TERAPIA DE FAMILIE CU

PROBLEME SPECIFICE –
VIOLENTA MARITALĂ
 Introducere
 Lawick şi Groen (1998) au psihoterapeutic. Dezvoltarea
dezvoltat conceptul de spirală a abilităţii de reflecţie la toţi cei
violenţei, în care pot fi prinşi implicaţi este de o importanţă
partenerii de cuplu. De asemenea, crucială în acest tip de
cei doi psihoterapeuţi au psihoterapie sistemică.
dezvoltat şi o metodă prin care să
ajute cuplurile să iasă din această
spirală, precum şi alte căi de
rezolvare a conflictelor. Punctul
central al acestei metode este
planul time-out (pauză). Este
luată mai întâi în discuţie
eficacitatea planului time-out-
ului. După ce planul este bine
însuşit se ia în discuţie şi procesul
  Planul time-out
Dacă, în timpul unui conflict domestic, apare intenţia de angajare
în violenţă fizică sau dacă aceasta chiar are loc, este necesar ca
acestui aspect să i se acorde o atenţie deosebită. Este foarte
important să fie adresate întrebări specifice despre violenţa
domestică. Adesea clienţii nu abordează ei înşişi aceste aspecte,
simţindu-se ruşinaţi. Sentimentul siguranţei fizice şi psihice este
un imperativ în psihoterapie. În cazul în care consilierea, în cadrul
căreia sunt abordate subiecte dureroase, conduce la creşterea
tensiunii şi a violenţei psihice şi fizice în familie, atunci acest
lucru determină o severă alterare a mediului terapeutic.
 În general, bărbaţii agresivi aruncă vina pentru apariţia
violenţei asupra partenerei sau a circumstanţelor: „Dacă nu
m-ar cicăl,i nu ar trebui s-o lovesc”. Fără a învinovăţi pe
nimeni şi fără a încerca să ne dăm seama cine are dreptate
(plecând de la premisa că fiecare vine cu propria realitate,
formându-se o dublă liniaritate cauzală, neeficientă din punct
de vedere terapeutic), vom explica faptul că atenţia ar trebui
să fie îndreptată în primul rând spre a-l determina pe bărbat
să se controleze şi să nu lase circumstanţe precum o soţie
cicălitoare, un copil mofturos sau reproşuri nefondate ale
şefului să scoată la lumină toată impulsivitatea.
 Planul time-out-ului are o structură simplă şi
funcţională. Dacă una dintre părţile implicate simte că
„situaţia scapă de sub control”, el/ea ar trebui să ia o
pauză. Aceasta înseamnă părăsirea camerei în care are
loc conflictul. Partenerul/partenera ar trebui să
coopereze şi să nu încerce să-l oprească pe celălalt.
Persoana care a părăsit camera trebuie să facă tot
posibilul să se calmeze, să se reîntoarcă după un timp şi
să restabilească contactul într-un mod paşnic. De
exemplu: „Bună, tot eu sunt” sau „ Doreşti o cafea sau
un ceai?”
 Dacă planul time-out-ului reuşeşte, se creează o
bază pe care terapeutul poate apoi lucra şi se
poate concentra asupra altor aspecte ale relaţiei.
Experienţa dovedeşte că izbucnirile violente pot
recidiva. Este recomandabil ca şedinţa
următoare să se focalizeze asupra
comportamentului violent.
 Bărbatul violent se ruşinează, simte că a eşuat, aruncă
vina asupra celorlalţi: „Nu este vina mea că lucrurile au
scăpat de sub control, ci este vina comportamentului
umilitor şi sâcâitor al soţiei şi al fiului adolescent”.
Terapeutul trebuie să aibă răbdare şi să treacă prin
aceleaşi etape din nou. Încă odată este nevoie de crearea
unei atmosfere non-acuzatoare, în care planul time-
out-ului este desprins de esenţa conflictelor. Se discută
în ce stadiu au crescut tensiunea fizică şi ritmul cardiac,
de ce nu s-a profitat de oportunitatea unui time-out şi
cum se poate face acest lucru în situaţii similare. Doar
după ce se clarifică aceste lucruri se poate fixa data unei
noi şedinţe de terapie
 Un alt aspect important al planului time-out-ului este acela de a-i
învăţa pe clienţi să se calmeze pe ei înşişi şi pe ceilalţi înainte ca
lucrurile să scape de sub control. Gottman (1999) consideră acest
lucru ca fiind una dintre cele mai importante calităţi ale succesului
unei relaţii maritale. Această calitate poate fi inclusă în ceea ce el
denumeşte „acţiuni reparatorii”. Gottman a desfăşurat cercetări
asupra relaţiilor maritale de-a lungul a mai bine de 25 de ani. Şi
cuplurile fericite au conflicte, de obicei în legătură cu aceleaşi
subiecte de fiecare dată. Însă cuplurile fericite au un succes mai
mare în a repara decât celelalte cupluri. Repararea poate consta în
acţiuni verbale sau non-verbale, cum ar fi reglarea tonului şi
alegerea unor cuvinte potrivite (mesaje de tip asertiv), scuzele,
consolarea, atingerea, mângâierea sau auto-calmare prin părăsirea
camerei, înainte de izbucnirea conflictului.
  Procese neurologice
Prin analiza completă a percepţiei fizice care este legată de
creşterea tensiunii, un client poate fi învăţat să spargă
acumularea tensiunii, înainte ca părţi primitive ale
creierului să fie stimulate (paleocortex). Acumularea
tensiunii se soldează cu o invazie emoţională care cuprinde
în totalitate creierul (un fel de epilepsie emoţională) şi de
aceea tiparele rigide ale gândirii preiau controlul.
 Când soţia unui bărbat violent aflate în terapie de cuplu
povesteşte cât este de speriată de soţul ei, terapeutul
poate întreba: „Vrei să ai o soţie căreia să-i fie frică de
tine?”. După ce bărbatul răspunde că, desigur, nu asta
îşi doreşte, terapeutul îl poate întreaba: „Să
presupunem că tu însuţi ai putea face ceva pentru ca
soţiei să-i fie mai puţin frică, ce fel de lucruri ai face sau
ai spune, fără a te simţi slab?”. Există nenumărate
exemple de întrebări circulare, reflexive, care pot
stimula şi extinde abilitatea de mentalizare a clienţilor.
Karl Tomm (1994) a dezvoltat această metodă şi mai
mult, prin introducerea unuia dintre parteneri în rol de
observator, în terapia de cuplu.