Tema : Relația

de consiliere
Relaţiile de consiliere au loc atît în minţile participanţilor, cît şi în comunicarea
externă. Mulţi consilieri şi mulţi clienţi au relaţii de lucru care le preced sau le
însoţesc pe cele de consiliere şi, în consecinţă, au început deja să-şi formeze
impresii unii despre ceilalţi
 Atitudinile fundamentale ale consilierului, în absenţa
cărora procesul de consiliere nu îşi atinge scopul formativ
sau chiar poate avea consecinţe negative, sunt:
• • Acceptarea necondiţionată;
• • Empatia
• • Gândirea pozitivă
• • Congruenţa
• • Colaborarea
• Acceptarea necondiţionată – acceptarea necondiţionată
este premisa fundamentală a procesului de dezvoltare
personală şi de optimizare a funcţionării persoanei.
Consilierul trebuie să accepte necondiţionat
interrelaţionarea cu subiectul, indiferent dacă valorile
acestuia diferă sau sunt diametral opuse. Valorizarea nu
trebuie să fie condiţionată de grupul social de
apartenenţă, de rasă, sex, religie, valori şi atitudini
personale, comportamente.
• Relaţia de consiliere este înţeleasă ca o
alianţă activă în care consilierul nu are alt
obiectiv decît de a stabili o relaţie care să
satisfacă cerinţele menţionate.
• Congruenţa consilierului nu este expresia
interpretării unui rol; consilierul, pur şi
simplu, exprimă deschis sentimentele pe
care le trăieşte în momentul interacţiunii
sale cu clientul. El conştientizează aceste
sentimente şi are capacitatea de a le
comunica acestuia într-o manieră
adecvată. Dacă, de pildă, consilierul se
simte plictisit în relaţia cu clientul său,
aceasta nu înseamnă că el îi va vorbi
imediat despre acest sentiment; dar în
cazul în care clientul continuă să fie
plictisitor, consilierul îşi va exprima acest
sentiment cu speranţa că vor vorbi deschis
şi constructiv despre el.
• Atenţia pozitivă necondiţionată se manifestă prin
exprimarea conti­nuă a unui sentiment pozitiv, fără rezerve
şi fără evaluări. Ea înseamnă să nu faci judecăţi de valoare
(Rogers, 1974). Consilierul nu trebuie să accepte anumite
sentimente ale clientului şi să respingă altele, ci să-l
valorizeze într-o manieră totală, necondiţionată.
• Înţelegerea empatică a clientului.
A asculta cu empatie înseamnă a asculta Din acest motiv trebuie să avem în
fiind conştient că oamenii încearcă din vedere ascultarea atentă a
răsputeri să supravieţuiască şi să aibă interlocutorului, utilizarea întrebărilor
acces la un dram de fericire. Nu-i deschise, evitarea întreruperilor, a
obligatoriu să fii de acord cu ei, să le etichetărilor, a criticilor sau moralizării.
împărtăşeşti filozofia sau valorile, dar De asemenea, este indicat să acordăm un
poţi recunoaşte că eşti cumva solidar cu timp de gândire înainte de a da un
ei fiind angajat în aceeaşi luptă. răspuns, oferirea de răspunsuri scurte,
− Empatia – capacitatea de a percepe clare, utilizarea unei tonalităţi potrivite a
trăirile, emoţiile interlocutorului, modul vocii
său de a gândi şi a se comporta, fără a se
identifica cu acesta. Empatia nu trebuie
confundată cu mila sau compasiunea faţă
de o persoană în dificultate. Această
calitate se dezvoltă prin exersarea
comunicării verbale şi nonverbale
eficiente.
• − Colaborarea – reprezintă abilitatea consilierului de a
implica persoana în deciziile de dezvoltare personală. Rolul
consilierului este să-l ajute pe beneficiar să găsească cele
mai bune informaţii pentru ca acesta să poată lua decizii
optime.
• − Responsabilitatea – presupune respectarea principiilor
fundamentale ale consilierii, prin prevenirea utilizării greşite
a cunoştinţelor şi metodelor de consiliere. Consilierul nu se
poate implica în procesul consilierii dacă nu îşi asumă
responsabilitatea aptitudinilor şi acţiunilor sale.
Consilierul se poate comporta liber şi natural doar într-o
relaţie bine definită. Această idee ne permite să aducem în
discuţie limitele pe care le presupune o bună relaţie de
consiliere.
Prin urmare, orice consiliere are limite. Singura problemă
este de a şti dacă aceste limite sunt clar definite, clar
înţelese şi pozitiv utilizate, sau dacă pacientul, într-un
moment de mare nevoie, întîlneşte dintr-o dată aceste limite
ca nişte bariere ridicîndu-se în faţa lui.
• Iată cîteva dintre aceste limite:
• limitarea responsabilităţii - consilierul nu rezolvă problemele clien­
tului ; terapia creează un cadru care-i permite acestuia să descopere
propriile soluţii la propriile probleme;
• limitarea timpului - pacientul nu poate cere timp mai mult invocînd,
de pildă, faptul că a ajuns cu întîrziere la consilier;
• limitarea agresivităţii - clienţii au voie să-şi exprime sentimentele
agresive, dar fără a pune în pericol viaţa consilierului sau propria
viaţă şi fără a distruge obiecte de mobilier! ;
• limitarea afecţiunii - trebuie bine definită, mai ales în cazul copii­lor ;
cererile suplimentare de afecţiune ale acestora prin solicitarea de
cadouri, dorinţa de a depinde de consilier, dorinţa de a continua
relaţia socială în afara orelor de consiliere