea;
 interzicerea de a vizita locul de muncă şi de trai al victimei;
 obligarea, pînă la soluţionarea cazului, de a contribui la întreţinerea copiilor pe
care îi are în comun cu victima;
 obligarea de a plăti cheltuielile şi daunele cauzate prin actele sale de violenţă,
inclusiv cheltuielile medicale şi cele de înlocuire sau reparare a bunurilor distruse

22
 sau deteriorate etc.;
Responsabilitatea pentru informarea agresorului cu privire la ordonanţa de
protecţie şi aplicarea acesteia îi revine şefului de post în colaborare cu asistentul
social. Măsurile de protecţie pot fi aplicate pentru o perioadă de pînă la trei luni şi pot
fi retrase odată cu dispariţia pericolului care a condus la aplicarea unor astfel de
măsuri şi poate fi extins în cazul de cerere repetată sau neconformarea cu ordonanţa
de protecţie emisă.
Tot conform acestei legi victima are dreptul la asistenţă juridică primară şi
calificată gratuită conform legislaţiei cu privire la asistenţa juridică garantată de
stat. [20]
Un alt act important ce protejează femeile victime a violenței domestice este
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva
femeilor și a violenței domestice Istanbul, 11 Mai 2011, este tratatul internaţional cel
mai cuprinzător care abordează această gravă violare a drepturilor omului. Acesta
tinde spre toleranţă zero privind această formă de violenţă şi constituie un important
pas înainte pentru a face din Europa şi dincolo de ea un loc mai sigur.
Prevenirea violenţei, protecţia victimelor şi trimiterea în judecată a infractorilor
reprezintă punctele cheie ale Convenţiei. Acest instrument încearcă, totodată, să
schimbe mentalitatea şi sentimentele invidizilor, fiind o chemare adresată societăţii,
în special bărbaţilor şi tinerilor, să-şi modifice atitudinea. În esenţă, Convenţia
constituie o nouă chemare pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi, întrucât violenţa
împotriva femeilor este adînc înrădăcinată în inegalitatea dintre femei şi bărbaţi în
cadrul societăţii şi este perpetuată de o cultură a toleranţei şi a negării. [43]
Conform acestei Convenții Capitolul IV, articolul 18 părțile sunt cele care iau
măsuri pentru a proteja victimele de orice acte de violență ulterioară, părţile sunt cele
care vor lua măsurile legislative sau alte măsuri necesare, în conformitate cu legislaţia
internă, pentru a asigura faptul că există mecanisme adecvate pentru a prevedea o
cooperare eficace între toate agenţiile relevante ale statului, inclusiv sistemul judiciar,
procurori, agenţiile guvernamentale de aplicare a legii, autorităţile locale și regionale,

23
precum și organizaţiile neguvernamentale și alte organizaţii. Măsurile ce se vor lua în
privința victimei trebuie să:
 să se adreseze nevoilor specifice ale persoanelor vulnerabile, inclusiv
victimele-copii, și trebuie puse la dispoziţia acestora;
 să ofere o gamă de servicii de protecţie și sprijin și să fie localizate în aceleași
spaţii;
 să vizeze evitarea victimizării secundare.
Conform aceluiași capitol femeia victimă trebuie să beneficieze de asistență
specilaizată, adăpost pentru ea și copii săi, sprijin. [12]
În art. 56 este specificat faptul ca să fie protejate drepturile şi interesele
victimelor, inclusiv nevoile lor speciale ca martori, în toate etapele investigaţiilor şi
ale procedurilor judiciare, în special (prin):
 luarea de măsuri în vederea protecţiei lor, precum şi protecţiei familiilor lor şi a
martorilor faţă de intimidare, victimizare repetată;
 punerea la dispoziţia victimelor de servicii de sprijin adecvate, astfel încît
drepturile şi interesele lor să fie prezentate cum se cuvine şi luate în
considerare;
 asigurarea faptului că se evită, dacă este posibil, contactul dintre victime şi
agresori în imobilele instanţelor de judecată şi ale agenţiilor guvernamentale de
aplicare a legii;
 informarea lor, în condiţiile prevăzute de legislaţia internă, cu privire la
drepturile lor, la serviciile pe care le au la dispoziţie şi la traiectoria dată
plîngerii lor, la acuzaţii, la progresul general al investigaţiei sau al
procedurilor, la rolul lor în acestea, precum şi la rezultatul cazului lor;
 unui copil victimă sau unui copil martor a(l) violenţei împotriva femeilor şi al
violenţei domestice trebuie să îi fie oferite, dacă este cazul, măsuri de protecţie
speciale, luînd în considerare cele mai bune interese ale copilului.
Conform art. 57 al Legii este specificat faptul ca femeia victimă să beneficieze
de asistență judiciară gratuită. [12]

24
 Convenţia face apel pentru implicarea tuturor instituţiilor şi agenţiilor relevante
ale statului pentru a conlucra în combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei
domestice. Aceasta înseamnă că agenţiile şi ONG-urile nu trebuie să acţioneze
separat, ci pe baza unor protocoale de colaborare. [44]
Pe lîngă protecția oferită femeilor victime a violenței domestice acestea pot
beneficia și de asistență.
Serviciile de care pot beneficia femeile victime a violenței în familie sunt:
1. Serviciile de caritate funcționează alături de unele servicii de reabilitare într-
o societate lipsită de servcii de prevenție, sprijin adoptat situației, dar și într-o
comunitate unde tendința de a-i ajuta pe cei suferinzi este evidentă. [26, p. 170]
Aceste servicii au la bază compasiunea umană, empatia și dorința de a veni în ajutor.
Femeia poate beneficia de ele la propria solicitare, sau îi pot fi oferite de comunitatea
în care trăiește și care îi cunoaște situația. Aceste servicii de caritate pot fi oferite de
către o persoană sau de către o organizație sau agenție. Caritatea poate fi dorința unei
persoane apropiate sau îndepărtate care intervine cu un sfat, un gest, o rugăciune, un
adăpost, un ajutor material, acolo unde se consideră că sărăcia este cauza violenței.
Intervenția de acest tip poate fi salvatoare în situațiile limită, dar nu poate conduce la
rezolvarea problemei. Caritate se caracterizează prin discreție și intervenție
superficială, fiind un serviciu circumstanțial. Aceste servicii sunt foarte repede uitate
de victimă deoarece ele nu exclud cauza acestei probleme. [32, p. 154-155]
2. Servicii de reabilitare vizează în special sănătate fizică și mentală,
capacitățile de adaptare scăzute distorsionate și aspectele de dezinserție socială ale
victimei. Ținta acțiunilor de reabilitare este în primul rînd femeia victimă, dar, și în
egală măsură, trebuie să fie luați în considerare copiii din aceste familii precum și
agresorul. [26, p. 170] De la serviciile medicale la cele de consiliere, incluzîndu-le pe
cele sociale (adăpost temporar, poliție și justiție) atunci cînd situația cere o intervenție
din punct legal, serviciile de reabilitare acționează pentru restabilirea femeii victimă
și a celorlalți membri ai familiei afectați de violență, prin intervenții specializate de

25
specialiști (echipe multidisciplinare) în serviciile de reabilitare, oferta tipurilor de
intervenție de care femeia victimă ar putea beneficia include:
 terapie;
 educație;
 consiliere;
 sfătuire;
 participări la grupuri de sprijin. [7, p. 116]
3. Servicii de sprijin (suport) sunt rețele de sprijin care se constituie în jurul
femeii victime pentru a o asista în procesul de reabilitare. Aceste servicii sunt de
durată, permanente și în ele sunt implicate persoane disponibile pentru nevoile
victimei. Ceea ce ține de formă, alcătuirea și funcționarea serviciilor, acestea sunt
foarte variate, implicînd atît vecini, cît și familia întreagă.
4. Serviciile de prevenire. Acestea au ca scop schimbarea mentalităților,
educația civică și creează terenul implimentării serviciilor de specialitate. [27, p. 718]
Aceste servicii pot fi numite servicii de intervenție, dar ele vizează de obicei
informarea opiniei publice cu scop de a demonstra adevăratele cauze și consecințe a
violenței domestice. [32, p. 155-156]
Serviciile de prevenire au o natură indirectă și prevăd informarea populației.
Aceste servicii sunt la dispoziția publicului larg, a comunității, și constă în proiecte
de programe educative pe tema violenței domestice și a dezvoltării unor deprinderi
generale de cooperare în situații dificile, pentru rezolvarea sarcinilor vieții de zi cu zi.
Aceste programe educative țintite să schimbe pe de o parte percepția femeilor
victime față de situația lor precum și față de restul comunității, și pe de altă parte,
mentalitatea comunității față de astfel de situații. Serviciile prezintă un stimul pentru
crearea unor servicii de sprijin și garanția apelurilor la servicii în momentul în care
ele ar exista. [7, p. 117]
Stark şi Flitcraft analizează în domeniul violenţei domestice următoarele
modalităţi de prevenire: prevenirea primară, secundară şi terţiară.

26
 Prevenirea primară urmăreşte scăderea numărului de cazuri de violenţă
domestică prin schimbarea unor comportamente ce ţin de mediul în care apar
cazurile. Măsurile de prevenire primară sunt:
- educarea comunităţii pantru a face o recunoaştere a fenomenului;
- conştientizarea, de către femeia victimă, a gravităţii situaţiei;
- evaluarea gradului de siguranţă al femeilor care au renunţat la o relaţie
abuzivă;
- informarea femeilor cu privire la riscurile şi consecinţele agresiunilor.
Prevenirea secundară se instituie în cazurile identificate şi are ca obiectiv o
intervenţie cît mai rapidă şi mai eficientă.
Elementele specifice intervenţiei la acest nivel sunt:
- identificarea cazurilor;
- validarea cazurilor;
- tratamentele medicale pentru victimă,
- evaluarea aspectelor de sănătate mintală;
- atentă şi discretă corelare de informaţii despre victimă, partener, copii,
familie în general;
- evaluarea gradului de siguranţă în care se află victima;
- referirea cazului pentru aplicarea legii;
- referirea către serviciile comunitare specializate în violenţă domestică.
Prevenirea terţiară se realizează prin intervenţia organizaţiilor şi a
organismelor abilitate să dezvolte servicii de specialitate. Aceste servicii acţionează
la confluenţa cu celelalte servicii tangente situaţiei de violenţă domestică.
Serviciile specializate trebuie să dispună de:
- personal specializat şi cu experienţă în abordarea violenţei domesice;
- sistem de înregistrare a datelor privind cazurile;
- colaborări cu alte servicii, în reţea. [27, p.179]
Actualmente, pe teritoriul Republicii Moldova funcţionează mai multe centre
care oferă servicii adresate victimelor violenţei în familie, unele dintre care sînt

27
finanțate de la bugetul de stat, printre care se numără: Centrul pentru Asistență și
Protecție (CAP) din Chișinău, Centrul Consultativ municipal pentru Familii şi Copii
(Bălţi); Centrul de informare şi consiliere pentru victimele violenţei (Cahul); Centrul
Maternal „Pro Familia” (Căuşeni); Centrul Maternal “Pro Femina” (Hînceşti);
Centrul familial de criză “SOTIS” (Bălţi).
Importante pentru infrastructura socială sînt și serviciile iniţiate create de
ONG-uri: Refugiul „Casa Mărioarei”, (Chişinău); Centrul de Asistenţă Psiho-socială
a Copilului şi Familiei "Amicul" (Chişinău); ONG La Strada: Serviciul de mediere
pentru copiii abuzaţi sexual de cetăţenii străini / Telefonul de încredere pentru femei
ce suferă de violenţă în familie - 0800 88 008; Centrul de drept (Căuşeni). Astfel, au
crescut posibilităţile de accesare a serviciilor de protecţie pentru victimele violenţei în
familie.
Autoritatea publică locală abilitată să implementeze politici pentru a preveni
violenţa în familie şi oferi asistenţă socială victimelor şi agresorilor este
Direcţia/Secția asistenţă socială şi protecţie a familiei, în cadrul căreia un specialist
este numit responsabil pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Pentru a soluţiona problemele violenţei în familie, la nivel de raion a fost
dispusă constituirea echipelor multidisciplinare. În unele comunităţi, datorită
asistenţei agenţiilor internaţionale şi ONG-urilor, au fost constituite şi echipei
multidisciplinare comunitare. Echipele multidisciplinare constau din asistenţi sociali,
poliţişti, medici şi alţi specialişti din comunitate, cum ar fi directori de şcoală, preoţi,
secretari ai primăriilor şi reprezentanţi ai ONG-urilor locale. În unele comunităţi,
primarii iau parte activă în funcţionarea echipelor multidisciplinare. [36]
În concluzie putem afirma, că cazurile de violență în familie sunt tot mai
frecvente. Femeile sunt victime în propria familie, iar agresorul este chiar bărbatul de
lîngă ea, cel care o lovește cel mai tare, cu putere și fără milă.
Violența aduce cu ea cele mai dure consecințe, lasă cele mai adînci urme și
distruge perioada cea mai frumoasă din viața unei femei. Violența asupra femeii

28
necesită sprijin din partea autorităților, intervenție la timp și o legislație bine gîndită
pentru a proteja victimele dar și pentru a pedepsi agresorul.
Un rol important în cazurile de violență asupra femeii îl are asistentul social,
cel care trebuie să ajute victima să scape din mîinile agresorului și să rupă acest ciclu
al violenței în care se află.
Victimele violenței domestice sunt cele care trebuie să fie îndepărtate din
mediu violent, protejate și să le fie acordată asistență. Toate acestea se pot realiza
doar dacă există o legislație corectă și specialiști care să acorde ajutor la timp.

29
30
 ÎNCHEIERE

Violenţa faţă de femei reprezintă în lumea contemporană una din cele mai
răspîndite încălcări ale drepturilor omului şi un obstacol în realizarea egalităţii
genurilor, dar ea rămîne a fi o preocupare constantă a comunităţii internaţionale,
obiectul prevederilor multor documente cu caracter universal sau regional, general
sau special, o parte din ele fiind ratificate şi de statul nostru.
Spre regret, clauzele acestor instrumente juridice sunt înţelese în mod diferit şi
suportă o tratare neadecvată din partea autorităţilor şi a opiniei publice. Este
incontestabil faptul că violența este o consecinţă a inegalităţii pe plan social,
economic şi politic a femeii în societate. Drept urmare, într-o mare măsură, sunt
responsabile pentru agresiune – şi prin acţiunile lor, şi prin faptul că nu se întreprind
măsuri urgente – organele puterii de stat.
Avînd în vedere faptul că, sistemul de raporturi sociale care s-a păstrat (în
pofida tuturor tentativelor de a-l reforma) reproduce în proporţii crescînde acte de
violenţă sau cu caracter discriminator împotriva femeilor în toate sferele şi la toate
nivelele organismului social, fapt care la rîndul său, condiţionează pe viitor o creştere
destul de înaltă a diverselor forme de comportare violentă, iar încercările de ordin
legislativ în acest sens sunt abia perceptibile.
Problema respectării drepturilor omului a devenit în ultimele decenii una
primordială, importanţa căreia străpunge toate acţiunile întreprinse în cele mai
diverse domenii: politic, economic, social, cultural, civil, şi de altă natură. Putem
spune cu certitudine că garantarea asigurării drepturilor şi libertăţilor individului este
chezăşia dezvoltării umane, stabilităţii şi securităţii.
Cea mai larg răspîndită formă de violenţă şi probabil cu o “tradiţie” adînc
înrădăcinată în istorie este violenţa în familie şi efectele ei sînt dezastruoase nu doar

31
pentru femeie, a cărei sănătate fizică şi psihică este afectată sau productivitatea
muncii ei s-a redus, ci şi pentru copiii care au fost martorii actelor violente dintre
părinţi, precum şi pentru societate în general (creşterea mortalităţii, creşterea
numărului concediilor şi pensiilor medicale, întreţinerea copiilor instituţionalizaţi
după moartea mamei etc..).
Escaladarea vertiginoasă a violenţei domestice a influenţat negativ asupra
situaţiei demografice şi a stării sănătăţii reproducerii, altfel spus a fost afectat fondul
genetic al ţării şi grav deteriorată imaginea R.M.
Acest mod de abordare face abstracţie de caracteristicile fizice, sociale,
economice sau de experienţa de viaţă a femeilor şi bărbaţilor. Realitatea, însă, ne
demonstrează că inegalitatea de gen este o maladie a societăţii noastre, care adeseori
nu se limitează doar la inechităţi economice sau politice, dar coboară pînă la ultima
treaptă a degradării omeneşti – violenţa, tortura, batjocura, uciderea. Este unanim
recunoscut faptul că violenţa împotriva femeilor nu are limite, în sensul că aceasta nu
depinde de forma de organizare sau de dezvoltare economică a statului şi nici de
grupul social în care se încadrează. Actele violenţă faţă de femei constituie o
încălcare a drepturilor umane, provocînd prejudicii întregii societăţi şi în prezent sînt
necesare măsuri nu doar de recunoaştere şi condamnare a violenţei ca problemă
socială, dar şi de combatere, profilaxie şi prevenire a acestui fenomen.
Violența faţă de femei constituie o problemă incontestabilă a societăţii noastre
a cărei proporţii se extind în ciuda faptului că, totuşi, statul, dar şi O.N.G.-urile
încearcă, cel puţin frînarea dinamismului acesteia. Extinderea se manifestă prin faptul
că violenţa îmbracă noi forme, majoritatea cărora nu sînt reglementate de legislaţia în
vigoare.
În baza cercetării problemei violenței domestice, putem conchide următoarele:
- în toate etapele evoluţiei istorice a protecţiei femeii agresate normele care formau
conţinutul acestei instituţii aveau un caracter discriminatoriu, situaţie care deşi s-a
îmbunătăţit în prezent, totuşi, necesită perfecţionare, avînd în vedere apariţia unor noi
forme ale violenţei faţă de femei;

32
- manifestările violente sînt favorizate de aşa factori cum sînt: caracterul precar şi
insufucient al legislaţiei în domeniu, precum şi funcţionalitatea inadecvată a
legislaţiei existente; reprezentarea insuficientă a femeilor în organele puterii de stat;
tratarea familiei drept o chestiune privată care se află în afara controlului statului;
- dependenţa economică a femeilor faţă de bărbaţi; accesul limitat la locuri de muncă
atît în sectorul de stat, cît şi privat; tendinţa unei educaţii cu caracter de gender;
- criza economică şi dezechilibrul social cu care se confruntă statul nostru de mai
mulţi ani a provocat consecinţe nefaste pentru situaţia femeilor: acutizarea sărăciei,
emigrarea în masă peste hotarele ţării, rata înaltă a şomajului şi lipsa acută a locurilor
de muncă, protecţie socială redusă, sporirea manifestărilor de violenţă atît în familie
cît şi în societate determinate de dependenţa economică a femeii, dar şi de
incapacitatea organelor competente de a contracara acest fenomen dată fiind
finanţarea insuficientă din partea statului şi gradul înalt de corupţie printre
funcţionarii organelor de justiţie;
- cea mai larg răspîndită formă de violenţă asupra femeii este cea din familie şi
efectele ei sînt dezastruoase nu doar pentru femeie, a cărei sănătate fizică şi psihică
este afectată sau productivitatea muncii ei s-a redus, ci şi pentru copiii care au fost
martorii actelor violente dintre părinţi, precum şi pentru societate în general.
În Republica Moldova cu părere de rău nu există decît o lege care protejează
femeile victime a violenței domestice, puține instituții care activează la moment și au
ca scop informarea și protejarea femeii victime. Serviciile acordate de aceste instituţii
includ o multitudine de aspecte, precum consiliere juridică, psihologică, sprijin
material, ajutor medical etc.

33
 BIBLIOGRAFIE:
1. Amirou R. Consideraţii psihologice asupra noţiunilor de agresivitate şi frustrarea
comparativă. Violenţa. Aspecte psihosociale. Iaşi: Polirom, 2003.
2. Boroi A., Gorunescu M., Popescu M. Dicţionar de drept penal. Bucureşti: ALL
BECK, 2004. 415 p.
3. Bulgaru I. Tineretul la răscruce de milenii. Chișinău, 2000. 143 p.
4. Bulgaru M. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale, Chișinău: CE
USM, 2003. 400 p.
5. Buzducea D. Asistența socială a grupurilor de risc. Iași : Polirom, 2010. 896 p.
6. Buzducea D. Aspecte contemporane în asistenţa socială. Iaşi: Polirom, 2005. 229
p.
7. Cerneavschi V. Violenţa împotriva femeii în familie - mit sau realitate. In:
Asistența socială - un răspuns la problematica grupurilor de risc. Chișinău:
Tipografia UPSC Ion Creangă, 2013. 325 p.
8. Ciobanu V., Donciu V. Un pas în prevenirea violenței. București, 2010. 104 p.
9. Ciugureanu M., Hadîrcă I. Violența în familie – controverse și soluții. In: Revista
Națională de Drept. București, 2011.
10. Ciupercă C. Cuplul modern între emancipare și disoluție, Alexandria:
Tipoalex, 2000.
11. Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova
nr. 985-XV din 18.04.2002 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.
128-129.
12. Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței
împotriva femeilor și a violenței domestice Istanbul, 11 Mai 2011.
13. Declaraţia asupra eliminării violenţei împotriva femeilor. Chişinău, 199. p. 4.
14. Ghid de bune practici în lucrul cu victimele violenţei în familie Bistriţa,
Mesagerul, 2008.
15. Ghid juridic pentu victimele violenței în familie. Chișinău, 2013.
16. Guţu V. Studiu de sociologie. Chişinău: Cartea moldovenească, 1991. 110 p.

34
17. Hogaș D.. Patriarhatul, subordonarea femeii și violența domestică. Iași:
Lumen, 2010.
18. Iluț P. Sociopsihologia și antropologia familiei. Iași: Polirom, 2005, 157 p.
19. Ionescu S. Copilul maltratat: evaluare, prevenire, intervenție. București, 2001.
281 p.
20. Legea Nr.45-XVI din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea
violenţei în familie Nr. 1552-IV, publicată la 18.03.2008 în Monitorul official
Nr.55-56 atr.178
21. Miftode V., Cojocaru M. Populații vulnerabile și fenomene de auto-
marginalizare. Iași: Lumen, 2002.
22. Mihăilescu I. Sociologie generală. Iași: Polirom, 2003. 398 p.
23. Mitrofan I. Elemente de psihologie a cuplului. București, 1996.

24. Muntean A. Violența domestică și maltratarea copilului. Timișoara: Revoluției

din 1989, 1999.
25. Munteanu A. ș. a. Violența, Traumă, Reziliență. Iași: Polirom, 2011.
26. Neamtu G., Stan D. Asistența socială. Iași: Polirom, 2005.
27. Neamţu G. Tratat de asistenţă socială. Iaşi: Polirom, 2003. 1013 p.
28. Organizaţia de femei din Moldova Iniţiativa Civică – Drepturile femeilor.
29. Păunescu C. Agresivitatea și condiția umană. București: Tehnica, 1994.
30. Robson C. Real World Research, U.K., Blackwell Publisher, Oxford, 2002.
31. Rujoi V. Dependentă sau autonomă? Femeia și violența domestică. O abordare
interculturală. In: Revista de psihologie 2009, Nr. 3-4 p 267.
32. Stratan V., Lapoşin E. Asistenţa socială a persoanelor în dificultate. Chişinău,
2002.
33. Trandafirescu Z. Femeia – victimă a violenței domestice. Legea și viața, 2004.
34. Violența în familie în Republica Moldova. Practică judiciară și acte normative
naționale și europene. Chişinău, 2014. 168 p.
35. Лысова А. Женская агрессия и насилие в семье. Общественные науки и
современность. 2008. № 3.C.167-176.

35
36. http://www.mmpsf.gov.md/file/documente%20interne/Ordin_Concept_
%20agresori.docx
37. http://www.undp.md/presscentre/2011/ViolenceWomen_12Dec/index_rom.sht
ml
38. http://stiri.tvr.ro/ziua-internationala-pentru-eliminarea-violentei-impotriva-
femeii_37551.html
39. http://www.despresuflet.ro/forum/agresivitate-f8/violenta-domestica-t111.html
40. https://gad16zile.files.wordpress.com/2012/01/l_writing_gorea_mihai_violenta
-asupra-femeii.doc
41. http://tocilar.ro
42. http://journal.managementinhealth.com/index.php/rms/article/viewFile/28/98
43. http://infoeuropa.md/violenta-impotriva-femeilor/
44. http://www.coe.int/t/dghl/standardsetting/conventionviolence/brochures/Plaque
tteConventionViolence-Romanian.pdf
45. http://unfpa.md/images/stories/publicati/raport_violenta_fam.pdf
46. ttp://ro.wikipedia.org/wiki/Violen%C8%9B%C4%83_domestic%C4%83

36