 Realizaţi și analizați o posibilă “rută” în sistemul de protecţie socială pe care o

poate urma un copil cu disabilităţi uşoare abandonat la naştere (scenariu). 

 Analizaţi importanţa cunoaşterii cauzelor care au determinat ajungerea copiilor
în stradă şi a perioadei de când se află în stradă în demersul recuperativ al copiilor
străzii de către serviciile de  asistență socială. 

Asistentul social este un actor important din comunitate, specialist în domeniul asistenței sociale, care ia
legătura cu persoanele,familiile cu copii în dificultate, evaluează nevoile lor și asigură accesul lor la
serviciile sociale existente la nivel de comunitate și /sau raion. El sprijină familia in scopul integrității ei,
precum și menținerii copiilor, vârstnicilor si copiilor cu dizabilități în cadrul familiei și în comunitate.

Este specialistul care poate să ofere ajutorul necesar la moment, referă spre alți specialiști și instituții
care pot să ofere suport specializat pentru a depăși perioada dificilă și a rezolva problema.

Asistentul social contribuie la crearea condițiilor pentru o viață decenta, activă și participativă, pentru o
viață mai bună împreună. El este acela care demonstrază că problema persoanei în dificultate nu este
una doar personală, ci a comunității întregi.

Asistentul social identifică și evaluează beneficiarii potențiali și situația acestora ( condițiile sociale și
locative), pentru formularea problemelor cu care ei se confruntă și stabilirea necesităților pentru
depășirea situației de dificultate,elaborează și realizează planuri individualizate de asistență, în comun
acord cu beneficiarii și familiile acestora, oferă servicii sociale primare benificiarilor.

Totodată, mobilizează comunitatea, colaborează cu administarția publică locală, instituțiile de resort,

Organizațiile ne-guvernamentale în scopul soluționării problemelor beneficiarilor, propune și pregătește

cazurile pentru referire spre serviciile sociale specializate.

Asistentul social este specialistul care inițiază și creează serviciul social, integrând într-o echipă lucrătorii
sociali, reprezentanții primăriei,specialiști care activiază în comunitate(polițist de
sector,pedagogii,lucrăturul medical, biserica, etc. ), precum și mobilizează și implică populația în
activități de voluntariat.

Asistenta socială desemneaza un ansamblu de institutii, programe, măsuri, activități

profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor , grupurilor, comunităților cu
probleme speciale, aflate temporar in dificultate, care datorita unor motive de natura economica,
socio-culturală, biologică sau psihologică nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi
proprii un mod normal, decent de viata”(Zamfir C, 1997).

"Drumul" care ar putea fi parcurs de un nou născut abandonat la naștere, în sistemul de

asistență socială, ar viza primirea unor măsuri și beneficii de asistență socială:
 - se dispune in mod obligatoriu plasamentul doar la o familie substituitivă sau
asistent maternal, deoarece conform legii 272/2004 (cu completările ulterioare, 2019)

plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la familia extinsă
sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
Conform Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului cu
completările aduse de LEGEA nr. 286 din 29 noiembrie 2018 şi intrate în vigoare la 1 ianuarie
2019, avem următoarele specificaţii:
"Secţiunea a 2-a Plasamentul:
Articolul 64(1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani poate fi dispus numai la
familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip
rezidențial fiind interzis.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip
rezidențial al copilului mai mic de 7 ani, în situația în care acesta prezintă handicapuri grave, cu
dependență de îngrijiri în servicii de tip rezidențial specializate.
(3) La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia
extinsă sau la familia substitutivă;b) menținerea fraților împreună;c) facilitarea exercitării de
către părinți a dreptului de a vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.
 Prin excepţie de la aceste prevederi, se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip
rezidenţial al copilului mai mic de 7 ani, doar în situaţia în care acesta prezintă handicapuri
grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii rezidenţial specializate, ce nu pot fi realizate de către
familie.

 integrarea în familia naturală, biologică (dacă se găseşte familia şi nu a fost declarat prin
hot. judecătorească abandonat)

 Dacă este declarat abandonat, alternativele sunt:

 - continuarea plasamentului la un asistent maternal,
 - adopţia sau
 - plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential specific vârstei sale (in cazul in
care adopţia nu este posibilă pentru acel copil sau acel copil încă aşeaptă o familie adoptatoare).
RISCURI: Asistenţii maternali şi serviciile de tip rezidential pot fi schimbate de mai multe ori pe
parcursul evoluţiei copiilor, astfel că acel copil care a fost privat odată de stabilitate, afecţiune şi
ocrotirea unei familii, va fi privat si de stabilitatea unei familii substituitive sau măcar de
stabilitatea unei locaţii şi a unui personal faţă de care să poată stabili anumite legaturi de
ataşament.
1.Încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane: această măsură de protecţie poate fi
instituită în cazul în care o familie sau o persoană care prezintă garanţii morale şi materiale
consimte să ia în îngrijire spre creştere şi educare un copil care se află într-una din următoarele
situaţii :
 părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoresc
morţi ori dispăruţi şi nu a fost instituită tutela;
 părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutela,
 copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

2.Plasamentul copilului la o familie sau persoană care consimte:

 Dacă securitatea,
 dezvoltarea sau
 integritatea morală a copilului este periclitată în familie din motive independente de voinţa
părinţilor, Comisia pentru Protecţia Copilului poate hotărî plasamentul copilului la o familie sau
persoană la cererea acesteia sau a unuia dintre membrii familiei sau a unei rude a copilului până
la gradul al-IV-lea inclusiv. În acest caz, părinţii naturali ai copilului îşi menţin drepturile
faţă de copil, cu excepţia cazurilor în care securitatea, dezv. şi integritatea morală a copilului este
pusă în pericol de părinte.

Conform Legii 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (republicată

2019):
Articolul 44(1) Orice copil care este, temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea părinților săi sau
care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora are dreptul la
protecție alternativă.(2) Protecția prevăzută la alin. (1) include instituirea tutelei, măsurile de
52
protecție specială prevăzute de prezenta lege, adopția. În alegerea uneia dintre aceste soluții
autoritatea competentă va ține seama în mod corespunzător de necesitatea asigurării unei anumite
continuități în educarea copilului, precum și de originea sa etnică, religioasă, culturală și
lingvistică.
Articolul 45 Tutela se instituie conform legii de către instanța judecătorească în a cărei
circumscripție teritorială domiciliază sau a fost găsit copilul.......................
Articolul 59 Măsurile de protecție specială a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgență;
c) supravegherea specializată
Articolul 60:
De măsurile de protecție specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești
sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție, declarați
judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinților din
motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unități sanitare;e) copilul care a săvârșit o faptă prevăzută
de legea penală și care nu răspunde penal
PLASAMENTUL COPILULUI:
Constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, în
condiţiile prezentei legi (Legea 272/2004 privind protectia drepturilor copilului, Art. 58), după
caz, la:
 o persoană sau familie
 un asistent maternal
 un serviciu de tip rezidenţial licenţiat în condiţiile legislației în vigoare.
53
(3) La stabilirea masurii de plasament se va urmari:
 a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;
 b) mentinerea fratilor impreuna;
 c) facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legatura
cu acesta.

Pe durata masurii speciale de protectie, domiciliul copilului este la persoana, familia, asistentul
maternal sau la serviciul de tip rezidențial care îl are în îngrijire.
Măsura plasamentului se stabilește (conform L. 272-2004, republicată, art. 65) de către:
-1. Comisia pentru Protecția Copilului competentă - atunci când există acordul părinților, sau
-2. instanța judecatorească, la cererea direcției generale de asistență socială și protecția
copilului:a) în situația copilului ai cărui părinți sunt decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul
drepturilor părintești sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești, puși sub
interdicție, declarați judecătorește morți sau dispăruți, când nu a putut fi instituită tutela
(prevăzut la art. 60 lit. a), precum și în situația copilului abuzat sau neglijat; copilul găsit sau
copilul părăsit în unități sanitare ( art. 60 lit. c) și d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în
regim de urgență dispus de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului.
Tipuri de servicii alternative la institutionalizarea copilului aflat in dificultate:
a) centrul maternal cu serviciile:
 -Serviciul de pregatire a integrarii/ reintegrarii copilului in familie
 -Serviciul de consiliere a femeii in perioada preconceptiva
 -Serviciul de consiliere a gravidei cu risc de abandon al copilului
 -Serviciul de consiliere pentru parinţi si copii

b) centre de zi :
 -pentru copiii prescolari, proveniti din familii defavorizate material si financiar.
 -beneficiaza cu precădere copiii saraci proveniti din comunitatea locala
 -ingrijire in timpul zilei, programe educative si distractive, consiliere psihologica

c)servicii de prevenire 54
3. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei (vezi Legea 273 cu completările ulterioare
aduse de Legea 57/2016/2018):
 -măsură de protecţie pentru copilul aflat în dificultate, măsură alternativă la
instituţionalizare;
 - se stabileşte în condiţiile încredinţării obişnuite (în cazul în care părinţii copilului sunt
decedaţi, decăzuţi din drepturile părinteşti, copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre
judecătorească sau părinţii şi-au dat consimţământul pentru adopţie) cu condiţia ca
familia/persoana care solicită această măsură să intenţioneze să îl adopte pe copil şi să-şi fi dat
acordul de a-l adopta pe copil în forma autentificată (la notariat).

D.G.A.S.P.C.trebuie să întocmească un plan individualizat de protecţie (P.I.P.) pentru copil.

-în evaluarea potenţialului de reintegrare familială sunt luate în considerare aspecte vizând:
 disponibilitatea afectivă a copilului şi a familiei,
 nivelul socio-economic al acesteia,
 serviciile asociate necesare pentru realizarea şi menţinerea reintegrării,
 managerul de caz procedând la efectuarea mai multor demersuri dintre care este foarte
important să amintim contactul permanent cu familia naturală a copilului şi încercarea
acestora de consiliere, informarea deplină a părinţilor copilului asupra posibilităţii redării de
către instanţa judecătorească a exerciţiului drepturilor părinteşti şi asupra condiţiilor redării, în
situaţia în care acestora le-a fost limitat exerciţiul drepturilor sau au fost decăzuţi din drepturi.

Familia sau persoana adoptatoare este evaluată din punct de vedere social, psihologic; este
consiliată, urmând să existe mai multe întâlniri cu specialiştii;
-se va întocmi un raport de evaluare a capacităţii persoanei/ familiei de a adopta;
-Se va evalua de asemenea, potenţialul de integrare al copilului în familia extinsă .
 Urmează procesul de stabilire a compatibilităţii dintre copil şi familia / persoana
adoptatoare, pentru care instanţa judecătorească a încuviinţat deschiderea procedurii de
55
adopţie internă şi care se bazează pe potriviri teoretice dar şi practice care presupun informarea
copilului şi pregătirea părţilor implicate, în vederea acomodării copilului cu persoana sau familia
adoptatoare.
 pe perioada în care copilul a fost încredinţat, D.G.A.S.P.C. monitorizează evoluţia acestuia,
întocmind în acest sens o serie de rapoarte.
 la urmă, se întocmeşte raportul final referitor la evoluţia relaţiilor dintre părţi, care se
transmite instanţei judecătoreşti pentru revocarea măsurii de încredinţare .

 întregul proces de adopţie este monitorizat de responsabilul de caz din cadrul Direcţiei
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
 Adopţia este o măsură specială de protecţie a copilului, prin care se stabileşte filiaţia între
cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia între copil şi rudele adoptatorului; îşi produce efectele
de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti .

Ministerul Muncii si Justiţiei - Comunicat de presă, septembrie 2018:

"Legea adopției a fost modificată: procedura a fost simplificată, familiile care adoptă vor fi
sprijinite financiar”.
Guvernul a adoptat legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a
reanaliza unele principii ce stau la baza adopţiei, dar și pentru a adapta legislaţia la realităţile
actuale.
Documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea statutului
de copil adoptabil, să flexibilizeze procedura de evaluare a adoptatorilor și etapa de monitorizare
post-adopție și să debirocratizeze şi simplifice unele proceduri.
Noua formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea în
cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția, această
măsură având ca scop simplificarea demersurilor din această etapă.
De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte,
documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte,
de la 2 ani la 5 ani. 56
Modificările aduse vizează și flexibilizarea derulării procedurii de adopţie internaţională pentru
copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creşterea şanselor acestor copii de a avea o
familie, inclusiv în cazul grupurilor de fraţi care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit
vârsta de 14 ani.
Documentul aprobat de Guvern introduce și noi stimulente financiare care să susțină decizia unei
familii de a adopta:
 o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,2 ISR
(Indicatorul Social de Referinţă, în prezent în valoare de 500 lei), respectiv 600 lei, pentru
fiecare copil adoptat care are între 3 și 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu
ori face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.
 o indemnizație lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care
a împlinit 7 ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav
SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.

Sprijinul financiar se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul
adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta își continuă studiile într-o formă de
învățământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani.
 adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază pentru
fiecare copil adoptat de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de
recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în urma recomandărilor
unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei de monitorizare post-
adopție și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflației.
 pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorului sau familiei
adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din alt județ, se
acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o perioadă de maxim de 10 zile. Aceste
stimulente financiare se acordă în cazul adopțiilor încuviințate conform procedurii adopției
interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soţului.

Actul normativ prevede și completări referitoare la concediul de acomodare, pentru corelarea cu

dispozițiile mai flexibile reglementate pentru concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor,
prevăzute de OUG nr. 111/2010." (mai multe pe 57
http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/comunicare/comunicate-de-presa/5249-cp-lg-adoptiei-
20092018).
 Art.96: (1) Directia de la domiciliul copilului va urmari si va intocmi rapoarte trimestriale
cu privire la evolutia copilului si a relatiilor dintre acesta si parintii sai adoptivi pe o perioada de
cel putin 2 ani dupa incuviintarea adoptiei.
 (2) Direcţia de la domiciliul copilului are

obligatia sa asigure părinților adoptivi servicii

postadopție.
(3) La încheierea perioadei de monitorizare postadopţie, direcţiile întocmesc un raport final de
închidere a cazului şi introduc în copia electronică. În situaţia în care, ulterior încuviinţării
adopţiei, prenumele copilului adoptat este schimbat pe cale administrativă, raportul va avea
anexată şi copia actului care a stat la baza schimbării prenumelui.
• Legea nr.268/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind
procedura adopţiei a fost publicată în Monitorul Oficial. Modificările oficializate intră în
vigoare la 120 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial, adică din 26
martie 2021.
• Noua lege prevede simplificarea procedurii de adopție. De exemplu, a fost prelungită
valabilitatea atestatului de adoptator sau familie adoptatoare de la doi la cinci ani.
„Atestatul prevăzut la alin. (5) este valabil pentru o perioadă de 5 ani”, scrie în textul legii.
• Se elimină din procedura de adopție identificarea rudelor de până la gradul al IV-lea în
cazurile în care planul individualizat de protecţie a copilului are ca finalitate adopţia.
•
• Rudele vor fi căutate o singură dată şi doar până la gradul al treilea, scurtându-se, astfel,
perioadele în care copiii rămân blocaţi în sistemul de protecţie.
• -Legea mai prevede că vor putea beneficia de şansa la o familie şi copiii trecuţi de vârsta de de
14 ani, rămânând adoptabili până la majorat.
• Alte modifcări : stimulente financiare pentru susțierea și stimularea adopției interne.
58
4. Plasamentul sau încredinţarea copilului până la împlinirea vârstei de 18/26 ani la un
asistent maternal profesionist:
- asistentul maternal profesionist este o persoana fizică atestată în condiţiile legii, care
asigură prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, creşterea, îngrijirea şi
educarea necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primeşte în încredinţare /
plasament.

PROTECŢIA COPILULUI CU HANDICAP
Începutul ultimului deceniu al acestui secol a însemnat pentru România nu numai libertate şi
deschidere spre valorile vestului, dar şi stigmatizarea imaginii sale cu problema copiilor cu
handicap, astfel încât, cele două noţiuni deveniseră sinonime.

Termenul de handicap înseamnă pierderea sau limitarea şanselor de a lua parte la viaţa
comunităţii la un nivel echivalent cu ceilalţi membri ai societăţii. El descrie interacţiunea dintre
persoana cu incapacitate şi mediu. Scopul acestui termen este de a concentra atenţia asupra
deficienţelor din mediul înconjurător şi a unor acţiuni organizate de societate,ca de exemplu
informaţiile, comunicarea şi educaţia, care împiedică persoanelecu handicap să participe la viaţa
societăţii în condiţii de egalitate.
 Legat de copilul cu handicap s-au adoptat şi Declaraţia de la Salamanca şi Direcţiile de Acţiune
în Domeniul Educaţiei Speciale în iunie 1994 în cooperare cu U.N.E.S.C.O..
România a făcut importante progrese  prin adoptarea de norme juridice specifice, menite să
creeze condiţii de dezvoltare normală a persoanelor cu handicap.Protecţia specială este
reglementată de Legea nr.48/2006 care defineşte persoanahandicapată, arată măsurile de
protecţie, drepturile de care beneficiază persoanelecare au în îngrijire un copil handicapat şi
instituie Fondul de Risc şi Accident

 Conform legislaţiei actuale, copilul cu deficienţe grave sau cu polihandicap este ocrotit, fie prin
sprijinirea familiei, fie în instituţii rezidenţiale. Paralel cu acest sistem, copilul cu handicap (fizic,
neuropsihic sau senzorial) beneficiază de un sistem specific de învăţământ adaptat nevoilor sale
(aşa cum reglementează Legea nr.1/2011 – Legea educaţiei).
Până la apariţia Legii pentru Protecţia Specială a Persoanelor Handicapate în 1992, copilul
cu handicap, denumit sfidător „irecuperabil” era ocrotit în instituţii tip cămin
-spital sau prin spitalizare vreme îndelungată şi în spitale deneuropsihiatrie infantilă. Copiii
rămaşi în grija familiei nu beneficiau de nici un fel de sprijin din partea statului, cu excepţia
posibilităţii prelungirii alocaţiei pentru copii până la 18 ani.Legea nr.53/1992 privind Protecţia
Specială a Persoanelor Handicapateintroduce, pentru prima dată în România, alternative pentru
această categorie de copii. Măsurile introduse pot fi sintetizate astfel:
 -plasamentul şi încredinţarea cu plata unei alocaţii la nivelul unui salariu minim brut pe
economie;
-centre de educaţie specială şi de recuperare, conform H.G. nr.283/1993;
-alte facilităţi referitoare la:
-plata alocaţiei de stat pentru copii până la vârsta de 18 ani şi în cuantumul dublu faţă de copilul
normal;
 -acordarea unui concediu plătit pentru îngrijirea copilului bolnav până la 3 ani şi dreptul la
concedii plătite în caz de boală pentru îngrijirea copilului până la 18 ani;
- gratuitatea transportului;
-scutirea de plata taxelor de abonament pentru deţinătorii de aparate radio şi de televiziune în
condiţiile gradului I de invaliditate. Toate aceste forme de sprijin însă, nu au dus la scăderea
sensibilă a numărului de copii cu deficienţe instituţionalizaţi. Totuşi, în anul 1998 Secretariatul
de Stat pentru Handicapaţi avea în evidenţă un număr de 49.000 de copii cu grade diferite de
handicap care se aflau în familii şi primeau alocaţia de stat pentru copii în cuantum dublu.
 Prin prevederile sale, Legea nr.53/1992 cu modificările şi completările ulterioare, încurajează
menţinerea şi îngrijirea copilului cu handicapuri grave în familie. Dar îngrijirea în familie, oricât
de bună ar fi ea, nu duce automat şi larecuperarea copiilor cu deficienţe.
 
Centrele de zi, organizate pentru a răspunde într -o manieră specializată la nevoia de recuperare şi
socializare a copiilor cu handicap grav sau cu polihandicap permit creşterea gradului de
independenţă faţă de adult a acestora.
Plasamentul familial al copilului cu handicap, deşi este prevăzut ca o situaţie specială, prin
acordarea unei alocaţii de plasament în cuantum dublu, a rămas mai degrabă la nivelul unei
 
formalităţi, nefiind aplicată în practică. Deşi încurajată de legislaţia în vigoare, îngrijirea în
familie a persoanelor cu handicap continuă să ridice probleme în prezent nefiind creată o reţea
complexă de servicii de specialitate, astfel încât aceasta să nu se reducă la un simplu sprijin
financiar al familiei cu copii cu handicap în îngrijire, ci să aibă în vedere în primul rând un
sprijin real pentru dezvoltarea copilului.
 
În căminele - spital sunt îngrijiţi copii cu handicap motor asociat cu deficienţă mentală profundă
care antrenează o restrângere extremă a autonomiei
şi posibilităţilor de percepţie, expresie şi reacţionare. Hotărârea de internare înacest tip de
instituţie este dată de Comisia de Ocrotire a Minorilor la nivel de judeţ. Majoritatea copiilor din
căminele-spital provin din leagănele de copii. Copiii cu deficienţe senzoriale, motorii sau mintale
beneficiază de un sistem propriu de învăţământ adaptat la nevoile specifice. Ei beneficiază de un
conţinut al planurilor de învăţământ şi al programelor şcolare echivalent cu cele din şcoala
obişnuită, metodologia de predare fiind însă specifică şi adaptată nevoii, dar având ca scop
integrarea în viaţa socială. Integrarea, condiţie indispensabilă a normalizării, este considerată nu
numai o finalitate a actului educativ, ci şi un mijloc, un proces într-o desfăşurare evolutivă.
 

VI. 4. ASISTENŢA SOCIALĂ A „COPIILOR STRĂZII”

Tranziţia de la o societate închisă, totalitară, la o societate deschisă, democratică,
este un fenomen deosebit de complex şi dificil. Schimbarea socială
generează noi probleme şi noi consecinţe. În căutare pentru un nou echilibru,
climatul social ascunde tendinţe conflictuale latente, marcate în plan psihosocial
prin competiţie şi individualism.178
În acest context, din ce în ce mai mulţi copii experimentează un nou
mod de viaţă, împinşi în stradă atât de costurile sociale ale reformei, cât şi de
alterarea relaţiilor interumane în cadrul nucleului familial. Fenomenul „copii
străzii” a devenit un peisaj comun pentru imaginea marilor aglomerări umane.
Ei sunt victime ale sărăciei, inflaţiei, şomajului şi ale altor „efecte perverse”179
ale economiei de piaţă, cât şi ale unei insuficiente protecţii sociale.
În România, putem distinge trei mari categorii de copii ai străzii:180
 Copiii strãzii ce trãiesc permanent în stradã sau în locuri publice;
Ei sunt minori fără locuinţă şi sunt needucaţi. De regulă, ei sunt abandonaţi
de mamele lor sau sunt victime ale agresiunii familiilor de origine. Aceştia
nu mai păstrează nici o legătură cu familia şi îşi petrec tot timpul în cadrul grupului
de copii asemenea lor. Ei trăiesc în grup dormind în staţiile de metrou, în
canale, în holurile blocurilor sau în clădirile aflate în construcţie. Aceştia reprezintă
o “populaţie nucleară” propriu-zisă de copii ai străzii.
 Copiii strãzii ce se aflã în mod circumstanţial în aceastã situaţie;
Ei păstrează anumite relaţii cu familiile din care provin, cu care ţin legătura
din timp în timp. O mare parte din aceştia tind să îngroaşe rândurile celor
din prima categorie, rupând orice contact cu familiile sau casele de copii. Ei
aleg viaţa în stradă considerând-o ca fiind mai bună, comparativ cu viaţa în cadrul
familiei sau în casele de copii.
 Copii ai strãzii sunt şi cei forţaţi de familiile lor sãrace şi/sau alcoolice
sã procure bani, fie fãcând munci necalificate, fie prestând diferite
activitãţi ilegale.
Copiii străzii sunt percepuţi ca o categorie distinctă, cu un statut social
inferior, până la inexistenţa acestuia în cadrul societăţii. Perceperea opiniei publice
şi chiar a presei a acestui fenomen se întemeiază pe o informare incompletă.
„Eticheta” aplicată acestor copii se transformă, în anumite circumstanţe, întro
cauză interiorizată prin asumarea acestei imagini false impuse din exterior şi
astfel, ceea ce la început era un însemn dezonorant va deveni, cu timpul, o realitate
psihică puternic conturată exprimată prin toate atributele unei personalităţi
adânc deformate.
Mass-media a oferit numeroase exemple de aplicare sistematică a unor
stigmate („aurolaci”, „boschetari”, „vagabonzi”, „păduchioşi”) copiilor care au
avut neşansa de a se naşte în familii incapabile să le ofere o copilărie normală.
Televiziunea, prin reportajele realizate pe stradă, încearcă uneori să prezinte
situaţia în mod obiectiv, dar cel mai adesea îi consideră „rataţii societăţii”, de
unde ambiguitatea atitudinii de apreciere/respingere pe care tinerii şi copii fără
adăpost o manifestă la contactul cu echipele de filmare.
Din aceste motive, jurnaliştii şi, în special, echipele de filmare recurg la
serviciile lucrătorilor sociali pentru a le prezenta grupurile de copii asistaţi de
către aceştia. Multe din articole oferă exemple ale atitudinii de intoleranţă, atât
a presei, cât şi a societăţii în general:
„Am ajuns sã fim terorizaţi de pericolul pe care aceşti vagabonzi îl
reprezintã pentru oamenii paşnici. Propunem ca aceste bande agresive sã fie
scoase din oraş şi folosite la muncã pe şantiere. Aceştia sunt nişte vagabonzi
periculoşi care umblã nestingheriţi prin oraş şi pun în pericol viaţa oamenilor
paşnici - ne-a spus o locatarã care, din motive lesne de înţeles, doreşte sã-şi
pãstreze anonimatul.”182
„De când au fost ajutaţi sã-şi schimbe domiciliul, din canalele gãrii în
camerele hotelului de trei stele al Metrorex, aurolacii care populau Gara de
Nord au prins chef de viaţã.”183
Atitudinea socială generală este între respingere şi indiferenţă. Ei sunt
incluşi în mod automat, într-o ecuaţie cu trei termini:
- discriminare - oamenii resping copiii străzii din cauza identificării lor
cu un anumit grup, inclus într-o categorie socială marginală;
- stereotipuri - oamenii asociază copiii străzii cu posibili agresori, criminali,
de care nu doresc să se apropie şi pe care nu îi plac;
- prejudiciu - oamenii au sentimente negative faţă de copiii străzii, bazate
doar pe includerea lor într-un grup de copii fără casă sau fără familie.
„Copiii străzii” provin în special din familii dezorganizate şi/sau foarte
sărace. Majoritatea sunt familii abuzive, iar mediul de origine este agresiv, marcând
cu brutalitate viaţa copiilor.185 Preocuparea fundamentală a acestor familii
este aceea de procurare a unor mijloace de subzistenţă, iar climatul familial are
caracteristici speciale care determină apariţia unor „rupturi” psihologice potenţiale
latente sau acute.
Interpretând acest fenomen la nivel macrosocial reiese că întreţinerea
celei mai mari încărcături agresive în societate îşi are originea în victimizarea
copiilor în cadrul propriilor familii. Ei devin nişte „acumulatoare” suprasaturate
de traumatisme neuropsihoafective care vor pune în circulaţie atât la adolescenţă,
cât mai ales, la vârsta matură o mare cantitate de elemente agresive. Brutalizarea
fizică a copiilor este considerată, mai ales în cadrul familiilor de nivel
mediu sau slab dezvoltate cultural, ca fiind nu numai permisă, dar chiar indicată
pentru obţinerea unor rezultate educaţionale bune.
Astfel, apariţia „copiilor străzii” poate fi favorizată de aspecte ca:186
relaţii emoţionale tensionate sau nesatisfăcătoare, ca urmare a unor
frecvente agresiuni de natură fizică sau psihică;
 agresiuni ale tatălui împotriva mamei şi/sau a copiilor, în majoritatea
cazurilor generate de consumul sporit de alcool;
 cazuri speciale în care, în urma divorţului, mamele locuiesc cu concubini
agresivi care adeseori îşi îndreaptă mânia împotriva copiilor, pe care îi
percep ca fiind o povară;
 unii copii sunt forţaţi sau abuzaţi psihic să meargă în stradă şi să procure
bani prin orice mijloace.
General vorbind, acasă este un simbol al securităţii, siguranţei şi echilibrului.
Pentru „copiii străzii”, acasă este un loc nesigur şi adesea foarte periculos.
Copiii sunt victime ale mediului lor de origine, socio-familial, ei nefiind în
stare să se apere singuri de agresivitatea acestuia şi de aceea sunt extrem de
vulnerabili.188
Abuzul189 asupra copilului nu se reduce doar la violenţa fizică sau abuzul
sexual, ci presupune şi o atitudine de ignorare a copilului: privare de afecţiune, de
hrană, de îngrijire, de somn, de libertate, de joacă, neglijenţă sub toate formele.
De asemenea, pedepsele excesive, sadice, umilitoare, ameninţările, şantajul afectiv,
forţarea şcolară sau exploatarea prin muncă reprezintă forme ale maltratării.
Maltratarea sau abuzul părinţilor faţă de copii nu este un fenomen nou;
însă, în prezent, infanticidul, obligarea sau permiterea ca minorii să muncească
multe ore sunt considerate drept abuz, deşi în trecut constituiau practici comune.
Majoritatea abuzurilor sunt comise de părinţii naturali. În numeroase legislaţii
moderne,190 abuzul faţă de copil este definit ca vătămarea fizică, mentală,
sexuală, tratament neglijent, sau maltratarea unui minor de către o persoană responsabilă
în ceea ce priveşte bunăstarea lui.
Circumstanţele care indică faptul că sănătatea sau bunăstarea copilului
sunt afectate, permit găsirea a două categorii de abuz:191
abuz activ - printr-o atitudine şi acţiune ostilă, deliberată şi agresivă
a celui care îl are în grijă, cu intenţia de vătămare şi prejudiciere;
abuz pasiv - printr-o lipsă de interes, prin neglijare.
Abuzul fizic este mai uşor de detectat şi cel mai frecvent raportat. Abuzul
sexual, aşa cum este el tratat în legislaţia românească, apare atunci când cineva
încearcă să întreţină relaţii sexuale prin utilizarea forţei sau a seducţiei.192
Treptat, copiii care se află în aceste situaţii ajung să prefere strada, care
devine nu numai o poartă către libertate, ci şi o alternativă de existenţă dezirabilă:
o casă sau o familie mai bună. Strada este un mediu social deosebit, oferind
copiilor modele comportamentale, tipuri şi roluri sociale de o foarte mare diversitate;
în acest spaţiu se formează identitatea acestor copii.193 Într-un asemenea
cadru contextual, copilul trebuie să supravieţuiască, să-şi găsească un adăpost,
să se joace într-un mod dramatic, dezvoltându-şi individualitatea, sinele.
Strada, însă, a determinat dezvoltarea unor caracteristici specifice care
accentuează, uneori irecuperabil, disfuncţionalităţile psihocomportamentale generate
de mediul de provenienţă. Se poate spune că strada a preluat funcţiile
familiei, dar şi aici copilul are probleme din cele mai grave.
Comportamentul lor se caracterizează prin anxietate, negativism, mitomanie,
stereotipie, rigiditate şi chiar apar comportamente simulate, demonstrative.
De asemenea, deficienţele de natură psihologică sunt:194
afectiv-emoţionale: dezvoltarea afectivă stopată la vârste mici ale copilăriei,
labilitate emoţională, depresii;
incapacitate de proiectare în viitor, de cristalizare a dorinţelor, ambivalenţa
şi cameleonismul faţă de adulţi, neîncrederea şi nerecunoaşterea autorităţii
adulţilor;
depresie privind imaginea de sine şi raportul cu lumea exterioară;
retard intelectual prin nestimulare cognitivă.
Toate acestea sunt determinate în proporţie foarte ridicată de abuzurile
sexuale. Situaţia abuzurilor sexuale în rândul copiilor fără adăpost reprezintă un
tablou de o mare diversitate.195
De la violuri, continuând cu practicarea prostituţiei, participarea la realizarea
unor materiale pornografice, transformarea copiilor înşişi în abuzatori,
angajarea liderilor în reţele de racolare şi trafic, întreţinerea de relaţii homosexuale,
nimic nu este străin copiilor care trăiesc în acest mediu. Unul şi acelaşi
caz îmbină violul cu practicarea prostituţiei, pedofilia cu sechestrul, pornografia
cu homosexualitatea sau transformarea victimei în abuzator, ceea ce face greu
demersul sistematizării.196
Violul este un fenomen obişnuit pe străzi, iar tinerii, inclusiv victimele
violului în timpul prostituării, dispun de puţine resurse legale, din cauza a două
atitudini prezente atât în cultura noastră, cât şi în sistemul legislativ. Una ar fi
aceea că victima este răspunzătoare pentru viol, a doua ar fi că cei tineri sunt
condamnabili pentru că au ales să locuiască pe străzi.
De asemenea, pedofilia a devenit un fenomen destul de răspândit în România.
Reacţia autorităţilor române s-a declanşat abia în momentul când s-au
făcut publice acţiunile de această natură ale unor străini veniţi în ţară sub pretextul
că ar fi oameni de afaceri sau turişti.197
Identificarea şi tragerea la răspundere penală a abuzatorilor se dovedeşte
a fi foarte dificilă, datorită, pe de o parte, dificultăţilor pe care le întâmpină poliţia
în strângerea dovezilor care să permită formularea acuzaţiilor şi completarea
dosarelor de urmărire penală şi, pe de altă parte, copiii se dovedesc destul de
reţinuţi în abordarea acestui subiect.
Pentru limitarea acestui fenomen care a luat amploare în România, statul
trebuie să dezvolte anumite strategii de prevenire şi de intervenţie, dar puternic
susţinute de un cadru legislativ clar şi consecvent.198 Un rol important trebuie să
joace şi organizaţiile nonguvernamentale, care trebuie să desfăşoare o activitate
recuperatorie centrată pe:199
- ameliorare psiho-comportamentală;
- reinserţie familială;
- reinserţie şcolară;
- reinserţie socială.
În mod preventiv, acţiunile vor trebui să constea în:200
- funcţionarea corespunzătoare a serviciilor sociale şi D.J.A.S.P.C.-uri în direcţia
susţinerii familiei în dificultate şi prevenirii abandonării şi exploatării copiilor;
- responsabilizarea, prin intermediul legii, a cadrelor didactice (instituirea
unei obligaţii pentru cadrele didactice de a semnala autorităţilor responsabile cazurile
de absenteism sau de abandon şcolar, după o prealabilă contactare a familiei);
- consacrarea legislativă a unui sistem eficient de sancţiuni aplicabile părinţilor/
tutorilor care se fac vinovaţi de agresiuni repetate, indiferenţă acută în
creşterea şi supravegherea copiilor sau exploatarea propriilor copii;
- încurajarea şi susţinerea financiară a alternativelor la instituţionalizare,
instituindu-se un rol important pentru D.J.A.S. P.C.-uri şi O.N.G.-uri;
- consacrarea legislativă a interzicerii vânzării solvenţilor (tip Aurolac) –
substanţe care conţin toluen – şi instituirea unor sancţiuni aspre persoanelor care
comercializează ilegal aceste produse copiilor.
Dar toate acţiunile întreprinse trebuie să aibă ecou şi în mentalitatea opiniei
publice. Astfel, trebuie ştiut că aceştia nu sunt răi de la natură, ei sunt un
simbol al copilăriei pierdute, victime sociale, lipsiţi de drepturile fundamentale:
familie, afecţiune, mediu de educaţie.
„Copiii străzii” nu sunt un grup amorf, ci sunt individualizaţi cu nevoi şi
cerinţe specifice. Ei au nevoie de familie şi de o protecţie socială eficientă. De
asemenea, ei nu sunt imposibil de recuperat, având nevoie de terapii de compensare
graduală pentru a învăţa să renunţe la comportamente negative şi de aşi
dezvolta cunoştinţele şi capacităţile individuale.
„Copiii străzii” provin în special, din familii dezorganizate şi/sau foarte
sărace. Majoritatea sunt familii abuzive, iar mediul de origine este agresiv, marcând
cu brutalitate viaţa copiilor.201 Preocuparea fundamentală a acestor familii
este aceea de procurare a unor mijloace de subzistenţă, iar climatul familial are
caracteristici speciale care determină apariţia unor „rupturi” psihologice potenţiale
latente sau acute.
Interpretând acest fenomen la nivel macrosocial reiese că întreţinerea
celei mai mari încărcături agresive în societate îşi are originea în victimizarea
copiilor în cadrul propriilor familii. Ei devin nişte „acumulatoare” suprasaturate
de traumatisme neuropsihoafective care vor pune în circulaţie atât la adolescenţă,
cât mai ales, la vârsta matură o mare cantitate de elemente agresive. Brutalizarea
fizică a copiilor este considerată, mai ales în cadrul familiilor de nivel mediu
sau slab dezvoltate cultural, ca fiind nu numai permisă, dar chiar indicată
pentru obţinerea unor rezultate educaţionale bune.
Astfel, apariţia „copiilor străzii” poate fi favorizată de aspecte ca:202
relaţii emoţionale tensionate sau nesatisfăcătoare, ca urmare a unor
frecvente agresiuni de natură fizică sau psihică;203
agresiuni ale tatălui împotriva mamei şi/sau a copiilor, în majoritatea
cazurilor generate de consumul sporit de alcool;
cazuri speciale în care, în urma divorţului, mamele locuiesc cu concubini
agresivi care adeseori îşi îndreaptă mânia împotriva copiilor, pe care îi
percep ca fiind o povară;
unii copii sunt forţaţi sau abuzaţi psihic să meargă în stradă şi să procure
bani prin orice mijloace.