Proiect de cercetare

Tema: Violența asupra femeii în familie.

Disciplina: Problemele familiei și copilului în contextul schimbărilor sociale

Coordonator: Neagu Gheorghe

Prof
Student: Nichifor Valeria

Bălți 2021
 ”Violența este ultimul refugiu al incompetențelor.”
Isaac Asimov

Proiectul Cercetării
Argumentarea temei
În viata de zi cu zi se tot vorbeste de o emancipare a femeii, de o eliminare a discriminării femeii,
de o egalitate în drepturi între femeie şi bărbat, dar realitatea e cu totul alta. Nu numai că nu s-a produs
această egalitate, mai mult în unele situaţii femeia nu e respectată nici ca om pentru că înainte de orice
diferenţiere de gen toţi suntem oameni, fiinţe cu drepturi şi sentimente.
În societatea noastră majoritatea oamenilor încă trăiesc în sisteme de putere patriarhală care
privilegiază bărbaţii faţă de femei.  Violenţa asupra femeii din Moldova”, este că bărbaţii se impun în faţa
femeii prin violenţă (fizică, psihică, sexuală). Încă se mai circulă acele proverbe, expresii care promovează
normalitatea bătăii: ,,femeia nebătută este ca mâncarea nesărată.
În ultimele nouă luni ale anului curent la Inspectoratul General al Poliției au fost înregistrate 9844 de
sesizări, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2019 au fost înregistrate 8030 de cazuri. Dintre acestea, 675 au
fost calificate drept infracțiuni, iar 1336 au fost documentate drept contravenții în baza articolului privind
violența în familie. Dacă e să mă refer la ordonanțele de protecție emise de către instanțele de judecată, de
asemenea s-a înregistrat o majorare. În 2020 au fost emise 502 ordonanțe, iar anului trecut au fost înregistrate
423.

Obiective:
definirea fenomenului de violenţă dar şi de violenţa asupra femeii;
să prezint care sunt cauzele/factorii care duc la violenţa împotriva femeii;
să prezint formele de violenţă la care sunt supuse femeile din Moldova şi nu numai;
să prezint care sunt efectele violenţei asupra sănătăţii femeii;

Ipoteze:
Serviciile de asistență socială din Republica Moldova dețin experiențe relevante de asistență socială a
victimilor violenței;
Cât de informate sunt femeile și populația privind servicii acordate victimilor violenței

2
Ce este violența?
Violenţa în familie reprezintă orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un
membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică,
sexuală sau un prejudiciu material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi
3
exercita drepturile şi libertăţile fundamentale. În sensul legii, prin membru de familie se înţelege soţul,
ruda apropiată şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi
copil, dovedite pe baza anchetei sociale. ,,Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde
violenţa domestică (înţeleasă ca violenţă ce apare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa
asupra copiilor, bătrânilor sau altor rude. În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii
guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen, aceasta reprezintă o serie repetată de
comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le manifestă faţă de partener,
în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau profitând de incapacitatea de apărare a
victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu. Aceasta include şi abuzurile de tip economic şi social.
Este considerată violenţă domestică şi cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în relaţiile consensuale.
Câteva dintre miturile mai frecvent întâlnite cu privire la violenţa domestică asupra femeii,
variantele realiste şi implicaţiile acestor falsele credinţe sunt următoarele:
1. Violenţa domestică apare în familiile cu un statut economic şi social scăzut. În realitate: violenţa
domestică poate fi întâlnită în toate clasele şi categoriile sociale, familiile cu un statut superior fiind mai
tentate să o ascundă perspectivei publice. Ele au un statut şi o imagine de apărat, „pierderile” în cazul
expunerii publice fiind mai importante. Consecinţele: violenţa domestică tinde să fie subevaluată şi mai rar
identificată şi diagnosticată (inclusiv în terapia de familie), ceea ce conduce la perpetuarea acestui mit.
2. Unele femei merită să fie bătute, ele îl provoacă pe agresor. În realitate: nu există justificări
pentru violenţa domestică. Deşi în terapia se consideră că la orice patern interacţional contribuie ambii
parteneri, acest lucru nu se valabil şi în cazul violenţei domestice. Nici o reacţie a partenerului nu justifică
violenţa. De prea puţine ori violenţa este punctul culminant al unei dispute şi de cele mai multe ori femeile
nu primesc semnele premergătoare actului. Multe femei tind să evite episoadele violente şi indiferent de
acţiunile lor ele riscă să fie abuzate. Consecinţe: la nivelul simţului comun, femeile bătute sunt cele sfătuite
să-şi îmbunătăţească abilităţile de a face faţă agresorului („Nu-l supăra, provoca!”). Fie că este vorba de un
prieten, de medic sau poliţie, ea este întrebată ce a făcut, cum şi-a provocat partenerul.
3. Bătaia este rezultatul proastei îndepliniri a datoriilor de soţie şi mamă. În realitate: Frustrările şi
insatisfacţiile agresorului au de-a face adesea mai puţin cu nemulţumirile lui casnice şi mai mult cu
incapacitatea sa de a se integra, adapta, realiza sau impune în mediul social. Consecinţe: chiar şi cei care
au grijă de sănătatea victimei adoptă o atitudine defavorabilă acesteia, ce sugerează că nu s-a ridicat la
nivelul aşteptărilor, generând astfel bătaia.
4. Femeilor le place să fie abuzate. În realitate: acest mit a apărut pe baza constatării că multe femei
rămân lângă partenerul lor violent. Dar, femeilor le este adesea teamă să-şi părăsească partenerul.
Cercetările au indicat că momentul părăsirii agresorului poate fi unul extrem de periculos pentru o femeie.
Consecinţe: în cazul sindromului femeii bătute, neajutorarea şi frecvenţa mare a cazurilor reduc
sensibilitatea personalului medical la această problemă. Personalul medical tinde să fie dezgustat şi să
ignore, să minimalizeze sau să nege plângerile victimei.
4
 5. Dacă o femeie bătută ar fi vrut să părăsească relaţia ar fi put să o facă în orice moment. În
realitate: multe din motivele pentru care o femeie poate rămâne într-o relaţie abuzivă sunt independente de
voinţa ei. Femeia este adesea captivă psihologic, ea poate suferi de sindromul Stokholm, poate simpatiza
cu agresorul, îl poate prezenta într-un mod favorabil, deşi acţiunile lui apar ca abuzuri clare. Femeia poate
fi excesiv de dependentă de el sau poate fi forţată să rămână prin claustrare şi transformarea ei în
prizonier. Consecinţe: personalul medical care se îngrijeşte de sănătatea femeii bătute îi recomandă să
părăsească relaţia, fără să înţeleagă procesul prin care femeia este reţinută în relaţie.
6. Bătaia apare doar o dată. În realitate: în puţine cazuri există un singur episod de violenţă, în
majoritatea covârşitoare a cazurilor fiind vorba de un întreg ciclu al violenţei domestice, care trimite la un
comportament repetitiv. Consecinţe: specialiştii care intră în contact cu femeia bătută îi pot sugera că
trebuie să fie la bine şi la rău alături de soţul ei, şi că nu trebuie să se „sperie” la prima greutate întâlnită.
7. Bărbaţii violenţi nu-şi pot controla violenţa. În realitate: bărbaţii violenţi pot crede acest lucru
adeseori. Majoritatea celor care îşi agresează soţiile îşi pot totuşi controla agresivitatea în raport cu alte
persoane (prieteni, sau colegi), deci ar putea să şi-o controleze şi în relaţia cu partenera. Consecinţe:
bărbaţii pot renunţa la autocontrolul impulsurilor agresive în relaţia cu soţia şi îşi pot justifica astfel
faptele. Diferitele categorii de specialişti care intervin în cazurile de violenţă domestică pot, la rândul lor,
scuza astfel comportamentul agresorului.
8. Bătaia este rezultatul consumului excesiv de alcool sau droguri. În realitate: există parteneri
violenţi care nu sunt consumatori de alcool sau droguri. Nu există argumente care să susţină că alcoolul
reprezintă o cauză directă a violenţei domestice. Dovezile susţin coexistenţa consumului de a alcool şi a
violenţei domestice şi efectul lui facilitator asupra actelor de violenţă. Consecinţe: în rezolvarea acestor
cazuri un accent foarte mare se pune pe terapia medicamentoasă a adicţiei, uitându-se de importanţa
psihoterapiei individuale, de cuplu sau familie, de importanţa participării la grupurile de suport.
9. Violenţa domestică apare atunci când victima/agresorul au probleme psihiatrice. În realitate:
victimele/agresorii nu prezintă obligatoriu o constituţie psihopatologică. Majoritatea bărbaţilor agresivi nu
prezintă boli psihice, ei fiind persoane obişnuite care în multe situaţii se pot controla. Consecinţe: dacă în
cazul bărbaţilor boala psihică poate invocată în scopul scuzării actelor lor de violenţă, în cazul femeilor
bătute psihiatrii pot supraevalua până la praguri semnificative clinic nivelul tendinţelor isterice, depresive
sau suicidare, fiind tratate cu calmante sau chiar internate în clinica de psihiatri fără a fi necesar acest
lucru.
10. Agresorii au învăţat de la tatăl lor atitudinea abuzivă asupra femeii. În realitate: pot exista şi alte
modele ale învăţării acestor atitudini. În 18% din cazuri, partenerii violenţi nu au avut de fapt o copilărie
în care să se confrunte cu violenţa în familie (Gelles, 1987). Consecinţe: agresorii pot să-şi justifice astfel
acţiunile, iar unii specialişti îl pot prezenta chiar ca pe o victimă a mediului în care a crescut („Ei sunt
adevărata victimă!”). Există şi alte mituri care nu reprezintă explicaţii directe, ci doar încercări ale
colectivităţilor de a înţelege acest comportament: „bătaia nu are consecinţe importante”, „este o expresie a
5
iubirii”, „victimele exagerează dimensiunea abuzului”, „amestecul în treburile interne ale unei familii este
neavenit” etc.

Cauzele
          Una din principalele cauze care determină apariția violenței conjugale se referă la atitudinile și
stereotipurile sociale care legitimează rolul dominant al bărbatului și pe cel subordonat al
femeii care s-au perpetuat de-a lungul istoriei omenirii. Astfel, mentalitatea privind superioritatea
masculină reprezintă un principal factor responsabil în manifestarea fenomenului de violență domestică.
Nu trebuie uitat faptul că în România, mai ales în mediul rural, familia este văzută ca o sferă privată, aflată
sub controlul bărbaților, având la bază modelul patriarhal de relaționare, în care bărbatul decide și femeia
ascultă, se conformează și îl urmează.
O altă  problemă este cea a percepției asupra desfacerii căsătoriei. Există încă, moștenită prin
educație, perspectiva conform căreia divorțul este recunoașterea unui eșec, de multe ori al femeii,
considerată a fi principala responsabilă de unitatea familiei. În starea psihică de teamă provocată de
agresiunile partenerului, victima se îndreaptă, în primă instanță, către familia de proveniență și către
vecinătate, unde, din păcate se poate lovi de o reacție de dezaprobare față de intenția de a-și destrăma casa.
Din păcate, multe dintre victime, descurajate, se resemnează în acest moment și nu mai speră că situația lor
se mai poate schimba sau că cineva le mai poate ajuta.
Permisivitatea socială față de violența în cuplu - Conflictele violente din familie, în care femeia
este victimă, devin într-o oarecare măsură cunoscute în rândul anturajului, în rândul comunității în care
trăiesc iar lipsa de reacţie a celor din jur denotă indiferenţă sau chiar o aprobare tacită
Sărăcia este unul dintre cei mai des incriminați factori responsabili în apariția și proliferarea
violenței în familie. Incapacitatea de a-și satisface anumite trebuințe materiale determină frustrarea
individului, frustrare care generează, la rândul ei, o energie negativă care se răsfrânge asupra vieții
familiale.
Dependența financiară a femeii, existentă în multe dintre cazurile de abuz în cuplu, favorizează
lipsa de reacție a victimei. Femeia rămâne lângă partenerul său pentru că nu se poate întreține singură, nu
are cu ce să plătească o locuință, nu are cu ce să își întrețină copiii și, astfel, alege să rabde.
Această explicație a violenței domestice mută accentul pe trăsăturile de personalitate ale
persoanei abuzatoare, fiind considerate un important factor de risc. Abuzatorii sunt deseori descriși ca
având stimă de sine scăzută, gelozie excesivă, personalități agresive și ostile, au abilități scăzute de
comunicare, abilități sociale scăzute, nevoia intensă de putere sau sentimente de neputință, anxietate sau
teamă puternică de abandon, personalități narcisice, egoism .
Pe lângă acești factori cauzali, există o serie de circumstanţe care determină sau favorizează
apariția violenței domestice, cum ar fi:

6
 consumul excesiv de alcool – în general, numeroase incidente între soți apar atunci când unul sau ambii
parteneri au consumat alcool;
gelozia partenerilor;
infidelitatea partenerilor;
problemele sexuale ale cuplului;
certurile cu privire la copii, existența unor copii nedoriți, sau divergențele în legătură cu modul de creștere
și educație al acestora;
dorința partenerei de a deveni independentă din punct de vedere financiar - consolidarea statutului femeii
în familie, negocierea necooperantă a poziției sale în familie;
existența unor dificultăți care vulnerabilizează cuplul:
 sărăcia/deprecierea nivelului de trai asociată cu sentimente de eșec și frustrare;
 lipsa locurilor de muncă/șomajul  asociat cu sentimente de insecuritate;
 stresul asociat cu diverse evenimente neplăcute (pierderea serviciului, accident etc.);
 starea de sănătate a unuia sau a ambilor parteneri.

FORME DE VIOLENŢĂ
1. Violenţa fizică constă în atingeri sau contacte fizice dureroase, inclusiv intimidarea fizică a
victimei. Abuzul fizic se manifestă prin comportamente precum cele ce urmează, dar nu se limitează la
acestea: lovire cu palma, cu piciorul, cu pumnul, îmbrâncire, tras de haine, de păr, zgâriere, plesnire,
desfigurare, provocarea de hematoame, contuzii, fracturi, arsuri, bătăi, izbirea victimei de pereţi sau de
mobilă, aruncarea de obiecte şi folosirea armelor albe sau de foc, imobilizarea, legarea, reţinerea victimei,
lăsarea victimei într-un loc periculos. Violenţa fizică include şi distrugerea bunurilor care aparţin victimei
sau pe care cei doi parteneri le stăpânesc şi le utilizează împreună. În general, victimele violenţei fizice în
context familial sunt supuse mai multor acte de agresiune în decursul timpului. Efectele imediate ale
violenţei fizice sunt următoarele: vătămări corporale, provocarea de handicapuri sau chiar a morţii
victimei.
2. Violenţa psihologică/psihică (include violenţa emoţională şi cea verbală): insulte, jigniri
(referitoare la aspectul fizic, la capacităţile intelectuale sau la îndeplinirea responsabilităţilor pe care le are
victima în cadrul familiei), ameninţări, intimidare, şantaj emoţional, inducerea fricii, presiune continuă,
teroare, privare de alimente sau de somn, discreditare în faţa celorlalţi. Denumită şi „abuz emoţional”,
violenţa psihologică este folosită pentru a manipula şi controla; efectul este cumulativ în timp, cu
consecinţe grave pe termen lung pentru victimă. Literatura de specialitate indică faptul că acest tip de
violenţă este un factor central în abuzul intrafamilial.
3. Violenţa sexuală/Abuzul sexual constă în orice contact sexual nedorit de către partener sau cu
privire la care partenerul nu poate să-şi exprime consimţământul valabil format. Contactul sexual fără

7
 consimţământ este considerat viol. Acest concept cuprinde violul marital, dacă relaţiile dintre parteneri
sunt oficializate, şi violul în general, pentru alte tipuri de relaţii sexuale obţinute fără consimţământ prin
forţă, ameninţare şi/sau constrângere. Formele de sex forţat sau degradare sexuală sunt următoarele:
(a) continuarea activităţii sexuale atunci când victima nu este pe deplin conştientă, nu îşi dă acordul sau îi
este teamă să dea un răspuns negativ;
(b) vătămarea fizică a victimei în perioada actului sexual sau vătămarea organelor sale genitale, inclusiv
prin folosirea de obiecte sau arme, intra-vaginal, oral sau anal;
(c) obligarea victimei să întreţină relaţii sexuale fără protecţie împotriva sarcinii sau a bolilor cu
transmitere sexuală;
(d) criticarea sexualităţii victimei şi invocarea de apelative denigratoare sexual la adresa acesteia.
4. Violenţa economică reprezintă scăderea resurselor şi autonomiei victimei prin control asupra
resurselor financiare şi a accesului acesteia la bani, obiecte personale, hrană, mijloace de transport, telefon
şi alte surse de protecţie sau îngrijire de care ar putea beneficia. Violenţa economică se manifestă prin
comportamente precum interdicţia din partea agresorului ca victima să se angajeze sau să-şi păstreze locul
de muncă, refuzul agresorului de a da bani victimei pentru necesităţile de bază şi neimplicarea în nici un
fel a victimei în deciziile legate de administrarea bugetului familiei. Victima este menţinută într-o stare de
dependenţă faţă de agresor.
5. Violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă, care constă în controlul
victimei, izolarea acesteia de familie sau de prieteni sau monitorizarea activităţilor acesteia şi care are
drept rezultat întreruperea sau insuficienţa relaţiilor sociale, precum şi restrângerea accesului la informaţie
sau asistenţă.
Prin urmare, violenţa împotriva femeilor cuprinde următoarele, fără a fi limitată la acestea:
 Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul sexual
al copiilor de sex feminin în cadrul casnic, violenţa legată de zestre, violul marital, mutilarea genitală a
femeilor, violenţa extra-maritală şi violenţa care decurge din exploatare;
 Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce apare în comunitate, inclusiv violul, abuzul sexual,
hărţuirea sexuală şi intimidarea la locul de muncă, în instituţiile de educaţie şi în altă parte, traficul cu
femei şi prostituţia forţată;
 Violenţa fizică, sexuală şi psihologică comisă sau trecută cu vederea de către stat, oriunde
apare aceasta.
CONSECINŢE ŞI EFECTE ALE VIOLENŢEI
Violenţa înportiva femeilor au numeroase efecte negative, grave, atât pe termen lung cât şi pe
termen scurt, directe (asupra victimei) şi indirecte (asupra persoanelor care asistă la actele de violenţă). În
ceea ce priveşte starea de sănătate, victima poate suferi o serie de vătămări corporale, cu grade diferite de
gravitate, care pot necesita mai multe sau mai puţine îngrijiri medicale. În funcţie de gravitatea acestora,

8
ele pot avea urmări grave şi pe termen lung, mergând până la infirmităţi, pierderea totală sau parţială a
capacităţii de muncă sau moartea victimei. În ceea ce priveşte sănătatea mintală, victimele pot suferi,
datorită abuzurilor, o serie de tulburări tranzitorii sau permanente în sfera emoţională, cum ar fi: depresii
acute sau cronice,anxietate, fobii, atacuri de panică, insomnii, coşmaruri sau sindrom post-traumatic. În
funcţie de durata şi natura abuzului, pot surveni tulburări de personalitate şi de comportament, tulburări
alimentare şi tentative suicidare; de asemenea, pot apăre comportamentele de dependenţă (victimele se
refugiază în consumul de alcool sau de substanţe tranchilizante). Viaţa profesională şi economică a
victimei va fi afectată de lipsa unui loc de muncă sau de pierderea acestuia, în urma interdicţiilor
partenerului de a se încadra în muncă sau a scenelor de gelozie ale acestuia, fără a mai menţiona absenţele
(consecinţa violenţelor fizice care necesită îngrijiri medicale).Veniturile insuficiente sau absenţa lor vor
crea dependenţă financiară faţă de agresor, mai ales în lipsa resurselor alternative (situaţia este mai gravă
dacă victima are copii minori în îngrijire). Victimele care reuşesc să-şi păstreze locul de muncă întâmpină
dificultăţi de concentrare şi performanţă, datorită stresului şi tracasărilor la care sunt supuse de către
agresori.
Din punct de vedere social victimele sunt izolate treptat şi, în cele din urmă, total de familia de
origine, grupul de prieteni, colegii de serviciu sau de serviciile de asistenţă socială. Izolarea socială a
victimei reprezintă unul dintre cei mai severi factori de eşec în încercarea acesteia de ieşire din această
dependenţă.
Agresorii familiali Participanţii la interviurile de grup cu bărbaţii care au comis acte de violenţă
împotriva femeilor în familie (şi care au beneficiat de programul de reabilitare pentru abuzatorii de alcool)
au demonstrat cunoştinţe cu referire la multiple forme ale violenţei, recunoscînd faptul că au utilizat aceste
forme faţă de partenere/soţiile lor: violenţa fizică (bătăi, lovituri cu pumnii), violenţa economică (neputinţa
de a asigura familia, cheltuirea banilor pentru alcool, distrugerea bunurilor şi proprietăţii), violenţa
psihologică (umilinţa, şantajul, interzicerea vizitării rudelor, etc.) violenţa sexuală (impunerea relaţiilor
sexuale) etc. Cel mai frecvent a fost menţionată violenţa fizică. În pofida faptului că au comis acte de
violenţă, dînşii nu sunt pe deplin familiarizaţi cu cadrul legal-normativ, majoritatea nu sunt informaţi
despre Legea 45 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Toţi respondenţii au fost foarte
critici în privinţa eficienţei ordonanţei de protecţie utilizate de poliţie şi cred că aplicarea acesteia poate
instiga mai multă violenţă: „Îndepărtarea bărbatului din casă va diminua autoritatea lui în faţa rudelor şi
vecinilor. După aşa umilire numi pot imagina cum soţia ar putea să-l privească în ochi pe soţ, nu poate
exista o bună înţelegere între ei”. Deşi majoritatea agresorilor cred ca femeile sunt într-o situaţie mai
dificilă din cauza dificultăţilor economice, normelor culturale şi tradiţionale, majoritatea absolută mai
respectă abordarea patriarhală faţă de rolul femeii şi bărbatului în familie: bărbaţii trebuie să aibă salarii
mai mari în comparaţie cu cel al femeilor; bărbaţii sunt responsabili pentru întreţinerea familiei, pe cînd
femeile sunt responsabile de copii şi de treburile gospodăreşti: „Bărbatul este bărbat”; „Bărbatul este cu
două trepte mai superior decît femeia”. În conformitate cu cele menţionate de respondenţi, violenţa în
9
familie este determinată de o serie de cauze: situaţia economică dificilă (lipsa de bani, lipsa locurilor de
muncă), abuzul de alcool (majoritatea absolută, în baza experienţei personale), dificultăţile în familie,
factorul psihologic ce ţine de insistenţa bărbatului de a menţine controlul şi poziţia în familie în contextul
diminuării posibilităţilor de a cîştiga bani şi de a asigura un trai decent familiei. Ei cred că femeile îndură
violenţa din cauza că femeile sunt dependente de bărbaţi în plan economic, psihologic şi emoţional. Toţi
respondenţii au invocat justificări multiple pentru conduita violentă a bărbaţilor: tradiţie/cultură („dacă
bate – iubeşte”), conduita provocătoare a femeii („dacă tot cere şi cere bani; cînd femeia nu ascultă de
soţ”, etc.), influenţa alcoolului, etc. Cel mai frecvent a fost invocată gelozia faţă de parteneră, care
afectează demnitatea bărbatului şi poate duce la acţiuni violente. Respondenţii au fost în dezacord cu
proverbul „femeia nebătută e ca şi casa nemăturată”. În acelaşi timp, au răspuns pozitiv cînd au fost
întrebaţi dacă femeia trebuie să-şi ceară permisiunea de la bărbat pentru a merge undeva. Drept rezultat al
discuţiei în grup s-a observat o simbioză de percepţii şi atitudini patriarhale-moderniste în rîndul
bărbaţilor-agresori, ceea ce denotă o instabilitate psiho-emoţională şi socială a respondenţilor, legate de
experienţele de viaţă anterioare şi prezente.
Totuşi, mai mulţi bărbaţi care au participat la un program de reabilitare s-au schimbat pozitiv,
inclusiv atitudinile lor faţă de problema în cauză: o atitudine mai critică faţă de acţiunile violente
precedente, refuzul alcoolului, acceptarea ideii că femeile nu trebuie să trăiască în frică şi nu trebuie să fie
supuse actelor de violenţă, etc. Dânşii au dat dovadă că înţeleg necesitatea schimbării atitudinilor lor faţă
de relaţiile sexuale în cuplu/în familie. Respondenţii şi-au exprimat acordul cu faptul că ar putea să existe
situaţii cînd femeile nu pot întreţine relaţii sexuale, iar utilizarea forţei şi puterii este inacceptabilă. În
acelaşi timp, răspunsurile respondenţilor au confirmat o convingere stereotipică puternică cu privire la
violenţa în familie, percepînd acest flagel ca o chestiune privată şi o problemă ce vizează doar partenerii.
În tot acest demers dinamic, cercetătorii arată că există o serie de indicatori ai instalării
sindromului Stockholm la nivelul unei victime ale violenţei domestice:
 Victima este ataşată de abuzator. În fapt, această legătură puternică este biderecţională, abuzatorul de
asemenea fiind puternic ataşat de victima sa. Legătura acţionează ca o strategie de siguranţă deoarece
abuzatorul este de asemenea dependent de victima sa şi ar face orice să o păstreze.
 Ataşamentul faţă de abuzator este unul de tip anxios, şi nu unul de tip securizat pe care ne-am aştepta să
îl întâlnim într-o relaţie de iubire.
 Victima este extrem de recunăscătoare în faţa unui semn minim de bunătate din partea victimei. aceste
semne de bunătate pot fi atât de mici încât un observator extern ar putea nici să nu le remarce.
 Victima neagă, minimizează sau raţionalizează actele abuzive ale atacatorului ei. Ea îşi neagă propria
mânie în faţa acestor acte. Aceste distorsiuni cognitive sunt esenţiale pentru crearea relaţiei de ataşament
faţă de abuzator.

10
 Victima pendulează în percepţia ei asupra abuzului şi abuzatorului, aparent incapabilă de a păstra
părerea sau de a menţine o credinţă cu privire la propriile experienţe. Aceste observaţii ne spun deja că îi
este dificil în a distinge între ceea ce este real şi ceea nu este real.
 Victima este hipervigilentă în raport cu nevoile abuzatorului şi caută orice modalitate de a îl ţine fericit.
Pentru a realiza acest fapt, victima încearcă "să pătrundă în mintea abuzatorului" pentru a prezice
momentele de calm şi pe cele 100 de nervozitate. Fiind atât de concentrată asupra nevoilor abuzatorului,
victima pierde contactul cu propriile nevoi.
 Victima priveşte lumea prin perspectiva abuzatorului. Dacă aceste vede anumite situaţii sau persoane ca
şi ameninţări, la fel le va vedea şi femeia victimă.
 Victima priveşte autorităţile externe ce încearcă să îi câştige eliberarea ca pe nişte ,,personaje negative",
în vreme ce abuzatorul este "personajul pozitiv" –el o protejează şi este dificil să părăseşti personajul bun.
 Victima se teme că abuzatorul se va întoarce pentru a o pedepsi chiar şi când acesta este prins şi
întemniţat, sau chiar mort.
 Victima prezintă simptome de stres postraumatic. Printre acestea se numără plângeri psihice şi
fiziologice, depresia, stima de sine redusă, reacţii anxioase, paternuri paranoide, sentimente de neajutorare.
Dacă separarea fizică şi psihică deplină intervine, victima poate experienţia tulburarea de stres
postraumatic în formă completă, cu simptome clasice precum coşmarurile şi amintiri de tip "flash".
Aceasta se datorează separării sentimentelor şi percepţiilor asociate cu trauma ce reapar în câmpul
conştiinţei, marcând începutul procesului de integrare a lor şi vindecare.

Caracteristicile agresorilor domestici

Tendinţa generală de aplicare a unei perspective integratoare se regăseşte şi în evoluţia cercetărilor
referitoare la caracteristicile agresorilor domestici, mai ales în rândul echipelor interdisciplinare din cadrul
adăposturilor destinate victimelor şi agresorilor care au identificat în timp nevoia de a construi profile cât
mai cuprinzătoare. Deşi nu exhaustive, listele de caracteristici pe care aceştia le publică sunt deopotrivă un
ghid de referinţă pentru specialiştii din domeniu care au nevoie sa facă distincţia între agresori şi falşi
agresori, dar şi listă de indicatori pentru victimele debusolate cărora le vine adesea mai uşor să apeleze la
materiale scrise şi recunosc cu mai mare uşurinţă realitatea proprie în aceste descrieri. O astfel de listă
include:
Abuzatorii au adesea o stimă de sine scăzută. Chiar dacă majoritatea abuzatorilor lasă să se întrevadă o
imagine de "putere", "încredere în forţele proprii", cel mai adesea dincolo de această faţadă ei au o
stimă de sine scăzută. Adesea această stimă de sine scăzută este direct legată de nevoia sporită de
afectivitate a acestor bărbaţi şi, ca oconsecinţă directă, de o dependenţă emoţională excesivă faţă de
parteneră.
Abuzatorii prezintă o dependenţă interpersonală mai ridicată faţă de partenera lor intimă. O întreagă
serie de studii arată că bărbaţii care utilizează violenţa faţă de partenerele lor au nivele mai ridicate de
11
 dependenţă interpersonală decât semenii lor non violenţi (Dutton, 1988; Murphy et al., 1994).
Hirschfeld definea dependenţa interpersonală ca şi "complex de gânduri, credinţe, sentimene şi
comportamente ce se reunesc în jurul nevoii de a se asocia îndeaproape, de a interacţiona şi de a se
bizui pe alţii valoroşi" (în Kane, Staiger, Ricciardelli, 2000, p. 24). Aceşti bărbaţi dependenţi îşi doresc
şi în acelaşi timp se tem de apropierea emoţională de partenerele lor, simt o mare frustrare şi mânie faţă
de autonomia partenerei lor şi se focusează în principal asupra partenerei pentru satisfacerea tuturor
nevoilor emoţionale (Coleman, 1980; Dutton, 1988; Sonkin et al., 1985). Direct corelată cu această
frică şi mânie îndreptată asupra autonomiei partenerei, este şi stima de sine scăzută a bărbaţilor –
dependenţa lor nesatisfăcută îi determină să îşi pună la îndoială valoarea în faţa partenerei actuale,
precum şi în faţa altor potenţiale partenere.
Abuzatorii se precipită în construirea de relaţii. Se arată în nenumărate rânduri că multe dintre victimele
violenţei domestice au ieşit cu partenerii lor sau i-au cunoscut de-a lungul unor perioade mai scurte de
şase luni înainte de a lua decizia de a se muta împreună. Comportamentul lor de exaltare în relaţie,
comparabil cu emoţia unei plimbări în carusel, impresionează adesea prin folosirea unor clişee precum
"dragoste la prima vedere", "Eşti singura persoană cu care pot să vorbesc", "Nu m-am simţit niciodată
atât de iubit". Ca o consecinţă directă a nevoii puternice de ataşament emoţional, ei forţează instaurarea
unei relaţii mult înainte de a fi cunoscut partenera şi de a fi fost siguri că îşi doresc să îi fie aproape.
Abuzatorii sunt excesiv de geloşi. Ei justifică adesea acest sentiment ca fiind un semn de dragoste
adevărată, dar este curând evident faptul că aceasta nu are nimic de a face cu dragostea, ci este profund
legat de stima lor de sine scăzută, de teama constantă de a nu fi părăsiţi, înşelaţi. Încrederea deplină şi
siguranţa ce ar defini o relaţie sănătoasă nu se pot instaura atâta timp cât abuzatorul nu are încredere în
propria persoană şi în abilitatea sa de a construi o relaţie sănătoasă.
Abuzatorii manifestă adesea un comportament de control (verificare). Justificat la început ca semn de
grijă pentru siguranţa şi binele partenerului, acest comportament devine în scurt timp sufocant ca şi
nesiguranţa acestuia. Teama de a nu fi înşelat îl orbeşte pe acesta – întârzierile de orice fel, relaţiile cu
persoane cu care el nu le cunoaşte, deciziile luate fără a fi consultat, oricât de neînsemnate ar fi ele,
sunt toate semne ale unei independenţe pe care el nu ar putea să o controleze şi îi ameninţă supremaţia.
Abuzatorii au adesea aşteptări şi pretenţii nerealiste. Odată angajaţi în relaţie, abuzatorii au adesea
aşteptarea şi pretenţia ca partenera să le poată îndeplini orice nevoie, şi mai ales de a da întâietate
acestor nevoi, chiar şi trecând peste propriile nevoi stringente.
Abuzatorii îi blamează pe alţii pentru acţiunile lor. Atribuirile externe sunt o strategie comună celor care
nu vor să îşi asume responsabilitatea unor acte clasate de societate ca inacceptabile. Gama de explicaţii
pe care abuzatorii domestici le oferă pentru actele lor este discutata ulterior în decursul acestui capitol,
generică este însă tendinţa lor de a nega vina proprie, până la a nu recunoaşte orice fel de
responsabilitate pentru acte şi atribuire a vinei în exclusivitate unor surse externe lui – fie că este
victima, fie că este o altă persoană din anturajul ei, fie că este situaţia externă ca atare.
12
 Abuzatorii tind să fie hipersensibili. Tot ca o continuare firească a altor trăsături evidenţiate anterior,
abuzatorii au tendinţa de a se lăsa afectaţi foarte uşor de afirmaţiile celor din jur, fie că sunt ele
intenţionate, fie că sunt doar interpretate de cгtre aceєtia prin propriul filtru. Urmгriюi de diverse temeri,
abuzatorii tind sг aplice principiul confirmгrii profeюiei єi sг interepreteze orice afirmaюie a celor din jur ca o
acuzг, observaюie nelegitimг.

Cum a influențat pandemia asupra violenței

În primul rând, faptul că pe durata stării de urgență, datorită restricțiilor care au fost impuse,
femeile s-au văzut nevoite să rămână închise în același imobil timp de 24 de ore. Dacă, anterior, ele mai
mergeau la serviciu, puteau să iasă elementar la plimbare sau la întâlnire cu vreo rudă, în această perioadă
ele au fost izolate. De multe ori, ele nu aveau nici cel puțin acces la telefon ca să poată chema pe cineva să
le ajute. La fel, s-a constatat și o imposibilitate de a discuta și solicita o consultație de la un specialist sau
să meargă la autorități ca să scrie o plângere. Apropo, în această perioadă, colegele mele de la Centrul

13
 Internațional „La strada”, au constatat o creștere cu peste 30% a numărului cazurilor de apel la linia
fierbinte de încredere.

SERVICII DE ASISTENŢĂ SPECIALIZATĂ PENTRU FEMEI

Serviciile de asistenţă specializată pentru femeile victime ale violenţei în bază de gen pot oferi o
gamă largă de servicii, în special adăposturile pentru femei, liniile de asistenţă telefonică pentru femei,
centrele de asistenţă pentru femei, care oferă diferite tipuri de suport non-rezidenţial, precum şi serviciile
Aceste organizaţii ar putea să ajute victimele violenţei în bază de gen în sens mai larg sau ar putea să-şi
concentreze eforturile asupra victimelor care au experimentat forme specifice de violenţă (cum ar fi,
violenţa din partea partenerului intim, violenţa sexuală sau ca urmare a traficului) ori care fac parte din
grupuri specifice (cum ar fi, femeile imigrante, adolescentele sau lucrătorii sexuali).
Conform Nomenclatorului serviciilor sociale75, aprobat prin Ordinul ministrului Muncii, Protecţiei
Sociale şi Familiei nr.353 din 15.12.2011, victim violenţei în bază de gen, inclusiv victima copil, poate
beneficia de următoarele servicii specializate şi servicii sociale de specializare înaltă:
 Centrul de asistenţă socială a copilului şi familiei;
 Centrul de zi pentru copii în situaţie de risc;
 Centrul de plasament temporar pentru copii în situaţie de risc;
 Centrul de reabilitare pentru victimele violenţei în familie, care oferă plasament temporar, asistenţă
victimei, socializare şi reintegrare în familie şi/sau comunitate;
 Centrul maternal;
 Asistenţă parentală profesionistă;
 Casa comunitară pentru copii în situaţie de risc;
 Centrul de asistenţă psihosocială a copiilor victime ale violenţei, abuzului şi exploatării;
 Centrul pentru asistenţa şi protecţia victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane;
Concomitent, Nomenclatorul serviciilor sociale include şi servicii pentru agresori, aşa ca:
 Centrul de zi pentru abilitarea agresorilor.

În vederea ajustării Standardelor naţionale la cele internaţionale, Guvernul Republicii Moldova a

aprobat Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a centrelor de reabilitare a victimelor violenţei în
familie, prin care este reglementată funcţionarea acestui tip de centru, prin indicarea formei de organizare
şi finanţare, beneficiarii, modul de asistare a acestora şi Standardele minime de calitate privind serviciile
sociale prestate victimelor violenţei în familie, în care sunt stipulate principiile de prestare a serviciilor
sociale în cadrul centrului, beneficiarii, admiterea şi plasamentul în centru, încetarea plasamentului etc. În
prezent funcționează 8 instituţii publice care oferă plasament şi servicii specializate, inclusiv pentru
victimele violenţei, şi anume:
14
 CHESTIONAR VIOLENTA DOMESTICA

1. Ce înţelegeţi prin violenţa domestică?

a. Agresiune fizica
b. Agresiune verbala
c. Paguba materiala
d. Suferinta psihica

2. Considerati ca violenţa în familie este un mod prin care agresorul îşi impune
a. Da
autoritatea?
b. Nu

3. De ce credeti ca apeleaza persoanele la violenta ca rezolvare a problemelor

a. Agresiune fizica
15
din familie?
b. Agresiune verbala
c. Paguba materiala
d. Suferinta psihica

e. Alte situatii

4. Cunoasteti persoane implicate intr-o relatie violenta?

a. Da
b. Nu

5. Daca o persoana din grupul tau de prieteni ar fi victima unei agresiuni fizice,
a. Da
ai incuraja-o sa apeleze la ajutor?
b. Nu

6. La cine ai apela in cazul in care ai fi victima violentei domestice?

a. Politie
b.Pieteni
c. alte persoane

7. Care consideri ca sunt motivele prin care persoanele agresate nu apeleaza la

a. Teama fata de
ajutor?
agresor
b. Rusinea
c. Teama de a pierde
prieteni
d. Lipsurile financiare

8. In familia ta au fost situatii de violenta domestica?

a. Da
b. Nu

9. Aveti cunostinta de existenta unui centru specializat de ajutorare a

a. Da
victimelor violentei domestice?
b. Nu

10. Ai dori sa participi ca voluntar la o campanie impotriva violentei

a. Da
domestice?
b. Nu

16
 CONCLUZII
Impactul informaţiilor eronate riscă să fie mult mai negativ decât lipsa de informaţii căci un nivel
al prevalenţei inferior realităţii poate fi utilizat pentru a contesta importanţa fenomenului violenţei. Este
deci important ca un studiu asupra violenţei în familie să fie condus după o metodologie solidă pentru a
reduce erorile la maximum posibil. Este important ca rezultatele cercetărilor să servească elaborării de
acţiuni menite a soluţiona problema. Costul considerabil al violenţei domestice atât pe plan personal, social
şi sanitar obligă moral atât cercetătorii cât şi participanţii să utilizeze rezultatele obţinute în practică.
Comunităţile studiate trebuie rapid informate de rezultatele obţinute.
Formarea adecvată a specialiştilor care interacţionează cu victimele astfel încât intervenţia de
orice natură – a organelor de ancheta penală, a medicilor ori asistentilor sociali să fie centrată pe nevoile şi
drepturile victimelor, indiferent de apartenenţa etnică, religioasă, orientare sexuală sau de statutul
economico-social al acestora, pe prevenirea revictimizării şi pe protejarea victimelor de fapte de violenţă
ulterioară.

17
 Bibliografie:
https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Violenta/Raport_violenta_fam.pdf
https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-2015-7.pdf
http://msmps.gov.md/wp-content/uploads/2020/06/15342-
Ghidul20Specialistii20Sistemul20de20Sanatate_interventia20in20cazurile20de20violenta28129.pdf
http://antiviolenta.gov.md/ce-este-violenta-fata-de-femei-si-violenta-familie/
file:///C:/Users/adria/Downloads/VOLUMViolentainfamilie.pdf
Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice, Turliuc Maria Nicoleta, Adina Karner Huţuleac,
Oana DănilăEditura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2009, (ISBN 978-973-703-436- 6).

18